Articole

Sfinții Cuvioși Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie și Iacob Sihastrul (28 ianuarie)

Efrem Sirul

Cuvântul lui nu era numai ca să moaie sufletele şi să le pornească spre milă, ci şi însăşi vederea şi blândeţea lui mişcau sufletele altora spre umilinţă.

foto: crestinortodox.ro

 

Sfântul Cuvios Efrem Sirul; Sfântul Cuvios Isaac Sirul; Sfântul Cuvios Paladie; Sfântul Cuvios Iacob Sihastrul; Sfânta Muceniță Haris; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Totemsk-Sumorinskaya”; Ap. I Corinteni 14, 20-25; Ev. Matei 25, 1-13

 

Sf. Cuv. Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie şi Iacob Sihastrul

Sfântul Cuviosul Efrem Sirul – foto: basilica.ro

articol: basilica.ro

28 ianuarie 2016

Sfântul Cuviosul Efrem Sirul – S-a născut în anul 306 în cetatea Nisibe din Mesopotamia, aflată sub conducere romană. Efrem a crescut într-o familie cu părinţi păgâni, tatăl său fiind preot al zeiţei Abizal. Învăţătura creştină el o va primi prin intermediul Sfântului Iacov, binecunoscutul episcop de Nisibe, care l-a şi botezat la vârsta de 18 ani. Începând cu acest moment, Efrem devine apropiatul ierarhului provinciei, pe care l-a ajutat să reînnoiască moralitatea decăzută a cetăţenilor acelor locuri. Unul dintre biografii săi povesteşte cum, la un moment dat, el a reuşit să alunge trupele persane, care staţionau în Nisibe, doar cu rugăciunea sa. Un nor de muşte şi ţânţari s-a abătut asupra trupelor lui Sapor al II-lea, regele Persiei, silindu-le să părăsească provincia. Aventuroasa campanie a împăratului bizantin Iulian Apostatul, care pentru un timp ameninţa Persia, s-a sfârşit, precum se ştie, cu un dezastru, iar succesorul său, Jovianus, a fost fericit să scape de la masacru ceea ce mai rămăsese din măreaţa armată pe care predecesorul său o condusese de-a lungul Eufratului. Roma pierduse provinciile răsăritene cucerite la sfârşitul secolului al III-lea. Printre oraşele retrocedate Persiei era şi Nisibe. Pentru a scăpa de cruda persecuţie care bântuia pe atunci Persia, mare parte din populaţia creştină a abandonat Nisibe. Efrem a mers, cu conaţionalii săi, şi s-a aşezat mai întâi la Beit-Garbaya, apoi la Amid şi, în final, la Edessa, unde a petrecut 10 ani de viaţă ca monah, cunoscut prin traiul său ascetic. Cu toate acestea, s-a arătat interesat de cele care priveau populaţia Edessei. Cronicarii mai vechi spun că ar fi fost diacon, pentru că putea predica în public. Pe vremea aceea, cel puţin 10 secte activau în Edessa, iar Efrem s-a luptat cu ele, mai ales cu discipolii vestitului filosof Bardesanes. Acestei perioade îi aparţin aproape toate lucrările sale, în afară de poemele compuse la Nisibe, restul scrierilor, predici, imne, tratate exegetice datează din timpul şederii sale la Edessa. Este foarte probabil ca el să fi fost unul dintre fondatorii şcolii persane de teologie, numită aşa pentru că primii ei studenţi şi profesori erau creştini persani refugiaţi din 363. La moartea Sfântului Efrem, acesta a fost îngropat fără pompă, în cimitirul unde erau înhumaţi străinii.

 

Sfântul Cuviosul Paladie – S-a născut în anul 363, în Galatia (Asia Mică). În anul 386 s-a călugărit la Ierusalim. După trei ani s-a dus în Alexandria unde a rămas alţi trei ani, apoi în Nitria nouă ani. În anul 400 el este episcop la Helenopolis, în Bitina (Asia Mică). A fost unul dintre cei mai buni prieteni ai Sfântului Ioan Gură de Aur. Pentru susţinerea acestuia s-a dus la Roma în fruntea unei delegaţii de preoţi, rugând pe papă să ia apărarea marelui exilat de împăratul Arcadius. La întoarcere a fost exilat şi el în Tebaida (Egipt), timp de şase ani (406-412). După exil, îl aflăm episcop în Aspuna, în Galatia, unde a păstorit până la moartea sa.

 

Cuviosul Iacob Sihastrul – După 15 ani de sihăstrie, Cuviosul Iacob fusese învrednicit cu darul tămăduirilor minunate. Cu toate acestea, Cuviosul Iacob a căzut în păcat, săvârşind un omor. Deznădăjduit, şi-a părăsit peştera şi a plecat în lume. Dumnezeu i-a scos în cale un bătrân. Acesta i-a amintit pilda şi rugăciunea lui David: „Miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea…” (Ps. 50, 1) şi l-a îndemnat la pocăinţă. Iacob s-a întors din calea pierzării şi a petrecut mulţi ani într-un mormânt, în lacrimi şi rugăciuni. Dumnezeu i-a dat un semn de speranţă. Fiind secetă în acea zonă, la rugăciunea cuviosului s-au deschis cerurile şi a început să plouă. Cuviosul Iacob Sihastrul şi-a urmat canonul pocăinţei până la sfârşitul vieţii, nădăjduind în milostivirea lui Dumnezeu pentru păcatul săvârşit.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Ap. I Corinteni 14, 20-25

Fraţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte însă, fiţi desăvârşiţi. În Lege este scris: «Voi grăi acestui popor în alte limbi şi prin buzele altora, şi nici aşa nu vor asculta de Mine», zice Domnul. Aşa că vorbirea în limbi este semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi; iar proorocia, nu pentru cei necredincioşi, ci pentru cei ce cred. Deci, dacă s-ar aduna Biserica toată laolaltă şi toţi ar vorbi în limbi şi ar intra neştiutori sau necredincioşi, nu vor zice, oare, că sunteţi nebuni? Iar dacă toţi ar prooroci şi ar intra vreun necredincios sau vreun neştiutor, el este dovedit de toţi, el este judecat de toţi; cele ascunse ale inimii lui se învederează, şi astfel, căzând cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu, mărturisind că Dumnezeu este într-adevăr printre voi.

 

Ev. Matei 25, 1-13

Zis-a Domnul Pilda aceasta: împărăţia cerurilor va fi asemănată cu zece fecioare care, luându-şi candelele lor, au ieşit în întâmpinarea Mirelui. Cinci însă dintre ele erau înţelepte, iar cinci erau nebune. Cele nebune, luându-şi candelele lor, n-au luat cu ele şi untdelemn; iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor. Dar, întârziind Mirele, au aţipit toate şi au adormit. Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: iată Mirele vine! Ieşiţi în întâmpinarea Lui! Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi şi-au împodobit candelele lor. Iar cele nebune au zis celor înţelepte: daţi-ne din untdelemnul vostru, căci se sting candelele noastre. Dar cele înţelepte au răspuns, zicând: pentru ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă, mai bine duceţi-vă la cei ce vând şi vă cumpăraţi. Plecând însă ele să cumpere, a venit Mirele şi cele care erau gata au intrat cu El la nuntă şi uşa s-a închis. Iar mai pe urmă au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. Dar El, răspunzând, a zis: adevărat vă spun vouă, nu vă cunosc pe voi. Drept aceea privegheaţi căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul Omului.

articole preluate de pe: doxologia.ro

 

Cuviosul Efrem Sirul

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 28 Ianuarie

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea preacuviosului nostru părinte Efrem Sirul.

Acest astru strălucitor al Bisericii a răsărit în Orient în îndepărtata cetate Nisibe (Mesopotamia) prin anul 306. Încă din fragedă tinereţe fu alungat din casa părintească de către tatăl său – preot păgân – din cauză că iubea Religia Creştină. Fu primit de Sfântul Episcop Iacob (prăznuit în 13 ianuarie) care îl învăţă să iubească virtuţile şi să se dedice neîncetat meditării asupra cuvântului lui Dumnezeu. Învăţătura Sfintei Scripturi aprinse în el o flacără care îl făcu să dispreţuiască bunurile şi grijile acestei lumi pentru a-şi înalta sufletul către bucuria bunurilor cereşti. Credinţa şi încrederea sa în Dumnezeu, de neclintit precum muntele Sionului, îl făcură să adopte un mod de viaţă nemaipomenit. Avea o curăţenie a trupului şi a sufletului care depăşea limitele naturii umane şi care îl făcea să ţină sub stăpânire toate mişcările sufletului său, nelăsând nici un gând urât să se iţească în mintea sa. La sfârşitul vieţii sale recunoştea că nu a vorbit niciodată de rău pe nimeni şi nici nu a lăsat să scape din gura lui o singură vorbă fără noimă.

Lepădându-se de toate, precum Apostolii, luptându-se ziua cu foamea şi noaptea cu somnul, învăluindu-şi faptele precum şi vorbele în sfânta smerenie a lui Hristos, primi de la Dumnezeu harul căinţei şi al lacrimilor neîncetate, într-o asemenea măsură încât el ocupă în Corul Sfinţilor locul ales de “dascăl al căinţei”. Printr-o minune ce se face cunoscută doar celor care se jertfesc cu totul Domnului, ochii săi fuseseră transformaţi în două izvoare nesecate de lacrimi. Ani întregi, zi şi noapte, aceste ape luminoase, purificatoare şi purtătoare de sfinţenie, acest al doilea botez al lacrimilor, nu încetară să curgă din ochii săi, transfigurându-i faţa într-o sclipire limpede, în care se oglindea prezenţa lui Dumnezeu. Plângea fără încetare pentru păcatele sale sau ale oamenilor, şi uneori, când se lăsa purtat de contemplarea minunăţiilor pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi, plânsul său se preschimba în lacrimi de bucurie. Ca un cerc misterios, în care nu ne putem da seama unde e începutul nici sfârşitul, gemetele năşteau în el lacrimile ; lacrimile, năşteau rugăciunea ; rugăciunea năştea propovăduirea, care era întreruptă de noi tânguiri. Citind încântătoarele sale discursuri despre căinţă sau descrierile atât de realiste ale Judecăţii de Apoi, chiar şi inimile cele mai împietrite nu pot să nu se înmoaie. Pentru multe generaţii şi până în ziua de azi, lecturile din Sfântul Efrem au făcut să curgă multe lacrimi, deschizând păcătoşilor calea pocăinţei şi a creştinării.

