Articole

Sf. Ier. Tihon, Episcopul Amatundei (†424); Sf. Sfințit Mc. Marcu, Episcopul Apoloniadei (16 iunie)

/0 Comentarii/în , /de /3.633 vizite

Sfântul Tihon, Episcopul Amatundei († 424)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ziarullumina.ro; basilica.ro

 

Sf. Ier. Tihon, Episcopul Amatundei

Sfântul Tihon era din Amatunda, cetate din insula Cipru, şi s-a născut din părinţi binecredincioşi şi iubitori de Hristos, fiind făgăduit de ei lui Dumnezeu. Pe când era încă tânăr, în casa părinţilor săi, l-a pus tatăl lui să vândă pâine. Iar fericitul tânăr dădea pâinea săracilor fără plată. Când a aflat aceasta, tatăl său s-a necăjit şi s-a mâniat, certându-l pe Tihon, dar el, insuflat fiind de Duhul Sfânt, i-a zis tatălui său:

„De ce te mâhneşti tată, ca şi când ai fi suferit vreo pagubă? Pâinile le-am dat împrumut lui Dumnezeu şi am cuvântul Lui, cel nemincinos, care zice în Sfintele Scripturi că acela care dă lui Dumnezeu va primi însutit. Iar dacă nu crezi acestea, mergi la hambar şi vei vedea acolo cum Dumnezeu dă datoria Sa celor ce I-au dat Lui cu împrumut”.

Astfel, tatăl s-a dus la hambar şi, când a deschis uşa, a aflat cămara, care mai îna­inte era goală, plină de grâu curat, şi mirân­du-se a căzut la pământ şi s-a închinat Domnului. Tihon, învăţând carte şi deprinzându-se cu citirea Sfintelor Scripturi, s-a numărat în clerul Bisericii şi a fost rânduit mai întâi citeţ, apoi diacon. După mutarea la Domnul a Episcopului Memnon, a fost ridicat, prin alegere, la treapta slujirii arhiereşti.

A fost hirotonit de Sfântul Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului (315-403). În acea vreme, în Cipru trăiau mulţi necredincioşi care se închinau idolilor. De aceea, Sfântul Ierarh Tihon a adus pe mulţi păgâni la adevărata credinţă şi a zidit multe biserici pe care le-a împodobit cu daruri. Şi vieţuind mulţi ani, a cârmuit bine Biserica lui Hristos şi multe minuni a făcut, atât în timpul vieţii, cât şi după moartea sa, că îi iubea pe săraci şi se străduia pentru folosul oamenilor, ca un bineplăcut al lui Dumnezeu. S-a mutat în pace la Domnul în anul 424, la 16 iunie.

 

Tot astăzi Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfântul Sfințit Mucenic Marcu, Episcopul Apoloniadei. Sfântul Sfinţitului Mucenic Marcu, episcopul Apoloniadei, s-a săvârşit prin pietre spânzurate de mâinile lui.

 

articol preluat de pe ziarullumina.ro

cititi mai mult despre Sf. Ier. Tihon, Episcopul Amatundei si pe: basilica.ro; doxologia.ro

Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului (†847)

/0 Comentarii/în , /de /2.698 vizite

 

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului

Cel între sfinți părintele nostru Metodie I a fost Patriarh al Constantinopolului la mijlocul secolului al IX-lea. Metodie a fost ales ca patriarh de Împărăteasa Teodora a II-a după caterisirea patriarhului iconoclast Ioan al VII-lea Grămăticul. El a purtat o politică moderată față de iconoclaști pe timpul când cinstirea icoanelor se reîntorcea în Biserică. Prăznuirea sa se face pe 14 iunie.

 

Viața

Metodie s-a născut în Siracuza (Sicilia), în ultima decadă a secolului al VIII-lea, într-o familie înstărită care l-a trimis la Constantinopol spre a-și continua educația și pentru a obține o funcție la curtea imperială. Când a ajuns la Constantinopol, Metodie a fost convins de un călugăr să urmeze viața monahală. A intrat într-o mănăstire din insula Chios, unde mai târziu a devenit și stareț.

La începutul secolului al IX-lea, Leon al V-lea a devenit împărat al Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) și, fiind iconoclast, a reînnoit persecuțiile împotriva iconodulilor (cinstitorii icoanelor), între care se găseau și majoritatea membrilor comunităților monahale. Patriarhul Nichifor I a fost depus în anul 815 deoarece se pronunțase împotriva legilor iconoclaste și a fost alungat din oraș.

Se pare că Metodie a fost trimis de patriarhul Nichifor la Roma în anul 815 pentru a-l informa pe papa Pascal despre cele ce se întâmplau la Constantinopol. Metodie a rămas la Roma până când împăratul Leon a fost asasinat în anul 820. La întoarcerea sa la Constantinopol în anul 821, Metodie a fost arestat de regimul împăratului iconoclast Mihail al II-lea, biciuit și trimis în exil la Antigoni, în Propontida. În anul 828, Metodie a fost pus în libertate de împăratul Mihail la puțin timp înainte de moartea sa.

Împăratul Teofil, și el un iconoclast, i-a urmat lui Mihail în anul 829 și a reluat persecuțiile. Metodie l-a înfruntat pe noul împărat, dar acesta a poruncit să fie biciuit și arestat, fiind reținut la palat. Văzând că Metodie rămânea neclintit în convingerile sale, Teofil a încercat să-l convingă cu argumente, însă Metodie a fost cel care a reușit până la urmă să-l convingă într-o oarecare măsură pe Teofil, făcându-l să mai potolească persecuțiile împotriva cinstitorilor icoanelor până la moartea sa în anul 842.

După moartea lui Teofil, situația s-a schimbat dramatic. Văduva lui Teofil, împărăteasa Teodora, o susținătoare convinsă a închinării la icoane a devenit regenta fiului său minor, Mihail al III-lea. A restabilit hotărârile Sinodului VII Ecumenic din anul 787. Patriarhul iconoclast Ioan al VII-lea, care a refuzat să renunțe la erezia sa, a fost depus. În locul său a fost ales Metodie. Acesta a convocat în anul 842 la Constantinopol un sinod care a confirmat depunerea lui Ioan al VII-lea și alegerea lui pe tronul patriarhal.

Pe 11 martie 843, restabilirea cinstirii icoanelor a fost celebrată solemn printr-o procesiune triumfală de la Biserica Maicii Domnului din Vlaherne până la biserica Sfânta Sofia. Atunci s-a stabilit ca în fiecare an, în prima duminică din Postul Mare să se facă pomenirea restabilirii icoanelor – “Duminica Ortodoxiei”. În fiecare an, în această zi se dă citire în biserici “Sinodiconului Ortodoxiei” compilat de Sfântul Metodie (un text prin care sunt condamnate public toate ereziile, sfârșind cu iconoclasmul).

Sfântul Metodie a trecut la Domnul pe 14 iunie 847 la Constantinopol.

 

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției și luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Metodie înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 2-lea:

Pe pământ te-ai nevoit ca un fără de trup și cerurile ai moștenit, Metodie, ca cel ce ai apărat până la margini închinăciunea icoanelor, că în dureri și osteneli peste seamă petrecând, n-ai încetat, cu îndrăzneală mustrând pe cei ce se leapădă de icoana lui Hristos.

