Articole

Platformă online pentru victimele violenței sexuale

Victimele violenței sexuale pot cere ajutor pe platforma aleg-romania.eu, în cadrul unui proiect finanțat cu bani norvegieni.

Pe această platformă, victimele pot vorbi, sub acoperirea anonimatului, cu un psiholog. Totodată, ele pot merge și la centrul-pilot deschis de asociația ALEG la Sibiu, unde beneficiază de consilieră psihologică gratuită, precum și de reprezentare juridică, dacă se hotărăsc să depună plângere împotriva agresorului.

Citește și: Femeile bătute, neglijate de Ministerul Muncii la reorganizare. Ce răspunde ministerul

Amintim că 24% dintre femeile din România au fost bătute, violate sau expuse unei alte forme de violență sexuală, până la împlinirea vârstei de 15 ani, arată un studiu din 2014 al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a UE. De asemenea, cel puţin 15% dintre românce au fost bătute cel puţin o dată de partenerul lor, iar în 14 judeţe nu există adăposturi pentru victimele violenţei domestice.

Cel mai adesea, victimele păstrează tăcerea asupra abuzului, din cauza normelor sociale, ce fac ca ruşinea şi vina să planeze asupra victimei şi nu a agresorului, din cauza unor noi situații traumatizante la care este supusă victima atunci când merge să depună plângere și din cauză că nu există servicii specializate care să le ofere oamenilor sprijin și consiliere, arată ALEG.

Citește și: RAPORT. O femeie din trei în UE cade victimă violenţelor fizice sau sexuale

Totodată, asociația organizează o caravană de informare timp de 10 luni, în 10 localități din județele Sibiu și Mureș, care cuprinde sesiuni educative pentru 700 de liceeni și tineri cu vârste între 14 și 29 ani și întâlniri de informare pentru 50 de specialiști de la nivel local care, prin prisma profesiei, au o probabilitate mai ridicată de a veni în contact cu victime ale violenței sexuale.

Citește și: România semnează Convenția de la Instanbul, prin care femeile sunt protejate de violența domestică

Duminică, peste 100 de persoane au protestat, în Capitală, față de violența pe străzi. Oamenii au afișat mesaje precum: ”Nu avem nevoie de validarea ta!”, ”Nu depăși limita!”, ”Corpul meu nu este spațiu public!”, “Strada nu este a ta!”, “ Nu ies pe stradă pentru amuzamentul tău!” , “Nu mă simt flatată să fiu agresată!”, “Hărțuirea este violență!”, “Solidaritate”, “Eu nu hărțuiesc! Tu?”, “ Rupem tăcerea! Este vremea să vorbim despre hărțuirea stradală! ACUM!”, “Is NEVER ok to harass people! So stop doing it!”, “sancțiuni prin lege pentru hărțuirea stradală”, “Strada este și a mea!”. Protestul a fost organizat de Centrul FILIA și susținut de Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen (ALEG), Asociația FRONT, Societatea de Analize Feministe AnA, Centrul Parteneriat pentru Egalitate (CPE), Asociația E-Romnja.
articol preluat de pe http://m.romanialibera.ro/

VIDEO CENTRU PILOT DE CONSILIERE ÎMPOTRIVA VIOLENȚEI SEXUALE LA SIBIU

Un serviciu de suport specializat pe violența sexuală a fost lansat astăzi la Sibiu. Serviciul este de interes național pentru că include prima platforma de consiliere online pentru victimele violenței sexuale prin care oricine poate accesa informații și îndrumare gratuită în timp real pe www.aleg-romania.eu.

Șase la sută dintre femeile din România au fost supuse la o formă de violență sexuală după vârsta de 15 ani. 24% dintre femei afirmă că au fost supuse la violență fizică sau sexuală de către un adult înainte de vârsta de 15 ani (conform unui studiu din 2014 al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene), ceea ce înseamnă aprox. 13.500 de femei doar în județul Sibiu. Majoritatea cazurilor rămân însă neraportate, iar agresorii pot continua nestingheriți să abuzeze.

Când ne referim la violență sexuală vorbim nu doar de viol, ci de orice interacțiune de natură sexuală ce nu este bazată pe consimțământ – săruturi și atingeri nedorite, exhibiționism, adresări obscene. Poate avea loc pe stradă, la locul de muncă, la școală sau în familie. Chiar și pe internet. De ce tac victimele? Din cauza normelor sociale (ce fac ca ruşinea şi vina să planeze asupra victimei şi nu a agresorului), din cauza dublei victimizări (când o victimă care depune plângere este supusă unor noi situaţii traumatizante pe parcursul procedurilor pe care le are de parcurs) şi din cauza lipsei serviciilor specializate unde victimele să beneficieze de suport şi consiliere, să fie ascultate și îndrumate, fără a fi blamate sau judecate.

Asociatia A.L.E.G. a demarat în 2014 un serviciu pilot de consiliere care oferă gratuit consiliere psihologică, asistență și reprezentare juridică, precum și decontarea certificatelor medico-legale pentru victimele violenței sexuale. Pentru a ușura accesul victimelor la informare, A.L.E.G. a demarat primul serviciu din România de consiliere online pe tema violenței sexuale, unde victimele pot discuta în timp real cu un psiholog, sub protecția anonimatului. Victimele pot accesa serviciul prin înregistrare pe platforma disponibilă pe site-ul A.L.E.G. http://aleg-romania.eu/consiliere/. Acest serviciu de consiliere online suplinește lipsa unor linii telefonice de urgență specializate pentru victime, linii care ar trebui să existe, conform prevederilor legislației de la nivel european.

În paralel, A.L.E.G organizează o caravană de informare timp de 10 luni, în 10 localități din județele Sibiu și Mureș, care cuprinde sesiuni educative pentru 700 de liceeni și tineri cu vârste între 14 și 29 ani și, respectiv, întâlniri de informare pentru 50 de specialiști de la nivel local care, prin prisma profesiei, au o probabilitate mai ridicată de a veni în contact cu victime ale violenței sexuale: asistenți sociali, cadre medicale, psihologi, polițiști și preoți. Scopul caravanei este de a mări accesul la informații legate de prevenire și accesul la servicii de suport pentru victimele violenței sexuale, în special pentru tineri. Mitropolia Ardealului si-a aratat disonibilitatea de a sustine caravana si dialogul cu preotii la nivel local.

INFORMATII SUPLIMENTARE
CARAVANA DE INFORMARE PRIVIND VIOLENȚA SEXUALĂ
Durata: octombrie 2014 – iunie 2015
Arie: 10 localităţi din județele Sibiu şi Mureş. În județul Sibiu: Sibiu, Cisnădie, Avrig, Săliște, Mediaș, Agnita. Grupuri ţintă: tineri (14-29 ani) , specialişti ce pot îndruma victima (asistenţi sociali, psihologi, medici, poliţişti, etc.)

http://embed.bambuser.com/broadcast/5021469?play_vid=5021469
articol preluat de pe http://www.oradesibiu.ro/

„Politica fără bariere“ – o iniţiativă a societăţii civile

de Mircea Kivu

Câteva zeci de organizaţii neguvernamentale au lansat campania „Politica fără bariere“, prin care încearcă să obţină punctele de vedere ale tuturor candidaţilor în legătură cu un subiect de care depinde reforma clasei politice. Este vorba, în esenţă, despre eliminarea barierelor legislative din calea înfiinţării noilor partide.

Cele 7 propuneri concrete sunt: (1) formarea partidelor politice cu minimum trei membri fondatori, fără criteriu de teritorialitate; (2) introducerea cerinţei de a prezenta un număr rezonabil de semnături la depunerea oricărei candidaturi, pe listă de partid sau independentă, indiferent de tipul de alegeri; (3) abrogarea prevederilor care permit partidelor politice să primească cu prioritate sedii de la autoritățile publice locale; (4) stabilirea unor condiții similare pentru candidați independenți şi partide politice privind participarea în alegeri și obținerea unui mandat în consiliile locale şi județene; (5) eliminarea depozitului financiar pentru validarea candidaturilor pentru Parlament; (6) finanțarea de la bugetul public a tuturor partidelor politice, proporțional cu numărul de voturi, indiferent dacă sunt sau nu parlamentare; (7) eliminarea prevederilor care interzic cetățenilor să semneze pentru susținerea a mai mult de un candidat sau partid.

Ideea principală este reducerea la trei a numărului persoanelor care trebuie să semneze pentru înfiinţarea unui partid (legea actuală cere 25.000 de semnături, dintre care câte 700 în cel puţin 18 judeţe). În felul acesta ar deveni funcţional articolul 40 al Constituţiei, care garantează dreptul de asociere, adică acesta nu poate fi restricţionat decât în măsura în care ar aduce atingeri exercitării altor drepturi. Propunerea a stârnit unele reacţii negative: Vreţi să ne întoarcem în ’90? Să-şi facă partid fiecare nebun? Să avem buletine de vot cât cartea de telefon?

Adevărul este că inconvenientul ar apărea atunci când partidele, înfiinţate fără restricţii, ar avea unele beneficii, cum ar fi atribuirea de sedii sau subvenţionarea de către stat. Tocmai de aceea iniţiatorii campaniei au introdus propunerile complementare de condiţionare a primirii de subvenţii de numărul de voturi primite în alegeri, cu eliminarea actualei discriminări care favorizează partidele parlamentare (punctul 6) şi de abrogare a prevederilor ce permit partidelor politice să primească cu prioritate sedii (punctul 3).

Pentru a nu avea mii de competitori în alegeri, a fost introdus punctul 2, referitor la cerinţa de a prezenta un număr rezonabil de semnături la depunerea oricărei candidaturi. Noutatea constă în faptul că aceste liste de susţinători vor fi necesare pentru orice candidatură (nu doar pentru cele independente) şi în toate tipurile de alegeri (nu doar în cele pentru Parlamentul European şi preşedinte). Dacă mă întrebaţi ce înseamnă număr „rezonabil“ de semnături, aş zice că el nu trebuie să fie exagerat, ca acum (de exemplu, Comisia de la Veneţia recomandă ca numărul semnăturilor necesare să nu depăşească 1% din cel al alegătorilor, iar legea actuală cere unui candidat independent pentru funcţia de primar să prezinte un număr de semnături egal cu 2% din cel al alegătorilor), dar să fie destul de mare încât să ne asigure că partidul (sau candidatul independent) se bucură de o susţinere populară semnificativă. Cu alte cuvinte, filosofia campaniei ar fi: să desfiinţăm restricţiile de la înfiinţarea unui partid politic, după care acesta să se organizeze astfel încât să poată atrage membri şi resurse, convingând un număr important de cetăţeni că ar merita votat. Condiţionările fireşti ar fi mutate la înscrierea în competiţia electorală.

Un alt punct important este anularea interdicţiei actuale privind înfiinţarea partidelor locale sau regionale, încă o restricţionare a dreptului de asociere. Interdicţia operează prin cerinţa existenţei celor 700 de semnături din 18 judeţe. Comisia de la Veneţia este tranşantă în această privinţă: „O cerinţă privind distribuţia geografică a membrilor partidelor poate reprezenta o severă restrângere a participării politice la nivel local şi regional, incompatibilă cu dreptul la liberă asociere“ (Recomandări privind reglementarea partidelor politice – 2010, art. 81). Practic, o dată cu reducerea numărului iniţial de susţinători la trei va dispărea şi criteriul teritorial. La urma urmei, de ce n-ar fi legitim un partid care să militeze pentru promovarea identităţii culturale a maramureşenilor, sau pur şi simplu pentru realizarea unui obiectiv de interes local?

Sperăm că toţi cei 14 candidaţi vor înţelege importanţa demersului organizaţiilor societăţii civile. În prima fază, li s-a cerut să-şi exprime acordul sau dezacordul cu fiecare dintre cele 7 propuneri, şi ar fi de dorit ca aceste luări de poziţie să fie apoi argumentate în dezbateri publice. Toate acestea, în speranţa că nu vor fi uitate după 17 noiembrie.

Mircea Kivu este sociolog

articol preluat de pe http://www.romanialibera.ro/

TERRA Mileniul III

TERRA Mileniul III este o organizatie de protectie a mediului ce promoveaza programe de dezvoltare sustenabila la nivel national si international in domeniul energiei, transportului si al schimbarilor climatice.

Statutul TERRA Mileniul III (pdf)

MISIUNE

Activitatea principala a Fundatiei se inscrie in domeniul schimbarilor climatice. Lucram pentru a imbunatati politicile in acest sector si pentru a ajuta oamenii sa se adapteze la efectele schimbarilor climatice.

Concret, activitatile TERRA III urmaresc trecerea de la combustibilii fosili si energia nucleara catre eficienta energetica si utilizarea surselor regenerabile de energie, de la transportul auto catre forme de transport durabil si nepoluant, de la produse si consumuri nesustenabile catre noi tehnologii si produse prietenoase cu mediul.

Astfel de masuri incurajeaza trecerea economiei romanesti intr-o etapa noua, a sustenabilitatii si ofera garantia unui mediu mai curat si mai sanatos.

In paralel, organizatia continua cu succes activitatile de educare a copiilor si adultilor pe teme legate de schimbarile climatice si protectia mediului in general.

Pentru realizarea acestei misiuni, TERRA III sutine dezvoltarea tehnologica si economica dintr-o perspectiva durabila si propune solutii practice pentru ca activitatile noastre de zi cu zi sa aiba un impact cat mai redus asupra mediului.

articol preluat de pe http://terramileniultrei.ro/

Mişcarea ROMÂNIA FĂRĂ EI!

Manifestul RFE

Români,

Dictatura ne pândeşte din nou!

Să nu uităm lecţia istoriei recente, să nu acceptăm o nouă noapte neagră peste destinele noastre, să ne luăm în propriile mâini destinul şi să apăram libertatea câştigată cu sânge!

Tineri români, în aceste momente grele ale istoriei noastre sunteţi chemaţi să puneţi umărul la salvarea României.

VREM să traim, să învăţam, să muncim, să ne bucurăm în propria ţara! E momentul ruperii de trecut, e momentul construcţiei viitorului. Viitorul aşa cum îl vedem noi, viitor al educatiei, al bunului simţ, al respectului, al omeniei, al onestităţii, al civilizaţiei, al democraţiei. Nu vrem să stăm deoparte, vrem să ne implicăm, NOI suntem schimbarea. Resemnarea şi deznădejdea trebuie alungate. NOI suntem alternativa.

Nu vrem schimbări de faţadă! Vrem să construim, vrem ca faptele să vorbească! Nu vrem să amăgim cu imagini fabricate, vrem să construim realităţi vizibile, palpabile şi durabile! Vrem să construim VIITORUL! Vrem să construim ROMÂNIA!

Toate limitele au fost depăşite, politicul s-a întors împotriva tării. EI şi acoliţii lor au infectat ca o epidemie toate instituţiile statului. Partidele politice sunt practic inexistente, interesele personale dictează peste interesul ţării prin traseism, minciună şi demagogie. Scopul LOR este de a jefui la nesfârşit ţara, de a conduce prin dezbinare, prin învrăjbirea categoriilor sociale, prin distrugerea educaţiei. Dispreţul şi nepăsarea autorităţilor sunt menite a distruge spiritul naţional, conştiinţa civică şi orice opoziţie faţă de sistemul mafiot căţărat astăzi la conducerea României.

Nu mai putem asista nepăsători la distrugerea României. Este vremea faptelor şi a acţiunii!

De 20 de ani vedem şi AM ÎNVAŢAT ce NU trebuie făcut in România! Astăzi VENIM să facem ceea ce încă din ‘89 trebuia făcut!

George Epurescu

Bucuresti, 03.11.2010

10322738_680967425302002_6059067969226660764_n

România s-a trezit!

Clasa politica s-a trezit ameninţată până în măduva oaselor de numarul mare de cetăţeni ieşiţi în stradă. Scânteia aprinsă la Bârlad şi Roşia Montana a dus la cea mai mare mişcare civică împotriva sistemului autointitulat politic, în fapt unul infracţional. Politicienii sunt constienti de puterea cetăţenilor uniţi şi şi-au construit un sistem ermetic pentru a-şi conserva funcţiile şi privilegiile. Legile electorale interzic în practică orice candidatură independentă sau patrunderea în sistemele de partid a oamenilor cinstiţi. Grupurile de interese dictează şi societatea este ignorată, legile sunt adoptate pentru acoperirea cumulului de infracţiuni care au dus la distrugerea economiei. Sistemul corupt este cu usurinţă controlat de grupuri de interese străine, iar resursele ţării cad pradă aşa-zişilor investitori, industria este vandută ca fier vechi, iar cetăţenii activi şi responsabili sunt alungaţi din ţară prin îndemnuri venite de la cel mai înalt nivel.

Aşa cum ei se unesc, la fel trebuie să facem şi noi. Mostrele de solidaritate ale ultimelor saptămâni sunt îmbucurătoare. Însă, cu adevarat, îi sperie numai spectrul pierderii funcţiilor. Pierderea funcţiei duce la pierderea privilegiilor, a averii şi poate duce chiar la pierderea libertăţii. România s-a trezit şi stie ce vrea,schimbarea clasei politice! De unde iei alta? Pai nu o iei, societatea civilă sau neafiliată este obligată să asigure tranziţia către democraţie. Societatea trebuie să zguduie zidurile de protecţie ale sistemului şi cetăţenii să-şi ia în mâini propriul destin, să-şi construiască viitorul. Există idei, există oameni, există mecanisme. Până acum nu s-a mai intalnit o situaţie atât de favorabilă, un context intern şi internaţional favorabil cum este cel de astăzi. Este nevoie să ne adunăm şi să le punem pe masă, să le dezbatem şi să ne organizăm. Suntem mai buni decât ei, suntem mai inteligenţi decât ei, spre deosebire de ei, nouă ne pasă de interesul cetăţenilor, al comunităţii şi al individului. Pe noi nu ne interesează să parvenim, ne interesează să avem un viitor, să trăim decent într-un mediu sănătos, un mediu în care drepturile omului şi libertăţile fundamentale reprezintă principii de bază, un mediu bazat pe respectul cetăţeanului faţă de om şi al omului faţă de cetăţean! Uniţi, Salvăm! Uniţi, Schimbăm!

NE LUĂM ŢARA ÎNAPOI !

Nu mai există niciun loc în societatea româneasca neafectat de corupţie, incompetenţă, nepotism, jaf. Azi nu avem rolul de a dezvolta, ci mai intâi pe acela de a repara, de a reclădi fundaţia democraţiei, fundaţie pe baza căreia vom începe reconstrucţia ţării, reconstrucţie bazată pe dialog şi transparenţă, pe respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Căpuşarea totală a instituţiilor de stat, legiferarea pentru protejarea conducătorilor corupţi şi a grupurilor infracţional-economice, acapararea justiţiei de către corupţi şi interlopi ne-au aruncat în pragul unui nou tip de dictatură, susţinută şi cu ajutorul manipulării prin presă, ameninţare şi inducerea unei frici generalizate cu scopul de a înfrange orice rezistenţă şi de a îngropa orice speranţă. “

Ei” ne-au adus în această situaţie, “ei” ne-au păcalit, ne-au minţit, ne-au amăgit; “ei”, clasa politică, acoliţii lor, structurile create pentru a ne manipula şi pentru a ne învrăjbi. Nu mai avem repere de moralitate, de integritate, de curaj. Români, lucrurile nu pot fi lăsate asa! Ne vom trezi sclavi în propria ţară, România va deveni o puşcărie în aer liber! În România ultimilor 70 de ani s-a creat o adevărată psihoză fatalistă legată de ideea că altcineva este responsabil de soarta şi de felul de a trăi al cetăţeanului decât el însuşi, că cetăţeanul nu poate face nimic pentru a-i fi respectate alegerile. Căutam numai vinovaţi, niciodată soluţii. Asociaţia “România fără ei” vine să semnaleze această atitudine păguboasă şi să îţi amintească drepturile pe care le ai, printre ele acela de a decide singur ce faci cu viaţa ta şi felul în care vrei să trăieşti. Cunoaşterea şi exercitarea drepturilor constituţionale, ale drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale reprezintă mijloacele de găsire a soluţiilor. Nu mai sta deoparte! Prin exemplu personal, prin tenacitate, curaj, inteligenţă putem schimba lucrurile. Stim cine sunt “ei”, îi cunoaştem, le cunoaştem metodele, nu ne mai păcălesc. Încetează să dai vina pe “ei”, încetează să fii complice! Avem un viitor de construit! Viitorul nostru!

“Vedem şi AM ÎNVATAT ce NU trebuie făcut în România!”

“Astăzi oamenii serioşi ai ţării nu mai stau deoparte!”

Politicienii noştri nu sunt acolo ca să construiască, să ne reprezinte, ci ca să-şi gasească scop în viaţă, să ajungă la ciolan şi să ţină de el tot restul vieţii. Extrem de puţini sunt cei care într-adevar au avut conştiinţă civică şi, care trebuiau să fie ori geniali ori să aibă un obraz extrem de gros pentru a nu renunţa la primul val de atacuri ale impostorilor vehemenţi. Piaţa Universităţii, Indignaţii din Spania, manifestanţii de pe intreg globul au reînviat spiritul civic, au deschis inimile şi minţile. Pentru ce spectacolul grotesc zilnic, dacă nu pentru a-şi apăra privilegiile caştigate prin fraudă, prin ilegalităţi, prin plagiat, prin violenţă? Le este frică, le este frică de unitatea oamenilor, le este frică de o alternativă cetaţenească reală, onestă, bine structurată, dincolo de manipulare şi diversiune, dincolo de stânga şi dreapta, dincolo de sclavie, dincolo de dezradăcinare, dincolo de tabu-uri.

articol preluat de pe http://romaniafaraei.ro/

Proiect pentru schimbarea legii partidelor

De ce un astfel de proiect?

Legea Fundamentală, Constituția României, garantează oricărui cetățean român, prin Articolul 40, dreptul la asociere. Altfel spus, dreptul fiecăruia dintre noi de a se asocia liber cu una sau mai multe persoane, în diferite structuri, inclusiv politice, este fundamental garantat.

Cât de liberă, însă, este libertatea de asociere în România ne spune, printre altele, Legea Partidelor.

În forma în care există acum, aceasta te obligă să strângi 25.000 de semnături din 18 județe pentru a deveni o entitate politică acceptată de sistem, un partid.

Inițiatorii proiectului de față pornesc de la premisa că Legea Partidelor este doar un instrument pe care sistemul l-a lăsat să se tocească, să ruginească.

Și ce face un chirurg cu un bisturiu ruginit? Unii ar spune că îl schimbă. Alții, însă, continuă să opereze cu el, infectând și mai mult o rană deja atinsă de cangrenă, provocând traume și mai mari unui organism care trage să moară.

Ce ne propunem? Ca prin argumente solide să convingem cât mai mulți cetățeni că vremea acestei legi, în forma sa actuală, a trecut demult. Că a venit momentul să o schimbăm cu o alta, modernă, europeană, care să permită oricui dorește să fondeze un partid de la firul ierbii, fără a fi nevoit să dispună de resurse financiare semnificative pentru a cumpără 25.000 de adeziuni.

Pentru că, în final, electoratul este cel care hotărăște dacă platforma unui partid este suficient de convingătoare pentru a-i vota candidații.

Ce va aduce schimbarea acestei legi?

1. O mai bună reprezentativitate a intereselor cetățeanului în structurile statului.

2. Diversificarea pieței politice într-o țară în care de peste 20 de ani avem aceiași 3 mari jucători, personalizați de aceiași indivizi.

3. Și nu în ultimul rând, convingerea că poți fi cu adevărat liber în opțiunile tale politice.

- Poți să te înscri aici: http://partide.amper.org.ro/ro/proiect-pentru-schimbarea-legii-partidelor/sustinatori/ ca susținător într-una din cele trei categorii.

articol preluat de pe: partide.amper.org.ro

Asociația Pentru Minți Pertinente AMPER

Cine suntem?
Asociația Pentru Minți Pertinente AMPER a fost înființată în anul 2011, la Tîrgu-Mureș pentru a putea susține juridic un proiect demarat anterior, revista LeCtura. Suntem un grup de tineri activi, care și-a propus să critice mai puțin și să contruiască mai mult. Nu luptăm împotriva, ci pentru anumite idei.

Despre AMPER
Asociația Pentru Minți Pertinente AMPER a fost înființată în 2011 la Tîrgu-Mureș, ca formă juridică de susținere a revistei LeCtura. În prezent AMPER este deschisă în principal spre tineri care doresc să se implice activ în viața comunității, prin proiecte de civism, cultură și educație. Dorim să construim alături de comunitate și pentru comunitatea mureșeană, încurajăm atitudinea proactivă și voluntariatul.
Membri fondatori: Cătălin Hegheș, Oana Hodade, Vlad Mircea Lipovanu-Stănescu, Mihaela Romonți
Director executiv: Cătălin Hegheș

Ce facem?
Ne implicăm în viața publică în special în proiecte de civism, cultură și educație. Încurajăm implicarea activă a tinerilor, dar nu numai, în probleme care îi afectează direct. Apreciem și susținem voluntariatul și în general atitudinea proactivă. Derulăm proiecte de civism, campanii de comunicare, oferim în măsura resurselor burse pentru tineri, oferim asistență în domeniile noastre de pregătire. Pentru ca toate acestea să fie posibile, în paralel derulăm campanii de fundraising.

a3f

Inițiativa a3f încearcă să pornească un instrument politic pentru candidați independenți susținuți de grupuri civice, instrument care să reprezinte pe cei care se declara ‘apolitici’, acea majoritate care s-a săturat și de usl și de pdl și de toate făcăturile lor. Nu un partid in sens tipic, doar un instrument pus la dispoziția unei uniuni de grupuri civice, pentru a se putea implica în viața cetăților persoane care nu sunt legate de actuala clasa politică. De aceea promovăm structurarea unor grupuri civice omogene, eficiente și colaborarea dintre aceste grupuri.

Proteste/acțiuni anti-cianură, anti-frack, sau pentru alte cauze, pot avea o finalitate decisivă, doar dacă se transformă într-un război dus acolo unde se iau deciziile, ca să atacăm cauzele reale, problemele structurale, nu doar simptomele. Oameni care vor să își asume responsabilități în viața comunităților sunt complet dezavantajați de legea română daca vor sa candideze ca independenți. Majoritatea populației este scârbită de politică pentru ca urmașii nomenclaturii comuniste au monopolizat puterea politică, economică, mediatică, pentru că toate partidele actuale provenite din fsn servesc doar interese oligarhice si corporatiste.

a3f este o comunitate informală care promovează sintagma a3f și inițiativa a3f. Sintagma ‘a3f’ are 3 sensuri:

Primo: nici 1] comunism, nici 2] capitalism sălbatic neoliberal ci 3] modelul economic care poate fi numit economie civică, capitalism popular molecular sau distributism. Doar schimbările structurale pot trata adevărata boală, problemele ecologice sunt doar simptome, corupția este doar un mecanism. Modelul emilian nu exclude economia de stat, nici marile companii gen Dacia Pitești, iar trecerea spre acest model nu are nici o legătura cu naționalizări sau cine știe ce extremisme, utopii. În ultimii 25 de ani, toate partidele, guvernările feseniste, au practicat politici neoliberale, au favorizat oligarhiile și monopolurile. Prin măsuri graduale se poate inversa cursul istoriei, pentru a favoriza imm-urile și economia participativă. Este un model care funcționează acum în multe țări dezvoltate. Salariul mediu în Emilia-Romagna este aproape dublu față de restul Italiei, cam 45% din valoarea PIB-ului fiind creată în întreprinderi participative, un om un vot.

Dar timp de câțiva ani nu poate fi vorba decât de candidați independenți, care să candideze pe listele unui instrument politic comun, oameni normali care să nu fie controlați de nici un partid al mafiocrației, care să aducă normalitate în administrațiile locale și să aplice soluții pragmatice de dezvoltare durabilă.

Secundo: nici 1] usl nici 2] pdl/albă ca zăpada ci 3] ceva cu totul nou, opus lor. Acesta este cadrul în care dorim să pornim ‘instrumentul’, un nou mod de a face politică, împotriva actualei clase politice.

Tertio: sensul folosit de Cătălin Popa în 15.09.13: dacă 1] este executivul și 2] este legislativul atunci 3] este societatea civilă, strada ‘apolitică’. Spune Cătălin: Discursul meu reia de câteva ori poziționarea noastră în timp și loc (aici și acum), în care situează apoi subiecții – noi, strada, ca o a treia fortă. În construcția frazelor am opus sistematic pe ‘voi’ – politicienii, i.e. executiv plus legislativ, lui ‘noi’ – strada, o a treia fortă.

Inițiativa a3f este definită acum în primul rând prin oameni, de lista a3f. Oameni care spun că avem nevoie de o alternativă reală dincolo de comunism și capitalism sălbatic, dincolo de falsa dihotomie usl / pdl (albă ca zăpada), o alternativă care să se bazeze pe noua societate civilă ‘apolitica’, pe marea majoritate care nu are cu cine să voteze, scârbită de actuala clasă politică.

Ani de zile lucrurile pot fi simplificate la maxim. a3f poate fi o uniune de grupuri locale și de grupuri de rezistență pe diverse cauze (anti-frack, anti-cianură, ..), care subscriu la o listă de idei umbrelă. Aceste grupuri au nevoie doar de o minimă coordonare prin reprezentanți în a3f, se adună ca să sprijine candidați independenți proprii, pe listele unui instrument comun. Instrumentul va fi astfel minimal și distribuit, organizat în rețea nu ierarhic, conform principiului subsidiarității.

Putem încerca astfel să replicăm în cât mai multe localități, fenomenul Nicușor Dan, care a constat nu atât în candidatul credibil, cât în voluntarii care l-au sprijinit și în acel 9% care l-a votat, pentru că a dorit cu disperare o alterantivă. Majoritatea celor care au ieșit în stradă în septembrie 2013, vor să rămână, și e bine să ramână în zona apolitică, dar ei pot vota / sprijini, candidați independenți credibili, pe listele a3f.

articol preluat de pe: atreiaforta.wordpress.com

Mișcarea Dacia: Viziune pentru viitor

Mișcarea Dacia: Viziune pentru viitor

 

 

Precizez de la bun început, că această viziune este determinată de Principiile Mişcării Dacia, elaborate de-a lungul a 5 ani, în urma dezbaterilor susţinute în special la grupul fb „Mişcarea Virtuală Dacia”

Aceste Principii sunt susţinute de diverse materiale informative, ce se regăsesc în fişiere la grupul fb (https://www.facebook.com/groups/MISCAREAVIRTUALADACIA/files/), iar de curând şi pe forumul portalului „Mişcarea Dacia”( www.miscareadacia.ro ).Aceste materiale sunt elaborate în cea mai mare parte de personalităţi şi grupuri de avangardă, din cele mai variate domenii de interes socio-economic. Noi am aplicat aceste informaţii la specificul românesc.

Iată cum ar putea arăta România de mâine (Dacia, în viziunea noastră), dacă s-ar implementa aceste Principii, bineînţeles după un parcurs de mulţi ani şi în contextul unor conjuncturi internaţionale, care noi prevedem că se vor materializa:

 

A. ORGANIZARE STATALĂ

Dacia va fi un stat puternic, reîntregit chiar şi parţial, în urma eliminării efectelor Pactului Ribbentrop-Molotov, condus colectiv de un Sfat Naţional alcătuit din circa 50 de personalităţi competente în toate domeniile de interes naţional. Şeful statului, desemnat dintre membrii Sfatului Naţional, va avea aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca oricare alt sfetnic, în plus având doar rolul de reprezentanţă.

Guvernul Daciei va fi desemnat dintre membrii Sfatului Naţional, strict pe bază de competenţă.
Fiecare dregător (ministru) va avea colaboratorii desemnaţi tot pe bază de competenţă.

Competenţa se va cuantifica în funcţie de: CV, feedback, experienţă, moralitate, etc. În acest sens, se va elabora prin grija Sfatului un „test computerizat de competenţă şi compatibilitate”.

Acest sistem de conducere colectivă şi testare, va fi adaptat şi aplicat în toate domeniile de activitate socio-economică şi pe toate treptele organizatorice ale statului.

Conceptul de „trei puteri în stat” va fi abolit, apartenenţii fiecărui domeniu de activitate, fiind desemnaţi a-şi stabili cadrul de acţiune. Sincronizarea între diversele domenii de competenţă se va face la nivelul conducerii colective (sfaturi).

În Dacia se vor acorda largi autonomii locale, iar împărţirea administrativă a teritoriului se va face în regiuni pe criterii economice.

Se poate concluziona că se vor avea sfaturi locale, regionale şi unul naţional, cu guverne desemnate de acestea dintre proprii apartenenţi.

Evident că o astfel de organizare, implică o reformă radicală a legii electorale.

Alegerile se vor desfăşura numai la nivel de comunităţi locale cu minim 10.000 de cetăţeni. Unde nu se ajunge la această cifră, se vor face comasările administrative de rigoare.

Din aceste alegeri va rezulta Sfatul Local (10-20 cetăţeni), din care se va desemna Guvernul Local. Pentru activităţile de Justiţie, Culte, Educaţie şi Sănătate, lucrătorii din aceste domenii îşi vor desemna membrul din Sfat şi guvern, prin alegeri interne.Pentru activitatea de Apărare Civilă şi Militară, numirea responsabilului se face de către conducerea regională a Forţelor Armate şi de Protecţie Civilă.

La nivel regional se va face o testare computerizată pentru toţi sfetnicii locali şi se va obţine Sfatul Regional. Tot pe acest principiu se va ajunge apoi, la Sfatul Naţional.

Testele computerizate vor fi elaborate şi personalizate pentru diversele utilizări, de un colectiv de experţi din cele mai diverse domenii.

 

B. POLITICĂ SOCIO-ECONOMICĂ

În DACIA se vor implementa următoarele obiective:

1. Educaţia, Cercetarea Ştiinţifică, Sănătatea, Cultele şi Apărarea Militară şi Civilă, vor fi trecute în responsabilitatea exclusivă a statului.

2. Se va schimba radical tactica şi strategia militară şi de protecţie civilă.
Forţele armate vor avea şi responsabilitatea organizării apărării civile a populaţiei în situaţii de urgenţă climatică, tectonică, chimică, nucleară, etc.
Tactica şi Strategia militară se vor axa pe principiul largilor autonomii locale.

3. Reformarea Codurilor şi a Sistemul Judiciar pe baza „legilor pâmăntului”, pentru simplificare, eliminarea ambiguităţilor, scurtarea timpilor de judecată, autofinanţarea închisorilor, reorganizarea tribunalelor şi eliminarea altor hibe ale actualului sistem. Mare parte din atribuţiuni în aplicarea Legii Pământului,vor reveni autorităţilor locale, ca urmare a implementării Largilor Autonomii Locale.

4. Etica socio-economică va fi asigurată prin următoarele măsuri:

- grilă de salarizare 1:6, cu impozitare la sursă
- taxa pe valoarea adăugată în sarcina beneficiarului, cu valori variabile în funcţie de gradul de necesitate şi aportul social.
- muncă pentru toţi şi mai puţină
- oportunităţi egale tuturor cetăţenilor, în toate domeniile
- circulaţia exclusivă a monedei naţionale electronice şi introducerea documentului unic personal
- transparenţă contabilă şi conducere colectivă a subiecţilor economici
- subordonarea proprietăţii private interesului naţional
- anularea efectelor lipsite de bun simţ ale împroprietăririlor post-1989
- implementarea principiului solidarităţii sociale pentru ca „nimeni să nu rămână în urmă”.
- o nouă politică a familiei, care să asigure o dezvoltare sănătoasă a Naţiunii şi care să responsabilizeze părinţii
- implementarea sistemului specific naţional al Obştilor
- printr-o reformă radicală a sistemului juridic, se va delega o mare parte din sarcini la nivel local

5. Dezvoltarea Sustenabilă va sta la baza tuturor activităţilor omeneşti:

- se va stimula producţia industrială de bunuri durabile
- se va stimula Agricultura Biologică
- se vor stimula sursele energetice renovabile şi se va reduce drastic dependenţa de combustibilii fosili
- se va favoriza comerţul electronic
- se va stimula Autarhia şi un nou concept de Habitat, pentru optimizarea condiţiilor de supravieţuire şi conservare a resurselor şi a teritoriului
- se va realiza treptat o redistribuire a populaţiei pe teritoriu, pentru optimizarea exploatării resurselor şi producţiei de bunuri şi produse de larg consum
- se vor descuraja activităţile futile
- se vor cultiva obiceiurile, tradiţiile naţionale şi adevărata cultură
- se va acorda maximă atenţie Educaţiei, Sănătăţii şi Cercetării Ştiinţifice
- se va crea o reţea naţională autonomă de internet, paralelă celei mondiale.
- regionalizarea pe criterii economice
- se vor recupera resursele umane, materiale şi naturale, care trebuiesc puse exclusiv în folosul cetăţenilor
6. Relaţiile Internaţionale

- se va promova o nouă politică regională de prietenie şi colaborare strânsă cu ţările vecine
- nu se va participa cu forţe militare în afara teritoriului naţional
- se va practica o politică externă de prietenie şi colaborare reciproc avantajoasă cu toate ţările
- se va practica trocul în relaţiile comerciale cu alte ţări (marfă contra marfă),eventual cu intermedierea unor Burse Internaţionale de Mărfuri
- pe teritoriul naţional nu vor circula alte monede în afara celei naţionale
- se vor promova principiile Mişcării Dacia în toate organizaţiile internaţionale

 

articol preluat de pe: .facebook.com

 

Activiști Fără Frontiere

Suntem un grup de activiști dedicați total unei schimbări fundamentale, de esență, a viitorului cetățenilor. Suntem perfect conștienți că o astfel de schimbare nu poate avea loc numai schimbând niște politicieni sau stopând niște contracte comerciale ci schimbând mentalitatea populației și a conducătorilor ei, schimbând felul în care oamenii percep lucruri fundamentale ca DREPTURILE OMULUIDEMOCRAȚIE,CIVISMRESPECTTOLERANȚĂCONSENSDIALOG etc.

Este nevoie să înțelegem că acestea sunt mai mult decât niște concepte abstracte, departe de realitatea “din farfurie”, ci elemente cât se poate de reale și puternice ale evoluției unei societăți. Sunt arme cât se poate de eficiente care, folosite cu iscusință și curaj, pot întradevăr să schimbe destinul nu numai al unei persoane cât și al unei națiuni, al civilizației chiar.

Deținând controlul asupra mecanismelor democratice, chiar și o mână de oameni poate influența radical destinele unei societăți, controlând devierile politicului, de exemplu, de la scopul lui inițial, de servanți ai populației sau stopând imixtiunea corporațiilor în sistemul de valori sau de sănătate al societății și al naturii.

Înțelegând cele de mai sus, noi, membrii AFF ne-am adunat într-un Grup de Inițiativă pentru a conlucra la construirea unui viitor mecanism de educație civică aplicată atat de necesar în aceste momente tumultoase din punct de vedere social, economic, politic, cultural și democratic.

Viitorul mecanism la care tocmai am făcut referire constă într-un proiect de amploare, structurat într-o serie de etape de evoluție, până în punctul în care vom dispune de -sperăm- una dintre cele mai importante structuri nonguvernamentale la nivel internațional, dintre cele cu implicare și efecte directe asupra actului democratic de pretutindeni.

articol preluat de pe: activisti-fara-frontiere.org