De o săptămână intru zilnic de mai multe ori, pe pagina de Facebook,”Alexandru Popescu – singur pe drum?”. Să văd pe unde a mai trecut, cu cine s-a mai întâlnit. Dacă totul e în regulă. Informațiile vin însă cu țârâita. Câteva rânduri la sfârșit de zi sau la început. Fotografii de pe ici, de pe colo. Indicatorul câte unei localități, un pod peste un râu, o pauză de masă sau de cafea. O fortificație. O cruce. Un apus. Nu e de mirare. Alexandru Popescu nu e nici jurnalist, nici fotograf. E, în primul rând, un sufletist. Dar micile însemnări se adună. Albumul, cu imagini când blurate, când estompate de ploi scurte, când greșit încadrate se completează. Și, încet, încet, încep să transmită extraordinara experiență pe care Alexandru Popescu o trăiește. Câte locuri vede, câți oameni cunoaște, câtă încredere și cât optimist transmite. Priviți fotografiile (o parte din ele mai jos), citiți scurtele notițe. Nu o să aveți ocazia prea des să vă întâlniți cu asemenea mărturii directe, ne-stilizate și ne-mediate de jurnaliști mai mult sau mai puțin inspirați. Asta e viața reală. Cu mult mai frumoasă decât toate reality-show-urile montate (și regizate) de televiziuni. Doar să ai ochi să o privești.
***
Aici puteți afla mai multe informații despre modul în care îl puteți susține pe Alexandru Popescu și călătoria lui extraordinară – peste 3.000 de kilometri pe jos, pe ruta Ploiești – Bruxelles, pentru a transmite la Parlamentul European un mesaj simplu: românii nu vor cianură și gaze de șist. Pentru clujeni: mâine, între orele 10.00 și 18.00, la librăria Bookstory, de pe b-dul Eroilor, facem chetă pentru călătoria lui Alexandru Popescu. Fie donați direct, fie cumpărați o carte, iar 10% din încasări vor fi donate de librărie pentru cauza lui Alexandru Popescu și a noastră. Librarul va fi chiar supra-semnatul. Vă aștept cu drag și cu multe recomandări (mai multe detalii aici)
***
Alexandru Popescu – singur pe drum? (note de călătorie și imagini, zile 3-6, primele zile aici)
Ziua 6 Făgăraș-Agnita drum lung de 47 km, obositor, dar pentru porțiunea Voila-Agnita, efortul a fost compensat de frumusețea locurilor. Avem o țară extraordinar de frumoasă!
(…)
Mulțumesc pentru donații domnului din Ploiești care m-a oprit pe drum, doamnei Rodica din Merghindeal și lui Mihai din Agnita care mi-a luat și rucsacul pe ultimii 7 km. Mulțumesc părinților Dariei Pârvu pentru frumoasa găzduire. Acum, la Agnita, plouă bine. Vă doresc o zi bună!
(…)
Ziua 5 Vlădeni – Făgăraș. Început de dimineață înourat si o mică răpăială de ploaie, în rest ziua a fost bună, cu excepția intensificărilor de vânt în anumite momente. Drumul, majoritar în urcare destul de greu dar l-am bifat cu brio, cu o bătătură în plus, cei drept, dar tot efortul a meritat am văzut multe locuri frumoase, are alt farmec când ești pe jos. Astăzi am fost salutat de mai multi șoferi cu claxoane pe ritmul bătăilor în bidoane la proteste iar alții îmi făceau cu mâna, acestea m-au făcut să ma încarc cu energie. Vă doresc o seară frumoasă!
(…)
Și ca să vedeți cât de mică este lumea, după Vlădeni, am vorbit cu o femeie originară din Băcești, jud. Vaslui, locul unde asta iarnă am fost la protest.
(…)
Bună dimineața, se strâng norii, a venit toamna. Să aveți o zi așa cum vreti voi sa fie!
(…)
Ziua 4 Brașov-Vlădeni. Drum sinuos, în urcare, dar frumos. La un magazin din Vlădeni două vânzătoare au fost foarte amabile, m-au ajutat cu tot ce le-am rugat și le mulțumesc pentru asta. Să aveți o seară minunată!
(…)
Ziua 3 Azuga-Brasov. Mulțumesc doamnei Vasilica Negru și familiei pentru tot ce au făcut pentru mine. Încep să mă simt răsfățat!
t de pe http://romaniacurata.ro/
articol preluat de pe http://romaniacurata.ro/