Articole

Împlinirea a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române, marcată la Chișinău, Ungheni și Cahul

Independent.md

La Chișinău va începe astăzi seria manifestărilor dedicate zilei de 24 ianuarie, când se vor împlini 156 de ani de la Unirea Principatelor Române, eveniment petrecut la scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești.

O conferință științifică în acest sens va fi organizată astăzi la Academia de Științe a Moldovei, în cadrul căreia, oameni de știință de pe ambele maluri ale Prutului vor susține prelegeri publice dedicate ecourilor basarabene ale Unirii Principatelor.

Tot astăzi, va fi vernisată expoziția tematică „Unirea Principatelor Române și reformele domnitorului Alexandru Ioan Cuza”, aceasta cuprinde fotografii, mărturii ale contemporanilor, citate despre Unire.

Luni, 26 ianuarie, începând cu ora ora 10:00,va fi organizată expoziţia „Poemele Limbii Române” la Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din satul Pârliţa, raionul Ungheni. La ora 11.30 va fi inaugurată expoziţia „25 de ani de la căderea comunismului în România” la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din oraşul Ungheni.

O serie de manifestații dedicate Unirii Principatelor Române se vor organiza și la Cahul, la 28 februarie, anunță Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău.

Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia), a reprezentat unificarea vechilor principate Moldova și Țara Românească, într-un singur stat.

articol preluat de pe http://independent.md/

Pod rutier peste Prut, la Ungheni. Câți bani SE PROPUN pentru studiu

CNADNR aşteaptă oferte pentru realizarea unui studiu de fezabilitate necesar construcţiei unui pod rutier către Republica Moldova, peste Prut, la Ungheni, costul fiind estimat până la 2,69 milioane lei (611.000 euro), cu TVA, scrie Mediafax.

“Proiectul are ca scop crearea unei căi de comunicaţie modernă cu implicaţii în dezvoltarea regională a zonei, a fluidizării traficului, creşterea siguranţei utilizatorilor, micşorarea timpilor de parcurs, scăderea poluării la toate nivelele în zonele în prezent tranzitate, scurtează legăturile rutiere cu Republica Moldova, Ucraina şi Rusia. Pe lângă valenţa internaţională, podul peste Prut la Ungheni va deservi în bune condiţii traficul de pe teritoriul României”, se arată în caietul de sarcini.

Ungheni este o localitate din judeţul Iaşi, pe malul vestic al râului Prut, în dreptul oraşului omonim din Republica Moldova, cu care a alcătuit în trecut aceeaşi localitate.

Contractul pentru realizarea studiului este evaluat la 1,84 milioane lei fără TVA, sumă la care se vor raporta ofertanţii în alcătuirea propunerii financiare. Ulterior, CNADNR poate opta pentru achiziţia unor servicii suplimentare de 334.647 lei, astfel încât valoarea estimată totală a contractului este de 2,17 milioane lei, fără TVA.

Termenul pentru finalizarea proiectului este de 12 luni de la data atribuirii.

Serviciile, finanţate de la bugetul de stat, vor fi adjudecate prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut, iar termenul pentru primirea ofertelor a fost stabilit la 29 octombrie.

Discuţiile dintre România şi Republica Moldova privind construcţia unui pod la Ungheni se duc de aproape un deceniu. În perioada interbelică, peste Prut existau mai mult de 20 de poduri, atât rutiere, cât şi de cale ferată, însă cele mai multe au fost distruse în al doilea Război Mondial.
articol preluat de pe http://deschide.md/ro