Articole

(Gabriel Ferugean) Cum vor conspiraționiștii români să răstoarne lumea (exclusiv)

foto – dcnews.ro

Gabriel Ferugean

Gabriel Ferugean

articol de Gabriel Ferugean
exclusiv pentru Uniti Schimbam
31 martie 2015

Uită-te bine, e imposibil să nu ai în listă măcar un om care crede ca Occidentul vrea să ne fure glia străbună, să ne înrobească femeile și copiii și să ne lege pe toți și să ne trimită pachet negustorilor de sclavi din vest. Sau măcar unul care crede ca spațiul carpato-danubiano-pontic este leagănul multimilenar al civilizației, care a polenizat fertil cultura europeană și mondială pentru a se stinge pe întuneric într-un mod inexplicabil, victimă a conspiratorilor de tot felul, dornici să îl facă uitat, pentru că, nu e așa, toți avem ceva freudian în noi și ne dorim să ne ucidem tatăl pentru a ne putea consuma relația cu mama. (oare oedip ăsta e dac sau reptilian?)

În fine, acum au ajuns conspiratorii de serviciu la concluzia că ANAF-ul duce la bun sfîrșit strategia mondiala (nu tocmai secreta), de distrugere a tot ceea ce este românesc. După ce ani de zile au oftat cu obidă privind la patronii de buticuri care îi scuipau elegant din gipuri, plătind salarii de mizerie și evitînd orice fel de taxă la stat, ostaticii români atinși de Sindromul Stockholm au început să se revolte că oculta mondială le distruge economia.

Să fac un rezumat: patron de firmă mică. Butic, cîrciumă, covrigărie. Angajați la negru pe alese. Salarii mizerabile oricum. Condiții de muncă subumane. Concedii plătite din părți. Carte de muncă uitată pe la cine știe ce contabil, fără taxe la zi. Taxe la stat NU! Plata furnizorilor – doar la nevoie. Cînd datoriile devin amenințătoare, înființat altă firmă, pe numele neamurilor sau amantelor și lasat firma plină de datorii să moară. EI sînt patronii care NU dau bonuri fiscale. Ei, care plătesc 6-800 de lei salariu pentru 12-14 ore de muncă, 6-7 zile pe săptămînă, în timp ce își plimbă fundul în gipane între apartamentul luxos din centru, punctele de lucru și vila somptuoasa din afara orasului, toate pe numele cuiva la care creditorii nu au cum să ajungă. Deși ar fi interesant cum ar putea justifica un om care nu a muncit decît pe cîțiva lei niște proprietăți care ar stîrni invidia unui bogătaș.

Ăștia sînt cei care smulg acum lacrimile de crocodil ale românilor speriați de noua ofensivă a legii, pe care o văd drept marea conspirație mondială. Care a trecut prin Polonia, Cehia, Ungaria și nu le-a ras de pe fața pămîntului, pentru că se grăbea să distrugă economia românească, pentru a-i obliga pe români să fugă din țară. Economie care în 2007, la momentul aderării la UE, nu era deloc pregătită să facă față concurenței loiale a companiilor din UE. Și pentru asta a apelat la mijloacele proprii: mai o evaziune mică, mai un contract pe furate cu bugetul de stat, mai o vinzare de firma cu datorii și înființare a uneia noi, curate și uscate.

Evident, niciodată acțiunea unei instituții a statului nu va aduce admirația completă a publicului. Unii vor vedea mai bine greselile decit rezultatele bune. alții, mai deștepți, vor încerca să schimbe ce poate fi schimbat pentru a îmbunătăți lucrurile. Conspiraționiștii români vor lupta în permanență pentru a-și promova iluziile jalnice și a-și justifica lenea și incapacitatea funciară. Nu vrea nimeni să fure România. Sînt alte țări de unde se poate fura mai bine. România e furată zilnic de proprii ei cetățeni, prin lipsa totală de respect față de legi. De la cel mai mic la cel mai mare, legea constituie o provocare permanentă pentru a găsi metode cît mai creative de eludare a ei. Sistemul la care românii se uită cu jind funcționeaza foarte bine în occident. Milioane de români îl experimentează zilnic: are legi, are reguli, are avantaje, e funcțional, e relativ echitabil. Doar că infractorii își găsesc mereu pedeapsa. Și nu sînt apărați de victimele lor, ca în România!

SAR a lansat 12 propuneri pentru valorificarea potențialului european al României

romaniacurata.ro

Societatea Academică din România (SAR) a lansat joi, 26 februarie, raportul sau anual însoțit de 12 propuneri de bună guvernare pentru România, ce-și propun să stimuleze potențialul european al țării. Evenimentul cu tema “Upgrade România: cum ne valorificăm potențialul european?” a avut loc la Reprezentanţa Comisiei Europene în România, și a fost transmis în direct pe platforma România Curată (live stream).

RAPORT SAR 2015_FINAL – raportul integral

Executive Summary

Prognoze 2015

I. Ajustarea cotei unice și crearea de locuri de muncă

II. Buna guvernare rămâne cea mai bună strategie de creștere economică

III. Eficientizarea sistemului de achiziții publice

IV. O anticorupție mai profitabilă și mai autonomă financiar

V. Descentralizare asimetrică cu geometrie flexibilă

VI. Finalizarea priorităților în domeniul infrastructurii

VII. Deschiderea pieței de energie regenerabilă pentru

VIII. Stoparea exodului creierelor din domeniul medical cu resurse existente

IX. Deplasarea fondurilor europene din agricultură de la consum spre investiții

X. Introducerea unui sistem flexibil de redevențe care să împace nevoile bugetului cu necesarul de investiții

XI. Securizarea activității agricole în scopul creșterii productivității

XII. Politica de colectare a taxelor trebuie să treacă de la penalizare la stimulare

Cele 12 soluții pentru România au fost dezbătute joi, 26 februarie, de experții SAR, de membri ai cabinetului actual sau din umbră, de reprezentanți ai ambasadelor, experţi economici, oameni de afaceri, societate civilă și jurnaliști.

Între invitați s-au numarat  Eugen Orlando Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, Catalin Predoiu, prim-vicepresedinte PNL, Liviu Voinea, viceguvernator BNR, Mircea Geoana, senator independent, Bogdan Chiritoiu, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Hossu, presedintele Cartel Alfa, Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România, academicianul Lucian Albu, directorul Institutului de Prognoza Economica și Valentin Ionescu, director Autoritatea de Supraveghere Financiara.

cititi mai mult pe http://www.romaniacurata.ro/sar-lanseaza-12-propuneri-pentru-valorificarea-potentialului-european-al-romaniei-live-stream/

Germania elimină complet taxele de şcolarizare din universităţile de stat

Cursurile de la toate universităţile de stat din Germania vor fi gratuite de anul acesta, după ce regiunea Saxonia Inferioară, ultima în care se mai percepeau taxe universitare, s-a conformat unui trend început în anul 2008, scrie ZME Science.

Taxele de şcolarizare de la universităţi au apărut în Germania în urma unei decizii politice, şi au dispărut în acelaşi context după doar câţiva ani.

Susţinătorii politicii de modernizare a Germaniei după reunificarea din 1990 au militat pentru introducerea în lege a posibilităţii de taxare la nivel academic, iar în 2005 un tribunal le-a dat dreptate, atâta timp cât tarifele introduse erau “moderate” şi putea fi finanţate cu “împrumuturi mici”.

Şapte din cele zece regiuni ale Germaniai au introdus taxe în urma acestei decizii juridice, iar creditorii locali au început deja să vadă formarea unei pieţe. Reacţia populaţiei nu a fost însă favorabilă noului sistem, generând proteste masive, în special în Hesse, unde studenţii au criticat îndelung taxele.

O iniţiativă civică a adunat 70.000 de semnături pentru o petiţie care cerea eliminarea tarifelor, iar în 2008, Uniunea Creştin-Democrată proaspăt instalată a putere cu ajutorul voturilor studenţilor a decis scoaterea taxelor.

Germania are 380 de universităţi acreditate, dintre care circa 80 private şi alte aproximativ 40 administrate de biserică, conform studying-in-germany.org.
articol preluat de pe http://m.zf.ro

(Silviu Pricope) Paradisurile fiscale

foto – silviupricope.wordpress.com
articol – Silviu Pricope – silviupricope.wordpress.com
12 septembrie 2014

Silviu Pricope - foto - facebook.com/silviu.pricope

Silviu Pricope – foto – facebook.com/silviu.pricope

Multă lume vorbește despre paradisurile fiscale, dar puțini știu cu adevărat ce sunt ele și care le sunt principalele caracteristici. De asemenea, relațiile lor cu statele dezvoltate reprezintă o necunoscută pentru majoritatea populației. Ne propunem acum, să facem un pic de lumină, în tenebroasa lume a paradisurilor fiscale.

Ce sunt de fapt paradisurile fiscale?

Un paradis fiscal este un teritoriu (poate fi o țară, o insulă, un oraș, o porțiune dintr-un oraș, etc), care are o fiscalitate (sau altfel spus un nivel de impozitare) foarte redusă, sau chiar nulă, în comparație cu alte țări dezvoltate. Nu există o definiție precisă, iar nivelul de impozitare este evaluat în mod diferit în diverse țări și de către diverse instituții.

Într-un sens mai restrâns, un paradis fiscal reprezintă o jurisdicție în care impozitarea este redusă. Dar de cele mai multe ori, paradisul fiscal este de fapt, un paradis bancar, adică un teritoriu în care secretul bancar protejează clienții de ingerințele oricărei alte jurisdicții. În unele țări, autoritățile fiscale nu au acces la datele bancare și, prin urmare, nu pot verifica declarațiile fiscale ale contribuabilului.

Nu se face întotdeauna distincția dintre paradisurile fiscale și cele bancare, iar unele jurisdicții ajung să le combine pe amândouă. Dar această combinație nu este sistemică. De exemplu, Elveția reprezintă un paradis bancar, iar secretul bancar permite clienților să se sustragă de la controlul administrațiilor fiscale din țara de origine. Dar, deși din punct de vedere fiscal, Elveția dispune de mai multe sisteme derogatorii avantajoase, impozitarea este departe de a fi inexistentă.

În presă, rareori se face distincția între două tipuri discutate mai sus, ajungându-se ca termenul de “paradis fiscal” să se refere acum mai mult la paradisul bancar.

OCED (Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare) a declarat următoarele criterii ca fiind necesare pentru a defini un paradis fiscal. Acestea sunt:

  • taxe nesemnificative sau inexistente;
  • lipsa de transparență a sistemului fiscal;
  • absența schimbului de informații fiscale cu alte state;

Existența paradisurilor fiscale ridică mai multe tipuri distincte de probleme:

  • concurența fiscală
  • concurența economică între companii provenind din țări diferite
  • lupta împotriva spălării banilor și a finanțării organizațiilor criminale
  • stabilitatea sistemului financiar internațional

Cine recurge la paradisurile fiscale?

În esență, fondurile speculative, companiile mari care au înființat filialele ale acestora în astfel de juridiscții (Google are de exemplu o filială în insulele Bermude) precum și persoanele bogate. Avantajul acestora este că acestea evită taxele mai mari în țara lor de origine. În Franța, de exemplu, fenomenul nu este deloc minor: în aprilie 2009, la scurt timp după cazul băncii HSBC, Franța a înființat o ” celulă de reglementare ” pentru evazioniștii fiscali. Aceasta a ajutat la repatrierea 7,3 miliarde de euro în active, cu un beneficiu estimat pentru fisc de până la 1,3 miliarde €.

Mai mult decât atât, paradisurile fiscale vehiculează și o cotă de active, ce nu poate fi cuantificată, destinată spălării banilor murdari proveniți din acte de corupție sau trafic de droguri.

Cât din economia globală reprezintă activele vehiculate în paradisurile fiscale?

Potrivit Fondului Monetar Internațional, 50% din tranzacțiile internaționale “curg” prin paradisuri fiscale. Acestea cuprindeau aproximativ 4000 de bănci, două treimi din fondurile speculative și 2 milioane de societăți fictive/paravan. În aceste conturi s-ar afla aproximativ 7.000 de miliarde de euro în active, ceea ce reprezintă mai mult de trei ori PIB-ul Franței și de mai mult de 35 de ori PIB-ul României. Gabriel Zucman, economist la Școala de Economie din Paris, consideră că valoarea activelor persoanelor particulare deținute în paradisurile fiscale s-ar ridica la aproximativ 8% din resursele financiare ale lumii (acest studiu poate fi citit aici).

În 2008, cotidianul La Tribune a estimat că activele gestionate de paradisurile fiscale s-au ridicat la 10.000 de miliarde de euro.

Care sunt aceste paradisuri fiscale?

Oficial, principalele țări dezvoltate caută să lupte împotriva paradisurilor fiscale, în special în contextul luptei împotriva terorismului, crimei organizate, sau împotriva evaziunii fiscale extrem de costisitoare pentru bugetul public.

Dar, în același timp, țările occidentale tind să accepte sau să continue să accepte, paradisurile fiscale situate în apropierea teritoriului lor, în intenția lor de a capta cât mai mult din fluxurile financiare și în vederea controlului evaziunii fiscale din propria țară. Toate tarile occidentale au propriile lor paradisuri fiscale “acceptate” și “ocrotite”:Principatul  Monaco pentru Franța, Insulele Anglo-Normande pentru Regatul Unit, Bahamas pentru Statele Unite ale Americii, Liechtenstein pentru țările germanice, Macao pentru China, San Marino pentru Italia sau Andorra pentru Spania. Această ambiguitate a devenit flagrantă în timpul summit-ului G20 de la Londra, din aprilie 2009.

“Eticheta” de paradis fiscal nu reprezintă nimic oficial și variază în funcție de instituțiile care o vehiculează. OCED la acel moment a încercat să clasifice paradisurile fiscale elaborând trei liste diferite:

  • neagră, pentru state total necooperante în domeniu fiscal;
  • gri pentru statele, care au promis să se conformeze noilor reguli, fără însă a le aplica, precum și cele care “respectă în mod substanțial” aceste reguli;
  • albă, pentru statele sau teritoriile care au făcut “un efort real pentru a se conforma regulilor ce decurg din standardele internaționale ale OCED.

Țările occidentale au pregătit liste de paradisuri fiscale, solicitând o mai bună cooperare acestor jurisdicții în lupta împotriva spălării banilor. În același timp, țările occidentale a vrut să-și “protejeze” paradisurile fiscale. De exemplu, după îndelungi negocieri, China a obținut ca Macao și Hong Kong să nu fie incluse în lista paradisurilor fiscale, deși ambele teritorii dependente de chinezi au toate caracteristicile necesare. În schimb, Statele Unite ale Americii a câștigat clasarea insulelor Bahamas în lista gri, în loc de cea neagră.

Și astfel, în data de 2 aprilie 2009, lumea a fost “șocată” să descopere că, în conformitate cu criteriile summit-ului G20, “cele mai grave găuri negre financiare ale planetei” au fost Costa Rica, Malaezia, Filipine și Uruguay, în timp ce paradisurile fiscale reale, cum ar fi Jersey sau Insula Man au fost albite. Națiunile mari a aranjat de asemenea, pentru propriile lor grădini secrete (City of London, statul american Delaware sau Hong Kong pentru China) să nu fie nici măcar evidențiate.

Imediat după asta, țările incluse pe lista gri (Cayman, Luxemburg, Belgia, Liechtenstein, Elveția, Singapore, Insulele Virgine Britanice Insulele, Austria …), au protestat puternic (a se vedea, de exemplu, un interviu cu primul-ministru al Luxemburgului, Jean-Claude Juncker).

Pentru a nu fi pe lista neagră, o țară trebuie să semneze pur și simplu un angajament cu  OCED, prin care se angajează să respecte “standardele fiscale autorizate pe plan internațional“. Acest standard prevede că, țara este de acord să ofere unui alt stat care solicită acest lucru, informații cu privire la un anumit contribuabil. Acest lucru se face pe baza unei cereri motivate și argumentate, care ajută la combaterea celor mai grave cazuri de fraudă. Acest schimb de informații la cerere reprezintă, fără îndoială, o îmbunătățire față de opacitatea totală, dar nu permite o verificare rapidă și sistematică ca în cazul unui schimb automat de informații.

Pentru a ieși din lista gri, o țară nu trebuie să accepte numai principiul schimbului de informații la cerere. Sintagma cheie aici este “respectă în mod substanțial”, aceasta referindu-se la un cumul de reguli impuse pe plan internațional. Aici, OCED se consideră mulțumită dacă o țară a implementat acest principiu în 12 acorduri bilaterale. Nu contează dacă aceste sunt făcute cu Groenlanda și Botswana sau vreo țară importantă din punct de vedere economic. O condiție atât de ușor îndeplinit a făcut ca toate țările vizate să se alăture listei albe, una după alta, în câteva luni. În cea mai recentă versiune a raportului de progres, listele negre și gri sunt acum aproape goale. Într-adevăr, mai jos este publicată lista din 2012:

liste-paradis-fiscaux-ocde-2012

După cum se vede, în accepțiunea OCED, paradisuri fiscale au rămas doar Nauru și Guatemala! Ce ar mai fi de zis după o astfel de inepție?

Însă toată lumea știe, că paradisurile fiscale nu au dispărut așa peste noapte…

Așa că Franța a reacționat dur (sic!), iar acum publică propria listă. Paradisurile fiscale pur și simplu tremură în fața acestei acțiuni curajoase a Cocoșului Galic!!!!!!!!!! Uh, dar totuși nu prea mult … Mai jos găsim lista oficială de țări/jurisdicții oficial recunoscute drept paradisuri fiscale de către Franța în 2012:

  • Botswana,
  • Brunei,
  • Guatemala
  • Insulele Marshall,
  • Montserrat,
  • Nauru,
  • Niue
  • și Filipine.

Pur și simplu fără comentarii …

articol preluat de pe http://silviupricope.wordpress.com/