Demonstratia din 28 ianuarie 1990 si, apoi, ziua de 29 ianuarie 1990, in Palatul Victoria: – foto (c) Emilian Savescu

foto preluat de pe www.ziaristionline.ro
articole preluate de pe ro.wikipedia.orgș adevarul.ro; jurnalul.ro

 

Primul protest anti FSN, contramanifestaţia si prima mineriadă (28 – 29 ianuarie 1990)

Sub numele de Mineriada din ianuarie 1990 sunt cunoscute evenimentele care au avut loc în perioada 28-29 ianuarie 1990, în București.

Ca urmare a anunțului făcut de Frontul Salvării Naționale de 23 ianuarie 1990 că va candida la alegerile generale din 20 mai, ca partid politic, partidele istorice au organizat primul mare miting de după Revoluție în București.

În cursul lunii ianuarie, deţinătorii puterii şi partidele apărute între timp se întâlniseră în câteva rânduri.

S-a discutat cum ar fi mai bine să fie conduse afacerile curente ale statului până la desemnarea unei puteri legitimate de votul popular: să conducă în continuare Frontul sau să-şi trimită şi partidele nou-apărute reprezentanţi, şi dacă da, câţi, cum să se cheme structura de conducere, ce atribuţii să aibă şi altele asemenea.

În cursul negocierilor, liderii partidelor numite istorice au înţeles că Ion Iliescu şi Frontul Salvării Naţionale nu intenţionează să participe la alegeri şi s-au declarat surprinşi de anunţul că Frontul va participa la alegeri.

Anunţul a stârnit reacţia PNŢCD, PNL şi PSD.

A doua zi, cele trei partide au emis un comunicat, criticând decizia. FSN reprezintă o formulă de tranziţie, menită să conducă ţara doar până la alegeri, au spus Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu şi Sergiu Cunescu.

Nu poţi fi şi jucător, şi arbitru, adică şi să participi la alegeri, să le şi organizezi, s-a mai spus.

Frontul trebuie să renunţe la monopolul puterii şi să accepte crearea unei structuri în care să intre toate partidele.

A fost o confuzie, a declarat Ion Iliescu şi atunci, şi mai târziu. Joi, 25 ianuarie, Iliescu a mers la Televiziune şi s-a adresat poporului.

“Niciodată, conducerea FSN nu a afirmat că nu va participa la alegeri, a spus Ion Iliescu în discursul televizat, reluat şi de presa scrisă.

Am întârziat să dezbatem în Consiliu această problemă, întrucât nu problemele campaniei electorale ne-au preocupat în această perioadă, ci probleme mult mai presante ale vieţii noastre economice şi sociale.”

“Am aşteptat la 24, 25, 26 ianuarie, a povestit Corneliu Coposu în dialogul cu Vartan Arachelian, trei zile la rând, ca reprezentanţii puterii politice să apară la televizor şi să anunţe că, având în vedere schimbarea lor de atitudine şi dorinţa de a intra în competiţie cu partidele politice, ei renunţă la monopolul puterii politice, urmând să se găsească un sistem provizoriu de exercitare a acestor puteri.

Nu s-a respectat acest angajament.

Am urgentat prin repetate chemări telefonice.

Cea din urmă, chiar din 26, cu avertismentul că, dacă nu se vor pune în practică şi nu se va executa angajamentul care trebuie luat, noi vom reclama, printr-o manifesaţie de stradă, îndeplinirea acestui angajament.

Întrucât nu s-a respectat promisiunea, am anunţat într-un mod absolut regulamentar, prin Primărie şi prin organele de Poliţie, intenţia noastră de a face o manifestaţie în ziua de duminică, 28 ianuarie, lucru ce nu ne-a fost refuzat.”

Scopul mitingului PNŢCD, a mai spus Corneliu Coposu, era “să forţăm abandonul monopolului puterilor politice care era deţinut de guvernanţii provizorii.”

sursă: jurnalul.ro

Corneliu Coposu era ferm convins de faptul că Frontul Salvării Naţionale al lui Ion Iliescu va candida pentru alegerile din mai 1990.

„O să vedeţi că tot ceea ce fac Iliescu, Roman şi Brucan e doar o mascaradă“.

