Buna Vestire
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Buna Vestire
Bunavestire (Buna Vestire, Buna-Vestire sau Blagoveștenia, gr. Ευαγγελισμός, Evangelismos; sl. влаговѣшение – blagovĕštenije) către Maica Domnului este un Praznic Împărătesc al Bisericii Ortodoxe, sărbătorit la 25 martie.
Aceasta este una din doar cele două zile în care este permis peștele în Postul mare, cealaltă fiind Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile).
În conformitate cu Evanghelia după Luca 1:26-38, Arhanghelul Gavriil îi apare Sfintei Fecioare și îi spune că va concepe și naște un fiu, chiar dacă ea „nu a cunoscut bărbat”.
După sfânta tradiție, Maria avea doar cincisprezece ani când a fost vizitată de Gavriil.
Această zi este exact la nouă luni înainte de Crăciun, fiind astfel aleasă de Părinții Bisericii ca să indice că Iisus Hristos a fost conceput într-o perioadă de timp perfectă „din Duhul Sfânt și din Fecioara Maria”, așa cum este precizat în Crezul Niceo-Constantinopolitan.
Buna Vestire – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
Sfânta Evanghelie după Luca (1, 26 – 42)
Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret,
Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.
Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.
Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?
Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu.
Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.
Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său.
Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.
Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?
Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.
Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă.
Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă.
Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea.
Şi în acele zile, sculându-se Maria, s-a dus în grabă în ţinutul muntos, într-o cetate a seminţiei lui Iuda.
Şi a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Elisabeta.
Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt.
Şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău.
Prăznuirea Buneivestiri
De obicei, sărbătoarea Bunei Vestiri cade în Postul mare, dar, cu toate acestea, este o zi de bucurie.
Astfel, postul este mai puțin aspru în această zi, fiind admis consumul de pește.
Dacă sărbătoarea este într-o zi obișnuită a postului, Sfânta Liturghie poate fi făcută seara, împreună cu Vecernia.
Când se întâmplă acest lucru, sunt respectate regulile de post ale Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite.
Sfânta Liturghie a Bunei Vestiri este singura slujire a Liturghiei Euharistice a Sfântului Ioan Gură de Aur permisă într-o zi de peste săptămână în Postul Mare.
Dacă Buna Vestire cade în aceeași zi cu cea de Paști, sărbătoarea rezultată se numește Kyriopascha și este sărbătorită după o rânduială aparte.
Această suprapunere nu mai apare în bisericile care urmează calendarul iulian revizuit.
Tradiția greacă
În aceeași zi de 25 martie grecii sărbătoresc proclamarea independenței Greciei (ziua națională a Greciei).
Multe persoane aleg această zi ca zi de pelerinaj în insula Tinos în cinstea Maicii Domnului.
Mii de pelerini asaltează docurile și străzile orașului ca să viziteze Biserica din Evangelistria (Tinos, Grecia) care adăpostește o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Descoperită într-o viziune, a fost găsită îngropată într-un câmp în 1823, iar biserica a fost construită ca să o adăpostească.
Pelerinii aduc daruri și bijuterii pe care le donează bisericii.
În 15 august (Adormirea Maicii Domnului) și în 25 martie, icoana este purtată prin oraș într-o procesiune măreață.
“Annunciation” – Leonardo da Vinci, 1475-1480 – una din primele lucrări ale lui Leonardo da Vinci, Uffizi, 98×217 cm – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Imnografie
Troparul și condacul praznicului
Tropar (Glas 4)
Astăzi este începutul mântuirii noastre
și arătare tainei celei din veac;
Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei se face
și Gavriil harul bine-l vestește;
pentru aceasta și noi, împreună cu dânsul,
Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm:
Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine!
Condacul întâi al praznicului
Pe cel de o ființă cu Tatăl și cu dumnezeiescul Duh, pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, l-ai zămislit Curată, cu venirea Prea Sfântului Duh, spre înnoirea neamului omenesc, cea fără prihană!
Condac, glasul al 8-lea:
Apărătoare Doamnă, pentru biruință mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi; ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăvește-ne din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, Maică, pururea Fecioară!
Imnografia pentru înainte de sărbătoare
Tropar, glasul al 4-lea:
Astăzi începutul bucuriei a toată lumea îndeamnă a lăuda înainteprăznuirea, că iată, Gavriil vine, aducând Fecioarei bunavestire și către dânsa strigă: Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine!
Condac, glasul al 8-lea:
Tu ești începutul mântuirii noastre, a tuturor celor de pe pământ, Născătoare de Dumnezeu. Căci dumnezeiescul slujitor, mai-marele începător al cetelor, Gavriil a fost trimis din cer să stea înaintea ta și ți-a adus bucurie, ceea ce ești cu har dăruită. Pentru aceasta toți strigăm ție: Bucură-te, Mireasă nenuntită.
Alt condac, glasul al 4-lea:
Cu venirea Preasfântului Duh, pe cel împreună cu Tatăl șezător și de o ființă, prin glasul arhanghelului L-ai zămislit, de Dumnezeu Născătoare, chemarea lui Adam.
Angel Gabriel’s Annunciation to Mary, by Murillo, c. 1655 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Alte cântări
- „Taina cea din veac se descoperă astăzi și Fiul lui Dumnezeu Fiul Omului se face. Că luând ce este mai rău, să-mi dea mie ce este mai bun. Amăgitu-s-a de demult Adam dorind să fie Dumnezeu, și n-a fost; iar Dumnezeu om Se face, ca să facă pe Adam Dumnezeu. Să se veselească făptura… Cel ce Te-ai făcut om pentru mântuirea noastră, Dumnezeul nostru, slavă Ție” (Slava de la Laude)
- „Făcătorul neîndurându-se de făptură și de milostivirea Sa fiind plecat, în pântecele Fecioarei a se sălășlui se apropie.” (stihira 1 de la Vecernia mică)
- „Cuvântul cel împreună veșnic cu Tatăl, cel fără de început, nedespărțindu-se de cei de sus, acum a venit la cei de jos, pentru îndurarea cea multă, milostivire luând spre alunecarea noastră, și sărăcia lui Adam primind, S-a închipuit întru cel străin.” (Stihira a 3-a de la Laude)
- „Te arăți mie ca un om, zis-a curata Fecioară către Arhistrateg, și cum vestești graiuri mai presus de om? Ai zis că va fi Dumnezeu cu mine și se va sălășlui în pântecele meu. Și cum voi fi sălaș desfătat, spune-mi, și loc Celui ce este mai presus de Heruvimi?” (Stihira a 2-a de la Vecernie)
- „Dumnezeu unde voiește se biruiește rânduiala firii, zis-a cel fără de trup, și se lucrează cele ce sunt mai presus de om. Crede cuvintelor mele celor adevărate ceea ce ești cu totul sfântă și fără prihană.” (stihira a 3-a de la vecernie)
Onomastică
Cei care își sărbătoresc onomastica (ziua numelui) în această zi sunt:
- în limba greacă: Evangelia (f) și Evangelos (m)
- în limbile engleză și franceză: Evangeline (f) și Evan și Angelo (m)
- în limba română: Evanghelina (f), un nume destul de rar
- în limba arabă: Bechara, Beshara, sau Bashar.
cititi mai mult despre Buna Vestire si pe: doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
cititi si:
- Predică la Buna Vestire (Părintele Cleopa Ilie)
Buna Vestire
Buna Vestire (25 martie) – foto preluat de pe basilica.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
„Iată roaba Domnului! Fie mie acum după cuvântul tău!” Și îndată în sfântul ei pântece, prin lucrarea Sfântului Duh, s-a făcut zămislirea cea nespusă, fără îndulcire trupească, dar nu fără de îndulcirea cea duhovnicească.
Când s-a împlinit și s-a apropiat vremea izbăvirii neamului omenesc, care avea să fie prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, era trebuință în tot chipul, să se afle o fecioară curată, fără prihană și sfântă, fecioară care ar fi vrednică să întrupeze pe Hristos Dumnezeu, Cel fără de trup, și să slujească taina mântuirii noastre.
Deci, s-a aflat o Fecioară mai curată decât curăția, mai fără de prihană decât toată zidirea cea gândita, mai sfântă decât toată sfințenia, Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară Maria, odrasla rădăcinii celei sterpe a Sfinților și drepților, dumnezeieștilor părinți Ioachim și Ana, rodul rugăciunilor și al postirilor părintești, fiica cea împărătească și arhierească. Și s-a aflat la loc sfânt în templul lui Solomon aceea care avea să fie biserică însuflețită a lui Dumnezeu. Fecioară, care avea să nască pe Cuvântul cel mai sfânt decât sfinții, s-a aflat în altarul templului ce se numea Sfânta Sfintelor, pentru că acolo a căutat Domnul din înălțimea slavei împărăției Sale, spre smerenia roabei Sale. Și a ales-o pe cea mai înainte aleasă din toate neamurile; a ales-o că Maică a Cuvântului Său Cel mai înainte de veci, pentru a Cărui întrupare din ea, încă mai înainte de bună-vestirea arhanghelului, cu taină a înștiințat-o, precum adeverim despre aceasta prin istoriile vrednice de credință ale sfinților.
Pentru că, fiind Preacurata Fecioară în templu de doisprezece ani, se îndeletnicea nu numai în neîncetată rugăciune către Dumnezeu și cu lucrul mâinilor din toate zilele, ci și cu citirea dumnezeieștilor cărți, cugetând la legea Domnului ziua și noaptea. Căci așa scriu despre dânsa Sfântul Epifanie și Sfântul Ambrozie, că era foarte isteață la minte și iubitoare de învățătură și se îndeletnicea cu citirea dumnezeieștilor Scripturi. Iar istoricul bisericesc Gheorghe Chedrin spune despre dânsa că, încă în vremea vieții sfinților săi părinți, a învățat bine Vechiul Testament. Și citind adeseori în proorocia lui Isaia acele cuvinte: Iată fecioara va zămisli în pântece și va naște Fiu și se va chema numele lui Emanuil, care se tâlcuiește, Cu noi este Dumnezeu, Sfânta fecioară Maria se aprindea cu osârdnica dragoste, nu numai spre Mesia Cel așteptat, Care avea să vină, ci și spre fecioara aceea care era să zămislească și să nască pe Mesia. Pentru că se gândea, cât de mare vrednicie este a fi Născătoare a lui Emanuil, Fiul lui Dumnezeu, și cât de negrăită este taina aceea, ca să fie o fecioară maică.
Însă, știind din prorocii că s-a apropiat vremea venirii lui Mesia – pentru că acum se luase sceptrul de la Iuda și săptămânile de ani ale prorocului Daniil se sfârșiseră –, socotea că negreșit acum va fi născută în lume acea fecioară, pentru care mai înainte a vestit Isaia și, suspinând adeseori din adâncul inimii, se ruga în sine ca s-o învrednicească Dumnezeu să vadă pe acea fecioară și, de s-ar putea, să fie la dânsa slujnica cea mai de pe urmă.
Odată, stând Fecioara Maria după a doua catapeteasmă la rugăciunea de miezul nopții, după obicei, și cu fierbinte dorință rugându-se lui Dumnezeu, deodată a răsărit o lumină mare și a strălucit peste ea. Iar din mijlocul luminii s-a auzit un glas către dânsa astfel: „Tu vei naște pe Fiul Meu!”. Atunci de ce fel de bucurie s-a umplut Preacurata Fecioară și ce fel de mulțumire a dat, închinându-se până la pământ lui Dumnezeu, Făcătorul ei, nu se poate spune! Astfel a căutat Domnul spre smerenia roabei Sale. Pentru că, aceea care dorea pentru dragostea lui Dumnezeu să slujească Preacuratei Născătoare a lui Mesia, aceea singură s-a învrednicit a fi Maica lui Hristos și stăpâna a toată zidirea. Și i-a fost ei acea descoperire în anul al doisprezecelea de la nașterea sa, cu doi ani mai înainte de logodirea ei cu Iosif și la nimeni n-a spus taina aceea până la Înălțarea lui Hristos. Deci, de atunci se înștiințase că o să fie în feciorescul ei pântece acea tainică zămislire și aștepta vremea împlinirii tainei.
Iar după ce s-a sfârșit anul al unsprezecelea – după mărturia Sfântului Evod – al petrecerii ei în templul lui Solomon și sosind al doisprezecelea, iar de la nașterea ei – după mărturia lui Gheorghe Chedrinul –, al paisprezecelea, i s-a poruncit ei de către arhierei și de către preoți că, după obiceiul Legii, să iasă din bisericeasca locuință, precum și celelalte fecioare de vârsta ei, și să se mărite după bărbat, ea însă le-a răspuns că din scutece este dată lui Dumnezeu de părinți și Lui I-a făgăduit să-și păzească a sa feciorie în veci. Deci, nu-i este cu putință să fie măritată cu om muritor, nici nu poate ca s-o silească spre nuntă, fiind fecioară a lui Dumnezeu Cel fără de moarte.
Deci, arhiereii se minunau de acel lucru nemaiauzit, pentru că nici o fecioară n-a mai fost vreodată care să-I fi făgăduit Domnului cândva a sa feciorie în veci, ci numai Maria cea dintâi în lume s-a arătat astfel. Deci, se sfătuiau pentru dânsa ce să facă, pentru că petrecea în biserica Domnului, iar după catapeteasma cea mai dinăuntru nu voiau să-i lase intrarea mai mult, venindu-i vremea de logodit; dar nici nu cutezau să dea după bărbat pe fecioara lui Dumnezeu. Și nu se pricepeau cum să rânduiască cu plăcere dumnezeiască, viața ei cea feciorească fără de bărbat, ca să nu mânie pe Dumnezeu în ceva, pentru că amândouă acelea se știau că sunt mare păcat; adică și spre nuntă a sili pe o fecioară care și-a făgăduit lui Dumnezeu fecioria veșnică, și a ține parte femeiască în Sfânta Sfintelor, fiind în vârstă desăvârșită.
Despre aceasta grăiește Sfântul Grigorie de Nissa, astfel: „Preoții, cât a fost mică Sfântă Fecioară, după spusele proorocului Samuil, o lăsau în biserica Domnului. Dar, după ce a sosit vârsta anilor ei, s-au sfătuit între dânșii, ce ar putea face cu dânsa, ca să nu mânie pe Dumnezeu întru ceva”. Și Nichifor Calist, scriitorul istoriei bisericești, grăiește despre dânsa astfel: „După ce a crescut Fecioara Maria, preoții au făcut sfat, cum să rânduiască pentru dânsa, ca să nu se arate a fi făcători de nedreptate sfântului ei trup. Pentru că socoteau că vor face păcatul furării de cele sfinte, de o vor mărita după bărbat și de vor supune la legea însoțirii, pe aceea ce odată se încredințase lui Dumnezeu. Dar iarăși, ca să fie o fecioară de atâția ani în Sfânta Sfintelor, nici Legea nu dă voie și nici nu este acel lucru cinstit și vrednic de sfințenie”. Așa grăiau ei.
Deci, apropiindu-se de Chivotul Legii și făcând rugăciune cu dinadinsul, au luat – precum spune Ieronim –, răspuns de la Domnul, ca să se caute un bărbat vrednic, căruia să i se încredințeze Sfânta Fecioară, sub rânduiala și chipul însoțirii, pentru păzirea fecioriei. Iar cum s-ar fi putut afla un bărbat ca acela, sfatul Domnului se făcu întru acest fel: din casă și din seminția lui David să se aleagă bărbați fără femei și toiegele lor să le pună în altar; și al cărui toiag va înverzi, acela este ales pentru a i se da Fecioara Maria.
Atunci era praznicul sfințirii bisericii, cel așezat de Macabei. Iar începutul acelui praznic era în douăzeci și cinci de zile ale lunii noiembrie și sfârșitul peste trei zile ale lunii decembrie. Și s-a adunat în biserică mulțime de popor din cetățile de primprejur; iar bărbații care veniseră la praznic, erau și din neamul lui David, rudenii și vecini ai Fecioarei Maria.
Deci arhiereul cel mare, Zaharia, tatăl Mergătorului Înainte, adunând doisprezece bărbați fără femei, din seminția lui David, între care era și Sfântul Iosif, bărbat drept și bătrân de ani, a luat toiegele lor și le-a lăsat peste noapte în Sfântul Altar, zicând: „Arată, Doamne, pe bărbatul cel vrednic, cu care se cuvine a logodi pe Fecioară”. Iar a doua zi, preoții împreună cu cei doisprezece bărbați, intrând în biserică, au găsit toiagul lui Iosif, înverzit și încă și o porumbiță s-a văzut – cum mărturisește despre aceasta Ieronim –, zburând de sus și șezând pe toiagul lui Iosif. Și au cunoscut bunăvoirea lui Dumnezeu, ca lui Iosif să i se încredințeze Fecioara spre pază.
Sunt unii care socotesc că Preacuratei Fecioare, lepădându-se de logodire pentru curăția fecioriei sale, ca să nu i se facă vreo strâmbătate, și mâhnindu-se foarte mult, i s-a făcut de la Dumnezeu deosebită descoperire și încredințare, ca să nu se îndoiască a merge la Iosif, rudenia și logodnicul său – adică bărbatul cel drept și sfânt, plăcut lui Dumnezeu –, nu spre însoțirea trupească, ci spre paza fecioriei sale, rânduit fiind, de purtarea de grijă a Celui Preaînalt.
Săvârșindu-se logodnă, Sfântul Iosif a luat pe Preacurata Fecioară din templul Domnului, din mâinile arhiereului Zaharia și ale celorlalți preoți, întru curată și neprihănită viețuire, neatin-gîndu-se nici măcar în gând de floarea fecioriei ei. Sfântul Iosif era bărbatul ei numai cu părerea, dar cu lucrul era curat păzitor al fecioriei ei și slujitor al vieții Preacuratei Fecioare celei pline de mare sfințenie.
Viețuind Preasfânta Fecioară în casa logodnicului, nu și-a schimbat viața sa cea mai dinainte, pe care o avea în Sfânta Sfintelor. Căci nu se îndeletnicea cu altceva, fără numai în rugăciunea cea de Dumnezeu gânditoare, în citirea dumnezeieștilor cărți și în obișnuita și cuviincioasa ei lucrare de mâini. Și-i era ei casa lui Iosif ca o biserică de rugăciune, din care nicăieri nu ieșea. Ci totdeauna, închizându-se, trăia în post și tăcere, nevorbind cu nimeni, decât numai cu cei din casa lui Iosif. Pentru că povestește despre dânsa Gheorghe Chedrinul astfel: „Maria, postind în casa bărbatului său și ferindu-se de ieșirea în popor, petrecea cu cele două fecioare ale lui Iosif și numai către acelea, uneori, grăia câte un cuvânt și acesta, numai dacă era de trebuință a vorbi și cât de scurt”.
Așa petrecând ea patru luni – după mărturia Sfântului Evod –, a sosit ceasul întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, ceasul cel din veci ascuns și de toată lumea dorit, ceasul în care avea să se înceapă mântuirea noastră. Și a trimis Dumnezeu pe Gavriil, arhanghelul duhurilor cerești care stau mai aproape de scaunul Său, cu taina cea din veac ascunsă și neștiută de îngeri, că bine să vestească Preacuratei Fecioare zămislirea străină a Fiului lui Dumnezeu, care covârșește firea omenească și toată mintea, lucru de care Sfântul Evanghelist Luca scrie astfel: În luna a șasea a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu.
Acea lună a șasea era de la zămislirea Sfântului Ioan Înaintemergătorul, și îngerul, cel ce bine a vestit lui Zaharia zămislirea lui Ioan, a fost trimis că bine să vestească și Preacuratei Fecioare zămislirea lui Hristos. Iar în luna a șasea s-a trimis, pentru ca Înaintemergătorul fiind în pântecele maicii sale de șase luni, să poată sălta de bucurie la venirea Maicii Domnului. Îngerul a fost trimis în cetatea Galileii, al cărei nume era Nazaret. Latura Galileii era a neamurilor.
Deși o parte era locuită de israiliteni însă mai multe popoare păgâne erau într-însa. Pentru aceasta și în Sfânta Scriptură se grăiește despre Galileea neamurilor. Latura aceasta, la israiliteni, era cea mai de pe urmă și nebăgată în seamă, ca cea locuită de oameni păcătoși, de altă limbă și necredincioși. De aceea era și ocărita de iudei, pentru că ziceau: Au doar din Galileea vine Hristos? Cearcă și vezi, că prooroc din Galileea nu vine! Asemenea și Nazaretul, cetatea Galileii, era de dânșii întru nimic socotită, ca ceea ce era mică și cea mai de pe urmă. Așa se vorbea între dânșii: Din Nazaret poate să fie ceva bun?
