Articole

Sinodul al II-lea Ecumenic – Primul Sinod de la Constantinopol (381d.Hr.)

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgbasilica.ro

 

Sinodul al II-lea Ecumenic – Primul Sinod de la Constantinopol (381d.Hr.)


 

Al doilea Sinod Ecumenic s-a ținut la Constantinopol în anul 381 d.Hr., fiind cunoscut și ca Primul Sinod de la Constantinopol.

Al doilea dintre cele șapte Sinoade Ecumenice a abordat următoarele probleme:

- a condamnat ereziile macedonianism și apolinarianism, născute din dezbaterile legate de arianism;

- a extins și adaptat Crezul de la Niceea, în special învățătura despre Sfântul Duh;

- a modificat prevederile Canonului VI al primului Sinod de la Niceea.

În ceea ce privește învățătura despre Sfântul Duh, Sinodul afirma despre Acesta că este Dumnezeu “precum Tatăl și Fiul: Care din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și mărit”.

Cam după anul 381, arianismul a încetat să mai fie o problemă presantă, cu excepția unor teritorii de la periferia Imperiului.

Aspectul controversat al acestui Sinod este dat de Canonul III, care plasa Constantinopolul ca al doilea scaun episcopal în cinstire între cele tradiționale. Constantinopolul era numit „Noua Romă”.

Atât pentru Roma, cât și Alexandria acest canon a fost privit cu suspiciune, ambele Biserici temându-se de un joc de putere din partea Constantinopolului.

Biserica Romei a ignorat acest canon întru totul până în anul 1215, după Marea Schismă; chiar și atunci au existat motive politice pentru faptul că Roma a „acordat” Constantinopolului al doilea loc în cinstire între scaunele ecumenice.

Alexandria, care ocupase locul al doilea după Roma – și cel dintâi dintre scaunele răsăritene – trecea, ca urmare a celui de-al treilea canon al Sinodului de la Constantinopol, pe locul al treilea între scaunele ecumenice – al doilea între cele răsăritene.

Biserica Alexandriei s-a implicat activ în această dispută aprinsă cu Constantinopolul; au existat manevre politice de ambele părți – manevre care au dus la îndepărtarea a doi episcopi ai Constantinopolului.

Odată cu apropierea celui de-al treilea Sinod Ecumenic, luau amploare și alte probleme.

 

Pomenirea


 

Pomenirea Sfinților Părinți de la al doilea Sinod Ecumenic se face la 22 mai și în cea de a noua Duminică după Pogorârea Sfântului Duh, în Duminica Sfinților Părinți de la primele șase Sinoade Ecumenice.

 

cititi mai mult despre Sinodul al II-lea Ecumenic si pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

Sfinţii Părinţi de la Sinodul al II-lea Ecumenic


 

Sfinţii Părinţi de la Sinodul al II-lea Ecumenic (381) - foto preluat de pe basilica.ro

Sfinţii Părinţi de la Sinodul al II-lea Ecumenic (381) – foto preluat de pe basilica.ro

articol preluat de pe basilica.ro

Biserica noastră pomeneşte astăzi 22 mai, pe Sfinţii Părinţi de la Sinodul al II-lea Ecumenic, întrunit la Constantinopol în anul 381.

150 de episcopi s-au aflat, de la începutul lunii mai şi până pe 9 iulie în capitala imperiului, la chemarea împăratului Teodosie cel Mare, pentru a restabili ordinea şi liniştea în Biserică. Tulburarea era provocată de o învăţătură ce nega dumnezeirea, egalitatea şi deofiinţimea Sfântului Duh cu Tatăl şi cu Fiul.

Prin strădania acestor Sfinţi Părinţi, Biserica a consolidat victoria Ortodoxiei, obţinută încă din anul 325, la Sinodul I Ecumenic de la Niceea. Ei au completat Crezul cu ultimele 5 articole.

