Articole

Sfânta Tavita (sec. I)

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe basilica.ro

 

Sfânta Tavita

Sfânta Tavita (sec. I) – era originară din Iope (azi Iaffa – Palestina). Mai multe informaţii despre Sfânta Tavita aflăm din cartea Faptele Apostolilor 9, 36-42:

Sfânta Tavita (sec. I) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Tavita (sec. I) - foto preluat de pe doxologia.ro

 

Iar în Iope era o uceniţă, cu numele Tavita, care, tâlcuindu-se, se zice Căprioară. Aceasta era plină de fapte bune şi de milosteniile pe care le făcea. Şi în zilele acelea ea s-a îmbolnăvit şi a murit. Şi, scăldând-o, au pus-o în camera de sus. Şi fiind aproape Lida de Iope, ucenicii, auzind că Petru este în Lida, au trimis pe doi bărbaţi la el, rugându-l: Nu pregeta să vii până la noi.

Şi Petru, sculându-se, a venit cu ei. Când a sosit, l-au dus în camera de sus şi l-au înconjurat toate văduvele, plângând şi arătând cămăşile şi hainele câte le făcea Căprioara, pe când era cu ele. Şi Petru, scoţând afară pe toţi, a îngenuncheat şi s-a rugat şi, întorcându-se către trup, a zis: Tavita, scoală-te! Iar ea şi-a deschis ochii şi, văzând pe Petru, a şezut. Şi dându-i mâna, Petru a ridicat-o şi, chemând pe sfinţi şi pe văduve, le-a dat-o vie. Şi s-a făcut cunoscută aceasta în întreaga Iope şi mulţi au crezut în Domnul”.

Sfântul Apostol Iacob rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†62)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Ap. Iacob rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului

Sfântul Apostol Iacob cel Drept, numit și Iacob Fratele Domnului sau Iacob Ruda Domnului (adormit în anul 62 d.Hr.), a fost unul dintre Cei Șaptezeci de Apostoli, fiind și primul Episcop al Ierusalimului. În conformitate cu Protoevanghelia lui Iacob, Iacob a fost fiul Dreptului Iosif (alături de ceilalți „frați ai Domnului” menționați în Sfânta Scriptură) dintr-o căsătorie de dinaintea logodnei sale cu Maria. El a scris o epistolă, numită Epistola Sf. Apostol Iacob, care este parte componentă a Noului Testament.

Sfântul Iacob este prăznuit în 23 octombrie, în 26 decembrie, în 30 decembrie (împreună cu David Regele și cu Sfântul și Dreptul Iosif), precum și în 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci de Apostoli.

 

Nume

Eusebiu, citând din Hegesippus, spune că Iacob a fost „numit cel Drept de toți din vremea Mântuitorului până în zilele noastre; pentru că sunt mulți care poartă numele de Iacob”.

El este numit în grecește Adelphos – „frate”. ‘Frații’ lui Iisus – Iacov, alături de Iuda, Simon, și Iust – sunt pomeniți în Matei 13:55, în Marcu 6:3, în Luca 6:14 și de către Pavel în Galateni 1:19.

Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului  (†62) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†62) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Viața

Ieronim, în De Viris Illustribus, citează descrierea lui Iacob din volumul cinci de Commentarii al lui Hegesippus (pierdut în prezent):

După apostoli, Iacob fratele Domnului, numit cel Drept a fost numit cap al Bisericii din Ierusalim. Într-adevăr, mulți au numele de Iacob. Acesta a fost sfânt încă din pântecul mamei sale. El nu a gustat vin sau altă băutură alcoolică, nu mânca nici un fel de carne, nu și-a tăiat barba și nici nu a făcut baie vreodată. El este singurul care a putut intra în Sfânta Sfintelor, deoarece nu folosea decât haine din păr și mergea singur la templu să se roage singur pentru popor, încât i se făcuse pielea de pe genunchi tare ca genunchiul cămilei.”

Pavel îl descrie apoi pe Iacob ca pe unul pe care însăși Hristos la arătat mai răsărit (I Corinteni 15:3-8); ulterior în I Corinteni, el îl menționează pe Iacob într-un mod care sugerează că Iacob a fost căsătorit (9:5); iar în Galateni, Pavel îl pune pe Iacob alături de Chefa (cunoscut mai ales sub numele de Petru) și de Ioan ca fiind cei trei „stâlpi” ai Bisericii, și cel care va propovădui printre cei „circumciși” (aceștia sunt evreii) din Ierusalim, în timp ce Pavel și colaboratorii săi va predica printre păgâni (2:9, 2:12).

Faptele dovedesc fără putință de tăgadă că Iacob a fost o figură importantă în comunitatea creștină din Ierusalim. Când Petru, scăpând în mod miraculos din închisoare, trebuie să fugă din Ierusalim, el cere ca Iacob să fie informat (12:17). Când creștinii din Antiohia sunt îngrijorați cu privire la faptul dacă creștinii neevrei trebuie sau nu să fie circumciși pentru a se mântui, cei din Ierusalim îi trimit pe Pavel și pe Barnaba să discute cu biserica de acolo dar Iacob este cel care tranșează disputa (15:13ff). Când Pavel ajunge în Ierusalim cu ajutoarele pentru credincioșii de acolo, Iacob este cel cu care vorbește și care insistă ca Pavel să se curețe după ritualul obișnuit la Templu (21:18).

Un pasaj controversat, adesea caracterizat ca fiind o interpolare creștină, din Antichități Iudaice (în greaca antică: Ἰουδαϊκῆς ἀρχαιολογίας) ale lui Iosif Flavius, prezintă moartea sa în Ierusalim ca având loc după moartea procuratorului Porcius Festus, dar înainte ca Clodius Albinus să-și preia funcția (Antichități Iudaice 20,9)—având astfel loc în anul 62 d.Hr.. Marele preot Anania a profitat de avantajul acestei lipse de autoritate imperială pentru a convoca o curte de judecători care l-au condamnat pe Iacob „pentru acuzația de încălcare a legii”, acesta fiind apoi executat prin lapidare.

Iosif Flavius precizează că fapta lui Anania a fost considerată de majoritatea ca o crimă juridică și i-a ofensat pe „cei care erau considerați mințile luminate din oraș și habotnici în respectarea Legii”, ceea ce i-a făcut să meargă cu o petiție în această problemă la Albinus, imediat ce acesta a intrat în provincie. Protestul lor a dus la destituirea lui Anania din funcția de mare preot.

Eusebiu, citându-l pe Iosif Flavius, redă pasaje acum pierdute din Hegesippus și din Clement al Alexandriei (Historia Ecclesiae, 2.23). Povestirea lui Hegesippus se pare că diferă de ceea ce spune Iosif Flavius: fariseii, supărați pe învățăturile lui Iacob, întâi l-au adus în fața adunării preoților din Templul din Ierusalim, apoi l-au lapidat și la sfârșit i-au zdrobit oasele cu un ciocan de piuă.

Protoevanghelia lui Iacob (sau Evanghelia Copilăriei după Iacob), o operă din secolul al II-lea, îl prezintă ca fiind autorul acesteia.

 

Imnografie

Tropar, glasul al 2-lea:

Ca un ucenic al Domnului ai primit Evanghelia, drepte; ca un mucenic ești neînduplecat; îndrăzneală ca un frate al lui Dumnezeu, a te ruga ca un ierarh. Roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Dumnezeu Cuvântul Tatălui, Unul-Născut, Cel ce a venit la noi în zilele cele de apoi, Iacove dumnezeiescule, pe tine întâi te-a arătat păstor și învățător Ierusalemitenilor și ispravnic credincios tainelor celor duhovnicești. Pentru aceasta toți pe tine te cinstim, Apostole.