Dar să socotim voința lui Dumnezeu. Unde a voit să aibă pe Preacurata Maică Să? Nu în latura Iudeii, nici în Sfântul Ierusalim, cetatea cea mare, ci în Galileea cea păcătoasă și în micul Nazaret, că întâi să arate adevărul, că pentru păcătoși a venit pe pământ: N-am venit, zice Domnul, să chem pe cei drepți la pocăință, ci pe cei păcătoși; „și din limbi necredincioase, să-Mi fac Biserică credincioasă”, iar al doilea, să se arate lucrul, că spre cei smeriți, lepădați și defăimați, privește Hristos cu milostivire, iar nu spre cei mândri și slăviți. Căci Cuvântul lui Dumnezeu, când a voit să plece Cerul și să se pogoare la păcătoși, privea din înălțimea slavei Sale, unde este mai multă mulțime de păcătoși. Și văzând în Iudeea pe ierusalimiteni, care păreau a fi drepți înaintea oamenilor, iar pe galileeni văzându-i trecuți cu vederea de toți și socotiți a fi mai păcătoși decât toți, a trecut Iudeea care se părea sfânta și a venit în Galileea, care se părea păcătoasă. A trecut și Ierusalimul, cetatea cea mare, cinstită și slăvită, și s-a dus în Nazaret, cetatea cea mică și necinstită, alegându-și în această lume locul cel mai de pe urmă, smerindu-Se până la chipul de rob și de păcătos.
Mică cetate a fost Nazaretul, însă de mare dar s-a învrednicit, de care nu s-au învrednicit toate celelalte cetăți mari ale lui Israil, care se înălțaseră mult. În Nazaretul cel mic locuiește Fecioara Maria, cea mai înaltă decât toți sfinții îngeri, al cărei pântece era mai desfătat decât cerul. Acolo se trimite Gavriil, acolo umbrește Duhul Sfânt, acolo Se întrupează Dumnezeu Cuvântul. Pentru că unde este smerenia, acolo strălucește slava lui Dumnezeu. Cetățile cele mândre sunt vrăjmașe lui Hristos, iar cele smerite Îi sunt plăcute. Neslăvita cetate Nazaret a zămislit pe Hristos, Domnul nostru, iar slăvitul Ierusalim L-a răstignit! Micul Betleem L-a născut, iar marele Ierusalim Îl căuta spre moarte! În cei smeriți Dumnezeu Se sălășluiește, iar de la cei mândri Se îndepărtează.
Deci spre latura cea nebăgată în seamă, la săracul Nazaret, și la fecioara cea smerită, care locuia într-însul, s-a trimis îngerul de la Dumnezeu. Pentru această trimitere, Sfântul Andrei Criteanul vorbește astfel: „Unuia din cei dintâi îngeri, Dumnezeu i-a poruncit să împlinească vestirea tainei și cu arătarea măririi Sale, precum socotesc, i-a zis: «Ascultă, Gavriile! Du-te în Nazaret, cetatea Galileii, în care locuiește fiica fecioară, cu numele Maria, fiind logodită cu bărbat, al cărui nume este Iosif. Mergi – zice – în Nazaret!». Dar pentru ce? Că frumusețea Fecioarei cea preaiubită, ca pe un trandafir cu bun miros, din latura cea spinoasă s-o primească Atotputernicul. «Mergi în Nazaret», ca să se împlinească prorocia care zice: Nazarinean Se va chema. Dar cine se va chema Nazarinean? Acela Care de către Natanail se va numi Fiul lui Dumnezeu și Împărat al lui Israil”.
Gavriil se trimite, pentru că Gavriil este slujitor în dumnezeieștile taine, precum este arătat în cartea lui Daniil. „Deci mergi în Nazaret, cetatea Galileii, zice Dumnezeu lui Gavriil, și, ajungând acolo, să aduci mai întâi Fecioarei bună-vestire de bucurie, pe care Eva a pierdut-o odată. Însă, să te ferești să n-o tulburi, pentru că de bucurie, iar nu de mâhnire, este semnul acesta; de mângâiere, iar nu de tulburare, este închinarea aceasta. Pentru că, ce bucurie mai mare poate să fie neamului omenesc decât aceea, că firea omenească cu dumnezeiasca fire de obște să se facă și una cu Dumnezeu într-o Persoană?”.
Dar ce poate să fie mai de mirare, decât a vedea pe Dumnezeu până la atâta smerindu-Se, ca în pântece de femeie să Se poarte? O, lucruri foarte de mirare tuturor! Dumnezeu, Căruia cerul Îi este scaun, iar pământul așternut picioarelor Lui, pe Care cerul nu-L încape, Cel ce are un scaun veșnic împreună cu Tatăl, încape în pântece de Fecioară! Ce lucru vrednic de mai mare mirare, decât a vedea pe Dumnezeu în chip omenesc, nedes-părțindu-Se de firească dumnezeire, și a vedea omenească fire așa de unită cu Ziditorul său, ca în întreg omul, să Se săvârșească Dumnezeu? Gavriil, auzind acestea și porunca lui Dumnezeu cea întărită covîrșindu-i puterea, era în nedumerire, între spaimă și bucurie, nici nădăjduind, nici cutezând a nu asculta pe Cel ce-i poruncea. Deci, împlinind poruncile lui Dumnezeu, a zburat la Fecioară și, mergând la Nazaret, a stat lângă casă.
Cugetând și nepricepând acestea în sine, precum se pare – spune Sfântul Andrei –, zicea: „Cum voi începe a săvârși cele poruncite de Dumnezeu? Să intru îndată în cămară, îi voi tulbura gândul Fecioarei; să intru mai cu zăbavă, Fecioară, simțindu-mi venirea, va voi să se ascundă. Să bat în ușă? Dar pentru ce? Deoarece acest lucru nu este al firii îngerilor, pentru că nimic din cele ce se închid sau se deschid nu poate opri intrarea celor fără de trup. Să deschid ușile? Dar fiind și ușile încuiate, eu pot să intru, să chem pe fecioară pe nume, mă tem că o voi înfricoșa.
Deci așa voi face, după voia Celui ce m-a trimis, și mergerea mea o voi face încet. Dar cum voi începe a grăi către Fecioară? Oare, bucurie să-i binevestesc mai întâi? Sau să-i zic că Domnul este cu dânsa? Sau să-i vestesc venirea Sfântului Duh și umbrirea puterii Celui Preaînalt? Deci îi voi vesti mai întâi bucurie; apoi îi voi spune taina cea minunată, mă voi închina și voi cânta glasul acela: «Bucură-te, veselește-te, mângâie-te!». Căci, cuviincioasă îndrăznire este începătura închinăciunii celei de bucurie și acest cuvânt îmi va face lesnicioasă apropierea spre vorbirea Fecioarei, pentru că n-o va înfricoșa cât de puțin, ci îi va liniști gândul. Deci așa voi începe: întâi îi voi aduce vestire de bucurie și de veselie; căci cu acest fel de cuvinte se cade a se închina cineva împărătesei. Că acesta este lucru de bucurie, vreme de veselie a împărăției, sfatul mântuirii, începătura mângâierii”. Acestea le-a gândit în sine Arhanghelul.
Ia seama, cu câtă cucernicie Arhanghelul Gavriil vine la dumnezeiasca fiică! Cu cât de mare frică și cinste se pregătește înainte, ca să se apropie de stăpâna a toată lumea! Cât se învață să grăiască către dânsa cuvintele cele pline de bucurie ale Bunei Vestiri! Dar și de aceasta se cade a ne minuna, că a găsit-o nu afară din casă și de cămara sa, nu pe ulițele cetății, prin popor și prin vorbe mirenești, nici gîlcevindu-se în casă pentru grijile vieții, ci la liniște, în rugăciune și în citirea cărților îndeletnicindu-se, precum și închipuirea cea de pe icoană a Bunei Vestiri o arată, fiind închipuită înaintea ei cărticica pusă și deschisă spre citire, spre încredințarea îndeletnicirii ei celei neîncetate în citire și în dumnezeiască gândire. Și este bunaînțelegere a celor de Dumnezeu gânditori, că într-acea vreme, când era să vină la ea cerescul arhanghel, avea în minte acele cuvinte mai suspomenite, ale Sfântului Prooroc Isaia: Iată Fecioară în pântece va zămisli. Gândea cum și când va fi acea străină și la fecioreasca fire neobișnuită zămislire și naștere.
Însă, înștiințată fiind – precum s-a zis mai înainte de Gheorghe Chedrinul –, prin descoperire de la Dumnezeu, că nu o altă fecioară, ci ea însăși va fi slujitoare acelei taine și născătoare a lui Mesia Celui dorit, ardea cu dragoste de serafim către Dumnezeu, Făcătorul ei, și rugă bunătatea Lui ca a Sa dumnezeiască făgă-duință și proorocia lui Isaia degrabă s-o împlinească. Și grăia în sine cu dorință: „Când va veni acea vreme dorită de mine, în care Ziditorul meu, plecând cerurile, Se va pogorî și Se va sălășlui în mine, voind să ia trup din mine? Când voi veni la o fericire că aceea binecuvântată, ca să mă arăt Maică a Dumnezeului Meu? Iar până ce voi veni la aceasta, lacrimile îmi sunt ca pâine, ziua și noaptea, pentru că la cei ce așteaptă lucruri preaiubite, chiar și cea mai scurtă vreme, o, cât de lungă i se pare a fi!”.
Astfel cugetând Fecioară în sine, în taina inimii sale, cu rugăciune de Dumnezeu gânditoare, prin dragoste arzătoare ca văpaia rugându-se către Domnul Savaot, deodată cerescul binevestitor, Arhanghelul Gavriil, venind încetișor, a stat înaintea ei, precum despre aceasta vorbește amintitul învățător, Sfântul Andrei, scriind astfel: „Apoi Arhanghelul a intrat în cea dinăuntru cămară, în care locuia Fecioară și, apropiindu-se încetișor, a venit la ușă; și după ce a intrat înăuntru, vorbind cu liniștit glas către fecioară, a zis: «Bucură-te, ceea ce ești cu dar dăruită, Marie, Domnul este cu tine! Cel ce este mai înainte de tine, acum este cu tine! Și puțin mai pe urmă va ieși din tine! Deci El mai înainte de toți vecii a fost, iar acum, sub vreme!»”. O, nemăsurată iubire de oameni! O, nespusă milostivire! Nu se îndestula să-i arate bucuria – zice Sfântul Andrei –, și să-i vestească pe Făcătorul bucuriei, Cel ce locuia în Fecioară. Că arhanghelul zicând Domnul este cu tine!, venirea Împăratului Hristos arătat o însemnează; Domnul, Care dintr-însa a luat astfel trup omenesc, întru nimic nu S-a depărtat de firească slavă. „Bucură-te cea cu dar dăruită, Domnul este cu tine! Bucură-te organul bucuriei cel preacinstit, prin care hotărârea blestemului celui de mâhnire se schimbă în veselie și bucurie! Bucură-te, Fecioară preaaleasă! Bucură-te, preafrumoasă Biserică a slavei cerești! Bucură-te, sfințitul palat al Împăratului! Bucură-te, cămara în care Hristos Și-a logodit și Și-a însoțit ca mireasă omenirea. Binecuvântată ești tu între femei, pe care Isaia cu ochi prorocești mai înainte socotindu-te, te-a numit prorociță, fecioară, loc și carte cu taină pecetluită! Binecuvântată ești tu cu adevărat, pe care Iezechil te-a numit luceafăr și ușă încuiată, prin care singur Dumnezeu a trecut! Tu una cu adevărat ești binecuvântată, pe care bărbatul doririlor, Daniil, munte te-a văzut și Avacum cel minunat, munte umbrit te-a chemat; și munte al lui Dumnezeu, munte gras, munte închegat, munte în care a binevoit Dumnezeu a locui!
Pe tine, strămoșul tău și împăratul David, prorocește te-a lăudat. Binecuvântată ești tu între femei, pe care Zaharia, văzătorul dumnezeieștilor taine cel ales, sfeșnic de aur cu șapte făclii te-a văzut, adică cu șapte daruri ale Sfântului Duh împodobită. Tu cu adevărat ești binecuvântată; ca un răi ai înăuntrul tău pomul Raiului, pe Hristos, Care cu negrăită și multă putere, din pântecele tău ieșind ca un râu de apă vie, prin cele patru curgeri ale Evangheliei adapă fața a tot pământul!”
O închinăciune ca aceasta a îngerului auzind-o Fecioara cea fără de prihană, s-a mirat de cuvântul lui și gândea: În ce fel va fi închinarea aceasta? S-a tulburat dar nu s-a înfricoșat tare, ci s-a minunat de lucrul cel nou, neașteptat și fără de veste. Pentru că nu avea de ce să se înspăimânte ea de îngereasca arătare, cu care avea obișnuită prietenie încă din Sfânta Sfintelor când, din mâini îngerești – după mărturia Sfântului Gherman –, primea hrana cea de toate zilele. Dar de aceasta s-a tulburat cu mirare, căci mai înainte cu atât de mare slavă cerească și cu atât de veselă față și cu astfel de închinăciune, făcătoare de bucurie niciodată nu venise la dânsa. Deci pentru acel lucru nou și, mai ales, pentru cuvintele lui, căci nouă și neobișnuită închinare îi aducea, fiind fecioară, o pune pe ea în ceata femeilor de obște, căci zicea: Binecuvântata ești tu între femei!
Atunci s-a tulburat ca o foarte înțeleaptă, dar ca o vitează și bine chibzuită nu s-a înfricoșat, ci gândea în sine: „În ce fel va fi închinarea aceasta? Ce vă mai grăi către mine îngerul, după această închinare? Au doară iarăși în biserica Domnului mă va lua pe mine? Sau o hrană mai nouă din cer mi-a adus? Sau un lucru nou îmi va vesti de la Dumnezeu și mă va înălța, deși cuget mult și nu pricep cum fecioară în pântece va lua și va naște Fiu? În ce fel va fi închinarea?”. Și i-a zis îngerul: „Nu te teme, Marie! Nu te îndoi de fecioara cea mai înainte vestită prin proorocul Isaia. Chiar tu ești acea fecioară care ai aflat acel dar, ca să zămislești pe Emanuil, mai presus de fire și să-L naști negrăit, precum Acela Însuși știe!
Ai aflat dar de la Dumnezeu prin multele tale fapte bune, dar mai ales prin trei virtuți. Prin smerenia ta cea adâncă, pentru că celor smeriți Dumnezeu le dă darul Său, zicând: Spre cine voi căuta, decât numai spre cel blând și smerit cu inima! Ai aflat dar prin fecioreasca ta curăție, căci Preacuratul din fire Dumnezeu, din Preacurata Fecioară caută a Se naște! Și mai deosebi ai aflat dar de la Dumnezeu, prin dragostea cea aprinsă către El, pentru că zice: Eu pe cei ce Mă iubesc pe Mine îi iubesc și cei ce Mă caută vor afla dar. Și de vreme ce tu L-ai iubit și L-ai căutat cu toată inima, ai aflat dar de la El și vei naște Fiu.
Însă Fiu dumnezeiesc, Fiul Celui de sus, pe Dumnezeu din Dumnezeu, pe Cel mai înainte de veci din Tatăl fără de maică născut, iar la sfârșitul veacurilor din tine, care ești Maică și Fecioară, fără de tată o să iasă și al Cărui nume este minunat și negrăit. Tu, Aceluia Îi vei da numele Iisus, care se tâlcuiește «Mântuitor»; pentru că Acela va mântui toată lumea și va împărăți preaslăvit, fără asemănare cu strămoșul tău David și decât toți împărații cei ce au fost din casa lui Iacob; iar împărăția Lui nu va fi vremelnică, ci veșnică, neavând sfârșit întru nesfârșitele veacuri”.
Iar Maria a zis către înger: „Cum va fi aceasta, fiindcă de bărbat nu știu?”. Nu că nu credea Preacurata Fecioară celor zise ei de înger. Ci cu adeverire, după darul lui Dumnezeu de care era plină, știa că va naște pe Cel ce bine i se vestea, luând înștiințare de la Însuși Dumnezeu, precum mai înainte s-a zis. Dar numai această nu-i era ei știută, adică cum și în ce chip va naște fiind Fecioară care nu știa de bărbat. Pentru aceea a întrebat pe înger: „Cum va fi aceasta?”.
Despre acest lucru Sfântul Grigorie de Nissa, ca din partea ei, zice către înger: „Spune-mi chipul nașterii, o, îngere, și vei afla inima mea gata spre voia lui Dumnezeu; pentru că eu doresc un rod că acesta, fără atingerea fecioriei”. Iar Sfântul Ambrosie, despre aceeași, vorbește astfel: „Bine a întrebat pe înger, cum îi va fi aceasta, pentru că ea mai înainte citise, precum s-a zis că, o fecioară va zămisli, dar nu citise în ce chip fecioara aceea va zămisli. Citise cu adevărat prorocescul cuvânt: Iată fecioară în pântece va lua, dar cum va lua, acum îngerul îi vestește prin «Buna Vestire»”.
Deci, îi spune ei îngerul chipul zămislirii, nu după firea și obiceiul omenesc făcându-se, ci mai presus de fire, pentru că unde voiește Dumnezeu se biruiește rânduiala firii. Zămislirea ei este după lucrarea Sfântului Duh: „Duhul Sfânt va veni peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri! De la Acela în pântece vei lua. Acela va săvârși întru Tine zămislirea cea neștiută. Pentru că Cel ce a putut să zidească din tină neînsuflețită pe Adam viu, oare nu va putea mai ales din Fecioara cea vie, ca să alcătuiască pe pruncul cel viu? Dacă cu înlesnire a fost lui Dumnezeu, ca din coasta lui Adam să închipuiască femeie, apoi oare cu neînlesnire îi va fi Lui, ca în pântecele Fecioarei să închipuiască pe om? Duhul Sfânt, Cel ce toate le face, întru Tine, o, Preasfânta Fecioară, o va lucra aceea, ca în preacuratul tău pântece, din trupul tău, trupul Cuvântului lui Dumnezeu, Celui fără de trup se va rândui, mai presus de fire. Pentru că tu fiind ușă, cu curăția pecetluită și cu fecioria păzită, Domnul va trece; nu într-alt chip, ci precum raza soarelui trece prin sticlă și prin cristal, sfințindu-te și luminându-te cu dumnezeiasca slavă, ca să fii maică adevărată lui Dumnezeu, născând Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit; și rămânând Fecioară, precum mai înainte de naștere, la fel întru naștere și după naștere.
Aceasta o va lucra întru tine puterea Celui Preaînalt, prin venirea Sfântului Duh. Iar cum că aceasta este adevărată, acest lucru să-ți fie ca semn vrednic de credință, căci rudenia ta Elisabeta, fiind stearpă din tinerețe și acum îmbătrânită cu anii, a zămislit fiu, Dumnezeu voind astfel, făcând din cele neputincioase, lucruri putincioase. Pentru că, ce este cu neputință la oameni, că fecioara cea fără bărbat și femeia cea neroditoare, stearpă și îmbătrânită, să zămislească și să nască, la Făcătorul și Atotputernicul Dumnezeu toate sunt cu putință, pentru că tot lucrul la Dumnezeu este cu putință, căci și bătrâna cea neroditoare a zămislit, și tu, fecioară, vei zămisli!”.
Auzind Preacurata de la îngerul Gavriil o bună vestire ca aceasta, s-a supus la voia Domnului Său și, prin smerenia cea adâncă, din inimă cea iubitoare de Dumnezeu, a răspuns: „Iată roaba Domnului! Fie mie acum după cuvântul tău!”. Și îndată în sfântul ei pântece, prin lucrarea Sfântului Duh, s-a făcut zămislirea cea nespusă, fără îndulcire trupească, dar nu fără de îndulcirea cea duhovnicească. Pentru că, atunci mai ales, se cuprindea de dumnezeiasca dorire inimă cea feciorească și, prin dragoste de serafim, ardea cu văpaie duhul ei, și toată mintea ei întru Dumnezeu se înălța și se îndulcea cu dragostea de Dumnezeu cea negrăită. Deci întru acea duhovnicească îndulcire a iubirii de Dumnezeu și întru dumnezeiasca vedenie a minții S-a zămislit Fiul lui Dumnezeu, și Cuvântul S-a făcut trup, și S-a sălășluit întru noi, prin întrupare.
Îngerul împlinindu-și buna vestire după porunca lui Dumnezeu și cinstind pe Hristos, Care S-a întrupat în pântece de fecioară, asemenea a cinstit și pe Fecioara Maria care L-a întrupat, cu cuviincioasă închinăciune după vrednicie; cu bună cucernicie și cu frică s-a dus de la dânsa, ca să stea înaintea Scaunului Domnului Savaot, slăvind taina Întrupării lui Dumnezeu, împreună cu toate cereștile puteri, întru nespusă bucurie, în veci. Amin.