La ceva timp după Botezul său, pe la vârsta de 20 de ani, Efrem se retrase în pustiu, fugind de agitaţia oraşului pentru a sta de vorbă în linişte cu Dumnezeu şi pentru a trăi în preajma Îngerilor. Trecea dintr-un loc în altul, neînrobit de nimic, îndreptându-se într-acolo unde îl conducea Duhul Sfânt, spre ajutorul lui şi al fraţilor săi. Astfel ajunse în cetatea Edesa în pelerinaj, fiind în căutarea unui om sfânt cu care să ducă o viaţă de călugărie. Întâlnind în calea sa pe o femeie desfrânată, el se prefăcu atunci că îi acceptă propunerile şi, spunându-i să îl urmeze, o conduse spre piaţa publică, în loc să caute un loc retras potrivit păcătuirii. Prostituata îi atrase atenţia : “De ce mă aduci aici ? Nu te ruşinezi să te vadă lumea ?” Sfântul îi răspunse : “Nefericito, te temi de ochii oamenilor : de ce nu te temi de privirea lui Dumnezeu care vede totul şi care va judeca în ultima zi faptele noastre şi gândurile noastre cele mai ascunse?”. Cuprinsă de teamă, femeia se căi şi se lasă condusă într-un loc care să fie de ajutor mântuirii ei. După câţiva ani petrecuţi în Edesa Sfântul Efrem se întoarse să trăiască în pustiu. Cum auzise laudele aduse virtuţilor Sfântului Vasile, Dumnezeu îi arătă într-o revelaţie că Episcopul Cezareei se asemăna cu o coloană de foc care unea pământul cu cerul. Fără să mai zăbovească, Efrem plecă spre Capadocia. Ajunse în Cezarea în ziua Bobotezei şi intră în biserică în momentul în care era oficiată Sfânta Liturghie. Deşi nu înţelegea greceşte, fu cuprins de admiraţie văzându-l pe marele Episcop propovăduind, căci vedea un porumbel alb pe umărul acestuia, care îi şoptea la ureche cuvinte dumnezeieşti. Acelaşi porumbel îi vesti Sfântului Vasile prezenţa în mulţime a umilului ascet sirian. Trimise după el, vorbiră câteva minute în Altar şi, ca răspuns la cererea lui, primi de la Dumnezeu ca Efrem să vorbească dintr-odată în greceşte ca şi cum ar fi cunoscut această limbă dintotdeauna. Apoi îl ordonă Diacon, şi îl lăsă să plece în patria lui.

În acele timpuri începu un lung şir de războaie între Romani şi Perşi (între 338 şi 387), în tot regatul persecuţii fără îndurare fură organizate împotriva creştinilor, consideraţi drept aliaţi ai romanilor. Aflând în pustiu de suferinţele fraţilor săi, Sfântul Efrem se întoarce atunci la Nisibe pentru a le veni în ajutor prin faptele şi cuvintele sale. Încă din copilărie îi fu revelată chemarea lui Dumnezeu, printr-o viziune cu o viţă de vie roditoare crescând de la gura sa şi umplând întreg pământul. Toate pasările cerului veneau să se aşeze şi să se îndestuleze din fructele sale şi cu cât ciuguleau mai mult cu atât via se umplea de struguri. Harul Duhului Sfânt îl umplea cu o asemenea abundenţă încât atunci când se adresa poporului limba sa nu mai prididea să profereze gândurile cereşti pe care i le inspira Dumnezeu, şi părea ca prins de bâlbâială. De aceea adresa lui Dumnezeu această rugăciune surprinzătoare : “Reţine, Doamne, valurile harului tău!”.

Când nu se ocupa cu învăţatul altora pentru a întări credinţa împotriva păgânilor şi ereticilor, se punea cu umilinţă în serviciul tuturor, ca un adevărat diacon, asemeni lui Hristos care s-a făcut “slujitorul” nostru.

Astfel, smerindu-se, refuza mereu înălţarea la Preoţie. Virtuţile sale, rugăciunea sa, roadele contemplărilor şi meditărilor sale, tot harul pe care i-l dădea Dumnezeu, nu îl păstra pentru el însuşi, ci împodobea cu el Biserica, Mireasa lui Hristos, ca o coroană de aur bătută cu pietre scumpe. La asediul oraşului Nisibe în 338, oraşul fu eliberat datorita rugăciunii sale şi a Sfântului Iacob. Dar după mai multe războaie, căzu în final în mâna crudului suveran al Perşilor, în 363. Refuzând să trăiască sub dominaţie păgână, Sfântul Efrem şi mulţi alţi creştini plecară atunci spre Edesa. Îşi petrecu acolo ultimii zece ani din viaţă, şi – pentru a continua opera începută în şcoala de exegeză fondată la Nisibe de Sfântul Iacob – propovăduia la Şcoala din Edesa, care fu numită “Şcoala Perşilor”. Atunci a redactat cea mai mare parte a admirabilelor sale lucrări, în care cunoaşterea pe care o avea într-ale celor ale lui Dumnezeu şi ale Sfintelor Dogme îmbrăcă podoaba de splendoare a unei limbi poetice inegalabile. Se spune că ar fi compus în grai sirian peste trei milioane de versuri : comentarii ale aproape tuturor cărţilor Sfintei Scripturi, tratate împotriva ereziilor, Imnuri închinate Raiului, Fecioriei , Credinţei, marilor Minuni ale Mântuitorului şi ale Sărbătorilor Anului. Mare parte din aceste imnuri a servit la compunerea Cărţilor Liturgice ale Bisericii de limbă siriană, de unde numele care i s-a dat de “Liră a Sfântului Duh” şi “Doctor al universului”. Alte tratate, foarte numeroase, ne-au fost transmise în greceşte. Ele vorbesc cu precădere de căinţă, asceză şi virtuţile călugăriei.

După ce a organizat ajutoarele în cetate în vremea foametei din 372, Sfântul Efrem îşi încredinţă sufletul lui Dumnezeu, în 373, înconjurat de un mare număr de călugări şi asceţi ieşiţi din mănăstirile lor, din pustiul lor, din peştera lor, pentru a lua parte la ultimele clipe ale sale. Le lasă un testament emoţionant, plin de smerenie şi de căinţă, în care cere stăruitor tuturor celor care îl iubesc să nu îl cinstească prin ceremonii funerare măreţe, ci să îi depună trupul în groapa străinilor, dăruindu-i, drept flori şi miresme, ajutorul rugăciunilor lor.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Paladie.

Fericitul Paladie şi-a făcut o căsuţă mică într-un munte şi s-a închis într-însa. Şi-a împodobit viaţa cu privegherea, cu rugăciunea necurmată şi cu postirea. Pentru aceasta a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Astfel, un neguţător care avea mult aur la el, a fost ucis de un ucigaş şi aruncat mort lângă chilia sfântului. Când s-a făcut ziuă şi s-a vădit fapta, toţi dădeau vina uciderii pe cuviosul Paladie. Iar el, înconjurat fiind de multă mulţime de oameni, a făcut rugăciune şi a înviat mortul. Acest mort sculându-se a arătat pe ucigaş. Şi alte minuni a făcut cuviosul, dar mai ales s-au minunat credincioşii de virtuţile lui. Mutându-se în pace către Domnul a lăsat Bisericii scrieri folositoare.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Iacov Sihastrul.

Acest cuvios, lepădându-se de toate cele lumeşti, a locuit ca un sihastru cincisprezece ani într-o peşteră, aproape de o cetăţuie numită Porfirion. Nişte desfrânaţi au adus odată la acest cuvios o femeie desfrânată, care sălta cu neruşinare şi-l îndemna spre păcătuire. Sfântul însă, aducându-i aminte de muncile focului ce vor să fie, a adus-o la pocăinţă şi la credinţa în Hristos. Dar fiindcă nimeni nu scapă de cursele vicleanului, s-a întâmplat ca şi acest cuvios să cadă în mare ispită. Căci lăsându-se biruit de pofta trupului a căzut atât de jos încât a ajuns şi la păcatul uciderii. Şi venindu-şi în fire şi gândindu-se la adâncul prăpastiei în care se găsea, s-a deznădăjduit de mântuire şi a plecat în lume. Pe drum însă l-a întâmpinat un monah cuvios şi plecându-se sfătuirilor acestuia, s-a vârât într-un mormânt, unde a îndurat vieţuire foarte aspră. Şi făcându-se secetă în acel loc, Dumnezeu a adus la cunoştinţa episcopului cetăţii că, de nu va face rugăciune Iacov cel din mormânt, nu va conteni seceta. Atunci episcopul cu tot poporul, ducându-se la el, l-au înduplecat, după multe rugăminţi, să se roage, şi fericitul făcând rugăciune, multă ploaie a curs şi pământul s-a săturat de apă. De aici cuviosul luând nădejdi bune, având ca semn al îngăduinţei lui Dumnezeu ploaia multă care căzuse la rugăciunile lui, a dus viaţă şi mai aspră. Şi aşa, în vieţuire bună săvârşindu-se, şi-a dat lui Dumnezeu duhul, multe minuni făcând după moarte.

 

Tot în această zi, pomenirea celor două sfinte muceniţe, maica şi fiica, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Haris, căreia tăindu-i-se picioarele, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Isaac Sirul, episcop de Ninive.

Râvnind după nevoinţe mai aspre, cuviosul Isaac s-a retras în pustie. Faima lui de om sfânt şi învăţător în viaţa duhovnicească s-a răspândit mult.

Sfântul Isaac Sirul, episcop de Ninive, a trăit în secolul al şaselea. El şi fratele său au intrat în mănăstirea ascetului Matei lângă Ninive şi au primit tunsoarea monahală. Învăţătura sa, virtuţile şi modul de viaţă ascetic au atras atenţia fraţilor şi aceştia i-au propus să conducă treburile mănăstirii. Sfântul Isaac nu voia o asemenea povară asupra lui, preferând să trăiască în singurătate, de aceea a părăsit mănăstirea pentru a vieţui în pustiu.

Fratele său a insistat de mai multe ori pe lângă el să se întoarcă la mănăstire dar nu a acceptat. Cu toate acestea, când renumele sfinţeniei vieţii sale s-a răspândit, a fost făcut Episcop de Ninive. Văzând cruzimea şi neascultarea locuitorilor cetăţii, sfântul a simţit că era peste puterile lui să le fie conducător şi cu atât mai mult plângea de dorul singurătăţii. Odată, doi creştini au venit la el, cerându-i să le judece o pricină. Unul confirma că datora bani celuilalt, dar cerea să i se mai dea puţin răgaz. Cel care îl împrumutase îl ameninţa că îl va duce la judecată pentru a-l forţa să plătească. Sfântul Isaac, cu un citat din Evanghelie, îi ceru să fie milos şi să îi mai lase datornicului ceva timp până să plătească. Omul îi spuse : “Mai lasă-mă cu Evanghelia ta!”. Sfântul Isaac îi răspunse : “Dacă nu te supui poruncilor Domnului din Evanghelie, ce mai vrei de la mine?” După numai cinci luni ca Episcop, Sfântul Isaac s-a retras din funcţie şi a plecat în munţi să trăiască împreună cu pustnicii. Mai târziu, s-a dus la mănăstirea din Rabban Shabur, unde a trăit până la moarte, ajungând la un înalt nivel de desăvârşire spirituală.

De la începutul secolului al optulea şi până la începutul secolului al optsprezecelea, în Europa nu s-a ştiut nimic despre Sfântul Isaac Sirul, cu excepţia numelui său şi a lucrărilor sale.

Abia în 1719 o biografie a sfântului a fost publicată la Roma, alcătuită de un autor arab anonim. În 1896, mai multe informaţii despre Sfântul Isaac au fost date la iveală. Învăţatul soteriolog francez, abatele Chabot, a publicat mai multe lucrări din secolul al optulea despre istoria Siriei scrise de Iezudena, episcop de Barsa, unde a fost găsită istoria Sfântului Isaac Sirul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Mâine, 29 ianuarie, serbăm

Aducerea moaștelor Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul; Sfântul Mucenic Filotei

Aducerea moaștelor Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul (29 ianuarie) - foto: doxologia.ro

Aducerea moaștelor Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul - foto: doxologia.ro

Sfântul Ignatie de Dumnezeu purtătorul sau Teoforul, fiind dus în Roma, din porunca împăratului Traian (98-117), precum se scrie în viaţa lui, şi de fiare fiind mâncat pentru Hristos, au rămas oarecare oase ale lui, care credincioşii, cei ce erau atunci acolo, mai întâi le-au pus cu cinste în Roma, la un loc însemnat; apoi, în vremea împărăţiei aceluiaşi Traian, le-au adus în Antiohia, spre apărarea cetăţii, spre tămăduirea bolnavilor, spre veselia a toată turma lui, şi spre slava lui Hristos Dumnezeu, pentru Care a pătimit cu osârdie.

†) Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul; Sfinții Mucenici Sebastian şi Zoe; Sfântul Cuvios Ierarh Modest, patriarhul Ierusalimului

Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul – S-a născut pe la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea oraşului Rădăuţi, primind la botez numele Dumitru .Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la 18 decembrie
foto: basticol si arilica.ro

Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul – S-a născut pe la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea oraşului Rădăuţi, primind la botez numele Dumitru. Muncind pe moşia episcopiei Rădăuţilor, Dumitru a cunoscut călugări, a fost atras de viaţa monahală şi s-a călugărit cu numele David. După o perioadă de ascultare la Biserica „Sfântul Nicolae” din Rădăuţi, călugărul David a plecat la Schitul „Sfântul Lavrentie”, aproape de satul Laura de astăzi, la 30 de kilometri depărtare de Rădăuţi. După o vreme a îmbrăcat schima cea mare, primind numele de Daniil, şi s-a retras în munte, pe o stâncă de pe malul pârâului Viţău, azi localitatea Putna, unde, cu ajutorul ciobanilor şi ai altor iubitori de viaţă duhovnicească, sapă într-o stâncă o chilie pe care o vedem şi astăzi, la un kilometru depărtare de Mănăstirea Putna.

Cuviosul Daniil este cercetat de mulţi credincioşi pentru a primi sfat şi învăţătură de trăire creştinească şi, mai ales, vindecare de bolile sufleteşti şi trupeşti. Un alt loc unde a sihăstrit Cuviosul Daniil este Stânca Şoimului, lângă Voroneţ. Între nenumăraţii săi fii duhovniceşti care l-au cercetat, amintim pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, aşa cum arată cronica lui Ion Neculce şi alte multe însemnări din paginile de istorie ale neamului şi Bisericii noastre străbune. În anul 1477, auzind că voievodul plănuia instalarea sa ca mitropolit, Daniil a trecut munţii, oprindu-se pe malul Voroneţului, aici povăţuind pentru multă vreme pe ostenitorii obştii Mănăstirii Voroneţ.

După moartea Cuviosului Daniil Sihastrul, a fost înmormântat în partea sudică a pronaosului bisericii Mănăstirii Voroneţ, fiind cinstit şi pomenit împreună cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ca ocrotitori ai sfintei mănăstiri. Pe peretele exterior al bisericii Mănăstirii Voroneţ, deasupra uşii de intrare, pe latura de sud, este zugrăvit chipul Sfântului Daniil alături de cel al Mitropolitului Grigore Roşca, alt fiu duhovnicesc al său. Pe sulul de pergament pe care Cuviosul Daniil îl ţine în mână sunt scrise cuvintele: Veniţi, fraţilor, de mă ascultaţi. Învăţa-vă-voi frica Domnului, cine este omul…

Sfinţii Mucenici Sebastian şi Zoe – Sfântul Mucenic Sebastian s-a născut în anul 255 în oraşul Narbona din Galia (Franţa de astăzi), dar a crescut în Mediolan (Milan – Italia) de unde era familia sa. În anul 283 a trebuit ca fiu de nobil ce era, să intre în armata împăratului Carin (283-285). Dorinţa lui Sebastian era aceea de a ajuta pe creştini în suferinţele şi necazurile lor. Ocazia s-a ivit atunci când doi fraţi, Marcelin şi Marcu, mărturisiseră pe Hristos cu mult curaj şi îşi aşteptau moartea în linişte. Părinţii lor, Tranquilin şi Marcia, ceruseră judecătorilor un răgaz de 30 de zile pentru a-i readuce la păgânism.

În clipa aceasta de grea cumpănă a venit la ei Sebastian, comandantul cohortei I de pretorieni. Cei de faţă au rămas uimiţi auzindu-l pe Sebastian cum îi îmbărbăta pe cei doi fraţi să moară pentru credinţa lor în Dumnezeu: Ostaşi ai lui Hristos, iată că prin înălţarea sufletelor voastre v-aţi apropiat de biruinţă. Nu vă lipsiţi de El pentru o astfel de tânguire nefolositoare… Dacă părinţii şi fraţii voştri ar şti de viaţa cea veşnică, cea plină de bucurie, s-ar sârgui să meargă şi ei împreună cu voi.

Toate acestea s-au întâmplat în casa lui Nicostrat, care se ocupa cu paza celor întemniţaţi. Soţia lui Nicostrat, de şase ani era mută. Văzând aceasta pe Sebastian cum încuraja pe cei doi mucenici, a căzut în genunchi înaintea lui arătându-i că este mută. Sebastian i-a făcut semnul crucii peste gură şi în clipa aceea şi-a recăpătat glasul. În urma acestei minuni, mucenicii Marcu şi Marcelin şi părinţii lor Marcia şi Tranquilin, Zoe şi soţul ei Nicostrat şi încă 16 din cei întemniţaţi au primit sfântul botez din mâinile pretoului Policarp.

În momentul când persecuţia împotriva creştinilor s-a înteţit, Zoe a fost prinsă în timp ce se ruga la mormântul Sfântului Apostol Petru şi după cinci zile de temniţă a suferit moarte martirică. Marcelin şi Marcu au fost supus supliciilor şi în cele din urmă au primit moarte martirică.

Sfântul Mucenic Sebastian a murit în hipodrom (locul de întrecere al călăreţilor) încredinţând sufletul său lui Dumnezeu în chip mucenicesc.

Cuviosul Modest – A fost stareţ al Mănăstirii Sfântului Teodosie din Palestina. În anul 614, patriarhul Zaharia al Ierusalimului i-a încredinţat Cuviosului Modest grija eparhiei, pe durata exilului său. După moartea lui Zaharia, Modest a fost ales patriarh. A fost un păstrător al Ortodoxiei şi luptător împotriva ereziilor. A trecut cu pace la Domnul.

articol preluat de pe: basilica.ro


Sf. Mc. Sebastian şi Zoe; †) Cuviosul Daniil Sihastrul

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 18 Decembrie

În această lună, în ziua a optsprezecea pomenirea Sfântului Mucenic Sebastian şi Zoe soţia lui şi a celor împreună cu el: Tranchilin, Nicostrat, Claudie, Castor, Tiburtie, Castul, Marcelin şi Marcu.

Sfântul Sebastian (n. Milano - d. ca. 288, Roma), sfânt creștin pomenit de Biserica Ortodoxă și de cea Greco-Catolică în ziua de 18 decembrie, iar de Biserica Romano-Catolică și de Bisericile Evanghelice-Lutherane pe 17 ianuarie - foto - Sfântul Sebastian, pictură de Giovanni Antonio Bazzi (1525): ro.wikipedia.org

Sfântul Sebastian (n. Milano – d. ca. 288, Roma), sfânt creștin pomenit de Biserica Ortodoxă și de cea Greco-Catolică în ziua de 18 decembrie, iar de Biserica Romano-Catolică și de Bisericile Evanghelice-Lutherane pe 17 ianuarie – foto – Sfântul Sebastian, pictură de Giovanni Antonio Bazzi (1525): ro.wikipedia.org

Dintre aceşti sfinţi mucenici, Sebastian a făcut parte din senatul roman pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Era de loc din oraşul Milan şi a adus pe mulţi la dreapta credinţă. Marcelin şi Marcu, fraţi buni şi oameni cu vază şi în privinţa neamului şi în privinţa bogăţiei, au stat închişi” în temniţă vreme îndelungată; au fost supuşi la multe feluri de chinuri şi era să li se taie capetele.

Dar Tranchilin, tatăl lor, elin fiind, şi mama lor Maria, erau cât pe-aci să-i împiedice prin plânsetele lor să sufere pentru Hristos. Şi poate că s-ar fi întâmplat aceasta, dacă fericitul întru pomenire Sebastian n-ar fi păşit atunci cu îndrăzneală, el, cel dintâi (că, mai înainte Sebastian căuta să se ţină ascuns, pentru ca să aducă pe tăinuite pe mulţi la credinţă) şi n-ar fi întărit în credinţă nu numai pe Marcelin şi Marcu, ci trăgând la credinţă şi pe tatăl lor, pe Tranchilin prefectul, pe care l-a învăţat credinţa creştină şi a crezut. Îndată dar prefectul a chemat la dânsul pe preafericitul Sebastian şi pe preotul Policarp; le-a cerut să-i facă parte de mântuire şi să-l vindece de boala de care suferea. Tranchilin a scăpat de boală, a crezut în Hristos din tot sufletul, a zdrobit idolii din casa lui şi s-a botezat.

Fericitul Galu episcopul a hirotonit pe cei doi fraţi, pe Marcelin şi Marcu, diaconi, iar pe tatăl lor preot. Pe Sebastian l-a făcut apărător al Bisercii. Pornindu-se prigoana împotriva creştinilor împreună cu aceştia au fost prinşi şi Nicostrat, Claudie, Castor, Tiburtie, Castul şi Zoe. Au fost chinuiţi în felurite chipuri şi şi-au sfârşit viaţa. Sfântul Sebastian a fost chemat de Diocleţian la el; a fost cercetat şi pentru că a mărturisit cu îndrăzneală dreapta credinţă s-a tras în el cu săgeţi ca într-o ţintă, i-a fost bătut trupul cu ciomege şi tăiat în bucăţi; şi aşa şi-a dat lui Dumnezeu duhul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Patermutie, Coprie şi Alexandru, pustnici in Egipt.

Patermutie a fost la început păgân şi capul unei bande de hoţi, dar după ce s-a căit de păcatele sale a fost botezat şi s-a retras în deşert. Pustnicul şi-a dedicat toată viaţa îngrijirii bolnavilor şi îngropării morţilor. Pentru faptele bune şi nevoinţele sale, Patermutie a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni.

Preotul Coprie a fost martor al faptelor părintelui Patermutie şi a păstrat însemnări despre viaţa şi minunile acestuia. Sf. Coprie a povestit această Viaţă preotului Rufin, care la rândul său a povestit-o lui Paladie, Episcopul din Hellenopolis, care a inclus naraţiunea în cartea sa Istoria Lausiacă.

Odată, Sf. Coprie se contrazicea puternic cu un eretic maniheu şi văzând că nu era chip să-l convingă de eretismul său, a propus să se aprindă un foc mare şi să intre amândoi în el ca să arate Dumnezeu credinţa fiecăruia. Ereticul nu a avut curaj să intre dar Sf. Coprie intrând în mijlocul flăcărilor a rămas nevătămat. Oamenii l-au slăvit pe Sf. Coprie pentru credinţa lui şi l-au aruncat şi pe eretic în foc. Acesta a sărit ars şi pârjolit de flăcări încercând să fugă. Oamenii l-au prins din nou şi l-au mai împins o dată în foc, până când Sf. Coprie a liniştit mulţimea şi l-a lăsat pe eretic să plece.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eviot.

Sfântul Mucenic Eviot a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Era din locul numit Opsichiu, unde se şi născuse. Prin viaţa lui virtuoasă şi prin minunile ce săvârşea în fiecare zi, aducea pe mulţi la Domnul. De aceea a suferit nenumărate necazuri de la elini: lipsirea de averi, lanţuri, biciuiri şi tot felul de chinuri pe care le-a răbdat fără cârtire, dar a rămas nevătămat. Aceasta a adus pe mulţi la credinţa în Hristos, şi sfântul i-a botezat în biserica de acolo, sfinţită de Sfinţii Apostoli Pavel şi Sila.

Pentru aceasta Leontie, ighemonul Cizicului, a trimis de l-a adus la el. Şi a fost din nou supus la chinuri, dar a rămas teafăr. Apoi a fost aruncat în temniţă. Săvârşind mari minuni, a făcut pe mulţi elini creştini. Aceasta l-a înfuriat cumplit pe tiran, aşa că a poruncit celor ce se luptă cu sabia, gladiatorilor, să-l junghie. Dar întuneric a căzut pe ochii lor şi s-au junghiat unii pe alţii. Rămas nevătămat, mucenicul a fost dus la închisoare. Pe când era închis s-a auzit că împăratul Constantin cel Mare, a pornit război contra tiranului şi că vine din părţile Apusului spre Răsărit. Tiranul, de teamă, a poruncit să fie sloboziţi toţi din legături. O dată cu aceia a fost slobozit şi fericitul acesta Eviot şi s-a dus acasă. A mai trăit cinci ani şi şi-a dat cu pace lui Dumnezeu duhul.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Flor, episcopul Aminsului.

Cuviosul Părintele nostru Flor a trăit în Constantinopol pe vremea împăraţilor Justin cel Nou, Tiberie şi Mauriciu. Pe tatăl său îl chema tot Flor, iar pe mama lui Eufimia. Era iscusit în toată ştiinţa şi în cea elinească şi în aceea a Sfintelor şi dumnezeieştilor Scripturi. Mai întâi a fost scriitor împărătesc, apoi a fost ridicat la dregătoria de patrician. S-a însurat şi a avut copii. Murindu-i femeia şi copiii de ciumă, a dus viaţă călugărească la una din moşiile lui din Anaplu. Pentru virtutea lui cea mare a fost făcut episcop al Aminsului. În eparhie a povăţuit bine turma încredinţată lui, a făcut multe minuni şi s-a mutat la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Foca şi Ermil, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Zaheu diaconul şi Alfie citeţul, care au pătimit în Cezareea.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei şi făcătoarei de minuni Sofia.

Tot în această zi, pomenirea sfinţirii cinstitei biserici a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu din Halcopratia.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Mihail Sincelul, mărturisitorul.

Cuviosul Părintele nostru Mihail Sincelul era din cetatea Ierusalimului, fiul unor părinţi binecredincioşi. După ce a învăţat bine înţelepciunea elinilor şi a noastră a creştinilor, a îmbrăţişat viaţa singuratică. La moartea tatălui său, mama lui şi cu fiicele ei au intrat într-o mănăstire şi s-au călugărit; iar el s-a dus la mănăstirea Sfântului Sava şi s-a tuns călugăr. În mănăstire, Sfântul Mihail a vieţuit bine şi a plăcut lui Dumnezeu şi s-a supus la tot felul de nevoinţe pustniceşti. Pentru aceasta a fost învrednicit cu harul preoţiei. Apoi a intrat într-o peşteră liniştită. Aici veneau des la el Teodor şi Teofan mărturisitorii şi filozofii. Episcopul Ierusalimului l-a făcut pe fericitul Mihail sincel, iar pe dumnezeieştii fraţi buni, Teodor şi Teofan, preoţi.

După trecere de câtva vreme, s-a iscat în bătrâna Romă o erezie. Întâistătătorul sfintei cetăţi a Ierusalimului a primit scrisori de la romani ca să trimită nişte oameni pricepuţi, care să fie în stare să pună capăt pricinii iscate acolo. Şi întâistătătorul Ierusalimului a trimis la Roma pentru un lucru de nevoie ca acesta pe Mihail şi pe fraţii Teodor şi Teofan. Le-a mai poruncit ca în trecere să dea nişte scrisori sinodale împăratului Leon Armeanul, luptătorul împotriva sfintelor icoane, şi lui Teodot, patriarhul de atunci al Constantinopolului. Aceşti trei cuvioşi au dat ascultare celui ce i-a trimis, au dat scrisorile şi au spus şi ei multe cuvinte de învăţătură, celor ce grăiau împotriva sfintelor icoane. La porunca tiranului împărat au fost bătuţi cumplit şi aruncaţi în închisoare. Dar pentru că sfinţii nu s-au plecat învăţăturilor lor greşite, tiranul i-a bătut din nou. Pe Teodor şi Teofan i-a osândit cu surghiunul, iar pe fericitul Mihail şi pe fratele său Iov i-a închis în pretoriu. De acolo Sfântul Mihail a fost trimis împreună cu ucenicul lui într-o mănăstire din Plusiada, după ce a fost legat cu lanţuri grele de gât, de Mihail Cepeleagul. Din pricina multor chinuiri şi a vârstei înaintate, s-a îmbolnăvit de curgere de ochi şi s-a îngheboşat; dar fericitul Mihail a rămas neclintit, ca un diamant. Când s-au suit pe tronul împărătesc împăraţii Teodora şi Mihail şi au dat voie ca să cinstească oricine cu îndrăznire icoanele sfinţilor, au fost chemaţi toţi cei surghiuniţi şi au fost învredniciţi cu mari dregătorii. Împărăteasa l-a rugat atunci şi pe acest mare mărturisitor să primească scaunul patriarhal al Constantinopolului. El n-a vrut şi a fost făcut patriarh Sfântul Metodie. Sfântul a fost cinstit iarăşi cu vrednicie de sincel şi a primit întru a sa stăpânire şi odihnă cea mai mare mănăstire din ţară. După ce a trăit şi restul vieţii în chip cuvios şi bineplăcut lui Dumnezeu, în vârstă de 85 de ani, s-a mutat în pace la Dumnezeu, în ziua a optsprezecea a lunii decembrie.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Modest, arhiepiscopul Ierusalimului.

Sfântul Ierarh Modest, Patriarhul Ierusalimului. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la 18 decembrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Ierarh Modest, Patriarhul Ierusalimului. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la 18 decembrie – foto: doxologia.ro

Cel întru sfinţi Părintele nostru Modest, patriarhul Ierusalimului, s-a născut din părinţi ortodocşi, în oraşul Sebastia. Tatăl său se numea Eusebiu, iar mama lui Teodula era stearpă. La rugăciunea celor doi soţi, Dumnezeu le-a dat un fiu, pe acest mare părinte, după 40 de ani de împreună-vieţuire. După naşterea acestui mare părinte, tatăl său a fost pârât lui Maximian că este creştin. A fost legat şi închis în temniţă. Când a auzit Teodula s-a dus şi ea la închisoare cu copilul. Acolo, rugându-se amândoi Domnului, şi-au dat în pace, în mâinile îngerilor, duhurile lor, şi au fost mucenici prin voinţă. Paznicii închisorii i-au găsit morţi, iar pe copil viu între ei. L-au luat şi l-au dus lui Maximian. Copilul era de cinci luni. Văzând Maximian că e frumos şi plăcut, l-a dat unui senator să-l crească bine, ca să ajungă vrednic să slujească lui Zeus. Pe când era crescut de acela, fericitul Modest a aflat cine i-au fost părinţii şi că au murit pentru Hristos. La vârsta de 13 ani a dat peste un dascăl creştin. Acesta l-a învăţat dreapta credinţă şi s-a lipit fericitul cu tot sufletul de ea. Avea însă o durere, că trăieşte cu elinii.

Odată împăratul Maximian a poruncit ca toată lumea să aducă jertfa idolilor. Atunci fericitul s-a dus la mormântul părinţilor lui şi s-a rugat lor din toată inima să-l scape din mâna elinilor ca să fie învrednicit şi de dumnezeiescul Botez. Şi l-a găsit un argintar din Atena care l-a luat cu el şi l-a dus la Atena. Pe cale a făcut sfântul felurite minuni. Ajunşi la Atena, l-a dus la arhiereu ca să-l înveţe tainele credinţei şi să-l boteze. Pe când se săvârşea Botezul, argintarul a văzut că s-a pogorât un stâlp de foc din cer şi s-a sprijinit pe capul celui ce se boteza. După botez a vindecat de o boală aducătoare de moarte pe fratele argintarului, numai cu rugăciunile şi cu atingerea mâinii. A vindecat şi pe un om îndrăcit. Mai târziu au murit argintarul şi soţia lui. Argintarul îl înscrisese şi pe el în testament ca moştenitor, împreună cu fiii lui. Sfântul însă a dăruit partea sa de moştenire fiilor argintarului, iar el s-a dus în locuri pustii de tot şi trăia acolo în schimnicie. Fiii argintarului, văzându-l cinstit de toţi, de invidie n-au mai putut răbda. Şi când au plecat pentru neguţătorie, l-au înduplecat pe fericit să meargă cu ei. În Egipt l-au vândut rob unui necredincios, de la care a avut multe de suferit, vreme de şapte ani. Cu rugăciunile stăruitoare către Dumnezeu, l-a izbăvit pe stăpânul lui de rătăcirea păgânească şi l-a înduplecat să se boteze. L-a vindecat şi de o boală grea. După moartea stăpânului lui s-a dus să se închine Mormântului celui de viaţă purtător al Domnului. Apoi s-a dus la Muntele Sinai; şi acolo slujind lui Dumnezeu a săvârşit multe minuni.

La moartea arhiereului Ierusalimului, fericitul Modest, cu descoperire dumnezeiască, a fost hirotonit arhiereu al Ierusalimului în al cincizeci şi nouălea an al vieţii lui. A făcut multe minuni şi ca arhiereu. Pe fiii argintarului care veniseră la Ierusalim pentru neguţătorie şi care îl vânduseră în Egipt şi nu ştiau ca el e arhiereul cetăţii, nu numai că nu s-a răzbunat pentru cele făcute, dar i-a şi primit cu dragoste; i-a găzduit cu bunăvoinţă şi le-a făcut bine cu dărnicie. Şi astfel acest mare părinte vieţuind cu cuvioşie, ca arhiereu 38 de ani, iar de totul ani 97, s-a mutat în veşnicele locaşuri.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuviosului Părintele nostru Daniil Sihastrul.

Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul – S-a născut pe la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea oraşului Rădăuţi, primind la botez numele Dumitru .Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la 18 decembrie - foto: basilica.ro

Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul – S-a născut pe la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea oraşului Rădăuţi, primind la botez numele Dumitru .Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la 18 decembrie – foto: basilica.ro

Acest cuvios părinte s-a născut din părinţi dreptmăritori creştini într-un sat nu departe de Rădăuţi. Din copilărie cuprins de o deosebită râvnă către cele duhovniceşti a părăsit casa părintească şi a trăit o vreme în obştea cuvioşilor părinţi de la biserica Sfântul Nicolae din Rădăuţi, nevoindu-se la sporirea credinţei şi a faptelor bune, iubind foarte mult rugăciunea şi privegherile de toată noaptea.

Îmbogăţindu-se în cunoştinţele teologice din citirea cărţilor de slujbă şi din sfinţii părinţi, arătând ascultare şi smerenie în toate cele încredinţate de stareţul acestei sfinte obşti călugăreşti de la Catedrala din Rădăuţi, a primit chipul îngeresc al vieţii călugăreşti, cu numele de David.

Râvna spre şi mai multe nevoinţe duhovniceşti l-a mânat la mănăstirea Sfântului Lavrenţie, aproape de satul Laura de astăzi. În acest loc de sihăstrie, ziua lucra împreună cu toţi ostenitorii sfintei mănăstiri, iar noaptea, în chilia sa, petrecea în necontenită rugăciune şi priveghere. Cunoscându-i râvna şi simţindu-i dorinţa neîncetată după Dumnezeu, la sfatul părintelui său duhovnicesc, stareţul acestei Lavre i-a dat schima cea mare, primind numele de Daniil.

Nu după multă vreme de la primirea stării de schimnic, cu binecuvântarea stareţului său, se retrage în locurile tainice ale codrului, lângă pârâul cu numele Viteu, localitatea Putna, unde cu ajutorul ciobanilor şi al altor iubitori de viaţă duhovnicească şi-a săpat într-o stâncă o chilie pe care o vedem şi astăzi, nu departe de Mănăstirea Putna.