 

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 149, 151), arată că Sf. Apostol Iacob, „fratele Domnului” trebuie zugrăvit în chipul unui bătrân (cu părul creț), cu barba lungă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

Când este zugrăvit în ceata sfințiților ierarhi, poartă zicerea (din rugăciunea amvonului): „Cel ce binecuvintezi pe cei ce Te binecuvintează, Doamne, și sfințești pe cei ce nădăjduiesc întru Tine…

cititi mai mult despre Sf. Ap. Iacob rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului si pe: doxologia.ro; en.wikipedia.org

Sfântul Mucenic Longhin Sutașul (secolul I d.Hr.)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
artiol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Mucenic Longhin Sutașul

Longhin a trăit pe vremea împăratului Tiberiu (15-34 d.Hr.). Era originar din Capadocia și slujea în armată ca sutaș (sau centurion) sub ordinul lui Pilat, guvernatorul Iudeii. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 16 octombrie.

 

Viața și mucenicia

Lui Longhin și altor câțiva ostași de sub ascultarea lui le-a fost rânduit din porunca lui Pilat să pună în execuție cinstitele Patimi ale Domnului Iisus Hristos, și răstignirea Lui și să păzească mormântul cu strajă, adică cu ceata sa de ostași ce avea sub ascultarea lui.

Văzând el minunile ce se făceau, cutremurul și întunecarea soarelui, mormintele ce se deschideau, morții care ieșeau afară și pietrele care se despicau, a strigat tare, zicând: „Cu adevărat Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu” (Matei 27, 54 ; Marcu 15, 39). Acesta și cu alți doi ostași, care mai pe urmă împreună cu el au mărturisit, n-au primit arginții care i s-au dat de către iudei ca să tăgăduiască Învierea.

Apoi lăsându-și slujba de ostaș ce era pe seama lui și mergând în țara sa, Capadocia, propovăduia apostolește pe Hristos Dumnezeu. Deci aflând de acestea Pilat, mai vârtos fiind stricat prin făgăduința de bani de la iudei, a pârât pe Longhin cu scrisori către Tiberiu cum că și-a lăsat slujba și se află în patria lui propovăduind pe Hristos Dumnezeu.

Și Tiberiu îndată a trimis cu porunca lui de i-a tăiat capul și lui și celor doi ostași ce erau cu el și i-au adus capul din Capadocia la Ierusalim ca să se încredințeze Pilat și iudeii de moartea lui și pentru ca să ia Pilat cele ce i se făgăduiseră de către iudei. Și i-au aruncat cinstitul cap afară din cetate la una din gropile de gunoi ale Ierusalimului.

Și peste mulți ani, o femeie slăvită din Capadocia, pierzându-și vederea ochilor, a mers în pelerinaj la Ierusalim cu un fiu ce-l avea unic-născut, ca să poată să-și găsească leacul orbirii la acele Sfinte Locuri. Dar pe când erau ei la Ierusalim fiul ei a murit acolo și își plângea îndoita jale. Deci arătându-se în vis fericitul Longhin, și spunându-i cine este și arătându-i unde era capul îngropat, a îndemnat-o să sape, să-l scoată de acolo, că se va tămădui la ochi și își va vedea și pe fiul său, că se afla preamărit în Ceruri.

Femeia aflând gunoiul, săpa cu mâinile și scoase capul sfântului și îndată i s-a tămăduit vederea ochilor și a văzut în vis pe fiul sau că era împreună cu sfântul Longhin și avea cinste acolo. Și având înștiințare de la Sfântul Longhin, a luat capul Sfântului dimpreună cu moaștele fiului ei și le-a aduc în Capadocia, unde a construit mucenicului o biserică foarte frumoasă și punând acolo muceniceștile moaște se îmbogăți și ea și toți credincioșii de izvoare de tămăduiri, întru mărirea Domnului nostru Iisus Hristos.

Tropar – Glasul 4

Mucenicul Tău, Doamne, Longhin, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

cititi mai mult despre Sf. Mc. Longhin Sutașul si pe: basilica.ro; doxologia.ro

Sfântul Apostol Matia (Sec. I – d.Hr.)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Apostol Matia (Sec. I – d.Hr.)

Sfântul Apostol Matia (n. secolul I d.Hr., Provincia Iudeea, Roma Antică – d. 80 d.Hr., Ierusalim, Israel) a fost unul din Cei Șaptezeci înainte de a-l înlocui pe Iuda Iscarioteanul între Cei Doisprezece. Episodul este evocat în Fapte. Sfântul Matia este prăznuit în Biserica Ortodoxă la 9 august și la 30 iunie împreună cu Soborul Slăviților și Drept-lăudaților Doisprezece Apostoli ai lui Hristos. Apostolul Matia a predicat în Iudeea, Siria, Capadocia, Etiopia și altele. A murit în martiriu în Ierusalim, fiind ucis cu pietre.

Moaștele apostolului Matia au fost aduse prin grija împărătesei Elena Augusta, mama împăratului Constantin cel Mare, la Trier. Moaștele au fost mutate în anul 1127 în abația benedictină Sankt Matthias din Trier, unde se găsesc până în prezent. Acesta este singurul mormânt al unui apostol la nord de munții Alpi. Sărbătoarea sfântului Matia a fost, până la reformarea calendarului roman universal prin Conciliul Vatican II (1962-1965), pe data de 24 februarie. După Conciliul Vatican II, sfântul Matia este sărbătorit pe 14 mai, cu excepția țărilor de limbă germană, unde sărbătoarea a rămas în continuare pe 24 februarie.

Apostolul Matia (n. secolul I e.n., Provincia Iudeea, Imperiul Roman – d. 80 e.n., Ierusalim, Israel) a fost cel pe care cei unsprezece apostoli ai lui Isus Cristos l-au ales în locul lui Iuda Iscariot, după sinuciderea acestuia din urmă. Episodul este evocat în Fapte - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Apostolul Matia – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Viața

Apostolul Matia s-a născut în Betleem din tribul lui Iuda. Încă din copilărie, el a studiat Legea lui Dumnezeu sub supravegherea lui dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu.

Atunci când Domnul nostru Iisus Hristos s-a arătat lumii, Sfântul Matia a crezut că El este Mesia și l-a urmat apoi cu perseverență, fiind numărat printre cei Şaptezeci de Apostoli, pe care Domnul “i-a trimis doi câte doi înaintea feței Sale” (Luca 10,1).

După Înălțarea Mântuitorului, Sfântul Matia a fost ales de ceilalți să îl înlocuiască pe Iuda Iscarioteanul dintre cei Doisprezece Apostoli (Fapte 1:15-26). După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolul Matia a propovăduit Evanghelia în Ierusalim și în Iudeea împreună cu ceilalți Apostoli (Fapte 6:2, 8:14). Din Ierusalim, el a mers împreună cu Apostolii Petru și Andrei în Antiohia Siriană și apoi în orașele Tianum și Sinope din Capadocia. Aici, Apostolul Matia a fost întemnițat, scăpând în mod miraculos cu ajutorul Sfântului Andrei Întâiul Chemat.

Apostolul Matia a călătorit apoi spre Amasea, un oraș aflat pe malul mării. În timpul călătoriei de trei ani a Apostolului Andrei, Sfântul Matia a fost cu el în Edessa și Sebasta. În conformitate cu Sfânta Tradiție a Bisericii, el a propovăduit în Pontine Etiopia (în prezent vestul Georgiei) și în Macedonia. El a fost frecvent, în acea perioadă, în pericol de moarte, dar Domnul l-a apărat pentru a propovădui Evanghelia.

O dată, păgânii l-au forțat să bea o fiertură otrăvitoare. El a băut-o și nu numai că nu l-a afectat ci chiar a vindecat câțiva prizonieri care fuseseră orbiți cu această fiertură. Când Sfântul Matia a ieșit din temniță, păgânii l-au căutat în zadar, pentru că pentru ei devenise invizibil. Altă dată, când păgânii s-au înfuriat și vroiau să-l omoare, pământul s-a deschis și i-a înghițit.

Apostolul Matia s-a reîntors în Iudeea unde a continuat să-i lumineze pe compatrioții săi cu lumina învățăturilor lui Iisus Hristos. El a făcut minuni mari în Numele lui Iisus Hristos și a convertit mulțime mare la credința creștină.

Marele preot evreu Anania îl ura pe Hristos și, mai înainte, îl condamnase pe Apostolul Iacov, Fratele Domnului să fie azvârlit de pe înălțimile Templului iar acum a ordonat ca Apostolul Matia să fie arestat și adus în fața Sinedriului din Ierusalim.

Anania cel lipsit de evlavie a rostit o cuvântare în care l-a blasfemiat pe Domnul. Folosind profețiile din Vechiul Testament, Apostolul Matia a demonstrat că Iisus Hristos este Adevăratul Dumnezeu, Mesia cel promis, Fiul lui Dumnezeu, Consubstanțial and Coetern cu Dumnezeu Tatăl. După aceste cuvinte, Apostolul Matia a fost condamnat la moarte de către Sinedriu și lapidat.

Când Sfântul Matia era deja mort, evreii, pentru a-și ascunde fărădelegea, i-au tăiat capul ca unui dușman la Cezarului. (Conform unor istorici, Apostolul Matia a fost crucificat și spun că el a murit în Colchis.) Apostolul Matia a primit cununa muceniciei în anul 63.

 

Sărbători

- în calendarul roman universal: 14 mai
- în calendarul romano-catolic valabil în țările fostului Sfânt Imperiu Roman (actualmente țările de limbă germană): 24 februarie

- în calendarul luteran: 24 februarie
- în anii bisecți: 25 februarie

- în calendarul anglican: 24 februarie
- în anii bisecți: 25 februarie

- în calendarul răsăritean (de exemplu în calendarul Bisericii Ortodoxe Române și în cel al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice): 9 august

cititi mai mult despre Sfântul Apostol Matia si pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro; en.wikipedia.org

 

Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea (secolul I d.Hr)

foto preluat de pe pravila.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgro.wikipedia.org

 

Sf. și Dreptul Iosif din Arimateea

Sfântul și dreptul Iosif din Arimatea, ucenic al lui Iisus, este cel care, împreună cu Nicodim, L-a îngropat pe Mântuitor, după răstignirea și patimile acestuia.

Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 31 iulie. De asemenea, el este pomenit în Duminica Femeilor Mironosițe – a doua duminică după Sfintele Paști.

Iosif din Arimateea, pictură de James Tissot, Brooklyn Museum - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Iosif din Arimateea, pictură de James Tissot, Brooklyn Museum – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Viața și faptele sale

Sfântul și dreptul Iosif a fost un om bogat din Arimateea, ucenic al lui Iisus (Matei 27, 57), dar pe ascuns, de frica iudeilor (Ioan 19, 38). Deși era membru și sfetnic de vază al Soborului, el aștepta Împărăția lui Dumnezeu (Marcu 15, 43). El s-a dus la Pilat și a cerut trupul lui Iisus și l-a primit în dar (Mc 15, 45). Iosif a luat trupul și, împreună cu Nicodim, care adusese o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă și de aloe (Ioan 19, 39), l-a înfășurat într-o pânză curată de in, cumpărată de el, l-a uns cu miresme, după obiceiul evreilor, și l-a pus într-un mormânt nou al lui însuși, pe care-l săpase în stâncă.

Sf. Iosif din Arimateea coborând trupul Mântuitorului Iisus Hristos de pe Cruce - foto preluat de pe www.crestinortodox.ro

Sf. Iosif din Arimateea coborând trupul Mântuitorului Iisus Hristos de pe Cruce – foto preluat de pe www.crestinortodox.ro

Apoi a prăvălit o piatră mare la ușa mormântului, și a plecat[3]. Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosif au fost martorele acestei operațiuni (Mc 15.47). Trupul lui Iisus a fost pus acolo pentru că mormântul era aproape, fiind ziua Pregătirii iudeilor (adică vineri, ziua dinaintea Sabatului). Spionii evreii au auzit acestea și l-au pârât autorităților care l-au întemnițat pe Sfântul Iosif.

Cu toate acestea, Hristos înviat i-a apărut Sfântului Iosif în închisoare convingându-l de Învierea Sa. După o vreme, evreii l-au eliberat pe Sfântul Iosif din închisoare și l-au alungat din Ierusalim. Apoi, el a călătorit în lumea întreagă propovăduind cuvântul Evangheliei, în cele din urmă plantând semințele mântuirii în Britania, de unde a plecat la Domnul în pace.

Conform unei legende, Iosif ar fi strâns sângele lui Iisus Hristos într-un potir, denumit și Sfântul Graal.

Figura lui Iosif din Arimateea a fost introdusă de Robert de Boron în romanul său cavaleresc în versuri Estoire dou Graal sau Joseph d’Arimathie (Istoria Graalului sau Iosif din Arimateea), scris între 1190 și 1199, din care s-a păstrat un singur manuscris. Conform legendei, după Cina cea de Taină, Iosif din Arimateea a păstrat potirul din care Isus băuse vin și a strâns în el puțin și din sângele lui, înainte de punerea sa în mormânt. Apoi, Iosif a părăsit Palestina și a plecat în Bretania, unde a păstrat cu grijă acest potir, denumit Sfântul Graal.

 

Imnografie

Tropar (Glasul 2)

Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-L și cu miresme, în mormânt nou îngropându-L, L-a pus. Dar a treia zi ai înviat, Doamne, dăruind lumii mare milă.

 

Iconografie

Dionisie din Furna arată că sfântul și dreptul Iosif din Arimateea se zugrăvește în icoanele îngropării lui Hristos, în chipul unui bătrân. Astfel, el este zugrăvit cerând trupul lui Hristos de la Pilat, la luarea trupului Domnului de pe Cruce, la plângerea Sa dinaintea înmormântării și la îngroparea Domnului (Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, pp. 116, 117).

Sf. Iosif din Arimateea la îngroparea Domnului - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Iosif din Arimateea la îngroparea Domnului – foto preluat de pe doxologia.ro

 

 

cititi mai mult despre Sf. și Dreptul Iosif din Arimateea si pe: basilica.ro; en.wikipedia.org

Sfântul Apostol Bartolomeu (†69 d.Hr.)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Apostol Bartolomeu

Sfântul, slăvitul și mult-lăudatul Apostol Bartolomeu, cunoscut și sub numele de Natanael, a fost unul din cei Doisprezece Apostoli. Este pomenit în Evangheliile sinoptice și în Fapte. Prăznuirea lui se face la 11 iunie (împreună cu Sfântul Apostol Barnaba) și la 25 august (mutarea moaștelor sale).

 

Viața

După Înălțarea Domnului, Bartolomeu a propovăduit în Asia împreună cu Apostolul Filip, cu sora lui Filip, Mariana și cu Apostolul Ioan. Mai târziu a propovăduit în India și în Armenia unde a fost martirizat. Înainte de a merge în India, el a fost crucificat cu capul în jos în Hierapolis împreună cu Apostolul Filip pentru că au omorât un șarpe uriaș pe care oamenii îl adorau și pentru că a vindecat mulți bolnavi prin rugăciunile sale. El a fost dat jos de pe cruce în timpul unui mare cutremur pentru că oamenii au crezut că Dumnezeu îi judecă; Sfântul Filip murise deja.

Apoi, el a mers în India, a tradus Evanghelia după Matei și a vindecat-o pe fiica regelui Armeniei de demență; dar invidiosul frate al regelui l-a crucificat, jupuit și apoi i-a tăiat capul.

Creștinii i-au îngropat trupul, dar datorită minunilor care se întâmplau lângă aceste moaște, păgânii au aruncat sicriul său în mare. Sicriul a ajuns în insula Lipara unde episcopul Agaton – care-l cunoscuse într-o vedenie, în timp ce dormea – l-a înmormântat într-o biserică. Sfântul Bartolomeu i-a apărut Sfântului Iosif Imnograful și l-a binecuvântat să fie capabil să cânte imnuri de credință, spunându-i: „Apa înțelepciunii să curgă peste limba ta!” De asemenea, el i-a apărut împăratului Anastasius (491-518) și i-a spus că va ocroti orașul nou construit Dara. Ulterior, moaștele sale au fost transferate la Roma unde minunile au continuat.

 

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea):

Sfinților Apostoli Vartolomeu și Varnava, rugați pe milostivul Dumnezeu
ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul al 4-lea) :

Arătatu-te-ai mare soare Bisericii,
cu strălucirile învățăturilor și ale înfricoșatelor minuni,
la lumină povățuind pe cei ce te cinstesc pe tine,
Vartolomee, Apostole al Domnului.

 

Iconografie

Dionisie din Furna arată Sf. Apostol Bartolomeu se zugrăvește sub chipul unui tânăr, cu început de barbă (Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, București, 2000, p. 149).

 

cititi mai mult despre Sf. Ap. Bartolomeu si pe: basilica.ro; doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

†) Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terțiu și Cvart (sec. I)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: basilica.ro; ro.orthodoxwiki.org

 

Sfinţii Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart sunt toţi din rândul celor 70 de Apostoli ai Domnului Iisus Hristos.

 

Apostolul Olimp - Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Olimp se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli. El şi Apostolul Irodian au fost însoţitorii Sfântului Apostol Petru. Din ordinul Împăratului Nero, cei doi au fost decapitaţi în aceea şi zi în care Sfântul Apostol Petru a fost crucificat, murind pentru Hristos ca mucenici. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face în 10 noiembrie.
cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

Apostolul Irodian - Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Irodian (numit și Herodion sau Rodion) se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli. El a fost rudă cu Sf. Apostol Pavel (Romani 16,11) și episcop în Neoparția, unde a suferit mult din cauza evreilor. După ce l-au bătut, lapidat și înjunghiat, l-au lăsat să moară, dar Sf. Irodian s-a ridicat și a continuat să îi ajute pe Apostoli.

El a fost decapitat odată cu Apostolul Olimp în Roma, pe când îl ajutau pe Sf. Apostol Petru, în aceeași zi în care a fost crucificat și Sf. Apostol Petru. Prăznuirea lui se face la 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci, la 28 martie, 8 aprilie și la 10 noiembrie.
cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

Apostolul Sosipatru

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Sosipatru se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli. Sfântul Sosipatru este prăznuit la 28 aprilie (împreună cu Sf. Apostol Iason), la 10 noiembrie, iar la 4 ianuarie este pomenit împreună cu Cei Șaptezeci.

Viața

Născut în Aheea, Sosipatru a fost episcop în Iconium (anterior Sfântului Apostol Tertie), fiind hirotonit de ruda sa, Apostolul Pavel. Împreună cu Sf. Iason el a mers în insula Corfu, unde au construit o biserică cu hramul Sf. Ştefan și unde au convertit mulți păgâni la credința creștină. Văzând acestea, regele insulei Corfu i-a aruncat în temniță, unde ei au convertit alți șapte prizonieri la credința creștină: Saturnin, Iakischolus, Faustian, Ianuarie, Marsaliu, Eufrasie și Mammiu. Regele i-a condamnat la moarte pe cei șapte, fiind aruncați în smoală clocotită.

Fiica regelui, fecioara Kerkyra, văzând toate acestea și cum sunt torturați sfinții apostoli, și-a împărțit bijuteriile săracilor și s-a convertit la creștinism. Regele s-a mâniat și a întemnițat-o până ce avea să se lepede de Hristos. Apoi a dat foc închisorii, dar ea a rămas nevătămată. Văzând această minune, mulți oameni s-au botezat. Apoi, regele a poruncit ca ea să fie legată de un copac și omorâtă cu săgeți.

Mulți credincioși au fugit într-o insulă învecinată ca să scape de mânia regelui, dar în timp ce acesta îi urmărea, barca lui s-a scufundat. Noul rege a trecut și el la creștinism și a primit numele de Sebastian prin botez. De atunci, Sfinții Sosipatru și Iason au propovăduit Evanghelia liberi și au zidit o biserică în Corfu. Ei au trăit până la adânci bătrâneți, când și-au dat sufletele în pace în mâinile Domnului.
cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

Apostolul Erast

Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Erast (Erastos) se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli. El a slujit ca diacon şi iconom (intendent) al Bisericii din Ierusalim şi mai târziu episcop al Paneadei, în Palestina. Biserica îl pomeneşte pe Sfântul Erast în 4 ianuarie împreună cu Cei Şaptezeci şi în 10 noiembrie.
cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

Apostolul Tertie

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Tertie (sau Terțiu, în greacă Tertios) este numărat printre Cei Șaptezeci de Apostoli.

După tradiție, sfântul apostol Tertie ar fi pus pe hârtie Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel și a fost episcop în Iconium (în Asia Mică – astăzi Konya, în Turcia), succedându-i Sfântului Apostol Sosipatru. El a murit mucenicește; Biserica Ortodoxă îl pomenește în 30 octombrie împreună cu Sfinții Apostoli Cleopa, Marcu, Iust și Artema, iar în 10 noiembrie împreună cu Sfinții Apostoli Erast, Olimp, Irodian, Sosipatru și cu Cvart.
cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

Apostolul Cvart

Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Cvart se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli. El a fost episcop de Beirut (astăzi capitala Libanului) şi a suferit mult. El a pătimit pentru dreapta credință și a convertit pe mulți greci la credința creștină. Și mult s-a ostenit în propovăduirea dreptei credinţe. Deci, pe mulţi botezându-i, a adormit în Domnul (Romani, 16, 23).Biserica Ortodoxă îl pomeneşte pe Sfântul Cvart în 10 noiembrie.
cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terțiu și Cvart; Sf. Mc. Orest (sec. I) - foto preluat de pe basilica.ro

Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terțiu și Cvart; Sf. Mc. Orest (sec. I) – foto preluat de pe basilica.ro

 

Troparul Glas 3:

Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

† Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (†36 d.Hr)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Sfântul Proroc Ioan Botezătorul

Ioan Botezătorul (în ebraică יוחנן, Yoḥanan, uneori Yoḥanan ben Zaḫariya, Ioan fiul lui Zaharia) este una din figurile centrale ale creștinismului și islamului; predicator și botezător pe malurile râului Iordan; înainte-mergătorul, vestitorul și botezătorul lui Iisus; este numit de Iisus „cel mai mare dintre cei născuți din femei”, iar Biserica Creștină îl cinstește ca pe cel mai mare dintre sfinți (având nu mai puțin de 3 sărbători dedicate lui).

John the Baptist Preaching in the Wilderness by Anton Raphael Mengs, 1760 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

John the Baptist Preaching in the Wilderness by Anton Raphael Mengs, 1760 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Nașterea

Un înger îi vestește lui Zaharia

Evanghelia după Luca relatează că, în zilele lui Irod Antipa, împăratul Iudeii, un înger îl anunță pe dreptul Zaharia, preot din tată-n fiu și înaintat în vârstă, pe când era în Templul Domnului pentru tămâiere, că rugăciunea sa a fost ascultată: Elisabeta, stearpă și înaintată ei în vârstă, descendentă din preoți, va naște un copil al cărui nume trebuia să fie Ioan. Îngerul îl vestește pe Zaharia astfel:

El va fi pentru tine o pricină de bucurie și veselie, și mulți se vor bucura de nașterea lui.
Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură amețitoare, și se va umplea de Duhul Sfînt încă din pîntecele maicii sale.

El va întoarce pe mulți din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor.
Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților la copii, și pe cei neascultători la umblarea în înțelepciunea celor neprihăniți, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.(Lc1.14-17)

Lui Zaharia nu-i vine să creadă iar îngerul- continuă evanghelia- îl pedepsește făcându-l mut până în ziua în care urmau să se adeverească acestea. Peste un timp Elisabeta, nevasta sa rămâne însărcinată și se ține ascunsă cinci luni.

 

Fecioara Maria vine la Elisabeta

Evanghelistul Luca relatează cum îngerul Gavriil o anunță pe fecioara Maria că îl va naște pe Iisus, dar și că Elisabeta, rudenia ei, va zămisli un fiu căci este însărcinată în a șasea lună. Maria se scoală chiar în zilele acelea și pleacă în grabă spre munți, spre cetatea lui Iuda unde locuiau Zaharia și Elisabeta. Intră în casa lui Zaharia și urează de bine Elisabetei.

Atunci, continuă evanghelistul, pruncul Ioan săltă de bucurie în pântece și Elisabeta se umple de Duh Sfânt, strigând cu glas tare că fecioara Maria și rodul pântecelui ei sunt binecuvântați. Maria stă cu Elisabeta cam trei luni, după care pleacă acasă.

Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (24 ianuarie) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (24 iunie) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

 

Primirea numelui de Ioan

Evanghelia lui Luca” istorisește cum Elisabeta naște un fiu, iar vecinii și rudele ei care auziseră că Domnul a arătat mare îndurare față de ea, se bucurau împreună cu ea. În ziua a opta, au venit să taie pruncul împrejur, și voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său, dar Elisabeta se opune, spunând că numele noului născut va fi Ioan.

Ei îi spun Elizabetei că nimeni din rubedeniile ei nu poartă acest nume și îl întreabă apoi și pe Zaharia iar acesta scrie pe o tăbliță același lucru (numele pe care i-l spusese îngerul). Și toți se minunară căci nu se înțeleseseră unul cu altul despre nume. În clipa aceea, continuă evanghelia lui Luca, i s-a deschis gura, i s-a dezlegat limba, și el vorbea și binecuvânta pe Dumnezeu.

Pe toți vecinii i -a apucat frica, și în tot ținutul acela muntos al Iudeii, se vorbea despre toate aceste lucruri. Toți cei ce le auzeau, le păstrau în inima lor, și ziceau: „Oare ce va fi pruncul acesta?”. Zaharia , tatăl lui, umplându-se de Duh Sfânt, începe să proorocească despre Iisus iar despre Ioan astfel:

Și tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Prea Înalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregătești căile Lui,

și să dai poporului Său cunoștința mîntuirii, care stă în iertarea păcatelor lui; -

datorită marei îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne -a cercetat Soarele care răsare din înălțime,

ca să lumineze pe cei ce zac în întunerecul și în umbra morții, și să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!(Lc1.76-79)

 

Adolescența și tinerețea

John the Baptist (right) with child Jesus, painting by Bartolomé Esteban Perez Murillo – foto: en.wikipedia.org

Copilul creștea și se întărea în duh, continuă Luca, și pleacă în pustie, unde rămâne până în ziua arătării lui către Israel.

 

Maturitatea

Botezul pocăinței

Ioan Botezătorul, pictură de Tiţian, circa 1452, Veneția - foto: ro.wikipedia.org

Ioan Botezătorul, pictură de Tiţian, circa 1452, Veneția – foto: ro.wikipedia.org

Predicile și le începe în deșertul Iudeii, în al 15-lea an de domnie a împăratului roman Tiberiu. La acea dată Ponțiu Pilat era procurator al Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip, fratele lui, era cârmuitor al Ituriei iar arhierei erau Ana și Caiafa. El îi îndemna pe oameni să se pocăiască: ,,Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape“, iar aceștia, mărturisindu-și păcatele, erau botezați de el în râul Iordan.

Botezul său era botezul pocăinței spre iertarea păcatelor, relatează evangheliile. Ioan Botezătorul venise să dea poporului cunoștința mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui grație îndurării lui Dumnezeu, spune evanghelistul Luca.

 

Ioan cere pocăință adevărată

The Preaching of St. John the Baptist by Pieter Bruegel the Elder – foto: en.wikipedia.org

Evanghelistul Matei arată cum, văzând că mulți din farisei și saduchei vin să primească botezul lui, Ioan îi mustră și îi avertizează că pocăința lor trebuie să fie adevărată, sinceră, cu roadă vrednică de aceasta. Dar cînd a văzut pe mulți din Farisei și din Saduchei că vin să primească botezul lui, le -a zis:

Pui de năpîrci, cine v’a învățat să fugiți de mînia viitoare?
Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră.
Și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: ,Avem ca tată pe Avraam!` Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.

Iată că securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat și aruncat în foc.
Cît despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăință; dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decît mine, și eu nu sînt vrednic să-I duc încălțămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfînt și cu foc.

Acela Își are lopata în mînă, Își va curăți cu desăvîrșire aria, și Își va strînge grîul în grînar; dar pleava o va arde într’un foc care nu se stinge.(Mat3.7-12)

 

Botezul lui Iisus

Ioan botezându-l pe Iisus în Iordan, pictură de Piero della Francesca, 1449 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan botezându-l pe Iisus în Iordan, pictură de Piero della Francesca, 1449 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Evangheliile relatează cum Ioan Botezătorul îl botează și pe Iisus care vine la el pentru a împlini planul lui Dumnezeu, moment în care Duhul Sfânt se pogoară asupra lui Iisus ca un porumbel, acesta fiind recunoscut ca Fiu bineplăcut înaintea lui Dumnezeu. Ioan Botezătorul îl recunoaște pe Iisus ca fiind mielul lui Dumnezeu ce ridică păcatul lumii, care era înaintea lui, pe care l-a făcut cunoscut, și care va boteza cu Duh Sfânt, relatează evanghelia lui Ioan. Acestui moment îi urmează ispitirea lui Iisus.

 

Milă și corectitudine

Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei” (Matei 11,11; Luca 7,28), așa cum îi spune Mântuitorul. Iisus mai afirmă că el nu este nici o „trestie clătinată de vânt”, nici un „om îmbrăcat în haine moi” (Matei 11,7-8), indicând astfel caracterul neclintit și auster al profetului - foto preluat de pe basilica.ro

Sfântul Ioan Botezătorul - foto preluat de pe basilica.ro

Ioan îndemna noroadele să facă pomeni cu tot prisosul lor de haine și mâncare, arată evanghelistul Luca, vameșilor le spunea să nu ceară nimic peste ceea ce le-a fost poruncit să ia iar ostașilor romani să nu stoarcă nimic de la nimeni prin amenințări, să nu învinuiască pe nimeni pe nedrept și să se mulțumească cu lefurile lor.

 

Ioan, neclintit și auster

St. John the Baptist Preaching, c. 1665, by Mattia Preti – foto: en.wikipedia.org

Ioan este tipul auster care a plecat în pustie unde a stat până în ziua arătării lui către Israel, care refuza pâinea și băutura, în aceeași măsură respins de mai-marii poporului ca și Iisus, care mânca pâine și bea vin.

El avea îmbrăcăminte din păr de cămilă (deci foarte aspră), cu cingătoare de piele și se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică.

În Evanghelia lui Matei, Iisus afirmă că Ioan Botezătorul nu este nici o trestie clătinată de vânt, nici un om îmbrăcat în haine moi, indicând astfel caracterul neclintit și auster al predicatorului.

 

Pregătitor și vestitor al Domnului

Saint Jean Baptiste – foto: icones-grecques.com

Ioan Botezătorul este un prooroc și mai mult decât un prooroc, fiind chemat „prooroc al Celui Prea Înalt”. Astfel el vestește venirea lui Hristos căruia, așa cum mărturisesc evangheliile, nu este vrednic să-i dezlege cureaua încălțămintelor.

Pe de altă parte el a fost un sol care a pregătit calea Domnului, așa cum ne încredințează evangheliile, întorcând oamenii spre inocență („întorcând inimile părinților spre copii”) și înțelepciune („și pe cei neascultători la înțelepciunea drepților”).

El este cel mai mare dintre cei născuți dintre femei și totuși inferior oricărui locuitor al împărăției cerurilor, așa cum spune Iisus. De la el încolo împărăția cerurilor se ia cu asalt.