Trecuse mai bine de jumătate de veac de când Sfântul Împărat Constantin cel Mare convocase Sinodul de la Niceea pentru a stabili adevărata învăţătură de credinţă. Disputele teologice, însă, continuau.

O serie de sinoade locale a trebuit să răspundă provocărilor vremii şi vocilor care reluau aşa-numitele „dispute trinitare“. Atât acest sinod, cât şi primul au condamnat mai degrabă învăţături greşite decât persoane.

Între episcopii participanţi s-a aflat şi cel de la Tomis, pe nume Terentius. Preşedinţia Sinodului a fost ţinută, după moartea episcopului Meletie al Antiohiei, la sfârşitul lunii mai, de Sfântul Grigorie de Nazianz, ca episcop al Constantinopolului.

După retragerea Sfântului Grigorie de Nazianz – probabil la 30 iunie – preşedinţia sinodului a revenit lui Nectarie, noul episcop de Constantinopol.

Lucrările sinodului s-au încheiat la 9 iulie 381, recunoscut ca Sinodul al II-lea Ecumenic datorită importantelor decizii dogmatice formulate şi recunoscute unanim de întreaga Biserică.

Sinodul al VI-lea Ecumenic (680 – 681 d.Hr)

foto preluat de pe basilica.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sinodul al VI-lea Ecumenic

Sinodul al VI-lea Ecumenic s-a ținut la Constantinopol în anii 680 – 681 d.Hr., fiind cunoscut și ca al treilea Sinod de la Constantinopol.

A fost convocat de Sf. Constantin cel Nou și a condamnat erezia monotelită.

Sfinţii Părinţi de la Sinodul al VI-lea Ecumenic. Pomenirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la 23 ianuarie - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfinţii Părinţi de la Sinodul al VI-lea Ecumenic. Pomenirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la 23 ianuarie – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Istoric

În această perioadă, arianismul fusese deja în bună parte marginalizat și mulți arieni fuseseră acceptați înapoi în Biserică.

Dar a apărut un nou atac la adresa Persoanei Mântuitorului, sub forma monotelismului.

Monoteliții afirmau că Hristos avea o sigură voință, întrucât El este o singură Persoană, deși are două naturi.

Sinodul al VI-lea a considerat că această afirmație „afecta deplina umanitate a lui Hristos”, întrucât natura umană ar fi fost incompletă dacă nu acea o voință proprie.

Sinodul a declarat că, întrucât Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, El trebuie să aibă două voințe: una divină și una umană.

Monotelismul a fost condamnat ca erezie.

În perioada celor 50 de ani dinaintea întrunirii celui de-al șaselea Sinod, Imperiul Roman de Răsărit a trebuit să facă față unei noi realități sub forma ascensiunii Islamului.

Rapiditatea cu care acesta avansa era uluitoare: pornind din Hejaz la moartea „Profetului” (în anul 632), a cucerit Siria, Palestina și Egiptul în doar 50 de ani.

Într-o sută de ani, Islamul cucerise Africa de Nord, ajunsese în Spania și silise Europa occidentală să lupte pentru supraviețuire în Bătălia de la Poitiers.

Vechile imperii nu mai erau capabile să reziste avansului Islamului.

Imperiul Bizantin și-a pierdut o mare parte din teritoriile răsăritene, printre acestea fiind și cele pe care se aflau patriarhatele Ierusalimului, Antiohiei și Alexandriei.

Constantinopolul rămăsese acum fără rival, dar nu a mai scăpat niciodată de atacurile musulmanilor.

Creștinătatea a supraviețuit, însă cu dificultate.

Împăratul Constantin al IV-lea a convocat al șaselea Sinod Ecumenic (cunoscut și ca „al treilea Sinod de la Constantinopol”), care a durat din noiembrie 680 până în septembrie 681.

Pe parcursul celor 18 ședințe ale Sinodului (din care 12 au fost conduse personal de către împăratul Constantin) s-a încercat o reconciliere între Biserica Ortodoxă și Biserica Apuseană.

