(Marți 13 septembrie 2016) Înainte-prăznuirea Înălțării Sfintei Cruci; ✝ Târnosirea Bisericii Învierii din Ierusalim; Sfinții Sfințiti Mucenici Corneliu Sutașul și Ciprian, Episcopul Cartaginei; ✝ Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop; Sfinţii Mucenici din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian şi Valerian

Biserica Sfântului Mormânt - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Biserica Sfântului Mormânt

foto: en.wikipedia.org

 

Înainteprăznuirea Înălțării Sfintei Cruci; ✝ Târnosirea Bisericii Învierii din Ierusalim; Sfinții Sfințiti Mucenici Corneliu Sutașul și Ciprian, Episcopul Cartaginei; ✝ Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop; Sfinţii Mucenici din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian şi Valerian; Închinarea Sfintei Cruci; Sfântul Cuvios Ierotei cel Tânăr de la Iviron; Ap. II Corinteni 8, 16-24; 9, 1-5; Ev. Marcu 3, 13-21

Biserca Sfantului Mormant (denumită și Biserica Sfântului Sepulcru sau Biserica Sfintei Învieri), din Ierusalim - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Biserca Sfantului Mormant (denumită și Biserica Sfântului Sepulcru sau Biserica Sfintei Învieri), din Ierusalim – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com


Înainte-prăznuirea Înălțării Sfintei Cruci; † Târnosirea Bisericii Învierii din Ierusalim; Sf. Sfințiți Mc. Corneliu Sutașul și Ciprian, episcopul Cartaginei; † Sf. Cuv. Ioan de la Prislop; Sf. Mc. din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian

articol: basilica.ro

12 septembrie 2016

 

Înălțarea Sfintei Cruci – foto: doxologia.ro

Înainteprăznuirea Înălțării Sfintei Cruci – Sărbătorile mari din timpul unui an bisericesc sunt precedate de o zi de preserbare pentru pregătirea sufletească a credincioșilor. Între aceste sărbători se înscrie și cea închinată Sfintei Cruci. Ziua de astăzi a Înainteserbării Înălțării Sfntei Cruci înseamnă începutul acestei sărbători. La slujbele din această zi se adaugă cântări, rugăciuni și lecturi biblice în legătură cu sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Este un moment de pregustare a bucuriei sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci.

 

Sfântul Sfințit Mucenic Corneliu Sutașul. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 13 septembrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Sfințit Mucenic Corneliu Sutașul. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 13 septembrie – foto: doxologia.ro

Sfântul Sfințit Mucenic Corneliu Sutașul – Corneliu Sutașul a fost unul din centurionii împăratului Tiberiu (14-37) din cohorta „Italica” din orașul Cezareea Palestinei. Deși era păgân, Corneliu era un om bun și milostiv așa cum vedem în Faptele Apostolilor, capitolul X. Aflând despre învățăturile și patimile Domnului nostru Iisus Hristos începuse să creadă și se ruga lui Dumnezeu ca să-l învrednicească a primit Sfântul Botez. Acest lucru nu era tocmai ușor de împlinit, deoarece creștinii veniți din Iudeea în frunte cu Sfântul Apostol Petru susțineau că păgânii trebuie să fie mai întâi tăiați împrejur, să primească legea mozaică și pe urmă să fie botezați. În Faptele Apostolilor capitolul X, versetele 10-16 se arată descoperirea lui Dumnezeu către Sfântul Apostol Petru prin care i se arată că și păgânii pot fi primiți la creștinism numai prin sfântul botez. Corneliu Sutașul a fost cel dintâi păgân primit în creștinism, în felul acesta el a deschis calea păgânilor către Hristos. După ce a primit sfântul botez, Corneliu a însoțit pe Sfântul Apostol Petru în misiunea de propovăduire, iar mai pe urmă a fost hirotonit Episcop. În timp ce se afla în Efes cu Petru și Timotei, sunt înștiințați că în orașul Schepsia există păgâni. Au tras la sorți și aceștia au căzut asupra lui Corneliu. Ajungând în oraș, senatorul Dimitrie îl prinde pe Corneliu și îl obligă să jertfească idolilor. Atunci Corneliu s-a rugat lui Dumnezeu și s-a cutremurat pământul, prinzând sub dărâmături pe soția și fiul senatorului. Dumnezeu ascultă rugăciunea lui Corneliu și Evdochia împreună cu Dimitrie sunt scoși teferi de sub dărâmături. În urma acestei minuni, senatorul Dimitrie se botează împreună cu familia sa și alți 277 de păgâni. Episcopul Cornelie a construit pe locul vechiului templu păgân, o frumoasă biserică. Despre moartea sa unii spun că a rămăs până la sfârșit în orașul Schepsia, iar alții spun că Sfântul Apostol Pavel l-a trimis ca Episcop în Troada (Troia – Ilion) și că acolo a murit.