 

Iisus și Ioan, mirele și prietenul mirelui

Înaintea aruncării lui Ioan în temniță, evanghelistul Ioan relatează cum între ucenicii lui Ioan și un iudeu s-a iscat o neînțelegere în privința curățirii, datorat faptului că și Iisus începuse să boteze. Ioan le spune că el este prietenul mirelui (mireasa fiind Biserica) care stă și-l ascultă și se bucură foarte mult când aude glasul acestuia, iar bucuria sa este deplină; că el trebuie să se micșoreze în timp ce Hristos trebuie să crească, că Iisus vine din cer, în timp ce el e pământean, că Iisus grăiește cuvintele Tatălui fiind plin de Duhul Sfânt care nu se dă cu măsură și că cel care crede în Fiul va avea viață veșnică în timp ce cel ce nu ascultă de Fiul va rămâne cu „mânia lui Dumnezeu” peste el.

 

Atitudinea față de Ioan

Evanghelia lui Luca relatează cum pe când învăța Iisus norodul în Templu și propovăduia Evanghelia, au venit deodată la El preoții cei mai de seamă și cărturarii, cu bătrânii și l-au întrebat cine i-a dat puterea de a face lucrurile pe care le face. Iisus le-a spus că le va spune dacă vor răspunde întâi la întrebarea: „botezul lui Ioan este din cer sau de la oameni?

Ei au început să cugete între ei că dacă vor zice că e din cer vor fi întrebați de ce nu l-au ascultat, iar dacă vor zice că e de la oameni, tot norodul îi va ucide cu pietre, fiind încredințat că Ioan era un prooroc. Și au spus atunci că nu știu. Iisus le-a răspuns atunci- continuă Luca- că nici el nu le va zice de la cine a primit puterea de a face ceea ce face.

Apoi le spune o pildă cu un om care avea doi feciori și îi zice primului să se ducă în vie iar acesta îi spune că nu se duce, dar îi pare rău și se duce, iar cel de-al doilea îi zice că se duce dar nu se duce până la urmă. Apoi îi întreabă pe preoți, bătrâni și farisei care este cel care a făcut voia Tatălui.

Ei îi răspund că primul iar Iisus le zice că vameșii și curvele merg înaintea lor în împărăția lui Dumnezeu căci ei nu l-au crezut pe Ioan, care a venit la ei umblând în calea neprihănirii, pe când vameșii și curvele au făcut-o. În plus, încheie evanghelistul Matei relatarea- măcar că au văzut lucrul acesta, ei nu s-au căit nici după aceea ca să-l creadă.

 

Irod, mustrat de Ioan

Ioan îl critică virulent pe Irod Antipa, pe care îl învinuiește că trăiește într-un păcat grav, acela de a o fi luat de soție pe Irodiada, soția lui Filip, fratele său, aflat încă în viață. Căci, potrivit legii ebraice, era interzis cu desăvârșire să descoperi goliciunea nevestei fratelui, căci ea echivala cu descoperirea goliciunii fratelui, fiind, în plus, o preacurvie care se pedepsea cu moartea ambilor păcătoși.

De asemenea, Ioan îl mustră pe Irod și pentru toate relele pe care le făcuse, relatează evanghelistul Luca. Irod îl întemnițase pe Ioan și ar fi vrut să-l omoare, arată evanghelistul Matei, la fel și Irodiada, așa cum ne încredințează evanghelistul Marcu. Irod se temea însă de norod pentru că acesta îl privea pe Ioan ca pe un prooroc și se temea și de el căci știa că este bărbat drept și sfânt, relatează Marcu. Același evanghelist arată ca uneori Irod îl ocrotea și, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neștiind ce să facă; și îl asculta cu plăcere.

 

Moartea

Totuși, când Irod își prăznuia ziua dând un ospăț boierilor săi, mai-marilor oștii și fruntașilor Galileii, fata Irodiadei a intrat la ospăț, a jucat, și a plăcut lui Irod și oaspeților lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, și-ți voi da.” Apoi a adăugat cu jurământ: „Ori ce-mi vei cere, îți voi da, fie și jumătate din împărăția mea.

Fata a ieșit afară și a întrebat-o pe maică-sa ce să ceară iar Irodiada i-a spus să ceară capul lui Ioan Botezătorul. Împăratul s-a întristat; dar din pricina jurămintelor sale, și de ochii celor ce ședeau la masă împreună cu el, a poruncit să i-l dea. Ucenicii au ridicat trupul lui Ioan și l-au pus în mormânt.

Scena decapitării lui Ioan Botezătorul este descrisă în “Noul Testament” (Marcu, cap.6, 17-29), constituind tema a numeroase tablouri.

Salome with the Head of John the Baptist by Caravaggio, National Gallery, London, c. 1607–10 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Salome with the Head of John the Baptist by Caravaggio, National Gallery, London, c. 1607–10 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Faima lui Ioan

Faima lui Ioan Botezătorul era așa de mare, relatează evangheliștii Matei și Marcu, încât Irod ajunge să creadă că Iisus este, de fapt, Ioan Botezătorul înviat din morți care face minuni. Credința era răspândită și printre evrei, după cum se vede atunci când Iisus îi întreabă pe ucenici cine zic mulțimile că este el.

 

După moarte

Trupul lui Ioan Botezătorul ar fi fost dus de susținătorii săi în localitatea Sebastia (azi în Cisiordnia), unde ar fi fost îngropat. Împăratul roman anticreștin Iulian Apostatul (360-363) ar fi ars rămășițele lui Ioan Botezătorul, împrăștiindu-i cenușa. Capul ar fi fost salvat și dus la Alexandria (Egipt), apoi la Constantinopol (Turcia), de unde a fost dus în provincia Poitou (Franța) de către regele francon Pippin al III-lea (715-768). Din trup ar mai fi rămas nearse numai un braț și un deget.

 

Cinstirea Sfântului Ioan Botezătorul

Biserica creștină îl cinstește pe Sfântul Ioan Botezătorul ca pe cel mai mare dintre sfinți, după Fecioara Maria, iar iconografia ortodoxă îl reprezintă în icoana numită Deisis, rugându-se împreună cu ea, ca mijlocitori pentru păcatele oamenilor. În calendarul ortodox are mai multe zile de pomenire: 24 iunie: nașterea sa, (sărbătoarea numită Drăgaica sau Sânzienele), 7 ianuarie, ziua Sfântului Ioan ca botezător al Domnului și 29 august- tăierea capului Sf. Ioan- zi de post și rugăciune.

Anual, la data de 24 iunie, se celebrează în lumea creștină nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, o mare excepție făcută acestuia, întrucât sfinții și martirii sunt comemorați în ziua morții lor, ca zi a nașterii lor în Împărăția Cerurilor.

 

Evocarea figurii sale în artele plastice, în muzică și în literatură

ntâlnirea dintre Mântuitorul Isus Cristos si Sfântul Ioan Botezatorul la o vârstă fragedă - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Intâlnirea dintre Mântuitorul Isus Cristos si Sfântul Ioan Botezatorul la o vârstă fragedă – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ultima operă importantă a lui Leonardo da Vinci, pictată cu trei ani înainte de moartea artistului, îl reprezintă pe Ioan Botezătorul. Pentru amănunte vezi: Ioan Botezătorul (tablou de Leonardo da Vinci).

Sfantul Ioan Botezatorul de Leonardo da Vinci - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfantul Ioan Botezatorul de Leonardo da Vinci – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Descoperiri recente

În 2010, în podeaua unei biserici bulgare de pe insula Sf. Ivan (Sveti Ivan) au fost descoperite niște oseminte care, după ce au fost datate cu carbon-14, s-au dovedit că aparțin primului secol d.Hr. Cercetătorii de la Universitatea Oxford au tras concluzia că acestea aparțin lui Ioan Botezătorul deși nu pot dovedi cu certitudine acest lucru.

