Articole

Acachie (sec. III – IV)

foto preluat de pe doxologia.ro
articol de Pr. Adrian Agachi – 19 Mai 2009 – preluat de pe ziarullumina.ro

 

Sfântul Mare Mucenic Acachie, sutaşul plin de blândeţe

Sfântul Mare Mucenic Acachie s-a născut şi a locuit în Capadocia. Locul şi data exactă a naşterii sunt necunoscute. Se ştie că provine dintr-o familie preoţească şi cunoaştem că avea aproape 25 de ani la momentul mărturisirii. Tot ceea ce mai ştim despre el se rezumă la funcţia ocupată în armata romană: sutaş.

Acachie era conducător peste o sută de oameni. Asemenea sutaşului din Sfânta Scriptură, era plin de smerenie şi bunătate, purtând de grijă fiecărei persoane aflate în subordinea sa. Prigonirea sa a început în timpul celei de-a treia reprimări a creştinilor, în zilele împăratului Maximian (284-305).

Tribunul Firm fusese însărcinat cu cercetarea credinţei ostaşilor. Împăratul voia să afle dacă printre ei se află creştini. Teama cea mai mare a unui împărat în acea perioadă era legată de oaste. Dacă armata se răscula împotriva lui, şansele sale de a mai conduce imperiul erau nule. Cum prigoanele împotriva creştinilor erau numeroase, conducătorii păgâni se temeau de o răscoală. În special de o răscoală a armatei împotriva lor.

Tribunul Firm a început să întrebe fiecare soldat dacă este creştin. Mulţi dintre ei au recunoscut acest lucru. În faţa chinurilor trupeşti şi a promisiunilor legate de răsplată şi de avansare în grad, credinţa multora a început să se clatine. Câţiva s-au lepădat de Hristos, fie de teama torturilor, fie dorind răsplată lumească.

Sutaşul Acachie a refuzat să se lepede. A fost imediat capturat, pus în lanţuri şi dus la un conducător superior al lui Firm: Vivian.

Acesta a încercat să-l ademenească pe Acachie cu diverse promisiuni. Întrebându-l care îi este numele şi primind răspunsul, Vivian i-a spus:

După nume este şi obiceiul tău, pentru că rău eşti, nesupunându-te poruncii împărăteşti“.

Sfântul Acachie nu s-a lăsat intimidat şi i-a răspuns plin de curaj:

Cu meşteşugire vorbeşti către mine, voievodule, şi nu tâlcuieşti bine numele meu, pentru că Acachie înseamnă «fără de răutate»; şi bine şi cu dreptate sunt numit cu acel nume, pentru că nu voiesc să fiu părtaş răutăţii diavolului, care bea sângele“.

Sfântul Mucenic Acachie (sec. III - IV) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Mucenic Acachie (sec. III – IV) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Pronia lui Dumnezeu

Vivian, observând tăria mucenicului, a încercat să îl prindă în cuvânt. Luând în derâdere patimile Mântuitorului, pe care îl considera un simplu om, l-a întrebat pe Acachie de ce nu îi pedepseşte Dumnezeul creştinilor pe împăraţi dacă este atât de puternic.

Acachie, privindu-l cu milă, i-a zis:

După aceasta poţi să cunoşti puterea şi milostivirea Lui că, necinstindu-Se de voi, nu vă pedepseşte îndată, ci îndelung rabdă, aşteptând ca voi, elinii, cei ce nu aduceţi cinstea cea cuvenită lui Dumnezeu, ci diavolilor, să vă pocăiţi şi să încetaţi de la un lucru rău ca acesta.

Însă şi pentru aceasta îndelung rabdă, nepierzându-vă pe voi îndată, ca robii Lui cei aleşi şi iubiţi să fie arătaţi în lume şi să-şi săvârşească nevoinţa lor cea bună. Pentru că, de v-ar fi pierdut pe voi îndată Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, apoi şi voi aţi fi pierit în veci şi robii Lui n-ar fi fost arătaţi; şi încă şi puterea darului ar fi fost în deşert.

Cum ar fi putut Stăpânul nostru să Se preamărească cu slăvire, de n-ar fi fost îndelung-răbdător spre pedepsirea păcatelor voastre?“.

Răspunsul Sfântului Acachie ne dezvăluie trei caracteristici ale Proniei dumnezeieşti. Prima dintre ele este că Dumnezeu aşteaptă întotdeauna întoarcerea păcătosului, oricâte greşeli ar face acesta.

A doua că mucenicii sunt lăsaţi să fie jertfiţi pentru ca toţi ceilalţi luând aminte la chinurile lor să înveţe pilda adevăratei iubiri. A treia caracteristică este arătarea slavei lui Dumnezeu, ca urmare a vitejiei mucenicilor. Prin toate acestea Dumnezeu cheamă, cu răbdare şi dragoste, fiecare suflet pierdut.

Răspunsul frumos al Sfântului Acachie l-a uimit pe Vivian. Nu se aştepta la un discurs atât de bine închegat. Obişnuit să îi considere pe soldaţi oameni lipsiţi de orice învăţătură, uita un lucru important. Oamenii dăruiţi de Dumnezeu pot avea învăţătura filosofiei din darul Lui, fără mijlocirea altor oameni.

Vivian l-a întrebat dacă ştia carte. Acachie a răspuns:

Poţi să cunoşti din aceasta puterea şi darul lui Dumnezeu, Cel ce pe toate le stăpâneşte, că eu, neînvăţând înţelepciunea cărţii, fără numai puţin prin citirea rugăciunilor, aşa îţi răspund ţie. Dumnezeu grăieşte prin gura robilor Săi, de care lucru, voi fiind înţelepţi, vă minunaţi şi ne lăudaţi pe noi.

Că din început, când a voit Domnul nostru Iisus Hristos să arate împărăţia Sa cea duhovnicească la toată lumea, la propovăduirea aceasta n-a ales oameni de neam bun, bogaţi, filosofi preaînţelepţi şi cititori iscusiţi, ci pescari şi vameşi simpli şi neînvăţaţi.

Aceasta a făcut, ca puterea Lui cea neajunsă şi înţelepciunea Lui, care covârşeşte toată mintea, să fie cunoscută întru aceia pe care nevăzut i-a învăţat şi înţelepţit Duhul Sfânt“.

Sfântul Acachie era un bun cunoscător al Sfintei Scripturi. Cuvântul lui Dumnezeu îi străbătuse inima şi iubea învăţătura dumnezeiască. Ştia că nu învăţătura lumească urma să arate lumii dragostea lui Dumnezeu, ci jertfele depline ale mucenicilor.

 

Glasul lui Dumnezeu şi îngerii

După acest discurs, Acachie a fost bătut cumplit şi aruncat în temniţă. Peste câteva zile a fost luat împreună cu alţi condamnaţi şi dus la Bizanţ. Pe drum, mulţi dintre ei au murit. Foametea, bătăile cumplite şi fiarele sălbatice i-au nimicit.

Sfântul Acachie a cerut la un moment dat să se roage, dar cererea i-a fost refuzată. Prinzând un moment prielnic s-a rugat lui Dumnezeu să-i trimită un înger care să-l vindece sau, dacă voieşte, să-i scurteze viaţa şi să moară acolo.

Chinurile deveniseră insuportabile. Brusc, cerul s-a înnorat şi s-a auzit un glas puternic:

Îmbărbătează-te, Acachie, şi te întăreşte“.

Ostaşii care îl păzeau au fost cuprinşi de spaimă. Mulţi dintre ei au căzut la picioarele Sfântului Acachie rugându-l să fie creştinaţi.

De asemenea, un număr mare dintre cei legaţi împreună cu el a crezut în Hristos. Trecând printr-un oraş, noaptea, întemniţaţii au văzut îngerii vorbind cu Sfântul Acachie. Aceştia îi spălau rănile şi le sărutau. În câteva zile, rănile i s-au vindecat miraculos şi nici o urmă de chin nu a mai rămas pe trupul său curat.

 

Moartea mucenicului

Ajungând în Bizanţ, Acachie a fost întâmpinat de Vivian. Acesta s-a mirat văzându-l sănătos. A început o adevărată anchetă printre slujitori pentru a afla cine l-a ajutat pe Acachie. Auzind istorisirea legată de îngeri nu a vrut să creadă.

Prin urmare, a hotărât să-l bată pe străjerul temniţei căruia Acachie îi fusese dat în pază. Văzând aceasta, Acachie a început să râdă. Vivian s-a înfuriat teribil şi a poruncit să fie bătut şi Acachie cu beţe de stejar.

Mâinile soldaţilor nu s-au mişcat din loc. Dumnezeu n-a mai îngăduit ca slujitorul său credincios să fie chinuit. Vivian a hotărât să încheie chinurile şi, întocmind o scrisoare, l-a trimis pe Acachie ighemonului Flachin.

Ceea ce nu ştia nimeni era că Flachian avea o soţie creştină. Aceasta îl îndemna să nu-i chinuie niciodată pe creştini şi, dacă nu-i poate salva, să-i osândească la o moarte uşoară. Cel mai simplu mod în care puteai muri era prin decapitare.

Orice cetăţean roman nu era niciodată chinuit, ci, dacă se făcea vinovat de o crimă de moarte, era decapitat. Cunoaştem un exemplu în această direcţie: Sfântul Apostol Pavel. Ighemonul Flachian, citind scrisoarea lui Vivian, a fost cuprins de o puternică şi îndreptăţită mânie.

Acachie era sutaş. Nimeni nu avea dreptul să chinuie un sutaş cu atâta cruzime şi sălbăticie cum o făcuse Vivian. Flachian, urmând sfatul soţiei, l-a condamnat pe Acachie la moarte, fără a-l mai chinui.

Înainte de a fi ucis, i s-a îngăduit să rostească o rugăciune, iar Acachie, înălţându-şi ochii spre cer a spus:

Slavă Ţie, Dumnezeule! Laudă se cuvine măririi Tale celei nemăsurate, că Te-ai preamărit întru noi, cei îngreunaţi cu păcatele! Pentru că, pe cât ne arăţi mai multe faceri de bine şi pe cât mai mult ne ierţi păcatele noastre, pe atât străluceşte mai luminat şi se preaslăveşte slava milostivirii Tale.

Fie binecuvântat numele slavei Tale, Dumnezeule, căci pe mine, care sunt nevrednic facerilor Tale de bine, m-ai învrednicit de atâta cinste, ca să mă numesc mucenic al lui Hristos, şi această cinste mi-ai dăruit-o mie, nu pentru oarecare lucruri ale mele, ci din însăşi bunătatea şi iubirea Ta de oameni cea negrăită.

Deci, Te binecuvintez pe Tine, Doamne Dumnezeule, Sfântul lui Israel, împreună cu Unul Născut Fiul Tău şi cu Sfântul Duh; căci a ta este slava şi cinstea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin“.

După ce a rostit aceste cuvinte a fost decapitat. Câţiva creştini cucernici i-au îngropat trupul cu cinste, într-un loc numit Stavrion.

 

Tropar Glasul 4

Mucenicul Tău, Doamne, Acachie, întru nevoinţa sa, cununa nesctricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

cititi mai mult despre Sf. Mc. Acachie si pe doxologia.ro

Codrat din Nicomidia (secolul al III-lea)

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Codrat din Nicomidia

Sfântul mucenic Codrat (lat. Quadratus) a trăit în cetatea Nicomidiei în zilele împăraților Deciu și Valerian (249-251 d.Hr.), și a mărturisit în timpul unei persecuții împreună cu alți creștini.

Sfântul mucenic Codrat (lat. Quadratus) a trăit în cetatea Nicomidiei în zilele împăraților Deciu și Valerian (249-251 d.Hr.), și a mărturisit în timpul unei persecuții împreună cu alți creștini. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 7 mai - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul mucenic Codrat – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Martiriul

Pentru credința în Iisus Hristos fiind prins cu alți mulți creștini elini, au fost dați pe seama judecătorului cetății, și mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos l-au pus jos și l-au bătut cu vine de bou uscate. Și umplând pământul de sânge, l-au băgat în lanțuri în temniță.

Deci fiind adus de către judecător la Niceea, a fost chinuit iarăși. Și văzând el pe cei ce erau cu dânsul că vor să se jertfească idolilor de frica chinurilor, le-a adus aminte de frica de Dumnezeu și i-au întărit, până ce au fost arși de judecător. Iar sfântul Codrat, intrând în capiștea idolilor, a sfărâmat toți idolii ce erau în ea. Pentru aceea l-au spânzurat și l-au strujit, și băgându-l într-un sac a fost bătut cu vine de bou.

Atunci Satornin și Rufin, care au trecut la credința în Hristos, au fost spânzurați, strujiți, și li s-au tăiat capetele.

Deci mergând judecătorul la Apolonida, a dus și pe sfântul; și amestecând sare cu oțet, îi turnau peste răni și-l frecau cu țesături de păr, arzându-l și pe coaste cu firul înroșit în foc. Deci trecând locul ce se numește Rundacul și sosind la Ermupolis au purtat și pe sfântul într-un car, pentru că nu putea să umble. Iar acolo, întinzându-l peste un grătar ars, i-au turnat deasupra untdelemn și smoală înfierbântate, și apoi i-au tăiat capul. Și așa i s-a săvârșit mucenicia.

Pomenirea sa se săvârșește la data de 7 mai.