Sinodul a decretat că Hristos a avut atât voință divină cât și voință umană, corespunzător celor două firi ale sale (divină și umană); s-a reafirmat astfel doctrina adoptată la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon din anul 451.

Aceasta a rezolvat controversa privind monotelismul.

Acțiunile Sinodului au contribuit la promovarea unui sentiment de unitate între cele două biserici și la încercarea de a le aduce mai aproape decât fuseseră în ultimii ani.

Sinodul al VI-lea Ecumenic (Miniatura 45 din "Cronica lui Constantin Manasses", secolul al XIV-lea - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Sinodul al VI-lea Ecumenic (Miniatura 45 din “Cronica lui Constantin Manasses”, secolul al XIV-lea – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Pomenire

Pomenirea Sfinților Părinți de la al șaselea Sinod Ecumenic se face pe 23 ianuarie și în a noua duminică de după Rusalii, în Duminica Sfinților Părinți de la primele șase Sinoade Ecumenice.

 

Sinodul al VI-lea Ecumenic, primul canon iconografic

articol de: Pr. Adrian Agachi – 20 Iulie 2017 – preluat de pe ziarullumina.ro

Precum Sfânta Scriptură nu a cuprins toate cărțile considerate a fi inspirate de Duhul Sfânt în primele veacuri, iar canonul ei a căpătat o formă definitivă abia în secolul al IV-lea, la fel și iconografia creștină a avut nevoie de o perioadă de timp în care propriul ei canon să fie desăvârșit.

Dacă până în secolul al VII-lea stilul iconografiei creștine a asimilat diverse influențe ale mediului în care activa poporul lui Dumnezeu, odată cu apariția marilor locașuri de cult ale vremii, cum este, de exemplu, Sfânta Sofia, s-a simțit nevoia stringentă de a trasa limite clare privitoare la pictura bisericească.

În Vechiul Testament, în cartea Ieșirea, după ce Dumnezeu îi descoperă prorocului Moise cum trebuie construit și împodobit cortul mărturiei, se specifică numele unui israelit care primise duhul priceperii și înțelepciunea de a făuri toate podoabele și obiectele ce urmau a fi folosite acolo. Acesta era Bețaleel (Ieșirea 31, 2).

De asemenea, la scurt timp, Dumnezeu îi spune lui Moise că Bețaleel va fi ajutat și de un alt israelit pe nume Oholiab:

Şi iată, i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan, şi am pus înţelepciune în mintea oricărui om iscusit, ca să facă toate câte ţi-am poruncit” (Ieșirea 31, 6).

Aceste două pasaje ne arată că orice meșteșug care însoțește lucrarea Bisericii în lume păstrează aceleași coordonate și, totodată, aceleași limite.

În ceea ce privește cea de-a doua precizare, cea a limitelor, Scriptura este clară:

Şi Beţaleel, Oholiab şi toţi cei cu minte iscusită, cărora Domnul le dăduse înţelepciune şi pricepere, ca să ştie să facă tot felul de lucruri trebuitoare la locaşul cel sfânt, vor trebui să facă după cum poruncise Domnul” (Ieșirea 36, 1).

Așadar, și canonul iconografic al Bisericii trebuia să respecte unele limite și, de vreme ce în secolul al VII-lea arta picturii bisericești era în plină înflorire, era clar că venise vremea unei anumite delimitări de unele reprezentări iconografice nepo­trivite.

 

Ieşirea – a doua carte a lui Moise

Capitolul 31

1. După aceea a grăit Domnul cu Moise şi a zis:

2. “Iată, Eu am rânduit anume pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Or, din seminţia lui Iuda,

3. Şi l-am umplut de duh dumnezeiesc, de înţelepciune, de pricepere, de ştiinţă şi de iscusinţă la tot lucrul,

4. Ca să facă lucruri de aur, de argint şi de aramă, de mătase violetă, stacojie şi vişinie, şi de în răsucit,

5. Să şlefuiască pietre scumpe pentru podoabe şi să sape în lemn tot felul de lucruri.

6. Şi iată, i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan, şi am pus înţelepciune în mintea oricărui om iscusit, ca să facă toate câte ţi-am poruncit:

7. Cortul adunării, chivotul legii, capacul cel de deasupra lui şi toate lucrurile cortului;

8. Masa şi toate vasele ei; sfeşnicul cel de aur curat cu toate obiectele lui şi jertfelnicul tămâierii;

9. Jertfelnicul pentru arderile de tot cu toate obiectele lui; baia şi postamentul ei;

10. ţesăturile pentru înveliş, veşmintele sfinţite pentru Aaron preotul şi veşmintele de slujbă pentru fiii lui;

11. Mirul pentru ungere şi aromatele mirositoare pentru locaşul cel sfânt; toate le vor face ei aşa, cum ti-am poruncit Eu ţie“.

12. Şi a mai vorbit Domnul cu Moise şi a zis:

13. “Spune fiilor lui Israel aşa: Băgaţi de seamă să păziţi zilele Mele de odihnă, căci acestea sunt semn între Mine şi voi din neam în neam, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte.

14. Păziţi deci ziua de odihnă, căci ea este sfântă pentru voi. Cel ce o va întina, acela va fi omorât; tot cel ce va face într-însa vreo lucrare, sufletul acela va fi stârpit din poporul Meu;

15. Şase zile să lucreze, iar ziua a şaptea este zi de odihnă, închinată Domnului; tot cel ce va munci în ziua odihnei va fi omorât.

16. Să păzească deci fiii lui Israel ziua odihnei, prăznuind ziua odihnei din neam în neam, ca un legământ veşnic.

17. Acesta este semn veşnic între Mine şi fiii lui Israel, pentru că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, iar în ziua a şaptea a încetat şi S-a odihnit“.

18. După ce a încetat Dumnezeu de a grăi cu Moise, pe Muntele Sinai, i-a dat cele două table ale legii, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu.

"Moise ţinând Tablele Legii", pictură de Rembrandt, 1659) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Moise ţinând Tablele Legii”, (pictură de Rembrandt, 1659) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Canonul 82 al Sinodului al VI-lea Ecumenic

Prin urmare, nu constituie o surpriză decizia Sinodului al VI-lea Ecumenic de a specifica fără ambiguități că Mântuitorul Iisus Hristos nu poate fi reprezentat în icoane decât prin redarea chipului Său omenesc, dat fiind că, la vremea respectivă, existau unele picturi bisericești unde, în centru, se regăsea un miel.

Mergând pe linia cuvintelor Sfântului Ioan Botezătorul din Sfânta Scriptură: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29), unii pictori bisericești ai vremii Îl reprezentau pe Mântuitorul Iisus Hristos sub această formă.

De aceea, Părinții de la al VI-lea Sinod Ecumenic, prin lucrarea Preasfântului Duh, au hotărât următoarele:

În unele chipuri ale cinstitelor icoane, mielul se zugrăvește arătat cu degetul de Sfântul Ioan Botezătorul, care miel s-a înțeles ca chip al harului, înfățișându-ne nouă mai înainte prin legea şi Vechiului Testamentţ pe adevăratul miel, pe Hristos Dumnezeul nostru.

Cinstind, așadar, chipurile și umbrele vechi ca simboluri, și prefigurări ale adevărului, predanisite Bisericii, noi cinstim în primul rând harul și adevărul, primindu-le pe ele ca plinire a Legii.

Drept aceea, pentru ca aceea ce este desăvârșit să se înfățișeze ochilor tuturor și prin meșteșugul culorilor, orânduim ca de acum înainte Hristos Dumnezeul nostru,

Mielul care a ridicat păcatul lumii, să fie reprezentat și în icoane după chipul Său cel omenesc în locul vechiului miel, pentru ca înțelegând prin aceasta măreția lui Dumnezeu Cuvântul, să fim îndrumați și spre aducerea aminte de petrecerea Lui în trup, de patima Sa și moartea Sa mântuitoare, și de răscumpărarea lumii, care s-a făcut prin aceasta” (Canonul 82 al Sinodului VI Ecumenic, în: Arhid. Ioan. N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, Sibiu, 1992, p. 151).

Iată cum, printr-o fină trasare a două principii-cheie, rezultă o primă delimitare a canonului iconografic privitor la reprezentarea lui Hristos în icoană.

Primul principiu-cheie este că Persoana (Hristos cel întrupat) este mai presus de simbol (mielul).

Cu toate că simbolurile Legii Vechi, cortul mărturiei sau chivotul Legii, au continuat și continuă să fie reprezentate în pictura bisericească de vreme ce sunt parte a istoriei mântuirii noastre, totuși, Hristos Cel întrupat nu mai poate fi reprezentat sub forma prefigurărilor simbolice ale Vechiului Testament.

Al doilea principiu-cheie, exprimat în canonul 82 al Sinodului al VI-lea Ecumenic, este că icoanele și pictura bisericească referitoare la Hristos trebuie să redea, în modul cel mai eficient cu putință, iconomia Sa.

Aceste principii se regăsesc și în redarea iconografică a sfinților: elementul fundamental al vieții lor pământești este redat în pictura bisericească: chinurile mucenicilor, minunile cuvioșilor, rugăciunea marilor asceți ai Bisericii.

Virtutea lor reprezentativă este redată cu multă iscusință.

Nu se insistă asupra unor amănunte banale din viața lor pământească.

De asemenea, în cazul icoanelor, mai mult decât în pictura bisericească, sfinții sunt redați aproape exclusiv ca sfinte chipuri luminoase, păstrând aici principiul esențial că persoana și unicitatea acesteia sunt mai presus de actele ei, oricât de minunate ar fi acestea.

Iată cele două principii expuse în canonul 82 al Sinodului al VI-lea Ecumenic și importanța lor pentru iconografia creștină.

cititi mai mult pe ziarullumina.ro

cititi maiu mult despre Sinodul al VI-lea Ecumenic si pe: basilica.roro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Primul conciliu de la Niceea (mai – august 325)

First Council of Nicaea (May to August A.D. 325) – 16th-century fresco depicting the Council of Nicaea

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Primul conciliu de la Niceea (mai – august 325)

Primul conciliu de la Niceea (astăzi İznik, în Turcia) a fost primul conciliu ecumenic. S-a desfășurat în anul 325.

În 325 împăratul Constantin cel Mare a convocat primul conciliu ecumenic al bisericii creștine, care a pus bazele dogmatice și canonice ale acestei religii, definind mai precis dogmele creștine drept răspuns la provocarea reprezentată de erezia arianistă. Toți episcopii prezenți s-au declarat de acord cu pozițiile teologice majore propuse de proto-ortodoxie, dat fiind că în acel moment alte forme de creștinism fuseseră „deja excluse, suprimate, reformate sau distruse”.

Deși proto-ortdocșii câștigaseră disputele anterioare, în urma definirii mai precise a ortodoxiei creștine ei au fost învinși în secolele al IV-lea și al V-lea de succesorii lor cu propriile lor arme, fiind în cele din urmă declarați eretici, nu pentru că ar fi combătut idei privite drept corecte, ci pentru că poziției lor îi lipseau precizia și rafinamentul teologic cerut de împăcarea unor teze contradictorii acceptate simultan de teologi.

La acest prim conciliu (sinod) ecumenic au participat după unele mărturii 200, după altele 318 episcopi din tot ținutul creștin, mai puțin de la iudeii creștini și de la Biserica Mar Thoma. Sinodul a discutat problemele ridicate de Arius din Alexandria. Acesta susținea că Iisus din Nazaret nu ar fi fiul lui Dumnezeu născut din veșnicie, ci doar o creatură a Tatălui care în singurătatea lui l-ar fi creat pe Iisus și l-ar fi înfiat.