 

cititi mai mult despre Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro

Sf. Mc. Achilina (†303); Sf. Ier. Trifilie, episcopul Lefcosiei din Cipru (†370)

/0 Comentarii/în , /de /3.836 vizite

Sfânta Muceniță Achilina (†303)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe basilica.ro

 

Sfânta Muceniță Achilina

Sfânta Muceniță Achilina s-a născut într-o familie creștină în orașul Biblos, Fenicia (în prezent, Jbaif sau Jubayl așezat pe coasta de est a Mării Mediterane).

A primit botezul creștin de la episcopul orașului, pe nume Evtolomie.

La un an de la naștere, tatăl ei a trecut la cele veșnice, fiind crescută în dreapta credință doar de mamă.

În timpul persecuției pornite de Împăratul Dioclețian, în anul 303, Sfânta Achilina refuza să aducă jertfă idolilor și propovăduia dreapta credință, fapt pentru care a fost prinsă și adusă înainte prefectului Volusian spre a fi judecată.

Fiind statornică în credință și refuzând să se lepede de Hristos sfânta a fost supusă supliciilor și în cele din urmă a suferit moarte martirică prin decapitare.

 

Sfântul Ierarh Trifilie

Sfântul Ierarh Trifilie și Sfânta Muceniță Achilina. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 13 iunie - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Ierarh Trifilie și Sfânta Muceniță Achilina. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 13 iunie – foto preluat de pe doxologia.ro

Preacuviosul Triflie, Episcopul Levcosiei din Cipru a studiat în tinerețe dreptul și în orașul Berit din Fenicia, profesând pentru o perioadă avocatura, și-a făcut un renume în aceea perioadă.

A fost ucenic al Sfântului Spiridon al Trimitundei. După ce a fost ales episcop al Levcosiei a participat la Sinodul de la Sardica în anul 347 unde a susținut dreapta credință luând apărarea Sfântului Atanasie cel Mare.

Sfântul Trifilie a trecut la cele veșnice în anul 370.

 

cititi mai mult despre Sf. Mc. Achilina si pe: ziarullumina.ro; doxologia.ro

cititi mai mult despre Sf. Ier. Trifilie, episcopul Lefcosiei din Cipru si pe doxologia.ro

Papa Grigore I cel Mare (Grigorie Dialogul, 540 – 604)

/0 Comentarii/în , /de /4.444 vizite

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Papa Grigore I cel Mare

Sfântul Papă Grigore I, cunoscut ca Grigore cel Mare [lat. Sanctus Gregorius Magnus] și ca Grigore Dialogul (n. 540 d.Hr., Roma, Regatul Ostrogot – d. 12 martie 604 d.Hr., Roma, Imperiul Roman de Răsărit), papă al Romei din 590 până la moartea sa, pe 12 martie 604. Este doctor al Bisericii și unul dintre cei șase părinți apuseni ai Bisericii, alături de Ambrozie, Augustin de Hipona, Ieronim, Tertulian și Ciprian de Cartagina.

A fost și primul călugăr care a devenit papă. Este recunoscut ca sfânt imediat după moartea sa, atât în Biserica din Imperiul Roman de Apus cât și în Biserica din Imperiul Roman de Răsărit . Jean Calvin îl admiră pe papa Grigore și îl citează în lucrarea sa Învățătura religiei creștine. „Da”, – spunea papa Grigore cel Mare la începutul pontificatului său – „vom reforma și administrația bisericească, și legile canonice. Și semnul va fi acesta: reforma muzicii (liturgice)”.

Papa Grigore a întrunit în cel mai înalt grad toate calitățile omului de conducere, sensul datoriei, al măsurii și al demnității. Istoricul protestant Harnack îi admira „înțelepciunea, dreptatea, blândețea, puterea de inițiativă, toleranța” și Bossuet îl consideră „modelul desăvârșit al modului de guvernare a Bisericii”. Este patronul muzicienilor, cântăreților, studenților și al învățătorilor. Este considerat unul din cei mai însemnați papi din istorie.

Papa Grigore I cel Mare (Grigorie Dialogul, 540 - 604) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Papa Grigore I cel Mare (Grigorie Dialogul, 540 – 604) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Viața

Se presupune că Sf. Grigore (Grigore cel Mare) s-a născut în jurul anului 540 la Roma. Părinții l-au numit Grigore (lat. Grigorius), nume de origine greacă care se traduce în latină Vigilantius („vigilent”). Scriitori medievali care credeau în etimologia numelui său, au transpus această semnificație în lucrările sale despre papa Grigore.

Se știe foarte puțin despre copilăria sa. În această perioadă, conform datelor istorice, Italia a fost recucerită de împăratul roman răsăritean, Iustinian I cel Mare, de la Goți, acest război fiind după anul 552. În 554, o invazie a francilor a fost învinsă, după care a urmat o perioadă de liniște în Italia, care, deși era condusă de puterea romană din Constantinopol, era unită într-o singură țară și păstra limba oficială a Romei, latina clasică.

Grigore s-a născut într-o familie romană aristocrată bogată (patricieni), care avea legături strânse cu Biserica. Întrucât nu s-a demonstrat istoric descendența dintr-o familie patriciană din Republica Romană, nu se poate ști din ce arbore genealogic al unei familii nobile derivă. Un străbun al lui Grigore a fost Felix al III-lea, papă nominalizat de regele got Theodoric cel Mare.

Familia sa a avut și locuit o vilă suburbană pe Colina Caelius din Roma. Strada unde a fost acea casă se numește astăzi Strada Sf. Grigore (it. Via di San Gregorio). În nord, strada merge spre Colosseum, iar în sud spre Circus Maximus. În zilele papei Grigore, clădirile romane antice erau în ruine fiindcă erau deținute de persoane particulare.

Familia sa deținea și proprietăți cu lucrători în jurul Romei și în Sicilia, unde probabil Grigore și părinții săi – Gordian și Silvia – s-au retras în perioada războiului de redobândire a Italiei, în care forțele adversare au fost conduse de generalul bizantin Belisarie și regele goților italici, Totila.

Tatăl lui Grigore, Gordian, deținea funcția regionarius în Biserică (nu se cunoaște nimic despre această funcție). Mama lui Grigore, Silvia, avea în Sicilia o soră măritată, Patricia. Călugării de la Sf. Andrei, vechea vilă a papei, aveau imprimată înfățișarea lui Grigore într-un portret, pe care l-a descris după 300 de ani, în secolul IX, Ioan Diaconul Romei. Grigore a avut un frate, al cărui nume și soartă sunt necunoscute.

Grigore a fost educat de Sf. Grigore de Tours, care spunea că a fost cel mai învățat om al vremii sale, mai ales la gramatică, dialectică și retorică. Grigore știa să scrie corect în latină, dar nu a învățat să scrie în greacă. Învățase autorii latini, științele naturii, istoria, matematica, muzica. Avea fluență în cunoașterea dreptului imperial, de unde putem deduce că a practicat dreptul, ca să fie pregătit pentru o carieră de funcționar imperial.

 

 

Guvernator al Romei

După terminarea studiilor, Grigore a îmbrățișat cariera administrativă, ajungând să fie numit în 573, de împăratul bizantin, Iustin al II-lea, Prefect al Romei (praefectus urbis), cea mai înaltă funcție civilă la Roma. El trebuia să se ocupe de buna funcționare a întregului aparat de stat, de la menținerea ordinii publice la aprovizionarea cu alimente. Trebuia, în afară de aceasta, să întrețină bune relații cu papa, care avea de acum o mare relevanță socială, și să fie întotdeauna atent la dispozițiile care veneau de la exarhul de Ravenna, ce îl reprezenta pe împărat în Occident.

Nu era o viață ușoară, dar a fost o experiență foarte prețioasă. În anii oficiului său public, și-a făcut proprie experiența seculară a administrației publice și a pus-o în slujba concetățenilor, fără să se lase vreodată corupt. Sub guvernarea sa, Roma a înflorit așa de mult, încât și săracii aveau ce să mănânce. Prin aceasta, nu numai că și-a dobândit stima în fața autorităților imperiale, cărora Roma le-a dat întotdeauna destulă bătaie de cap, dar a câștigat iubirea generală a tuturor romanilor, care îl iubeau și îl numeau “consulul lui Dumnezeu”.

 

Grigore călugărul

Cariera publică însă avea să se termine odată cu moartea tatălui său. Grigore a renunțat la înalta funcție deținută și a intrat în viața monastică. Afinitatea pentru traiul monahal s-ar putea datora familiei sale, mama sa trăind ca o sfântă, iar surorile tatălui său erau călugărițe. Astfel Grigore și-a împărțit întreaga avere săracilor și a ctitorit șapte mănăstiri, dintre care șase în Sicilia.

Și-a transformat casa părintească de pe Colina Caelius în mănăstire închinată Sf. Apostol Andrei, în care a adăpostit călugării benedictini, alungați din mănăstirea Monte Cassino de longobarzii care încercau să cucerească peninsula italică. Grigore însuși s-a retras aici, dorind să rămână simplu călugăr benedictin. După multe secole, mănăstirea Sf. Andrei a fost dedicată celui care a întemeiat-o, Sf. Grigore (Mănăstirea Sf. Grigore cel Mare de pe Caelio).

Papa Pelagius al II-lea l-a hirotonit diacon și în 579 l-a trimis pe Grigore ca apocrisar (lat. apocrisiarius), ambasador la curtea imperială din Constantinopol, funcție ocupată timp de șapte ani, până în 585. Ca ambasador pe lângă împăratul Tiberiu I Constantin și succesorul acestuia, Mauriciu, le-a cerut să ajute Roma supusă atacurilor longobarde. A fost rechemat la Roma, unde, ales abate, și-a reluat viața de călugăr în mănăstirea sa. A fost consilier al papei Pelagius al II-lea, când acesta i-a cerut ajutorul pentru a reuni episcopii din nordul Italiei cu Roma, aflați în schismă din cauza poziției luate de papa Vigiliu în privința condamnării „Celor Trei Capitole”.

 

Alegerea ca papă

După decesul papei Pelagius al II-lea (în toiul unei epidemii de ciumă), Grigore a fost ales în 590 papă prin voința unanimă exprimată de cler, senat și popor. Inițial, Grigore s-a împotrivit și a încercat să fugă, socotindu-se nedemn de a fi episcopul Romei, dar a fost găsit și adus înapoi. Cu toate insistențele sale la împăratul bizantin de a nu ratifica numirea, împăratul i-a încredințat scaunul papal. Încoronarea ca papă a lui Grigore a avut loc la 3 septembrie 590.

După numire, în 591, Grigore a cerut populației Romei să facă o ceremonie de pocăință pentru ca puternica epidemie ciumă să înceteze. Se spune că atunci, când credincioșii au trecut pe lângă mormântul împăratul Adrian, s-a întâmplat o minune: a apărut Sf. Arhanghel Mihail, și-a pus sabia sa arzătoare în aripi, arătând că rugăciunea creștinilor a ajuns la cer, și ciuma a încetat.

Activitatea sa din timpul celor 14 ani de pontificat (de la 3 sept. 590 la 12 martie 604) pare de necrezut: organizează apărarea Romei, amenințată de Aginulfo, cu care apoi a întreținut raporturi de bună vecinătate; administrează avutul public cu minuțioasă nepărtinire, suplinind lipsurile funcționarilor imperiali; se îngrijește de aprovizionarea cu apă a orașului Roma; favorizează împământenirea dijmașilor, eliminând orice formă de sclavie; însuflețit de zelul pentru răspândirea credinței, propune și susține misiunea Sf. Augustin de Canterbury în Anglia. Întotdeauna atent la problemele întregii creștinătăți, nu desconsidera grijile mărunte ale vieții de fiecare zi. Cu puțin timp înainte de a muri, s-a interesat de o ocazie pentru a-i trimite episcopului din Chiusi o manta de iarnă.

A murit în ziua de 12 martie 604 și a fost înhumat în Bazilica „Sf. Petru” din Roma. Noul Calendar a stabilit comemorarea lui pentru ziua de 3 septembrie, ziua în care a început activitatea de păstor suprem al Bisericii lui Cristos.

 

Sărbători

- în calendarul latin: 3 septembrie (ziua în care a fost hirotonit întru episcop, în anul 590) și 12 martie (ziua morții)

- în calendarul bizantin: 12 martie

- în calendarul lutheran: 12 martie

- în calendarul anglican: 3 septembrie

 

Opera

Cele 848 de scrisori rămase de la el și omiliile către popor dovedesc limpede imensa activitate desfășurată de Papa Grigore cel Mare. În toate domeniile vieții bisericești, a lăsat urme adânci. Viața Sfântului Benedict și Liber regulae pastoralis – „Cartea păstoririi sufletelor” sunt citite și astăzi cu mult interes și mult folos. S-a ocupat și de muzica sacră, cântarea folosită la oficierea sfintelor slujbe, și a stabilit normele care au dus la „cântarea gregoriană”.

Sfântul Grigore a scris patru volume intitulate Dialogi (Dialogurile), motiv pentru care creștinătatea răsăriteană îl cinstește sub numele de Grigorie Dialogul. Dialogurile papei Grigore cel Mare, scrise la finalul secolului al VI-lea, conțin o legitimare a valorilor ascetice ale Evului Mediu timpuriu, legate de nașterea culturii benedictine. Povestirile de vieți exemplare, inspirate de surse patristice, dar prinse în tumultul invaziilor barbare din Italia, conțin arhetipurile valorilor și frămîntărilor omului european, proiectate pe un plan escatologic cu teme doctrinare noi, precum purgatoriul, dar și o filosofie a sfîrșitului istoriei.

A compus Liturghia darurilor înainte sfințite, care se celebrează în bisericile răsăritene în timpul postului mare. Cunoscută cu titlul Liturghia Sf. Grigorie Dialogul, este una dintre cele trei liturghii oficiate în bisericile ortodoxe și greco-catolică, alături de cea a lui Ioan Gură de Aur și cea a lui Vasile cel Mare.