 

Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian, Episcopul Cartaginei. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 13 septembrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian, Episcopul Cartaginei. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 13 septembrie – foto: doxologia.ro

Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian, Episcopul Cartaginei – Sfântul Ciprian s-a născut pe la anul 210 în Cartagina, într-o familie păgână nobiliară, foarte bogată, primind numele de Caecilius Ciprianus, poreclit și Thascius. Nu avem informații despre anii tinereții sale, nici despre școlile urmate, dar luând în considerare reputația sa de la vârsta de 35 de ani, când s-a convertit la creștinism, deducem că și-a însușit o cultură profană vastă și profundă. Convertirea la creștinism în anul 245 a fost pregătită timp îndelungat de preotul Caecilianus, pe care Sfântul Ciprian îl repspecta și îl iubea ca pe un părinte. Convertirea a produs o schimbare radicală a concepției Sfântului Ciprian despre viață, schimbare de care este uimit el însuși. A fost înzestrat cu două mari virtuți: castitatea și dragostea. În anul 247 este hirotonit preot, iar după moartea Episcopului Donatus este ales în anul 249 Episcop al Cartaginei. Ca Episcop s-a preocupat de disciplina în Biserică punând mare accent pe ascultare. În anul 250 în timpul persecuției împăratului Deciu a crescut numărul creștinilor din Africa care au apostaziat. Pentru a curma tulburarea în Biserică, Sfântul Cirpian s-a retras într-un loc ascuns. După aproximativ 15 luni de absență, Sfântul Ciprian a a avut mult de luptat cu cei care au apostaziat de la creștinism și a introdus ca regulă generală, pentru reintegrarea acestora, penitența. Sfântul Ciprian, cu Biserica Romei și cu Episcopii africani, a reprimit pe apostați, însă treptat, după un timp de penitență, excepție făcând cei bolnav pe moarte. O contribuție deosebită a avut Sfântul Ciprian pe tărâm social, o dată cu izbucnirea ciumei, între anii 252-254 și a unui nou val de persecuții, implincâdu-se în numeroase acte de milostenie și întrajutorare creștină. În anul 256 izbucnind persecuția lui Valerian, Sfântul Ciprian a fost exilat la Curubis în luna august. În anul 257 este chemat din exil de Galeriu Maximus și după unele încercări de atragere a sa la păgânism, nereușite, este condamnat la moarte și executat la data de 14 septembrie 258. Executarea sa s-a făcut prin sabie în localitatea Ager Sexti, lângă Cartagina. Sfântul Ciprian al Cartaginei este părintele ecclesiologiei creștine.

 

Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop – foto: doxologia.ro

Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop - Cuviosul Ioan s-a născut spre sfârşitul veacului al XV-lea, în satul Silvaşul de Sus, din apropierea oraşelor Haţeg şi Hunedoara. El îşi însoţea părinţii la lucrul câmpului unde, treptat, a început să înţeleagă, din contemplarea naturii, înţelepciunea şi atotputernicia Ziditorului tuturor. Credinţa i-a sporit prin învăţăturile primite de la părinţii săi dreptcredincioşi şi prin rugăciunile făcute în biserica satului, dar şi în singurătate. Dorind să-şi închine întreaga viaţă lui Dumnezeu, a părăsit casa părintească şi s-a închinoviat în obştea călugărilor de la Mănăstirea Prislop, ctitorită de Sfântul Nicodim de la Tismana (†1406), în care se păstrau încă vii amintirea şi rânduiala lăsate de marele stareţ. După mai mulţi ani şi după ce s-a deprins cu virtuţile ascultării şi smereniei, cu binecuvântarea duhovnicului său s-a retras pe malul abrupt al pârâului Slivuţ, nu departe de mănăstire, unde şi-a săpat singur o chilie în piatră, cunoscută până azi sub numele de „Chilia” sau „Casa Sfântului”. Aici a vieţuit în neîncetate rugăciuni şi posturi, bine plăcând lui Dumnezeu. Viaţa sa îmbunătăţită s-a sfârşit, potrivit tradiţiei locului, în acest fel: Pe când îşi făcea o fereastră la chilia lui, doi vânători, de pe versantul celălalt al prăpastiei, l-au vânat, neştiind că vieţuia în acele locuri. Poporul dreptcredincios l-a cinstit cu evlavie ca sfânt încă din timpul vieţii, dar şi după neaşteptatul lui sfârşit. Vestea despre el s-a răspândit şi în Ţara Românească, de unde au venit câţiva călugări care i-au cerut trupul, ducându-l şi tăinuindu-l într-una din mănăstirile de peste munţi. Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop stă până astăzi pildă vie de sfinţenie pentru credincioşii din părţile Haţegului şi Hunedoarei, iar chilia Sfântului rămâne loc de pelerinaj pentru toţi cei ce se îndreaptă către străvechea mănăstire a Prislopului.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ziua de 19 iunie 1992 a trecut în rândul Sfinţilor din calendar pe Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop,având zi de prăznuire data de 13 septembrie a fiecărui an.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi. Amin.