Cunoscut ca mare nevoitor şi stăruitor în rugăciune, Cuviosul Daniil este cercetat de foarte mulţi credincioşi spre a-i cere sfat şi îndrumare de învăţătură şi trăire creştinească şi a se ruga lui Dumnezeu pentru vindecare de bolile sufleteşti şi trupeşti. Un alt loc unde a sihăstrit Cuviosul Daniil este şi stânca Şoimului, lângă Voroneţ, unde, de asemenea, era căutat de credincioşi pentru folosul lor duhovnicesc.

Între nenumăraţii săi fii duhovniceşti care-l cercetau adesea, pomenim pe dreptcredinciosul voievod Ştefan cel Mare, aşa cum arată cronicile şi multe alte însemnări din paginile de istorie a neamului şi Bisericii noastre strămoşeşti.

Cuvintele încrustate pe piatra de mormânt a cuviosului Daniil, pusă de Dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare: “Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimnicul Daniil”, arată legătura duhovnicească a fiului cu părintele său duhovnicesc. De aici şi rânduiala statornicită de Biserica noastră ca aceşti doi mari bărbaţi preaiubitori de Dumnezeu să fie cinstiţi deopotrivă ca unii care au fost uniţi în rugăciune, în credinţa curată şi în iubire de Biserică şi neam.

După îngroparea sa, în biserica mănăstirii Voroneţ, unde a povăţuit multă vreme pe ostenitorii acelei obşti, Sfântul Cuvios Daniil a fost şi este cinstit ca părinte duhovnicesc, pomenit fiind împreună cu Sfântul şi Marele Mucenic Gheorghe, ca ocrotitori ai acelei Sfinte Mănăstiri. La mormântul său străjuieşte un sfeşnic cu lumânare aprinsă, iar credincioşii vin continuu spre a primi binecuvântare şi ajutor duhovnicesc, dobândind vindecări de bolile sufleteşti şi trupeşti, aşa cum se arată în diferite scrieri până în vremea noastră.

Chipul Cuviosului Părinte Daniil Sihastrul este zugrăvit alături de cel al Mitropolitului Grigore Roşca, alt fiu duhovnicesc al său, pe peretele exterior al Bisericii Voroneţ, deasupra uşii de intrare, pe latura de sud a acesteia. Pe pergamentul pe care Cuviosul Daniil îl ţine în mână stă scris: Veniţi fraţilor, de mă ascultaţi, învăţa-vă-voi frica Domnului…”.

Aceasta frică de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii, să ne călăuzească în toate zilele vieţii noastre cu rugăciunile Sfântului Cuviosului Părintele nostru Daniil Sihastrul. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro


Maine (19 decembrie) facem pomenirea,

Sfintii Mucenici Bonifatie și Trifon; Sfanta Cuvioasa Aglaia; Sfântul Ierarh Grichentie, episcopul Etiopiei (Dezlegare la peşte)

Sfântul Mucenic Bonifatie, Sfânta Cuvioasă Aglaia și Sfântul Cuvios Grichentie Icoană sec. XX, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași).  Pomenirea lor de catre Biserica Ortodoxa se face la 19 decembrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic Bonifatie, Sfânta Cuvioasă Aglaia și Sfântul Cuvios Grichentie Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași). Pomenirea lor de catre Biserica Ortodoxa se face la 19 decembrie – foto: doxologia.ro

articol: basilica.ro

19 decembrie 2014

Sfântul Mucenic Bonifatie – A trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea, și a fost robul unei femei bogate, Aglaia, fiica proconsulului Romei. Odată Aglaia l-a trimis în Tarsul Ciliciei să-i aducă moaște de mucenici, pentru folosul ei duhovnicesc. Dar acolo, Bonifatie a mărturisit în fața dregătorului că este creștin și, din porunca acestuia, a fost supus supliciilor și în cele din urmă a primit moarte martirică. Trupul său a fost răscumpărat cu bani mulți de Aglaia și înmormântat aproape de Roma. Mai târziu, Aglaia a zidit o biserică mare în numele lui Bonifatie, chiar în mijlocul Romei, în care a mutat moaștele sfântului mucenic.

Sfântul Cuvios Grichentie (sec. VI) – S-a născut în Milan (Italia). Părinții săi, Agapie și Teodotia, l-au crescut ca pe un adevărat creștin. Din acest motiv Dumnezeu l-a învrednicit cu darul tămăduirii încă din tinerețe. A fost un mare ierarh, punând temelia Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos în acele ținuturi îndepărtate ale Arabiei. Grichentie a încoronat pe Avramie urmașul lui Elesbaan care rege creștin al Arabiei. Sfântul Grichentie a avut o discuție publică cu învățatul Ervan. A ținut cinci zile în fața regelui și a tot poporul. În urma acestei discuții învățatul Ervan s-a botezat și a primit numele de Leon. Avramie a domnit timp de 30 de ani și a fost îngropat în cetatea Farului. Mai pe urmă s-a mutat la Domnul și Cuviosul Grichentie Arhiepiscopul.

articol preluat de pe: basilica.ro

(Sâmbătă 17 decembrie 2016) Sfântul Prooroc Daniel și Sfinții trei tineri: Anania, Azaria și Misail (Dezlegare la pește)

Sfântul Prooroc Daniel și Sfinții trei tineri: Anania, Azaria și Misail

foto si articol: doxologia.ro

 

Sfântul Prooroc Daniel și Sfinții trei tineri: Anania, Azaria și Misail; Sfântul Dionisie din Zakynthos; Cuvioșii Athanasie, Nicolae și Antonie; Sfântul Mucenic Avacum, diaconul; Ap. Galateni 3, 8-12; Ev. Luca 9, 57-62

 

Sf. Proroc Daniel și Sfinții trei tineri: Anania, Azaria și Misail (Dezlegare la pește)

17 decembrie 2011

Sfântul Proroc Daniel și cei trei tineri: Anania, Azaria și Misail – Când orașul sfânt a fost cucerit de împăratul Nabucodonosor, Daniel a fost dus în robia Babilonului în anul 597 împreună cu regele Ioachim al iudeilor și cu alți tineri iudei, între care și trei prieteni buni ai lui Daniel: Anania, Azaria și Misail. Ca să poată lega poporul robit de năzuințele statului babilonian, împăratul Nabucodonosor a poruncit lui Aspenaz, mai marele palatului său, să-i dea la școală să-i învețe carte și limba haldaică. Împăratul vroia să facă din ei slujitori credincioși tronului.

Sfântul Proroc Daniel – foto: basilica.ro

Pentru aceasta le-a schimbat și numele: Daniel a fost numit Baltazar, Anania – Sedrah, Azaria – Abdenago, iar Misail – Misah. Daniel și prietenii săi au învățat limbile acadiană, asiriană și haldaică, istoria, geografia, religia cu zeii cei numeroși, precum și alte multe științe. Sfânta Scriptură arată că Daniel și prietenii lui țineau foarte mult la legea părintească și că nu uitaseră nici o clipă Ierusalimul. Deși aveau dreptul să mănânce și să bea din masa împăratului, ei s-au hrănit cu semințe ca să nu se spurce. Dumnezeu le-a răsplătit curăția cu înțelepciune și frumusețe.

Acest lucru este amintit de Biserica Ortodoxă în rugăciunea de binecuvântare a colivei unde citim: Doamne, Cel ce ai plinit toate cu cuvântul Tău și ai poruncit pământului să scoată multe feluri de roade spre îndulcirea și hrana noastră; Care pe cei trei tineri și pe Daniel care erau în Babilon , fiind hrăniți cu semințe i-ai arătat mai frumoși decât cei ce erau hrăniți cu multe desfătări… Daniel a fost învrednicit în chip deosebit cu darul de a explica viziuni și visuri și de a prezice viitorul. Astfel, Daniel a tâlcuit mai multe vise ale împăratului (Daniel II, 44; IV, 24).

Datorită intrigilor slujitorilor babilonieni care i-au spus împăratului Nabucodonosor că cei trei prieteni ai lui Daniel au refuzat să se închine unei statui a împăratului, aceștia au fost aruncați într-un cuptor încins, însă Dumnezeu i-a ocrotit și focul s-a prefăcut în rouă (Daniel III, 17). Tot Daniel a explicat și împăratului Belșațar cuvintele Mene, mene, tekel, ufarsin (Daniel V, 25-26), care îi prevesteau sfârșitul datorită nelegiuirilor sale. În aceeași noapte împăratul a fost ucis, iar Babilonul a fost cucerit de regele Darius I al perșilor (anul 518 î.Hr.).

Dregătorii persani îl urau pe Daniel, pentru că și noul cuceritor îl cinstea pentru înțelepciunea lui. De aceea, l-au rugat pe regele Darius să dea poruncă scrisă ca timp de 30 de zile nimeni să nu se închine altui Dumnezeu decât numai regelui, iar cine nu se supune să fie aruncat într-o groapă cu lei. Daniel s-a rugat în continuare lui Dumnezeu așa cum făcea și mai înainte (Daniel VI, 11). Regele s-a văzut nevoit să își respecte porunca și l-a aruncat pe Daniel în groapa cu lei, însă Bunul Dumnezeu a avut grijă de robul său și leii nu s-au apropiat de el (Daniel VI, 17-29).

Deosebit de importantă este proorocia lui Daniel asupra timpului care va trece până la venirea Mântuitorului și dărâmarea templului (Daniel IX, 24-27). Sfântul Prooroc Daniel a trăit aproape 90 de ani și a fost ales de Dumnezeu să susțină poporul evreu pe lângă stăpânitorii țării sale. Scopul misiunii sale profetice a fost nu numai de a întări nădejdea evreilor în viitorul Mântuitor, ci și de a face cunoscut printre păgâni pe adevăratul Dumnezeu.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă face pomenirea Cuviosului Dunale Mărturisitorul (sec. X).

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Ap. Galateni 3, 8-12

Fraţilor, văzând Scriptura dinainte, că Dumnezeu îndreptează neamurile din credinţă, dinainte a binevestit lui Avraam: «Că se vor binecuvânta în tine toate neamurile». Deci cei ce sunt din credinţă se binecuvintează împreună cu credinciosul Avraam. Căci toţi câţi sunt din faptele Legii sub blestem sunt, că scris este: «Blestemat este oricine nu stăruie întru toate cele scrise în cartea Legii, ca să le facă». Iar acum că, prin Lege, nu se îndreptează nimeni înaintea lui Dumnezeu este lucru lămurit, deoarece «dreptul din credinţă va fi viu». Legea însă nu este din credinţă, dar cel care va face acestea va fi viu prin ele.

 

Ev. Luca 9, 57-62

În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, un om a zis către El: Doamne, eu voi merge după Tine, oriunde Te vei duce. Atunci Iisus i-a zis: vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-şi plece capul. Şi a zis către altul: vino după Mine. Dar el a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să merg să îngrop pe tatăl meu. Însă Iisus i-a răspuns: lasă morţii să-şi îngroape morţii lor, iar tu du-te de vesteşte împărăţia lui Dumnezeu. Un altul a zis: voi merge, Doamne, după Tine, dar mai întâi dă-mi voie să las în rânduială pe cei care sunt în casa mea. Iisus însă a zis către el: cel care pune mâna lui pe plug şi se uită înapoi nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu.

articole preluate de pe: doxologia.ro

 

Sf. Prooroc Daniel şi sfinţii 3 tineri: Anania, Azaria şi Misail

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 17 Decembrie

În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Daniel şi a Sfinţilor trei Tineri: Anania, Azaria şi Misail.

Sfântul Proroc Daniel a fost unul din cei mari patru prooroci ai Vechiului Testament (alături de Isaia, Ieremia şi Iezechia). Şi-a desfășurat activitatea la curţile regilor Nabucudonosor, sporadic la Belşaţar, apoi la împăraţii persani Darius şi Cirus. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 17 decembrie - foto (Sfântul Proroc Daniel in groapa cu lei): calendar-ortodox.ro

Sfântul Proroc Daniel in groapa cu lei – foto: calendar-ortodox.ro

Acest fericit prooroc Daniel era din seminţia lui Iuda, dintr-un neam care se găsea în slujba împărătească. S-a născut în Vitora cea de sus. Încă de pe când era copil a fost dus rob din Iudeea în ţara haldeilor şi a proorocit 70 de ani. A trăit cu 460 de ani înainte de întruparea lui Hristos. Era bărbat tare înţelept, iar iudeii socoteau că este eunuc. A plâns mult pentru popor şi pentru cetatea Ierusalimului. Prin post se înfrâna de la orice mâncare dorită. Era uscăţiv la faţă, dar foarte frumos, cu harul Celui Preaînalt.

Cei trei Tineri, după cum spune istoria, erau din sfânta cetate a Ierusalimului. Tatăl lor se numea Iezechia, iar mama lor Caligona. Iezechia, când era bolnav, a cutezat să ceară lui Dumnezeu să nu-l dea morţii, căci a păzit cele plăcute înaintea Lui; iar Dumnezeu i-a mai adăugat 15 ani la anii vieţii lui. Când Ierusalimul a fost înconjurat şi robit de Nabucodonosor, împăratul babilonienilor, au fost luaţi şi ei robi împreună cu Proorocul Daniel şi duşi în Babilon. Pentru virtutea lor, au fost puşi mai-mari peste treburile împăratului.

Mai târziu, pentru că au batjocorit chipul pe care-l făcuse şi-l ridicase împăratul şi pentru că nu s-au închinat lui, au fost aruncaţi într-un cuptor ars de şapte ori. Acolo ei cântau psalmi lui Dumnezeu. Împăratul văzând minunea, a mărturisit că mare este Dumnezeul preaslăvit de cei trei Tineri. Căci văpaia se prefăcuse în rouă, iar ei rămăseseră nevătămaţi.

Sfinții trei tineri: Anania, Azaria și Misail. Pomenirea lor de catre Biserica Ortodoxa se face la 17 decembrie - foto (Sfintii trei tineri in cuptor): calendar-ortodox.ro

Sfinții trei tineri: Anania, Azaria și Misail (Sfintii trei tineri in cuptor) – foto: calendar-ortodox.ro

Daniel n-a fost aruncat în cuptor, deşi trăia, locuia şi petrecea împreună cu cei trei Tineri, şi din pricina lui fuseseră aceia cinstiţi. Pricina n-o putem afla din Sfânta Scriptură, pentru că Scriptura a trecut-o sub tăcere. Dar după cum mi se pare mie şi după cum este şi adevărat, pricina pentru care n-a fost aruncat Daniel în cuptor a fost aceea că lui i se pusese numele Baltazar, iar la babilonieni numele acesta era nume de covârşitoare cinste, nume de dumnezeu. Deci pentru ca să nu creadă babilonienii, care fără judecată îndumnezeiau focul, că minunea din cuptor a făcut-o Baltazar, a rânduit Dumnezeu ca Daniel, care purta numele dumnezeului lor, să nu intre în cuptor şi nici să nu se vorbească deloc de Daniel în istorisirea minunii din cuptor.

Sfinţii trei Tineri, după izbăvirea lor, mai presus de cuget, din foc, după ce dobândiseră iarăşi cinstea de mai înainte şi după ce au trăit cu cinste toată viaţa lor, s-au săvârşit cu pace împreună cu Daniel.

Spun unii că după moartea lui Nabucodonosor şi a celorlalţi împăraţi de după el, care cinsteau pe Daniel şi pe cei trei Tineri, s-a ridicat un alt împărat cu numele Atic. Acesta a făcut cercetare sfinţilor. Înfruntat de ei, a poruncit să li se taie capetele. Când a fost tăiat capul lui Misail, Azaria şi-a întins haina şi i-a prins capul; la fel şi Anania a prins capul tăiat al lui Azaria, iar Daniel a întins haina lui şi a prins capul lui Anania. În urmă i s-a tăiat şi lui capul. Se spune că după tăiere, capetele lor s-au lipit de trupuri, iar îngerul Domnului i-a luat şi i-a dus în muntele Gheval, unde i-a pus sub o stâncă. După 400 de ani, la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, au înviat şi ei şi iarăşi au adormit.

Hramul lor se săvârşeşte în biserica cea mare. Am primit de la părinţi să prăznuim pomenirea lor cu şapte zile înainte de arătarea Stăpânului şi de venirea dumnezeiască în trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru că după părerea mea şi ei sunt din seminţia lui Iuda, din care se pogoară, în ce priveşte neamul, şi Mântuitorul tuturor Hristos.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Patermutie, Copri şi Alexandru, care au suferit mucenicia pe vremea lui Iulian Apostatul.

Aceşti sfinţi mucenici au pătimit pe vremea lui Iulian Apostatul. Duceau viaţă de sihaştri în pustiul Egiptului. Când Apostatul a plecat cu război împotriva perşilor a auzit şi de sfinţii aceştia şi a trimis de i-a adus la el. A întrebat pe Patermutie de câţi ani este. Patermutie i-a răspuns că de 75 de ani. A întrebat şi pe Copri. Copri i-a răspuns că e de 45 de ani. Atunci tiranul a poruncit să fie scos afară Patermutie. Cu felurite linguşiri a înduplecat pe Copri să se lepede de Hristos. Patermutie i-a adus aminte de viaţa lui schimnicească de mai înainte, de ostenelile şi de postul lui şi l-a întors iarăşi la credinţa în Hristos. Şi îndată a poruncit tiranul să-i taie lui Copri limba şi să-l întindă pe un grătar înroşit în foc. Când a fost dus spre grătar s-a spăimântat. Sfântul Patermutie l-a încurajat din nou şi a intrat cu el pe grătar şi au ieşit nevătămaţi. Apoi au fost aruncaţi într-un cuptor cu foc. Odată cu ei a intrat şi monahul Alexandru, care a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos. Ieşind toţi trei nevătămaţi, li s-au tăiat capetele, la porunca tiranului.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului şi pururea pomenitului mărturisitor Dunale, care şi-a schimbat numele în Ştefan.

Cuviosul şi pururea pomenitul Dunale era stăpânul unei insule, numită de unii Nivertis, iar de alţii Veroi, alături de Gadira, înconjurată de apele oceanului. Era foarte bogat. Fiind crescut însă în curatele învăţături creştineşti, trăia mai mult cu Dumnezeu decât cu oamenii. De aceea, socotind totul în lume lucruri de nimic a lăsat pe fiii lui stăpâni pe insula şi pe bogăţia lui, s-a dus la Roma şi a îmbrăcat haina călugărească. Apoi s-a dus în vestita cetate Constantinopol. Acolo a stat de vorbă cu împăraţii Porfirogeneţi, Constantin şi Roman. Împăraţii l-au trimis la Ierusalim, căci aceasta le ceruse fericitul. Ajuns la Ierusalim şi-a împlinit dorinţa; a fost îmbrăcat cu marea schimă de Hristodul, patriarhul de atunci al Ierusalimului şi s-a numit Ştefan. A suferit multe ocări şi bătăi de la nelegiuiţii saracini, pentru că nu îşi rădea barba. S-a dus înapoi în Egipt, unde a fost prins şi băgat la închisoare cu cei doi preoţi care-l însoţeau. Şase luni a îndurat foamea, setea şi alte chinuri. După aceste luni a fost trimis iar la Amira, stăpânul Egiptului. Din porunca lui, a fost legat pururea pomenitul cu lanţuri şi silit să se lepede de Hristos. S-a împotrivit cu tărie. Şi pentru că n-a fost biruit, ci dimpotrivă mărturisea cu îndrăzneală pe Domnul nostru Iisus Hristos, a fost supus la multe şi nenumărate chinuri. De pe urma lor s-a îmbolnăvit şi de boală a părăsit viaţa aceasta de aici, vestindu-i-se mai dinainte, de la Dumnezeu, săvârşirea sa.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iahu.

Dionisie cel Nou din Egina Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Dionisie cel Nou, cel din Zachint, care a fost arhiepiscop al Eginei şi care cu pace s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Nichita.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Maine, 18 decembrie, facem pomenirea

✝) Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul; Sfântul Mucenic Sebastian; Sfânta Muceniţă Zoe; Sfântul Ierarh Modest, Patriarhul Ierusalimului; 
✝) Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului); Ap. Evrei 11, 9-10; 32-40; Ev. Matei 1, 1-25 (Genealogia Mântuitorului); glas 1, voscr. 4

Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul de la Voroneț a viețuit în secolul al XV-lea în partea de nord a Moldovei, nevoindu-se în viața călugărească cea mai mare parte a vieții sale. Conform tradiției, el a fost unul dintre ucenicii Cuviosului Leontie de la Rădăuți, iar mai târziu a ajuns sfătuitor al Binecredinciosului voievod Ștefan cel Mare și Sfânt al Moldovei. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în ziua de 18 decembrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul de la Voroneț – foto: doxologia.ro

Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul de la Voroneț a viețuit în secolul al XV-lea în partea de nord a Moldovei, nevoindu-se în viața călugărească cea mai mare parte a vieții sale. Conform tradiției, el a fost unul dintre ucenicii Cuviosului Leontie de la Rădăuți, iar mai târziu a ajuns sfătuitor al Binecredinciosului voievod Ștefan cel Mare și Sfânt al Moldovei. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în ziua de 18 decembrie.

În anul 1451, întâmplându-se grabnică moarte domnului ţării, Bogdan Voievod, fiul său, Ştefan, cu greu a scăpat de primejdie. Dar, auzind de nevoinţa şi minunile Sfântului Daniil Sihastrul şi fiind în grea strâmtoare, a fost călăuzit de Duhul Sfânt la chilia lui. Aici, poposind câteva zile, şi-a mărturisit cugetele înaintea Cuviosului şi a primit de la el dezlegare de păcate şi multe cuvinte de mângâiere. Apoi, liniştindu-i sufletul, marele sihastru l-a binecuvântat şi s-a rugat pentru dânsul, apoi i-a proorocit că în curând va fi domn al Moldovei şi l-a liberat cu pace.

 

†) Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul; Sfinții Mucenici Sebastian şi Zoe; Sfântul Cuvios Ierarh Modest, patriarhul Ierusalimului

Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul – S-a născut pe la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea oraşului Rădăuţi, primind la botez numele Dumitru .Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la 18 decembrie - foto: basilica.ro

Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul - foto: basilica.ro

articol: basilica.ro

18 decembrie 2014

Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul – S-a născut pe la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea oraşului Rădăuţi, primind la botez numele Dumitru. Muncind pe moşia episcopiei Rădăuţilor, Dumitru a cunoscut călugări, a fost atras de viaţa monahală şi s-a călugărit cu numele David. După o perioadă de ascultare la Biserica „Sfântul Nicolae” din Rădăuţi, călugărul David a plecat la Schitul „Sfântul Lavrentie”, aproape de satul Laura de astăzi, la 30 de kilometri depărtare de Rădăuţi. După o vreme a îmbrăcat schima cea mare, primind numele de Daniil, şi s-a retras în munte, pe o stâncă de pe malul pârâului Viţău, azi localitatea Putna, unde, cu ajutorul ciobanilor şi ai altor iubitori de viaţă duhovnicească, sapă într-o stâncă o chilie pe care o vedem şi astăzi, la un kilometru depărtare de Mănăstirea Putna.

Cuviosul Daniil este cercetat de mulţi credincioşi pentru a primi sfat şi învăţătură de trăire creştinească şi, mai ales, vindecare de bolile sufleteşti şi trupeşti. Un alt loc unde a sihăstrit Cuviosul Daniil este Stânca Şoimului, lângă Voroneţ. Între nenumăraţii săi fii duhovniceşti care l-au cercetat, amintim pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, aşa cum arată cronica lui Ion Neculce şi alte multe însemnări din paginile de istorie ale neamului şi Bisericii noastre străbune. În anul 1477, auzind că voievodul plănuia instalarea sa ca mitropolit, Daniil a trecut munţii, oprindu-se pe malul Voroneţului, aici povăţuind pentru multă vreme pe ostenitorii obştii Mănăstirii Voroneţ.

După moartea Cuviosului Daniil Sihastrul, a fost înmormântat în partea sudică a pronaosului bisericii Mănăstirii Voroneţ, fiind cinstit şi pomenit împreună cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ca ocrotitori ai sfintei mănăstiri. Pe peretele exterior al bisericii Mănăstirii Voroneţ, deasupra uşii de intrare, pe latura de sud, este zugrăvit chipul Sfântului Daniil alături de cel al Mitropolitului Grigore Roşca, alt fiu duhovnicesc al său. Pe sulul de pergament pe care Cuviosul Daniil îl ţine în mână sunt scrise cuvintele: Veniţi, fraţilor, de mă ascultaţi. Învăţa-vă-voi frica Domnului, cine este omul…

 

Sfinţii Mucenici Sebastian şi Zoe – Sfântul Mucenic Sebastian s-a născut în anul 255 în oraşul Narbona din Galia (Franţa de astăzi), dar a crescut în Mediolan (Milan – Italia) de unde era familia sa. În anul 283 a trebuit ca fiu de nobil ce era, să intre în armata împăratului Carin (283-285). Dorinţa lui Sebastian era aceea de a ajuta pe creştini în suferinţele şi necazurile lor. Ocazia s-a ivit atunci când doi fraţi, Marcelin şi Marcu, mărturisiseră pe Hristos cu mult curaj şi îşi aşteptau moartea în linişte. Părinţii lor, Tranquilin şi Marcia, ceruseră judecătorilor un răgaz de 30 de zile pentru a-i readuce la păgânism.

În clipa aceasta de grea cumpănă a venit la ei Sebastian, comandantul cohortei I de pretorieni. Cei de faţă au rămas uimiţi auzindu-l pe Sebastian cum îi îmbărbăta pe cei doi fraţi să moară pentru credinţa lor în Dumnezeu: Ostaşi ai lui Hristos, iată că prin înălţarea sufletelor voastre v-aţi apropiat de biruinţă. Nu vă lipsiţi de El pentru o astfel de tânguire nefolositoare… Dacă părinţii şi fraţii voştri ar şti de viaţa cea veşnică, cea plină de bucurie, s-ar sârgui să meargă şi ei împreună cu voi.

Toate acestea s-au întâmplat în casa lui Nicostrat, care se ocupa cu paza celor întemniţaţi. Soţia lui Nicostrat, de şase ani era mută. Văzând aceasta pe Sebastian cum încuraja pe cei doi mucenici, a căzut în genunchi înaintea lui arătându-i că este mută. Sebastian i-a făcut semnul crucii peste gură şi în clipa aceea şi-a recăpătat glasul. În urma acestei minuni, mucenicii Marcu şi Marcelin şi părinţii lor Marcia şi Tranquilin, Zoe şi soţul ei Nicostrat şi încă 16 din cei întemniţaţi au primit sfântul botez din mâinile pretoului Policarp.

În momentul când persecuţia împotriva creştinilor s-a înteţit, Zoe a fost prinsă în timp ce se ruga la mormântul Sfântului Apostol Petru şi după cinci zile de temniţă a suferit moarte martirică. Marcelin şi Marcu au fost supus supliciilor şi în cele din urmă au primit moarte martirică.

Sfântul Mucenic Sebastian a murit în hipodrom (locul de întrecere al călăreţilor) încredinţând sufletul său lui Dumnezeu în chip mucenicesc.

 

Cuviosul Modest – A fost stareţ al Mănăstirii Sfântului Teodosie din Palestina. În anul 614, patriarhul Zaharia al Ierusalimului i-a încredinţat Cuviosului Modest grija eparhiei, pe durata exilului său. După moartea lui Zaharia, Modest a fost ales patriarh. A fost un păstrător al Ortodoxiei şi luptător împotriva ereziilor. A trecut cu pace la Domnul.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Ap. Evrei 11, 9-10; 32-40

Fraţilor, Avraam, prin credinţă, a locuit vremelnic în pământul făgăduinţei, ca într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac şi cu Iacov, cei dimpreună moştenitori ai aceleiaşi făgăduinţe; căci aştepta cetatea cu temelii puternice, al cărei meşter şi lucrător este Dumnezeu.

Şi ce voi mai zice? Căci timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi de prooroci, care, prin credinţă, au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă. Unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi. Iar alţii au fost chinuiţi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere; alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare. Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri şi în crăpăturile pământului. Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea.

 

Ev. Matei 1, 1-25

Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac, Isaac a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iuda şi pe fraţii lui. Iuda a născut pe Fares şi pe Zara din Tamar, iar Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram. Aram a născut pe Aminadav, Aminadav a născut pe Naason, iar Naason a născut pe Salmon. Salmon a născut pe Booz din Rahav; Booz a născut pe Obed din Rut; Obed a născut pe Iesei, iar Iesei a născut pe David împăratul. David împăratul a născut pe Solomon din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia, iar Abia a născut pe Asa. Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram, iar Ioram a născut pe Ozia. Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz, iar Ahaz a născut pe Ezechia. Ezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia, iar Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon. Iar după strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiil; Salatiil a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor. Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iosif, bărbatul Mariei din care s-a născut Iisus, care se cheamă Hristos. Deci, toate neamurile: de la Avraam până la David, sunt patrusprezece neamuri; de la David până la strămutarea în Babilon, sunt patrusprezece neamuri; şi de la mutarea în Babilon până la Hristos, sunt patrusprezece neamuri. Iar naşterea lui Iisus Hristos, aşa a fost: după ce mama Sa, Maria, a fost logodită cu Iosif, şi înainte de a fi ei împreună, s-a aflat că ea are în pântece din Duhul Sfânt. Iar Iosif, bărbatul ei, fiind om drept şi nevoind să o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Pe când însă cugeta el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, căci Cel zămislit într-însa este din Duhul Sfânt. Ea va naşte fiu şi-I vei pune numele: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcate. Iar acestea toate s-au făcut, ca să se împlinească ceea ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: iată Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi-i vor pune numele Emanuil, care înseamnă: Dumnezeu este cu noi. După ce s-a deşteptat din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe femeia sa. Dar n-a cunoscut-o pe ea, până ce a născut pe Fiul său cel Unul-Născut, căruia I-a pus numele Iisus.

articole preluate de pe: doxologia.ro

(Vineri 25 noiembrie 2016) Odovania Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului; † Sfânta Mare Muceniță Ecaterina; Sfântul Mare Mucenic Mercurie

Sfântul Mare Mucenic Mercurie și Sfânta Mare Muceniță Ecaterina. Prăznuirea lor de catre Biserica Ortodoxă se face la data de 25 noiembrie

foto: doxologia.ro

 

Odovania Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului; ✝ Sfânta Mare Muceniță Ecaterina; ✝ Sfântul Mare Mucenic Mercurie; Ap. I Tesaloniceni 2, 14-20; Ev. Luca 11, 23-26

 

† (Odovania Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului);
Sfânta Mare Muceniță Ecaterina; Sf. Mare Mucenic Mercurie

articol: basilica.ro

24 noiembrie 2016

Sfânta Ecaterina s-a născut pe vremea împăratului Maximian (286-305) în Alexandria Egiptului, într-o familie de neam ales, tatăl ei, Constans, fiind cârmuitor al cetăţii. Deşteaptă, frumoasă, crescută în belşug, Sfânta Ecaterina a dobândit cunoştinţe rare şi multă învăţătură, ajungând, de foarte tânără, printre cei mai de seamă înţelepţi ai vremii sale. A cunoscut, astfel, scrierile lui Virgiliu, Esculap şi Hipocrate, ale lui Aristotel şi Platon şi ale altor înţelepţi asemenea lor, a cunoscut tot meşteşugul marilor oratori şi grăia în multe limbi străine.

Mărita și slăvita Mare Muceniță Ecaterina din Alexandria a fost fiica guvernatorului Alexandriei egiptene, Contas, în timpul domniei împăratului Maximinus (305-313) și a pătimit pentru Domnul în anul 305. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face în 24 noiembrie (slavii) sau în 25 noiembrie (grecii, românii, arabii) - foto: doxologia.ro

Mărita și slăvita Mare Muceniță Ecaterina din Alexandria – foto: doxologia.ro

Mulți o ceruseră în căsătorie. Rudele ei o sfătuiau cu stăruință să se căsătorească, pentru a nu fi înstrăinată avuţia tatălui ei. Văzând stăruințele tuturor, Ecaterina le-a cerut să-i găsească un tânăr care să fie neasemănat în rang, bogăție, înțelepciune și frumusețe. Rudele s-au gândit mai întâi la fiul împăratului Romei și la alți pretendenți de viță împărătească, ale căror ranguri și avuții erau superioare celor ale Ecaterinei; dar, din nefericire, tinerii aceia lăsau mult de dorit în privința purtării, a frumuseții și a ştiinţei. Mama Ecaterinei, care era creștină în ascuns, a mers atunci în afara cetăţii, la un părinte duhovnicesc, un bătrân sporit și plin de har, pentru a-i cere povață și îndrumare, luând-o cu ea și pe Ecaterina. Aflând de dorința Ecaterinei de a-și găsi un soț pe măsura ei, bătrânul a asigurat-o că el cunoștea un Tânăr cu adevărat mai presus de toți în privința însușirilor pomenite de ea și în nenumărate altele. Bătrânul i-a dat Ecaterinei o icoană care o înfățișa pe Maica Domnului ținând în brațe Pruncul Cel dumnezeiesc și a sfătuit-o să se roage ei, cu toată smerenia, să-i ceară să i-L arate pe Fiul ei. A încredințat-o că dacă i se va ruga cu credință, ea o va asculta și-i va împlini cererea. Ecaterina a luat cu sine sfânta icoană și s-a întors acasă. A făcut așa cum o îndemnase Bătrânul – s-a închis în camera ei și s-a rugat îndelung Maicii Domnului, până când, ostenită fiind, a ațipit. Deodată, i-a apărut în față Împărăteasa îngerilor, așa cum era în icoană, ținându-L în brațe pe Pruncul dumnezeiesc, Care strălucea mai puternic decât soarele, dar Care, din păcate, nu voia să o privească. De trei ori a dorit tânăra să-L vadă, iar El și-a întors fața de la ea, spunând: Să meargă din nou la bătrânul care i-a dat icoana și să facă tot ce îi va porunci el. Numai așa va avea parte de folos și bucurie. Cum s-au ivit zorile, Ecaterina a alergat la chilia bătrânului la care fusese în ajun. I-a căzut la picioare și, cu lacrimi, i-a istorisit vedenia și l-a rugat să o îndrume și să-i spună ce trebuia să facă pentru a se învrednici de dragostea cerescului Tânăr. Bătrânul a început să-i dezvăluie tainele adevăratei credințe, de la facerea lumii și a omului și până la Înălțarea la cer a Domnului. Pentru că avea o minte foarte ascuțită, Ecaterina a izbutit să priceapă, într-un timp scurt, toate învăţăturile credinței. A crezut din inimă în adevărul lui Hristos și a primit botezul. După botez Sfânta L-a văzut iarăşi pe Hristos în vedenie, dar de data aceasta Şi-a întors faţa spre ea şi i-a dat un inel, ca semn că va trebui să rămână statornică în iubirea de Dumnezeu. Astfel, Sfânta a ajuns o luminată creştină, cunoscând Sfânta Scriptură şi străduindu-se să vieţuiască după poruncile Domnului Hristos, pe care Îl iubea din toată inima, socotindu-L Mirele sufletului ei.

Atunci a sosit în Alexandria Egiptului împăratul Maximin Daia (305-313), care a adus jertfe nenumărate idolilor şi a poruncit prigonirea creştinilor. Povățuită fiind de Duhul Sfânt, fecioara Ecaterina a mers la împărat şi l-a mustrat pentru nedreapta chinuire a celor nevinovaţi. Împăratul a rămas uimit de frumuseţea, de vorbirea şi de îndrăzneala ei şi, temându-se că va fi biruit în cuvânt, a chemat o mare adunare de filosofi păgâni care trebuia să-i dovedească Sfintei netemeinicia crezului ei. Atunci Sfânta a înfruntat cu înţelepte cuvinte adunarea filosofilor, dovedind în faţa poporului deşertăciunea zeilor. Astfel ea, ruşinându-i pe toţi, prin cunoştinţele ei şi prin buna grăire, i-a înduplecat pe cei de faţă, în număr de 150, să creadă în Hristos, încât, stăruind ei în mărturisirea credinţei, au fost arşi în foc din porunca împăratului. Apoi Sfânta a fost supusă la bătăi grele şi la sângeroase chinuri, din care a ieşit nevătămată. Prin cuvintele ei şi prin mărturia răbdării până la sânge ea a adus la credinţa creştină şi pe soţia împăratului Maximin, precum şi pe generalul său, Porfirie, împreună cu 200 de ostaşi, care au pătimit la rândul lor pentru Hristos. În cele din urmă, scăpând prin minune de învârtirea cea ucigătoare a roţii, Sfânta a fost osândită să i se taie capul şi aşa a primit cununa mărturisirii.

Sfintele ei moaşte se află astăzi la mănăstirea ce-i poartă numele, pe muntele Sinai, dar părţi din ele au ajuns şi în ţara noastră, în mai multe sfinte locaşuri.

Pentru rugăciunile Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina preaînţeleapta, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

 

Sfântul Mare Mucenic Mercurie - A trăit în timpul împăraților Deciu (249-251) și Valerian (251-260), când aceștia porniseră persecuțiile împotriva creștinilor. Pomenirea sa de catre Biserica Ortodoxa se face la 25 noiembrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Mare Mucenic Mercurie - foto: doxologia.ro

Sfântul Mare Mucenic Mercurie – A trăit în timpul împăraților Deciu (249-251) și Valerian (251-260), când aceștia porniseră persecuțiile împotriva creștinilor. Mercurie făcea parte din legiunea Martenses (adică a zeului Marte), sub conducerea generalului Saturnin din Armenia Mare. În acea vreme, imperiul era încercat de năvălirile barbarilor. Însuși împăratul Deciu venise pe câmpul de luptă în fruntea legiunilor. Mercurie s-a remarcat în acele lupte prin faptele sale de vitejie, încât împăratul Deciu l-a chemat și i-a oferit daruri multe, avansându-l chiar general. La câteva zile după aceea, împăratul Deciu l-a pus să jertfească zeilor drept mulțumire. Atunci, Mercurie a răspuns: „Nu cu ajutorul zeilor neputincioși am câștigat biruința, ci cu al lui Hristos, Dumnezeul meu”. În urma acestei mărturisiri, Mercurie a fost supus supliciilor și în cele din urmă a suferit moarte martirică, fiind în vârsta de 25 de ani.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Ap. I Tesaloniceni 2, 14-20

Fraţilor, voi v-aţi făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că aţi suferit şi voi aceleaşi, de la cei de un neam cu voi, după cum şi ele de la iudei, care şi pe Domnul Iisus L-au omorât ca şi pe proorocii lor; şi pe noi ne-au prigonit şi sunt neplăcuţi lui Dumnezeu şi tuturor oamenilor sunt potrivnici, fiindcă ne opresc să vorbim neamurilor ca să se mântuiască; spre a se împlini pururea măsura păcatelor lor. Dar la urmă i-a ajuns mânia lui Dumnezeu. Iar noi, fraţilor, fiind despărţiţi de voi, o bucată de vreme, cu ochii nu cu inima, ne-am sârguit cu atât mai mult, cu mare dor, să vedem faţa voastră. Pentru aceea, am voit să venim la voi, îndeosebi eu, Pavel – o dată şi încă altă dată – dar ne-a împiedicat satana. Căci care este nădejdea noastră, sau bucuria, sau cununa laudei noastre, dacă nu chiar voi, înaintea Domnului nostru Iisus, întru a Lui venire? Căci voi sunteţi slava şi bucuria noastră.

 

Ev. Luca 11, 23-26

Zis-a Domnul: cel care nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel care nu adună cu Mine risipeşte. Când duhul cel necurat va ieşi din om, va umbla prin locuri fără apă, căutându-şi odihnă; dar negăsind, îşi va zice: mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieşit. Şi, venind, o află măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine pe alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, locuiesc acolo; şi starea acelui om ajunge, acum pe urmă, mai rea ca la început.

articole preluate de pe: doxologia.ro

 

† Sf. Mare Muceniţă Ecaterina; Sf. Mare Mucenic Mercurie
(Odovania Praznicului Intrarii în Biserica a Maicii Domnului)

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 25 Noiembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina.

Astfel rugându-se, a zis chinuitorului: “Săvârşeşte-ţi porunca!” Iar el, întinzând sabia, i-a tăiat cinstitul ei cap; şi a curs din rană lapte în loc de sânge. Iar cinstitele ei moaşte le-au luat în acel ceas sfinţii îngeri, precum s-a văzut de credincioşii cei vrednici şi le-au dus cu cinste în Muntele Sinai, în slava lui Hristos Dumnezeu, Care, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, într-o dumnezeire împărăţeşte în veci. Amin.

Aceasta a trăit pe vremea împăratului Maximian, prin anii 304, şi se trăgea din cetatea Alexandriei, fiică fiind unui principe care se numea Consta. Era foarte frumoasă şi înaltă la trup, având ca la optsprezece ani. Aceasta a învăţat desăvârşit toată învăţătura şi ştiinţa grecească şi latinească, citind pe Homer şi pe Virgiliu, marele poet al latinilor, pe Asclepios şi pe doctorii Hippocrat şi Gallin, pe filosofii Aristotel şi Plato, pe Filistion şi Evsevie, şi învăţătura cea tainică a marilor magi (astronomi) Ianni şi Iambri, pe a lui Dionisie şi profeţiile Sibilei. A învăţat ea încă şi tot meşteşugul ritoricesc (al grăirii frumoase), cât se afla pe atunci în lume. Deci nu numai acestea, ci şi multe alte limbi şi dialecte ale multor neamuri cunoştea. Nu numai cei ce au văzut-o o admirau, ci şi acei care nu mai auziseră de renumele şi înţelepciunea ei. Deci în anii împăratului Maximian şi a fiului său Maxentie a fost prinsă pentru mărturisirea cea în Hristos şi a fost cercetată cu multe feluri de chinuri. Iar cu înţelepciunea sa şi cu buna grăire, a înduplecat pe o sută şi cincizeci de ritori ca să creadă în Hristos, împreună şi cu alţi mulţi păgâni. Cu care împreună i s-a tăiat capul fericitei şi a luat cununa mărturisirii.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor o sută cincizeci de ritori, care, prin Sfânta Ecaterina crezând în Hristos, s-au săvârşit fiind aruncaţi în foc.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei împărătese soţia lui Maxentie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Porfirie Stratilatul împreună cu două sute de ostaşi ai săi, care de sabie s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Mercurie.

Sfântul Mare Mucenic Mercurie. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 25 noiembrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Mare Mucenic Mercurie. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 25 noiembrie – foto: doxologia.ro

Ajungând el în Cezareea, Domnul S-a arătat sfântului şi i-a zis: “Mercurie, vino la Mine şi te odihneşte! Alergarea ai săvârşit şi credinţa ai păzit, deci primeşte cununa nevoinţei tale, căci aici se cade a te sfârşi”.

Acesta a trăit pe vremea împăraţilor Deciu şi Valerian în anii 255 şi se trăgea după neam din Răsărit, fiind fiu al unui oarecare scit ce se numea Gardian. Fiindcă odată a biruit pe barbari, căci se arătase înaintea lui îngerul Domnului şi a insuflat în inima lui îndrăzneală şi bărbăţie, pentru aceasta a fost ridicat la vrednicia de arhistrateg, adică general ori voievod. Dar pentru mărturisirea lui Hristos a stat înaintea lui Deciu şi, fiind legat de patru pari, i-au crestat trupul cu cuţitele şi l-au chinuit în nenumărate chipuri. Iar în cele din urmă a fost adus la Cezareea Capadociei unde i-au tăiat capul. Şi aşa a luat pururea pomenitul cununa muceniciei. Deci era sfântul, când a mărturisit pe Hristos, de douăzeci şi cinci de ani. Voinic la trup, frumos la faţă, galben la păr, care îl împodobea şi firească rumeneală având, care strălucea pe obrazul lui.

 

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru Sihastrul.

Acest sfânt părinte al nostru Petru a fost născut din părinţi drept-credincioşi de la Marea Neagră şi după ce a petrecut cu părinţii săi numai şapte ani, toată cealaltă parte a vieţii sale a petrecut-o la filozofie şi la sihăstrie. Căci mai întâi s-a nevoit în Galaţia, apoi pentru ştiinţa sa, s-a dus în Palestina, şi după ce s-a închinat acolo la toate sfinţitele şi sfintele locuri, s-a pogorât la Antiohia; şi închizându-se într-o chilie, lua aminte de sine, vorbind cu Dumnezeu prin sfintele rugăciuni, fără să mănânce alte bucate decât puţină pâine cântărită, bând şi puţină apă; şi pe acestea însă le întrebuinţa la fiecare două zile. Drept aceea pentru virtuţile sale a luat de la Dumnezeu stăpânire asupra demonilor şi a vindecat pe un oarecare Daniel. Pe acesta apoi catehizându-l, l-a făcut de aceeaşi râvnă cu el împreună sihastru. Şi multor orbi le-a vindecat ochii şi alte feluri de boli a tămăduit; şi alte încă multe isprăvi se vestesc despre acest cuvios, unele în scris, iar altele prin singura predanie. Acesta dar, mare şi vestit făcându-se în toată Antiohia şi în toate laturile ei şi, vieţuind ani nouăzeci şi nouă, s-a mutat către veşnicele locaşuri.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şase sute şaptezeci de mucenici, care de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Mâine, 26 noiembrie, facem pomenirea

Sfinţii Cuvioşi Alipie Stâlpnicul, Nicon şi Stelian Paflagonul (Dezlegare la peste)

Sfântul Cuvios Alipie Stâlpnicul. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 26 noiembrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Cuvios Alipie Stâlpnicul. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 26 noiembrie – foto: doxologia.ro

Astfel s-a făcut singur de voia sa mucenic, nu numai un an, ci cincizeci şi trei de ani a pătimit pe acel stâlp, stând ca şi cum ar fi fost pironit pe Cruce.