Articole

✝) Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului (347 – 407)

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

✝) Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului

Ioan Gură de Aur, cunoscut și ca Ioan Hrisostom (n. 347 în Antiohia – d. 407), a fost arhiepiscop de Constantinopol, una din cele mai importante figuri ale patrologiei creștine, considerat sfânt deopotrivă în Biserica Răsăriteană și în Biserica Apuseană, care îl venerează cu titlul de doctor al Bisericii.

A adoptat o poziție împotriva creștinilor iudaizați cu opt predici în acest sens, având astfel un rol în dezvoltarea antisemitismului creștin.

 

Viața

Sf. Ioan Gură de Aur s-a născut la Antiohia, în jurul anului 354, din părinții Secundus, mare dregător militar care a murit la scurt timp după nașterea sa, și Antusa, descendentă dintr-o bogată familie creștină. Rămasă văduvă la numai 20 ani, ea s-a dedicat cu râvnă și perseverență educației fiului ei, renunțând la recăsătorire. Primele elemente ale educației creștine, Ioan le-a primit de la mama sa Antusa. Educația clasică a primit-o de la retorul Libaniu și de la filosoful Andragatiu, primind valorile retoricii ale clasicilor greci. Se pare că a studiat și dreptul, întrucât ar fi pledat câtva timp.

S-a călugărit în anul 368. A trăit într-o peșteră lângă Antiohia. A fost botezat târziu, probabil în jurul anului 372, de Meletie, episcop de Antiohia. În scurtă vreme, a fost făcut citet. Sf. Ioan Gură de Aur a început să practice ascetismul acasă.

În 374, după moartea mamei sale Antusia, Ioan a putut să dea curs dorinței sale arzătoare pentru asceză. El s-a retras în munții Antiohiei, unde a dus patru ani o viață severă sub conducerea unui ascet, iar după aceea, s-a retras doi ani într-o peșteră.

În 380 s-a înapoiat la Antiohia, iar în 381, Meletie l-a făcut diacon. Timp de 10 ani, înaintea diaconatului, el a fost preocupat de problema monahismului și a fecioriei, cărora le-a consacrat mici tratate. Tratatul său „Despre preoție”, scris în cei șase ani de diaconat, este o capodoperă a literaturii patristice în care Sfântul Ioan Chrysostom om scoate în evidență sublimitatea Tainei Preoției.

Sf. Ioan a fost preoțit de episcopul Flavian în 386 și a primit misiunea de predicator. Geniul și arta sa oratorică îi creează renumele. El predică nu numai în biserica mare și frumoasă, zidită de Constantin, sau în biserica cea veche, ci în toate bisericile din Antiohia și din împrejurimi.

În timpul celor 12 ani de preoție la Antiohia, Sf. Ioan i-a combătut pe eretici, îndeosebi pe anomei și pe iudeo-creștini și s-a străduit pentru formarea morală a credincioșilor săi.

La moartea patriarhului Nectarie al Constantinopolului, în 397, Sf. Ioan a fost numit patriarh al Capitalei prin influența lui Eutropiu, ministru atotputernic pe lângă slabul împărat Arcadie.

Râvna sa de reformator implacabil, tonul tăios și neiertător al predicilor sale, care criticau aspru toate păcatele și pogorămintele, de jos și până sus, la Eutropiu și Eudoxia, dragostea sa pentru săraci, pentru adevăr și pentru dreptate, i-au făcut mulți dușmani.

Legăturile Sf. Ioan Gură de Aur cu curtea imperială au fost reci. Dușmanii Sf. Ioan începuseră să murmure. Venirea fraților Lungi la Constantinopol, izgoniți de Teofil din Egipt ca origeniști, avea să provoace actul final al vieții patriarhului atât de frământat. Sf. Ioan i-a primit pe frații Lungi, i-a găzduit, dar nu a intrat în relații prea apropiate cu ei și a refuzat să primească o plângere împotriva lui Teofil. Aceștia s-au adresat împăratului, care a dispus convocarea lui Teofil în fața episcopului Capitalei.

Teofil a luat măsuri, trimițând înainte pe Sf. Epifaniu, spre a-l descalifica pe Sf. Ioan ca origenist, dar bătrânul episcop de Salamina și-a dat seama, până la urmă, de cursa în care a fost atras și a plecat grăbit în țara lui. Teofil însă, venit cu cei 26 episcopi ai săi, a raliat 10 episcopi nemulțumiți de Ioan, 3 văduve care se socoteau insultate de patriarh și pe împărăteasa Eudoxia. Sinodul, prezidat de Teofil, l-a convocat pe Ioan să se prezinte la Stejar, aproape de Calcedon, spre a se disculpa de calomnii și de lucruri ridicole. Ioan nu s-a prezentat și de aceea a fost destituit.

Patriarhul a fost rechemat din cauza răscoalei poporului care-și revendica pastorul și din cauza unui cutremur de pământ. Patriarhul a fost primit în triumf, dar împăcarea n-a durat decât două luni. Spre sfârșitul anului 403, Sf.Ioan critica aspru neorânduielile care s-au produs cu ocazia inaugurării unei statui a Eudoxiei aproape de Biserica unde slujea el. În Postul Paștelui din 404, Eudoxia, după sfatul lui Teofil, a convocat un sinod în care a Sf. Ioan a fost demis a doua oară pe motivul că nu a fost reintegrat de un sinod după prima demitere. Sf. Ioan a fost arestat în palat aproape de Paște și exilat după Rusalii, la 20 iunie 404.

După o oprire scurtă la Niceea, Sf.Ioan a ajuns, după 77 de zile, la Cucuz sau Arabissos, în Armenia Mică.

Din cauza legăturilor sale frecvente cu prietenii de la Constantinopol și Antiohia, autoritățile au primit ordin să-l deporteze la Pityus, un mic oraș pe malul de est al Mării Negre. El a murit pe drum spre această localitate, la Comana, în Pont, în ziua de 14 septembrie 407 cu aceste cuvinte pe buze: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”.

Osemintele sale au fost aduse la biserica Sf Apostoli din Constantinopol în anul 438 de către împăratul Teodosie II.

 

Învățătura

Pe parcursul activității sale pastorale, Sfântul Ioan Chrysostom a fost preocupat de teme cum ar fi: cunoașterea lui Dumnezeu, Sfintele Taine, Biserica, iubirea creștină. Referindu-se la cunoașterea lui Dumnezeu, Sfântul Ioan Hrisostom îi combate pe anomei, susținând că ființa lui Dumnezeu este incognoscibilă și incomprehensibilă.

Sfintele Taine pe care le dezbate Sfântul Ioan sunt: Sfântul Botez, Pocăința, Căsătoria, Sfânta Euharistie și Preoția.

În concepția Sfântului Ioan Chrysostom, Biserica este Trupul lui Hristos, credincioșii sunt mădularele acestui trup, iar Hristos este Capul Trupului: „ El i-a pus totul supt picioare, și L-a dat căpetenie peste toate lucrurile,Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plinește totul în toți.” (Ef. 1, 22-23).

În dobândirea mântuirii, iubirea este esențială, ea fiind virtutea care îl face pe om asemenea lui Dumnezeu, Care este iubire. Iubirea față de Dumnezeu trebuie completată și cu iubire față de aproape, iubire ce se caracterizează prin milostenie. Sfântul Ioan susține că atunci când ajutăm un sărac, nu trebuie să-l judecăm pentru că este sărac, ci trebuie să fim conștienți că îl ajutăm de fapt pe Hristos, care la Judecata de Apoi ne va răsplăti: „34. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: “Veniți, binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. 35. Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete, și Mi-ați dat de băut să beau; am fost străin și M-ați primit.”(Mt. 25, 34-35).

 

Adversus Judaeos

Sfântul Ioan Gură de Aur este acuzat că în predicile sale (Omiliile) ar instiga și cita pe cei care instigau la ură religioasă contra evreilor. Patrologii consideră aceste argumente nedrepte și anacronice, pe motiv că în Antichitate nu puteau exista antisemiți, termenul denotând un concept rasist modern, fără analog în Antichitate. Dar ei nu pot nega că Gură de Aur a făcut o teologie a înlocuirii de factură anti-iudaică și a folosit o retorică anti-iudaică.

Într-o serie de opt omilii, în timpul primilor doi ani ca preot în Antiohia (386-387), Sfântul Ioan Gură de Aur îi insultă și denigrează pe evrei, îi incită pe creștinii să-i urască și disprețuiască pe evrei , cu scopul de a face religia acestora mai puțin atractivă pentru „creștinii iudaizanți” din parohia lui, care luau parte la sărbătorile evreiești și care urmau regulile religioase iudaice. Predicile sale sunt formulate convențional, folosind o formă retorică intransigentă cunoscută sub denumirea grecească de „psogos”, insultându-l și urâțindu-l pe adversar.

Un scop al acestor omilii era de a-i împiedica pe creștini să participe la obiceiurile evreiești, evitând astfel erodarea perceptibilă a numărului credincioșilor păstoriți de Sf. Ioan Gură de Aur. În omiliile sale, Chrysostomul îi critică pe „creștinii iudaizanți”, care participau la sărbătorile evreiești și respectau celelalte obiceiuri evreiești precum sabatul, recurgeau la circumciziunea fiilor lor și efectuau pelerinaje la locurile sfinte evreiești.

În greaca medievală, aceste predici sunt denumite Kata Ioudaiōn (Κατά Ιουδαίων), titlu care se traduce în latină prin Adversus Judaeos, iar în limba română Contra evreilor. Traducerile mai recente, bazându-se pe faptul că Sf. Ioan Gură de Aur își adresează predicile membrilor propriei sale parohii, care continuau să urmeze obiceiurile evreiești, preferă un titlu mai puțin controversabil: Contra creștinilor iudaizanți.

Potrivit unor erudiți patristici, în secolul al IV-lea, opunerea unui punct de vedere deosebit era exprimat într-un mod retoric, denumit „psogos” (insultă), ale căror convenții literare constituiau în defăimarea adversarului într-un mod înverșunat; astfel, acești erudiți consideră că a-l trata pe Sf. Ioan Gură de Aur drept „antisemit”, este echivalent cu a folosi o terminologie anacronică, într-un context istoric necuviincios, această opinie părând a juca pe diferența puțin relevantă dintre antisemitismul rasial (încarnat cel mai bine de “limpieza de sangre” spaniolă și “legile rasiale” naziste) și antisemitismul religios tradițional (pe care l-a promovat atât Gură-de-Aur cât și înaintașii și succesorii lui).

Deosebirea este următoarea: anti-iudaismul este ură religioasă, în timp ce antisemitismul este rezultatul „rasismului științific” al secolului XIX; un anti-iudaist nu ar mai fi avut nimic contra unui evreu care se boteza (deci trecea de la iudaism la creștinism), în schimb pentru naziști nu conta deloc dacă un evreu era botezat sau nu.

Dar că preferăm să numim predicile lui Gură-de-Aur “anti-iudaism”, “ură religioasă contra evreilor” sau de-a dreptul “antisemitism” (religios, firește), fapt rămâne că ele au fost o sursă importantă de legitimare a antisemitismului de-a lungul secolelor care au urmat, și asta n-o poate nega și n-o neagă din fericire, nici un erudit, oricât de apologetic ar fi el, căci a explica un context istoric nu poate înseamna și a scuza incitarea la ură și insultă, astfel ca asta nu-l scuză pe Gură-de-Aur de anti-iudaismul lui extrem, cu atât mai mult cu cât astfel de încercări de a-l descărca pe Chrysostom de responsabilitatea istorică se face apelând la ideea că generațiile de antisemiți care s-au inspirat din scrierile lui pline de ură, n-au ținut cont de contextul istoric (fragila poziție a creștinismului în secolul al IV-lea) și de sensul dorit de autor (păstrarea fidelilor creștini tentați de riturile iudaismului), nu de alta, dar Gură-de-Aur însuși se face vinovat de o astfel de eroare, când din sensul original de lecție istorică pentru un popor nărăvit la idolatrie de sclavia egipteană, care rătăcește dar este iertat, el face din povestea Ieșirii (cap. 32) despre vițelul de aur, o explicație “anacronică” a reticenței evreilor de a-l accepta pe Iisus ca Mesia, “într-un context istoric necuviincios”.

 

Opera

De la nici un alt părinte bisericesc nu s-au păstrat atâtea opere, comentarii, predici și scrisori ca de la Ioan Gură de Aur. Între predici se găsesc și o serie de comentarii la Vechiul Testament și la Noul Testament sau predici tematice. Toate cele 238 de scrisori păstrate au fost scrise în exil.

- Divi Io. Chrysostomi Homilia, De Eo Quod Dixit Apostolus, Utinam Tolerassetis Paululum Quiddam Insipientiae Meae / Fabritio Capitone Interprete. – Basileae : Apud Andream Cratandrum, 1519. Ediție digitalizată a Bibliotecii Universitare din Düsseldorf

Opera Sfântului Ioan Gură de Aur cuprinde 18 volume în Ediția Migne și, de asemenea, este răspândită în aproximativ 2000 de manuscrise.

 

Patronaje

- Sf. Ioan Gură de Aur este protectorul persoanelor care suferă de epilepsie și care îi adresează rugăciuni să mijlocească pe lângă Dumnezeu ajutor în însănătoșirea lor.

- Sf. Ioan Gură de Aur este patron al celor care trebuie să se exprime în public (oratori, prezentatori, conferențiari etc.).

 

Relații

- Stevan Stojanović Mokranjac, Serghei Rahmaninov, Piotr Ilici Ceaikovski, și Arvo Pärt (Litany) între alții, au pus pe muzică Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur.

- Ivan Rebroff își începea toate recitalurile pe care le dădea în biserici printr-un cântec a cappella extras din Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.

- Elocvența sa, îndrăzneala sa în fața suveranilor și originalitatea numelui său au fost motive pentru care poetul Georges Brassens l-a evocat în cântecul „Mourir pour des idées ”.

- În filmul Roșu și Negru, Julien Sorel (jucat de Gérard Philipe), seminarist, îl citează pe Sf. Ioan Gură de Aur.

- Un cartier din orașul Lévis (Québec, Canada) poartă numele de Saint-Jean-Chrysostome. Acest cartier numără peste 21.000 de locuitori.

 

Imnografie

Tropar (Glas 8)

Din gura ta, ca o lumină de foc strălucind, harul toată lumea a luminat, vistieriile neiubirii de argint lumii a câștigat, înălțimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Ci cu cuvintele tale învățându-ne, Părinte Ioane Gură de Aur, roagă pe Cuvântul Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Condac (Glas 5)

Din cer ai primit dumnezeiescul har și cu buzele tale pe toți îi înveți să se închine unui Dumnezeu în Treime, Ioane Gură de Aur, preafericite cuvioase; după vrednicie te lăudăm deci pe tine, că ești învățător, ca cel ce arăți cele dumnezeiești.

Condac, glasul 1 (la Aducerea moaștelor sale, pe 27 ianuarie):

Veselitu-s-a în taină Biserica de întoarcerea cinstitelor tale moaște; și pe acelea ascunzându-le ca pe niște aur de mult preț, dăruiește celor ce te laudă neîncetat, prin rugăciunile tale, harul tămăduirilor, Ioane Gură de Aur.

 

cititi mai mult despre Sf. Ioan Gură de Aur si pe: ro.orthodoxwiki.org; www.ioanguradeaur.ro; doxologia.ro; en.wikipedia.org

cititi si:

Predică la Sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia – Sfântul Ioan Gură de Aur

- † Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur (27 ianuarie 438)

 

(†) Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) Duminica a 8-a după Paști

Icoana Pogorârii Duhului Sfânt *

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe:  ro.wikipedia.orgro.orthodoxwiki.orgwww.agerpres.ro

 

Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile)

Rusaliile (din latina vulgară – în napolitană se folosește “Pasca rusata” (Paștele trandafirilor) iar în aromână “Arusaľi” ), cunoscute și drept Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh / Sfântului Spirit reprezintă o sărbătoare creștină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paști. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Potrivit scrierilor Noului Testament (Faptele Apostolilor 2, 1-11) acest eveniment a avut loc în ziua rusaliilor evreiești (Șavuot), la 50 de zile de la învierea lui Iisus din Nazaret. De aceea sărbătoarea creștină mai poartă denumirea de Cinzecime (în latină Pentecostes, în franceză La Pentecôte (din greaca veche – πεντηκοστὴ ἡμέρα / pentêkostề hêméra, «a cincizecea zi»), în germană Pfingsten, în maghiară Pünkösd etc.).

 

Semnificație

În Vechiul Testament, Rusaliile sunt, la început, o sărbătoare agricolă de bucurie a evreilor, în care se oferă pârgă din roadele pământului (Ex 23, 16; Num 28, 26; Lv 23, 16), numită și „Sărbătoarea săptămânilor” Șavuot (Ex 34, 22; Lv 23, 15). Mai târziu, ajunge o aniversare a Legământului, care fusese încheiat la 50 de zile de la ieșirea din Egipt (Ex 19, 1-16).

Și Rusaliile creștine au legătură cu Legământul, fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legământ al harului și iubirii, prin coborârea Sfântului Duh. Rusaliile reprezintă și consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci și fiecărui creștin în parte, cu darurile sale (cf. Gal 5, 22). Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt și o sărbătoare de mulțumire pentru harul Mirului.

Pogorârea Sfântului Duh, anunţată în Vechiul Testament de profeţii mesianici, este denumită “capătul sărbătorilor”, adică evenimentul cu care se încheie istoria mântuirii realizată de Hristos.

Semnificația Rusaliilor creștine mai poate cuprinde următoarele aspecte:

- revărsarea eshatologică a Duhului Sfânt (cf. Ioel 3, 1-5, citat de Petru în cuvântarea sa din Fapte 2)

- încununarea Paștelui lui Hristos, prin revărsarea Duhului asupra apostolilor

- adunarea comunității mesianice, potrivit profețiilor

- deschiderea Bisericii către toate popoarele

- începutul misiunii

 

Denumire

Cuvântul românesc “rusalii” derivă, probabil, indirect, din lat. Rosalia, prin termenul din gr. medie ρουσάλια și sl. rusalija[1].

“Cincizecime” este un calc după gr. πεντηκοστή, “(ziua) a cincizecea”, denumire care arată că sărbătoarea are loc la 50 de zile după Paști. Numărul cincizeci, de la cele cincizeci de zile de la Înviere, mărturisește despre deplinătatea eternă și cerească, fiind de șapte ori câte șapte plus unu.

Peste această sărbătoare s-a suprapus sărbătoarea pogorârii Sfântului Duh. Denumirea și sărbătoarea rusaliilor a fost împrumutată și de către romani. Când Imperiul Roman a devenit creștin în marea majoritate, această sărbătoare (împreună cu multe altele) au fost creștinate în sensul că au primit o semnificație creștină, suprapusă vechii sărbători, în timp semnificația și motivele inițiale fiind date uitării.

 

Istoricul sărbătorii

Deja Apostolul Pavel acorda importanță acestei sărbători (cf. Fapte 20, 16). Pentru comunitățile creștine care aveau vii înaintea ochilor roadele și mărturiile acestei zile de întemeiere a Bisericii, împreună cu minunile Duhului Sfânt, sărbătorirea anuală a coborârii Duhului Sfânt era de la sine înțeles.

Potrivit informațiilor din Peregrinatio Etheriae, spre sfârșitul secolului al IV-lea, la Ierusalim, sărbătoarea începea cu o celebrare nocturnă. Dimineața, prima slujbă se ținea pe Golgota, iar a doua pe Sion, locul coborârii Duhului Sfânt. După-amiaza, pe Muntele Măslinilor se ținea o celebrare în amintirea Înălțării Mântuitorului.

La Roma, Rusaliile au devenit, pe lângă Paști, a doua sărbătoare rezervată botezurilor. De aceea, vigilia și săptămâna Rusaliilor au fost rânduite asemănător vigiliei și săptămânii Paștelui. Deja în vremea Papei Leon cel Mare (440-461), în săptămâna după Rusalii urmau trei zile de post din ciclul Quattuor tempora. În secolul al XI-lea, s-a introdus, în Biserica Romei, octava Rusaliilor; în 1969, prin revizuirea anului liturgic, s-a înlăturat octava, pentru a se reveni la structura în care Rusaliile încheie ciclul pascal.

 

Varia

Întemeierea Bisericii Creștine

Binecuvântat ești Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce prea înțelepți pe pescari ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt; și printr-înșii lumea ai vânat, iubitorule de oameni, mărire Ție!”. Așa glăsuiește troparul acestui mare praznic al Bisericii Ortodoxe. Conform Bisericii Ortodoxe, acest important eveniment al rusaliilor reprezintă ziua de naștere a Bisericii creștine, întrucât în această zi a luat ființă în chip văzut această instituție divino-umană, întemeiată în chip nevăzut, odată cu jertfa Mântuitorului pe cruce.

La Ierusalim, în cea de-a cinzecea zi de la Învierea Lui Hristos, când Duhul Sfânt a venit în lume şi S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli, s-a întemeiat Biserica lui Hristos.

Venirea pe pământ a celei de a treia persoane a Preasfintei Treimi a făcut-o cunoscută însuşi Mântuitorul Iisus Hristos în seara Cinei de Taină: “Eu vă spun adevărul. Vă este de folos ca să Mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, îl voi trimite la voi“. (Ioan 16, 7)

Despre puterea Sfântului Duh, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că: “Precum focul cel pământesc preface lutul cel moale într-un vas vârtos, apa şi focul Sfântului Duh, când cuprinde un suflet binegânditor, îl face mai tare decât fierul, deşi el înainte era mai moale decât lutul, aşa că păcatul nu mai poate vătăma sufletul cel acum întărit“.

Iar omul, care cu puţin mai înainte era pătat cu întunecimea păcatului, prin harul Sfântului Duh se face mai luminat şi mai strălucit decât soarele.

Aceasta învaţă Sfântul Apostol Pavel, când scrie: “Nu vă înşelaţi, că nici curvarii, nici slujitorii idolilor, nici precurvarii, nici malachii, nici sodomenii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici ocărâtorii, nici răpitorii, împărăţia lui Dumnezeu nu vor moşteni” (I Corint. VI, 9, 10), arată marele teolog şi Părinte al Bisericii Ioan Gură de Aur.

Duhul Sfânt S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli, duminică dimineaţa, în ziua Cincizecimii, în chip de limbi de foc, nu în chip de porumbel ca la Botezul Domnului, spune arhimandritul Ilie Cleopa.

 

Apostolii au grăit în limbile neamurilor

Duminica de astăzi mai este numită și „Duminica Cincizecimii”, întrucât pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli, în Ierusalim, a avut loc în cea de-a cincizecea zi de la Înviere. Sfântul Evanghelist Luca, în „Faptele Apostolilor” (cap. 2), istorisește momentul în care Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, a umplut de darurile sale pe Apostoli, pentru început aceștia căpătând marea putere de a grăi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflați în Ierusalim, cei doisprezece au început să facă cunoscută învățătura Mântuitorului către neamuri, în diferite limbi, deși acești ucenici erau știuți de mulți dintre cei prezenți ca fiind evrei simpli, în nici un caz preocupați de învățarea limbilor străine.

 

Ziua Pogorârii Duhului Sfânt

La cincizeci de zile după Învierea Domnului, la sărbătoarea evreiască numită Cincizecimea (cincizeci de zile de la sărbătoarea Ieșirii), în timp ce Apostolii și alți ucenici ai Domnului Iisus Hristos erau adunați împreună în rugăciune în “foișorul cel de sus“, Duhul Sfânt a coborât peste ei sub forma unor „limbi de foc despicate” făcând zgomotul unui vânt puternic și ei au început să vorbească în limbi pe care nu le cunoșteau. În acea vreme, în Ierusalim erau mulți pelerini din diaspora evreiască veniți la sărbătoare care au fost foarte uimiți să îi audă pe acești pescari neinstruiți rostind rugăciuni către Domnul în limbile țărilor lor de departe. Acest eveniment este descris detaliat în Faptele Apostolilor, capitolul 2.

Când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi (…) Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta?” (Fapte 2, 1-13).

În Ierusalim se aflau atunci iudei din toate părţile pământului, care trăiau între neamuri: Parţi, mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, în Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei, romani, aflaţi în treacăt, iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi. Toţi aceşti oameni care vorbeau limba locului din care veneau îi auzeau şi îi înţelegeau pe Sfinţii Apostoli despre faptele minunate ale lui Dumnezeu în limba fiecărui asculător.

Chiar în acel ceas Sfântul Apostol Petru a rostit prima sa predică în faţa mulţimii, mărturisind că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Care a venit pe pământ pentru mântuirea oamenilor. Auzind ei cuvântul lui, au întrebat ce să facă, iar Apostolul Petru le-a răspuns: “Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor şi veţi primi darul Duhului Sfânt” (Fapte 2, 37-38).

La cuvântul Apostolului Petru au crezut în Hristos şi s-au botezat în ziua aceea ca la trei mii de oameni.

Coborârea Sfântului Duh - manuscris din secolul XV - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Coborârea Sfântului Duh – manuscris din secolul XV – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Începerea propovăduirii

Trimiterea Duhului Sfânt peste ucenicii săi o vestise mai demult Mântuitorul: „Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care Tatăl Îl va trimite întru numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte de toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14.26). Într-adevăr, când Duhul Sfânt S-a pogorât peste Apostoli, aceștia au devenit „preaînțelepți”, fiind umpluți „de lumina, râvna și toate harurile dumnezeiești” – așa cum prea frumos exprima Patriarhul Justinian.

Abia după acest moment, ucenicii Domnului au ieșit în toată lumea, săvârșind minuni, întorcând pe păgâni de la închinarea idolilor, aducând, de la oameni simpli la împărați, pe mulți la dreapta credință. Începutul are loc chiar în această zi a Pogorârii Duhului Sfânt când, în urma predicii Sfântului Apostol Petru, „ca la trei mii de suflete” au crezut în Hristos, alcătuind prima comunitate a celor care credeau în Hristos.

Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi (dogma despre Treimea dumnezeirii este fundamentală şi are implicaţii asupra întregii învăţături creştine), care a fost dăruit comunităţii apostolice primare, a înzestrat Biserica cu tot ceea ce era necesar organismului creştin: propovăduirea Evangheliei, Sfintele Tainele, harismele, diaconia.

Existenţa istorică şi orice acţiune sacramentală a Bisericii depind acum de invocarea Duhului Sfânt.

După ce Sfinţii Apostoli au primit Duhul Sfânt, trăgând sorţi, s-au dus în toate părţile pământului să vestească Evanghelia mântuirii şi credinţa în Iisus Hristos, începând de la Ierusalim.

Iar prin Sfinţii Apostoli, Duhul Sfânt a fost transmis în lume tuturor celor ce cred în Hristos, prin Sfintele Taine ce se săvârşesc în Biserică de către preoţi şi episcopi.

(†) Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) - foto preluat de pe basilica.ro

(†) Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) – foto preluat de pe basilica.ro

 

Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt

Biserica Ortodoxă vede Pogorârea Duhului Sfânt ca împlinirea misiunii de propovăduire a Mântuitorului Iisus Hristos și începutul erei mesianice a Împărăției lui Dumnezeu, prezentă în mod mistic în Biserică. În mod tradițional este considerată începutul Bisericii, una Sfântă, Sobornicească și Apostolească.

Pe lângă prăznuirea venirii Duhului Sfânt, se sărbătorește în această zi și revelarea Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Cântările bisericești slăvesc ultimul act al auto-revelării lui Dumnezeu către lumea creației Sale.

Pentru creștinii ortodocși, sărbătoarea Rusaliilor nu este doar o amintire a unui eveniment istoric. Ea este o sărbătoare a apartenenței credincioșilor la Biserică. Ei au trăit Pogorârea Duhului Sfânt și au primit „pecetea darului Sfântului Duh” prin taina ungerii cu Sfântul Mir.

 

Prăznuirea acestei sărbători

La sărbătoarea Rusaliilor, icoana Sfintei Treimi, cele trei figuri angelice care i-au apărut lui Avraam, este plasată în centrul bisericilor pentru a fi cinstită de credincioși. Această icoană este uneori însoțită de icoana tradițională a Rusaliilor. Bisericile sunt decorate cu flori și frunze verzi care simbolizează că respirația divină a lui Dumnezeu înnoiește toată creația. De asemenea sunt folosite veșminte și acoperăminte verzi.

"Icoana Sfintei Treimi" de Andrei Rubliov. Acesta i-a zugrăvit pe cei trei îngeri care i s-au arătat patriarhului Avraam şi Sarrei. Îngerii sunt consideraţi a fi o prefigurare a Sfintei Treimi; prin urmare această scenă ar fi singura în care iconografii Îl pot zugrăvi pe Dumnezeu Tatăl - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Icoana Sfintei Treimi*” de Andrei Rubliov. Acesta i-a zugrăvit pe cei trei îngeri care i s-au arătat patriarhului Avraam şi Sarrei. Îngerii sunt consideraţi a fi o prefigurare a Sfintei Treimi; prin urmare această scenă ar fi singura în care iconografii Îl pot zugrăvi pe Dumnezeu Tatăl – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În multe parohii, prăznuirea începe în seara de dinaintea sărbătorii cu Vecernia Mare. Utrenia se ține în dimineața sărbătorii, dar nu peste tot, înainte de Sfânta Liturghie.

În ziua de Rusalii se ține Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, dar cu imnuri speciale care înlocuiesc tradiționalele antifoane. Pentru prima dată după Sfintele Paști se cântă imnurile Împărate Ceresc și Am văzut Lumina cea Adevărată, astfel fiind chemat Duhul Sfânt să vină și să rămână (să se sălășluiască) în noi și astfel să fie mărturisit că am primit Duhul cel Ceresc.

Vecernia Mare din seara de Rusalii (Duminica) conține trei rugăciuni lungi la care credincioșii îngenunchează pentru prima dată de la Sfintele Paști. În multe parohii, această slujbă se ține imediat după Liturghie.

 

Sărbătoare legală în România

Începând cu anul 2008, prima și a doua zi de Rusalii au fost declarate zile libere. (cf. Legea nr. 202/2008 – MO 728 din 28.10.2008)

 

Tradiții

Sub numele de Rusalii se desfăşoară simultan: două sărbători creştine (Pogorârea Duhului Sfânt şi Sfânta Treime), un complex de rituri dedicate zânelor (supravieţuiri palide ale unui cult vechi) şi un episod important din cultul morţilor (Moşii de Rusalii). Rusaliile sunt şi ele o sărbătoare a cărei dată se socoteşte după Paşti. Cad în fiecare an la 50 zile după Paşte şi la zece zile după Înălţare. Sărbătoarea durează trei zile.

Prima dintre coincidenţe cu sărbătoarea religioasă numită Pogorârea Duhului Sfânt. În calendarul ortodox, de la această zi, care poartă şi numele de Duminica Mare, se numără celelalte duminici. În calendar scrie: prima duminică după Rusalii, a doua, a treia…. Atenţie, anul se sfârşeşte şi în cel care urmează găsim a nu ştiu câta duminică după Rusalii. Care Rusalii? Cele din anul precedent. A doua zi de Rusalii coincide cu sărbătorirea Sfintei Treimi. Cu Marţea Rusaliilor, sărbătoarea se încheie.

În sat, casa fiecărui creştin ascunde un ierbar. El se compune din plante de leac şi din sedimentele vegetale ale sărbătorilor. Găseşti la icoană salcie de la Florii, flori de la Sânziene, busuioc… Rusaliile sporesc cu frunze de nuc. Le aduc oamenii de la biserică. Sunt locuri unde femeile spală de Rusalii picioarele trecătorilor. Se aşază la răspântii cu săpun, ştergare şi vase mari cu apă în care pun frunze de nuc.

Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor românești (Humanitas, 1998) – preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

 

 

Sărbătoare legală în alte țări

Lunea Rusaliilor este zi nelucrătoare în România, Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Islanda, Luxemburg, Țările de Jos, în unele cantoane din Elveția, Madagascar, Norvegia, Senegal, Ungaria, Togo. În Suedia nu mai este zi nelucrătoare din 2006, an în care la 6 iunie (sărbătoare națională suedeză) a devenit zi nelucrătoare.

Nu este zi nelucrătoare în țări cu tradiție catolică: Italia, Brazilia, Irlanda, Spania, Canada, Portugalia, Polonia, Camerun și nici în Bulgaria și Rusia, țări cu tradiție ortodoxă.

 

După Pogorârea Duhului Sfânt

În Biserica Ortodoxă, luni după Pogorârea Duhului Sfânt este Sărbătoarea Sfintei Treimi sau Lunea Duhului Sfânt, iar în prima duminică de după Rusalii este Sărbătoarea Tuturor Sfinților.

Cu toate că începutul anului bisericesc este la 1 septembrie, centrul liturgic al ciclului anual al cultului ortodox este sărbătoarea Sfintelor Paști, precedată de Postul Mare și perioada pregătitoare a postului, urmată de cincizeci de zile de sărbătoare pascală până la sărbătoarea Rusaliilor. Până la începutul următorului Post Mare, duminicile și săptămânile sunt numărate de la Pogorârea Duhului Sfânt. Citirile liturgice și cântările se bazează pe „săptămâni după Rusalii”, așa cum sunt scrise în Octoih, Apostol și în Evangheliar.

 

* Icoana Pogorârii Duhului Sfânt prezintă coborârea Duhului Sfânt peste Biserică. De obicei, este aşezată în centrul bisericilor pentru cinstire, în duminica Rusaliilor.

Compoziţia

Această icoană îi arată pe Apostoli şezând pe scaune, ca pe Muntele Sion, simbolizând astfel prima comunitate a Bisericii, începutul Bisericii Creştine. Ei formează un semicerc care exprimă unitatea Bisericii, Trupul Mistic al Mântuitorului Iisus Hristos. Icoana nu este imaginea unui eveniment istoric, ea simbolizând importanţa acestui eveniment pentru toate timpurile.

La fel ca în multe alte icoane, Apostolii sunt prezentaţi în perspectivă inversă, figurile fiind din ce în ce mai mari cu cât sunt mai în spate. De asemenea, în fundal este desenată clădirea în care ei se află, “încăperea de sus” (foişorul sau tricliniul în care Apostolii se adunaseră).

Teologie

Duhul Sfânt

În partea superioară a icoanei este desenat un alt semicerc din care ies raze. Razele indică spre Apostoli iar “limbi de foc” coboară deasupra fiecăruia, acestea simbolizând Pogorârea Duhului Sfânt.

Iisus Hristos

În mijlocul grupului de Apostoli, este un loc neocupat. Acest loc este al Mântuitorului, capul invizibil al Bisericii. Unele icoane străvechi au în centru un altar, tronul slavei eterne a Mântuitorului, care simbolizează prezenţa Sa invizibilă. În mod categoric, nimeni altcineva nu poate fi pictat aici.

Apostolii

Apostolii stau aşezaţi, spre deosebire de Icoana Înălţării unde ei sunt arătaţi în confuzie. Acesta reprezintă darul Duhului Sfânt, viaţa interioară, a Duhului, darul Lui către Biserică.

Grupul celor Doisprezece Apostoli simbolizează Biserica, nu numai pe cei menţionaţi în cartea Faptele Apostolilor ca fiind împreună cu Apostolii în ziua Pogorârii Duhului Sfânt. De asemenea, în icoană este reprezentat şi Apostolul Pavel, care ulterior va deveni Apostol al Bisericii şi un mare propovăduitor. La momentul Pogorârii Duhului Sfânt, Apostolul Pavel încă era Saul prigonitorul. Cei patru Evanghelişti, Matei, Marcu, Luca şi Ioan sunt pictaţi cu cărţi în mână, cu toate că încă nu îşi scriseseră lucrările. Alţi Apostoli sunt desenaţi cu suluri de pergamente în mână, semnificând autoritatea învăţăturilor date lor de Mântuitorul Iisus Hristos.

Prezenţa Sfântului Pavel şi a celor patru Evanghelişti aminteşte de mulţimea ucenicilor care au fost de faţă la Pogorârea Duhului Sfânt.

Cosmosul (lumea)

În alt semicerc, din partea de jos a icoanei, este reprezentată figura simbolică a unui rege. El este într-un loc întunecat, care reprezintă lumea aceasta învăluită în păcat. Această persoană singură simbolizează lumea întreagă, care înainte de Pogorârea Duhului a fost fără lumina credinţei. El este înclinat în faţă pentru a simboliza bătrâneţea care este consecinţa păcatului lui Adam. Prin puterea Duhului Sfânt, Biserica aduce lumină lumii întregi prin învăţăturile sale. Uneori, această figură este arătată ieşind în lumină, purtând cu amândouă mâinile o legătură (năframă) cu mai multe pergamente (suluri) care sunt învăţăturile Apostolilor, prin care lumea avea să fie luminată (Dionisie din Furna stabileşte, p. 119, că numărul pergamentelor din năframă este de doisprezece, după numărul Apostolilor, iar în capătul fiecărui sul de pergament se pictează o coroană).

Maica Domnului

Unele reprezentări ale Cincizecimii o includ şi pe Maica Domnului. Interpreţii icoanei Cincizecimii nu sunt de acord asupra validităţii prezenţei Ei în această icoană, întrucât, pe de o parte, Biserica este reprezentată aici de Sfinţii Apostoli, iar pe de altă parte există indicii că Ea ar fi fost totuşi prezentă acolo. Totuşi, ea a fost o vreme inclusă în canonul iconografic al icoanei Cincizecimii, mai ales în Rusia şi Albania.

Monahia Iuliania Socolova consideră că această reprezentare a Maicii Domnului apare în apus, în preajma secolului al X-lea, fiind apoi preluată, târziu (aproximativ sec. XVII) şi în iconografia greacă şi rusă. Dionisie din Furna, în Erminia sa de secol XVIII, nu o menţiona

 

cititi mai mult despre Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.roen.wikipedia.org

cititi si

Predică la Duminica a VIII-a după Paşti – Pogorârea Duhului Sfânt (Cincizecimea sau Rusaliile) – Despre darul vorbirii în limbi – Pr. Ilie Cleopa

- (†) Sfânta Treime

†) Soborul Maicii Domnului (26 decembrie)

foto preluat de pe www.cotidianul.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; www.cotidianul.ro

26 decembrie 2020

 

Soborul Maicii Domnului

Soborul Maicii Domnului sau Soborul / Adunarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (grec. Synaxis tis hyperaghias Theotokou; slavonă Sobor Presviatîi Bogorodițîi), adică adunarea (de slujbă) a credincioșilor în cinstea Preasfintei Fecioare, este una din cele mai vechi sărbători în cinstea Maicii Domnului, care are loc a doua zi de Crăciun, 26 decembrie, potrivit regulii după care a doua zi după marile praznice se face pomenirea acelor persoane sfinte care au fost organe ale evenimentului sărbătorit ori au luat parte la el. După marile praznice, se pomenesc toate persoanele sfinte implicate în acel eveniment, acum Crăciunul. O prăznuim deci pe Fecioara Maria, care l-a născut pe Iisus, Cel care a adus mântuirea lumii.

Soborul Macii Domnului este unul dintre cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria, devenind model de sărbătoare şi pentru alţi sfinţi precum Soborul Sfinţilor Ioachim şi Ana, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Soborul Sfinţilor Arhangheli.

Maica Domnului sau Fecioara Maria (din ebraică Miryam מרים; n. Sepphoris sau Ierusalim - d. Ierusalim sau Efes) a fost, conform scrierilor Noului Testament, mama lui Iisus din Nazaret. Conform protoevangheliei după Iacob, Fecioara Maria a fost fiica lui Ioachim şi Ana. Conform Noului Testament, în momentul conceperii lui Iisus Hristos, fapt ce i-a fost revelat de Arhanghelul Gabriel, ea era logodnica lui Iosif din Nazaret. În tradiţia creştină (ortodoxă, catolică, anglicană şi luterană), precum şi în cea musulmană, a rămas prin minune fecioară în timpul conceperii şi naşterii lui Iisus - (Theotokos of Vladimir, tempera on panel, 104 x 69 cm, painted about 1130 in Constantinople) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Maica Domnului sau Fecioara Maria (din ebraică Miryam מרים; n. Sepphoris sau Ierusalim – d. Ierusalim sau Efes) a fost, conform scrierilor Noului Testament, mama lui Iisus din Nazaret. Conform protoevangheliei după Iacob, Fecioara Maria a fost fiica lui Ioachim şi Ana. Conform Noului Testament, în momentul conceperii lui Iisus Hristos, fapt ce i-a fost revelat de Arhanghelul Gabriel, ea era logodnica lui Iosif din Nazaret. În tradiţia creştină (ortodoxă, catolică, anglicană şi luterană), precum şi în cea musulmană, a rămas prin minune fecioară în timpul conceperii şi naşterii lui Iisus(Theotokos of Vladimir, tempera on panel, 104 x 69 cm, painted about 1130 in Constantinople) - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Este o sărbătoare care se află și în ritul sirienilor monofiziți (iacobiți), ceea ce înseamnă că ea datează cel puțin din secolul al V-lea (epoca despărțirii acestora de ortodocși), originea ei fiind pusă de unii liturgiști în legătură cu Sinodul III Ecumenic din Efes (431) și fiind privită ca un pandantiv al sărbătorii similare (soborului) a Sfântului Ioan Botezătorul, de la 7 ianuarie. În secolul al VII-lea se face aluzie la ea în Canonul 79 al Sinodului Trulan, care condamnă obiceiul unora de a cinsti în această zi lăuzia Maicii Domnului, prin împărțirea de semidale (niște pâinișoare făcute din făină făină de grâu).

Sobor reprezintă adunare de oameni, iar această zi este o chemare către cei credinciosi de a ne aduna în cinstea Maicii Domnului. Dar Maica Domnului se află în mijlocul tuturor Sfintilor din ceruri și deci adunarea noastră de astazi, de pe pământ, se unește cu adunarea cerească la această cinstire.

O dată cu nașterea Fiului lui Dumnezeu, Maica Domnului unește pentru totdeauna întreaga omenire cu Tatăl din ceruri. Fiul s-a coborât în lumea noastră pentru a aduce lumină ”celor ce şedeau în umbra morții”, iar întruparea Sa unește cerul cu pământul. ”Maica Domnului este al doilea cer sau a doua lume, cum spune Sfântul Ioan Damaschin.

Printr-însa s-a înnoit neamul omenesc și ea este Împărăteasa tuturor îngerilor și a tuturor sfinților și Maica noastra a tuturor popoarelor pământului și a tot sufletul necăjit și întristat care o cheamă in ajutor. Știti oare, în ziua Judecatii, cine are să fie de-a dreapta Mântuitorului? Maica Domnului! Iar de-a stânga Lui, Sfântul Ioan Botezătorul, îngerul întâistătător al tuturor sfinților. Deci aceste doua persoane sfinte sunt cele mai mari din ceruri dupa Preasfanta Treime“, potrivit creștinortodox.ro.

Fiind legată de praznicul Nașterii Domnului, ea este o sărbătoare cu ținere (cu serbare), ca o continuare a Crăciunului.

 

cititi si:

- Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie)

- Intrarea în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie)

- Adormirea Maicii Domnului (15 august)

- Așezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă

- Icoana Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos

- Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamţ

- Izvorul Tămăduirii

- Predică la Nașterea Domnului şi la Soborul Maicii Domnului – Pr. Ilie Cleopa

- Predică la Soborul Maicii Domnului – Preot Nicolae Tănase

- Predică la Soborul Maicii Domnului – Preot Vasile Gordon

(†) Nașterea Domnului (Crăciunul)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org; www.agerpres.ro

25 decembrie 2020

 

Nașterea Domnului

Nașterea Domnului, Nașterea lui Iisus sau denumită pe scurt Nașterea se referă la descrierea nașterii lui Iisus Hristos așa cum apare în Evanghelia după Luca și cea după Matei și uneori la descrierea din unele texte apocrife.

"Adorarea Magilor", pictură de Gerard van Honthorst (1622) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Adorarea Magilor”, pictură de Gerard van Honthorst (1622) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Evanghelia canonică a lui Luca cât și cea a lui Matei descriu pe Iisus ca fiind născut în Betleem, Iudeea din mamă fecioară. În relatarea din Evanghelia după Luca, Iosif și Maria călătoresc de la Nazaret la Betleem pentru recensământ, iar Iisus este născut acolo și pus într-o iesle. Îngeri apar și declară că Iisus este un salvator al întregii omeniri și păstorii vin ca să-l adore. În relatarea lui Matei, magii urmează o stea până la Betleem pentru a aduce daruri lui Iisus, născut ca regele iudeilor. Regele Irod ordonă masacrul tuturor băieților din Betleem care au mai puțin de doi ani, dar familia lui Iisus fuge în Egipt, iar mai târziu se restabilește în Nazaret.

Nașterea Domnului sau popular Crăciunul este o sărbătoare creștină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domnești (praznice împărătești) ale bisericilor de rit bizantin, a treia mare sărbătoare după cea de Paști și de Rusalii. Totuși nu există nici o dovada biblică că Iisus s-ar fi născut pe data de 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (în calendarul iulian), deoarece Biblia nu menționează data nașterii lui Iisus.

Unele culte cum ar fi cele neoprotestante, nu sărbătoresc Nașterea Domnului sau Crăciunul susținând că nu există nici o dovadă biblică că Iisus s-ar fi născut pe această dată și că, din contra există dovezi care arată că Iisus nu s-a născut pe această dată.

Angel Gabriel's Annunciation to Mary, by Murillo, c. 1655 - foto: en.wikipedia.org

Angel Gabriel’s Annunciation to Mary, by Murillo, c. 1655 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Originea obiceiurilor de Crăciun

1. Sărbătorirea nașterii lui Isus.Primii creștini nu celebrau nașterea [lui Isus] deoarece considerau că sărbătorirea zilelor de naștere era un obicei păgân.“ (The World Book Encyclopedia)

2. Ziua de 25 decembrie. Nu există nicio dovadă că Iisus s-a născut în această zi. După cât se pare, conducătorii religioși au ales data de 25 decembrie ca să coincidă cu sărbătorile păgâne care erau ținute în preajma solstițiului de iarnă.

3. Oferirea de daruri și petrecerile de Crăciun. O enciclopedie afirmă: „Saturnaliile, o sărbătoare romană ținută la mijlocul lunii decembrie, constituie modelul multor obiceiuri de petrecere cu ocazia Crăciunului. De exemplu, în această sărbătoare își au originea petrecerile fastuoase, oferirea de daruri și aprinderea de lumânări” (The Encyclopedia Americana). Potrivit unei alte enciclopedii, „orice fel de muncă era întreruptă“ în timpul Saturnaliilor (Encyclopædia Britannica).

4. Luminile de Crăciun. Potrivit cu The Encyclopedia of Religion, ,,europenii își împodobeau locuințele cu lumini și cu arbori sau arbuști cu frunza veșnic verde“ pentru a sărbători solstițiul de iarnă și pentru a alunga spiritele rele.

5. Vâscul și laurul.Druizii (preoții celților) atribuiau vâscului proprietăți magice. Laurul, o plantă veșnic verde, era venerat întrucât simboliza întoarcerea soarelui.“ (The Encyclopedia Americana)

6. Pomul de Crăciun.Cultul arborelui era larg răspândit în rândul europenilor păgâni și a continuat să fie practicat și după convertirea lor la creștinism.“ Cultul arborelui s-a păstrat până în zilele noastre prin obiceiul „de a așeza un pom de Crăciun la intrarea sau în interiorul unei locuințe în perioada sărbătorilor de iarnă“ (Encyclopædia Britannica).

Nativity at Night, by Geertgen tot Sint Jans, c. 1490 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Nativity at Night, by Geertgen tot Sint Jans, c. 1490 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Semnificație

În teologia creștină, Nașterea lui Iisus se referă la Întruparea lui Isus ca al doilea Adam ca împlinire a voinței divine a lui Dumnezeu, dezlegarea daunelor cauzate de căderea primului om, Adam. Reprezentarea artistică a Nașterii Domnului a fost un subiect major pentru artiștii creștini din secolul al IV-lea. Începând cu secolul al XIII-lea, Scena Nașterii a subliniat umilința lui Iisus și a promovat o imagine diferită de simbolistica timpurie ca “Domnul și Stăpân“, afectând abordările de bază ale evanghelizării pastorale creștine

 

Data nașterii

Iată ce se spune într-o enciclopedie: „Motivul pentru care sărbătoarea Crăciunului se ține la 25 decembrie este destul de obscur, dar în general se crede că această zi a fost aleasă ca să coincidă cu sărbătorile păgâne care se țineau în preajma solstițiului de iarnă, când zilele încep să crească, pentru a se celebra “renașterea soarelui”. Saturnaliile romane (o sărbătoare dedicată lui Saturn, zeul agriculturii, și forței reînnoite a soarelui) se țineau tot în acea perioadă și se consideră că unele obiceiuri de Crăciun își au rădăcinile în această sărbătoare păgână antică“. — The Encyclopedia Americana (1977), vol. VI, p. 666.

O altă lucrare declară: „Data nașterii lui Cristos nu se cunoaște. Evangheliile nu indică nici ziua, nici luna acesteia. Potrivit ipotezei lui H. Usener, care este acceptată în prezent de cei mai mulți erudiți, data nașterii lui Cristos a fost fixată la solstițiul de iarnă (25 decembrie în calendarul iulian, 6 ianuarie în cel egiptean), pentru că în această zi, în care soarele își începe drumul înapoi spre cerul nordic, închinătorii păgâni ai lui Mithra celebrau dies natalis Solis Invicti (ziua nașterii soarelui invincibil). La 25 decembrie 274, Aurelian a proclamat zeul-soare drept principalul zeu protector al imperiului și i-a dedicat un templu în Campus Martius. Crăciunul a luat ființă într-un timp când cultul soarelui era deosebit de înfloritor la Roma“. — New Catholic Encyclopedia (1967), vol. III, p. 656.

Adoration of the Shepherds by Dutch painter Matthias Stomer, 1632 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Adoration of the Shepherds by Dutch painter Matthias Stomer, 1632 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Cercetători moderni, cum ar fi E. P. Sanders, Geza Vermes și Marcus Borg consideră narațiunile privind nașterea lui Isus ca fiind non-istorice, argumentând că există contradicții între ele. Pe de altă parte, cercetătorul biblic Mark D. Roberts încearcă să găsească o relatare armonizată a nașterii lui Iisus, susținând că orice contradicție poate fi reconciliată. Mulți cercetători biblici consideră discuția privind istoricitatea ca fiind secundară, având în vedere că evangheliile au fost scrise în primul rând ca documente teologice și nu ca relatări istorice.

Relatările din cele două evanghelii din Noul Testament nu menționează o dată sau un an al nașterii lui Isus, iar Karl Rahner afirmă că, în general, evangheliile nu oferă suficiente detalii asupra datelor spre satisfacția cerințelor istoricilor moderni. Cei mai mulți cercetători moderni nu văd poveștile nașterii din Luca și Matei drept fapte istorice reale, iar, din acest motiv, nu le consideră drept o metodă de încredere pentru a determina data nașterii lui Isus. Karl Rahner afirmă că autorii evangheliilor s-au concentrat în general pe elemente teologice mai degrabă decât pe cronologii istorice.

Medieval miniature painting of the Nativity by the Master of Vyšší Brod, c. 1350 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Medieval miniature painting of the Nativity by the Master of Vyšší Brod, c. 1350 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Nu s-a născut iarna

Turmele de oi. Păstorii trăiau sub cerul liber și . . . făceau noaptea de strajă lângă turmele lor (Luca 2:8). O carte remarcă faptul că oile stăteau sub cerul liber începând cu săptămâna dinaintea Paștelui [sfârșitul lunii martie] până la jumătatea lunii noiembrie. Apoi adaugă: Iarna [oile] stăteau în staule, iar acest amănunt este suficient pentru a înțelege că data la care se ține de obicei Crăciunul, într-o lună de iarnă, este puțin probabil să fie corectă, deoarece Evanghelia spune că păstorii se aflau pe câmp (Daily Life in the Time of Jesus).

 

Nașterea lui Iisus, Hristosul

La „plinirea vremii” (Galateni 4,4), Dumnezeu S-a întrupat, „chip de rob luând” (Filipeni 2, 7) și S-a născut din Fecioara Maria, pentru mântuirea neamului omenesc.

Conform Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții, Iisus, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, S-a născut în cetatea Betleemului într-o iesle simplă, în peșteră săracă. Dreptul Iosif și Maria, mama lui Iisus au venit din Nazaret în Betleem pentru recensământul poruncit de proconsulul Quirinius, în timpul împăratului Octavian Augustus (Luca 2, 1), dar negăsindu-se loc de găzduire în cetate (Luca 2, 7), Maria, însoțită de logodnicul său Iosif, a găsit adăpost într-o peșteră păstorească, unde L-a născut pe Pruncul Sfânt (Luca 2, 1-20).

Betleemul, numit în vechime și Efrata, se mai chema și cetatea lui David, căci într-însa s-a născut și a fost uns ca împărat marele strămoș după trup al Mântuitorului. Dar s-a mai numit și „Casa Pâinii”, de către fericitul patriarh Iacov, care, păscându-și turmele de oi în acele locuri, mai înainte a văzut și a proorocit că acolo avea să Se pogoare și să Se nască Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer, Domnul nostru Iisus Hristos.

Betleemul, situat în Palestina, este o cetate mică, la jumătatea drumului între Ierusalim și Hebron, unde s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul și unde Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri.

De ce S-a născut Mântuitorul în Betleem. Exista o proorocie că Betleemul va fi locul de naștere al Mântuitorului Iisus Hristos! Proorocul Miheia a spus, cu 4–500 de ani mai înainte de venirea lui Hristos în lume: Și tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu ești mai mic între fiii lui Iuda, căci din tine va ieși Povățuitorul, Care va paște pe poporul Meu Israel (Miheia 5, 1]; Matei 2, 6).

Nașterea Domnului (Crăciunul) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Nașterea Domnului (Crăciunul) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

De ce S-a născut Hristos într-o peșteră? Peștera este simbolul întunericului. Hristos a venit să aducă lumină și în temnița iadului dar și în lumea care era în noapte, că zice marele Apostol Pavel: Întunericul veacului acestuia. Veacul de acum și mai ales cel de până la venirea lui Hristos era o noapte lungă, în care lumea era oarbă, stând în întunericul slujirii la idoli și al păcatului.

Hristos S-a născut noaptea și în peșteră, ca să arate că El a venit să aducă lumină, să risipească întunericul. Unde? În peșterile despre care a spus Isaia, căci zice: peșterile lor – vorbește de peșterile iadului – în veci cu întuneric sunt făcute. Și a venit să risipească întunericul din peșterile iadului și întunericul păcatului de pe fața pământului.

S-a născut în miezul nopții, ca să lumineze peșterile întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea mii de ani, pentru că Hristos era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care va să vină în lume. El de la început era lumina lumii și a venit să lumineze și să strălucească în toate părțile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.

Deși tradiția vorbește despre trei magi care au venit și s-au închinat Pruncului Sfânt chiar în ziua Nașterii Sale (sau, în Tradiția Bisericii Romano-Catolice, douăsprezece zile mai târziu), Sfânta Scriptură vorbește despre mai mulți înțelepți care au venit și I s-au închinat (Matei 2), fără să precizeze numărul lor și nici momentul precis la care au venit. Oricum ar fi, magii sau înțelepții au adus Pruncului daruri: aur, smirnă și tămâie (Matei 2, 11). Imnografia sărbătorii înțelege aceste daruri ca pe niște semne și simboluri: aur, pentru că Hristos este împărat; tămâie, ca unui Dumnezeu; și smirnă, ca Aceluia ce avea să pătimească, să moară și să fie îngropat cu smirna și aromele aduse de femeile mironosițe.

Nașterea Domnului (Crăciunul) - foto preluat de pe doxologia.ro

Nașterea Domnului (Crăciunul) – foto preluat de pe doxologia.ro

Deși sărbătorim Nașterea Domnului pe 25 decembrie în fiecare an, cei mai mulți teologi sunt de părere că aceasta nu ar fi data reală a Nașterii Domnului și că ar avea legătură cu serbările păgâne care cădeau în această zi a solstițiului. Însă nu este întâmplătoare așezarea sărbătorii Nașterii Domnului în această zi, dincolo de aspectul istoric legat de faptul că până și păgânii intuiau importanța și greutatea simbolică a acestei zile. Sensul principal este unul duhovnicesc, simbolic, pentru că începând de acum ziua crește și noaptea scade. Și la fel de semnificativ este faptul că, după unii Părinți, Hristos nu S-a născut oricând, ci duminica!

Sfânta Scriptură vorbește despre ziua în care a făcut Dumnezeu lumina, când a zis: „Să se facă lumină” – și a fost lumină! (Facerea 1, 3). Ziua întâi a săptămânii, Duminica, Ziua Domnului sau Ziua soarelui! Duminica S-a născut Hristos; Duminica S-a botezat, cum arată Sfinții Părinți de la Sinodul de la Calcedon. Duminica a înviat din morți (Matei 28, 1). Duminica a trimis Hristos pe Duhul Sfânt peste Sfinții Săi ucenici și Apostoli. Duminica Sfinții Apostoli făceau Sfânta Liturghie. Tot Duminica s-a dat și Apocalipsa, pentru că Sfântul Evanghelist Ioan zice: Am fost în duh în zi de Duminică (1, 10). Iată dar, câte sunt legate de ziua Duminicii! De aceea a sfințit Dumnezeu ziua Duminicii și cu Nașterea Sa, pentru că în ziua aceasta a făcut Dumnezeu lumina.

"Adorația magilor" (Sandro Botticelli, 1475) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Adorația magilor” (Sandro Botticelli, 1475) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Sărbătorirea Praznicului

Postul Crăciunului

Pregătirea începe cu un post de patruzeci de zile ce precede praznicul. Acest post se numește al Crăciunului, sau Advent sau Așteptare, după cum era numit în vechime și până în prezent în unele comunități. Pentru credincioși este un timp al curățirii sufletești și trupești pentru intrarea și părtășia în marea realitate duhovnicească a venirii în lume a lui Iisus Hristos, similar pregătirii prin post pentru Învierea Domnului.

Începutul postului pe 15 noiembrie nu e marcat liturgic de nici un imn special, însă șase zile mai târziu, de Intrarea Maicii Domnului în biserică, auzim prima anunțare din irmoasele Canonului Crăciunului „Hristos Se naște! Slăviți-L!”

Perioada aceasta mai include alte zile pregătitoare ce anunță apropierea Crăciunului: Sf. Andrei pe 30 noiembrie; Sf. Nicolae pe 6 decembrie; Sf. Spiridon pe 12 decembrie; Duminica Sfinților Strămoși, penultima dinaintea Crăciunului; și Duminica Strămoșilor după Trup de dinaintea Crăciunului.

Din 20 decembrie începe Înainteprăznuirea Nașterii Domnului. Există aici asemănări liturgice cu Săptămâna Patimilor de dinaintea Paștilor. Biserica Ortodoxă privește nașterea Fiului lui Dumnezeu ca începutul lucrării Sale mântuitoare ce Îl va conduce spre jertfa supremă pe Cruce, pentru om și a sa mântuire.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Nativity of Jesus, by Botticelli - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Nativity of Jesus, by Botticelli – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Ajunul Crăciunului

În ajunul Crăciunului se citesc Ceasurile Împărătești și se săvârșește Vesperoliturghia Sf. Vasile cel Mare (Liturghia de seară). La toate aceste slujbe sunt citite profeții din Vechiul Testament despre Nașterea Domnului.

 

Slujba de Priveghere

Privegherea de seară a Nașterii Domnului începe cu Pavecernița Mare, deoarece Vecernia s-a slujit deja cu Liturghia Sf. Vasile. La Pavecerniță se cântă troparul și condacul praznical precum și imnuri speciale de slăvire a nașterii Mântuitorului. La aceasta se adaugă rugăciuni speciale de cereri stăruitoare și de binecuvântare a celor cinci pâini, a grâului, vinului și untdelemnului. Credincioșii consumă apoi pâinea binecuvântată și înmuiată în vin, și sunt unși cu acest untdelemn. Partea aceasta a privegherii, săvârșită la toate praznicele mari, se numește Litia (cuvânt de origine slavonă) sau artoklasia, care în limba greacă înseamnă frângerea pâinii.

Rânduiala Utreniei este cea a unui praznic mare. Aici, pentru prima dată, se cântă în întregime Canonul Nașterii Domnului, iar credincioșii cinstesc Icoana Nașterii Domnului.

 

Liturghia de Crăciun

În încheierea prăznuirii stă Liturghia din ziua Nașterii Domnului. Aceasta începe cu stihuri speciale din psalmi aleși (109/110, 110/111 și 111/112) care înlocuiesc cele trei antifoane obișnuite. Troparul și Condacul praznical marchează vohodul (intrarea) cu Evanghelia. Stihul baptismal „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat” (Galateni 3,27) înlocuiește încă o dată imnul Trisaghion, „Sfinte Dumnezeule”. Pericopa apostolică e cea de la Galateni 4,4-7, iar cea evanghelică e relatarea cunoscută a Nașterii Domnului de la Matei 2,1-12. Liturghia continuă apoi obișnuit, singura excepție fiind înlocuirea Axionului („Cuvine-se cu adevărat”) cu irmosul de la cântarea a 9-a a Canonului Nașterii „Taină minunată și neobișnuită văd”.

 

Douăsprezece zile de Crăciun

A doua zi de sărbătoare marchează începutul a două două zile de prăznuire închinate Maicii Domnului. Prima, pe 26 decembrie, este a Soborului Născătoarei de Dumnezeu. Îmbinând imnuri ale Nașterii cu cele ale Maicii lui Dumnezeu, Biserica arată către Fecioara Maria ca înlesnitoarea care a îngăduit Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu. Apoi pe 27 decembrie, pomenim și pe Sf. Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan.

În Duminica de după Nașterea Domnului pomenim pe Sf. Apostol Iacov, ruda Domnului, pe regele David și pe Dreptul Iosif.

Într-a opta zi a Nașterii e Tăierea Împrejur a Domnului.

Perioada de bucurie a Crăciunului se întinde până la Arătarea Domnului, perioadă în care postul și îngenuncherea în biserică sunt oprite, cu excepția unei singure zi, Ajunul Bobotezei. De la Crăciun și până la Bobotează, creștinii ortodocși din unele părți se salută cu cuvintele: „Hristos Se naște!” iar răspunsul este: „Slăviți-L!

 

Imnografie

Tropar (Glasul al 4-lea)

„Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței. Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus. Doamne, slavă Ție !”
(Troparul Nașterii Domnului — glas 4)

Condac (Glasul al 3-lea)

„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște, și pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slăvesc și magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”

 

cititi mai mult despre Nașterea Domnului (Crăciunul) si pe: basilica.rodoxologia.roen.wikipedia.org

 

 

Crăciunul în tradiția românească

Peste tot unde există suflare românească cu simțământ creștin, Crăciunul este una din cele mai importante sărbători religioase, este sărbătoarea Nașterii Domnului, prilej de bucurie, pace și liniște spirituală. Este o zi în care dăruim și primim multă iubire și căldură sufletească. Acest lucru se remarcă în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru Crăciun.

 

Credință și legende

În folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoțită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost. Ajungând la casa unui anume Crăciun, este dusă de soția acestuia în grajd, unde dă naștere lui Iisus. De asemenea, se spune că în noaptea sfântă a nașterii lui Hristos s-au deschis cerurile și Duhul Sfânt a coborât deasupra Fiului lui Dumnezeu, luminând grajdul în care domnea întunericul. Deci Crăciunul este o sărbătoare sfântă care aduce lumină în sufletele oamenilor.

 

SĂRBĂTORI ŞI TRADIŢII POPULARE: Crăciunul la români şi în lume

Ajunul Crăciunului (24 decembrie) este ziua în care încep pregătirile pentru ziua de Crăciun, mai ales în satele româneşti, unde gospodinele pregătesc covrigi, colaci care sunt daţi colindătorilor ce vin să ureze pe la casele oamenilor.

De asemenea, se pregătesc turtele numite “scutecele Domnului”. Acestea sunt presărate din timp cu apă călduţă, cu zahăr pisat, amestecat cu nucă măcinată. În seara de Ajun, stăpâna casei aşează pe masa de sub icoană o sticlă de vin roşu, la dreapta sticlei pun farfuria cu turte, o altă farfurie cu bob, prune fierte, iar în cele patru colţuri ale mesei – câte un colac. Între colacii din partea dreaptă se pune câte un fuior de cânepă despre care unii spun că ar fi barba lui Moş Crăciun, potrivit volumului “Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).

Împodobirea mesei din seara de Ajun diferă de la o zonă la alta, dar are în comun faptul că toate bucatele sunt de post. Nimeni dintre cei ai casei nu are voie să guste nimic până când preotul nu binecuvântează masa, nu gustă din felurile de mâncare şi nu bea un pahar cu vin. Sfinţirea mesei de Ajun şi vestirea Naşterii Domnului este o datină veche îndeplinită de preoţi. Există credinţa că în Ajunul Crăciunului cerurile se deschid şi de acest moment nu se pot bucura decât oamenii buni, iar cetele îngereşti pot fi auzite doar de cei curaţi la suflet.

În seara de Ajun, stăpânii caselor trebuie să adune de prin vecini toate lucrurile împrumutate pentru că locul lor este acasă. Femeia care se ocupă de colacii pentru Crăciun se duce în grădină sau în livadă şi cu mâinile pline de aluat spune: “măr, astfel rodnic să fii cum stă aluatul pe mâinile mele”. Alte gospodine, după ce pun pâinea în cuptor, nu uită să spună: “cum e cuptorul plin de pâine, aşa să fie pomii plini de poame”.

Tradiţiile din ziua de Ajun sau cea de Crăciun există şi în alte ţări, ele fiind diferite. În Germania, “Christklots” reprezintă obiceiul de a arde un butuc toată noaptea dinaintea Crăciunului, care, conform tradiţiei, se crede că ar apăra casa de hoţi şi de nenorociri tot restul anului. În ziua de ajun, familia se adună pentru cină şi pentru a merge împreună la biserică la Mesa din noaptea de Crăciun. Tradiţia împodobirii bradului a început în Germania (se pare că primii creştini care au adus brazi împodobiţi în casele lor au fost nemţii, în secolul al XVI-lea). Mai târziu, împodobirea acestora a devenit un obicei şi în alte ţări. În 1890, deja erau importate din Germania ornamente pentru pomii de Crăciun, conform volumului “Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Colindele de Crăciun

Colindele, precum și obiceiurile colindelor sunt prezente și la alte popoare, și s-ar putea ca ele să dateze din timpul romanizării. De pildă, colinda românească „Scoală, gazdă, din pătuț” există și la valoni, unde aceasta e cea mai răspândită, sub numele de „Dji vén cwerî m’cougnou d’Noyé”.

Sărbătoarea Crăciunului este anunțată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul, pentru a vesti Nașterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoții comunității locale cu icoana Nașterii Domnului, binecuvântându-se casele și creștinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului și Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român.

Evocând momentul când, la nașterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul nașterii, copiii — câte trei, ca cei trei magi — merg din casă în casă cântând colindul „Steaua sus răsare…”, purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul „Bună dimineața la Moș Ajun!”, casele frumos împodobite își primesc colindătorii. Aceștia sunt răsplătiți de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri și chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: „Iată vin colindătorii” de Tiberiu Brediceanu, „O, ce veste minunată” de D.G. Kiriac, „Domnuleț și Domn în cer” de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creangă descrie în „Amintiri din copilărie” aventurile mersului cu colindele.

 

Obiceiurile culinare

Timp de 40 de zile înainte de sărbători creștinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în seara de Crăciun după litie. Tăierea porcului în ziua de Ignat (la 20 decembrie) este un moment important ce anticipează Crăciunul. Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnații, chișca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboșul și nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun, fiind la loc de cinste alături de vinul roșu prețuit de toată lumea.

 

Etimologie

Pentru lingviști, cuvântul „Crăciun” este un cuvânt ciudat. Unii susțin că ar proveni din limba latină, și anume din „creatio”/ „creationem”, care înseamnă „creațiune, naștere”. Alții susțin că e vorba de un cuvânt mult mai vechi, tracic, dinainte de romanizarea Daciei.

Dicționarul etimolog român al lui Alexandru Ciorănescu (Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958–1966) aduce clarificări și argumente importante pentru a susține că numele de „Crăciun” vine de la etimonul latin creātiōnem luat cu semnificația de „copil”.

„Crăciún (crăciúnuri), s. n. — Mr., megl. Crățun, Crăciun, Cărțun. Origine foarte discutată. Fonetismul din mr. indică un etimon lat., care trebuie să fie lat. creātiōnem, cu sensul de „copil,” ca în sard. kriathone (Wagner 90), v. sp. criazón, cf. sp. crio. Crăciun trebuie să fi însemnat la început „Pruncul Iisus”, care explică și folosirea acestui cuvânt ca nume de botez și de familie, iar mai târziu personificarea sărbătorii.

Etimonul creātiōnem a fost deja propus, dar cu sensul de „creație” sau „naștere”. (A. Densusianu, Hlr., 262; Jagič, Arch. slaw. Phil., XXXIII, 618; Pascu, Beiträge, 8; Pascu, I, 69). Această soluție nu pare posibilă, fiind negarea directă a dogmei creștinești a Întrupării (născut, iar nu făcut), și fiindcă lasă fără obiect personificarea și fără explicație numele de persoană Crăciun.

Dificultățile care s-au opus der. din creātiōnem (de Rosetti, BL, XI, 56) sînt pierderea inexplicabilă a lui -e și rezultatul ea › ă, și acesta se reduce la e în poziție atonă, de unde rezultatul de așteptat *Creciune). Cele două argumente sînt insuficiente: pierderea lui -e este normală în acest caz, cf. tăun, păun, bărzăun(e), și pe de altă parte, numele de persoană la care nominativul s-a confundat cu vocativul: Bασίλιος › Vasile, Petrus › Petru și Petre, Γρηγόριος ‹ Grigore, față de ’Iωαννης › Ioan.

Pe de altă parte, ideea că hiatul e-a trebuie să se reducă la a este falsă, și se bazează pe false analogii: videbat are în e-a secundar și catella a ajuns la rezultatul ea printr-un mecanism pe care nu îl cunoaștem. Hiatul e-a se reduce normal la ă, cum arată Rosetti, Mélanges, 353, cînd obține de la Diana, *zănă și de aici zînă. Prin urmare, credem că rezultatul creātiōnem › Crăciun este fonetic normal și logic, din punct de vedere semantic, dacă se pleacă de la semnificația de „copil”.

Celelalte etimoane lat. care s-au propus sînt mai puțin convingătoare: lat. (in)carnatiōnem (Lexiconul de la Buda); lat. crastĭnum (Hasdeu 615); lat. Christi iēiūnium (Schuchardt, Literaturblatt, VII, 154; ZRPh., XV, 93); lat. Christi- cu un al doilea element neclar, cf. alb. Kèrsendeljë › lat. Christi natalia (Meyer 189); lat. călātiōnem „chemare adresată de preot poporului, în prima zi a fiecărei luni” (P. Papahagi, Conv. Lit., XXXVII, 670; Pușcariu 407; Capidan, Dacor., III, 142; T. Papahagi, LL, III, 211-3 și 220; cf. împotrivă Iorga, Revista istorică, XVIII, 220).

Același cuvînt apare în mai multe limbi care au fost în contact cu rom.; cf. bg. kračon, kračunek (după Mladenov 256, direct din lat.), sb. Kračun „nume de persoană” (Daničič, V, 429), rut. k(e)rečun, kračun, g(e)rečun, v. rus. koročjun „o anumită epoca a anului, nedeterminată în texte”, rus. koročun „solstițiu de iarnă” și „moarte”. 

Această răspîndire a cuvîntului i-a făcut pe unii filologi să se gîndească la o posibilă origine sl. (Cihac, II, 79; Philippide, Principii, 17; Domaschke 163; Weigand, BA, III, 98-104; Rosetti, BL, XI, 56; Vasmer 633), bazat pe kratŭkŭ „scurt”, sau pe kračati „a face pași”. Vasmer adaugă că der. din rom. nu este posibilă întrucît apare în v. rus. (cronica de la Novgorod) din 1143.

Argumentul nu pare suficient, deoarece se știe că pe vremea aceea rușii veneau în contact cu populațiile danubiene; este însă sigur că rusa nu are alte cuvinte rom. atît de vechi, și că în general are foarte puține. Totuși, etimoanele slave propuse nu par posibile, kratŭkŭ fiindcă der. ar fi imposibilă în această formă (Berneker 604) și kračati pentru că se bazează pe o simplă consonanță, fără legătură semantică vizibilă.

Ipoteza lui Rosetti, după care creātiōnem „creație” ar fi trecut în sl. ca termen ecleziastic, nu suprimă dificultățile, căci este imposibil de admis, cum o face autorul, că „la langue de l’église a également employé creatio” în loc de Crăciun pentru rațiunile dogmatice expuse. În sfîrșit, sensul de „moarte violentă” sau „moarte în floarea tinereții”, propriu rus., pare a se explica prin rom. crăciuni, vb. (a vărsa sînge, a ucide), datorită obiceiului de a tăia porcul în ajun de Crăciun, cf. ți-a venit Crăciunul, „ți-a sosit ceasul de pe urmă”. Pentru originea rom. a sl. cf. Jagič, Arch. slaw. Phil., II, 610; Schuchardt, Arch. slaw. Phil., IX, 526; Berneker 604; Capidan, Raporturile, 182.”
(Alexandru Ciorănescu, Dicționarul etimolog român, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958–1966)

 

 

†) Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri (8 noiembrie)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe ro.orthodoxwiki.org; ro.wikipedia.org

 

Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri

Arhanghelii sunt numiți marii purtători de vești bune, ei fiind cei care au vestit-o lumii pe cea mai mare și mai slăvită dintre acestea. Slujirea lor (după cum spune Sfântul Dionisie Areopagitul) constă în descoperirile făcute profeților, cunoașterea și înțelegerea voii lui Dumnezeu pe care o primesc de la îngerii celor mai înalte Cete și pe care le vestesc celor mai mici, anume Îngerii, iar prin aceștia, oamenilor. Sfântul Grigorie Dialogul spune că arhanghelii îi întăresc pe oameni în credință, luminându-le mințile cu lumina înțelegerii Evangheliei și descoperindu-le adâncile taine ale credinței.

Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri (8 noiembrie) - foto preluat de pe doxologia.ro

Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Cine sunt ei?

După cum se arată în toată cartea Sfântului Prooroc Iezechiel (se poate face o comparație și cu Cartea Apocalipsei), cei dintâi patru arhangheli (Mihail, Gavriil, Rafail și Uriil) sunt cei ce stau în cele patru colțuri ale Marelui Tron al lui Dumnezeu (Ma’aseh Merkabah).

Împreună cu ele stau cele patru făpturi cu șase aripi (Ayyot), cei patru Heruvimi – cei cu ochi mulți, cu patru aripi, patru brațe și patru fețe, precum și cele patru Roți (Ophannim) cele cu ochi mulți sau Vânturile (Duhurile) de furtună (Galgallim), pe care creștinii, (după exemplul marelui Pavel apostolul și al ilustrului său ucenic, sfântul Dionisie Areopagitul) le numesc Tronuri.

Acești patru arhangheli sunt cei care au păzit cele patru armate ale poporului lui Israel în sălbăticie: la Nord, la Sud, la Răsărit și la Apus. Ei sunt îngerii celor patru vânturi, după cuvântul Scripturii care zice : “[Tu ești] Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc” (Psalm 103, 5).

Rabinii din vechime au legat întotdeauna pe cei șapte arhangheli cu cele șapte planete cunoscute (Soarele, Luna, Marte, Mercur, Jupiter, Venus și Saturn; iar Sfinţii Părinţi au gândit și învățat întotdeauna că Dumnezeu guvernează Universul cu ajutorul Oștilor Cerești. Există trei liste cu numele celor șapte arhangheli (ireductibile una la cealaltă).

Prima vine din Cartea lui Enoh (acceptată drept carte canonică de Biserica Ortodoxă Etiopiană, aceasta fiind ea însăși reprezentativă pentru poziția Comuniunii Bisericilor Orientale). A doua listă provine din Tradiţia Bisericii Ortodoxe (calcedoniană) și coincide, din motive necunoscute, cu cea recunoscută de gnostici, o străveche erezie).

În sfârșit, cea de a treia ne vine de la mari Părinți ai Bisericii precum Sfântul Dionisie Areopagitul sau Sfântul Grigorie Teologul. În toate aceste liste, numele primilor patru arhangheli sunt aceleași: Mihail, Gavriil, Rafail și Uriil. Următoarele trei nume sunt, în funcție de lista folosită, astfel:

1. După Cartea lui Enoh (tradiția iudaică și cea orientală ortodoxă): Raguil; Sarachiil sau Saraqail; (Je)Re(h)miil sau (Je)Ra(h)miil;

2. După tradiția ortodoxă răsăriteană: Varahiil; Salatiil; (Je)Gudiil sau (Je)Hudiil;

3. După tradiția occidentală: (H)Anail sau (H)Aniil; Jophiil sau Cassiil; Zedekiil sau Sachiil.

Explicația și traducerea tuturor numelor se găsește mai jos. Însă tradiția orientală și ea răsăriteană ortodoxă au în comun numele încă unui arhanghel, anume cel de-al șaselea, numit Selafiil (Salatiil sau Sarachiil). De asemenea, este important de remarcat că ultimii trei arhangheli din tradiția răsăriteană reprezintă cele trei forme sau tipuri de rugăciune: de laudă, de cerere și de mulțumire. De asemeni, Zadkiel sau (S/)Zedekiel este unul din purtătorii de stindard (împreună cu Zophiel/Jophiel) care îl urmează îndeaproape pe Arhanghelul Mihail atunci când acesta intră în luptă, în fruntea oștilor cerești.

 

Înţelesurile numelor arhanghelilor

- Mihail: “Acela care este ca Dumnezeu” sau “Cine este cel care e ca Dumnezeu?” (Daniel 10,13; 12,1; Epistola Sfântului Apostol Iuda v. 9; Apocalipsa 12,7-8).

- Gavriil: “Omul (puternic al) lui Dumnezeu” sau “Dumnezeu este puternic”(“Puterea lui Dumnezeu”) ( Daniel 8,16; 9,21; Luca 1,19-26). Este numit și Djibril sau Jibril.

- Rafail:Dumnezeu vindecă” (“Vindecare de la Dumnezeu”) (Tobit3,17; 12,15). Numit și Israfel.

- Uriil:Lumina sau Focul lui Dumnezeu” (III Ezdra 4,1?). Numit și Sariil, Suriil sau Muriil.

- Selafiil:Porunca, Vestitorul sau Rugăciunea lui Dumnezeu“, întrucât porunca și rugăciunea sunt cele două moduri de comunicare: una descendentă, cealaltă ascendentă. Mai este numit și Salatiil, Selatiil, Serafiil, Sarachiil, Saraqail, Zarachiil, Zerachiil, sau Zahariil.

- Iehudiil:Mărirea, Lauda sau Slăvirea lui Dumnezeu.” Mai este numit și Gudiil sau Iegudiil.

- Varahiil:Binecuvântare sau Binecuvântări de la Dumnezeu“. Numit și Barahiel sau Varahiel.

- Raguil:Prieten al lui Dumnezeu” Numit și Raziil, care înseamnă “Secretele/tainele lui Dumnezeu. Nu este același cu Rafail.

- Ieremiil:Îndurarea, Înălțarea sau Milostivirea lui Dumnezeu” (cf. III Ezdra 4,36 ? ). Numit și Ieramiil, Ieremiel, Ramiel sau Remiel.

- Anail: “Harul sau Bucuria lui Dumnezeu“. Numit și Aniel, Hanael sau Haniel.

- Iofiil:Frumusețea lui Dumnezeu“. Numit și Orifiel, Iufiel, Zufiel, Zofiil, Zofchiel, Zafiel, Zafchiel, Cafziel, Cassiel sau Kepharel.

- Zedechiel: “Dreptatea, Îndreptarea sau Judecata lui Dumnezeu“. Numit și Saxhiel, Tsadkiel, Zadakiel, Zadkiel, Zedekul.

 

Îngerul căzut

Lucifer/Satan: “Purtătorul de Lumină” sau “Steaua dimineții“, după Isaia 14,12; “Dușmanul” (Iuda 1,9, Apocalipsa 12,9). Alte nume date acestui arhanghel căzut (sau celor care l-au urmat) sunt: Azael, Azazel, Azrael, Izrael, Izreel sau Uzziel; Camael, Camiel, Camniel, Cancel, Chamuel, Kemuel, Samael, Shemuel, Simiel, or Zamael; Samiaza; Satanael.

 

Iconografie

Dionisie din Furna arată Sfinţii Arhangheli, atunci când sunt reprezentaţi împreună, se zugrăvesc cu chip de oameni, tineri, „cu capul gol, cu părul strâns cu o panglică albă legată la ceafă”, în veşminte militare, purtând brâie de aur şi eventual şi mantii (militare), ţin în mâini arcuri, lăncii sau halebarde.  Pentru reprezentarea şi atributele individuale ale Sf. Arhangheli, a se vedea articolele dedicate fiecăruia.

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Prăznuirea lor de catre Biserica Ortodoxă se face la data de 8 noiembrie - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil - foto preluat de pe doxologia.ro

8 noiembrie este sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, în jurul cărora Biserica adună și serbează toată obștea, tot “soborul” Sfinților Îngeri laolaltă. Ca sărbătoare a îngerilor, ziua de 8 noiembrie a început a se serba de prin veacul al V-lea și ea s-a răspândit repede în tot Răsăritul creștin.

Despre îngeri se spune că sunt “duhuri slujitoare” (Evrei, 1, 14), adică ființe fără de trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu și totodată prieteni și ocrotitori ai oamenilor. Așadar, dacă îngerii se arată sub forme văzute, aceasta nu este firea lor adevărată; forma văzută este un chip de împrumut, ei fiind “lumea nevăzută”, “cerul”.

După Sfânta Scriptură și după mărturisirile Sfinților, îngerii iubesc pe Dumnezeu, Îl preamăresc și împlinesc voia Lui în conducerea lumilor, împărățiilor, a popoarele, a oamenilor. Ca slujitori, îngerii uneori împlinesc și pedepse date de Dumnezeu, precum focul din Sodoma sau pedepsele din Egipt.

Dar, în mod statornic, îngerii ajută la apărarea și călăuzirea oamenilor. Ei duc rugăciunile la Dumnezeu, ocrotesc pe cei drepți: pe Lot de foc, pe Ilie de Ahab, pe cei trei tineri în cuptorul din Babilon, pe Apostolul Petru de Irod. De asemenea, îngerii vestesc faptele mari ale mântuirii: Nașterea Domnului, suferința din Ghetsimani, Învierea Domnului, a doua Lui venire.

Îngerii păzitori sfătuiesc de bine pe oameni prin glasul conștiinței: tot ce este în noi bun, curat, luminat, orice gând frumos, orice mișcare bună a inimii, rugăciunea, pocăința, faptele bune, toate acestea se nasc în noi și se înfăptuiesc din îndemnul îngerului păzitor.

La început, toți îngerii au fost făcuți de Dumnezeu buni, strălucind de frumusețe, de înțelepciune și de tot felul de daruri. Dar, Stăpânul Cerului și al pământului i-a supus unei încercări prin care îngerii, dispunând de voie liberă, să-și dovedească ascultarea.

În această încercare, ce s-a petrecut înainte de facerea lumii, o parte din îngeri, în frunte cu Lucifer, cel mai frumos și cel mai înzestrat dintre ei, s-a răzvrătit împotriva Creatorului, zicând: “Pune-voi scaunul meu deasupra norilor și voi fi asemenea cu Cel Preaînalt”. Amețit de mândrie, n-a vrut să mai asculte de Dumnezeu.

Despre căderea lui Lucifer și a îngerilor lui, Scriptura ne vorbește așa: “Și s-a făcut război în cer: Mihail și îngerii lui au pornit război cu balaurul. Și se războia și balaurul și îngerii lui și n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer. Și a fost aruncat balaurul cel mare, șarpele cel de demult, care se cheamă Satana, diavolul cel ce înșela pe toată lumea, pe pământ și îngerii lui au fost aruncați cu el“. Astfel a căzut Lucifer din cinstea de arhanghel: “Am văzut pe Satana ca un fulger căzând din cer“.

În momentul în care Satana a căzut împreună cu cei care l-au urmat în răzvrătirea lui, Sfântul Arhanghel Mihail ar fi spus: „Să luăm aminte! Să stăm bine, să stăm cu frică înaintea Celui ce ne-a făcut pe noi şi să nu cugetăm cele potrivnice lui Dumnezeu. Să luăm aminte ce au pătimit cei ce erau împreună cu noi zidiţi şi cum se împărtăşeau cu noi din dumnezeiasca lumină. S

ă luăm aminte cum, îndată, din lumină s-au prefăcut în întuneric pentru mândria lor şi din înălţime au fost aruncaţi jos, în adînc. Să luăm aminte, cum a căzut din cer luceafărul cel ce răsărea dimineaţa şi s-a sfărâmat pe pământ“ (Vieţile Sfinţilor pe luna Noiembrie).

Astfel s-a întocmit soborul, adică adunarea și unirea tuturor îngerilor credincioși lui Dumnezeu, iar Mihail Arhanghelul a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu căpetenie a îngerilor buni și de bine făcător al mântuirii oamenilor și, luând chip văzut, s-a arătat multora, atât în Legea veche cât și în Legea nouă.

Împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail este serbat și Arhanghelul Gavril, care, luând chip văzut, multe faceri de bine a dăruit neamului omenesc, arătate în cele două Testamente.

 

Sărbători

- în calendarul ortodox: 8 noiembrie

- în calendarul romano-catolic: 29 septembrie

- în calendarul greco-catolic: 8 noiembrie

- în calendarul luteran: 29 septembrie

- în calendarul anglican: 29 septembrie

 

Arhanghelul Mihail

Sfântul Arhanghel Mihail, icoană de Simon Ușakov, secolul al XVII-lea - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfântul Arhanghel Mihail, icoană de Simon Ușakov, secolul al XVII-lea – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Arhanghelul Mihail este un arhanghel în învățăturile iudaice, creștine și islamice.

În ebraică, semnificația numelui Mihail este interpretată în mod tradițional ca o întrebare retorică: „Cine este ca Dumnezeu?” (la care se așteaptă un răspuns negativ), pentru a sugera faptul că nimeni nu este ca Dumnezeu. În acest fel, Mihail este reinterpretat ca un simbol de umilință în fața lui Dumnezeu.

În Biblia ebraică Mihail este menționat de trei ori în Cartea lui Daniel, o dată ca un „prinț mare, care se ridică pentru copiii poporului tău”. Ideea că Mihail a fost avocat al evreilor a devenit atât de răspândită că, în ciuda interdicției rabinice împotriva apelului la îngeri ca intermediari între Dumnezeu și poporul său, Mihail a ajuns să ocupe un anumit loc în liturgia evreiască.

În Noul Testament, Mihail conduce armatele lui Dumnezeu împotriva forțelor lui Satana în Cartea Apocalipsei, unde în timpul războiului din cer îl învinge pe Satana. În Epistola lui Iuda se face referire la Mihail în mod special ca „arhanghel”.

Sanctuare creștine pentru Mihail au apărut în secolul al IV-lea, când a fost văzut pentru prima oara drept înger vindecător, iar apoi de-a lungul timpului ca un protector și lider al armatei lui Dumnezeu împotriva forțelor răului. Prin secolul al VI-lea, devoțiuni pentru Arhanghelul Mihail au fost răspândite, atât în Bisericile de Est cât și în Bisericile de Vest. În timp, învățăturile lui Mihail au început să varieze între confesiunile creștine.

După creștinarea Imperiului Roman, Arhanghelul Mihail a fost considerat patron al Sfântului Imperiu Roman, iar apoi patron al Germaniei.

 

Introducere

Termenul arhanghel este format din arche (gr. conducător, cel mai mare, comandant) și anghelos (gr. mesager, sol, înger) și se traduce prin „Comandantul îngerilor”, „Cel mai mare Mesager”. Cuvântul apare doar de două ori în întreaga Biblie, o dată fiind legat de „Mihail”, iar altă dată de „Domnul Hristos”. Contrar credinței populare, Biblia nu acordă lui Gabriel sau altcuiva acest titlu de Arhanghel. Arhanghelul Mihail

În Biblie există cinci referințe care dezvăluie o identitate enigmatică: Mihail, Arhanghel, Marele Voievod:

- „Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor, și am ieșit biruitor.”

- „Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, în afară de voievodul vostru Mihail.”

- „În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău.”

- „Și în cer s-a făcut un război. Mihail și îngerii lui s-au luptat cu balaurul.”)

- „Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului… pentru trupul lui Moise.”

Sfântul Arhanghel Mihail este denumit în cântările Bisericii Ortodoxe "Mare Voievod" sau "Arhistrateg al puterilor cereşti", fiind considerat căpetenia cetelor îngereşti. El este înfăţişat în iconografia bisericească în chip de oştean purtând o sabie vâlvâietoare de foc, semn că el vesteşte dreptatea Lui Dumnezeu şi apără pe credincioşi. Pe 6 septembrie, Biserica face pomenirea minunii înfăptuite de Sfântul Arhanghel în oraşul Colose  foto (Arhanghelul Mihail, pictură, Santa Maria della Concezione, Roma): ro.wikipedia.org

Arhanghelul Mihail, pictură, Santa Maria della Concezione, Roma – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Opțiunea identificării lui Mihail cu Mesia / Hristos

Patru perechi de pasaje paralele:

- Glasul care învie morții: 1 Tesaloniceni 4,16: „Însuși Domnul cu un strigăt (de luptă), cu glasul de arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer; și întâi vor învia cei morți în Hristos.” Aici, în momentul învierii morților, Domnul apare vorbind cu glasul de arhanghel. E știut că îngerii n-au putere să învie morții, ci doar Dumnezeu.

Glasul de arhanghel este glasul dătătorului vieții, care are puterea să restaureze viața. (Expresia greacă ἐν φωνῇ ἀρχαγγέλου se traduce: „cu glas de arhanghel”, adică glasul care poruncește îngerilor.) Ioan 5,25-29: „ …vine ceasul… când cei morți vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, și… vor învia… Vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele…”. Ioan descrie cu alte cuvinte același moment culminant. Biblia spune că este un singur glas care învie morții, al Singurului care este Învierea și viața (Ioan 11,25); al Fiului – Singurul căruia Tatăl I-a dat puterea să învie pe morți (Ioan 5,21).

- Persoana care învie morții: Iuda 9: „Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului și se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: ’Domnul să te mustre!’”.

Versetul face referire la lupta Arhanghelului Mihail cu diavolul pentru trupul lui Moise, în momentul învierii lui Moise și luării lui la ceruri (de unde Moise va coborî împreună cu Ilie pe Muntele schimbării la față, ca să-L încurajeze pe Hristos înaintea răstignirii – Matei 17,3). 1 Tesaloniceni 4,16,:

Însuși Domnul cu un strigăt (κελεύσμα = strigăt de luptă, ordin militar), cu glas de Arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, va coborî din cer; și… vor învia cei morți în Hristos.”. În ambele texte, aceeași ”Persoană” care învie morții. Sunt singurele locuri biblice în care apare titlul de Arhanghel.

- Eroul aceluiași eveniment: Ioan 5,28.29: „ … toți cei din morminte vor auzi glasul Fiului și vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată.” Daniel 12, 1-2: „În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău… Mulți din cei ce dorm în țărâna pământului se vor scula: unii pentru viața veșnică, și alții pentru ocară și rușine veșnică.”

În ambele pasaje este descrisă aceeași scenă a învierii. În ambele este un singur Erou, același care declanșează evenimentul. Celebrul comentator biblic din secolele XVIII-XIX, Matthew Henry, scria:

Mihail înseamnă ’Cine este ca Dumnezeu’. Numele acesta, împreună cu cel de ’Marele Voievod (Prinț)’, se referă la Mântuitorul divin. Hristos este singurul care stă în favoarea copiilor poporului nostru, prin jertfa pe care a adus-o și care-i conferă dreptul să fie Ocrotitorul lor…

- O identificare-cheie: Isaia 9,6: „Căci un Copil (Mesia) ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: ’Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părinte al veșniciilor, Domn al păcii”. Termenul românesc „Domn” este folosit de traducător pentru cuvântul ebraic „Sar”. Daniel 12,1: „În vremea aceea Se va scula Marele Voievod Mihail...” Termenul românesc „Voievod” este folosit pentru traducerea aceluiași cuvânt ebraic, și anume tot „Sar”.

Teofania lui Iosua: Biblia relatează cum Iosua se întâlnește cu un personaj misterios (Iosua 5,14.15), care se identifică drept „Căpetenia oștirii Domnului” și îi cere lui Iosua să-și scoată încălțămintea înaintea Sa, exact cum îi ceruse Dumnezeu lui Moise, când cu rugul (Exod 3,5.6).

Această „Căpetenie” nu este un înger, căci Biblia arată clar că îngerilor nu trebuie să li se aducă închinare (Apocalipsa 19,10; 22,8.9), ci numai lui Dumnezeu. Termenul ebraic pentru cuvântul tradus aici prin „Căpetenie” este același „Sar”.

Iustin Martirul, Origene, Cyprian, Eusebius, Theodoret, etc., au identificat pe Căpetenia Oștirii Domnului din Iosua 5, fie cu „Îngerul/Solul Domnului”, care este Iisus, fie cu Arhanghelul Mihail din Daniel 10 și 12. Mihail Arhanghelul a fost identificat cu „Îngerul (Solul) Domnului”, pe temeiul descrierilor din capitolele: Geneza 16; 21; 22; 31; Exodul 3; 14; Numeri 22; Judecători 2; 5; 6; 13; 1 Samuel 29; 2 Samuel 14; 19; 24; 1 Împărați 19; 2 Împărați 1; 19; 1 Cronici 21; Isaia 37; Zaharia 3.

De asemenea, a fost identificat și cu „Îngerul (Solul) Feței (Prezenței) Domnului” (Isaia 63), cu Solul Legământului. Întrucât acest personaj ceresc este descris în teofaniile biblice ca fiind un trimis al lui Dumnezeu, dar în același timp poartă numele lui Dumnezeu, precum și atribute divine și dreptul de a fi adorat, s-a impus concluzia că nu poate fi altul decât Hristos, preexistent și apoi întrupat și glorificat.

Puține confesiuni și-au însușit această identificare nepopulară. Unul din motive este acela că statutul de „înger” ar sugera, mai degrabă, o creatură, ceea ce unele confesiuni antitrinitare chiar afirmă (e.g. Martorii lui Iehova). Dar nu orice teologie care îl identifică pe Arhanghelul Mihail cu Hristos îl consideră pe Hristos un înger.

În limbile biblice, termenii care au fost traduși cu „înger” nu se referă la natura ființei, ci la rol / funcție / misiune (מלאך mal’akh = sol, trimis, delegat, ambasador, reprezentant; ἄγγελος ánghelos = sol, vestitor, etc.). De aceea, milioane de creștini (în special Adventiștii de Ziua a Șaptea) acceptă această identificare a lui Mihail cu Iisus, păstrând în același timp credința în dumnezeirea deplină a Mântuitorului.

Desigur, există obiecții aduse acestei opinii teologice.

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Arhanghelul Gabriel

Arhanghelul Gabriel - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Arhanghelul Gabriel – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Numele „Gabriel” (Gavril sau Gavriil) semnifică în limba ebraică Dumnezeu este puterea mea (latină: Sanctus Gabriel; italiană: San Gabriello; arabă: Jibril).

Numele său este menționat de patru ori în Biblie, niciodată însă ca „arhanghel”: de două ori în Daniel (8.16 și 9.21) și de două ori în Luca (1.19 și 1.26). După evanghelistul Luca, Gabriel ar fi anunțat atât nașterea lui Ioan Botezătorul, cât și a lui Iisus.

De fiecare dată apare ca un mesager care aduce vești importante. Mai întâi, el l-a anunțat pe Daniel despre întoarcerea evreilor din captivitatea babiloneană, după care i-a revelat (printr-o viziune spirituală) viitorul națiunilor. În tradiția ebraică Gabriel a fost și îngerul pedepsei divine care s-a abătut asupra așezărilor Sodoma și Gomora.

Tot el i-a spus lui Zaharia (la o vârstă înaintată) că soția sa (Elisabeta) îi va naște un copil (Ioan Botezătorul), și în cele din urmă i-a spus Mariei că ea este cea aleasă dintre femei. Arhanghelul Gabriel (Gavril-Gavriil) este, alături de Arhanghelul Mihail, unul dintre cei mai importanți îngeri în cadrul tradiției iudeo-creștine și a celei islamice. Este cel de-al doilea în rang printre Arhangheli.

Profetul Mahomed afirmă că Gabriel (Djibril), cel cu 140 de perechi de aripi, i-ar fi dictat Coranul, vers cu vers. În tradiția islamică, Gabriel este considerat a fi spiritul divin al adevărului.

 

Noul Testament

Prima mențiune a lui Gabriel în ceea ce îl privește pe Ioan Botezătorul este despre un înger care apăru în fața celui care va deveni tatăl său, Zaharia, a cărui soție nerodnică, Elisabeta, era una dintre fiicele lui Aaron.

Un înger al Domnului îi apăru atunci, stând la dreapta altarului tămâierii. La vederea lui, Zaharia se cutremură și-l cuprinse frica. Dar îngerul îi zise: «Nu-ți fie teamă, Zaharia, căci rugăciunea ta a fost ascultată. Elisabeta, soția ta, îți va naște un fiu și-i vei pune numele de Ioan. Tu vei tresălta de veselie, și de nașterea lui se va bucura multă lume, căci va fi mare înaintea Domnului…

Încă din sânul maicii sale va fi umplut de Duhul sfânt, și pe mulți dintre fiii lui Israel îi va readuce la Domnul Dumnezeul lor…» Zaharia îi zise îngerului: «După ce voi cunoaște acest lucru? Căci eu sunt bătrân și soția mea, de asemenea, este înaintată în vârstă». Îngerul îi răspunse: «Eu sunt Gabriel, care stau în fața lui Dumnezeu. Am fost trimis să-ți vorbesc și să-ți aduc această veste bună. Iată, pentru că nu ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor, vei fi mut și nu vei putea vorbi până în ziua în care acestea se vor împlini»“.

Sfântul Arhanghel Gavriil (sau Gabriel) a fost numit voievod (conducător) al oștirilor cerești; numele lui este asociat cu multe întâmplări din Sfânta Scriptură, și mai ales cu vestirea către Maica Domnului a zămislirii Domnului Iisus Hristos. Astfel, rolul său cel mai important a fost considerat cel de vestitor al mântuirii oamenilor. Biserica ține Soborul Sf. Arhanghel Gavriil pe 26 martie, în ziua următoare Bunei Vestiri, și iarăși pe 13 iulie; de asemeni, este sărbătorit împreună cu ceilalți Arhangheli pe 8 noiembrie  foto (Buna Vestire de Anton Raphael Mengs — Arhanghelul Gabriel apărând înaintea Preacuratei Fecioare Maria): ro.wikipedia.org

Buna Vestire de Anton Raphael Mengs — Arhanghelul Gabriel apărând înaintea Preacuratei Fecioare Maria – foto preluat de pe  ro.wikipedia.org

Luca1: 10 În ceasul tămâierii, toată mulțimea norodului se ruga afară.Lev 16.17; Apoc 8.3-4;

11 Atunci un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia și a stat în picioare la dreapta altarului pentru tămâiere.Ex 30.1;

12 Zaharia s-a înspăimântat, când l-a văzut; și l-a apucat frica.Jud 6.22; Jud 13.22; Dan 10.8; Luca 1.29; Luca 2.9; Fapt 10.4; Apoc 1.17;

13 Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevasta ta Elisabeta îți va naște un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan.Luca 1.60-63;

14 El va fi pentru tine o pricină de bucurie și veselie, și mulți se vor bucura de nașterea lui.Luca 1.58;

15 Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură amețitoare și se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale.Num 6.3; Jud 13.4; Luca 7.33; Ier 1.5; Gal 1.15;

16 El va întoarce pe mulți din fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor.Mal 4.5-6;

17 Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților la copii și pe cei neascultători la umblarea în înțelepciunea celor neprihăniți, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.”Mal 4.5; Mat 11.14; Marc 9.12;

18 Zaharia a zis îngerului: „Din ce voi cunoaște lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân, și nevasta mea este înaintată în vârstă.”Gen 17.17;

19 Drept răspuns, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gabriel care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ți vorbesc și să-ți aduc această veste bună.Dan 8.16; Dan 9.21-23; Mat 18.10; Evr 1.14;

20 Iată că vei fi mut și nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor.”

Când se sfârșiseră zilele serviciului său, se întoarce acasă. După câtva timp, Elisabeta, soția lui, rămase însărcinată, dar a tăcut despre aceasta timp de cinci luni. Zicea în sufletul ei: «Minunat lucru a făcut Domnul pentru mine, în ziua în care a binevoit să înlăture ocara mea din fața oamenilor».

Când s-a împlinit timpul să nască, Elisabeta născu un fiu. Vecinii și rudele ei auziseră că Domnul a copleșit-o cu milostivirea sa și se bucurară împreună cu ea. În ziua a 8-a, au venit pentru ceremonia tăierii împrejur a pruncului și voiau să-l numească Zaharia, după numele tatălui său.

Dar mama interveni, zicând: «Nicidecum Se va chema Ioan » Ei îi ziseră: «Nu este nimeni printre rudele tale care să poarte acest nume». Atunci l-au întrebat prin semne pe tatăl său, ce nume vrea să-i dea. El ceru o tăbliță și scrise aceste cuvinte: «Numele lui este Ioan…» În aceeași clipă, i se deschise gura și vorbea preamărindu-l pe Dumnezeu…

După încheierea săptămânii de slujire, Zaharia s-a întors acasa, in Hebron iar nevasta lui a născut. După încheierea celor “cinci luni” (Luca 1:21-25) de sarcină, Gabriel este mențional din nou:

Luca1:26 În luna a șasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret,

27 la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.Mat 1.18; Luca 2.4-5;

28 Îngerul a intrat la ea și a zis: „Plecăciune, ție, căreia ți s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei!” Dan 9.23; Dan 10.19; Jud 6.12;

29 Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta.Luca 1.12;

30 Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.

31 Și iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus.Isa 7.14; Mat 1.21; Luca 2.21;

32 El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; și Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.Marc 5.7; 2Sam 7.11-12; Ps 132.11; Isa 9.6-7; Isa 16.5; Ier 23.5; Apoc 3.7;

33 Va împărăți peste casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit.”Dan 2.44; Dan 7.14-27; Mic 4.7; Ioan 12.34; Evr 1.8;

34 Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu știu de bărbat?

35 Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naște din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.Mat 1.20; Mat 14.33; Mat 26.63-64; Marc 1.1; Ioan 1.34; Ioan 20.31; Fapt 8.37; Rom 1.4;

36 Iată că Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea un fiu la bătrânețe; și ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a șasea lună.

37 Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.Gen 18.14; Ier 32.17; Zah 8.6; Mat 19.26; Marc 10.27; Luca 18.27; Rom 4.21;

38 Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Și îngerul a plecat de la ea.
Cântarea Mariei.

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

 

cititi mai mult despre Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil si pe: basilica.rodoxologia.ro; www.crestinortodox.ro

cititi si:

- Acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil (8 Noiembrie)

- Superstiţii de Sfinţii Mihail şi Gavriil, ziua când munca e interzisă. Ce păţeşti dacă lucrezi pe 8 noiembrie, cum aduci sporul

(†) Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Înălţarea Sfintei Cruci

Înălțarea Sfintei Cruci este cea mai veche și cea mai importantă dintre sărbătorile creștine închinate cinstirii crucii lui Iisus. Atât în calendarul bizantin (ortodox și greco-catolic), cât și în cel latin această sărbătoare se ține pe data de 14 septembrie.

Saint Helena & Heraclius taking the Holy Cross to Jerusalem, Museo de Zaragoza, óleo sobre tabla (195 x 115 cm.) procedente del retablo de la Santa Cruz de Blesa, Teruel - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Saint Helena & Heraclius taking the Holy Cross to Jerusalem, Museo de Zaragoza, óleo sobre tabla (195 x 115 cm.) procedente del retablo de la Santa Cruz de Blesa, Teruel – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Semnificație

Prin această sărbătoare creștinii comemorează două evenimente deosebite din istoria lemnu lui crucii:

- aflarea crucii (de către Sfânta Elena, mama împăratului Constantin cel Mare) pe care a fost răstignit Iisus și înălțarea ei solemnă, în văzul tuturor, de către episcopul Macarie de Ierusalim, în ziua de 14 septembrie 326;

- readucerea lemnului crucii de la perși, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius I, care a depus-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după care patriarhul Zaharia de Ierusalim a înălțat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie 630.

The Finding of the True Cross, Agnolo Gaddi, Florence, 1380 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

The Finding of the True Cross, Agnolo Gaddi, Florence, 1380 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Istorie

Începutul cultului public și oficial al crucii lui Isus s-a petrecut în anul 335, cu ocazia sfințirii bisericii zidite de împăratul Constantin cel Mare, la propunerea împărătesei Elena, pe Golgota, locul Calvarului și al îngropării lui Isus (vestita Biserică a Sfântului Mormânt, sau Martirion/Martyrium, iar mai târziu “Ad Crucem“). Conform pelerinei creștine Egeria (sec. IV), în această biserică, consacrată în ziua de 13 septembrie, a fost depusă spre păstrare cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperită de puțină vreme de sfânta Elena, mama lui Constantin.

Dar sărbătoarea liturgică a Înălțării Sfintei Cruci s-a stabilit o zi mai târziu, pe 14 septembrie, și așa s-a transmis și în Occident, cu începere din secolele VII-VIII, când la evenimentul din 335 s-a adăugat comemorarea redobândirii relicvei Sfintei Cruci de către împăratul bizantin Heraclie în anul 629. Cu paisprezece ani mai înainte, regele persan Cosroe Parviz, cucerind Cetatea Sfântă a Ierusalimului, a luat ca pradă de război și racla cu lemnul Sfintei Cruci. Heraclie a recuperat Crucea prin război, și a depus-o în Biserica Sfântului Mormânt.Câțiva ani mai târziu, în anii 634-635, lemnul Sfintei Cruci a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol (și înapoi) într-o procesiune solemnă care s-a păstrat până astăzi în cultul bizantin al sărbătorii din 14 septembrie.

Părțile din Cruce care au rămas la Ierusalim s-au pierdut definitiv în anul 1187, când a fost luată de episcopul de Betleem și dusă în Bătălia de la Hattin. Au rămas doar bucățile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol și la Roma.

"Cruciații descoperă Sfânta Cruce" - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Cruciații descoperă Sfânta Cruce” – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

cititi mai mult despre Înălţarea Sfintei Cruci si pe: ro.orthodoxwiki.orgbasilica.ro doxologia.roen.wikipedia.org

cititi si:

Predică la Înălţarea Sfintei Cruci – Pr. Nicolae Tănase

Predică la Înălţarea Sfintei Cruci – Pr. Ilie Cleopa

 

Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana (9 septembrie)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe ro.wikipedia.orgro.orthodoxwiki.org

 

Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana (9 septembrie)

Cult

După o veche tradiție atestată încă din secolul al II-lea, Ioachim și Ana erau părinții Sfintei Maria. În Noul Testament, părinții sf.Maria nu sunt amintiți. Cultul Sf.Ana exista în Răsărit în secolul al VI-lea și s-a răspândit în Occident în secolul al X-lea. Cultul Sf.Ioachim este de dată mai recentă (sec. XVI).

Biserica Sf.Ana din Ierusalim se găsește în apropierea Porții Leilor și a Lacului Bethesda, pentru că se presupune ca Ana și Ioachim ar fi locuit aici. Biserica a fost construită în anul 1142, din inițiativa văduvei Avda a lui Balduin I (fostul rege al Ierusalimului între anii 1100-1118).

Sfinții și drepții Ioachim și Ana sunt părinții Maicii Domnului, bunicii lui Iisus Hristos. Prăznuirea lor are loc în 9 septembrie, a doua zi după Nașterea Maicii Domnului, iar adormirea Sfintei Ana se prăznuiește în 25 iulie - foto: doxologia.ro

Sfinții și drepții Ioachim și Ana - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfinții și drepții Ioachim și Ana sunt părinții Maicii Domnului, bunicii lui Iisus Hristos. Prăznuirea lor are loc în 9 septembrie, a doua zi după Nașterea Maicii Domnului, iar adormirea Sfintei Ana se prăznuiește în 25 iulie.

 

Viețile

Sfântul Ioachim era din tribul lui Iuda și descendent al Regelui David. Ana era fiica preotului Matan, din tribul lui Levi, asemenea Marelui Preot Aaron. Matan a avut trei fiice: Maria, Zoe și Ana. Maria s-a căsătorit în Betleem și a născut-o pe Salomeea, Zoe s-a măritat și ea în Betleem și a născut-o pe Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, iar Ana s-a măritat în Nazaret cu Ioachim și la o vârstă înaintată a născut-o pe Maica Domnului.

Sfinții și drepții Ioachim și Ana sunt părinții Maicii Domnului, bunicii lui Iisus Hristos. Prăznuirea lor are loc în 9 septembrie, a doua zi după Nașterea Maicii Domnului, iar adormirea Sfintei Ana se prăznuiește în 25 iulie - Sfinții Ioachim și Ana, cu fiica lor, Pururea Fecioara Maria - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfinții Ioachim și Ana, cu fiica lor, Pururea Fecioara Maria – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Ioachim și Ana au fost căsătoriți timp de cincizeci de ani fără să aibă copii. Ei au trăit în liniște și credință, folosind doar o treime din venitul lor pentru ei înșiși și dând o treime săracilor și o treime Templului, ei fiind foarte înstăriți.

Odată, pe când erau deja bătrâni și erau în Ierusalim să jertfească Domnului, Marele Preot Isahar l-a mustrat pe Ioachim, „Tu nu ești vrednic să aduci jertfă cu aceste mâini sterpe”. Cei care aveau copii l-au înghiontit pe Ioachim, dându-l la o parte ca pe unul nedemn de a jertfi Domnului, căci a nu avea copii era privit atunci ca o pedeapsă divină. Acest lucru a adus multă amărăciune în sufletele celor doi soți, care ajunseseră deja la o vârstă înaintată, iar ei au plecat acasă cu inima îndurerată. Atunci, cei doi au început să se roage Domnului să facă cu ei minunea pe care El a făcut-o cu Avraam și cu Sara și să le dea un prunc care să aducă bucurie bătrâneții lor.

Domnul le-a trimis îngerul Său, care le-a dat vestea bună că vor avea „o fiică mult binecuvântată, prin care toate neamurile pământului se vor binecuvânta și prin care va veni mântuirea lumii”. Ana a rămas în curând însărcinată, iar peste nouă luni a născut-o pe Sfânta Fecioară Maria. Zămislirea Maicii Domnului este prăznuită de Biserică în 9 decembrie, iar Nașterea Maicii Domnului este sărbătorită pe 8 septembrie.

Visul Sfântului Ioachim (Giotto) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Visul Sfântului Ioachim (Giotto) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La vârsta de trei ani, Ioachim și Ana au dus-o pe Sfânta Fecioară la templu și au închinat-o slujirii lui Dumnezeu, încredințând-o preotului Zaharia. Atunci, după ce părinții ei au adus sacrificii Domnului (după obiceiul vremii), au lăsat-o împreună cu celelalte fecioare în apartamentele Templului să crească acolo. Biserica prăznuiește Intrarea în Biserică a Maicii Domnului în 21 noiembrie.

Giotto, Aducerea Fecioarei Maria în Templul din Ierusalim - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Giotto, Aducerea Fecioarei Maria în Templul din Ierusalim – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Adormirea

În următorii șapte ani, Dreapta Ana și Ioachim au vizitat-o adesea pe Maria la Templu, până la moartea lor; aceasta a rămas însă orfană la vârsta de zece ani. Sfântul Ioachim a trăit 80 de ani, iar Ana 79 de ani. Prăznuirea adormirii Sfintei Ana are loc în 25 iulie.

 

Moaște

În timpul domniei Sfântului Iustinian Împăratul (527-565), a fost construită o biserică în cinstea Sfintei Ana la Deutera. Împăratul Iustinian al II-lea (685-695; 705-711) a restaurat această biserică după ce Sfânta Ana i-a apărut soției sale însărcinate. Atunci trupul și vălul (maforionul) Sf. Ana au fost aduse la Constantinopol.

 

cititi mai mult despre Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana si pe: doxologia.ro; ro.orthodoxwiki.org; en.wikipedia.org

Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie)

The Birth of the Blessed Virgin Mary by Giotto, in the Scrovegni Chapel Padua, Italy (circa 1305)

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Nașterea Maicii Domnului

Nașterea Maicii Domnului, cunoscută în popor și ca Sfânta Maria Mică, este prima sărbătoare mare a anului bisericesc (anul bisericesc începe la 1 septembrie) și se sărbătorește pe data de 8 septembrie atât de către biserica ortodoxă cât și de cea catolică. Cu toate că în Noul Testament nu se relatează acest eveniment, el este prezentat de alte surse dintre care cea mai importantă este Protoevanghelia lui Iacob, carte apocrifă care a fost scrisă în jurul anului 145 și relatează originea și copilăria fecioarei Maria. Conform acesteia, Maria a avut o descendență atât împărătească, cât și preoțească: tatăl ei, Ioachim, provenea din seminția lui Iuda, urmaș al regelui David, iar mama, Ana.

Visul Sfântului Ioachim (Giotto) - foto: ro.wikipedia.org

Visul Sfântului Ioachim (Giotto) – foto: ro.wikipedia.org

Nașterea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, care este sărbătorit în 8 septembrie.

