Glonțul “inteligent” al armatei americane, care își urmărește ținta
foto – jurnalul.ro
articol – AGERRES/(AS — editor: Lilia Traci)
Armata SUA a creat un glonț “inteligent” care are capacitatea de a-și devia traiectoria după ce a fost tras din armă, relatează portalul Begeek.fr.
Agenția de cercetare și dezvoltare a Pentagonului (DARPA) a anunțat că a inventat un glonț “inteligent” numit Exacto, a cărui caracteristică principală este că, odată tras, își poate schimba direcția cu scopul de a-și urmări ținta și a o atinge fără a o rata.
Cu un astfel de glonț chiar și un soldat debutant ar putea face miracole mortale. Însă doar tirurile la distanțe mari sunt vizate de această tehnologie și doar trăgătorii de elită o vor putea utiliza.
Exacto are un calibru de 12,7 mm. Senzorii săi optici analizează mișcările țintei sale, iar etapa următoarea constă în desfășurarea unor mici aripioare care îl ajută să ia direcția obiectivului.
Avantajele unei astfel de arme îl constituie rapiditatea execuției și o facilitate a tirului crescută în condiții meteo nefavorabile, precum vântul puternic.
Site-ul specializat Opex360 citează cuvintele lui Jerome Dunn, care conduce programul la DARPA: ” Această demonstrație de tir cu o pușcă standard a arătat că Exacto este capabil să atingă ținte în mișcare cu o precizie extremă, ceea ce era irealizabil cu munițiile tradiționale.Este o invenție importantă care deschide calea spre ceea ce ar putea fi posibil în viitor pentru proiectile de toate calibrele”.
articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/
Preşedintele Germaniei, favorabil acordării de despăgubiri Greciei pentru distrugerile provocate de nazişti
foto – mediafax.ro
articol – Gaidau Ion – Mediafax
Preşedintele german, Joachim Gauck, s-a exprimat vineri în favoarea acordării unor despăgubiri Greciei, reclamate de Atena pentru distrugerile provocate de nazişti în timpul celui de-al doilea Război Mondial, relatează Reuters.
Joachim Gauck, cunoscut pentru luări de poziţie provocatoare în pofida atribuţiilor sale în special onorifice, a declarat într-un interviu care va apărea sâmbătă în Süddeutsche Zeitung că Germania va trebui să îşi asume responsabilitatea faţă de Grecia.
“Nu suntem doar oameni care trăiesc astăzi, în această epocă, ci suntem urmaşii celor care au lăsat ca moştenire distrugeri în Europa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv în Grecia”, a spus el.
“Pentru o ţară conştientă de istoria sa, precum cea a noastră, este just să se ia în calcul posibilitatea unor despăgubiri”, a afirmat el.
Grecia reclamă Berlinului despăgubiri în valoare de 278,7 miliarde de euro, iar unii jurişti apreciază că această solicitare este întemeiată. Însă, luna trecută, ministrul Economiei şi vicecancelarul german Sigmar Gabriel a calificat această cerere ca fiind “stupidă”.
Potrivit unor oficiali germani, ţara lor şi-a onorat deja obligaţiile faţă de Grecia, prin plata a 115 milioane de mărci în 1960.
articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/
Fondul suveran al Norvegiei produce mai mulţi bani decât poate cheltui guvernul
articol – Luiza Chiroiu – zf.ro
Fondul suveran al Norvegiei, alimentat cu bani din petrol, nu doar că a făcut în primul trimestru mai mulţi bani decât a putut cheltui guvernul, dar a şi înregistrat cel mai bun randament trimestrial din istoria sa, de 5,3%. Poate nu degeaba fiecare norvegian este milionar, cel puţin la nivel teoretic.
În timp ce guvernul de la Oslo cheltuie în medie 300 de miliarde de coroane norvegiene (35,6 de miliarde de euro) într-un trimestru, fondul a generat 401 miliarde de coroane (47,6 de miliarde de euro) în primul trimestru, relatează Financial Times.
Fondul suveran al Norvegiei, al şaptelea mare exportator de petrol la nivel mondial, este administrat de o divizie a băncii centrale norvegiene şi colectează taxele din afacerile cu petrol pentru a le investi mai ales pe burse. Valoarea de piaţă a fondului se situa la 7.000 miliarde de coroane (832,4 miliarde de euro) la finalul lunii martie, aproape de două ori mai mare decât Produsul Intern Brut al Norvegiei, care a fost de 458,2 miliarde de euro în 2014.
Contribuţia de cinci miliarde de coroane a guvernului norvegian la fondul de investiţii din primul trimestru reprezintă cel mai scăzut depozit făcut de executivul de la Oslo din 1999 până în prezent.
Un rol important în generarea veniturilor record din primele luni ale anului l-a avut creşterea randamentului investiţiilor din Europa, datorită revenirii pieţelor în urma măsurilor de stimulare a economiei luate de Banca Centrală Europeană.
De la începutul anului trecut, fiecare norvegian este milionar, cel puţin la nivel teoretic. Valoarea fondului a ajuns la 5.100 de miliarde de coroane (829 mld. dolari) în ianuarie 2014, în timp ce populaţia numără sub 5,1 milioane de locuitori, potrivit CNBC. Astfel, fiecărui norvegian i-a revenit, în medie, 1 milion de coroane. Această sumă s-a majorat însă până în prezent, datorită extinderii fondului.
articol preluat de pe http://www.zf.ro/