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. II Corinteni 8, 16-24; 9, 1-5

Fraţilor, mulţumire fie adusă lui Dumnezeu, Care a dat aceeaşi râvnă pentru voi în inima lui Tit. Căci, pe de o parte, a primit îndemnul nostru, iar pe de altă parte, făcându-se şi mai sârguitor, de bună voie a plecat către voi. Şi am trimis împreună cu el şi pe fratele a cărui laudă, întru Evanghelie, este în toate Bisericile; dar nu numai atât, ci este şi ales de către Biserici ca împreună-călător cu noi, la darul acesta, slujit de noi, spre slava Domnului însuşi şi spre osârdia noastră. Prin aceasta ne ferim ca să nu ne defăimeze cineva, în această îmbelşugată strângere de daruri, de care ne îngrijim noi. Pentru că ne îngrijim de cele bune nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor. Şi l-am trimis împreună cu ei şi pe fratele nostru, pe care l-am încercat în multe, de multe ori, ca fiind sârguitor, iar acum este şi mai sârguitor, prin multa încredere în voi. Astfel, dacă e vorba de Tit, el este însoţitorul meu şi împreună-lucrător la voi; dacă e vorba despre fraţii noştri, ei sunt apostoli ai Bisericilor, slavă a lui Hristos. Arătaţi deci către ei, în faţa Bisericilor, dovada dragostei voastre, ca şi a laudei noastre pentru voi.

Despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi îmi este de prisos să vă scriu, că ştiu bunăvoinţa voastră, cu care, pentru voi, mă laud către macedoneni; că Ahaia s-a pregătit din anul trecut, şi râvna voastră a însufleţit pe cei mai mulţi. Am trimis dar pe fraţi, ca lauda noastră pentru voi, în privinţa aceasta, să nu fie zadarnică, ci să fiţi gata, precum ziceam, ca nu cumva, când macedonenii vor veni împreună cu mine şi vă vor găsi nepregătiţi, să fim ruşinaţi noi, ca să nu zicem voi, în această laudă încrezătoare. Am socotit deci că este nevoie să îndemn pe fraţi să vină întâi la voi şi să pregătească darul vostru cel dinainte făgăduit, ca el să fie gata, aşa ca un dar, nu ca o faptă de zgârcenie.

 

Ev. Marcu 3, 13-21

În vremea aceea s-a suit Iisus pe munte, a chemat la Sine pe cine a vrut El Însuşi şi ei au venit la Dânsul. Atunci a rânduit pe doisprezece din ei să fie cu El şi să-i trimită să propovăduiască şi să aibă putere să vindece bolile şi să scoată afară pe diavoli: pe Simon, căruia i-a pus numele Petru; pe Iacob al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui Iacob, cărora le-a pus numele Boanerghes, adică fii tunetului; pe Andrei, pe Filip, pe Vartolomei, pe Matei, pe Toma, pe Iacob al lui Alfeu, pe Tadeu, pe Simon Cananeul şi pe Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut. Când a venit acasă, mulţimea s-a adunat din nou, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce. Şi, auzind despre acestea, rudele lui Iisus au venit să-L prindă, pentru că ziceau că nu-şi mai are toate minţile.

articole preluate de pe: doxologia.ro


Sf. Mc. Corneliu Sutaşul; †) Cuv. Ioan de la Prislop (Înainteprăznuirea Înălţării Sf. Cruci)

articol: calendar-ortodox.ro

 

Sinaxar 13 Septembrie

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfinţirii bisericii Sfintei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru, de la Sfântul Mormânt de la Ierusalim.

Sfintirea bisericii Sfântului Mormânt de la Ierusalim – foto: calendar-ortodox.ro

Ca să dea slavă lui Dumnezeu pentru fericitul sfârşit al Sinodului de la Niceea (întâiul sinod ecumenic), Constantin cel Mare a vrut sa zidească o biserică pe Golgota, locul Învierii lumii. Atunci episcopul Macarie i-a arătat împăratului locul Mormântului, acolo unde l-a păstrat memoria Tradiţiei, căci locul fusese acoperit cu pământ în timpul domniei lui Adrian (135) cu scopul de a lărgi orasul. După ce au săpat şi au descoperit Mormântul şi instrumentele Patimii, au zidit peste ele o mare biserică, a cărei sfinţire s-a făcut în ziua de 13 septembrie 335 pentru a înlocui sărbătoarea păgână a lui Jupiter Capitolin. Această sfântă biserică era atât de frumoasă şi de grandioasă, încat ea a devenit un simbol al victoriei creştinismului şi chiar un model pentru multe biserici.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Cronid, Leontie, Serapion, Straton şi Seleuc.

Fericitul Cronid diaconul, strălucind cu bunele fapte ale vieţii sale, în Mitropolia Alexandriei, au crezut printr-însul Leontie şi Serapion. Iar în Galatia cea barbară şi necredincioasă, Seleuc şi Valerian, Macrovie şi Gordian, şi Straton la Nicomidia Bitiniei. Însă Cronid, Leontie şi Serapion, după ce au pătimit multe chinuri în Egipt, legându-li-se mâinile şi picioarele, au fost aruncaţi în mare. Ale căror moaşte ieşind la uscat, s-au arătat îngeri prin vedenii la oameni credincioşi, şi le-au poruncit de le-au acoperit cu pământ. Iar cei din Galatia, Seleuc şi Valerian, Macrovie şi Gordian, chinuiţi fiind cu foc şi cu sabie şi în multe alte feluri de ighemonul ce era acolo, mai apoi de toate i-a dat să-i mănânce fiarele sălbatice, şi aşa sufletele la Dumnezeu şi-au dat. Iar ighemonul Bitiniei, după ce cu multe chinuri a chinuit pe Sfântul Straton, plecând vârfurile a doi copaci, i-au legat mâinile de acelea şi poruncind îndată să slobozească copacii la locul lor, au rupt pe sfântul în două; şi aşa şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţitului mucenic Cornelie sutaşul.

Sfântul Sfințit Mucenic Corneliu Sutașul – icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

Acest sfânt a trăit pe vremea Sfinţilor Apostoli şi este cel dintâi dintre păgâni, care a crezut. Petrecând o viaţă fără prihană, a văzut un înger care-l îndemna să cheme la sine pe Apostolul Petru, să audă de la el cele ce se cădea. şi mergând Petru către dânsul, şi spunându-i cuvântul Domnului lui şi celor ce veniseră cu dânsul, şi învăţându-l şi botezându-l i-a dat rînduială şi ocârmuirea cetăţii Schepsia. Pe care aflând-o cufundată în idoli, a botezat pe toti cu harul lui Hristos; şi chiar şi pe Dimitrie ighemonul, care a crezut cu toată casa lui. Deci sfârsindu-şi sfântul viata apostoleşte, către Domnul s-a dus.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Gordian, Macrovie, Ili, Zotic, Lucian şi Valerian.

Aceşti sfinţi au suferit chinuri pe vremea lui Liciniu. Gordian era din Capadocia, iar Macrovie era din Paflagonia, tineri de vârsta, şi desăvârşiţi în credinţa întru Hristos. Iar Zotic, Ili şi Lucian, s-au săvârşit prin sabie la Roma, după multe chinuri, din porunca lui Maxim ighemonul; însă Valerian s-a săvârşit plângând deasupra mormântului sfinţilor.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Petru cel din Agreia, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ioan de la Prislop.

Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop – foto: doxologia.ro

Se spune ca un tânăr pe numele Ioan, din satul Silvasul de sus – în hotarul căruia se afla şi Sf. Locas – a părăsit casa părintească, s-a închinoviat în obştea călugărilor de le Prislop, ducând o viaţă aleasă de rugăciune, împletită cu munca şi săvârşirea de fapte bune. După un număr de ani, dorind să ducă o viată şi mai liniştită, retrasă cu totul de lume, a găsit un loc, ca la 500 metri de mănăstire, pe malul prăpăstios al râului Slivut (Silvut), unde şi-a săpat singur cu mari nevoinţe, o chilie de piatră, cunoscută până azi sub numele de “chilia” sau iarăşi “casa sfântului”. Aici şi-a petrecut restul zilelor în neîncetate rugăciuni şi ajunări, întocmai ca marii nevoitori întru cele duhovniceşti din primele veacuri creştine. Dar a fost voia lui Dumnezeu ca viata lui îmbunătăţită să se sfârşească prea devreme. Spune tradiţia populară că pe când îsi facea o fereastră la chilia lui, doi vânători de pe versantul celalat al prăpastiei l-au împuşcat, fără să ştie cine era. Aşa s-a săvârşit din viaţă Cuviosul Sihastru sau Sfântul Ioan de la Prislop.

Nu ştim cu siguranţă când a trăit Cuviosul Ioan de la Prislop. Presupunem că în veacul al XV-lea sau în prima jumătate a celui următor… El a fost este şi va fi – pentru credincioşii din părţile Hategului şi Hunedoarei – o pildă vie de sfinţenie, iar “chilia” sau “casa” lui rămâne mereu un loc de pelerinaj şi de reculegere sufletească pentru toţi cei ce caută cuvânt de mângâiere şi de întărire în locurile de mare frumuseţe naturală ale Prislopului, în care au trăit atâţia cuvioşi călugări cu viaţa aleasă şi bineplacută lui Dumnezeu.

(Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu: “Sfinţi Români“, editia 1987)

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei marii muceniţe Ketevan, regina Georgiei.

Ketevan, regina Georgiei – foto: calendar-ortodox.ro

Sfînta Mare muceniţă Ketevan era descendentă din familia imperială Bagration şi era strănepoata a împăratului Constantin din Kartalin (1469-1505). Devenită soţia lui David, urmaşul împăratului Alexandru al II lea din Kakheti (1577-1605), ea însăşi a condus imperiul. Pietatea profundă a împărătesei se manifesta în atenţia ei deosebită faţă de nevoile Bisericii Georgiene, în zidirea de biserici, adăposturi şi case pentru călători sau cei fără de acoperis. După moartea soţului său, Sfinta Ketevan s-a instalat în singurătate.

Constantin (numit Okayan), frate al soţului ei, a acceptat Islamul şi, urmând instrucţiunile sahului Abbas I, a trimis asasini să îl ucidă pe tatăl său care era pe moarte, împăratul Alexandru II, şi fratele său George. După ce crima a fost înfăptuită, Constantin a dat ordine să fie puse corpurile victimelor pe cămile şi să fie duse împărătesei Ketevan. îngrozită în faţa faptei de cruzime, împărăteasa i-a jelit pe nevinovaţii suferitori şi i-a îngropat la catedrală Alaverdsk. în plus, necredinciosul Constantin-Okayan a depăşit buna cuviinţă în faţa respectabilei ei văduvii şi i-a cerut mana, ameninţând cu forţa în caz de refuz.

Împărăteasa Ketevan şi-a adunat poporul din Kakheti şi a mers împotriva lui Constantin, învingând pe necuviinciosul apostat. El avu parte de o moarte lipsită de glorie împreună cu mulţi din armata persană. Sub conducerea înţeleaptă a împărătesei Ketevan, pacea şi dreptatea au fost restabilite în Kakheti. Sahul Abbas I i l-a înapoi pe fiul ei Teimuraz, care, desi trăise mai multi ani la curtea şeicului ca ostatic, îsi păstrase Credinta Ortodoxă neîntinată.

După aceea sahul Abbas, ameninţând Georgia cu distrugerea, a constrâns autorităţile feudale din Kakheti să predea o sumă de ostateci de seama. Printre ei, ca voluntar, se afla împărăteasa Ketevan. Vrând să prevină dezastrul pentru naţiunea georgiană şi Sfânta Biserică, ea a ajuns în Ispahan. Sahul Abbas a îndemnat-o pe împărăteasa să accepte credinţa mahomedană, dar a primit un refuz hotărât.

Apoi împărăteasa Ketevan a fost aruncată în închisoare, unde a petrecut zece ani, plini de suferinţele martiriului. Nici josnicia curtenilor perşi, nici propunerile viclene ale şahului de a o ridica la rangul de împărăteasă ţinutului pers, nici propunerile de mari bogăţii, nici implorările şi rugăminţile stăruitoare ale curtenilor şi nobililor perşi – nimic nu era în stare să o ademenească să pronunţe chiar şi o singură vorbă blasfemitoare împotriva lui Hristos. Nimic nu era în stare să o mişte pe cea care suferea întru Hristos.

Au atârnat-o răstignită pe un copac în formă de cruce şi au torturat-o cu cleşti încinşi. I-au pus pe cap un coif încălzit la roşu, a fost lovită cu vergi de otel şi i-au împuns trupul cu unghiile. Fumul gros din părul şi capul său arzând s-a ridicat în sus, şi binecuvintata martiră şi-a dat sufletul întru Dumnezeu în ziua de 13 septembrie 1624.

Trei coloane strălucitoare au coborât asupra trupului Sfintei Ketevan, semnificând izbânda ei spirituală. Osemintele sfintei împărătese au fost aduse la Roma la catedrala sfântului Apostol Petru, de către călugări ai ordinului Augustinilor care fuseseră martori la martiriul ei. O parte din moaşte (cinstitul cap şi mâna dreaptă a martirei) au fost date de către călugării Augustini împăratului Teimuraz I şi puse sub masa altarului din catedrala Alaverdi a sfântului Mare mucenic Gheorghe din Kakheti. Patriarhul-katolikos Zaharia (1613-1630) a numărat pe Marea Martiră Ketevan printre sfinţi şi i-a rânduit Sărbătoarea pentru 13 septembrie.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ierotei cel nou, Iviritul, ce s-a născut la anul 1686 şi care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Cuvios Ierotei cel Tânăr de la Iviron – foto: doxologia.ro

Sfântul Ierotei s-a născut în 1686 în Grecia. Dorind să înţeleagă înţelepciunea Divina aşa cum este ea în ştiinţe şi în viaţa monahală, tânărul pios, dovedind mare abilitate şi sârguinţă, a studiat filozofia Latină şi pe cea Greaca.

După moartea părinţilor săi, vrând să îşi continue educaţia, Sfântul Ierotei a vizitat mai întâi Muntele Athos, care era renumit pentru învătăţorii săi cei mulţi. La început a fost discipolul unui anume sihastru lângă chilia Sfântului Artemie (sărbătorit la 20 octombrie), şi apoi s-a alăturat fraţilor din mănăstirea Iviron, unde a primit tunderea monahală.

Sfîntul Ierotei în curând a ajuns la Constantinopol cu treburile mănăstirii şi de acolo în Valahia, unde Domnul l-a condus să îşi continue educaţia pe care o întrerupsese. Fiind instruit de un anume călugăr cipriot, Sfântul Ierotei, prin bunele sale maniere şi-a meritat favorurile Mitropolitului Auxentius din Sofia şi a fost ordonat diacon.

După ce şi-a desăvârşit educaţia la Venetia, Sfântul Ierotei s-a întors la Sfântul Munte. S-a instalat lângă mânăstirea Iviron în sălbăticia de la Khaga. Conform mărturiei contemporanilor săi, a dus o viaţă foarte strictă de sihastru ; cu necontenită Rugăciunea lui Iisus călugărul a descoperit adâncă dragoste faţă de aproapele şi necazurile dătătoare de bucurii. La intervenţia igumenului din mănăstirea Iviron, Sfintul Ierotei a fost hirotonit preot de către Mitropolitul Iacob din Neocezareea care trăia acolo retras.

La cererea locuitorilor din Skopelo, care nu aveau preot, ascetul tăgăduitor-de-sine şi-a părăsit singurătatea. A oficiat slujbele şi a predicat timp de opt ani, împreună cu discipolii săi atoniţi, ieromonarhul Meletie şi călugării Ioasaf şi Simeon.

Simţindu-si sfârşitul aproape, Sfântul Ierotei cu trei discipoli s-a retras în insula Yura, unde erau trimişi de obicei cei osândiţi pe viaţă. Acolo după o scurtă boală el a plecat la Domnul în anul 1745. Discipolii săi l-au îngropat în acea insulă, şi după trei ani capul sau venerabil a fost transferat la mănăstirea Iviron. Mulţi bolnavi şi cei chinuiţi cu suferinţele trupeşti erau tămăduiţi prin rugăciuni către sfânt.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro


Sfântul Ciprian de Cartagina

Sfântul Ciprian, după numele său latinesc Thascius Caecilius Cyprianus, s-a născut către anul 200 și a murit ca mucenic la 14 septembrie 258. A fost episcop de Cartagina în timpul persecuției lui Valerian. După Sfântul Augustin, el este unul din cei mai importanți mărturisitori ai Bisericii din Africa de Nord în primele secole ale creștinismului. În Biserica Ortodoxă prăznuirea lui se face la 13 septembrie. Nu trebuie confundat cu Sf. Ciprian, fostul vrăjitor, pomenit de Biserică pe 2 octombrie  - foto: doxologia.ro

Sfântul Ciprian - foto: doxologia.ro

articol: ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Ciprian, după numele său latinesc Thascius Caecilius Cyprianus, s-a născut către anul 200 și a murit ca mucenic la 14 septembrie 258. A fost episcop de Cartagina în timpul persecuției lui Valerian. După Sfântul Augustin, el este unul din cei mai importanți mărturisitori ai Bisericii din Africa de Nord în primele secole ale creștinismului. În Biserica Ortodoxă prăznuirea lui se face la 16 septembrie.

Nu trebuie confundat cu Sf. Ciprian, fostul vrăjitor, pomenit de Biserică pe 2 octombrie.

Sfântul Ciprian s-a născut în Africa de Nord către anul 200, din părinți păgâni, foarte probabil de origină berberă. A făcut mai întâi o carieră de retor la Cartagina. A profesat retorica mulți ani înainte de a se converti la creștinism la o vârstă matură, având între 40 și 50 de ani.

Devine mai întâi preot, iar apoi episcop de Cartagina în 248 sau 249. Este urmărit, interogat și persecutat în timpul împăratului Deciu, și este forțat la exil, din care se întoarce după puțină vreme ca să combată ereziile instalate în cetate lipsa sa.

Personalitate puternică a Bisericii creștine din Mitropolia Africii de Nord, sfântul Ciprian a purtat o dispută teologică acută cu papa Ștefan I al Romei (254-257) cu privire la validitatea botezului făcut de eretici, sfântul Ciprian susținând că acest botez nu este valid.

Sub împăratul Valerian (253-259), în timpul persecuțiilor, este mai întâi condamnat la exil (august 257), iar mai apoi decapitat împreună cu alți clerici responsabili ai Bisericii Cartaginei (între care și Flavian), în ziua de 14 septembrie 258, fiind acuzați de tulburările apărute în cetate.

Viața sa a fost scrisă de ucenicul și diaconul său, Pontius, și s-a transmis în latină sub numele de Vita Cypriani. S-au păstrat de asemenea și Actele proconsulare ale patimii sale dimpreună cu originalul autentic al interogatoriilor la care a fost supus.

Sfântul Ciprian a scris în latină numeroase tratate și scrisori, mai puțin cunoscute de Biserica Răsăriteană, dar recuperate de teologia ortodoxă din secolul XX. Scopul lor principal este apărarea creștinismului în fața păgânilor, dar și întărirea creștinilor și apărarea credinței Bisericii în fața ereziilor.

Între cele mai importante scrieri ale sfântului Ciprian se numără:

- Tratatul Ad Donatum cuprinde o frescă a decadenței morale a societății timpului său.
- Ad Fortunanum este un îndemn la mucenicia creștină.
- Despre cei căzuți („cei căzuți” fiind creștinii care au cedat în timpul persecuției lui Deciu aducând jertfe idolilor)
- Împotriva spectacolelor
- Despre purtarea fecioarelor
- Despre unitatea Bisericii – Tratatul Despre unitatea Biserici (De Catholicae Ecclesiae unitate publicat în anul 251) este una din operele sale cheie, în care sfântul Ciprian vorbește despre unitatea Bisericii și îi pune în gardă pe contemporanii săi despre ispita orgolioasă a creării unor ”biserici paralele” a ceea ce el numește „marea Biserică”. El concluzionează cu o expresia « în afara Bisericii nu este mântuire » (în latină extra Ecclesiam nulla salus) care a fost adeseori scoasă din contextul ei pentru a exprima că nimeni nu se mântuiește din cei necreștini, în timp ce sfântul Ciprian se referea la cei din Biserică care se separă din orgoliu în schisme sau erezii.
- Despre Rugăciunea domnească

Scrisorile sfântului Ciprian sunt documente istorice prețioase și importante pentru înțelegerea evoluției dreptului canonic bisericesc și a eclesiologiei.

Stilul oratoric și literar al sfântului Ciprian a devenit celebru mai ales datorită poetului Prudențiu (Aurelius Prudentius Clemens). Până la Fericitul Augustin (354-430), Ciprian al Cartaginei a fost modelul de necontestat al scriitorilor latini. Scrierile sale complete au fost publicate de multe ori, și traduse integral sau fragmentar în multe limbi.
Cult

Sfântul Ciprian a fost înmormântat la Cartagina, în cimitirul Macrobius Candidianus. Acolo a început cultul său, imediat după martiriul din 14 septembrie 258. Odată cu pacea constantiniană, pe locul mormântului său a fost construită o biserică, și o slujbă de comemorare a fost instituită oficial pe locul unde s-a petrecut mucenicia sa prin decapitare (in agro Sexti).

Sfântul Ciprian, episcop, mucenic și teolog al Bisericii, este prăznuit la data de 16 septembrie atât în Biserica Ortodoxă cât și în cea Catolică, sărbătoarea sa fiind menționată de cele mai vechi martirologii și calendare liturgice.

articol preluat de pe: ro.orthodoxwiki.org


Maine, 14 septembrie, facem pomenirea

(✝) Înălțarea Sfintei Cruci; Sfântul Nou-Mucenic Macarie, ucenicul Patriarhului Nifon; (Post) Ap. II Corinteni 9, 12-15; 10, 1-7; Ev. Marcu 3, 20-27

Înălțarea Sfintei Cruci (gr. Σταυροφανεια) este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, închinată Crucii Domnului nostru Iisus Hristos. În calendarul ortodox Înălțarea Sfintei Cruci se prăznuiește pe 14 septembrie; este una din cele două zile de post strict (ajunare) de peste an, alături de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august) - foto: doxologia.ro

Înălțarea Sfintei Cruci este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, închinată Crucii Domnului nostru Iisus Hristos. În calendarul ortodox Înălțarea Sfintei Cruci se prăznuiește pe 14 septembrie; este una din cele două zile de post strict (ajunare) de peste an, alături de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august) – foto: doxologia.ro

Să ştii, împărate, că cu neputinţă îţi este ţie ca în haine bogate îmbrăcat şi cu podoabele împărăteşti înfrumuseţat să duci lemnul acesta sfânt, pe care, săracul Hristos, Cel ce a sărăcit pentru mântuirea noastră, l-a dus. Drept aceea, de voieşti ca să duci Crucea Lui, să urmezi sărăciei Lui“.

 

Ap. II Corinteni 9, 12-15; 10, 1-7

Fraţilor, slujirea acestui dar nu numai că împlineşte lipsurile sfinţilor, ci prisoseşte prin multe mulţumiri în faţa lui Dumnezeu; slăvind ei pe Dumnezeu, prin adeverirea mărturisirii voastre Evangheliei lui Hristos şi pentru dărnicia împărtăşirii către ei şi către toţi, se roagă pentru voi şi vă iubesc pentru harul lui Dumnezeu, cel ce prisoseşte la voi. Iar lui Dumnezeu mulţumire pentru darul Său cel negrăit.

Însumi eu, Pavel, vă îndemn prin blândeţea şi îngăduinţa lui Hristos – eu care de faţă sunt smerit între voi, dar, în lipsă, îndrăznesc faţă de voi – vă rog, dar, să nu mă siliţi, când voi fi de faţă, să îndrăznesc cu încrederea cu care gândesc că voi îndrăzni împotriva unora care ne socotesc că umblăm după trup. Pentru că, deşi umblăm în trup, nu ne luptăm trupeşte. Căci armele luptei noastre nu sunt trupeşti, ci puternice înaintea lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor. Noi surpăm iscodirile minţii şi toată trufia care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu şi tot gândul îl robim, spre ascultarea lui Hristos, şi gata suntem să pedepsim toată neascultarea, atunci când supunerea voastră va fi deplină. Judecaţi lucrurile aşa cum se arată: dacă cineva are încredere în sine că este al lui Hristos, să gândească iarăşi de la sine aceasta, că precum este el al lui Hristos, tot aşa suntem şi noi.

 

Ev. Marcu 3, 20-27

În vremea aceea, când a venit Iisus acasă, mulţimea s-a adunat din nou, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce. Deci auzind despre acestea, rudele lui Iisus au venit să-L prindă, pentru că ziceau că nu-şi mai are toate minţile. Iar cărturarii, care veniseră din Ierusalim, ziceau că are în El pe Beelzebul şi că scoate afară pe diavoli cu domnul diavolilor. Iisus însă, chemându-i, le-a răspuns în pilde: cum poate Satana să scoată afară pe Satana? Dacă o împărăţie se va dezbina în sine, acea împărăţie nu mai poate dăinui. Şi dacă o casă se va dezbina în sine, casa aceea nu mai poate să se ţină. Tot aşa, dacă Satana s-a sculat însuşi asupra sa, atunci s-a dezbinat şi nu poate să stea, căci i-a venit sfârşitul. Nimeni nu poate, intrând în casa celui tare, să jefuiască lucrurile, dacă nu va lega întâi pe cel tare; numai atunci va putea jefui casa lui.

articole preluate de pe: doxologia.ro