Preasfânta Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu Maria s-a născut din părinți în vârstă, care mai înainte fuseseră fără copii, pe nume Ioachim și Ana, ca răspuns la rugăciunile lor. Creștinii ortodocși nu mărturisesc doctrina romano-catolică a Imaculatei Concepții a Mariei, prin care se presupune că Maria a fost ferită de păcatul strămoșesc pe care noi toți îl purtăm ca urmare a descendenței din Adam și Eva, anticipând astfel nașterea lui Hristos cel fără de păcat.

Biserica Ortodoxă mărturisește, bineînțeles, că Maica Domnului a primit păcatul strămoșesc, fiind concepută la fel ca întreaga omenire și astfel a avut nevoie de mântuire ca și noi. Credința ortodoxă nu tratează subiectul foarte clar, reținând doar mărturisirea că Maica Domnului ar fi primit păcatul originar și că Maria a devenit Preacurată în momentul Bunei Vestiri.

"Nașterea Maicii Domnului" de Jusepe Leonardo - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Nașterea Maicii Domnului” de Jusepe Leonardo – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Slujba sărbătorii

În seara praznicului, se ține Vecernia care conține trei citiri din Vechiul Testament care au trimiteri la Noul Testament. Prima este din Cartea Facerii 28,10-17, despre scara lui Iacov care unește cerul cu pământul și care duce cu gândul la unirea omului cu Dumnezeu care se realizează cel mai deplin și mai perfect în Maria, Maica lui Dumnezeu: “Cât de înfricoșător este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!” (Facere 28, 17).

A doua este din Cartea lui Iezechiel 43,27-44,4: viziunea templului cu ușa spre răsărit închisă întotdeauna și plină de slava lui Dumnezeu și care o simbolizează pe Maica Domnului. Iar a treia este din Cartea Pildelor lui Solomon 9,1-11: și aici Maria este considerată “casa” pe care Înțelepciunea Divină și-a construit-o sieși.

Uneori se ține Utrenia în dimineața praznicului. Evanghelia Utreniei este din Luca 1;39-49, 56. Această citire este valabilă la toate praznicele Maicii Domnului și include și Cântarea Maicii Domnului: “Mărește suflete al meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile…”

Citirea Apostolului de la Sfânta Liturghie din ziua praznicului este din Filipeni 2,5-11 și vorbește despre “Hristos Iisus Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce.” Citirea din Evanghelie este din Luca 10,38-42 și 11,27-28 citite împreună; de asemenea, această citire este prezentă la toate praznicele Maicii Domnului. În ea, Domnul spune: “binecuvântați sunt aceia care aud Cuvântul Domnului și îl păstrează în inima lor!

Nasterea Maicii Domnului – foto: calendar-ortodox.ro

 

cititi mai mult despre Nașterea Maicii Domnului pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.roen.wikipedia.org

cititi si:

- (†) Adormirea Maicii Domnului (15 august)

Postul Crăciunului (15 noiembrie – 24 decembrie)

“Adoration of the Shepherds” by Gerard van Honthorst, 1622

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Postul Crăciunului sau Postul Nașterii Domnului, numit și Postul Sfântului Martin ori Postul Ignatului sau Advent este o perioadă precedentă Crăciunului. Această variază de la patru la șase săptămâni aproximativ, în funcție de rit și loc.

Conform tradiției stabilite cu timpul în Biserică, Postului Crăciunului este de asprime mijlocie, fiind un post al bucuriei. De aceea, pe lângă abținerea de la mâncărurile „de dulce” și alte renunțări, Biserica propune un program liturgic în care un loc special îl ocupă colindele tradiționale.

Una din cele mai importante sărbători din perioada Postului Crăciunului este Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Sfinţii trei tineri în cuptorul de foc - celebrată în timpul Postului Naşterii Domnului - în semn de recunoaştere a darurilor dobândite prin post. Icoană din sec. al XV-lea secol, Şcoala de la Novgorod - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfinţii trei tineri în cuptorul de foc – celebrată în timpul Postului Naşterii Domnului – în semn de recunoaştere a darurilor dobândite prin post. Icoană din sec. al XV-lea secol, Şcoala de la Novgorod – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Postul Crăciunului 

Postul Crăciunului sau Postul Nașterii Domnului  a fost rânduit de Biserică pentru a-i pregăti pe credincioși spre cuviincioasa întâmpinare și serbare a marelui praznic al nașterii cu trup a Mântuitorului Iisus Hristos. El aduce aminte creștinilor de patriarhii și drepții din Vechiul Testament, care au petrecut timp îndelungat în post și rugăciune, în așteptarea și cu nădejdea venirii lui Mesia – Izbăvitorul. Acest post începe în 15 noiembrie și se încheie în ajunul praznicului, pe 24 decembrie.

 

Istoric

Crăciunul sau Naşterea Domnului este sărbătoarea creştină a naşterii după trup a Domnului Iisus Hristos, celebrată la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti (sau praznice împărăteşti) a Bisericilor Ortodoxe, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. În anumite ţări, unde creştinii sunt majoritari, Crăciunul este de asemenea sărbătoare legală şi se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun - foto: doxologia.ro

Crăciunul sau Naşterea Domnului* – foto: doxologia.ro

Ca vechime, cele dintâi mențiuni despre practicarea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin și episcopul Leon cel Mare al Romei, care a rostit nouă cuvântări despre acest post, numit “postul din luna a zecea“. Dar la început, creștinii nu posteau toți în același fel și același număr de zile. Așa, de exemplu, unii posteau numai șapte zile, alții șase săptămâni; unii țineau un post mai aspru, alții unul mai ușor. Sinodul local din Constantinopol, ținut la anul 1166 (sub patriarhul Luca Hrisoverghi) a uniformizat durata postului Nașterii Domnului în Bisericile Ortodoxe, hotărând ca toți credincioșii să postească timp de 40 de zile, începând de la 15 noiembrie. Se lasă sec în seara zilei de 14 noiembrie (pomenirea Sf. Apostol Filip și a sfântului ierarh Grigorie Palama); iar dacă această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte. Postul durează până în seara zilei de 24 decembrie, inclusiv.

 

Sensul Postului Crăciunului

Nativity of Jesus, by Botticelli – foto: en.wikipedia.org

După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin lungimea sau durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Tot așa și creștinii, postind 40 de zile, își curățesc sufletele și trupurile și se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul cel Viu, nu scris cu litere, ci întrupat și născut din Sfânta Fecioară. După alți tâlcuitori ai cultului, postul Nașterii mai simbolizează și noaptea întunecoasă a Vechiului Testament.

 

Felul de postire

Angel Gabriel’s Annunciation to Mary, by Murillo, c. 1655 – foto: en.wikipedia.org

Ca fel de postire de bucate, postul Nașterii Domnului este de asprime mijlocie – ca și al Postul Sfinților Apostoli -, mai puțin riguros decât Postul Mare, având multe dezlegări la pește, ulei și vin.

După rânduiala din pravile, în timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul IX (circa 3-4 P.M.), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte fără untdelemn; marțea și joia se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn și se bea vin, iar sâmbăta și duminica se îngăduie și pește (afară de răstimpul dintre 20-25 decembrie, când postul devine mai aspru). Dacă lunea, marțea sau joia cade serbarea vreunui sfânt cu doxologie mare, se dezleagă la pește, iar miercurea și vinerea, în acest caz, se dezleagă la untdelemn și vin, dar se mănâncă numai o dată pe zi. Dacă se întâmplă miercuri și vineri un sfânt cu Priveghere, ori hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, pește și vin. Dezlegare la pește se dă de asemenea la praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), în orice zi ar cădea.

Zilele de prăznuire a unor sfinți cu cinstire mai largă în toată lumea ortodoxă, în care este dezlegare la pește sunt:

- 16 noiembrie – Sf. Apostol și Evanghelist Matei

- 20 noiembrie – Sf. Grigorie Decapolitul

- 21 noiembrie – Intrarea Maicii Domnului în Biserică

- 25 noiembrie – Sf. Mare Muceniță Ecaterina din Alexandria

- 30 noiembrie – Sf. Apostol Andrei (cel Întâi chemat)

- 4 decembrie – Sf. muceniță Varvara

- 5 decembrie – Sf. Cuvios Sava cel Sfințit

- 6 decembrie – Sf. Ierarh Nicolae al Mirelor

- 7 decembrie – Sf. Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș

- 9 decembrie – Zămislirea Maicii Domnului

- 12 decembrie – Sf. Spiridon al Trimitundei

- 13 decembrie – Sf. Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei

- 18 decembrie – Sf. Cuvios Daniil Sihastrul

- 20 decembrie – Sf. Ignatie Teoforul

Ultima zi a postului Nașterii (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decât celelalte zile: se ajunează până la Ceasul IX (cca. orele 15:00), când se obișnuiește să se mănânce, în unele părți, grâu fiert amestecat cu fructe și miere, în amintirea postului lui Daniel și al celor trei tineri în Babilon (Daniel I, 5, 8-16). În unele părți se ajunează în această zi până la răsăritul luceafărului de seară, care ne aduce aminte de steaua care a vestit magilor Nașterea Domnului. Această ajunare amintește totodată postul ținut odinioară de catehumenii care în seara acestei zile primeau botezul creștin și apoi prima împărtășire, la liturghia săvârșită atunci în acest scop (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, care în prezent se săvârșește dimineața).

 

Rânduieli liturgice specifice

Nativity at Night, by Geertgen tot Sint Jans, c. 1490 – foto: en.wikipedia.org

În timpul Postului Crăciunului începând cu data de 21 noiembrie se introduc în cadrul slujbei Utreniei Catavasiile Nașterii Domnului, care se cântă până în data de 30 decembrie inclusiv. În această perioadă a Postului Crăciunului la Ceasuri și Pavecerniță nu se cântă stihirile și nici troparele, ci toate sunt rostite. Dacă Ajunul Crăciunului cade sâmbăta sau duminica, slujba Ceasurilor Împărătești se mută în vinerea dinainte, această zi devenind aliturgică. De asemenea, dacă Ajunul Crăciunului cade în zilele de luni până vineri se va oficia în această zi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare urmând ca în ziua praznicului să se săvârșească Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, pe când dacă ajunul va fi sâmbăta sau duminica, în ziua de ajun se va oficia Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în ziua Crăciunului, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.

 

Crăciunul sau Naşterea Domnului este sărbătoarea creştină a naşterii după trup a Domnului Iisus Hristos, celebrată la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti (sau praznice împărăteşti) a Bisericilor Ortodoxe, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. În anumite ţări, unde creştinii sunt majoritari, Crăciunul este de asemenea sărbătoare legală şi se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org
cititi despre Postul Crăciunului si pe en.wikipedia.org

Grigorie Teologul (330 – 389/390)

Sf. Grigorie Teologul (330 – 389/390)

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Sf. Grigorie Teologul (Sf. Grigorie din Nazianz),(n. 330, Nazianz, d. 25 ianuarie 389/390, Nazianz) a fost teolog grec, episcop, părinte al Bisericii, considerat sfânt de către Biserica Ortodoxă și cea Catolică.

 

Viața

S-a născut la Nazianz, ca fiu al episcopului cu același nume al acestui oraș din Asia Mică.

A făcut multe călătorii pentru a se instrui și o vreme l-a urmat în singurătate pe prietenul său, Sf. Vasile cel Mare (cititi mai mult pe unitischimbam.ro). A devenit călugăr, apoi a fost sfințit preot (cca. 360), apoi episcop de Sasima (372) și a devenit, pentru scurt timp, arhiepiscop al Constantinopolului (din 379). Dar din cauza grupărilor rivale care sfâșiau Biserica sa, din anul 383 s-a retras la Nazianz, unde a rămas până la moarte, dedicându-se rugăciunii și lucrărilor teologice. Pentru marea și adânca sa învățătură și pentru elocvența cu care o împărtășea, a fost numit «teologul».

Grigorie de Nazianz este sărbătorit în Biserica Ortodoxă la 30 ianuarie, iar în Biserica Catolică, la 2 ianuarie.

Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur (pictor maramureșan, sec.XVII) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur (pictor maramureșan, sec.XVII) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Moaște

O parte din capul Sf. Grigorie Teologul se află la Mănăstirea Slatina din județul Suceava (România), fiind adusă de la Constantinopol de către domnitorul Alexandru Lăpușneanu. El a fost așezat într-o raclă ferecată cu argint și cu pietre scumpe, după cum spune cronicarul Ion Neculce. În timpul primului război mondial, mai multe racle cu moaște de sfinți (printre care și racla cu moaștele Sf. Grigorie) au fost duse la adăpost în Rusia țaristă, odată cu tezaurul României. Abia în 1956, URSS-ul a restituit României o mică parte din tezaur, printre care și raclele cu moaștele sfinților. Raclele cu moaștele și celelalte obiecte de cult de preț au fost duse însă la Muzeul Național de Artă din București.

În urma intervenției Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, racla cu moaștele Sfântului Grigorie Teologul a fost readusă la 12 februarie 2001 la Mănăstirea Slatina. Ea s-a aflat timp de 10 zile în biserica Mănăstirii “Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, de unde a fost dusă în procesiune la Slatina, fiind însoțită de un sobor de preoți în frunte cu arhiepiscopul Pimen Zainea al Sucevei și Rădăuților.

 

Opera

Grigorie Teologul a scris poeme teologice, istorice și autobiografice, notabile prin inspirația vie din epocă, meditația filozofică asupra vieții, apropiată de cea a poeților elegiaci ne-creștini. Expresia lirică a sentimentelor este completată de descrierile din natură și de o măsură metrică adecvată.

Scrieri

- Despre viața sa (“Peri to heautu bion”)
- Plângere pentru suferințele sufletului (“Threnos peri ton tes heautu psyches pathon”)
- Cântec de seară (“Hymnos hesperinos”)
- Discursuri (“Logoi”)
- Invective (“Logoi steliteutikoi”).

 

Citate

Despre pedagogia divină în revelarea Sfintei Treimi

Vechiul Testament proclama limpede pe Tatăl, mai nedeslușit pe Fiul. Cel Nou l-a arătat pe Fiul, a făcut să se întrezărească dumnezeirea Fiului. Acum Duhul are drept de cetățenie printre noi și ne dă o viziune mai clară despre sine. Într-adevăr, nu era prudentă proclamarea pe față a Fiului, pe când nu se mărturisea încă dumnezeirea Tatălui, nici adăugarea Duhului Sfânt ca o povară în plus, ca să folosesc o expresie cam îndrăzneață, pe când nu era încă recunoscută dumnezeirea Fiului… Numai prin înaintări și progresări din slavă în slavă lumina Treimii va lumina în cea mai limpede strălucire” (Orationes theologicae 5, 26, PG 36, 161 C).

Despre Botez

Botezul este cel mai frumos și cel mai minunat dintre darurile lui Dumnezeu (…). Îl numim dar, har, ungere, luminare, haină de nestricăciune, baie a renașterii, pecete și tot ce poate fi mai scump. Este dar, pentru că este oferit celor care nu aduc nimic, este har, fiindcă este dăruit chiar și celor păcătoși; botez, pentru că păcatul este îngropat în apă; ungere, pentru că este sfânt și regesc (așa sunt cei care sunt unși); luminare, fiindcă este lumină strălucitoare; haină, fiindcă acoperă ocara noastră; baie, pentru că spală; pecete, fiindcă ne ocrotește și fiindcă este semnul puterii lui Dumnezeu” (Oratio 40, 3-4; PG 36, 361 C).

Despre harul și misiunea preoțească

Înainte de a-i purifica pe alții, trebuie să începi prin a te purifica pe tine însuți; ca să poți învăța, trebuie să fii tu însuți învățat; să devii lumină, ca să luminezi, să te apropii de Dumnezeu, ca să-i poți apropia de El pe ceilalți, să fii sfințit, ca să sfințești, să duci de mână și să sfătuiești cu înțelepciune. Știu ai cui slujitori suntem, la ce înălțime ne aflăm și cum este Acela spre care ne îndreptăm. Cunosc măreția lui Dumnezeu și slăbiciunea omului, dar și puterea lui. [Așadar, cine este preotul? Este] apărătorul adevărului, se înalță împreună cu îngerii, preamărește laolaltă cu arhanghelii, ridică pe altarul din ceruri jertfele, este părtaș la preoția lui Christos, plămădește din nou făptura, reface [în ea] chipul [lui Dumnezeu], o zidește din nou pentru lumea de sus și, lucrul cel mai însemnat, este îndumnezeit și îndumnezeiește (Oratio 2, 71; 74, 73. PG 35, 480 A; 481 A-B).

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Sf. Grigorie Teologul si pe: en.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro