Sfântul prooroc Amos este unul din cei 12 profeți numiți „mici” și a trăit în secolul al VIII-lea înainte de Hristos. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 15 iunie.
Sf. prooroc Amos nu trebuie confundat cu Amos, tatăl Sfântului Prooroc Isaia.
Sfântul Proroc Amos (Secolul al VIII-lea î.Hr) – foto preluat de pe ziarullumina.ro
Sfântul prooroc Amos era un simplu crescător de boi și cultivator de sicomori din satul Tecoa, situat la câțiva kilometri de Betleem, în regatul lui Iuda.
A trăit în timpul lui Osias (781-740), rege al lui Iuda, și Ieroboam al II-lea (784-744), rege al lui Israel.
Odată, pe când păștea turma sa de boi, Domnul la chemat și l-a trimis să proorocească poporului lui Israel. S-a dus mai întâi în regatul de Nord, care se afla pe atunci la apogeul lui material, dar unde bogații îi exploatau fără rușine pe cei mai săraci, trăiau în desfrânare și au abandonat cultul adevăratului Dumnezeu, închinându-se la vițeii de aur. De aceea Dumnezeu i-a poruncit să le profețească că pedeapsa lor era iminentă.
Amos a proorocit mai întâi ruina națiunilor păgâne venice – Damascul, Filistia, Fenicia, Edom, Ammob și Moab – și apoi a adăugat că mânia Domnului se va abate peste regatul lui Iuda și, înainte de el, peste regatul Samariei care au profanat numele Lui cu un cult idolatru.
Iar Amasia, mincinosul preot ideolatru din Bethel, îl pizmuia și-l defăima în fața regelui, acuzându-l de conspirații. Și într-un sfârșit a fost omorât chiar de fiul lui Amasia, care l-a lovit cu un toiag gros la tâmplele capului, căci nu mai suportau să-l audă mustrându-i pentru vicleșugul vițeilor de aur. A dus la pământul său încă cu suflet, și peste câteva zile a răposat, către anul 787, și a fost îngropat cu părinții lui.
Amos a proorocit 50 de ani, iar numele lui se tâlcuiește: tare credincios, popor aspru, vârtos.
Imnografie
Stihirile de la Doamne strigat-am:
Lumina Duhului a aflat curățirea sufletului tău, strălucindu-se ca o oglindă limpede, și a luminat lumea, strălucindu-ți lumina cunoştinţei de Dumnezeu, și însemnând mai înainte chipurile dumnezeieștilor taine, și darul care era să se dea tuturor omenilor, dumnezeiescule profete.
Făcându-te tu ca o gură a lui Dumnezeu, arătat-ai înfruntat pre lucrătorii necredinței, și fiind împodobit cu dumnezeieștile dogme, le-ai săvârșit osânda cea fără de fugă și nescăpată, prea fericite. Pentru aceasta văzând noi săvârșirea graiurilor tale celor înțelepte, cu cântări vrednice te lăudăm pre tine fericite.
Făcutu-te-ai, de Dumnezeu fericite profete, descoperitor tăinuitor judecăților lui Dumnezeu celor negrăite, căci ai strălucit, și ai luminat limbile, și ai predicat Treimea, Amos, grăitorule de cele dumnezeiești. Pentru aceasta cinstind mărită amintirea ta, mântuește de toată nevoia pre toți, cei ce te laudă pre tine cu credință, și te serbează mărite.
Troparul Sfântului Proroc Amos
Glasul 2
A profetului tău Amos amintire Doamne serbând, printr’însul te rugăm, mântueşte sufletele noastre.
Condacul Sfântului Proroc Amos
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi lumii…
Curăţindu-ţi prin Duhul inima cea strălucitoare de lumină, Mărite Prorocule Amos, ai primit de sus harul prorociei şi la margini cu mare glas ai strigat: Acesta este Dumnezeul nostru şi nu se va adăuga altul către Dânsul.
Iconografie
Chipul trupului sfântului prooroc Amos este păros, bătrân, având barba ascuțită și asemenea la chip cu Ioan cuvântătorul de Dumnezeu.
Sf. Proroc Amos (†745/787 î.Hr) – Icoană rusă din secolul al XVIII-lea a profetului Amos (Biserica Iconostază Schimbarea la Față, mănăstirea Kizhi, Karelia, Rusia) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
În acea vreme, deși Dumnezeu trimitea pe sfinții Săi proroci la israeliteni, ca să le arate rătăcirea lor și să-i povățuiască la calea cea dreaptă, puțini dintre ei se îndreptau și se întorceau la Adevăratul Dumnezeu. Iar Sfântul Amos spune: „Eu n-am fost proroc, nici nu sunt fiu de proroc, ci am fost păstor al dobitoacelor; și fiind sărac, mă hrăneam cu poame din pustie, până m-a luat Domnul de la oi și mi-a zis: «Mergi și prorocește la poporul meu, Israel»”.
Sfântul Proroc Amos s-a născut în cetatea Tecui, care era așezată în pământul Iudeei, nu departe de Bethleem. El era de neam simplu și sărac, petrecându-și zilele la păstoria turmelor de dobitoace. Iar Domnul, Care nu privește spre cei bogați și slăviți, ci spre cei smeriți și săraci, l-a chemat pe el de la turmele oilor la prorocie, ca și pe Moise și pe David, și i-a poruncit să meargă din pământul Iudeei în pământul lui Israel, ca acolo, cu cuvintele cele prorocești, să îndemne popoarele la pocăință, de vreme ce se abătuseră la închinarea de idoli; pentru că din zilele lui Ieroboam, împăratul lui Israel – care după moartea lui Solomon s-a rupt de sub stăpânirea împăratului Iudeei, fiul lui Solomon, care împărățea în Ierusalim, și și-a făcut o altă împărăție peste zece seminții ale lui Israel –, dintr-acele zile, popoarele israelite au căzut de la dreapta cinstire a lui Dumnezeu și se închinau idolilor.
Deci, acel împărat, vrând ca să întărească pe israeliteni sub stăpânirea sa, se temea ca nu cumva, mergând supușii săi în Ierusalim la praznice spre închinăciune, să se lipească iarăși de biserica Ierusalimului, să se rupă de el și să-l ucidă. De aceea, a făcut două juninci cioplite în aur, pentru că știa obiceiul poporului său, că era lesne de plecat la închinarea de idoli, ca și strămoșii lui, când au trecut Marea Roșie din pustia Egiptului și au turnat un vițel de aur din salbele lor cele de aur. Deci, pe acele două juninci turnându-le Ieroboam, una a pus-o în Dan, iar cealaltă în Betel, cetăți ale stăpânirii sale, poruncind tuturor israelitenilor ca, neducându-se la Ierusalim, să se închine cu jertfe junincilor de aur și să le prăznuiască pe acelea cu dănțuire; pentru că acel ticălos împărat zicea către popor: „Iată zeii tăi, Israele, cei care te-au scos din Egipt”. Și așa a îndărătnicit Ieroboam pe Israel.
Deci, din acea vreme, deși Dumnezeu trimitea pe sfinții Săi proroci la israeliteni, ca să le arate rătăcirea lor și să-i povățuiască la calea cea dreaptă, însă puțini dintre ei se îndreptau și se întorceau la Adevăratul Dumnezeu, iar alții se închinau și Dumnezeului Celui adevărat, și idolilor, adică junincilor de aur. Deci, între alți proroci, Dumnezeu a trimis la ei și pe acest rob al Său, pe Sfântul Proroc Amos, cu înfricoșate îngroziri. Acest proroc al lui Dumnezeu era simplu și neiscusit la vorbă, dar nu și la înțelegere; pentru că același Duh Sfânt Care lucra în toți prorocii lucra și într-însul și grăia prin gura lui. Iar începutul prorocirii lui a fost pe vremea împăratului Iudeei Ozia, cel din Ierusalim, și în vremea împăratului lui Israel Ieroboam, cel din Samaria (nu acel împărat care rupându-se de la sceptrul Iudeei a făcut junincile de aur, ci alt Ieroboam, mai în urmă cu anii, care asemenea celui dintâi Ieroboam a fost închinător de idoli și slujitor al junincilor de aur).
Deci Prorocul Amos a început a proroci în vremea acelor împărați, cu doi ani mai înainte de cutremurul cel înfricoșat ce avea să fie în Palestina. Iar cutremurul cel mare, după adeverirea scriitorilor celor vechi, a fost astfel: Ozia, împăratul Iudeei, care s-a numit și Azarie, mândrindu-se, a îndrăznit a tămâia cu cădelnița în altar, în Sfânta Sfintelor, după rânduiala preoțească. Iar preoții oprindu-l, îl îngrozeau cu moarte și îndată, chiar în ceasul acela, s-a cutremurat pământul cu cutremur mare în Ierusalim și în toată Palestina și au căzut nu numai ziduri multe, ci și unii munți s-au pornit din locurile lor. Templul s-a despicat din vârf și prin acea deschizătură a venit raza soarelui pe fața împăratului și s-a umplut fruntea lui de lepră, după care s-a făcut lepros cu totul. Astfel, Domnul n-a suferit întinăciunea făcută altarului Său și necinstea adusă preoților Lui.
Și a prorocit Sfântul Amos, îngrozindu-i cu înfricoșatele pedepse ale lui Dumnezeu, ce aveau să vină nu numai asupra lui Israel, ci și asupra părților celor dimprejur: asupra Siriei, a Filistinei, asupra Tirului și a Idumeii, asupra amonitenilor și asupra moabitenilor, precum se scrie pe larg în cartea lui. Dar mai ales a prorocit asupra israelitenilor, căci, după ce au cunoscut pe Dumnezeu, s-au depărtat de la El; pentru că Dumnezeu nu atât Se mânie și Se răzbună pentru păcatele păgânilor, care nu-L știu pe El, pe cât pentru păcatele poporului care L-a cunoscut pe El și s-a îndulcit de facerile Lui de bine. Căci ce fel de faceri de bine n-a făcut Dumnezeu neamului celui nemulțumitor al lui Israel? L-a eliberat din robia Egiptului, l-a trecut prin mare ca pe uscat, l-a hrănit cu mană în pustie când flămânzea, i-a izvorât apă din piatră când înseta, a izgonit neamurile dinaintea lui și l-a dus în pământul făgăduinței, unde curge lapte și miere. Însă ei, făcând prăznuiri idolilor de aur turnați în chip de juninci, strigau cu dănțuire: „Iată zeii tăi, Israele!”.
Niște praznice ca acestea, urâte de Dumnezeu, se săvârșeau mai ales în cetatea Betel, la un munte înalt, unde era o junincă de aur. Deci, acolo mai ales mergând Sfântul Amos, striga poporului cu glas mare rugându-l, îndemnându-l și înfricoșându-l cu pedepsele cele cumplite, care din mânia lui Dumnezeu vin asupra lui, să înceteze de la o prăznuire ca aceea; dar foarte puțini îl ascultau. Atunci era în Betel un slujitor al acelei juninci, cu numele Amasia. Acel slujitor, văzând pe prorocul lui Dumnezeu că hulește pe idolul lor – juninca cea de aur –, că scuipă jertfele lor și depărtează poporul de la spurcata lor prăznuire, spunându-le încă și îngrozirile și pedepsele cele viitoare asupra celor care nu se pocăiau, clevetea pe Amos lui Ieroboam, împăratul lui Israel, zicând: „Amos face întărâtări împotriva ta în mijlocul casei lui Israel. Pământul nu poate să sufere toate cuvintele lui; pentru că tulbură și ridică poporul împotriva ta și încă prorocește și rele pentru tine, zicând: «Ieroboam de sabie se va sfârși, iar poporul lui Israel va fi robit și dus din pământul său»”.
Astfel pâra slujitorul Amasie pe prorocul Amos, vrând să pornească pe împărat spre mânie împotriva lui; dar împăratul nu lua în seamă cuvintele aceluia, nici nu voia să facă rău prorocului lui Dumnezeu, pe care îl cinstea, deși el era închinător de idoli. Și văzând slujitorul că nu poate să pornească pe împărat împotriva prorocului lui Dumnezeu, a început a-l prigoni pe el, muncindu-l; pentru că de multe ori, prinzându-l, îl bătea cumplit și-l gonea din Betel, îngrozindu-l să nu vină la praznicul lor, nici să întoarcă pe popor de la jertfele și de la ospățurile lor. Însă Sfântul Proroc nu lua în seamă îngrozirile și bătăile ce-i veneau de la dânsul, ci iarăși venea și prorocea cuvintele cele învățătoare și îndemnătoare către popor. Și iarăși era prins de acel slujitor și muncit cu bătăi.
Iar o dată, vicleanul slujitor a zis cu rugăminte către Amos: „Prorocule, du-te de aici și mergi în patria ta, în pământul Iudeei. Acolo să viețuiești și să prorocești, iar în Betel să nu te mai întorci, deoarece este sfințire a împăratului și casa împărăției lui”. Prorocul Amos a răspuns, zicând: „Eu n-am fost proroc, nici nu sunt fiu de proroc, ci am fost păstor al dobitoacelor; și fiind sărac, mă hrăneam cu poame din pustie, până m-a luat Domnul de la oi și mi-a zis: «Mergi și prorocește la poporul meu, Israel». Iar tu îmi zici să nu prorocesc în Israel, nici să supăr casa lui Iacov? Pentru aceasta, Domnul zice despre tine: «Când vor veni asirienii în pământul lui Israel și-l vor robi, atunci vor pustii cetățile lui și le vor strica; iar cetatea aceasta o vor lua. Atunci ostașii asirienilor cei fără de rușine vor spurca cu desfrânare pe femeia ta înaintea ochilor tăi, deoarece și tu ai făcut pe Israel să rătăcească înaintea ochilor lui Dumnezeu cei atotvăzători și ai învățat popoarele acestea să facă lucruri necurate, în întinata capiște a junincei celei de aur. Iar fiii și fiicele tale de sabie vor cădea și tu în pământ necurat te vei sfârși, iar poporul lui Israel va fi dus în robie din pământul său»”.
Cu niște cuvinte prorocești ca acestea pornindu-l pe acel slujitor spre mânie, a fost bătut Sfântul Amos fără cruțare; iar la sfârșit, un fiu al slujitorului, anume Ozia, fiind plin de mânie și iuțime, l-a lovit pe el foarte tare peste sprâncene, rănindu-l de moarte. Însă n-a murit îndată, ci a fost dus abia viu la pământul său și la patria sa, în cetatea Tecui, unde, din rănile cele dureroase, și-a dat sufletul său după câteva zile și a fost îngropat cu părinții săi. Iar ce fel au fost prorociile lui, cel care va voi (să afle), să citească cartea prorociei lui. Iar noi pe Dumnezeul Cel Care l-a înțelepțit pe el Îl slăvim, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Notă. Să se știe că altul a fost Amos, tatăl lui Isaia, și altul prorocul acesta. Amos, tatăl lui Isaia, a fost din seminția împăraților Iudeei; el s-a născut și a petrecut în Ierusalim. Iar acest proroc a fost de neam de jos și nu din Ierusalim, ci din cetatea Tecui, locuința păstorilor. Pentru că acolo pășunile erau bune, și mulți ierusalimeni bogați își țineau dobitoacele lor la Tecui. Amos, tatăl lui Isaia, nu era din numărul prorocilor, nici nu a fost trimis undeva de Dumnezeu și nu a murit de moarte mucenicească.
Iar acest Sfânt Amos, pentru darul lui cel prorocesc, a fost numărat cu prorocii, a fost trimis în Israel și a murit mucenicește. Deci măcar că alții scriu altfel despre aceasta, însă nu este fără de greșeală istoria lor.
Sfântul Proroc Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei” (Matei 11,11; Luca 7,28), așa cum îi spune Mântuitorul.
Iisus mai afirmă că el nu este nici o „trestie clătinată de vânt”, nici un „om îmbrăcat în haine moi” (Matei 11,7-8), indicând astfel caracterul neclintit și auster al profetului.
Cinstitul cap al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul a fost îngropat de Irodiada într-un loc ascuns din curtea palatului său.
Nu știa de aceasta decât Ioana, soția lui Huza, intendentul (administratorul) lui Irod Antipa, care, după cum arată Sfântul Evanghelist Luca în Evanghelia sa (8: 3), a fost una din femeile mironosițe. Ioana a luat capul proorocului și l-a îngropat în Muntele Eleonului.
După un timp, Inochentie, unul dintre slujitorii de seamă ai lui Irod, și-a cumpărat un loc din Muntele Eleonului, și-a făcut o chilie și s-a retras în ea în chip sihăstresc.
Zidind lângă chilie o bisericuță de piatră, a găsit capul Sfântului Ioan, însă imediat l-a îngropat la loc. Inochentie a murit luând cu sine această taină.
După aproape 300 de ani, în zilele împăratului Constantin cel Mare (306-337), Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat la doi călugări, poruncindu-le să sape locul și să dezgroape cinstitul său cap, aceasta fiind prima aflare a lui.
Pe când călugării se întorceau cu capul proorocului într-un sac, s-au întâlnit cu un olar și i-au dat acestuia să ducă sacul.
Pentru această stare de lenevire a celor doi călugări, Sfântul Ioan a îndemnat pe olar să fugă cu sac cu tot.
Ajungând în propria casă, olarul a văzut că se învrednicea de multe binefaceri și știind că acest lucru se datorează prezenței capului Sfântului Ioan Botezătorul, a început să îl cinstească împreună cu familia sa.
Simțind că i se apropie sfârșitul, olarul a pus capul proorocului într-o raclă și l-a dăruit surorii sale, sfătuind-o să-l cinstească și să nu-l deschidă până când însuși sfântul îi va porunci.
În acest fel, racla a ajuns din mână în mână în grija unui monah pe nume Eustatiu.
Acesta trăia într-o peșteră din apropierea orașului Emesa din Siria. Deși monahul Eustatiu era arian, la peștera lui se făceau minuni, datorită sfântului cap. Eustatiu a fost izgonit din peșteră și trimis în exil.
În peștera lui au intrat ulterior niște monahi credincioși, care mai târziu au zidit în apropiere o mănăstire.
În anul 452, arhimandritul Marcel, starețul acelei mănăstiri, a aflat capul sfântului în chip minunat, văzând foc mare la peștera de lângă orașul Emesa în timpul cântării psalmilor, aceasta fiind cea de-a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul Domnului.
În anul 850, cinstitul cap a fost aflat pentru a treia oară în chip minunat, patriarhul Ignatie ducându-l în Constantinopol, unde a fost așezat într-un loc sfințit.
El a fost aflat a treia oară când a ieșit din pământ la Comane.
Acest cinstit și sfânt cap, fiind ascuns multă vreme, acum a izbucnit din sânurile pământului ca aurul din baie, nu închis în vas de lut ca mai înainte, ci la loc sfânt în vas de argint. Și, fiind vestit acest lucru de un preot, a fost adus din Comane și primit de strălucita cetate a cetăților, împreună cu credinciosul împărat și popor, cu toată bucuria. Și cu credință închinându-se cinstitului și sfântului cap, acesta a fost pus la loc sfânt.
A treia aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului – foto preluat de pe doxologia.ro
Astăzi, Biserica Ortodoxă cinsteşte a treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul, care s-a întâmplat pe vremea Patriarhului Ignatie, la anul 860, când un preot a găsit cinstitul cap la Comane, de unde a fost adus la Constantinopol şi aşezat în biserica Botezătorului de la Mănăstirea Studiţilor.
Din Evanghelia Sfântului Evanghelist Matei aflăm că regele Irod, la un ospăţ mare prilejuit de ziua sa de naştere, i-a tăiat capul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, pe când acesta se afla întemniţat la castelul lui Irod din Maherus.
Ioan îl mustra permanent pe Irod pentru că trăia nelegitim cu soţia fratelui său, spunându-i:
„Nu ţi se cuvine s-o ai de soţie” (Matei, 14, 4).
Din acest motiv, Irodiada îl ura de moarte pe Prorocul Domnului şi când i s-a oferit posibilitatea, a învăţat-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase pentru Irod, să ceară capul Botezătorului drept răsplată.
După moartea Sfântului Proroc Ioan, ucenicii lui i-au luat trupul şi l-au îngropat cu cinste, dar capul său a avut o istorie aparte.
Acesta a fost de trei ori pierdut şi de trei ori aflat, fiecare găsire a cinstitului cap fiind pentru creştini un nou îndemn la pocăinţă şi la credinţa în Iisus Hristos Domnul.
Prima şi a doua aflare a capului Prorocului le cinstim în fiecare an la 24 februarie, ele având loc la Ierusalim şi la Emesa, în Siria.
A treia aflare o cinstim astăzi, în 25 mai, după cum am amintit deja la început.
Pe vremea Cruciadei a 4-a, cruciaţii latini, intrând în Constantinopol în 1204, au luat o parte din capul sfântului şi, ducându-l în Franţa, l-au aşezat în biserica din Amiens, unde se află şi astăzi.
Prăznuirile Sfântului Ioan Botezătorul
Biserica Ortodoxă are șase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul. În ordine calendaristică, cu începutul anului bisericesc (1 septembrie):
Troparul Sfântului Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, la prăznuirea celei de a treia aflări a cinstitului său cap
Glas 4:
Ca pe o dumnezeiască vistierie ascunsă în pământ, Hristos a descoperit capul tău nouă, Proorocule şi Înaintemergătorule; deci toţi adunându-ne întru aflarea lui, cu cântări de Dumnezeu grăitoare pe Mântuitorul lăudăm, Cel Ce ne mântuieşte pe noi din stricăciune cu rugăciunile tale.
Condacul Sfântului Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, la prăznuirea celei de a treia aflări a cinstitului său cap
Glasul 8
Plinind rânduiala…
Stâlpul cel luminos şi dumnezeiesc, care s-a arătat în lume, sfeşnicul cel mergător înaintea Soarelui, arătând în toate marginile lumii luminatul şi cinstitul său cap, sfinţeşte pe cei ce cu credinţă se închină lui, şi strigă: înţelepte Botezătorule al lui Hristos, miluieşte-ne pe noi pe toţi.
Proorocul Isaia, sărbătorit la 9 mai în fiecare an, s-a născut în Ierusalim, pe la anul 811 înainte de Hristos. Numele Isaia în limba ebraică este „Ieșaiahu”, ceea ce înseamnă „mântuirea lui Dumnezeu”.
Era originar din neamul regilor iudei. Isaia a fost fiul lui Amos și unul din cei patru mari prooroci ai Vechiului Testament (alături de Ieremia, Iezechiel și Daniel) Tatăl său era frate cu regele Amasiei, cel ce a domnit între anii 838-809.
Isaia a primit o creștere aleasă. A învățat legea Domnului, iar la timpul potrivit, s-a căsătorit cu una din tinerele slujitoare la templu, tinere care, pentru curățenia și sfințenia vieții ce duceau, purtau numele de proorocițe. Căsătoria lui a fost binecuvântată cu mai mulți copii.
Personalitate foarte influentă în secolul al VIII-lea î.Hr, activitatea profetică a lui Isaia s-a desfășurat în vremea regilor Asaria sau Ozia (809-757), Iotam (757-741), Ahaz (741-725), Hischia sau Ezechia (725-697) și Manase (697-642), pe care a încercat să-i ajute și să-i îndrepte prin profeții, mustrări și îndemnuri, într-o vreme de grele încercări pentru poporul iudeu, atât din pricina dușmanilor din afară, cât și din aceea a abaterii lui de la urmarea legii și a cinstirii lui Dumnezeu.
A murit ca martir. Biserica creștină îl prăznuiește la 9 mai.
Proorocul Isaia (sec VIII-VII î.Hr.) – foto preluat de doxologia.ro
Activitatea
Activitatea proorocului Isaia este relatată în Cartea a IV-a a Regilor, Cartea a II-a a Cronicilor, unde este evocată domnia lui Iezechia și în Cartea lui Isaia. În Noul Testament sunt foarte multe trimiteri la proorociile sale.
În cartea sa a prorocit poporului evreu, din care se trăgea, Naşterea Domnului dintr-o fecioară. Isaia a dat lui Mesia numele de Emmanel, care se tâlcuiește ,,Dumnezeu e cu noi”.
Isaia l-a prezis pe Mesia cu atâtea amănunte încât Sfinții Părinți l-au numit Evanghelistul Vechiului Testament.
De asemenea, a profeţit despre pătimirea Robului lui Dumnezeu (cap. 50-53) şi despre a Doua Venire a lui Hristos (cap. 63-65).
Plin de curaj, a mustrat pe cei puternici din vremea aceea pentru nedreptăţile şi fărădelegile lor.
Opera
Isaia a scris cartea biblică care-i poartă numele, în care face o serie de profeții de amenințare și de mângâiere, acompaniate de încurajări, sfaturi și îndemnuri adresate regilor vremii. A scris și cartea împăraților lui Iuda și Israel (2Cron32.32), în care scrie despre Ozia (2Cron26.22) și Iezechia (2Cron32.32).
Profețiile lui Isaia sunt citate de Iisus Hristos și apostoli aproape de 50 ori în mod exact și de vreo 40 de ori în mod liber. Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, după întoarcerea Sa din pustie, intrând într-una din sâmbete în sinagoga din Nazaret, luând cartea Prorocului Isaia a deschis-o la locul unde erau cuprinse prorocirile despre El, scrise cu aproape opt secole înainte:
„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi şi să vestesc anul plăcut Domnului” (Isaia 4, 18-19).
Moartea și prăznuirea
Potrivit unei vechi tradiții evreiești, Isaia ar fi trăit până în timpul regelui Manase care, cu toate că-i era ginere, a poruncit să fie tăiat în două cu un fierăstrău.
Această tradiție a fost admisă și de Biserica creștină, care îl prăznuiește la 9 mai.
Apostolul Pavel amintește de suferințele prin care au trecut unii creștini, menționând și pedeapsa tăierii cu fierăstrăul. (Evrei 11.37)
Primind darul proorociei, proorocule și mucenice Isaia, de Dumnezeu propovăduitorule, tuturor de față ai arătat întruparea Domnului, la toate marginile pământului cu glas mare strigând: “Iată, Fecioara în pântece va lua!”
A fost tăiat la câmp, afară din Ierusalim, cu fierăstrăul de lemn, din porunca împăratului Manase. Și așa, Isaia, marele proroc al lui Dumnezeu, s-a sfârșit mucenicește la adânci bătrâneți, având o sută douăzeci și șase de ani.
Sfântul Proroc Isaia era de neam din Ierusalim și se trăgea din seminția împăraților iudei. El era fiul lui Amos, nu al Prorocului Amos, pentru că Prorocul Amos era de neam tecuntean și păstor de dobitoace, fiind cinstit între sfinții proroci; iar nu ierusalimnean din casă împărătească. Iar Amos, tatăl lui Isaia, nu era numărat între sfinții proroci și era dintre rudeniile împăratului Ierusalimului, frate bun cu Amesie, împăratul iudeu.
Isaia, fiul lui, crescând în frica lui Dumnezeu și învățându-se în legea Domnului, după ce a ajuns la vârsta cea desăvârșită, s-a însoțit cu o femeie după lege și a născut fiu, precum singur zice de aceasta: M-am apropiat de prorociță, adică de soția mea, cea luată din ceata fecioarelor pentru împreună viețuire; care, până la vremea nunții slujea în biserica Domnului, cu fapte bune și sfinte, deprinzându-se a se ruga neîncetat lui Dumnezeu, și se învrednicise de darul prorociei, pentru viața ei cea plăcută Lui. Ea este numită prorociță pentru două lucruri: întâi pentru că este soție de proroc, iar al doilea pentru că și ea însăși a luat darul prorociei de la Dumnezeu. Și a zămislit în pântece de la bărbatul său, prorocul Isaia, și a născut fii.
Și iarăși Isaia zice:Iată eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu. Aici, după înțelegerea tâlcuitorilor, vorbește despre fiii săi cei firești și se pomenește întru prorocia aceluia de Iasuv, fiul lui. Iar fericitul Ieronim spune despre prorocul Isaia, din povestire evreiască, și aceasta: „El a fost, după maică, moș al împăratului Manase, chinuitorul său; pentru că din fiica lui, Ofovia, cea însoțită cu împăratul Ezechia, s-a născut Manase. Sfântul Isaia a început a proroci în împărăția lui Azaria, împăratul Iudeii, care, în Sfânta Scriptură, se numește și Ozia.
Și a fost acel împărat fiul al lui Amesia împăratul și nepot al lui Amos, tatăl lui Isaia. Deci, Sfântul Isaia a prorocit în zilele împăratului Azaria, numit și Ozia, fiul lui Amesia, și în zilele împăratului Ioatam, fiul lui Ozia, în zilele împăratului Ezechia, fiul lui Ahaz, în zilele împăratului Ahaz, fiul lui Ioatam, și în zilele împăratului Manase, fiul lui Ezechia, de la care a și pătimit.
Iar cum și ce a prorocit el, este destul de arătat în cartea lui cea prea largă, în care este arătată și viața lui cea plăcută lui Dumnezeu. El a fost atât de bineplăcut lui Dumnezeu, încât s-a învrednicit și a-L vedea pe Acela șezând pe scaun înalt și preaînălțat, Căruia împrejur îi stăteau serafimii cei cu câte șase aripi, strigând: Sfânt, sfânt, sfânt Domnul Savaot; plin este cerul și pământul de slava Lui. Iar când Isaia prorocul a văzut aceasta, s-a umplut de mare spaimă și a zis în sine:O, ticălosul de mine, m-am învrednicit a vedea pe Domnul Savaot cu ochii mei, fiind om, având buze necurate și petrecând în mijlocul poporului, cel ce are buze necurate.
Și s-a trimis la dânsul unul din serafimi, având în mâini un cărbune aprins, pe care îl luase cu cleștele din altar și s-a atins de buzele lui, zicându-i:Iată, s-a atins acesta de buzele tale și va șterge Domnul fărădelegile tale și păcatele tale le va curăți. După aceasta a auzit Sfântul Isaia glasul Domnului, grăind către dânsul:Pe cine voi trimite și cine va merge la poporul Meu? Și a zis Isaia:Iată, eu sunt Doamne. Trimite-mă pe mine!Și l-a trimis pe el Domnul la poporul Său, ca să îndemne pe cei păcătoși la pocăință și să le spună lor cele ce vor să fie, adică multe feluri de pedepse, de nu se vor pocăi; iar de se vor întoarce la Dumnezeu cu pocăință, milă și iertare.
Deci a prorocit Sfântul Isaia despre multe feluri de lucruri, precum și despre robirea Galileei și a Samariei de către asirieni; despre năvălirea lui Senaherim asupra Iudeei, despre stricarea multor țări și cetăți cu multe feluri de războaie; dar, mai ales, a prorocit despre zămislirea și nașterea lui Hristos din Preacurata Fecioară, pentru izbăvirea neamului omenesc. El a zis:Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui, Emanuel, care se tâlcuiește cu noi este Dumnezeu. Și iarăși:leși-va toiag din rădăcina lui lesei – Preacurata Fecioară -și floare din rădăcina lui va crește – Hristos -și va odihni peste dânsul Duhul lui Dumnezeu- Care din Tatăl iese și spre Fiul Se odihnește. Și iarăși:Prunc S-a născut nouă și Fiul S-a dat nouă, a Cărui stăpânire s-a făcut peste umărul Lui; și se cheamă numele lui, înger de mare sfat. Asemenea a prorocit și despre patimile lui Hristos, zicând:Acesta poartă păcatele noastre și pătimește durere pentru noi. Răpitu-S-a pentru păcatele noastre și a fost muncit pentru fărădelegile noastre și cu rana Lui noi toți ne-am vindecat. Ca o oaie spre junghie re S-a adus și ca un miel fără de glas împotriva celui ce-L tunde pe El; așa nu Și-a deschis gura Sa…
Chiar și despre Crucea lui Hristos mai înainte a vestit, zicând: Slava Libanului va veni la tine, Ierusalime, cu chiparos, cu pevg și cu cedru, ca împreună să preamărească locul cel sfânt al Meu, zice Domnul – și locul picioarelor Mele îl voi preamări. El a mai vestit a doua înfricoșată venire a lui Hristos, zicând:Iată, Domnul va veni ca focul și carele Lui ca viforul, ca să dea cu mânie izbândirea Sa și certarea în văpaie de foc. Căci cu focul Domnului se va judeca tot pământul.
Prorocul Isaia petrecea întru defăimarea lumii; pentru că deși era rudă cu împărații Iudeii și putea să aibă multe bogății și slava lumii acesteia, însă pe toate acelea le-a trecut cu vederea pentru Dumnezeu și petrecea cu soția sa cea plăcută lui Dumnezeu, în sărăcie de bunăvoie și smerenie, în înfrânare mare și în viața cea aspră a trupului. Haina lui era un sac de păr peste trupul gol; una pentru smerenie, alta pentru omorârea trupului, iar alta, ca să dea oamenilor celor păcătoși chip de pocăință și, cu un chip smerit ca acela, să roage pe Dumnezeu pentru dânșii.
Odată a umblat gol trei zile prin mijlocul Ierusalimului, nerașinându-se de mulțimea poporului, nici cinstindu-și neamul său cel bun. Aceasta a facut-o după porunca Domnului; pentru că întru împărăția lui Ezechia, atunci când Sargon, zis și Senaherim, împăratul asirienilor, a venit asupra Iudeei cu putere multă, Ezechia și ierusalimnenii nădăjduiau mai mult spre ajutorul Egiptului și al Etiopiei – pentru că se obișnuiseră iudeii de a câștiga ajutor mai mult de la egipteni și de la etiopieni, decât a cere ajutorul lui Dumnezeu. Atunci Sfântul Isaia a sfătuit pe împărat și pe popor, ca să alerge spre Dumnezeu mai mult decât spre oameni și de la Cel Preaînalt să ceară și să nădăjduiască ajutor; iar nu de la aceia, care singuri nu pot să se apere, pentru că s-a apropiat și risipirea și pierzarea lor. El a prorocit și de pieirea Egiptului și a Etiopiei, care are să vină asupra lor, tot de la același împărat al asirienilor, Senaherim. Și ca prorocia lui să fie încredințată tuturor, a mers gol prin toată cetatea; pentru că s-a făcut către dânsul cuvântul Domnului, zicându-i:Mergi și leapădă sacul de pe mijlocul tău și scoate încălțămintele tale din picioare.
Iar prorocul a făcut așa, umblând gol și desculț trei ani, spunându-le cu cuvintele și arătându-le cu goliciunea sa că se vor goli iudeii de ajutorul Egiptului și al Etiopiei, spre care în zadar se nădăjduiesc și, cum că, cu un chip ca acesta, egiptenii și etiopienii se vor duce în robie goi. Pentru că a grăit Domnul: „Precum a umblat robul Meu, Isaia, gol și desculț, așa va duce împăratul asirienilor pe robiții Egiptului și ai Etiopiei, pe tineri și pe bătrâni, goi, desculți și descoperiți spre rușinea Egiptului”.
Prorocul Isaia a mai închipuit cu acea goliciune a sa, goliciunea lui Hristos Domnul nostru, Care a fost dezgolit pe Cruce în privirea tuturor, pe care El a voit a o suferi pentru goliciunea lui Adam, ce a cunoscut-o în rai, după călcarea poruncii lui Dumnezeu.
Prorocia lui Isaia despre Egipt și despre Etiopia s-a împlinit îndată; pentru că Senaherim, împăratul asirienilor, auzind că Terac, împăratul Etiopiei, vine asupra lui, ajutând iudeilor, s-a întors împotriva lui și, biruindu-l, a supus împărăției sale pământul Egiptului și al Etiopiei; iar după aceea a mers asupra Iudeei, oștindu-se și luând multe cetăți. Și se lăuda că va lua Ierusalimul și pentru aceasta hulea pe Dumnezeul Cel Prea înalt prin voievodul său, Rapsac, pe care îl trimisese cu putere multă asupra împăratului Ezechia.
Prorocul Isaia era și mare făcător de minuni, căci, fiind amenințat Ierusalimul de înconjurarea celor de altă seminție, din cauza lipsei de apă, el, cu rugăciunea sa – precum scriu despre aceasta Sfântul Epifanie și Sfântul Dorotei al Tirului a scos un izvor de apă de sub muntele Sionului. Și s-a numit izvorul acela “Siloam”, adică trimis; căci de la Dumnezeu s-a trimis poporului cel însetat acel izvor, pentru proroceștile rugăciuni. Izvorul acela era minunat, pentru că izvora apă numai iudeilor; iar celor de altă seminție se făcea uscat.
Sfântul proroc a izbăvit cu rugăciunea sa cetatea Ierusalimului de înconjurarea barbarilor; pentru că într-o noapte a ieșit îngerul Domnului și a ucis din oastea asirienilor o sută optzeci și cinci de mii. Deci Senaherim, sculându-se dimineața și văzând atâta mulțime de trupuri moarte, s-a înspăimântat și a fugit cu rușine de la Ierusalim și s-a așezat în Ninive, unde a fost ucis de fiii săi. Sfântul Isaia a tămăduit pe împăratul Ezechia de o boală de moarte; și i-a spus aceluia de la fața Domnului, că pentru rugăciunile și lacrimile lui, i se mai adaugă la viață încă cincisprezece ani. Ca și semn de adeverire, în timpul zilei soarele s-a întors înapoi cu zece trepte pe ceasornicul de pe zid.
Deci, ziua aceea a fost mare după asemănare; însă nu după asemănarea acelei zile, în care odată Isus al lui Navi a oprit soarele în loc, când a biruit pe vrăjmași. O minune ca aceasta a înspăimântat toată lumea, încât Merodah Valadan, fiul lui Valadan, împăratul Babilonului, a trimis o scrisoare și soli cu daruri în Ierusalim, la Ezechia, împăratul ludeei, întâi casă-l cerceteze pe el, căci auzise că afost foarte rău bolnav și se sculase; iar al doilea, ca să întrebe de minunea ce se întâmplase, căsoarele s-a întors înapoi și iarăși s-a îndreptat în calea sa, deoarece se făcuse știre despre aceea la împăratul Babilonului, că pentru Ezechia se făcuse acea minune. Iar Ezechia s-a bucurat foarte mult de trimișii împăratului Babilonului și le -a arătat lor toate bogățiile casei sale, care lucrun-a fost plăcut Domnului. Deci, a venit la el Sfântul Proroc Isaia și i-a zis: „Ce au văzut în casa ta bărbații ce veniseră din Babilon?” Ezechia a răspuns: „ Toate câte sunt în casa mea le-au văzut și nu a fost în casă nici un lucru din cămările mele, pe care nu l-ar fi văzut”.
Isaia i-a zis: „Ascultă cuvântul Domnului Savaot: Vor veni zile, când babilonienii vor lua toate cele din casa tași toate câte au adunat părinții tăi până în această zi, le vor duce în Babilon și nu vor lăsa nimic; încă vor lua și din fiii tăi pe care i-ai născut și îi vor duce în Babilon, unde îi vor face servitori în casa împăratului Babilonului”. Această prorocie a Sfântului Isaia s-a împlinit mai pe urmă, iar împăratul Ezechia s-a sfârșit în pace și a fost îngropat împreună cu părinții săi.
După sfârșitul împăratului Ezechia a luat împărăția ludeei, Manase, Hui lui Ezechia, fiind în vârstă de doisprezece ani și făcând vicleșug înaintea ochilor Domnului. Pentru că, după ce a venit în vârstă desăvârșită, a început a umbla nu după poruncile Domnului, ci după urâciunile păgânești. Fiindcă a zidit capiști idolilor și altar lui Baal și se închina idolilor celor ciopliți, iar casa Domnului a spurcat-o cu jertfe idolești și pe fiii săi i-a trecut prin foc, după cum făceau închinătorii de idoli. Și se îndeletnicea cu vrăji și basme, răzvrătind poporul Domnului și ducându-i pe ei împreună cu sine la închinarea de idoli; iar pe cei ce nu se învoiau la voia lui cea păgânească, îi ucidea. El a vărsat foarte mult sânge nevinovat, până ce Ierusalimul s-a umplut de sânge; pentru care lucru, mustrat fiind și ocărât de sfântul Proroc Isaia, s-a pornit spre mânie. Asemenea și boierii Ierusalimului și mulți din popor s-au umplut de mânie asupra prorocului lui Dumnezeu, de vreme ce, mustrându-i pentru acele păcate grele, îi numea boieri ai Sodomei și ai Gomorei, zicându-le: Ascultați cuvântul Domnului, boieri ai Sodomului, luați aminte la legea luiDumnezeu, popoarele Gomorului.
Acestea le zicea pentru apucăturile lor cele rele, deoarece prin faptele lor cele necurate, se asemănau cu Sodoma și cu Gomora. Deci, toți, împreună cu împăratul, nesuferind o mustrare ca aceea, căutau să ucidă pe sfântul. Și a fost tăiat la câmp, afară din Ierusalim, cu fierăstrăul de lemn, din porunca împăratului Manase. Și așa, Isaia, marele proroc al lui Dumnezeu, s-a sfârșit mucenicește la adânci bătrâneți, având o sută douăzeci și șase de ani. El este lăudat de Isus al lui Sirah, astfel:Domnul a izbăvit pe poporul Său prin mâna lui Isaia; a biruit oștile asirienilor și le-a sfărâmat pe ele îngerul Lui; căci Ezechia a făcut plăcere înaintea Domnului și s-a întărit pe căile lui David, tatăl său, pe care le-a poruncit Isaia, prorocul cel mare și credincios în vedeniile sale. în zilele lui soarele s-a tras înapoi și a adaos viața împăratului; cu mare duh a văzut pe cele de pe urmă și a mângâiat pe cei ce se tânguiau. în Sion până în veac a arătat pe cele ce vor fi și pe cele ascunse.
Iar după uciderea prorocului Isaia, trupul lui cel cinstit luându-l unii din cei temători de Dumnezeu, l-au îngropat aproape de izvorul acela al Siloamului, pe care Sfântul Isaia l-a scos cu rugăciunea sa. Pentru aceasta l-au pus pe el acolo ca, cu rugăciunile prorocului lui Dumnezeu, Isaia, și după moartea lui să izvorască neîncetat apa Siloamului. Iar lângă izvorul acela a fost zidită o scăldătoare, la care orbul din naștere a căpătat vedere, fiind trimis acolo de Domnul nostru Iisus, ca să-și spele ochii lui de tina cea făcută cu scuipat. Chiar și până astăzi apa aceea are o putere tămăduitoare, pentru că se povestește de cei ce cercetează Sfintele Locuri ale Ierusalimului că saracinii, care acum locuiesc acolo cu îngăduința lui Dumnezeu, fiind din firea lor puturoși cu trupurile – ca și caprele -, își spală copiii în apa Siloamului, și chiar ei se spală, și în parte gonesc acea putoare, încă și celor bolnavi de ochi li se aduce mare ajutor din apa aceea, cu rugăciunile Sfântului Proroc Isaia și cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, căruia se cuvine slava în veci. Amin.
Ieremia a fost unul dintre cei patru mari prooroci ai Vechiului Testament (alături de Isaia, Iezechiel și Daniel).
Și-a desfășurat activitatea în secolele VII-VI î.Hr., timp de 40 de ani, sub domnia a cinci regi: Iosia (17 ani), Ioahaz (3 luni), Ioiachim (11 ani), Iehonia (3 luni) și Sedechia (11 ani).
A fost contemporan cu distrugerea Ierusalimului și deportarea poporului ales în exil în Babilon (597 î.Hr.).
Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 1 mai.
Sfântul Proroc Ieremia (VII-VI î.Hr.), așa cum este descris de Michelangelo din tavanul Capelei Sixtine – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Originea
A fost fiul preotului Hilchia din localitatea Anatot „din pământul lui Veniamin” (Ier1.1), aproape de Ierusalim.
Profetul Ieremia apare cu numele de Ieremia din Anatot (Ier 29.27), Anatot fiind trecută în lista cetăților preoțești (Iosua 21.18). Ieremia a cumpărat o bucată de pământ de la Hanameel, fiul unchiului său (Ier 32.6-15).
Alegerea profetului
Ieremia a fost ales înainte de naștere pentru misiunea de profet (Ier 1.5).
La început Ieremia se scuză spunând că nu știe să vorbească căci e doar un copil însă Dumnezeu îi spune să nu mai vorbească așa și să nu-i fie teamă căci El va fi cu el ca să-l scape.
Apoi Domnul își întinde mâna și-i atinge gura spunând că pune cuvintele Sale în gura lui, adăugând:
„Iată, astăzi te pun peste neamuri și peste împărății, ca să smulgi și să tai, să dărâmi, și să nimicești, să zidești și să sădești”.
Referirea era în prima parte la mustrările adresate regilor vremii, iar în a doua parte la sfaturi, îndemnuri, încurajări și îmbărbătări.
Avertizare
Dumnezeu îi spune să nu-și ia nevastă și să nu aibă fii și fiice în locul acela căci tații, mamele, fiii și fiicele din locul acela vor fi doborâți de o boală rea.
Ei vor pieri de sabie și de foamete, nu vor fi plânși, nu vor fi îngropați iar trupurile lor moarte vor sluji ca hrană păsărilor cerului și fiarelor pământului (Ier 16.1-3).
Ieremia și Iosia
Şi-a început activitatea în al treisprezecelea an al domniei lui Iosia (Ier 25.3).
La moartea acestui rege, după lupta de la Megghido împotriva regelui Neco al Egiptului, profetul a făcut o cântare de jale pentru Iosia.
Toți cântăreții și toate cântărețele au vorbit de Iosia în cântecele lor de jale până în ziua de azi, și au ajuns o datină în Israel.
Cântările acestea sunt scrise în Cântecele de jale. (2 Cron 35.25)
Ieremia și Ioiachim
Ieremia îl acuză pe Ioiachim de nedreptăți (Ier 22.3,13,17), lăcomie (Ier 22.15,17) și vărsare de sânge nevinovat (Ier 22.3,17) și-i prezice că va fi târât afară din porțile Ierusalimului și va fi înmormântat ca un măgar (Ier 22.19), adică fără a fi plâns (Ier 22.18).
Într-adevăr Nabucudonosor l-a legat cu lanțuri de aramă ca să-l ducă la Babilon (2 Cron 36.6).
Ieremia scrie o carte la porunca Domnului și o trimite lui Ioiachim care după ce îi sunt citite trei sau patru foi, o taie cu briceagul logofătului și o aruncă în jăratecul de cărbuni până când a fost arsă de tot (Ier 36.23)
Ieremia și Sedechia
Sedechia a avut o atitudine fluctuantă față de Ieremia.
Deși Ieremia îi spune să se supună lui Nabucudonosor, fiindcă acesta împlinește o poruncă dumnezeiască, Zedechia, influențat și sfătuit de profeți falși, își pune nădejdea în egipteni, de la care așteaptă eliberarea de sub jugul lui Nabucudonosor.
Ieremia ajunge în temniță fiind suspectat că vrea să treacă de partea haldeilor (Ier37.13), când, de fapt, el vroia să se ducă în țara lui Beniamin (Ier 37.12).
La rugămintea sa este lăsat în curtea temniței (Ier 37.21)
Apoi, la sugestia căpeteniilor sale care spuneau că moaie inimile oamenilor de război prin cuvintele sale adresate poporului, Ieremia este aruncat într-o groapă (Ier 38.1-6).
Este mutat apoi de Sedechia iarăși în curtea temniței. (Ier38.12)
Ieremia, chemat la curte, îl sfătuiește pe Sedechia fără știrea căpeteniilor să se supună lui Nabucudonosor căci numai așa va scăpa cu viață și cetatea nu va fi arsă în foc (Ier38.15-28).
Sedechia nu-l ascultă, Nabucudonosor vine împotriva Ierusalimului, Sedechia încearcă să fugă dar este prins.
Copiii lui sunt uciși înaintea lui împreună cu mai-marii lui, apoi i se scot ochii și este legat cu lanțuri de aramă și dus la Babilon (Ier 39.6-7).
Ieremia și alți conducători
Ieremia este lăsat de Nabucudonosor să meargă unde va voi. (Ier40.4)
Acesta rămâne în țară, lângă Ghedalia, pus de Nabucudonosor ca dregător (Ier 40.7).
Ismael îl ucide pe Ghedalia (Ier 41.2).
Iohanan a atacat pe Ismael care a fugit la amoniți (Ier 41.15).
Ieremia îi sfătuiește pe toți să rămână în țară căci Domnul îi va scăpa din mâna lui Nabucudonosor, căruia îi va insufla milă (Ier42.10-11) și să nu se ducă în Egipt căci acolo vor muri de sabie și foamete sau ciumă (Ier 42.15-17).
Azaria, fiul lui Hosea și Iohanan și alți oameni îngâmfați îi spun că minte că asta ar fi spus Domnul și că Baruc l-a ațâțat împotriva lor ca să-i dea în mâinile haldeilor (Ier 43.3).
Ei pleacă în Egipt (Ier 43.7).
Ieremia în Sfânta Scriptură
Domnul Iisus Hristos, când alungă vânzătorii din Templu cu vorbele
„Scris este: Casa mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi faceți din ea peșteră de tâlhari”, f
ace aluzie la cuvintele profetului Ieremia adresate locuitorilor din regatul Iuda:
„Este Casa aceasta, peste care este chemat Numele Meu, o peșteră de tâlhari înaintea voastră? Eu însumi văd lucrul acesta” (Ier 7.11).
Când evanghelistul Matei scrie:
Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin proorocul Ieremia, care zice:
„Un țipăt s-a auzit în Rama, plângere, și bocet mult: Rahela își jelea copiii, și nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau.”,
referirea era la profeția lui Ieremia 31,15.
Sfântul apostol Pavel când spune:
Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou” (Evrei 8.8)
face referire la profeția lui Ieremia în legătură cu un testament nou (Ier. 31.31).
În Cartea a II-a a Cronicilor (36.22) și în Cartea I Ezdra (1.1) se face o referire la o profeție a lui Ieremia (Ier25.12).
Daniel mărturisește în cartea sa că „am văzut din cărți că trebuiau să treacă șaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor, despre care vorbise Domnul către proorocul Ieremia.” (Daniel 9.2), ceea ce trimite la aceeași profeție a lui Ieremia (Ier 25.12, 29.10) care se referea la robia babilonică de 70 de ani.
Imnografie
Troparul Sfântului Prooroc Ieremia
Glasul 2
A prorocului Tău, Doamne, Ieremia pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
Condacul Sfântului Prooroc Ieremia
Glasul 3
Fecioara astăzi…
Curăţindu-ţi cu duhul inima ta cea dătătoare de lumină, mărite mare prooroc şi mucenic Ieremia, ai primit de sus harul proorociei, şi la margini cu mare glas ai strigat: iată Dumnezeul nostru, şi nu este asemenea ca Dânsul; căci Acesta întrupându-Se S-a arătat pe pământ.
Sfântul Ieremia a mai prorocit și despre pătimirile Domnului și Mântuitorului nostru Hristos, zicând astfel: Veniți și să băgăm lemn în pâinea lui și să-l pierdem pe el din pământul celor vii și numele lui să nu se mai pomenească.
Sfântul Proroc Ieremia a fost din Anatot, cetatea preoților, în partea lui Veniamin, cetate departe de Ierusalim ca la trei mile, născut după tată, Helchie, mai marele preot. El a fost ales și sfințit proroc din pântecele maicii sale, precum Însuși Domnul i-a prezis despre aceasta: Mai înainte de a te zămisli în pântece te-am cunoscut și mai înainte de a ieși tu din coapse te-am sfințit și te-am pus proroc între neamuri.
Sfântul Ieremia, după mărturia Sfântului Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, a fost feciorelnic în toată vremea vieții sale și trimis de Dumnezeu preot, învățător și proroc. El a început a proroci din vârstă copilărească, precum este arătat în capitolul întîi al cărții lui, unde zice către Dumnezeu: Stăpâne Doamne, iată, nu știu să grăiesc, căci eu sunt prunc. Iar Domnul, dând prunciei lui înțelegerea bărbatului celui desăvârșit, a zis către dânsul: Nu zice că prunc sunt eu, căci către toți la care te voi trimite vei merge și vei grăi toate câte voi porunci ție. Nu te teme de fața lor, căci Eu sunt cu tine ca să te izbăvesc.
Acestea zicându-i Domnul, a atins cu mâna Sa gura lui Ieremia și a zis: Iată, am dat cuvintele Mele în gura ta. Iată, te-am pus astăzi peste neamuri, peste împărați, ca să dezrădăcinezi, să strici, să risipești și să biciuiești păcatele cele de moarte și fărădelegile poporului, și iarăși să zidești și să propovăduiești pocăința și întoarcerea spre viață. Acest cuvânt al Domnului către Ieremia a fost în zilele lui Iosie, împăratul Iudeii, în anul al 13-lea al împărăției lui. Pe vremea aceea Sfântul Ieremia era de 15 ani, și într-un copil atât de tânăr a început darul lui Dumnezeu a lucra lucruri mari.
Într-acele vremuri, poporul iudeu, deși slujea Dumnezeului Celui adevărat, Care l-a scos din Egipt, însă nu-I slujeau cu adevărat. Ci, răzvrătindu-se de neamurile cu care se amestecaseră și cu ale căror obiceiuri se deprinseseră, cea mai mare parte din ei slujeau și urâciunii idolești. Și erau idoli stătători nu numai în jurul Ierusalimului, pe dealuri și prin văi, ci chiar și în Ierusalim, lângă biserica Domnului cea zidită de Solomon, cărora le aduceau jertfe ca și lui Dumnezeu Cel adevărat.
Deci, mâniindu-se Domnul asupra acelui popor, îi gătea lui grabnică risipire și pierdere, lucru pe care l-a arătat lui Ieremia prin toiagul cel de nuc și prin căldarea care ardea dedesubt. Pentru că toiagul cel de nuc, însemna grabnica pedeapsă a lui Dumnezeu, că nu va întârzia Răsplătitorul cel drept a certa cu toiag fărăde-legile și nedreptățile lor cu bătăi; iar căldarea care ardea dedesubt, însemna că cetatea Ierusalimului se va umple de sînge și va fierbe cu tulburare, pierzându-se cu sabie și cu foc de vrăjmașii care erau să năvălească asupra ei.
Domnul poruncea lui Ieremia, prorocul Său, să vestească poporului mânia lui Dumnezeu care venea asupra lor și să-i sfătuiască spre pocăință. Deci, Sfîntul Ieremia a prorocit în zilele împăratului Iosie, precum s-a zis, și în zilele lui Ioahaz, fiul lui, și în zilele lui Sedechie, care a fost frate al lui Ioahaz și al lui Ioachim și fiu al lui Iosie. Și a pătimit prorocul lui Dumnezeu multe de la oamenii săi care nu credeau cuvintelor lui; pentru că le spunea certările cele groaznice ale Domnului Savaot și le propovăduia cuvintele lui Dumnezeu, stând în curtea bisericii. Și, fiind dus înaintea împăratului și a boierilor, le zicea tuturor cu îndrăzneală că de nu se vor pocăi și nu se vor întoarce de la închinarea idolească, degrabă îi vor ajunge toate relele, care vor năvăli din părțile cele de la miazănoapte, rele care vor ajunge pe toți cei ce locuiesc în pământul Iudeei.
Pentru aceasta zice Domnul: Chema-voi toate împărățiile pământului de la miazănoapte și vor veni și-și vor pune fiecare scaunul lor înaintea porții Ierusalimului, peste toate zidirile din împrejurul lui și peste toate cetățile Iudeei. Aceia vor fi judecători și muncitori ai iudeilor. Iar aceasta, pentru aceea le voi trimite asupra lor, de vreme ce M-au părăsit pe Mine și au jertfit zeilor celor străini și s-au închinat lucrurilor mâinilor lor. Ascultați cuvântul Domnului, casa lui Iacov și toate semințiile lui Israel. Acestea zice Domnul: „Ce fel de greșeală au aflat părinții voștri în Mine, că s-au depărtat de Mine și au umblat în urmele celor deșarte și s-au făcut deșerți? Căci Eu, voi aduce rele și mare sfărâmare de la miazănoapte. În ziua aceea va pieri inima împăratului și inimile domnilor, preoții se vor spăimânta și prorocii se vor minuna”. Acestea și alte multe cuvinte prorocești le grăia către popoare Sfîntul Ieremia, care sunt scrise pe larg în cartea prorociei lui, și s-au împlinit toate cele grăite.
Iar începutul durerilor și al primejdiilor Ierusalimului a fost pe vremea împărăției lui Iosie, într-acest fel: S-a sculat Faraon Nehao, împăratul Egiptului, asupra împăratului Asiriei de la râul Eufratului. Iar de vreme ce calea lui era pe lângă hotarele iudeilor, Iosie, împăratul Iudeei, adunându-și oștile sale, a ieșit împotriva lui Nehao, împăratul Egiptului. Însă Nehao a trimis la dânsul solii săi, zicând: „Ce-mi este mie și ție împărate al Iudeei? Nu mă duc să mă ostășesc împotriva ta, ci împotriva altuia, asupra căruia mi-a poruncit Dumnezeu să merg cu sârguință; iar tu încetează de a face împiedicare poruncii lui Dumnezeu, Cel ce este cu mine, ca să nu te ucidă și pe tine”. Dar Iosie, neascultând pe Nehao, a tăbărât asupra lui și, făcând război în câmpul Maghedonului, care este în partea lui Manase, Iosie a fost rănit de săgetătorii lui Nehao. Fiind dus în Ierusalim a murit, și l-au îngropat în mormântul părinților săi și a plâns după Iosie tot Ierusalimul cu tânguire mare, pentru că era împărat foarte bun și cinstitor de Dumnezeu.
Deci, Nehao, împăratul Egiptului, biruind puterea lui Iosie împăratul Iudeii, s-a dus asupra asirienilor. Iar în Ierusalim poporul a adus la împărăție pe Ioahaz, fiul cel mai mic al lui Iosie. Și a împărățit el numai trei luni, cât a zăbovit Nehao Egipteanul la război contra asirienilor. Deoarece, întorcându-se Nehao cu biruință, a luat în stăpânirea sa cetatea Ierusalimului și tot pământul iudeilor și al lui Israel; și a îndepărtat de la împărăția Iudeei pe Ioahaz, pe care îl alesese poporul. Iar în locul lui a pus împărat pe fratele cel mai mare al lui Ioahaz, cu numele Eliachim, schimbându-i numele în Ioachim. Pentru că era obiceiul împăraților biruitori, de a schimba numele împăratului celui biruit și supus. Și a pus Nehao dajdie asupra pămîntului iudeu și al lui Israel, o sută talanți de argint și o sută talanți de aur; iar pe Ioahaz cel depărtat de la împărăție, l-a ferecat în obezi și l-a dus în Egipt, unde a și murit. Și astfel, seminția lui Avraam, poporul cel liber și împărăția cea vestită a Iudeei, a început a robi altui împărat și a se împuțina de mînă tirănească, pentru păcatele cu care a mâniat și a amărât pe Dumnezeu Cel preaînalt și nu s-a pocăit prin cuvintele cele prorocești.
La începutul împărăției lui Ioachim, fiul lui Iosie, a fost cuvântul acesta de la Domnul către Ieremia: Stai în curtea casei Domnului și propovăduiește tuturor iudeilor care intră să se închine în casa Domnului, toate cuvintele care ți-am poruncit să le propo-văduiești lor și să nu tăgăduiești cuvântul. Așa zice Domnul: De nu Mă veți asculta pe Mine și nu veți umbla în legile Mele care le-am dat înaintea feței voastre, în ascultarea cuvintelor slugilor mele, prorocilor pe care îi trimit la voi de dimineață, voi da casa aceasta ca Silom, cel pustiit pentru fărădelegile silomitenilor, și cetatea aceasta o voi da în blestemul tuturor limbilor cele de pe tot pământul.
Niște cuvinte ca acestea, care se grăiau din gura lui Dumnezeu prin Prorocul Ieremia, auzindu-le preoții și prorocii cei mincinoși și tot poporul, s-au umplut de mânie și, prinzând pe Ieremia, strigau: „Cu moarte să moară cel ce prorocește unele ca acestea!”. Auzind boierii iudeilor cuvintele acestea, s-au suit din casa împăratului în Casa Domnului. Și au șezut înaintea ușilor porții celei noi a Casei Domnului. Și au zis preoții și prorocii cei mincinoși către boieri și către tot poporul: „Judecată de moarte se cuvine omului acesta, că a prorocit asupra cetății acesteia, precum ați auzit cu urechile voastre”.
Și a zis Ieremia către toți boierii și către popor: „Domnul m-a trimis să prorocesc spre casa aceasta și spre cetatea aceasta, toate cuvintele pe care le-ați auzit. Și acum să faceți mai bune căile și lucrurile voastre și să ascultați glasul Domnului Dumnezeului vostru, că va uita Domnul de răutățile pe care le-a grăit asupra voastră; și, iată, eu sunt în mâinile voastre, faceți cu mine orice vă place și ce vi se pare că este mai bine. Însă, să cunoașteți că, de mă veți ucide, voi singuri veți aduce sânge nevinovat peste voi și peste cetatea aceasta și peste cei ce locuiesc într-însa, căci cu adevărat m-a trimis Domnul la voi să grăiesc în urechile voastre toate cuvintele acestea”.
Atunci au zis boierii și tot poporul către preoți și către prorocii cei mincinoși: „Nu se cade omului acesta judecată de moarte, că în numele Domnului nostru a grăit nouă”. Și unii din bărbații cei mai bătrîni ai acelui pămînt s-au sculat și au apărat prin cuvinte pe Ieremia prorocul, zicând către tot soborul: „Aduceți-vă aminte că Miheea Moratitul prorocea în zilele Iezechiei, împăratul Iudeei, și a zis către tot poporul Iudeei: Așa zice Domnul: Sionul se va ara ca o țarină și Ierusalimul va fi ca într-o cale netrecută, și muntele casei va fi ca un desiș de dumbravă. Pentru aceste cuvinte, oare l-a omorât Iezechia împăratul și tot poporul Iudeei? Nu s-a temut de Domnul; dar, de vreme ce s-a rugat feții Domnului, a încetat Domnul cu relele cele ce le grăise asupra lor, că și noi am făcut răutăți mari asupra sufletelor noastre. Deci, să ne pocăim de răutățile noastre și să nu ne îndemnăm spre uciderea acestui om nevinovat. Pentru că ce folos au avut de sângele cel nu de mult s-a vărsat al lui Urie, fiul lui Simeon din Cariatiarim, care a prorocit în numele Domnului pentru pământul acesta, asemenea precum prorocește și Ieremia? Iar când împăratul și boierii căutau să ucidă pe Urie, el, temându-se, a fugit în Egipt și, trimițând împăratul pe oamenii săi, l-au scos din Egipt și l-au ucis cu sabia; pentru care pricină s-a mîniat poporul asupra împăratului și asupra boierilor. Deci, așa va fi când veți ucide și pe Ieremia”.
Aceasta împărtășind-o cei mai bătrâni, s-au făcut două tabere în sobor, pentru că unii căutau să ucidă pe Sfîntul Proroc Ieremia, iar alții îl socoteau nevinovat morții. Însă ar fi biruit cu totul partea celor potrivnici și ar fi ucis pe omul lui Dumnezeu, dacă nu l-ar fi apărat unul din boierii cei mari, cu numele Arhicam, fiul lui Safan, a cărui mână era tare, și nu l-au dat pe Ieremia în mâinile ucigașilor.
Și a făcut împăratul Ioachim vicleșug înaintea Domnului, după cum au făcut și părinții lui. Și a fost iarăși cuvîntul Domnului către Ieremia, zicându-i: Mergi și te pogoară în casa împăratului Iudeei, și să grăiești acolo cuvântul acesta: Ascultați cuvântul Domnului, împărate al Iudeii, cel ce șezi pe scaunul lui David, tu și casa ta și slugile tale și tot poporul tău și cel ce intră prin porțile acestea. Acestea zice Domnul: Faceți judecată și dreptate, și izbăviți cu putere pe cel strâmtorat din mâna celui ce-l năpăstuiește; pe nemernic, pe sărman și pe văduvă să nu-i scârbiți și să nu-i năpăstuiți cu fărădelege și sânge nevinovat să nu vărsați în locul acesta. Dacă veți face cuvântul acesta, vor intra pe porțile casei acesteia împărații care șed pe scaunul lui David, cei ce șed în carete, călări pe cai, precum și slugile și poporul lor. Iar de nu veți asculta cuvântul acesta, singur m-am jurat, că spre pustiire va fi această casă. Și zice: Sfinți vor fi acei oameni și sfinte vor fi armele lor, care pe voi, păcătoșii, cei ce nu vă pocăiți, vă vor tăia ca pe niște lemne. Și vor trece multe neamuri prin această pustiită cetate, care va zice către aproapele său: pentru ce a făcut așa legea Domnului Dumnezeului lor și s-au închinat zeilor străini. Iar pentru împăratul Iudeei, Ioachim, zice Domnul: cu îngroparea catârului se va îngropa și, târându-se, se va arunca afară din porțile Ierusalimului!
Niște cuvinte ca acestea grăindu-le prorocul din gura lui Dumnezeu înaintea tuturor, a pornit spre mare mânie pe împărat și pe toți boierii. Și l-ar fi ucis chiar atunci pe Sfântul Ieremia, dacă nu l-ar fi păzit purtarea de grijă a lui Dumnezeu, spre descoperirea tainelor Domnului, celor ce vor să fie mai înainte. Deci, prinzându-l cu necinste și ocară, l-au pus în temniță în legături.
În acea vreme a venit Nabucodonosor cu puterea sa și a înconjurat Ierusalimul și a dat Domnul în mâinile lui pe Ioachim, împăratul Iudeei, în anul al treilea al împărăției lui. Deci, a luat Nabucodonosor pe Ioachim împreună cu oarecare din boieri de neam, între care și pe Daniil, fiind încă copil tânăr, asemenea și pe cei trei tineri și o mare parte din cetățenii Ierusalimului, ducându-i în Babilon, luând încă și cele mai alese din vasele Casei lui Dumnezeu. Însă, nu după multă vreme, a liberat Nabucodonosor pe Ioachim, iarăși la împărăția sa din Ierusalim, făcându-l pe el birnic.
Și a slujit Ioachim lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului, trei ani, dându-i dajdie, precum mai înainte a slujit lui Faraon Nehao, împăratul Egiptului. Iar după acei trei ani, Ioachim a lepădat jugul robiei și s-a împotrivit puterii lui Nabucodonosor. Mai înainte de a se întoarce Ioachim de la Nabucodonosor, s-a lepădat de dânsul și s-a făcut cuvântul Domnului către Ieremia, când ședea în legături, zicându-i: Ia o hârtie și scrie într-însa toate cuvintele pe care le-am grăit către tine, asupra lui Israel și asupra Iudeii, precum și asupra tuturor neamurilor, din ziua când am grăit către tine, din zilele lui Iosie împăratul Iudeei și până în ziua aceasta, doar va auzi casa Iudeei (adică seminția iudeilor), toate relele pe care Eu am gândit să le fac lor, ca să se întoarcă de la calea lor cea rea, și voi fi milostiv nedreptăților și păcatelor lor. Și a chemat Ieremia pe Baruh, fiul lui Nirie, ca să scrie cele grăite de dânsul, de vreme ce el singur, fiind închis într-un loc întunecos, nu putea să scrie; iar Baruh ședea afară lîngă ferestrele temniței și scria cele spuse de proroc.
Și a scris Baruh pe hârtie toate cuvintele Domnului, cele ce le-a grăit prin Prorocul Ieremia. Și a poruncit Ieremia lui Baruh, zicându-i: „Pe mine mă păzesc și nu pot a ieși de aici, ca să intru în Casa Domnului; deci, du-te tu și citește cele ce ai scris din gura mea, adică cuvintele Domnului, în auzul poporului, în Casa Domnului, în zi de post și în toată Iudeea; la cei care vin din cetățile lor în biserică, să le citești, dacă va cădea rugăciunea lor înaintea feței Domnului și se vor întoarce de la calea lor cea rea; căci mare este mânia și urgia Domnului, pe care a grăit-o asupra acestui popor”.
Și a făcut Baruh, fiul lui Nirie, toate câte i-a spus Ieremia prorocul, de a citit cuvintele Domnului scrise în Casa Domnului, înaintea poporului. Acesta a fost în al cincilea an al împărăției lui Ioachim. Auzind boierii de aceasta, au chemat pe Baruh înaintea lor, și au poruncit ca să le citească și lor cartea aceea. După ce a citit, se îndoiau și l-au întrebat: „De unde ai scris cuvintele acestea?”. Iar el le-a spus: „Din gura lui Ieremia”. Atunci ei l-au sfătuit pe Baruh să se ascundă. Asemenea au poruncit ca și pe Ieremia ce era în legături să-l ascundă undeva, pentru o vreme oarecare; iar ei, luând acea carte prorocească, s-au dus la împărat. Împăratul ședea tocmai atunci în casă, încălzindu-se la foc, fiindcă era luna a noua, adică noiembrie, și deci era iarnă. Și, citindu-se cartea aceea înaintea împăratului, nu s-a înfricoșat de cuvintele citite și nici boierii care erau cu dânsul. După ce s-a citit o foaie sau două, s-a umplut împăratul de mânie, și singur tăia foile citite și le ardea în foc, până a ars întreaga carte; iar pe Baruh și pe Ieremia a poruncit să-i caute ca să-i ucidă; dar Domnul i-a acoperit cu minunata Sa apărare.
După aceea, iarăși s-a făcut cuvântul Domnului către Ieremia, zicând: „Ia tu altă hârtie și scrie tot ce era în cartea aceea, pe care a ars-o împăratul Ioachim, și să adaugi pentru Ioachim, această prorocie: În curând va muri, iar trupul lui va fi lepădat la arșița zilei și la gerul nopții”. Și s-a scris altă carte de mîna lui Baruh, din gura lui Ieremia, în care s-au scris mai multe cuvinte decât în cea dintâi. Făcându-se aceasta fără de veste, au mers, cu voia lui Dumnezeu, cei trimiși de Nabucodonosor, cel cu încingere haldeiască, adică ostași ușori, cei cu încingere sirienească, cei cu încingere moavitenească și cei cu încingere din fiii lui Amon, care, năvălind de năpraznă, au luat Ierusalimul fără de osteneală, fiind nepregătit de împotrivirea vrăjmașilor. Și, prinzând pe Ioachim, împăratul Iudeei, l-au ucis și, târându-i trupul prin cetate, l-au aruncat câinilor și fiarelor spre mâncare. Și astfel s-a împlinit pentru dânsul prorocia Sfântului Ieremia, cel ce a zis: Că, cu îngroparea catârului se va îngropa și, târându-se, se va arunca afară din porțile Ierusalimului. Și iarăși: Trupul lui cel mort se va arunca la arșița zilei și la gerul nopții. Iar oasele lui rămase de la mîncarea fiarelor, s-au îngropat de iudei în mormântul părinților lui.
După moartea lui Ioachim, a fost uns la împărăție Iehonie, fiul lui; dar și acela a fost rău înaintea Domnului. Și a prorocit și pentru dânsul Sfântul Ieremia, că, cu toată casa se va da de către Domnul în mâinile lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului, și mai mult nu-și va vedea pământul său. Lucru care s-a și împlinit degrabă, pentru că, cu voia lui Dumnezeu, s-a luat în robie de împăratul Babilonului, el, maica și feciorii lui, boierii și servitorii. Într-acea vreme, o parte din ierusalimitenii cei puternici, au fost duși în Babilon împreună cu împăratul Iehonie, ca la zece mii de bărbați, și toți meșterii s-au luat din Ierusalim. Încă și vasele cele de aur făcute de Solomon au fost luate din biserica Domnului și duse în Babilon. Iar în locul lui Iehonie a fost pus împărat de Nabucodonosor, Matan, unchiul lui Iehonie, care a fost frate al lui Ioahar și Ioachim, fii ai lui Iosie, și l-a numit pe el Sedechie.
Sedechie a împărățit 11 ani, făcând tot vicleșugul înaintea ochilor Domnului, după cum au făcut și cei ce au fost împărați mai înainte de el, pentru că și-a învârtoșat cerbicea și și-a împietrit inima sa, ca să nu se întoarcă spre Domnul Dumnezeul lui Israel. Asemenea și toți cei slăviți ai Iudeei, preoții și poporul pământului, au înmulțit a face călcare de lege cu urâciuni păgânești, întinând casa Domnului din Ierusalim cu pângăriciuni idolești și n-au ascultat cuvintele Domnului cele grăite către dânșii prin gurile prorocilor; ci încă mai ales ocăra pe trimișii lui Dumnezeu și defăima cuvintele Domnului, iar pe prorocii cei mincinoși ai lor îi asculta; de aceea, mânia Domnului a fost asupra Ierusalimului și a tot pământul Iudeei, până ce Domnul a lepădat de la fața Sa pe poporul acela.
În acea vreme, Ierusalimul a fost dat desăvârșit risipirii și pustiirii. Și s-au început cele mai de pe urmă primejdii pentru Ierusalim, mai amare decât cele dintâi. Întărindu-se la împărăție Sedechie, a voit să se lepede de Nabucodonosor, împăratul Babilonului, ca să nu-i slujească lui, nici să-i dea dajdie, pentru că asculta de sfatul împăraților de primprejur: al Edomului, al moabitenilor, al Tirului, al amoniților și al Sidonului, care au fost mai întâi supuși ai lui Nabucodonosor al Babilonului. După aceea, sfătuindu-se, au lepădat jugul lui și au trimis și la Sedechie, împăratul Iudeei în Ierusalim, sfătuindu-l ca să nu dea dajdie împăratului Babilonului, ci împreună cu dânșii să stea împotriva puterii Haldeei. Și s-a plecat Sedechie la sfatul lor.
Iar Sfântul Proroc Ieremia, după porunca Domnului, și-a făcut legături și obezi de lemn și, punându-le pe grumazul său, a stat înaintea împăratului Sedechie și înaintea solilor împăraților celor mai sus pomeniți și a zis: „Așa grăiește Domnul Dumnezeul lui Israel: Acum Eu am dat tot pământul acesta în mâinile lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului, ca să-i fie robi lui, să-i slujească toate limbile fiului său și fiului fiului său; iar partea aceea și împărăția și cîți nu vor sluji împăratului Babilonului și cîți nu-și vor pleca grumajii lor înaintea împăratului Babilonului, cu sabia și cu foamea îi voi tăia pe dânșii, până ce se vor sfârși în mâinile lui. Iar voi nu ascultați pe prorocii voștri cei mincinoși, nici pe cei ce vă vrăjesc și văd visuri la voi, nici pe fermecătorii, care vă grăiesc să nu slujiți împăratului Babilonului; căci minciună vă prorocesc ei, ca să vă depărteze de la pământul vostru și să vă surpe pe voi, și așa cu totul să pieriți. Deci, nu-i ascultați pe ei, ci slujiți împăratului Babilonului, ca să fiți vii și pământul vostru să nu se pustiască”.
Iar oarecare proroc mincinos, cu numele Anania, a luat obezile de pe grumajii lui Ieremia și le-a sfărâmat pe ele și a zis înaintea ochilor a tot poporul: „Așa zice Domnul: Așa voi sfărîma jugul lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului, iar după doi ani de zile și de pe grumajii tuturor limbilor”. Și a grăit către dânsul Ieremia: Tu ai sfărâmat obezile cele de lemn, iar Domnul grăiește: Am pus jug de fier pe grumajii tuturor limbilor, ca să slujească lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului; iar tu ai făcut pe poporul acesta ca să nădăjduiască spre nedreptate. Pentru aceea, așa zice Domnul: Iată, Eu te voi elibera pe tine de pe fața pământului, și în acest an vei muri; căci asupra Domnului Dumnezeu ai grăit! Și a murit Anania, prorocul cel mincinos, într-acel an, în luna a șaptea.
Aceasta văzând-o Sedechie împăratul, s-a spăimântat și n-a îndrăznit atunci să se lepede de împăratul Babilonului. Dar mai pe urmă, ascultând de sfatul lui Faraon, împăratul Egiptului, s-a lepădat cu totul de Nabucodonosor și s-a împotrivit lui, neascultând de sfatul Prorocului Ieremia, care îi grăia cele de folos lui și poporului său. Iar în vremile acelea, Sfântul Proroc Ieremia a scris în taină la Babilon, către poporul ce era în robie, vestindu-le lor că au să petreacă 70 de ani; iar după trecerea celor 70 de ani, are să-i cerceteze pe ei Domnul și să-i întoarcă la Ierusalim, sfătuindu-i pe ei să-și zidească acolo case, să-și sădească grădini și pe fiii lor să-i însoare, ca să se înmulțească și să nu se împuțineze în robie.
Încă îi mai sfătuia pe ei ca să nu asculte de prorocii cei mincinoși, care erau între dânșii și le făgăduiau lor cu minciună, grabnică libertate. Ci să se roage lui Dumnezeu pentru împăratul Nabucodonosor, ca întru pacea lui să aibă odihnă și să petreacă fără de tulburare pînă la împlinirea celor 70 de ani, care li s-au hotărât lor de Dumnezeu.
Această scrisoare a lui, citind-o în Babilon prorocii cei mincinoși, care erau între iudei, s-au umplut de mânie și au scris la Ierusalim către preoții cei mari, ca să oprească pe Ieremia de a le mai proroci și de a le mai scrie, și încă să-l pună pe el la închisoare și în obezi, ca să nu tulbure poporul cu scrisorile lui, înfricoșându-i pe ei cu acea lungă ședere în robie. Însă prorocul lui Dumnezeu, fiind certat și ferecat în legături, nu înceta a le propovădui cuvintele lui Dumnezeu cu netăcută gură, spunându-le că, pe cei mutați în Babilon, are să-i cerceteze Domnul cu mila Sa, iar pe cei rămași în Ierusalim, are să-i piardă cu dreapta Sa mânie. Pentru că voi trimite asupra lor – zice Domnul – sabie, foamete și omor, și-i voi pune pe ei ca pe niște smochine proaste, pe care nu este cu putință a le mânca nimeni și-i voi sfărâma pe ei cu sabia, cu foametea și cu omorul, și-i voi da pe ei întru pierzare tuturor împăraților pământului, întru blestem, întru mirare, spre râs și spre batjocură la toate limbile, către care i-am lepădat pe ei; căci n-au ascultat cuvintele Mele.
Lângă Ierusalim era valea fiilor lui Enoh, care se numea Tafet. Într-acea vale poporul junghia pe fiii săi și pe fiicele sale, spre jertfa idolului Moloh (noroc), și le ardea trupurile lor. Și, când se săvârșea acea junghiere fără de Dumnezeu și acea jertfă nelegiuită a pruncilor nevinovați, atunci trîmbițele și timpanele sunau, ca să nu se audă de către părinți durerea și țipetele copiilor celor junghiați.
Un păcat greu ca acesta, văzându-l și ocărându-l prorocul lui Dumnezeu, Ieremia, a luat în mână un vas de lut ars, după cuvântul Domnului și, mergând la Tafet, a strigat, zicând: Ascultați cuvântul Domnului, împărații și bărbații Iudeei, locuitorii Ierusalimului și cei ce intrați prin porțile acestea. Acestea zice Domnul puterilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, Eu voi aduce rele asupra locului acestuia, de vreme ce M-a părăsit poporul acesta și străin a făcut locul acesta și a jertfit zeilor celor străini, pe care nu i-au știut ei și părinții lor. Și împărații Iudeei au umplut locul acesta de sângele celor nevinovați și au zidit cele înalte lui Baal, spre arderea cu foc a fiilor săi și spre arderea de tot a lui Baal. Pentru aceasta vor veni zile – zice Domnul -, că nu se va mai numi locul acesta cădere și loc de morminte ale fiilor lui Enoh, ci loc de multe morminte ale junghierii. Căci, aici se va junghia mulțimea iudeilor cu sabia vrăjmașilor lor. Și voi da trupurile lor spre mâncarea păsărilor cerului și fiarelor pământului și voi pune cetatea aceasta spre risipire și spre plângere, tuturor celor ce vor trece, minunându-se de ea, și vor plânge pentru toată rana lor. Vor mânca trupurile fiilor și ale fiicelor sale și fiecare va mânca trupul aproapelui său, în înconjurarea și în strâmtorarea în care îi vor înghesui vrăjmașii lor, care vor căuta sufletele lor.
Aceste cuvinte înfricoșătoare de la Dumnezeu, spunându-le prorocul către popor, a lovit de pământ vasul cel de lut și l-a sfărâmat în fața tuturor și a zis: Acestea grăiește Domnul puterilor: Astfel voi sfărâma pe poporul acesta și cetatea aceasta, precum se sfărâmă acest vas de lut, care de acum nu va mai putea să se mai tămăduiască. Auzind acestea Pashor, fiul preotului Emer, care era pus povățuitor în Casa Domnului, a lovit pe Sfântul Ieremia prorocul și l-a aruncat în obezile cele ce erau la porțile cele de sus ale lui Veniamin, în Casa Domnului. Și a zis Sfântul Proroc Ieremia lui Pashor: Acestea grăiește Domnul: Ochii tăi vor vedea, cum pe tine și pe toată Iudeea o voi da în mâinile împăratului Babilonului, îi vor duce la Babilon și-i vor ucide cu săbiile, și voi da toată puterea cetății acesteia, toate ostenelile ei și toate vistieriile împăratului Iudeei le voi da în mâinile vrăjmașilor, îi vor răpi, îi vor lua și-i vor duce în Babilon. Iar tu, Pashore, și toți locuitorii casei tale, vă veți duce în robie și, mergând în Babilon, acolo vei muri și acolo te vei îngropa împreună cu toți prietenii tăi, cărora le-ai prorocit minciuna.
Și s-a împlinit degrab acea prorocie a Sfântului Ieremia, căci întru al nouălea an al împărăției lui Sedechie, a mers Nabucodo-nosor, împăratul Babilonului, cu toată puterea lui asupra Ierusalimului, l-a înconjurat din toate părțile, a săpat împrejurul cetății șanțuri, și a fost Ierusalimul în mare primejdie, pentru că se întărise foamete mare în cetate. Iar prorocul lui Dumnezeu, Ieremia, zicea către împăratul Sedechie și către tot poporul: Cu dare se va da cetatea aceasta în mâinile împăratului Babilonului, o va lua și cu foc o va arde; iar tu, împărate, nu vei scăpa din mâinile lui, ci vei fi prins, în mâinile lui vei cădea și în Babilon vei fi dus. Și sfătuia prorocul pe împărat: „Să se dea de bunăvoie lui Nabucodonosor, ca să nu se risipească desăvârșit Ierusalimul și să piară împărăția iudeilor”.
Iar preoții și prorocii strigau către împăratul să nu asculte pe Ieremia, zicând că Ieremia a înnebunit. Iar Nabucodonosor, ostășindu-se asupra cetății, a auzit că Faraon, împăratul Egiptului vine cu puterea sa în ajutorul lui Sedechie, împăratul Iudeei, ca să elibereze cetatea Ierusalimului de înconjurarea haldeilor. Deci, s-a dus Nabucodonosor împotriva lui Faraon, depărtându-se o vreme oarecare de cetate. Iar locuitorii Ierusalimului, văzând că Nabucodonosor se duce de la cetate, au socotit că se întoarce la Babilon, neputând să ia cetatea, și batjocoreau prorocia lui Ieremia, căci nu s-a împlinit, și ziceau că Nabucodonosor a luat-o la fugă, neputând să-i biruiască; însă Ieremia se întărea, zicând că Ierusalimul se va lua de la haldei și împăratul se va duce la Babilon.
După ce s-a depărtat oastea haldeilor de Ierusalim și popoarele au ieșit din împresurarea aceea la cetățile și la satele lor, Ieremia și-a pus șaua pe catârul său, vrând să se ducă în patria sa, care era în partea lui Veniamin, la cetatea Anatot, nu departe de Ierusalim, pentru că acolo avea averile sale. Și, cînd a fost la porțile cetății, care se numeau ale lui Veniamin, străjerul porților acelora, numit cu numele Saruia, nepotul mincinosului proroc Anania, căruia Ieremia îi prorocise grabnică moarte, acel Saruia, vrăjmășuind pe Ieremia pentru unchiul său și văzând pe Ieremia că ieșea din cetate, l-a oprit, zicându-i: „Tu fugi la haldei?”. Ieremia a răspuns: „Minți, căci nu mă duc la haldei, ci la cetatea mea, unde îmi este averea”. Iar acela, neascultând cuvintele lui Ieremia, l-a luat și cu sila l-a dus la boieri, spunându-le că l-a prins fugind la haldei. Deci, boierii, mâniindu-se asupra lui Ieremia, l-au bătut și l-au aruncat în temniță; însă iarăși l-au scos afară.
În acea vreme, Nabucodonosor, împăratul Babilonului, biruind și gonind pe Faraon, împăratul Egiptului, care venise în ajutorul lui Sedechie, s-a întors degrabă cu toată puterea sa, iarăși la Ierusalim, l-a înconjurat și-l bătea tare. Și a fost Ierusalimul în înconjurarea haldeilor pînă la al 11-lea an al împărăției lui Sedechie. Atunci, Ieremia, iarăși a sfătuit pe popoare la pocăință și le arăta că se împlinise prorocia lui; căci acum a venit pedeapsa cea mai înainte gătită de Dumnezeu, pentru nepocăința și împietrirea oamenilor celor păcătoși, și le da sfat folositor, ca să se supună haldeilor, zicând: „Astfel socotește Domnul: Cel ce șade în această cetate, va muri de sabie, de foamete și de omor; iar cel ce se va supune haldeilor, va fi viu”. Boierii ziceau împăratului: „Să moară omul acesta, căci el slăbește mâinile bărbaților, care se ostășesc, fiind rămași în cetate și mâinile a tot norodul”.
Zicând ei către împărat cuvântul acesta, arată că acest om nu propovăduiește pacea acestui popor, ci numai cele rele. Împăratul Sedechie le-a răspuns: „Iată, el este în mâinile voastre, faceți cu el ce voiți”. Deci, au luat pe Ieremia și l-au aruncat în groapa lui Melhis, fiul împăratului, care era într-o casă întunecoasă; și l-au spânzurat pe el cu funii în groapa aceea, ca să moară acolo; iar în groapă nu era apă, ci noroi. Și a pătimit prorocul lui Dumnezeu fără vină, șezând în acel noroi pînă la grumaz, încât puțin a fost de n-a murit. Atunci era la curtea împărătească un oarecare bătrân, cu numele Avdemeleh, de neam arab, care, auzind că Ieremia este aruncat în groapă la moarte, a zis împăratului: „Rău ai făcut ceea ce ai făcut, ucigând pe omul acesta”.
Atunci împăratul a poruncit lui Avdemeleh să scoată afară din groapă pe Ieremia; apoi l-a chemat la el și l-a întrebat, de o parte, dacă sunt adevărate cele prorocite de dânsul. Și a grăit prorocul către împărat: „De-ți voi spune adevărul, mă vei omorî; iar de te voi sfătui, nu mă vei asculta”. Atunci împăratul s-a jurat că nu-l va omorî.
Deci, i-a grăit prorocul: Așa zice Domnul puterilor, Dumnezeul lui Israel: Dacă vei ieși cu smerenie la voievozii împăratului Babilonului, sufletul tău va fi viu și cetatea aceasta nu se va arde cu foc și vei fi viu tu și casa ta; iar de nu vei ieși la domnii împăratului Babilonului, cetatea aceasta va cădea în mâinile haldeilor, pe care o vor arde cu foc, iar tu și femeile tale nu veți scăpa din mâinile lor, iar pe copii îi vor duce în robie.
Auzind împăratul acestea din gura prorocului, nu i-a ascultat sfatul cel bun, și l-a aruncat în temniță, în care a petrecut Sfîntul Ieremia, pînă ce s-a luat Ierusalimul de haldei, care s-a întâmplat în al 11-lea an al împărăției lui Sedechie. Și atât de mare era foametea în cetate, încât oamenii își mâncau copiii lor și trupurile unul altuia. Deci poporul, slăbind foarte mult și zidurile cetății fiind sfărâmate de puterea haldeilor, ostașii care erau în cetate au deschis noaptea porțile cetății din grădina împărătească și au ieșit din cetate, fugind împreună cu împăratul lor, Sedechie, pe o cale ce ducea în pustie. Haldeii care erau împrejurul cetății, simțind aceasta, au izgonit din urmă pe împărat și l-au ajuns în câmpul Ierihonului. Aici toată oastea care era lângă dânsul l-a lăsat și a fugit care pe unde a putut. Iar haldeii, prinzând pe Sedechie împăratul Iudeei, l-au dus la Nabucodonosor, împăratul Babilonului, în Revlat. Aici, împăratul Babilonului a ucis pe fiii lui Sedechie înaintea ochilor lui și pe toți puternicii prinși cu dânsul i-a omorât; iar lui Sedechie, după ce i-a scos ochii, l-a ferecat în obezi de fier și l-a dus în Babilon.
Navuzardan, cel mai mare voievod al puterilor haldeiești, cu ceilalți voievozi și cu mulțimea de ostași, au dărâmat zidurile Ierusalimului și l-au umplut de sânge, pierzând cu sabie și cu foc cea mai frumoasă și cea mai strălucită cetate a scaunului împăraților Iudeei. Și, voievodul Navuzardan avea poruncă de la împăratul Nabucodonosor, pentru Prorocul Ieremia, ca să-l păzească viu și nevătămat, căci îi zisese: „Să-l iei și să-l ai sub ochii tăi și să nu-i faci nici un rău; ci, ceea ce va pofti să-i faci lui”. Căci auzise Nabucodonosor de Sfîntul Ieremia, de prorocia lui și de sfatul ce l-a dat lui Sedechie, ca fără război să se predea puterii haldeiești; de aceea, a dat porunca aceasta voievodului său, Navuzardan. Și a fost scos din temniță Sfântul Proroc cu mâinile ostașilor haldeiești, dezlegat din legături, cinstit cu cinste și dăruit cu libertate. Deci, Prorocul Ieremia, având libertate și îndrăzneală de la voievodul Navuzardan, a început îndată a se îngriji pentru sfințenia lui Dumnezeu și pentru preaînalta podoabă și slavă a tuturor semințiilor lui Israel, adică pentru chivotul Legii, ca să nu se sfărâme de cei de altă seminție și astfel să se necinstească slava lui Dumnezeu.
El a cerut voie de la voievodul care dărâma Ierusalimul să nu-l oprească de a lua sfințenia Dumnezeului lui Israel mai înainte de dărâmarea bisericii, ca să nu se jefuiască și să se ardă. Și, aflînd el pe oarecare preoți și leviți scăpați de sabie, i-a luat cu sine și, umblând cu dânșii fără temere printre haldei, au mers cu sârguință în biserică și au luat mai întâi din focul altarului, care o singură dată s-a pogorât din cer spre jertfe, în zilele lui Moise și ale lui Aaron, și de atunci se păzea nestins în altar. Pentru că era poruncă de la Dumnezeu, ca preoții să adauge totdeauna lemne pe focul acela în altar, ca niciodată să nu se stingă. Luând Ieremia dintr-acel foc, l-a ascuns într-o fîntână fără de apă și, având mare credință, a prorocit că focul acela chiar de se va stinge la o vreme, prefă-cându-se prin minune în altă stihie, însă la vremea sa, întorcându-se iar în singura sa stihie se va aprinde.
Acest lucru s-a întâmplat după întoarcerea din Babilon a poporului lui Israel, în vremea înnoirii bisericii și în zilele lui Neemia, după mulți ani de la sfârșitul Sfântului Proroc Ieremia. Iar el, ascunzând focul acela în puț, l-a închis și l-a făcut neștiut de nimeni. Apoi, după punerea la păstrare a focului altarului, a luat cortul și chivotul Legii și cele dintr-însul și le-a ținut la sine, până ce s-a liniștit tulburarea de război ce a fost în cetate, când se risipea și se ardea de haldei.
După luarea cortului și a chivotului din biserica Domnului, voievodul Navuzardan a jefuit îndată toate celelalte vase de aur și de argint ce erau în biserică și a sfărâmat toată arama și a luat-o la Babilon. Apoi a ars și a dărâmat acea preafrumoasă biserică, zidită de Solomon cu multă înțelepciune. Asemenea și palatele împărătești și toate casele cele frumoase ale Ierusalimului, cum și bisericile cele mari le-a dat pradă focului și risipirii; iar zidurile cetății le-a săpat împrejur puterea cea haldeiască și le-a asemănat cu pămîntul. Atunci mulțimea fără de număr a poporului iudeilor, a căzut în ascuțișul sabiei; dar, mai ales în valea Tafet, cea zisă mai sus, în care poporul își jertfea diavolilor, cândva, pe fiii și pe fiicele lor. Acolo au mâncat armele cea mai mare mulțime de bărbați, de femei și de copii, fără cruțare și fără milă, încât s-a împlinit prorocia grăită de Ieremia, că nu se va mai chema locul acesta cădere și loc de morminte ale fiilor lui Enon, ci loc de morminte al junghierii, pentru că acolo aproape s-a junghiat tot poporul Ierusa-limului; iar pe cei ce scăpaseră de sabie, i-au dus în robie, lăsând numai din săracii acelui pământ, ca să păzească viile și grădinile.
Voievodul Navuzardan, ieșind din Ierusalimul cel risipit, încărcat cu multe dobânzi și prăzi, după porunca împăratului Nabucodonosor, a pus stăpânitor asupra pământului cel pustiit al iudeilor, pe Godolia, fiul lui Ahicam, cel care a izbăvit pe Ieremia din mâinile celor ce voiau să-l omoare. Iar către Ieremia a zis: „Dacă îți este bine, să mergi împreună cu mine în Babilon și voi pune ochii mei spre tine; iar de nu, rămâi aici. Iată, tot pământul este înaintea feței tale, și ce poftești și ori unde voiești, acolo să mergi. Să te duci și să te întorci la Godolia, pe care l-a pus împăratul Babilonului în pământul Iudeei și să trăiești cu dânsul în poporul tău cel ce a rămas acolo”. Și voievodul i-a dat lui Ieremia hrană, daruri și libertate.
Sfântul Proroc Ieremia, luând cortul, Chivotul Legii și cele dintr-însul, împreună cu cei ce urmau după dânsul, preoți și leviți, le-au pus în muntele acela în care, odinioară, suindu-se Sfântul Proroc Moise, a văzut pământul făgăduinței și acolo a murit și s-a îngropat. În acel munte Sfântul Ieremia a aflat o peșteră, în care a pus Chivotul, astupând ușa cu pietre și pecetluind-o cu numele lui Dumnezeu, scriind și însemnînd cu degetul slovele în piatră, ca și cu un condei de fier, pentru că piatra cea tare, la degetul lui cel ce scria, s-a făcut moale ca ceara; iar după scriere s-a întors la tăria ei și s-a făcut ca o scobire de fier acel loc, care este în pustiu între doi munți și în care zac îngropați Moise și Aaron. Și a zis Ieremia către cei ce erau de față: „S-a dus Domnul din Sion la cer și iarăși Se va întoarce cu putere; și va fi semnul venirii Lui, când se vor închina lemnului toate limbile”. Și a mai zis: „Chivotul acela nimeni nu-l va putea scoate din locul acela, fără numai Moise prorocul cel ales al lui Dumnezeu. Și pe tăblițele cele din chivot, nimeni din preoți sau din proroci nu le va scoate, fără Aaron cel plăcut lui Dumnezeu. Iar în ziua Învierii va ieși sicriul din piatra cea pecetluită și se va așeza pe muntele Sionului, și toți sfinții se vor aduna la dânsul, așteptând pe Domnul, ca să-i scape de vrăjmașul, cel ce vrea să-i omoare”.
Acestea grăindu-le sfântul proroc către preoți și leviți, un nor a acoperit deodată acea peșteră astupată și nimeni nu putea să citească numele lui Dumnezeu, care era însemnat pe piatră de degetul lui Ieremia, nici nu putea să cunoască sau să afle acel loc. Căci oarecare din cei ce veniseră după dânșii s-au apropiat și, vrând să însemneze locul acela și calea către el, n-au putut să-l afle nicidecum.
Înțelegând acestea prorocul, a zis către dînșii: Neștiut va fi locul acesta, până când Dumnezeu va aduna soboarele popoarelor și le va fi milostiv. Atunci le va arăta aceasta și se va ivi slava Domnului la vederea tuturor și va fi nor, precum i s-a arătat și lui Moise. Nimeni nu știe nici în ziua de astăzi peștera aceea și nu va fi știut de nimeni până la sfârșit. Acea peșteră este acoperită cu nor luminos ca focul, după chipul slavei celei dintâi, care era în locașul mărturiei, pentru că nu va înceta slava lui Dumnezeu de la legea sa.
Deci, după ce Ieremia a ascuns Chivotul lui Dumnezeu, iudeii n-au mai avut slava aceea ca odinioară, deși după șapte ani au înnoit biserica lui Solomon. Și, fiind lipsiți de Chivotul Domnului, au făcut alt chivot de aur, după asemănarea celui făcut de Moise, și cu toate cele ce era în chivotul cel dintâi. Însă, nu era într-însul o putere făcătoare de minuni și o slavă ca aceea a lui Dumnezeu, strălucind precum era la cel dintâi. Focul ceresc pe care Sfântul Ieremia și preoții cei ce au fost împreună cu dânsul, îl ascunsese în puțul cel fără apă, s-a aflat de alți preoți, de care am pomenit mai sus, după ce au trecut mulți ani de la sfârșitul Sfântului Proroc Ieremia.
După ce Sfântul Ieremia a ascuns chivotul Domnului, a mers la Godolia în cetatea Masifat, fiindcă acolo începuse poporul a petrece în locul Ierusalimului. Acolo a șezut între poporul său, care rămăsese pe pământ, plîngînd pentru dărâmarea și pustiirea Ierusalimului, cu plângere nemîngâiată, precum arată Cartea Plângerii lui. Și, stăpânind Godolia peste Iudeea cea pustiită, Ismail, fiul lui Natanie, fiind de neam împărătesc, poftea acea stăpânire pentru dânsul. El, adunând niște bărbați voinici, a mers la dânsul în Masifat, din dragostea ce avea pentru el, și l-a primit Godolia cu cinste, neștiind vicleșugul și gîndul lui cel rău, și au făcut ospăț pentru dânșii. Iar după ce s-a înserat, s-au sculat Ismail și cei zece bărbați ce erau cu dânsul și au ucis pe Godolia, pe toți iudeii și pe toți haldeii și ostașii ce erau lângă dânsul, năvălind noaptea prin cetate și omorând pe cei ce dormeau.
Auzind de acestea voievodul Ioanan, fiul lui Caris, și ceilalți bărbați vestiți ai iudeilor, care petreceau prin sate, s-au adunat, și, împreunându-și oștile lor, au mers cu război asupra lui Ismail și s-au bătut cu dânsul la Gavaon, biruindu-l; și a scăpat Ismail abia cu opt bărbați, la fiii lui Amun.
După biruirea și izgonirea lui Ismail s-au sfătuit oamenii cei din Iudeea împreună cu Ioanan, ca să nu șadă în pământul Iudeei, ci să se ducă în Egipt, fugind de la fața haldeilor, deoarece se temeau de mânia împăratului Babilonului pentru moartea lui Godolia, socotind că, dacă va auzi împăratul de uciderea lui, îndată va trimite oaste, ca să piardă rămășițele lui Israel. Deci, se gătea împreună tot poporul de calea spre Egipt, din care nu s-a scos decât cu mâna lui Dumnezeu cea tare și cu brațul Lui cel înalt. Mai întâi au mers la Sfântul Proroc Ieremia, cu tot poporul de la mare până la mic, și i-au zis lui: „Să cadă rugăciunea noastră înaintea feței tale, ci roagă-te pentru noi către Domnul Dumnezeul tău, că am rămas puțini din mulți ce eram, precum ochii tăi ne văd. Și să ne spună nouă Domnul Dumnezeul tău, calea în care vom merge și cuvântul pe care-l vom face”.
Și le-a spus lor Prorocul Ieremia: „Am auzit și mă voi ruga pentru voi Domnului Dumnezeului nostru, după cuvintele voastre; iar cuvântul pe care îl va răspunde Domnul, îl voi spune vouă și nu voi tăinui de voi acel cuvânt. Dar, dacă voi nu veți voi să ascultați poruncile Domnului?”. Iar aceia au zis către Ieremia: „Să fie Domnul între noi martor drept și credincios, că, după cuvântul pe care îl va trimite nouă, așa vom face, fie bun, fie rău. Glasul Domnului nostru, la care noi te trimitem, îl vom asculta”.
Și s-a rugat Sfântul Ieremia și, postind zece zile, a primit de la Dumnezeu înștiințare de voia Lui cea sfântă și a chemat pe Ioanan și pe cei ce erau cu dânsul și pe tot poporul de la mic până la mare și le-a zis lor: „Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel, la care voi m-ați trimis pe mine: Dacă veți ședea în pământul acesta, vă voi zidi pe voi și nu vă voi risipi, ci vă voi sădi pe voi, și nu vă voi smulge, că am încetat cu răutățile acelea, pe care le-am făcut vouă. Să nu vă temeți de fața împăratului Babilonului, că Eu cu voi sunt, ca să vă izbăvesc și să vă mântuiesc din mîinile lui; Eu vă voi milui și vă voi întoarce la pământul vostru. Iar de veți zice: nu vom ședea în pământul acesta, ci în pământul Egiptului vom merge, ca să nu vedem petrecându-se aici război și glasul trîmbiței să nu-l auzim, de pâine să nu flămânzim, ci acolo să ne veselim. Pentru aceea ascultați cuvântul Domnului, voi, iudeii cei rămași. Așa zice Domnul Atotțiitorul, Dumnezeul lui Israel: Dacă voi vă veți întoarce fața voastră spre Egipt și veți merge acolo să petreceți, sabia, de care voi vă temeți, vă va găsi pe voi acolo; foametea de care voi vă feriți, vă va ajunge pe voi în Egipt și acolo veți muri de foame și de sabie, și nici unul nu va scăpa de răutățile acelea, pe care le voi aduce asupra voastră. Că precum a picat mînia Mea asupra celor ce viețuiau în Ierusalim, așa va pica mânia Mea asupra voastră, de veți merge în Egipt și nu veți mai vedea încă locul acesta. Aceasta le-au grăit Domnul asupra voastră, celor ce ați rămas din iudei. Să nu mergeți în Egipt, ca să nu vă stingeți acolo de sabie, de foamete și de omor”.
După ce a încetat Ieremia a grăi către popor toate cuvintele Domnului, Azaria, fiul lui Maaseia, Ioanan, fiul lui Karia și toți bărbații cei defăimători, au zis către Ieremia: „Minți, că nu te-a trimis pe tine la noi, Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne grăiești să nu mergem în Egipt, și să petrecem acolo; ci Baruh, fiul lui Nirie, te îndeamnă pe tine asupra noastră, ca să ne dai pe noi în mîinile haldeilor, să ne pedepsească și să ne ducă în Babilon”. Poporul n-a ascultat glasul Domnului cel grăit prin Ieremia și, luându-și femeile și copiii, l-au luat și pe Prorocul Ieremia fără voia sa. Asemenea au luat împreună cu dânsul și pe prorocul Baruh și s-au dus în Egipt, unde s-au sălășluit lângă o cetate ce se numea Tafnas. Acea cetate ținea de împărăția Egiptului, în care altă dată Sfântul Moise făcea minuni înaintea lui Faraon.
Acolo a petrecut Sfântul Ieremia prorocul patru ani, bucurându-se de mare cinste între egipteni pentru sfințenia sa și pentru facerile lui de bine ce le arăta; pentru că pe aspidele care îi pierdeau pe dînșii și pe niște fiare din apă, care se numeau crocodili, le-a omorât cu rugăciunea la locul sălașului lui Faraon, unde și-a dat obștescul sfârșit și unde a și fost îngropat. Sfârșitul lui a fost mucenicesc. Căci, după ce a prorocit că împăratul Babi- lonului are să vină asupra Egiptului și pe tot pământul să-l prade, ca să piardă și pe iudeii care se așezaseră acolo; atunci poporul e- vreiesc, mâniindu-se pe Sfântul Ieremia, l-au omorât cu pietre.
În același an, după sfârșitul lui, a venit împăratul Babilonului cu multă putere asupra Egiptului și a ucis pe împărat; iar tot neamul iudeilor care venise în Egipt a pierit, după cum prorocise Sfântul Ieremia. Însă cinstitele lui moaște, după mulți ani, au fost aduse cu mare cinste de către Alexandru, împăratul Macedoniei, în cetatea Alexandriei, zidită întru numele său. Și le-a pus la un loc ce se numea Tetrafel, care era cinstit foarte mult de alexandrini, pentru moaștele lui cele prorocești.
Sfântul Ieremia a mai prorocit și despre patimile Domnului și Mântuitorului nostru Hristos, zicând astfel: Veniți și să băgăm lemn în pâinea lui și să-l pierdem pe el din pământul celor vii și numele lui să nu se mai pomenească. Iar când viețuia în Egipt, a prorocit despre sfărâmarea idolilor și despre venirea în Egipt a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu cu Pruncul cel mai înainte de veci, zicând către popii egipteni: „Se cade ca toți idolii să cadă și tot ce este făcut de mâini să se sfărîme, întru acea vreme, când va veni aici o maică Fecioară cu un Prunc născut în peșteră și pus în iesle”.
De la acea prorocie a lui Ieremia, a rămas în obiceiul egiptenilor de a închipui o fecioară, odihnindu-se în pat; iar aproape de dânsa, un prunc înfășat în scutece și culcat în iesle și ei se închinau acelui chip. Împăratul Ptolomeu, întrebând odată pe popii egipteni, pentru ce fac aceasta, ei au răspuns: „Această taină este a celor mai de demult părinți ai noștri, pe care a vestit-o înainte un sfânt proroc, și acum așteptăm sfârșitul acestei prorocii și împlinirea tainei”.
După ce au trecut mulți ani de la sfârșitul prorocului Ieremia, Iuda Macabeul l-a văzut împreună cu arhiereul Onia, arătându-i-se lui în vedenie, despre care se scrie așa: „S-a arătat lui Macabeu o vedenie într-acest fel: «Onia, fiind arhiereu, bărbat bun și îmbunătățit, cucernic la vedere, blând la obicei și la vorbă bine încuviințat, deprinzându-se din copilărie spre toată bunătatea; își ridica mâinile și se ruga pentru poporul iudeilor. După aceea, i s-a arătat alt bărbat, cu căruntețe și cu o slavă minunată și înconjurat cu cinste și cu mare cuviință». Și, răspunzând Onia, a zis: «Acesta este Ieremia, prorocul lui Dumnezeu și iubitorul de frați, care mult se roagă pentru popor și pentru sfânta cetate. Și, întinzându-și Ieremia mâna dreaptă, a dat lui Iuda Macabeul o sabie de aur, grăindu-i acestea: primește această sfântă sabie ca dar de la Dumnezeu, cu care vei sfărâma pe vrăjmași»”.
Din această vedenie, se vede destul de lămurit, cum că sfinții plăcuți lui Dumnezeu, după sfârșitul lor, se roagă lui Dumnezeu pentru noi și ne ajută nouă, precum a ajutat Sfântul Ieremia lui Iuda Macabeul asupra potrivnicilor, ale cărui sfinte rugăciuni să ne ajute și nouă, asupra văzuților și nevăzuților vrăjmași, cu darul și cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci.
Sfântul prooroc Agheu (ebr. חַגַּי care se tălmăceşte: „sărbătoare” sau „cel ce sărbătorește” sau ”cel ce este sărbătorit”) este al 10-lea din cei 12 prooroci ziși „mici” din Vechiul Testament, căruia i se atribuie Cartea lui Agheu.
A fost contemporan cu Proorocul Zaharia.
Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 16 decembrie.
Sf. Proroc Agheu – foto preluat de pe doxologia.ro
Când regele perșilor, Cirus, a luat împărăția Babilonului (539 î.Hr.), Dumnezeu l-a inspirat ca să-i elibereze pe evrei, care erau ținuți în captiviate în Babilon de la căderea Ierusalimului (586), pentru a reconstrui Templul sub conducerea lui Zorobabel, cârmuitorul lui Iuda, și a marelui preot Iosua (Cartea I a lui Ezdra).
De cum s-au întors în Cetatea sfântă, aceștia au restaurat cultul, conform cu preceptele Legii lui Moise, și au început lucrările. Dar nu după mult timp, descurajați din cauza aversiunii și a amenințărilor populațiilor păgâne instalate în împrejurimi, ei au întrerupt lucrările până sub domnia împăratului Darius I (521-486), regele perșilor.
Atunci sfinții prooroci Agheu și Zaharia (prăznuit la 8 februarie) au fost trimiși de Dumnezeu ca să-i încurajeze să continuie reconstruirea Templului, dar împreună cu Templul să-și reconstruiască și conștiințele care să fie ca niște pietre vii în construirea templului spiritual, poporul lui Dumnezeu (1 Petru 2, 5).
Originar din tribul lui Levi, Agheu s-a născut în Babilon, a cunoscut viața în exil și a venit la Ierusalim cu primul val de exilați care se întorceau în Cetatea sfântă.
Mișcat de Duhul lui Dumnezeu, Agheu a început să profețească către 521-520 î.Hr. (între lunile august-decembrie 520), adresându-se lui Zorobabel, lui Iosua marele preot și întregului popor, dezvăluindu-le că seceta care a lovit țara a fost îngăduită de Dumnezeu pentru că s-au oprit din reconstruirea Templului.
Agheu i-a încurajat pe evrei să reia contruirea Templului, profețind că acest al doilea Templu va deveni mai cunoscut decât primul și-l va agale într-o zi în slavă (Ag 1, 8). El le-a reamintit că Dumnzeu locuiește în toată slava Sa în Templu (simbol al Templului spiritual și veșnic, care este Biserica, Trupul lui Hristos), dar că, în același timp, Templul însuși nu poate aduce sfințenie poporului care lucrează fapte necurate (Ag 2, 6-7).
În profeția finală Agheu proorocește sfârșitul imperiului persan ca urmare a unui război civil.
Talmudul atribuie proorocului Agheu mai multe legi.
Cela ce ca un Dumnezeu toate le vede și le ştie, luminându-ți ochiul cel curat al sufletului, prea lăudate Proorocule, te-ai arătat lumii povățuitor. Pentru aceasta săvârșind sfântă pomenirea ta, te aducem pre tine rugător către Dumnezeu, Agghee.
Sinaxar
Sinaxarul Sfântului prooroc Agheu în Mineiul pe luna decembrie, ziua a 16-a:
„Sfântul şi Măritul Prooroc Agheu era din seminția lui Levi și s-a născut în Babilon, pe vremea robiei. Pe când era încă tânăr, a venit din Babilon în Ierusalim și a profețit cu Zaharia 36 de ani. A trăit cu 470 de ani înainte de întruparea lui Hristos. A proorocit lămurit despre întoarcerea poporului și a văzut în parte zidirea templului. Când a murit, a fost îngropat alături de preoți, cu mărire ca și ei, că și el era de neam preoțesc. Sfântul Prooroc Agheu era un bătrân cu barba rotundă, înalt de statură, vestit în virtute, iubit și cinstit de toți, ca un mare și slăvit prooroc. Numele lui se tălmăcește: “sărbătoare”, sau “cel ce sărbătoreşte”, ori “cel ce este sărbătorit”.”
Sfântul Prooroc Sofonie este al nouălea din cei doisprezece Profeți Mici din Vechiul Testament.
A trăit în secolul al VII-lea î.Hr. în regatul lui Iuda și a fost contemporan cu Proorocul Ieremia.
Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 3 decembrie
Sofonie, fiul lui Cuși din seminția (sau tribul) lui Simeon, a trăit la Ierusalim la începutul domniei regelui Iosia (640-609 î.Hr.), înainte ca acesta să înceapă restaurarea Legii lui Moise în regatul lui Iuda.
Într-adevăr, amputat de o parte a teritoriului său de invazia asiriană a lui Sanherib (700) și profund perturbat de domniile care au făcut cele rele înaintea Domnului ale regilor Manase și Amon, regatul lui Iuda trecea printr-o perioadă de idolatrie și de necredință.
Trimis de Dumnezeu, proorocul Sofonie, al cărui nume înseamnă „cel pe care Dumnezeu îl apără”, anunță apropierea Zilei Domnului, o Zi înfricoșătoare a mâniei lui Dumnezeu față de popoarele idolatre și față de Ierusalim, dacă el întârzie să se întoarcă către Dumnezeu prin pocăință adevărată.
Toți necredincioșii vor fi șterși de pe fața pământului de focul arătării Domnului și pe Muntele Sfânt rămășița lui Israel – adică cei blânzi și smeriți cu inima care și-au pus încrederea în Numele Domnului ― va fi restaurată și vor sălta de bucurie cu toți cei care, veniți dintre neamurile păgâne, vor crede în Mesia Hristos și vor ruga Numele Domnului.
Atunci Domnul va locui în noul Sion, Biserica, fiica Ierusalimului.
El îi va aduna pe cei aleși ai Săi în iubire și bucurie, și toți vor fi părtași unei sărbători veșnice.
Sf. Proroc Sofonie (Secolul al VII-lea î.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro
Profeția
Scrisă în Iudeea (Regatul Iuda), Cartea lui Sofonie este probabil anterioară reformei inițiate de Iosia în anul 622 î.Hr.
Mesajul său îi cheamă pe iudei să se întoarcă către Dumnezeul lor pentru a nu avea aceeași soartă ca regatul vecin din nord (Regatul Israel), invadat cu un secol mai devreme de cître asirieni.
În Cartea sa, Sofonie a proorocit Ziua Judecății.
Ca reacție împotriva stăpânirii asiriene care pervertise regatul lui Iuda, el a anunțat „Ziua Domnului”, un cataclism universal (apocalipsă) care urma să marcheze sfârșitul unei epoci a păcatului și restaurarea poporului lui Dumnezeu dintr-o „mică rămășiță”.
Atributul lui Sofonie este făclia, având ca explicație pasajul din profețiile sale în care Domnul amenință cetatea Ierusalimului cu o distrugere iminentă:
„Și în ziua aceea, voi scormoni Ierusalimul cu făclii și voi pedepsi pe toţi cei care zac pe drojdia lor şi zic în inima lor: «Dumnezeu nu face nici bine, nici rău!»” (Sofonie, 1, 12).
Arătatu-te-ai rază luminoasă prin dumnezeiescul Duh, prooroace Sofonie, glăsuind prin dumnezeească arătare: Bucură-te foarte fata Sionului, vestește fata Ierusalimului, iată împăratul tău vine, cel ce mântuiește!
Viața Sfântului Proroc Sofonie
Sfântul proroc Sofonie era din muntele Savarata, din seminția lui Simeon; tatăl său se chema Husia, unchiul său Godolia, iar strămoșii săi au fost Amoria și Ezechia. El a fost, după numele lui, văzător și cunoscător al tainelor lui Dumnezeu (precum numele lui se tâlcuiește); pentru că, având mintea sa totdeauna curată și îndeletnicindu-se cu gândire către Dumnezeu, s-a învrednicit dumnezeieștilor descoperiri, cunoscând multe taine ale lui Dumnezeu, care aveau să fie arătate în zilele cele mai de pe urmă, pentru care a grăit mai înainte împlinirea lor. El a prorocit despre dărâmarea și pustiirea Ierusalimului, despre împrăștierea iudeilor și despre venirea lui Hristos, iar după aceea, despre întoarcerea neamurilor către Hristos; apoi a murit și a fost îngropat în casa sa, așteptând învierea cea de obște a tuturor. El avea chipul asemenea cu al Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, având barbă mică și era rotund la față.
Sfântul Prooroc Avacum, al optulea din cei Doisprezece Profeți Mici și a profețit în jurul anilor 600 î.Hr.
Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 2 decembrie.
Sfântul Proroc Avacum era fiul lui Safat din seminţia lui Simeon şi s-a născut în Bet-Zohar, în părţile Iudeei.
Pentru că era curat la suflet, ducând o viaţă sfântă, plină de fapte bune, Dumnezeu l-a învrednicit cu darul prorociei.
Sfântul prooroc Avacum a profețit distrugerea Templului din Ierusalim, robia babiloniană (587) și mai apoi întoarcerea celor robiți din nou la pământurile natale.
Cartea Prorocului Avacum se află în Sfânta Scriptură, are trei capitole şi o găsim aşezată între scrierile Prorocilor Naum şi Sofonie.
Primul capitol vorbeşte despre plângerea prorocului pentru fărădelegile lui Iuda şi pedeapsa lui Dumnezeu prin caldeii năvălitori.
Al doilea capitol se referă la vedenia prorocului despre relele viitoare şi pedeapsa caldeilor pentru rătăcirile lor, iar din capitolul al treilea aflăm despre rugăciunea şi cântarea Prorocului Avacum pentru izbăvirea poporului.
Când Nabucodonosor, regele caldeilor, a cucerit Ierusalimul în 586 (î.Hr.), Sfântul Proroc Avacum a fugit în pământul lui Ismael, în Nabateea, pribegind mai mulţi ani în ţară străină.
După robia Ierusalimului, întorcându-se Nabucodonosor în Babilon, şi Prorocul Avacum s-a întors în patria sa, ocupându-se cu agricultura.
Pe timpul războiului cu babilonienii, profetul Avacum s-a retras în Arabia, unde a avut loc următoarea minune.
Într-una din zile, Avacum a făcut fiertură şi, punând şi pâine într-o scafă, le ducea mâncare secerătorilor de la câmp.
Însă îngerul Domnului i-a zis lui Avacum:
Du prânzul pe care-l ai în Babilon, lui Daniel, în groapa leilor.
Şi a zis Avacum:
Doamne! Babilonul nu l-am văzut şi groapa n-o ştiu unde este!
Şi l-a luat îngerul Domnului de creştet şi, ţinându-l de părul capului său, l-a pus în Babilon deasupra gropii, întru repeziciunea duhului său (Balaurul şi Bel vv. 41-43).
Atunci, Avacum a strigat:
Daniele! Daniele! Ia mâncarea pe care ţi-a trimis-o Dumnezeu.
Şi a zis Daniel:
O, Ţi-ai adus aminte de mine, Dumnezeule, şi n-ai părăsit pe cei care Te caută şi Te iubesc pe Tine!
Şi s-a sculat Daniel şi a mâncat; iar îngerul Domnului îndată a dus pe Avacum la locul său (Balaurul şi Bel vv. 44-46).
Învăţătura Prorocului Avacum este că pronia lui Dumnezeu cârmuieşte toate popoarele.
Prorocul Avacum a murit cu doi ani înainte de întoarcerea evreilor din robie, fiind îngropat în satul său.
La sfârșitul războiului cu babilonienii, proorocul Avacum s-a întors în ținutul său natal unde a și murit la adânci bătrâneți, cu doi ani înainte de întoarcerea evreilor din robie, fiind îngropat în satul său.
Sf. Proroc Avacum (Secolul al VI-lea î.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro
Moaștele și posteritatea
Atât moaștele sale cât și cele ale proorocului Miheia (prăznuit la 14 august) au fost găsite pe vremea împăratului Teodosie cel Mare (379-395, prăznuit la 17 ianuarie), în localitatea Kela (Keila), la puțină depărtare la est de Elefteropolis (Beit-Djibrin), în Palestina.
Pe locul acela s-a construit o biserică și o mănăstire, în care a trăit un timp și sfântul Epifanie de Salamina (prăznuit la 12 mai).
A patra odă din Canonul cel Mare („Auzit-am, Doamne, auzul [glasul] Tău și m-am temut”) își are originea în cartea proorocului Avacum 3, 2-19.
Cartea proorocului Avacum
Conținutul cărții lui Avacum, alcătuită din 3 capitole, este următorul:
1:1: Titlu: „Vedenia pe care a văzut-o Avacum proorocul”.
1:2-4: Rugăciunea profetului către Dumnezeu cu privire la nedreptatea care predomină în lume.
1:5-11: Răspunsul lui Dumnezeu referindu-se la pedeapsa lui Iuda de către caldeeni.
1:12-17: Pedepsirea lui Iuda de către un popor nelegiuit este incompatibilă cu dreptatea și sfințenia lui Dumnezeu.
2:1-20: Asigurarea lui Dumnezeu către profet despre distrugerea vrăjmașilor și anunțul profetului despre aceasta.
3:1-19: Rugăciunea de final a profetului: „Rugăciunea proorocului Avacum cântată din harpe”.
Cel ce ai strigat lumii de la amiază venirea lui Dumnezeu din Fecioară, Avacume de Dumnezeu grăitorule, și auzirea străjii celei dumnezeiești cu starea de față, de la îngerul purtător de lumină, învierea lui Hristos lumii ai vestit. Pentru aceasta cu veselie strigăm ție: Bucură-te, frumusețea cea luminată a proorocilor!
Iconografie
Potrivit lui Dionisie din Furna (Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, pp. 84, 92, 145, 192), Sf. Prooroc Avacum se zugrăvește ca un tânăr fără barbă, purtând în mână un înscris care spune: „Doamne, auzit-am de faima Ta și m-am temut de punerile Tale la cale…” (Avacum 3,2); sau, pentru proorocirea Nașterii Domnului, spune: „Dumnezeu vine din Teman [miazăzi] și Cel Preaînalt din muntele Paran! [cel cu umbra deasă]” (Avacum 3,3).
Sfântul prooroc Naum a fost unul din proorocii numiți „mici” din Vechiul Testament, care a profețit în secolul al VII-lea î.Hr.
Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 1 decembrie.
Numele lui se tâlcuiește: “odihnă” ori “mângâiere”, sau “minte” ori “pricepere”.
Sf. Proroc Naum (Secolul al VII-lea î.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Proroc Naum era din Elcheseea, de cea parte de Iordan, în dreptul Vegavariei, din seminția lui Simeon.
Acesta, după Sfântul Proroc Iona, a prorocit ninivitenilor, cum că cetatea lor se va pierde cu apă și cu foc; lucru care s-a și făcut.
Pentru că ninivitenii care se pocăiseră puțină vreme prin propovăduirea lui Iona, văzând că nu s-a împlinit asupra lor prorocirea acestuia, iarăși s-au întors la faptele lor cele rele dintâi și iarăși au pornit spre mânie îndelunga răbdare a lui Dumnezeu.
Deci i-au ajuns pe ei această pierdere în chipul următor: era lângă Ninive un iezer mare de apă, care înconjura cetatea, și, făcându-se cutremur mare de pământ, s-a scufundat cetatea în iezerul acela; iar o parte a cetății, care rămăsese pe munte, ieșind foc din pustie a ars-o.
Așa s-a împlinit prorocirea lui Naum, pedepsind Dumnezeu pe poporul cel păcătos, cu judecată Sa cea dreaptă.
Căci pe cei ce îi miluise în zilele lui Iona Prorocul pentru pocăința lor, pe aceia iarăși, după ce s-au răzvrătit, i-a pierdut mai pe urmă.
De la Proorocul Naum a rămas o carte în trei capitole cuprinsă în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament din care se vede că regatul Israel fusese cucerit de Asirieni.
Naum încredințează pe iudei de puterea lui Dumnezeu și le vestește căderea cetății Ninive, capitala Asiriei și timpuri de pace și propășire pentru Ierusalim.
Sfântul Proroc Naum a mai prorocit și altele din cele ce aveau să fie și a adormit cu pace la patruzeci și cinci de ani de la nașterea sa și a fost îngropat cu cinste în pământul său.
Luminându-se cu Duhul, curată inima ta s-a făcut lăcaș prea luminat de proorocie, că cele de departe le vezi ca și cum ar fi de față. Pentru aceasta te cinstim, prooroace fericite, Naume prea lăudate.
Sfântul și slăvitul proroc Moise, văzătorul de Dumnezeu, este dătătorul legii celei vechi, și, după tradiție, autorul Pentateuhului (primele cinci cărți ale Sfintei Scripturi).
De la Sf. Grigorie al Nissei încoace, viața lui este considerată ca o icoană a vieții duhovnicești, a înaintării omului spre Dumnezeu.
Pomenirea lui se face la 4 septembrie și în „Duminica strămoșilor”.
Sf. Proroc Moise (mileniul al II-lea î.Hr) – foto preluat de pe basilica.ro
Personalitatea lui Moise
Contestată de unii și revendicată poate prea mult de alții, personalitatea lui Moise a rămas în istoria biblică drept un nume de referință pentru aportul adus la izbăvirea lui Israel, icoana mântuirii lumii.
Moise a rămas o personalitate de vocație universală “vrednică de respectul tuturor timpurilor”, dacă avem în vedere, desigur, influența covârșitoare ce o mai are încă asupra întregii lumi, legea divină cu destinație permanentă data prin el.
Personalitate marcantă a istoriei omenirii, „mare conducător al poporului evreu și primitorul Legii”, Moise este instrumentul prin care Dumnezeu i-a scos pe evrei din Egipt.
Moise e un personaj istoric, a cărui personalitate puternică, aspră, se înrudește cu cea a unui conducător de popor, laolaltă mistic, legiuitor și șef războinic. Moise, al cărui nume, Mosis, este mai degrabă egiptean, a fost crescut, educat, instruit la curtea faraonului Egiptului.
Moise profetul, icoană rusească, secolul al XVIII-lea – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Etimologia numelui
Chiar dacă etimologia numelui, după unii învățați (cum am văzut puțin mai sus), ar fi de origine egipteană, semnificând cel născut, prin analogie cu unele nume egiptene teofore, ca Tutmes sau Ramses etc., el rămâne totuși în exclusivitate al israeliților, atât ca origine cât și ca destin.
Conform cărții Ieșirea, atribuită lui Moise însuși, numele acestui personaj ar avea o etimologie populară ebraică, însemnând „tras în sus” sau „scos din (apă)” – conform textului biblic de la Ieșire 2, 10.
Iosif Flavius deriva acest nume de la cuvântul coptic mo = apă și sese = mântuit. Este sigur că această formă ebraizată a numelui egiptean și forma primitivă egipteană a lui, după părerea majorității învățaților, este Mesu, care adesea se întâlnește pe monumentele egiptene și de scriitori greci se redă ca Mosis.
Traducătorii alexandrini, evident, s-au ținut de derivațiunea lui Flaviu și redau acest nume Moisis. Poate că regina, în darea acestui nume copilului a avut în vedere să cinstească amintirea tatălui ei în numele căruia Totmes sau după transcrierea grecească Totmosis se aude numele Moise.
Moses with the Tablets of the Law (1624), by Guido Reni – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Viața
Moise provenea din seminția lui Levi: “Şi iată numele fiilor lui Levi după neamurile lor; … Amram a luat-o de fremeie pe Iochebed, fata unchiului său, iar aceasta i-a născut pe Aaron și pe Moise, precum și pe Miriam, sora lor” (Ieșire 6, 16 și 20). Tribul lui Levi se remarca drept cel mai talentat și admirabil atașat la cultura egipteană, dar păstrând ca într-un sicriu viu, tradițiile părinților, credința strămoșilor și așezămintele lor.
Cunoaștem nașterea lui Moise și cum l-a izbăvit mâna lui Dumnezeu, ajungând ca fiu al fetei lui Faraon. Trebuie precizat că originea evreiască a lui Moise era cunoscută atât lui însuși cât și egiptenilor. De la palatul regal i se îngăduie să plece să-și viziteze rudele, iar acestea pot veni să-l vadă la palat. Contactul cu familia sa a fost important în cea mai mare măsură și anume din punct de vedere al convingerilor sale religioase și al simpatizării cu conaționalii săi.
Iosif Flavius istorisește că Moise era de o frumusețe rară și cu o minte ageră, încât fata lui Faraon se și gândea că va fi urmaș la tron. Într-una din zile își prezentă odorul său lui Faraon în brațe cu o mică cuvântare, atrăgând atenția asupra frumuseții mai mult decât omenești, având un spirit înalt și nobil. Faraon își scoase coroana regală și o puse pe capul lui Moise. Speriat, copilul se smulse din mâinile lui, puse coroana jos, se urcă cu picioarele pe ea și încerca să stea pe ea.
Se întâmplă să fie de față și un scriitor sacru, care, cu câtva timp înainte de nașterea lui Moise prezisese că trebuie să se nască un copil de evreu, care va sfărâma puterea Egiptului și văzând ce a făcut acest copil, strigă cu glas mare și spuse: Iată, o rege, acel copil, pe care zeii ne-au poruncit să-l omorâm pentru propria noastră siguranță. Privește, cum adeverește el proorocia; el răstoarnă supremația ta și calcă în picioare coroana ta.
Ucide-l dar! Şi să înceteze egiptenii de a mai fi chinuiți de frică, iar evreii să înceteze de a se mai trufi cu nădejdile lor. Principesa, auzind cuvântarea asta, se repezi la copil și apucându-l, fugi cu el afară. Regele nu voi să urmeze sfatul scriitorului și, astfel, Moise scăpă și de această a doua primejdie.
Ca și copil, tânăr și apoi matur, Moise era de statură înaltă, foarte inteligent, puternic și capabil pentru cea mai grea lucrare.
Pe lângă zecile de caractere și grupe de semne ale scrierii egiptene, Moise învață cu ușurință cele douăzeci de litere ale alfabetului liniar protocanaanit.
Odată ajuns la maturitate, bucurându-se de multe privilegii la curte, Moise este privit cu suspiciune, ură, îndoială și invidie.
De aceea se gândește la două alternative:
- să intre în viața administrativă a Egiptului cu recunoașterea întâmplătoare sau treptată a idolatriei, ca religie de stat, ceea ce nu putea satisface tendințele lui:
- să îmbrățișeze cariera militară.
Într-adevăr, tradiția mărturisește că Moise a ales cariera militară. Iosif Flaviu istorisește că într-o bătălie între Egipt și Etiopia, Moise a comandat armata egipteană cu mare succes. Peste sute de ani, Sf. Arhidiacon Ştefan îl va caracteriza ca pe bărbatul puternic în cuvânt și în faptă (F.A. 7, 22). De fapt, așa se explică și forța și arta militară cu care Moise organizează foarte rapid scoaterea evreilor din Egipt.
Abia după acest război, Moise se află în mare cumpănă: să stea de partea lui Dumnezeu și a conștiinței sau contra lor. Pe de o parte se aflau toate ispitele pe care le prezenta lumea și trupul; comorile Egiptului (Evrei 11, 26), palatul regal, aurul, argintul, plăcerile și desfătările curții, ospețe, vânători, desfătările păcătoase, iar pe de altă parte erau conștiința, cinstea, atașamentul natural și patriotismul, acea înclinație spre viața superioară și nobilă; calea sacrificiului cu toate necazurile și greutățile ei.
Decizia lui Moise a fost pusă de Dumnezeu în inima sa, lucru intuit și explicat cu acuratețe marele Pavel: Prin credință Moise, când a crescut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, alegând ca mai bine să îndure laolaltă cu poporul lui Dumnezeu decât să aibă desfătarea păcatului cea trecătoare, mai mare bogăție decât comorile Egiptului a socotit el ocara lui Hristos, fiindcă se uita înainte, drept la răsplată (Evrei 11, 24 – 26).
Nu putem înțelege cum s-a răzvrătit Moise împotriva societății faraonice vulnerabilă, coruptă, plină de conflicte și cinism, decât analizând starea socială total defavorabilă în care se aflau evreii. Ei au fost pedepsiți de patru ori:
- au fost făcuți sclavi (Ieș. 1, 11 – 12);
- robia asupra lor a fost înăsprită (Ieș. 1, 13 – 14);
- moașele au primit poruncă să ucidă pruncii născuți de parte bărbătească ai evreilor (Ieș. 1, 15 – 16);
- Faraon a poruncit întregului Egipt să arunce în Nil pe toți pruncii evrei de parte bărbătească (Ieș. 1, 22).
Starea socială împovărătoare în care se găseau evreii stârnește compasiunea lui Moise pentru frații săi, deși pe tot parcursul vieții sale, Moise a împletit armonios mila cu dreptatea. Că Moise a avut un deosebit simț al dreptății ne dăm seama din următoarele patru întâmplări:
- Când a ieșit pentru prima dată în public …la fii lui Israel, a văzut muncile lor grele. Tot acum a văzut pe un egiptean bătând pe un israelit… și l-a ucis pe egiptean ascunzându-l în nisip (Ieș. 2, 11 – 12);
- A doua zi a văzut doi israeliți certându-se, a încercat o reconciliere între ei, dar fără succes (Ieș. 2, 13);
- Al treilea act de dreptate săvârșit de Moise a fost împlinit în Madian, când a luat apărarea celor șapte fiice ale preotului Ietro. Acestea vroiau să adape oile tatălui lor, dar erau împiedicate de păstori;
- Cel mai important act de dreptate rămâne cel dovedit de Moise prin tot ce a făcut pentru poporul său, pentru care a intervenit de nenumărate ori la Faraon ca să-l elibereze și pe care l-a condus cu riscul propriei vieți timp de patruzeci de ani spre pământul Canaanului.
Uciderea egipteanului a ajuns la urechile lui Faraon și, de teama răzbunării, Moise fuge în ținutul Madian, unde Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov (Ieș. 3, 6) se descoperă prin rugul aprins care nu se mistuia.
Se căsătorește cu Sefora (Ţippora), fiica preotului Ietro. Acest episod este important deoarece descoperim o altă virtute a lui Moise: smerenia. Aaron și Miriam, frații lui Moise, sunt indignați și-l critică pe Moise pentru căsătoria cu o femeie etiopiancă, neagră de culoare; Miriam se umple de lepră, se albește, în contrast cu etiopianca neagră. Deși mustrat, Moise nu ripostează, ci își păstrează calmul, se pleacă precum la rugul aprins.
Stă în pribegie, departe de frații oropsiți, timp de patruzeci de ani, nu pentru că se căsătorise și avea familie, ci pentru faptul că era un bun psiholog și un mare analist politic și social: unitatea evreilor nu era bine închegată; trebuia ca exploatarea să devină insuportabilă, pentru ca fiii lui Israel să-l dorească de conducător și să dorească eliberarea; să vină la conducerea Egiptului alt faraon care să nu cunoască bine pe Moise și să-l urmărească pentru a-l ucide; în fine Moise să se declare conducător.
Într-adevăr, urmașul lui Faraon, identificat cu Seti I (1309 – 1290 î. Hr.), s-a dovedit un exagerat doritor de construcții grandioase, pentru care folosea în exclusivitate mâna de lucru gratuită a supușilor.
Din Muntele Sinai, Moise este trimis de Dumnezeu să izbăvească poporul evreu din robia egipteană. La început Moise șovăie, dar Dumnezeu îl încredințează că va fi cu el. Nedumerit, Moise, întreabă cine este cel ce îl trimite, iar Dumnezeu îi dezvăluie numele Său: YAHVE, spunându-i: Eu sunt Cel ce sunt.
Moise vrea să se sustragă de la această misiune, dar Dumnezeu, prin folosirea prezentului, arătând tocmai prezența Sa în mijlocul poporului ales, îi dă puterea de a săvârși minuni: preschimbă toiagul în șarpe; își acoperă mâna de lepră; preface apa în sânge.
Moise tot încearcă să dea înapoi spunând că este gângav și neîndemânatic la vorbă. Atunci Yahve se mânie: Nu-l ai oare pe Aaron, fratele tău?Ştiu că el vorbește cu ușurință… el va vorbi poporului în locul tău, ca și cum ar fi gura ta, iar tu vei grăi din partea Domnului.
A doua zi, în zori, Moise pleacă de la Ietro, luându-și femeia și pe cei doi copii.
La un popas de noapte, este cuprins de un rău cumplit, care-i pune viața în primejdie. Sefora își dă seama că e pedepsită de sus, deoarece al doilea fiu al lor n-a fost tăiat împrejur, ceea ce ea face de îndată și astfel pot să-și continue cu toții călătoria.
Imediat ce a ajuns în Egipt, Moise se întâlnește cu Aaron și cu bătrânii poporului. Au cerut lui Faraon să lase poporul pentru a aduce jertfă Domnului în pustie. Disprețuitor, Faraonul refuză sub pretext că evreii caută ocazii de a trândăvi.
Cele zece plăgi abătute asupra Egiptului i-au demonstrat lui Faraon puterea pe care o are Dumnezeul lui Israel atunci când judecă.
În ajunul ultimei urgii, omorârea întâilor născuți, familiile lui Israel trebuiau să junghie un miel fără meteahnă și să ungă cu sângele lui ușorii ușii și pragul de sus, așa ca Dumnezeu să nu-i nimicească pe întâii – născuți din casele lor: jertfa de Paști pentru Domnul (Ieș. 12, 27).
Ultima pedeapsă a fost atât de cumplită încât Faraon a chemat noaptea pe Moise și pe Aaron și le-a zis: Sculați-vă și ieșiți din mijlocul poporului meu; și voi și fiii lui Israel și duceți-vă de-I faceți slujbă Domnului Dumnezeului vostru precum ați zis. Luați-vă și turmele și cirezile și duceți-vă! Binecuvântați-mă și pe mine! (Ieș. 12, 31-32).
Şi poporul israelit plecă la drum, adunându-se după un plan dinainte pregătit, sub steagurile bătrânilor lor și concentrându-se împrejurul steagului central, unde se afla sufletul întregii mișcări naționale: conducătorul și eliberatorul poporului – Moise.
Faraon s-a răzgândit foarte repede; armata egipteană i-a urmărit pe israeliți până la Marea Roșie. Israeliții au trecut de cealaltă parte a mării, în timp ce armata lui Faraon a fost înecată. Trei luni mai târziu, poporul a ajuns la Muntele Sinai.
Timp de patruzeci de ani, poporul ales trece prin multe întâmplări prin pustiul Sinai, fiecare întâmplare avându-și semnificația ei. În tot acest răstimp, Moise a fost preocupat de ducerea la îndeplinire a planului divin. De multe ori Moise s-a întristat, dar tot de atâtea ori s-a rugat lui Yahve pentru iertarea poporului; tot de atâtea ori Moise se arată a fi recunoscător, îndemnându-i pe evrei: Să-I cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preamărit (Ieș. 15, 1).
Nu încape îndoială că Moise a fost o personalitate providențială. După ce și –a fixat tabăra la poalele Muntelui Sinai, Moise a urcat pe munte pentru a se întâlni cu Dumnezeu și pentru a primi condițiile legământului – Decalogul, Cele Zece Porunci, care vor sta la temelia rolului pe care l-a avut Israel, poporul ales al lui Dumnezeu. Astfel, Moise este cel care le-a comunicat israeliților Legea.
Timpul de patruzeci de zile și patruzeci de nopți petrecut pe Muntele Sinai, Moise a postit, după care a primit cele două table ale legii scrise pe piatră de degetul lui Dumnezeu. La poalele muntelui, sub conducerea lui Aaron, poporul ales cade în idolatrie, făurindu-și un vițel de aur. După restaurarea legământului, încălcat așa de repede, au fost construite lăcașuri de închinare înaintea Domnului:
- Cortul Întâlnirii;
- Chivotul;
- Uneltele sacre din interiorul cortului.
Am văzut că Moise se roagă pentru iertarea păcatelor poporului, dar de această dată, compasiunea lui față de frații săi e dusă la extrem: Dacă vrei să le ierți păcatul, iartă-l; iar de nu, șterge-mă pe mine din cartea Ta, pe care Tu ai scris-o (Ieș. 32, 32).
Cu toată compasiunea, Moise nu-și ascunde mânia dreaptă față de Aaron și căderea poporului: a aruncat cele două table sfărâmându-le la poalele muntelui, apoi a sfărâmat vițelul de aur, l-a ars în foc, l-a pisat mărunt și l-a presărat în apă, pe care a dat-o fiilor lui Israel să o bea.
Cât privește lucrarea de legiuitor, Moise poate fi urmat de toți cei care au dat legi popoarelor. Au existat legi sociale și înainte de Moise, de exemplu Codul lui Hammurabi, împărat al Babilonului în jurul anului 1750 î. Hr., legi asemănătoare celor din Decalog, însă sunt fundamental diferite în special ca reguli de comportare.
Prin urmare, legile date prin Moise nu sunt rezultatul compilației altor coduri de legi mai vechi, ci ele exprimă voința divină descoperită pe Muntele Sinai. Moise a făcut tot posibilul ca să-i conștientizeze că, de respectarea sau nerespectarea acestora, depinde viitorul lor și chiar viața. Astfel, Moise a dovedit o fidelitate sublimă în îndeplinirea misiunii și o solidaritate cu poporul său cum nu s-a mai întâlnit la nici un alt conducător al omenirii.
Prin înțelepciunea sa legiuitoare, el i-a ridicat la treapta de viață socială bine organizată politic și religios, încât poporul ales, sub aspect duhovnicesc a devenit lumină pentru popoarele antice.
Ca personalitate religioasă, Moise a fost slujitorul lui Dumnezeu (Ieș. 14, 31; Num. 12, 7; Evr. 3, 5), așa după cum Avraam fusese prietenul lui Dumnezeu.
O altă particularitate a caracterului său a fost uimitoarea sa răbdare în cârmuirea poporului, popor care de multe ori era îndărătnic și nerecunoscător.
Chiar dacă a oscilat de câteva ori, totuși Moise rămâne unul dintre cei mai credincioși profeți ai Vechiului Testament. De aceea Sfântul Apostol Pavel îl dă ca exemplu demn de urmat când scrie Epistola către Evrei: Prin credință, Moise ajungând mare, s-a lepădat de a se numi fiul fetei lui Faraon (Evr. 11, 24); Prin credință a părăsit el Egiptul, netemându-se de mânia regelui; ca și cum L-ar fi văzut pe Cel – Nevăzut, a rămas neclintit (Evr. 11, 27).
În viața lui de 120 de ani, Moise n-a căutat propria sa înălțare, n-a căutat slava deșartă, pământească (am văzut mai sus că de mic copil calcă în picioare coroana regală a lui Faraon).
Renunță la toate onorurile și dregătoriile pentru a se dărui slujirii neamului său atât de oropsit. Dă întâietate altuia, el rămânând pe planul al doilea, ajungând la un moment dat chiar să ceară lui Dumnezeu să fie șters din cartea vieții numai să cruțe poporul.
Măreția morală a lui Moise reiese și din modestia sa și, poate de aceea, urmașii l-au numit omul lui Dumnezeu (Deut. 33,1);
Prooroc ca Moise nu s-a mai ridicat în Israel, pe care Domnul să-l fi cunoscut față către față (Deut. 34, 10);
Alesul lui Dumnezeu (Ps. 103,23); om de omenie care a aflat bunăvoință în ochii fiecăruia, cel iubit de Dumnezeu și de oameni, Moise a cărui amintire e binecuvântată (Is. Sirah 45, 1)
Cu mintea sa a întrecut pe toți oamenii, iar ca și comandant de oștire el a avut puțini egali cu sine.
Prin Moise, evreii, bătuți, alungați, ponegriți, insultați, torturați, au biruit dăinuind.
Moise a fost mare în toate privințele. În același timp rege, legiuitor, arhiereu și prooroc și, în tot ce a făcut și a vorbit el a fost model pentru toți oamenii.
Proorocul Moise a fost o personalitate complexă: scriitor de excepție, narator istoric, legiuitor, poet, lider politic și religios. Faima lui s-a extins până în vremea Noului Testament. Mântuitorl amintește de scrierile lui Moise:
Despre morți, că vor învia, n-ați citit oare în cartea lui Moise? (Mc. 12, 26); și când s-au împlinit zilele curățirii lor după legea lui Moise… (Lc. 2, 22); de aceea va dat Moise tăierea împrejur… (In. 7, 22).
În Noul Testament, cei care au stat cu Hristos pe Muntele Taborului la Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos, au fost Moise și Ilie Tesviteanul, reprezentanții Legii și ai proorocilor din Vechiul Testament.
Cel mai mare profet al tuturor timpurilor și-a împlinit menirea… astfel dispare acela care a făcut dintr-o colonie de sclavi un popor curajos, liber și mândru, unit cu Dumnezeul său și ascultând de propria lege.
Ca o concluzie la cele de mai sus desprindem ideea că prin tot ceea ce a făcut și întreprins Moise pentru poporul său a vrut să-l atenționeze și de fapt pe noi toți să trecem prin viață ca printr-o călătorie în care-L avem de ghid pe Dumnezeu.
Dacă ni se pare că lipsește, avem poruncile Decalogului, prin care ajungem la finalul călătoriei, ce nu poate fi altul decât împărăția veșnică făgăduită fiecăruia, ca altă dată fiilor lui Israel.
Ceata proorocilor împreună cu Moise și cu Aaron cu veselie se veselește astăzi, căci s-a plinit sfârșitul proorociei lor asupra noastră. Astăzi strălucește Crucea, prin care ne-ai mântuit pe noi, Hristoase Dumnezeule. Cu ale lor rugăciuni, miluiește-ne pe noi.
Moise ţinând Tablele Legii, pictură de Rembrandt, 1659 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Murind Iosif în pământul Egiptului, neamul lui Iacov, tatăl lui, nu după multe sute de ani s-a înmulțit atâta, încât tot pământul acela s-a umplut de poporul israelit, iar la războaie puteau să fie dintr-înșii câte șase sute de mii de bărbați. Atunci împăratul Egiptului, temându-se că nu cumva, sfătuindu-se cu vrăjmașii lor, să piardă pe egipteni de pe pământ, a poruncit dregătorilor săi să chinuiască pe poporul lui Israel în toate chipurile și cu slujbele și cu bătăile. Pentru că din sudorile lor cele cu multă osteneală au zidit niște cetăți nu atâta pentru trebuință, cât pentru mărire deșartă și pentru că până în sfârșit să împuțineze neamul evreilor. Însă pe cât îi chinuia și-i muncea mai mult, pe atâta ei se înmulțeau, pentru că nu putea să-i împuțineze oamenii, pe aceștia pe care Dumnezeu a voit a-i înmulți și a-i mări. Și deși împăratul poruncea moașelor egiptene ca pe tot pruncul evreiesc ce se năștea parte bărbătească să-l ucidă, moașele, temându-se de Dumnezeu, pe partea bărbătească o cruța. Atunci împăratul a dat poruncă în tot pământul Egiptului, ca oricine va vedea prunc evreu, parte bărbătească, să-l ia și să-l arunce în râu.
În acea vreme era un om din seminția lui Levi, anume Avram, având femeie din aceeași seminție – anume Iohabeta. Aceștia, mai înainte de acea vreme, au născut un fiu, Aaron, și o fiică, Mariami.
În acea vreme singură și cumplită când se ucideau pruncii, născu un prunc, parte bărbătească, pe care văzându-l foarte frumos, plângea pentru dânsul. Știind porunca împărătească, de a ucide pe toți pruncii neamului evreu, l-au ascuns pe el la dânșii trei luni. Și de vreme ce nu mai puteau să-l ascundă pe el, mama sa i-a făcut un sicriaș de papură, l-a uns cu rășină și cu smoală, a pus pruncul într-însul și l-a așezat pe el în margine lingă fluviul Nil. Și păzea sora lui de departe ca să știe ce i se va întâmpla pruncului.
După rânduiala lui Dumnezeu s-a pogorât atunci fiica lui faraon ca să se scalde în Nil, iar slujnicele ei umblau pe lângă apă și văzând un sicriaș în margine, a trimis o slujnică de l-a luat. Deschizându-l, a văzut un prunc frumos plângând în sicriaș și fiindu-i milă de el fiicei lui faraon, a zis: „Acesta este dintre pruncii evreiești”. Vrând să-l aibă pe el de fiu, a poruncit să-i caute o doică. Deci, scrie Iosif Flavius, i s-au adus multe doici egiptene și n-a voit pruncul să sugă din pieptul lor. Atunci s-a apropiat Mariami de fiica lui faraon, căreia îi și slujea, și i-a zis: „Dacă voiești, stăpâna, să-ți chem ție o femeie hrănitoare de la evrei, ea va hrăni pruncul”. Și i-a zis ei fiică lui faraon: „Mergi și cheamă!”. Și ducându-se copilița, a chemat pe mama pruncului. Și a zis către dânsa fiica lui faraon: „Păzește-mi pruncul acesta și mi-l hrănește, iar eu îți voi plăti ție”.
Deci a luat femeia pruncul pe mâini și îndată, cu dragoste, s-a alipit de dânsa ca de mama sa, iar ea l-a hrănit. Apoi, după ce a crescut pruncul, l-a dus pe el la fiica lui faraon, care îl iubea foarte mult, fiindcă pruncul era foarte frumos, și l-a rugat pe tatăl său ca să-i fie ei în loc de fiu. Și i-a pus lui numele de Moise, zicând: „Din apă l-am scos pe el”, pentru că „Moise” în egipteană înseamnă „apă”. Se scrie despre dânsul în istorii vechi că odată l-a dus pe el fiica lui faraon la tatăl său. Jucându-se cu copilul, faraon a pus pe capul lui coroana cea împărătească pe care era cioplit un idol mic. Iar pruncul, apucând coroana de pe cap, a aruncat-o la pământ și a călcat-o cu picioarele, lucru pe care l-a văzut împăratul și cei ce erau lângă dânsul. Un preot bătrân care avea înștiințare de la vrăjitori că atunci când se va naște povățuitorul poporului israelitean multe pedepse va lua Egiptul, l-a sfătuit pe faraon să poruncească să ucidă pe pruncul acela, că nu cumva, crescând, să aducă vreo primejdie asupra pământului lor. Dar Domnul, vrând să-Și împlinească voia Sa după rânduiala, au grăit alții împotrivă, cum că pruncul cel fără de răutate a făcut aceasta din neștiință.
Vrând să ispitească știința și răutatea lui, aduseră la dânsul un cărbune aprins pe care, luându-l, l-a băgat în gură și și-a ars limba, pentru aceea era zăbavnic la limbă. Iar după ce a mai crescut, a pus lângă dânsul fiica lui faraon filosofi aleși egipteni ca să-l învețe toată înțelepciunea. Și era copilul isteț la minte, întrecând în puțină vreme pe dascălii săi, fiind iubit împăratului și tuturor celor din palatele împărătești. Iar când a fost înștiințat de neamul său că era evreu, a început a cunoaște pe unul Dumnezeu care este în ceruri Ziditorul a toată făptura, pe care evreii îl cinsteau, iar de pă-gînătatea egipteană se îngrețoșa.
Scriu unii că atunci când năvăliseră etiopienii asupra Egiptului, Moise, fiindcă devenise bărbat desăvârșit, a fost ales de toți egiptenii să fie povățuitor oștilor, care au și bătut pe etiopieni cu vitejia sa. Și pentru această vitejie împăratul Egiptului, în loc să-i arate dragoste, l-a urât pe el, pentru că unii dintre jertfitorii egipteni proroceau după magia lor că acesta va să aducă primejdii asupra Egiptului și sfătuiau pe împărat să-l ucidă. Ascultându-i, împăratul a gândit să ucidă pe Moise, însă nu a făcut aceasta degrabă, nevrând să mâhnească pe fiica sa, dar căuta pricină asupra lui și vreme potrivită.
În zilele acelea, ieșind Moise la frații săi, la fiii lui Israel și cunoscând durerea lor, a văzut pe un egiptean bătând pe un evreu. Căutând încoace și încolo, n-a văzut pe nimeni și, ucigând pe acel egiptean, l-a ascuns în nisip. Apoi, ieșind a doua zi, a văzut doi bărbați evrei bătându-se și a zis celui ce năpăstuia pe celălalt: „Pentru ce-l bați tu pe aproapele tău?”. Iar el a zis: „Cine te-a pus pe tine mai mare și judecător peste noi? Oare, voiești să mă ucizi și pe mine așa cum ai ucis ieri pe egipteanul acela?”. Și s-a temut Moise, auzind că nu s-a tăinuit uciderea cea făcută. Deci a auzit faraon de pricină aceasta și încerca să-l ucidă pe Moise. Și s-a dus Moise de la fața lui faraon și s-a sălășluit în pământul Madiamului, dar, ostenind pe cale, a șezut lângă o fântână. Și iată șapte fiice ale lui Ietro, preotul Madiamului, păscând oile tatălui lor, veniră la fântână și, scoțând apă, turnau în jghiaburi ca să adape oile.
Venind păstorii de la alte oi le izgoneau pe ele. Apoi, sculându-se, Moise le-a apărat de acei păstori, le-a turnat lor apă și le-a adăpat oile. De aceasta au spus fiicele tatălui lor Ietro, zicând: „Un om egiptean ne-a apărat pe noi de păstori și ne-a adăpat oile noastre”. Iar Ietro a primit pe Moise în casa sa și i-a dat lui de femeie pe Semfora, fiica sa, și cu dânsa a născut doi fii; pe cel dintâi l-a numit Girsam, zicând „că nemernic sunt în pământ străin”; iar pe celălalt l-a numit Eliazar, zicând „că Dumnezeul părintelui meu este ajutătorul meu și m-a izbăvit din mâinile lui faraon”.
După trecerea a multe zile a murit împăratul Egiptului și au suspinat fiii lui Israel în Egipt de greutăți și au strigat și s-a suit la Dumnezeu strigarea lor de împilare. A auzit Dumnezeu suspinul lor și și-a adus aminte de așezământul Său cel făcut cu Avraam, cu Isaac și cu Iacob și, căutând Dumnezeu spre fiii lui Israel, a voit să-i izbăvească pe ei.
Iar Moise păștea oile lui Ietro, socrul său, și mâna oile la pășune și a mers în muntele Horeb. Aici i s-a arătat lui îngerul Domnului în văpaia focului din rug. Și vedea Moise că rugul ardea cu foc și nu se mistuia și a zis: „Trecând alăturea voi vedea această mare vedenie”. Și l-a strigat Domnul din rug: „Moise, Moise!”. Iar el a zis: „Ce este, Doamne?”. Și i-a zis Domnul: „Să nu te apropii aici. Scoate-ți încălțămintele din picioarele tale, că locul pe care stai tu este pământ sfânt”. Și i-a zis lui: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, și Dumnezeul lui Iacob. Am văzut chinuirea poporului Meu din Egipt și strigarea lor am auzit. Că știu durerea lor și M-am pogorât să-i scot pe ei din mina Egiptului, să-i iau din pământul acela și să-i duc pe ei în pământul cel bun, în pământul în care curge lapte și miere. Iar tu vino ca să te trimit la faraon, împăratul Egiptului, și vei scoate pe poporul Meu, pe fiii lui Israel din pământul Egiptului”.
A zis Moise către Dumnezeu: „Cine sunt eu ca să merg la faraon și să scot pe fiii lui Israel din pământul Egiptului?”. Și mult se ruga lui Dumnezeu ca să nu-l trimită pe el, „că sunt slab în glas și zăbavnic la limbă”. Dar Domnul i-a făgăduit că va fi cu dânsul; încă i-a făgăduit că și pe Aaron, fratele lui, îl va trimite cu dânsul. Atunci Moise, mergând la Ietro, a cerut să meargă în Egipt ca să-și cerceteze frații. Și i-a zis Ietro: „Mergi sănătos”. Și s-a dus Moise în calea sa netemându-se de nimic, că împăratul acela care a vrut să ucidă pe Moise murise și toți cei ce căutau sufletul lui muriseră. Și a ieșit întru întâmpinarea lui Moise, după porunca lui Dumnezeu, Aaron Levitul și, întâmpinându-se, s-au sărutat amândoi. Și a spus Moise lui Aaron toate cuvintele Domnului. Apoi, intrând în Egipt, a adunat pe toți bătrânii fiilor lui Israel și le-au spus lor toate cuvintele acelea pe care le auziseră de la Domnul. Și făcură semne înaintea poporului și le-a crezut poporul și s-au bucurat că a cercetat Dumnezeu pe fiii lui Israel și a căutat spre necazul lor.
După acestea au intrat Moise și Aaron la faraon și i-au zis lui: „Acestea grăiește Domnul Dumnezeul lui Israel: Dă libertate poporului Meu, ca să-Mi facă Mie praznic în pustie”. Și a zis faraon: „Cine este Dumnezeul lui Israel al cărui glas să-l ascult? Nu știu pe Domnul acela și pe Israel nu-l voi elibera”. Și a poruncit ca pe poporul evreilor să-l chinuiască cu mai multă slujbă, dându-le și multe bătăi că șed fără lucru de aceea vorbesc, ca să meargă să jertfească dumnezeului lor. Atunci poporul fiind chinuit mai cu amar, striga asupra lui Moise și a lui Aaron: „Să vadă Dumnezeu și să vă judece pe voi, că ați făcut urât duhul nostru înaintea lui faraon și înaintea slugilor lui, ca să dați sabie în mâna lui să ne ucidă pe noi”.
Iar Moise, întărindu-se de Dumnezeu, a intrat iar cu Aaron la faraon, zicând: „Domnul Dumnezeul evreilor m-a trimis la tine, grăind: Liberează pe poporul Meu!”. Iar ca să înțeleagă faraon că sunt trimiși de la Dumnezeu, începură a face semne. Și a aruncat Aaron toiagul înaintea slugilor lui și s-a făcut șarpe. Deci a chemat faraon pe înțelepții Egiptului și pe vrăjitori și făcură și vrăjitorii Egiptului cu toiegele lor asemenea și a aruncat fiecare toiagul său și s-au făcut șarpe; și a înghițit toiagul lui Aaron toiegele acelora. Și s-a învârtoșat inima lui faraon și nu i-a ascultat, precum le-a grăit lor Domnul și n-a voit să elibereze poporul pentru că s-a împietrit inima lui. Atunci, după porunca lui Dumnezeu, a început a aduce pedepse asupra pământului Egiptului.
Cea dintâi pedeapsă a fost aceasta: Luând Aaron toiagul său a lovit apa râului înaintea lui faraon și înaintea slugilor lui și s-a prefăcut toată apa râului în sânge și peștii cei din râu au murit și s-a împuțit râul și nu puteau egiptenii să bea apă din el. A doua pedeapsă au fost broaștele. A întins Aaron mâna spre apele Egiptului și a scos broaște care au intrat prin case și prin odăile cele de culcat, pe așternuturi și în casele slugilor lor, ale poporului lor, în aluat și în cuptor, la împărat, la slugile lui și la oamenii lui au intrat broaștele. Și a scos pământul lor broaște care, după porunca lui Moise, au fost omorâte și egiptenii le-au adunat grămezi, grămezi și s-a împuțit tot pământul Egiptului de broaștele care muriseră și pu-treziseră.
A treia pedeapsă au fost țintarii care au înțepat pe oameni și pe dobitoace și au intrat la faraon, în casele lui și la robii lui și tot nisipul era plin de mușiță în tot pământul Egiptului. A patra pedeapsă au fost muște câinești. A cincea pedeapsă, moarte foarte mare în toate dobitoacele pământului Egiptului. A șasea pedeapsă, bubele cele cu puroi, care se iveau la oameni și la dobitoace. A șaptea pedeapsă, grindină și foc arzător cu piatră; și a ucis piatra în tot pământul Egiptului de la om până la dobitoc și toată iarba și toți copacii cei din câmpii i-au sfărâmat piatra. A opta pedeapsă erau lăcustele și omizile care au mâncat tot rodul pământului Egiptului. A noua pedeapsă a fost întuneric în tot pământul Egiptului trei zile, întuneric pe care nu putea focul să-l lumineze și nimeni nu l-a văzut pe fratele său trei zile și nu s-a sculat nimeni de pe patul său trei zile. A zecea și cea mai de pe urmă pedeapsă a fost moartea celor întâi născuți ai Egiptului. Toate pedepsele acestea se aduceau asupra lor de la Dumnezeu prin Moise și prin Aaron, dar nici una din ele nu a vătămat pe evrei, ci numai pe egipteni, pentru că nu voia faraon să elibereze poporul lui Dumnezeu. Deși de multe ori făgăduia să-l libereze, înspăimîntîndu-se de pedepse, când slăbeau acestea, îndată se învârtoșa inima lui și nu-i liberă, până la a zecea pedeapsă. Dar mai înainte de a zecea pedeapsă, precum le-a poruncit lor Moise, au cerut fiii lui Israel de la egipteni vase de argint și de aur și haine de mult preț, câte au putut să ducă cu dânșii; și a făcut Moise poporului Pasca, învățându-i pe ei cum trebuia să mănânce mielușelul cu al cărui sânge se ungeau pragurile ușilor lor. Și în miezul nopții Domnul a ucis pe tot cel întâi născut în pă-mîntul Egiptului, de la întâiul născut al lui faraon, cel ce ședea pe scaun, până la întâiul născut al roabei celei din groapă și până la tot întâiul născut al dobitoacelor, iar ale evreilor toate erau întregi.
Deci s-a sculat faraon noaptea și toți robii lui și toți egiptenii; și a fost țipet mare în tot pământul Egiptului, că nu era casă în care să nu fie mort. Și a chemat faraon pe Moise și pe Aaron noaptea, și le-a zis: „Sculați-vă și vă duceți de la poporul meu și fiii lui Israel. Să mergeți și să slujiți Domnului Dumnezeului vostru precum ziceți. Și oile și dobitoacele voastre, luându-le, duceți-vă!”. Și îi și-leau egiptenii pe evrei cu sârguință, ca să-i surpe de pe pământ, pentru că, ziceau, noi toți vom muri pentru dânșii”.
Deci au ieșit israeliții, luându-și făina mai înainte de dospirea aluatului, că n-au putut să-și gătească hrana de cale din cauza grabei egiptenilor care îi și rugau, îi și sileau pe dânșii să se ducă mai curînd. Și ieșiră cu argint și cu aur și cu bogăție multă și nemernici mulți au ieșit cu dânșii și oi și boi și dobitoace foarte multe. Și erau bărbați pedeștri ca la șase sute de mii, afară de copiii cei de casă, și de bătrânii care mergeau cu dânșii. Încă a luat Moise și oasele lui Iosif cu sine. Pentru că Iosif, murind în Egipt și văzând înainte cu duh prorocesc ceea ce era să fie, a jurat pe fiii lui Israel cu jurământ, zicând: „În cercetarea cu care vă va cerceta Dumnezeu pe voi, să ridicați și oasele mele de aici cu voi”.
Ducându-se evreii din pământul Egiptului, Dumnezeu era cu dânșii și îi povățuia ziua cu stâlp de nor, care le arăta lor calea, iar noaptea cu stâlp de foc, care îi lumina și n-a lipsit stâlpul cel de nor ziua și cel de foc noaptea înaintea întregului popor.
Înștiințând pe faraon, împăratul Egiptului, că a fugit poporul, s-a întors inima lui faraon și a slugilor lui asupra poporului israelit și a zis: „De ce am făcut aceasta, liberând pe fiii lui Israel, ca să nu ne slujească nouă?”. deci a înhămat faraon la căruțele sale și a adunat cu sine tot poporul, a luat șase sute de căruțe alese, toți caii Egiptului și voievozi peste tot și a alergat în urmă fiilor lui Israel și i-a ajuns pe ei când erau așezați lângă mare. Dar n-au putut să năvălească peste dânșii, pentru că îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea pilcurilor fiilor lui Israel, a mers dinapoia lor și s-a luat și stâlpul cel de foc de la fața lor și a stat dinapoia lor și a intrat între tabăra egiptenilor și între tabăra fiilor lui Israel și au stat și s-a făcut întuneric și ceață și a venit noaptea întru care și-a întins Moise mâna sa cu toiagul spre mare și a lovit Domnul marea toată noaptea cu vânt puternic dinspre austru și a făcut marea uscată și s-a despărțit apa. Și au intrat fiii lui Israel în mijlocul mării pe uscat și s-a făcut apa ca un zid de piatră și ca un zid de stâncă. Iar egiptenii alergară și veniră în urma lor pe aceeași cale, în mijlocul mării, toți caii lui faraon și carele și călăreții. Moise, după ce a trecut poporul, a stat pe țărmuri și iar și-a întins mâna spre mare și s-a așezat apa dinspre zid la loc. Iar egiptenii fugeau pe sub apă și i-a pierdut Dumnezeu pe egipteni în mijlocul mării, căci întorcându-se apa, a acoperit căruțele și călăreții și toată puterea lui faraon și nu a rămas dintr-înșii nici unul, iar fiii lui Israel au trecut pe uscat prin mijlocul mării. Și i-a izbăvit Domnul pe fiii lui Israel în ziua aceea din mâinile egiptenilor și au văzut fiii lui Israel pe egipteni morți pe marginea mării pentru că i-au aruncat marea din sine. Și s-a temut poporul de Domnul și a crezut în Dumnezeu și lui Moise, plăcutul Lui.
Atunci au cântat Moise și fiii lui Israel cântarea aceasta Domnului, bucurându-se și dănțuind pentru biruința ce s-a făcut cu mâna înaltă asupra egiptenilor: „Să cântăm Domnului că cu slavă S-a preamărit, pe cal și pe călăreț l-au aruncat în mare”.
Moise a luat pe fiii lui Israel de la Marea Roșie și i-a dus în pustiul Sur și au mers trei zile prin pustie și nu au aflat apă să bea. Și au mers la Mera și nu puteau să bea apă din Mera, că era amară; și poporul cârtea asupra lui Moise, zicând: „Ce vom bea?”. Și Moise a strigat către Domnul și Domnul i-a arătat lui un lemn pe care l-a băgat în apă și s-a îndulcit apa și au băut dintr-însa.
Așa a călăuzit Moise poporul israelit prin pustietăți felurite patruzeci de ani, mijlocindu-le lor toate bunătățile de la Dumnezeu. Când au cârtit pentru bucate, aducându-și aminte de bunătățile din Egipt, el a rugat pe Dumnezeu și le-a plouat mană să mănânce și le-a trimis cristei până s-au săturat. Când au cârtit pentru băutură, el le-a scos apă din piatră: a lovit piatra și a curs apă. Când a tăbărât asupra lor Amalic, el a cerut de la Dumnezeu biruință supra lui Amalic. Căci își ridică mâinile la rugăciune și biruia Israel pe Amalic, pe care, până în sfârșit l-a tăiat cu sabia. Și de câte ori au mâniat pe Dumnezeu în pustie, Moise L-a rugat pe Domnul pentru dânșii și i-ar fi pierdut pe ei, de nu ar fi stat Moise, cel ales al Lui, cu inimă zdrobită înaintea Lui, ca să întoarcă mânia Domnului să nu-i piardă pe ei. Le-a dat lor și lege scrisă pe lespezi de piatră, pe care le-a luat Moise, în munte, de la Dumnezeu, după ce postise patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Și a grăit Domnul către dânsul față către față, ca și cum ar grăi cineva către prietenul său. Și a făcut cortul mărturiei din acoperăminte frumoase, de culori roșii mohorâte și de vison și chivotul legii, ferecat cu aur, în care a pus năstrapa cea de aur care avea mâna și toiagul lui Aaron ce a înfrunzit și Tablele Legii. Iar deasupra chivotului a pus doi heruvimi de aur și a așezat toate cele spre jertfă și spre arderea cea de tot. Le-a pus lor preoți și diaconi, învățându-i pe ei rânduiala jertfei. Le-a așezat lor praznice și luni noi, învățându-i pe dânșii judecățile și îndreptările.
După ce le-a așezat rânduiala cea duhovnicească, s-a îngrijit și de cea pământească. A ales bărbați puternici din tot Israelul și i-a făcut pe ei mai mari peste o mie și peste o sută și peste cincizeci și peste zece și logofeți de scrisori care judecau poporul în toate timpurile. Iar toate pricinile cele greu de dezlegat, le arătau lui Moise. Aceasta a făcut-o după sfatul lui Ietro, socrul său, care împreună cu Semfora, femeia lui Moise, cu averile lui și cu cei doi fii ai lui, venise la dânsul din pământul Madiamului, în pustie, auzind despre dânsul, despre toate câte a făcut Domnul cu el. Moise, primindu-l cu dragoste și ospătându-l, i-a dat voie a merge cu pace la locul său.
Multe semne și minuni a făcut robul lui Dumnezeu Moise și a dat sfaturi și a purtat de grijă poporului israelit. Despre acestea toate se scrie în cărțile lui – Ieșirea, Leviticul, Numeri, și în A doua Lege. În aceste cărți se cuprind, cu de-amănuntul, viața lui și ostenelile pe care le-a suferit, povățuind și îndreptând pe fiii lui Israel. Apoi, sosindu-i sfârșitul, Domnul i-a vestit înainte mutarea lui din trup, zicând: „Să te sui în muntele Avarim, care este în pă-mîntul lui Moab, în preajma Ierihonului, și să vezi pământul lui Canaan, pe care Eu îl voi da fiilor lui Israel, spre stăpânire și să te sfârșești acolo”.
Mai înainte de sfârșitul său, Moise a binecuvântat pe fiii lui Israel, pe fiecare seminție deosebit, prorocindu-le cele viitoare. După aceasta s-a suit în muntele în care i s-a poruncit să se suie, cel din care i-a arătat lui Domnul tot pământul Galaadului până la Dan și tot pământul Neftalimului și tot pământul lui Efrem și al lui Mânași și tot pământul Iudeei până la marea cea mai de pe urmă. Și pustia și satele cele dimprejurul Ierihonului, cetatea Finicienilor până la Sigor. Și a zis Domnul către Moise: „Acesta este pământul pe care m-am jurat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, zicând: Semin-ției voastre îl voi da pe el și l-am arătat pe el ochilor tăi, însă acolo nu vei intra”.
Și s-a sfârșit acolo Moise, robul Domnului, în pământul lui Moab, după cuvântul Domnului. Și-l îngropară pe el aproape de casa lui Fogor și n-a știut nimeni de îngroparea lui până astăzi. Când s-a sfârșit Moise era de o sută douăzeci de ani. Nu i s-au întunecat ochii, nici nu i s-au stricat buzele. Și au plâns fiii lui Israel pe Moise în Aravothul lui Moab la Iordan, aproape de Ierihon, treizeci de zile. Și s-au sfârșit zilele plângerii celei de tânguire pentru Moise, cu ale cărui rugăciuni să ne izbăvească Domnul din tot necazul ca din Egiptul acestei lumi cu multe primejdii scoțându-ne, să ne sălășluiască pe noi în veșnicele lăcașuri. Amin
Măritul Profet Samuel a trăit cu aproximativ 1146 de ani înainte de nașterea lui Hristos, fiind cel de-al cincisprezecelea și ultimul dintre judecătorii lui Israel (Fapte 13, 20) și primul dintre proorocii care au profețit israeliților în pământul lui Israel (Fapte 3, 24). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 20 august.
Sf. Proroc Samuel (Secolul al XI-lea î.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro
Viața
Samuel se trăgea din Tribul lui Levi și era fiul lui Elkanah din Ramataim Țofim în Muntele Efraim.
S-a născut în urma rugăciunilor făcute către Dumnezeu de mama sa, Ana (de unde și numele de Samuel care înseamnă « cerut de la Domnul »).
Încă înainte de nașterea sa a fost făgăduit Domnului.
Cântarea Anei « Bucuratu-s-a inima mea întru Domnul » este cea de-a treia cântare din Vechiului Testament (I Regi 2, 1-10).
Când băiatul a ajuns la vârsta de trei ani, mama lui a mers cu el la Shiloh (Șilo) și conform jurământului făcut, l-a dăruit ca să slujească Domnului.
Ea l-a dat în grija marelui preot Eli care în acel moment era judecător peste Israel.
Profetul a crescut în frica de Dumnezeu și la doisprezece ani a avut o revelație cum că Dumnezeu va pedepsi casa marelui preot Eli întrucât acesta nu a înfrânat nelegiuirea fiilor săi.
Întreaga familie a lui Eli a fost nimicită într-o singură zi.
Profeția s-a împlinit desăvârșit când Filistenii, după ce au omorât 30.000 de israeliteni (printre care se găseau și fii marelui preot, Ofni și Fineea, au câștigat victoria și au capturat Chivotul Legii. (1)
Auzind despre acestea, marele preot Eli a căzut de pe scaun pe spate la poartă și a murit.
Soția lui Fineea (Phinees) la rândul ei, auzind cele întâmplate, în același moment a și născut un fiu (Ichabod) și a murit spunând aceste cuvinte :
„S-a dus slava din Israel căci s-a luat Chivotul Domnului” (I Regi 4, 22).
După moartea lui Eli, Samuel a devenit judecătorul lui Israel.
Din proprie inițiativă, Filistenii au restituit israelitenilor Chivotul Legii.
După întoarcerea la Domnul, israelitenii și-au recuperat cetățile pe care filistenii le luaseră.
La adânci bătrâneți, Profetul Samuel a numit pe fii săi, Joel și Abiah, regi peste Israel, însă ei nu au fost următori integrității și dreptății în judecată precum tatăl lor întrucât erau stăpâniți de lăcomie.
În aceea vreme, bătrânii lui Israel, pentru că doreau ca poporul lui Dumnezeu să fie «asemenea celorlalte popoare» (I Regi 8, 20), i-au cerut Profetului Samuel să le aleagă un rege.
Profetul Samuel l-a uns pe Saul rege, dar a văzut prin aceasta o decădere a poporului pe care Dumnezeu Însuși îl condusese până atunci, făcându-le cunoscută voia Sa prin sfinții săi aleși.
Renunțând la aceasta poziție de judecător, Profetul Samuel a întrebat poporul dacă consimțeau ca el să continue să-i conducă, dar nimeni n-a răspuns.
După ce l-a destituit pe primul rege, Saul, pentru nesupunerea sa față de Domnul, Profetul Samuel îl unge rege pe David.
Acesta i-a oferit lui David azil, salvându-l astfel de urmărirea Regelui Saul.
Profetul Samuel a murit la adânci bătrâneți.
Viața sa se află scrisă în Biblie (Vechiul Testament, I Regi și Sirah 46, 13-20).
În anul 406 d.Hr., moaștele Profetului Samuel au fost mutate din Iudeea în Constantinopol.
Imnografie
Tropar (glas 2)
Fost-ai dat ca dar prețios pântecelui celui sterp Și ai fost oferit ca jertfă bine mirositoare Domnului În adevăr și dreptate i-ai slujit Lui Pentru aceasta te cinstim pe tine, o, Samuele, prooroc al lui Dumnezeu. Mijlocește pentru sufletele noastre.
Tropar (glas 2)
A prorocului Tău Samuel pomenire, Doamne, prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre./em>.
Condac (glas 2)
Ca un mult cinstit dar, mai înainte de zămislire fiind dat lui Dumnezeu, din pruncie ca un înger ai slujit Lui, preafericite, și te-ai învrednicit mai înainte a spune cele ce aveau să fie. Pentru aceasta către tine grăim: Bucură-te, proorocule al lui Dumnezeu Samuele, mare arhiereu.
1 – Chivotul Legii (sau sicriul Legii) este o cutie cu capac frumos, împodobit cu doi heruvimi (în basorelief) auriți (Ieșire 25.10-22) în care se păstrau Tablele Legii (adică Tablele cu Decalogul), toiagul lui Aaron și, după așezarea în Canaan, tot aici s-a pus și năstrapa (vasul) cu mană (hrana dată de Dumnezeu evreilor în pustie), în amintirea exodului și a grijii lui Dumnezeu față de poporul lui Israel.
Era cel mai important obiect de cult din Cortul adunării (sau Cortul mărturiei), ambele (și chivotul și Cortul adunării) construite după indicațiile lui Dumnezeu când i-a dat lui Moise Tablele Legii (Ieșirea, cap 25-28). Chivotul Legii era semnul văzut al alianței dintre Dumnezeu și Israel, poporul său, de aceea se și numea Arca alianței sau Arca legământului sau Tabernacol.
Chivotul era păstrat în Sfânta Sfintelor din Cortul mărturiei.
Chivotul a însoțit poporul evreu în toate rătăcirile prin pustiu și în Canaan, până la construirea templului din Ierusalim.
Templul a fost construit de împăratul Solomon la Ierusalim, unde David așezase capitala regatului său.
A fost cel mai frumos sanctuar închinat vreodată lui Iahve, fiind construit din lemn prețios, marmură și piatră, împodobit cu aur, fildeș, argint și nestemate.
Aici, în Sfânta Sfintelor, a fost aşezat și Chivotul Legii (sec. X î.Hr.).
Templul a avut un destin dramatic: a fost distrus de babilonieni, sub Nabucodonosor (anul 586 î.Hr.), apoi reconstruit de evreii reveniți din exilul babilonian; mărit și înfrumusețat de Irod, în anul 18 î.Hr., templul a fost dărâmat de romani în anul 70 d.Hr., o dată cu distrugerea Ierusalimului.
Samuel (în ebraică שמואל, transliterat: Shmuel) este un judecător evreu care apare în narațiunile Bibliei ebraice și joacă un rol esențial în tranziția de la epoca judecătorilor biblici la constituirea unui regat sub conducerea lui Saul și din nou în tranziția de la epoca lui Saul la epoca lui David.
El este venerat ca profet de evrei, creștini și musulmani.
Pe lângă textele ce îi sunt închinate în Scriptura iudaică, Samuel este menționat în Noul Testament, în literatura rabinică și în cel de-al doilea capitol al Coranului (deși aici nu i se menționează numele).
Iosephus Flavius îl amintește în cărțile 5-7 ale lucrării Antichități iudaice, scrise în secolul I d.Hr. (AD).
Samuel este mai întâi numit Văzătorul în 1 Samuel 9:9.
Icoană creștin-ortodoxă din secolul al XVII-lea a proorocului Samuel, păstrată la Muzeul Regional de Artă din Donețk, Ucraina – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Relatarea biblică
Familie
Tatăl lui Samuel era Elcana, iar mama lui se numea Ana.
Elcana locuia în orașul Ramathaim din districtul Țof.
Originea sa se găsește și într-un tabel genealogic al urmașilor lui Cahat (1 Paralipomena 6: 3-15) și în cel al lui Heman Ezrahitul, care a fost, se pare, nepotul său (1 Paralipomena 6: 18–33).
Conform tabelelor genealogice din Cartea întâi a Regilor, Elcana era levit, fapt care nu este menționat în cărțile biblice ale lui Samuel.
Faptul că levitul Elcana a fost denumit efraimit este analog cu desemnarea unui levit ca aparținând seminției lui Iuda (ca, de exemplu, în Judecători 17: 7).
Conform Cărții întâi a Regilor 1: 1–28, Elcana avea două soții: Penina și Ana.
Penina avea copii, iar Ana nu avea.
Cu toate acestea, Elcana o iubea mai mult pe Ana.
Geloasă, Penina i-a reproșat Anei că nu avea copii, provocându-i multă amărăciune.
Relația dintre Penina și Ana amintește de cea dintre Hagar și Sara, femeile patriarhului biblic Avraam.
Elcana era un om pios și își ducea periodic familia în pelerinaj la cetatea sfântă Șilo.
Într-o ocazie, Ana a mers la sanctuar și s-a rugat lui Dumnezeu ca să aibă un copil.
Plângând, ea a promis că, dacă va naște un copil, îl va da lui Dumnezeu ca nazirit.
Marele preot Eli, care ședea pe scaun la ușa cortului Domnului din Șilo, a văzut-o murmurând fără a i se auzi glasul și a crezut că este beată, dar ea l-a asigurat că este doar o femeie întristată.
Eli era marele preot din Șilo și unul dintre ultimii judecători israeliți înaintea epocii domniei regilor în Israelul antic.
El își asumase funcția de conducător după moartea lui Samson.
Eli a binecuvântat-o și ea s-a întors acasă.
Ulterior, Ana a rămas însărcinată și l-a născut pe Samuel.
Imnul exaltant de mulțumire al Anei seamănă din mai multe puncte de vedere cu imnul Magnificat al Mariei.
După ce copilul a fost înțărcat, ea l-a lăsat în grija lui Eli și a venit doar din când în când pentru a-și mai vedea fiul.
Gerbrand van den Eeckhout – Ana prezentându-l pe fiul ei, Samuel, preotului Eli (c. 1665) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Nume
Conform Cartea întâi a Regilor 1:20, Ana l-a numit Samuel pentru a-și comemora rugăciunea către Dumnezeu pentru un copil.
„[Ea] i-a pus numele Samuel, căci își zicea ea: «De la Domnul Dumnezeul Savaot l-am cerut!»”.
Rădăcina ebraică tradusă „cerut” este „sha’al”, un cuvânt menționat de șapte ori în 1 Samuel 1.
Odată el este menționat chiar sub forma „sha’ul”, numele lui Saul în ebraică (1 Samuel 1:28).
Conform Holman Bible Dictionary, Samuel era un „nume de persoană care avea în Orientul Apropiat Antic sensul «Sumu este Dumnezeu”, dar era interpretat în Israel drept «Numele este Dumnezeu», «Dumnezeu este preamărit» sau «fiul lui Dumnezeu».”
Chemarea
Samuel a slujit sub îndrumarea marelui preot Eli în sanctuarul din Șilo.
Într-o noapte, Samuel a auzit o voce care îi striga numele.
Potrivit istoricului evreu din secolul I Iosephus Flavius, Samuel avea aproximativ 11 ani.
Samuel a presupus inițial că a fost chemat de Eli și s-a dus să-l întrebe ce vrea.
Eli l-a trimis însă pe Samuel să se culce.
După ce a avut loc de trei ori această chemare, Eli și-a dat seama că vocea este a Domnului și l-a învățat pe Samuel cum să răspundă:
Când Cel ce te cheamă te va mai chema, tu să zici: „Vorbește, Doamne, că robul Tău ascultă!”
Odată ce Samuel a răspuns, Domnul i-a spus că nelegiuirile săvârșite de fiii lui Eli a făcut ca familia lor să fie pedepsită prin nimicirea ei.
Dimineața, Samuel a ezitat să transmită acest mesaj îndrumătorului său, dar Eli l-a rugat sincer să-i povestească ceea ce i-a spus Domnul.
Auzind mesajul divin transmis lui Samuel, Eli a spus doar că Domnul este în drept să facă ceea ce crede de cuviință.
Acest eveniment a dovedit că Samuel „s-a învrednicit să fie prooroc al Domnului” și „tot Israelul, de la Dan până la Beer-Șeba” a aflat de chemarea sa profetică.
Teologul anglican Donald Spence Jones comentează că „mințile tuturor oamenilor au fost astfel pregătite treptat atunci când a venit momentul potrivit pentru a-l recunoaște pe Samuel ca un conducător trimis de Dumnezeu”.
Conducător
În timpul tinereții lui Samuel la Șilo, filistenii i-au învins decisiv pe israeliți în Bătălia de la Eben-Ezer, au ocupat cetățile israeliților sub controlul filistenilor și au luat Chivotul Legământului.
După ce a auzit vestea capturării Chivotului Legământului și a morții fiilor săi, Eli s-a prăbușit și a murit.
Filistenii au fost timp de șapte luni în posesia Chivotului, dar, abătându-se asupra lor mai multe calamități și nenorociri, au decis să-l returneze israeliților.
Potrivit lui Bruce C. Birch, Samuel a fost o persoană cheie în menținerea vie a identității și moștenirii religioase a israeliților în timpul înfrângerii și ocupării Israelului de către filisteni.
„S-ar putea să fi fost posibil și necesar ca Samuel să-și exercite autoritatea îndeplinind atribuții care, în mod normal, nu ar fi fost deținute de o singură persoană (preot, profet, judecător)”.
După 20 de ani de asuprire, Samuel, care a dobândit o importanță națională ca profet (1 Samuel 3:20), i-a adunat pe israeliți pe dealul Mițpa și i-a condus împotriva filistenilor.
Filistenii, care au pornit cu armată către Mițpa pentru a ataca oastea israelită nou adunată, au fost învinși răsunător și au fugit înspăimântați.
Israeliții i-au măcelăriți pe filistenii aflați în retragere.
Textul biblic afirmă apoi că Samuel a amplasat o piatră mare pe locul luptei ca monument memorial, iar ulterior a urmat o lungă perioadă de pace.
Samuel îi oferă lui Dumnezeu un sacrificiu şi înalţă o piatră mare pe locul de luptă, în timp ce, în spate, israeliţii îi măcelăresc pe filisteni, aşa cum este reprezentat pe un vitraliu din secolul al XVIII-lea (Palatul Pena, Portugalia) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Alegerea unui rege
Samuel i-a numit inițial pe cei doi fii ai săi, Ioil și Abia, ca succesori ai săi; cu toate acestea, la fel ca și fiii lui Eli, fiii lui Samuel nu s-au dovedit demni.
Israeliții i-au respins.
Din cauza amenințării externe a unor triburi străine precum filistenii, conducătorii triburilor au decis că este nevoie de un guvern central unificat și i-au cerut lui Samuel să numească un rege, pentru ca să fie asemenea celorlalte națiuni.
Samuel a interpretat acest lucru ca pe o respingere personală și, la început, a ezitat să le îndeplinească voia până când a fost asigurat printr-o revelație divină.
El a avertizat poporul cu privire la posibilele consecințe negative ale unei astfel de decizii.
Când tânărul Saul și slujitorul său căutau asinele pierdute ale tatălui său și au ajuns în ținutul Țuf, slujitorul i-a sugerat lui Saul să îl consulte pe Samuel care trăia în cetatea aflată în apropiere.
Samuel l-a recunoscut pe Saul ca viitorul rege.
Chiar înainte de a se retrage, Samuel a adunat neamurile israelite într-o adunare la Ghilgal și a ținut un discurs de rămas bun sau un discurs de încoronare în care a spus că profeții și judecătorii erau mai importanți decât regii, că regii trebuie să respecte voia lui Dumnezeu și că oamenii nu trebuie să cadă în închinarea la idol sau să se închine Așerei sau lui Baal.
Samuel a promis că Dumnezeu va supune poporul israelit invadatorilor străini în cazul în care nu i se va supune.
Acest lucru este văzut de unii ca o completare deuteronomică, deoarece descoperirile arheologice indică faptul că zeița Așerah a fost încă venerată în gospodăriile israelite până în secolul al VI-lea.
Cu toate acestea, Cartea a treia a Regilor 11:5, 33 și Cartea a patra a Regilor 23:13 consemnează că israeliții au căzut mai târziu în închinarea la Așerah.
Critic al lui Saul
Atunci când Saul se pregătea să lupte cu filistenii, Samuel l-a învinuit că a adus jertfă înainte de luptă, fără să aștepte sosirea proorocului, care întârzia.
El a profețit că domnia lui Saul nu va dura și se va încheia fără o succesiune dinastică.
Samuel l-a îndrumat pe Saul să-i „distrugă complet” pe amaleciți în îndeplinirea poruncii din Deuteronomul 25:17–19:
Așadar, când Domnul Dumnezeul tău te va liniști de toți vrăjmașii tăi, din toate părțile, în pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l dă moștenire ca să-l stăpânești, să ștergi pomenirea lui Amalec de sub cer. Nu uita aceasta.
În timpul campaniei împotriva amaleciților, regele Saul l-a cruțat pe Agag, regele amaleciților, și pe cele mai bune dintre animalele lor.
Saul i-a spus lui Samuel că a cruțat cele mai alese dintre oile și boii amaleciților cu intenția de a jertfi aceste animale Domnului.
Acest lucru a încălcat porunca Domnului, așa cum a fost prezentată de Samuel:
„Să nu iei pentru tine nimic de la ei, ci nimicește și dă blestemului toate câte are.
Să nu-i cruți, ci să dai morții de la bărbat până la femeie, de la tânăr până la pruncul de sân, de la bou până la oaie, de la cămilă până la asin.” (1 Samuel 15:3).
Samuel l-a învinuit pe Saul de neascultarea poruncilor divine și i-a spus că Dumnezeu l-a făcut rege și tot el îi poate lua regatul și să-l dea unui alt rege.
Samuel a procedat apoi la executarea lui Agag.
Saul nu l-a mai văzut niciodată pe Samuel în viață după aceste întâmplări.
Samuel a mers apoi la Betleem și l-a uns în secret pe David ca rege.
Ulterior, el avea să ofere adăpost lui David, atunci când invidiosul Saul a încercat pentru prima dată să-l omoare.
Moartea
Scripturile biblice menționează că Samuel a fost înmormântat în orașul Rama.
Conform tradiției, acest loc de înmormântare a fost identificat a fi mormântul lui Samuel din satul Nabi Samwil, aflat azi în Cisiordania.
La câtva timp după moartea sa, Saul a implorat o vrăjitoare din Endor să cheme duhul lui Samuel pentru a prezice rezultatul unei bătălii viitoare.
Acest pasaj este atribuit de cercetătorii biblici sursei republicane.
Sursele rabinice clasice menționează că Samuel s-a înspăimântat de pedeapsa hărăzită lui, așteptându-se să apară în fața judecății lui Dumnezeu și, prin urmare, l-a adus pe Moise cu el (în țara celor vii) ca martor al respctării mițvotului.
Aparitia duhului lui Samuel lui Saul, pictură de Salvator Rosa, 1668 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Ipoteză documentară
Profet național, văzător local
Unii autori consideră că biblicul Samuel cumulează atribuțiile a două roluri distincte:
- Un văzător, cu reședința la Rama și necunoscut, se pare, dincolo de vecinătatea imediată a orașului (Saul, de exemplu, nu auzise vorbindu-se de el, iar servitorul său l-a informat cu privire la existența sa).
În acest rol, Samuel este asociat cu anumite grupuri de profeți extatici (Nevi’im) de la Gibeah, Bethel și Ghilgal, iar unii cercetători tradiționali au susținut că Samuel a fost fondatorul acestor grupuri.
Samuel l-a uns în secret ca rege pe Saul, după ce l-a întâlnit pentru prima dată la Rama, unde Saul căuta măgarii pierduți de tatăl său, și a prânzit împreună cu el.
- Un profet, cu sediul la Șilo, care a mers cu o râvnă neobosită, din loc în loc, prin toată țara mustrându-i și îndemnându-i pe oameni la pocăință.
În acest rol, Samuel a acționat ca judecător (biblic), sfătuind public poporul și oferind, de asemenea, sfaturi private anumitor persoane.
Mai târziu, Samuel a delegat acest rol fiilor săi, cu sediul la Beer Șeva, dar aceștia primeau mită și judecau strâmb și astfel israeliții, care se confruntau cu invazia amoniților, i-au cerut lui Samuel să numească un rege.
Samuel a făcut asta fără tragere de inimă și l-a uns pe Saul în fața întregului neam, care se adunase să-l vadă.
Cercetătorii care interpretează critic sursele biblice sugerează că aceste două roluri provin din surse diferite, care ulterior au fost reunite pentru a alcătui Cartea (cărțile) lui Samuel.
Cea mai veche sursă este considerată a fi aceea care îl marchează pe Samuel drept vazătorul local al Ramah, care l-a uns de bunăvoie în secret pe Saul ca rege, în timp ce sursa mai nouă îl prezintă pe Samuel ca un conducător național, care l-a uns cu reticență pe Saul ca rege în fața unei adunări naționale.
Această sursă ulterioară este cunoscută în general sub denumirea de „sursa republicană”, deoarece denigrează monarhia (în special acțiunile lui Saul) și îi favorizează pe conducătorii religioși, spre deosebire de cealaltă sursă principală – sursa monarhistă – care o prezintă într-un mod favorabil.
Teoretic, dacă ar exista o sursă monarhistă, ar trebui ca Saul să fie numit rege prin aclamație publică, datorită victoriilor sale militare, și nu prin intervenția unui cleric ca Samuel.
O altă diferență între surse este că sursa republicană îi prezintă pe profeții extatici ca fiind oarecum independenți de Samuel (1 Samuel 9: 1ff) și nu ca fiind conduși de el (Cartea întâi a Regilor 19:18ff).
Pasajul în care Samuel este descris exercitându-și funcția de judecător (biblic), în timpul unui circuit anual de la Rama la Betel, Ghilgal (Ghilgal între Ebal și Gherizim) și Mițpa și înapoi la Rama, este prefigurat de Debora, care obișnuia să-i judece pe fiii lui Israel sub un palmier aflat între Rama și Betel.
Cercetătorii care interpretează critic sursele biblice consideră adesea că este o adăugire care vizează armonizarea celor două portretizări ale lui Samuel.
Cartea (cărțile) lui Samuel descriu diferit modul în care Samuel a adus jertfe în sanctuare și în care a construit și sfințit altare.
Potrivit Codului Preoțesc/Codului Deuteronomic numai preoții aaronici/leviți (în funcție de tradiția urmată) aveau voie să efectueze aceste activități, iar rangul de nazarit sau de profet era insuficient.
Cărțile Regilor conțin numeroase exemple în care această regulă nu a fost respectată de regi și profeți, dar unii cercetători critici ignoră acest aspect, căutând o armonizare a chestiunilor aflate în litigiu.
În Cartea Cronicilor (Paralipomena), Samuel este descris ca levit, fiind rectificată astfel această situație; cu toate acestea, cercetătorii care interpretează critic sursele biblice consideră Cartea Cronicilor ca o încercare de a revizui Cărțile lui Samuel și Cărțile Regilor pentru a se conforma sensibilităților religioase ulterioare.
Având în vedere că multe dintre codurile de legi biblice sunt considerate a fi ulterioare Cărților lui Samuel (potrivit Ipotezei documentare), acest lucru ar sugera că Cronicile își sprijină afirmația pe motivații religioase.
Genealogia levitică din Cartea întâi Paralipomena 4:HE nu este istorică, potrivit majorității cercetătorilor biblici din perioada modernă.
Deuteronomistul Samuel
Conform ipotezei documentare a privirii critice a surselor biblice, care postulează că „istoricii deuteronomiști” au redactat cărțile referitoare la foștii profeți (Cartea lui Iosua Navi, Cartea Judecătorilor, Cartea întâi a lui Samuel, Cartea a doua a lui Samuel, Cartea întâi a Regilor și Cartea a doua a Regilor), deuteronomiștii l-au idealizat pe Samuel ca o persoană mai mare decât predecesorul Iosua.
De exemplu, tatăl lui Samuel, Elcana, este descris ca fiind originar din ținutul Țuf, mai precis din Ramataim-Țofim, care făcea parte din teritoriile tribale ale lui Efraim, în timp ce 1 Paralipomena afirmă că era levit.
Samuel este prezentat ca un judecător care conduce armata israeliților, la fel ca judecătorii din Cartea Judecătorilor, și care exercită, de asemenea, sarcini judiciare.
În 1 Samuel 12:6–17 un discurs al lui Samuel care îl înfățișează ca judecător trimis de Dumnezeu pentru a izbăvi Israelul ar putea să fi fost alcătuit de deuteronomiști.
În 1 Samuel 9:6–20, Samuel este descris ca un „văzător” local.
Potrivit cercetătorilor adepți ai ipotezei documentare, istoricii deuteronomiști au păstrat acest punct de vedere cu privire la Samuel, considerându-l în același timp ca fiind „primul dintre profeți care a afirmat eșecul israeliților de a-și respecta legământul cu Dumnezeu”.
Pentru istoricii deuteronomiști, Samuel ar fi fost un succesor al lui Moise, care a exercitat în continuare funcțiile lui Moise de profet, judecător și preot, ceea ce face ca natura persoanei istorice Samuel să fie incertă.
Perspective asupra lui Samuel
Iudaism
Potrivit Cărții lui Ieremia și a unuia dintre psalmi, Samuel a avut o mare evlavie față de Dumnezeu.
Literatura rabinică clasică adaugă că el era mai mult decât un egal al lui Moise, deoarece Dumnezeu i-a vorbit direct cu Samuel, fără ca el să fie nevoit să meargă la tabernacol pentru a-l auzi pe Dumnezeu.
Samuel este, de asemenea, descris de învățații rabini ca fiind extrem de inteligent; el a susținut că este legitim ca persoanele laice să aducă jertfe, în condițiile în care Halaha insista că doar preoții să aducă sângele (cf. Leviticul 1:5, Zebahim 32a).
Se spune că Eli, care era privit cu dezaprobare de mulți învățați rabini clasici, ar fi reacționat la această argumentație a lui Samuel, afirmând că ea era adevărată din punct de vedere tehnic, dar că Samuel ar trebui să fie condamnat la moarte pentru că a făcut declarații juridice în timp ce învățătorul său, Eli, era prezent acolo.
Samuel este, de asemenea, prezentat de învățații rabinici clasici ca un personaj mult mai simpatic decât apare în pasajele din Biblie.
Efectuarea circuitului anual este explicată prin dorința sa de a-i cruța pe israeliți de efortul de a se deplasa ei.
Se spune că Samuel era foarte bogat, luându-și familia și servitorii cu el pe circuit, astfel încât nu a fost nevoit să apeleze la ospitalitatea nimănui.
De asemenea, atunci când Saul a căzut din grația lui Dumnezeu, se spune că Samuel s-a întristat mult și a îmbătrânit prematur.
Comemorarea sa (iarțait) are loc în ziua a 28-a a lunii Iyar.
Creștinism
Creștinii consideră că Samuel a fost un profet, un judecător și un conducător înțelept al Israelului și îl cinstesc ca un exemplu al respectării angajamentelor față de Dumnezeu.
În calendarul liturgic ortodox, precum și în calendarul luteran, ziua sărbătoririi sale este 20 august.
El este prăznuit ca unul dintre Sfinții Protopărinți în Calendarul Sfinților Bisericii Apostolice Armene la 30 iulie.
În Biserica Ortodoxă Coptă, prăznuirea plecării profetului Samuel este sărbătorită pe 9 Paoni.
Cercetătorul biblic Herbert Lockyer și alții au văzut în atribuțiile combinate de profet, preot și conducător ale lui Samuel o prefigurare a lui Cristos.
Islam
Samuel (în arabă صموئيل, transliterat: Ṣamūʾīl) este considerat profet și văzător în credința islamică.
Povestea coranică a lui Samuel se concentrează în mod special pe nașterea lui și pe ungerea lui Talut.
Alte elemente ale acestei relatări sunt asemănătoare cu cele din poveștile coranice ale altor profeți ai lui Israel, deoarece exegeza pune accentul pe predicarea lui Samuel împotriva idolatriei.
Nu i se spune pe nume în Coran, ci este menționat în schimb ca „profetul”.
În narațiunea islamică, după ieșirea din robia egipteană și moartea lui Moise, israeliții au vrut să aibă un rege care să guverneze țara lor.
Astfel, Dumnezeu a trimis un profet, Samuel, pentru a-l unge pe Talut ca primul rege al israeliților.
Cu toate acestea, israeliții l-au batjocorit și l-au disprețuit pe regele proaspăt numit, deoarece nu provenea dintr-o familie bogată.
Dar, presupunând că Talut este Saul, în contrast puternic cu Biblia ebraică, Coranul îl laudă foarte mult pe Saul și menționează că el a fost înzestrat cu o mare putere fizică și spirituală.
În relatarea coranică, Samuel profețește că, în timpul domniei lui Talut, Chivotul Legământului va fi returnat israeliților.
Reprezentări artistice
Printre actorii care l-au reprezentat pe Samuel se numără Leonard Nimoy în filmul TV David (1997), Eamonn Walker în serialul TV Kings (2009) și Mohammad Bakri în serialul TV Of Kings and Profhets (2016).
Mormântul, după tradiție, al profetului Samuel din satul palestinian Nabi Samwil – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Viața Sfântului Proroc Samuel
Mai înainte de începerea rânduirii împăraților întru Israel, popoarele lui Dumnezeu fiind încă conduse de judecători, era un om din neamul leviților cu numele Elcana. El petrecea în cetatea Ramada, de la muntele ce se numește Sifa, din partea lui Efrem – cetate care mai pe urmă s-a numit Armatem sau Arimateea, de unde era Iosif, cel ce a îngropat preacuratul trup al Domnului Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Acest om, Elcana, avea două femei: Ana și Fenana. Fenana năștea fii, iar Ana nu. Însă Elcana iubea mai mult pe Ana decât pe Fenana, pentru aceea Fenana ura pe Ana și o scârbea. Și tulburându-se Ana de zavistnica sa, se întrista de nerodirea sa și se tânguia. Iar omul acela se ducea în fiecare an cu cele două femei ale sale la praznicele cele mari la Silom – la muntele și cetatea care se numea așa -, aducându-și acolo jertfele și rugăciunile Domnului Dumnezeului Savaot, căci acolo era mai înainte de Ierusalim, biserica și chivotul lui Dumnezeu, și toate semințiile lui Israel mergeau acolo la închinăciune.
În vremea aceea, era un arhiereu și judecător al lui Israel, cu numele Eli, care avea doi feciori, Ofni și Finees. Și mergând odinioară Elcana cu soțiile sale la Silom și aducând jertfe lui Dumnezeu, a dat din părțile cele jertfite Fenanei și fiecăruia din copiii ei câte o parte, iar Anei i-a dat numai o parte, că nu avea fii. Deci Fenana o batjocorea și o ocăra pe ea, din această pricină. Și s-a scârbit Ana pentru ocărârea și nerodirea ei, și plângea, nu mânca și slăbise de mâhnirea cea mare, că Dumnezeu i-a închis pântecele și nu i-a dat fii, încât a ajuns de batjocura Fenanei. Iar Elcana, bărbatul ei, i-a zis: „Ano, ce-ți este ție de plângi? Pentru ce nu mănânci? De ce îți tulburi inima cu mâhnire? Oare nu-ți sunt eu mai bun decât zece fii?”. Dar Ana nu voia să se mângâie.
Iar după mâncarea lor, au mers la biserica Domnului în Silom. Și arhiereul Eli ședea pe scaun lângă pragul ușii bisericii Domnului. Și stând Ana înaintea bisericii, s-a închinat Domnului și a plâns din amărăciunea inimii sale, începând a se ruga în taină: „Adonai, Doamne Savaot, dacă vei privi spre smerenia roabei Tale și de-Ți vei aduce aminte de mine și de vei da roabei Tale rod, parte bărbătească, atunci Ți-l voi da Ție ca dar, ca să-Ți slujească în toate zilele vieții lui. Vin sau altă băutură bețivă nu va bea și brici nu se va sui pe capul lui, ca și asupra nazoreilor”. Astfel rugându-se ea înaintea Domnului, preotul Eli căuta la gura ei, că se ruga în inima ei și numai buzele și le mișca, iar glasul ei nu se auzea. Deci Eli a socotit că este beată și a zis către dânsa: „Femeie, până când stai aici beată? Du-te de la casa Domnului și te trezește!”. Ana i-a răspuns: „Nu, domnul meu, nu sunt beată, ci sunt o femeie plină de mult necaz. N-am băut nici vin, nici altă băutură bețivă, ci am vărsat înaintea Domnului sufletul meu. Nu da pe roaba ta fiicelor lui Israel spre batjocură, că de multe mâhniri și tânguiri m-am topit până acum”.
Preotul Eli a răspuns: „Mergi cu pace, Dumnezeul lui Israel să-ți împlinească toată cererea ta, pe care o ceri de la Dânsul”. Ana a zis: „Am aflat dar, eu roaba Ta, înaintea ochilor Tăi”. Și s-a întors Ana la bărbatul său și a mâncat cu el, a băut, și fața ei n-a mai scăzut. Apoi, sculându-se de dimineață și închinându-se Domnului, s-au întors la casa lor. Și a căutat Domnul la smerenia Anei, auzindu-i rugăciunea, și i-a dezlegat nerodirea ei. Astfel, Ana a zămislit în pântece și, după împlinirea vremii, a născut un fiu, pe care l-a numit Samuel, care se tălmăcește „cerut de la Dumnezeu”.
Sosind după aceasta praznicul în care bărbatul ei avea obicei ca să meargă cu toată casa sa la Domnul în Silom, ca să aducă jertfe și rugăciuni lui Dumnezeu și să dea zeciuială din roadele pământului său, Ana a grăit către bărbatul său: „Nu mă voi sui cu tine acum în Silom, ci voi rămâne acasă ca să înțarc pruncul, iar după ce-l voi înțărca, atunci voi merge ca să mă arăt feței Domnului și voi împlini făgăduința mea, ca fiul meu să petreacă pururea slujindu-i Lui”. Și a zis bărbatul ei: „Fă precum este plăcut înaintea ochilor tăi și Domnul să săvârșească cuvântul tău cel ce iese din gura ta”. Și a petrecut Ana în casă până la trei ani, neieșind în Silom la Domnul, până ce a înțărcat pe pruncul Samuel, căci femeile evreice aveau obicei ca până la trei ani să hrănească de la sân pruncul lor.
Iar după înțărcarea aceluia, a mers cu el și cu bărbatul său, aducând spre jertfă trei viței, trei măsuri de făină de grâu și un foaie de vin și au intrat în casa Domnului în Silom, și pruncul cu dânșii. Deci Ana l-a adus pe el Domnului, precum a făgăduit, și l-a dat preotului Eli, zicând: „Eu sunt femeia aceea care mai înainte cu trei ani m-ai văzut rugându-mă Domnului pentru dezlegarea nerodirii. Domnul a împlinit cererea mea și mi-a dat pruncul acesta, pe care l-am cerut de la Dânsul; iar eu îl dau pe el Domnului, după cum am făgăduit, ca să-I slujească Lui în toate zilele vieții sale”. Astfel a dat Ana pruncul în mâinile preotului, apoi s-a închinat Domnului; iar Elcana, bărbatul ei, a dat darurile aduse spre jertfă. Și s-a umplut Ana de duhul prorociei și a cântat, grăind: întăritu-s-a inima mea întru Domnul, înălțatu-s-a fruntea mea întru Dumnezeul meu…, și celelalte cuvinte ale cântării ei, care acum adeseori se cântă în biserică.
Iar după împlinirea jertfelor de mulțumire și a rugăciunilor lor, Elcana și Ana s-au întors acasă; iar pe pruncul Samuel, fiind de 3 ani, l-au lăsat Domnului la Eli preotul, pentru că acum n-au mai voit să ia cu dânșii pe cel care l-au dat o dată lui Dumnezeu. Și creștea pruncul stând lângă casa Domnului, învăța carte și ascultarea întru sfințenia lui Dumnezeu înaintea feței lui Eli. Iar maica lui adeseori mergând acolo cu daruri pe care le aducea lui Dumnezeu, ducea îmbrăcăminte fiului său și se bucura de dânsul, văzându-l crescând și slujind în haine preoțești de lână în biserica Domnului. Și preotul Eli îl iubea pe el, văzându-i osârdia lui la slujire și văzând mai dinainte într-însul dăruirea lui Dumnezeu. Apoi el a binecuvântat pe părinții lui Samuel, zicând către Elcana: „Să-ți dea Domnul ție alt rod din femeia ta, Ana, pentru acest dar pe care l-ați dăruit Domnului”.
După aceasta, Domnul iarăși a cercetat pe Ana, care a început a naște fii și fete. Iar Samuel creștea întru acele zile nu numai cu trupul, dar și cu înțelegerea, fiind bineplăcut înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Și a îmbătrânit preotul Eli, iar fiii lui, Ofni și Finees, erau răi ca și fiii fărădelegii, care nu știu pe Domnul, nici nu păzesc dreptățile preoțești; pentru că făceau strâmbătate celor ce aduceau jertfe, luând pentru ei părțile cele mai bune. Asemenea făceau silă și femeilor care mergeau la biserica Domnului pentru rugăciune și s-a făcut de către dânșii sminteală și strâmbătate la tot Israelul. Și auzind preotul Eli, tatăl lor, de lucrul acesta, nu-i pedepsea pe ei cu bătăi și cu despărțire, ci numai cu cuvintele îi îndemna să înceteze de la lucrurile cele rele, dar ei nu-l ascultau pe el.
Deci Domnul S-a mâniat nu numai asupra fiilor celor răi, dar și asupra tatălui lor, pentru că nu pedepsea cu pedepse cuviincioase pe fiii săi, pentru păcatele lor, chiar dacă el singur era bun. Deci a voit Domnul ca să piardă pe Eli cu fiii și toată casa lui, și a trimis mai întâi la Eli pe un oarecare proroc neștiut, zicându-i: „Eu am ales casa tatălui tău din toate casele lui Israel, ca să-mi slujească în biserica Mea, dar tu n-ai băgat în seamă cinstea Mea, cinstind pe fiii tăi mai mult decât pe Mine și lăsându-i pe ei să facă fărădelege înaintea Mea. Pentru aceasta voi lua acea cinste din casa ta, că numai pe cei ce Mă preoslăvesc pe Mine, îi voi preamări și Eu, iar cel ce Mă defaimă pe Mine, va fi necinstit. Și iată, vin zile în care voi pierde sămânța ta și sămânța casei tatălui tău. Deci acest semn să-ți fie ție de pedeapsa ce va veni asupra casei tale, că amândoi fiii tăi, într-o zi, vor cădea omorâți de sabie, și voi ridica în locul lor preot credincios Mie, care va face toate după inima Mea”. Această prorocie i s-a făcut lui Eli, când Samuel era încă prunc. Dar nici după prorocia aceasta, Eli nu s-a sârguit să pedepsească pe fiii săi, ci numai cu cuvântul îi certa pe ei, iar fiii cei răzvrătiți nu se temeau de tatăl lor. Deci Dumnezeu, fiind mai mult mâniat, apropia pedepsirea și a repetat a o spune aceasta mai înainte lui Eli prin Samuel, astfel:
Când Samuel avea doisprezece ani și slujea Domnului înaintea preotului Eli, într-o noapte, Eli ședea și se odihnea în umbrarul de lângă casa Domnului, la locul său cel deosebit, și ochii lui erau îngreunați de somn, iar Samuel dormea în biserica Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu și unde ardea sfeșnicul. Atunci Domnul a strigat dinăuntrul catapetesmei, zicând: Samuele! Samuele! Și îndată deșteptându-se Samuel, a zis: Iată, eu. Și a alergat la Eli, zicând: „Iată-mă, pentru ce m-ai chemat pe mine?” Iar Eli a zis: Nu te-am chemat, fiule! Intoarce-te și dormi. Atunci Samuel s-a întors și a adormit. Iar Domnul l-a strigat a doua oară: Samuele! Samuele! Și, sculându-se Samuel, a alergat a doua oară la Eli, zicând: „Iată-mă, pentru ce m-ai chemat pe mine?”. Iar preotul i-a zis: Nu te-am chemat, fiul meu. Intoarce-te și dormi. Dar Samuel nu cunoștea în acea vreme glasul Domnului, de vreme ce nu i se făcuse lui vreo descoperire dumnezeiască. Deci Domnul a chemat a treia oară pe Samuel, care, sculându-se, s-a dus degrabă la preotul Eli, zicându-i: „Iată-mă, pentru ce m-ai chemat pe mine?”.
Atunci Eli, cunoscând că Domnul cheamă pe copil, i-a zis: Intoarce-te, fiule, și dormi, și când te va mai chema pe tine Cel ce te cheamă, atunci să zici: Spune, Doamne, că robul Tău ascultă! Apoi Samuel s-a dus la locul său și a adormit. Și venind Domnul, a stat aproape și l-a strigat ca întâia, a doua și a treia oară, zicându-i: Samuele! Samuele! Iar Samuel, deșteptându-se și sculându-se degrab, a zis: Grăiește, Doamne, că robul Tău ascultă! Și a zis Domnul către Samuel: Iată, Eu voi face graiurile Mele întru Israel, încât tot cel ce le va auzi pe acestea, va răsuna în amândouă urechile lui. In ziua aceea voi ridica asupra lui Eli toate câte le-am grăit asupra casei lui. Voi începe și voi sfârși. Și i-am spus lui că Eu voi pedepsi casa lui până în veac, pentru nedreptățile fiilor lui, de care știa că rău au vorbit pe Dumnezeu, și nu i-a pedepsit pe ei.
Aceste cuvinte ale Domnului le asculta Samuel cu cutremur și după ce s-a sfârșit arătarea Domnului, iarăși a adormit până dimineață. Iar a doua zi, sculându-se, a deschis ușile bisericii Domnului și se temea să spună stăpânului său, preotului Eli, această vedenie. Iar Eli, chemându-l pe el, i-a zis: Fiule Samuele, ce-a grăit Domnul către tine? Mă rog ție, nu tăinui aceasta înaintea mea. Și a jurat Eli pe Samuel ca să nu ascundă înaintea lui nici un cuvânt din cuvintele Domnului. Deci Samuel i-a spus lui toate câte a auzit; iar preotul Eli a zis cu smerenie: Precum este plăcut Domnului meu, așa să facă. Dar acum Eli nu mai putea să pedepsească și să îndrepteze pe fiii săi, de vreme ce acum era foarte bătrân și fiii săi nu se temeau de el nicidecum. Iar Samuel din zi în zi creștea și se întărea cu duhul, și darul lui Dumnezeu, care era întru dânsul, se înmulțea, pentru că era Domnul cu dânsul, cuvintele prorocești erau în gura lui și nici un cuvânt al lui nu era deșert. Și au cunoscut toate popoarele israelite că Samuel este proroc credincios al Domnului.
Și trecând câtăva vreme, a sosit pedeapsa lui Dumnezeu asupra casei lui Eli, iar pe lângă aceea și asupra întregului Israel. Pentru că nu numai fiii lui Eli au mâniat pe Dumnezeu, ci și israelitenii, care, deși nu toți, însă mulți se învățaseră de la păgâni la închinarea de idoli și nu părăseau idolatria. Ei slujeau Dumnezeului ceresc, dar a-duceau jertfe și idolilor și mâniau pe Dumnezeul lor. Insă Dumnezeu, fiind îndelung răbdător, răbda păcatele poporului, până ce nu L-au mâhnit fiii lui Eli, care erau preoți și mai-mari în Israel.
Iar când aceia, cu fărădelegile lor, au pornit pe Dumnezeu spre mânie și răzbunare, atunci dreptul Judecător și răsplătitor, aducân-du-și aminte și de păcatele poporului, a adus răzbunare asupra tuturor; pentru că prin cei mai mari, și cei de sub stăpânire se pedepsesc de Dumnezeu. Și nu atât de degrabă păcatele poporului pornesc spre răzbunare pe Dumnezeu cel mânios, precum păcatele acelora care sunt rânduiți de Dumnezeu la stăpânirea și povățuirea poporului. Atunci filistenii s-au sculat cu război împotriva israelitenilor; iar israelitenii au ieșit la război împotriva lor. Și bătându-se ei, au fost biruiți de filisteni și au căzut uciși din tabăra lui Israel ca la 4000 de bărbați.
Atunci cei mai bătrâni ai lui Israel și-au zis: „Pentru ce ne-a bătut Domnul astăzi înaintea celor de altă seminție? Să luăm chivotul Domnului Dumnezeului nostru din Silom și să-l aducem în oastea noastră, ca să fie în mijlocul nostru când ne luptăm cu cei de altă seminție, și ne va mântui Domnul pe noi din mâinile vrăjmașilor noștri!”. Astfel sfatuindu-se, au trimis la Silom și au luat de acolo chivotul legii care sade pe heruvimi; iar lângă chivotul legii erau amândoi fiii lui Eli: Ofni și Finees. Și când au adus chivotul Domnului în oaste, tot Israelul a strigat cu glas mare de bucurie, încât a răsunat pământul. Iar cei de altă seminție au auzit glasul acela și au zis: „Ce este această strigare mare în tabăra iudeilor?”. Și s-au înștiințat de venirea chivotului legii în tabăra lui Israel. Deci atunci s-au temut și au zis: „Zeii au venit la dânșii în oaste, ca să oștească asupra noastră; amar nouă, cine ne va scoate pe noi din mâinile lor, căci aceia au bătut Egiptul cu toate rănile? Dar să ne întărim, o, bărbați filisteni, ca să ne luptăm vitejește cu iudeii, astfel ca să nu le robim lor, precum ne-au robit ei nouă”.
Astfel filistenii, îmbărbătându-se cu cuvinte unul pe altul, s-au înarmat cu tărie. Și s-a făcut război și tăiere mare de amândouă părțile și în loc ca filistenii să fie biruiți, ei au biruit pe iudei. Pentru că, fiind mâniat Dumnezeu, n-au ajutat nici sfintele cele aduse în tabără, căci unde ajunge răzbunarea cea dreaptă a lui Dumnezeu, acolo nu cruță nici sfințenia. Și au biruit filistenii pe israeliteni și au ucis din oastea lor ca la 30000. Apoi au luat chivotul legii și l-au dus în robie, omorând pe amândoi fiii lui Eli, care erau lângă chivot; și așa au căzut amândoi de ascuțișul săbiei, după cuvântul Domnului. Astfel Dumnezeu, pentru păcatele celor mai mari, dă la pedeapsă pe cei de sub stăpânire, iar pentru faptele cele necurate ale slujitorilor altarului, lasă sfintele altare spre stăpânirea mâinilor păgânești și bisericile Sale în pustiire. Fiii lui Eli, care erau preoți în locul tatălui lor cel îmbătrânit, judecători și îndreptători a tot Israelul, aceia au mâniat pe Dumnezeu prin fărădelegile lor și tot Israelul a suferit printr-înșii pedeapsă de la Dumnezeu și chivotul Domnului a fost dat în mâinile cele necurate ale celor de altă seminție.
Astfel fiind biruită tabăra lui Israel, un bărbat din seminția lui Veniamin, cu numele Ieminei, fugind de la război, a venit în Silom, având hainele sale rupte și țărână pe capul lui. Acela a spus prin cetate de uciderea taberei lor și toată cetatea a strigat cu glas de plângere. Iar Eli ședea pe scaunul său lângă ușile bisericii Domnului, și inima lui era în spaimă mare pentru chivotul lui Dumnezeu. Și auzind glasul strigării poporului, a zis către cei ce erau înaintea lui: Ce este această strigare? Și a venit la Eli omul acela, care era din tabără, și i-a zis: „Eu am scăpat astăzi de la război”. Eli i-a zis: „Ce s-a făcut acolo, fiule?”. El a zis: „Bărbații lui Israel sunt biruiți de cei de altă seminție și au fugit din fața lor. Ucidere mare s-a făcut în popor și amândoi fiii tăi au murit, iar chivotul legii este luat de biruitori”.
Și când a auzit Eli de luarea chivotului lui Dumnezeu, îndată a căzut pe spate de pe scaun și i s-a sfărâmat spatele și a murit; căci era un om bătrân și greoi, având 98 de ani. Apoi cei de altă seminție, după biruirea oștirii lui Israel, luând chivotul lui Dumnezeu, l-au dus în cetatea lor cea mai mare, în Azot, dănțuind și lăudându-se că au robit pe Dumnezeul lui Israel. Și l-au dus pe el în capiștea zeului lor spurcat, Dagon, și l-au pus împreună cu idolul lor; iar a doua zi, intrând în capiștea lui Dagon, au găsit pe zeul Dagon căzut la pământ și zăcând cu fața în jos înaintea chivotului lui Dumnezeu. Deci, ridicându-l de la pământ, l-au pus la locul său; iar dimineața iarăși sculându-se, au intrat în capiște și au găsit pe Dagon, nu numai căzut înaintea chivotului lui Dumnezeu, dar și sfărâmat, pentru că capul și amândouă gleznele picioarelor lui erau luate fiecare deosebi și aruncate în prag, iar amândouă palmele mâinilor lui zăceau lângă ușă; astfel că numai trupul lui Dagon rămăsese.
Dar nu numai pe Dagon, zeul filistenilor, l-a pedepsit puterea lui Dumnezeu, care era cu chivotul, ci și pe toți filistenii și pământul lor, căci i-a lovit pe ei, de la mic până la mare, cu neobișnuite boli și cu bube pline de puroi în locurile lor cele tăinuite și din această pricină mureau mulți, iar cei ce erau vii, aceia pătimind de rănile cele cumplite, scoteau țipete de durere, încât glasul strigării lor se suia până la cer. Incă și pământul se umpluse de șoareci care mâncau toate și din această pricină se împuțise de mulțimea șoarecilor. Și cunoscând filistenii că Dumnezeul lui Israel îi pedepsește pentru chivotul Său luat de ei în robie, l-au trimis pe el chiar și nevrând iarăși la israeliteni, însoțit cu daruri de aur, precum scrie pe larg despre aceasta în cele dintâi cărți ale împăraților. Noi însă să ne întoarcem la povestirea care ne stă înainte, despre Sfântul Proroc Samuel.
După războiul acela și după moartea lui Eli – preotul și judecătorul lui Israel – și a fiilor lui, israelitenii au fost 20 de ani sub jugul robiei filistenilor, stăpâniți de vrăjmașii lor și dându-le lor dajdie. Iar după 20 de ani, văzând Dumnezeu primejdia poporului Său cel strâmtorat de filisteni, S-a milostivit spre dânșii și a voit să-i izbăvească pe ei din mâinile vrăjmașilor lor. Deci a ridicat mai întâi între ei pe propovăduitorul pocăinței, pe acest credincios rob și preot al său, pe prorocul Samuel; pentru că în alt chip nu voia Domnul să miluiască pe poporul Său, decât după ce mai întâi s-ar fi pocăit ei. Sfântul Samuel propovăduia la toate semințiile lui Israel, zicând: „Dacă vă întoarceți cu toată inima către Domnul, lepădați zeii cei străini din mijlocul vostru și dumbrăvile lui Astarot și gătiți-vă inimile spre Domnul, slujindu-I Lui singur, și El vă va izbăvi pe voi din mâinile celor de altă seminție”. Și au ascultat popoarele cuvintele lui Samuel și au crezut în el, pentru că îl știau din copilăria lui și cunoșteau că vorbele lui erau nemincinoase. Atunci fiii lui Israel au lepădat zeii cei străini ai lui Baal și dumbrăvile lui Astarot, și au început a sluji numai Domnului. Iar pe Sfântul Samuel îl aveau ca un proroc și preot al lui Dumnezeu, judecător și îndreptător. Deci Sfântul Samuel a poruncit ca să se adune la dânsul toți israelitenii, în cetatea Masifat, la un munte înalt, ca acolo să facă cu pocăință rugăciune sobornicească către Dumnezeu. Și adunându-se popoarele lui Israel la Samuel, prorocul lui Dumnezeu, și rugându-se, posteau și își mărturiseau păcatele, zicând: „Am greșit înaintea Domnului”. Iar Sfântul Samuel, ca un preot, aducea jertfă lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lor.
Atunci filistenii cei de altă seminție, auzind de adunarea popoarelor lui Israel și socotind că gătesc război împotriva lor, au năvălit fără de veste asupra lor înarmați în putere, vrând să-i piardă desăvârșit. Și auzind fiii lui Israel că vrăjmașii sunt aproape, s-au temut foarte și au zis către Samuel, prorocul lui Dumnezeu: „Nu tăcea, ci roagă-te către Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne izbăvească din mâinile celor de altă seminție”. Iar Sfântul Samuel îi întărea pe ei, ca să nu fie fricoși, ci numai să se roage Domnului și să nădăjduiască spre El. Și se ruga și el însuși cu dinadinsul pentru ei, înălțând arderi de tot, iar Domnul l-a ascultat pe el. Și încă neisprăvind Samuel jertfa, cei de altă seminție se apropiaseră de ei. Dar Dumnezeu a tunat tare în ziua aceea asupra celor de altă seminție, slobozind asupra lor tunete și fulgere înfricoșătoare, încât ei, tulburându-se de frică, au căzut înaintea israelitenilor.
Și ieșind bărbații israeliteni din cetatea Masifat, au gonit pe vrăjmașii lor și i-au bătut, fugărindu-i până în valea Betfor. Și au bătut israelitenii pe filisteni, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Samuel, plăcutul Lui, și pentru pocăința lor. Astfel a smerit Domnul pe cei de altă seminție înaintea poporului Său, iar ei n-au mai îndrăznit să meargă în hotarele lui Israel în toate zilele lui Samuel, și cetățile ce le luaseră de la israeliteni le-au întors înapoi. Deci era pace poporului lui Dumnezeu în toate zilele judecății și stăpânirii Sfântului Samuel, căci povățuia bine pe toți israelitenii, cercetând cetățile și îndreptând pe cei ce aveau trebuință de îndreptare, judecând drept, fără de plată, pentru că de la nimeni nu primea daruri și nici nu judeca căutând la față. Iar întoarcerea lui era la Armatem unde s-a născut, că acolo era casa lui. Acolo judeca el pe Israel și tot acolo a zidit altar Domnului.
Și judecând Sfântul Samuel pe Israel mulți ani, a îmbătrânit și a pus în locul său pe doi fii ai săi, pe Ioil și Avia, ca să fie judecători popoarelor. Dar ei n-au voit să umble în căile lui, ci s-au abătut în urma lăcomiei și au început a lua daruri de la cei ce căutau judecăți, a judeca cu plată și a face judecăți nedrepte. Deci bărbații lui Israel au mers la Sfântul Samuel și i-au zis: „Iată, tu ai îmbătrânit, iar fiii tăi nu umblă pe calea ta; deci să pui împărat peste noi, ca să ne judece și să ne îndrepteze, precum și celelalte neamuri au împărații lor”. Aceste cuvinte n-au fost plăcute înaintea lui Samuel, pentru că nu cereau ca să-și pedepsească pe fiii săi sau să-i îndepărteze de la judecătorie, lucru care era gata să-l facă, ci cereau să le pună împărat. Iar poporul stătea asupra lui, zicându-i: „Dă-ne împărat, ca să ne judece”. Atunci Samuel s-a rugat către Domnul, iar Domnul a zis: „Ascultă glasul popoarelor acestea și fă precum cer, că nu te-au defăimat pe tine, ci pe Mine, ca să nu împărătesc peste ei. Spune-le însă stăpânirea împăratului care va împărați peste dânșii”.
Și a grăit Samuel către popoare: „O, bărbați ai lui Israel, să știți cum va stăpâni peste voi împăratul pe care îl cereți. El va lua pe fiii voștri și îi va face slujitorii lui. Îi va îmbrăca în arme, pe cai îi va pune și le va porunci să alerge înaintea caretelor sale. Îi va pune polcovnici și sutași și încă îi va și robi. Îi va face să are țarinile sale, îi va pune secerători secerișurilor sale, culegători viilor sale și lucrători la toate lucrurile plăcute lui. Fetele voastre le va lua la fierberile de mirosuri, la bucătării și la pitarii. Satele, viile, măslinișurile și toate bunătățile voastre le va lua și le va da slugilor sale; iar semințele, viile și țarinile ce vă vor rămâne vouă le va zeciui, ca din acelea să-i dați a zecea parte. Asemenea și slugile și dobitoacele voastre cele mai bune le va lua de la voi pentru el, și voi veți fi robii lui și veți striga îngreuiați de împăratul vostru în zilele acelea, dar Domnul nu vă va auzi, pentru că singuri ați poftit împărat pentru voi”. Astfel grăindu-le Sfântul Samuel, popoarele nu au voit să asculte cuvintele lui, ci strigau către dânsul, zicând: „Vrem împărat, ca să fim și noi cum sunt celelalte neamuri, ca să ne judece pe noi împăratul nostru și să iasă la război înaintea noastră împotriva vrăjmașilor”. Iar Sfântul Samuel le-a poruncit să se ducă fiecare la locul lui, până ce Dumnezeu le va arăta un bărbat vrednic de împărăție.
Și era în seminția lui Veniamin, în cetatea ce se numea Gava, un om pe nume Chiș, și acela avea un fiu pe care îl chema Saul, frumos la mărimea statului și bun. Și nu era altul între fiii lui Israel mai bun decât el. Deci se pierduseră asinii lui Chiș și a trimis Chiș pe Saul, fiul său, cu o slugă, să-i caute. Iar ei căutându-i și străbătând pretutindeni, nu-i găseau, apoi s-au apropiat de muntele Sifa, unde era cetatea Armatem, patria și casa Sfântului Samuel. Și a zis Saul către sluga sa: „Să ne întoarcem acum acasă la tatăl meu, că mi se pare că se întristează mai mult pentru noi decât pentru asini”. Și i-a zis sluga: „Iată, aici în cetate este omul lui Dumnezeu, cel mai înainte-văzător, care spune celor ce se duc la dânsul, cele ce au să fie; deci să mergem la dânsul, poate ne va spune unde vom putea afla asinii”. Și au mers la omul lui Dumnezeu. Însă Domnul spusese mai înainte Sfântului Samuel toate despre Saul și i-a poruncit, ca pe acela să-l ungă împărat al lui Israel.
Și văzând Sfântul Samuel pe Saul, fiul lui Chiș, l-a primit cu dragoste și i-a zis să nu se mâhnească pentru asini, că acum s-au aflat. Deci l-a odihnit la el în ziua și noaptea aceea. Iar a doua zi, slobozindu-l pe el, a luat un vas cu untdelemn și l-a turnat pe capul lui Saul, apoi l-a sărutat și i-a zis: „Iată, Domnul te-a uns pe tine pentru a împărăți popoarele cele din Israel. Și vei împărați peste popoarele Domnului și le vei mântui din mâinile vrăjmașilor lor dimprejur”.
Această ungere s-a făcut în taină, ca o prorocie a împărăției lui Saul ce avea să fie. Și a spus Sfântul Samuel lui Saul cel uns toate cele ce aveau să i se întâmple în cale, zicându-i: „Acest semn să-ți fie că Domnul te-a uns împărat; când vei pleca astăzi de la mine, vei afla doi bărbați lângă mormântul Rahilei, în hotarele lui Veniamin în Silom, care îți vor zice: «S-au aflat asinii pe care îi căutați și tatăl tău a lepădat grija pentru asini, iar acum se îngrijește foarte mult de voi!» Apei, când vei pleca de la acei doi bărbați și vei merge la dumbrava Taborului, vei afla acolo trei bărbați suindu-se la Dumnezeu în Vetim cu aducere de jertfe, unul aducând trei capre, altul ducând trei saci de pâine, iar al treilea, un foaie cu vin. Aceia ți se vor închina și îți vor da ție două pâini. Apoi te vei sui în muntele Domnului și vei întâmpina ceata prorocilor. Acolo se va pogorî peste tine Duhul Domnului și vei proroci cu dânșii. Pe aceste semne când le vei vedea împlinindu-se, după cuvântul meu, să știi că Dumnezeu este cu tine!”. Și plecând Saul de la Sfântul Samuel, toate i s-au întâmplat așa precum i le spusese prorocul.
După aceasta, Sfântul Samuel a poruncit tuturor popoarelor să se adune la Domnul în cetatea Masifat. Deci, ducându-se și el acolo, a zis către fiii lui Israel: „Așa grăiește Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu sunt Cel ce am scos pe părinții voștri din pământul Egiptului și v-am scos pe voi din mâinile lui Faraon și de la toți împărații care vă mâhneau. Iar voi M-ați defăimat astăzi pe Mine, Dumnezeul vostru, Cel ce v-am mântuit de toate răutățile și ziceți că vă trebuie împărat, ca să domnească peste voi. Deci să fie după dorința voastră”. Zicând acestea Samuel, a pus înaintea Domnului toate semințiile lui Israel, după steagurile lor și a început a arunca sorți, din care seminție să le aleagă împărat; și a căzut sorțul pe seminția lui Veniamin. Apoi a aruncat iar sorți întru seminția aceea peste bărbații cei vestiți, și a căzut sorțul pe Saul, fiul lui Chiș. Și îl căutau pe Saul prin mijlocul lor, dar nu l-au aflat, pentru că se ascunsese într-o casă, făcându-se nevrednic de o cinste înaltă ca aceea, și fugea de dânsa. Dar Domnul l-a făcut arătat, iar popoarele alergând împreună cu Samuel, l-au luat de acolo și, aducându-l, l-au pus în mijlocul soborului. Și era la statură mai înalt decât toate popoarele. Și a zis Samuel către popor: „Vedeți pe cine a ales Domnul, că nici unul din voi nu este ca el”. Deci toate popoarele s-au bucurat și au strigat: „Să trăiască împăratul nostru!”.
Atunci Samuel a pus înaintea popoarelor legi împărătești, a scris o carte din acele legi și a pus-o înaintea Domnului. Dar nu s-a întărit atunci desăvârșit împărăția lui Saul, fiindcă erau unii care cârteau și nu se învoiau. Atunci Samuel a eliberat toate popoarele, ducându-se fiecare la locul său. Deci s-a dus și Saul la casa sa, în cetatea care se numea Gava, și s-au dus cu dânsul și fiii celor puternici, ale căror inimi le plecase Domnul spre Saul. Iar fiii celor potrivnici au zis: „Oare acesta ne va izbăvi din mâinile vrăjmașilor noștri?”. Și îl necinsteau pe el, neaducându-i daruri, dar Saul se făcea că nu aude ocările lor.
Iar după o lună, Naas, împăratul amonitenilor, a venit cu putere mare asupra cetății care se numea Iavis a Galaadiei, cea din ținutul lui Manase, și a tăbărât asupra ei cu tărie. Iar cetățenii cei înconjurați, văzând puterea cea mare a lui Naas, i-au zis: „Să ne pui așezământ și noi îți vom sluji ție”. Iar Naas le-a răspuns: „Așezământul pe care îl voi pune este acesta, că voi scoate fiecăruia din voi ochiul cel drept și voi pune ocară asupra lui Israel”. Atunci cetățenii au trimis la Saul, rugându-l să le ajute și să-i scape din înconjurarea aceea. Iar Saul a trimis îndată în toate hotarele lui Israel, și, adunând degrabă oaste multă și luând cu dânsul și pe Sfântul Proroc Samuel, s-a dus fără de veste asupra lui Naas, împăratul amonitenilor. Și a năpădit asupra lui foarte de dimineață, a biruit oastea lui și a izgonit-o, omorând chiar și pe împărat.
Atunci popoarele lui Israel au zis către prorocul lui Samuel: „Cine este cel ce zicea să nu împărătească Saul peste noi? Dați-ni-i nouă pe aceia ca să-i ucidem”. Dar Saul a zis: „Să nu moară nici unul pentru mine în ziua de acum, că Domnul a făcut astăzi mântuire întru Israel”. Iar Sfântul Samuel a grăit către popoare: „Veniți să mergem în Galgal și să înnoim acolo împărăția!”. Deci toate popoarele s-au dus acolo și Samuel a uns în fața tuturor pe Saul la împărăție înaintea Domnului. Și au jertfit acolo înaintea Domnului jertfele cele de pace, veselindu-se Saul foarte mult și împreună cu dânsul toți bărbații lui Israel.
Și veselindu-se popoarele pentru împăratul lor cel pus din nou, cu care câștigaseră biruința asupra amonitenilor, Sfântul Samuel a zis către dânșii: „Iată, am ascultat glasul vostru pentru toate câte mi-ați zis mie și v-am pus împărat. Iată, acum împăratul merge înaintea voastră, iar eu am îmbătrânit mergând cu voi din tinerețile mele până în ziua de astăzi; de aceea, să-mi spuneți acum înaintea lui Dumnezeu și înaintea unsului Lui, împăratul vostru: Am luat eu de la cineva din voi vreun vițel, vreun asin sau altceva? V-am făcut eu vreo strâm-bătate sau silă sau am luat din mâinile cuiva plată sau oricare dar? Spuneți dacă am făcut ceva din acestea și vă voi întoarce”.
Popoarele au zis către dânsul: „Nu ne-ai făcut strâmbătate în nimic, nici ne-ai silit, nici ne-ai jefuit, nici plată n-ai luat de la noi, nici oarecare daruri”. Samuel a zis către dânșii: „Martor este Domnul în această zi și unsul Lui, împăratul vostru, că n-ați avut pricini asupra mea, pentru care v-ar fi trebuit împărat, de vreme ce singur Domnul era împăratul vostru și vă povățuia prin feluriți judecători, scăpându-vă din mâinile vrăjmașilor voștri. Dar ca să înțelegeți că răutatea voastră este mare înaintea Domnului, fiindcă ați cerut împărat, iată, îndată veți vedea semnul”. Zicând aceasta, a început a se ruga Domnului. Și ziua era senină și uscată, fiind vreme de seceriș, dar deodată au început tunete mari, fulgere înfricoșate și nori, și s-a vărsat ploaie puternică, încât s-au temut toate popoarele de Domnul și de Samuel.
Atunci ei au zis către Samuel: „Roagă-te Domnului Dumnezeului Tău pentru noi, robii tăi, ca să nu murim, pentru că vedem că am adăugat această răutate la păcatele noastre, cerând împărat”. Și a zis Sfântul Samuel către ei: „Nu vă temeți, că Domnul nu va părăsi poporul Său. De acum fiți lângă împăratul vostru și slujiți Domnului cu toată inima voastră și faceți voia Lui, voi cu împăratul vostru, iar eu nu voi înceta a mă ruga Domnului pentru voi, numai să vă temeți de Dânsul, să-i slujiți în adevăr, știind toate minunile și facerile de bine ce v-a făcut vouă. Iar dacă veți începe a face rele, atunci veți pieri împreună cu împăratul vostru”. Astfel zicând Sfântul Samuel către popoare, a lăsat puterea judecătoriei și lua aminte numai la slujirea jertfei.
Iar Saul împărățind în Israel, a început după o vreme a se îndărătnici și a mânia pe Dumnezeu. Și a îndrăznit a se atinge de rânduiala preoțească, ca să aducă jertfe lui Dumnezeu fără Samuel, preotul Lui. Incă s-a arătat și neascultător poruncii Domnului, când i-a poruncit prin gura prorocului Său Samuel să meargă și să piardă poporul lui Amalec, pentru o răutate veche a lor; că, mergând popoarele de la Egipt la pământul făgăduit, le-au făcut mare împiedicare pe cale. Și i-a poruncit, zicându-i: „Să nu cruți pe nimeni din ei, să-i ucizi de la parte bărbătească la parte femeiască, de la cei tineri până la cei ce sug piept, de la capre până la oi și de la cămile până la asini”.
Și adunând împăratul Saul oaste multă, a mers asupra țării lui Amalec și, biruind puterea acelora și robindu-le țara, a prins viu pe Agag, împăratul lor, și a ucis cu sabia tot poporul lui Amalec, pe bătrâni și pe tineri, pe femei și pe bărbați, iar pe împărat l-a cruțat. Și au luat Saul și poporul lui pentru ei cele mai bune din turmele lor, și numai pe cele proaste și defăimate le-au prăpădit. Asemenea și toate bunătățile lor le-au jefuit pentru ei, nepăzind porunca Domnului, ca să nu cruțe nimic, nici să ia pentru ei, ci toate să le dea pierzării. Apoi a fost cuvântul Domnului către prorocul Samuel, zicând: „M-am căit că am uns pe Saul la împărăție, deoarece s-a întors de la Mine și cuvintele Mele nu le-a păzit”. Și s-a mâhnit Samuel pentru Saul și a strigat către Domnul, rugându-se toată noaptea pentru el.
Și sculându-se Samuel de dimineață, a mers întru întâmpinarea israelitenilor care se întorceau de la război, și a aflat pe Saul în Galgal; și iată, acolo înălța singur Domnului ardere de tot. Și văzând împăratul Saul pe Sfântul Samuel, i-a zis: „Binecuvântat ești tu Domnului, că am făcut toate câte mi-a grăit Domnul prin tine”. Sfântul i-a zis: „Ce este glasul turmelor acestea în urechile mele și glasul dobitoacelor pe care îl aud?”. Impăratul a zis: „Le-am adus de la Amalec, că cele ce erau bune le-au cruțat popoarele și le-au adunat; iar cele ce erau mai proaste le-am ucis”. Sfântul Samuel i-a zis: „Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului în toate câte ți-a grăit și te-ai pornit spre câștiguri și ai făcut vicleșug înaintea Domnului?”. Și Saul a zis către Samuel: „Am ascultat glasul Domnului și am făcut precum mi-a poruncit. Am dezrădăcinat pe Amalec, iar pe Agag, împăratul lor, l-am prins și l-am adus viu. Iar popoarele au luat pradă cele mai bune oi și bivoli din turme, pentru arderea cea de tot și pentru jertfa lui Dumnezeu”.
Deci Sfântul Samuel a zis către Saul: „Oare sunt plăcute lui Dumnezeu arderile de tot și jertfele voastre? Nu era oare mai bine să asculți porunca Domnului? Ascultarea este mai bine primită Lui decât toate jertfele și grăsimile cele de berbeci. Precum este păcatul de vrăjitorie, tot așa este și păcatul de împotrivire la porunca Domnului; precum este păcatul închinării la idoli, așa este și păcatul călcării poruncilor Domnului. Iar de vreme ce tu ai defăimat cuvântul Domnului, te va defăima și pe tine Domnul și casa ta nu va împărăți întru Israel”. Saul a zis: „Am greșit de am călcat cuvântul Domnului și cuvintele tale, pentru că m-am temut de popoare și am ascultat glasul lor. Dar mă rog ție, rabdă greșeala mea și te întoarce cu mine la jertfă, ca să mă închin lui Dumnezeu înaintea ochilor tăi”. Iar Sfântul Samuel și-a întors fața, vrând să plece de la el, dar Saul l-a apucat de marginea hainei și a rupt-o, trăgând la sine pe omul lui Dumnezeu.
Deci i-a zis lui Sfântul Samuel: „Domnul a rupt astăzi împărăția lui Israel din mâna ta și o va da aproapelui tău, cel mai bun decât tine”. Și a zis Saul către Sfântul Samuel: „Am greșit Domnului, dar nu mă rușina acum înaintea bătrânilor lui Israel și înaintea poporului meu; deci întoarce-te cu mine, ca să mă închin Domnului Dumnezeului tău”. Și s-a întors Samuel cu Saul și s-au închinat. Apoi el a zis către Saul: „Să-mi aduceți aici pe Agag, împăratul lui Amalec”. Și a venit Agag la dânsul tremurând și a zis: „O, cât de amară este moartea!”. Sfântul Samuel a zis către Agag: „Precum sabia ta a făcut fără de fii pe femei, tot astfel va rămâne și maica ta fără de fii”. Atunci Samuel a înjunghiat pe Agag înaintea Domnului în Galgal, nu ca și cum l-ar fi chinuit, ci împlinind porunca Domnului. După aceea, Samuel s-a dus în Armatem și Saul s-a dus la casa sa în Gava. Și n-a mai văzut Sfântul Samuel pe împăratul Saul până în ziua morții sale, dar plângea pentru dânsul, fiindu-i jale de pierzarea lui.
Iar după câtva timp, Domnul a zis către Samuel: „Până când plângi tu pe Saul, pe care eu l-am lepădat, ca să nu împărătească în Israel? Umple cornul tău de untdelemn și mergi în Betleem la lesei, că între fiii lui am aflat vrednic de împărăție”. Și a zis Sfântul Samuel: „Cum voi merge? Că va auzi Saul și mă va ucide?”. Domnul i-a zis: „Ia o junincă și, ducând-o acolo, vei zice: «Am venit să aduc jertfă Domnului»; și vei chema la jertfă pe lesei și pe fiii lui. Iar eu îți voi arăta ție cele ce vei face și-mi vei unge pe acela ce-ți voi zice”. Deci Samuel a făcut după cuvântul Domnului, a mers în Betleem și cei mai bătrâni s-au înspăimântat de venirea lui și au ieșit în întâmpinarea lui și i-au zis: „O, înainte văzătorule, oare cu pace este intrarea ta?”. Și a zis sfântul: „Pace! Am venit să aduc jertfa Domnului; deci sfințiți-vă prin înfrânare și prin rugăciune și să veniți la mine ca să fac jertfă”.
Iar după săvârșirea jertfei, Sfântul Samuel mergând în casa lui lesei, i-a poruncit să aducă la dânsul pe fiii săi unul câte unul. Deci lesei a adus la proroc pe Eliav, cel mai mare fiu al său. Și a întrebat prorocul pe Domnul, rugându-se către Dânsul întru sine, dacă acesta este cel înainte ales de Dânsul la împărăție. Și a zis Domnul lui Samuel: „Nu căuta la fața lui, nici la mărimea statului lui, căci l-am lepădat pe el; pentru că eu nu judec căutând la față. Omul caută la față, iar Dumnezeu caută la inimă”. Apoi lesei a chemat pe Amina -dab și l-a pus pe el înaintea feței lui Samuel, care a zis: „Nici pe acesta nu l-a ales Domnul”. Și a adus lesei pe Sama, și a zis prorocul: „Nici pe acesta nu l-a ales Domnul”. Deci lesei a adus pe cei șapte fii ai săi înaintea lui Samuel, și a zis Samuel către dânsul: „N-a ales Domnul dintre aceștia”.
Apoi Samuel iarăși a zis către lesei: „Nu mai ai alți fii?”. lesei a zis: „Mai am încă unul mic, dar acesta paște oile la iarbă”. Samuel a zis către lesei: „Trimite și adu-l aici pe el, că nu vom ședea până ce va veni el aici”. Și trimițând lesei, a adus pe David. Iar acesta era rumen și frumos la ochi și la față. Și a zis Domnul către Samuel: „Scoală-te și-l unge pe el, că acesta este”. Deci Samuel a luat cornul cu untdelemn și l-a uns împărat în mijlocul fraților lui. Și a zburat duhul Domnului peste David dintru acea zi și după aceea. Și sculân-du-se Samuel, s-a dus în Armatem, în casa sa, unde săvârșind zilele bătrâneților sale, a adormit cu somn de moarte. Deci adunându-se tot Israelul, l-a plâns pe el și l-a îngropat acolo, în casa cea din Armatem.
Pe acest Sfânt Proroc Samuel l-a fericit cu laude Isus Sirah, zicând: „Samuel, prorocul Domnului, cel iubit de Domnul, a ridicat împărăția și a uns pe Saul și pe David peste poporul Lui. Cu legea Domnului a judecat adunarea și a cercetat Domnul pe lacov prin rugăciunile lui. Și a fost cunoscut întru credința sa că este proroc credincios. El a chemat pe Domnul cel puternic, când îl împresurau vrăjmașii lui împrejur, iar Domnul a tunat din cer, și cu glas mare a făcut auzit glasul Lui. El a pierdut pe stăpânitorii Tirului și pe toți boierii filistenilor. Mai înainte de sfârșitul său, Samuel s-a mărturisit înaintea Domnului și a unsului Lui, că din averi și până la încălțăminte n-a luat de la nimeni ceva, și nu i-a făcut lui ocară nici un om. După adormirea sa a prorocit și a arătat împăratului Saul sfârșitul lui. Apoi a înălțat din pământ glasul său prin prorocie, pentru ca să piardă fărădelegile popoarelor”. Acestea le-a zis Sirah, iar noi, păcătoșii, nădăjduind ca, prin rugăciunile acestui sfânt plăcut al lui Dumnezeu, să câștigăm iertare de păcate și mântuire, slăvim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe un Dumnezeu în Treime, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Notă. Cum, după adormirea sa, Sfântul Proroc Samuel a spus împăratului Saul moartea, caută despre aceasta în cartea împăraților, în cap. 28. Iar în 11 zile ale lunii martie, caută la pătimirea Sfântului Mucenic Pionie, spre sfârșitul istoriei pătimirii lui.