A mai scris Cartea regulii pastorale, adresată preoților, în care vorbește despre cumpătarea în asceză. Grigore, prin Regula pastorală, bazându-se pe experiența sa personală, a făcut în așa fel încât carisma monahismului să treacă pragul mănăstirilor și să comunice limfa mereu nouă a evangheliei în structurile bisericești. El vedea unite în preot contemplația și ministerul, aprofundarea cuvântului lui Dumnezeu și vestirea lui, doctrina și exemplul. Nu admitea ca cei care erau chemați la preoție să refuze misiunea cu scuza de a se dedica contemplației:

“Nu este posibil să preferi propria liniște binelui spiritual al celorlalți. Cristos, pentru a-i ajuta pe toți, a ieșit din sânul Tatălui pentru a veni să locuiască în mijlocul nostru”. În consecință, în timpul ritului consacrării episcopilor, Regula pastorală se așeza pe spatele celui ales împreună cu Sfânta Scriptură. Aceeași carismă, care însuflețea mănăstirile prin regula benedictină, trebuia să dea viață și Bisericilor episcopale prin Regula pastorală. Când l-a trimis pe Augustin la englezi, i-a recomandat să trăiască conform cu regula mănăstirii sale,deoarece, în acest fel, carisma benedictină va fi cucerit la credință popoarele Marii Britanii. Și așa s-a și întâmplat.

 

Ediții în limba română

- Dialoguri (ediție bilingvă a celor patru cărți), trad. din lb. latină de Cristina Horotan, notă intro., tabel cronologic și plan al tratatului de Alexander Baumgarten, note de Cristina Horotan și Alexandru Daroni, Editura Polirom, Iași, 2017.

- Despre minunile Părinților italieni (cartea I și III a Dialogurilor), trad.din latină de Elena Sima, introducere, note, ediție de Florin Crîșmăreanu, Editura Doxologia, Iași, 2016.

- Omilii la profetul Iezechiel, trad. din lb. latină de Elena Sima, Ingrid Ileana Bauer, Editura Doxologia, Iași, 2015.

- Cartea regulii pastorale, trad, prefață și note de Pr.prof.Alexandru Moisiu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,1996.

 

cititi mai mult despre Papa Grigore I cel Mare (Grigorie cel Mare/Sf. Ier. Grigorie Dialogul, Episcopul Romei) si pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro; en.wikipedia.org

Sfântul Ierarh Grigorie, episcopul Nyssei (sec. al IV-lea)

/0 Comentarii/în , /de /3.899 vizite

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro

 

Sf. Ier. Grigorie, episcopul Nyssei

Grigore de Nyssa (n. ca. 330/335 – d. după 394) a fost un teolog creștin din secolul al IV-lea, fratele lui Vasile cel Mare, prieten cu Grigore de Nazianz. Cei trei formează în cadrul părinților greci ai Bisericii grupul părinților capadocieni. Grigore de Nyssa este cunoscut prin faptul că în rezolvarea diferitelor probleme de filozofie și teologie a căutat să găsească răspunsuri în armonie cu credința, răspunsuri care în același timp răspundeau cerințelor rațiunii umane.

Sfântul Grigorie al Nissei nu a fost nici un mare administrator al Bisericii și un legislator al vieții monastice ca fratele său, Sfântul Vasile cel Mare († 1 ianuarie), nici un predicator prestigios și un poet ca Sfântul Grigorie de Nazianz († 25 ianuarie). El a luat-o totuși înaintea tuturor Părinților și scriitorilor bisericești din secolul al IV-lea ca fiind cel mai erudit teolog speculativ al timpului, ca mistic și chiar „Părinte al misticii”.

Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 10 ianuarie.

 

Biografie

Sfântul Grigorie al Nissei s-a născut la Cezareea (Capadocia), în anul 335, din părinți creștini. Tatăl său, pe nume Vasile, era originar din provincia Pont, iar mama, Emilia, din Cezarea Capadociei. Din cei 10 copii născuți de Emilia, 5 au îmbrăcat haina monahală, dintre care 3 au ajuns episcopi: Vasile cel Mare, Petru de Sevasta, Grigorie de Nyssa. Bunica Macrina i-a crescut pe copii în duh creştin, împreună cu mama lor, Emilia, şi sora lor, Macrina cea Tânără. 6 persoane din această familie sunt cinstite ca sfinți în Biserica Ortodoxă.

O familie de sfinți

- Sfântul Grigorie de Nyssa;

- Sfânta Macrina cea Bătrână (bunica);

- Sfânta Emilia (mama);

- Sfântul Vasile cel Mare (frate);

- Sfântul Petru de Sevasta (frate);

- Sfânta Macrina cea Tânără (sora).

Sfântul Grigorie al Nissei a făcut parte dintr-o familie numeroasă, dar, spre deosebire de ceilalți nouă frați, el s-a dovedit a fi înclinat spre o viață lumească, voioasă, zgomotoasă: prefera vânătoarea, festivitățile, grupurile vesele în locul studiului și exercițiilor de pietate. Fiind sfătuit de fratele său, sfântul Vasile cel Mare, și de sora sa, sfânta Macrina, a renunțat la modul greșit în care și-a trăit viața.

Sf. Grigorie a studiat în Cezareea Capadociei. A fost căsătorit cu Theosebeia şi se pare că ar fi avut un băiat.

După un anumit timp, în care a predat retorica în școli particulare, a părăsit totul și s-a dus alături de fratele său, care împreună cu prietenul lor Grigore de Nazianz se retraseră în singurătate, pentru a se dedica netulburați studiului operelor lui Origene și ale lui Metodiu din Olimp.

A scris primul tratat despre desăvârșirea creștinească: “De virginitate” (Despre feciorie). După împărțirea Capadociei în două provincii, decisă de împăratul Valens, sfântul Vasile l-a desemnat pe fratele său Grigore pentru sediul episcopal din Nyssa.

 

Grigorie, episcop al Nissei

În anul 371, la vârsta de 35 de ani, Grigorie este ales episcop al Nissei, un târgușor din pustia Cappadociei ce depindea de scaunul mitropolitan al Cezareei, unde era arhiepiscop fratele său, Vasile. Nepriceput în politica și administrația bisericească – ca orice mistic autentic – sfântul devine repede victima mașinațiunilor ereticilor arieni din părțile locului.

Aceștia, profitând de naivitatea și nevinovăția lui, îi încurcă gestiunea financiară a episcopiei, apoi îi înscenează un proces de deturnare de fonduri și obțin depunerea lui din scaunul episcopal în anul 376. Dar doi ani mai târziu, în 378, la moartea împăratului arian Valens, dreptatea este restabilită și Sfântul Grigorie se reîntoarce la Nissa, unde poporul îi face o primire triumfală.

 

„Stâlp al Ortodoxiei”

Totuși, acești ani zbuciumați și mai apoi moartea Sfântului Vasile († 379) au avut darul să-i schimbe viziunea asupra lumii și să facă din el un luptător fervent pentru ideile reformatoare ale fratelui său, al cărui moștenitor spiritual și continuator s-a făcut.

