Articole

Marc Aureliu (121 – 180), împărat roman (161 – 180) și filosof stoic

Marc Aureliu (121 – 180)

foto si articol: ro.wikipedia.org

 

Marc Aureliu, în latină Marcus Aurelius (n. 26 aprilie 121, Roma, d. 17 martie 180, probabil la Vindobona, azi Viena) a fost un împărat roman din dinastia Antoninilor, între anii 161 și 180 d.Hr., și filosof stoic. Născut ca Marcus Annius Verus sau Marcus Catilius Severus, a luat mai târziu, după ce a fost adoptat de împăratul Antoninus Pius, numele de Marcus Aelius Aurelius Verus. Ca împărat s-a numit Marcus Aurelius Antoninus Augustus.

 

Biografie

Marc Aureliu s-a născut la 26 aprilie 121 la Roma, fiu al lui Annius Verus. Era nepot prin alianță al viitorului împărat (între anii 138-161) Antoninus Pius, care l-a adoptat la dorința împăratului Hadrian, predecesorul său. După ce Antoninus Pius a devenit el însuși împărat, l-a căsătorit în anul 145 pe Marc Aureliu din motive dinastice cu fiica sa, Annia Galeria (sau Faustina minoris) și în anul următor l-a asociat la conducerea imperiului. În anul 161, Marc Aureliu devine el însuși împărat.

 

Marc Aureliu: împărat roman

Marc Aureliu preia conducerea imperiului roman în vremuri dificile, trebuind să facă față unor amenințări din diferite părți. După ce reușește să înăbușe în zona apuseană revoltele unor triburi germanice și britanice, este confruntat în anul 165 cu invazia parților a provinciilor orientale ale imperiului.

Statuia ecvestră a lui Marc Aureliu în "Piazza del Campidogllio", Roma - foto: ro.wikipedia.org

Statuia ecvestră a lui Marc Aureliu în “Piazza del Campidogllio”, Roma – foto: ro.wikipedia.org

În timp ce fratele său prin adopțiune, Lucius Verus – asociat la conducerea imperiului -, suferă înfrângeri dezastruase, încredințarea comenzii militare unuor generali capabili, Statius Priscus și Avidius Cassius, permite romanilor să reprime atacurile parților, ocupându-le și două orașe principale, Seleucia și Ctesifona. Triumful militar este celebrat la Roma, dar legiunile romane aduc cu ele din orient o teribilă epidemie de ciumă, cu grave consecințe sociale și economice. În zona Dunăreană, triburile germanice Marcomanii și Sarmații amenință direct Italia de nord. Marc Aureliu preia direct conducerea operațiilor militare, care vor dura mai mult de cinci ani, din 169 până în 175. Încurajat de un zvon fals, privind pretinsa moarte a lui Marc Aureliu, generalul Avidius Cassius, guvernator al provinciilor din zona Siriei, se proclamă în 175 împărat. Marc Aureliu se pregătește să pornească împotriva generalului rebel, dar – înainte de a se ajunge la un război civil – Cassius este omorît și liniștea este restabilită datorită fidelității guvernatorului Cappadociei, Martius Verus. Marc Aureliu încheie pace cu Sarmații și se îndreaptă totuși spre provinciile orientale, vizitează Cilicia, Siria și Egiptul, apoi se întoarce prin Smirna și Atena, unde se inițiază – împreună cu fiul său Commodus – în misterele din Eleusis. În timpul acestei călătorii, moare soția sa, Faustina. Întors la Roma, sărbătorește triumful asupra Marcomanilor și Sarmaților, iar în 177 îl asociază pe Commodus la conducerea imperiului. În același an tebuie să plece din nou în provinciile dunărene, pentru a reprima noi revolte ale triburilor germanice. În anul 180, moare în urma unei boli infecțioase în orașul Vindobona (azi Viena).

Coloana lui Marc Aureliu, Roma - foto: ro.wikipedia.org

Coloana lui Marc Aureliu, Roma – foto: ro.wikipedia.org

În politica internă, Marc Aureliu a condus afacerile imperiului în strânsă colaborare cu Senatul și a inițiat o serie de reforme în problemele administrative și de drept, a construit școli, spitale și orfelinate. Domnia lui Marc Aureliu a fost marcată de aspre persecuții ale creștinilor, cum a fost cea din 177 la Lugdunum (azi Lyon).

 

Marc Aureliu: filosof

Încă din tinerețe, Marc Aureliu a primit o educație solidă în retorica greacă și latină prin instructorii săi, Herodes Atticus și Marcus Cornelius Fronto. Cu acesta din urmă a întreținut o bogată corespondență, în parte păstrată până azi. Formația sa filosofică a fost marcată de doctrina stoică, reprezentată de Epictet, Apollonius din Calcedonia și Sextus din Cheroneia. Singura sa lucrare a fost redactată în limba greacă, Ta eis heauton (“Către mine însumi”), tradusă mai târziu în limba latină cu titlul Meditationes (“Meditații”), în 12 cărți. Conținutul lor are în special un caracter moral, o filosofie practică pentru viața de fiecare zi. Ele exprimă convingerea autorului, după care numai o viață morală după legile naturii poate realiza liniștea interioară, mărinimia și perfecțiunea. Omul trebuie să tindă către ceea ce este util și pe măsura comunității. Important este prezentul, nici viitorul, nici trecutul care ne împovărează. Moartea face parte din Natură, pentru că totul este în continuă transformare, conform eternității în care totul se produce, se reproduce și se transformă la infinit.

 

Citate din Marc Aureliu

- Dacă un om ți-a greșit cu ceva, gândește-te ce reprezentare are el asupra binelui și asupra răului pentru a comite acea greșeală.

- Dați-mi liniștea de a accepta lucrurile ce nu le pot schimba, curajul de a le schimba pe cele ce se pot schimba, și înțelepciunea de a le putea distinge unele de altele.

- Consecințele mâniei sunt mult mai grave decât cauzele ei.

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org

Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare; Sfânta Muceniță Lucia din Roma; Sfântul Mucenic Arhip; Sfântul Mucenic Filimon; Sfântul Sfinţit Mucenic Astie, episcopul Dirahiei

Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare și Sfânta Muceniță Lucia, Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 6 iulie – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

foto: doxologia.ro

Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare; Sfânta Muceniță Lucia din Roma; Sfântul Mucenic Arhip; Sfântul Mucenic Filimon; Sfântul Sfinţit Mucenic Astie, episcopul Dirahiei; Ap. Romani 8, 2-13; Ev. Matei 10, 16-22


Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma

articol: basilica.ro

5 iulie 2016

Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare s-a stabilit încă din tinereţe în deşertul Scetei (Egipt), sub as­cultarea sihastrului Hor. S-a retras apoi, peste Nil, la o sihăs­trie din muntele Sfântului Antonie cel Mare. Cuviosul împletea rugăciunea cu munca, primind vizita multor pustnici din jur, fiind învrednicit şi cu darul facerii de minuni. Odată, un om a plecat cu fiul său spre sihăs­tria Cuviosului Sisoe, dar pe drum copilul s-a îmbolnăvit şi a murit. Însă tatăl nu s-a întors, ci şi-a continuat drumul. Ajungând la cuvios, în lipsa acestuia, l-a aşezat pe fiul lui cu faţa în jos, ca şi cum ar fi stat la rugăciune. Cuviosul Sisoe l-a binecuvântat pe tată, care a ieşit afară, apoi şi pe copil, spunându-i să se ri­dice şi să se ducă la tatăl lui. În acel moment copilul a înviat. Cu­viosul şi-a dat seama de minunea ce s-a săvârşit prin el şi întristându-se, deoarece nu voia să fie făcător de minuni, le-a cerut să nu spună nimic despre ce se întâmplase. Sfân­tul Cuvios Sisoe cel Mare a trecut cu pace la Domnul în anul 429.

Sfânta Muceniţă Lucia a fost prinsă de locţiitorul guvernatorului Provinciei Campania (Italia), Rix, care a obligat-o să jertfească zeilor. Lucia a refuzat cu desăvârşire acest lucru şi a mărturisit pe Domnul nostru Iisus Hristos cu atât curaj încât Rix a primit şi el învăţătura creştină şi sfântul botez. Guvernatorul, auzind despre aceste întâmplări, a poruncit să fie amândoi decapitaţi, primind astfel cununa muceniciei.

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. Romani 8, 2-13

Fraţilor, legea duhului vieţii în Hristos Iisus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii, pentru că ceea ce era cu neputinţă Legii – fiind slabă prin trup – a săvârşit Dumnezeu, trimiţând pe Fiul Său întru asemănarea trupului păcatului şi pentru păcat a osândit păcatul în trup, pentru ca îndreptarea din Lege să se împlinească în noi, care nu umblăm după trup, ci după duh. Căci cei ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului. Căci dorinţa cărnii este moarte, dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace; fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu, că nici nu poate. Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu. Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. Iar dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat; iar Duhul, viaţă pentru dreptate. Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuieşte în voi. Drept aceea, fraţilor, nu suntem datori trupului, ca să vieţuim după trup. Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii.

Ev. Matei 10, 16-22

Zis-a Domnul ucenicilor Săi: iată Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Deci fiţi înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca şi porumbeii. Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. Chiar înaintea domnilor şi a împăraţilor veţi fi duşi pentru Mine, ca mărturie lor şi păgânilor. Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, să nu vă îngrijiţi cum, sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în acel ceas ce să grăiţi, fiindcă nu voi veţi fi cei care veţi răspunde, ci Duhul Tatălui vostru, Acela va grăi prin voi. Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu; şi se vor scula copiii asupra părinţilor şi-i vor omorâ. Iar voi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu, dar cel care va răbda până la sfârşit, acela se va mântui.

articole preluate de pe: doxologia.ro


Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia fecioara din Campania

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 6 Iulie

În aceasta luna, în ziua a sasea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Sisoe cel Mare.

Sf. Cuv. Sisoe cel Mare - foto - calendar-ortodox.ro

Sf. Cuv. Sisoe cel Mare – foto – calendar-ortodox.ro

Luând asupra lui Crucea Domnului Nostru încă din tinereţe, preafericitul nostru Părinte Sisoe se retrase în puştiul Schetis (adică “al Schitului”). Înainta atât de repede pe calea virtuţii şi în lupta ascetica încât fu în curând considerat de toţi drept modelul de călugăr. La puţin timp după moartea Sfântului Antonie, pe când pustiile Sketis şi Nitria începeau să fie populate cu prea multă lume, el se hotăra să meargă în partea interioară a muntelui, unde trăise marele patriarh al pustiului, şi care era pe atunci părăsită din cauza invaziilor barbare (prin 357). Rămase acolo 72 de ani, urmând în toate pe Sfântul Antonie. Un frate îl întrebă într-o zi dacă a ajuns la măsura lui avva Antonie. El îi răspunse : “Dacă aş avea unul din gândurile avvei Antonie, aş deveni cu totul ca de foc ; cunosc însă un om care, cu trudă, poate să ducă gândirea avvei Antonie”. Primea hrana din când în când printr-un călugăr venit de la Pispir, dar se întâmplă o dată ca acesta să întârzie aproape zece luni. Cum mergea prin munte, Sisoe întâlni un vânător, venit din Faran (Sinai), care nu văzuse pe nimeni de 11 luni. Bătrânul se întoarse atunci în chilia sa şi lovindu-se peste piept îşi spuse : “Iată, credeai că ai făcut lucru mare, dar tu nu eşti nici măcar la nivelul acestui mirean !”.

Printre virtuţile care îi împodobeau inima, excela înainte de toate în smerenie şi îi învaţă pe cei care îl vizitau ca aceasta se poate obţine mai întâi prin abstinenţă, apoi prin rugăciune şi în sfârşit forţându-ne să ne considerăm în orice împrejurări inferiori tuturor oamenilor. Îi plăcea atât de mult să postească şi era atât de cufundat în rugăciune încât rămânea zile întregi fără să se îngrijească de mâncare iar când discipolul său, Avram, îi atrăgea atenţia, el răspundea cu simplitate : “Nu am mâncat noi, copilul meu ?” – Celălalt răspuzându-i că nu, el spunea : “Dacă nu am mâncat, adu şi hai să mâncam“.

Fiul unui om care venise să îl viziteze pe bătrân pe munte murise pe drum iar tatăl, fără să se tulbure, îl aduse cu încredere la bătrân şi se închina lui cu fiul său. Apoi ieşi. Sfântul, gândindu-se că tânărul rămăsese prosternat din respect, îi spuse : “Scoală-te, ieşi afară !”. Pe data defunctul se ridică şi ieşi.

Oprindu-se într-o zi lângă mormântul lui Alexandru cel Mare, bătrânul contemplă cu stupoare zădărnicia slavei pământeşti şi vărsă lacrimi pentru soarta comună a tuturor oamenilor (acest episod nu se afla în apoftegmele din Patericul egiptean dar face obiectul reprezentării Sfântului, care a devenit tema clasică a “amintirii morţii” în programul iconografic al Manăstirilor.). Apoi reveni în chilia sa, pentru a-şi continua nevoinţele în aşteptarea Domnului. Unui frate care căzuse în păcat de mai multe ori îi spuse : “Ridică-te încă o dată şi încă o dată” – “Până când ?” întrebă fratele. – Bătrânul răspunse : “Până când vei fi găsit (de moarte) ori în bine ori în păcat. Căci omul se prezintă la judecata în starea în care a fost găsit“.

Terminându-şi calea vieţii sale, Sfântul Sisoe era gata să moară şi pe când Părinţii erau aşezaţi în jurul lui, fata să străluci dintr-odată că soarele. Iar el le zise : “Iată că vine avva Antonie“. La puţin timp spuse : “Iată ceata Proorocilor“. Faţa să străluci şi mai tare şi el spuse : “Iată că vine ceata Apostolilor“. Apoi faţa i se lumină şi el părea să stea de vorbă cu un personaj nevăzut. Părinţii îl întrebară cu cine vorbeşte iar el răspunse : “Iată îngerii venind să mă ia iar eu îi implor să mă lase să fac puţină pocăinţa“. Bătrânii i-au replicat : “Dar tu nu mai ai nevoie să faci canon, Părinte“. El răspunse atunci plângând : “Adevărat vă spun că nu am nici măcar conştiinţa de a fi la început“. Părinţii se minunară de o asemenea smerenie şi înţeleseră că el ajunsese la desăvârşire. Faţa lui deveni atunci dintr-odată mai strălucitoare ca soarele şi toţi cei prezenţi fură cuprinşi de spaimă. Bătrânul murmură : “Priviţi, Domnul vine şi El spune “Aduceţi-mi chivotul pustiei“. Cu aceste cuvinte Sfântul Sisoe îşi dădu sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Ca un fulger a scăpărat şi tot locul fu cuprins de bună mireasmă.

Din zicerile cuviosului Sisoe cel Mare din Patericul Egiptean.

Tot în aceasta zi, pomenirea nevointei Sfintei Mucenite Lucia fecioara si a lui Rix Vicarul si a altor multi care în Campania au patimit.

Sfânta Muceniță Lucia fecioara - foto - doxologia.ro

Sfânta Muceniță Lucia fecioara – foto – doxologia.ro

Sf. Muceniţă Lucia, născută în provincia italiană Campania, şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu de mică, trăind în sărăcie şi castitate. Pe când era doar o copilă, Lucia a fost luată prizonieră de Rix Vicarul şi dusă într-un loc străin, obligând-o pe fecioară să jertfească la idoli. Însă ea şi-a mărturisit cu curaj credinţa creştină fiind gata să îndure şi torturi pentru Hristos. Văzând acestea Rix a rămas profund impresionat de credinţa Luciei, astfel încât i-a permis ei şi servitorilor ei să stea într-o casă singuri ca să se poată ruga în voie. De câte ori trebuia să plece la luptă, Rix venea cu respect la Sf. Lucia şi o ruga să se roage pentru el ca să se întoarcă victorios.

După 20 de ani, aflând că împăratul Diocleţian a început prigoana împotriva creştinilor, Sf. Lucia i-a cerut lui Rix să o lase să meargă înapoi în Italia. Ea îşi dorea să-L slăvească pe Dumnezeu împreună cu compatrioţii săi. La acea vreme, Sf. Lucia reuşise să-l convingă pe Rix să treacă la creştinism, acesta ajungâng chiar să-şi dorească mucenicia pentru Hristos. Lăsând în urmă proprietăţile şi familia, a plecat la Roma cu Sf. Lucia. Prefectul roman de pe-atunci, Aelius, i-a condamnat la moarte prin tăierea capului cu sabia. După ei au mai fost decapitaţi sfinţii mucenici Antoninus, Lucian, Isidore, Dion, Diodorus, Cutonis, Arnosus, Capicus and Satyrus, în total 24 de mucenici au suferit împreună cu Sf. Lucia şi Rix.

Aceasta sfânta Lucia nu trebuie confundată cu Fecioara Lucia, muceniţa din Siracuza, prăznuită în 13 decembrie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor douazeci si patru de Mucenici care împreuna cu Lucia si cu Rix au marturisit, si de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintitului Mucenic Astie, episcopul Dirahiei.

Sf. Sfintit Mc. Astie, episcopul Dirahiei - foto - doxologia.ro

Sf. Sfintit Mc. Astie, episcopul Dirahiei – foto – doxologia.ro

Acesta a trăit în zilele împăratului Traian şi ale ighemonului Agricolă. Fiind prins de cei mai mari ai cetăţii şi neplecându-se a jertfi la idoli, a fost adus la Agricola şi bătut cu bice cu plumb şi cu vine de bou. Şi rămânând în credinţă în Hristos, l-au uns cu miere şi l-au spânzurat deasupra zidului cu faţa în sus, pe vremea secerii, când ardea soarele. Şi chinuindu-se fericitul de mâncărimea muştelor şi a viespilor, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Arhip si Filimon si Sfintii Mucenici Apolonie, Alexandrion, Epimah si Onisim, care în felurite chipuri au patimit.

Sf. Apostoli: Arhip, Filimon si sotia sa Apfia - foto - calendarulortodox.ro

Sf. Apostoli: Arhip, Filimon si sotia sa Apfia – foto – calendarulortodox.ro

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Asterius, Marta, Marin, Audifax, Habakkuk, Cyrenus, Valentin Preotul şi mulţi alţii împreună cu ei din Roma.

În timpul împăratului Claudius al II-lea (268-270), Sf. Marin împreună cu soţia lui Marta şi fiii Audifax şi Habakkuk au călătorit din Persia la Roma pentru a se închina la mormintele Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Chiar în acea perioadă Biserica Romană suferea persecuţii şi execuţii dure. Sf. Marin împreună cu familia i-au ajutat pe creştinii din închisori şi au recuperat trupurile mucenicilor ucişi. Unul dintre prizonierii închişi şi munciţi pentru credinţa sa a fost Cyrenus, pe care l-au ajutat mult.

Persecuţiile au luat repede amploare şi la un moment dat erau 260 de creştini întemniţaţi, printre care şi tribunul Vlastus, care au fost condamnaţi de tribunal să sape şanţuri de-a lungul Văii Salerian, unde au fost executaţi de arcaşi. Auzind de aceste crime odioase, Marin cu familia şi preotul Ioan au mers noaptea să ridice trupurile martirilor spre a le îngropa în catacombe. Mai târziu s-au întors după Sf. Cyrenus dar nu l-au mai găsit pentru că acesta a fost executat cu o zi înainte iar corpul i-a fost aruncat în râul Tibru. Făcându-şi datoria de creştini, Sfinţii Marin şi Marta i-au recuperat trupul din apă şi l-au îngropat creştineşte. Cu ajutorul Sf. Episcop Calist creştinii slujeau pe ascuns sfintele slujbe şi se ascundeau de asupritori.

Pentru faptele lor creştineşti familia sfântă a fost vrednică de a primi mucenicia pentru slava lui Dumnezeu. Păgânii i-au decapitat pe curajoşii mărturisitori Valentin Preotul şi pe grădinarul său Asterie pe care el însuşi l-a convertit, împreună cu sfinţii din Persia. Din ordinul împăratului, Sfinţii Marin, Audifax şi Habakkuk au fost decapitaţi în anul 269 şi Sf. Marta a fost înecată într-un râu.

Moaştele sfinţilor sunt în Roma în Biserica Sf. Ioan Pustnicul iar moaştele Sf. Valentin se află în Biserica Sf. Muceniţe Paraskeva.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro


Maine, 7 iulie, facem pomenirea

Sfânta Mare Muceniță Chiriachi; Sfântul Cuvios Toma din Maleon; Sfântul Mucenic Evanghel; Sfântul Cuvios Acachie; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Vlahernskaya” (Vlahernitissa); Ap. Romani 8, 22-27; Ev. Matei 10, 23-31

Sfânta Mare Muceniță Chiriachi. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 7 iulie - foto: doxologia.ro

Sfânta Mare Muceniță Chiriachi. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 7 iulie – foto: doxologia.ro

„Mergeţi, fraţilor, şi propovăduiţi la toţi măririle lui Dumnezeu!”

Sf. Mare Mc. Chiriachi; Sf. Cuv. Toma din Maleon

articol: basilica.ro

data: 6 iulie 2016

În zilele împăratului Diocleţian (284-305), era un creştin pe nume Dorotei, cu soţia sa, Eusebia, care, fiindcă nu aveau fii, se rugau lui Dumnezeu să le dea lor rod pântecelui, făgăduind să-l dăruiască Domnului pe copilul ce se va naşte. Deci, a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor şi au născut prunc de parte femeiască, în ziua Duminicii, pentru care pricină au numit-o Chiriachi (pentru că în limba greacă Ziua Domnului adică Duminica, se spune Chiriachi). Şi au păzit-o fecioară, fiindcă făgăduiseră să o dăruiască lui Dumnezeu. Dar, pe când Sfânta Chiriachi era de 16 ani, păgânul împărat Diocleţian a pornit prigoană împotriva creştinilor. Atunci au fost pârâţi părinţii Sfintei, împreună cu ea, că sunt creştini. Deci, au venit slujitorii împărăteşti şi, luându-i pe toţi trei, au despărţit pe fecioară de părinţii ei. Pe bătrâni i-au dus la Melitene în Armenia, unde au pătimit pentru Hristos de la dregătorul Iustus, iar pe frumoasa Chiriachi au trimis-o în lanţuri, la cezarul Maximian Galeriu (293-311), în Nicomidia.

Acesta, cercetând pe frumoasa fecioară şi văzând statornicia ei în credinţă, a poruncit să fie crunt bătută. Sfânta a primit, în tăcere, cumplitele lovituri de toiege. Nu se văita, ci numai se ruga în tăcere. Văzând prigonitorul că nu izbuteşte să înduplece pe tânăra creştină să se lepede de credinţa ei, a lăsat-o în seama dregătorului Ilarian al Bitiniei. Şi, venind acesta la judecată chiar în capiştea idolească, mai înainte de a începe el să o întrebe pe Chiriachi, s-a făcut un mare cutremur de pământ, idolii au căzut şi s-au prefăcut în pulbere şi însuşi Ilarian şi-a aflat, acolo, moartea. Peste câtva timp, a venit un alt dregător, care, aflând pe fecioară în temniţă, a poruncit să se aprindă un foc mare şi Sfânta să fie aruncată în flăcări. Şi, începând atunci o ploaie mare, a potolit vâlvătaia şi a stins focul, iar fecioara a scăpat nevătămată. A fost, apoi, aruncată la fiare sălbatice, dar fiarele, simţind sfinţenia ei, se gudurau ca mieii. Mulţi păgâni, văzând lucrul acesta, au crezut în Hristos. Iar dregătorul, înţelegând că nimic nu izbuteşte, a poruncit ca Sfânta să fie scoasă din cetate şi ucisă. Şi, luând-o slujitorii, au scos-o afară din cetate, ca să-i taie capul, în ziua de 7 iulie din anul 303. Iar Sfânta a cerut voie să se roage. Şi, după ce s-a rugat, a povăţuit pe creştinii care îi urmaseră să mărturisească şi ei credinţa. Apoi, culcându-se pe pământ, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Şi ostaşii, apropiindu-se de ea ca să-i taie capul şi văzând-o deja moartă, s-au mirat. Deci, s-a făcut un glas dumnezeiesc, zicând: „Mergeţi, fraţilor, şi propovăduiţi măririle lui Dumnezeu”. Atunci ostaşii şi cei ce erau de faţă au crezut în Hristos.

Moaştele Sfintei au fost îngropate cu evlavie de către creştini, fiind cunoscute pentru darul facerii de minuni. Prin voia lui Dumnezeu şi purtarea de grijă a episcopului Iacob Stamati al Huşilor, în anul 1763, o mână din sfintele ei moaşte a fost adusă de la Marea Lavră din Muntele Athos şi aşezată în biserica Mănăstirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din Huşi, ctitoria Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, catedrala de astăzi a Episcopiei Huşilor, Sfânta devenind ocrotitoare a acestei eparhii.

Pentru rugăciunile ei, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Sfântul Cuvios Toma din Maleon (sec. X) – Capul Maleo se află în sud-estul Greciei despărțind golful Argolic de cel Laconic, loc periculos pentru corăbieri. În vechime se afla acolo un templu al zeului Apolon. Preacuviosul Toma Maleotul a fost un ostaș cinstit de toți cei ce-l cunoșteau. Iubirea pentru Hristos l-a îndemnat însă să părăsească lumea și astfel a îmbrăcat haina smereniei călugărești și s-a dus în pustie. Dumnezeu a binecuvântat rugăciunea și nevoințele sale prin învrednicirea cu darul tămăduirilor minunate.

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. Romani 8, 22-27

Fraţilor, ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum. Şi nu numai atât, ci şi noi, care avem pârga Duhului, şi noi înşine suspinăm în noi, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru. Căci prin nădejde ne-am mântuit; dar nădejdea care se vede nu mai e nădejde. Cum ar nădăjdui cineva ceea ce vede? Iar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, aşteptăm prin răbdare. De asemenea şi Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Duhul se roagă pentru noi cu suspine negrăite. Iar Cel ce cercetează inimile ştie care este dorinţa Duhului, căci după Dumnezeu El Se roagă pentru sfinţi.

Ev. Matei 10, 23-31

Zis-a Domnul ucenicilor Săi: când vă vor prigoni în oraşul aceasta, fugiţi în celălalt. Adevărat vă spun vouă că nu veţi sfârşi oraşele lui Israel, până când va veni Fiul Omului. Nu este ucenic mai presus de dascălul său, nici servitorul mai presus de stăpânul său. Ajunge ucenicului să fie ca dascălul său şi servitorului ca stăpânul său. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu atât mai mult pe casnicii lui. Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit şi care să nu se descopere, şi nimic ascuns şi care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, să spuneţi la lumină; şi ceea ce auziţi la ureche, să propovăduiţi de pe case. Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; ci voi să vă temeţi mai mult de acela care poate să piardă şi trupul şi sufletul în Gheena. Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una din ele nu cade pe pământ, fără să ştie Tatălui vostru. La voi însă şi perii capului vă sunt toţi număraţi. Pentru aceea nu vă temeţi, căci voi sunteţi mai de preţ decât păsările.

articole preluate de pe: doxologia.ro

(video) Secretele Vaticanului

foto – cugetliber.ro
articol – cersipamantromanesc.wordpress.com

Cei 265 de papi de până acum nu au fost, cu toţii, nişte fiinţe fără de prihană. Iar la Vatican n-a domnit mereu o atmosferă de smerenie şi înălţare spirituală, aşa cum s-ar putea crede. Crime, incesturi, intrigi, înşelătorii, iată doar câteva din petele bine ascunse din istoria papalităţii.

Revista “Spiegel” a făcut o incursiune printre evenimentele scandaloase din trecutul îndepărtat al Cetăţii Sfinte, ţinute până astăzi bine ascunse.

Crime, incesturi şi pornocraţie în Cetatea Sfântă

Ioan al VIII-lea (872- 882) a fost întâiul papă ucis în “exerciţiul funcţiunii”. Documentele păstrate în arhive arată că el a fost otrăvit şi snopit în bătaie, până când şi-a dat duhul. Drama avea să fie debutul unei serii de opt asemenea crime, comise asupra unor suverani pontifi aflaţi pe scaunul Sfântului Petru.

Şocantă este şi povestea papei Ioan al XII-lea (955-964), rămas în memoria publică pentru spargere de familii, incest, pasiunea pentru jocuri, blasfemie şi crimă.
În anul 963, a şi fost dat jos din funcţie, pentru comportament nedemn.
Un an mai târziu, se pare că a fost omorât de un soţ încornorat.

Amator de aventuri galante cu femei măritate ar fi fost însă şi papa Leon al III-lea (795-816).
Din cauza acestei “slăbiciuni” ar fi fost urmărit de simpatizanţii predecesorului său, Adrian I, şi trântit de pe cal, în timpul unei procesiuni din 799.
Inamicii au încercat să-i taie limba şi să-i scoată ochii, dar victima a reuşit să se adăpostească la regele franc Carol cel Mare, pe care papa avea să-l şi încoroneze împărat roman, de Crăciunul anului 800.

Nu era totuşi ceva neobişnuit ca suveranii pontifi să aibă amante. Ba dimpotrivă, dacă ne gândim la Rodrigo de Borja (sau Borgia, în italiană), viitorul papă Alexandru al VI-lea, care a avut 9 copii rezultaţi din diverse legături amoroase.
E drept, cinci urmaşi – printre care teribilii Cesare şi Lucrezia Borgia- i-a dăruit chiar Vanozza Catanei, o nobilă romană, cu care a trăit în concubinaj.

Acest cap al Bisericii, ales de un conclav corupt, a rămas până azi sinonim cu lipsa de scrupule, favoritismul şi imoralitatea. Pentru el, mai importante decât interesele instituţiei pe care o păstorea a fost să-şi consolideze puterea şi să-şi căsătorească avantajos copiii.

Nici amestecul metreselor în treburile Bisericii nu a fost o raritate. Îndeosebi Teodora, soţia consulului Theophilact, a marcat istoria papalităţii, reuşind să-şi promoveze iubitul, pe arhiepiscopul de Ravena, pe scaunul pontifical şi instaurând aşa-numita “pornocraţie”.

Fiica ei, Marozia, a devenit amanta papei Sergiu al III-lea la doar 15 ani, măritându-se apoi de trei ori, pentru a-şi consolida influenţa.

Culmea e că în fruntea Bisericii aveau să ajungă ulterior şi fiul Maroziei, Ioan al XI-lea, şi nepotul ei, Ioan al XII-lea. De asemenea, papii Benedict al VIII-lea, Ioan al XIX-lea şi Benedict al IX-lea au fost, la rându-le, descendenţii Maroziei.
* Cadavrul judecat şi condamnat!

În materie de înşelătorie – chiar şi cu scop nobil – papa Ştefan al II-lea (752-757) s-a dovedit maestru.
La o întâlnire cu regele franc Pepin (poreclit “cel Scurt”, datorită staturii sale scunde), suveranul pontif a prezentat un document falsificat, care garanta securitatea Romei ca proprietate a Sfântului Scaun.

Papa i-a arătat lui Pepin, tatăl lui Carol cel Mare, un act despre care a pretins că era donaţia împăratului Constantin. De fapt, documentul fusese măsluit chiar de Ştefan al II-lea şi antedatat.

Regele Pepin, analfabet, a fost foarte impresionat de hârtia cu pricina şi i-a oferit suveranului protecţia dorită. Pepin cel Scurt dăruieşte papei teritoriile din jurul Romei cucerite de la longobarzi (exarhatul de Ravena şi ducatul de Roma).

Darul acesta, cunoscut în istorie ca Donaţia pepiniană (756), pecetluieşte alianţa dintre capul Bisericii şi Pepin, care reformează biserica francă subordonând-o papei.

Mai şocant decât cazul lui Ştefan al II-lea a fost cel al papei Formosus (891-896).
Acuzându-l post-mortem de uzurpare, urmaşul său, papa Ştefan al VI-lea (896-897), a ordonat dezgroparea cadavrului acestuia, dezbrăcarea de veşmintele pontificale şi tăierea degetelor cu care binecuvânta poporul; apoi, corpul i-a fost aruncat în Tibru, iar Formosus a fost declarat sperjur şi ilegitim.

Ulterior, Ştefan al VI-lea însuşi a fost băgat la închisoare, unde oamenii l-au otrăvit şi sugrumat. Papa Romanus, succesorul lui Ştefan al VI-lea, şi apoi papa Ioan al IX-lea au reabilitat memoria lui Formosus.

Întâiul papă a fost Apostolul Petru, al cărui pontificat ar fi durat 34 sau 37 de ani.

Petru a avut parte de o moarte de martir, iar pe locul unde ar fi fost îngropate rămăşiţele sale s-a ridicat ulterior Domul Sfântu Petru.

Următorul în ordinea longevităţii în funcţie a fost papa Pius al IX-lea (1846-1878): 31 de ani şi 7 luni.

“Podiumul” a fost completat de Ioan-Paul al II-lea (1978-2005): 26 de ani şi 176 de zile.

La polul opus, cele mai puţin au zăbovit în fruntea Bisericii Urban al VII-lea, 15 septembrie – 27 septembrie 1590 (13 zile), suveranul ponif îmbolnăvindu-se de malarie, Bonifaciu al VI-lea, 15 zile, în aprilie 1896, şi Celestin al IV-lea, 25 octombrie – 10 noiembrie 1241 (17 zile).

Se pare că din lista papilor a fost însă şters un oarecare Ştefan, care a murit la numai 4 zile de la alegere, în anul 752, făcând apoplexie înainte chiar de a se fi bucurat de ceremonia înscăunării.

Nici predecesorul lui Ioan Paul al II-lea, papa Ioan Paul I, nu a stat decât 33 de zile în funcţie, decedând în urma unui infarct. Numeroase teorii conspiraţioniste au circulat şi încă mai circulă pe marginea acestei morţi subite.

Ales suveran pontif la 12 ani, destituit de două ori

Tot în categoria recorduri, poate fi înscrisă şi numirea lui Benedict al IX-lea ca papă, în 103, la vârsta de doar 12 ani! El a fost nepotul papei Benedict al VIII-lea (1012-1024) şi al papei Ioan al XIX-lea (1024-1032), şi membru al unei puternice familii.

La moartea papei Ioan al XIX-lea în 1032, tatăl lui Benedict, Alberic, a provocat alegerea sa prin mită, manipulare şi ameninţări.

Benedict al IX-lea a fost destituit de două ori, după numeroase intrigi scandaloase, dar a revenit abil.

Unul dintre succesori, Clement al II-lea, a murit otrăvit probabil de oameni ai lui Benedict al IX-lea, care se instalează ca Papă, dar regele Germaniei, Henric al III-lea, încoronat Sfânt Împărat Roman, îl demite, consacrându-l papă pe Damasus al II-lea.

Şi Ioan al XII-lea (955-964) a ajuns de foarte tânăr în fruntea Bisericii: avea doar 16-17 ani.

Papi răpiţi, exilaţi, trimişi la muncă silnică

În schimb, Ponţian (230- 235) a fost întâiul suveran pontif care a demisionat.
În timpul persecuţiei creştinilor sub împăratul Maximinus Trax, Sf. Ponţian a fost exilat în Sardinia şi condamnat să lucreze în minele de sare.

De aceea el s-a retras din poziţia de papă la 28 septembrie 235. Sf. Ponţian a murit ca martir în 236 sau 237, din cauza suferinţelor îndurate în mină.

Un alt Papă care a demisionat a fost Sf. Celestin al V-lea, ales la 5 iulie 1294.
Având 84 de ani, el n-a putut face faţă presiunilor nobililor vremii, aşa că la 13 decembrie 1294 a demisionat şi s-a întors la mănăstire.

Succesorul său, papa Bonifaciu al VIII-lea, l-a trimis la închisoare pentru a-l împiedica să revină pe tron. Pe de altă parte, Sf. Silveriu, care a fost consacrat la 1 iunie 536, a fost primul papă demisionat cu forţa.

În martie 537, împărăteasa bizantină Teodora l-a capturat şi l-a scos din Roma pentru că nu a aprobat numirile de episcopi eretici făcute de ea.

Papa a fost exilat în insula Palmaria, unde a rămas prizonier până la moartea sa, la 11 noiembrie 537. La fel a păţit şi Martin I, în 649.

Alte ciudăţenii din istoria papalităţii

Complicata istorie a papalităţii a cunoscut şi un caz de „moştenire” a titlului. Inocenţiu I (402-417) i-a urmat direct tatălui său, Anastasie I (399-401).

La vremea aceea, nu exista regulea celibatului, pentru suveranii pontifi. S-a mai întâmplat, de asemenea, ca trei papi să coexiste simultan!

Astfel, la sfârşitul secolului al 14-lea şi începutul celui al 15-lea, abia sosit la Roma, Grigore XI moare, iar cardinalii francezi vor să aleagă un papă francez, dar cei italieni, sprijiniţi de popor, vor un papă de naţionalitatea lor.

Aşa se ajunge la doi papi, unul la Roma, altul la Avignon, situaţie care a durat 39 de ani, cunoscută sub numele de Schisma occidentală (1378-1417).

De Papa de la Roma ascultau toate ţările catolice, cu excepţia Franţei, Portugaliei, Spaniei şi Scoţiei, care ascultau de antipapa de la Avignon.

Pentru a pune capăt dezbinării, e convocat Sinodul de la Pisa, care a caterisit atât pe papa de la Roma, cât şi pe cel de la Avignon, alegând un al treilea papă, pe Alexandru V (1409), urmat de Ioan XXIII, având reşedinţa la Pisa. Aceşti trei papi (Biserica tricefală) se afurisesc unul pe altul şi produc confuzie, fiecare numindu-şi propriii episcopi.

La intervenţia împăratului Sigismund al IV-lea al Germaniei, toţi cei trei – Grigore XII la Roma, Benedict XIII de la Avignon şi Ioan XXIII de la Pisa- au renunţat la funcţie, acceptând alegerea ca papă a lui Martin V (1417-1431).

Între ciudăţeniile care au marcat trecutul Vaticanului s-a numărat şi moartea papei Leon I (440-461), în toaletă, pe timpul unei pauze de conciliu, dar şi legenda papesei Ioana (Ion VIII Anglicus), care ar fi ajuns pe scaunul pontifical în 855, deghizându-se în bărbat.

Mistificarea a ieşit la iveală când pe “papesă”, rămasă însărcinată cu unul dintre valeţi, au apucat-o chinurile facerii în timpul unei procesiuni, fiind lapidată de mulţimea înfuriată.

Povestea este dezminţită de istoricii oficiali ai Vaticanului, dar în sprijinul ei rămâne Sedia Stercoraria, un ciudat scaun de marmură găurit, care a fost descoperit în Lateran, Basilica “Sfântul Ioan”.

Fiecare papă era obligat, înainte de învestitură, să se aşeze pe acest scaun pentru o… palpare, care să îi determine sexul. Odată terminată inspecţia, cel care o efectua exclama:
Duos habet et bene pendentes („Are două şi atârnă cum trebuie“).

Pietro Boccadiporco a fost unul dintre primii papi care şi-au schimbat numele civil în timpul pontificatului (deoarece Boccadiporco însemna, în traducere, gură de porc).
El a rămas în istoria papalităţii sub numele de Sergiu al IV-lea.

La rândul său, papa Virgiliu (537-555) şi-ar fi cumpărat scaunul pontifical cu suma de 700 de lire de aur, primită de la împărăteasa Teodora a Bizanţului.

Cel care l-a impus la Roma a fost generalul Belizarie, căruia Virgiliu nu i-a mai plătit niciodată suma promisă.

Articolul ”Secretele murdare ale Vaticanului”de Mădălina Firănescu.

articol preluat de pe https://cersipamantromanesc.wordpress.com

SECRETUL VATICANULUI

sursa – https://www.youtube.com

Trei imigranţi români, arestaţi la Roma sub acuzaţia de ucidere a unui politician local

de Mihai Draghici – Mediafax

Trei imigranţi români au fost arestaţi duminică, la Roma, sub acuzaţia că l-ar fi tâlhărit şi ucis pe un politician local, un medic pensionat, în acelaşi caz fiind interogată şi o româncă implicată într-o relaţie amoroasă cu victima, relatează Corriere della Sera.

Crima a avut loc în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în Mentana, o suburbie a Romei.

Lucio Giacomoni, un medic pensionat în vârstă de 71 de ani, consilier local şi activist al partidului Forza Italia, a fost găsit mort în baia vilei sale din localitatea Mentana, plin de sânge şi prezentând urme de lovituri în zona feţei.

Autorităţile italiene au depistat trei suspecţi români, plasaţi de justiţie în arest preventiv după ce asupra lor au fost găsite obiecte furate din casa medicului ucis.

Medicul, care era divorţat, nu era singur în locuinţă în momentul jafului urmat de crimă. Bărbatul era cu o tânără româncă, audiată în prezent de carabinieri. “A fost un jaf”, le-a spus femeia anchetatorilor

Primarul localităţii Mentana, Altiero Lodi, a cerut prefectului Romei, Giuseppe Pecoraro, convocarea de urgenţă a Comitetului pentru Ordine Publică, după crima care a şocat întreaga comunitate de la periferia capitalei Italiei.

articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/