 

Tropar Glasul 4

Mucenicul Tău, Doamne, Codrat, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

cititi mai mult despre Sf. Mc. Codrat si pe doxologia.ro

Ipatie de Gangra (†326)

Sf. Sfințit Mc. Ipatie, episcopul Gangrei

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Ipatie de Gangra

Cel între sfinți părintele nostru Ipatie (gr. : Ὁ Ἅγιος Ὑπάτιος ὁ Ἱερομάρτυρας Ἐπίσκοπος Γαγγρῶν) a înflorit în Cilicia, s-a nevoit în Galatia, a ajuns arhiereu în Gangra (sau „al Gangrelor”) și luând parte la Sinodul I Ecumenic al celor trei sute optsprezece părinți de Dumnezeu purtători, a fost cu totul plin de Duhul Sfânt. El a ajuns vestit prin aceea că, după ce a răbdat multe ispite, a ajuns să săvârșească felurite minuni.

Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe data de 31 martie.

 

Viața

Odată când se întorcea din cetatea împărătească, unde săvârșise minunea uciderii în fața tuturor a balaurului așezat lângă cămările împărătești, și se îndrepta către scaunul său de la Gangra, unii dintre aceia care împărtășeau erezia lui Novat și care de mai multă vreme purtau în inimi ură cumplită împotriva lui, aținându-i calea în niște locuri strâmte și pline de prăpăstii, pe unde obișnuia sfântul să treacă și stând ascunși acolo, când sfântul a ajuns în dreptul lor au năvălit asupra lui, întocmai ca niște fiare sălbatice scăpate dintr-o cursă, unul cu lemnul, altul cu piatra, iar altul cu sabia, împingându-l către prăpastie.

Şi aruncându-l de la o mare înălțime în acea prăpastie, i-au făcut o mulțime de răni, întocmai precum mai înainte făcuseră și iudeii celui dintâi mucenic Ştefan.

Deci, sfântul căzând pe jumătate mort în apa care trecea prin acea prăpastie, după ce s-a deșteptat din durere, ridicându-și ochii către cer, a zis:

Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta“.

Dar chiar pe când se ruga, o femeie necurată și blestemată, luând o piatră mare și lovindu-l în cap, l-a lipsit pe sfânt și de rămășița de viață care mai era în el, nenorocita și ticăloasa.

Şi sfântul suflet al fericitului Ipatie s-a dus în mâinile lui Dumnezeu, iar femeia aceea blestemată, fiind cuprinsă de un duh necurat, își lovea încetat pieptul cu aceeași piatră, cu care lovise pe sfânt; asemenea și toți cei ce luaseră parte la uciderea sfântului au început să fie chinuiți de duhurile necurate.

Şi, ascunzând trupul sfântului într-o șură cu paie, au plecat de acolo. Dar țăranul, a căruia era șura, venind să ia nutreț pentru vitele lui a auzit slavoslovire de cântece cerești și dând mai apoi de trupul neînsuflețit al fericitului părinte, a vestit tuturor aceasta.

Locuitorii cetății Gangrelor aflând despre aceasta, s-au adunat acolo și cu jale de obște luând sfintele moaște ale episcopului lor, le-au adus în cetatea lor, așezându-le într-un loc de seamă. Iar femeia aceea venind și lovindu-și continuu pieptul cu piatra cu care omorâse pe sfânt, după ce dumnezeieștile lui moaște au fost așezate în mormânt, îndată a luat vindecare și tot așa și ceilalți ucigași ai sfântului. Şi multe alte minuni s-au mai făcut cu prilejul înmormântării moaștelor sfântului, pe care însă, pentru mulțimea lor, le-am lăsat deoparte.

 

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Ipatie, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul 1:

Cu curățirea cea sufletească întrarmându-te și rugăciunea cea neîncetată având-o ca pe o suliță în mâini, cu tărie ai biruit cetele demonilor, părinte Ipatie; roagă neîncetat pe Hristos Dumnezeu pentru sufletele noastre.

 

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sfântul Sfințit Ipatie al Gangrelor se zugrăvește ca un episcop bătrân, având barba ascuțită (Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, p. 153).

Sf. Sfinţit Mc. Ipatie, Episcopul Gangrei (†326) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Sfinţit Mc. Ipatie, Episcopul Gangrei (†326) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

cititi mai mult despre Sf. Sfințit Mc. Ipatie, Episcopul Gangrei si pe: basilica.rodoxologia.roro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Matroana din Tesalonic (secolul al III-lea)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Mc. Matroana din Tesalonic

Sfânta muceniță Matroana din Tesalonic (sau Matrona din Tesalonic, gr. Ἡ Ὁσία Ματρώνα ἡ Ὁμολογήτρια ἡ ἐν Θεσσαλονίκῃ) este o creștină care a murit mucenicește pentru Hristos la sfârșitul secolului al III-lea în Tesalonic (Grecia). Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 27 martie.

 

Viaţa

Sfânta muceniță Matroana era slujitoare (sclavă, probabil) la o femeie de neam evreu, care se numea Pautila (sau Pavtila sau Pantilla) și era soția unuia din generalii garnizoanei din Tesalonic (Grecia).

Matroana era creștină și se închina în taină, ca să nu fie suspectată de stăpâna ei, într-o epocă în care creștinii erau persecutați. Și trebuind să însoțească pe stăpâna ei până la sinagogă, sfânta Matroana nu intra înăuntru, ci se întorcea întotdeauna la biserica creștinilor.

Când stăpâna ei a prins de veste despre aceasta, a pus de a bătut-o crunt și a aruncat-o timp de patru zile într-o închisoare, unde sfânta a rămas fără nici o legătură cu cei din afară. După aceasta a fost scoasă afară și biciuită, tot trupul umplându-i-se de răni de pe urma bătăii.

Fiind din nou aruncată în închisoare și ținută aici timp de mai multă vreme și-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Se spune că Pautilla, în timp ce arunca trupul neînsuflețit al sfintei de pe zidurile înalte ale închisorii, și-a primit răsplata meritată, căci a căzut și ea de pe zid jos, în vasul care curgea mustul care se călca cu picioarele în lin și acolo sfârșindu-și viața și-a dat duhul. Iar cinstitele moaște ale sfintei Matroana, fiind adunate de credincioși, au fost îngropate cu multă cinste.

Pe la începutul secolului al IV-lea, aflând de mulțimea minunilor care se făceau la mormântul sfintei mucenițe Matroana, episcopul Alexandru al Tesalonicului a adus sfintele moaște ale muceniței în cetate și a zidit peste ele o biserică închinată sfintei Matroane.

 

Elemente istorice

Conform dovezilor arheologice și a surselor scrise antice, mănăstirea sfintei Matroana este una dintre cele trei cele mai vechi mănăstiri din Tesalonic. Potrivit informațiilor de care dispun istoricii, până la începutul iconoclasmului (726) există referiri la o „mănăstire a Sfintei Matroana, situată în afara zidurilor Tesalonicului, cu fortificații puternice”. Această mănăstire a existat pe la sfârșitul secolului al VI-lea și începutul secolului al VII-lea.

De asemenea, „Cartea Minunilor Sfântului Dimitrie” menționează o biserică cu hramul Sf. Matroana. Această biserică, care se afla în apropiere de Via Egnatia din Tesalonic, este menționată și de către Arhiepiscopul de Tesalonic, Alexandru.

În relatarea faptelor sfintei Matroana el spune: “Άθλησις της Αγίας Μάρτυρος Ματρώνης εκ πόλεως Θεσσαλονίκης. Αυτή θεράπαινα υπήρξε Παντίλλης τινός Ιουδαίας, γυναικός στρατοπεδάρχου εν τη Θεσσαλονικέων πόλει” („Minunea Sfintei Mucenice Matroana din Tesalonic. A vindecat o evreică pe nume Pantilla, soția unui comandant de garnizoană din cetatea Tesalonic”).

 

Imnografie

Tropar (glas 4)

Mielușeaua Ta, Iisuse, Matroana, strigă cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc cu Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci ca o jertfă fără prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Condac (Glas 8)

Biserica ta cea preacinstită, ca pe o tămăduire sufletească aflând-o credincioșii, cu mare glas strigăm ție: fecioară muceniță Matroana, cea cu nume mare, roagă neîncetat pe Hristos Dumnezeu, pentru noi toți.

 

cititi mai mult despre Sf. Mc. Matrona din Tesalonic si pe doxologia.ro

Montanus și Maxima din Singidunum (†304)

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Montanus și Maxima din Singidunum

Sfinții Mucenici Montanus preotul și soția sa Maxima au viețuit în secolul al IV-lea, în cetatea Singidunum (oraș antic roman care se afla pe locul ocupat actualmente de Belgrad, capitala Serbiei), fiind de neam daco-romani [1] Prăznuirea lor se face în Biserica Ortodoxă și în Biserica Catolică pe 26 martie.

 

Mucenicia

Preotul Montanus și soția sa Maxima trăiau în localitatea Singidunum (Belgradul de astăzi). Ca urmare a edictelor din anii 303-304 care au declanșat noi persecuții împotriva creștinilor, printre care un edict din 27 septembrie 303 viza explicit clerul creștin, Montanus a fugit în orașul Sirmium, capitala provinciei Pannonia Secunda (azi Mitrovița), unde își avea atunci reședința cezarul Galeriu (Cezar 293-305, Augustus 305-3011), ginerele lui Dioclețian.

La Sirmium, a fost prins și dus la judecată în fața lui Probus, guvernatorul provinciei (praeses) [2]. Întrebat de guvernator, conform procedurii, dacă era creștin, preotul Montanus a confirmat că era creștin și preot din Singidunum. Când guvernatorul i-a cerut să abjure și să aducă jertfă zeilor păgâni, Montanus a refuzat. Ca urmare, a fost supus la torturi.

Pentru a-l convinge să se lepede de credința sa, guvernatorul a poruncit să fie adusă înaintea tribunalului și Maxima, soția preotului Montanus, crezând că aceasta, fiind mai slabă din fire, avea să se sperie și, pentru a-l cruța de chinuri pe soțul ei, avea sa încerce să îl convingă să aducă jertfe.

Dar, spre mirarea guvernatorului Probus și a membrilor tribunalului, Maxima a mărturisit la rândul ei că era creștină și a cerut să fie și ea supusă la chinuri, alături de soțul ei, pentru a se bucura și ea de cununa muceniciei pregătită soțului ei. Guvernatorul a poruncit să fie torturată atunci și presbitera Maxima, însă nici ea, nici soțul ei nu au acceptat să se lepede de Hristos, ci și-au mărturisit mai departe credința creștină.

Atunci guvernatorul Probus i-a condamnat la moarte prin înecarea în râul Sava. Aflând sentința, Montanus și Maxima au dat slavă lui Dumnezeu Care îi învrednicise să pătimească și apoi să moară pentru numele Său. La porunca guvernatorului, sfinților li s-a legat de gât câte o piatră mare și au fost aruncați în râu. Potrivit altor surse, li s-a tăiat capul, iar trupurile lor au fost aruncate în râu. Însă apa a dus la mal trupurile acestora, iar credincioșii creștini le-au luat în ascuns și le-au îngropat cu cinste.

Montanus și Maxima din Singidunum (†304) - foto preluat de pe basilica.ro

Montanus și Maxima din Singidunum (†304) – foto preluat de pe basilica.ro

 

Sfinte Moaște

Potrivit unor relatări, moaștele Sf. Montanus și ale soției sale Maxima au fost ulterior transportate la Roma și îngropate în Catacombele Sf. Priscilla de pe via Salaria, unde au rămas până la deschiderea catacombelor, în anul 1804. Printre Sfintele Moaște găsite acolo se găseau și cele ale Sf. Maxima, care se păstraseră în chip minunat.

Moaștele acesteia au fost dăruite unei familii catolice bogate, Sinibaldi, care le-a dăruit mai târziu Mănăstirii San Lorenzo (Sf. Laurențiu) din Roma, aparținând ordinului Clariselor. De acolo, moaștele Sf. Maxima au fost duse în America de Sud de un preot catolic misionar (Pr. Joseph Louro), iar apoi au fost așezate în Mănăstirea Clariselor de rit bizantin din North Royalton, Ohio (în Statele Unite ale Americii). Pretutindeni pe unde au călătorit, moaștele Sfintei Maxima s-au arătat a fi făcătoare de minuni pentru toți cei care i s-au rugat sfintei cu credință. [3]

Montanus și Maxima din Singidunum (†304) - foto preluat de pe doxologia.ro

Montanus și Maxima din Singidunum (†304) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Cinstirea

În România, Mănăstirea Halmyris (Murighiol, jud. Tulcea) poartă hramul Sf. Montanus și Maxima. Biserica românească din Isacova, pe Valea Moravei, în Serbia de azi îi are și ea drept ocrotitori pe Sfinții Montanus și Maxima. Aceștia sunt și ocrotitorii Episcopiei Ortodoxe Române a Daciei Felix, cu reședința la Vârșeț (Serbia).

 

Tropar, Glas 4

Pe cei ce cu vrednicie au slujit Biserica mântuitoare şi n-au voit să se închine idolilor, să-i cinstim cu cuviinţă cerându-le a mijloci la Stăpânul tuturor să ne mântu­iască de orice patimă idolească.

 

Note

1 - Teoria acceptată în Biserica Ortodoxă Română a originii daco-romane a Sf. Montanus și Maxima a fost lansată de prof. Nicolae M. Popescu, care a reconstituit actul martiric al Sf. Montanus pe baza martirologiilor latine în care se găseau informații despre viețile acestora și după modelul Actului martiric al Sf. Irineu de Sirmium, în Preoți de mir adormiți în Domnul, „Viața Sfântului Montanus presviterul din Singidunum”, București, 1942, pp. 6-10.

Acesta apreciază că Sf. Montanus și Maxima erau de origine daco-romană pe considerentul că în perioada respectivă provincia Pannonia Inferior ar fi fost locuită de o populație daco-romană, însă nu există dovezi clare în acest sens. Sf. Montanus este considerat a fi primul preot daco-roman cunoscut cu numele din istoria Bisericii Ortodoxe Române.

2 - Actele procesului au fost înregistrate într-un proces-verbal și depuse, probabil, în arhiva tribunalului. Actele s-au pierdut, însă unele informații transcrise după acestea s-au păstrat în unele martirologii latine.

3 - St. Maxima of Singidunum, and her priest-husband, St. Montanus

 

cititi mai mult despre Montanus și Maxima din Singidunum si pe: basilica.rowww.crestinortodox.rodoxologia.ro

Teodor Tiron (†306)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Teodor Tiron

Teodor Tiron (în greacă: Θεόδωρος ο Τήρων; n. secolul al III-lea d.Hr., Amasya, Turcia – d. 17 februarie 306 d.Hr., Amasya, Turcia) este un sfânt mare mucenic creștin care a trăit pe vremea împăraților Maximian și Maximin. Era militar și a fost ucis în timpul persecuției lui Maximin (aprox. 303). Prăznuirea lui se face la 17 februarie (2 martie) la ortodocși și pe 9 noiembrie la catolici. În ortodoxie, în primă sâmbătă din Postul Mare se face pomenire de minunea colivei, pe care a făcut-o la 50 de ani după moartea sa.

 

Viața

Fiind încorporat de curând în oastea tironilor și făcând parte din ceata prepozitului Vringa, a fost chemat de acesta la cercetare și a mărturisit că Hristos este Dumnezeu, batjocorind idolii elinilor ca pe niște statui neînsuflețite și lucruri făcute de mâinile omenești. Dându-i-se vreme să se gândească mai bine, el nu a cheltuit aceea vreme în nelucrare, ci a săvârșit o faptă cât se poate de mare. A ars cu foc statuia aceleia pe care elinii o socoteau mama idolilor. Drept aceea, fiind prins și mărturisind că el singur a fost cel care a dat foc statuii, a fost chinuit în diferite chipuri și a fost omorât prin arderea de viu într-un cuptor aprins.

 

Minunea colivei, săvârșită de Sf. Teodor Tiron

La 50 de ani după moartea lui Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să-i batjocorească pe creștini, a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol să stropească toate proviziile din piețele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor Tiron, apărându-i în vis Arhiepiscopului Constantinopolului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunțe pe creștini să nu cumpere nimeni nimic din piață, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere: coliva.

 

Sărbătorire și posteritate

În amintirea minunii săvârșite de el, Biserica Ortodoxă sărbătorește anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron în prima sâmbătă a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfințite, după rugăciunea amvonului se cântă Canonul Sf. Mare Mucenic Teodor, compus de sfântul Ioan Damaschin.

După aceasta, se sfințește coliva și se împarte credincioșilor. Această sărbătoare a Sf. Mare Mucenic Teodor, din prima sâmbătă a Postului Mare, a fost rânduită pe vremea Patriarhului Nectarie al Constantinopolului (381-397).

În Chișinău, numele său îl poartă Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, cunoscută colocvial ca Mănăstirea Ciuflea.

Teodor Tiron (†306) - foto preluat de pe - foto: doxologia.ro

Teodor Tiron (†306) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

cititi mai mult despre Teodor Tiron si pe: doxologia.ro; en.wikipedia.org

Sfântul Mucenic Nichifor (†260)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Mc. Nichifor

Sfântul mucenic Nichifor din Antiohia a fost un creștin care și-a dat viața pentru Hristos în secolul al III-lea. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 9 februarie.

 

Viața și mucenicia

Sfântul Nichifor a trăit în Antiohia Siriei pe vremea împăraților Valerian și Galien (253-260). El era un creștin simplu și avea de prieten pe Sapriciu (sau Sapricius), care era preot al Bisericii creștine. Dar prin lucrarea diavolului între ei s-a însămânțat ura. După un timp, Nichifor și-a dat seama că dragostea frățească este cel mai prețios lucru al îmvățăturii Domnului Hristos și a trimis de mai multe ori la Sapriciu mijlocitori, cerându-i iertare, dar acesta nu a voit să audă de rugăciunile lui. Atunci Nichifor s-a dus el însuși la Sapriciu și a căzut la piciorele lui cerându-i iertare. Dar inima lui Sapriciu era împietrită și nu vroia să se împace cu fratele său, ci continua să-i poarte pizmă.

Sf. Mc. Nichifor (†260) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Mc. Nichifor (†260) – foto preluat de pe doxologia.ro

Pe când se îmtâmplau acestea, persecuția împotriva creștinilor a reînceput și Sapriciu a fost prins de slujitorii idolilor și dus în fața tribunalului proconsulului. Acolo Sapriciu a mărturisit cu tărie că el este preot creștin și că preferă să mai degrabă să fie dat la moarte decât să jertfească idolilor. Și rămânând neclintit în mărturisirea lui chiar și fiind supus la multe chinuri, a fost condamnat la moarte prin dacapitare.

În timp ce era condus la locul de mucenicie, Nichifor a alergat și a căzut la picioarele lui, cerându-i încă o dată iertare strigând:„Mucenice al lui Hristos, iartă-mi greșalele pentru care te-ai supărat pe mine!” Dar Sapriciu nici de data aceasta nu a vrut să audă de Nichifor.

Și ajungând la locul muceniciei unde urma să fie junghiat pentru Hristos, în clipa în care călăul a ridicat sabia să-i taie capul, pentru că s-a lepădat până în ultima clipă de dragostea creștină și de iertare, harului lui Dumnezeu nu a putut să stea în Sapriciu și găsindu-se lipsit de puterea și ajutorul lui Dumnezeu, dintr-o dată el s-a muiat și înfricoșându-se a zis călăilor: „Lăsați-mă, că voi aduce jertfă idolilor.

Atunci Nichifor l-a implorat, strigând: „Nu, frate iubit, nu te lepăda de Hristos! Nu pierde cununa pe ți-ai pregătit-o cu atâtea chinuri!” Dar Sapriciu a rămas împietrit la inimă. Atunci sfântul Nichifor s-a dat pe sine călăilor și mărturisind pe față pe Hristos, i s-a tăiat capul în locul lui Sapriciu din porunca guvernatorului, luând îndată răsplata dragostei pe care se nevoia să o plinească pentru Dătătorul dragostei, Hristos.

Troparul, glas 4:

Mucenicul tău, Doamne, Nichifor, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

cititi mai mult despre Sf. Mc. Nichifor si pe: basilica.ro; doxologia.ro

Sfânta Muceniţă Agata (235 – 251)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Mc. Agata

Sfânta Muceniță Agata (sau Agatia) a viețuit în secolul al III-lea, născându-se în anul 235 în cetatea Panormos (astăzi Palermo) din Sicilia (sau, după alte surse, în Catania). Prăznuirea ei se face în Biserica Ortodoxă, în Biserica Romano-Catolică și în Bisericile Orientale pe 5 februarie.

Sf. Mc. Agata (235 - 251) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sf. Mc. Agata (235 – 251) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Viața

Tânăra Agata strălucea prin frumusețea trupului și a sufletului și făcea parte dintr-o familie foarte bogată. Într-o zi, ea a fost cerută de soție de un consul pe nume Quintian, însă tânăra l-a refuzat, spunându-i că și-a închinat deja viața unui alt soț și acela nu este altul decât Hristos, Dumnezeul creștinilor.

Auzind acestea, și văzând că insistențele sale rămân fără rezultatul dorit, consulul a poruncit să fie luată și dată pe mâna unei femei necredincioase și ușuratice, pe nume Afrodisia, ca să o întoarcă de la credința ce-o avea în suflet. Cu toate amenințările din partea consulului și cu toate pedepsele aplicate de matroană, Sfânta Agata nu a renunțat la dragostea pentru Dumnezeul ei, și toate le-a suferit pentru a nu-l face de râs înaintea oamenilor. Căci adevărat gândea sfânta că ceea ce vine de la Hristos e mult mai puternic decât ceea ce vine de la oameni.

Văzând tăria ei, consulul hotărăște să o dea pe mâna călăilor spre a o chinui „până o avea să renunțe sau să moară”. Şi mult a fost tânăra mireasă a lui Hristos, Agata, chinuită și la torturi groaznice supusă, iar trupul ei suferea și sufletul ei se veselea în brațele mirelui său. A ordonat Quintian ca sânii tinerei fecioare să fie torturați, iar sfânta i-a răspuns torturii prin cuvintele : “Tiran nemilos, nu te rușinezi să torturezi la o femeie acel sân de la care ai supt viața, atunci când erai copil?”. În cele din urmă a ordonat consulul călăilor ce o torturau pe sfântă, să-i fie tăiat pieptul cu un clește de fier.

Martirio de Santa Águeda, por Sebastiano del Piombo - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Martirio de Santa Águeda, por Sebastiano del Piombo – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Vindecarea ei miraculoasă

Despre vindecarea în chip miraculos al pieptului Sfintei Mucenițe Agata se spune că :

La miezul nopții i s-a arătat Sfântul Apostol Petru, cu chipul bătrân și cinstit, purtând în mâinile sale multe doctorii. “Iată, eu stăteam și priveam la tine în ceasul acela, când ai răbdat chinurile și am cunoscut că este cu putință să se tămăduiască pieptul tău; pentru aceea am și venit aici.” Sfânta Muceniță Agata a răspuns: “Eu niciodată n-am obișnuit trupul meu cu nici un fel de doctorie, și acum mi se pare că nu se cade a strica obiceiul cel bun, păzit din tinerețe“. Bătrânul i-a zis: “Şi eu sunt creștin și nădăjduiesc să te tămăduiesc; am venit la tine, deci nu te rușina de mine“.

Sfânta i-a răspuns, zicând: “Tu ești bărbat, iar eu fecioară, deci cum voi putea ca fără de rușine să-mi descopăr pieptul înaintea ta? Voiesc mai bine să rabd înainte durerea rănilor mele, decât să mă dezgolesc înaintea ochilor bărbătești. Mulțumescu-ți, cinstite părinte, căci pentru mine ai venit aici, vrând să tămăduiești rănile mele, însă să știi că doctoriile cele făcute de oameni nu se vor apropia de trupul meu niciodată“.

Iar bătrânul i-a zis: “De ce nu voiești să te tămăduiesc?” Sfânta a răspuns: “Am pe Domnul meu Iisus Hristos, Care le tămăduiește pe toate, și Care, cu voia și cu cuvântul Său, ridică pe cei căzuți. Acela, de va voi, poate să mă mântuiască și pe mine, roaba Sa cea nevrednică“.

Apostolul a zâmbit puțin și i-a zis: “Acela m-a trimis la tine, fecioară, pentru că eu sunt Apostolul Său; deci, fii acum tămăduită“. Zicându-i acestea, s-a făcut nevăzut. Sfânta Agata privind apoi la trupul său, a văzut ca toate rănile erau tămăduite.

Nereușind în nici un chip să schimbe decizia ei, consulul a poruncit sa fie aruncată pe cărbuni încinși până se va săvârși. Şi astfel, Sfânta Muceniță Agata și-a dat sufletul în brațele Mântuitorului în anul 251, la doar 16 ani, având ca zi de pomenire data de 5 februarie.

Alessandro Turchi, Saint Agatha Attended by Saint Peter and an Angel in Prison, The Walters Art Museum - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Alessandro Turchi, Saint Agatha Attended by Saint Peter and an Angel in Prison, The Walters Art Museum – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Cinstirea

Imediat după sfântă adormirea sa, creștinii au început să o venereze pe tânăra ce-a răbdat atâtea pentru Dumnezeul ei, ca sfântă, cultul său răspândindu-se cu repeziciune, și mulți, în diferite hotare ale Imperiului, auzeau de tăria sa trupească și sufletească.

Se spune că pe mormântul ei un înger a adus o lespede pe care erau scrise cuvinte: “Cuget cuvios, lucrând în libertate, cinste de la Dumnezeu și patriei mântuire”.

În jurul anului 500, Sfântul Simachus, papă și episcop al Romei, i-a închinat Sfintei Mucenițe Agata o biserică la Roma, iar Sfântul Grigorie Dialogul, episcopul Romei (cunoscut și ca Papa Grigorie cel Mare), i-a închinat o nouă biserică, în secolul al VII-lea, pe locul uneia construite în anul 460 de gotul Ricimer, biserică ce mai există și astăzi și care se numește Santa Agata dei Goti.

Sfânta Muceniță Agata este considerată ocrotitoarea orașului Catania și a regiunii Molise din Italia, precum și a statelor San Marino și Malta.

În fiecare an, între 3 și 5 februarie, are loc la Catania un festival în cinstea Sfintei Mucenițe Agata, care comemorează viața ei, festival ce culminează cu o procesiune ce durează toată noaptea și la care participă mii de persoane.

The Festival of Saint Agatha in 1915 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

The Festival of Saint Agatha in 1915 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Imnografie

Tropar (Glas 4)

Mielușeaua Ta, Iisuse, Agata, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Condac (Glas 4)

Să se împodobească astăzi Biserica cu porfiră slăvită muiată în curatul sânge al muceniței Agatia, strigând: bucură-te, lauda Cataniei.

Icos

Feciorească prăznuire și cămară de mire nestricăcioasă și mulțime de fecioare strălucite, cinstite și înfrumusețate văd astăzi aici. Nunta cinstită și cămara ca un cer între cele de sus s-a împodobit; iar patul lor cel neîntinat și frumusețile, vrând cu laudă să le scriu, nu sunt îndestulat; că vierme sunt și pe jos mă târăsc. Şi cum voi ajunge la cele înalte? Cine îmi va da aripi ca de porumbel? Ca zburând să ajung a cuvânta și a striga: bucură-te Agatia, lauda Cataniei.

Sfânta Muceniță Agata - miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul - foto preluat de pe evz.ro

Sfânta Muceniță Agata – miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul – foto preluat de pe evz.ro

 

Iconografie

Dionisie din Furna (Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, București, 2000, p. 197) arată doar că Sfânta s-ar fi săvârșit în închisoare. Se zugrăvește tânără, primind mucenicia la o vârstă foarte timpurie.

 

cititi mai mult despre Sf. Mc. Agata si pe: doxologia.roen.wikipedia.org

Chir și Ioan (sec. III – IV)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Chir și Ioan

Sfinții Chir și Ioan (în italiană Ciro e Giovanni, în arabă اباكير ويوحنا) (d. aproximativ 304 sau 311 d.Hr.) au fost doi martiri creștini din timpul persecuției anticreștine a lui Dioclețian (284-305).

Ei sunt venerați în mod special în Biserica Coptă și supranumiți doctori fără de arginți făcători de minuni (Anargyroi thaumatourgoi), deoarece se presupune că au săvârșit vindecări de boli fără a cere bani.

Ziua lor de prăznuire este sărbătorită de copți în a șasea zi a lui Tobi, corespunzătoare datei de 31 ianuarie, zi păstrată și de Biserica Ortodoxă Răsăriteană; ei sunt comemorați în aceeași zi în Martirologiul roman. Biserica Ortodoxă Răsăriteană sărbătorește, de asemenea, găsirea și mutarea moaștelor lor pe 28 iunie.

 

Viața și istoricitatea

Principala sursă de informații cu privire la viața, martiriul și minunile Sf. Chir și Ioan este encomium-ul scris de patriarhul Sofronie al Ierusalimului (d. 638).

Despre nașterea, părinții și tinerețea celor doi sfinți nu se cunosc informații. Potrivit Sinaxarului în limba arabă, alcătuit de Mihail, episcopul de Athrib și Malig, Chir și Ioan erau amândoi alexandrini; această ipoteză este contrazisă totuși de alte documente în care se spune că Chir era originar din Alexandria și Ioan din Edessa.

Sfinţii Chir şi Ioan (în italiană Ciro e Giovanni, (d. aproximativ 304 sau 311 d.Hr.) au fost doi martiri creştini din timpul persecuţiei anticreştine a lui Diocleţian (284-305) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfinţii Chir şi Ioan – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Chir

Chir era un medic, care practica în taină credința creștină, și avea un atelier (ergasterium) care a fost apoi transformat într-un templu (biserică) dedicat celor trei Trei Tineri menționați în Cartea lui Daniel: Shadrach, Meshach și Abednego.

El a devenit vestit atât pentru că i-a vindecat gratuit pe bolnavi, cât și pentru faptul că a lucrat, în același timp, cu toată ardoarea unui apostol al credinței creștine și i-a convertit la creștinism pe mulți adepți ai superstițiilor păgâne.

El ar fi spus: „Oricine își dorește să nu se îmbolnăvească trebuie să se abțină de la păcat, pentru că păcatul este adesea cauza bolii trupești”. Vindecările pe care le-a săvârșit au avut loc în timpul domniei împăratului Dioclețian.

În timpul persecuțiilor anticreștine, el a fost denunțat prefectului orașului că practică religia creștină, dar, înainte de a fi capturat, a reușit să fugă în Arabia unde s-a refugiat într-un oraș din apropierea mării, pe nume Tzoten.

Acolo, după ce a fost tuns în monahism, a abandonat medicina și a dus o viață de ascet.

 

Ioan

Ioan a fost un militar de rang înalt în Armata Romană; Sinaxarul menționat mai sus adaugă că el era unul dintre apropiații împăratului.

Auzind de virtuțile și minunile lui Chir, el și-a părăsit slujba militară și a mers la Ierusalim pentru a-și îndeplini o făgăduială.

El s-a îndreptat de acolo spre Alexandria și apoi către Arabia, unde l-a întâlnit pe Chir și a devenit ucenicul „doctorului fără de arginți” și însoțitorul lui în viața ascetică.

Cei doi au cutreierat satele și orașele, propovăduind creștinismul și vindecându-i pe bolnavi, fără a cere nicio plată pentru osteneala lor.

 

Martiriul lui Chir și Ioan

În timpul persecuțiilor anticreștine din vremea lui Dioclețian o femeie creștină pe nume Atanasia (Anastasia) a fost arestată de autorități în orașul Canop și transportată la Alexandria, împreună cu cele trei fiice ale ei: Teoctista (Theopista), Theodota (Theodista), în vârstă de 13 ani, și Theodossia (Theodoxia), în vârstă de 11 ani.

Chir și Ioan, temându-se ca aceste fete s-ar putea lepăda de credința creștină, din cauza chinurilor, au hotărât să meargă în temniță pentru a le mângâia și a le încuraja în cursul martiriului.

Acest fapt a devenit cunoscut, iar cei doi bărbați au fost arestați, judecați și, după ce au fost torturați, au fost decapitați în ziua de 31 ianuarie.

Martiriul lui Chir și Ioan - Miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Martiriul lui Chir și Ioan – Miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Venerare

Trupurile celor doi martiri au fost depuse în Biserica „Sf. Evanghelist Marcu” din Alexandria.

În vremea Sfântului Chiril, patriarhul Alexandriei (412-444), exista în orașul egiptean Menuthis (Menouthes sau Menouthis), aflat lângă Canopus și modernul Abu Qir, un templu păgân cunoscut ca oracol și loc de vindecare, care-i atrăgea chiar și pe unii creștini simpli din apropiere.

Sfântul Chiril s-a gândit să elimine acest cult idolatru, stabilind în acel oraș cultul sfinților Chir și Ioan. În acest scop el a mutat moaștele cele doi sfinți la 28 iunie 414 și le-a depus în biserica construită de predecesorul său, Teofil, în onoarea celor patru evangheliști.

Înainte de găsirea și transferul moaștelor de către Sf. Chiril se pare că numele celor doi sfinți erau necunoscute; este sigur că nici o consemnare scrisă a vieții și martiriului lor nu era cunoscută anterior.

În secolul al V-lea, în timpul pontificatului papei Inocențiu I, moaștele lor au fost aduse la Roma de doi călugări, Grimaldus și Arnulfus – potrivit unui manuscris găsit în arhivele diaconiei Bisericii Santa Maria în Via Lata, citat de Antonio Bosio.

Cardinalul Angelo Mai, totuși, din motive istorice, atribuie mutarea moaștelor într-o perioadă ulterioară, mai precis în anul 634, în timpul papei Honoriu I și al împăratului Heraclius I (Spicilegium Rom., III, V). Relicvele au fost plasate în biserica suburbană Santa Passera (o corupție lingvistică a numelui „Abbas Cyrus”) de pe Via Portuense.

În timpul lui Bosio, icoanele pictate ale celor doi sfinți erau încă vizibile în această biserică. Pe ușa hipogeului, care mai există, se află următoarea inscripție din marmură:

Corpora sancta Cyri renitent hic atque Joannis
Quæ quondam Romæ dedit Alexandria magna

Mormântul lor a devenit un altar și un loc de pelerinaj. În limba coptă numele Chir a devenit Difnar, Apakiri, Apakyri sau Apakyr, iar în arabă Abaqir sau Abuqir. Orașul Abukir, acum o suburbie a Alexandriei, a fost numit după el.

Trei biserici din Roma au fost dedicate acestor mucenici: Abbas Cyrus de Militiis, Abbas Cyrus de Valeriis și Abbas Cyrus ad Elephantum – toate aceste denumiri au fost transformate ulterior de pronunția populară în S. Passera, o corupție a numelui Abbas Cyrus.

În Biserica Ortodoxă Răsăriteană și în acele biserici catolice orientale care urmează ritul bizantin, Chir și Ioan se numără printre sfinții care sunt comemorați în timpul proscomidiei de la Sfânta Liturghie.

cititi mai mult despre Sf. Mc. doctori fără de arginți Chir și Ioan si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.roen.wikipedia.org

 

 

Sfântul Cuvios Pavel Tebeul (227-341)

Saint Paul, “The First Hermit”, Jusepe de Ribera, Museo del Prado (1640)
foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: basilica.roro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Cuv. Pavel Tebeul

Sf. Cuv. Pavel Tebeul  (227-341) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sf. Cuv. Pavel Tebeul (227-341) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sfântul Cuvios Pavel Tebeul s-a născut în Tebaida (Egipt). Părinții lui au fost creștini cu o situație materială bună. El învăţase carte elinească şi latinească, precum şi dreapta credinţă din Sfintele Scripturi. La vârsta de 15 ani a rămas orfan. În acel timp, împăratul Deciu (249-251) a început persecuția împotriva creștinilor. Pavel a început să fie urmărit chiar de cumnatul său, căruia îi era teamă să nu piardă moștenirea. Pavel a lăsat, însă, toate lucrurile materiale în urmă și s-a retras în pustie, într-o peșteră dintr-o stâncă. El a fost hrănit o vreme, precum odinioară Ilie, de un corb, care-i aducea în fiecare zi pâine.

Sf. Cuv. Pavel Tebeul  (227-341) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sf. Cuv. Pavel Tebeul (227-341) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Și-a petrecut 90 de ani de pustnicie și 114 ani de viață în rugăciune și dragoste față de Dumnezeu, când într-o zi a aflat la peștera lui pe Sfântul Antonie cel Mare. În ziua aceea și noaptea următoare, cei doi cuvioși, Pavel Tebeul și Antonie cel Mare și-au istorisit viața, ostenelile întru mântuire și darul cu care fuseseră împodobiți de Dumnezeu. Făcându-se ziuă Sfântul Pavel a spus lui Antonie: „De mult te-a arătat Dumnezeu mie, frate, că sălășluiești în părțile acestea și voiam să te am cu mine și împreună să slujim Stăpânului nostru. Dar fiindcă vremea adormirii mele a venit, Domnul te-a trimis la mine ca să îngropi smeritul meu trup”, după care l-a rugat să-i aducă de la mănăstirea Sfântului Antonie, mantia dăruită de Episcopul Atanasie ca să îi învelească trupul.

Saint Anthony the Great and Saint Paul the Anchorite, Diego Velázquez, circa 1634 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Saint Anthony the Great and Saint Paul the Anchorite, Diego Velázquez, circa 1634 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Când s-a întors, Cuviosul Pavel se mutase deja la Domnul. Antonie l-a îngropat, cu ajutorul a doi lei veniți din pustie care au adâncit groapa cu unghiile lor. Moaștele Cuviosului Pavel Tebeul au fost aduse în vremea împăratului Manuil Comnenul (1146-1180) în Mănăstirea Născătoarei de Dumnezeu – Perivlepta din Constantinopol. În anul 1240, ele au fost mutate la Veneția. O parte din capul Cuviosului Pavel se află la Roma.

 

Imnografie

Tropar, glasul 1:

Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Pavele. Şi cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Condac, glasul al 8-lea:

Ca pe o lumină neapusă a soarelui celui înțelegător, adunându-ne astăzi, cu cântări te lăudăm, că ai luminat pe toți cei ce erau întru întunericul necunoștinței, suindu-i către dumnezeiasca înălțime, podoaba Tiveilor și părinților și pustnicilor tare temelie, preacuvioase Pavele.

Din imnografia slujbei Sf. Pavel Tebeul

Săvârșind trecerea cea secetoasă a vieții, purtătorule de Dumnezeu, ai cufundat pe vrăjmașii cei netrupești în căința lacrimilor tale, cuvioase Pavel, părintele nostru; și primind har de minuni, roagă-te neîncetat pentru noi.” (Condacul preacuviosului Pavel, glasul al 2-lea)

Cu razele faptelor bune ai alungat în chip arătat negura patimilor, Părinte, primind în inima ta luminarea Duhului.” (stihira a doua, cântarea a 3-a, canonul cuviosului Pavel, alcătuit de Ioan Damaschinul; în: Mineiul pe ianuarie, ed. 1954)

Cu focul dragostei lui Hristos ai ars spinii patimilor și pe tine te-ai arătat, Părinte, lăcaș Duhului.” (stihira a doua, cântarea a 4-a, canonul cuviosului Pavel Tebeul)

 

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Pavel Tebeul si pe: doxologia.ro; en.wikipedia.org