Dr. Monica Pop: Populația nu trebuie să privească direct către Soare în timpul eclipsei

ochelari de eclipsa

foto – okazii.ro
AGERPRES/(AS — autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin)

Cei care urmăresc vineri eclipsa parțială nu trebuie să privească direct către Soare, a atenționat managerul Spitalului de Urgențe Oftalmologice, Monica Pop, într-un comunicat de presă AGERPRES.

“Pericolul este foarte mare, în măsura în care după câteva secunde de privit direct pot apărea leziuni (arsuri) retiniene grave, ce pot duce la scăderea definitivă a vederii. Niciun fel de lentile, ochelari de soare, sticle colorate sau afumate, DVD-uri, măști de protecție pentru sudură etc nu conferă protecție corespunzătoare ochilor”, a susținut medicul oftalmolog.

Ea a ținut să precizeze că nicio metodă medicală sau chirurgicală cunoscută până în prezent nu poate vindeca așa ceva și că nu există niciun mijloc de protecție în momentul de față în România, cu excepția ochelarilor fabricați special pentru eclipsa din august 1999 (pentru cei care îi mai au).

“Niciun fel de alte metode (cioburi, sticlă afumată, radiografii, ochelari de soare indiferent ce scrie pe ei) nu protejează și privirea prin ele este la fel de periculoasă ca și cu ochiul liber”, a mai susținut Pop.

Pe 20 martie 2015 va avea loc o eclipsă totală de Soare vizibilă din nordul oceanului Atlantic iar fazele parțiale se vor vedea bine din Europa, nordul Africii și vestul Asiei.

Din România se va observa ca o eclipsă parțială de Soare, acoperirea discului solar de către Lună, va fi situată între 39% în sud-est și 55% în nord-vest.

Eclipsa de Soare din 20 martie 2015 este principala eclipsă de Soare vizibilă din România până în anul 2022 și cu cea mai mare magnitudine până în 2027. Următoarea va fi o mică eclipsă parțială, care se va produce pe 21 iunie 2020.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/

(video) Parlamentul României: Proiectul referitor la finanţarea partidelor politice

parlament

foto – captura youtube.com

Campaniile electorale vor fi finanţate exclusiv cu bani de la Buget. Candidatul vine cu banii, iar statul îi decontează ulterior. Dar dacă se depăşeşte plafonul stabilit de lege nu se mai decontează nimic. E una dintre prevederile noului proiect privind finanţarea partidelor politice, dezbătut de parlamentari.

Mai multe detalii în ediţia din 20 martie a emisiunii Parlamentul României, care începe la ora 16:00, pe TVR1.

articol preluat de pe https://www.youtube.com

Expoziție de obiecte etnografice vechi din satele românești din Serbia

uzdin

Foto: (c) Nicolae BADEA / Arhiva AGERPRES
AGERPRES/(AS — editor: Tudor Martalogu)

Trimisul special al AGERPRES, Florian Copcea, transmite: O expoziție cu obiecte etnografice românești din satele cu populație majoritar românească din Voivodina (Serbia) s-a deschis joi la Muzeul memorial românesc din Uzdin.

Directorul acestui așezământ de cultură, Vasile Barbu, a declarat pentru AGERPRES că evenimentul este unic în istoria acestui spațiu, întrucât datorită lui s-a reușit colecționarea tuturor obiectelor utilizate în vechime în gospodării la preparatul hranei, la țesutul covoarelor și la muncile agricole.

“Avem un inventar de peste 400 de piese. Multe dintre ele au vârste de peste 200 de ani”, a afirmat Barbu. El a ținut să remarce că “dacă generația de azi a minorității române din Uzdin nu le-ar fi salvat, multe meșteșuguri ar fi fost uitate, pierdute definitiv”.

PUBLICITATE”Printre aceste obiecte avem o căruță sculptată, bine conservată, un război de țesut dimie, câteva lăzi de zestre, un storcător pentru prepararea bulionului, un cazan cu capac din lemn pentru răchie. Astăzi ele nu se mai întâlnesc niciunde, au dispărut”, a precizat Vasile Barbu.

Potrivit sursei citate, în cadrul Muzeului memorial românesc din Uzdin se vor desfășura cursuri pentru revitalizarea meșteșugurilor străvechi. “Nu dorim să ne întoarcem în timp, dar este bine să ne respectăm trecutul. Dacă nu vom face asta, identitatea noastră românească va avea de suferit”, a încheiat directorul Muzeului memorial românesc din Uzdin.

La manifestare au participat sute de români veniți din județele situate în sud-vestul României și din majoritatea localităților din Voivodina, care au rămas impresionați de obiectele etnografice expuse despre a căror existență sau utilitate nu aveau informații.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/

Expozitia de port popular “Mandru-i portul romanesc”
care a avut loc la data de 25 iunie 2014

sursa – www.youtube.com