Îl ştia pe Silviu Brucan, era cel care, în 1945, în ziarul „Scânteia“ i-a cerut condamnarea la moarte.

La 23 ianuarie 1990, Ion Iliescu, preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, a anunţat că, la alegerile ce vor urma, de pe 20 mai 1990, formaţiunea politică se va prezenta în alegeri, exact ceea ce bănuia Corneliu Coposu.

În aceeași zi, Ion Andrei Gherasim, secretarul seniorului Corneliu Coposu a făcut o cerere scrisă în numele celor trei partide, care mai apoi a fost bătută la maşină de secretara preşedintelui, pe care a depus-o la Primăria Bucureşti pentru a obţine aprobare pentru realizarea unui miting la data de 28 ianuarie 1990.

„Este important de menționat acest lucru, deoarece în decursul ultimilor 34 de ani, fostul președinte al FSN, fostul prim-ministru din acea vreme, actualmente inculpați, precum și alți membri ai puterii de atunci au vehiculat ideea că «atunci s-ar fi încercat o lovitură de stat»“, spune Ion Andrei Gherasim.

 

Duminică, 28 ianuarie, şi a doua zi, un amestec pestriţ de muncitori, gospodine şi intelectuali, pensionari respectabili şi elevi de liceu fugiţi de-acasă s-a revărsat pe străzi.

Duminică la prânz, susţinătorii ţărăniştilor s-au adunat la Universitate şi în faţa sediului Partidului din Bulevardul Republicii nr. 34.

În Strada Banu Manta din apropiere de Piaţa Victoriei s-au adunat simpatizanţii Frontului, în frunte cu Dan Iosif.

Cum, necum, prin zvonuri circulând de la om la om alimentând suspiciunile reciproce, cele două mulţimi s-au pus în mişcare şi s-au întâlnit în Piaţa Victoriei.

După prânz, Ion Iliescu, Petre Roman, Cazimir Ionescu, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Liviu Petrina, Sergiu Cunescu, Călin Popescu Tăriceanu, Dinu Patriciu s-au întâlnit pentru noi discuţii. PNŢCD, PNL şi PSD solicitaseră o audienţă.

În acest timp, mulţimea aştepta şi scanda, iar televiziunea transmitea evenimentele.

În cursul după-amiezii au mai sosit şi alţii.

Cineva a spart geamurile intrării dinspre stânga a Palatului Victoria.

Către ora 18:00, liderii au ieşit să vorbească mulţimii. Corneliu Coposu a cerut simpatizanţilor PNŢ să se retragă în linişte.

cititi mai mult pe jurnalul.ro

 

Manifestație deturnată: „Noi muncim, nu gândim“

Manifestaţia anti-FSN pentru alegeri libere şi corecte a fost deturnată de cei care deţineau puterea la acea vreme, fiind aduşi în piaţă oameni înarmaţi cu răngi, topoare şi mergându-se până acolo încât vocile puterii au cerut condamnarea la moarte a celor care subminau noua ordine politică.

La ora 22.00, piaţa era plină de oameni înarmaţi cu răngi şi topoare, care strigau: „Moarte intelectualilor!“, „Moarte lui Coposu!“, „Noi muncim, nu gândim“, „Liberali şi ţărănişti, puneţi mâna şi munciţi!“.

În noaptea de 28 spre 29 ianuarie 1990, pe lângă muncitorii de la IMGB şi poporul care a fost minţit şi scos în stradă pentru contramanifestaţie, se aflau şi mineri.

„În Gara de Nord au ajuns cred că unul-două trenuri în care erau mineri de la Târgu Jiu, de la Rovinari. Practic, a fost prima mineriadă. Cum mi-am dat seama că erau mineri? Printre cei care huiduiau în faţa sediului PNŢ la 28 ianuarie, în fiecare parte a pieţei erau câţiva care aveau şi căşti de miner“, dezvăluie Ion Andrei Gherasim.

 

 

Televiziunea Română nu a transmis imagini de la miting

Televiziunea Română, care intrase sub totalul control politic al puterii, a refuzat să transmită imagini de la manifestaţia anti-FSN din Piaţa Victoriei pe motiv că era ceaţă.

Însă, pe fondul manifestaţiei de stradă, Ion Iliescu a acceptat să negocieze.

Discuţiile s-au purtat în sala de şedinţe a Guvernului.

„De-o parte a mesei erau Ion Iliescu, Petre Roman, iar în spatele lor se plimbau Dan Iosif, Ion Cârciumaru şi Cazimir Ionescu.

De cealaltă parte a mesei erau Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Călin Popescu-Tăriceanu, Dinu Patriciu, Sergiu Cunescu, Dudu Ionescu, Ion Raţiu, Liviu Petrina, Iftene Pop, Gavrilă Copil, Avramescu de la PSDR şi lângă el eram eu.

În timpul discuţiilor, pe uşă se tot intra şi ieşea.

M-am uitat să văd cine este în cealaltă cameră, fiind plasat în partea stângă a mesei rotunde, aproape de cei de la FSN, şi l-am văzut pe Silviu Brucan, care probabil că le dădea indicaţii.

Din această perioadă a rămas expresia celebră a lui Ion Iliescu, care s-a adresat Seniorului folosind un limbaj suburban:

«Dar nu ne puneţi sula-n coaste, dom’le Coposu cu propuneri pe care să le acceptăm necondiţionat!»“, îşi aminteşte Ion Andrei Gherasim.

 

Prima mineriadă

După manifestația din 28 ianuarie organizată de partidele istorice (PNL și PNȚCD) și alte organizații civice, Ion Iliescu și susținătorii săi au organizat o contramanifestație cu scopul de a manipula muncitorii și minerii împotriva partidelor democratice.

În acest scop au fost mobilizați muncitori, din Valea Jiului au fost aduși la București circa 5.000 de mineri, cu scopul de a „restabili ordinea”.

Lor li s-au adăugat grupuri venite și din alte colțuri ale țării.

Au fost semnalate incidente violente între mineri din Valea Jiului și locuitori ai Capitalei, iar ortacii, sub coordonarea forțelor de ordine și a liderilor FSN au organizat raiduri, percheziții și rețineri ilegale la sediile unor partide istorice și organizații care erau împotriva candidaturii FSN la alegeri.

În urma evenimentelor din acele zile și sub presiunea străzii, Ion Iliescu a fost forțat sa constituie Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, în care 50% din locuri erau pentru FSN, iar 50% au fost date partidelor politice reînființate sau nou apărute după

 

A doua zi, luni, 29 ianuarie, susţinătorilor bucureşteni ai Frontului li s-au adăugat oameni veniţi din Iaşi, Fălticeni, Constanţa, Medgidia, Năvodari, Călăraşi, Piteşti, Ploieşti, Giurgiu, Alba, Făgăraş, Braşov, Maramureş, Bacău. Cine-i chemase?!

“Părerea mea este că aceşti domni care până acum au trăit la Paris sau în alte locuri, fără să cunoască ce am îndurat noi, simplifică lucrurile, spunea Nicu Mladin, un muncitor din Brăila, ajuns la Bucureşti, reporterului trimis de ziarul Tineretul liber. Cred oare, dânşii, că dacă noi am urât ceauşismul şi l-am răsturnat, vrem acum imediat să privatizăm întreprinderile şi să rămânem la cheremul unor investitori străini? Nu vrem să ne vindem ţara, nu vrem să muncim la patroni. Pentru asta suntem alături de Frontul Salvării Naţionale!”

“Aseară am văzut la televizor imagini din această piaţă, se confesa unui ziarist de la Adevărul şi Marian Gârziu, elev la Liceul Industrail nr. 9 ­ Constanţa. Împreună cu alţi peste 200 de colegi ne-am urcat în tren şi a venit aici. Nu vrem să se mai întâmple ce s-a întâmplat, cerându-i-se domnului Iliescu să demisioneze. Noi nu ne-am vândut ţara. Părinţii ne-au învăţat că EA nu are preţ, că nimeni n-are dreptul s-o scoată la mezat.”

Provincialii s-au amestecat rapid cu bucureştenii. S-au întâlnit în mai multe puncte din Bucureşti: la Televiziune, în faţa sediului PNŢ din Bulevardul Republicii şi al PNL de pe Magheru. “Cine e cu Frontul să coboare la «Ştefan cel Mare»”, li s-a anunţat călătorilor cu metroul.

La ora prânzului, în Piaţa Victoriei erau câteva sute de mii de oameni, după aprecierile reporterilor de atunci.

 

Câţiva au destănuit reporterilor de teren ai ziarului Adevărul ce i-a mânat afară din case.

“Eu mi-am lăsat mâncarea pe foc, protesta o gospodină. Le-am adunat şi pe vecinele astea. Mergem să apărăm Frontul!”

“Am ieşit la demonstraţie nu numai pentru că domnii istorici ne-au stricat duminica, spunea Stana Neacşu, muncitoare la Chimica Dudeşti. Asta mai treacă-meargă, am fi închis televizoarele şi gata, dacă ştiam. Dar după câte am văzut, ei vor să ne strice şi multe, multe alte zile. Să fim serioşi, domnilor. Lăsaţi Frontul să lucreze pentru refacerea ţării.”

“Mărturisesc că este pentru prima oară în viaţa mea când particip la o demonstraţie fără să ducă cineva «muncă de lămurire» cu mine, se confesa şi Ana Caleiu, pensionară. De ce am venit? Pentru că m-au scos şi pe mine din sărite pretenţiile acestor domni care spun, nici mai mult, nici mai puţin, că ei «sunt poporul». Care popor, mă rog?”

Poporul indignat scanda

“Iliescu nu ceda, ţara te va apăra! Iliescu nu ceda, noi suntem de partea ta!”,

“Ei au emigrat, noi am rezistat! Liberali şi ţărănişti, puneţi mâna şi munciţi!”,

“Nu vrem partide de fosile!”,

“Nu partide cu dolari, sunt doar nişte bişniţari!”,

“Afară cu vânzătorii de ţară!”,

“Frontul este poporul!”,

“În ziua de 22, Iliescu-a fost cu noi!”,

“Câmpeanu la azil, Coposu la cimitir!”,

“Ţărănişti în blugi şi geacă, care n-au văzut o vacă!”

cititi mai mult pe jurnalul.ro

 

Victime

În urma incidentelor cu forțele de ordine, dar și cu muncitorii și revoluționarii aduși la contramanifestație de liderii Frontului Salvării Naționale, câțiva zeci de manifestanți au fost răniți.

S-au făcut și rețineri dintre cei care au participat la miting.

Minerii sosiți în București, în 29 ianuarie 1990 au participat, împreună cu forțele de ordine și lideri FSN la percheziții și arestări ilegale la sediile unor partide și organizații civice aflate în opoziție cu cei care preluaseră puterea după căderea lui Nicolae Ceaușescu.

Corneliu Coposu, liderul PNȚCD, a fost scos din sediul PNȚCD chiar de primul ministru de la acea vreme, Petre Roman, și transportat cu o tanchetă pentru a fi salvat din calea susținătorilor FSN.

În mulţimea adunată pe străzile Capitalei au ajuns luni dimineaţă şi aproximativ cinci mii de mineri din Valea Jiului.

Aflaseră tot de la televizor că ţara e în primejdie.

Duminică seară s-au adunat în faţa Primăriei din Petroşani.

Aveau de ce să apere Frontul.

Cu câteva zile în urmă, la 19 ianuarie, reprezentanţii sindicali ai minerilor se întâlniseră cu Ion Iliescu, Petre Roman şi Nicolae Dicu, ministrul minelor.

În urma discuţiilor, li s-au satisfăcut mai multe revendicări: săptămâna de lucru de cinci zile, posturi de câte şase ore, salariu dublu pentru cine lucra în zilele de sărbători legale, de la 30 până la 36 de zile de concediu pentru lucrătorii din subteran, creşterea sporului pentru munca de noapte de la 15% la 25%, plata integrală a salariului pentru zilele de spitalizare cauzate de accidente de muncă, pensie de urmaş pentru soţiile celor decedaţi în accidente de muncă.

Luni dimineaţă, minerii de la Vulcan, Livezeni, Aninoasa, Paroşeni, Lupeni şi ale întreprinderi miniere din Valea Jiului s-au îndreptat spre gara din Petroşani.

La plecare au povestit ulterior unii dintre participanţi, li s-a spus să meargă liniştiţi, nu vor fi sancţionaţi pentru absenţa de la locul de muncă.

Plecarea fusese organizată de sindicat.

Cei cinci mii de oameni au încăput cu greu în cele 18 vagoane ale garniturii speciale puse la dispoziţie de CFR.

Mulţi au rămas pe dinafară.

Ca să facă faţă frigului, probabil, s-au aproviziont ceva licori, aveau să recunoască ulterior unii participanţi.

Reporteri i-a însoţit în drumul de la Petroşani la Bucureşti, opiniile consemnate au apărând în Tineretul liber.

“Părinţii şi bunicii noştri au cunoscut pe propria lor piele politica acestor partide”, mărturisea atunci Horia Botar, de la Mina Paroşeni, “politică la care nu vom adera, ne sunt suficiente tristele lor amintiri. Am muncit şi am trăit atâţia ani sub dictatură. Ne-am săturat să mai fim slugi, vrem o viaţă liberă, condusă de oameni care au muncit aici în toţi anii grelelor noastre încercări, oameni care ne cunosc şi pe care îi dorim. Am văzut la televizor câţiva dintre membrii PNŢCD şi credem că îşi mai aduc aminte de Lupeni 29, când au îndreptat armele spre piepturile minerilor şi-au înăbuşit în sânge grevele minerilor. Ce caută printre noi? Vor să mai ordone foc?”

“Frontul a trăit cu noi, a suferit cu noi, s-a născut în bătaia gloanţelor”, a consemnat reporterul şi opinia lui Mircea Comşa de la Mina Paroşeni. “Fugarii din perioada dictaturii vin astăzi şi se erijează în reprezentanţi ai întregului popor, ei nu merită să participe la alegeri în nici o calitate, ca alegători sau candidaţi. Unde au fost ei şi ce au făcut în ultimii ani? Să-şi prezinte biografiile! De ce nu şi-au asumat răspunderea preluării conducerii ţării, în momentul critic – 22 decembrie 1989 – şi în special răspunderea pentru soarta ţării? Nouă, minerilor, ne trebuia fapte şi nu promisiuni!”

“Ceea ce ne-a dat frontul în aceste zile de libertate a simţit întregul popor”, a spus şi Florea Viorel, miner, membru al Asociaţiei Tineretului Liber de la Vulcan. “Toată stima pentru membrii Frontului şi vom fi alături de el la alegeri.”

“Am înţeles că revoluţia înfăptuită de tineri a fost expresia voinţei întregului popor”, spunea Ştefan Czako, electrician, membru al Sindicatului Liber al Minei Paroşeni. “Nu am fost pe baricade, pentru că în Valea Jiului nu a fost necesar dar am fost la locurile noastre de muncă pentru că noi, ţara are nevoie mai mult ca oricând de cărbune, de energie. Vom munci şi mai cu spor şi dorim ca Frontul să fie lăsat în pace, să lucreze în linişte şi eficient, pentru a redresa economia ţării.”

“Din sărăcia noastră vom face chetă şi vom cumpăra bilete de întors tuturor domnilor care au sosit zilele astea în ţară şi vor să pună mâna pe putere”, se oferea Vasile Maramă, inginer la Mina Lupeni. “Îi rugăm să nu ne deranjeze, pentru că vrem să muncim, să dăm ţării cărbunele necesar. Dacă totuşi le vine greu să se despartă de noi, îi invităm să muncească împreună cu noi în mină, că doar, nu-i aşa, noi suntem poporul, zicea domnul Coposu sau un alt coleg de-al dumnealui duminică la televizor.”

De la Gara Băneasa, unii dintre mineri au fost transportaţi la sediul PNL, din Bulevardul Magheru, pe care ulterior l-au devastat.

Alte grupuri s-au dus direct în Piaţa Victoriei.

Au stat acolo câteva ore, apoi au făcut cale întoarsă spre gară, şi de acolo înapoi la Petroşani.

Aveau să revină peste nici o lună. Între timp, sub presiunea străzii, Ion Iliescu şi liderii partidelor de opoziţie se întâlniseră pentru noi discuţii.

De pe urma lor, peste câteva zile avea să se apară Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN).

cititi mai mult pe jurnalul.ro

 

Mărturii

Roxana Iordache: 29 IANUARIE 1990. ATUNCI S-A PRODUS PRIMA MINERIADĂ

articol preluat de pe roxanaiordache.wordpress.com

Scriam ieri că Seniorul Coposu a greşit fiindcă nu a dat lovitura de stat pe 28 ianuarie 1990, măcar să fi ştiut şi tembelul de Petre Roman de ce-l acuzase. Evident că junele „prim-ministru” ori n-avea proprietatea termenilor, ori făcea pe prostul, ca să fie crezut de prostimea intens manipulată prin TVR – foarte L. Atât de minus L încât nu putea transmite live, pentru că „era ceaţă”.

Corneliu Coposu, împreună cu liderii celorlalte partide istorice, putea prelua, pur şi simplu, puterea. Cei trei aveau la acea oră legitimitate. Spre deosebire de gaşca kaghebistă care dăduse lovitura de stat pe spatele revoluţiei furate. Pe sângele a aproape 1000 de morţi. Corneliu Coposu putea prelua puterea – evident, cu consimţământul Armatei, dar nu putea da o lovitură de stat, pentru simplul fapt că nu făcea parte din sistem.

SCOPUL REUNIUNII ŞI DETURNAREA LUI

De fapt, liderii partidelor istorice au cerut întâlnirea cu emanaţii lui Ilici ca să împiedice acomodarea populaţiei, prin intermediul TVR-L, cu o stare de fapt totalitară, pe care şi aşa marea majoritate o considerau normală, după tirania lui Ceauşescu. Partidele istorice au solicitat celor autointilulaţi „emanaţi ai revoluţiei” să nu transforme FSN în partid.

Aceasta, în condiţiile în care ideologul Brucan deja publicase, în „România liberă” de la sfârşitul anului 1989, manifestul „Fără isme şi fără partid”. Adică ideea partidului unic pseudoliberalizat prin existenţa mai multor „curente”. Era proiectul lor de perestroikişti retardaţi, de fapt, de cominternişti reşapaţi. De unde şi desfiinţarea diviziei anti-KGB a DSS.

Partidele istorice nu au obţinut decât „concesia” formării CPUN, din care urmau să facă parte şi reprezentanţi ai partidelor: trei istorice – PNŢ-CD, PNL şi PSDR -, FSN şi o mie de ciuperci FSN. Dacă nu se forma CPUN, CFSN era doar o mai mică Mare Adunare Naţională. Dar atât de tare i-a incomodat pe tovarăşi sula-n coaste, încât au dat prima mineriadă.

MANEVRELE LUPTEI DE CLASĂ

Mai precis, au incitat populaţia imbecilizată, prin intermediul televiziunii unice. Şi au făcut şi prima breşă între partidele istorice, pentru că PNL şi PSDR s-au retras de la ora 17:00, lăsând PNŢCD singur, ca să primească din plin impactul stigmatizării ca duşman al poporului. Şi după ce Corneliu Coposu calmase populaţia şi revenise la discuţii, transmisia TV s-a întrerupt.

Şi s-a reluat doar când Petre Roman a tras retorica loviturii de stat. S-a indus o stare de panică în rândurile populaţiei. Din acel moment, al sulei în coaste, populaţia a fost învăţată să urască partidele istorice, să se ridice la lupta de clasă. Propaganda comunistă funcţiona retroactiv. Reflexele pavloviene erau vii într-o populaţie moartă sub aspectul conştiinţei civice şi politice.

Au fost aduşi derbedei beţi în camioane, dirijaţi cu grijă. Şi dotaţi cu bâte şi lanţuri. Cei în vârstă ne povesteau că se întâmpla la fel ca la manifestaţia naţional-regalistă din 8 noiembrie 1945. Derbedeii au început să-i atace pe demonstranţii naţional-ţărănişti sau pur şi simplu anticomunişti din Piaţa Victoriei. Derbedeilor li s-au alăturat cei prezentaţi ca muncitori de la Griviţa Roşie, adunaţi în Banu Manta, la Primăria Sectorului 1 şi incitaţi, printre alţii, de Dan Iosif- fie iertat .

Şi: reţeta marxist-leninistă tipică. Lupta de clasă a fost prezentată ca autoapărare a clasei muncitoare în faţa elementelor declasate şi a rămăşiţelor burghezo-moşiereşti, care vin să fure averea întregului popor – subliminal se justifica, astfel şi detenţia politică. Se lansaseră deja minciunile mizerabile, de genul celei că Seniorul Coposu venea de la Paris, unde huzurise şi nu mâncase salam cu soia, în timp ce poporul murea de foame.

Toată furia a fost dirijată pe de o parte asupra cuplului Ceauşescu şi a câtorva membri ai CpEx, arestaţi şi purtaţi în procese parodice, şi pe de altă parte, asupra partidelor istorice. Populaţia nu trebuia să vadă cauza răului, sistemul comunist, ci doar efectele – cîţiva ţapi ispăşitori pentru relele regimului şi să ia de bună propaganda luptei de clasă. Populaţia era mituită cu mâncare din plin, după îndelunga penurie, şi încântată cu faptul că se băgau gaze la aragaz şi căldură în case, după frigul îndurat până atunci.

 

MINERIADA ÎMPOTRIVA TRADIŢIEI ISTORICE

Şi mai ales, populaţia era intoxicată prin intermediul TVR – vechii propagandişti îşi schimbaseră doar stăpânii. Acestea fiind condiţiile, în după-amiaza spre seara zilei de 28 ianuarie 1990, Petre Roman a ieşit la balcon şi a incitat populaţia – şi aşa isterizată – la violenţă. Pentru a se da, ulterior, vina pe partidele istorice, mai precis, PNŢCD. De atunci a prins glas refrenul: Coposu e de vină!

Deci TVR a difuzat propaganda ca la carte. Agresorii fesenişti au fost victimizaţi, iar victimele anticomuniste au fost culpabilizate. Şi asta, toată seara de 28 ianuarie, până noaptea târziu. Demonstranţii anticomunişti părăsiseră de mult Piaţa Victoriei, unde nu se mai aflau decât turmele aduse cu camioanele.

Starea de spirit – primar agresiv, vorba lui Marin Preda – era de aşa natură încât „masele” s-au adunat, ca şi de la sine, a doua zi, în 29 ianuarie, în faţa sediului PNŢCD din B-dul Carol, pe atunci, încă Republicii. Şi inconştienţii – dintre care unii, peste cinci ani, aveau să stea la coadă ca să ajungă la catafalc şi să-i aducă un omagiu Seniorului – se manifestau furibund împotriva ţărăniştilor, mai ales a lui Corneliu Coposu.

Astfel încât a venit Petre Roman ca „salvator” şi l-a luat în tab pe Corneliu Coposu, aşa cum fusese luat Ceauşescu pe drumul spre cazarma execuţiei. Pentru asta n-am să-i pot ierta niciodată pe Ion Iliescu şi Petre Roman. Poate doar dacă şi-ar cere iertare. Ceea ce oricum nu fac. Dimpotrivă, justifică şi acum agresiunea. Şi mint. De parcă noi am putea uita cum urla Roman de la balconul biroului prezidenţial al PNŢCD: „S-au demascat, singuri s-au demascat”. Ceea ce zisese şi cu o seară înainte, în Piaţa Victoriei.

Roman l-a minţit pe domnul Coposu că îl duce cu tabul la TVR, de unde să se poată adresa naţiunii. Şi multe ar fi de spus. Dar cu alte ocazii. Deocamdată, reamintesc faptul că valul de înscrieri în partidele istorice, mai ales în PNŢ, a fost curmat brutal, pentru că oamenii s-au speriat. Mai mulţi, inclusiv tineri, au venit zilele următoare şi extrem de stânjeniţi au anunţat că îşi retrag formularele de înscriere. Au şi mărturisit că din pricina fricii.