Discuția centrală a acestui sinod se poartă în jurul termenului de “homoousios” (consubstanțial, de aceeași ființă). Arius propunea formula “homiousios” (de ființă asemănătoare), în sensul că Iisus ar fi primit o ființă asemănătoare Tatălui și nicidecum aceeași ființă. De asemenea, doctrina ariană susține că: «a fost o vreme când Fiul nu exista », adică Fiul ar fi fost o creatură superioară, dar totuși doar o creatură.» Exact acest lucru e lămurit de sinodul I de la Niceea: Isus Christos este «de o ființă» (homoousious) cu Tatăl». Fiul este «născut, iar nu făcut».

Icoană reprezentând Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Icoană reprezentând Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Primele opt articole ale simbolului niceno-constantinopolitan reprezintă formula dogmatică adoptată de acest sinod. Din punct de vedere ecumenic “Credo”-ul (Crezul) de la Niceea a afirmat în contra ereticilor arianiști pentru prima dată la nivelul întregului Imperiu Roman necesitatea recunoașterii Sfintei Trinități (Dumnezeu, Isus Christos și Duhul/Spiritul Sfânt) ca piatră de temelie a religiei Imperiului, Orthodoxismul catolic. Arianismul, era potrivnic acestei dogme și era adoptat de triburile germanice ce intrau în contact cu civilizația romană.

El va supraviețui încă multe secole in mijlocul lor, chiar și în perioada așa ziselor “Regate Germanice”. A fost unul din motivele ce-i determinau pe unii catolici din Roma anilor 500 să-i denumească pe arianiști “barbari”. Ar mai trebui aici precizat că abia sub Theodosiu(s)-I în 380 la Tessalonic și 381 la Constantinopol se va legaliza imperial (ecumenic) Orthodoxia Catolică. Theodosius va da în acest sens, în anul 380, Edictul “De fide catholica” ca semn al sprijinului imperial pentru Orthodoxie (cath.)

Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic – foto preluat de pe doxologia.ro

Se consideră că acest conciliu (Niceea) a fost prezidat de către Alexandru, papa Alexandriei. În general este acceptat că au participat 318 episcopi, dar cifrele variază (Socrate Scolasticul, Epifanie de Salamina și Eusebiu de Cezareea vorbesc de 250; Eustațiu de Antiohia: 270; Atanasie de Alexandria, în jur de 300; Gelasiu de Cizic, peste 300). Istoricii moderni sunt de părere că numarul de 318 episcopi este amplificat simbolic, probabil în legătură cu numărul bărbaților înarmați ai lui Avraam din Geneză (14,14).

Printre participanți s-au numărat și Eustațiu al Antiohiei, Macarie al Ierusalimului, Ossiu de Cordoba, precum și diaconii Vit și Vicențiu, diaconi de la Roma (delegații papei Silvestru I), aceștia din urmă fiind și primii semnatari. Deși numărul de mai sus este impresionant, numărul celor invitați de împăratul Constantin a fost cu mult mai mare, 1800, adică toți episcopii bisericii creștine din acea vreme. De asemenea, fiecare episcop a avut voie să ia cu sine doi preoți și trei diaconi, situație în care numărul total al participanților a fost semnificativ mai important.

Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic - foto preluat de pe basilica.ro

Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic – foto preluat de pe basilica.ro

Tot cu acest prilej s-au adoptat și 20 de canoane care s-au referit la (pe canoane):

1. cei care se mutilează sau cer să fie mutilați să nu fie primiți în cler;

2. cei de curând botezați să nu fie promovați de îndată la Ordul sacru (i.e. în cler);

3. viața clandestină a clericilor;

4. cerințe pentru a fi consacrat episcop;

5. situația celor excomunicați și datoria de a ține sinod de două ori pe an în fiecare dioceză;

