Articole

(Cristina Andrei) Despre gazul CS şi ce nu ne-au spus autorităţile. Poate fi letal gazul CS?

(sursă foto: Andreea Alexandru, Mediafax)

 

Cristina Andrei

Autor: Cristina Andrei

Ziceam acum câteva zile pe Facebook că ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei pe 10 august a.c. ar trebui să constituie subiectul unor studii de caz din punct de vedere politic, social, civic, psihologic, sociologic, deontologic, militar şi medical. Articolul de mai jos se doreşte a fi o pledoarie pentru un studiu de caz medical, extrem de necesar şi util. Veţi vedea de ce.

Dar în primul rând aş vrea să subliniez că ce am să le reproşez tuturor oficialilor “ieşiţi la rampă” după evenimente cu explicaţii despre “inofensivitatea” gazului CS, este faptul că informaţiile oferite (atunci când au fost oferite, adică tardiv) sunt sumare, generale, accesibile prin Google cu două click-uri şi se referă (implicit, nu explicit) la caracteristicile standard ale gazului în situaţii normale de folosire, neţinându-se seama de situaţiile particulare (care au existat în Piaţa Victoriei pe 10 august) şi, mai ales, nemenţionându-se categoriile de persoane vulnerabile, nici toate simptomele standard, nici măsurile care trebuie luate imediat după ce o persoană a fost afectată de acest gaz, nici, mai ales, posibilele urmări ale expunerii intense şi prelungite la gazul CS.

Ce este gazul CS?

Probabil că mai toată lumea ştie de-acum că gazul CS (chlorobenzalmalononitril) este un gaz lacrimogen folosit frecvent de jandarmeria/poliţia multor ţări (inclusiv în UE) în operaţiunile standard de dispersare a persoanelor, dar interzis în teatrele de război, fiind considerat armă chimică (sună ciudat, dar aşa stă situaţia: este o armă chimică permisă în dispersarea populaţiei la proteste).

ACTUALIZARE (27 august 2018): Au circulat în mediul online informaţii conform cărora gazul CS şi alte gaze lacrimogene ar fi total interzise prin Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora (1993). Adevărul este acesta: aceste gaze sunt interzise în război, dar au utilizări care sunt permise, printre care combaterea dezordinilor publice, Conform acestei Convenţii (Art. II, par. 9, lit. d), “scopuri neinterzise prin prezenta convenţie înseamnă [...] asigurarea respectării legilor, inclusiv combaterea dezordinilor publice“.

NOTĂ: Chlorobenzalmalononitrilul nu este gaz în starea sa naturală, ci o pulbere, care, în combinaţie cu un solvent volatil, formează gazul  denumit CS (după numele descoperitorilor lui, Corson and Stoughton).

Ce nu ne-au spus autorităţile despre gazul CS?

Citește mai mult

(Valentin Vidu) Incidente violente în Germania: Miting antimusulman la Koln, eclipsat de o contramanifestaţie. Poliţia a recurs la tunuri cu apă (video)

foto: mediafax.ro
articol: Valentin Vidu – Mediafax

26 octombrie 2015

Peste 10.000 de persoane au participat duminică, la Koln, la o contramanifestaţie faţă de un miting al grupării xenofobe “Huligani împotriva salafiştilor”, care s-a făcut cunoscută anul trecut, în urma unor revolte urbane în acest oraş din vestul Germaniei, relatează DPA în pagina electronică.

Aproximativ 1.000 de persoane au participat la mitingul organizat de către gruparea “Huligani împotriva salafiştilor (Hooligans gegen Salafisten, HoGeSa)”, intitulat “Koln 2.0 – paşnic şi fără violenţă împotriva extremismului islamist”.

Confruntări violente au izbucnit între huligani, dintre care mulţi sunt înregistraţi ca neonazişti, şi contramanifestanţi de stânga, în câteva incidente izolate.

Poliţia a recurs la tunuri cu apă, pentru a împiedica protestatarii de stânga să înainteze către oponenţii lor politici.

Peste 3.500 de poliţişti au fost mobilizaţi la mitingul de duminică de la Koln, al patrulea cel mai important oraş din Germania, dar şi un elicopter şi mai multe tunuri cu apă.

Şapte demonstraţii au fost înregistrate pentru duminică, inclusiv contramanifestaţii, a declarat Michael Temme, şeful forţelor de intervenţie.

Poliţia a format cordoane pentru a ţine părţile la distanţă, care s-au reunit de o parte şi de alta a Gării Deutz.

Însă atmosfera din taberele care susţin toleranţa – în care unii agitau bannere pe care se puteau citi mesaje ca “Bun venit refugiaţilor” şi “Nimeni nu este ilegal” – a rămas în mare parte relaxată. Diverse trupe au cântat pe o scenă, în apropiere.

Poliţia era îngrijorată că evenimentul putea degenera, după ce un marş, organizat de HoGeSa în octombrie 2014, a degenerat în confruntări de stradă violente cu forţele de ordine, în urma cărora au fost răniţi aproximativ 50 de ofiţeri.

La mitingul de anul trecut poliţia a arestat 17 dintre cei aproximativ 4.000 de manifestanţi, dar nu a putut să-i prindă pe cei care au aruncat cu pietre, sticle şi artificii în poliţişti.

Şeful poliţiei Wolfgang Albers a avertizat cu privire la eventuale violenţe încă de vineri, când a subliniat că nu vrea o “duminică dificilă” la Koln. “Vă pot înţelege protestul foarte bine, dar trebuie să rămână paşnic”, i-a îndemnat el pe contramanifestanţi.

Aproximativ patru milioane de musulmani locuiau în Germania în 2008, potrivit ultimelor date oferite de către Conferinţa Islamică Germană, reprezentând 4-5% din populaţia ţării.

articol preluat de pe: http://www.mediafax.ro/

(Sebastian Rusu) Mitingul din PMAN de la Chişinău, confiscat de politicienii aflaţi în solda Kremlinului

Igor Dodon şi Renato Usatîi, politicienii moldoveni putinişti, au preluat protestul antiguvernamental iniţiat de Platforma DA în urmă cu trei săptămâni
foto: Alexandru Tarlev – adevarul.ro
articol: Sebastian Rusu – adevarul.ro

Sebastian Rusu - foto: adevarul.ro

Sebastian Rusu – foto: adevarul.ro

Pentru alianţa AIE -3 care asigură în acest moment guvernarea la Chişinău se anunţă vremuri tulburi pentru că prin parazitarea mitingului DA din PMAN de către forţele politice aflate în orbita Kremlinului (PSRM şi respectiv Partidul Nostru – n.r.), coloana a cincea putinistă va căuta să împingă lucrurile spre alegeri anticipate.

În momentul de faţă, Dodon şi Usatâi îşi fac PR politic în PMAN (Piaţa Marii Adunări Naţionale- n.r.) şi totodată agită vocile străzii de la Chişinău spre o destabilizare atent gândită care să scoată Moldova de pe orbita UE-NATO şi să o îndrepte către proiectul geopolitic putinist: Uniunea Euro-Asiatică. Momentul ales de cei doi lideri pro-putinişti de la Chişinău nu este întâmplător întrucât la Chişinău se află misiunea FMI care pregăteşte evaluările finale pentru acordarea unui nou împrumut Republicii Moldova, vital pentru salvarea de la faliment a economiei ţării, într-un moment dificil. Din nou, liderii AIE 3: Filat, Ghimpu şi Lupu par a fi rupţi de realitate şi lipsa dialogului cu vocile străzii adunate la început în PMAN a dus firesc la complicarea lucrurilor spre o dezordine generalizată.

„Doar demisia lui Timofti ne-ar putea oferi alegeri anticipate. Dacă nu va vrea de bunăvoie, o va face de nevoie. Dacă preşedintele nu-şi dă demisia până la sfârşitul săptămânii viitoare, vom trece la planul B”,

a declarat Renato Usatîi, liderul ”Partidul Nostru”, potrivit today.md, duminică, la mitingul paralel organizat împreună cu liderul PSRM, Igor Dodon. În fond, mesajul forţelor pro-putiniste de la Chişinău este clar, scurt şi concis: alegeri anticipate şi acapararea puterii în stat prin orice mijloace.

Deşi ar putea părea doar un simplu exerciţiu de PR politic şi electoral, declaraţia lui Renato Usatâi explică pe scurt cerinţele Kremlinului. Pe de altă parte, instituţiile statului moldovean şi politicienii pro-europeni sunt obligaţi prin natura lucrurilor din teren să treacă un test al maturităţii politice şi printr-un dialog susţinut, urmat de un set de măsuri urgent să evite o posibilă revolt a străzii orchestrată de către forţele pro-putiniste. La rândul său, preşedintele PSRM, Igor Dodon, a declarat, duminică, la mitingul de lîngă Parlamentul de la Chişinău  că „manifestanţii reprezintă pături largi ale populaţiei” şi nu se poate vorbi că acţiunile de protest organizate de socialişti şi Partidul Nostru au un caracter „local, îngust”, potrivit NOI.md. Potrivit acestuia, Republica Moldova este obligată să scape de oligarhi şi de politicienii care au distrus valorile creştine.

„Astăzi sîntem zeci de mii de cetăţeni liberi ai Republicii Moldova. Noi am pus începutul sfîrşitului erei oligarhilor în Moldova. Vă asigur că vom lupta pînă la urmă. Actuala putere distruge valorile noastre creştine, ei nu au nimic sfînt. Acum trei zile noi am instalat corturi şi vom rămîne aici pînă nu vom obţine victorie”,

a adăugat preşedintele PSRM.  De asemenea, în logica lui Dodon şi a lui Usatâi se impune demisia procurorului general, a preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, a directorului CNA, a preşedinţilor CNI şi CEC. De asemenea, aceştia au mai  solicitat înlăturarea din funcţie a lui Mircea Surdu, directorul Moldova 1, şi eliberarea ”tuturor deţinuţilor politici arestaţi în timpul acţiunii de proteste paşnice de pe 6 septembrie 2015”. De asemenea, în cea de-a doua etapă, Dodon şi Usatâi i-au în calcul demisia lui Nicolae Timofti, a cabinetului Streleţ şi alegerea preşedintelui prin vot direct.

Cititi mai mult: adev.ro/nve140

Wilders a atras mai puţin de 10.000 de susţinători germani antiislam la mitingul Pegida

foto – www.dw.de
articol – Valentin Vidu – Mediafax

Politicianul olandez Geert Wilders a atras între 7.000 şi 10.000 de susţinători germani antiislam ai grupării Pegida la mitingul organizat luni seara la Dresda, cu mult mai puţin decât cei 30.000 de participanţi aşteptaţi de organizatori.


foto - mediafax.ro

În discursul pe care l-a susţinut, Wilders i-a numit pe susţinătorii Pegida “patrioţi curajoşi” în lupta “împotriva islamizării Occidentului”, relatează site-ul DutchNews.nl.

El a comparat mitingul de luni cu scenele de acum 26 de ani, când zeci de mii de persoane au ieşit pe străzile oraşului german pentru a protesta faţă de dictatura comunistă.

Organizatorii sperau ca prezenţa extremistului de dreapta olandez să atragă o mulţime mai importantă. Aproximativ 25.000 de persoane au participat la primul miting organizat de Pegida, însă numărul acestora este în continuă scădere de atunci.

Ministrul german pentru Integrare Aydan Ozoguz a declarat anterior că, invitându-l pe Wilders, mişcarea antiislam şi-a arătat adevărata faţă extremistă.

“Oricine mărşăluieşte sub steagul lor se alătură unei mişcări deschise de extremă-dreapta”, a declarat Ozoguz pentru Welt, citat de The Guardian.

Wilders este acuzat de incitare la ură şi discriminare în Olanda. Formaţiunea sa xenofobă şi antieuropeană, Partij voor de Vrijheid (Partidul Libertăţii, PVV, de extremă dreapta), şi-a pierdut, de asemenea, susţinerea de care se bucura anterior, în alegerile locale, provinciale şi europene.

Potrivit televiziunii germane, aproximativ 3.000 de demonstranţi anti-Pegida au luat parte la o contramanifestaţie faţă de cea la care a fost invitat Wilders, cele două mitinguri fiind ţinute la distanţă de un important dipozitiv de poliţie, în baza unei hotărâri judecătoreşti.

articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/

România, comparată la un miting din Budapesta cu “Statul Islamic al Uniunii Europene”

foto si articol – mediafax.ro

Aproximativ 500 de persoane care au participat marţi, în Piaţa Eroilor din Budapesta, la un miting de comemorare execuţiei unor martiri secui la 10 martie 1854, au adoptat o petiţie prin care îi cer lui Victor Ponta să demareze negocieri cu privire la statutul Ţinutului Secuiesc.

Participanţii la miting au protestat, totodată, faţă de interdicţia impusă primarului din Târgu Mureş de a organiza un eveniment similar în oraşul românesc.

Arpad Gyorgy-Mozes, liderul Societăţii pentru Ţinutul Secuiesc, a declarat la domonstraţie că secuilor din România li s-a interzis dreptul la liberă exprimare.

El a denunţat o încercare din partea autorităţilor române de a distruge moştenirea arhitectonică a secuilor.

Liderul maghiar a declarat că România este Statul Islamic al Uniunii Europene.

“România este Statul Islamic al Uniunii Europene în secolul XXI”, a apreciat Arpad Gyorgy-Mozes.

El a apreciat că autorităţile române “decapitează” săptămânal drepturile la liberă întrunire, de exprimare şi la “identitate naţională” a maghiarilor din România.

articol preluat de pe http://m.mediafax.ro/

Harghita: Circa 2.000 de maghiari la un miting pentru crearea “regiunii Ţinutul Secuiesc”

foto si articol – mediafax.ro

Aproape 2.000 de etnici maghiari din Harghita au cerut, marţi, la Miercurea Ciuc, crearea regiunii administrative şi de “dezvoltare de sine stătătoare Ţinutul Secuiesc” şi au solicitat autorităţilor române să “înceteze de îndată” acţiunile împotriva simbolurilor secuieşti.

Peste 1.500 de etnici maghiari au participat, marţi seară, în faţa Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc, la o manifestaţie “pentru autodeterminarea Ţinutului Secuiesc”, în timp ce în municipiul Gheorgheni peste 400 de persoane au manifestat pentru “autonomie şi regionalizare”.

Mitingul de la Miercurea Ciuc a început la ora 17.30, cu intonarea imnului Ungariei, după care a fost citită o petiţie adresată Guvernului şi Parlamentului României, precum şi, “spre ştiinţă”, preşedintelui Klaus Johannis.

În petiţie se solicită, printre altele, ca în cursul planificatei reorganizări teritoriale “să se creeze regiunea administrativă şi de dezvoltare de sine stătătoare, cu competenţe specifice, denumită Ţinutul Secuiesc, în conformitate cu proiectul de lege elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc”, iar “autorităţile române să înceteze de îndată acţiunile împotriva simbolurilor secuieşti, hărţuirea şi ameninţarea persoanelor şi instituţiilor care le folosesc”.

În timpul protestului, manifestanţii cu drapele secuieşti şi ale Ungariei în mâini au strigat “Vrem autonomie”, iar un drapel al Ungariei de mari dimensiuni, peste care a fost aşezat un drapel secuiesc, a fost desfăşurat pe treptele din faţa Palatului Administrativ.

O delegaţie a organizatorilor a vrut să depună petiţia adresată autorităţilor centrale la Prefectură, însă nu a avut cine să preia documentul.

La trecerea delegaţiei pe lângă marele drapel al Ungariei au fost eliberaţi porumbei albi, după care a fost intonat imnul secuiesc.

Preşedintele organizaţiei de tineret “MINTA” a Partidului Popular al Maghiarilor (PPMT) din Transilvania, consilierul local Toke Ervin, a declarat presei că maghiarii din România vor “aceeaşi autodeterminare pe care o au celelalte minorităţi din Europa”, întrucât maghiarii sunt “maturi” şi îşi pot decide singuri soarta.

“Noi vrem ca Ţinutul Secuiesc să fie separat, cu un mini-parlament la Târgu Mureş sau în Cluj-Napoca, nu este foarte important unde, vrem autonomie. Noi spunem că oamenii din Transilvania sau din secuime sunt maturi, pot spune de ce au nevoie, nu trebuie decise toate lucrurile la Bucureşti. Lângă limba română, să fie oficială şi limba maghiară şi, dacă germanii vor, şi germana în sudul Transilvaniei”, a declarat Toke.

În municipiul Gheorgheni, Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) a organizat, tot de la ora 17.30, în faţa Casei de Cultură, un “miting pentru autonomie şi regionalizare şi de protest faţă de actualul plan de reformă administrativă a României”, la care au participat peste 400 de etnici maghiari.

Vicepreşedintele CNS – Scaunul Gheorgheni Arus Zsolt a reclamat că Parlamentul şi Guvernul “continuă” procesul de reformă administrativ-teritorială a României, ignorând solicitările în scris ale CNS privind demararea tratativelor cu autorităţile locale din aşa-zisul Ţinut Secuiesc.

El i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis că maghiarii nu aşteaptă favoruri, “numai să îşi respecte şi dânsul preprogativele de mediator între stat şi societate”.

Şi la Firtănuş, un sat aparţinând comunei Avrămeşti din bazinul Odorhei, aproximativ o sută de localnici au luat parte, marţi, de la ora 16.00, în curtea bisericii din localitate, la o manifestare comemorativă organizată în cadrul Zilei Libertăţii Secuieşti.

Manifestările de protest din judeţul Harghita au fost organizate de CNS, la acestea luând parte şi membri ai Partidului Civic Maghiar, Partidului Popular Maghiar din Transilvania şi Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania.

Protestele din Harghita au fost organizate după ce autorităţile de la Târgu Mureş au interzis mitingul organizat de CNS în cadrul Zilei Libertăţii Secuieşti, primăria autorizând, în 10 martie, doar manifestarea comemorativă de la Monumentul Secuilor Martiri, dar nu şi marşul de pe străzile oraşului.

Consiliul Naţional Secuiesc a declarat, în 2013, data de 10 martie drept Ziua Libertăţii Secuieşti. În această zi, în 1854, au fost executaţi de autorităţile habsburgice trei lideri ai mişcării de independenţă a secuilor.

articol preluat de pe http://m.mediafax.ro/

Mitingul opoziţiei de la Moscova va fi înlocuit duminică de un marş funerar

de Iuliana Enache – Mediafax

Mitingurile opoziţiei ruse din afara capitalei vor avea loc aşa cum s-a stabilit, însă cel de la Moscova va fi înlocuit cu un marş funerar în memoria lui Boris Nemţov, asasinat în noaptea de vineri spre sâmbătă, a anunţat copreşedintele partidului RPR-PARNAS, Mihail Kasianov, citat de Sputnik.

“În legătură cu uciderea (lui Nemţov), marşul din Mariino a fost anulat, un marş funerar va avea loc în centrul Moscovei la 1 martie … În regiuni, mitingurile şi marşurile primăverii vor fi organizate conform programului stabilit anterior”, a declarat Kasianov.

“Cei care vor să aducă un omagiu memoriei lui Boris vor putea să facă acest lucru mâine pe podul (peste Zamoskvoreţkii)”, a declarat Kasianov.

Marşul pentru comemorarea lui Nemţov a fost autorizat de primăria Moscovei, a scris pe Twitter opozantul Leonid Volkov, relatează Russia Today. El a declarat că marşul va pleca de la staţia de metrou Kitai-Gorod către podul Bolşoi Moskvoreţki, unde a fost asasinat politicianul.

Potrivit Ministerului rus de Interne, Nemţov a fost ucis vineri, la ora 23.40 (22.40 ora României), în timp ce se plimba cu o femeie de origine ucraineană pe podul peste râul Zamoskvoreţkii din centrul Moscovei.

Contactat de RIA Novosti în cursul nopţii, Kasianov a declarat că nu ştie care sunt motivele pentru care a fost ucis Nemţov, dar a subliniat că cei responsabili trebuie să plătească.

Partidul RPR-PARNAS, din care făcea parte opozantul, a organizat o reuniune de urgenţă sâmbătă noaptea, după asasinarea acestuia. La reuniune a participat şi Ilia Iaşin, membru al partidului şi una dintre primele persoane ajunse la locul crimei.

articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/

Ploieşti – Miting pentru susţinerea echipei de fotbal FC Petrolul – video

Foto: (c) Anamaria TOMA/ AGERPRES FOTO
AGERPRES/(AS — autor: Anamaria Toma; editor: Mircea Lazaroniu)

Peste o mie de suporteri ai echipei de fotbal FC Petrolul Ploiești participă vineri seară în centrul municipiului Ploiești la un miting de susținere a acestei formații, în condițiile în care conducerea clubului este cercetată în arest preventiv pentru evaziune fiscală și spălare de bani.

Manifestanții au scandat împotriva conducerii clubului, dar și lozinci de susținere a echipei, membrii galeriei cântând părți din imnul Petrolului, pe un fundal de sunet de tobe.

Manifestanții au afișat două bannere de dimensiuni mari pe care sunt inscripționate mesajele “Petrolul nu moare niciodată”, “Suporteri de carton, azi vi se vede adevărată față. Voi în fotoliu la căldură, noi cu Petrolul aici pe viață”.

De asemenea, aceștia afișează steaguri în culorile grupării, steaguri cu un cap de lup care este simbolul clubului, dar și steaguri albe cu mesaje precum “Petrolul suntem noi”, “Uniți pentru Petrolul” și “Petrolul nu moare”.

Octav Preda, unul dintre reprezentanții suporterilor în relația cu FC Petrolul Ploiești, a declarat că manifestarea este menită să atragă atenția faptului că echipa are nevoie de susținere, iar autoritățile trebuie să găsească soluții având în vedere situația dificilă a acesteia.

Protestul este autorizat să dureze până la 18,30, manifestanții fiind supravegheați de jandarmi și poliție.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/

Miting de protest la Budapesta faţă de vizita lui Vladimir Putin: “Putin, Niet! Europe, Yes!”

de Mihai Draghici – Mediafax

Sute de oameni au participat, luni seară, la un miting de protest, în centrul Budapestei, faţă de vizita în Ungaria, programată marţi, a preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, relatează MTI.

În cursul mitingului protestatarii au denunţat şi politicile premierului ungar Viktor Orban.

Protestele au avut loc în zona Rakoczi, în apropierea Gării Keleti din Budapesta.

“Putin, Niet! Europe, Yes!”, au scandat manifestanţii.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, este aşteptat marţi la Budapesta, în cursul unei vizite oficiale.

articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/

Cel puțin 15.000 de manifestanți la Atena, în sprijinul guvernului Tsipras

articol – AGERPRES/( AS — autor: Violeta Gheorghe, editor: Ionuț Mareș)

Cel puțin 15.000 de persoane s-au adunat miercuri seara la Atena pentru a cere un ‘suflu de demnitate’ pentru Grecia, relatează AFP.

La Salonic (nord) s-au reunit peste 5.000 de persoane, în timp ce alte manifestații au loc în mai multe orașe din țară. Expresia ‘Un suflu de demnitate’, vehiculată de mai multe zile pe rețele de socializare, și-a găsit ecoul în numeroase slogane afișate în Piața Parlamentului: ‘Stop austerității’, ‘Nici un pas înapoi’, ‘Dați o șansă Greciei’, ‘Respect’.

‘Suntem aici pentru a susține guvernul în negocieri, nu am votat Syriza. Este timpul să se restabilească dreptatea’, a explicat unul dintre manifestanți, Thanassis Goumasis, 48 ani.

Aceasta este a doua manifestație într-o săptămână organizată în favoarea guvernului prin rețeaua de socializare Facebook. Șapte greci din 10, potrivit unor sondaje publicate marți, consideră pozitivi primii pași ai noului guvern.

Premierul grec Alexis Tsipras a declarat marți seară că nu va solicita extinderea planului de ajutor financiar al țării sale, în ciuda presiunilor Berlinului.

imageResize (2)
Foto: (c) Yannis Behrakis / REUTERS

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/

Miting de amploare la Atena, discutii cruciale la Bruxelles: Europa nu ne poate santaja!

ziare.com

Mii de greci s-au adunat, miercuri dupa-amiaza, in centrul Atenei, unde are loc un amplu miting de sustinere a noului Guvern elen, ai carui reprezentanti poarta discutii cruciale la aceasta ora, la Bruxelles, pentru reducerea masurilor de austeritate impuse Greciei.

Aproximativ 4.000 de persoane se afla in fata Parlamentului grec, relateaza Enikos.gr.

Mitingul a fost organizat de activistii pro-guvernamentali, ca un gest de sustinere a ministrului grec de Externe, care negociaza cu creditorii internationali, Uniunea Europeana si FMI, conditiile unui nou acord de asistenta financiara.

Organizatorii sustin ca scopul protestelor este de a denunta “santajul european”. Asadar, “Nu ne pot santaja!” este sloganul scandat de miile de participanti la miting.

Manifestatia din Atena are loc in contextul in care, miercuri, la Bruxelles, se desfasoara o intalnire de urgenta, la care participa liderii greci, alaturi de ministrii de Finante din zona euro si creditorii internationali, pentru a discuta situatia datoriilor statului elen.

Acordul de asistenta financiara actual, incheiat de Grecia cu FMI si UE, expira pe data de 28 februarie, iar oficialii eleni au spus ca, daca nu se ajunge la o intelegere, vor cauta ajutor in alta parte, cum ar fi Rusia sau China.

Care e miza

Grecia cauta o noua linie de finantare, in contextul in care Atena vrea sa convinga creditorii sa accepte o reducere a masurilor de austeritate si sa renegocieze intelegerea privind restructurarea datoriei de 240 de miliarde de euro.

Uniunea Europeana a avertizat noul guvern elen sa isi revizuiasca ideile, daca vrea sa obtina un nou imprumut pentru urmatoarele sase luni, iar reactia premierului grec Alexis Tsipras a fost: “De vreme ce ii avem pe oameni de partea noastra, nimeni nu ne poate santaja cu nimic!”.

articol preluat de pe http://www.ziare.com/