 

Biserica Ortodoxă are șase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul. În ordine calendaristică, cu începutul anului bisericesc (1 septembrie):

- 23 septembrie – Zămislirea sfântului Ioan Botezătorul

- 7 ianuarie – Soborul Sfântului prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie, 6 ianuarie)

- 24 februarie – Întâia și a doua aflare a Capului Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan

- 25 mai – A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul

- 24 iunie – Nașterea sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică.

- 29 august – Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru)

 

cititi mai mult despre Ioan Botezatorul si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro; en.wikipedia.org

(†) Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului

Tăierea împrejur cea după trup a Domnului – miniatură din Menologul lui Vasile al II-lea al Bizanţului, 979-984.

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; basilica.ro

1 ianuarie 2021

 

Circumcizia lui Isus

Circumcizia lui Iisus Hristos este un eveniment prezentat în Biblie, în Evanghelia după Luca, prin care Iisus a fost tăiat împrejur în ziua a opta de la nașterea sa, după legea Vechiului Testament:

Și când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece. ”
—Evanghelia după Luca 2:21

Evenimentul este sărbătorit la 1 ianuarie de către Biserica Ortodoxă de rit nou și Biserica Catolică, iar pe 14 ianuarie de către Biserica Ortodoxă de rit vechi.[1]

Creștinii nu practică circumcizia pe baza învățăturilor Apostolului Pavel:[2]

Tăierea împrejur nu este nimic; și netăierea împrejur nu este nimic, ci paza poruncilor lui Dumnezeu.
—Corinteni 7:19

A detail from The Circumcision of Christ by Friedrich Herlin - foto preluat de pe en.wikipedia.org

A detail from The Circumcision of Christ by Friedrich Herlin – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului

Biserica sărbătorește în data de 1 ianuarie, la opt zile de la Nașterea Domnului, Tăierea împrejur cea după trup a Mântuitorului Hristos.

Sinaxarul acestei zile amintește că: „De la Sfinții Părinți am luat obiceiul să sărbătorim, după încheierea anului calendaristic, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Domnul a primit aceasta, ca să înlăture rânduiala Legii Vechi și să pună în loc tăierea împrejur cea după Duh cea nefăcută de mână.

Deci, sărbătorim această zi ca pe un praznic împărătesc. Căci Domnul, după cum ne-a cinstit pe noi, luând trup omenesc, întru totul asemenea nouă, afară de păcat, tot așa a binevoit să primească și tăierea împrejur. Întâi, ca să astupe gurile ereticilor care îndrăznesc a zice că Domnul n-a luat trup, ci că S-a născut ca o nălucire.

Dar dacă n-ar fi luat trup, cum S-ar fi tăiat împrejur? Și al doilea ca să astupe gurile iudeilor celor neînțelegători, care îl cleveteau că nu păzește sâmbăta și că strică Legea. Pentru aceasta, după opt zile de la nașterea Lui cea sfântă din Fecioară, a binevoit să fie adus de Maica Sa și de Iosif, în locul unde, după obicei, iudeii se tăiau împrejur.

Și a fost tăiat împrejur; și I s-a dat numele Iisus, nume adus din cer de îngerul Gavriil, mai înainte de zămislirea Lui în pântecele Fecioarei. Și iarăși întorcându-Se Domnul cu părinții Săi acasă, a viețuit omenește, crescând cu anii, cu Înțelepciunea și cu harul, pentru mântuirea noastră”.

Hristos a fost tăiat împrejur în a opta zi de la naștere și această tăiere împrejur era simbolul credincioșiei, al alegerii și al binecuvântării pentru evrei, o binecuvântare specială pentru poporul ales din partea lui Dumnezeu și un semn de fidelitate, de jertfelnicie pentru a împlini voia lui Dumnezeu și a nu mai trăi după voia instinctelor, ci după voia Duhului.

De aceea, Sfântul Apostol Pavel arată că în Iisus Hristos s-a schimbat tăierea împrejur cea trupească într-o tăiere împrejur duhovnicească, ce începe prin botezul în moartea și învierea lui Hristos. Tăierea împrejur cea duhovnicească, nu cea trupească, contează acum. Hristos a făcut-o pentru a arăta că S-a născut sub Lege, că respectă Legea, dar apoi o desăvârșește prin învățătura și lucrările Sale sfințitoare, minunate.

cititi mai mult despre Tăierea împrejur cea după trup a Domnului si pe: doxologia.roen.wikipedia.org

 

Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei (†107)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Sfinţit Mc. Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei

Ignatie al Antiohiei (în greaca veche Ἰγνάτιος, în trad. „înfocatul”), cunoscut și ca Ignatie Teoforul (n. cca. 35 sau 50 – d. între 98 – 117), a fost al treilea episcop al Antiohiei (în Siria), după Apostolul Petru și Apostolul Evod, căruia i-a urmat în scaun pe la anul 68, martir al Bisericii și părinte apostolic. În drum spre Roma a redactat o serie de scrisori, din care s-au păstrat șapte, scrisori care constituie monumente ale literaturii creștine timpurii.

A fost condamnat la moarte în anul 107  în timpul persecuției împotriva creștinilor din vremea împăratului Traian și a fost executat la Roma. Este sărbătorit pe 17 octombrie în calendarul romano-catolic și anglican, respectiv pe 20 decembrie în calendarul creștin-ortodox și în cel greco-catolic. Prăznuirea lui principală este la 20 decembrie, iar la 29 ianuarie se face pomenire, în calendarul ortodox, pentru aducerea moaștelor sale de la Roma la Antiohia.

Aducerea moaștelor Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul (29 ianuarie) - foto preluat de pe doxologia.ro

Aducerea moaștelor Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul (29 ianuarie) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Teofor

Există două ipoteze privind numirea de Teoforul, care poate însemna atât purtătorul de Dumnezeu cât și cel purtat de Dumnezeu:

- Unii spun că sfântul Ignatie a fost numit de creștinii din vremea sa deja ca „purtător de Dumnezeu” din cauza harului cu care Dumnezeu l-a înzestrat, cum se poate vedea și din scrierile sale.

- Alții spun că Sfântul Ignatie a fost copilul pe care l-a apucat de mână Stăpânul Hristos și l-a luat în brațe și a zis: „De nu se va smeri cineva pe sine ca pruncul acesta, nu va intra în împărăția cerurilor”; și: „Cel ce va primi pe un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește”. De aceea a fost numit purtător de Dumnezeu.

Sf. Sfinţit Mc. Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei (†107)  - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Sfinţit Mc. Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei (†107) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Viața și mucenicia

Sfântul mucenic Ignatie a fost urmaș direct al apostolilor, fiind al treilea episcop / patriarh al Antiohiei, după Evod (+68, unul din Cei 70 de Apostoli). A fost ucenic al sfântului apostol Petru și, împreună cu sfântul Policarp, episcop de Smirna, ucenic al sfântului apostol și evanghelist Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu.

Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia împotriva parților, Sfântul Ignatie a fost adus înaintea lui. Împăratul l-a cercetat îndelung și a văzut că nu poate fi întors de la credința în Iisus Hristos. De aceea a fost chinuit și în felurite chipuri; dar arătându-se mai tare decât chinurile, a fost trimis legat la Roma, păzit de zece ostași, ca să fie dat mâncare fiarelor sălbatice. În drum spre Roma, a întărit Bisericile din cetățile prin care trecea și se ruga să fie mâncat de fiare, „ca să ajung, spunea el, pâine curată lui Dumnezeu”.

În Roma a fost aruncat în arena circului și a fost sfâșiat de leii sloboziți asupra lui, de i-au rămas numai oasele cele mari. Pe acestea le-au adunat creștinii și le-au dus în Antiohia, dându-le fraților, ca un dar dorit. Aceștia le-au așezat cu toată cinstea în pământ. Biserica prăznuiește cu bucurie sărbătoarea Aducerii moaștelor sfântului Ignatie Teoforul la 29 ianuarie.

Sf. Sfinţit Mc. Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei (†107)  - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sf. Sfinţit Mc. Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei (†107) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

 

Posteritatea

Cele șapte scrisori care au rămas de la sfântul Ignatie l-au făcut să fie considerat ca cel mai important dintre Părinții apostolici.

Pe Sfântul Ignatie l-a cinstit cu un cuvânt de laudă și cel între sfinți părintele nostru Ioan Gură de Aur.

 

Scrierile

De la sfântul Ignatie au rămas 7 scrisori, de o deosebită importanță. Acestea au fost traduse și publicate în limba română de către preotul profesor universitar Dumitru Fecioru:

- Sf. Ignatie Teoforul – Epistola către Efeseni

- Sf. Ignatie Teoforul – Epistola către Magnezieni

- Sf. Ignatie Teoforul – Epistola către Tralieni

- Sf. Ignatie Teoforul – Epistola către Romani

- Sf. Ignatie Teoforul – Epistola către Filadelfieni

- Sf. Ignatie Teoforul – Epistola către Smirneni

- Sf. Ignatie Teoforul – Epistola către Sfântul Policarp al Smirnei

Scrisorile către comunitățile din Efes, Magnesia, Tralles și Roma le-a scris din Smirna, când era dus sub gardă spre Roma. Apoi, din Troa, a scris Bisericilor din Filadelfia și Smirna, și lui Policarp al Smirnei.

Ignatie introduce în circulație noțiuni de bază ale vocabularului teologic: „Dumnezeu întrupat” (Către Efeseni 7, 2), „Dumnezeu-Hristos” (Către Smirneni 10, 1), „creștinătate”, „Biserica universală” („Unde este Hristos, acolo este Biserica universală/sobornicească” – Către Smirneni 8, 2), „leacul nemuririi” (i.e. Euharistia – Către Efeseni 20, 2).

Aceste scrisori s-au dovedit a fi influente în dezvoltarea teologiei creștine, întrucât numărul de scrieri din această perioadă a istoriei Bisericii este foarte mic. În mod evident, acestea au fost scrise în mare grabă și fără o planificare prealabilă, cu propoziții nedelimitate și o succedare neordonată a gândurilor. Ignatie este primul scriitor creștin cunoscut care insistă mult asupra principiului existenței unui singur episcop în fiecare oraș, asistat de presbiteri și diaconi.

Scrierile mai timpurii vorbesc fie de episcopi, fie de presbiteri și lasă impresia că ar fie existat mai mult de un episcop în fiecare comunitate. Ignatie insistă și pe valoarea Euharistiei, numită leac spre nemurire. Pentru cititorul modern poate părea bizară dorința sa de a avea o mucenicie sângeroasă, lucru exprimat de el uneori foarte plastic în scrierile sale. Dar studierea atentă a dimensiunii soteriologice a scrierilor sale arată că el privește mântuirea ca izbăvire de puterea și frica morții. Astfel că pentru el a încerca să fugă de mucenicie ar echivala cu reîntoarcerea sub frica și puterea morții.

Astăzi se crede că doar versiunile mai scurte ale celor șapte scrisori sunt într-adevăr scrieri ale Sf. Ignatie. Se crede că versiunile mai lungi cuprind adăugiri datând din secolul al V-lea, scrise pentru a-l înscrie – postum – pe Sf. Ignatie ca martor în unele dispute teologice din acea perioadă. Se consideră că alte scrisori care i-au fost atribuite, ca și istorisirea martiriului său de către un martor ocular sunt simple falsuri datând din aceeași perioadă.

Sf. Sfinţit Mc. Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei (†107)  - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Sf. Sfinţit Mc. Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei (†107) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Citate extrase

Timpul îți cere să dobândești pe Dumnezeu, după cum căpitanii corăbiilor cer vânturi bune, iar naufragiații cer porturi. Fii treaz, ca un atlet al lui Dumnezeu. Premiul? Nestricăciune și viață veșnică…” (Ep. către Policarp, II, 3).

Mai bine este să taci și să fii, decât să vorbești și să nu fii. Bine este a învăța, dacă cel ce învață face.” (Ep. către Efeseni, XV, 1).

Să nu fim așadar nesimțitori față de bunătatea Sa [a Domnului]! Că dacă ne-ar face nouă după faptele noastre, nici n-am mai fi. De aceea, fiind ucenici ai Lui, să ne învățăm să trăim potrivit creștinismului.” (Ep. către Magnezieni, cap. X, 1).

Sunteți pietre ale templului Tatălui, pregătiți pentru zidirea lui Dumnezeu Tatăl, ridicați la înălțime cu unealta lui Hristos, care este crucea, folosindu-vă de Duhul Cel Sfânt ca de o funie.” (Ep. către Efeseni, IX, 1)

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Sf. Sfinţit Mc. Ignatie Teoforul si pe: doxologia.ro; en.wikipedia.org

cititi si:

- Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul (20 Decembrie)

 

Tradiţii şi obiceiuri în ziua de Ignat (20 decembrie)

Ziua de 20 decembrie – Ignatul – este încărcată de obiceiuri şi de tradiţii la români, ea reprezentând, cu precădere în mediul rural, ziua în care este sacrificat porcul din care se pregătesc apoi toate preparatele pentru masa de Crăciun.

În credinţa vechilor daci, porcul era sacrificat ca simbol al divinităţii întunericului, care slăbea puterea Soarelui în cea mai scurtă zi a anului, la Solstiţiul de iarnă (ziua de 21 decembrie). Pentru a veni în ajutorul Soarelui, oamenii sacrificau porci. După aceea, ziua începea să crească şi Crăciunul devenea o sărbătoare a luminii şi a vieţii, conform volumului ”Cartea de Crăciun” (Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997).

În desfăşurarea sacrificării porcului se respectau anumite condiţii de timp şi spaţiu. Sacrificarea nu putea fi începută înainte de ivirea zorilor şi nici nu putea depăşi apusul soarelui. Trebuia să aibă loc pe lumină, întrucât numai lumina putea ţine la distanţă, prin puterea ei arzătoare, spiritele malefice care ar putea anula virtuţile sacrificiului. Pe de altă parte, locul ales pentru sacrificarea porcului era supus unui ritual de purificare, fiind tămâiat şi stropit cu apă sfinţită, pentru a îndepărta duhurile necurate.

Ritualul sacrificării porcului în preajma sărbătorilor Crăciunului aminteşte de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Într-un moment cum este pragul dintre anul vechi şi anul nou, prin acest sacrificiu, echivalent semantic al anului ce se stinge, o nouă viaţă se naşte, aceea a noului an.

Folcloristul Petru Caraman considera că obiceiul tăierii porcului din ziua de Ignat îşi află rădăcinile în tradiţiile antichităţii romane. Lumea romană practica acest sacrificiu la Saturnalii, între 17 şi 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, la origine zeu al semănăturilor. Porcul era considerat drept o întruchipare a acestei divinităţi, a cărei moarte şi reînviere se consumă la cumpăna dintre anul vechi şi anul nou. Însă este vorba despre un “transfer” al obiceiului/tradiţiei – de la data la care se celebra iniţial anul nou în lumea romană (începutul primăverii, al semănatului, la sărbătorile ce precedau Calendele lui Janus, adică la Saturnalii), precizează cartea amintită.

În prezent, momentul sacrificării porcului a devenit un prilej de reunire a familiei. De obicei, mai ales la sat, la acest eveniment participă toţi membrii familiei şi el este pregătit în cele mai mici amănunte. Cu o seară înainte, oamenii de la sat pregătesc mai multe cuţite bine ascuţite, o butelie de gaz sau paie – pentru pârlit, dar şi vasele în care vor pune carne, slănină şi şoric. Cei care se ocupă de sacrificarea animalului sunt bărbaţii.

După sacrificare, porcul este spălat, apoi este pârlit pe primele paie secerate în vară, puse deoparte, special pentru Ignat. În foc mai sunt aruncate ramuri de lemn câinesc şi de iasomie, ca să iasă şoricul aromat, mai scrie volumul ”Cartea de Crăciun”.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro