Articole

Alexander Schmorell (1917 -1943), membru al grupului de rezistență antinazistă “Trandafirul Alb”

Alexander Schmorell (1917 -1943)

foto preluat de pe spartacus-educational.com
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Alexander Schmorell (n. 16 septembrie 1917, Orenburg, Rusia – d. 13 iunie 1943, München) a fost unul din membrii grupului de rezistență antinazistă Trandafirul Alb.

Alexander Schmorell s-a născut dintr-un tată neamț și o mamă rusoaică. A rămas orfan de mamă încă de mic, de aceea l-a urmat pe tatăl său – medic german – care s-a mutat la München în 1921. Astfel se explică bilingvismul lui Alexander: era cetățean german și vorbea germana, dar cunoștea la fel de bine limba rusă, pe care o cultiva ca un omagiu adus memoriei mamei sale. Alexander Schmorell a fost de religie creștin ortodox.

 

Alexander Schmorell (n. 16 septembrie 1917, Orenburg, Rusia - d. 13 iunie 1943, München) a fost unul din membrii grupului de rezistență antinazistă Trandafirul Alb - in imagine, Vector drawing of Alexander Schmorell in profile, adapted after a photograph by Angelika Knoop-Probst (1918 - 1976), sister of Christoph Probst, taken near Marienau/Dahlem in the Luneburg Heide in 1939 - foto: ro.wikipedia.org

Vector drawing of Alexander Schmorell in profile, adapted after a photograph by Angelika Knoop-Probst (1918 – 1976), sister of Christoph Probst, taken near Marienau/Dahlem in the Luneburg Heide in 1939 – foto: ro.wikipedia.org

 

Serviciul militar

La terminarea liceului – așa cum era legea în Germania nazistă – a fost înrolat în organizarea de muncă civilă și apoi în armată. În 1938 a luat parte la ocuparea Austriei și apoi a Cehoslovaciei. A încercat să evite jurământul prescris de Adolf Hitler pe timpul serviciului militar și a cultivat permanent o vie atitudine de opoziței împotriva nazismului.

 

Trandafirului Alb

Memorialul Scholl din faţa Universităţii LMU din München - foto: ro.wikipedia.org

Memorialul Scholl din faţa Universităţii LMU din München – foto: ro.wikipedia.org

Cum nu găsea alt mod de a se realiza în contextul politicii naziste, s-a izolat în studiile sale despre cultura rusă, în poezie și în sculptură. Numai în urma presiunilor tatălui său a acceptat să studieze medicina.

Pe la finele anului 1940, prezentat de Jurgen Wittenstein, l-a cunoscut pe Hans Scholl cu care leagă o admirabilă prietenie bazată pe conversații culturale, pe teologie, filosofie și pe literatură.

Astfel s-a constituit un grup de prieteni cu interese culturale comune și cu aversiunea față de regimul nazist.

Împreună cu prietenii săi este trimis pe frontul rusesc – pentru serviciul sanitar – unde va redescoperi rădăcinile sale și se va lega și mai mult de acel pământ matern, pe care îl considera încă „al său”. Încă de la începutul activității Trandafirului Alb la München, Schmorell a fost unul dintre membrii cei mai activi participând la toate activitățile și inițiativele grupului.

German stamp of Hans Scholl and his sister Sophie - foto: en.wikipedia.org

German stamp of Hans Scholl and his sister Sophie – foto: en.wikipedia.org

 

Arestarea și execuția

După arestarea fraților Hans și Sophie Scholl, Gestapo-ul a răspândit un anunț care cuprindea semnalmentele sale și promisiunea a 1000 de mărci pentru cel care va oferi informații despre el. Schmorell – vânat de naziști – a reușit pentru câtva timp să se ascundă.

Pe 24 februarie 1943, în timpul unui bombardament aerian, a fost recunoscut în refugiul antiaerian unde se adăpostise și a fost denunțat de Alois Pitzinger (al cărui portret Alexander îl făcuse câtva timp înainte). Imediat a fost arestat.

A fost judecat pe 19 aprilie 1943, împreună cu Willi Graf și cu Profesorul Kurt Huber; condamnat ca și ei la moarte prin decapitare cu ghilotina. Sentința a fost pusă în aplicare pe 13 iulie 1943 în închisoarea din München.

Alexander Schmorell – foto: spartacus-educational.com

Hans Scholl and Alexander Schmorell aboard the troop train (July 1942) – foto: spartacus-educational.com

Alexander Schmorell and Hans Scholl – foto: spartacus-educational.com

 

Canonizare

Alexander Schmorell a fost canonizat în anul 2012.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

“Trandafirul Alb” (iunie 1942 – februarie 1943), mișcare de rezistență non-violentă în Germania nazistă

Memorialul Scholl din faţa Universităţii LMU din München

foto si articol: ro.wikipedia.org

 

„Un spirit puternic, o inimă slabă.”
—Sophie Scholl

 

Trandafirul Alb (în germană Die Weiße Rose) este numele luat de un grup de studenți din München care au format o mișcare de rezistență non-violentă în Germania nazistă. Acest grup de tineri curajoși au activat din iunie 1942 până în februarie 1943, când membrii grupului au fost arestați, judecați și condamnați la moarte prin decapitare. Mișcarea a redactat, tipărit și distribuit șase foi volante, prin care populația era îndemnată să se opună regimului nazist.

 

Membri

Membrii principali ai mișcării au fost frații Sophie Scholl* și Hans Scholl, precum și colegii lor Christoph Probst****, Willi Graf*** și Alexander Schmorell**, toți cu vârsta cuprinsă între 20 și 26 de ani. Acestui grup de tineri i s-a adăugat și profesorul Kurt Huber, care a redactat ultimele două manifeste.

Sophia Magdalena Scholl (n. 9 mai 1921, Forchtenberg - d. 22 februarie 1943, München) a fost o studentă germană, activă în grupul de rezistență nonviolent Trandafirul Alb, în Germania Nazistă. Ea a fost condamnată pentru înaltă trădare după ce a fost găsită distribuind pliante antirăzboi la Universitatea din München, cu fratele ei Hans. Ca urmare, au fost executați cu ghilotina. Începând cu anii 1970, Scholl a fost sărbătorită, ca fiind unul dintre marii eroi germani, care s-au opus activ celui de-al Treilea Reich în timpul celui de-al Doilea Război Mondial - foto: ro.wikipedia.org

Sophia Magdalena Scholl* (1921 – 1943)  - foto: ro.wikipedia.org

Pe lângă aceștia, au mai existat numeroși prieteni și simpatizanți care i-au ajutat: Hans Conrad Leipelt, Marie-Luise Jahn, Hans Hirzel, Susanne Hirzel, Heinz Brenner, Franz J. Müller, Eugen Grimmiger, Falk Harnack (care avea să devină cunoscut mai târziu ca regizor), Harald Dohrn (socrul lui Christoph Probst), arhitectul Manfred Eickmayer, în atelierul căruia se întâlneau adesea membrii grupării, pictorul Wilhelm Geyer, care închiriase atelierul lui Eickmeyer, punându-i-l la dispoziție lui Hans Scholl, și librarul Joseph Söhngen, a cărui pivniță a servit ca ascunzătoare pentru foile volante.

German stamp of Hans Scholl and his sister Sophie - foto: en.wikipedia.org

German stamp of Hans Scholl and his sister Sophie – foto: en.wikipedia.org

Alexander Schmorell (n. 16 septembrie 1917, Orenburg, Rusia - d. 13 iunie 1943, München) a fost unul din membrii grupului de rezistență antinazistă Trandafirul Alb - in imagine, Vector drawing of Alexander Schmorell in profile, adapted after a photograph by Angelika Knoop-Probst (1918 - 1976), sister of Christoph Probst, taken near Marienau/Dahlem in the Luneburg Heide in 1939 - foto: ro.wikipedia.org

Vector drawing of Alexander Schmorell** in profile, adapted after a photograph by Angelika Knoop-Probst (1918 – 1976), sister of Christoph Probst, taken near Marienau/Dahlem in the Luneburg Heide in 1939 – foto: ro.wikipedia.org

WilliGraf.jpg
De la CseditionOperă proprie, Domeniu public, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=11569350
Willi Graf*** 

 

Numele mișcării

Așa cum afirma Franz J. Müller, nu este cert încă de unde provine numele de „Die Weiße Rose”. Acesta s-ar putea datora Divinei Comedii a lui Dante, unde sufletele celor drepți, înveșmântați în alb, formau un trandafir de aceeași culoare: „În chipul unei albe-roze acu/văzui oștirea cea de sfinți pe care/prin sânge Crist mireasa și-o făcu.” O altă sursă de inspirație o reprezintă poezia cu același nume de Clemens Brentano, dar și numele unei mișcări de rezistență olandeze împotriva spaniolilor. Hans Scholl însuși a indicat Gestapoului doar poezia lui Brentano, pentru ca astfel gruparea lor să fie considerată inofensivă, iar ceilalți membri să fie apărați de represaliile naziștilor.

 

Cronologia evenimentelor

Fondat la München, acest grup de rezistență a răspândit șase manifeste („fluturași”), prin care îi chema pe conaționali la implicarea în rezistență pasivă împotriva regimului. Cel de-al șaptelea manifest, pe care tinerii îl pregătiseră, n-a mai putut fi distribuit întrucât membrii grupului au fost arestați de SS (Gestapo).

Chiar dacă membrii erau doar studenți la Universitatea din München, participaseră la război ca infirmieri fie pe frontul francez, fie pe cel rus, unde fuseseră martori oculari la atrocitățile naziste față de evrei și față de toți cei care se opuneau acestuia și, nu în ultimul rând, martori ai atrocităților față de prizonierii de război. Din experiența frontului au reținut două lecții fundamentale (care au și fost expuse în manifestele lor):

- regimul nazist era un regim inuman, totalitar și crud până și față de proprii cetățeni și
- soarta pe care Wehrmacht-ul a suferit-o la Stalingrad va duce Germania – în cele din urmă – la înfrângerea totală.

Acești tineri refuzau militarismul prusac al Germaniei lui Adolf Hitler și credeau într-o Europă federală care aderă la principiile creștine ale toleranței și dreptății. Citând pe larg Biblia, pe Lao Zi, pe Aristotel și pe Novalis, pe Goethe și pe Schiller, făceau apel la ceea ce ei considerau intellighenzia nemțească, cu speranța că aceasta îi va ajuta în mod intrinsec să se opună nazismului.

La început, manifestele au fost răspândite în mulțime, fiind trimise cu sutele către diferite orașe din Bavaria și din Austria, întrucât membrii nădăjduiau că Germania meridională va fi mai receptivă față de mesajele lor antimilitariste.
În februarie 1943, „Trandafirul Alb” a adoptat o poziție mai viguroasă împotriva lui Hitler și a aparatului său de reprimare. Concret, această atitudine s-a tradus în faptul că ultimul manifest (al șaselea) a fost distribuit chiar în holul principal al Universității, în plus, au lansat slogane anti-hitleriste și au pictat caricaturi antinaziste pe zidurile din München și chiar pe porțile universității. Transformarea de fond a grupului (de la prietenie la mișcare socio-politică) apare evidentă în cel de-al șaptelea manifest al cărui text îl pregătiseră deja cu titlul: „Mișcarea de rezistență în Germania”.

Christoph Probst, căsătorit și tată a trei copii, s-a decis să împartă manifestele fățiș în speranța că astfel va dezmorți poporul din teama care-l paraliza; ca să-l acopere de o astfel de acțiune sinucigașă, Sophie Scholl a preluat inițiativa și, pe 18 februarie 1943, la sfârșitul cursurilor, a distribuit manifestele în holul universității bavareze din München. Aproape toate manifestele multiplicate au fost distribuite în felul acesta. A fost identificată de un informator al Gestapo-ului, care era și membru al partidului nazist. Astfel a fost arestată împreună cu fratele ei, Hans Scholl. În buzunarul lui Hans a fost găsit manuscrisul pregătit pentru cel de-al șaptelea manifest; zadarnic a încercat Hans să-l înghită, n-a reușit. Plecând de la acest manuscris a fost identificat și Christoph Probst, care îl scrisese. În aceeași zi a fost arestat și el. Alexander Schmorell, aflând de cele petrecute de la Lilo Ramdohre, se gândește să-l prevină și pe Willi și să fugă amândoi din fața celor ce aveau să se întâmple. N-a mai apucat însă să-l anunțe pe Willi, deoarece și acesta fusese arestat. Atunci a încercat să scape în Elveția, iarna grea însă și zăpada mare nu i-a permis să treacă munții. Astfel a fost nevoit să se reîntoarcă în München. La întoarcere reușește să treacă de blocurile de control, fiind găzduit de câțiva prieteni, printre care și Lilo. Pe 22 februarie primii trei membri au fost executați cu ghilotina, întrucât au fost „găsiți vinovați de înaltă trădare”. Două zile mai târziu a fost publicată o fotografie a lui Alexander (care fusese turnat de cerșetorul Alois Pitzinger, căruia îi făcuse portretrul); fotografia era însoțită de un text prin care se oferea recompensa de 1000 de mărci celui care va oferi informații despre el. În aceeași zi (26 februarie) a fost arestat într-un refugiu antiaerian.

Ceilalți membri ai grupului au fost decapitați și ei în vara anului 1943. Prietenii și colegii „Trandafirului Alb”, care au ajutat la pregătirea și distribuirea manifestelor, au fost arestați când au înfruntat pericolul și au adunat fonduri pentru văduva și orfanii lui Cristoph Probst: în urma unui simulacru de judecată au fost condamnați la temniță pentru perioade cuprinse între câteva luni și zece ani.

Odată cu prăbușirea regimului nazist, Die Weiße Rose a devenit simbolul cel mai pur al opoziției față de tiranie, fără nici un interes personal de putere sau de auto-celebrare. Faima și stima de care se bucura erau atât de puternice, încât compozitorul Carl Orff, la venirea aliaților, întrebat de ce n-a părăsit Germania nazistă, a răspuns că a fost unul dintre fondatorii mișcării Trandafirului Alb; pe dată a fost lăsat în libertate. Este foarte adevărat că el, personal, a fost în legătură cu profesor Huber, însă nu sunt probe că ar fi fost în vreun fel oarecare împlicat în mișcare (istoricii consideră că declarația lui a fost să scape de arestare și de alte percheziții).

Bommersheim, Geschwister-Scholl-Gedenkstein.JPG
By Karsten11Own work, Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=10439442
Scholl memorial in Bommersheim

La Universitatea bavareză Ludwig-Maximilians-Universität din München s-a ridicat în 1968 un grup statuar al fraților Scholl și piața a fost numită Geschwister-Scholl-Platz (piața fraților Scholl) în cinstea lui Hans și a Sophiei Scholl. În afara acestei piețe poporul și-a arătat recunoștința față de sacrificiul lor fondând și instituțiile Geschwister-Scholl-Institut și Geschwister-Scholl-Preis, acesta din urmă fiind un premiu acordat în fiecare an unei personalități literare: în 2006 premiul a fost acordat scriitorului român Mihail Sebastian. Istoria acestei mișcări de rezistență împotriva tiraniei a inspirat scriitori și cineaști.

 

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org

 

Sophia Magdalena Scholl (n. 9 mai 1921, Forchtenberg – d. 22 februarie 1943, München) a fost o studentă germană, activă în grupul de rezistență nonviolent Trandafirul Alb, în Germania Nazistă. Ea a fost condamnată pentru înaltă trădare după ce a fost găsită distribuind pliante antirăzboi la Universitatea din München, cu fratele ei Hans. Ca urmare, au fost executați cu ghilotina. Începând cu anii 1970, Scholl a fost sărbătorită, ca fiind unul dintre marii eroi germani, care s-au opus activ celui de-al Treilea Reich în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

 

** Alexander Schmorell (n. 16 septembrie 1917, Orenburg, Rusia – d. 13 iunie 1943, München) a fost unul din membrii grupului de rezistență antinazistă Trandafirul Alb

 

*** Willi Graf (n. 2 ianuarie 1918, Kuchenheim aproape de Euskirchen – d. 12 octombrie 1943 într-o închisoare din München) a fost unul dintre cei cinci membri ai grupului de rezistență anti-nazistă „Trandafirul Alb”.

 

**** Christoph Probst membru al grupului de rezistență antinazist Trandafirul Alb; n. 6 noiembrie 1919, la Murnau, d. 22 februarie 1943 în închisoarea Stadelheim din München. Christoph Probst născut la 6 noiembrie 1919 în Murnau, fiul unui cadru universitar, specialist în sanscrită. s-a căsătorit de tânăr, la 21 de ani, cu Herta Dohrn, cu care a avut trei copii: Michael, Vincent și Katharina. Era bun prieten cu Alexander Schmorell, care i-a fost naș fiului Michael. Schmorell l-a adus pe Probst în grupul Trandafirul Alb.

Întrucât dintre membrii asociației clandestine numai Probst era căsătorit și avea copii, ceilalți au decis să-l protejeze și să-l țină departe de acțiunile periculoase. Cu toate acestea, Probst, și-a manifestat dorința, chiar entuziasmul, de a participa la acțiunile comune. La începutul anului 1943, Probst a redactat un manifest, despre care se spune că a fost cel de-al șaptelea dintre cele făcute de grup. La 19 februarie 1943, Gestapo-ul l-a arestat în timp ce se reîntorcea acasă, în Germania, venind de pe front, într-o permisie de câteva zile. Soția sa era însărcinată și a născut câteva zile mai târziu cel de-al treilea copil, o fetiță. Manuscrisul manifestului său a fost găsit la Hans Scholl.

Christoph Probst a negat că a scris manifestul, însă expertiza grafologică a dovedit că grafierea textului din manifest îi aparținea. A fost imediat încarcerat în penitenciarul din München, unde a cerut și a obținut permisiunea de a fi botezat de preotul închisorii. Condamnat la moarte de „Tribunalul Poporului”, prezidat de temutul judecător Roland Freisler (care fusese cândva, vremelnic, comisar bolșevic), a fost ghilotinat împreună cu frații Scholl la 22 februarie 1943.

Jazz și blues cu Harry Tavitian (pian, voce) și Mihai Iordache (saxofoane) la Puiești, duminică 7 septembrie. Împreună, împotriva gazelor de șist!

Harry Tavitian (pian, voce) & Mihai Iordache (saxofoane)

Duminică 7 septembrie 2014

Festivalul “Cu noi NU TE PUIești”, Puiești (Vaslui)

Festival internațional împotriva fracturării hidraulice.

Fracturarea hidraulică de mare volum este o metodă cu efecte dezastroase pentru mediu, folosită la extragerea gazelor de șist. După Pungești, compania Chevron vrea să amplaseze următoarea sondă de explorare pentru gaze de șist la Puiești, fără să țină seama de faptul că locuitorii comunei și autoritățile locale sunt împotrivă. Suntem alături de puieșteni în această luptă de rezistență.

România este pe marginea prăpastiei. Doar uniți salvăm ce mai apucăm!

Despre festival: https://www.facebook.com/events/468872753215895/

Despre apocalipsa gazelor de șist: http://farafracturare.ro/

harry-tavitian-pungesti-7-decembrie-2013

Harry Tavitian: ”De meserie sunt protestatar. Acesta este spiritul autentic al jazzului”
Romania Curata
”„Sculați, sculați boieri mari, sculați voi români plugari!” Așa a sunat începutul suitei de prelucrări de jazz după colinde, pe care am cântat-o în 1987, la festivalul de jazz, la doar 3 săptămâni după Revolta de la Brașov. Chiar dacă eram bine păziți și noi pe scenă, și publicul, în sală”, notează maestrul Harry Tavitian pe Facebook, în avanpremiera concertului pe care îl va susține împreună cu Mihai Iordache, pe 7 septembrie, la Puiești, în cadrul primului festival antifracking din România, ”ManiFest – Cu noi nu te PUIești” (6-8 spetembrie).

 

”De meserie sunt protestatar. Acesta este spiritul autentic al jazzului. Dar nu credeam că o să ajung să trăiesc ce am trăit în ultimul an. Eu, un oriental bătrân și leneș, să ajung să fac zeci de kilometri prin Constanța la marșurile împotriva gazelor de șist și a exploatării cu cianuri a aurului de la Roșia Montană? Să merg la Pungești pe 7 decembrie 2013 și să fiu martor acolo la scene zguduitoare, la demnitatea și curajul extraordinar al sătenilor și a activiștilor de mediu în fața asaltului jandarmeriei care apăra Chevronul? Să merg la protestul neautorizat de pe 10 decembrie când în Parlament urma să se voteze legea minelor care însemna liber la exproprierea în interesul companiilor (mai rău ca în stalinism); și să am bucuria ca, sub presiunea acțiunilor activiștilor de mediu din toată țara, legea să cadă la vot? Să îmi las deoparte treburile – muzicale și toate celelalte – ca să fiu tot timpul în temă cu ce se petrece în lupta împotriva gazelor de șist?

 

Mi-am început cariera cu blues, în 1970. Bluesul s-a născut dintr-o mare suferință – cea a sclavilor negri (și a urmașilor acestora) din America sfârșitului de secol 19 – dar și din puterea de a transcende suferința prin muzică, de a-i da un sens. Și pentru noi, muzicanții și publicul românesc de până în ’90, bluesul a fost un strigăt de libertate. Acum, când România se întoarce la dictatură, cred că a venit timpul să ne întoarcem la adevăratul spirit al bluesului.

 

Am cântat toată viața free-jazz și jazz cu influențe folclorice. Într-o Românie care e deja sub ocupație, libertatea spiritului și lupta pentru menținerea identității naționale devin cuvinte de ordine.

 

harry tavitian mihai iordacheVoi cânta și blues și jazz la Festivalul de la Puiești, în Vaslui. Împotriva gazelor de șist. Lângă terenul deja concesionat de Chevron, unde vor să aducă a doua sondă pentru explorare a gazelor de șist, în ciuda opoziției locuitorilor și a autorităților locale. Voi cânta împreună cu saxofonistul Mihai Iordache, pe care l-am întâlnit pentru prima oară într-un jam-session la Festivalul de la Costinești, în 1986. Am cântat împreună în duo sau în formații mai numeroase, ca Orient Express-ul. Avem împreună și un CD (Balcaz) pe care l-am scos la începutul anilor 2000, în perioada războiului din Iugoslavia. Și Balcanii și Caucazul sunt spații spirituale greu de înțeles pentru cei veniți de aiurea (cu excepția celor veniți cu sufletul deschis; dar aceștia sunt păsări rare).

 

Mă bucur că și Mihai s-a implicat în lupta împotriva exploatării cu cianuri de la Roșia Montană și a gazelor de șist și că vom cânta împreună la Puiești.

 

Doar uniți mai salvăm ce mai apucăm!”

articol preluat de pe http://romaniacurata.ro/

 

Evenimente

nimic găsit

Ne pare rău, nu de posturi potrivit criteriilor