6. precedența anumitor sedii episcopale; consensul mitropolitului pentru a fi consacrat episcop;

7. episcopul Ierusalimului;

8. atitudinea față de catari;

9. promovarea la preoție fără examenul recerut;

10. cei care și-au renegat credința în timpul prigoanei și apoi admiși între clerici;

11. renegarea propriei credințe de către mireni;

12. cei care au părăsit lumea pentru viața consacrată și apoi s-au întors la ea;

13. penitenții care cer Euharistia pe patul morții;

14. despre catecumenii lapși (care au cedat în timpul prigoanei);

15. despre clericii care se mută din loc în loc;

16. despre clericii care nu locuiesc în bisericile pentru care au fost aleși;

17. despre clericii cămătari;

18. locul diaconilor la celebrările liturgice și rândul lor la împărtășanie;

19. despre cei care vin în Biserica catolică de la eroarea (erezia) lui Paul din Samosata și despre diaconese;

20. în zilele de duminică și în perioada Cincizecimii nu trebuie să se facă rugăciuni în genunchi.

Data celebrării Paștilor.

Mărturisirea de credință a celor 318 Părinți prezenți în Conciliu.

Se pare că episcopii participanți ar fi elaborat și o scrisoare către egipteni.

Sinodul I ecumenic prezintă o deosebită importanță prin aceea că a fost prima adunare a episcopilor din întreaga biserică, împrejurare în care s-au dezbătut probleme doctrinale fundamentale și s-au luat decizii majore care privesc dreapta credință și unitatea bisericii. El reprezintă și o cotitură bruscă în modul în care au fost priviți creștinii: dacă înainte ei erau crunt persecutați, Constantin cel Mare s-a arătat un fervent susținător al lor, sinodul însuși fiind deschis în prezența împăratului.

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 27 februarie 274 e.n., Niș, Serbia – d. 23 mai 337 e.n., Nicomedia, Turcia), cunoscut sub numele Constantin cel Mare sau Constantin I, a fost Împărat Roman între 306 și 337. Din 324 el a condus ca împărat unic. Numele sale de referință sunt: Imperator Caesar Flauius Valerius Aurelius Constantinus Pius Felix Inuictus Augustus, Germanicus Maximus, Sarmaticus Maximus, Gothicus Maximus, Medicus Maximus, Britannicus Maximus, Arabicus Maximus, Adiabenicus Maximus, Persicus Maximus, Armeniacus Maximus, Carpicus Maximus. Este considerat în ortodoxie ca având statut echivalent apostolilor sau „întocmai cu apostolii” - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 27 februarie 274 e.n., Niș, Serbia – d. 23 mai 337 e.n., Nicomedia, Turcia), cunoscut sub numele Constantin cel Mare sau Constantin I, a fost Împărat Roman între 306 și 337. Din 324 el a condus ca împărat unic. Numele sale de referință sunt: Imperator Caesar Flauius Valerius Aurelius Constantinus Pius Felix Inuictus Augustus, Germanicus Maximus, Sarmaticus Maximus, Gothicus Maximus, Medicus Maximus, Britannicus Maximus, Arabicus Maximus, Adiabenicus Maximus, Persicus Maximus, Armeniacus Maximus, Carpicus Maximus. Este considerat în ortodoxie ca având statut echivalent apostolilor sau „întocmai cu apostolii” - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Crezul de la Niceea(325)

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, făcătorul tuturor văzutelor și nevăzutelor.

Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu singurul născut; care este, din esența Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat; născut, nu făcut, cel de-o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut atât în cer cât și pe pământ.

Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a pogorât și s-a intrupat și s-a făcut om.

Și a pătimit, și a înviat a treia zi, după Scripturi, și s-a suit la ceruri;

Și iarăși va să vină să judece viii și morții.

Și în Duhul Sfînt.

Dar cei care spun: “A fost un timp în care nu a existat”, și “Nu a existat înainte de a fi făcut”, și “A fost făcut din nimic”, sau “A fost din alta ființă” sau “esență”, sau “Fiul lui Dumnezeu este creat”, sau “schimbător”, sau “degradabil” — sunt condamnați de sfânta biserică catolică și apostolică.

 

Crezul de la Constantinopole (381)

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu unul născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat; născut, nu făcut, cel de-o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a pogorât din ceruri și s-a intrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și s-a făcut om.

Și s-a răstignit pentru noi în timpul lui Pontiu Pilat, a pătimit și s-a îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și s-a suit la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a cărui Împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfînt domnul de viață făcătorul, care din Tatăl purcede, cela ce împreuna cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, care a grăit prin prooroci.

Și întru una sfânta catolică și apostolică Biserică, mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor.

Aștept învierea morților, și viata veacului ce va să fie. Amin

 

cititi mai mult despre Primul conciliu de la Niceea si pe: basilica.ro; en.wikipedia.org
Predică la Duminica a VII-a după Paşti (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) – Despre păstrarea dreptei credințe – Părintele Cleopa Ilie

Conciliul de la Efes – Sinodul al III-lea Ecumenic (22 iunie – 31 iulie 431)

Sfinţii Părinţi de la Sinodul al III-lea Ecumenic

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Conciliul de la Efes – Sinodul al III-lea Ecumenic (22 iunie – 31 iulie 431)

Al treilea Sinod Ecumenic s-a ținut la Efes, în Asia Mică, în anul 431, în timpul împăratului Teodosie al II-lea. Este cunoscut și ca Sinodul de la Efes. Au fost prezenți aproximativ 200 de episcopi; Sinodul a început însă în grabă, înainte ca episcopii din Apus să poată ajunge. Atmosfera Sinodului a fost tensionată, plină de confruntări și de acuze reciproce. Acesta a fost al treilea dintre Sinoadele Ecumenice. Principala problemă dezbătută a fost cea a nestorianismului.

 

Controverse hristologice

După cum a stabilit Sinodul, nestorianismul insista excesiv asupra naturii umane a lui Hristos, în defavoarea naturii Sale divine. Sinodul a denunțat învățăturile Patriarhului Nestorie ca greșite. Nestorie învăța că Maica Domnului a dat naștere unui om, Iisus Hristos, iar nu lui Dumnezeu-Cuvântul. Cuvântul doar se odihnea în Hristos, precum într-un templu, astfel încât El era considerat numai teofor (“purtător de Dumnezeu”). De aici rezulta că Maica Domnului s-ar fi putut numi doar Christotokos, “Născătoare de Hristos”, iar nu Theotokos, “Născătoare de Dumnezeu”.

Sinodul a stabilit că Hristos era o singură Persoană (şi nu două persoane): Dumnezeu adevărat și Om adevărat, având un singur trup și un suflet rațional. Astfel, Maica Domnului trebuie considerată “Născătoare de Dumnezeu” (Theotokos), pentru că a dat naștere nu doar unui om, ci lui Dumnezeu întrupat. Unirea celor două naturi ale lui Hristos era astfel încât nici una din cele două naturi nu o afecta negativ și nu o diminua pe cealaltă.

Sinodul a declarat că textul Crezului niceo-constantinopolitan era complet și a interzis orice modificare ulterioară a acesteia. În plus, a condamnat și pelagianismul.

 

Alte semnificaţii

A fost stabilită autocefalia Bisericii Ciprului, împotriva pretențiilor jurisdicționale ale Patriarhiei Antiohiei.

 

Pomenire

Sfinții Părinți de la al treilea Sinod Ecumenic sunt pomeniți în ziua de 9 septembrie, precum și în a noua Duminică după Rusalii, în Duminica Sfinților Părinți de la primele șase Sinoade Ecumenice.

 

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Conciliul de la Efes – Sinodul al III-lea Ecumenic si pe: ro.wikipedia.org; ziarullumina.ro; www.crestinortodox.roen.wikipedia.org