Articole

(Joi 19 ianuarie 2017) Sfinții Cuvioși Macarie cel Mare si Macarie Alexandrinul; Sfântul Ierarh Marcu, mitropolitul Efesului; Sfânta Muceniță Eufrasia

Sfântul Cuvios Macarie Alexandrinul, Sfântul Cuvios Macarie Egipteanul, Sfântul Cuvios Arsenie, Sfânta Muceniță Eufrasia, Sfântul Cuvios Macarie de la Lavra Peșterilor

foto: doxologia.ro

 

Sfântul Cuvios Macarie Egipteanul; Sfântul Cuvios Macarie Alexandrinul; Sfântul Ierarh Marcu, Mitropolitul Efesului; Sfânta Muceniță Eufrasia; Sfântul Meletie Mărturisitorul; Sfântul Cuvios Arsenie; Sfântul Cuvios Marcu; Ap. Iacov 4, 7-17; 5, 1-9; Ev. Marcu 11, 27-33

 

Sf. Cuv. Macarie cel Mare şi Macarie Alexandrinul; Sf. Ier. Marcu, mitropolitul Efesului; Sf. Mc. Eufrasia

articol: basilica.ro

19 ianuarie 2016

Sfântul Macarie cel Mare, numit şi Egipteanul, s-a născut în jurul anului 300 în Egipt, în localitatea Ptinapar, din părinţi creştini, şi din fragedă vârstă s-a nevoit la deprinderea credinţei şi a faptelor bune, ajungând locaş dumnezeiescului Duh.

Sfântul Macarie cel Mare (295-392 d. Hr.), cunoscut și ca Macarie Egipteanul, a fost unul dintre Părinții pustiei egiptene cu cea mai mare autoritate, fiind ucenic al sfântului Antonie cel Mare. Biserica Ortodoxă îl pomenește pe 19 ianuarie. Biserica Coptă îl pomenește pe 5 aprilie (Baramhat 27 după calendarul copt) și pe 25 august (19 Mesra), data întoarcerii moaștelor sale la mănăstirea sa din pustia schetică. Biserica Romano-Catolică îl pomenește pe 15 ianuarie - foto: basilica.ro

Sfântul Macarie cel Mare (295-392 d. Hr.) – foto: basilica.ro

În tinerețe, când părinții săi au stăruit să se căsătorească, Macarie s-a retras în pustie și s-a rugat Mântuitorului Hristos, Mirele Bisericii, să îl călăuzească pe calea cea bineplăcută Lui. În acest răstimp de post și rugăciune, a avut o vedenie. Un Heruvim înaripat l-a luat de mână și l-a urcat pe vârful unui munte, arătându-i întreaga pustie, de la răsărit la apus, și zicându-i: ,,Dumnezeu ți-a dat ție și fiilor tăi duhovniceşti drept moștenire această pustie!”.

La scurt timp după aceasta, Sfântul Macarie, după moartea neașteptată a logodnicei şi a părinţilor săi, şi-a împărţit săracilor moştenirea. Apoi, aflând un monah bătrân, venit la biserica din sat pentru primirea Sfintei Împărtăşanii, Macarie s-a făcut ucenicul lui şi, clădindu-şi chilie în pustie, s-a făcut monah, vieţuind în rugăciune, în înfrânare şi în lucrul mâinilor, după obiceiul monahilor. Dar, venind cei din sat, l-au făcut preot fără voia lui, deşi era încă tânăr. Atunci Macarie a început o viaţă şi mai aspră. El venea la slujbă în sat, iar în cealaltă vreme se liniştea în pustie. Însă mulţi cercetându-l acolo în pustie, iar el simţindu-şi sufletul în primejdie, şi-a săpat singur, departe de chilie, o peşteră, unde rămânea îndelung în linişte, fără să-l mai tulbure nimeni. Iar pentru mâncarea şi băutura lui, este de prisos a scrie, că trupul şi obrazul său mărturiseau despre covârşirea postului şi a ajunărilor. Dar pacea lui n-a rămas multă vreme netulburată. Că, din uneltirea diavolului, a fost învinuit pe nedrept de necinstirea unei fecioare, pentru care Macarie a fost batjocorit de tot satul şi a fost bătut până aproape să moară. Dar fata, fiind însărcinată şi neputând să nască, a mărturisit pe adevăratul vinovat. Atunci, auzind Macarie că vor să vină să-l laude pentru răbdarea şi umilinţa lui, a fugit în pustiul Schitului (Sketis). Şi, nevoindu-se acolo mulţi ani, tânărul Macarie s-a dus la marele Antonie pe care dorea să-l vadă şi, primit fiind cu dragoste, Macarie i-a devenit ucenic apropiat. Şi a fost povăţuit de Cuviosul Antonie, care i-a dăruit la moarte toiagul său, drept moştenire, povățuind cetele de călugări din pustie, care s-au adunat în jurul său.

Deci, către vârsta de 40 de ani, fericitul Macarie a primit de la Dumnezeu darul tămăduirii şi al prorociei şi s-a făcut îndrumător celor din Schit. Şi multă lume venind la el, cerea ajutorul şi învăţăturile lui cele luminate de Duhul Sfânt. Şi le dădea fericitul Macarie învăţături scurte despre rugăciune, răbdare, omorârea patimilor şi bunătate, iar alţii îl căutau pentru tămăduiri şi binecuvântare.

În anul 360, Cuviosul Macarie a întemeiat mănăstirea care îi poartă numele, în pustia Nitriei, cu viață monahală neîntreruptă până astăzi. Şi, din milă de oameni, a pus de s-a zidit, în pustie, o casă de oaspeţi pentru străini şi bolnavi. Şi a prorocit fratelui pus să slujească acolo, urgia Domnului, pentru iubirea lui de argint, că, luând fratele bani până şi de la cei săraci, ascundea arginţii şi nu se pocăia, lucru pentru care s-a umplut de lepră. Şi l-a vindecat de boală stareţul şi, certându-l, i-a tămăduit şi patima sufletească.

Deci, a început Dumnezeu a lucra prin fericitul Macarie, până şi învieri din morţi, spre mântuirea şi folosul oamenilor. Că venind la el un eretic, stăpânit de diavolul mândriei, zicea că Mântuitorul n-a luat trup omenesc şi că nu va fi o înviere a morţilor. Şi trăsese la răzvrătirea lui peste 500 de suflete, că ereticul era şi vrăjitor. Iar cu rugăciunea sa, fericitul Macarie a înviat un mort, care a mai trăit trei ani, spre adeverirea învierii şi întoarcerea atâtor suflete. Şi încă şi pe alţi doi morţi i-a făcut de au grăit din morminte, scăpând, astfel, pe cei din neamul lor de vânzare în robie şi de năpastă.

Umblând el odată prin pustie, i s-a întâmplat că a aflat o căpăţână de om uscată, zăcând pe pământ. Şi, întorcând-o cu toiagul, a auzit glas din ea că este a unui slujitor la idoli; şi i-a spus lui că cei din iad, neputând să se vadă faţă către faţă, fiind cu totul cuprinşi de foc, ori de câte ori Macarie se roagă pentru ei, atunci pot şi ei să se vadă puţin, unul pe altul, şi aceasta este pentru ei o uşurare.

Cuviosul Macarie cel Mare a fost apreciat mult de contemporani, ca un monah desăvârşit, care a trecut de treapta practică a luptei cu patimile, şi a ajuns la contemplaţie. Ucenicii îl numeau: vasul alegerii, bătrânul egiptean, fericitul Macarie, sau: sfântul şi foarte practicul nostru învăţător şi marele învăţător şi dascăl. El se distingea prin înţelepciunea cu care recomanda o asceză moderată, ca şi prin darul discernământului sau al deosebirii duhurilor, povăţuind cu multă dragoste comunitatea monahală de la Schit (Sketis). Paladie spune că Macarie se afla permanent într-o stare de uimire sau extaz, mintea lui fiind mereu la Dumnezeu, nu la lucrurile acestei lumi. Pentru smerenia şi blândeţea sa era numit un dumnezeu pe pământ. Macarie era un desăvârşit învăţător în ceea ce priveşte rugăciunea. El arăta că nemânierea este o condiţie a sporirii în rugăciune. Tot el recomanda rugăciunea scurtă, dar deasă, care s-a numit mai târziu rugăciunea minţii.

Deci, fiind împodobit cu daruri şi cu fapte dumnezeieşti, ne-a lăsat fericitul Macarie şi o carte cu 50 de cuvântări, de foarte mare folos duhovnicesc, precum şi o scrisoare către călugării tineri, cu tot felul de sfaturi.

A trecut la cele veşnice în anul 390, după 90 de ani de osteneli pentru Domnul Iisus Hristos, fiind pomenit de Biserica Ortodoxă la 19 ianuarie. Moaştele sale se găsesc acum în mănăstirea coptă din Egipt, care-i poartă numele (Deir Abu Maqar).

 

Cuviosul Marcu Efeseanul, cel numit și Eugenicul (sec. XV) Marcu Eugenicul a fost mitropolitul Efesului în vreme de grea încercare pentru Imperiul bizantin. La Sinoadele de la Ferrara (1438) și Florența (1439) mitropolitul a apărat Ortodoxia cu toate resursele de care dispunea.

 

Sfânta Muceniță Eufrasia (sec. IV) A trăit în Nicomidia (Bitinia, Asia Mică) în vremea împăratului Maximian Galeriu (305-314). Nu a vrut să jertfească idolilor și a fost supusă la chinuri. Și din cauză că nu s-a reușit să fie determinată a sluji idolilor a fost dată unui bărbat pentru a o batjocori. Ea l-a amăgit pe acesta zicându-i că, dacă nu o va necinsti, îi va da o plantă care îl va feri de loviturile săbiilor vrăjmașilor. Pentru a se convinge i-a spus să încerce eficacitatea plantei pe gâtul ei. Bărbatul a ascultat de spusele ei și a lovit-o cu sabia. Astfel, Sfânta Eufrasia și-a păstrat neîntinată curăția, încredințându-și sufletul Mirelui Hristos.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Ap. Iacov 4, 7-17; 5, 1-9

Fraţilor, supuneţi-vă lui Dumnezeu. Staţi împotriva diavolului, şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi Se va apropia şi El de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor, şi sfinţiţi-vă inimile, voi cei îndoielnici. Pătrundeţi-vă de durere. Întristaţi-vă şi vă jeliţi. Râsul întoarcă-se în plâns şi bucuria voastră în întristare. Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa. Nu vă grăiţi de rău unul pe altul, fraţilor. Cel ce grăieşte de rău pe frate, ori judecă pe fratele său, grăieşte de rău legea şi judecă legea; iar dacă judeci legea nu eşti împlinitor al legii, ci judecător. Unul este Dătătorul legii şi Judecătorul: Cel ce poate să mântuiască şi să piardă. Iar tu cine eşti, care judeci pe aproapele? Veniţi acum cei care ziceţi: Astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an şi vom face negoţ şi vom câştiga, voi, care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine, că ce este viaţa voastră? Abur sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere. În loc ca voi să ziceţi: Dacă Domnul voieşte, vom trăi şi vom face aceasta sau aceea. Şi acum vă lăudaţi în trufia voastră. Orice laudă de acest fel este rea. Drept aceea, cine ştie să facă ce e bine şi nu va face păcat are.

Veniţi acum, voi, bogaţilor, plângeţi şi vă tânguiţi de necazurile care vor să vină asupra voastră. Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre le-au mâncat moliile. Aurul vostru şi argintul au ruginit şi rugina lor va fi mărturie asupra voastră şi ca focul va mistui trupurile voastre; aţi strâns comori în vremea din urmă. Dar, iată, plata lucrătorilor care au secerat ţarinile voastre, pe care voi aţi oprit-o, strigă; şi strigătele secerătorilor au intrat în urechile Domnului Savaot. V-aţi desfătat pe pământ şi v-aţi dezmierdat; hrănit-aţi inimile voastre în ziua înjunghierii. Osândit-aţi, omorât-aţi pe cel drept; el nu vi se împotriveşte. Drept aceea, fiţi îndelung-răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată, plugarul aşteaptă roada cea scumpă a pământului, îndelung-răbdând, până ce primeşte ploaia timpurie şi târzie. Fiţi, dar, şi voi îndelung-răbdători, întăriţi inimile voastre, căci venirea Domnului s-a apropiat. Nu vă plângeţi, fraţilor, unul împotriva celuilalt, ca să nu fiţi judecaţi; iată, Judecătorul stă înaintea uşilor.

 

Ev. Marcu 11, 27-33

În vremea aceea a venit Iisus iarăşi în Ierusalim şi, când se plimba el prin templu, au venit la Dânsul cărturarii şi bătrânii şi I-au zis: cu ce putere faci acestea şi cine Ţi-a dat Ţie puterea aceasta, ca să le faci? Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: am să vă întreb şi Eu pe voi o vorbă şi să-mi răspundeţi. Atunci vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea. Botezul lui Ioan a fost din cer, sau de la oameni? Răspundeţi-Mi! Ei însă vorbeau între ei, zicând: dacă vom răspunde: din cer, va zice: pentru ce dar n-aţi crezut în el? Iar dacă răspundem: de la oameni… se temeau de popor, pentru că toţi aveau despre Ioan credinţa că a fost într-adevăr prooroc. Deci, răspunzând lui Iisus, au zis: nu ştim. Atunci şi Iisus le-a zis: nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.

articole preluate de pe: doxologia.ro

 

Cuv. Macarie cel Mare egipteanul şi Macarie alexandrinul; Sf. Ier. Marcu al Efesului

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 19 Ianuarie

În această lună, în ziua a nouăsprezecea pomenirea cuvioşilor noştri părinţi Macarie Egipteanul şi Macarie Alexandrinul.

Sfântul Macarie Egipteanul s-a născut şi a crescut pentru viaţa pustnicească. Din fragedă copilărie îndeletnicindu-se cu fapta bună şi iubind viaţa virtuoasă şi împodobindu-se cu ea, a ajuns locaş dumnezeiesc al Duhului. A dobândit atâta răbdare în ostenelile lui pentru fapta bună, încât a primit puterea să gonească duhurile necurate. El avea deopotrivă şi darul înţelegerii; spunea mai dinainte ce avea să se întâmple şi era făcător de minuni.

Sfântul Macarie cel Mare (295-392 d. Hr.), cunoscut și ca Macarie Egipteanul, a fost unul dintre Părinții pustiei egiptene cu cea mai mare autoritate, fiind ucenic al sfântului Antonie cel Mare. Biserica Ortodoxă îl pomenește pe 19 ianuarie. Biserica Coptă îl pomenește pe 5 aprilie (Baramhat 27 după calendarul copt) și pe 25 august (19 Mesra), data întoarcerii moaștelor sale la mănăstirea sa din pustia schetică. Biserica Romano-Catolică îl pomenește pe 15 ianuarie - foto: ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Macarie cel Mare (295-392 d. Hr.) – foto: ro.orthodoxwiki.org

Şi fiind acum înăuntrul porţilor cereşti, diavolii plângând, strigau: “A scăpat de noi, a scăpat!”. Iar el cu mare glas le-a răspuns: “Cu adevărat am scăpat de meşteşugirile voastre, cu puterea Hristosului meu fiind îngrădit”.

Pentru toate acestea după rugămintea îndelungată a arhiereului de atunci, a primit preoţia, căci arhiereul a hotărât să nu stea ascunsă făclia sub obroc, ci a căutat să-şi sfinţească mâna, prin atingerea de el. După sfinţire Macarie s-a dedat la nevoinţe şi mai grele: a făcut o hrubă pe sub pământ, care începând de la chilia lui, se întindea pe o lungime de o jumătate de stadiu, şi la capătul hrubei şi-a săpat cu mâinile lui o peşteră.

Când veneau mulţi oameni să-l cerceteze, el intra în hrubă şi se ascundea în peşteră şi nimeni nu-l afla. Cât despre mâncare şi băutură, este de prisos să mai vorbim, de vreme ce trupul prin înfrânarea cea desăvârşită şi dumnezeiască mărturisea aceasta. Odată, venind la el un eretic, stăpânit de demonul îngâmfării şi zicând că nu există învierea morţilor, ca să-l înfrunte pe acest eretic, cuviosul a înviat pe un mort. Şi zicea cuviosul că sunt două cete de demoni; una se luptă cu oamenii prin patimi înspăimântătoare şi alta, a îngâmfării, împinge pe oameni la rătăcire.

Satan rânduieşte ceata din urmă la fermecători şi la eretici. Acest sfânt a proorocit urgia Domnului asupra ucenicului său, care ascundea lucrurile săracilor şi nu se pocăia şi pentru aceasta s-a şi îmbolnăvit de lepră. Iar pe unul, care împins de demon mânca în fiecare zi câte trei coşuri de pâine, şi bea un vas mare de vin, l-a făcut să mănânce numai trei bucăţi mici de pâine. Cuviosul Macarie a văzut şi pe diavol cum îşi purta meşteşugirile şi înşelăciunile în tigvuliţe.

Pe Teopempt monahul, cel înşelat de diavol, l-a îndreptat. El a auzit glas dintr-o tigvă uscată a unui preot al idolilor, care se găsea în pustiu, zicând ca prin mijlocirea rugăciunilor lui cei din chinurile iadului se uşurează puţin. A proorocit pustiirea aşezărilor călugăreşti de la Skit. Pe un mort l-a înviat, ca să spună unde a ascuns averea unor oameni şi iarăşi a poruncit de a adormit. Deci cu astfel de lucruri dumnezeieşti fiind împodobit, a părăsit viaţa la adânci bătrâneţi, trăind nouăzeci de ani.

 

 

Iar sfântul Macarie Alexandrinul a fost preot al aşezărilor călugăreşti numite Chilii.

Sfântul Cuvios Macarie Alexandrinul. Pomenirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la 19 ianuarie - foto: doxologia.ro

Sfântul Cuvios Macarie Alexandrinul. - foto: doxologia.ro

El a dovedit linişte şi răbdare deplină şi a săvârşit lucruri măreţe şi minuni. De faptele lui cele bune s-a minunat şi marele Antonie zicând: “Iată Duhul Sfânt S-a odihnit întru tine, şi vei fi mai departe moştenitor al faptelor mele bune”. Acest Macarie, când auzea că cineva a făcut o faptă duhovnicească de seamă, umplându-se de râvnă, o îndeplinea şi el. Astfel, auzind că monahii de la Tabenisi în tot postul mare mâncau bucate negătite la foc, s-a hotărât să nu mai mănânce şapte ani bucate pregătite la foc, ci numai verdeţuri crude şi legume muiate. Se lupta să înlăture şi somnul: douăzeci de zile şi douăzeci de nopţi n-a intrat sub vreun acoperământ, ci a stat afară în arşiţa zilei şi în frigul nopţii.

Odată, fiind necăjit de demonul desfrânării, s-a dus într-un pustiu îndepărtat, unde a stat gol şase luni şi unde ţânţarii mari ca viespile l-au înţepat cumplit, încât i-au băşicat tot trupul; iar după cele şase luni, întorcându-se la chilia lui, numai după glas a fost cunoscut, căci trupul i se schimbase, asemănându-se cu al leproşilor. Odată, săpând un puţ, un şarpe otrăvitor s-a atins de mâna lui; iar el prinzându-l l-a omorât, zicând: “Nefiind trimis de Dumnezeu, cum ai îndrăznit să te atingi de mine?” Altă dată a intrat în Mănăstirea Tabenisioţilor, îmbrăcat în haine mireneşti, vrând să afle cum vieţuieşte fiecare dintre cei de acolo. Şi sosind Postul cel mare, a văzut la ei purtări felurite: astfel, unul mânca în fiecare seară, altul la două, altul la trei, altul la cinci seri; iar alţii, stând toată noaptea în picioare, a doua zi se aşezau la lucru. Macarie însă, udând mlădiţe de finic, a stat într-un colt până s-au împlinit patruzeci de zile şi a sosit Paştile.

Şi în toate aceste zile n-a gustat nici pâine, nici apă, nu a făcut nici îngenuncheri, n-a şezut, nu s-a culcat şi nu a gustat nici un fel de hrană, decât numai duminica puţină varză crudă. Se mai istoriseşte despre acest sfânt că odată, şezând în ogradă şi grăind altora lucruri folositoare, a intrat o hienă, aruncând la picioarele sfântului puiul ei orb. Iar sfântul dând cu scuipat peste ochii lui l-a făcut să vadă: hiena l-a luat şi a ieşit afară. Şi a doua zi dimineaţa a adus grăbită o piele de oaie fericitului, care a zis către ea: “Eu nu primesc lucruri nedrepte”, iar ea plecându-şi capul a ieşit din ogradă.

Acest Macarie a văzut şi el pe diavol purtând tot felul de înşelăciuni, înfăşurate într-o haină zdrenţuită şi părând că sunt închise în nişte tigvuliţe. Sfântul Macarie era mic de stat, slab şi spân, având numai câteva fire de păr pe buză şi în vârful bărbii. Căci din cauza asprimii ostenelilor sihăstreşti, nici părul nu i-a crescut. Trăind astfel în pustnicie şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei Eufrasia.

Sfânta Muceniță Eufrasia. Pomenirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la 19 ianuarie - in imagine, Sfânta Muceniță Eufrasia - miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul (985. Vatican Library. Roma.) - foto: doxologia.ro

Sfânta Muceniță Eufrasia – miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul (985. Vatican Library. Roma.) – foto: doxologia.ro

Atunci, cunoscând că a fost batjocorit de dânsa, scrâşnea din dinţi; dar ce folos, pentru că înţeleapta fecioară s-a dus curată către Mirele său Hristos, lăsând minunat model de întreagă înţelepciune, voind mai bine să moară, decât să-şi piardă fecioria.

Această muceniţă a fost din cetatea Nicomidiei şi a trăit pe vremea împăratului Maximian. Era de neam vestit, fiind împodobită cu obiceiuri înţelepte şi bune. Deci, nevrând să jertfească demonilor, a fost bătută cumplit. Şi rămânând mai departe neînduplecată a fost dată unui bărbat barbar, să fie batjocorită. Dar ea l-a amăgit pe acesta zicându-i că, dacă nu o va necinsti, îi va da o doctorie care îl va feri de loviturile săbiilor şi de năvălirile vrăjmaşilor. Şi ca dovadă a tăriei acestei doctorii, i-a zis să-şi încerce sabia pe gâtul ei, care ar rămâne neatins de orice lovitură. Acest barbar crezând spuselor ei şi-a repezit cu putere sabia în această muceniţă, care-şi întinsese gâtul, şi aşa i-a tăiat capul.

 

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaştelor celui între sfinţi părintelui nostru Grigorie Teologul, în biserica Sfinţilor Apostoli.

Tot în această zi, pomenirea minunii celei mari din Niceea, când sfântul Vasile cel Mare a deschis prin rugăciune uşile bisericii soborniceşti şi a dat-o în seama ortodocşilor.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Meletie Valisiotul Mărturisitorul, care a trăit în anii o mie două sute trei.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Marcu Eugenicul cel din Efes, singurul luptător, apărător şi păzitor al Ortodoxei.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Arsenie, arhiepiscopul Cherchirei, care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Cuvios Arsenie. Pomenirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la 19 ianuarie - foto: doxologia.ro

Sfântul Cuvios Arsenie - foto: doxologia.ro

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Sfântul Ierarh Marcu, Mitropolitul Efesului

Sfântul Ierarh Marcu, Mitropolitul Efesului (1392-1444) Pomenirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la 19 ianuarie - foto: doxologia.ro

Sfântul Ierarh Marcu, Mitropolitul Efesului (1392-1444) – foto: doxologia.ro

Părintele nostru între sfinți Marcu Eugenicul (1392-1444), mitropolitul Efesului, s-a născut Manuel, din Gheorghe și Maria, amândoi din neam credincios și viță slăvită în Constantinopol, capitala Imperiului Roman și a Patriarhatului Ecumenic al Bisericii Ortodoxe.

Parintele nostru între sfinți Marcu Eugenicul (1392-1444), mitropolitul Efesului, s-a născut Manuel, din Gheorghe și Maria, amândoi din neam credincios și viță slăvită în Constantinopol, capitala Imperiului Roman și a Patriarhatului Ecumenic al Bisericii Ortodoxe.

În vremea aceea, partea răsăriteană a Imperiului fusese cucerită de turci, și împaratul Manuel căuta să încheie o înțelegere cu papa Martin V, nădăjduind să adune un sinod ecumenic pentru a pregăti unirea catolicilor cu Biserica Ortodoxa, și prin aceasta să dobândească oștiri din partea monarhiilor din Apus. Dupa neizbutita cucerire asupra Constantinopolului din 1422 de către sultanul Murad II, noul împarat Ioan VIII Paleologul leagă iar înțelegeri cu noul papa, Eugenie IV, punând început pregătirilor pentru un sinod ecumenic. Patriarhii Alexandriei, Antiohiei și ai Ierusalimului nu primesc participarea la sinod, dar trimit în silă împuterniciții lor.

Patriarhul Alexandriei a ales ca pe unul din trimișii săi pe ieromonahul Marcu, ale cărui scrieri teologice i-au dus vestea în întregul imperiu. Atât împaratul cât și patriarhul Iosif II al Constantinopolului au voit ca Marcu să fie hirotonit episcop, pentru a fi pus în locul cel dintâi al trimișilor ortodocși la acest sinod. La 46 de ani, Marcu a fost ridicat în rangul de Mitropolit al Efesului, rămas liber prin săvârșirea mitropolitului Ioasaf.

Pe 27 noiembrie 1437, șapte sute de episcopi, arhimandriți, monahi, preoți și laici au întins pânzele spre Italia. Din această legație ortodoxă făceau parte împăratul Ioan, patriarhul Iosif și douăzeci și doi de episcopi, printre care se afla Mitropolitul Marcu al Efesului. Prima întrunire a sinodului s-a ținut în Miercurea Mare, 9 aprilie 1438, la catedrala Sfântul Gheorghe din Ferrara, Italia. Dupa cele paisprezece întruniri în Ferrara, la 12 ianuarie 1439 papa Eugenie a mutat sinodul (din pricini bănești și politice) în cetatea Florenței. Aici sinodul are un nou început pe 26 februarie și se încheie pe 5 iulie.

Nu este prima oaraă când se încearcă o astfel de unire. Privind împreuna slujire între paterii catolici si preoții ortodocsi din Roma și Constantinopol, au loc aproape treizeci de întâlniri de la Marea Schismă din 1054. Cea mai de seamă dintre aceste încercări are loc la Conciliul de la Lyon în 1274, având ca pricină, în bună măsură, voința împăratului Mihail VIII pentru a dobândi oștiri din partea papalității. Însă unirea s-a dovedit a fi nu mai mult decât o înțelegere pe hârtie, de vreme ce i-au stat împotrivă cea mai mare parte dintre slujitorii și norodul Bisericii Dreptmăritoare a Bizanțului, cât și alte împărății ortodoxe. Conciliul de la Lyon a fost cel mai limpede arătat de grăirea surorii împaratului: „Mai bine să piară imperiul fratelui meu, decât curăția credinței Ortodoxe”.

La Ferrara-Florența cele mai de seamă erezii aduse spre cercetare au fost: (1) purcederea Duhului Sfânt (adică adăugirea de către latini a clauzei filioque la crezul niceean); (2) primatul papal; (3) purgatoriul; (4) întrebuințarea pâinilor nedospite (azimilor) în Euharistie. O altă pricină însemnată asupra căreia trimișii ar fi vrut să zăbovească era deosebirea în Ortodoxie între „firea” dumnezeiască și „lucrările” sfințitoare, însă împăratul, voind să înlature ivirea vreunor pricini potrivnice unirii, nu a îngăduit teologilor greci a vorbi în această privință.

Încă din primele veacuri ale Bisericii, celor botezați în credința creștină li se cerea să mărturisească cele ale dreptei credințe în chipul unei scurte mărturisiri dogmatice, numită „Crez”. Primul Sinod Ecumenic (Niceea I, 325) și al doilea Sinod Ecumenic (Constantinopol I, 381) au hotarât ceea ce a ajuns să fie cunoscut drept Crezul Niceeo-Constantinopolitan, sau mai simplu Crezul Niceean. Acest crez a fost întocmit pentru a lămuri învățătura Bisericii privitoare la Dumnezeirea lui Hristos și spre a sta împotriva ereziei ariene, raspândită atunci în Biserică, rătăcire ce hulea zicînd că Hristos a fost o ființă zidită iar nu Dumnezeu veșnic.

cititi mai mult pe: doxologia.ro

 

Mâine, 20 ianuarie, facem pomenirea

†) Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare; Sfântul Mucenic Eusebiu; Sfinții Mucenici In, Pin și Rim

Preacuviosul părintele nostru Eftimie cel Mare (377-473) a fost un sfânt monah ortodox care a trăit în Palestina la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea. Biserica Ortodoxă îi face pomenirea pe 20 ianuarie - foto: ro.orthodoxwiki.org

Preacuviosul părintele nostru Eftimie cel Mare (377-473) – foto: ro.orthodoxwiki.org

Pe lângă altele câştigate de marele Eftimie, i s-a dăruit lui şi aceasta: a cunoaşte mai înainte ziua adormirii sale şi ce se va întâmpla locului său.

(Sâmbătă 24 decembrie 2016) Sfânta Cuvioasă Muceniţă Eugenia (Ajunul Crăciunului)

Sfânta Cuvioasă Fecioară Muceniță Eugenia

Astfel trăind Eugenia cu cinste şi cu mare credinţă şi cu minunată petrecere s-a învrednicit de prea multă slavă de la Dumnezeu. Iar mamei ei, plângând multe zile la mormânt, i s-a arătat într-o noapte în vis atât de strălucită şi împodobită, încât nu putea Claudia să caute la faţa ei.

foto: doxologia.ro

 

Sfânta Muceniță Eugenia; Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului; (Ajunul Crăciunului) Ap. Galateni 5, 22-26; 6, 1-2; Ev. Luca 10, 19-21

 

Sfânta Cuvioasă Muceniţă Eugenia; (Ajunul Crăciunului)

articol: basilica.ro

23 decembrie 2016

Sfânta Cuvioasa Muceniță Eugenia s-a născut la Roma, în anul 183, din părinţi păgâni, Filip şi Claudia, de neam ales. La porunca împăratului Comod (180-192) tatăl Sfintei a primit înalta dregătorie de cârmuitor al cetăţii Alexandria Ciliciei, unde a plecat împreună cu soţia, cu cei doi fii şi cu fiica lor, Eugenia. Pe când erau acolo, Eugenia, în vârstă de 16 ani, a citit Epistolele Sfântului Apostol Pavel şi, auzind astfel de învăţătura Evangheliei lui Hristos şi fiind doritoare de viaţă desăvârşită, şi-a părăsit pe ascuns casa părintească, s-a îmbrăcat bărbăteşte şi a luat cu ea două slugi de încredere. S-au dus la episcopul Elen al Ciliciei şi au primit de la el Sfântul Botez. Apoi Eugenia şi-a tuns părul capului, s-a numit Eugeniu şi s-a dus la o mănăstire de bărbaţi, că încă din vremea aceea, în afara cetăţilor, se întemeiaseră obşti de credincioşi care doreau să păzească poruncile Evangheliei şi să slujească Domnului ziua şi noaptea în rugăciuni şi nevoinţe. Acolo a trăit şi ea, în osteneli, nevoinţe, trude şi privegheri de toată noaptea şi a săvârşit toată virtutea.

Sfânta Cuvioasă Fecioară Muceniță Eugenia (sau Evghenia) a trăit în secolul al III-lea la Roma și la Alexandria. A pătimit în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, primind martiriul prin tăierea capului cu sabia. Biserica Ortodoxă o prăznuiește la data de 24 decembrie - foto: basilica.ro

Sfânta Cuvioasă Fecioară Muceniță Eugenia (sau Evghenia) - foto: basilica.ro

Strălucea ca un mare luminător, aşa că, după trei ani, fraţii l-au rugat să le fie stareţ. Dar asupra lui a venit o mare ispită. O văduvă bogată, Melantia, neagră la suflet, venită cu poporul ca să se închine la mănăstire, s-a îndrăgostit nebuneşte de chipul frumos al stareţului. Dar pentru că nu şi-a atins scopul patimilor ei, Melantia s-a dus la prefectul oraşului, care era tatăl Eugeniei, şi a făcut plângere că, în acea mănăstire, stareţul înşală prin cuvinte viclene pe femeile cinstite, cum ar fi încercat şi cu ea. Când prefectul a auzit acestea, s-a umplut îndată de mânie şi a trimis în grabă la mănăstire să aducă în lanţuri pe Eugeniu şi pe monahi, ca să se înfăţişeze înaintea scaunului său de judecată şi să dea socoteală de faptele lor. Şi, înfăţişându-se la judecată, a început a vorbi Melantia, ocărând pe egumen. Atunci, cel ce părea tuturor că e stareţul Eugeniu, a arătat celor de faţă că este femeie cu firea şi a grăit cu îndrăznire tuturor: „Se cuvine ca noi, călugării, să suferim cu mulţumire ocările, batjocura şi chinuirile trupului. Dar, pentru ca să nu se facă de batjocură haina călugărească, iată, vă spun că sunt femeie cu firea; sunt fiica judecătorului. Judecătorul este preaiubitul meu tată. Soţia lui e mama mea. Aceştia de lângă mine îmi sunt fraţi, pentru că nu-i voi numi robi”. În acel ceas toţi au fost cuprinşi de uimire, că au aflat cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia, întrucât, pe când era încă la judecată, a căzut foc din cer peste casa ei şi a ars până la temelie, cu toate avuţiile ei.

Martiriul Sfinţilor Eugenia si Filip, Minologhionul Împaratului Vasile al II-lea – foto: pemptousia.ro

Zguduit de cele petrecute, tatăl Eugeniei a părăsit toată mărirea, bogăţia şi desfătarea vieţii şi s-a botezat. Ajuns mai apoi episcop credincioşilor din Alexandria Ciliciei, şi-a sfârşit viaţa muceniceşte, omorât de săbiile necredincioşilor. După săvârşirea tatălui ei, mama sa împreună cu ea s-au întors la Roma, unde au adus pe mulţi la Hristos, dar după o vreme, au fost prinse de ostaşii păgâni. Eugenia a primit cununa muceniciei în timpul persecuției împăratului Valerian (253-260). Tot atunci au fost martirizați și Protan împreună cu Iachint, din porunca conducătorului Nichita. Eugenia, care strălucea înaintea tuturor, pentru că era aprinsă de dragoste pentru Hristos, a fost legată cu o piatră grea şi aruncată în apă, dar a scăpat nevătămată în chip minunat. Pentru aceea, i s-a tăiat capul cu sabia şi s-a mutat cu bucurie la Hristos, doritul ei Mire, într-o zi de 25 decembrie, prin anul 258. Moaştele ei se găsesc astăzi în capela Sfântul Antonie a Bisericii Sfinţii 12 Apostoli din Roma.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Ap. Galateni 5, 22-26; 6, 1-2

Fraţilor, roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm. Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.

Fraţilor, chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi-l pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită. Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos.

 

Ev. Luca 10, 19-21

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: iată v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului; şi nimic nu vă va putea vătăma. Însă nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile se pleacă vouă, ci vă bucuraţi mai ales că numele voastre s-au scris în ceruri. În ceasul acela s-a bucurat Iisus cu duhul şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Părinte, căci aşa a fost, înaintea Ta, bunăvoinţa Ta.

articole preluate de pe: doxologia.ro

 

Cuviosa Muceniţă Eugenia şi cei împreună cu dânsa (Ajunul Crăciunului)

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 24 Decembrie

În aceasta lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea Sfintei cuvioasei fecioare Muceniţe Eugenia şi a celor împreună cu ea.

Cuvioasa Muceniţă Eugenia – foto: pemptousia.ro

Sfânta Muceniţă Eugenia (Evghenia), odraslă de bun neam şi mândrie a neamului ei s-a născut în Roma cea veche.

Părinţii el, Filip şi Eugenia, primind de la împărat o înaltă dregătorie, au plecat în Alexandria, cu fiica lor. Pe când erau în Alexandria, fiica lor Eugenia şi-a părăsit pe ascuns părinţii. S-a îmbrăcat bărbăteşte a luat cu ea două slujnice şi într-o noapte, a fugit de-acasă. S-a dus la un episcop şi a primit de la el sfântul botez. Şi-a tuns părul capului, s-a numit Eugeniu şi foarte de dimineaţă s-a dus în grabă la o mănăstire.

Acolo a trăit în osteneli, în nevoinţe, în trude, în privegheri de toată noaptea şi a săvârşit toată virtutea. Strălucea ca un mare luminător, aşa că fraţii l-au rugat să le fie stareţ. Nu voia, dar silit de cuvintele şi de dragostea lor a primit. Şi aşa, nu cuvântul ci fapta a arătat tuturor pe Eugeniu mare şi prea strălucit. Chipul lui îi atrăgea pe toţi. Cum atrage magnetul fierul, aşa atrăgea pe toţi, ca să se desfăteze de vederea faptelor lui bune.

Dar o femeie Melantia, neagră la suflet, cum îi era numele, venită cu poporul ca să se închine la mănăstire, s-a îndrăgostit nebuneşte de chipul frumos al lui Eugeniu. Şi s-a făcut că e bolnavă de o boală îndelungată şi l-a rugat pe Eugeniu să-i îngăduie să-i spună boala numai lui îndeosebi, că altfel nu se poate vindeca. Melantia îi grăia cu lacrimi şi cu cuvintele ei înşelătoare i-a mişcat inima lui Eugeniu. Curat la inima fiind, a primit-o, fără să-şi dea seama de viclenia ei.

Când s-a găsit singură cu stareţul, tăciunele desfrânării a aprins şi mai mult inima Melantiei spre dragoste. Şi ca un orb, care-şi pierde lumina ochilor, aprinsă de patimă, a căutat să aducă ocară lui Eugeniu, dar pentru că nu şi-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul oraşului, tatăl Eugeniei, şi a făcut plângere, că în cutare mănăstire stareţul înşeală cu cuvinte viclene pe femeile cinstite şi că desfrânatul a îndrăznit să o necinstească chiar şi pe ea.

Când prefectul a auzit acestea s-a umplut îndată de mânie şi a trimis în grabă la mănăstire să aducă pe Eugeniu, stareţul mănăstirii, şi pe monahi. Să-i aducă legaţi ca pe nişte oameni vinovaţi, închinători mincinoşi şi făcători de rele, să se înfăţişeze înaintea scaunului său de judecată şi să dea socoteală de faptele lor.

Şi s-au înfăţişat părţile la judecată. A început să grăiască Melantia. A acoperit cu ocări pe dumnezeiescul stareţ; l-a batjocorit şi l-a defăimat cât a vrut. Striga, şi arăta cu degetul pe stareţ prietenilor, îl făcea ticălos, iar pe monahii de sub ascultarea lui, stricaţi. Cu glas mare a strigat şi a zis: “Ascultaţi-mă toţi, că vă spun adevărul!” Cât este de mare răbdarea Ta, Doamne Atotputernice!

Atunci Eugenia şi-a rupt hainele de pe ea şi a arătat celor de faţă privelişte înfricoşătoare şi nemaivăzută. Apoi a grăit cu îndrăznire tuturor: “Se cuvine ca noi călugării să suferim, cu mulţumire, ocările, batjocura şi chinuirea trupului. Dar pentru ca să nu se facă de batjocură haina călugărească iată vă spun că sunt femeie; sunt fiica judecătorului. Judecătorul este preaiubitul meu tată. Soţia lui e mama mea. Aceştia de lângă mine mi-s fraţi, nu-i numesc robi”.

Toţi au rămas încremeniţi de cuvintele Eugeniei. Oricine va fi cuprins de uimire când va afla cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia. Pe când era încă la Judecata foc a căzut din cer peste casa ei şi a ars până la temelie.

Zguduit de cele petrecute, tatăl Eugeniei a părăsit toată mărirea, bogăţia şi desfătarea vieţii şi s-a botezat. A ajuns păstor credincioşilor din Alexandria, şi-a sfârşit viaţa muceniceşte, omorât de săbiile necredincioşilor, şi a zburat cu bucurie la cereşţile locaşuri.

După săvârşirea tatălui ei, mama ei împreună cu ea au părăsit Alexandria, ţara cea străină, şi mânate de dor s-au dus să locuiască în Roma, patria lor. Atunci a dat poruncă împăratul ca toţi creştinii să jertfească idolilor, de nu, să moară. Eugenia, care strălucea înaintea tuturora, că era aprinsă de dragoste pentru Hristos, a fost legată cu o piatră grea şi aruncată în apă, dar a scăpat nevătămată cu minune. Pentru aceea i s-a tăiat capul cu sabia şi a zburat cu bucurie spre Hristos, doritul ei Mire.

Martiriul Cuvioasei Eugenia, frescă, Mănăstirea Dionysiou 1547 – foto: pemptousia.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Vasila, care a suferit mucenicia împreună cu Sfânta Eugenia, şi care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Filip, tatăl Sfintei Eugenia, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Protu şi Iachint eunucii şi împreună schimnicii cu Sfânta Eugenia, care de sabie s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Nicolae monahul, cel ce a fost ostaş.

Cuviosul Părintele nostru Nicolae monahul a trăit pe timpul împăratului Nichifor şi era ostaş. Când împăratul a pornit cu război împotriva bulgarilor, a plecat şi el cu oştirea. Către seară a poposit într-un loc, şi a tras la un han. A cinat şi-a făcut rugăciunea şi s-a culcat. Pe la straja a doua sau a treia din noapte, fata hangiului, cuprinsă de dragoste pătimaşă, s-a dus la el, ca să-l atragă la ea.

Sfântul, simţind că prin tânăra fată satana caută să-l atragă către păcat, s-a înarmat cu toată puterea împotriva patimii şi a mustrat aspru pe tânăra fată, care în trei rânduri a venit la el mânată de aceeaşi patimă neînfrânată. Sculându-se apoi şi-a făcut semnul crucii şi a pornit la drum.

În noaptea următoare a avut un vis. Se făcea că stătea pe un loc înalt, de unde se vedea în toate părţile. Alături de el, stătea pe un scaun o căpetenie şi avea piciorul drept pus peste cel stâng. Căpetenia aceea i-a zis: “Vezi oştile de o parte şi de alta?”. “Da, Doamne”, i-a răspuns el. “Văd că romanii taie pe bulgari”. “Uită-te acum la mine!”, i-a spus cel din vis. Şi l-a văzut că-şi pune piciorul drept la pământ şi-şi aşează piciorul stâng deasupra celui drept. După aceasta s-a uitat iarăşi sfântul pe câmpul de bătaie şi a văzut că duşmanii taie fără milă pe romani.

După ce s-a terminat lupta a zis cel din vis: “Uită-te bine pe locul unde zac trupurile moarte şi spune-mi ce vezi”. Ostaşul s-a uitat şi a văzut că tot pământul dinaintea ochilor era plin de trupuri moarte, iar în mijlocul lor era un loc cu iarba verde cât un pat. Şi a zis: “Doamne, tot pământul este plin de romani căzuţi, afară de un loc. cu iarba verde mare cât un pat”. “Şi ce crezi tu că înseamnă aceasta?” l-a întrebat pe ostaş cel din vis. “Sunt om prost, Doamne, şi nu ştiu”, i-a răspuns ostaşul. “Livada aceea verde”, i-a spus acela, “pe care o vezi mare cât un pat, este locul tău. Acolo trebuia să fii ucis şi tu cu ceilalţi ostaşi; să fii pus acolo şi să acoperi şi restul câmpului de luptă. Dar pentru că noaptea trecută te-ai luptat de trei ori cu ispita pe care cel viclean ţi-a trimis-o prin fiica hangiului şi ai alungat-o cu vitejie de la tine. Iată, tu însuţi te-ai izbăvit din acel măcel. Ai lăsat patul de verdeaţă fără aşternut. Ţi-ai mântuit sufletul împreună cu trupul. Şi moartea nu va mai avea putere asupra sufletului tău, dacă-mi vei sluji mie cu inima curată”.

La auzul acestor cuvinte s-a spăimântat; s-a deşteptat cutremurat şi s-a închinat. S-a întors din drum cale de o zi, s-a suit într-un munte şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru oştirea romană.

Când împăratul a intrat în provincia Bulgariei, bulgarii s-au suit în munte şi au lăsat trupe de pază ca la cincisprezece mii de ostaşi, pe care romanii i-au ucis. Mândri de biruinţa lor, au început să nu se mai îngrijească. Şi pe când dormeau fără grijă, noaptea au năvălit asupra lor bulgarii şi i-au ucis mai pe toţi, împreună cu împăratul Nichifor. Atunci dreptul şi-a adus aminte de visul lui. A mulţumit lui Dumnezeu şi s-a întors de acolo plângând şi tânguindu-se. S-a dus într-o mănăstire, a luat sfânta schimă şi slujind lui Dumnezeu cu inima curată, vreme de mulţi ani, a ajuns un părinte mare şi vestit.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ahaic, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Antioh, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Vitimion, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Afrodisie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Grat, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului mucenic Ahmed, care a suferit mucenicia în Constantinopol, în anul 1682, şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Mâine, 25 decembrie, serbăm

(✝) Nașterea Domnului (Crăciunul) Toate ale Praznicului

"Adoration of the Shepherds" by Gerard van Honthorst, 1622 - foto: en.wikipedia.org

“Adoration of the Shepherds” by Gerard van Honthorst, 1622 – foto: en.wikipedia.org

Peştera aceea slujea ca grajd de dobitoace, unde Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară, în miezul nopţii, rugându-se lui Dumnezeu cu fierbinţeală şi cu totul fiind cu mintea la Dumnezeu, arzând de dorirea şi de dragostea Lui, a născut fără durere pe Domnul nostru Iisus Hristos, în douăzeci şi cinci ale lunii decembrie.

Predică la Nașterea Domnului – Pr. Ilie Cleopa (1)

Predică la Nașterea Domnului – Pr. Ilie Cleopa (2)


Predică la Nașterea Domnului – Pr. Ilie Cleopa (3)

(Joi 22 decembrie 2016) † Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului; Sfânta Mare Muceniță Anastasia

Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului (+ 1646)

foto: doxologia.ro

✝) Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului; Sfânta Mare Muceniță Anastasia; Sfântul Mucenic Hrisogon; Sfânta Muceniță Teodota Romana; Ap. I Timotei 6, 17-21; Ev. Luca 18, 31-34

 

† Sf. Ier. Petru Movilă, Mitropolitul Kievului; Sf. Mare Mc. Anastasia

Petru Movilă a fost mitropolit de Kiev și Galiția (Ucraina) din anul 1632 și până la moartea sa, în 1646. Este cunoscut ca un important teolog ortodox din secolul al XVII-lea și ca un reformator al învățământului teologic ortodox. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie - foto: basilica.ro

Petru Movilă - foto: basilica.ro

articol: basilica.ro

21 decembrie 2016

Sfântul Ierarh Petru Movilă s-a născut la Suceava, la 21 decembrie 1596, ca fiu al lui Simion Movilă – mai târziu, domnitor în Muntenia şi în Moldova – şi al soţiei sale, Marghita. De mic copil a învăţat carte şi a fost crescut în frica de Dumnezeu, sub povăţuirea unchiului său Gheorghe, Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu un alt unchi al său – Ieremia, domn al Moldovei, au ctitorit Mănăstirea Suceviţa. De aceea îndrăgea de mic viaţa călugărească şi avea o deosebită evlavie la Sfântul Ioan cel Nou, ale cărui cinstite moaşte ocroteau Moldova.

După uciderea tatălui său, în 1611, Petru a pribegit cu familia în Muntenia, apoi s-a aşezat definitiv în Polonia. Aici el şi-a continuat studiile la şcoala ortodoxă a „Frăţiei” din Liov, unde a învăţat nu numai teologia, ci şi multe limbi străine, dar în special limbile greacă şi latină. După obiceiul vremii, ca fiu de nobil, a fost nevoit să facă şi studii militare. Totuşi, în scurt timp s-a dovedit mai degrabă un iscusit ostaş duhovnicesc, în apărarea Ortodoxiei, ameninţată de prozelitismul romano-catolic şi cel calvin.

Situaţia ortodocşilor din Ucraina de atunci era foarte gravă, mai ales în timpul regelui Sigismund al III-lea, care a lipsit Ortodoxia de dreptul la existenţă, confiscând astfel multe biserici şi chiar averile personale ale ortodocşilor care refuzau unirea cu Roma. De aceea, tânărul Petru s-a retras la Rubejovka, nu departe de Kiev, unde a ctitorit o biserică de lemn cu hramul „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. De aici mergea adeseori la Lavra Pecerska (adică ,,a Peşterilor”), rugându-se Sfinţilor Cuvioşi ale căror moaşte întregi se află acolo, ca să-l călăuzească în viaţă. După cinci ani petrecuţi în liniştire şi studierea Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi, a intrat în obştea Lavrei Pecerska unde, în noiembrie 1627, a fost călugărit cu acelaşi nume de Petru, iar după numai câteva luni a devenit egumen, fiind ridicat la treapta de arhimandrit. Alegerea făcută de obştea Lavrei Pecerska, care era pe atunci stavropighie a Patriarhiei Ecumenice, a fost confirmată şi de patriarhul Chiril Lukaris al Constantinopolului. Arhimandritul Petru Movilă, chiar din primii ani de călugărie şi până la sfârşitul vieţii sale, s-a nevoit spre biruirea patimilor cu post, rugăciune şi mari osteneli, şi a purtat în ascuns, pe sub hainele obişnuite, o cămaşă ţesută din păr foarte aspru, ce avea presăraţi pe dinăuntru nişte nasturi de fier. Mai purta pe trup o cingătoare tot din fier, cu dinţi ascuţiţi, spre a-şi smeri trupul. Se ruga foarte mult, făcea multe metanii şi vărsa multe lacrimi. Cu toate acestea, nevoinţa nu l-a împiedicat de la lucrarea cărturărească şi de păstor sufletesc. În doar cinci ani de stăreţie la Pecerska, Arhimandritul Petru a săvârşit o bogată lucrare bisericească şi culturală, tipărind multe cărţi spre apărarea Ortodoxiei de prozelitismul catolic şi întemeind un colegiu, la Lavra Pecerska, colegiu care, mai târziu, va deveni ,,Academia Duhovnicească” de la Kiev. Pentru buna chivernisire a Academiei, Sfântul a dat în folosinţa ei bunurile sale de la Rubejovka, pe care le dobândise înainte de călugărie.

Murind bătrânul mitropolit Iov Boreţki, Arhimandritul Petru a fost ales ca Mitropolit al Kievului, Galiţiei şi a toată Rusia Mică. Hirotonia în arhiereu a avut loc la 28 aprilie 1633, în fruntea soborului aflându-se Patriarhul Teofan al Ierusalimului. Ca mitropolit, vreme de 13 ani, s-a preocupat în primul rând de tipărirea cărţilor bisericeşti, cunoscându-se peste 50 de cărţi îngrijite de el. Printre cărţile de slujbă, cele mai însemnate sunt „Liturghierul” (1629), „Evangheliarul” (1636), „Apostolul” (1638), „Psaltirea” (1640), precum şi „Trebnicul” adică „Molitfelnicul” (1646).

Dintre cărţile de apărare a Ortodoxiei amintim „Lithos” („Piatra”) (1644), în care arată netemeinicia învăţăturilor apusene despre primatul papal şi despre purcederea Duhului Sfânt de la Fiul, printr-o expunere paşnică şi obiectivă a dogmelor ortodoxe.

Cea mai importantă lucrare a acestui sfânt ierarh este însă „Mărturisirea Ortodoxă”, revizuită şi corectată de învăţatul teolog grec Meletie Sirigul, apoi aprobată de Sinodul de la Iaşi, din anul 1642. Acest Sinod s-a ţinut în Mănăstirea ,,Sfinţii Trei Ierarhi” şi la el au participat trimişi ai Patriarhiei de Constantinopol, ai Bisericii din Kiev şi ai Bisericii Moldovei, în frunte cu Sfântul Mitropolit Varlaam. Fiind semnată, ulterior, de Patriarhii Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului, ea a devenit o ,,Mărturisire de credinţă” a întregii Biserici Ortodoxe.

Deşi departe de plaiurile natale, marele ierarh al Kievului n-a uitat de poporul român din care a provenit şi l-a ajutat ori de câte ori a fost nevoie. El a trimis tipografii la Târgovişte, la Câmpulung şi la Govora, iar la Iaşi, pe lângă tipografie, a trimis şi patru profesori pentru noua Academie înfiinţată de dreptcredinciosul voievod Vasile Lupu, după modelul celei de la Kiev.

A trecut la Domnul în ziua de 22 decembrie 1646, fiind îngropat în biserica mare a Mănăstirii Pecerska. Toate bunurile sale le-a folosit pentru restaurarea de biserici, înfiinţarea de şcoli şi întreţinerea lor. Pentru vredniciile sale, Mitropolitul Petru Movilă al Kievului a fost trecut în rândul Sfinţilor, pe care i-a cinstit şi ale căror virtuţi le-a urmat cu stăruinţă.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfânta Mare Muceniță Anastasia.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Ap. I Timotei 6, 17-21

Fiule Timotei, celor bogaţi în veacul de acum porunceşte-le să nu se semeţească, nici să-şi pună nădejdea în bogăţia cea nestatornică, ci în Dumnezeul cel viu, Care ne dă cu belşug toate, spre îndulcirea noastră. Să facă ce e bine, să se înavuţească în fapte bune, să fie darnici, să fie cu inimă largă, agonisindu-şi lor bună temelie în veacul viitor, ca să dobândească, cu adevărat, viaţa veşnică. O, Timotei, păzeşte comoara ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase, pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la credinţă. Harul fie cu tine! Amin.

 

Ev. Luca 18, 31-34

În vremea aceea a luat Iisus pe cei doisprezece ucenici ai Săi şi a zis către ei: iată ne suim la Ierusalim şi se vor împlini toate cele scrise de către prooroci despre Fiul Omului. Căci va fi dat în mâna păgânilor şi va fi batjocorit şi va fi ocărât şi va fi scuipat. Şi bătându-L, Îl vor omorî; dar a treia zi va învia. Iar ei nimic n-au înţeles din acestea, căci cuvântul acesta era ascuns pentru ei şi nu pricepeau cele spuse de Iisus.

articole preluate de pe: doxologia.ro

 

Sfânta mare muceniţă Anastasia Romana, Hrisogon şi Teodota; † Sf. Ierarh Petru Movilă

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 22 Decembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea Sfintei marii Muceniţe Anastasia Romana, izbăvitoarea de otravă.

Sfânta şi preaviteaza Muceniţă Anastasia a trăit în Roma, pe vremea împăratului Diocleţian. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie - foto: calendar-ortodox.ro

Sfânta şi preaviteaza Muceniţă Anastasia - foto: calendar-ortodox.ro

Iar pe Sfânta Muceniţă Anastasia a poruncit să o întindă între patru stâlpi, să o lege şi să o ardă cu foc.

Sfânta şi preaviteaza Muceniţă Anastasia a trăit în Roma, pe vremea împăratului Diocleţian. Era fiica unui elin, cu numele Prepexastu, şi al unei creştine cu numele Fausta. A învăţat credinţa creştină de la mama ei, iar Sfintele Scripturi de la un bărbat insuflat de Dumnezeu şi binecredincios, cu numele Hrisogon. Părinţii au măritat-o cu un elin, numit Publie. Din pricina necredinţei lui, sfânta se purta cu el fără dragoste; se prefăcea totdeauna bolnavă, ca să nu aibă nici o legătură cu el. Se îmbrăca cu haine proaste şi sărăcăcioase; stătea de vorbă numai cu femei nevoiaşe; slujea pe ascuns pe cei ce pătimeau pentru Hristos, intra în închisorile în care se aflau, le spăla şi le ungea rănile cu untdelemn şi le dădea hrană potrivită, însoţită fiind totdeauna de o slujitoare. Pentru toate aceste fapte, întâi a fost închisă de soţul ei, că îi ştia faptele. S-a întâmplat însă că soţul ei s-a înecat într-o furtună pe mare. Rămasă liberă, Anastasia a împărţit toate averile ei săracilor. După aceea, fără să se mai teamă, slujea celor ce pătimeau pentru Hristos; pe cei care mureau îi lua şi-i îngropa cu cinste. A îndemnat pe mulţi la mucenicie. A fost prinsă, supusă la chinuri de mulţi ighemoni împreună cu alte femei. În timpul chinurilor şi-a luat cununa muceniciei.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Hrisogon.

Sfântul Mucenic Hrisogon a trăit pe vremea împăratului Diocleţian şi era din marea cetate a Romei. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic Hrisogon - foto: doxologia.ro

Deci, neputând a răbda mai mult împăratul nişte graiuri ca acestea ale lui Hrisogon, a poruncit ostaşilor să-l ia şi, ducându-l într-un loc pustiu, să-i taie capul. Şi aceasta făcându-se, a aruncat trupul său în mare.

Sfântul Mucenic Hrisogon a trăit pe vremea împăratului Diocleţian şi era din marea cetate a Romei. Era bărbat binecredincios şi temător de Dumnezeu. A învăţat pe Sfânta Anastasia şi credinţa în Hristos şi Sfintele Scripturi. Când s-a pornit prigoana împotriva creştinilor, a fost prins şi aruncat în închisoare. Sfânta Anastasia a scris Sfântului Hrisogon în închisoare să se roage pentru ea, ca soţul ei să se facă creştin, şi să se întoarcă creştin din călătoria pe care o făcea. Dar Dumnezeu a găsit cu cale, în înţelepciunea Lui cea mare, ca soţul ei să nu se mai întoarcă, pierind în valurile mării. Pe când Diocleţian se afla în Nicomidia, a scris la Roma ca să fie omorâţi toţi creştinii, iar pe Hrisogon să-l aducă legat în Nicomidia, unde i s-a tăiat capul şi s-a suit purtător de cununi în ceruri.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Teodota şi a fiilor ei.

Sfânta Muceniţă Teodota era din Niceea Bitiniei. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie - foto: doxologia.ro

Sfânta Muceniţă Teodota - foto: doxologia.ro

Sfânta Muceniţă Teodota era din Niceea Bitiniei. Auzind de faptele mari ale Sfintei Anastasia, s-a dus la ea şi petrecea împreună cu ea, cu cei trei copii ai ei. Mai înainte Teodota fusese cerută în căsătorie de un oarecare ighemon Levcadie, dar n-a primit. Vrând să scape de el, i-a spus să mai aştepte puţin şi-i va face pe voie. Ighemonul a aşteptat. Ea şi-a dat averea la săraci şi slujea sfinţilor în închisori. Când împăratul Diocleţian a auzit că toate închisorile sunt pline de creştini, a poruncit ca toţi într-o singură noapte să fie ucişi: unii de foc, alţii de apă, alţii de sabie. Atunci Levcadie a dat pe Sfânta Teodota şi pe copiii ei lui Nichitie ighemonul Bitiniei ca să o cerceteze. Nichitie, înfruntat de Evod, copilul cel mai mare al ei, s-a înfuriat, a pus de a aprins un cuptor mare şi a poruncit să fie aruncaţi în el, Teodota şi cu fiii ei. Şi aşa s-au săvârşit şi s-au înfăţişat purtători de cununi Stăpânului Dumnezeu, bucurându-se de fericirea cea veşnică şi neîmbătrânită.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zoil.

Tot în această zi, pomenirea deschiderii uşilor marii biserici a lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea alergării luminilor în jurul Bisericii lui Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului ierarh Petru Movilă, mitropolit de Kiev și Galiţia (+ 1646).

Petru Movilă a fost mitropolit de Kiev și Galiția (Ucraina) din anul 1632 și până la moartea sa, în 1646. Este cunoscut ca un important teolog ortodox din secolul al XVII-lea și ca un reformator al învățământului teologic ortodox. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie - foto: ro.wikipedia.org

Petru Movilă – foto: ro.wikipedia.org

Petru Movilă a fost mitropolit de Kiev și Galiția (Ucraina) din anul 1632 și până la moartea sa, în 1646. Este cunoscut ca un important teolog ortodox din secolul al XVII-lea și ca un reformator al învățământului teologic ortodox. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie.

Petru Movilă s-a născut la 21 decembrie 1596 (1574, după alte surse) la Movilești, într-o familie boierească din Moldova secolului al XVII-lea. Familia Movileștilor dăduse Moldovei și Ţării Românești mai mulți domni, între care tatăl lui Petru, Simion (domn al Ţării Românești, cu întreruperi, în anii 1599-1601 și al Moldovei în 1606-1607) și fratele acestuia, Ieremia Movilă (domn al Moldovei, cu o scurtă întrerupere, între anii 1595-1606). Mama lui, Marghita, era o prințesă poloneză. Din pricina situației politice tulburi din Moldova, familia lui a trebuit să fugă în Polonia când Petru era încă foarte tânăr. Petru a primit educația timpurie în Polonia, la școala ortodoxă din Liov, continuându-și apoi studiile în Europa Occidentală, inclusiv la universitatea din Paris și în Olanda. În Polonia a fost o vreme ofițer, însă el era atras mai mult de viața monahală. Şi-a păstrat credința ortodoxă în toată perioada în care a trăit în țări catolice și protestante.

În anul 1625 a intrat în mănăstire, în Lavra Pecerska din Kiev. A fost tuns în monahism in anul 1627. Mai târziu a fost hirotonit preot și apoi a primit rangul de arhimandrit. În sfârșit, la scurtă vreme a fost hirotonit ca episcop și înscăunat ca Mitropolit al Kievului în anul 1632.

A fost întemeietorul Academiei Duhovnicești din Kiev, o instituție de învățământ teologic bazată pe principiile organizării seminariilor teologice și universităților occidentale: predarea se făcea în principal în limba latină și, secundar, în limbile greacă și rusă, iar studenții primeau o dublă formație teologică și științifică.

Petru a cârmuit Biserica Ortodoxă din Ucraina într-o perioadă în care aceasta se găsea sub dominația poloneză. Lui i se datorează în primul rând renașterea ortodoxă de aici, după vremurile grele ale Unirii de la Brest-Litovsk (1596), când o mare parte a ortodocșilor de aici a acceptat supremația Papei de la Roma și unirea cu Biserica Romano-Catolică. Foarte preocupat de soarta Bisericii Ortodoxe, Petru s-a dedicat întăririi poziției ortodocșilor care rămăseseră independenți de Roma. În ciuda unor puternice presiuni politice și sociale, devenite uneori chiar violente, el a reușit să recupereze pentru Biserica Ortodoxă și să restaureze un mare număr de biserici, între care Catedrala Sfânta Sofia din Kiev. A trecut la Domnul pe 22 decembrie 1646, la Kiev.

Este cinstit ca sfânt de Bisericile Ucrainei, României și Poloniei. Prăznuirea lui se face pe 22 decembrie în Biserica Ortodoxă Română (începând din anul 1997) și pe 1 ianuarie în Biserica Ucrainei, unde el mai este pomenit și pe 6 octombrie, împreună cu ceilalți sfinți mitropoliți ai Kievului.
cititi mai mult pe: ro.orthodoxwiki.org

‘ format=’16-9′ width=’16′ height=’9′]

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Mâine, 23 decembrie, facem pomenirea

Sfinţii 10 Mucenici din Creta; Sfântul Ierarh Pavel, arhiepiscopul Neocezareei (Zi aliturgică)

Sfinții 10 Mucenici din Creta. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 23 decembrie - foto: crestinortodox.ro

Sfinții 10 Mucenici din Creta. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 23 decembrie – foto: crestinortodox.ro

Astfel, rugându-se fiecare dintr-înşii, li se tăia sfântul şi purtătorul de biruinţă cap, iar sufletele lor se înălţau cu bucurie către Hristos Dumnezeu.

(Miercuri 21 decembrie 2016) Sfânta Muceniță Iuliana din Nicomidia; Sfântul Mucenic Temistocle

Sfânta Muceniță Iuliana și Sfântul Mucenic Temistocle. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 21 decembrie – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

foto: calendarulortodox.ro

 

Sfânta Muceniță Iuliana; Sfântul Mucenic Temistocle; Sfântul Ierarh Petru, Mitropolitul Moscovei; Ap. I Timotei 5, 22-25; 6, 1-11; Ev. Luca 18, 15-17; 26-30

 

Sf. Mc. Iuliana din Nicomidia; Sf. Mc. Temistocle

articol: basilica.ro

21 decembrie 2014

Biserica Ortodoxă pomenește astăzi, 21 decembrie, pe Sfânta Muceniță Iuliana, și pe Sfântul Mucenic Temistocle († 251).

 

Sfânta Muceniță Iuliana s-a născut și a crescut în orașul Nicomidia din Bitinia (Asia Mică). Tatăl muceniței, bogatul păgân Africanus, unul dintre demnitarii Nicomidiei care avea legături la curtea împăratului Maximin (285-305), dorea înrudirea cu familia tânărului Elevsie, o altă familie bogată din același oraș. Pentru că la romani se obișnuia logodna timpurie a doi tineri, Iuliana, care nu avea decât 9 ani, s-a văzut logodită cu Elevsie. Însă nimeni nu știa că tot de la o vârstă așa fragedă Iuliana era creștină în ascuns. Toți cei din jurul ei îi admirau frumusețea, cumințenia și înțelepciunea. Iuliana citea, dar nu legendele zeilor păgâni, ci învățătura Sfintelor Scripturi, lucru pe care nu-l știau nici părinții și nici logodnicul. Trecând șapte ani de când se logodise și apropiindu-se ziua nunții, Iuliana s-a gândit să pună o condiție soțului ei, spunându-i: ‘Nu fac nuntă până nu vei fi eparh’.

Sfânta Muceniță Iuliana – foto: basilica.ro

Deși condiția era destul de grea, căci funcția de eparh (conducător al unei întregi provincii) era una foarte înaltă și greu de obținut, împăratul i-a acordat această funcție lui Elevsie, după multe străduințe. Tânărul s-a întors acasă pentru a o înștiința pe Iuliana de această mare bucurie, însă de data aceasta Iuliana i-a spus adevărul și i-a mărturisit că este creștină și că nu se poate căsători cu el. Iubirea logodnicului s-a transformat acum în ură și cum persecuțiile împotriva creștinilor erau în desfășurare, Iuliana a fost supusă supliciilor. Văzând cele întâmplate, 500 de bărbați și 130 de femei au crezut în Hristos. Noii mărturisitori au fost martirizați împreună cu Sfânta Muceniță Iuliana, care nu a renunțat la credința în Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

 

Sfântul Mucenic Temistocle S-a născut în orașul Mira-Lichiei din Asia Mică, unde a păstorit Sfântul Nicolae. A trăit pe la jumătatea secolului al III-lea. Era păstor de oi în Muntele Olimp din Asia Mică, departe de oraș, unde creștinii erau persecutați pentru credința în numele Mântuitorului Iisus Hristos. Într-o zi, un creștin urmărit a urcat muntele, ajungând în locul unde Temistocle păștea turmele de oi. Acesta i-a arătat un ascunziș. La puțin timp au ajuns și persecutorii, care întrebându-l pe Temistocle de fugar, acesta a răspuns: ‘Nu știu unde este, dar și eu sunt creștin’. Temistocle a fost dus înaintea judecătorului Asclipie, unde, fiind supus chinurilor, a primit în cele din urmă cununa muceniciei pentru numele Mântuitorului Iisus Hristos.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Ap. I Timotei 5, 22-25; 6, 1-11

Fiule Timotei, nu-ţi pune mâinile degrabă pe nimeni, nici nu te face părtaş la păcatele altora. Păstrează-te curat. De acum nu bea numai apă, ci foloseşte puţin vin, pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni. Păcatele unor oameni sunt vădite, mergând înaintea lor la judecată, ale altora însă vin în urma lor. Tot aşa şi faptele cele bune sunt vădite, şi cele ce nu sunt altfel nu se pot ascunde.

Cei ce se găsesc sub jugul robiei să socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, ca să nu fie hulite numele şi învăţătura lui Dumnezeu. Iar cei ce au stăpâni credincioşi să nu-i dispreţuiască, sub cuvânt că sunt fraţi; ci mai mult să-i slujească, fiindcă primitorii bunei lor slujiri sunt credincioşi şi iubiţi. Acestea învaţă-i şi porunceşte-le. Iar de învaţă cineva altă învăţătură şi nu se ţine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea după dreapta credinţă, acela e un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boala discuţiilor şi a certurilor de cuvinte, din care pornesc: ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene, gâlcevi necurmate ale oamenilor stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care socotesc că evlavia este un mijloc de câştig. Depărtează-te de unii ca aceştia. Şi, în adevăr, evlavia este mare câştig, dar atunci când ea se îndestulează cu ce are, pentru că noi n-am adus nimic în lume, tot aşa cum nici nu putem să scoatem ceva din ea afară; ci având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulaţi. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare. Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns cu multe dureri. Dar tu, omule al lui Dumnezeu, fugi de acestea şi urmează dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea.

 

Ev. Luca 18, 15-17; 26-30

În vremea aceea aduceau la Iisus şi copiii, ca să se atingă de ei; iar ucenicii, văzând aceasta, i-au dojenit. Dar Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu. Adevărat vă spun vouă: cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea.

Iar cei care au auzit acestea au zis: atunci cine poate să se mântuiască. Iar El a răspuns: cele ce la oameni sunt cu neputinţă sunt cu putinţă la Dumnezeu. Atunci Petru a zis: iată, noi am lăsat toate ale noastre şi am urmat Ţie. Iar El le-a răspuns: adevărat vă spun vouă că nu este nici unul care şi-a lăsat casă, sau părinţi, sau fraţi, sau femeie, sau copii pentru împărăţia lui Dumnezeu, şi care să nu ia cu mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul ce va să vie, viaţă veşnică.

articole preluate de pe: doxologia.ro

 

Sfânta Muceniţă Iuliana din Nicomidia şi cei 630 împreună cu dânsa; Sf. Mc. Temistocle

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 21 Decembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea Sfintei Muceniţe Iuliana.

Sfânta Muceniță Iuliana din Nicomidia a trăit pe vremea împăratului roman Maximian (286-305 d.Hr.). Era de fel din cetatea Nicomidiei (în Bitinia, regiune din nord-vestul Asiei Mici). A pătimit în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, primind martiriul prin tăierea capului cu sabia în anul 304. Prăznuirea ei se face în Biserica Ortodoxă la 21 decembrie, iar în Biserica Romano-Catolică la 16 februarie - foto: ro.orthodoxwiki.org

Sfânta Muceniță Iuliana din Nicomidia - foto: ro.orthodoxwiki.org

Sfânta mergea ca şi cum ar merge la o nuntă şi se grăbea, bucurându-se şi veselindu-se. Apoi, rugându-se, şi-a plecat sub sabie sfântul său cap şi a fost tăiat, unindu-se cu iubitul său Mire, Hristos Domnul, pentru Care a pătimit cu osârdie.

Sfânta Muceniţă Iuliana a trăit pe vremea împăratului Maximian. Era din Nicomidia, copila unor părinţi bogaţi. Părinţii au logodit-o cu un senator elin, cu numele Eleusie. Logodnicul voia să se facă nunta, dar sfânta n-a vrut, ci a zis: “Nu mă mărit cu tine, până nu ajungi prefectul cetăţii”. După ce a ajuns prefect, sfânta i-a zis iarăşi: “N-am să primesc să mă mărit cu tine, dacă nu treci de la slujirea idolilor la credinţa creştinilor”. Logodnicul a spus totul tatălui ei. Tatăl, pentru că n-a putut să o întoarcă de la credinţa în Hristos, a dat-o pe mâna prefectului, logodnicul ei, ca să o cerceteze după legile romane. Prefectul a dezbrăcat-o de haină şi a poruncit să fie chinuită cumplit şi apoi a poruncit să fie aruncată în temniţă. În noaptea în care a fost aruncată în temniţă, pe când se ruga, s-a apropiat de ea, în chip de înger, duşmanul nevăzut al tuturor oamenilor, diavolul, şi a îndemnat-o să jertfească idolilor, ca să scape. Sfânta l-a alungat şi l-a făcut să mărturisească, chiar fără voia lui, cine este.

A fost adusă din nou în faţa prefectului, dar a rămas neclintită în dragostea pentru Hristos. De aceea a fost aruncată într-un cuptor încins tare, care cu minune, cuptorul s-a răcit. La vederea minunii, cinci sute de bărbaţi împreună cu o sută treizeci de femei au crezut în Hristos şi au fost tăiaţi îndată cu sabia. Iar muceniţa a fost supusă din nou la chinuri; dar arătându-se mai tare decât toate aceste încercări, a fost tăiată cu sabia.

Era sfânta de 16 ani când a fost logodită de părinţii ei cu Eleusie; iar când s-a logodit cu Hristos prin mucenicie era de 18 ani.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor cinci sute de Mucenici din Nicomidia, care de sabie s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor o sută treizeci de femei din Nicomidia, care de sabie s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Temistocle.

Sfântul Mucenic Temistocle S-a născut în orașul Mira-Lichiei din Asia Mică, unde a păstorit. A trăit pe la jumătatea secolului al III-lea, pe vremea împăratului Deciu. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 21 decembrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic Temistocle- foto: doxologia.ro

Fiind dus înaintea ighemonului Asclipie, a propovăduit pe Hristos. Grăind cu îndrăzneală, a fost atârnat de un lemn şi lovit pântece, până i s-a sfâşiat pântecele. Apoi a fost târât pe piroane ascuţite de fier şi aşa şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Sfântul Mucenic Temistocle a trăit pe vremea împăratului Deciu, în Mira Lichiei. Era pastor la oi. Ighemonul Asclipie pornind prigoana împotriva creştinilor îl căuta pe Sfântul Dioscorid, fugit în munţi. Cei ce-l căutau au dat de Temistocle, care păştea oile. L-au întrebat de Dioscorid. Temistocle, care-l ascunsese, a spus că nu ştie unde este, dar s-a dat pe sine mărturisind că e creştin. Dus înaintea ighemonului Asclipie, a propovăduit pe Hristos. Grăind cu îndrăznire a fost atârnat de un lemn şi lovit în pântece până ce i s-a sfâşiat pântecele. Apoi a fost târât pe piroane ascuţite de fier şi aşa şi-a dat lui Dumnezeu duhul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Mâine, 22 decembrie, facem pomenirea

† Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului; Sfânta Mare Muceniță Anastasia

Petru Movilă a fost mitropolit de Kiev și Galiția (Ucraina) din anul 1632 și până la moartea sa, în 1646. Este cunoscut ca un important teolog ortodox din secolul al XVII-lea și ca un reformator al învățământului teologic ortodox. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie - foto: doxologia.ro

Petru Movilă - foto: doxologia.ro

Petru Movilă a fost mitropolit de Kiev și Galiția (Ucraina) din anul 1632 și până la moartea sa, în 1646. Este cunoscut ca un important teolog ortodox din secolul al XVII-lea și ca un reformator al învățământului teologic ortodox. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie.

(Miercuri 7 decembrie 2016) † ) Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș; Sfântul Ierarh Ambrozie, episcopul Mediolanului

Sfânta Muceniță Filofteia

Iar tatăl său, din locul acela din care o pândea, văzând ceea ce făcea fiică-sa, umplându-se şi biruindu-se de mânie, ca să ajungă la dânsa şi, după obiceiul său, să o apuce de cosiţe şi să o bată până când îşi va astâmpăra mânia cea dobitocească, a zvârlit într-însa cu barda cea plugărească, pe care o avea la brâu şi, lovind-o, a rănit-o la un picior. Atunci îndată o! minune, şi-a dat sfântul şi fericitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

foto: doxologia.ro

 

✝) Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș; Sfântul Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Vladimir-Seligersk; Ap. II Tesaloniceni 2, 1-12; Ev. Luca 12, 48-59

 

†) Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeş; Sf. Ier. Ambrozie, episcopul Mediolanului

articol: basilica.ro

6 decembrie 2016

 

Sfânta Filofteia s-a născut, potrivit tradiţiei, în oraşul Târnovo (din Bulgaria), din părinţi creştini, simpli, fără carte. Aceasta, încă din copilărie, a primit în inima şi în sufletul ei sămânţa faptelor bune şi a milosteniei. Rămânând orfană, după mutarea la Domnul a mamei sale, însă având întipărite în inimă toate învăţăturile primite de la ea şi fiind înţelepţită de Duhul Sfânt, a început a lucra cu osârdie faptele cele bune: mergea la biserică, asculta Sfintele Scripturi cu luare aminte, postea, păzindu-şi neîntinată fecioria trupească şi sufletească, miluia pe cei săraci, sătura pe cei flămânzi, adăpa pe cei însetaţi şi îmbrăca pe cei goi.

Sfânta Muceniță Filofteia este una din sfintele mucenițe cele mai cinstite de pe teritoriul României. Ea a trăit la începutul secolului al XIII-lea pe teritoriul Bulgariei de azi. Moaștele sale se găsesc în biserica mănăstirii din Curtea de Argeș, iar prăznuirea ei se face la 7 decembrie. Numele său mai poate fi întâlnit și cu grafia Filofteea sau (mai rar) Filoteea / Filoteia. Numele ei înseamnă iubitoare de Dumnezeu - foto: basilica.ro

Sfânta Muceniță Filofteia - foto: basilica.ro

Însă, după ce a murit mama ei, tatăl ei şi-a luat altă femeie, care, văzându-i milostivirea şi faptele cele bune, şi îndemnată fiind de diavolul, îi făcea neîncetat necazuri, bătând-o, pârând-o tatălui ei şi pornindu-l cu mânie asupra ei. Adesea, se întâmpla că, văzând fericita pe cei săraci şi flămânzi şi biruită fiind de milostivire, îşi dădea hainele şi împărţea din bucatele pe care mama vitregă i le dădea ca să le ducă la ţarină, tatălui ei. Pentru aceste fapte bune, de multe ori, tatăl ei o bătea fără milă.

În cele din urmă, avea să pătimească şi moarte din mâinile lui, deoarece, mergând după obicei să-i ducă bucate în ţarină, îi ieşeau înainte săracii şi flămânzii, care, cunoscându-i milostivirea şi blândeţea sufletului, îi cereau milostenie, iar fericita, neavând altceva ce să le dea, le împărţea din bucatele ce se cuveneau tatălui ei. Şi făcând astfel multe zile, şi rămânând tatăl ei flămând, acesta o certa pe femeia lui, care îl încredinţa că întotdeauna îi trimite bucate de ajuns, încă şi de prisos. Într-una din zile însă, diavolul i-a strecurat în minte tatălui fericitei gândul de a o pândi, spre a vedea ce face cu bucatele. Deci, mergând la vremea la care ştia că vine Filofteia, s-a aşezat la loc potrivit şi, pândind-o, a văzut ce făcea cu bucatele. De aceea, fiind biruit de mânie şi uitând de dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca întotdeauna, ca să o apuce de cosiţe şi să o bată până ce îşi va astâmpăra mânia cea peste fire; dar fericita, cuprinsă de spaimă, a început a fugi, însă el, azvârlind după ea cu barda ce o avea la brâu şi lovind-o, a rănit-o la un picior; şi îndată Sfânta şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Atunci, sfântul şi feciorescul ei trup, rămânând pe pământ şi sângerând, a strălucit de slavă cerească, încât s-a luminat şi locul dimprejur. Iar ticălosul ei tată, văzând cele întâmplate, a fost cuprins de spaimă şi de cutremur, mai întâi pentru că a ajuns ucigaşul fiicei sale, apoi din pricina strălucirii dumnezeieşti care se revărsase în jurul sfintelor moaşte; că vrând să ridice sfântul ei trup, nu putea să se atingă şi nici să se apropie de el.

Deci, a alergat în cetate şi a spus arhiepiscopului şi mai-marilor cetăţii toate cele întâmplate şi cum stă pe pământ trupul fericitei, fiind cinstit de Dumnezeu cu strălucire cerească. Auzind aceasta, arhiepiscopul a alergat împreună cu mai-marii cetăţii şi cu popor mult, cu făclii aprinse şi cu tămâie, şi, văzând neprihănitul ei trup strălucind cu acea dumnezeiască lumină, s-au minunat cu toţii şi au lăudat pe Dumnezeu, Care şi în vremurile cele mai de pe urmă preamăreşte pe robii Săi care împlinesc poruncile Lui. Apoi, vrând să ridice sfântul ei trup şi să-l ducă în cetate, n-au putut nicidecum, fiindcă Dumnezeu, vrând să proslăvească pe roaba Sa, a îngreunat ca o piatră de moară trupul ei.

Şi cunoscând că Sfânta voieşte să fie dusă în altă parte, au început să o întrebe ca şi cum ar fi fost vie, pomenind toate cetăţile, mânăstirile, bisericile cele până la Dunăre şi de cealaltă parte a Dunării, dar n-a voit nicăieri; însă cum a pomenit de Biserica Domnească din Curtea de Argeş, îndată s-a uşurat mai mult decât greutatea ei cea firească şi, înţelegând toţi că acolo este voia lui Dumnezeu şi a Sfintei a merge, au înştiinţat îndată, prin scrisori, pe domnitorul Ţării Româneşti de toate cele despre Sfânta. La aflarea unei asemenea veşti, domnitorul a alergat îndată cu mult alai, cu făclii şi cu tămâie, la Dunăre, fiind binecredincios şi râvnitor a-şi împodobi ţara cu odoare de mult preţ ca acestea, şi a adus sfintele ei moaşte în Ţara Românească. După ridicarea, în anul 1517, a Mănăstirii Curtea de Argeş, de către Sfântul Voievod Neagoe Basarab (1512-1521), cinstitele moaşte ale Sfintei Filofteia au fost aşezate în mănăstire. Şi, deşi au fost atâtea schimbări de vremuri, de robii şi de tulburări, ele au rămas până astăzi acolo, dând tămăduiri la tot felul de boli şi ajutând celor ce aleargă cu credinţă la Sfânta Filofteia.

 

Sfântul Ambrozie s-a născut pe la anul 339, la Treveri (astăzi Trier, oraş în Germania), unde tatăl său, Uranius Ambrosius, avea înalta dregătorie de prefect, iar Mama sa provenea din nobila şi bogata familie Aurelia, dar era împodobită şi cu virtuţile vieţii creştine. Pe aceştia, Dumnezeu i-a binecuvântat cu trei copii: Satir, Marcelina şi Ambrozie. Ambrozie creştea şi îi uimea pe | toţi cu înţelepciunea sa. Odată, fiind el prunc înfăşat şi dormind cu gura deschisă, deodată, zburând un roi de albine, a venit asupra lui şi se vedeau albinele intrând şi ieşind din gura pruncului, unde puneau miere pe limba lui. După puţin timp albinele, ridicându-se, au zburat.

Cel întru sfinți Părintele nostru Ambrozie al Milanului (340-397) a fost unul dintre marii Sfinți Părinți ai Bisericii, episcop de Mediolanum (Milano) (374-397), teolog, autor al unui mare număr de scrieri apologetice, omiletice, de teologie morală etc., apărător al dreptei credințe împotriva arianismului, sabelianismului și a ereziei lui Eunomie. A fost foarte cunoscut pentru predicile sale, care au l-au influențat foarte mult și pe Fericitul Augustin de Hippona, ducând la convertirea acestuia la creștinism. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în ziua de 7 decembrie - foto: doxologia.ro

Cel întru sfinți Părintele nostru Ambrozie al Milanului (340-397)  - foto: doxologia.ro

Iar tatăl lui, înspăimântându-se, a zis: „De va trăi pruncul acesta, va fi mare în popor”. După moartea tatălui lor, mama, împreună cu cei trei copii ai săi, s-a mutat la Roma, pentru a-i da să studieze la înaltele şcoli romane. Marcelina a intrat în monahism, iar Satir a ajuns înalt funcţionar de stat. Ambrozie a făcut studii de retorică şi de drept şi s-a deprins cu oratoria, apărând pe cei nedreptăţiţi la judecăţi, ajutând celor năpăstuiţi şi mustrând pe cei ce făceau nedreptăţi. El făcea judecăţi drepte pe vremea lui Prov, cel dintâi conducător al Cetăţii, care l-a făcut sfetnic pentru buna lui pricepere. Ambrozie a fost trimis ca avocat la Sirmium şi Mediolanum, iar în anul 370, împăratul Valentinian I (364-375) l-a numit guvernator al provinciilor Emilia şi Liguria, cu reşedinţa la Mediolan (Milano de astăzi).

În acea vreme, a murit episcopul Auxenţiu arianul, din cetatea Mediolan, care ocupa scaunul după dreptcredinciosul episcop Dionisie, cel ce răposase în surghiun. Moartea lui Auxentiu a creat mare tulburare între creştinii dreptcredincioşi şi cei arieni, fiecare din ei voind să ridice în scaun un episcop de credinţa sa. De acest lucru înştiinţându-se împăratul, a trimis la Mediolan pe Ambrozie, ca degrabă să potolească tulburarea poporului. Deci, ajungând Ambrozie la Mediolan, a intrat în biserică în mijlocul poporului celui învrăjbit şi cu vorba sa cea dulce-grăitoare, îi sfătuia şi-i îndemna către unire şi pace. Atunci un prunc, care încă nu putea vorbi bine, deodată, a strigat din popor: „Ambrozie să ne fie episcop!”. Auzind aceasta, tot poporul care era în biserică a repetat cuvântul pruncului şi a început a striga cu mare glas: „Ambrozie să ne fie episcop!”. Astfel, cu bunăvoinţa lui Dumnezeu, a vorbit pruncul mai înainte de vremea grăirii sale şi amândouă părţile cele potrivnice, adică şi a celor dreptcredincioşi şi a celor arieni, împăcându-se şi unindu-se, voiau pe Ambrozie a-l avea episcop, deşi nu era încă luminat cu sfântul botez, ci numai catehumen.

Deşi a căutat să fugă de arhierie, în cele din urmă, cunoscând Ambrozie bunăvoinţa lui Dumnezeu, s-a supus dorinţei poporului. Însă n-a voit să fie botezat de un episcop arian, ci de un episcop ortodox, cu dinadinsul păzindu-se de credinţa cea rea. Astfel, Ambrozie s-a botezat la 30 noiembrie 374, iar la 7 decembrie, în acelaşi an, a fost hirotonit episcop, fiind de faţă însuşi împăratul.

Fiind mare Părinte şi învăţător al Bisericii lui Hristos, a propovăduit mult şi a scris cărţi împotriva ereziei lui Arie şi a întors prin cuvântul său pe mulţi la dreapta credinţă, luminând poporul şi dând pace Bisericii sale. Sfântul Ambrozie l-a oprit chiar şi pe împăratul Teodosie cel Mare (379-395), ca să intre în biserică, după măcelul pe care acesta îl poruncise în Tesalonic, dându-i canon de pocăinţă în faţa tuturor credincioşilor.

Sfântul a făcut şi multe minuni. A descoperit, în chip minunat, moaştele Sfinţilor Mucenici: Protasie, Ghervasie, Vitalie, Agricola, Nazarie şi Chelsie. O dată, un eretic, intrând în biserică, a văzut cum un înger îi şoptea la ureche Sfântului Ambrozie ce să vorbească mulţimii, iar un ucigaş, vrând să-l omoare cu sabia, i s-a uscat mâna, dar Sfântul, fiind fără de răutate, i-a vindecat-o. Altă dată Sfântul Ambrozie a înviat un tânăr pe care, mai înainte, îl tămăduise de un duh necurat.

Sfântul Ambrozie a luminat, a păstorit, a vindecat, a îndrumat sufletele, a apărat dreptatea celor nedreptăţiţi, a propovăduit Evanghelia la un întreg popor păgân, cel al marcomanilor, a primit la credinţă, ca ucenic al său, pe marele predicator al lui Hristos, Fericitul Augustin; toate acestea lucrându-le ca un desăvârşit arhiereu al Domnului.

Ajungând la bătrâneţe, Sfântul Ambrozie a cunoscut mai înainte ziua sfârşitului său, zicându-le celor apropiaţi lui: „Numai până la Paşti voi fi cu voi!” Aşa a fost, pentru că şi-a dat duhul pe când se lumina de ziua Sfintelor Paşti, la data de 4 aprilie 397, iar trupul său a fost înmormântat în biserica din Mediolan, care îi poarta numele până astăzi. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 7 decembrie, ziua hirotoniei sale întru arhiereu.

Sfântul Ambrozie este ocrotitorul crescătorilor de albine, iar, pentru înalta sa învăţătură, este considerat şi ocrotitor al elevilor şi al studenţilor.

Părticele din moaştele Sfântului Ambrozie se găsesc, începând cu data de 6 decembrie 2004, în biserica Parohiei Apărătorii Patriei II din Bucureşti.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Ap. II Tesaloniceni 2, 1-12

Fraţilor, în privinţa venirii Domnului nostru Iisus Hristos şi a adunării noastre împreună cu El, vă rugăm, să nu vă clintiţi degrabă cu mintea, nici să vă spăimântaţi, nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a şi sosit. Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte că, pe când eram încă la voi, vă spuneam aceste lucruri? Şi acum ştiţi ce-l opreşte ca să nu se arate decât la vremea lui. Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte. Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide, cu suflarea gurii Sale, şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale. Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase, şi de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. Şi de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciunii, ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea.

 

Ev. Luca 12, 48-59

Zis-a Domnul: oricui i s-a dat mult, mult se va cere de la el; şi oricui i s-a încredinţat mult, se va cere de la el şi mai mult. Foc am venit să arunc pe pământ, şi cât aş vrea să fie acum aprins! Dar am un botez cu care trebuie să Mă botez; şi câtă nerăbdare am până când se va îndeplini! Vi se pare oare că am venit să aduc pace pe pământ? Vă spun vouă că nu, ci mai degrabă dezbinare. Căci, de acum înainte, cinci dintr-o casă vor fi dezbinaţi: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei. Se va dezbina tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei; soacra împotriva norei sale şi nora împotriva soacrei. A vorbit apoi mulţimilor, zicând: când vedeţi un nor ridicându-se dinspre apus, numaidecât ziceţi că vine ploaie mare; şi aşa este. Iar când vedeţi că suflă vântul de la miazăzi, atunci ziceţi că va fi zăpuşeală; şi aşa este. Făţarnicilor, faţa cerului şi a pământului ştiţi să o tâlcuiţi, dar vremea aceasta cum de n-o înţelegeţi? De ce dar de la voi înşivă nu judecaţi ce este drept? Iar când mergi cu pârâşul tău la dregător, pe cale nevoieşte-te să te scapi de el, ca nu cumva să te ducă la judecător, şi judecătorul să te dea temnicerului, iar temnicerul să te arunce în temniţă. Spun ţie că nu vei ieşi de acolo până când nu vei plăti cel din urmă ban.

articole preluate de pe: doxologia.ro

 

†) Sf. Muceniţă Filoteia de la Curtea de Argeş; Sf. Ierarh Ambrozie al Mediolanului (Milano, Italia) (Dezlegare la peşte)

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 7 Decembrie

 

În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ambrozie, episcopul Mediolanului (Milano, Italia).

Cel întru sfinți Părintele nostru Ambrozie al Milanului (* ca. 339/340, Colonia Augusta Trevorum, azi Trier - † 4 aprilie 397, Mediolanum, azi Milano), a fost unul dintre marii Sfinți Părinți ai Bisericii, episcop de Mediolanum (Milano) (374-397), teolog, autor al unui mare număr de scrieri apologetice, omiletice, de teologie morală etc., apărător al dreptei credințe împotriva arianismului, sabelianismului și a ereziei lui Eunomie. A fost foarte cunoscut pentru predicile sale, care au l-au influențat foarte mult și pe Fericitul Augustin de Hippona, ducând la convertirea acestuia la creștinism. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în ziua de 7 decembrie - in imagine, Aurelius Ambrosius, „Ambrosius episcopus Mediolanensis”, mozaic din biserica Sant'Ambrogio, Milano - ro.orthodoxwiki.org

Aurelius Ambrosius, „Ambrosius episcopus Mediolanensis”, mozaic din biserica Sant’Ambrogio, Milano – foto: ro.orthodoxwiki.org

Ajungând la bătrâneţe, mai înainte a văzut plecarea sa către Dumnezeu şi zicea clericilor săi: “Numai până la Paşti voi fi cu voi”.

Cuviosul Părintele nostru Ambrozie era de loc din cetatea Romei. Era senator: bărbat destoinic la cuvânt, cântar şi cumpănă a dreptăţii. Nu dădea hotărârile după faţa oamenilor, ci cu nepărtinire şi cu dreptate. De aceea i s-a încredinţat stăpânirea întregii Italii, de către binecredincioşii împăraţi Constantin şi Constant, fiii marelui împărat Constantin. Nu era încă luminat cu dumnezeiescul Botez; era încă printre catehumeni, dar întru nimic nu era mai prejos în virtute şi în viaţă curată decât cei ce se împărtăşeau cu Sfintele Taine. Prin hotărârea împăratului Valentinian, Sfântul Ambrozie a fost ales episcop al Bisericii Milanului, la moartea episcopului acelei Biserici. Mai întâi a fost botezat, apoi a urcat toate treptele bisericeşti până a ajuns la cea mai de sus.

Ca episcop a învăţat pe popor drept şi bine dreapta credinţă; a păzit neatinsă Biserica de orice erezie; a stat alături de cei ce duceau război ereziilor lui Arie, Sabelie şi Eunomie; a scris multe şi felurite cărţi pentru dreapta credinţă; pe împăratul Teodosie, care venise în Milan, după ce săvârşise acea nelegiuita vărsare de sânge în Tesalonic, l-a oprit să intre în biserică; l-a făcut să-şi dea seama de nelegiuirea lui, l-a arătat cât de mare deosebire este între un preot şi un mirean, chiar împărat de-ar fi el, şi l-a sfătuit să nu mai îndrăznească să se apropie de cele dumnezeieşti cu atâta sfruntare şi obrăznicie. După ce a săvârşit fapte îmbunătăţite şi-a sfârşit viaţa, după o bună bătrâneţe.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Atinodor.

Sfântul Mucenic Atinodor a trăit pe vremea împăratului Diocleţian. Era de loc din Mesopotamia şi din copilărie a îmbrăţişat viaţa călugărească. A fost pârât că e creştin, şi fiind dus înaintea lui Eleusie, domnitorul ţării, a mărturisit pe Hristos. Pentru aceasta a fost întins între doi stâlpi şi i-au fost arse cu făclii toate părţile trupului lui. Şi a fost supus la multe şi felurite chinuri, pe care le-a răbdat cu tărie şi seninătate, neputând fi biruit de chinuri. Atunci sfântul, rugându-se, şi-a dat Domnului duhul său.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Neofit, care s-a săvârşit, fiind aruncat în mare.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Dometie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Isidor, Achepsima şi Leon, care prin foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Amun cel din Nitria, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor mucenici Gain şi Gaie, care în foc s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea celor 300 de Sfinţi Mucenici din Africa, care de sabie s-au săvârşit.

Aceşti Sfinţi Mucenici au trăit pe vremea împăratului romanilor Zenon. Domnitor al Africii era Onorie, care urmase la domnie lui Ghizeric, tatăl său. Onoric era eretic arian. Episcopii eretici arieni Chiril şi Vilinard l-au înduplecat pe Onoric să pornească prigoana împotriva ortodocşilor. Şi a dezlănţuit Onoric prigoană aşa de mare, că a întrecut prigoanele de pe vremea împăraţilor păgâni Diocleţian şi Maximian.

A poruncit să fie izgoniţi toţi preoţii din cele 15 oraşe câte erau în Africa, după ce mai întâi fuseseră luate toate vasele sfinte şi odoarele bisericilor. Ortodocşilor le mai rămăsese numai o singură biserică şi acolo săvârşeau Sfânta Liturghie. Barbarii, aflând de ea, au înconjurat-o, au adus lemne şi alte lucruri uscate, le-au clădit în jurul ei, le-au aprins şi au ars biserica împreună cu toţi ortodocşii care se aflau în ea şi slăveau pe Dumnezeu,

Onoric a lăudat fapta aceasta şi a mai poruncit să fie ucişi îndată toţi cei ce nu s-au botezat din nou cu botezul eretic arian. Ortodocşii care nu puteau îndura grozăviile chinurilor şi-au găsit scăparea prin fugă, părăsind casele şi ţara, iar cei care erau mai întăriţi în credinţa ortodoxă s-au dat pe ei înşişi cu dragă inima morţii celei muceniceşti. Aşa 300 de ortodocşi din Cartagina, care au fost pârâţi lui Onoric că nu voiesc să creadă, aşa cum cred arienii, au fost daţi morţii, tăindu-li-se capetele. Pentru preoţi arienii au născocit pedepse mai cumplite. Pe doi dintre ei i-au tăiat cu fierăstrăul; la 60 dintre cei mai învăţaţi le-au tăiat limbile chiar din rădăcină. Despre aceşti mucenici vorbesc mulţi scriitori şi istorici.

Acestea au fost cele îndrăznite de vandali în Africa împotriva creştinilor care mărturiseau deofiinţimea lui Dumnezeu-Cuvântul cu Tatăl. Iar în bătrâna Romă, în aceeaşi vreme, Sunilda, soţia lui Odoacru; care stăpânea Roma, ariană fiind, a silit pe femeia unuia din căpeteniile Romei să se boteze din nou cu botezul arienilor. Cum însă n-a putut-o convinge, a fost băgată în apă fără voia ei de episcopul arian al Milanului. Când ea a ieşit, din colimvitra, i-a dat episcopului doi bănuţi, zicându-i: “Iată plata pentru că m-ai îmbăiat!”. Sunilda mâniindu-se a ars-o de vie.

 

Tot în această zi, pomenirea drept-credincioşilor care lăudau biserica pe Dumnezeu, şi care prin foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celor doi sfinţi preoţi, care de fierăstrău s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor 60 de preoţi, cărora li s-au tăiat limbile, dar continuau să vorbească.

Tot în această zi, pomenirea femeii ortodoxe, care prin foc s-a săvârşit la Roma.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Pavel monahul.

Cel între sfinţi Părintele nostru Pavel, pe când era în lume nu era nici bogat, nici sărac; era dintr-un neam de oameni care aveau cu ce trăi şi care putuse să înveţe pe fiul lor Sfintele Scripturi.

Când s-a făcut mai mare, Pavel a socotit ca îi este mai de folos să părăsească lumea şi să intre în una din sfintele mănăstiri ale ţării sale. A îmbrăcat sfântul şi îngerescul chip şi se nevoia să săvârşească orice virtute, aşa că ajunsese ca un vas de virtuţi. Şi atât de mult a întrecut pe toţi fraţii din mănăstirea aceea că a făcut un lucru plin de minune şi a arătat fraţilor că are ascunse în el mari puteri.

Fericitul Pavel a plecat din mănăstire şi s-a dus la Ierusalim. După ce s-a închinat Sfintelor Locuri, a plecat în Cipru. Acolo a petrecut mulţi ani într-un munte înalt şi mulţi creştini se suiau la el. Dar pentru că numele său se răspândise pretutindeni, a plecat şi de acolo şi s-a dus în părţile din apropierea Constantinopolului. Bineplăcând şi aici lui Dumnezeu, a fost învrednicit, ca şi altădată dumnezeiescul Moise, să audă o voce de sus care i-a zis: “Suie-te, Pavele, în munte şi sfârşeşte-te!”. Şi s-a suit Pavel într-un munte înalt, numit de localnici Parigoria, adică Mângâiere, s-a închinat lui Dumnezeu şi după ce a mai trăit câtva vreme acolo, a adormit în Domnul.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Prisc, Martin şi Nicolae.

Dintre aceştia, unul prin foame s-a săvârşit, altul tăiat cu securea, iar al treilea prin foc. Pomenirea lor se săvârşeşte în biserica de lângă zidurile Vlahernelor.

 

Tot în această zi, pomenirea târnosirii bisericii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu din Curator.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului şi isihastului Grigorie, ctitorul sfintei Mănăstiri a Sfântului Nicolae din Muntele Athos care în pace s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Filofteia fecioara, ale cărei sfinte moaşte se află în Paraclisul Sfintei Mănăstiri Curtea de Argeş.

Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș – foto: doxologia.ro

Această frumoasă stâlpare, aducătoare de roade vrednice de împărăţia cerurilor, Sfânta Filofteia fecioara, s-a născut în marea cetate Târnova, din părinţi creştini, bulgari cu neamul, lucrători de pământ cu meşteşugul şi simpli cu cunoştinţa. Maică-sa s-a mutat la Domnul după ce copila a ajuns în vârsta cea primitoare de învăţăturile faptei bune şi după ce a semănat în inima şi în sufletul ei cel bun seminţele faptelor bune ale fecioriei şi ale milosteniei, că din rod se cunoaşte pomul.

Iar copila rămânând orfană de maica ei cea firească şi având în inima ei întipărite învăţăturile ei, a început a lucra cu osârdie faptele bune cele începătoare, înţelepţind-o Duhul Sfânt, adică: a merge la biserică, a asculta dumnezeieştile Scripturi cu luare aminte, a posti, a păzi neîntinată fecioria cea trupească şi cea sufletească, a milui pe cei săraci, a sătura pe cei flămânzi, a adăpa pe cei însetaţi şi a îmbrăca pe cei goi. Îşi împodobea cu acestea candela sufletului ei, îşi agonisea untdelemn în vasele ei şi se gătea către intrarea în cămara de Mire cea cerească, ca fecioarele cele înţelepte. Toate faptele bune le săvârşea copila cu statornicie şi cu răbdare, nebăgând în seamă ispitele şi necazurile cele de la urâtorii binelui, aşa precum grăieşte Scriptura: “Gătitu-m-am şi nu m-am tulburat a păzi poruncile Tale”. Dar, fiindcă fapta bună totdeauna este pizmuită de cei răi, n-a fost cu putinţă să nu pătimească şi sfânta mii de ispite, până şi moarte mucenicească.

Şi iată cum: după ce a murit mama sfintei, tatăl ei şi-a luat altă soţie şi fiindcă mai totdeauna se întâmplă că mamele vitrege nu iubesc pe fiicele ce nu sunt ale lor, aceasta s-a întâmplat şi fericitei. Că mama vitregă văzându-i milostivirea şi alte fapte bune ale ei, îndemnată fiind de diavolul, urâtorul binelui, îi făcea necazuri neîncetate, bătând-o şi pârând-o tatălui ei şi pornindu-l spre mânie. De multe ori văzând fericita pe săraci şi pe flămânzi, biruită de milostivire îşi da hainele ei şi le împărţea din bucatele pe care mama vitregă i le da să le ducă la ţarină, tatălui ei.

Pentru fapta aceasta a ei de multe ori el o bătea fără milă până ce, în cele din urmă şi moarte a pătimit din mâinile tatălui ei.

Mergând ea după obicei în toate zilele să ducă bucate tatălui, care era cu plugul la ţarină, şi ieşindu-i înainte săracii şi flămânzii, că ştiindu-i milostivirea şi aşezarea sufletului cea iubitoare de săraci, de-a pururea îi ieşeau înainte cerându-i milostenie, şi ea neavând altceva să le dea, le împărţea din bucatele ce le ducea tatălui său, şi îi hrănea. Aceasta făcând-o de multe ori, şi tatăl ei rămânând flămând, a certat pe femeia sa, care l-a încredinţat că trimite totdeauna bucate de ajuns, încă şi de prisos. Şi diavolul a pus în mintea lui să pândească pe fericita ca să vadă ce face cu bucatele.

Deci mergând la vremea la care ştia că vine fericita cu bucatele, s-a aşezat la loc potrivit şi, pândind-o, a văzut ce făcea fiică-sa cu bucatele, fiind de mânie biruit şi uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, să o apuce de cosiţe şi să o bată până ce îşi va astâmpăra fierberea mâniei sale dobitoceşti; şi fiind în mare aprindere a azvârlit în ea cu barda ce o avea la brâu şi lovind-o a rănit-o la un picior, şi îndată, o, minune! şi-a dat sfântul şi fericitul ei suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Iar sfântul şi feciorescul ei trup rămânând pe pământ şi încă sânge din piciorul cel tăiat curgând, cu slavă cerească a strălucit că se lumina şi locul dimprejur. Iar ticălosul tată văzând întâmplarea, a fost cuprins de spaimă şi de cutremur, întâi pentru că a ajuns ucigaşul fiicei sale, apoi din pricina strălucirii celei dumnezeieşti care se revărsase în jurul sfintelor ei moaşte. Şi vrând să ridice sfântul ei trup, nu putea să se atingă şi nici să se apropie de el.

Deci a alergat în cetate şi a spus arhiepiscopului şi mai-marilor cetăţii toate pe rând cum s-au întâmplat şi cum acum trupul fericitei zace pe pământ, şi că este cinstit de Dumnezeu cu strălucire cerească. Aceasta auzind arhiepiscopul împreună cu cei mai mari ai cetăţii şi cu popor, au alergat cu făclii şi cu tămâie şi cu rugăciuni, şi văzând sfântul trup strălucind cu acea dumnezeiasca lumină, s-au minunat cu toţii şi au lăudat pe Dumnezeul minunilor, Care şi acum, în vremurile noastre cele mai de pe urmă, preamăreşte pe robii Săi, care împlinesc cu fapta sfintele Lui porunci.

Apoi vrând să ridice sfântul ei trup, după porunca arhiepiscopului şi să-l ducă în cetate, nicidecum n-au putut, nici chiar să-l mişte din loc. Deci, mai mult s-au spăimântat. Şi cu multă evlavie au început a se ruga lui Dumnezeu şi Sfintei Filofteia, dar nici aşa nu au putut s-o ridice. Că vrând Dumnezeu să preamărească cu minune pe roaba Sa, a îngreuiat ca o piatră trupul ei.

Apoi, înţelegând că aiurea voieşte să fie dusă au început a-i pomeni ca unei fiinţe vii ţările, mănăstirile, bisericile de peste Dunăre şi cele de aceasta parte de Dunăre şi nicăieri n-a voit. Dar cum a pomenit de Biserica Domnească cea din Târgul Argeşului, îndată s-a uşurat mai mult decât greutatea cea firească şi înţelegând toţi că acolo este voia lui Dumnezeu şi a sfintei a merge, îndată a înştiinţat cu scrisoare pe Radu Vodă, cel poreclit Negru (de care şi biserica este zidită) de toate cele despre sfânta. Acesta cum a fost înştiinţat, fiind binecredincios şi râvnitor a-şi împodobi ţara şi poporul său cu odoare de mult preţ ca acestea, îndată cu mult alai, cu făclii şi cu tămâieri, cu multă evlavie mergând la Dunăre, a adus sfintele ei moaşte în Ţara Românească şi le-a aşezat în Biserica Domnească, cea zidită de el în oraşul Argeş. Acolo au stat sfintele ei moaşte până la zidirea Mănăstirii Curtea de Argeş, de către Neagoe Basarab. Aici au fost trecute sfintele moaşte. Iar acum se află aşezate în Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeş. Şi acolo fiind, dă tămăduiri de tot felul de boli celor ce aleargă cu credinţă la sfintele ei moaşte.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Maine, 8 decembrie, facem pomenirea

Sfântul Cuvios Patapie; Sfinții Apostoli Cezar, Tihic şi Onisifor

Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Patapie din Teba este un părinte al pustiei care a trăit în deşertul kemetian în Egipt în prima jumătate a secolului al V-lea. Moaștele sale sunt neputrezite până astăzi și pot fi închinate la mănăstirea sfântului din Loutraki (Grecia). Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la data de 8 decembrie - foto: ro.orthodoxwiki.org

Patapie din Teba – foto: ro.orthodoxwiki.org

Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Patapie din Teba este un părinte al pustiei care a trăit în deşertul kemetian în Egipt în prima jumătate a secolului al V-lea. Moaștele sale sunt neputrezite până astăzi și pot fi închinate la mănăstirea sfântului din Loutraki (Grecia). Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la data de 8 decembrie.

Cuviosul a zis către dânsul cu credinţă: “În numele lui Iisus Hristos, care dă orbilor vedere şi morţilor viaţă, vezi!” Atunci îndată s-au deschis ochii orbului celui din naştere şi vedea luminat, slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu.

(Vineri 2 decembrie 2016) Sfântul Prooroc Avacum; Sfânta Muceniţă Miropi

Sfântul Prooroc Avacum, al optulea din cei Doisprezece Profeţi Mici, era din neamul lui Simeon, și a profețit în jurul anului 650 î.Hr. Pomenirea sa de catre Biserica Ortodoxa se face la data de 2 decembrie

Acestea zicând, a ieşit din casă şi i s-a arătat îngerul Domnului pe cale şi i-a zis: “Avacume, du prânzul pe care-l ai, lui Daniil în Babilon, în groapa cu lei”.

foto: ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Prooroc Avacum; Sfânta Muceniță Miropi; Sfântul Ierarh Solomon, Arhiepiscopul Efesului; Sfântul Porfirie Kafsokalivitul; Ap. I Tesaloniceni 5, 9-13; 24-28; Ev. Luca 12, 2-12

 

Sfântul Prooroc Avacum; Sfânta Muceniţă Miropi; Sfântul Solomon, arhiepiscopul Efesului

articol: basilica.ro

2 decembrie 2014

 

Proorocul Avacum – A fost fiul lui Asafat, din seminţia patriarhului Simeon şi a trăit cu 600 de ani înainte de Hristos. Înainte de căderea în robie a evreilor, Avacum a proorocit căderea Ierusalimului şi a Templului. Când a venit Nabucodonosor în Ierusalim (586 î.Hr.), proorocul a fugit şi a trăit ca un străin în pământul lui Israel. Avacum a murit cu doi ani înainte de întoarcerea iudeilor din robie. În Vechiul Testament găsim şi cartea Proorocului Avacum, în trei capitole. Învăţătura lui este aceea că Pronia lui Dumnezeu cârmuieşte toate popoarele. Dumnezeu este împăratul omenirii. El pedepseşte popoarele, unele prin altele, dar le şi eliberează pe unele prin altele. Cel drept va trăi prin credinţa sa în Dumnezeu.

 

Tot astăzi, Biserica face pomenirea Sfintei Muceniţe Miropa; a Sfântului Solomon, Arhiepiscopul Efesului.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Ap. I Tesaloniceni 5, 9-13; 24-28

Fraţilor, Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie, ci spre dobândirea mântuirii, prin Domnul nostru Iisus Hristos, Care a murit pentru noi, pentru ca noi, fie că veghem, fie că dormim, cu El împreună să vieţuim. De aceea, îndemnaţi-vă şi zidiţi-vă unul pe altul, aşa precum şi faceţi. Vă mai rugăm, fraţilor, să cinstiţi pe cei ce se ostenesc întru voi, care sunt mai-marii voştri în Domnul şi vă povăţuiesc; şi pentru lucrarea lor, să-i socotiţi pe ei vrednici de dragoste prisositoare. Trăiţi între voi în bună pace.

Credincios este Cel care vă cheamă. El va şi îndeplini. Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi. Îmbrăţişaţi pe toţi fraţii, cu sărutare sfântă. Vă îndemn stăruitor pe voi, întru Domnul, ca să citiţi scrisoarea aceasta tuturor sfinţilor fraţi. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi! Amin.

 

Ev. Luca 12, 2-12

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: nimic nu este acoperit care să nu se descopere, şi nimic ascuns care să nu se cunoască. Drept aceea câte aţi spus la întuneric, se vor auzi la lumină; şi ce aţi vorbit la ureche, în odăi, se vor vesti de pe acoperişuri. Deci vă spun vouă, prietenilor Mei, să nu vă temeţi de cei care omoară trupul şi după aceasta nu au ce să mai facă. Vă voi arăta însă de cine să vă temeţi: temeţi-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce şi în Gheena; da, vă spun vouă: de acela să vă temeţi. Au nu se vând cinci păsări cu doi bani? Şi nici una dintr-însele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Chiar şi perii capului vostru toţi sunt număraţi. Deci nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe păsări. Eu vă spun: oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor lepădat va fi în faţa îngerilor lui Dumnezeu. Oricui va zice vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta lui; dar celui care va grăi blasfemii împotriva Duhului Sfânt, aceluia nu i se va ierta. Iar când vă vor duce în sinagogi, la dregători şi la stăpânitori, nu vă îngrijiţi cum, sau ce veţi răspunde, sau ce veţi zice; pentru că Duhul Sfânt vă va învăţa, chiar în ceasul acela, ce trebuie să spuneţi.

articole preluate de pe: doxologia.ro

 

Sf. Prooroc Avacum; Cuviosul Ioan; Sf. Mc. Miropa

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 2 Decembrie

 

În această lună, în ziua a doua, pomenirea Sfântului Prooroc Avacum.

Sfântul Prooroc Avacum – foto: doxologia.ro

Proorocul Avacum, fiul lui Safat, era din seminţia patriarhului Simeon. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos.

Înainte de luarea în robie a poporului iudeu, Avacum a văzut căderea Ierusalimului şi a Templului şi a plâns foarte. Când a venit Nabucodonosor în Ierusalim, proorocul a fugit şi trăia ca străin în pământul lui Israel. Dar după ce s-au întors haldeii în Babilon, ducând cu ei robi pe israelitenii găsiţi în Ierusalim şi în Egipt, s-a întors şi el în pământul său.

Avacum a cunoscut mai dinainte că peste puţină vreme avea să se întoarcă poporul din robia Babilonului. A murit cu doi ani înainte de întoarcerea iudeilor din robie şi a fost îngropat în ţarina lui.

Proorocul Avacum a dat semn în Iudeea. Iar semnul este acesta: Vor vedea iudeii lumina în Templu şi aşa vor vedea slava lui Dumnezeu. Avacum a proorocit şi de sfârşitul Templului. A spus că Templul are să fie dărâmat de un popor din Apus; că are să fie ruptă în bucăţi mici catapeteasma lui David, adică a locului celui mai dinăuntru al Sfintei Sfintelor; că au să fie luate acoperişurile celor doi stâlpi ai Templului şi nimeni n-are să ştie unde sunt; că acoperişurile acestea au să fie duse de înger în pustiul Sinai, acolo unde la început a fost întocmit Cortul mărturiei şi că în ele are să fie cunoscut în sfârşit Domnul şi că ele au să lumineze pe cei prigoniţi dintru început de şarpe.

 

Tot în această zi, pomenirea cuvioşilor părinţilor noştri şi pustnici, Ioan, Iraclemon, Andrei şi Teofil.

Aceşti cuvioşi părinţi erau de loc din cetatea Oxirih, care se afla în Egipt, aproape de râul Nilului. Părinţii lor au fost creştini. Îndeletnicindu-se îndelungată vreme cu citirea Sfintelor Scripturi, li s-a umplut sufletul de căinţă. De aceea au părăsit lumea şi, povăţuiţi de Dumnezeu, s-au dus în cele mai adânci locuri ale pustiului. Acolo au dat de un bărbat sfânt, tare bătrân şi au stat pe lângă el un an. După moartea bătrânului, au rămas în locul acela şaizeci de ani, trăind în post şi aspră vieţuire. Se hrăneau numai cu poame şi beau numai apă; şi asta numai de două ori pe săptămână. Trăiau despărţiţi unul de altul, umblau prin munţi, locuiau în fel de fel de peşteri şi se rugau lui Dumnezeu. Sâmbăta şi duminica se întâlneau, săvârşeau Sfânta Euharistie şi erau împărtăşiţi de îngerul Domnului cu Sfintele Taine. Acestea ni le-a povestit marele pustnic Pafnutie, care i-a văzut şi a scris viaţa lor.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Miropa.

Sfinta Muceniţă Miropa (sau Miropi) nascută în  Efes, în vremea împaratului Decius (c.201- iunie 251). Pomenirea sa de catre Biserica Ortodoxa se face la data de 2 decembrie  foto: calendar-ortodox.ro

Sfinta Muceniţă Miropa
foto: calendar-ortodox.ro

Căutând Sfântul Isidor la muceniţă, a zis: “Pace ţie, Miropie, s-au auzit rugăciunile tale de către Dumnezeu, căci iată vei fi împreună cu noi şi vei primi cununa cea gătită ţie”. Acestea zicând Isidor, îndată Sfânta muceniţă Miropi, bucurându-se, şi-a dat Domnului duhul său şi s-a umplut temniţa de negrăită bună mireasmă, pe care şi străjerii temniţei, mirosind, se înspăimântară şi se minunară.

Sfânta aceasta Miropa s-a născut în Efes. Murind tatăl ei, a fost crescută de maică-sa. După ce s-a născut din nou prin sfântul botez, stătea copila la mormântul Sfintei Ermiona, una din fiicele Sfântului Apostol Filip, şi primea din mormântul sfintei, mir, pe care-l dădea din belşug tuturora. De aici a primit şi numele de Miropa. Când împăratul Deciu, care împărăţea pe vremea aceea, a pornit prigoana împotriva creştinilor (către anul 250), mama şi-a luat copila şi s-a dus în insula Hios, unde avea o moştenire părintească. Şi stăteau amândouă în casă, rugându-se lui Dumnezeu.

Odată a venit în insulă un mare dregător împărătesc. Acesta a întemniţat pe un ostaş din oştirea de sub comanda lui, pentru că era creştin. Dar neputând să-l facă să se lepede de credinţa în Hristos, a poruncit să i se taie capul, iar trupul să fie aruncat şi să fie păzit de ostaşi, ca să nu fie furat de creştini.

Cuvioasa Miropa, mânată de dumnezeiască râvnă, s-a dus noaptea cu slujitoarele ei şi au luat sfintele moaşte. Le-a uns cu mir şi le-a îngropat într-un loc deosebit. Când a aflat dregătorul de furtul moaştelor, a legat pe paznici cu lanţuri de fier şi le-a poruncit să umble prin tot oraşul ca să le caute. Le-a mai spus că le va tăia capul de nu vor găsi trupul furat, în vremea hotărâtă de el. Sfânta Miropa, văzând în fiecare zi că ostaşii sufăr tare şi din pricina lanţurilor de pe ei şi din pricina rănilor făcute de lanţuri şi din pricina gândului că-i aşteaptă moartea, a fost cuprinsă de mare durere sufletească şi şi-a zis întru sine: “Dacă ostaşii aceştia mor de pe urma furtului săvârşit de mine, îmi umplu sufletul de păcat şi vai de mine în ziua judecăţii”. Atunci ea a făcut cunoscută fapta ei şi a înfruntat pe împărat care a poruncit să fie chinuită şi apoi să fie închisă în temniţă, unde sfânta şi-a dat duhul lui Dumnezeu. Iar moaştele sfintei, cu voia dregătorului, le-au luat creştinii şi le-au îngropat într-un loc deosebit.

 

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Solomon, arhiepiscopul Efesului, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Aviv cel nou, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Chiril Fileotu, care a pustnicit pe la anul 1060.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Porfirie Kasokalivitul (+1991).

Sfântul Cuviosul Părintele nostru Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991) a fost un monah și mare duhovnic grec contemporan de la Muntele Athos. A adormit întru Domnul în Chilia (Coliba) Sfântului Gheorghe de la Schitul Sfintei Treimi din Kavsokalivia de la Muntele Athos, la orele patru și treizeci dimineața, în ziua de 2 decembrie 1991, în al optzeci și șaselea an al vieții sale. Începând cu anul 2013, prăznuirea sa se 

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Maine, 3 decembrie, facem pomenirea

† Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani; Sfântul Prooroc Sofonie (Dezlegare la pește)

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica (1730-3 decembrie 1806) a fost un monah român originar din Transilvania, stareţ al mai multor mănăstiri din Moldova şi, mai târziu, din Ţara Românească (Cernica şi Căldăruşani). Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 3 decembrie - foto: ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica – foto: ro.orthodoxwiki.org

Stingerea sa din această viață a produs multă întristare și plângere în obștea sfintelor mănăstiri Căldărușani și Cernica. Cuviosul stareț a fost înmormântat în cimitirul făcut de dânsul în jurul bisericii Sfântul Lazăr pe care el a zidit-o și a înfrumusețat-o în anul 1804.

(Sâmbătă 22 octombrie 2016) Sfântul Ierarh Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sfinții 7 tineri din Efes: Maximilian, Iamvlih, Martian, Dionisie, Antonin, Exacustodian si Constantin

Sfântul Ierarh, întocmai cu apostolii, Averchie, Episcopul Ierapolei. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă Romana se face la data de 22 octombrie

Cuviosul Averchie a petrecut ceilalţi ani ai vieţii sale întru cuvioşie şi dreptate, şi bine întreţinându-şi turma, s-a apropiat de sfârşitul vieţii sale, despre care a ştiut mai înainte de vreme.

foto: doxologia.ro

 

Sfântul Ierarh Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sfinții 7 tineri din Efes; Sfânta Muceniță Elisaveta; Sfânta Muceniță Anna; Sfânta Muceniță Teodota; Sfântul Kukşa din Odessa; Sfânta Muceniță Gligheria din Adrianopol; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Kazan; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Andronic”; Ap. I Corinteni 15, 39-45; Ev. Luca 4, 31-36

Legenda celor șapte tineri din Efes sau Legenda celor șapte adormiți este o povestire hagiografică creștină. Conform acesteia, cei șapte frați Maximian, Malchus, Martinian, Dionysius, Ioan, Serapion și Constantin au fost zidiți de vii într-o peșteră în timpul împăratului Decius (249-251 d.Hr) și au fost găsiți dormind acolo două sute sau trei sute de ani mai târziu - in imagine, Icoană rusă reprezentându-i pe cei şapte tineri din Efes - foto: ro.wikipedia.org

Icoană rusă reprezentându-i pe cei şapte tineri din Efes – foto: ro.wikipedia.org

Legenda celor șapte tineri din Efes sau Legenda celor șapte adormiți este o povestire hagiografică creștină. Conform acesteia, cei șapte frați Maximian, Malchus, Martinian, Dionysius, Ioan, Serapion și Constantin au fost zidiți de vii într-o peșteră în timpul împăratului Decius (249-251 d.Hr) și au fost găsiți dormind acolo două sute sau trei sute de ani mai târziu.


Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sfinții 7 tineri din Efes

articol: basilica.ro

21 octombrie 2016

 

Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi pe Sfinții 7 tineri din orașul Efes și pe Sfântul Ierarh Averchie, cel întocmai cu Apostolii.

 

În timpul împăratului Deciu (249-251), în toamna anului 249, a fost emis un edict de persecuție generală a creștinilor. În acest context al declanșării unei persecuții generalizate în Imperiul Roman împotriva creștinilor, împăratul Deciu vine în jurul anului 250 în Efes și impune aplicarea imediată a Edictului de persecuție dat împotriva creștinilor.

Între cei identificați ca fiind creștini au fost și cei șapte tineri: Maximilian, Exacustodian, Iamblic, Martinian, Dionisie, Antonin și Constantin. Ei au fost legionari importanți în trupele imperiale romane, iar Maximilian era chiar fiul guvernatorului orașului Efes. Împăratul Deciu, aflând că acești tineri sunt creștini, a încercat printr-un interogatoriu direct să-i determine să apostazieze, însă, văzând că aceștia refuză, le-a dat un timp de reflecție pentru a alege între a muri pentru Hristos sau a-și păstra funcțiile în cadrul armatei romane. Cei șapte tineri s-au retras într-o peșteră din muntele Ohlon (azi muntele Pion) din imediata apropiere a Efesului. Cel mai tânăr dintre ei, Iamblic, cobora din când în când în Efes pentru a cumpăra hrană și pentru a aduce haine de schimb.

Sfinții 7 tineri din Efes – foto: basilica.ro

Împăratul Deciu, întorcându-se în Efes, și aflând că cei șapte nu au apostaziat, ci din contră s-au ascuns, a ordonat să fie zidită intrarea în peșteră pentru ca cei șapte tineri să moară prin asfixiere și lipsa hranei. Această sarcină ingrată a revenit unor ofițeri din armata romană, Teodor și Rufin, care erau creștini în ascuns. Ei s-au aflat între ceilalți soldați romani care au îndeplinit ordinul împăratului și au scris pe două tăblițe de plumb pătimirea celor șapte tineri și le-au ascuns între pietrele puse la intrarea în peșteră. Pe firul relatării Sinaxarului aflăm că cei șapte tineri au adormit în peșteră timp de 372 de ani.

După această perioadă, un anume Adolie care stăpânea muntele Ohlonului a luat pietrele cu care fusese zidită intrarea în peșteră pentru a fi folosite la o anumită construcție și a descoperit astfel intrarea. Trezindu-se ca dintr-un somn de o noapte, cei șapte tineri l-au trimis ca de obicei pe Iamblic să cumpere de mâncare. Acesta, ajungând în Efes, a fost uimit văzând atâtea biserici și atâtea simboluri creștine peste tot și ajungând la piață și arătând moneda cu efigia împăratului Deciu a aflat că nu este de nici un folos, pentru că atunci erau alte monede în circulație, cu efigia altui împărat. Ba, chiar mai mult, a fost arestat și dus la guvernatorul orașului Efes crezându-se că este un hoț care a descoperit o comoară din timpul împăratului Deciu. Guvernatorul, aflând de la tânăr despre faptul că este încă din timpul împăratului Deciu, l-a dus la episcopul Ștefan, și Iamblic, realizând din convorbirea cu episcopul că nu mai trăiește sub domnia lui Deciu, i-a condus pe toți în peșteră la ceilalți șase sfinți. Cu acest prilej au descoperit tăblițele de plumb cu numele sfinților și atunci, atât episcopul, cât și guvernatorul au scris împăratului despre minunea cu cei șapte tineri din Efes. După scurt timp, cei 7 tineri au trecut la Domnul.

 

Sfântul Ierarh Averchie, cel întocmai cu Apostolii, a fost episcop în Ierapoli pe vremea împăratului Marcu Aureliu (161-180), pe când zeul Apolo era cinstit de către păgânii din acel oraș. Într-o noapte, Averchie a distrus toate statuile care împodobeau templul zeului. Deși era urât de păgâni pentru fapta sa, el a avut curajul să iasă să propovăduiască pe Mântuitorul Iisus Hristos. Prin tămăduirea minunată a trei tineri a reușit să potolească mânia multor păgâni și să boteze pe cinci sute dintre ei. Episcopul Averchie a mai vindecat la Roma pe Lucilia, fiica împăratului Marcu Aureliu, care era logodită cu Lucius Verus. Din Roma, Averchie a călătorit în Siria, Antiohia, Apamia și în celelalte orașe din jurul lor. Trecând Eufratul, a mers în Bisericile din Nisibe și Mesopotamia. De aici s-a întors în Cilicia, Pisidia și Sinad. Întorcându-se în episcopia sa din Ieropolis a trecut cu pace la Domnul în anul 167, pe când avea 72 de ani.

 

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. I Corinteni 15, 39-45

Fraţilor, nu toate trupurile sunt acelaşi trup, ci unul este trupul oamenilor şi altul este trupul dobitoacelor şi altul este trupul păsărilor şi altul este trupul peştilor. Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti. Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire. Aşa este şi învierea morţilor: se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc, precum şi este scris: «Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă».

 

Ev. Luca 4, 31-36

În vremea aceea s-a pogorât Iisus în Capernaum, oraş al Galileii, şi învăţa pe popor sâmbăta, iar ei se mirau de învăţătura Lui, căci cuvântul Lui era plin de putere. Dar în sinagogă era un om care avea duh necurat şi care striga cu glas mare, zicând: hei! ce avem noi cu Tine, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu. Atunci Iisus l-a certat şi i-a zis: taci şi ieşi afară din el. Iar duhul necurat, aruncându-l în mijlocul sinagogii, a ieşit din el, fără ca să-l vatăme. Şi li s-a făcut frică tuturor şi se întrebau între ei, zicând: ce înseamnă lucrul acesta? El porunceşte şi duhurilor celor necurate cu stăpânire şi cu putere, şi ele ies afară!

 

articole preluate de pe: doxologia.ro


Sf. Ierarh Averchie al Ierapolei, întocmai cu apostolii; Sfinţii 7 tineri din Efes

articol: calendar-ortodox.ro

 

Sinaxar 22 Octombrie

 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea celui întru sfinti parintelui nostru si întocmai cu apostolii Averchie, episcopul Ierapolei, facatorul de minuni.

Sfântul Ierarh, întocmai cu apostolii, Averchie, Episcopul Ierapolei - foto: doxologia.ro

Sfântul Ierarh, întocmai cu apostolii, Averchie, Episcopul Ierapolei - foto: doxologia.ro

Sfântul Averchie, Episcop şi Făcător de Minuni din Hieropolis, a trăit în secolul al II-lea în Frigia, mai exact Ierapolea (Hieropolis) Frigiei Salutare, pe vremea împaratiei lui Marcu Antonin (161-180).

Oraşul Hieropolis era plin de păgâni şi foarte puţini creştini. Sfântul se ruga lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor lor şi pentru a se număra printre cei aleşi. Odată un înger i s-a înfăţişat şi i-a poruncit Sf. Averchie să distrugă idolii din templul păgân, ceea ce a şi făcut cu multă râvnă. Apoi, auzind că închinătorii la idoli îl căutau ca să-l omoare, sfântul a mers în locul unde s-au adunat oamenii şi cu voce tare a vorbit despre rătăcirile păgânilor. Aceştia au încercat să-l prindă pe sfânt dar în momentul acela, trei tineri posedaţi au început să strige din mulţime. Oamenii au rămas înmărmuriţi când au văzut cum sfântul a izgonit duhurile necurate din acei tineri numai cu puterea rugăciunii. Văzându-i pe îndrăciţi reveniţi la normal, locuitorii din Hieropolis i-au cerut Sfântului Averchie să-i înveţe despre credinţa creştină şi au acceptat sfântul botez.

Sfântul Averchie a umblat prin oraşele şi satele vecine vindecînd bolnavii şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. El a predicat în Siria, Cilicia, Mesopotamia, vizitînd Roma şi convertind peste tot mulţimi de oameni la creştinism. Mulţi ani sfântul a apărat biserica de eretici, a întărit creştinii în credinţă, a revărsat din abundenţă sfaturile sale despre cărarea cea dreaptă, a vindecat bolnavii şi a propovăduit slava lui Dumnezeu. Pentru faptele sale minunate Sf. Averchie a fost socotit “întocmai cu Apostolii”.

Sf. Averchie s-a întors să moară acasă la Hieropolis. După moartea sa multe minuni s-au înfăptuit la mormântul său. El şi-a scris propriul epitaf care a fost gravat în piatra de mormânt. Piatra este păstrată şi azi în Muzeul Lateran.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sapte tineri din Efes: Maximilian, Iamvlih, Martian, Dionisie, Antonin, Exacustodian si Constantin.

Sfinții 7 tineri din Efes – foto: doxologia.ro

În vremea aceea erau în Efes şapte tineri în rânduiala ostăşească. Ei erau fii de cetăţeni cinstiţi şi mari, numele lor fiind: Maximilian, Iamvlih, Martinian, Ioan, Dionisie, Exacustodian şi Antonin.

Acesti sfinti au fost în zilele împaratului Deciu; si s-au sfatuit si si-au împartit averea la saraci si au intrat într-o pestera; si rugându-se lui Dumnezeu, sa le ia sufletele, ca sa nu cada în mâna împaratului si-au dat sufletele. Iar daca s-a întors Deciu la Efes, a întrebat de ei, ca sa-i faca sa aduca Jertfa la idoli, si aflând ca au murit în pestera a poruncit ca sa astupe gura pesterii.

Deci, dupa trei sute saptezeci si doi de ani, când a fost în vremea împaratiei lui Teodosie cel mic, scornindu-se un eres cum ca nu exista înviere, la treizeci si opt de ani ai împaratiei lui, vazând împaratul ca se tulbura Biserica lui Dumnezeu, pentru ca se aflau si unii din episcopi cuprinsi de acel eres, sta îndoit ce va face. Dezbracându-se de haine, si culcându-se jos la pamânt, împaratul se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi ca sa-i arate ceea ce dorea sa stie. Domnul nu i-a trecut lacrimile cu vederea, ci i-a aratat cu chip aceasta.

Stapânul muntelui în care era pestera aceea, a vrut sa faca în aceeasi vreme staul pentru turma sa; si rasturnând pietrele de la pestera, spre zidirea staulului, s-a deschis usa pesterii; si din porunca lui Dumnezeu s-au desteptat acei sapte sfinti tineri ce fusesera savârsiti acolo si vorbeau între dânsii ca si cum ar fi fost adormiti de ieri neschimbându-se nicidecum; atât cât nici hainele lor ce purtau, nu se stricasera cu nimic de pamânt; si mai vârtos aceasta aducându-si aminte, ca si Deciu îi cerca ca sa-i chinuiasca vorbeau între dânsii, zicând Maximilian catre ceilalti:

De cumva ne vor si prinde, fratilor, sa stam barbateste si sa nu vindem bunul neam al credintei noastre; iar tu, frate Iamvlihe, du-te si cumpara pâine si ia mai multa, ca aseara ai adus putina si ne-am culcat flamânzi; si afla si de Deciu, ce gând are pentru noi?

Deci, mergând Iamvlih la cetate, si vazând semnul Crucii la poarta, se mira; acelasi semn vazând si prin alte parti, si zidirile schimbate, si altfel de oameni, i se parea ca viseaza, sau ca nu-si este în fire. Însa mergând catre cei ce vindeau pâine, a luat si dându-le argintul, se grabea sa se întoarca.

Vazând însa ca vânzatorii aratau între dânsii si pe la altii argintul, si cautând la dânsul si zicând ca a gasit o comoara, precum argintul arata lucru de fata, având chipul celui ce a împaratit mai înainte cu multi ani, îl cuprinsese frica si grija si nu putea sa graiasca cugetând ca l-au cunoscut si-l vor prinde, si-l vor duce la împaratul Deciu. Drept aceea cazând la dânsii cu rugaminte zicea: “Rogu-ma voua, daca ati luat argintul, luati si pâinea, numai pe mine ma lasati sa-mi caut de cale”. Iar aceia îi ziceau:

Arata-ne comoara si ne fa si pe noi partasi; sau de nu, te vom da spre moarte”. Acestea zicându-i si vazându-l ca este pe gânduri, îl legara de grumaji, si-l purtau prin târg, aducându-l la proconsulul cetatii ca sa-si dea seama. Iar vazându-l dregatorul îi zise: “Spune-ne tinere, cum ai aflat comoara, câta este si unde?” Iar el a raspuns: “Niciodata n-am aflat comoara, si banii îmi sunt de la parinti si ce întâmplare este aceasta nu stiu“. Iar proconsulul zise: “Dar din care cetate esti?” El zise:

Din aceasta sunt, de este acesta Efesul“. Iar guvernatorul zise: “Dar care îti sunt parintii? Sa vina aici si daca se va cunoaste adevarul te vom crede“. Iar el zise: “Cutare este tatal meu si cutare este mama mea si cutare îmi sunt rudele si cutare este mosul meu“. Iar dregatorul zise: “Nu vei putea tu sa ne faci sa credem spunându-ne nume straine, care nu sunt acum, ci sunt afara din cele obisnuite“. Iar Iamvlih zise: “De nu ma crezi ca spun adevarul, nu stiu ce sa zic alta“. Atunci dregatorul zise: “Pagâne, banul tau marturiseste dupa scrisoare ca este tiparit mai înainte cu trei sute de ani si mai bine, din zilele împaratului Deciu; si tu fiind tânar, nici treizeci de ani având, te silesti sa ne amagesti“. Atunci Iamvlih cazând la picioarele lor se ruga zicând:

Ma rog, domnilor mei, spuneti-mi unde se afla împaratul Deciu, care era întru aceasta cetate?” apoi ei zisera: “În vremile acestea nu se afla Deciu ci a fost mai înainte cu multi ani“. Si Iamvlih zise: “Si pentru aceasta v-ati mirat, domnii mei? Veniti dar dupa mine si va voi duce la sotii mei care sunt în pestera si de la dânsii doara se vor crede cuvintele mele; ca eu stiu ca am fugit de fata împaratului Deciu. Si ieri venind ca sa cumpar pâine, am vazut pe Deciu intrând în cetatea aceasta“. Acestea zise, si auzind episcopul Marin, zise catre proconsulul: “Pare-mi-se sa se fi întâmplat vreo minune la aceasta povestire. Ci, sa mergem cu dânsul împreuna sa vedem“.

Si mergând dupa cuvintele acestea intra înainte Iamvlih în pestera; dupa aceea episcopul. Si întorcându-se spre partea dreapta a usii, vazu un sicrias pecetluit, cu doua peceti de argint, pe care îl pusese Rufin si Teodor crestini fiind, ce fusesera trimisi împreuna si cu altii de Deciu, ca sa astupe pestera, scriind întru aceasta spre pomenirea sfintilor, însemnându-le numele lor în table de plumb. Si strângându-se toti cei alesi cu proconsulul le-au aratat lor. Si deschizând gasira tablele cele de plumb. Si citind se minunara si intrând înauntru în pestera, aflara pe sfinti si au cazut la picioarele lor si sezând îi întrebau. Iar ei povesteau mai întâi despre ale lor; dupa aceea de ispravile împaratului Deciu; si se mirau toti si slaveau pe Dumnezeul minunilor. Atunci proconsulul împreuna ca episcopul au scris împaratului Teodosie, si i-au vestit despre toate cele mai sus-zise.

Deci împaratul luând scrisoarea, s-a umplut de bucurie pentru o înstiintare ca aceasta si a mers foarte degrab acolo la acel loc; si cum a intrat în pestera, a cazut la pamânt si a udat picioarele sfintilor cu lacrimile lui si i se bucura sufletul, caci i-a ascultat Domnul rugaciunea, aratându-i de fata învierea mortilor. Deci, facând împaratul nu putina vorba cu sfintii împreuna cu episcopii si cu mai-marii cetatii, sfintii au fost cuprinsi ca de un somn; si privind toti cum dormitau, iarasi au raposat catre Domnul.

Atunci împaratul dând haine scumpe si aur si argint, se facu sapte sicrie întru cinstea sfintilor. Iar peste noapte s-au aratat împaratului si-i zisera: “Lasa-ne împarate pe pamânt, unde o data am înviat“. Si facându-se adunare mare de episcopi, împaratul puse pe pamânt, precum ei poruncise prin vedenie si facând praznic cu bucurie, au dat multa milostenie la saracii cetatii Efesului si se bucura cinstind pe tot poporul sau cu daruri. Si a slobozit pe episcopii care erau închisi prin temnita, pentru propovaduirea învierii; si s-a facut de toti praznic obstesc, multumind si slavind pe Dumnezeu.

 

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Alexandru episcopul si Iraclie Mucenicul, Anna si Elisaveta, Teodota si Glicheria.

Sfântul mucenic Alexandru, episcop fiind si învatând si întorcând si botezând pe multi a fost prins de guvernator si fiind chinuit mult si silit ca sa jertfeasca la idoli, n-a vrut sa se supuna. Deci, vazând Iraclie ostasul rabdarea lui a crezut în Hristos si chinuindu-l si pe acesta mai întâi mult, i-au taiat capul. Si facând Sfântul Alexandru minuni si tamaduindu-se de rani, cu ajutorul si harul lui Dumnezeu a tras spre credinta lui Hristos si pe patru femei: Teodota, Glicheria, Anna si Elisaveta care înaintea guvernatorului stând si mustrând înselaciunea idolilor, li s-au taiat capetele. Apoi si Sfântul Alexandru s-a savârsit lovit de sabie.

 

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Zaharia, care în mare s-a savârsit.

 

Tot în aceasta zi, Sfântul Ruf, care în pace s-a savârsit.

 

Tot în aceasta zi Cuviosul Lot cel ce în pace s-a savârsit.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro


Maine, 23 octombrie, facem pomenirea

Sfântul Apostol Iacov, ruda Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sfântul Ierarh Ignatie, patriarhul Constantinopolului;  Sfântul Cuvios Macarie Romanul; Sfântul Cuvios Petroniu; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Bogolubskaia”;
✝) Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor); Ap. Efeseni 2, 4-10; Ev. Luca 8, 26-39; glas 1, voscr. 7

Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) - foto: doxologia.ro

Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) - foto: doxologia.ro

 

 

†) Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului; Sfântul Ierarh Martin Mărturisitorul, Episcopul Romei; Sfânta Muceniță Tomaida (14 aprilie)

Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin (1671-1724)

Sfântului Pahomie i-a plăcut să scrie şi să citească şi a căutat să cultive această dragoste şi în sufletul ucenicilor săi

foto: basilica.ro

 

✝ Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului; Sfântul Ierarh Martin Mărturisitorul, Episcopul Romei; Sfânta Muceniță Tomaida; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Vilnius

 

Sfântul Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin; Sf. Ier. Martin Mărturisitorul, Episcopul Romei; Sf. Mc. Tomaida;

articol: basilica.ro

14 aprilie 2016

Sfântul Pahomie s-a născut în anul 1674, în satul Gledin din ţinutul Bistriţei-Năsăud. Fiind crescut de părinţi în frica lui Dumnezeu, a ajuns să fie cu adevărat iubitor de Hristos şi, din pricina prigonirii credinţei ortodoxe în Ardeal, a părăsit casa părintească şi a ajuns în Moldova, la Mănăstirea Neamţ, unde a primit îngerescul chip al monahismului, fiind împodobit mai apoi şi cu harul preoţiei. După trecerea la Domnul a stareţului Ioan, obştea monahilor l-a pus stareţ pe Cuviosul Pahomie, deşi acesta nu voia. Având un dor mare de viaţă pustnicească, Sfântul a lăsat egumenia după doar doi ani şi s-a dus să-l cunoască pe marele povăţuitor duhovnicesc, Sfântul Dimitrie al Rostovului († 1709).

Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin (1671-1724) a fost stareț al Mănăstirii Neamț, devenind apoi episcop al Romanului între 1704-1714. S-a retras din scaunul episcopal întemeind Schitul Pocrov (Acoperământul Maicii Domnului). Apoi a pribegit prin Transilvania și în cele din urmă a ajuns la Pecerskaia Lavra din Kiev. În anul 2007 a fost proslăvit de Biserica Ortodoxă Română, prăznuirea sa făcându-se pe 14 aprilie - foto: ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin (1671-1724) - foto: ro.orthodoxwiki.org

După ce a stat în Rusia doi ani, Sfântul Pahomie a revenit la Neamţ, dar nu a mai primit să fie stareţ, ci s-a retras împreună cu patru ucenici de-ai săi într-un loc pustnicesc în pădurile dimprejur, întemeind un schit. Însă nici acolo nu a putut să se bucure prea mult de liniştea pe care o iubea atât de mult, pentru că după alţi doi ani a fost ales episcop al Romanului (1707-1714).

În această slujire, deşi era iubitor de isihie, de rugăciune şi de carte, Sfântul Pahomie s-a dovedit un bun gospodar şi chivernisitor, îngrijindu-se bine şi de nevoile materiale ale eparhiei sale.

După şapte ani s-a retras din scaunul episcopal şi a revenit la sihăstria sa, unde a ridicat o biserică, alegându-i ca hram Acoperământul Maicii Domnului, de unde aşezarea monahală a primit numele Schitul Pocrov. Rânduiala aşezată aici de Sfântul Pahomie era următoarea: monahii păstrau tăcerea în toată vremea, nu mâncau carne, făceau privegheri de toată noaptea şi vieţuiau în ascultare desăvârşită faţă de egumen.

Sfântul Pahomie a fost unul dintre cei mai seamă clerici cărturari din acel timp, fiind un monah cu smerită cugetare şi cu dragoste fierbinte pentru Hristos şi care a strălucit în Biserică prin sfinţenia vieţii lui. A iubit viaţa pustnicească, dar a unit, prin dreapta socotinţă, rugăciunea cu munca trupului şi a minţii, în tradiţia sănătoasă a străvechiului monahism românesc isihast.

Sfântul Pahomie s-a mutat la Domnul în ziua de 14 aprilie în anul 1724, pe când se afla la Lavra Pecerska din Kiev. La scurt timp, egumenul Lazăr de la Pocrov l-a adus la Schitul ctitorit de el, îngropându-l în pronaos.

Sfântul Ierarh Pahomie a fost trecut în rândul Sfinţilor prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 14-15 noiembrie 2006. Prin vrerea lui Dumnezeu, la 9 septembrie 2013, au fost aflate moaştele Sfântului, în pronaos, răspândind din belşug bună mireasmă.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Sf. Ier. Mărt. Martin al Romei; Sf. Mc. Tomaida; Sf. Ier. Pahomie de la Gledin

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 14 Aprilie

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Martin Mărturisitorul, papă al Romei.

Cel întru sfinți părintele nostru Martin Mărturisitorul a fost papă al Bisericii Romei la mijlocul secolului al VII-lea și unul din apărătorii credinței ortodoxe împotriva ereziei monotelite. Sfântul Martin l-a cunoscut și l-a susținut pe sfântul Maxim Mărturisitorul, și a suferit ca și acesta persecuții, torturi și exil, de unde și supranumele de Mărturisitor. Prăznuirea sfântului Martin în Biserica Ortodoxă se face la 14 aprilie împreună cu ceilalți episcopi occidentali care au pătimit pentru credința cea adevărată, și la 20 septembrie împreună cu „Maxim cel Înțelept” (Maxim Mărturisitorul) - foto: doxologia.ro

Martin Mărturisitorul - foto: doxologia.ro

Sfântul a fost pus în corabie şi trimis în surghiun la Herson, unde, fiind chinuit cu foamea, cu strâmtorarea şi cu tot felul de lipsuri, după doi ani s-a dus către Domnul.

Acest sfânt a trăit pe vremea împărăţiei lui Constantin, cel poreclit Pogonat, adică bărbosul, care Constantin a fost ucis în baia Dafnei în Sicilia, lovit în cap cu un vas. De aceea pentru dreapta lui credinţă, trimiţând împăratul a adus de la Roma în capitală cu sila pe fericitul acesta, care a pătimit multe necazuri la mergerea şi la întoarcerea sa. Şi fiind împăratul tot una şi la un gând cu eresul monoteliţilor, şi punându-l în legături, ca şi cum ar fi fost făcător de rele, l-au pus la închisoare; după aceea l-au trimis în surghiun la oraşul Cherson, unde săvârşindu-şi rămăşiţa vieţii ca un luptător, s-a mutat către Domnul.

 

Tot în această zi, pomenirca sfinţilor mărturisitori episcopi de Apus: Serghie, Pir şi Teodor, care au fost împreună cu sfântul Martin.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Ardalion comediantul.

Acest sfânt a fost pe vremea împăratului Maximian, aflându-se prin teatre şi făcând schimele unuia şi altuia, şi făţărnicindu-se, arăta patimile şi întâmplările celorlalţi. Fiindcă odată a socotit să se făţărnicească, arătând împotrivirea creştinilor către tirani în vremea muceniciei, pentru aceasta s-a spânzurat singur, şi se zgâria; ca şi cum nu voia să aducă jertfă zeilor. Poporul văzând acestea plesnea cu mâinile şi lăuda prefacerea lui cea iscusită şi vitează. Atunci Ardalion a strigat cu glas mare către popor ca să tacă, şi aşa s-a mărturisit pe sine că este adevărat creştin. Guvernatorul iarăşi l-a sfătuit să-şi prefacă socotinţa, dar el nevrând, şi rămânând în credinţa lui Hristos, a fost aruncat într-un cuptor ce era ars cu foc, şi aşa săvârşindu-se a primit cununa muceniciei.

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Tomaida.

Atunci bătrânul, umplându-se de mare mânie, a lovit tare cu sabia pe Fericita Tomaida, nora sa, şi a ucis-o, tăind-o în două.

Această sfântă Tomaida s-a născut în Alexandria, şi bine fiind crescută şi învăţată de părinţii săi, a fost însoţită cu bărbat şi era în casa bărbatului său, cu multă credinţă, şi petrecea cu întreagă înţelepciune şi cinste. Şi vieţuia împrenă eu ei şi trupescul părinte al tânărului, care luase luişi noră pe Tomaida. Într-una din zile, neaflându-se acasă fiul său, pierzătorul de suflete diavol, a băgat în bătrânul cuget de ocară împotriva nurorii sale, şi cugeta să se împreuneze cu tânăra, în toate chipurile uneltind spre împlinirea scopului său. Însă fericita Tomaida, mult sfătuind şi rugând pe bătrânul, nimic nu isprăvea; căci întunecat cu mintea de diavol, luând sabia fiului său, şi lovind pe tânăra foarte tare a tăiat-o în două; şi ea şi-a dat sufletul Domnului, şi s-a făcut muceniţă pentru întreaga ei castitate; iar bătrânul, îndată pierzindu-şi vederile, umbla prin casă orb.

Şi mergând oarecare spre aflarea fiului său, au aflat pe tânără zăcând moartă pe pământ şi bătrânul se purta orb încoace şi încolo, rătăcind, prin casă; acesta întrebat ce este aceasta ce se vede, a descoperit adevărul şi mustrându-se pe sine, că cu mâna sa a făcut ucidere, adăugând încă şi rugându-se ca să fie dus de ei la guvernator şi să-şi primească osânda. Aceştia plecându-se l-au dus la guvernator şi cunoscându-se adevărul, din porunca lui s-a tăiat capul bătrânului. Înştiinţat fiind de acestea ava Daniil de la Sketis s-a coborât la Alexandria, şi luând moaştele sfintei, le-a dus la Sketis, şi le-a aşezat în cimitirul său, pentru că sfânta s-a nevoit prin sânge şi s-a săvârşit pentru curăţie. Şi un oarecare din Sketis, fiind stăpânit de pofta desfrâului, s-a dus la mormântul fericitei, şi luând untdelemn din candela ei şi ungându-se, luând încă şi binecuvântarea ei, când s-a arătat lui în vis, deşteptându-se s-a izbăvit de patimă. De atunci şi până astăzi fraţii din Sketis au mare ajutor pe fericita Tomaida în luptele împotriva trupului.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Icoana Maicii Domnului din Vilnius

Conform tradiției, icoana Maicii Domnului din Vilnius a fost pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Ea a aparţinut vreme îndelungată familiei împăraţilor greci ai Constantinopolului.

Icoana Maicii Domnului din Vilnius - foto:doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului din Vilnius – foto:doxologia.ro

Traducere și adaptare: Mihai-Alex Olteanu
Sursa: oca.org

 

Iccoana Maicii Domnului din Vilnius este prăznuită pe 15 februarie (ziua mutării sale în Lituania, 1495) şi pe 14 aprilie (ziua pomeniri Sfinților Mucenici și frați Antonie, Ioan și Eustație din Lituania).

Conform tradiției, icoana Maicii Domnului din Vilnius a fost pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Ea a aparţinut vreme îndelungată familiei împăraţilor greci ai Constantinopolului. În anul 1472, nepoata ultimul împărat bizantin Constantin al XI-lea Paleologul, Zoe, a primit Sfântul Botez cu numele Sofia şi s-a căsătorit cu Marele Cneaz al Moscovei Ivan al III-lea, numit și „cel Tânăr” (1462-1505).

Cneaghina Sofia a adus cu ea la Moscova, pe lângă alte odoare, și icoana Maicii Domnului.

În 1495, Marele Cneaz a dăruit această icoană ca binecuvântare fiicei sale Elena, înaintea căsătoriei cu împăratul Lituaniei, Alexandru. Biserica pomeneşte mutarea acestei icoane la Vilnius, în Lituania, săvârşită la 15 februarie.

Mai târziu, sfânta icoană a fost așezată în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, în care a fost înmormântată Principesa Elena. Mai apoi, icoana a fost mutată în Mănăstirea „Sfânta Treime” din Vilnius.

Pentru mulţimea minunilor săvârşite, cinstirea icoanei s-a răspândit, astfel că s-au zugrăvit multe copii ale acesteia, care sunt cinstite cu mare evlavie.

articol preluat de pe: doxologia.ro

 

Maine, 15 aprilie, facem pomenirea

Sfântul Apostol Aristarh; Sfântul Apostol Pud; Sfântul Apostol Trofim; Sfântul Mucenic Crescent; Sfânta Muceniţă Vasilisa; Sfânta Muceniță Anastasia

Sfinții Apostoli Aristarh, Pud și Trofim. Praznuirea lor de catre Biserica Ortodoxa se face la data de15 aprilie - Icoană sec. XX, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

Sfinții Apostoli Aristarh, Pud și Trofim - Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

Sfinţii Apostoli: Aristarh, Pud şi Trofim; Sf. Mc. Crescent şi Vasilisa (Denia Acatistului Bunei Vestiri)

articol: basilica.ro

14 aprilie 2016

Sfinții Apostoli: Aristarh, Pud și Trofim – Sfântul Aristarh (amintit în Faptele Apostolilor 19, 29) a fost episcop în Apamia Siriei. Sfântul Pud (amintit în Epistola a II-a către Timotei 4, 21) a fost senator în Roma. Casa lui a fost folosită ca locaș bisericesc. Sfântul Trofim (amintit în Faptele Apostolilor 20, 4) a fost ucis cu sabia împreună cu Pud și Aristarh în anul 65 sau 67 în timpul persecuției împăratului Nero.

Sfântul Mucenic Crescent – S-a născut și a trăit în orașul Mira Lichiei. La toate întrebările guvernatorului provinciei și la toate îndemnurile de a jertfi zeilor răspundea: „Sunt creștin!”. În urma chinurilor la care a fost supus a primit a primit moarte martirică.

Sfintele Mucenițe Vasilisa și Anastasia – După ce au fost botezate de Sfinții Apostol Petru și Pavel. În timpul persecuției împotriva creștinilor, declanșată de împăratul Nero (54-68), sfintele mucenițe au fost prinse și întemnițate, după care supuse supliciilor, primind în cele din urmă moarte mucenicească.

articol preluat de pe: basilica.ro

Sfânta Muceniţă Matroana din Tesalonic; Sfinții Mucenici Filit și Lidia, soția sa, cu cei patru fii ai lor (27 martie)

Sfintele Mucenițe Matrona din Tesalonic și Lidia - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

foto: eparhiaargesului.ro

 

Sfânta Muceniță Matrona din Tesalonic; Sfântul Mucenic Filit, cu cei patru fii ai săi; Sfânta Muceniţă Lidia; Sfântul Prooroc Anania; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Dulcea sărutare” (Glykophilousa);

 

Sf. Mc. Matrona din Tesalonic. Sf. Mc. Filit şi Lidia cu cei patru copii ai lor

Sfânta Muceniță Matrona din Tesalonic (sec. III sau IV)  Prăznuirea lor se face în Biserica Ortodoxă se face pe 27 martie - foto: http://basilica.ro

Sfânta Muceniță Matrona din Tesalonic (sec. III sau IV) – foto: http://basilica.ro

articol: basilica.ro

27 martie 2017

Sfânta Matrona (sec. III sau IV) a fost slujitoare la o femeie evreică, Pautilla. Însoţind pe stăpână până la sinagogă, Matrona nu intra înăuntru, ci se ducea la biserica creştinilor. Când Pautilla a aflat, a poruncit ca Matrona să fie bătută şi întemniţată pentru patru zile. Apoi a fost din nou bătută şi închisă până a murit. Când Pautilla a vrut să arunce trupul neînsufleţit al Sfintei Matrona de pe zidurile înalte ale închisorii, a căzut şi a murit pe loc. Moaştele Sfintei Matrona au fost adunate de credincioşi şi au fost îngropate cu multă cinste.

Tot astăzi, Biserica face pomenirea Sfinţilor Mucenici Filet Sincliticul, cu soţia lui Lidia şi cu cei patru fii ai lor: Macedon, Teoprep, Cronid şi Amfilohiu.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Sf. Mc. Matroana din Tesalonic; Sf. Prooroc Anania

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 27 Martie

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfintei muceniţe Matroana, cea din Tesalonic.

Sfânta muceniţă Matroana a fost slujitoare la o femeie de neam evreu, care se numea Pautilla. Însoţind deci pe stăpâna ei până la sinagogă, sfânta Matroana nu intra înăuntru, în sinagogă, ci se întorcea întotdeauna la biserica creştinilor. Când stăpâna ei a prins de veste despre aceasta, a pus de a bătut-o crunt şi a aruncat-o timp de patru zile într-o închisoare, unde sfânta a rămas fără nici o legătură cu cei din afară. După aceasta a fost scoasă afară şi biciuită, tot trupul umplându-i-se de răni de pe urma bătăii. Fiind din nou aruncată în închisoare şi ţinută aici timp de mai multă vreme şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Se spune că Pautilla, în timp ce arunca trupul neînsufleţit al sfintei de pe zidurile înalte ale închisorii, şi-a primit răsplata meritată, căci a căzut şi ea de pe zid jos, în vasul care curgea mustul care se călca cu picioarele în lin şi acolo sfârşindu-şi viaţa şi-a dat duhul. Iar cinstitele moaşte ale sfintei Matroana, fiind adunate de credincioşi, au fost îngropate cu multă cinste.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Chiric, cel din Apro, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filet Sincliticul, cu soţia lui Lidia şi cu cei patru fii ai lor: Macedon, Teoprep, Cronid comentarisiul şi Amfilohiu ducele.

Sfântul Filet şi ceilalţi creştini care au fost împreună cu el au trăit pe vremea împăratului Adrian. Ei se închinau în fiecare zi lui Dumnezeu. Fericitul Filet fiind prins, a fost adus înaintea împăratului. Iar împăratul neputând să se împotrivească înţelepciunii mucenicului, l-a dat pe mâna unuia dintre slujitorii apropiaţi ai lui, care legându-l de un stâlp l-au bătut cu săbiile. După aceasta a dat poruncă să fie aruncat în închisoare. În timp ce era dus la închisoare s-a alăturat lui şi soţia lui Lidia şi primii trei fii ai lui, dintre care Cronid îndeplinea slujba de comentarisiu. În noaptea care a urmat, în timp ce ei cântau în închisoare, un înger li s-a arătat lor şi i-a îmbărbătat spre pătimirea până la sfârşit. Dimineaţa, mucenicii fiind aduşi înaintea împăratului, îndată au fost aruncaţi în nişte vase mari în care fierbea în clocot untdelemn amestecat cu răşină. Dar îndată vasele s-au răcit cu totul. Atunci, cel de-al patrulea fiu al lui Filet, care avea demnitatea de duce şi care se găsea până atunci în preajma împăratului, văzând minunea aceasta, a intrat şi el într-unul din vasele cu untdelemn încins, zicând: “Doamne, Dumnezeu creştinilor, ajută-mi!” Împăratul văzând acestea, a plecat de la Roma şi s-a dus la Iliric, plin de ameninţare şi de mânie. Şi plecând, a dat poruncă să se ardă timp de şapte zile vasele cele cu untdelemn şi cu răşină, după care să fie vârâţi din nou în ele. Dar porunca împăratului aducându-se la îndeplinire, sfinţii au rămas nevătămaţi. Întorcându-se din călătoria lui şi aflând de toate acestea împăratul s-a simţit ruşinat, iar sfinţii după trecere de câtva vreme, pe care au petrecut-o în rugăciune, s-au săvârşit din viaţă.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Ioan şi Baruh, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea profetului Anania, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavel, episcopul Corintului, fratele preasfinţitului Petru, episcopul Argosului, purtătorul de semne.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Eutihie.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan din Licopolis.

Sfântul Ioan Înaintevăzătorul din Egipt s-a născut la începutul sec. al IV-lea. El trăia în oraşul Licopolis (Egiptul Mijlociu) şi era tâmplar. La vârsta de 25 de ani s-a dus la o mănăstire unde a fost tuns călugăr.

Timp de cinci ani Sf. Ioan a trăit în mai multe mănăstiri, dar vrând să se izoleze de lume s-a dus la Tebaida, în muntele Bolcha, unde a stat mulţi ani în pustnicie, fără să-ţi părăsească locul. El vorbea cu cei care-l căutau printr-o ferestruică pe unde primea şi hrana.

După treizeci de ani de izolare, Sf. Ioan a primit de la Dumnezeu darul înaintevederii. El i-a prezis împăratului Teodosie cel Mare (379-395) victoria asupra inamicilor săi Maximus şi Eugenius, precum şi o victorie militară împotriva lui Gauls. Obişnuia să le spună şi oamenilor care-i cereau sfatul despre ce avea să li se întâmple, ajutându-i să ia decizii bune pentru ei. Sfântul le dădea ulei sfinţit bolnavilor, îi ungea cu el şi aceştia se vindecau de diverse boli.

Sf. Ioan a proorocit că istoricul Palladius, care i-a scris Viaţa, va deveni episcop, lucru care s-a şi întâmplat, Palladius devenind Episcop al Bitiniei, în Asia Mică.

Sf. Ioan punea mare bază pe smerenie, sfătuind pe toţi să aibă smerenie: “Urmaţi viaţa virtuoasă a sfinţilor părinţi după puterea voastră şi dacă reuşiţi ceva, nu vă mândriţi cu ce aţi obţinut pentru că mulţi au ajuns la virtutea perfectă dar umplându-se de mândrie au căzut de la înălţime în prăpastie”.

Cercetaţi-vă cu atenţie să vedeţi dacă aveţi conştiinţa curată, să nu vă pierdeţi puritatea minţii. Nu lăsaţi gândurile să vă năpădească în timpul rugăciunii. Vrei din vanitate să fii lăudat pentru sfinţenia ta sau vrei să fii sfânt doar prin înfăţişare? Bagă de seamă ca gândurile lumeşti să nu-ţi ocupe mintea în timpul rugăciunii, pentru că nu e nimic mai neplăcut lui Dumnezeu decât să te rogi Lui cu buzele în timp ce gândurile sunt departe de El. Asta se întâmplă mai ales celor cu viaţă căldicică, care nu renunţă de tot la lume şi aşteaptă recunoştinţa din partea oamenilor. Un om a cărui minte este a lumii şi a lucrurilor sale pieritoare, nu-L poate privi pe Dumnezeu cu ochii sufletului. Este normal ca cel care-L caută pe Dumnezeu să-şi ridice mintea de la lucrurile lumeşti şi să-şi îndrepte mintea către Dumnezeu. Cel care a ajuns câtuşi de puţin la cunoştinţa dumnezeirii (pentru că nimeni n-o poate dobândi în totalitatea ei), va putea descoperi şi cunoaşte multe lucruri pe care numai tainele cunoaşterii lui Dumnezeu i le poate dezvălui. El va vedea lucruri care urmează să se întâmple şi va avea revelaţii divine, asemeni sfinţilor. El va face minuni şi va obţine tot ce va cere de la Dumnezeu.

Iubeşte tăcerea, fiule, trăieşte mereu în contemplare divină şi roagă-te ca Domnul să-ţi dea o minte luminată, lipsită de gânduri păcătoase. Demn de laudă este sfântul care trăieşte în lume, îşi foloseşte virtuţile, este bun cu străinii, face pomană sau ajută pe alţii la munca lor şi trăieşte fără mânie. Un astfel de om este lăudabil pentru că are o viaţă curată împlinind poruncile Domnului fără să-şi neglijeze îndatoririle lumeşti.”

Cel ce lasă altora grijile trecătoare ale lumii este mai bun şi mai demn de laudă pentru că s-a lepădat de sine, şi-a luat crucea şi L-a urmat pe Hristos. Acesta este în permanenţă în contact cu lucrurile divine, fugind de cele pământeşti, fără să se lase cuprins de nici un fel de griji. Un astfel de om prin fapta bună şi prin rugăciunea închinată lui Dumnezeu devine un om liber, neîngrădit, care stă drept în faţa lui Dumnezeu, cu mintea numai la cele sfinte. Un astfel de om este în continuă convorbire cu Dumnezeu.”

Sf. Ioan a ajutat sufleteşte mulţi oameni prin aceste învăţături mântuitoare de suflet, prin predicile sale folositoare şi prin viaţa personală pe care a dus-o în sfinţenie.

Sf. Ioan al Egiptului a ajuns la vârsta respectabilă de nouăzeci de ani şi s-a dus la Domnul în anul 395.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Maine, 28 martie, facem pomenirea

Sfintii Cuviosi Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului si Ștefan, făcătorul de minuni

Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului (sec. IX) Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 28 martie - foto: doxologia.ro

Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului (sec. IX) – foto: doxologia.ro

Sfântul Sfințit Mucenic Vasile, preotul din Ancira; Sfânta Muceniță Drosida, fiica împăratului Traian (22 martie)

Sfântul Mucenic Vasile, preotul din Ancira, Sfânta Muceniță Drosida, Sfânta Muceniță Calinica - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

foto: doxologia.ro

 

Sfântul Sfințit Mucenic Vasile, preotul din Ancira; Sfânta Muceniță Drosida, fiica împăratului Traian

articol: basilica.ro

22 martie 2016

Sfântul Mucenic Vasile, preotul din Ancira (+362) – a păstorit biserica din Ancira (Asia Mică) în timpul împăratului păgân Iulian Apostatul (361 -363) care a încercat revigorarea păgânismului. Refuzând să se lepede de credința creștină, Sfântul Vasile a fost prins și întemnițat. Împăratul Iulian a trimis pe slujitorii săi, Elpidiu, Pigasie și Asclepie să fie judecat, apoi, s-a oprit chiar el în Ancira deoarece se afla în campania pornită fiind împotriva perșilor. Fiind adus în fața împăratului a fost amenințat cu chinuri groaznice dacă nu se leapădă de credința ortodoxă, apoi a fost întemnițat din nou. Fiind a fost adus a doua oară în fața împăratului Iulian, l-a înfruntat cu demnitate refuzând să aducă jertfă idolilor. A fost supus supliciilor și a suferit moarte martirică.

 

Sfânta Drosida, fiica împăratului Traian (înc. sec. II) – aceasta a trăit la începutul secolului al II-lea, perioadă în care adunările creștine erau interzise în Imperiul Roman, iar creștinii, pedepsiți cu moartea. În acele vremuri, cinci fecioare adunau trupurile martirilor din locurile de persecuție, le ungeau cu miruri și le înfășurau în giulgiuri curate, după care le ascundeau în locurile de sihăstrie unde viețuiau. Drosida, fiica împăratului, era creștină în taină. Ea ieșea noaptea din palat și le ajuta pe acestea la acest lucru binecuvântat. Sfânta era logodită cu Adrian, unul din consilierii împăratului, care l-a îndemnat pe acesta să pună sub pază trupurile mucenicilor ca să vadă de către cine sunt furate. Ascultând sfatul consilierului său, cele cinci femei au fost prinse, întemnițate, apoi au fost aruncate într-un cuptor în care se topea arama. Spre deosebire de cele cinci fecioare, Drosida a primit șansa de a fi iertată, cu condiția să renunțe la credința creștină. A refuzat și, rugându-se fierbinte lui Dumnezeu, a scăpat de sub supravegherea soldaților rânduiți să o păzească, apoi, ieșind s-a dus să se arunce în cuptor, dorind să se alăture celorlalte cinci fecioare. Pe cale, gândindu-se că nu are haină de nuntă să meargă la Dumnezeu, fiind nebotezată, a luat mirul pe care-l avea la ea și ungându-se, s-a aruncat în apa unui lac și s-a botezat. Apoi, timp de șapte zile s-a ascuns, trăind în post și rugăciune. În acest timp, creștinii au găsit-o și, alăturându-i-se, au aflat cine era și ce pătimise. Iar în a opta zi, Sfânta Muceniță Drosida a suferit moarte martirică, fiind aruncată în cuptorul de foc.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Sf. Mc. Vasile, Preotul Bisericii din Ancira; Sf. Drosida, fiica împaratului Traian

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 22 Martie

În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vasile, preotul Bisericii din Ancira.

Săvârşindu-şi rugăciunea şi fiind străpuns pântecele lui cu acele înfocate ţepuşe, a adormit cu somn dulce, dându-şi duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Sfântul Vasile a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363) şi a lui Saturnin, guvernatorul Ancirei. El a fost preot al Bisericii din Ancira sub episcopatul lui Marcel. Deși episcopul Marcel era un anti-arian care a căzut în erezia opusă, și anume modalismul, preotul Vasile a rămas un ortodox înflăcărat care a mărturisit dreapta credință în vremea împăratului Constanțiu al II-lea (337-361).

Când Iulian Apostatul a luat împărăția și a încercat să reinstaureze păgânismul, preotul Vasile din Ancira a predicat cu și mai multă ardoare adevărata credință. Deci fiind pârât că este creştin și că ar fi ofensat pe împăratul, a fost adus înaintea proconsulului Saturnin şi supus fiind la întrebări a fost ridicat pe un lemn şi i s-au strujit coastele, după care a fost aruncat în temniţă. După câtva vreme fiind scos din temniţă, din nou a fost strujit foarte tare, timp îndelungat şi legându-l în lanţuri a fost din nou aruncat în închisoare.

După câtva timp, când împăratul Iulian Apostatul se întorcea din campania împotriva perșilor (362) s-a oprit în cetatea Ancirei, sfântul a fost adus legat înaintea lui sub acuzația că este creștin și că a profețit căderea împăratului. Şi fiind supus iarăşi la întrebări, a fost dat în primire comitelui Flaventiu, ca să i se jupoaie pielea de pe trup în fâşii, ceea ce s-a şi îndeplinit, îndată. Şi jupuindu-i-se astfel multe fâşii de piele şi atârnând cele din spate aruncate peste umeri, în faţă şi cele din faţă în spate, mucenicul care în toate aceste chinuri se ţinea tare ca diamantul, smulgând o fâşie de piele, a aruncat-o drept în obrazul lui Iulian, care a poruncit să se înroşească nişte suliţe în foc şi să i se străpungă cu ele pântecele şi spatele şi toate încheieturile. Şi săvârşindu-se toate acestea, şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea sfintelor muceniţe Calinica şi Vasilisa, care prin sabie s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei Drosida, fiica împăratului Traian, şi a celor împreună cu dânsa cinci canonice.

Sfânta Drosida era fiica împăratului roman Traian. Prăznuirea ei se face pe 22 martie, împreună cu cele cinci fecioare: Aglaida, Apolinaria, Daria, Mamtuza și Taisia - foto: doxologia.ro

Sfânta Drosida - foto: doxologia.ro

Şi zicând aceasta, scoţând mirul pe care îl luase cu sine şi ungându-se, s-a aruncat într-un lac şi s-a botezat, zicând: “Se botează roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin”.

În vremea împărăţiei lui Traian, cinci femei care trăiau într-un loc retras de sihăstrie şi care pentru aceasta se chemau canonice, păzind toate poruncile lui Dumnezeu, printre toate celelalte îşi luaseră asupra lor ca sarcină adunarea moaştelor sfinţilor, ungerea lor cu miruri şi înfăşurarea lor în pânze curate, după care le aduceau şi le aşezau în locul de sihăstrie în care trăiau ele. Aflând de acest lucru, fiica împăratului Traian, al cărei nume era Drosida, a venit la aceste femei, scăpând de sub supravegherea celor ce păzeau camerele de dormit împărăteşti, care fuseseră cuprinşi de somn. Ea a adus cu sine o haină de mult preţ şi a cerut celor cinci femei ca să o ia cu ele la ridicarea trupului unui sfânt, din locul în care fusese aruncat.

Adrian, un sfetnic al împăratului, care era în acelaşi timp şi logodnicul Drosidei, a cerut să se pună soldaţi de pază lângă trupurile creştinilor morţi, ca să cunoască cine sunt cei care ridică trupurile lor. Şi paznicii stând de veghe au prins pe cele cinci femei şi împreună cu ele şi pe Drosida. Făcându-se ziuă, le-au adus pe ele înaintea împăratului. Şi împăratul, văzând laolaltă cu cele cinci femei şi pe Drosida, s-a spăimântat. Şi a poruncit ca aceasta să fie ţinută sub pază, doar-doar se va căi de ceea ce a făcut. Cât priveşte pe celelalte cinci femei canonice, a poruncit să se facă un vas mare în care au fost aruncate cele cinci femei, împreună cu multă aramă, şi să fie topite prin foc, ca arama să se amestece cu ţărâna sfintelor femei. Iar din amestecul acesta s-au construit fundurile vaselor celor mari de aramă ale băilor obşteşti, ridicate atunci din nou de el, spre desfătarea închinătorilor la idoli.

Iar Drosida dezbrăcând îmbrăcămintea cea împărătească, a ieşit uşor, fără să prindă cineva de veste. Şi, pe când mergea spre locul de chinuri, se gândea întru sine, zicând: “Cum mă voi duce la Dumnezeu, neavând îmbrăcăminte de nuntă? Căci nu am primit Botezul şi sunt încă necurată! Ci, Împărate al împăraţilor, Doamne Iisuse Hristoase, iată am renunţat la împărăţia mea pentru Tine, ca să mă aşezi portar al împărăţiei Tale. Tu, deci, Cel ce Te-ai botezat pentru noi, botează-mă în Duhul Sfânt!” Şi zicând acestea, scoţând mirul pe care îl luase cu sine din cămara ei şi aruncându-se într-un bazin în care se aduna apa din ploaie, ca într-un lac, s-a botezat, zicând: “Se botează roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Şi păzindu-se pe sine, după aceea, timp de şapte zile, primea hrană îngerească. Iar unii dintre iubitorii de Hristos găsind-o şi rămânând pe lângă ea, a aflat cele cu privire la ea, ea însăşi povestindu-le în felul acesta cele pătimite. În ziua cea de-a opta, cerând lui Dumnezeu în rugăciune să o lumineze ce urmează să mai facă, s-a mutat către Domnul.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului cuviosului mucenic Eftimie cel Nou, care s-a nevoit în Constantinopol, la anul 1814, şi care prin sabie s-a săvârşit.

Acest nou mucenic al lui Hristos s-a născut în Demitsana, Peloponesia. Părinţii săi erau Panagiotes şi Maria, pe el botezându-l cu numele Elefterie. Elefterie a fost cel mai mic dintre cei cinci fraţi, George, Christos, Ioan şi Katerina.

După terminarea şcolii în Demetsana, Elefterie şi Ioan au plecat la Constantinopol ca să se înscrie la Academia Patriarhală. Mai târziu au plecat la Iaşi, în România unde aveau afaceri tatăl şi fraţii lor. La puţin timp apoi, Elefterie s-a decis să plece spre Muntele Athos pentru a deveni călugăr. Dar din cauza războiului dintre Rusia şi Turcia, nu a reuşit să ajungă mai departe de Bucureşti. Acolo a locuit la consulul francez şi apoi la un angajat al consulului rus.

Elefterie s-a dedat unei vieţi de plăceri, lăsând deoparte gândurile de călugărie. După liniştirea ostilităţilor, Elefterie a reluat itinerariul său spre Muntele Athos, călătorind împreună cu nişte musulmani. Pe drum, el a trecut de la ortodoxie la religia musulmană, lăsându-se circumcis şi primind numele de Reschid. Nu la multă vreme după rătăcirea sa, conştiinţa a început să-l chinuie la gândul că L-a părăsit pe Hristos. Ceilalţi musulmani au observat schimbarea prin care trecea şi i-au limitat mişcările, urmărindu-l mai îndeaproape.

Într-o zi, Elefterie a fost văzut purtând asupra lui o cruce şi a fost pârât stăpânului casei, Rais Efendi. Stăpânul nu l-a pedepsit pe moment, ceea ce a atras gelozia celorlalţi asupra sa. Stăpânul le-a explicat decizia lui, spunându-le că era prea devreme pentru Elefterie să se lepede de toate obiceiurile sale creştineşti.

Rais Efendi şi cei ai casei au plecat în călătorie la Adrianopole, ajungând acolo în zi de sâmbătă. Mitropolitul Chiril, care avea să devină mai târziu Patriarhul Constantinopolului, slujea vecernia într-una din bisericile oraşului. Elefterie a pretins că are scrisori pentru Mitropolitul Chiril, dar acesta a trimis pe altcineva să le ridice. Acestui trimis Elefterie i-a spus că ar vrea să primească haine creştineşti. La auzul acestor cuvinte, omul a devenit suspicios şi l-a alungat pe Elefterie.

Întorşi la Constantinopol, Rais Efendi a încercat să-l înduplece pe Elefterie cu cadouri scumpe ca să rămână musulman. Dar Elefterie s-a rugat la Dumnezeu să-l ajute să scape. Cu prima ocazie pe care a avut-o, Elefterie a fugit, căutându-l pe un preot din Peloponezia, care locuia aproape de Patriarhie. După ce i-a istorisit păţania lui, l-a rugat pe preot să-l ajute să fugă dar acesta a refuzat, temându-se de urmări dacă ar fi fost prins. Preotul doar l-a îndrumat şi l-a lăsat să plece. Primind ajutor din partea ambasadei ruse, Elefterie s-a îmbarcat pe un vapor către Muntele Athos. La Marea Lavră, Elefterie a fost rebotezat şi primit înapoi în sânul bisericii ortodoxe, devenind şi călugăr cu numele Eftimie.

Eftimie a citit Noul Martirologion al Sfântului Nicodim Aghioritul (prăznuit în 14 iulie) şi inspirându-se din exemplul noilor martiri şi-a dorit cu toată fiinţa să-şi spele păcatul apostaziei prin sângele muceniciei.

Sf. Eftimie a mers la Constantinopol împreună cu călugărul Grigorie, ajungând acolo în 19 martie 1814. În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim s-a împărtăşit, s-a îmbrăcat în robă musulmană şi s-a dus la casa marelui vizir, Rusud Pasha. Sf. Eftimie, ţinând frunze de palmier în mână a recunoscut că este creştin ortodox şi că este gata să moară pentru Hristos. El a defăimat religia musulmană, a călcat în picioare turbanul pe care-l avea pe cap, comportându-se ca un om beat sau nebun în ochii vizirului.

Curajosul războinic al lui Hristos l-a convins pe vizir că nu era nebun şi nici beat, după care a fost aruncat într-o celulă întunecată şi pus în lanţuri. După câteva ceasuri, l-au scos din nou afară şi vizirul a încercat să-l convingă cu linguşiri şi promisiuni materiale să nu renunţe la islamism. Sfântul a vorbit cu curaj despre religia musulmană spunând că aceasta se bazează pe minciună şi falsităţi şi că nu se va mai lepăda niciodată de Hristos, chiar dacă l-ar tortura şi ucide.

Marele Vizir a dat ordin să fie bătut şi închis din nou. După trei ore, l-au adus din nou în faţa lui Rusud Pasha, care l-a întrebat: “Te-ai răzgândit sau eşti tot încăpăţânat?” Eftimie a răspuns: “Nu există decât o singură credinţă adevărată şi aceea este a creştinilor ortodocşi. Cum aş putea să cred în Mahomed, profetul vostru mincinos?”

În acel moment vizirul a înţeles că nu-l mai poate întoarce pe Eftimie de la credinţa sa şi a dat ordin să fie ucis cu sabia. Când au vrut să-i lege mâinile, sfântul a cerut să fie lăsat să primească moartea cu braţele deschise. Călăii l-au lăsat să meargă nelegat la locul de execuţie şi Sfântul Eftimie mergea bucuros, fără teamă, cu crucea în mâna dreaptă şi crengile de palmier în stânga. Ajungând acolo, s-a întors spre răsărit şi s-a rugat, mulţumind lui Dumnezeu pentru că l-a învrednicit să primească mucenicia pentru numele Său. El s-a mai rugat şi pentru familia şi prietenii săi, rugând pe bunul Dumnezeu să le primească toate cererile cele pentru mântuire.

Apoi, Sf. Eftimie a sărutat crucea pe care o ţinea în mână, a îngenuncheat şi a aplecat capul. Călăul a lovit puternic cu sabia dar nu a reuşit să-i taie capul. Apoi a mai încercat o dată şi văzând că nu reuşeşte, i-a tăiat gâtul mucenicului cu un cuţit.

Sf. Eftimie a fost ucis în amiaza zilei de 22 martie, 1814 în Constantinopol, câştigând locul său binemeritat în Împărăţia Cerurilor, unde slăveşte Sfânta Treime cea de o fiinţă şi dătătoare de viaţă, împreună cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor.

Capul Sfântului Eftimie se găseşte în mănăstirea rusă Sf. Pantelimon din Muntele Athos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Mâine, 23 martie, facem pomenirea

Sfântul Cuvios Mucenic Nicon și cei 199 de ucenici ai lui; Sfântul Cuvios Nou Mucenic Luca din Mitilini

Sfântul Mucenic Nicon (+251).  Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 23 martie - Icoană sec. XX, Sfântul Munte Athos, Grecia, Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto:   basilica.ro

Sfântul Mucenic Nicon (+251)- Icoană sec. XX, Sfântul Munte Athos, Grecia, Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: basilica.ro

Atunci ighemonul a poruncit să-i sfărâme faţa sfântului cu pietre, să-i scoată limba afară cu cleştele şi să i-o tăie; apoi să-l ducă unde petrecea cu ucenicii săi, la locul care se numea Ghighia, şi să-i taie capul.