Sf. Grigorie al Nissei s-a opus ereziei ariene și a susținut doctrina identității de substanță a Sf. Treimi la Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol din anul 381.  Astfel, participanții la acest sfânt sinod l-au recomandat ca „stâlp al Ortodoxiei”, iar împăratul Teodosie cel Mare (379-395) l-a impus ca normă de credință adevărată pentru toată lumea creștină.

În anul 394 este prezent la un alt sinod ținut la Constantinopol. Sunt celebre predicile sale în care tălmăcește Sfânta Scriptură și discursurile funebre pentru personalitățile mai de vază din timpul său. Se crede că a murit în anul 395.

 

Învățătura despre îndumnezeire și epectază

Dacă monahismul răsăritean își datorează organizarea Sfântului Vasile, orientarea duhovnicească i-o datorează Sfântului Grigorie, prin scrierile despre îndumnezeire (gr. theosis) și despre epectază (gr. epektasis = întindere, urcuș) – învățături esențiale ale misticii și asceticii ortodoxe, potrivit cărora sufletul, atras fiind de Dumnezeu, este într-o continuă și fără oprire mișcare ascendentă pe scara virtuților către treptele superioare ale plenitudinii harului și până la îndumnezeire.

Acest urcuș (gr. anábasis) este elanul către Dumnezeu pe care erosul dumnezeiesc îl imprimă ca un element dinamic în ființa omului. El presupune o continuă eliberare de patimi (gr. katharsis), o creștere spirituală spre „măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Ef. 4, 13). Simbolul epectazei este Moise, care

„nu se oprește deloc din urcușul său, nici nu-și fixează limite la mișcarea sa către înălțimi, ci, odată ce a pus piciorul pe scară, el nu încetează de a urca pe treptele acesteia și continuă mereu să se ridice, deoarece orice treaptă pe care o urcă dă întotdeauna, înaintând, spre una superioară” (Grigorie al Nissei – Viața lui Moise. Tratat de desăvârșire în virtute, Theorie II, 227).

 

Chip și asemănare

În ce constă măreția omului? se întreabă Grigore de Nyssa. Nu în asemănarea lui cu lumea creată, ci în faptul că este făcut după chipul naturii care l-a creat, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dacă chipul este o însușire “naturală”, asemănarea este rodul libertății și al efortului voinței. Așadar, asemănarea este orientarea și mișcarea de bază a chipului spre perfecțiunea lui Dumnezeu.

Pentru sfântul Grigore, Moise este exemplul cel mai elocvent al voinței de asemănare cu creatorul deoarece nu se oprește deloc în urcușul său, nici nu-și fixează limite în ascensiunea sa către înălțime, ci, o dată ce a pus piciorul pe scară, el nu încetează de a urca treptele acesteia și continuă mereu să urce, deoarece orice treaptă pe care o urcă dă întotdeauna spre o alta. Asemănarea se realizează progresiv prin intermediul stăpânirii și sublimării simțurilor, cunoașterii lui Dumnezeu, ascezei creștine și rugăciunii.

 

Moaștele Sf. Grigorie al Nissei

În România, Biserica „Domnița Bălașa” din București (paraclis patriarhal) păstrează fragmente din moaștele Sf. Grigorie al Nissei. Ele au fost aduse aici în secolul al XIX-lea de către Emanoil Hagi-Moscu, împreună cu Constantin Sturdza și Grigore Brâncoveanu.

 

Scrieri

Scrieri dogmatice

- Contra lui Eunomie

- Răspunsuri la a doua carte a lui Eunomie

- Despre Duhul Sfânt

- Despre Sfânta Treime, și despre dumnezeirea Duhului Sfânt

- Despre „Nu trei Dumnezei”

- Despre credință

Scrieri ascetice și morale

- Despre feciorie

- Despre moartea prematură a copiilor

- Despre pelerinaje

Scrieri filosofice

- Despre facerea omului

- Despre suflet și înviere

- Viața lui Moise

Scrieri apologetice

- Catehismul cel mare

Scrieri oratorice

- Cuvântare funebră despre Meletie

- Despre botezul lui Hristos

Scrisori

- Către Eusebiu

- Cetății Sebastia

- Către Ablabius

- Către Cynegius

- O mărturie

- Către Stagirius

- Unui prieten

- Unui învățăcel în cele clasice

- O invitație

- Către Libanius

- A doua scrisoare către Libanius

- Despre scrierea contra Eunomius

- Bisericii din Nicomidia

- Episcopului din Melitene

- Către avocatul Adelphius

- Către Amfilohie

- Către Eustathia, Ambrosia și Basilissa

- Către Flavian

- Către Olimpiada: Comentariu la Cântarea cântărilor

 

cititi mai mult despre Sf. Ier. Grigorie, episcopul Nyssei si pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro; en.wikipedia.org

Sfântul Ierarh Petru, episcopul Sevastiei (cca. 340 – 391)

/0 Comentarii/în , /de /5.253 vizite

foto preluat de pe www.johnsanidopoulos.com
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Sf. Ier. Petru, episcopul Sevastiei

Petru al Sevastiei (cca. 340 – 391) a fost un episcop al Bisericii creștine timpurii, care a avut sediul episcopal în orașul Sevastia din provincia romană Armenia Minor. El era fratele mai mic al teologilor și episcopilor Vasile cel Mare și Grigorie de Nyssa, al faimosului jurist creștin Naucratius și al monahiei Macrina cea Tânără.

 

Viață

Părinții săi erau creștinii Vasile și Emilia din Cezareea Capadociei, care au fost alungați pentru credința lor în timpul domniei împăratului Galerius (305-314) și au fugit în deșerturile din Pont. Bunica sa a fost Macrina cea Bătrână, care a fost instruită de Grigore Taumaturgul. Cel mai tânăr din zece, era fratele lui St. Macrina cea Tânără și cei doi medici capadocieni, St. Vasile din Cezareea și Sf. Grigorie de Nyssa. Macrina, sora lui mai mare, a exercitat o mare influență asupra pregătirii sale religioase, acționând ca instructor și dirijându-l spre viața spirituală și ascetică.

Abandonând studiul științelor laice, s-a dedicat meditației asupra Sfintei Scrieri și cultivării vieții religioase. La scurt timp după alegerea fratelui său Vasile pe scaunul episcopal al Cezareei în 370, Petru a fost hirotonit preot. Basil pare să-și fi angajat fratele ca agent confidențial în anumite chestiuni. Ulterior, s-a retras din afacerile active și a reluat viața unui ascet solitar.

El și-a ajutat sora și mama în stabilirea comunității monahale după moartea tatălui său. Petru s-a implicat în transformarea treptată a gospodăriei mamei sale dintr-o comunitate de fecioare într-o comunitate cenobitică formată atât din femei, cât și din bărbați. El a condus mănăstirea masculină în timp ce Macrina era responsabilă pentru comunitatea feminină.

Când provinciile Pontus și Capadocia au fost vizitate de o foamete severă, el a dat o dovadă remarcabilă a carității sale, dispunând liberal de tot ce aparținea mănăstirii sale și orice ar putea ridica, pentru a aproviziona cu necesități numeroasele mulțimi la care recurgeau zilnic el, în vremea aceea de suferință.

În jurul anului 380 a fost ales ca episcop al orașului Sevastia din provincia Armenia Minor și, fără a prezenta nicio activitate literară, și-a luat poziția alături de frații săi Basil și Grigorie în lupta lor împotriva ereziei ariene. În viața sa și în administrația episcopală a prezentat aceleași caracteristici ca Vasile. Legat în cea mai apropiată manieră cu frații săi, el le-a urmat scrierile cu cel mai mare interes.

La sfatul său, Grigorie de Nyssa și-a scris marea operă, Împotriva lui Eunomius, în apărarea cărții numite în mod similar a lui Basil, care răspunde la opera polemică a lui Eunomius. De asemenea, la dorința lui, Grigorie a scris Tratatul despre munca celor șase zile, pentru a apăra tratatul similar al lui Vasile împotriva interpretărilor false și pentru a-l completa.

O altă lucrare a lui Grigorie, Despre înzestrarea omului, a fost scrisă la propunerea lui Petru și trimisă acestuia din urmă cu o prefață corespunzătoare ca dar de Paște în 397. Nu există informații detaliate cu privire la activitatea sa de episcop, cu excepția faptului că a fost prezent la Sinodul Ecumenic de la Constantinopol din 381. După moartea sa în 391 a fost venerat ca un sfânt. Sărbătoarea sa este ținută de romano-catolici la 9 ianuarie.

cititi mai mult despre Sf. Ier. Petru, episcopul Sevastiei si pe: basilica.ro; en.wikipedia.org

 

†) Sf. Ier. Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni (270 – 348)

/0 Comentarii/în , /de /5.335 vizite

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

12 decembrie 2020

 

Spiridon al Trimitundei

Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni, s-a născut pe la anul 270, în Askia, Cipru, și a prins zilele împăratului Constantin cel Mare, trăind până pe la jumătatea secolului al IV-lea. Numele său vine de la cuvântul σπυρις, care în limba greacă înseamnă „coșuleț”. A fost episcop al Trimitundei, în această calitate numărându-se printre sfinții părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea.
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 12 decembrie.

 

Viața

În tinerețe, Sf. Spiridon a fost păstor de oi. A avut o soție, care i-a murit însă de timpuriu. Acest trist eveniment l-a făcut să îmbrace schima monahală, devenind ulterior și păstor de suflete, ca episcop al Trimitundei, fără a abandona, însă, nici oile necuvântătoare, pe care a continuat să le ducă la păscut.

 

Persecuții și mărturii ale credinței ortodoxe

În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor ordonate de împăratul Maximian în anul 295 d.Hr., sfântul Spiridon a fost arestat și exilat. În anul 325, a participat la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, unde a uimit pe mulți cu simplitatea cu care a explicat credința ortodoxă. Fără prea multă carte, sfântul a reușit să convertească un mare filozof al vremii de la arianism la Ortodoxie, uimind pe toți cei prezenți la Sinodul de la Niceea. El a explicat unitatea și diversitatea Sfintei Treimi ținând în mână o cărămidă și spunând simplu că este formată din trei elemente esențiale, și anume foc, pământ și apă. În timp ce vorbea, s-a aprins focul în partea de sus a cărămizii și a început să curgă apa din partea de jos. Tot acolo, la Niceea, l-a cunoscut pe Sf. Ierarh Nicolae; între cei doi ierarhi s-a format o prietenie trainică.

Sf. Ier. Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni (270 - 348) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Ier. Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni (270 – 348) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Din minunile Sfântului Spiridon

Viețile Sfinților abundă în istorisiri despre minunile sale, el făcând parte dintre Sfinții taumaturgi:

- În vreme de secetă a adus pe pământ ploaie; și iarăși, prin rugăciunea lui, a oprit ploaia cea peste măsură.

- A pus capăt foametei puse la cale de vânzătorii de grâu, dărâmându-le hambarele în care țineau grâul.

- A prefăcut șarpele în aur și, după ce a scăpat pe sărac de nevoie, a prefăcut iarăși aurul în șarpe.

- A oprit curgerile râurilor.

- A dat la iveală gândurile păcătoase ale unei desfrânate, care îndrăznise să se apropie de el și a făcut-o să-și mărturisească păcatul.

- A astupat, prin puterea Sfântului Duh, gura celor ce se semețeau cu știința lor, la Sinodul de la Niceea.

- O femeie i-a cerut o sumă de bani ce o încredințase spre păstrare fiicei lui; sfântul a întrebat pe fiica lui, moartă mai demult, unde a pus banii; și aflând de la ea unde erau ascunși, i-a dat stăpânei lor.

- L-a vindecat pe împăratul Constanțiu de boala de care suferea.

- A dat din nou viață copilului unei femei.

- A mustrat pe cel ce voia să-i ia din pricina lăcomiei o capră fără să o plătească și a făcut să fugă capra în ocol de la cel ce o trăgea cu sila; iar după ce a numărat și prețul ei, capra a stat cu cele cumpărate.

- A vindecat muțenia unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică rugăciune pe vremea unei arșițe, iar el, pentru mărire deșartă, lungise rugăciunea și din pricina asta amuțise îndată.

Aparent ilogice și de necrezut, aceste minuni (doar câteva sunt citate mai sus) trebuie interpretate într-o cheie mai subtilă, dată de apropierea care s-a făcut între numele său și cuvântul latinesc spiritus. Majoritatea acestor minuni (exceptând-o pe cea de la Niceea) vorbesc de la sine despre puterea discernământului, despre dreapta socoteală și despre cumpătare. În privința minunii de la Niceea, când, luând în mână celebra lui cărămidă, a scos în evidență cele trei elemente care o compun (pământul, apa și focul), această minune era destinată înțelegerii consubstanțialității celor Trei Persoane Treimice – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

 

Plecarea la Domnul și Sfintele Moaște

Sf. Spiridon și-a trăit mare parte din viață în Cipru, unde s-a și săvârșit în anul 348 d.Hr. fiind îngropat în Biserica Sfinților Apostoli din Trimitunda.

Când sarazinii au cotropit insula, ciprioții au deschis mormântul sfântului pentru a muta sfintele moaște la Constantinopol. Atunci au descoperit că trupul sfântului era întreg iar din mormânt venea un miros de busuioc, semn al sfinției vieții sale. Când a căzut Constantinopolul în 1453, sfintele moaște au fost mutate în Serbia, după care un Părinte din Insula Corfu, Georgios Kalohairetis, l-a adus în insula din Grecia, unde este și acum înmormântat.

Până în ziua de azi, sfintele moaște întregi ale Sf. Spiridon din altarul din Corfu continuă să lucreze cu puterea lui Dumnezeu, Care este minunat întru sfinții Lui. El este cunoscut ca „sfântul călător” deoarece papucii de mătase de pe tălpile sale se uzează în fiecare an și sunt înlocuiți la praznicul său. Sf. Spiridon este cinstit de biserică în ziua de 12 decembrie. Minunea pe care a făcut-o în Corfu împotriva invaziei turce din 1716 este comemorată în 11 august.

În prezent, sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Spiridon se află într-o biserică din insula Corfu aflată de 100 de metri de Mitropolie, unde se găsesc moaștele Sfintei Împărătese Teodora a II-a (prăznuită la 11 februarie):

Spre deosebire de celelalte sfinte moaște, cele ale Sfântului Spiridon dispar frecvent din raclă, venind la cei care îi cer ajutorul cu credință și cu lacrimi, și face nenumărate minuni. De aceea, multe spitale îi poartă numele și au în incinta lor o Biserică cu hramul Sfântului Spiridon. Sfântul Spiridon vine cu sfântul său trup la cei bolnavi, care îi cer ajutorul și îi vindecă.

Ca dovezi ale plecării Sfântului Spiridon din raclă se relatează următoarele:

- clericii și credincioșii văd că, pentru o perioadă scurtă de timp, lipsește trupul său din raclă;

- când Sfântul revine în raclă, trupul său este cald și prăfuit;

- în fiecare an îi sunt schimbate încălțările, care sunt uzate și impregnate cu praf și iarbă; este și motivul principal pentru care Sfântul Spiridon este ales patron al cizmarilor;

- în timpul procesiunilor religioase, Sfântul Spiridon este purtat în raclă stând în picioare;

- în Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, de peste 1600 de ani, credincioșii cântă (icosul al 6-lea):

Bucură-te, că ești și cu oamenii cu trupul petrecător;

Bucură-te, al cărui trup săvârșește astăzi minuni;

Bucură-te, că încălțămintele tale slujesc drept dovadă.

Când insula Corfu a aparținut venețienilor (catolici), aceștia l-au cinstit pe Sfântul Spiridon cu evlavie, pentru ajutorul dobândit de la el.

Într-o zi i-au schimbat hainele arhierești cu un veșmânt cusut cu fire de aur. Sfântului Spiridon nu i-au plăcut însă straiele aurite, pe care a doua zi venețienii le-au găsit lângă sfânta raclă, iar Sfântul Spiridon era din nou îmbrăcat în straiele sale arhierești smerite.

La Ierusalim există o Biserică cu hramul Sfântului Ierarh Spiridon. Într-o zi, când preotul a intrat în Biserică, l-a văzut pe Sfântul Spiridon uitându-se pe fereastră. După ce Sfântul Spiridon a plecat, a rămas impregnat pe geamul ferestrei chipul său. Această minune se poate vedea și astăzi.

Sfântului Spiridon i se fac slujbe și ceremonii, cu scoaterea sfintelor sale moaște, în următoarele zile:

- în sâmbăta lui Lazăr, zi în care i-a scăpat de foamete pe locuitorii din Corfu, prin aducerea de vapoare cu grâu;

- în duminica Floriilor, pentru vindecarea celor bolnavi;

- în ziua de 11 august, când i-a alungat pe turcii care voiau să cucerească orașul;

- în prima duminică din luna noiembrie, când îi vindecă pe suferinzii de boli grele.

(Întâmplările sunt povestite de Părintele Cleopa Paraschiv de la Mănăstirea Rarău după pelerinajul său în Grecia, în volumul: Pelerin în Sfântul Munte Athos. Sfânta Mănăstire Vatopedi, Editura Panaghia).

 

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mult despre Sf. Ier. Spiridon, Episcopul Trimitundei si pe doxologia.ro

Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul, Episcopul Neocezareei (213 – 270/275 d.Hr.)

/0 Comentarii/în , /de /4.327 vizite

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul, Episcopul Neocezareei

Sfântul ierarh Grigore Taumaturgul, în traducere „Vindecătorul”,  („făcătorul de minuni”) sau Grigorie de Neocezareea (n. cca. 213 d.Hr., Niksar, Provincia Tokat, Turcia – d. cca. 270/275 d.Hr., Niksar, Provincia Tokat, Turcia) a fost a fost episcop al Neocezareii Pontului (Asia Mică) în secolul al III-lea, venerat ca sfânt în întreaga creștinătate. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 17 noiembrie.

 

Viața

Sfântul Grigorie s-a născut către anul 213 d.Hr. într-o familie aristocrată bogată, dar păgână, din Neocezareea (azi Niksar, în Turcia, pe atunci capitala provinciei Pont). A primit numele de Teodor de la părinții săi, numele de Grigorie primindu-l mai târziu, la botez.

În copilăria sa nu a cunoscut creștinismul, pentru că pe atunci erau doar 17 creștini în toată Neocezareea. Dar a primit o educație aleasă și mai apoi a fost trimis de mama sa, împreună cu fratele său, Atenodor, să studieze la Beryt (Beirut de azi), pe atunci una din cele mai faimoase școli ale lumii elenistice.

În drum, ei o conduc pe sora lor la Cezareea Palestinei, unde aceasta era măritată cu consilierul juridic al guvernatorului. Aici cei doi frați îl cunosc pe marele Origen (†254), de puțină vreme venit din Alexandria pentru a creea o școală creștină în Palestina.

Fascinați de Origen, cei doi frați abandonează proiectul de a merge la Beryt, și rămân la Cezareea la școala lui Origen timp de șapte ani (231-238). Tot în această perioadă, cei doi frați primesc și botezul.

După terminarea studiilor, Grigorie trăiește o perioadă ca pustnic în asceză și rugăciune. Către vârsta de 30 ani este hirotonit episcop al Neocezareii de Fedim, episcopul Amasiei și mitropolitul Pontului, și după ce a mers la biserica ce i s-a dat, se spune că a făcut multe minuni, care nu s-au auzit și mai mari decât se pot crede.

Predica și misiunea lui au fost atât de puternice și roditoare, încât se spune că la sfârșitul vieții lui, în 275, în Neocezareea nu mai erau decât 17 păgâni. ‘Slavă lui Dumnezeu, că numai şaptesprezece creştini am aflat când am venit aici episcop, iar acum, când merg la Domnul, atâţia necredincioşi rămân, câţi credincioşi am aflat întâi!’.

Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul, Episcopul Neocezareei (213 – 270/275 d.Hr.) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul, Episcopul Neocezareei (213 – 270/275 d.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul, Episcopul Neocezareei si pe: basilica.ro; doxologia.ro

Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti (†1372)

/0 Comentarii/în , /de /5.030 vizite

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

(articol in curs de editare)

 

Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti

Iachint de Vicina este un ierarh ortodox din secolul al XIV-lea (născut probabil spre sfârșitul secolului al XIII-lea), care a fost ultimul mitropolit al Vicinei și primul mitropolit al Ungrovlahiei.

 

Context

Pentru populațiile daco-române, limba liturghiei este cea slavonă (Cловѣньскъ) la nord de Dunăre, respectiv cea greacă bisericească (Ακολουθική Ελληνική) în Dobrogea, pe atunci despotat independent.

În această perioadă, “Româniile populare” de la nordul Dunării de Jos, locuite de daco-români, și vasale ale regatului ungar până la bătălia de la Posada (1330), erau numite de către cancelariile bizantine Ungrovlahia, și păstorite de Patriarhia Constantinopolului prin horepiscopi (χωρεπισϰόποι : episcopi itineranți) trimiși de perihoreții (περιχωρήτες : “supraveghetorii marginilor” în grecește) de la Vicina. Când cnezatele dintre Carpați și Dunăre s-au unit pentru a forma voievodatul Țării Românești, episcopul Iachint de Vicina, unul dintre perihoreți, a devenit primul “Mitropolit al Ungrovlahiei”.

