Articole

Tudor Vladimirescu (1780 – 1821) conducătorul Revoluției de la 1821 și al pandurilor

Portret al lui Tudor Vladimirescu făcut de Theodor Aman după moartea lui Tudor și bazat pe mărturiile Pandurilor

foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
articol: ro.wikipedia.org

 

Tudor Vladimirescu (n. 1780, Vladimir – d. S.V. 7 iunie 1821 Târgoviște) a fost o figură emblematică pentru istoria Țării Românești la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluției de la 1821 și al pandurilor.

 

Biografie

S-a născut în satul Vladimiri (Gorj), într-o familie de moșneni. A învățat carte și limba greacă în casa boierului aromân[necesită citare] Ioniță Glogoveanu, din Craiova, care a făcut din inteligentul și destoinicul băiat administrator de moșie și care l-a întrebuințat în afacerile de negoț, mai ales la exportul de vite.

Tudor Vladimirescu și-a constituit o avere prin cumpărare de pământ, făcând comerț pe cont propriu. S-a emancipat din slujba lui Glogoveanu intrând în rândurile pandurilor – armată cu obligații semipermanente – și participă la războiul ruso-turc din 1806 – 1812, recompensat de oficialitățile ruse cu ordinul de cavalerie Ordinul Vladimir, clasa a III-a.

În 1806 a fost numit vătaf de plai la Cloșani, adică administrator al unui district de munte, funcție pe care o va deține până în 1820. În perioada 14 iunie-26 decembrie 1814 a efectuat o călătorie la Viena, în perioada Congresului de Pace de la Viena (1814-1815), pentru a lichida moștenirea soției lui Nicolae Glogoveanu (fiul lui Ioniță Glogoveanu), decedată la Viena, și pentru a-i aduce în țară fetița.

Cunoscător al limbii germane, Tudor Vladimirescu a putut să urmărească problemele politice care se dezbăteau în presă în capitala Imperiului Austriac. Întors în țară la începutul anului 1815, Tudor a aflat că garnizoana otomană din Ada-Kaleh, care cutreierase județele Mehedinți și Gorj, distrusese și gospodăria lui de la Cerneți și îi luase toate bucatele.

Prezent apoi în capitala țării pentru susținerea unui proces de moșie în fața Divanului, Tudor află de hotărârea Eteriei de a porni mișcarea de eliberare a Greciei. Considerând momentul prielnic pentru a ridica poporul la luptă, are unele discuții cu reprezentanții Eteriei pentru cooperare militară, pentru ca „pandurii să înlesnească trecerea lui Ipsilanti peste Dunăre“.

A semnat o înțelegere cu Comitetul de oblăduire prin care Tudor urma să ridice „norodul la arme“, având drept obiectiv înlăturarea regimului fanariot. Conținutul prea revoluționar al „Proclamației de la Padeș“ i-a speriat pe boieri, care trimit corpuri de oaste pentru a-l opri. Adresându-i-se lui Nicolae Văcărescu, unul dintre cei însărcinați cu înfrângerea oștirii pandurilor, Tudor arată că „pesemne dumneata pă norod cu al căror sânge s-au hrănit și s-au poleit tot neamul boieresc, îl socotești nimic, și numai pe jefuitori îi numeri patrie… Dar cum nu socotiți dumneavoastră că patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor“. Diplomat, Tudor asigură în permanență pașalele de la Dunăre și Poarta Otomană că poporul s-a revoltat din cauza „cumplitelor patimi ce suferă din partea unirii pământenilor boieri, cu cei după vremi trimiși domni și ocârmuitori acestui norod“.

Intrând în București în fruntea „adunării poporului“, este primit cu entuziasm de către masele populare din capitală. Preia de fapt, în primăvara anului 1821, conducerea țării, fiind numit de popor „Domnul Tudor“. Prezența lui Alexandru Ipsilanti la București în fruntea unei armate nedisciplinate, după ce acțiunea lui fusese dezavuată, ca și a românilor de altfel, de către Rusia, l-au pus într-o situație dificilă. Tudor îi cere conducătorului Eteriei să treacă Dunărea, așa cum promisese inițial, pentru ca Țara Românească să nu fie transformată în teatru de război.

Alexandru Ipsilanti (n. 12 decembrie 1792, Constantinopol - d. 31 ianuarie 1828, Viena), conducătorul organizației Philiki Etaireia din 1820. Era fiul domnului Constantin Ipsilanti al Munteniei - foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Ipsilanti (n. 12 decembrie 1792, Constantinopol – d. 31 ianuarie 1828, Viena), conducătorul organizației Philiki Etaireia din 1820. Era fiul domnului Constantin Ipsilanti al Munteniei – foto: ro.wikipedia.org

 

Moartea

Conducătorii eteriștilor au pus la cale un complot pentru a-l îndepărta. Ridicat prin trădare de la Golești, la 21 mai Tudor a fost ucis de șefii eteriștilor la Târgoviște, în noaptea de 27 spre 28 mai, învinuit probabil de colaborare cu otomanii împotriva eteriștilor, fapt pe care istoria nu l-a confirmat niciodată. L-a avut ca dușman pe redutabilul locotenent-colonel Dimitrie Papazoglu, decorat la Paris de Alexandru I pentru merite deosebite în executarea de hărți militare.

 

Rude

Tudor Vladimirescu a avut un frate (Papa) și o soră (Constandina) ai căror descendenți trăiesc și în ziua de azi în Oltenia.

 

Legende

Destinul lui tragic, romanțat desigur, a devenit (în 1962) sursă de inspirație pentru scenaristul Mihnea Gheorghiu și regizorul Lucian Bratu, care au realizat un lung metraj artistic cu Emanoil Petruț în rolul titular.

 

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org

 

 

Tudor Vladimirescu si pandurii sai la Bucuresti (1821) - foto: historia.ro

Tudor Vladimirescu si pandurii sai la Bucuresti (1821) – foto: historia.ro

Pe 21 martie 1821, Tudor Vladimirescu intra în Bucureşti, ţinând în mână o pâine mare, semn al păcii şi belşugului. Până pe 23 martie, a continuat tratativele cu boierii, finalizate cu două documente. În primul rând, mitropolitul ţării, episcopii de Argeş şi Buzău, împreună cu alţi 53 de dregători, îi dau lui Tudor o „carte de adeverire”, în care afirmă că: „pornirea dumnealui slugerului Teodor Vladimirescu nu este rea şi vătămătoare, nici în parte fiecăruia, nici patriei, ci folositoare şi izbăvitoare”.

La rândul său, Tudor dă un „jurământ” scris prin care se angajează să recunoască ca reprezentant legal al ţării „vremelnica ocârmuire” (practic, boierii rămaşi în Bucureşti), în care figura centrală era marele vistier Alexandru Filipescu-Vulpe. În realitate, „vremelnica ocârmuire” reprezenta aparenţa puterii, iar Tudor – realitatea ei. Sau, cum sugestiv nota cronicarul Dobrescu: „Tudor era poruncitor ţării”.

Mişcarea lui Tudor Vladimirescu (de fapt, un război, având în vedere strategia şi regulile militare după care s-a desfăşurat) începuse pe 23 ianuarie 1821 la Padeş, unde el a citit celebra proclamaţie. Pe 28 februarie, Tudor a părăsit tabăra de la Ţânţăreni, pornind în marş către Bucureşti. Între timp, cópii ale Prclamaţiei de la Padeş au fost trimise în toată Oltenia, fapt care a contribuit la o masivă adeziune a populaţiei la mişcarea iniţiată de el. În zilele de16 şi 20 martie, înainte de intrarea sa “oficială” în Capitală, Tudor Vladimirescu a adresat locuitorilor Bucureştiului, acelaşi mesaj:

Tudor Vladimirescu (n. 1780, Vladimir - d. S.V. 7 iunie 1821 Târgoviște) a fost o figură emblematică pentru istoria Țării Românești la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluției de la 1821 și al pandurilor - in imagine, Portret al lui Tudor Vladimirescu făcut de Theodor Aman după moartea lui Tudor și bazat pe mărturiile Pandurilor - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Tudor Vladimirescu – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

“Cătră tot norodul omenesc din Bucureşti şi din celelalte oraşe şi sate ale Ţării Româneşti, multă sănătate!  Fraţilor lăcuitori ai Ţării Româneşti, veri de ce neam veţi fi!

Nici o pravilă nu opreşte pe om de a întâmpina răul cu rău! Şarpele, când îţi iasă înainte, dai cu ciomagul de-l loveşti, ca să-ţi aperi viaţa, care mai de multe ori nu să primejduieşte din muşcarea lui!

Dar pre bălaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre zic, atât cele bisăriceşti, cât şi cele politiceşti, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi?

Daca răul nu este primit lui Dumnezeu, stricătorii făcătorilor de rău bun lucru fac înaintea lui Dumnezeu! Că bun este Dumnezeu şi ca să ne asemănăm lui trebuie să facem bine! Iar acesta nu se face până nu să strică răul. Până nu vine iarna, primăvară nu se face!

Au vrut Dumnezeu să se facă lumină? Aceia s-au făcut, după ce au lipsit întunericul!
Vechilul lui Dumnezeu, prea puternicul nostru împărat, voieşte ca noi, ca nişte credincioşi ai lui, să trăim bine. Dar nu ne lasă răul, ce ni-l pun peste cap căpeteniile noastre!

Veniţi dar, fraţilor, cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine! Şi să se aleagă din căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noştri şi cu noi dimpreună vor lucra binele, ca să le fie şi lor bine, precum ne sunt făgăduiţi!

Nu vă leneviți, ci siliți dă veniți în grabă cu toții; care veți avea arme, cu arme, iar care nu veți avea arme, cu furci de fier și lănci; să vă faceți de grabă și să veniți unde veți auzi că se află adunarea cea orânduită pentru binele și folosul a toată țara.

Şi ce vă vor povățui mai marii Adunării aceia să urmați și unde vă vor chema ei acolo să mergeți. Că ne ajunge, fraților, atâta vreme de când lacrămile de pe obrazele noastre nu s-au uscat.

Şi iar să știți că nimenea dintre noi nu este slobod [...], ca să să atingă macar de un graunți, de binele sau de casa vreunui neguțător, oroșan sau țăran sau de al vreunui lăcuitor, decât numai binele și averile cele rău agonisite ale tiranilor boieri să să jertfească: însă al cărora nu vor urma nouă – precum sunt făgăduiți – numai al acelora să să ia pentru folosul de obște!”

articol preluat de pe: certitudinea.ro

 

Cererile norodului românesc (februarie 1821)

Tudor Vladimirescu trecand Oltul - foto: agero-stuttgart.de

Tudor Vladimirescu trecand Oltul – foto: agero-stuttgart.de

articole: historia.ro; ro.wikipedia

Cererile norodului românesc a fost un document cu caracter constituțional elaborat de Tudor Vladimirescu în februarie 1821. În cele peste 30 de puncte ale acestui act, se evidenția scopul revoluției de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale țării, ca și realizarea unor reforme. Se insista asupra înființării unui stat obștesc, domn pământean, ales de cler și boieri.

 

Cererile norodului rumânesc

februarie 1821

Domnul țării să nu aducă cu înălțimea sa aicea în țară mai mulți boieri greci decât patru, adică un postelnic mare i un cămăraș i un portar și un grămatic mare.

Toate scaunele arhierești și toate mănăstirile țării să fie apărate cu totul de către călugări greci, rămâind pe sama țării, precum este legat și precum să coprinde în hatișeriful răposatului întru fericire împăratul sultan Selim din anul 1802.

Din șase dăjdii, care s-au întocmit de către măria sa domnul Caragea, două să lipsească cu totul, iar patru să rămâie după aceiași legătură socotindu-se pe trei luni, una.

Toate câte s-au întocmit și s-au făcut de către răposat întru fericire domnul Alexandru Șuțu să strice cu totul, și să rămâie toți streinii și toate cumpăniile precum s-au întocmit de către măria sa domnul Caragea; cum și toate ludile câte s-au mai adăogat pe la județe de către numitul domn Suțu să scază; iar anaforalile1 și întăririle ce s-au făcut de către acel domn asupra arătatelor madele2, în fața norodului, să arză toate; precum și oieritul și dijmăritul și vinăriciu, să nu fie slobod a să mai adăuga măcar un bănuț piste legătura ce s-au făcut de către domnul Caragea.[…]

Toate dregătoriile țării, atât cele politicești, cât și cele bisericești, de la cea mare până la cea mai mică, să nu să mai orânduiască prin dare de bani, pentru ca să poată lipsi jafurile din țară.

Asemenea și toate dările preoțești să scază, după cuviință. Și preoți cu dare de bani să nu mai facă, ci numai care va fi destoinic și unde face trebuință.

Zapcii prin plăși să nu fie slobod a să orândui câte doi, ci numai câte unul, și acela să fie pământean, și prin chezășie că nu va face jaf.

Caftane cu bani să înceteze cu totul de a să mai face, ci numai după slujbă.

Poslușnicii să lipsească cu totul, fiindcă este numai un catahrisis al țării și folos al jefuitorilor; precum și toți scutelnicii.

Dregătoria spătării cei mari, dimpreună cu toți dregătorii și toți slujitorii spătărești, să lipsească cu totul, fiindcă este de mare stricăciune țării, despre partea jafurilor, cu căpităniile lor cele spătărești.

Țara să fie volnică a-ș face și a ținea patru mii de ostași panduri cu căpeteniile lor și două sute arnăuți, scutiți de toate dările, și cu leafă ușoară, a cărora leafă să economisească din veniturile mănăstirilor.

Toate lefile streinilor să lipsească cu totul.

Toți dregători judecătoriilor și ai calemurilor să împuțineze, rămâind numai precum au fost în vechime; și lefile să le fie ușoare.

Asemenea și havaetu jălbilor și cărților de judecată să scază.

Prăvilniceasca Condică a domnului Caragea să lipsească cu totul, nefiind făcută cu voința a tot norodul; iar a domnului Ipsilant să rămâie bună și să urmeze.

(Documente privind istoria României. Răscoala din 1821, coord. A. Oțetea), I, București,

articole preluate de pe: historia.ro; ro.wikipedia.org

 

 

Tudor Vladimirescu (n. 1780, Vladimir - d. S.V. 7 iunie 1821 Târgoviște) a fost o figură emblematică pentru istoria Țării Românești la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluției de la 1821 și al pandurilor - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Tudor Vladimirescu – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Tinereţea

Tudor Vladimirescu se trage dintr-o familie care de două generaţii se lupta să facă avere şi să se ridice peste condiţia în care se născuse. El s-a născut în anul 1780 în comuna Vladimir, judeţul Gorj, părinţii lui fiind Constantin şi Ioana. Ajutat fiind de preotul Pîrvu Cihoiu, a învăţat să scrie şi să citească. La vârsta de doisprezece ani a fost trimis la Craiova, intrând în serviciul boierului Ioan Glogoveanu acesta a învăţat carte şi limba greacă. Ajuns la vârsta de optsprezece ani, a părăsit casa boierului şi a intrat între panduri, după obiceiul judeţului în care se născuse.

În timpul primei domnii a lui Constantin Ipsilanti, Tudor a fost ridicat la rangul de mare comis, iar în a doua domnie a fost numit vătaf de plai la Cloşani. A îndeplinit această funcţie din 1806 până în 1811. În 1820, Tudor izbuteşte din nou, cu sprijinul consulului rus, să obţină vătăşia plaiului Cloşani. În viaţa civilă, Tudor se ocupă cu comerţul şi cu arendăşia de moşie. El exportă vite, cereale în Ardeal şi Ţara Ungurească. Acesta avea şi o cârciumă, la 6 km de Balta, făcută pe moşia sătenilor din Balta.

 

Comandantul Pandurilor

În timpul ocupaţiei militare din 1789-1790 austriecii organizaseră în Oltenia cete de voluntari numite „panduri”. Vladimirescu, care ajunsese să comande aproape totalitatea pandurilor, s-a distins în luptele de la Rahova, Negotin şi Fetislam. Pentru actele sale de bravură a fost înaintat locotenent şi decorat cu ordinul „Sf. Vladimir” cu spade, iar împăratul i-a trimis un inel cu iniţialele sale. În aceste lupte Tudor a obţinut reputaţia de viteaz şi a dobândit experienţa militară care avea să surprindă aşa de mult lumea în 1821. După pacea de la Bucureşti, corpul pandurilor avea să fie dizolvat de vodă Caragea.

 

Personalitatea

Toţi contemporanii care l-au cunoscut au relevat caracterul său sumbru. Vorba lui era scurtă, răstită şi poruncitoare. Acesta personifica spiritul revoluţionar al clasei mijlocii. Ţinuta lui era impunătoare, având un aer de comandant.

 

Eteria

Eteria (sau Societatea prietenilor) era o societate secretă, înfiinţată în 1814, la Odessa, de trei negustori greci: Nikólaos Skúfas, Tănase Ţakalov şi Emanoil Xánthos. Scopul, ca şi naţionalitatea primilor membri ai societăţii, era la început pur grecesc: eliberarea acestui popor de sub dominaţia otomană. Pentru a câştiga sprijinul şi cooperarea celorlalte popoare creştine supuse Porţii, Societatea şi-a lărgit programul, propunându-şi să realizeze uniunea armată a tuturor creştinilor din Turcia europeană. Alexandru Ipsilanti a fost ales în funcţia de conducător al eteriei datorită calităţilor sale de general în armata rusă şi de ajutor al ţarului

 

Începutul revoluţiei

Tudor avea sarcina de a a-i înarma pe olteni şi de a-l ajuta pe Alexandru Ipsilanti să treacă Dunărea pentru a ajunge în Grecia. Conducătorii Eteriei erau perfect conştienţi că numai prin propriile lor mijloace, popoarele creştine, chiar unite într-un efort comun, nu puteau răsturna Imperiul Otoman. Succesul revoluţiei depindea de intervenţia armatelor ruse.

La 15 ianuarie, s-a constituit un comitet de oblăduire, care i-a poruncit lui Tudor să-l ajute pe Ipsilanti. Astfel, acesta a pornit cu însărcinarea comitetului, scopul acestei acţiuni fiind răsturnarea stăpânirii otomane şi cucerirea independenţei ţării. Dar programul lui nu se limita doar la cucerirea independenţei, ci mergea până la revendicări sociale, cum ar fi egalitatea tuturor în faţa legii şi abolirea privilegiilor boiereşti.

 

Proclamatia de la Tismana

Proclamaţia lui Tudor se adresa tuturor locuitorilor ţării, fără deosebire de naţionalitate, limbă şi religie şi era îndreptată împotriva tuturor asupritorilor. Pentru el toţi boierii erau tirani, averea tuturor era rău agonisită şi de aceea toate averile boiereşti şi bisericeşti trebuiau confiscate. Această proclamaţie a fost în realitate o declaraţie de război a ţăranilor împotriva stăpânirii boierilor.

 

Domnia lui Tudor

Tudor a intrat în Bucureşti la 21 martie, în fruntea unei armate de trei mii de panduri şi o mie cinci sute de arnăuţi. La stânga lui mergea un preot cu crucea în mână iar la dreapta Dimitrie Macedonski, comandantul arnăuţilor. Tudor a trecut peste voinţa boierilor şi a intrat în Bucureşti, înaintea lui Alexandru Ipsilanti. Dar a doua zi după sosirea lui Ipsilanti, trupele lui Vladimirescu s-au retras la Cotroceni. El însuşi, împreună cu o mână de oameni, a rămas la Bucureşti până la 31 martie/ 12 aprilie, după care s-a mutat la Cotroceni.

Grija lui Tudor de a menaja pe boieri, cu toate sentimentele de ură pe care le nutrea împotriva lor, nu avea decât o singură explicaţie: el îşi dorea să ajungă domn cu aprobarea boierilor, cei care aveau dreptul să aleagă domnul. Dar nădejdile puse în boieri şi în intervenţia Rusiei s-au năruit rând pe rând. Ţarul i-a autorizat pe turci să reprime revolta şi aceştia au intrat în ţară. Atunci Tudor s-a proclamat domn.

În cele două luni de zile cât a domnit la Bucureşti, Tudor a încercat să facă ceva şi pentru ţărănimea căreia îi promisese eliberarea de sub stăpânirea boierilor. Pe de-o parte a încercat să pună capăt abuzurilor administrative şi judecătoreşti, pe de altă parte a intrat în tratative oficiale cu turcii de îndată ce şi-a dat seama că mişcarea eteristă nu mai avea susţinerea Rusiei. Acesta era de altfel singurul mijloc de a scăpa ţara de primejdia unei ocupaţii turceşti.

 

Retragerea din Bucureşti. Ultima încercare de colaborare cu Ipsilanti

Tudor Vladimirescu a stat la Cotroceni până la 15/27 mai. De aici a plecat cu toată oştirea în amurgul aceleiaşi zilei. Când a ajuns la Goleşti, şi-a aşezat armata în poziţie de luptă. Iordache, unul dintre căpitanii lui Nicolae Ipsilanti l-a invitat să cadă la pace, dar Tudor a promis să rămână credincios Eteriei şi să-i atace pe turci. Planul a fost dat peste cap când un curier trimis de Tudor, de la Goleşti, i-a dovedit lui Iordache că scena împăcării avea în spate intenţia lui de a face cauză comună cu turcii pentru ai alunga pe Ipsilanti şi pe aderenţii lui din ţară.

Planul concentrat între turci şi Tudor era ca acesta, înaintând spre Câmpulung, să cadă fără de veste peste corpul puţin numeros al lui Nicolae Ipsilanti şi apoi să taie retragerea eteriştilor spre munţi. În acelaşi timp, corpul principal al lui Alexandru Ipsilanti avea să fie atacat din faţă de turci. Refuzul căpitanilor de panduri de a-şi urma şeful în politica în care acesta se angajase a dus la ruptura dintre oştire şi comandantul ei.

 

Uciderea lui Tudor Vladimirescu

În dimineaţa zilei de 21 mai, ieşind în faţa lagărului, Tudor a fost imediat înconjurat de căpitanii săi. Căpitanul Iordache ieşi atunci în faţa taberei şi arătă căpitanilor şi pandurilor scrisorile lui Tudor, spunându-le că vroia să-i dea pe mâinile turcilor ca să-i omoare pe toţi. Aceştia au fost nemulţumiţi de atitudinea lui Tudor şi nu l-au mai vrut căpitan. Atunci Iordache, i-a cerut armele şi l-a trimis pe acesta la Mitropolia de la Târgovişte unde noaptea a fost omorât pe malul iazului ce curge pe lângă oraş, iar trupul a fost aruncat într-un puţ de lângă grădina Geartol.

articol preluat de pe: enciclopediaromaniei.ro

 

(Cornel Mihalache) Piepturi goale și buzunare pline, un documentar despre Revoluţia din decembrie 1989

Revoluţia din decembrie 1989 – foto: youtube.com
foto si articol: youtube.com

17 decembrie 2015

În documentarul “Piepturi goale și buzunare pline” Cornel Mihalache reia subiectul decembrie 89, considerând că a fost vorba de o crimă de stat. “Adevărul despre revoluţie, mult căutat de 23 de ani, ascunde, de fapt, această crimă de stat”, afirmă Cornel Mihalache, realizatorul documentarului.

Documentarul lui Cornel Mihalache este rezultatul unei cercetări documentaristice de 23 de ani, fiind unul dintre cele mai apreciate produse de televiziune despre decembrie 1989. Când Revoluţia română din decembrie 1989 a fost transmisă în direct în întreaga lume, remarca istoricul Lucian Boia, nimeni nu s-a gândit, în îmbulzeala evenimentelor proiectate minut cu minut pe ecranele televizoarelor, că s-ar afla prins în plasa unei extraordinare manipulări. „Cum să-ţi închipui aşa ceva, când ceea ce vezi este adevărat, cu actori autentici, cu scene filmate pe viu?”, se întreba el.

Să vedem împreună, în lumina vorbelor de mai-nainte, care sunt consecinţele morale şi materiale ale Legii Recunoştinţei nr. 341 din 2004, recunoştinţă faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989.

articol preluat de pe: youtube.com

(Loredana Diacu) 26 de ani de la Revoluţie: “Adevărul ne va elibera pe toţi!”

Bucuresti – Piata Universitatii: 21 decembrie 2015
foto (captura): youtube.com
articol: Loredana Diacu – epochtimes-romania.com

21 decembrie 2015

În jur de 300 de persoane s-au strâns luni în Piaţa Universităţii, pentru a aduce un omagiu eroilor Revoluţiei din Decembrie 89.

Adunaţi în faţa Teatrului Naţional într-o zi la fel de însorită şi frumoasă ca cea de acum 26 de ani, când în Capitală a început să se moară pentru eliberarea ţării de sub dictatură şi comunism, revoluţionari, urmaşi ai martirilor căzuţi pentru libertate în decembrie 89 şi trecători dornici să aducă un omagiu eroilor, au aprins lumânări şi au depus coroane de flori.

Comemorarea eroilor Revoluţiei, Piaţa Universităţii, 21 decembrie 2015. (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

Comemorarea eroilor Revoluţiei, Piaţa Universităţii, 21 decembrie 2015. (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

“Întotdeauna când pui piciorul în Piaţa Universităţii sau la Cimitirul Eroilor mergi cu un gând de pioşenie. Emoţia pe care ne-o provoacă acest loc nu mai poate să ne-o scoată din suflet nimeni niciodată. Ea s-a impregnat în ziua de 21 decembrie, în urmă cu 26 de ani şi va rămâne atât cât vom fi pe lume.”, a declarat Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 89, organizator al evenimentelor de comemorare a Revoluţiei organizate luni în Bucureşti.

Cum comemorarea celor ce au murit pentru ca România să iasă din comunism, din frică şi beznă se desfăşoară în acest an pe fondului închiderii dosarului Revoluţiei, Mărieş şi-a exprimat speranţa că ziua de astăzi să declanşeze în sufletele oficialilor români dorinţa de adevăr, adevăr pe care românii îl aştepată de mai bine de un sfert de veac.

“Sper ca această zi să declanşeze în sufletele oficialilor români, începând în primul rând cu preşedintele Klaus Iohannis şi până la nivelul judecătorilor şi procurorilor, ministrului de Justiţie şi aşa mai departe, doar sentimente pentru adevăr, indiferent care ar fi acesta. (…) Adevărul cred că ne va dezlega pe toţi şi ne va elibera în acelaşi timp pe toţi. (…) Avem 26 de ani de când ne batem la cel mai înalt nivel pentru că, din punctul meu de vedere, singurul om în stat cu autoritate care poate să declanşeze fenomenul aflării adevărului în sensul de recuperare a documentelor, de declasificarea acolo unde este cazul, este preşedintele României. Din păcate, preşedinţii, toţi care au ocupat această funcţie până astăzi, inclusiv domnul Klaus Iohannis care este preşedinte în acest moment, nu au făcut nimic pentru acest lucru.”, a adăugat Mărieş.

Venit cu un copil de mână să aprindă o lumânare în memoria tinerilor căzuţi în decembrie 89, un alt revoluţionar, Doru Drăghici, una dintre persoanele care în zilele de foc ale Pieţei Universităţi au făcut celebra bornă a Revoluţiei montată în Piaţa Universităţii, şi-a exprimat şi el tristeţea faţă de închiderea dosarului evenimentelor din 89.

Comemorarea eroilor Revoluţiei, Piaţa Universităţii, 21 decembrie 2015. (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

Comemorarea eroilor Revoluţiei, Piaţa Universităţii, 21 decembrie 2015. (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

“Vin după 26 de ani cu sentimente de tristeţe, că nu se doreşte să se facă dreptate şi să se spună adevărul despre ce a fost în 21 şi 22 decembrie. Sistemul comunist continuă şi în ziua de azi, dar românii se pare că nu s-au trezit”, a declarat Doru Drăghici.

Comemorarea din Piaţa Universităţii a culminat cu sosirea gărzii de onoare, însoţită de fanfara militară. Aliniaţi pe bulevard, între Universitate şi Inter, soldaţii îmbrăcaţi în uniforma militară au dat onorul la ceremonia ţinută în memoria celor ucişi.

Comemorarea eroilor Revoluţiei, Piaţa Universităţii, 21 decembrie 2015. (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

Comemorarea eroilor Revoluţiei, Piaţa Universităţii, 21 decembrie 2015. (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

Atmosfera uşor festivistă creată de soldaţii în uniforme sclipitoare perfect aliniaţi în faţa troiţei ridicată pe pământ sfinţit cu sângele celor ucişi a fost “spartă” de mesajul, strigat peste mulţime, a unui participant: “Armata, Miliţia şi Securitatea au ucis oameni!”

“Sunt foarte mulţi români ucişi în Revoluţia din 89, 14-22 decembrie 1989, ucişi şi responsabilii pentru aceste fapte nu sunt traşi nici în aceste momente la răspundere. Ce s-a întâmplat după 22 decembrie 1989 ora 20, a avut loc o contra-revoluţie organizată de ruşi şi filoruşi, trădători români din România.”, şi-a explicat, ulterior, gestul, Marius Drăghici.

“Armata, Securitatea şi Miliţia nereformate până în acest moment au tras în poporul român în 89, au ucis români şi aceşti criminali sunt menajaţi de către continuatorul partidului comunist din România, PSD”, a adăugat Drăghici, acuzând că PSD, “partid criminal” a schimbat legea, generând mii de “revoluţionari” care nu au fost răniţi şi nici nu au avut rol determinant în 1989 însă au contribuit apoi într-o mare măsură, împreună cu “criminalul de neam şi ţară Ion Iliescu, împreună cu conducerea FSN de atunci să pună mâna pe putere şi să prăduiască poporul român până în acest moment”.

“Vreau să vă spun că din cei 25.000 de revoluţionari, nu sunt mai mult de 3000 de revoluţionari luptători curaţi, care pot susţine în faţa poporului şi a lui Dumnezeu că sunt români curajoşi şi dezinteresaţi care au acţionat acolo!”, a adăugat Drăghici, apostrofat de un domn în vârstă, purtând la piept cocarda tricoloră şi nemulţumiţi de spusele lui.

VIDEO

articol preluat de pe: epochtimes-romania.com


Comemorarea Eroilor Revolutiei la Sp. Coltea si Universitate

articol: youtube.com

21 decembrie 2015

articol preluat de pe: youtube.com

(Dani Dancea) Spovedanie de securist. Radu Tinu, omul responsabil de filajul pastorului László Tőkés: „A fost o lucrare de Master Chef“

Radu Tinu, omul responsabil de filajul pastorului László Tőkés
foto: adevarul.ro
articol: Dani Dancea – adevarul.to

17 decembrie 2014

Fostul adjunct al Securităţii din Timiş la momentul Revoluţiei, maiorul în rezervă Radu Tinu, care răspundea personal de urmărirea lui László Tőkés, dar şi a Hertei Muller a relatat într-un interviu pentru ziarul „Adevărul” cum l-a ascultat zi şi noapte pe pastorul de la casa căruia a pornit Revoluţia Română. Radu Tinu susţine că Tőkés a fost un trădător, dar asta nu eclipsează meritele celor puţini care au luptat pentru idealul de libertate.

Un tovarăş de bază al fostului regim, fiind adjunct al Securităţii din Timiş chiar în momentul în care a izbucnit Revoluţia, maiorul în rezervă Radu Tinu savurează beneficiile democraţiei la Timişoara. Foarte activ pe Facebook, în pas cu noutăţile vremii, dar „împietrit” în convingerile sale referitoare la regimul comunist, Radu Tinu a fost provocat să acorde ziarului „Adevărul” un interviu despre Revoluţia de la Timişoara, din perspectiva adjunctului Securităţii din Timişoara.

Fost maior şi adjunct al Securităţii la nivelul judeţului Timiş, Radu Tinu a rememorat momentele dinaintea şi din timpul Revoluţiei de la Timişoara. Cu misiunea clară de a-l urmări pe Tőkés, fostul securist susţine că tot anul 1989 a fost unul tumultos, comuniştii pierzând puterea în Polonia, Cehoslovacia şi RDG. Tinu a mai declarat că singurul despre care ruşii şi americanii, care se înţeleseseră pentru schimbarea regimului, nu aveau informaţii foarte multe era Ceauşescu.

„Noi pe vremea aia nu făceam deosebire între americani şi ruşi. Făceam spionaj şi în Rusia şi în America. În 1989 Securitatea a arestat doi români, trădători, care erau spioni americani. Când am fost arestat (n.r. la Revoluţie) am avut onoarea să stau în celula în care a stat unul dintre ei, Răceanu. Celula era bine mobilată (n.r. avea montate microfoane)”, a mai declarat Tinu.

”Dinescu a început să facă pe dizidentul”

Fostul adjunct al Securităţii din Timiş a mai declarat că Ceauşescu „era informat zilnic cu ce se întâmplă în ţară, dar din câte am aflat şi eu după aceea informaţiile acestea erau filtrate de madamme (n.r. Elena Ceauşescu), care nu îi dădea cele mai dure informaţii să nu îl supere pe tovarăşu”. „Se aştepta să se întâmple ceva, dar nimeni nu ştia cum va fi. Nici noi nu ştiam cum va fi”, a declarat Tinu.

Cu misiunea de a-i urmări pe intelectuali, susţinând că nu avea treabă cu clasa muncitoare, Radu Tinu spune că România nu a avut dizidenţă. „La noi a fost din asta de trei parale. Dinescu nu a fost dizident cum zice el, arestat la domiciliu. Avea pază acolo ca să vedem cine vine la el. Dinescu a început să facă pe dizidentul când cei de la Uniunea Scriitorilor nu i-a mai dat bani”, a declarat Tinu.

646x404 (3)

Radu Tinu a avut şi misiunea de a-l urmări pe László Tőkés personajul în jurul căruia a pornit Revoluţia Română, în 16 decembrie 1989. Fostul securist susţine că Tokes era trădător, Securitatea vremii respective adunând probe în sensul acesta.

646x528
Imagine realizată în timpul Revoluţiei de la Timişoara, în Piaţa Operei FOTO Constantin Duma

cititi mai mult pe: adevarul.ro

(Anca Murgoci) Revoluție în Europa: Prima țară unde toți oamenii vor primi 1000 euro lunar

foto – finlanda.ro
articol – dcnews.ro
23 iulie 2015

Premieră în Europa: Finlanda dorește să experimenteze venitul de bază garantat universal. Noul guvern vorbește despre o indemnizație de bază pentru fiecare cetățean. Dacă suma ar ajunge la 1000 de euro, munca ar putea deveni o “alegere de viață”.

Nu se cunosc alte detalii despre acest proiect de lege care a fost anunțat în Parlament de noul premier Juha Sipila, dar toți cetățenii finlandezi – indiferent de situația lor socială sau de vârstă – ar putea avea un venit de bază garantat. Suma ar putea fi suficientă pentru a asigura un trai modest.

Oamenii care vor dori să aibă un nivel de viață mai ridicat nu au decât să muncească pentru a-și completa venitul. Venitul de bază garantat va înlocui toate ajutoarele sociale care există la acest moment.

Proiectul este susținut de mulți politicieni finlandezi: dacă unii propun un venit universal garantat diminuat la 500 de euro, liberalii își doresc un venit cuprins între 850 și 1000 de euro pe lună, pentru a înlătura sărăcia.

Inițial, venitul de bază garantat va fi introdus în regiunile care se confruntă cu un șomaj foarte ridicat. În ciuda bunăstării generale din Finlanda, șomajul depășește 9% din populație.

O utopie?

Cum era de așteptat, există și critici. Opozanții atacă acest proiect pe care îl consideră sortit eșecului. Ei sunt de părere că venintul garantat va incita populația să refuze să mai muncească. Opozanții fac referire la acele slujbe “rușinoase” care vor trebui plătite mai bine. Indiferent de critici, finlandezii susțin această idee, cu excepția funcționarilor, care o văd ca pe o amenințare la adresa joburilor lor.

Reacții din Europa

Mai multe voci din Europa au spus că vor urmări cu atenție experimentul finlandez, pe care îl văd ca pe o metodă excelentă pentru a stopa șomajul care afectează negativ consumul.

Ideea unui venit de bază garantat este mai presus de orice o revoluție culturală, a mentalităților, scrie Informaction.info.

articol preluat de pe http://www.dcnews.ro/

Comunismul fara masca. Giovanni Papini in vizita la Lenin

Giovanni Papini (1881 – 1956)

PAPINI

 

Moscova, 3 iulie:
«M-am trudit aproape o luna, dar, in sfarsit, am reusit. Venisem in Rusia numai ca sa cunosc pe acest om si nu voiam sa plec fara sa-l fi auzind vorbind. Mi se pare ca e, genul sau, unul din cei trei sau patru oameni in viata, care merita sa fie ascultati.

Ca sa ajuns pana la el, am cheltuit aproape douazeci mii de dolari – cadouri nevestelor comisarilor, bacsisuri soldatilor rosii,daruri orfelinatelor – dar nu regret.

Mi se spunea ca Vladimir Ilici era bolnav, obosit si ca nu putea sa primeasca pe nimeni, in afara de intimii sai. Nu mai locuieste la Moscova, ci intr-un sat din apropiere, intr-o veche locuinţa boiereasca, cu obisnuitul peristil de coloane albe la intrare.

Vineri seara, ultimele dificultati fura inlaturate si telefonul ma instiinta ca eram asteptat duminica. I se spusese lui Lenin ca fondurile mele ar putea sa ajute inceputurile anevoioase ale Nep-ului si acesta consimtise sa ma vada.

Fui primit de sotia sa, o femeie groasa si tacuta, care ma privi asa cum privesc infirmierele pe un nou bolnav care intra in sala lor.

Gasii pe Lenin pe un mic balcon, sezand la o masa mare, acoperita cu foi vaste de desen. Imi facu impresia unui condamnat, caruia i se permite, in ultimele ore pe care le mai are de trait, sa-si piarda timpul in pace, cu fleacuri.

Capul sau foarte cunoscut, de tip mongol, parea taiat din branza veche si uscata: teapan si totusi molatic. Intre buzele lui respingatoare se vedeau doua randuri sinistre de dinti, ca ai unui cap de mort.

Craniul sau, lung si gol, facea impresia unei urne barbare, taiata din osul frontal al unui monstru fosil. Doi ochi vicleni si inchizitori de pasare de prada stau pitulaţi indaratul pleoapelor insangerate.

Mainile sale se jucau neglijent cu un creion de argint: se vedea ca fusese groase si puternice, maine de mujic, dar in aspectul lor descarnat anuntau apropierea mortii.

Nu voi uita niciodata urechile lui de fildes lustruit, intinse in afara ca pentru a prinde ultimele sunete ale lumii, inainte de linistea cea mare…

Primele minute ale conversatiei noastre fura mai curand penibile. Lenin se trudea sa ma cantareasca, dar cu un aer distrat, ca si cum si-ar fi indeplinit o datorie de care de acum inainte nu se mai sinchiseste.

Iar eu, inaintea acelei masti obosite de culoarea sofranului, nu mai gaseam curajul sa-i pun intrebarile pentru care venisem. Inganai la intamplare o lauda despre marea opera pe care o savarsise in Rusia. Si atunci, acea fata pe jumatate moarta se umplu de strambaturi spectrale, care voiau sa fie un zambet sarcastic.

- Dar totul era facut, exclama Lenin, cu o insufletire neasteptata si aproape cruda, totul era facut inainte de a veni noi! Strainii si imbecilii presupun ca s-a creat ceva nou.

Eroare de burghezi orbi. Bolsevicii n-au facut altceva decat sa adopte, dezvoltandu-l, regimul instaurat de ţari si care e singurul potrivit cu poporul rus.

Nu se poate guverna o suta de milioane de brute fara bat, fara spioni, fara politie secreta, fara teroare si spanzuratori, fara tribunale militare, munca silnica si torturi. Noi am schimbat numai clasa care isi baza guvernarea pe acest sistem.
Unde erau saizeci de mii de nobili si patruzeci de mii de mari functionari, in total o suta de mii de indivizi ; azi sunt aproape doua milioane de proletari si comunisti.

E un progres, un mare progres, deoarece privilegiatii sunt de zece ori mai numerosi, insa nouazeci si opt la suta din populatie n-a castigat prea mult prin aceasta schimbare. Fii chiar sigur ca n-a castigat nimic si e tocmai ceea ce vreau, ceea ce doresc si, de altfel, ceea ce este absolut inevitabil.

Si Lenin incepu sa rida in surdina, ca un negustor care a inselat pe cineva si care contempla satisfacut umerii victimei care pleaca.
- Si atunci, bombanii eu, Marx, progresul si celelalte?

Lenin ma privi cu un aer foarte mirat.
- Dumitale, care esti un om strain si puternic, relua el, pot sa-ţi spun tot. Nimeni nu te va crede. Dar aminteste-ţi ca Marx insusi ne-a invatat ca teoriile n-au decat o valoare pur fictiva, o valoare de instrument. Data fiind starea de lucruri din Rusia si din Europa, a trebuit sa ma servesc de ideologia comunista pentru a realiza adevaratul meu scop.

In alte ţari si in alte vremuri, as fi intrebuinţat altceva. Marx nu era decat un burghez evreu, calare pe statisticile englezesti si admirator in secret al industrialismului.

Un creier imbibat de bere si de hegelianism, in care amicul Engels injecta cateodata unele idei geniale. Revoluţia ruseasca e o dezmintire completa a profeţiilor lui Marx.
Comunismul a triumfat tocmai intr-o ţara unde aproape nu exista burghezie.

Oamenii, domnule Gog, sunt niste salbatici fricosi, care trebuiesc stapaniţi de un salbatic fara scrupule, asa cum sunt eu. Restul nu-i decat vorbarie, literatura, filozofie si alta muzica, pentru folosul nerozilor. Ori, salbaticii sunt la fel de criminali, ultimul ideal al oricarui guvern trebuie sa fie acela de a face in asa fel, ca ţara sa semene cu o ocna.

Vechea «catorga» (ocna – n.n.) tarista e ultimul cuvant al inţelepciunii politice. Daca te gandesti bine, vei vedea ca viaţa de inchisoare e cea mai potrivita celor mai mulţi oameni. Nemaifiind liberi, ei sunt, in sfarsit, feriţi de riscuri si in situaţia de a nu putea savarsi raul. Indata ce un om intra la inchisoare, trebuie, prin forta lucrurilor, sa duca o viata de nevinovat.

Mai mult decat atat, nu mai are nici ganduri, nici preocupari, deoarece sunt altii care gandesc si poruncesc pentru el: lucreaza cu corpul, dar isi odihneste spiritul.

Si stie ca in fiece zi va avea ce sa manance si unde sa doarma, chiar daca nu lucreaza si chiar daca e bolnav, fara grija pe care o are cel liber de a-si procura o paine in fiecare dimineaţa si un pat in fiecare seara.

Visul meu este de a transforma Rusia intr-o imensa inchisoare: si sa nu crezi ca spun aceasta din egoism, caci intr-un atsfel de sistem cei mai sclavi si cei mai sacrificati sunt tocmai paznicii si ajutoarele lor!

Lenin tacu deodata si incepu sa contemple un desen pe care-l avea dinainte si care reprezenta, mi se pare, un palat inalt ca un turn gaurit de nenumarate ferestre rotunde. Indraznii sa pun una din intrebarile mele.
- Si ţaranii?
- Urasc ţaranii, raspunse Vladimir Ilici cu o strambatura de dezgust. Urasc pe mujicul idealizat de acel ramolit occidental care era Turgheniev si de acel faun convertit care era ipocritul de Tolstoi.

Taranii reprezinta tot ce urasc mai mult: trecutul, credinţa, ereziile si maniile religioase, lucrul manual. Ii tolereze si ii cultiv, dar ii urasc. As vrea sa-i vad disparand pe toţi, pana la cel din urma.
Un electrician valoreaza pentru mine cat o suta mii de ţarani.

Se va ajunge, sper, sa traim cu alimente produse in cateva minute de masini, in laboratoarele noastre chimice si in sfarsit vom putea masacra ţaranimea devenita atunci inutila. Taranii se vor face lucratori sau vor crapa. Viaţa in natura e o rusine preistorica.

Baga-ţi in cap ca bolsevismul reprezinta un razboi triplu: al barbarilor stiintifici impotriva intelectualilor corupţi, al Orientului impotriva Occidentului si al orasului impotriva satului. Si in acest razboi nu ne vom uita la alegerea armelor.
Individul e ceva care trebuie suprimat. E o invenţie a acelor pierde-vara de greci si a inchipuiţilor de germani. Cine rezista, va fi taiat ca o tumoare vatamatoare. Sangele e cel mai bun igrasamant oferit de natura.

Sa nu crezi ca sunt crud. Toate aceste executii si spanzuratori, care se fac din ordinul meu, ma plictisesc. Urasc victimele, mai cu seama fiindca ma silesc sa le ucid.

Dar nu pot face altfel. Visez sa fiu directorul general al unei inchisori model, al unei ocne pacifice si bine intretinuţe.
Dar se gasesc, ca in toate inchisorile, neasculatori, nelinistiţi, din aceia care au nostalgia stupida a vechilor ideologii si mitologii omucide.

Toti acestia vor fi suprimaţi. Nu pot permite ca numai cateva mii de bolnavi sa primejduisca fericirea viitoare a milioane de oameni. Si apoi, defintiv, vechile varsari de sange nu erau un fel rau de a ingriji corpurile.

E o oarecare voluptate sa te simţi stapan pe viata si pe moarte. De cand vechiul Dumnezeu a fost ucis – nu stiu bine daca in Franţa sau in Germania – unele satisfacţii au acaparat oamenii.

Eu sunt, daca vrei, un semizeu local asezat intre Asia si Europa, dar pot totusi sa-mi permit unele capricii. Sunt gusturi ale caror secret s-a pierdut, dupa caderea paganilor.

Sacrificiile omenesti aveau ceva bun: erau simbol profund, o invaţatura inalta, o sarbatoare sanatoasa.
Dar aici, in locul imnului credinciosilor, aud ridicandu-se spre mine urletele prizonierilor si al muribunzilor; te asigur ca n-as schimba aceasta simfonie cu cele noua ale lui Beethoven. Acesta e cantecul religios care anunta beatitudinea apropiata.

Mi se paru atunci ca fata descompusa si cadaverica a lui Lenin se intindea ca sa asculte o muzica inceata si solemna, sensibila numai pentru el. Aparu doamna Krupskaia, sa-mi spuna ca sotul sau era obosit si ca avea nevoie de putina odihna. Iesii indata.

Am cheltuit douazeci mii de dolari ca sa vad pe omul acesta si, intr-adevar, am impresia ca nu i-am aruncat pe fereastra.»
«GOG», memorii de Giovanni Papini

(traducere de Ileana Zara, publicat 1990, Bucuresti)
Motto-ul ales de Papini pentru publicarea memoriilor sale a fost:
« Satana va iesi din temnita lui, ca sa insele neamurile, pe Gog si pe Magog…» (Apocalips, XX, 7)
Basarabia literara

articol preluat de pe https://cersipamantromanesc.wordpress.com

Eroii trăiesc prin noi! În stradă, după 25 de ani!

Pe 21 decembrie începând cu ora 15:00 ne întoarcem în Piaţa Universităţii să ne comemorăm eroii. #respect89

La 25 de ani de la Revoluţia care a scos România dintr-o noapte totalitară de jumătate de veac, se cuvine, mai mult ca oricând, să ne aplecăm gândurile spre eroii din decembrie 1989. Spre acei tineri care, cu preţul vieţii, s-au luat la trântă cu un sistem monstruos şi au consacrat Piaţa Universităţii din Bucureşti, Piaţa Operei din Timişoara, precum şi alte pieţe din oraşele României drept spaţii-simbol ale libertăţii şi democraţiei directe. 

În acest sfert de secol, în România s-a consolidat însă o democraţie ciuntită, cândva proclamată ca „originală”, a capitalismului de cumetrie şi a unei clase politice complet ruptă de cetăţenii pe care pretinde că-i reprezintă. Am trăit 25 de ani de minciună şi manipulare. Presa, ca principal actor al informării corecte, a eşuat în cea mai mare parte.

O nouă generaţie s-a maturizat şi strigă răspicat “Libertate!”. Un arc peste timp, o întoarcere la idealurile furate ale Revoluţiei, la fundamentele democraţiei: libertatea, justiţia, legalitatea, respectul, bunul simţ, dreptatea. Poporul nu mai asteaptă nimic de la casta politica şi îşi ia iarăşi destinul în propriile mâini. Cetăţenii îşi revendică din nou drepturile în stradă!

Drepturile revendicate prind contur prin Declaraţia de la Bucureşti 2014:http://goo.gl/jjOAyt

Eveniment în curs de actualizare

Evenimente similare:

Revoluție25 – Turul Ghidat al Revoluției: https://www.facebook.com/events/779531002116876/?ref=3&ref_newsfeed_story_type=regular

Revoluție25: https://www.facebook.com/events/599827736813384/?ref=70

Uniți Protestăm: https://www.facebook.com/events/350149758491671/?ref=2&ref_dashboard_filter=upcoming

Revendicările Uniți Salvăm #Revolutie25

Se spune despre generația noastră ba că a uitat, ba că e indiferentă, ba că nu mai vrea să privească înapoi cu mânie sau că, dimpotrivă, vrea noi băi de sânge.

Adevărul e că 25 de ani se tot dezbate dacă „a fost sau n-a fost”. S-a dezbătut până la epuizare. Se dezbate mai ales pe la mijloc de decembrie. A devenit un fel de ritual de exorcizare. Dezbatem și apoi trecem mai departe.

Poate că a fost Revoluție. Poate că a fost o lovitură de Stat. Poate că a fost o Revoluție urmată de o lovitură de Stat. Sau o lovitură de Stat urmată de o Revoluție înăbușită.

Poate că întrebarea e prost pusă și ne concentrăm pe o pistă greșită, care nu duce decât la mai multe dezbateri, diversiuni, dezinformări și istorii contrafăcute.

Când vor fi judecați vinovații pentru victimele Revoluției și ale Mineriadelor? Au trecut 25 de ani de amânări, dar faptele nu pot fi prescrise.

Vino cu noi în stradă pe 21 decembrie

1. Cerem judecarea fără amânare a Dosarului Revoluției.

1620615_819043018137727_7705390475762388773_n

2. Cerem Curții Constituționale reconfirmarea deciziei luate în 2007 privind legitimitatea instanței de judecată în vederea reînceperii investigării și judecării tuturor persoanelor implicate în Dosarul Revoluției. Noul Cod de Procedură Penală intrat în vigoare în 2014 ignoră această decizie a Curții Constituționale.

10689928_819042978137731_8874888418279419980_n

3. Destituirea din funcție a Procurorului General Tiberiu Nițu, sub conducerea căruia Parchetul General nu a investigat cazul niciuneia dintre victimele Revoluției. România s-a angajat în aprilie 2013 în fața CEDO că va soluționa Dosarul Revoluției până la finele lui 2014. Amânarea a continuat nestingherită, dar faptele nu pot fi prescrise!

10805835_819042974804398_5948497519761205134_n

4. Cerem transparentizarea procedurii de selecție și numire a procurorilor în funcțiile de conducere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la Direcția Națională Anticorupție și la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Orice altă modalitate de numire a procurorilor șefi fără respectarea criteriilor de transparență, exigență și experiență profesională aduce atingere funcționării justiției.

10407625_819042914804404_6864768454275398127_n

5. Solicităm DNA să deschidă dosare pentru procurorii care au tergiversat judecarea Dosarului Revoluției.

10858389_819042971471065_3916087539512638779_n

6. Solicităm Președintelui României decretarea zilei de 22 Decembrie Zi de Doliu Național si păstrarea unui minut de reculegere în toată țara pentru victimele Revoluției din 1989.

10405635_819042918137737_2417692222725609744_n

7. Cerem introducererea în programa școlară națională a unui curs de istorie a Revoluției din 1989.

10384115_819042921471070_7967885785698752376_n
https://www.facebook.com/unitisalvam?fref=photo

Piepturi Goale și Buzunare Pline

Piepturi goale şi buzunare pline
Realizator: Cornel Mihalache

In documentarul “Piepturi Goale și Buzunare Pline” Cornel Mihalache reia subiectul decembrie 89, considerând că a fost vorba de o crimă de stat. “Adevărul despre revoluţie, mult căutat de 23 de ani, ascunde, de fapt, această crimă de stat”, afirmă Cornel Mihalache, realizatorul documentarului.

Documentarul lui Cornel Mihalache este rezultatul unei cercetări documentaristice de 23 de ani, fiind unul dintre cele mai apreciate produse de televiziune despre decembrie 1989. Când Revoluţia română din decembrie 1989 a fost transmisă în direct în întreaga lume, remarca istoricul Lucian Boia, nimeni nu s-a gândit, în îmbulzeala evenimentelor proiectate minut cu minut pe ecranele televizoarelor, că s-ar afla prins în plasa unei extraordinare manipulări. „Cum să-ţi închipui aşa ceva, când ceea ce vezi este adevărat, cu actori autentici, cu scene filmate pe viu?”, se întreba el.

Să vedem împreună, în lumina vorbelor de mai-nainte, care sunt consecinţele morale şi materiale ale Legii Recunoştinţei nr. 341 din 2004, recunoştinţă faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989.

„Eu vreau să ştiu şi să spun mai departe, telespectatorilor (asta cred că e menirea mea), ce s-a întâmplat în cadrul acestui fenomen care se cheamă Decembrie 1989 în România. Eu cred că el cuprinde conspiraţie şi diversiune, revoltă şi crimă, revoluţie şi contrarevoluţie, represiune şi manipulare, lovitură militară şi euforie populară. Toate pe rând şi toate amestecate. Dar când vorbim de 1989, nu putem extrage din fenomen numai ce ne convine. Eu cred că a fost o crimă de stat. Şi că adevărul despre revoluţie, mult căutat de 23 de ani, ascunde, de fapt, această crimă de stat”, afirmă Cornel Mihalache, realizatorul

Evenimente

nimic găsit

Ne pare rău, nu de posturi potrivit criteriilor