Taisia (Secolul al V-lea)

Sf. Cuv. Taisia (Secolul al V-lea) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Taisia

Sfânta Taisia este o sfântă care a trăit în Egipt în secolul al V-lea.

Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 8 octombrie.

Rămasă orfană după moartea părinților ei înstăriți, Taisia a dus o viață evlavioasă în Alexandria (Egipt), împărțindu-și averea la săraci și oferind sălaș în casa ei pelerinilor străini și călugărilor care erau în trecere prin Alexandria.

Taisia s-a hotărât să-și dedice viața lui Hristos și să nu se mărite niciodată.

După ce și-a cheltuit toată moștenirea, Taisia a fost tentată să facă rost de mai mulți bani prin orice mijloace, începând să ducă o viață păcătoasă.

Părinții din Sketis de lângă Alexandria auzind de căderea ei, l-au rugat pe Sf. Ioan Colov (prăznuit la 9 noiembrie) să meargă la Taisia și să o convingă să se pocăiască de cele rele.

Ea a fost bună cu noi și acum ar trebui s-o ajutăm”, spuneau ei. „Tu, părinte, ești înțelept. Du-te și încearcă să-i salvezi sufletul iar noi ne vom ruga la Dumnezeu să te ajute”.

Părintele s-a dus la casa Taisiei dar servitorul n-a vrut să-l lase să intre.

Atunci Sf. Ioan i-a spus servitorului să-i transmită stăpânei lui că i-a adus ceva de preț.

Taisia, știind că de multe ori călugării găsesc perle pe malul mării, i-a spus servitorului să-l lase pe Ioan înăuntru.

Sfântul s-a așezat, a privit-o în ochi și a început să plângă.

Taisia l-a întrebat de ce plânge și Sf. Ioan i-a răspuns: „Cum să nu plâng când ai uitat de Mirele Tău, Domnul nostru Iisus Hristos și faci voia satanei cu faptele tale?

Cuvintele sfântului i-au străpuns sufletul Taisiei ca o săgeată de foc dându-și seama ce viață păcătoasă ducea.

Cu frică, ea l-a întrebat pe sfânt dacă Dumnezeu ar accepta pocăința unei păcătoase ca ea.

Sf. Ioan i-a răspuns că Mântuitorul așteaptă pocăința ei.

De aceea a venit El pe pământ, să caute și să mântuiască pe păcătoși.

El te va primi cu dragoste” a mai adăugat sfântul „și îngerii se vor bucura împreună cu tine”.

După cum Însuși Mântuitorul a spus, „mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește” (Luca 15,7).

Sentimentul de pocăință a pus stăpânire pe ea și văzând în cuvintele sfântului o chemare de la Dumnezeu de a se întoarce la El, Taisia căuta cât mai repede o cale de a-și salva sufletul.

S-a ridicat și a plecat din casă fără nici un cuvânt și fără să lase dispoziții despre ce se va întâmpla cu proprietatea sa, astfel încât s-a mirat și Sf. Ioan de reacția ei.

Urmându-l pe Sf. Ioan în pustie, ea s-a grăbit să se întoarcă la Dumnezeu prin penitență și rugăciune.

La căderea nopții, părintele i-a pregătit Taisiei un culcuș și o pernă din nisip pe care să se odihnească și el a mers puțin mai departe pentru a-și face rugăciunile de seară după care s-a pus și el la odihnă.

Dar la miezul nopții sfântul a fost trezit de o lumină ce venea din cer și o învăluia pe Taisia, în locul unde aceasta dormea.

În lumina minunată el văzu îngerii din cer cum duceau cu ei sufletul Taisiei.

Apropiindu-se de ea, sfântul își dădu seama că Taisia murise.

Sf. Ioan I-a cerut în rugăciune lui Dumnezeu să-i arate dacă Taisia s-a mântuit sau nu.

Atunci un înger al Domnului a venit la el și i-a răspuns: „Avva Ioan, o oră de pocăință din partea ei a făcut cât o mulțime de ani pentru că s-a pocăit din tot sufletul și cu toată zdrobirea de inimă.”

După ce a îngropat trupul sfintei, Sf. Ioan s-a întors la Sketis și le-a spus călugărilor ce s-a întâmplat.

Toți au dat slavă lui Dumnezeu pentru că s-a milostivit de Taisia, care s-a pocăit ca și tâlharul de pe cruce, într-o singură clipă.

 

Posteritatea

Istoria sfintei Taisia a devenit foarte cunoscută și populară sub diferite forme și în multe limbi – greacă, latină, siriacă, slavonă etc.

În diferitele relatări, convertirea ei este atribuită când sfântului Visarion, când sfântului Pafnutie (cuviosul Pafnutie Chebala, prăznuit la 25 februarie), când sfântului Ioan Colov, când sfântului Serapion Sidonitul (prăznuit la 21 martie).

În Patericul egiptean istoria se găsește sub două forme, una la avva Ioan Colov 43 și alta la avva Serapion 1.

 

Viața Sfintei Cuvioase Taisia

Sf. Cuv. Taisia (Secolul al V-lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Taisia (Secolul al V-lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

În părțile Egiptului era o femeie cu obiceiuri rele, necurată și fără rușine. Femeia aceea avea o fiică pe care o chema Taisia, pe care a învățat-o aceleași obiceiuri rele cu care se îndeletnicea și ea. Ducând-o pe fiica ei într-o casă de desfrânare, a dat-o în slujba Satanei, ca să ducă la pieire multe suflete omenești, înșelându-le, cu frumusețea pe care o avea, căci Taisia era foarte frumoasă și se vestise pretudindeni despre frumusețea feței sale, încât mulți, poftind-o, îi aduceau multe averi, aur și argint și haine scumpe și luxoase. Înșelând cu atâta deșertăciune pe îndrăgostiții ei, îi aducea acolo și mulți își pierdeau averea pentru dânsa și ajungeau la sărăcie, iar alții, bătându-se pentru dânsa, au umplut pragurile casei ei de sângele lor. Cuviosul părinte Pafnutie, auzind de acestea, s-a îmbrăcat în haine mirenești și, luând un galben, a mers la locul unde petrecea Taisia și, văzând-o, i-a dat să înțeleagă că vrea să meargă la dânsa. Iar ea, luând galbenul, i-a zis: „Intră în cămara mea”.

Atunci el intrând, a văzut un pat frumos așternut pe care s-a așezat și a zis către Taisia: „Oare ai altă cămară tăinuită, ca să ne închidem în ea, ca să nu ne știe nimeni?”. Iar Taisia i-a zis: „Este, dar dacă te rușinezi de oameni și aici ne putem ascunde de dânșii, căci ușile sunt încuiate și nimeni nu va putea intra aici, nici nu ne va ști nimeni pe noi, iar dacă te temi de Dumnezeu, apoi nu este loc care să poată fi tăinuit dinaintea Lui, măcar de te-ai ascunde și sub pământ, căci și acolo te vede Dumnezeu”. Auzind Pafnutie aceste cuvinte de la dânsa, i-a zis: „Au, doară și tu știi de Dumnezeu?”. Iar ea a răspuns: „Știu și despre Dumnezeu și am auzit și despre împărăția drepților și munca păcătoșilor”. Atunci starețul i-a zis: „Dacă știi pe Dumnezeu, împărăția Sa și muncile păcătoșilor, atunci de ce prihănești pe oameni și pierzi atâtea suflete? Căci nu numai pentru ale tale păcate, ci și pentru ale acelora pe care i-ai prihănit ai să fii întrebată de Dumnezeu și osândita în gheena focului”.

Taisia, auzind acestea, s-a aruncat l-a picioarele starețului, cu plângere, zicând: „Eu mai știu și aceasta, că pentru cei ce greșesc este pocăință și iertare de greșeli și nădăjduiesc că prin rugăciunile tale să mă izbăvesc de greșeli și să câștig mila Domnului. Deci, mă rog ție, așteaptă-mă puțin, numai trei ceasuri și după aceasta voi merge unde îmi vei porunci și voi face ceea ce-mi vei zice”. Iar starețul, arătându-i locul la care avea să o aștepte, s-a dus. Apoi ea, adunându-și toată averea agonisită cu păcatele ei, a cărei valoare era cam de vreo patruzeci de litre de aur, a dus-o în mijlocul cetății și aprinzând un foc și-a pus toate lucrurile și le-a ars înaintea întregului popor, strigând: „Veniți toți cei care ați păcătuit cu mine și vedeți cum ard toate lucrurile pe care mi le-ați dat voi”. Și, arzându-și averea, s-a dus la locul unde o aștepta Pafnutie. Acolo primind-o starețul, a dus-o la o mănăstire de fecioare și a așezat-o pe Taisia într-o chilie mică. Taisia a fos închisă în acea chilie, pironindu-i-se ușa și i-a fost lăsată numai o ferestruică mică prin care i se dădea puțină pâine și apă. Apoi Taisia l-a întrebat pe Sfântul Pafnutie: „Cum mă sfătuiești, părinte, să mă rog lui Dumnezeu?”. Iar starețul i-a răspuns: „Tu nu ești vrednică ca să chemi numele Domnului, nici să-ți ridici mâinile tale spre ceruri, de vreme ce buzele tale sunt pline de necurăție și mâinile tale sunt întinate, ci, numai căutând adeseori spre răsărit, să zici: „Dumnezeule, cela ce m-ai zidit, miluiește-mă!”.

A petrecut Taisia în acea închisoare vreme de trei ani rugându-se lui Dumnezeu așa precum o învățase Pafnutie și o dată pe zi gusta puțină pâine și apă. După trei ani, milostivindu-se de dânsa, Pafnutie s-a dus la marele Antonie, voind să afle dacă Dumnezeu a iertat-o pe Taisia sau nu. Și mergând la Antonie, starețul i-a povestit lui totul despre Taisia, iar Antonie a chemat pe ucenicii săi și le-a poruncit să se închidă fiecare în cămara sa și să se roage lui Dumnezeu toată noaptea ca să i se descopere vreunuia dintre ei ceea ce voia pentru Taisia, care se pocăiește pentru greșelile ei. Și ucenicii au îndeplinit porunca părintelui lor și au milostivit pe Dumnezeu, încât le-a descoperit ceea ce trebuiau să facă pentru Taisia. Această descoperire i-a fost făcută lui Pavel, care era numit de ceilalți prost. Acestui Pavel, pe când stătea noaptea la rugăciune, i s-a arătat o vedenie și a văzut cerurile deschizându-se și acolo a văzut un pat strălucit de mărire, cu așternuturi scumpe, pe care îl păzeau trei fecioare frumoase și pe patul acela era așezată o cunună. Văzând aceasta, Pavel a zis: „Nu este gătit altuia patul acesta și cununa, decât numai pentru părintele meu Antonie”. Și a venit către dânsul un glas, zicându-i: „Nu părintelui Antonie îi sunt pregătite acestea, ci pentru Taisia, care a fost o desfrânată”. Și Pavel, venindu-și în fire, se gândea la acea vedenie, iar a doua zi a spus fericiților părinți Antonie și Pafnutie, iar aceștia, auzind, au preamărit pe Dumnezeu, care primește pe cei ce se pocăiesc cu adevărat.

Pafnutie s-a pregătit și s-a dus la mănăstirea de fecioare unde era închisă Taisia și, deschizând ușa, a vrut s-o scoată de acolo. Iar Taisia se rugă de dânsul, zicând: „Lasă-mă aici, părinte, ca să petrec până la moarte, pentru că multe sunt păcatele mele și încă trebuie să mai plâng pentru ele”. Iar starețul i-a zis: „Acum iubitorul de oameni, Dumnezeu, a primit pocăința ta și ți-a iertat ție păcatele”. Și a scos-o pe Taisia din închisoare. Iar fericită a zis: „Să mă crezi, părinte, că de când am intrat în această închisoare, am pus înaintea ochilor mei cei gânditori toate păcatele mele și, ținând seama de ele, am plâns neîncetat. Și încă nu s-au dus de la ochii mei toate faptele mele cele rele și stându-mi și acum înaintea ochilor, mă înspăimânta că voi fi osândita pentru ele”.

După ieșirea din închisoare, fericită Taisia a petrecut cincisprezece zile și după această a căzut într-o boală în care a zăcut trei zile și după aceasta și-a dat sufletul și cu pace s-a odihnit, cu darul lui Dumnezeu. Și s-a mutat din patul durerii în patul pe care l-a văzut sfântul Pavel cel prost, în ceruri, pat care era pregătit pentru ea, unde se laudă cu cuvioșii întru mărire și se bucură întru așternutul său de veci. Așa ne-a întrecut păcătoasa și desfrânata întru împărăția lui Dumnezeu. O! de nu ne-am lipsi și noi, cu rugăciunile ei, de aceeași Împărăție. Amin.