 

Cariera

Iachint a urmat la Vicina mitropolitului Chiril, titular al sediului între 1347 și 1348.

Iachint nu a fost multă vreme perihoret la exarhia din Vicina, deoarece din 1359 se mută la Curtea de Argeș. La Sinodul din Constantinopol, patriarhul Calist I al Constantinopolului dispune ca perihoretul vicinean să devină păstorul duhovnicesc al tuturor românilor din Dobrogea și Țara Românească.

Astfel, Eparhia din Vicina dispare și ia ființă o nouă mitropolie românească, cunoscută sub numele de Mitropolia Ungrovlahiei, Iachint devenind astfel primul mitropolit al Țării Românești.

Ca perihoret dar mai ales ca mitropolit, Iachint a hirotonisit mulți preoți, a pus să se clădească numeroase biserici în orașe și sate și a continuat să țină legătura duhovnicească și canonică între Biserica Țării Românești și Patriarhia Constantinopolului. Ajutat de domnitorul Vladislav I Vlaicu, Iachint a întemeiat noi așezări mănăstirești (Tismana, Curtea de Argeș, Câmpulung-Muscel, Cozia, Snagov, Târgoviște, Bolintin-Deal și Bolintin-Vale, Tânganu, Cotmeana și altele), purtând totodată de grijă și credincioșilor ortodocși din părțile vecine, precum Transilvania, unde a trimis horepiscopi ca preoți și călugări.

Tot Iachint a adus în Țara Românească pe călugărul Nicodim de la Muntele Athos, pentru a organiza câteva mânăstiri-lavre după modelul athonit. În sens invers, a trimis numeroși călugări „vlahi” (cum li se spunea pe atunci Românilor) la Mănăstirea Cutlumuș din Muntele Athos, unde au ajuns călugări vestiți.

Ultimii ani din viață i-au fost îngreunați de boli și de colegi invidioși care l-au împiedicat să participe la Sinodul Patriarhal din 1370 al cărui membru era de drept. Într-o scrisoare către patriarhul Constantinopolului, Iachint scria : „O slăbiciune grozavă m-a cuprins”… „și sunt jignit tocmai la bătrânețile mele”, încheind astfel : „să nu treci cu vederea bătrânețea mea înaintată și asprimea bolii mele, iar rugăciunile preasfinției tale să-mi fie pavăză pentru totdeauna”.

Mitropolitul Iachint a murit la Curtea de Argeș în anul 1372, după ce, scrie în hagiografia bisericească, „a păstorit cu râvnă, a sfătuit cu înțelepciune și a pătimit cu răbdare și smerenie”. Ca atare, din data de 26 octombrie 2008 încoace, Biserica Ortodoxă Română îl socotește sfânt ierarh și îl prăznuiește la 28 octombrie ca păstor și părinte sufletesc al tuturor românilor dintre Dunăre și Carpați.

cititi mai mult despre Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești (1765 – 1834)

/0 Comentarii/în , /de /3.938 vizite

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești (1765 – 1834)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul a fost unul dintre cei mai de seamă mitropoliți al Țării Românești din secolul al XIX-lea (între anii 1823-1834). Întreaga sa viață și lucrare în slujba Bisericii a fost un exemplu de sfințenie și de iubire pentru cei pe care i-a păstorit.

Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe data de 22 iunie.

 

Viața

Sf. Grigorie Dascălul s-a născut în București, în anul 1765, din părinți iubitori de Dumnezeu. Numele său de mirean era Gheorghe Miculescu.

După ce a studiat la renumite școli din București, a ajuns ucenic al Sfântului Paisie Velicicovschi, fiind călugărit la Mănăstirea Neamț. Dornic de desăvârșire, la îndemnul Sfântului Paisie, tânărul monah Grigorie viețuiește o perioadă de timp la Sfântul Munte Athos. Revenind în țară, se așază la Mănăstirea Căldărușani, așezământ monahal reorganizat de Sfântul Cuvios Gheorghe, starețul mănăstirilor Cernica și Căldărușani.

În anul 1823, Sfântul Grigorie a fost chemat la București de domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica, fiind ales mitropolit al Ţării Românești. Ca arhipăstor, mitropolitul Grigorie Dascălul a desfășurat o neobosită activitate pastoral-misionară și social-culturală, numind ierarhi în scaunele episcopale de la Argeș, Râmnic și Buzău și întemeind școli teologice în fiecare dintre aceste centre eparhiale.

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul (1765 - 1834) a fost cel mai de seamă mitropolit al Țării Românești din secolul al XIX-lea (între anii 1823-1834). Întreaga sa viață și lucrare în slujba Bisericii a fost un exemplu de sfințenie și de iubire pentru cei pe care i-a păstorit. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe data de 22 iunie - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul (1765 – 1834) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Întreaga viață și lucrare a mitropolitului Grigorie în slujba Bisericii a fost un exemplu de sfințenie și de iubire jertfelnică pentru păstoriții săi de sprijinul său material beneficiind numeroși săraci, văduve, orfani oferind hrană, adăpost și cărți de învățătură. La moartea sa au rămas o mulțime de cărți pregătite spre a fi oferite în dar școlarilor. Activitatea Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul în scaunul de mitropolit al Țării Românești a fost întreruptă de către administrația rusă instaurată în Principatele române, fiind exilat timp de peste patru ani la Chișinău, Buzău și Căldărușani.

Sfântul Ierarh Grigorie s-a îngrijit, în mod special, și de restaurarea catedralei mitropolitane din București, precum și de traducerea și tipărirea în limba română a Vieților Sfinților, pe care le considera “atât de folositoare pentru formarea duhovnicească și luminarea sufletelor credincioșilor”. Pentru viața, activitatea și strădania sa duhovnicească, Sfântul Ierarh Grigorie a rămas în istoria Bisericii și a poporului român drept cel mai de seamă întâistătător al scaunului mitropoliei Țării Românești din secolul al XIX-lea, fiind cunoscut cu supranumele de “Dascălul”.

La 22 iunie, 1834, mitropolitul Grigorie adoarme în Domnul și este înmormântat lângă zidul bisericii Mănăstirii Căldărușani, în partea de nord. După șapte ani, osemintele sale s-au strămutat în gropnița Mănăstirii Căldărușani, iar în prezent sunt așezate în pridvorul bisericii.

 

Proslăvirea

Întreaga sa viață și lucrare a fost un exemplu de sfințenie și de iubire pentru Pentru viața sa curată, pusă în întregime în slujba Domnului, și pentru faptele sale sfinte în slujba Bisericii și a celor pe care i-a păstorit, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit pe data de 20 octombrie 2005, a hotărât ca mitropolitul Grigorie „Dascălul” să fie trecut în rândul sfinților, cu data de prăznuire la 22 iunie. Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 21 mai 2006, în Catedrala patriarhală din București.

 

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Sf. Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro