George Enescu (n. 19 august 1881, George Enescu, George Enescu, Botoșani, România – d. 4 mai 1955, Paris, Franța) a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor român. Este considerat cel mai important muzician român.
Viața
Copilăria
George Enescu s-a născut la 19 august 1881 în satul Liveni-Vârnav din județul Botoșani, în familia arendașului Costache Enescu și a soției lui, Maria, fiica preotului Cosmovici. A fost al optulea copil și primul care n-a murit în copilărie. Mai târziu părinții lui s-au despărțit iar tatăl a avut o relație cu Maria Ferdinand Suschi, o tânără de origine poloneză, din care s-a născut un fiu ilegitim, pictorul Dumitru Bâșcu.
Părinții l-au alintat cu numele „Jurjac”, dat de guvernanta franceza Lydie Cedre, care a avut o influență profundă asupra educației sale începând de la vârsta de 6 ani.
A manifestat încă din copilărie o înclinație extraordinară pentru muzică, începând să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, iar la vârsta de 5 ani a apărut în primul său concert și a început studii de compoziție sub îndrumarea lui Eduard Caudella. Primele îndrumări muzicale le primise de la părinții săi și de la un vestit lăutar, Niculae Chioru.
„Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor și chiar destul de conștiincios. La patru ani știam să citesc, să scriu, să adun și să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învățătura și aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simțământul că pierd timpul; fugeam de zgomot și de vulgaritate, iar mai mult decât orice simțeam un fel de spaimă înnăscută în fața vieții. Ciudat copil, nu?”
—Bernard Gavoty – Amintirile lui George Enescu‘
Între anii 1888 și 1894 studiază la Conservatorul din Viena, având profesori printre alții pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) și Robert Fuchs (compoziție). Se încadrează rapid în viața muzicală a Vienei, concertele sale, în care interpretează compoziții de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmând presa și publicul, deși avea doar 12 ani.
După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, își continuă studiile la Conservatorul din Paris, între anii 1895 și 1899, sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet și Gabriel Fauré (compoziție). La data de 6 februarie 1898 are debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română.
În același an, începe să dea lecții de vioară la București și să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României (celebra iubitoare a artei Carmen Sylva) era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleș din Sinaia.
Enescu a pus pe muzică câteva dintre poemele reginei Carmen Sylva, dând naștere mai multor lieduri în limba germană. Prințesa Martha Bibescu și-l disputa pe marele compozitor cu regina, dar se pare că aceasta din urmă a reușit să învingă, George Enescu fiind un invitat permanent la palatul regal, unde lua parte la seratele muzicale organizate de regină.
Regina Elisabeta a României cu George Enescu și Dimitrie Dinicu la Castelul Peleș – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Începutul secolului al XX-lea. Lucrări semnificative
Din primii ani ai secolului XX datează compozițiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903), prima sa Simfonie (1905), Șapte cântece pe versuri de Clément Marot (1908).
Activitatea sa muzicală alternează între București și Paris, întreprinde turnee în mai multe țări europene, având parteneri prestigioși ca Alfredo Casella sau Louis Fournier.
În anii Primului război mondial rămâne în București. Dirijează Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiție integrală în România), compoziții de Claude Debussy, precum și creațiile proprii: Simfonia Nr. 2 (1913), Suita pentru orchestră Nr. 2 (1915).
În același an are loc prima ediție a concursului de compoziție George Enescu, în cadrul căruia compozitorul oferea câștigătorilor, din veniturile sale proprii, sume de bani generoase, precum și șansa interpretării acestor piese în concerte.
George Enescu (1881– 1955) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Perioada interbelică
După război își continuă activitatea împărțită între România și Franța. De neuitat au rămas interpretările sale ale Poemului pentru vioară și quartet de corzi de Ernest Chausson și ale Sonatelor și Partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach.
Face mai multe călătorii în Statele Unite ale Americii, unde a dirijat orchestrele din Philadelphia (1923) și New York (1938).
Activitatea sa pedagogică capătă de asemenea o importanță considerabilă. Printre elevii săi se numără violoniștii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux și Yehudi Menuhin.
Acesta din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat un adevărat cult și o profundă afecțiune pentru Enescu, considerându-l părintele său spiritual.
Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (…) Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe.
- Yehudi Menuhin
În anul 1932 devine membru titular al Academiei Române.
George Enescu si elevul sau, Yehudi Menuhin. foto: arhiva RFI Romania – preluat de pe www.facebook.com
Opera Oedip
În anii 1921-1931 lucra la opera Oedip, monumentală creație dramatică și muzicală, care abia în ultimii ani a început să se impună pe scenele teatrelor de operă din lume. O dedică Mariei Tescanu Rosetti (fostă Cantacuzino), cu care se va căsători în 1937. Aceasta fusese una din doamnele de onoare ale Reginei Maria și, după o căsătorie cu prințul Cantacuzino și o pasiune pentru filozoful Nae Ionescu, și-a turnat acid pe față.
La auzul veștii, Enescu s-a întors de la Paris imediat la București și a vegheat la căpătâiul doamnei de care era îndrăgostit. În urma acestui episod, Maruca Rosetti-Cantacuzino va rămâne desfigurată toată viața și va apărea în fotografii cu un voal negru pe față.
Pe 4 decembrie 1937 Enescu se va căsători cu ea. Opera Oedip a fost terminată la conacul Marucăi din Tescani, într-un pavilion de vară ridicat pe o colină artificială din pământ, chiar în mijlocul pădurii.
Premiera operei Oedip a avut loc la Paris pe 13 martie 1936 și s-a bucurat de un succes imediat. Primul bariton care l-a interpretat pe Oedip pe scena operei din Paris a fost Andre Piernet.
Opera se inspiră din cele doua piese păstrate din ciclul de tragedii tebane ale lui Sofocle, Oedip la Colonos și Oedip rege. Libretistul operei a fost Edmond Fleg. Cariera internațională a operei a fost însă întreruptă de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, când, în 1940, Paris-ul a fost ocupat de armata germană.
Opera și-a păstrat însă popularitatea în România, fiind de mai multe ori montată în timpul Festivalului Internațional George Enescu din București, premiera românească datând din 1958, când în rolul titular a evoluat David Ohanesian, regia aparținând lui Jean Rânzescu, iar dirijor fiind Constantin Silvestri.
O spectaculoasă punere în scenă s-a făcut în regia lui Andrei Șerban (1995), care a provocat numeroase controverse.
În ultimii 20 de ani se observă un puternic reviriment al operei, prin montări în mai multe țări ale lumii, printre care Italia, Germania, Austria, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Portugalia.
Maria Cantacuzino si George Enescu – foto preluat de pe www.historia.ro
Al doilea război mondial. Opere de maturitate
În noiembrie 1939, Enescu a donat președintelui Consiliului de Miniștri al României de la acea vreme 100.000 de lei, pentru apărarea țării.
În timpul celui de Al doilea război mondial, rămas în București, a avut o activitate dirijorală bogată, încurajând și creațiile unor muzicieni români ca Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Nicolae Brânzeu, Sabin Drăgoi.
După război a dat concerte împreună cu David Oistrach, Lev Oborin, Emil Gilels și Yehudi Menuhin, care l-a vizitat la București și la Sinaia.
Ultimii ani. Exilul
În ultimii ani ai vieții a compus Cvartetul de coarde Nr. 2, Simfonia de Cameră pentru douăsprezece instrumente soliste, a desăvârșit Poemul simfonic Vox Maris pentru soprană, tenor, cor și orchestră, schițat încă din 1929, Simfoniile Nr. 4 și 5 rămase neterminate (au fost orchestrate mai târziu de compozitorul Pascal Bentoiu).
O dată instaurată dictatura comunistă, s-a exilat definitiv la Paris. Până în 1949, deși aflat în străinătate, a deținut încă funcția de președinte al Societății Compozitorilor din România. La 22-23 octombrie 1949 Societatea a fost înlocuită de Uniunea Compozitorilor, în care Enescu nu mai figura nici ca membru.
S-a stins din viață la Paris în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955.
A fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, într-un cavou de marmură albă, aflat la poziția 68.
George Enescu la o masă festivă – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Interpretul
Pianist
Deși este cunoscut în principal ca un virtuoz al viorii, George Enescu era și un pianist rafinat, apreciind posibilitățile polifonice pe care i le dădea pianul, în comparație cu vioara.
Dirijor
Într-un articol prilejuit de debutul recent al sezonului muzical bucureștean din 1936, în care George Enescu avea programate 10 recitaluri, patru concerte simfonice și șase camerale, cronicarul Mihail Sebastian scria:
„George Enescu impune respectul artei, o înaltă conștiință a valorilor, o mare disciplină a muncii. [...] Extraordinar artist, Enescu este, deopotrivă, un excepțional educator. Vocația sa dirijorală se vede că răspunde nu numai necesității de exprimare personală, dar și unei nevoi de a transmite celorlalți o tehnică de lucru, de a le insufla consecvență artistică. Dirijorul este un profesor. Rolul lui este de a comunica învățături. Cînd George Enescu ia bagheta, ai certitudinea că te afli în fața unui magistru.”
În cronica elogioasă, în care contrasta viguroasa măiestrie a lui Enescu cu orchestra „inegală, ezitantă” care era Filarmonica la acel moment, Sebastian descria complementaritatea dintre artă și iscusință tehnică la dirijor, scriind:
„Enescu este un tulburător poet al baghetei și un desăvîrșit tehnician. Ne ajută să simțim din plin muzica (pentru că o trăiește el însuși), ceea ce nu-l împiedică să controleze extrem de riguros toate detaliile orchestrei, fiecare instrument, fiecare executant. Însuflețirea lui e egală cu vigilența sa, lirismul egal cu precizia. A lucra sub o asemenea îndrumare ar fi o onoare și o șansă pentru oricare orchestră din lume, oricît de impozantă, oricît de reputată ar fi ea. Dar cînd astfel de noroc dă peste o orchestră inegală, ezitantă, cum e Filarmonica noastră – bagheta lui George Enescu ia aspectul unei extraordinare funcții educative.”
Despre activitatea sa muzicală, George Enescu spunea: „În lumea muzicii eu sunt cinci într-unul: compozitor, dirijor, violonist, pianist și profesor. Cel mai mult prețuiesc darul de a compune muzica și nici un muritor nu poate poseda o fericire mai mare…”, opinie împărtășită și de Andrei Tudor, care scria că „in multipla sa activitate, în care s-a afirmat cu egală strălucire, opera componistică reprezintă latura cea mai esențială și, desigur, cea mai trainică a complexei sale personalități artistice.”
Stilul componistic al lui George Enescu este greu de definit, oscilând între stilul romantic monumental al lui Richard Wagner (în Simfonia Nr. 1), influențele muzicii franceze (de exemplu, în Cântecele pe versuri de Clément Marot), tendințele neo-baroce (în Suita orchestrală Nr. 2) și exprimarea modernă cu totul personală din muzica de cameră, opera Oedip sau Simfonia de Cameră.
Nu trebuie uitată influența folclorului românesc, evidentă în cele două Rapsodii Române, Sonata pentru vioară cu caracter popular românesc, Suita orchestrală Nr. 3, sătească.
Celebritatea internațională a lui George Enescu – de care era el însuși intrigat – se datorează în special Rapsodiei Române Nr. 1, popularizată mai ales de Leopold Stokowski la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Philadelphia, uitându-se marile sale creații. Prin Festivalurile Internaționale „George Enescu”, care au loc cu regularitate în București cu participarea unor muzicieni de faimă mondială, opera muzicală enesciană este pusă în valoare.
Creația
Opere
- Oedip – tragedie lirică în patru acte pe un libret de Edmond Fleg, Op. 23 (1910-1931)
Simfonii
- Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, Op. 13 (1905)
- Simfonia nr. 2 în La major, Op. 17 (1912-1914)
- Simfonia nr. 3 în Do major pentru orchestră și cor, Op. 21 (1916-1918)
Alte lucrări orchestrale
- Poema română, suită simfonică pentru orchestră, Op. 1 (1897)
- Rapsodia română nr. 1 în La major, Op. 11 (1901)
- Rapsodia română nr. 2 în Re major, Op. 11 (1901)
- Suita orchestrală nr. 1 în Do major, Op. 9 (1903)
- Suita orchestrală nr. 2 în Do major, Op. 20 (1915)
- Suita orchestrală nr. 3 în Re major “Săteasca”, Op. 27 (1937-1938)
Muzică de cameră
Cvartete pentru coarde
- Cvartet pentru coarde nr. 1 în Mi bemol major, Op. 22, Nr. 1 (1920)
- Cvartet pentru coarde nr. 2 în Sol major, Op. 22, Nr. 2 (1950-1952)
Sonate
- Sonata pentru vioară nr. 1 în Re major, Op. 2 (1897)
- Sonata pentru vioară nr. 2 în Fa minor, Op. 6 (1899)
- Sonata pentru vioară nr. 3 în La minor “în caracter popular românesc”, Op. 25 (1926)
- Sonata pentru violoncel nr. 1 în Fa minor, Op. 26, Nr. 1 (1898)
- Sonata pentru violoncel nr. 2 în Do major, Op. 26, Nr. 2 (1935)
Alte lucrări de cameră
- Octet pentru coarde în Do major, Op. 7 (1900)
- Cantabile și presto pentru flaut și pian (1904)
- Dixtuor în Re major pentru suflători, Op. 14 (1906)
- Concertstück pentru violă și pian (1906)
- Légende pentru trompetă și pian (1906)
- Cvartet pentru pian nr. 1 în Re major, Op. 16 (1909)
- Impressions d’Enfance (Impresii din copilărie) pentru vioară și pian, Op. 28 (1940)
- Cvintet pentru pian în La minor, Op. 29 (1940)
- Cvartet pentru pian nr. 2 în Re minor, Op. 30 (1943-1944)
- Simfonia de cameră pentru 12 instrumente, Op. 33 (1954)
Muzică pentru pian
- Suita pentru pian nr. 1 în Sol minor “în stil vechi”, Op. 3 (1897)
- Suita pentru pian nr. 2 în Re major, Op. 10 (1901-1903)
- Suita pentru pian nr. 3 (Pieces impromptues), Op. 13 (1913-1916)
- Sonata pentru pian nr. 1 în Fa diez minor, Op. 24, Nr. 1 (1924)
- Sonata pentru pian nr. 3 în Re major, Op. 24, Nr. 3 (1933-1935)
Casele Enescu
În București se găsește Muzeul Național „George Enescu”, găzduit în trei camere din Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei. În anexa din spatele palatului, deschisă publicului, au locuit Maruca și Enescu.
Lângă Moinești se găsește conacul de la Tescani, donat de soția lui Enescu statului român cu condiția ca acesta să construiască aici un centru de cultură pentru artiști. La Liveni se găsește casa în care a copilărit compozitorul. În Dorohoi se află Muzeul Memorial „George Enescu” din Dorohoi în casa tatălui compozitorului, Costache Enescu.
Există o casă memorială George Enescu în Sinaia (Vila Luminiș, cartier Cumpătul, pe strada Yehudi Menuhin). În conacul din Tescani, Bacău („Centrul Cultural Rosetti-Tescanu”), statul român a deschis în anii ’80 un centru de creație, aici au fost compuse opere literare (Jurnalul de la Tescani, de Andrei Pleșu) și au loc în fiecare an tabere de pictură și de filosofie.
Casa din Mihăileni a bunicului matern, în care Enescu a petrecut o parte din copilărie, a ajuns până în 2014 într-o stare avansată de deteriorare. A fost salvată în august 2014 de la demolare de o echipă de arhitecți voluntari.
Pussy Riot este o formație feministă de punk rock din Moscova. Înființată în august 2011, aceasta organizează spectacole provocatoare despre viața politică din Rusia în locuri neobișnuite, cum ar fi pe acoperișul unui troleibuz sau pe o schelă aflată la metroul din Moscova.
Pe 21 februarie 2012, patru membre ale grupului au susținut o reprezentație în Catedrala Hristos Mântitorul din Moscova, motivate de opoziția față de președintele Vladimir Putin și față de politicile Bisericii Ortodoxe Ruse. Acțiunile lor au fost oprite de către ofițerii de securitate ai bisericii. Pe 3 martie, după apariția pe Internet a unei înregistrări a spectacolului, trei dintre membrii grupului au fost arestați și acuzați de huliganism.
Procesul lor a început la sfârșitul lunii iulie, stârnind multe controverse atât în Rusia, cât și la nivel global. Potrivit unui sondaj realizat de Centrul Levada, 44% dintre ruși au sprijinit procesul și au crezut în corectitudinea lui, în timp ce 17% nu. În același timp, membrii trupei au câștigat un oarecare sprijin în Rusia și pe plan internațional datorită acuzațiilor de tratament dur din timpul arestului și riscului unei posibile pedepse cu închisoare de până la șapte ani.
Pe 17 august 2012, cei trei membri au fost condamnați pentru huliganism (articolul 213.2 din Codul penal din Rusia), pe motiv de ură față de religie, fiecare primind doi ani de închisoare. Biserica Ortodoxă Rusă a emis o declarație prin care cere autorităților „să arate îndurare”, în contextul legii. Procesul și condamnarea au atras critici internaționale. Miniștrii de externe din Germania și Suedia, alături de reprezentanții Uniunii Europene și SUA, au numit sentința „disproporționată”.
6 Septembrie 2014 – Membrele trupei Pussy Riot au lansat un serviciu independent de ştiri în Rusia
Membrele trupei Pussy Riot au lansat un serviciu online independent de ştiri, denumit Mediazona, care se va axa pe transmiterea unor informaţii despre instanţele şi sistemul penitenciar din Rusia, dar şi despre aplicarea legii în această ţară.
cititi mai mult pe www.mediafax.ro
Bob Marley live in concert in Zurich, Switzerland, on May 30, 1980 at the Hallenstadium
foto si articol preluate de pe ro.wikipedia
Robert “Bob” Nesta Marley (n. 6 februarie 1945; d. 11 mai 1981) a fost un cântăreț, compozitor, chitarist și activist jamaican. El este cel mai cunoscut interpret de muzică reggae, și este privit ca un profet al mișcării Rastafari. Printre cele mai cunoscute cântece reggae ale lui Marley sunt ‘”I Shot the Sheriff“, “No Woman, No Cry“, “Three Little Birds“, “Exodus“, “Could You Be Loved“, “Jamming‘”, “Redemption Song“, și “One Love“. Legend, compilația de cântece ale lui Bob Marley lansată post-mortem, este cel mai bine vândut album reggae al tuturor timpurilor, cu mai mult de 25 de milioane de exemplare.
Bob Marley s-a născut în micul sat Nine Mile în Saint Ann Parish din Jamaica sub numele de Nesta Robert Marley. Mama sa era de culoare, iar tatăl alb. În 1962, Marley înregistrează primele două single-uri “Judge Not” și “One Cup of Coffee”, cu producătorul Leslie Kong. Aceste cântece, lansate de casa de discuri Beverley’s sub pseudonimul Bobby Martell, au atras puțină atenție. Cântecele au fost relansate postum în „Songs of Freedom”.
Bob Marley a murit de melanom, cancer al pielii. Totul a pornit de la o rană avută la unul din degetele de la picior. Constatând că rana nu se închide și că nu este o speranță de a se vindeca, Bob Marley a fost nevoit să se deplaseze la un consult medical, unde diagnosticul a fost cancer de piele; ca boala să nu evolueze, era necesară amputarea degetului de la picior. Datorită convingerilor religioase, Bob Marley a refuzat operația, continuându-și turneul. Simțindu-se tot mai rău, el a acceptat în vara anului 1977 să fie operat. La acea vreme, operația a fost considerată un succes.
În septembrie 1980, Marley era foarte slăbit și aproape că a leșinat pe scena din New York în timp ce susținea un concert. A doua zi de la incident, Marley s-a prăbușit în timp ce făcea jogging în Central Park și a fost dus la spital. Acolo a fost diagnosticat cu tumoră la creier, probabil urmare a cancerului de piele. Medicii au considerat că nu mai avea de trăit mai mult de o lună. În ciuda faptului că se simțea rău, artistul a mai susținut un spectacol în Pittsburgh, după care a fost dus la Miami unde medicii au descoperit că melanomul nu a afectat doar pielea, ci și creierul, plămânii și stomacul. Opt luni mai târziu Marley s-a stins din viață.
A fost botezat de către Arhiepiscopul Bisericii Ortodoxe Etiopiene, Abuna Yesehaq, in Kingston, Jamaica la data de 4 noiembrie 1980
Bob Marley a avut 12 copii: trei cu soția sa, Rita, doi adoptați din foste relații ale Ritei ṣi restul de 7 cu alte femei.
1 – Sharon, 23 noiembrie 1964, din o fostă relație a Ritei;
2 – Cedella, 23 august 1967, cu Rita
3 – David „Ziggy”, 17 octombrie 1968, cu Rita;
4 – Stephen, 20 aprilie 1972, cu Rita;
5 – Robert “Robbie”, 16 mai 1972, cu Pat Williams;
6 – Rohan, 19 mai 1972, cu Janet Hunt;
7 – Karen, 1973 cu Janet Bowen;
8 – Stephanie, 17 august 1974; din o fostă relație a Ritei
9 – Julian, 4 iunie 1975, cu Lucy Pounder;
10 – Ky-Mani, 26 februarie 1976, cu Anita Belnavis;
11 – Damian, 21 iulie 1978, cu Cindy Breakspeare;
12 – Makeda, 30 mai 1981, cu Yvette Crichton.
Robert Nesta Marley, nascut in Nine Miles (Rhoden Hall, Saint Ann) o mica localitate in nordul insulei Jamaica, din Marea Caraibe, era fiul lui Cedella Booker, jamaicana de 18 ani si a lui Norval Marley, capitan britanic de 50 de ani. Norval s-a dezis de fiul sau, de teama unei retrogradari. La sfarsitul anilor 50, Bob s-a mutat cu mama sa la Kingston, capitala unde locuitorii din zonele rurale veneau in speranta imbunatatirii vietii lor. Din nefericire, pentru majoritatea, destinul in capitala insemna periferii sarace . Bob a crescut in aceasta ambianta, unde impreuna cu un prieten pe nume Neville O’Riley Livingston (Bunny) au inceput sa compuna si sa cante melodii. Amandoi erau influentati de muzica pe care o ascultau la radio, muzica transmisa de posturile din SUA (Ray Charles, Curtis Mayfield, Brook Benton sau Fats Domino, si deasemeni grupul The Drifters- foarte popular in Jamaica). In paralel, Bob a gasit de lucru la o turnatorie, unde a suferit un accident de munca – arsura la un ochi. Atat Bob cat si Bunny au primit ajutor in muzica de la Joe Higgs, un cantaret care-si castigase deja o faima in Jamaica dar ca sa-si asigure existenta, dadea si ore de muzica incepatorilor. Intr-una dintre aceste ore, Bob si Bunny au cunoscut un alt tanar muzician, Winston Hubert McIntosh (Peter Tosh). In 1962 Bob Marley a participat la o auditie pentru producatoulr muzical Leslie Kong. Acesta, impresionat, i-a invitat in studio sa inregistreze cateva melodii. Anul urmator Bob si-a dat seama ca cea mai buna cale pentru a-si indeplini visul era sa–si faca o formatie. Le-a impartasit ideea lui Bunny si Peter si toti trei au format “Wailing Wailers”. Noua formatie a castigat simpatia percutionistului rastafari Alvin Patterson, care i-a prezentat producatorului Clement Dodd. La mijlocul anului 1963 Dodd a vazut formatia Wailing Wailers si s-a hotarat sa promoveze grupul. Au lansat primul lor single, “Summer Down”, la casa de discuri Coxsone la sfarsitul lui 1963. Formatia originala era compusa din Bob, Bunny, Peter, Junior Braithwaite si doi coristi, Beverly Kelso si Cherry Smith.
Intre timp, mama lui Bob, Cedella, se casatorise din nou si se mutase in Delaware, in SUA, dupa un efort financiar deosebit. Ea dorea sa-i dea lui Bob o viata noua in aceasta tara. Inainte de calatorie, el a cunoscut-o pe Rita Anderson si in 10 februarie 1966 cei doi s-au casatorit. Bob Marley a stat aproape opt luni cu mama sa in Wilmington, Delaware. Aici a reusit sa gaseasca de munca in schimbul de noapte la un service pentru Chrysler. Bob ajunge in Kingston in octombrie 1966, la sase luni dupa vizita Majestatii sale Imperiale Haile Selassie, din Etiopía, care a impulsionat si a reinnoit miscarea rastafari din insula. Apropierea lui Bob de credinta Rastafari a inceput sa se reflecte si in muzica sa. Bob, a fost atat de prins de aceata noua ideologie incat i-a chemat pe Peter si Bunny pentru a forma un nou grup; asa apare “miticul “ “The Wailers”. Rita de asemeni a inceput carierea sa ca solista cu un important succes “Pied Piper”, o versiune a unei melodii pop englezesti. In Jamaica, ritmurile frenetice sunt inlocuite cu ritmuri mai lente si mai senzuale numite rock-steady. Credinta rastafari a celor de la Wailers a reusit sa-l coopteze si pe Dodd si impreuna au fondat propria lor casa discografica numita “Wail’N’Soul”. In afara catorva succese, ea nu a raspuns asteptarilor, fiind inchisa in 1967. Grupul a mai supravietuit facand compozitii pentru o companie asociata lui Johnny Nash, care in deceniul urmator va avea un deosebit succes cu una din melodiile lui Bob, “Stir It Up”.
The Wailers au cunoscut un om care le-a revolutionat munca, Lee Perry. Asocierea dintre Perry si grupul The Wailers va aduce succesul cu melodii ca “Soul Rebel”, “Duppy Conqueror”, “400 Years” si “Small Axe”, melodii clasice ale viitorului curent reggae. In 1970, doi dintre cei mai mari muzicieni de pe insula s-au alipit la grup. Este vorba de Aston ‘Family Man’ Barrett si fratele sau, Carlton (bas si baterie).
In vara anului 1971 Bob a acceptat invitatia lui Johnny Nash de a-l acompania in Suedia , ocazie cu care a semnat un contract cu CBS, casa de discuri a cantaretului american. In primavara lui 1972 The Wailers au aterizat in Anglia pentru a face promotie discului “Reggae on Broadway”, dar nu au avut prea mult succes. In disperare de cauza, Bob a vizitat studiourile de inregistrare Island Records, care au fost primele interesate de muzica jamaicana, iar aici l-a intalnit pe Chris Blackwell. Blackwell ii cunostea pe The Wailers si le-a oferit 4 milioane pentru a inregistra un album in conditiile celor mai avansate tehnici de care studioul dispunea. Acest prim album a fost “Catch A Fire”, promovat puternic. Discul nu a fost un succes imediat, iar muzica si versurile lui Bob pline de incarcatura sociala, erau ceva cu totul diferit de ceea ce se canta pe atunci in Europa. Island a promovat un turneu al grupului prin Anglia si SUA, ceea ce era alta noutate pentru o formatie de reggae. The Wailers au cantat in Londra in aprilie 1973 si trei luni mai tarziu grupul s-a reintors in Jamaica. Bunny a parasit viata muzicala, abandonand grupul inainte de turneul in SUA. In locul sau intra Joe Higgs, vechiul profesor de muzica a celor de la The Wailers. In SUA au participat la cateva concerte ale lui Bruce Springsteen si Sly & The Family Stone, principalul grup cu muzicieni de culoare din State la acel moment.
In 1973 grupul a lansat cel de-al doilea album cu Island Records, “Burnin’”, un disc ce includea noile versiuni ale unor cantece mai importante ca: “Duppy Conqueror”, “Small Axe” si “Put It On”, alaturi de “Get Up, Stand Up” si “I Shot The Sheriff”. Ultima piesa a fost aceea care l-a consacrat definitiv pe Bob Marley, ajungand, alaturi de Eric Clapton, sa ocupe primul loc la single-urile cele mai bine vandute in SUA. In 1974, Bob Marley a petrecut majoritatea timpului in studio lucrand pentru “Natty Dread”, un album ce includea melodii ca “Talkin’ Blues”, “No Woman No Cry”, “So Jah Seh”, “Revolution”, “Them Belly Full (But We Hungry)” sau “Rebel Music (3 o’clock Roadblock)”. Anul urmator , Bunny si Peter lasara definitiv grupul pentru a se dedica unor cariere solistice, ceea ce a facut ca grupul sa fie cunoscut ca Bob Marley & The Wailers. “Natty Dread” a fost lansat in februarie 1975. In ceea ce priveste turneele, au facut doua, unul la Lyceum Ballroom din Londra, care a fost catalogat unul din cele mai bune ale acelei perioade , iar al doilea in noiembrie cand Bob a revenit in Jamaica pentru a canta intr-un concert umanitar alaturi de Stevie Wonder, acum insa ca o vedeta a tarii sale si a lumii. “Rastaman Vibrations”, urmatorul album a fost lansat in 1976. Albumul continea melodii ca:”Crazy Baldhead”, “Johnny Was”, “Who The Cap Fit” si poate cea mai semnificativa ca toate, “War”, ale carei versuri erau extrase dintr-un discurs al Imparatului Haile Selassie, la ONU .
Bob Marley era pe atunci un activist non-politic in Jamaica, un muzician consacrat, un sustinator al miscarii rastafari. Bob Marley a hotarat sa dea un concert gratuit in Parcul Eroilor Natiunii din Kingston, pe 5 decembrie 1976, cu intentia explicita sa promoveze pacea. Dupa anuntul concertului, guvernul convoca alegeri pentru 20 decembrie. In ziua de 3 decembrie, doua zile inainte de “Smile Jamaica”, Bob, sotia sa Rita, Lewis Griffith si managerul Don Taylor au fost raniti intr-un atentat cu arma , provocat de niste necunoscuti, desi se presupunea ca insasi CIA fusese implicata in aceasta lovitura. In interiorul casei din 56 Hope Road, Jamaica, Bob a fost ranit de focurile de arma trase , in piept, foarte aproape de inima si la un brat; sotia sa Rita la cap , Lewis Griffith in stomac iar managerul Don Taylor a fost de asemeni spitalizat deoarece s-a aflat pe linia focurilor de arma . Din fericire recuperarea a fost completa . Doua zile dupa atentat , Bob si-a improvizat o platforma pe care a cantat. Cand a fost intrebat pentru ce, el a raspuns: “ Oamenii care traiesc si incearca sa faca aceasta lume mai rea nu-si permit nici o zi libera, cum as putea eu sa-mi iau una cand incerc sa fac putina lumina in obscuritate? “ A fost ultima reprezentatie a lui Bob in Jamaica pentru urmatoarele 18 luni. Temandu-se de un alt atentat, a parasit insula si a plecat sa traiasca la Londra. Acolo a inregistrat urmatorul album, “Exodus”, unul din cele mai importante din cariera sa si din reggae.
Lansat in vara aceluiasi an, “Exodus” a consolidat statutul international al grupului , ramanand in topul din Marea Britanie timp de 56 de saptamani si avand 3 single-uri – “Waiting In Vain”, “Exodus” si “Jamming’” – ca mari succese mediatice. In 1978 grupul a obtinut un nou succes cu “Kaya”, care a reusit sa ocupe locul patru in Anglia in saptamana imediat urmatoare lansarii. De pe acest album au fost scoase doua single-uri, “Satisfy My Soul” si “Is This Love?”. In aprilie 1978 se intoarce in Jamaica pentru “One Love Peace Concert”. A fost tot atunci invitat la sediul ONU in New York pentru a primi Medalia Pacii iar la sfarsitul anului Bob a plecat intr-o calatorie in Africa pentru prima data, unde a vizitat pentru inceput Kenya si apoi Etiopía, locul spiritual al miscarii rastafari. Grupul abia terminase un turneu prin Europa si SUA. Acest turneu i-a servit ca material pentru al doilea album live “Babylon By Bus”. “Survival”, al noualea album al lui Bob Marley cu Island a fost lansat in vara lui 1979. Includea “Zimbabwe”, un imn pentru Rodesia, care isi castigase libertatea, alaturi de “So Much Trouble In The World”, “Ambush In The Night” si “Africa Unite”. Cum indica si coperta care continea drapelele natiunilor independente, “Survival” a fost un album omagial pentru cauza panafricana. In aprilie 1980, formatia a fost invitata oficial de guvernul recent eliberatei Zimbabwe pentru a canta la ceremonia dedicata independentei noii natiuni . Urmatorul disc al grupului, “Uprising”, a fost lansat in mai 1980 si a avut un succes imediat cu “Could You Be Loved?”. Albumul mai continea si “Coming In From The Cold”, “Work” si faimosul “Redemption Song”. The Wailers au pornit in cel mai mare turneu european, sfidand orice record de asistenta . Agenda includea un concert pentru 100.000 de persoane la Miláno , cel mai mare din istoria grupului. Bob Marley & The Wailers erau grupul cu cel mai mare turneu din acel an. “Uprising” figura in toate topurile din Europa. Era o perioada de maxim optimism si isi faceau palnuri pentru un turneu in SUA in compania lui Stevie Wonder, la sfarsitul anului .
Dupa terminarea turneului european, Bob Marley si grupul pornira spre SUA. Bob planificase doua concerte in Madison Square Garden, dar se imbolnavi grav. Cu trei ani inainte, in Londra, s-a ranit la un deget de la picior in timp ce juca fotbal. Rana netratata s-a dovedit a fi cancerigena si cu toate ca a tratat-o apoi in Miami, a continuat sa se extinda. In 1980, cancerul incepuse sa se propage prin tot corpul lui Bob. A putut sa-si controleze boala timp de opt luni facand tratament la clinica doctorului Joseph Issels, in Baviera. Tratamentul lui Issels starnea multe polemici pentru ca folosea numai remedii naturale. Pentru un timp au parut ca sunt eficiente, in cazul lui Bob. La inceputul lui mai, parasea Germania pentru a se intoarce in Jamaica, dar nu a reusit sa-si termine calatoria.
Bob Marley a murit intr-un spital din Miami la 11 mai 1981. Cu o luna inainte, Bob fusese decorat cu Ordinul de Merit al Jamaicai, a treia mare onoare a natiunii, ca semn de recunoastere a inestimabilei sale contributii aduse culturii acestei tari. Pe 21 mai 1981, onorabilului Robert Nesta Marley O. M. i se faceau funeralii oficiale din partea poporului jamaican. Dupa funeralii corpul lui Bob a fost inmormantat in satul sau natal, Nine Miles, in nordul insulei, unde se odihneste intr-un mausoleu. Bob Marley a murit la 36 de ani. .
In 2005, Rita Anderson, vaduva lui Marley, a scris o biografie (“No Woman, No Cry”) in care l-a criticat dur pe cel care i-a fost sot. Dupa Rita, perechea locuia intr-o coliba, Bob avea doar o pereche de indispensabili, pe care ea ii spala in fiecare noapte . De asemeni, a afirmat ca steaua reggae avea nenumarate amante in Kingston si nenumarati copii cu acestea, lista descendentilor lui Bob fiind imensa; in 1968 a avut un fiu, Ziggy Marley, cu Rita Anderson, in 1970, a avut un fiu numit Robbie cu Lucille Williams, una din “logodnicele sale “ in Trench Town. Janet Hunt l-a nascut pe Rohan Marley (viitorul sot al lui Lauryn Hill). Numeroasele sale calatorii la Londra au adus-o si pe Karen Marley, fata unei englezoaice pe nume Janet Bowen. O jamaicana nascuta in Barbados, Lucy Pounder, l-a avut cu Bob pe Julian Marley. O alta logodnica, campioana caribeana de ping pong Anita Bellnavis, a devenit mama lui Kymani Marley. In 1975, Cindy Breakspeare, care era pe punctul de a deveni Miss Mundo, l-a nascut pe Damian Marley. O alta “logodnica “ era actrita Esther Anderson, care a fost si cu Marlon Brando si Chris Blackwell.
Toate aceste afirmatii nu au convenit guvernului jamaican, mai ales ca Anderson a anuntat ca dorea deshumarea trupului sotului sau pentru a-l inmormanta la Shashemene, in Etiopia, unde imparatul Haile Selassie a cedat o suprafata pentru rastafarii jamaicani care sunt rezidenti in aceasta localitate. Relatia dintre guvernul jamaican si Anderson era critica, mai ales ca guvernul il considera pe Bob un idol si o puternica atractie turistica pentru straini. De asemeni, casa muzeu a lui Bob era si ea o reclama pentru insula. Departe de a aplana neintelegerile, Anderson a reamintit guvernului ca in tara sa natala, in Jamaica, Bob a fost impuscat in casa si a trebuit sa se autoexileze. “Bob ar fi preferat sa se odihneasca in continentul african decat pe o insula unde stramosii sai au fost luati si folositi ca sclavi.” a concis vaduva lui Bob.
Discografie
[1961] – Judge Not [1965] – The Wailing Wailers [1968] – Rock To The Rock [1969] – Keep On Skanking [1970] – Soul Rebels [1971] – Soul Revolution [1971] – Soul Revolution Part II [1971] – The Best Of The Wailers [1972] – Satisfy My Soul [1973] – African Herbsman [1973] – Burnin’ [1973] – Catch A Fire [1973] – Talkin’ Blues [1974] – Natty Dread [1974] – Rasta Revolution [1975] – Live From The Lyceum [1975] – Live! [1976] – Live Jam [1976] – Rastaman Vibration [1977] – Exodus [1977] – Live From London [1978] – Babylon By Bus [1978] – Kaya [1978] – One Love Peace Concert [1979] – Live From Kingston [1979] – Survival [1980] – Live From Rockpalast [1980] – Uprising [1983] – Confrontation
Ludwig van Beethoven (1770 – 1827) – pictură în ulei de Joseph Karl Stieler, 1820
foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org
Ludwig van Beethoven (n. 16 decembrie 1770, Bonn, Electoratul de Köln – d. 26 martie 1827, Viena, Imperiul Austriac) a fost un compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Este considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasică și romantică ale muzicii. El a lăsat posterității opere nemuritoare, printre care:
- 9 simfonii ( a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Odă bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene)
- 5 concerte pentru pian și orchestră (remarcabile al 4-lea și al 5-lea Imperialul)
- Un concert pentru vioară și orchestră
- Missa solemnis
- 32 Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Sonata Lunii, a 23-a Appassionata)
- Sonate pentru vioară și pian (mai cunoscută Sonata Kreutzer)
- 16 cvartete pentru coarde
- Opera Fidelio
Biografie
Ludwig van Beethoven s-a născut în 1770 la Bonn, Germania, ca fiu al lui Johann van Beethoven (1740-1792), de origine flamandă și al Magdalenei Keverich van Beethoven (1744-1787). Până relativ recent ziua de 16 decembrie este considerată, în multe lucrări de referință, ca fiind data de naștere a lui Beethoven deoarece se știe că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezați la o zi după naștere. Oricum această presupunere este încă privită cu rezerve la ora actuală.
Mediul familial nu îi era tocmai favorabil, sub autoritatea capricioasă a tatălui, un cântăreț de curte mediocru, alcoolic notoriu. Observând însă talentul muzical precoce al fiului său, acesta a încercat să facă, fără succes, din micul Ludwig un copil-minune, asemenea lui Wolfgang Amadeus Mozart. Beethoven a început să ia lecții de muzică, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul Christian Gottlob Neefe. Acesta recunoaște dotarea muzicală excepțională a tânărului Beethoven și, cu sprijinul arhiepiscopului Maximilian Franz, îi facilitează în 1787 o călătorie la Viena. Aici ia câteva lecții cu Mozart, dar trebuie să se întoarcă după scurt timp la Bonn, din cauza îmbolnăvirii și morții mamei sale. În următorii patru ani lucrează cu capela curții arhiepiscopale și cu orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul să-și îmbogățească cunoștințele muzicale cu operele aflate în circulație în acel timp. În această perioadă compune o cantată cu ocazia morții împăratului Iosif al II-lea, fratele arhiepiscopului Maximilian Franz, binefăcătorul său.
În noiembrie 1792 Beethoven pleacă pentru a doua oară la Viena, unde devine elevul lui Joseph Haydn, mai târziu și al lui Antonio Salieri. În capitala imperiului habsburgic, Beethoven reușește să câștige favorurile aristocrației vieneze prin concerte private, cu această ocazie căpătând faima de virtuoz pianist și de compozitor. Grație acestor relații și a contactelor cu casele de editură, care îi publică unele compoziții, Beethoven reușește să dobândească o independență, pe care și-a dorit-o cândva și Mozart.
În martie 1795 apare pentru prima dată în fața publicului vienez executând primul său concert pentru pian și orchestră. Urmează o serie de concerte la Praga, Dresda, Berlin și Preßburg (Bratislava). După primele sonate pentru pian – printre care sonata op. 13 “Patetica” – , Beethoven deschide, începând cu anul 1798, seria cvartetelor de coarde, compune și prima lui simfonie, în Do-major. În același timp apar primele semne ale scăderii auzului, ceea ce îl face să se izoleze tot mai mult de societate. În celebrul “Testament de la Heiligenstadt” (1802) Beethoven se adresează fratelui său, înspăimântat de surzenia sa tot mai accentuată. Totuși, tocmai în acești ani, Beethoven compune o serie de opere desăvârșite ale stilului clasic de maturitate, cum sunt cele trei sonate pentru pian op. 31, simfonia III-a “Eroica”, apoi sonata pentru pian op. 57 “Appassionata”, concertul pentru vioară și orchestră, simfoniile a V-a (a “Destinului”) și a VI-a (“Pastorala”). În aceste compoziții se observă deosebirile față de operele compuse în primii săi ani în Viena: orchestra devine principalul “instrument” al lui Beethoven, chiar și operele compuse pentru instrumente soliste au un caracter orchestral.
Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau “caietele de conversații”, în care aceștia scriau în loc să vorbească. Surditatea nu i-a întrerupt însă creația artistică, în 1819 compune “Variațiile-Diabelli” pentru pian, în 1820 se execută prima versiune a “Missei Solemnis”, realizează ultimele sale sonate pentru pian și cvartetele de coarde, în sfârșit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima audiție a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluționar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăși familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănțuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu fața la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga și își agita pălăriile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu fața la public, putând astfel să-și trăiască triumful.
Tot mai bolnav, fiind țintuit la pat încă din decembrie 1826, Beethoven moare la 26 martie 1827, în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte mii de locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de două ori exhumat și reîngropat în Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.
Evoluția stilului muzical
Producția muzicală a lui Beethoven este considerată în mod tradițional ca o punte între Clasicism și Romantism și se poate împărți în trei perioade:
- Prima perioadă (1790-1802), cuprinzând compozițiile din tinerețe de la Bonn și primii ani în Viena, reprezintă continuarea stilului lui Haydn și Mozart, și desăvârșesc clasicismul vienez ajuns la maturitate. Un exemplu îl constitue cvartetul de coarde în La-major op. 18, foarte apropiat de compozițiile similare ale lui Mozart.
- A doua perioadă (1807-1812), așa zisul “ciclu eroic”, cuprinde compoziții ca simfonia III-a (Eroica), concertele pentru pian și orchestră nr.4 și 5 (Imperialul), sonata pentru pian Appassionata. În toate aceste opere se remarcă profunzimea temelor, contrastele dramatice și noutățile armonice, neîntâlnite încă la predecesorii săi, Beethoven fiind supranumit din aceste motive „Titanul din Bonn”.
- A treia perioadă se profilează din anul 1813. Compozițiile din această perioadă nu mai pot fi grupate pe cicluri, fiecare din ele se prezintă cu o proprie și puternică individualitate, eliberate de convențiile tradiționale. În muzica instrumentală introduce recitative și arii, în fugi, variațiuni și elemente lirice, mereu în căutare de noi moduri de expresie. Cele două opere importante din această ultimă perioadă, a 9-a și Missa solemnis, se depărtează complet de genul tradițional: astfel în finalul simfoniei se introduce o partitură pentru soliști vocali și cor, în timp ce Missa solemnis iese din tiparele messelor liturgice, devenind o confruntare subiectivă cu divinitatea.
Moștenirea artistică
Importanța lui Beethoven în muzică este semnificativă și din perspectiva transformării rolului compozitorului în societate. De la compozitorul medieval, artizan dependent (și de cele mai multe ori umil) aflat în serviciul Bisericii sau al aristocrației, compozitorul devine, odată cu prezența lui Beethoven, un artist care creează dintr-o necesitate interioară și nu la comandă. Influența sa asupra compozitorilor care l-au urmat a fost enormă. Admirat deschis, de la Franz Schubert, Felix Mendelssohn Bartholdy, Robert Schumann, Johannes Brahms, până la Richard Wagner și Arnold Schoenberg, ca întemeietor al unei ere noi în muzică, marele compozitor german este considerat până astăzi ca o figură cardinală în evoluția muzicii tuturor timpurilor, recunoscut și în limbajul și tehnica muzicii contemporane. Beethoven este revoluționarul întemeietor al unei noi generații de muzicieni și al unei alte atitudini față de creațiile compozitorilor.
Simfoniile compuse de Beethoven
- Simfonia nr.1 în Do major, op.21 (1799/1800), premieră 2 aprilie 1800
- Simfonia nr.2 în Re major, op.36 (1802), premieră 5 aprilie 1803
- Simfonia nr.3 în Mi bemol major op.55 (“Eroica”), (1803/1804), premieră 7 aprilie 1805
- Simfonia nr.4 în Si bemol major, op.60 (1806), premieră 15 noiembrie 1807
- Simfonia nr.5 în Do minor (“Simfonia Destinului”), op.67 (1800-1808), premieră 22 decembrie 1808
- Simfonia nr.6 în Fa major, op.68 (“Pastorala”) (1807/1808), premieră 22 decembrie 1808
- Simfonia nr.7 în La major, op.92 (1811/1812), premieră 8 decembrie 1813
- Simfonia nr.8 în Fa major, op.93 (1811/1812), premieră 27 februarie 1814
- Simfonia nr.9 în Re minor, op.125 (1815–1824), premieră 7 mai 1824
Simfonia a 10-a
Din fragmente de partituri rămase de la Beethoven, muzicologul englez Barry Cooper a reconstituit prima parte de 15 minute, în tempo Andante – Allegro – Andante, a Simfoniei a 10-a în Mi bemol major (E flat major), pe care compozitorul nu a mai apucat să o finalizeze. Nu se poate dovedi că toate aceste partituri au fost scrise în acest scop de Beethoven, dar există un consens între specialiști că el intenționa să mai compună o simfonie.
- Beethoven Symphony No. 10, 1st mov (Part 1)
- Beethoven Symphony No. 10, 1st mov (Part 2)
- Beethoven symphony no. 10 in E flat major “Unfinished” (Part 1 of 2)
- Beethoven symphony no. 10 in E flat major “Unfinished” (Part 2 of 2)
Bob Dylan at Azkena Rock Festival in Vitoria-Gasteiz, Spain, in June 2010
foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; cersipamantromanesc.wordpress.com
Bob Dylan (născut ca Robert Allen Zimmerman, n. 24 mai 1941, Duluth, Minnesota, SUA) este un cântăreț, compozitor, muzician și poet american ale cărui contribuții în muzica americană sunt comparabile, în faimă și influență, cu cele ale lui Stephen Foster, Irving Berlin, Woody Guthrie și Hank Williams.
O parte din cele mai apreciate cântece ale lui Dylan sunt din anii 1960, iar cântece precum “Blowin’ in the Wind” și “The Times They Are a-Changin‘” au devenit embleme ale mișcărilor anti-război și pentru drepturile civile la scară mondială. Albumul Together Through Life a intrat în topul vânzărilor de albume din Marea Britanie și din SUA în 2009, Bob Dylan fiind astfel cel mai în vârstă artist care reușește acest lucru.
Bob Dylan with Joan Baez during the civil rights “March on Washington for Jobs and Freedom”, August 28, 1963 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Pe lângă faptul că este cântăreț vocal, Dylan mai cântă și la muzicuță, chitară, chitară bas, pian și orgă electronică.
A stralucit in cadrul mai multor subgenuri pop, printre care folk-rock electro sau country-rock. Dylan si-a facuta simtita prezenta mai ales in anii `60, continuand insa si peste decenii. Multe dintre cantecele sale au devenit creatoare de standarde, iar cele mai bune albume ale sale sunt fara doar si poate `clasice` in panoplia muzicii rock&roll.
La sfarsitul lui 1978, Bob Dylan a declarat ca s-a `nascut din nou` crestin, lansand ulterior o serie de albume crestine. In 1982, viziteaza Israelul, oferind ocazia ca sa se zvoneasca ca aceasta convertire a sa este de scurta durata.
In 1983 revine cu inregistrarea seculara `Infidels` – un succes major.
In anii `90, Dylan s-a impartit intre concertele live si pictura.
In 1992 apare `Good As I Been to You` – o colectie de cantece traditionale folk.
`Time Out of Mind` (1997) s-a bucurat de critici extrem de favorabile, fiind triplu premiat cu Grammy la categoriile `Albumul anului`, Cel mai bun album de folk contemporan` si `Cel mai bun vocalist rock”.
În 2004 a fost trecut pe locul doi în lista celor mai mari artiști ai tuturor timpurilor al revistei Rolling Stone.
Din ianuarie 2011 creația sa este obiect de studiu la Catedra de Istorie a Ideilor din cadrul Facultății de Filosofie, Istorie a Ideilor și a Artelor și Limbi Clasice, Universitatea Oslo, Norvegia.
În anul 2016, i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură, „pentru crearea de noi expresii poetice în cadrul marii tradiții a cântecului american”. Bob Dylan nu a fost prezent la banchetul din 10 decembrie 2016 dat în cinstea câștigătorilor premiului Nobel. Cuvântarea sa de mulțumire a fost citită de Azita Raji, ambasadorul SUA în Suedia.
În 1976 Dylan scrie cântecul “Hurricane“, care, deși are o lungime de 8 minute și 32 de secunde, ajunge pe locul 33 în topul cântecelor americane.
foto preluat de pe www.istoria.md
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; youtube.com
Tatiana Stepa (n. 21 aprilie 1963, Lupeni, județul Hunedoara – d. 7 august 2009, București) a fost o cântăreață română de muzică folk.
Viața
Tatiana este unul din cei trei copii ai familiei Stepa. Mama ei, olteancă din Gorj a fost dată slugă de la zece ani. Tatăl ei, moldovean din Roman, a fost copil de regiment. Cei doi au fugit în Valea Jiului să scape de sărăcie și de umilință. Tatiana a fost înconjurată de muzică de la o vârstă fragedă. A cântat prima dată pe scenă când era la grădiniță. În copilărie a urmat cursuri de balet, vioară și pian. A făcut vioara 8 ani, ca instrument principal.
Tatiana Stepa – foto: ro.wikipedia.org
Cenaclul Flacăra
A făcut “Liceul de Arhitectură” din București. Aici a fost primul loc în care a auzit muzică folk. Pentru că făcuse vioara ani de zile, nu i-a fost greu să cânte la chitară. În septembrie 1982, pe stadionul din Făgăraș, a debutat în Cenaclul Flacăra cu un cântec numit “Și-am să-mi fac o doină(versuri Adrian Gavrila) “, rămânând în componența acestuia până în anul 1985, după care, din anul 1992 până în anul 1996, a fost membră a Cenaclului “Totuși Iubirea”, participând la peste 2.000 de spectacole, atingând un maxim de 50.000 de spectatori la un concert aniversar de la Galați.
După Cenaclul Flacăra
După interdicția din 1985 a “Cenaclului Flacăra” și a ei ca artistă, a lucrat vreme de 11 ani la mina Lupeni, apoi, ca tehnoredactor de carte, la București.
Din anul 1996 până în 2009 a mai susținut peste 1.000 de spectacole pe majoritatea scenelor marilor orașe din România, Italia, Germania, Franța, Republica Moldova, Bulgaria. A fost invitată anual la toate marile festivaluri de muzică folk din țară (Om Bun, Folk you, Sighișoara, Folkfest, Bistrița, Alba-Iulia, Târgu Jiu, Baia Mare, Piatra Neamț, Galați etc.) și la alte festivaluri concurs de muzică folk și poezie. A compus atât pe versuri proprii, cât și pe ale unor poeți din literatura universală și română: Federico García Lorca, Esenin, Adrian Păunescu, Lucian Blaga, Elena Farago, Ioan Alexandru, Camelia Radulian. A cântat singură, apoi împreună cu Magda Pușkaș au format grupul Partaj.
foto preluat de pe tvr2.tvr.ro
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com
Nicolae (Nicu) Covaci (n. 19 aprilie 1947, Timișoara) este un compozitor, cântăreț, chitarist, pictor și grafician român, cunoscut ca fondator și lider al formației Phoenix. Singurul copil al unei croitorese (Tamara) originară din Basarabia și al unui tată bănățean de lângă granița cu Serbia, Covaci a crescut fără tată până la vârsta de vreo 11 ani, deoarece acesta a fost deținut politic la Canalul Dunăre-Marea Neagră timp de vreo 10 ani.
A început de mic copil să ia lecții particulare de pian, acordeon și limbă franceză, germană și engleză. Mai târziu, după ce a învățat singur să cânte la muzicuță, a luat și lecții de chitară. A urmat secția germană a școlii primare, secția română a școlii generale, liceul de arte plastice și Institutul de Arte Plastice din Timișoara.
Nicolae Covaci a scris istorie in muzica romaneasca in momentul in care a pus bazele trupei ”Sfintii” – din care faceau parte studenti si elevi din Timisoara, orasul sau natal.Prin 1961, Nicu Covaci si Kamocsa Camo Bela, elevi la Scoala Generala nr. 2 din Timisoara, au facut o “formatie de chitare electrice” – inspirati de ceea ce se intampla peste granita. Trupei i-au pus numele ”Sfintii”, care ulterior avea sa devina celebra ‘Phoenix’, pentru ca activistii culturali nu puteau sa lase ca o trupa de tineri sa ”perfirmeze” in cadrul festivalurilor organizate de UTC (Uniunea Tinerilor Comunisti), sub un nume care avea de-a face cu religia.
În 1965, componenta trupei s-a schimbat, in Phoenix intrand Florin “Moni” Bordeianu (n.1948, student IEFS), Claudiu Rotaru, Ioan “Pilu” Stefanovici (n.1946, student Politehnica) si Gúnter “Spitzi” Reininger (n.1950, elev la scoala de muzica). Repertoriul era compus din cover-uri celebre ale trupelor Beatles, Rolling Stones, Animals etc. Au fost ascultati de criticul muzical Cornel Chiriac, care i-a ajutat sa inregistreze un album. In acea perioada au lansat piesele celebre “Vremuri” si “Canarul”.
Au castigat un premiu la un concurs intre formatiile studentesti in 1968 – la Festivalul National de arta studenteasca de la Iasi, cand au concurat cu Rosu si Negru, Coral si Mondial. Un an mai tarziu, locul lui “Pilu” a fost luat de Dorel “Baba” Vintila Zaharia (n.1943, ex – Sideral, Cometele, student la Politehnica). Apar in emisiuni de televiziune si sustin zeci de concerte, reusind sa se impuna ca trupa de referinta.
Dupa emigrarea lui Moni Bordeianu, din toamna anului 1970, componenta trupei sufera iar modificari: apar “Spitzi”, Cornel Liuba (tobe), Kovacs Zoltan (bas) si Laurentiu Butoi (oboi, flaut). Este cooptat in trupa si Mircea Baniciu (student Arhitectura), un folkist care insotea trupa in turnee, iar in octombrie 1971 se renunta la serviciile lui Zoli, Laurentiu si, putin mai tarziu, la Cornel, fiind adusi Joszef Kappl (ex – Color, Clasic XX, student Conservator) si Costin Petrescu (ex – Olympic’64, student Arhitectura). Se schimba insa si stilul, care capata rezonante folclorice.
Este perioada in care este realizat poemul rock “Cei ce ne-au dat nume”, prezentat in premiera la Opera din Timisoara la 13 ianuarie 1972. A aparut apoi albumul “Negru Voda”, primul disc LP scos de o formatie rock in limba romana. In 1974, apare in trupa Ovidiu Lipan “Tandarica” (ex- Rosu si Negru, scoala de muzica).
Phoenix - foto: pure-romania.com
Nicu Covaci s-a casatorit cu o olandeza, iar la scurt timp, 26 octombrie 1976, a fugit cu o parte din membrii trupei ascunsi in cutiile de la boxe, stabilindu-se mai întâi în Olanda, apoi în Germania și în final în Spania. Fuga din tara a descris-o in cartea “Phoenix … insa eu”, scrisa in 1992. Nicu Covaci a continuat sa cante, iar Phoenix a existat in continuare in Germania, unde s-a stablit trupa. Muzicienii romani au activat sub numele de Mad House si Transsylvania Phoenix (numele Phoenix fiind deja adjudecat de o trupa americana), scotand mai multe discuri si i-au cunoscut pe Manfred “Manni” Neumann (vioara, voce) si pe Tom Buggle (bas).
Nicu Covaci revine in tara dupa 1989, dar urmeaza mai multe neintelegeri cu actualii si fostii membri ai trupei, astfel incat compenenta acesteia s-a schimbat des, Phoenix continuand insa sa ramana o formatie de referinta, iar Nicolae Covaci un idol pentru multi.
Nicu Covaci in concert la Targu Mures – foto: ro.wikipedia.org
Actualmente (2012), Covaci locuiește în Moraira, Spania. Covaci este și un iubitor al motocicletelor și al sportului, practicând, printre altele, atletismul, canotajul, karate, boxul, înotul și scufundatul sportiv.
Elvis Presley in a publicity photograph for the 1957 film Jailhouse Rock
foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.europafm.ro
Pe 13 aprilie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Rock and Roll-ului. Rock and roll (scris și rock & roll sau rock ‘n’ roll) este un stil muzical cu originar din Statele Unite ale Americii, care s-a dezvoltat în special la sfârșitul anilor 1940 și începutul anilor 195o dintr-o combinație de blues, jazz, country și gospel. O formă timpurie a stilului rock and roll este muzica rockabilly. Rock and roll-ul este deseori cântat cu chitare electrice, chitară bas, instrumente cu clape și tobe.
Termenul „rock and roll” a fost ințial un termen nautic care însemna legănarea vasului. La sfârșitul secolului al XIX-lea sau începutul secolului al XX-lea, muzica gospel și jubilee au cooptat termenul, folosindu-l în sensul de a fi legănat în brațele Domnului. Prima folosire înregistrată a termenului este pe un disc din 1916, „Camp Meeting Jubilee”.
Sunt divergențe de opinie referitor la care disc a fost primul disc rock ‘n’ roll, dar “Rock Around the Clock” (1954) a lui Bill Haley, a fost primul disc de acest gen care a ajuns pe locul 1 în topul revistei americane Billboard. Cercetătorul de muzică rock Joseph Burns de la Southeastern Louisiana University susține că prima melodie rock and roll poate fi considerată „That’s All Right, Mama” a lui Arthur “Big Boy” Crudup din septembrie 1946, melodie preluată de Elvis Presley.
Bill Haley- foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Bill Haley (născut William John Clifton Haley) (n. 6 iulie 1925 – d. 9 februarie 1981) a fost unul dintre primii muzicieni rock and roll. Formația sa Bill Haley & His Comets este cunoscută în special pentru melodia Rock Around the Clock (1954) cititi mai mult pe en.wikipedia.org
Arthur William “Big Boy” Crudup (August 24, 1905 – March 28, 1974) - cititi mai mult pe en.wikipedia.org
Un disc jockey din Cleveland, Alan Freed, celebru pentru emisiunile sale, este cel care a folosit fraza rock and roll începând cu 1951, dar fraza ca atare este cunoscută dinainte. Prima piesă care a avut titlul Rock and Roll (1947) îi aparține lui Paul Bascomb.
Paul Bascomb (February 12, 1912, Birmingham, Alabama – December 2, 1986 (aged 74), Chicago) cititi mai mult pe en.wikipedia.org – foto preluat de pe itunes.apple.com
Una dintre primele înregistrări a unei piese rock and roll îi aparține grupului Jackie Brenston and the Delta Cats (unde unul dintre membri era Ike Turner), care a înregistrat în 1951 melodia Rocket 88 în studioul lui Sam Phillips, proprietarul casei de discuri „Sun Records“. Abia peste 4 ani Bill Haley înregistreazā “Rock Around the Clock“. Aceastā piesā este deseori confundată ca fiind prima din acest gen. Istoria rock’n roll-ului poate merge și mai departe în timp, unde pot fi gasite primele așa zise încercāri. Etimologia cuvântului ne duce mai departe în timp, chiar undeva prin 1916 când termenul “rocking and rolling” avea conotații religioase. În etimologia limbii engleze cuvantul „rock” însemna „a distruge, a deranja, a incita”. De aici i-a venit probabil și lui Alan Freed (1921 – 1965) ideea sā denumească așa acest gen, având în vedere reacția celor ce-l ascultau. Expresia rockin mai era folositā și de cântăreții gospel.
Jackie Brenston (right) with Ike Turner – Jackie Brenston (August 24, 1928 or 1930 – December 15, 1979) - cititi mai mult pe en.wikipedia.org
Printre legendele internaţionale ale rock and roll-ului se numără Elvis Presley, Chuck Berry, Jerry Lee Lewis, Buddy Holly sau Eddie Cochran.
Elvis Presley - foto preluat de pe europafm.ro
Elvis Aaron Presley (n. 8 ianuarie 1935, Tupelo, Mississippi – d. 16 august 1977, Memphis, Tennessee) a fost un cântăreț și actor american, cunoscut frecvent ca Regele Rock ‘n’ Roll-ului sau simplu, The King, cu toate ca a obținut și trei premii Grammy pentru muzică Gospel. (…) În noiembrie 1955, Elvis semnează cu RCA Records, Colonel Parker negociind vânzarea tuturor înregistrărilor făcute la Sun Studio de către interpret contra imensei (în acele vremuri) sume de 40.000 de dolari plus un bonus de 5.000 de dolari pentru Presley. Cele cinci single-uri au fost relansate de către RCA, Elvis devenind cel mai mediatizat nou interpret din industria muzicală. Pe 10 ianuarie 1956, Elvis participa la o sesiune de înregistrări în studioul RCA din Nashville alături de grupul back in vocals Jordanaires, unde printre alte piese va înregistra și Heartbreak Hotel. Single-ul Heartbreak Hotel / I Was The One este promovat de RCA și a fost vândut în peste 300.000 de exemplare numai în primele trei săptămâni, fiind și primul single al lui Elvis ce va înregistra vânzări de peste un milion de exemplare, aducându-i interpretului primul disc de aur.
28 ianuarie 1956 este momentul primei sale apariții într-o emisiune de televiziune Stage Show la CBS. Tot în acest an îi apare și primul album intitulat Elvis Presley, care a ajuns foarte repede pe prima poziție în Billboard 200 și a rămas acolo timp de zece săptămâni. Semnează un contract pe șapte ani cu Paramount Pictures, apare la The Steve Allen Show la NBC unde cântă Hound Dog, continuă să concerteze în toată America, lansează single după single și semnează un contract pentru o serie de trei apariții la Ed Sullivan Show contra sumei record, în acel moment, de 50.000 de dolari. Pe 26 septembrie este proclamată Ziua Elvis Presley în orașul natal Tupelo, iar la mijlocul lui noiembrie are loc premiera primului său film – Love Me Tender. Pelicula are un succes imens, iar Elvis primește recenzii favorabile din partea criticilor. A fost un an extraordinar pentru copilul minune al Americii, vânzările de pe urma numelui lui Elvis ajungând la un total de 22 de milioane de dolari, nemaivorbind de avântul pe care cariera sa l-a luat atât din punct de vedere muzical cât și actoricesc.
Începutul anului 1957 îl găsește lucrând la al doilea său film – Loving You. În martie cumpără Graceland, atât pentru el cât și pentru familia sa, iar în mai începe lucrul la filmul Jailhouse Rock. Totodată cântă pentru prima data în Canada și Hawaii, filmează King Creole la începutul anului 1958, apoi este recrutat în armata Statelor Unite pentru satisfacerea stagiului militar. Pe 14 august 1958, Gladys Presley moare de hepatită, la doar 46 de ani. Elvis rămâne profund îndurerat. În noiembrie 1959 o cunoaște pe Priscilla Ann Beaulieu, fată vitregă a căpitanului Joseph Beaulieu, ce tocmai fusese transferat din Texas la Weisenbadem Air Force Base unde Elvis fusese repartizat. Aceasta, în vârstă de 14 ani și jumătate îi va deveni mai târziu soție. La începutul lui martie 1960 este lăsat la vatră și începe să lucreze la noul album întitulat Elvis is Back (Elvis s-a întors). începe filmările la GI Blues iar mai târziu la Flaming Star și Wild in the Country.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org
Chuck Berry in 1958- foto preluat de pe en.wikipedia.org
Charles Edward Anderson „Chuck” Berry (n. 18 octombrie 1926, Saint Louis, Missouri, SUA – d. 18 martie 2017, St. Charles, SUA) a fost un compozitor, cântăreț și chitarist american, de origine afro-americană și unul dintre pionierii muzicii rock ‘n’ roll. În anii ’50 ai secolului al XX-lea el a interpretat, acompaniat de chitara electrică, cântece precum „Roll over Beethoven”, „Rock and Roll Music”, „Route 66” de Bobby Troup, „Johnny B. Goode”, „No Particular Place To Go”, „Sweet Little Queenie”, „Memphis, Tennessee”, „Maybellene”.
Elvis Presley s-a inspirat din stilul și muzica lui Chuck Berry; stil care a influențat și muzica formațiilor Beatles, AC/DC și Rolling Stones. A folosit în concertele sale așa numitul duckwalk („mers de rață”) pe care l-au imitat ulterior și alți soliști, ca de exemplu Angus Young de la AC/DC. În anul 1989, Chuck Berry și-a publicat autobiografia. Revista Rolling Stone l-a clasificat al 5-lea pe lista celor 100 cei mai buni chitariști din lume din toate timpurile. John Lennon a spus despre el: „Dacă veți încerca să dați rock’n rollului un alt nume, puteți să-l numiți Chuck Berry”.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
Jerry Lee în anii ’50 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Jerry Lee Lewis (n. 29 septembrie 1935) este un solist şi pianist american de muzică rock and roll, rockabilly şi country. Un pionier al muzicii rock and roll, Lewis a fost introdus în 1986 în Rock and Roll Hall of Fame, contribuţia sa în acest gen muzical fiindu-i recunoscută şi de Rockabilly Hall of Fame. În 2004, Rolling Stone Magazine l-a situat pe locul 24 din lista celor “100 cei mai buni artişti ai tuturor timpurilor”, iar în 2003, au listat colecţia “All Killer, No Filler: The Anthology”, pe locul 242 din lista celor “500 cele mai bune albume ale tuturor timpurilor” – (…) Renunţând la interpretarea muzicii religioase, Jerry a început să performeze în cluburi şi în jurul oraşelor Ferriday şi Natchez, Mississippi. A devenit parte din noua tendinţă rock and roll, lansându-şi primul său album demo în 1954. În jurul anului 1955, Jerry a iniţiat o călătorie la Nashville, unde a cântat în cluburi încercând să obţină profit. A fost refuzat de către Grand Ole Opry, de scena country din Louisiana Hayride şi chiar şi de spactacolul radio din Shreveport.
În noiembrie 1956, Lewis a plecat spre Memphis, Tennessee pentru o audiţie la Casa de discuri Sun. Sam Phillips, deţinătorul casei de discuri, era plecat la momentul respectiv într-o călătorie în Florida, dar producătorul şi inginerul de sunet Jack Clement au înregistrat interpretarea lui Lewis asupra piesei “Crazy Arm” de Ray Price, precum şi compoziţia proprie “End of the Road”. În timpul lunii decembrie 1956, cariera lui Lewis a început să promită din ce în ce mai mult, înregistrând atât ca şi artist solo, cât şi ca instrumentist pentru alţi artişti aparţinând Casei de discuri Sun, artişti precum Carl Perkins şi Johnny Cash. Modul său aparte de a cânta la pian poate fi auzit în multe piese înregistrate la Sun spre sfârşitul anului 1956 şi începutul anului 1957, incluzând piese ale lui Perkins ca “Matchbox” şi “Get Your Cat Clothes On”, şi piesa lui Billy Lee Riley, “Flyin’ Saucers Rock’n’Roll”. Până în acest moment, rareori s-a folosit pianului în muzica rockabilly, însă s-a dovedit a fi o influenţă puternică în dezvoltarea curentului. Artişti rockabilly de la alte case de discuri au început curând să înregistreze cu pianişti.
Pe 4 decembrie 1956, Elvis Presley şi-a făcut apariţia la Casa de discuri Sun, într-o vizită de curtoazie, timp în care Carl Perkins se afla la studio înregistrând noi piese cu Lewis ce îl acompania la pian. Cei trei au început să improvizeze, iar Sam Phillips a pornit caseta de înregistrare. Mai târziu, Phillips l-a sunat pe Johnny Cash pentru a lua parte şi el la această sesiune improvizată. Inregistrările, aproape jumatate au fost piese gospel, au supravieţuit şi au fost descoperite şi lansate pe un disc în 1987 sub titul “Million Dollar Quartet”. Printre melodii se numără: “Don’t Be Cruel” şi “Paralyzed” ale lui Elvis Presley, “Brown Eyed Handsome Man” a lui Chuck Berry, “Don’t Forbid Me” a lui Pat Boone precum şi o interpetare în stilul Jackie Wilson pe piesa “Don’t Be Cruel”.
Single-urile lui Lewis (cunoscute sub interpretarea “Jerry Lee Lewis and his Pumping Piano”) i-au avansat cariera ca şi solist, de-a lungul anului 1957, cu hit-uri precum “Whole Lotta Shakin’ Goin’On” şi “Great Balls of Fire” – cel mai mare hit al său. Respectiva piesă, dar si altele, i-au adus faimă naţională şi internaţională, în ciuda criticilor ce le asociau cu o tentă sexuală. Din această cauză, unele posturi de radio aveau să le boicoteze.
Conform spuselor unor surse de încredere, inclusiv Johnny Cash, Lewis însuşi care era un creştin devotat, era de asemenea tulburat de natura păcătoasă a propriului său material muzical, despre care credea cu fermitate că-l va conduce pe el şi pe audienţa sa în Iad. Aceste covingeri ale lui Lewis au fost expuse şi în portretul realizat de Waylon Payne în filmul din 2005 “Walk the Line”, bazat pe autobiografiile lui Cash.
Lewis, cu toate că nu a fost primul pianist în stilul boogie-woogie, a fost un pionier al pianului rock, nu numai prin sunet, ci şi prin interpretarea sa dinamică. Deseori cânta în picioare, plimbandu-şi mâinile de-a lungul clapelor pentru un accent dramatic, aşezându-se pe clape sau chiar stând deaspura pianului. Prima sa apariţie TV, unde a demonstrat câteva din respectivele mişcări, a fost la The Steve Allen Show pe 28 iulie 1957, unde a cântat “Whole Lot of Shakin’Going On”. Lewis are de asemenea reputaţia de a fi dat foc unui pian la sfârşitul unei interpretări live, ca formă de protest împotriva celor care i-au acordat mai mult credit lui Chuck Berry decât lui.
Stilul său eploziv poate fi observat şi în filme precum “High School Confidential” (1958), unde a cântat în spatele unui camion, sau Jamboree (1957). Lewis a fost numit “primul mare frenetic al rock and roll-ului” precum şi “primul mare eclectic al rock and roll-ului”. Aceste tehnici de interpretare au fost adoptate mai târziu de către alţi artişti piano rock, precum Elton John, Billy Joel şi Ben Folds. Compozitorul clasic Michael Nyman a citat stilul lui Lewis ca fiind predecesor al propiei estetici.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org
Buddy Holly in 1958 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Buddy Holly (n. Charles Hardin Holley, 7 septembrie 1936 – d. 3 februarie 1959) a fost unul dintre primii muzicieni rock and roll. Este considerat unul dintre cei mai influenţi muzicieni ai perioadei. În 3 februarie 1959, zi cunoscută ca „Ziua în care muzica a murit”, Holly şi-a pierdut viaţa într-un accident de avion lângă o fermă de lângă lacul Clear Lake, Iowa, S.U.A., alături de alţi doi mari artişti ai vremii, Ritchie Valens şi Perry Richardson (The Big Bopper). Buddy Holly este cunoscut pentru melodii precum “Everyday”, “That’ll Be The Day” sau “Maybe Baby“. A avut o influenţă majoră asupra unor artişti precum Bob Dylan, Beatles, Rolling Stones şi în general asupra întregului fenomen rock and roll.
Născut pe 7 septembrie 1936 în oraşul Lubbock din statul american Texas, fiul lui Lawrence Odell Holley, a căpătat porecla “Buddy” de la mama sa (Ella Pauline Drake), care considera că “Charles Hardin e un nume prea lung pentru un băieţel atât de mic“.
Buddy Holly a cântat în public pentru prima dată în perioada în care era elev la şcoala J.T. Hutchinson din oraşul natal. În copilărie studiase vioara şi pianul, însă primele acorduri la chitară le-a învăţat de la fratele său Travis. Un moment important pentru artist l-a reprezentat concertul din anul 1955 susţinut de Elvis Presley în Lubbock. Ulterior, într-un interviu acordat jurnalistului Ren Grevatt de la Billboard, Buddy Holly declara: “fără Elvis Presley nici unul dintre noi nu ar fi reuşit“. În 1955 participă la un spectacol în Nashville alături de Bill Haley şi The Comets şi este remarcat de Eddie Crandall, un căutător de talente, care îi obţine lui Holly un contract (ianuarie 1956) cu casa de discuri Decca Records.
Artistul îşi formează propria formaţie, The Crickets, din care făceau parte Buddy Holly (voce şi chitară), Niki Sullivan (chitară), Joe B. Mauldin (bass) şi Jerry Allison (tobe). Pe parcursul anului 1956 înregistrează mai multe piese pentru Decca Records, însă nici una nu obţine succesul aşteptat şi în ianuarie 1957 casa de discuri decide încetarea colaborării. Semnează contracte cu Brunswick Records şi Coral Records, ambele fiind studiouri de înregistrări auxiliare ale Decca Records, iar în toamna anului 1957 piesa “That’ll be the day” ajunge pe prima poziţie în topurile americane şi britanice. Au urmat, până în februarie 1959, o serie de hituri muzicale, unele cu notabile inovaţii în materie de tehnică vocala şi de utilizare a unor instrumente specifice muzicii clasice în orchestrarea unor piese pop-rock, cum sunt: “True love ways”, “Not fade away”, Rave on”, “Peggy Sue”, “Peggy Sue got married”, “Raining in my heart”, “Maby baby”, “You’re the one”, “Crying, waiting, hoping”.
În 1958 a urmat turneul din Marea Britanie, turneu cu o influenţă majoră asupra cântăreţilor britanici, în discografia cărora se vor regăsi elemente de stil şi prelucrări ale pieselor lansate de Buddy Holly şi The Crickets. În acelaşi an cântăreţul se căsătoreşte cu Maria Elena Santiago, jurnalist muzical din New York, care-l va inspira în scrierea piesei “True love ways“.
Pe 3 februarie 1959, grăbindu-se către concertul din Clear Lake, Iowa, Buddy Holly, Ritchie Valens şi Perry Richardson au închiriat un avion care, la câteva minute de la decolare, s-a prăbuşit, toţi cei aflaţi la bord decedând în tragicul accident.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
Edward Ray Cochran (October 3, 1938 – April 17, 1960) - cititi mai mult pe en.wikipedia.org
Rock and roll-ul britanic este reprezentat de trupele Beatles, Rolling Stones şi The Yardbirds.
The Beatles – foto: ro.wikipedia.org
The Beatles a fost unul dintre grupurile a cărui muzică a fost cea mai influentă pentru era rock care a urmat. Grupul a fost alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritmică), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) și Ringo Starr (baterie). Ei au avut ca țintă generațiile de tineri rezultate de după al Doilea Război Mondial, în Anglia, SUA, etc. Fără dubiu, “The Beatles” este unul din cele mai faimoase și de succes grupuri în istoria muzicii rock, contorizând peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă. În timp ce inițial au devenit faimoși pentru ceea ce unii au etichetat drept muzică pop, lucrările lor de mai târziu au realizat o combinație de laude atât din partea criticilor cât și din partea ascultătorilor inegalată în secolul XX. În cele din urmă, ei și-au dovedit nu doar talentul de muzicieni, au pășit granița spre cinematografie, și în particular, în cazul lui John Lennon este vorba de activism politic. În 2004 revista Rolling Stone clasa trupa The Beatles pe locul 1 pe lista celor 100 cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor. În conformitate cu aceeași revistă, muzica inovativă a trupei The Beatles și impactul cultural au ajutat la definirea anilor 1960.
La 5 octombrie 1962 formația și-a lansat discul de debut Love Me Do pe partea A și P.S. I Love You pe partea B. La 26 noiembrie 1963, Beatles înregistrează al doilea disc Please Please Me care va ajunge numărul doi în topul oficial al Marii Britanii. În decursul anului 1963, discurile formației se statornicesc pe locul întâi din topurile britanice. Numărul total al discurilor care se vânduseră în acest an, de două milioane și jumătate, constituia un record în istoria muzicală a Marii Britanii. În aprilie 1963 apare al treilea single, From Me to You. În perioada mai-iunie, participă la un nou turneu, alături de Roy Orbison, iar in august apare single-ul She Loves You (tirajul precomandat: 500.000 exemplare).
Mania pentru Beatles a început în Anglia pe 13 octombrie 1963 cu o apariție televizată la London Palladium (Sâmbătă seara la Palladium). Turneul în Suedia s-a soldat cu un imens succes. În noiembrie 1963 – Beatles cântă la Royal Command Performance, în același program cu Marlene Dietrich și Maurice Chevalier. La sfârsitul anului 1963, apare albumul With The Beatles (precomandă 1.000.000 de cereri). Un critic de la ziarul Sunday Times scria: “sunt cei mai mari compozitori după Beethoven“. În ianuarie 1964, susțin concertul “Olympia“, alături de Trini Lopez și Sylvie Vartan. Single-ul I Want to Hold Your Hand va ocupa locul I în top-urile americane. Beatlemania a explodat apoi în SUA, în urma a 3 apariții a trupei în show-ul T.V. al lui Ed Sullivan – “The Ed Sullivan Show“, pe 9 februarie (73 milioane de telespectactori), 16 februarie și 23 februarie 1964. A urmat concertul de la “Coliseum“, Washington, care a reușit să strângă 20.000 mii de spectatori.
Această trupă, ce cânta muzică pop pe atunci, a devenit în scurt timp un fenomen mondial cu fani care-i adorau pe membrii trupei, cu adulații isterice din partea fanilor și condamnări din partea comentatorilor culturali și alții, printre care și Frank Sinatra. O parte a criticii adresate trupei își avea originea în confuzia asupra surselor muzicii lor (o confuzie asemănătoare a planat și asupra lui Elvis Presley în 1956, criticile provenind de la persoane care nu cunoșteau tradiția muzicii blues, R&B și gospel din care răzbătea Elvis) iar o parte era cauzată de reacția neîncrezătoare cu privire la lungimea părului membrilor The Beatles.
În 1964, ei au ocupat primele 5 poziții ale Hot 100 din revista Billboard, o realizare care nu a mai fost repetată. În mai-iunie au urmat turnee în Europa și Australia, iar în iulie a avut loc premiera filmului A Hard Day’s Night – single-ul cu acest titlu cucerind rapid locul I în clasamente. În august-septembrie au susținut primul mare turneu peste ocean (întâlnire cu Bob Dylan), continuat cu turneul prin Anglia, show-ul televizat împreună cu The Yardbirds și apariția melodiei I Feel Fine/She’s a Woman (locul I în topuri).
În 1965, cei patru au fost desemnați membri ai Ordinului Imperiului Britanic pentru contribuții deosebite (redresarea balanței financiare a Angliei grație vânzării masive de discuri ale grupului). În același an, începe turnarea filmului Help!, având premiera în luna iunie. În august-septembrie, susțin un nou turneu peste ocean, în cadrul căruia, un concert cu 55.000 de spectatori a fost filmat de Brian Epstein. În același an Lennon și Harrison au început să consume LSD, iar McCartney ceva mai târziu, spre sfârșitul anului 1966. În 1966 a urmat ultimul concert în Anglia organizat de publicația New Musical Express, în iulie turneul în R.F. Germania (primiți triumfal la Hamburg), apoi turneul în Filipine (record al numărului de spectatori – 100.000) și concert în Japonia.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org
The Rolling Stones – foto preluat de pe www.rollingstone.com
The Rolling Stones este o trupă englezească de muzică rock care a devenit populară la începutul anilor 1960. Trupa a fost formată la Londra în 1962 de Brian Jones, Mick Jagger și Keith Richards. The Rolling Stones a lansat 55 de albume și compilații și au avut 37 de piese în top-10 singles . În 1989 trupa a intrat în Rock and Roll Hall of Fame iar în 2004, revista Rolling Stone i-a clasat pe locul 4 în 100 Greatest Artists of All Time. Au vândut peste 200 de milioane de albume în întreaga lume. In octombrie 1960 Mick Jagger și Keith Richards, foști colegi de școală, s-au întâlnit pe peronul gării din orașul lor natal, Dartford. Împreună cu Dick Taylor au format grupul Little Boy Blue & The Blues Boys. Doi ani mai târziu, în iunie 1962, au înființat trupa The Rolling Stones (după piesa “Rollina”½ Stones Blues“, interpretată de Muddy Waters). La 12 iulie 1962 are loc primul concert la Marquee club din Londra. Grupul era format din Mick Jagger (voce), Keith Richards (chitară solo), Ian Stewart (pian), Brian Jones (chitară ritmică), Dick Taylor (bass) și Tony Chapman (tobe). În 1963, casa de discuri Decca și directorul ei artistic Dick Row, celebru pentru refuzul de a-i înregistra pe Beatles, a înregistrat primul lor single. Cu pauze în anii 1970 și 1980, care au variat ca lungime și „intensitate,” în care Mick Jagger și Keith Richards au încercat a-și lansa (fără prea mare succes) cariere personale, de cântăreți solo, The Rolling Stones au fost prezenți permanent în peisajul muzical al muzicii, din 1962 până în prezent.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.rollingstone.com
The Yardbirds, 1966. De la stânga: Jeff Beck, Jimmy Page, Chris Dreja, Keith Relf, Jim McCarty – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
The Yardbirds este o formație foarte influent de muzică rock din Marea Britanie, cunoscută mai ales datorită faptului că trei chitaristi renumiți și-au început carierele lor muzicale cu ei: Eric Clapton, Jeff Beck și Jimmy Page; toți trei fiind plasați foarte sus în diverse clasamente ale celor mai buni chitariști ai lumii, după multiple surse. Oricum în clasamentul revistei “Rolling Stone” cei trei se clasează în primii cinci chitariști ai lumii. Inițial o formație de muzică blues, The Yardbirds au avut o serie de hit-uri în mijlocul anilor 1960, așa cum au fost “For Your Love“, “Over, Under, Sideways, Down” și “A Heartful of Soul“, plasându-i și în alte categorii muzicale, precum cele ale rock-blues-ului și ale muzicii soul.
The Yardbirds au fost una dintre formațiile cele mai influente ale valului britanic al anilor 1960 și respectiv una dintre cele mai iubite trupe ale primei invazii muzicale britanice, constituiind totodată o legătură importantă între muzica rythm and blues britanică și rock-ul psihedelic al anilor târzii 1960. În același timp, numeroși critici muzicali creditează The Yardbirds ai deceniului șase al secolului 20 cu „contribuții esențiale la nașterea muzicii psihedelice” , respectiv cu „semănarea semințelor” genurilor muzicale de punk rock, progressive rock și heavy metal, printre multe alte sub-genuri muzicale ale muzicii rock, pe care le-au abordat.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org
Rock and Roll-ul are reprezentanţi şi în România. Cel mai cunoscut artist din România este Ştefan Bănică, “Un actor, un rock’n’roll” şi “Te… rock frumos” sunt primele albume ale artistului care abordează acest gen muzical.
Ștefan Bănică jr. - foto preluat de pe www.facebook.com
Ștefan Bănică jr. (n. 18 octombrie 1967, București) este un actor, compozitor, interpret, regizor, producător și moderator TV român de origine romă. Având o carieră de peste 30 de ani, este unul dintre cei mai complecși și apreciați artiști din România.A susținut mii de concerte, stabilind adevărate recorduri în România prin concertele sale de Crăciun, susținute consecutiv la Sala Palatului, cea mai longevivă și complexă producție muzicală din România, o adevărată tradiție de peste 15 ani. A lansat 15 albume de autor, vândute în peste 500.000 exemplare, premiate cu 5 discuri de aur și 2 de platină. Zeci de videoclipuri muzicale, peste 30 de roluri în film și teatru și nenumărate alte premii și distincții vin în completarea palmaresului său impresionant. Cu un public foarte variat, începând de la copii, tineri și până la părinți și bunici, Ștefan Bănică reprezintă un adevărat brand în showbizul românesc. Este fiul celebrului actor Ștefan Bănică (senior) și al jurnalistei Sanda Vlad-Liteanu. Președintele României Ion Iliescu i-a conferit actorului Ștefan Bănică (junior) la 13 mai 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D – “Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Michael Jackson 2nd June 1988. “Wiener Stadion” venue in Vienna, Austria
foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org
Michael Joseph Jackson (n. 29 august 1958, d. 25 iunie 2009), supranumit Regele muzicii pop, a fost un renumit cântăreț american, care a adus contribuții importante muzicii, dansului și modei. Imensul succes comercial și o viață personală mult prea controversată l-au ținut în cultura muzicii timp de patru decenii.
Al șaptelea copil al familiei Jackson, Michael a debutat în anul 1964 alături de frații săi, în formația The Jackson 5, ca principal vocalist, fiind cel mai tânăr membru. Și-a început cariera solo în 1971, în timp ce încă era membru al formației. Albumul Thriller (1982) rămâne cel mai vândut album din toate timpurile,HIStory: Past, Present and Future, Book I,1995,este cel mai bine dublu album vândut din istorie,Blood On The Dance Floor:HIStory in the Mix,1997,este cel mai bine vândut album de remix-uri din istorie, Off the Wall (1979), Bad (1987), Dangerous (1991) numărându-se și ele printre cele mai bine văndute albume din lume. Michael este creditat ca fiind cel ce a transformat videoclipul dintr-un instrument de promovare într-o formă de artă desăvârșită, prin videocplipurile unor piese precum „Billie Jean”, „Beat it” sau „Thriller”, devenind primul artist de culoare care are succes la MTV. Prin intermediul prestațiilor scenice și a videoclipurilor, Michael Jackson a popularizat o serie de tehnici de dans complicate din punct de vedere fizic, precum robotul și moonwalk-ul. Stilul vocal, timbrul muzical și coregrafia lui au inspirat numeroși artiști pop, rock, R&B și hip hop, spărgând barierele dintre generații, cele culturale și cele rasiale.
Michael Jackson este unul dintre puținii artiști care au intrat de două ori în Rock and Roll Hall of Fame. Printre alte realizări se numără și 13 recorduri Guinness, incluzând recordul pentru „ cel mai de succes entertainer din toate timpurile”, 14 premii Grammy, 26 premii A.M.A.(American Music Awards), 12 premii W.M.A.(World Music Awards), 17 single-uri numărul unu în Statele Unite (incluzâd 4 ca membru al formației The Jackson 5) și vânzări de peste 800 de milioane de discuri, fiind unul dintre cei mai vânduți artiști din istorie. Michael Jackson a strâns și a donat peste 300 de milioane de dolari prin intermediul a 39 de acțiuni de caritate și prin intermediul propriei sale fundații, Fundația Heal the World.
Viața personală a lui Michael Jackson a generat numeroase controverse de-a lungul timpului. Înfățișarea lui Michael a suferit modificări încă din anii ’70, devenind tot mai alb datorită bolii de care suferea ,vitiligo. Deși a fost acuzat de pedofilie în 1993, ancheta penală a fost închisă din cauza lipsei de dovezi. A fost căsătorit de două ori și este tatăl a trei copii, provocând mai multe controverse în legătură cu creșterea lor. În 2005, Michael Jackson a fost judecat și găsit nevinovat de încă o acuzație de abuz sexual.
Michael Jackson a murit la 25 iunie 2009, într-un spital din Los Angeles, în urma unui stop cardiac suferit la locuința sa. Moartea lui a atras atenția întregii lumi, ceremonia de comemorare fiind urmărită de aproximativ un miliard de oameni.
Cand Michael facea 52 de ani, a devenit muzicianul cel mai descarcat din istoria muzicii.
Copilăria și era The Jackson 5 (1958—1975)
Michael Joseph Jackson s-a născut la 29 august 1958 în orașul Gary, Indiana (o suburbie industrială a orașului Chicago, Illinois) într-o familie de muncitori, fiul lui Joseph “Joe” Walter și Katherine Esther (născută Scruse), el este cel de-al șaptelea din nouă copii. Frații săi sunt Rebbie, Jackie, Tito, Jermaine, La Toya, Marlon, Randy și Janet. Joseph Jackson a fost angajat al unei fabrici locale de oțel și cânta adesea alături de fratele său Luther într-o formație de muzică R&B numită The Falcons. Michael Jackson a fost crescut de către mama sa în conformitatea regulilor impuse de Martorii lui Iehova, iar ulterior au existat zvonuri că s-a convertit la Islam, zvonuri dezmințite de avocatul său.
De la o vârstă fragedă Michael a fost abuzat fizic și emoțional de tatăl său, fiind nevoit să îndure ore întregi de repetiții fără oprire, bătăi și înjosiri cauzate de înjurături. Abuzurile din copilărie l-au afectat pe tot parcursul vieții. Marlon Jackson își reamintește cum tatăl său îl ridica pe Michael ținându-l de un picior și „îl snopea în bătaie iar și iar cu mâna, lovindu-l”. Joseph avea probleme frecvent și îi pedepsea pe băieții săi lovindu-i de pereții casei. Într-o noapte, în timp ce Michael dormea, Joseph a intrat în camera sa folosind fereastra deschisă. Purtând o mască înspăimântătoare, Joseph a început să țipe, vrând să își învețe copiii să nu lase fereastra deschisă, atunci când se duc la culcare. Mulți ani după acest incident Michael a avut coșmaruri corelate imaginii tatălui său, în care era răpit din propriul dormitor.
Michael a vorbit deschis despre abuzurile din copilaria sa în anul 1993, într-un interviu acordat moderatoarei Oprah Winfrey. El a spus că în timpul copilăriei sale a plâns de multe ori de singurătate. Într-un interviu ce făcea parte din documentarul Living with Michael Jackson (2003), interpretul și-a acoperit fața cu mâna și a început să plângă atunci când vorbea despre copilăria sa.
Michael Jackson și-a dezvăluit talentul muzical la vârsta de cinci ani în fața colegilor de clasă și a altor persoane, în timpul unui recital de Crăciun. În anul 1964, Michael și Marlon s-au alăturat fraților Jackson—un grup muzical format de frații Jackie, Tito și Jermaine—la început fiind muzician de backup. La vârsta de opt ani, Michael și Jermaine au devenit cântăreții principali ai formației, care a preluat la vremea respectivă numele The Jackson 5. Trupa a concertat pentru câțiva ani în cluburile și locurile cunoscute din Vestul mijlociu precum Chitlin’ circuit, unde adesea deschideau reprezentațiile de striptease și alte acte pentru adulți. Conduși de Michael, ei au câștigat în 1966 un concurs important cu versiuni ale unor șlagăre marca Motown precum hitul lui James Brown, „I Got You (I Feel Good)”.
The Jackson 5 au înregistrat mai multe cântece, precum „Big Boy,” pentru casa de înregistrări Steeltown în 1967, iar în 1968 au semnat un contract de management cu Motown Records. Revista Rolling Stone l-a descris mai târziu pe tânărul Michael ca „un fenomen” cu „talente muzicale copleșitoare”. De asemenea, editorii revistei au observat faptul că Michael a devenit rapid cântărețul principal al grupului, deși inițial se rezuma doar la dans. Cu toate că Michael „cânta cu vocea pițigăiată a unui copil, el dansa precum un dansator profesionist, iar interpretările sale timpurii semănau cu muzica RnB/Soul molipsitoare a unor personalități precum Sam Cooke, James Brown, Ray Charles și Stevie Wonder”. Formația The Jackson 5 a stabilit un nou record în momentul în care primele patru discuri single lansate („I Want You Back”, „ABC”, „The Love You Save” și „I’ll Be There”) au câștigat consecutiv prima poziție în prestigiosul clasament Billboard Hot 100. Pe parcursul primilor ani ai erei The Jackson 5, casa de discuri Motown a spus că Michael ar avea doar nouă ani, cu doi ani mai tânăr decât era în realitate, pentru a-l face să pară mai drăguț și mai accesibil publicului.
Începând cu anul 1972, Michael a lansat un total de patru albume pe plan independent, fiind impresariat de casa de discuri Motown, printre ele numărându-se Got to Be There și Ben. Acestea au fost puse, ca parte din franciza The Jackson 5, și au produs discuri single de succes precum „Got to Be There”, „Ben” și o preluare a cântecului „Rockin’ Robin”, original al lui Bobby Day. Popularitatea și vânzările grupului se aflau la mijlocul anilor 1970 în scădere continuă. Formația a mai înregistrat câteva hituri minore precum „Dancing Machine” sau „I Am Love” înainte de a încheia contractul cu Motown.
Un nou contract și Off the Wall (1976—1981)
Grupul Jackson 5 a semnat un nou contract de management cu CBS Records în iunie 1975, alăturându-se grupului Philadelphia International Records, actuala companie Epic Records. Ca rezultat al unor proceduri legale, grupul a preluat numele The Jacksons. După ce această schimbare a avut loc, formația a continuat să concerteze la nivel internațional, lansând încă șase albume de studio între 1976 și 1984. La perioada respectivă, Michael Jackson a fost compozitorul principal al grupului, scriind șlagăre precum „Shake Your Body (Down to the Ground)”, „This Place Hotel” și „Can You Feel It”.
În 1978, Michael a jucat rolul Sperietoarei în musicalul The Wiz. Piesele muzicale au fost orchestrate și aranjate de Quincy Jones, care a format un parteneriat cu Michael Jackson în timpul filmărilor și a fost de acord să îi producă următorul album independent al interpretului, intitulat Off the Wall. În 1979, Michael și-a fracturat nasul în timp ce repeta o coregrafie complexă. Operația de rinoplastie ulterioară nu a fost o reușită, Michael având dificultăți respiratorii, fapt care i-a afectat cariera. Interpretul a fost îndrumat la Dr. Steven Hoefflin, care i-a făcut cea de-a doua rinoplastie, dar și alte operații de înfrumusețare.
Jones și Michael au produs împreună discul Off The Wall, printre compozitorii și textierii participanți numărându-se solistul formației Heatwave , Rod Temperton, Stevie Wonder și Paul McCartney. Lansat în 1979, „Off The Wall” a fost primul album al interpretului care a generat patru șlagăre de top 10 în S.U.A., inclusiv hiturile „Don’t Stop ‘Til You Get Enough” și „Rock With You”. Discul „Off The Wall” a câștigat poziția a treia în clasamentul Billboard 200, primind multiple discuri de platină în S.U.A. pentru vânzări de peste șapte milioane de exemplare, la nivel mondial fiind vândute peste 20 de milioane de unități.
În 1980, Michael Jackson a câștigat trei premii la gala American Music Awards pentru eforturile depuse în cariera sa independentă, primind titluri pentru „Cel mai popular album de muzică Soul/R&B”, „Cel mai popular interpret de muzică Soul/R&B” și „Cel mai bun disc single de muzică Soul/R&B” (pentru „Don’t Stop ‘Til You Get Enough”). În același an, Michael a câștigat două premii oferite de Billboard Music Awards la categoriile „Cel mai bun interpret de culoare” și „Cel mai bun album al unui interpret de culoare”, dar și un premiu Grammy pentru „Cea mai bună interpretare R&B a unui cântăreț” (pentru „Don’t Stop ‘Til You Get Enough”). În ciuda succesului său comercial, Michael a simțit că discul „Off The Wall” ar fi trebuit să aibă un impact mult mai mare și a fost determinat să întreacă așteptările tuturor odată cu lansarea viitorului său album de studio. La începutul anilor 1980, Michael a obținut cel mai mare profit din industria muzicală, el primind 37% din banii obținuți în urma comercializării materialelor sale discografice.
Thriller și Motown 25 (1982-1983)
În 1982, Jackson a contribuit la melodia „Someone In The Dark” din filmul E.T.-Extraterestrul, obținând un premiu Grammy pentru “Cel mai bun album pentru copii“. În același an Jackson își lansează cel de-al doilea album Epic, Thriller, care devine cel mai vândut album din toate timpurile. Albumul a rămas în top10 Billboard 200 timp de 80 de săptămâni consecutive, în 37 dintre acestea clasându-se pe prima poziție. A fost primul album care a avut șapte single-uri în top 10 Billboard Hot 100, incluzând „Billie Jean”, „Beat It”, „Wanna Be Startin’ Somethin‘”. Thriller a primit statutul Double Diamond în Statele Unite, acordat de către RIAA, pentru cele 28 de milioane de unități vândute până atunci. În prezent, Thriller, este cel mai bine vândut album al tuturor timpurilor, cu 110 milioane de copii vândute în întreaga lume. Reprezentantul lui Jackson, John Branca, preciza că în acel moment, Jackson avea cea mai ridicată rată a drepturilor de autor din industria muzicală, aproximativ 2$ pentru fiecare album vândut. De asemenea, obținea încasări record din vânzarea CD-urilor și „The Making of Michael Jackson’s Thriller”, documentar produs de Jackson și John Landis. Fondat de MTV, documentarul s-a vândut în peste 350.000 de copii, în doar câteva luni de la lansare.
The New York Times scria că „în lumea muzicii pop, există Michael Jackson și toți ceilalți”. În 25 martie 1983, Michael Jackson a apărut la un show special televizat, Motown 25: Yesterday, Today, Forever, în care a cântat atât alături de cei din formația The Jackson 5, cât și singur. Pe durata melodiei Billie Jean, Jackson execută pentru prima dată în public moonwalk, mișcare care avea să devină celebră. Prestația lui a fost urmărită de 47 de milioane de telespectatori, fiind comparată cu apariția lui Elvis Presley și a celor de la The Beatles în The Ed Sullivan Show.
Pepsi, We Are the World și afacerile (1984-1985)
În 27 ianuarie 1984, Jackson a suferit un accident de sănătate. În timp ce filma la o reclamă pentru Pepsi Cola, supravegheată de directorul Philip Dusenberry, la Shrine Auditorium din Los Angeles, Jackson a suferit arsuri de gradul doi pe cap, în urma efectelor pirothenice din cauza cărora i-a luat foc părul. Acest eveniment s-a petrecut în fața unei mulțimi de fani care participau la simularea unui concert. Imediat după acest accident Jackson a făcut a treia operație de chirurgie plastică și a urmat un tratament pentru a-și ascunde cicatricile cauzate de acest eveniment. Cele 1,5 milioane de $ pe care Jackson i-a primit despăgubire de la Pepsi i-a donat la Brotman Medical Center din Culver City, California, care a deschis o nouă secție „Centrul de arsuri Michael Jackson”.
Jackson împreună cu preşedintele Ronald Reagan și prima doamnă Nancy Reagan, 1984 – foto – ro.wikipedia.org
În 14 mai 1984, a fost invitat la Casa Albă și premiat de către președintele Ronald Reagan, pentru acțiunile lui de caritate care au ajutat oamenii să combată alcoolul și consumul de droguri. Jackson a câștigat 8 premii Grammy în acel an. Spre deosebire de succesoarele lui, albumul Thriller nu a avut un turneu oficial de promovare, dar Victory Tour din 1984 a arătat celor 2 milioane de americani care au participat la turneu, majoritatea single-urilor lui Michael Jackson. El a donat cele 5 milioane de $ câștigate în urma turneului. Deasemenea a compus în 1985, împreună cu Lionel Richie, „We Are the World”, o melodie de caritate lansată în întreaga lume pentru a combate sărăcia din Africa. A devenit unul dintre cele mai vândute single-uri din toate timpurile, cu aproape 20 milioane de copii vândute și milioane de dolari donați pentru a combate foametea.
În timp ce lucra la single-urile „The Girl Is Mine” (1982) și „Say Say Say” (1983) împreună cu Paul McCartney, aceștia au devenit prieteni. McCartney i-a spus lui Jackson despre mulțimea de bani care îi câștiga din posesia cataloagelor de muzică. Câștiga aproximativ 40 de milioane de $ pe an din melodiile altor cântăreți. Prin urmare Jackson a început să cumpere, să vândă și să distribuie drepturile de publicare a melodiilor a numeroși artiști. În 1985, ATV Music, o companie care deținea mii de drepturi de publicare, incluzând catalogul Northern Songs, care conținea majoritatea compoziților lui Lennon-McCartney înregistrate de The Beatles, era scoasă la vânzare. Jackson era foarte interesat s-o cumpere, deși a fost atenționat că avea să înfrunte o competiție dură. Entuziasmat, tot spunea, „ Nu-mi pasă. Vreau acele melodii. Adu-mi acele melodii Branca [reprezentatul lui]“. Branca l-a contactat pe reprezentantul lui McCartney, care i-a spus că clientul lui nu era interesat de ATV Music: „E prea scump”. După ce Jackson a început negocieriile, McCartney s-a răzgândit și a încercat s-o atragă pe Yoko Ono în afacere cu el, dar ea a refuzat, iar el s-a retras. În cele din urmă Jackson i-a învins pe ceilalți competitori în negocieri care au durat 10 luni, cumpărând catalogul pentru suma de 47,5 milioane de $.
Schimbarea înfățișării, Bad, autobiografie și Neverland (1986-1990)
Jackson la doi ani dupa ce a fost diagnosticat cu vitiligo, aici, în etapele timpurii ale bolii – foto – ro.wikipedia.org
Pielea lui Jackson a fost maronie pe toată durata tinereții, dar începând cu anii ’80 a devenit din ce în ce mai deschisă la culoare. Schimbarea a dat naștere unor zvonuri care pretindeau că și-ar fi decolorat pielea. Conform biografiei lui J.Randy Taraborrelli din 1986, Jackson suferea de vitiligo și lupus. Vitiligo ar fi fost cauza decolorării pielii lui Jackson, ambele boli făcându-l sensibil la lumina soarelui. Tratamentul pe care l-a urmat și machiajul folosit pentru a-i masca petele decolorate l-au făcut din ce în ce mai palid. Structura feței s-a schimbat deasemenea. Au apărut speculații cum că a efectuat o serie de operații estetice, la nas, bărbie și buze. La începutul anilor ’80 a pierdut din greutate din cauza unei diete și dorinței de a avea un „corp de dansator”. Martorii spuneau că suferă de anorexie. În 1986 a suferit a patra operație la nas și una la bărbie.
Michael Jackson a devenit subiectul unor dezvăluiri senzaționale. În 1986 The National Enquirer a publicat o serie de fotografii cu Jackson într-o camera hiperbarică, susținând că dormea în cameră pentru a încetini procesul de îmbătrânire. Când Jackson a cumpărat un cimpanzeu pe nume Bubbles, de la un laborator, a fost raportat ca fiind un exemplu de „desprindere față de realitate”. Toate aceste evenimente i-au adus și porecla „Wacko Jacko”.
Jackson a jucat în filmul 3-D Captain EO, regizat de Francis Ford Coppola. A fost cel mai scump film produs pe minut, și a fost difuzat la parcurile Disney. Întreaga lume era în așteptarea unui nou mare hit. Deși nu a avut vânzările lui Thriller, albumul Bad lansat în 1987 a fost un adevărat succes comercial, 5 (“I Just Can’t Stop Loving You”, “Bad”, “The Way You Make Me Feel”, “Man in the Mirror” și “Dirty Diana”) din cele șapte single-uri clasându-se pe primul loc în Billboard Hot 100, cel mai bun album în această privință. Până în anul 2008 albumul s-a vândut în 30 de milioane de copii în întreaga lume.
Turneul mondial Bad a început în 12 septembrie 1987 și s-a încheiat în 14 ianuarie 1989. Numai în Japonia turneul a avut 14 spectacole, atrăgând 570.000 de oameni, aproape triplând vechiul record de 200.000 spectatori într-un singur turneu. A doborât un record în Guinness Book când 504.000 oamenii au asistat la cele 7 spectacole de pe stadionul Wembley. Turneul a avut în total 123 de concerte și o audiența de 4,4 milioane de spectatori, încasările fiind situate în jurul a 125 de milioane de $. Pe timpul turneului Jackson a invitat copii fără posibilități să-i urmărească concertele gratis, a făcut donații spitalelor și orfelinatelor.
Jacheta pe care o purta Jackson în era „Bad” – foto – ro.wikipedia.org
În 1988, Jackson a lansat prima lui autobiografie, Moon Walk, care a fost scrisă în patru ani. Cartea s-a vândut în 200.000 de exemplare. Jackson a scris despre copilaria lui, despre Jackson 5 și despre abuzurile suferite. Deasemenea a mai vorbit și despre operațile estetice suferite, menționând că a făcut doar două operații la nas. Moon Walk a ajuns pe prima poziție în topul New York Times, al celor mai vândute cărți. Tot în acel an Jackson apare în filmul Moonwalker alături de Joe Pesci. Filmul rămâne în top timp de 22 de săptămâni, fiind detronat de Michael Jackosn: The Legend Continues.
În martie 1988, Jackson a cumpărat un teren de 11 km2, în apropiere de Santa Ynez, California. Acolo a construit domeniul Neverland, la costul a 17 milioane de $. Au fost construite caruseluri, o grădină zoologică și un cinema. În 2003 ferma Neverland a fost evaluată la 100 de milioane de $. În 1989 veniturile lui Jackson din vânzarea de albume, concerte și afaceri au fost de 125 de milioane de $. La scurt timp a devenit primul străin care apare într-o reclamă televizata din Uniunea Sovietică.
Succesul de proporții a lui Jackson, i-a adus și supranumele de „regele muzicii pop”. Aceast titlu a fost popularizat de Elizabeth Taylor, la înmânarea premiului „Artistul Deceniului” în 1989, proclamându-l „adevăratul rege al muzicii pop, rock și soul”. Deasemenea, presedintele George H. W. Bush i-a acordat premiul „Artistul Deceniului”. Din 1985 până în 1990, Jackson a donat 500.000 de $ pentru United Negro College Fund, iar toate profiturile single-ului „Man in the Mirror” au fost donate în scopuri caritabile. Jackson a fost nominalizat la premiile Emmy pentru prestația din timpul celebrării lui Sammy Davis Jr., pentru piesa „You Were There”.
Dangerous, Fundația Heal the World și Super Bowl XXVII (1991–1993)
În martie 1991, Jackson a reînnoit contractul cu Sony Music pentru 65 de milioane de dolari, o sumă-record la acea vreme, surclasându-l astfel pe Neil Diamond ce și-a prelungit contractul cu Columbia Records. A lansat cel de-al optulea album (Dangerous) în același an. Până în 2008, materialul discografic s-a comercializat în peste șapte milioane de exemplare în Statele Unite și în peste 12 milioane la nivel mondial; este cel mai bine vândut album în stilul new jack swing al tuturor timpurilor. În țara sa natală, primul single a beneficiat de cel mai mare succes comercial. „Black or White” a ajuns pe primul loc în Billboard Hot 100, staționând pe această poziție timp de șapte săptămâni. Piesa a avut clasări similare și în restul lumii. Al doilea cântec promovat, „Remember the Time”, a urcat până pe locul trei în clasamentul american, fiind prezent în primele cinci poziții timp de opt ediții. Jackson a interpretat acest cântec la gala de decernare a premiilor Soul Train Awards într-un scaun, declarând că a suferit o rană în timpul repețiilor. „Heal the World” a reprezentat cel mai mare șlagăr al materialului discografic în Regatul Unit, înregistrând vânzări de peste 450 000 de exemplare și clasându-se timp de cinci săptămâni pe locul secund în UK Singles Chart în 1992.
Jackson a înfințat fundația Heal the World în 1992. Fundația organiza numeroase acțiuni de caritate, copii săraci erau aduși în parcul de distracție construit de Jackson la Neverland, pentru a se bucura de nenumăratele distracții oferite de parc. Fundația a trimis deasemenea milioane de dolari în întreaga lume, pentru a ajuta copiii afectați de război și boli. Turneul mondial, Dangerous World Tour, a început în 27 iunie 1992 și s-a terminat în 11 noiembrie 1993. Jackson a susținut 67 de concerte, în fața a 3,5 milioane de oameni. Toate profiturile au fost donate către fundația Heal the World. Drepturile de difuzare a turneului Dangerous au fost cumpărate de HBO pentru suma de 20 de milioane de dolari, record care nu a fost doborât nici astăzi. Odată cu moartea lui Ryan White, Jackson a atras atenția publicului asupra virusului HIV/SIDA, un subiect controversat în acea perioadă. El a pledat public pentru acordarea de extra-fonduri, pentru cercetarea și combaterea virusului HIV/SIDA.
În timpul unei călătorii în Africa, Jackson a vizitat mai multe țări, printre care Gabon și Egipt. La prima oprire în Gabon a fost întâmpinat de 100.000 de oameni, unii dintre ei purtând pancarte pe care scria „Bun venit acasa, Michael”. La prima lui vizită în Coasta de Azur, Jackson a fost încoronat “Regele Sani” de către un șef tribal.
Printre cele mai aclamate prestații ale lui Michael se numără și spectacolul Super Bowl XXVII. Unul dintre cele mai spectaculoase momente a fost catapultarea lui Jackson pe scenă dintr-o ploaie de artificii. Purtând o costumație militară, negru cu auriu, și ochelari de soare, Jackson a aterizat pe scena, rămănând nemișcat timp de câteva minute în fața mulțimii extaziate. După aceasta și-a scos încet ochelarii, i-a aruncat și a început să cânte și să danseze. Spectacolul a fost compus din 4 melodii: „Jam”, „Billie Jean”, „Black or White” si „Heal the World”. Show-ul de la Super Bowl a fost urmărit de 135 de milioane de americani. Albumul Dangerous a urcat 90 de poziți în top.
Jackson a primit premiul “Living Legend Award” la cea de-a 35-ea Gală a Premiilor Grammy, din Los Angeles. „Black or White” a fost nominalizat pentru cea mai bună prestație vocală. „Jam” a câștigat două nominalizări: cea mai bună prestație vocală R&B și cea mai bună melodie R&B.
Prima acuzație de abuz sexual, prima căsătorie și HIStory
În februarie 1993, Michael a dat primul lui interviu TV după o pauză de 14 ani, într-o emisiune de 90 de minute a celebrei Oprah Winfrey. Vizionată de 90 de milioane de americani, s-a clasat pe locul patru în topul audienței din istoria televiziunii americane (cu excepția transmisilor sportive). Printre subiectele abordate s-a numărat relația cu tatăl său și rolul acestuia în copilăria lui. Michael a mărturisit că plângea adesea de singurătate și a negat zvonurile pe care le publicau tabloidele, de pildă că achiziționase osemintele „omului-elefant” Joseph Merrick sau că dormea într-o cameră hiperbarică. A respins deasemenea zvonul că și-ar fi albit tenul și a vorbit despre boala lui de piele, vitiligo. A recunoscut că își făcuse operații plastice la nas, dar a adăugat că se oprise acolo.
În vara anului 1993, Jackson a fost acuzat de molestare sexuală de către un copil de 13 ani pe nume Jordan Chandler și tatăl său, Evan Chandler, un dentist. Poliția a descins la Neverland, ba chiar a fotografiat organele genitale ale lui Michael, însă n-a fost depusă nici o plângere penală. „Sunt complet nevinovat, n-am greșit cu nimic”, a fost răspunsul lui, transmis prin satelit de la Neverland. În ianuarie 1994 s-a zvonit că plătise familiei Chandler milioane de dolari pentru a scăpa de proces și mulți și-au închipuit că era vinovat. Michael va afirma răspicat, prin intermediul biografului său J. Randy Taraborrelli, că a plătit „pentru că trebuia să-mi văd de viața mea. Povestea asta mă ucidea… Îți jur, n-am făcut-o. Voiam doar să las totul în urmă”.
Jackson s-a căsătorit cu Lisa Marie Presley în 26 mai 1994 – foto – ro.wikipedia.org
În 26 mai 1994, Jackson se căsătorește cu cântăreața și compozitoarea Lisa Marie Presley, fiica lui Elvis Presley. O cunoștea pe Lisa Marie încă din 1975, dar relația lor a început abia după ce s-au întâlnit din nou, în noiembrie 1992. Unii au spus că nu era decât o găselniță de marketing pentru a distrage atenția de la scandalul Chandler, dar faptul că Michael și Lisa Marie s-au căsătorit departe de ochii lumii (în republica Dominicană) și au păstrat două luni secretul, în ciuda vigilenței ziariștilor, infirmă această teorie. Jackson și Lisa Marie au divorțat la nici 2 ani după, dar au rămas buni prieteni.
Una dintre multele statui poziţionate în toată Europa pentru promovarea turneului HIStory – foto – ro.wikipedia.org
Penultimul album al lui Michael din anii ’90 a fost inițial plănuit ca o culegere de hituri mai vechi, însă, pe măsură ce aduna materialul, a devenit limpede că avea destule piese pentru un dublu CD care să împletească vechiul cu noul. Pe discul 2, Michael apare pentru prima dată și în calitate de instrumentist (keyboards, sintetizator, tobe, chitară și percuție), iar 12 din cele 15 piese noi sunt compuse de el. Intitulat sugestiv HIStory: Past, Present And Future – Book 1, albumul a apărut în iunie 1995 și a debutat pe locul 1 în topul american – o realizare notabilă, fiind destul de scump. Totuși a rămas acolo doar două săptămâni, cea mai scurtă perioadă în comparație cu celelalte albume ale sale care au ocupat aceeași poziție.
În ciuda acestui fapt, Michael scria întodeauna istoria, așa s-a dovedit când „You Are Not Alone” a devenit primul single care a intrat în Billboard Hot 100 direct pe locul 1, în septembrie 1995. Predecesorul lui, „Scream” (o piesă violentă în care a cântat alături de sora lui, Janet), se oprise în iunie pe locul 5, iar următoarele single-uri au fost „Earth Song” și „Stranger In Moscow”. Albumul a fost promovat printr-un turneu mondial cu 87 de concerte, din septembrie 1996 până în octombrie 1997. Acesta a fost ultimul turneu a lui Michael Jackson.
A doua căsătorie, primii copii și Blood on the Dance Floor: HIStory in the Mix (1996-1999)
În timpul turneului HIStory World Tour, Jackson s-a căsătorit cu asistenta-dermatolog Deborah Jeanne Rowe, pe data de 14 noiembrie 1996, ceremonia având loc în apropierea hotelului la care era cazat Michael, în Sydney. Debbie Rowe i-a dăruit doi copii: Prince Michael și Paris Michael Katherine. Cei doi s-au întâlnit prima dată la mijlocul anilor ’80, când Michael a fost diagnosticat cu vitiligo. De atunci, Debbie s-a îngrijit de sănătatea lui Michael și i-a oferit sprijin emoțional, care a dus la o poveste de dragoste. Căsătoria lor a rezistat mai puțin de trei ani și s-a încheiat cu un divorț, în 1999. Cu acordul lui Debbie, cei doi copii au intrat în custodia lui Michael.
În 1997, Jackson a lansat albumul Blood on the Dance Floor: HIStory in the Mix, care conține remixuri din albumul HIStory și cinci melodii noi. Vânzăriile albumului au ajuns la 6 milioane de copii până în 2007, devenind cel mai bine vândut album-remix. A ajuns pe prima poziție în Marea Britanie, la fel și melodia cu același nume, Blood on the Dance Floor. În Statele Unite, albumul a fost certificat cu Platină, dar a ajuns doar pe poziția 24. Potrivit Forbes, venitul lui Jackson în 1996 a fost de 35 de milioane de dolari și de 20 de milioane de dolari în 1997.
Până în iunie 1999, Jackson era implicat în numeroase acțiuni de caritate. El i s-a alăturat lui Luciano Pavarotti într-un concert de binefacere, în Modena, Italia. În urma acestui show s-au strâns milioane de dolari petrnu refugiații din Kosovo, cât și pentru copiii din Guatemala.[75] La sfârșitul acelei luni, Jackson a organizat o serie de concerte caritabile „Michael Jackson & Friends”, în Germania și Korea. Printre artiștii implicați în acele concerte se numără Slash, The Scorpions, Boyz II Men, Luther Vandross, Mariah Carey, A. R. Rahman, Prabhu Deva Sundaram, Shobana Chandrakumar, Andrea Bocelli și Luciano Pavarotti. Profiturile s-au îndreptat către „Nelson Mandela Children’s Fund”, Crucea Roșie și UNESCO.
Disputa cu Sony, Invincible și al treilea copil (2000-2003)
Între anii 2000-2003 Michael a avut o dispută cu casa de discuri cu care lucra la acea vreme, Sony. Aceștia nu mai erau mulțumiți de încasările de pe urma albumelor vândute. Într-un interviu acordat ziariștilor Michael spunea: „Casele de discuri fură de la artiști, în special de la artiștii de culoare”. Așa cum era de așteptat afară erau mulți fani care doreau să-și vadă idolul și care îl susțineau pe Regele Muzicii Pop. Michael s-a urcat într-un autobuz cu etaje și a ridicat o placuță a unui fan pe care scria „SONY SUCKS!”.
Trecând peste această perioadă Michael înregistrează un nou album, Invincible. Acesta conține 16 piese și a fost lansat pe data de 30 octombrie 2001. Piesele extrase de pe album au fost: „You rock my world”, „Cry”, „Butterflies”. Prima piesă extrasă, „You rock my world”, a fost ultima piesă pentru care Michael a făcut videoclip și ultimul în care a jucat. Acest videoclip a fost făcut sub forma unui scurt metraj în care apare și Chris Tucker. Cel de-al doilea cântec, „Cry”,a avut videoclip dar, din cauza incidentului prăbușirii celor două turnuri gemene, Michael nu a dorit să apară în el. Aceasta a fost ultima încercare a lui Michael de a-i unii pe oameni și de a face o lume mai bună. Ultimul cântec extras a rămas fără videoclip. Disputa cu casa de discuri, lipsa promovării și lipsa unui turneu, au fost cauzele pentru care albumul Invincible a vândut doar 10 milioane de copii în întreaga lume, 8 milioane în SUA și 2 milioane în Europa, acesta fiind albumul cu cele mai puține vânzări.
Pentru a mai avea un copil și pentru că acesta a divorțat de cea de-a doua sa soție, Deborah Rowe, Michael a apelat la o mamă surogat și visul său a devenit realitate, a avut un al treilea copil. Acesta se numeste Prince Michael Jackson II, poreclit Blanket.
A doua acuzație de abuz sexual și revenirea la proeminență (2003—2009)
Michael l-a primit în Neverland pe reporterul TV Martin Bashir și i-a acordat deplină încredere. Rezultatul, documentarul Living With Michael Jackson, i-a dovedit că făcuse o greșeală cumplită. Bashir s-a bucurat timp de opt luni de un acces surprinzător la viața lui Michael și a filmat cât a putut de mult. Difuzarea documentarului, în februarie 2003, a avut într-adevăr consecințe profunde. În Living With Michael Jackson, protagonistul vorbește deschis despre cum împărțea dormitorul cu copiii, de exemplu cu vedeta din Singur acasă, Macaulay Culkin, și fratele lui , Kieran, când aceștia aveau 12, respectiv 10 ani. Da, spune el „am dormit în același pat cu mulți copii”, și adaugă: „nu-i ceva sexual, doar dormim. Îi înveselesc… e fermecător, e foarte dulce.”. Alt copil de 12 ani, Gavin Arvizo, bolnav de cancer, a vorbit despre prietenia lui cu Jackson, iar în film pot fi văzuți ținându-se de mână.
In acelasi an Michael a dat un al doilea interviu, pentru Maury Povich, in care a pus la dispozitie filmarile facute cu camerele sale. In acest interviu, Take Two: The Footage You Were Never Meant to See(cunoscut si ca Rebuttal video), Povich arata cum Bashir a omis secvente importante, denaturand realitatea. In documentar apar si persoane apropiate de Michael inclusiv fosta sotie Rebbie Rowe care povesteste ca ideea de a acoperi fetele copiilor lui Michael a fost a ei. Pe casete apare si Bashir care isi exprima opinii ce nu se coroboreaza cu modul in care il prezinta pe MJ in documentarul Living With Michael Jackson. Documentarul a rulat in reteaua Fox Network .
Ancheta autorităților din California s-a încheiat cu acuzația de abuz sexual, pregătind terenul pentru cel mai mediatizat proces din ultimii ani, care a început în ianuarie 2005, în Santa Monica, și a durat 60 de zile. Au depus mărturie 135 de persoane (inclusiv Maccaulay Culkin, care a respins acuzațiile, calificâdu-le „ridicole”) și au fost prezentate peste 10.000 de probe. În 13 iunie, Michael a fost achitat în toate cele zece capete de acuzare și a plecat să se odihnească în Bahrein.
Michael Jackson cu copiii lui, în Disneyland Paris, 2006 – foto – ro.wikipedia.org
În 21 noiembrie 2008, ziarele publicau știrea că Jackson s-a convertit la Islam și și-a schimbat numele în „Mikaeel”. Cu toate acestea, alte surse au sugerat că se convertise mai devreme, în 2007, când fratele lui, Jermaine, ar fi spus că s-ar fi convertit la islam. Însă unul din avocații lui Michael Jackson, Londell McMillan, a dezmințit aceste zvonuri ca fiind „aiureli”.
În martie 2009, Jackson a anunțat că, începând cu 8 iulie 2009, va susține un turneu de 10 concerte, numǎrul ajungând mai târziu la 50 — turneu intitulat: „This Is It”. Concertele urmau să aibă loc în Arena 02 din Londra. El a explicat “Vreau doar să spun că acestea vor fi ultimele mele concerte în Londra. Când spun ultimele, vorbesc serios”, adăugând că „ultima cortină va cădea”.
Cel mai bine vândut album al său este „Thriller”, care este pe primul loc dintre cele mai vândute albume ale tuturor timpurilor, urmat pe locul 2 de cei de la AC/DC cu „Back In Black”.
Decesul
În după-amiaza zilei de 25 iunie 2009, Michael Jackson a suferit un stop cardiac la casa închiriată din Holmby Hills, Los Angeles. A fost găsit cu pulsul scăzut de către medicul personal, însă încercarea de a-l resuscita a eșuat. Echipa de paramedici a primit un apel la 911 la ora 12:22 p.m. (ora locală), ajungând la fața locului după trei minute și șaptesprezece secunde. A fost raportat că acesta nu respira și au fost făcute manevre de resuscitare cardiopulmonară la fața locului, apoi au dus pacientul, care intrase în comă, la Centrul Medical UCLA. Decesul a fost declarat în jurul orei 14:26 (ora locală) în aceeași zi. Autoritățile au programat o autopsie, presa făcând multe speculații în legătură cu cauza morții. Funeraliile au avut loc pe 7 iulie 2009 în Los Angeles, familia lui participând la o ceremonie privată organizată în cimitirul Forest Lawn, iar la Staples Center a avut loc omagiul public. Sicriul a fost prezent în acest loc pe tot parcursul ceremoniei ce a fost urmărită de peste 2.5 miliarde de oameni din intreaga lume, însă nu se cunoaște încă locul exact al înmormântării.
Reacții
Lisa Marie Presley: „Sunt foarte tristă și confuză din cauza tuturor acestor emoții care mă copleșesc. Sunt îngrijorată pentru copiii săi, despre care știu că însemnau totul pentru el și pentru familia lui. E o pierdere atât de mare și cu implicații atât de profunde, încât nu am cuvinte să o descriu”
Madonna: „Nu mă pot opri din plâns din cauza acestei vești triste. Întotdeauna l-am admirat pe Michael Jackson. Lumea a pierdut unul dintre cei mai mari artiști ai ei, dar muzica lui va trăi pentru totdeauna. Inima mea este alături de cei trei copii ai lui și de ceilalți membri ai familiei sale. Dumnezeu să îi ajute!”
Paul McCartney: „Am avut privilegiul să petrec ceva timp și să lucrez alături de Michael. Era un bărbat-copil cu un talent imens și cu un temperament liniștit. Muzica lui va rămâne pentru totdeauna în memoria tuturor oamenilor, iar amintirile mele despre momentele petrecute cu el vor fi întotdeauna fericite”.
Nelson Mandela: „Am aflat cu tristețe de moartea prematură a lui Michael Jackson, am admirat foarte mult talentul său extraordinar. A fost un gigant al muzicii și va fi o legendă a lumii. Ne va lipsi foarte mult. Eu și soția mea suntem alături de familia îndurerată și le transmitem condoleanțe”
Diana Ross: „Michael a fost o pasiune a mea, o parte a vieții mele pe care o prețuiesc foarte mult”
Usher: „Inima mea este alături de Regele pop și de familia lui”
Jane Fonda: „Sunt împietrită. Prietenul meu, Michael Jackson, a murit. A locuit practic cu mine, pentru o săptămână, pe platourile de filmare de la «Pe heleșteul auriu/ On Golden Pond», după «Thriller»”
Neil Portnow: „A fost o adevărată legendă a muzicii”
Arnold Schwarzenegger: „Astăzi lumea a pierdut una dintre cele mai influente și mai emblematice figuri din industria muzicală. Chiar dacă au existat întrebări serioase legate de viața sa persoanlă, Michael a fost un mare artist incontestabil, iar popularitatea sa a marcat generații și întreaga lume”
Celine Dion: „Sunt în stare de șoc. Sunt copleșită de această tragedie. Michael Jackson a fost dintotdeauna un idol pentru mine. A fost nu doar o persoană talentată, ci a fost unic, un geniu. E o pierdere atât de mare. E ca atunci când Kennedy a murit sau când Elvis a murit. Condoleanțele mele familiei sale. Este o pierdere imensă”
Britney Spears: „A fost un om minunat și ne va lipsi tuturor”
Cher: „Am un milion de reacții, la care nu m-aș fi așteptat. A fost un cântăreț mare – Dumnezeu îți dă anumite daruri și acest copil a fost un copil minunat, înzestrat cu multe daruri. Putea să cânte ca nimeni altul și putea să comunice cu toți oamenii.”
Justin Timberlake: „Nu pot sa imi gasesc cuvintele potrivite pentru a descrie durerea ce mă cuprinde. Am pierdut un geniu și un ambassador, nu doar pentru muzica POP, ci pentru toate genurile de muzică. A fost un artist care a inspirat mai multe generații și o să prețuiesc pentru totdeauna momentele în care am fost împreună pe aceeași scenă. Condoleanțele mele se îndreaptă către familia lui și către toți cei care l-au iubit pe Michael”
Beyonce: „Michael a fost un prieten drag și un profesionist desăvârșit. Colaborarea mea cu el a fost cea mai captivantă experiență din viața mea, care m-a inspirat ca nicio alta. Ne va lipsi foarte mult. Sunt teribil de tristă. El a fost cel mai mare artist din lume, iar lumea îi va duce dorul. Inima mea este alături de familia și de fanii lui”.
P. Diddy: „Michael mi-a arătat că ritmul muzicii se poate și vedea, mi-a adus muzica în viață și m-a făcut să cred în magie”
Barack Obama: “Va rămâne în istorie ca unul dintre cei mai mari oameni de spectacol. Am crescut pe muzica lui. Cred că a plătit mult prea scump prețul celebrității”, s-a confesat Obama, care a mai adăugat că, în opinia sa, Michael a avut “o viață tragică și tristă din multe puncte de vedere”.
Omagiu și recunoștință
În cadrul turneului Sticky & Sweet din 2009, din Londra, cântăreața pop Madonna a adus un ultim omagiu megastarului când la finalul piesei „Holiday” a exclamat:
„Ridicați mâinile pentru unul dintre cei mai mari artiști din istorie – trăiască Regele!”.
Michael Jackson în România
Michael Jackson a fost primul mare artist care a concertat în România. În data de 1 octombrie 1992, 70.000 de oameni au fost prezenți pe stadionul Lia Manoliu din București, pentru a-l vedea pe Michael cântând și dansând. Evenimentul a fost difuzat de postul de televiziune HBO, care a cumpărat drepturile de transmitere pentru suma record de 20 de milioane de dolari. Concertul care făcea parte din cadrul turneului Dangerous World Tour, a atins audiențe record pentru postul de televiziune HBO.
Concertul din 1992 a fost lansat pe DVD în 2005. Live In Bucharest: The Dangerous Tour împreună cu concertul de la Seoul, din cadrul turneului HIStory, sunt singurele concerte ale lui Michael Jackson lansate pe DVD. La puțin timp după concert, Michael Jackson filmează pentru videoclipul piesei Police Walk, alături de polițiști români. Tot în 1992, Jackson vizitează un orfelinat din București și donează 10.000 de dolari pentru construirea unui parc copiilor din orfelinat. Michael Jackson revine în România, în 1996, în cadrul turneului HIStory World Tour.
Stilul muzical și vocea
Influențe
Genul adoptat de Jackson își are rădăcinile în R&B, muzica interpreților de la Motown Records, pop și soul. A fost influențat de unii dintre contemporanii săi, cum ar fi Little Richard, James Brown, Jackie Wilson, Diana Ross, Fred Astaire și de Bee Gees.
Little Richard a avut cea mai mare influență asupra compozițiilor lui Jackson, iar James Brown a reprezentat cea mai mare inspirație pentru acesta încă din copilărie, considerându-l un „maestru” sau „geniu”, în special în timpul când era membru al formației Famous Flames: „Încă de la o vârstă fragedă, când nu aveam nici șase ani, mama mă chema oricând, chiar dacă dormeam, chiar dacă făceam altceva, să mă uit la televizor pentru a-l vedea pe maestrul meu la treabă. Iar când l-am văzut mișcările, am rămas uimit. Nu am mai văzut niciodată un cântăreț să interpreteze în același mod și din acel moment am știu că acest lucru voi face pentru tot restul vieții mele și asta datorită lui James Brown.
La început, Diana Ross l-a ajutat pe tânărul Jackson să-și perfecționeze tehnica vocală. În octombrie 1969, s-a luat hotărârea ca Jackson să locuiască cu aceasta, care s-a dovedit a fi nu doar o figură maternă ci și un model, urmărind-o adesea în timpul repetițiilor. El a declarat ulterior: „Am ajuns să o cunosc foarte bine. M-a învățat atât de multe. Obișnuiam să stau într-un colț și să urmăresc cum se mișca. Era arta în mișcare. Am studiat cum dansa, cum cânta – exact așa cum era.” Jackson i-a spus: „Vreau să fiu ca tine, Diana.”, iar ea i-a răspuns: „Fii tu însuți”. Jackson a utilizat însă sunetul oooh în același mod ca Diana Ross. La început, acesta presăra versurile destul de des cu oooh. Nu era interpretat prelung, ci mai degrabă ca o exclamație neașteptată. Diana Ross a utilizat acest efect în timpul înregistrărilor cu cei de la The Supremes, iar tânărul Jackson a fost încântat să-l preia.
Teme și genuri abordate
Steve Huey de la Allmusic a afirmat că de-a lungul carierei sale de interpret solo, caracterul multilateral al lui Jackson i-a permis să experimenteze multe genuri și teme. Ca muzician, a trecut de la balade și piese dance caracteristice interpreților de la Morown Records la techno și house, inclusiv new jack swing, compozițiile sale având atât ritmuri din muzica funk, cât și chitare utilizate în hard rock.
Spre deosebire de alți cântăreți, Jackson nu scria creațiile sale pe hârtie. El le dicta într-un aparat de înregistrare; când era în studio, le interpreta din memorie. Câțiva critici de specialitate au observat că „Off the Wall” era o combinație de funk, disco-pop, soul, soft rock, jazz și baladă pop. Alte exemple notabile ar fi „She’s out of My Life”, „Workin’ Day and Night” și „Get on the Floor”.
Conform lui Huey, Thriller a rafinat sentimentul de putere existent pe Off the Wall; piesele dance și cele rock erau mai agresive, în timp ce baladele și cântecele pop erau mai lente și mai pătrunzătoare.[114] Mai notabile sunt baladele „The Lady in My Life”, „Human Nature”, „The Girl Is Mine”; cele în stilul funk: „Billie Jean”, „Wanna Be Startin’ Somethin’”; compozițiile disco: „Baby Be Mine” și „P.Y.T. (Pretty Young Thing)”. Christopher Connelly de la Rolling Stone a afirmat că odată cu Thriller, Jackson și-a dezvoltat asocierea îndelungată cu teme subliminale cum ar fi paranoia sau imagistica întunecată. Stephen Thomas de la Allmusic evidențiează faptul că acestea se întâlnesc în piese ca „Billie Jean” sau „Wanna Be Startin’ Somethin’”. Versurile cântecului „Billie Jean” sunt despre o admiratoare care pretinde că interpretul este tatăl copilului ei. În „Wanna Be Startin’ Somethin’”, el critică bârfele și mass-media. „Beat It”, piesa rock despre anti-violența găștilor, a devenit un omagiu adus pentru West Side Story, fiind prima compoziție de cross-over spre rock ce a beneficiat de un succes important, conform lui Huey. Acesta a observat și faptul că odată cu numele piesei Thriller a început interesul lui Jackson pentru supranatural.[116] În 1985, Jackson a participat la compunerea piesei de caritate „We Are the World”; temele umanitare au devenit unele frecvent abordate în versurile cântecelor din anii ulteriori.
Discografie
Got to Be There (1972)
Ben (1972)
Music & Me (1973)
Forever, Michael (1975)
Off the Wall (1979)
Thriller (1982)
Bad (1987)
Dangerous (1991)
HIStory (1995)
Blood on the dance floor (1997)
Invincible (2001)
Number Ones (2003)
The Ultimate Collection (2004)
The Essential – Disc 1 (2005)
The Essential – Disc 2 (2005)
Thriller 25 (2008)
This is it (2009)
Michael (2010)
Inmortal(2011)
“Xscape”(2014)
Filmografie
Anul Filmul Rolul Director
1978 The Wiz Scarecrow Sidney Lumet
1986 Captain EO Captain EO Francis Ford Coppola
1988 Moonwalker el însuși Jerry Kramer
1997 Ghosts Maestro/Mayor/Ghoul/Skeleton Stan Winston
2002 Men in Black II Agent M Barry Sonnenfeld
2004 Miss Cast Away and the Island Girls Agent MJ Bryan Michael Stoller
2009 Michael Jackson’s This Is It el însuși Kenny Ortega
Turnee
Bad World Tour (1987–89)
Dangerous World Tour (1992–93)
Turneul Mondial History (1996–97)
This Is It (2009)
Premii și realizări
Steaua lui Michael Jackson pe Hollywood Walk of Fame, pusă în 1984 – foto – ro.wikipedia.org
Michael Jackson a debutat pe scenă ca profesionist la vârsta de 11 ani, fiind membru al formației The Jackson 5 și și-a început cariera solo în 1971, când încă era în grup. Următoarele 5 albume pe care le-a lansat aveau să devină cele mai vândute albume din toate timpurile. Thriller rămâne și astăzi cel mai bine vândut album din istorie, cu peste 110 milioane de copii vândute în întreaga lume.
În timpul carierei sale, Michael a devenit unul dintre puținii artiști care au intrat de două ori în Rock and Roll Hall of Fame. Printre alte realizări se numără și 13 recorduri Guinness, incluzând recordul pentru „ cel mai de succes entertainer din toate timpurile”, 14 premii Grammy, 26 premii A.M.A.(American Music Awards), 12 premii W.M.A.(World Music Awards) și vâzări de peste 750 de milioane de unități. A câștigat, de asemenea, numeroase premii pentru acțiunile umanitare și a fost distins de către doi președinți ai Statelor Unite. A fost numit artistul „Deceniului”, „Generației”, „Secolului” și „Mileniului” și a intrat în Songwriters Hall of Fame în 2002. Cele mai multe hituri ale unui artist solo(80). Cele mai multe premii câștigate de un artist. Cea mai mare audiență TV înregistrată vreodată la un concert – 133.400.000 de oameni. Cea mai mare sumă primită de un artist pentru o reclamă – 12 mil. de dolari de la Pepsi. Cele mai multe discuri vândute în afara US – peste 100 mil. Cele mai multe bilete vândute într-un concert maraton (a durat 7 nopți) – 504.000. Michael Jackson este cel mai premiat artist din toate timpurile și artistul cu cele mai multe recorduri Guiness.
Apreciata artistă Loredana Groza, cântăreaţă şi actriţă, s-a născut la 10 iunie 1970. A început să cânte de la o vârstă fragedă, continuând apoi pe tot parcursul şcolii primare şi al liceului. A studiat vioara timp de 8 ani şi a urmat cursuri de balet. Are la activ peste 2000 de concerte live şi aproximativ 500 de piese. Loredana semnează muzica şi versurile la mai mult de 200 de cântece din repertoriul ei şi al altor artişti, relatează Agerpres.
Loredana Groza s-a născut la Oneşti, judeţul Bacău. A început să cânte de la vârsta de 3 ani şi cântă pe tot parcursul şcolii şi al liceului la Oneşti. La 14 ani a participat la o preselecţie televizată la concursul ”Cântarea României”, în Focşani, unde a fost remarcată de realizatorul tv Dumitru Moroşanu şi de compozitorul Jolt Kerestely, care au chemat-o la Bucureşti pentru a participa la concursul ”Steaua fără nume” (al cărui trofeu l-a şi câştigat), chiar dacă nu avea încă vârsta minimă prevăzută în regulament.
La 16 ani, în 1986, a participat pentru prima oară la Festivalul de muzică uşoară de la Mamaia, unde a câştigat Marele Premiu, fiind atunci cea mai tânără participantă şi câştigătoare din istoria festivalului. A interpretat două cântece în primă audiţie care au devenit în scurt timp şlagăre: ”Mă întreb ce să fac?”, de Marius Ţeicu şi ”Despre dragoste”, de Dan Beizadea.
Melodia “Bună seara, iubito!”, record de vânzări
Compozitorul Adrian Enescu i-a propus Loredanei realizarea unui întreg album, cu piese pe versurile poetului Lucian Avramescu. Aşa a apărut albumul ”Bună seara, iubito!”, înregistrat în 1987 şi apărut în 1988 la Electrecord. Albumul s-a vândut într-un tiraj uriaş pentru acele timpuri – peste 1 milion de exemplare.
În 1995, a susţinut, alături de Direcţia 5, concerte live în toată ţara. Împreună au participat la Festivalul de la Mamaia cu ”O fată singură-n noapte”, care obţine Premiul la secţiunea şlagăre.
Anul 1998 a fost cel în care Loredana a lansat maxi-single-ul ”Lumea e a mea”, înregistrat cu B.U.G. Mafia, piesa care dă titlul acestui maxi-single având un succes fantastic.
În 2014, a înregistrat piesa ”Nu ştiu cine eşti”, la care a colaborat cu Cornel Ilie (Vunk)
Piesa a fost compusă de Randi (Andrei Ropcea), pe versuri scrise de acesta, împreună cu Loredana. “Te iubesc” este un featuring cu Nadir, iar videoclipul a fost lansat în aprilie 2015.
Implicată în activităţi umanitare
Artista este angrenată în proiectul ”Atelierul de voce şi muzică”, un program inedit pentru copii şi părinţi, de iniţiere în muzica vocală şi în cea instrumentală. De-a lungul anilor, Loredana s-a implicat şi în activităţi umanitare, declarând în repetate rânduri că iubeşte oamenii. În anul 2011, ea a devenit voluntar al Crucii Roşii Române, iar un an mai târziu, în 2012, a fost aleasă ambasador împotriva discriminării, la Marşul Diversităţii. De asemenea, este susţinător al Fundaţiei Renaşterea în lupta împotriva cancerului de sân.
În 1998, Loredana s-a căsătorit cu Andrei Boncea şi împreună au o fiică – Elena.
Premii:
Dintre premiile obţinute de-a lungul carierei, menţionăm: Marele Premiu la Festivalul Bucureşti 1991, Premiul Ballantine’s pentru cea mai bună interpretă pop şi cel mai bun album – “Tomilio”(1998), Premiul Criticilor de Muzică (1999), MTV Music Awards – Best Female Singer(2004 şi 2006), Premiul Radio România pentru cel mai bun album (ianuarie 2007), Premiul Radio România pentru cea mai bună interpretă a anului 2007(martie 2008), Premiul Radio România pentru artistul anului(martie 2008).
