Articole

Timotei Cipariu (1805 – 1887)

Timotei Cipariu (1805 – 1887)

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Timotei Cipariu (n. 21 februarie 1805, Pănade, plasa Hususău, comitatul Târnava-Mică – d. 3 septembrie 1887, Blaj) a fost un erudit român transilvănean, revoluționar pașoptist, politician în Transilvania, cleric greco-catolic, membru fondator al Academiei Române, primul vicepreședinte, apoi președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, lingvist, istoric, teolog, pedagog și orientalist, „părintele filologiei române”, poliglot (cunoștea circa 15 limbi)

Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) a fost înființată la Sibiu între 23 octombrie - 4 noiembrie 1861, având un rol însemnat în emanciparea culturală și politică a românilor din Transilvania. Prima conducere a organizației a fost girată de președintele Andrei Șaguna, vicepreședintele Timotei Cipariu și secretarul George Bariț - in imagine, Palatul ASTRA de la Sibiu - foto: ro.wikipedia.org

Palatul ASTRA* de la Sibiu – foto: ro.wikipedia.org

 

Biografie

Și-a făcut toate studiile la Blaj, cele gimnaziale între (1816-1820), urmate de cele filosofice (1820-1822) și de cele teologice (1822-1825). Între 1825 și 1827 a fost profesor la Gimnaziul din Blaj. În 1828 devine profesor de filosofie, iar între 1834 și 1842 profesor de Dogmatică, apoi de Studii biblice la Seminar.

Între 1854 și 1875 a fost director al Gimnaziului și inspector al școlilor din oraș, iar între 1833 și 1866 a fost director al Tipografiei Diecezane. În 1827 a devenit preot, din 1842 fiind canonic, iar mai târziu prepozit capitular al Diecezei de Alba Iulia și Făgăraș.

Personalitate reprezentativă a culturii românești, cunoscător a numeroase limbi (greacă, latină, ebraică, arabă, siriacă, turcă, persană, spaniolă, italiană, germană, engleză, maghiară), Timotei Cipariu a fost posesorul uneia din cele mai bogate biblioteci particulare din Transilvania, prețioasă și prin raritățile ei. Aceste cărți i-au fost procurate în special de prietenul său din București, librarul Iosif Romanov, și de reprezentanții companiei acestuia la Constantinopol și la Cairo. În octombrie 1948, regimul comunist a impus, conform ordinului de la Moscova, asimilarea Bisericii Greco-catolice Romane în Biserica Ortodoxă, confiscând Biblioteca Cipariu (lăsată moștenire Mitropoliei Blajului) și trecând-o ilegal în inventarul Bibliotecii Filialei Cluj a Academiei Române. Timotei Cipariu a fost unul dintre pionierii ziaristicii românești din Transilvania prin periodicele înființate și conduse de el:

- Organul luminărei (1847, devenit, în 1848 Organul Națiunale), primul ziar românesc cu litere latine,
- Învățătorul poporului (1848),
- Archivu pentru filologie și istorie între 1867 și 1870 și în 1872 – prima revistă românească de filologie.

A colaborat la Foaia pentru minte, inimă și literatură din Brașov cu studii, eseuri, versuri și traduceri. A fost membru fondator și primul vicepreședinte (1861-1866), apoi președinte (1877-1887) al societății Astra. A fost membru al Societății Literare Române (1866), viitoarea Academie Română, fiind ales mai târziu vicepreședintele ei. A fost membru al Societății Germane de Orientalistică.

A publicat o foarte lungă serie de studii asupra limbii române și a gramaticii sale, fiind considerat unul dintre întemeietorii filologiei și lingvisticii românești. Prin studiile sale a căutat să dovedească drepturile istorice ale poporului român și originea noastră romană.

Influențat de Școala Ardeleană, a fost unul dintre adepții latinismului și ai ortografiei etimologice, fapt pentru care a propus folosirea predilectă a cuvintelor de origine latină și evitarea cuvintelor de origine nelatină.

Pe tărâm politic, s-a numărat printre militanții pentru drepturile poporului român din Transilvania, fiind unul dintre cei zece Secretari ai Adunării Naționale de la Blaj din 1848.

Membru în Delegația trimisă la Curtea imperială din Viena spre a prezenta revendicările românești, membru în Comitetul Național Român din Sibiu, iar în 1863-1864 membru în Dieta Transilvaniei de la Sibiu.

Pe 21 octombrie 1991, la Sibiu, cu ocazia aniversării a 130 de ani de la întemeierea ASTREI, a fost dezvelit bustul lui Timotei Cipariu, operă a sculptorului Gavril Abrihan.

Bustul lui Timotei Cipariu din parcul Astra din Sibiu - foto: ro.wikipedia.org

Bustul lui Timotei Cipariu din parcul Astra din Sibiu – foto: ro.wikipedia.org

 

Opera

Scrieri

- Ecloga, Blaj, 1833;
- Drama pastorale, Blaj, 1860;
- Elemente de limba română după dialecte și monumente vechi, Blaj, 1854, VII+200 p.;
- Istoria sfantă sau biblică a Testamentului Vechiu și Nou, Blaj, 1855, 80 p. (ed. a II-a, 1859, 80 p.);
- Scientia Sântei Scripture, Blaj, 1854, VI + 240 p.; a retipărit cu litere latine Orologierul și Liturghierul.
- Acte și fragmente latine și românești pentru istoria Bisericii românești, mai ales unite, Blaj, 1855, XVI+280 p.;
- Compendiu de gramateca limbei române, Blaj, 1855 (ed. a V-a, Sibiu, 1876, 120 p., ed. a VII-a, Blaj, 1897);
- Crestomatie sau Analecte literarie din cărțile mai vechi și noue românești tipărite și manuscrise, începând de la sec. XVI până la al XIX, cu notiță literară, Blaj,1858, XXXVII+256 p.,
- Elemente de poetică, metrică și versificațiune, Blaj, 1860, 224 p.;
- Cuvânt la inaugurarea Asociațiunei, Blaj, 1862, 135 p.;
- Principia de limbă și de scriptură, ed. I, Blaj, 1856; ed. a II-a, Blaj, 1866, IV+407 p.;
- Gramatica limbii române, vol. 1. Analitica, Blaj, 1869, XIV+388 p.; vol. II. Sintactica, Sibiu, 1877, IV+355 p.;
- Despre limba română. Supliment la Sintactica, Blaj, 1877, 59p.

 

Traduceri

- Gramatica limbii latine, 2 vol., după M. Schinagl, Blaj, 1857-1860, 277+272 p. (ed. a II-a, 1865-1869);
- W. T. Krug, Elemente de filosofie, 2 vol., Blaj, 1861-1863, 676 p.;
Portarea de buna cuvienția între oameni, Blaj, 1855; ed. a II-a, Sibiu, 1863, 48 p.

 

Postume

- Călătorie în Muntenia, în vol. Prietenii istoriei literare I, București, 1931 (publicat de Al. Lupeanu Melin);
- Început de autobiografie, ed. îngrijită și note de Șt. Manciulea, Blaj, f.a. (extras din „Cultura creștină”);
- Jurnal, ed. îngrijită și prefață de Maria Protase, Cluj, 1972, 192 p.;
- Poezii, ed. îngrijită și prefață de N. Albu, Cluj, 1976, 168 p.;
- Discursuri, ed. îngrijită, antologie și glosar de Ștefan Manciulea și Ion Buzași, Cluj-Napoca, 1994, 191 p.;
- Opere. Vol. I, ediție îngrijită de Carmen Gabriela Pamfil, introducere de Gavril Istrate, București, 1987, 477 p.; vol. II, introducere de Mioara Avram, București, 1992, 534 p.;
- Pagini literare, ediție îngrijită și postfață de Ion Buzași, București, 1999, 288 p.;
- Epistolar 1836-1877, cuvânt înainte de Eugen Simion, text îngrijit, studiu introductiv și note de Ioan Chindriș, București, Editura Academiei Române, 2005, 306 p.;
- Poezii și scrieri religioase, ediție îngrijită de Ion Buzași, Târgu Lăpuș, Galaxia Gutenberg, 2008, 158 p.

 

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org

* Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) a fost înființată la Sibiu între 23 octombrie – 4 noiembrie 1861, având un rol însemnat în emanciparea culturală și politică a românilor din Transilvania. Prima conducere a organizației a fost girată de președintele Andrei Șaguna, vicepreședintele Timotei Cipariu și secretarul George Bariț.

Petrache Poenaru (1799 -1875) pedagog, inventator, inginer și matematician român, membru al Academiei Române

Petrache Poenaru – portret de Constantin Lecca

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Petrache Poenaru (n. 10 ianuarie 1799, Benești, județul Vâlcea – d. 2 octombrie 1875, București) a fost un pedagog, inventator, inginer și matematician român, membru al Academiei Române

Petrache Poenaru, plecă la rugămințile lui Tudor Vladimirescu să studieze la Viena, iar apoi la Paris, unde studiază filologia și politehnica, devenind absolvent al Școlii Politehnice din Paris.

În timpul studiilor brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris (brevet 3208, din 25 mai 1827), cu titlul Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală (plume portable sans fin, qui s’alimente elle-même avec de l’encre).

Pagini din brevetul asupra stiloului lui Petrache Poenaru - foto: ro.wikipedia.org

Pagini din brevetul asupra stiloului lui Petrache Poenaru – foto: ro.wikipedia.org

 

Primul român care a călătorit cu trenul

La 15 septembrie 1830, se deschide în Anglia prima cale ferată din lume, care va face legătura între Liverpool și Manchester. La 27 octombrie 1831 tânărul Petrache Poenaru, spunea printre altele:

„Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului… douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încarcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de o singură mașină cu aburi…”

 

Contribuții aduse învățământului românes

Petrache Poenaru (n. 10 ianuarie 1799, Benești, județul Vâlcea - d. 2 octombrie 1875, București) a fost un pedagog, inventator, inginer și matematician român, membru al Academiei Române - in imagine, Petrache Poenaru, in an 1860s photograph by Carol Szathmari - foto: en.wikipedia.org

Petrache Poenaru, in an 1860s photograph by Carol Szathmari – foto: en.wikipedia.org

A fost unul dintre organizatorii învățământului național românesc, fondatorul Colegiului Național Carol I din Craiova. În tinerețe a fost secretarul personal al lui Tudor Vladimirescu iar ulterior, revenind în țară după călătorii și studii tehnice, s-a implicat în domenii legate de învățământ, administrație și inovație. Între 1834 – 1836 a insistat pentru introducerea Sistemului Metric Zecimal în Muntenia. Împreună cu alți oameni de seamă a contribuit la înființarea în 1835 la Pantelimon a Școlii de Agricultură[.

Din poziția de membru al Eforiei Școlilor Naționale în 1850 devine co-fondator al Școlii de Poduri și Șosele (actuala Universitate de Construcții din București). În 1870, spre sfârșitul vieții sale, a fost ales membru al Academiei Române. În discursul de recepție la primirea în Academia Română, a susținut că cele 5 luni cât a fost pandur și haiduc i-au schimbat complet destinul și va păstra toată viața în inimă acele clipe mărețe.

 

Primul ziar românesc

Petrache Poenaru (n. 10 ianuarie 1799, Benești, județul Vâlcea - d. 2 octombrie 1875, București) a fost un pedagog, inventator, inginer și matematician român, membru al Academiei Române - in imagine - Stamps made for the commemoration of the inventor of the fountain pen - foto: en.wikipedia.org

Stamps made for the commemoration of the inventor of the fountain pen – foto: en.wikipedia.org

Foaia de propagandă a armatei lui Tudor Vladimirescu, apărută la inițiativa sa, a însemnat nu numai primul ziar românesc de propagandă, așa după cum îi arată și numele, dar și unul dintre primele exemple din istoria presei scrise din România de prezentare corectă a idealurilor revoluționare ale lui Tudor.

 

Revoluționar la 1848

Petrache Poenaru (n. 10 ianuarie 1799, Benești, județul Vâlcea - d. 2 octombrie 1875, București) a fost un pedagog, inventator, inginer și matematician român, membru al Academiei Române - in imagine: Petrache Poenaru - portret de Constantin Lecca - foto: ro.wikipedia.org

Petrache Poenaru – portret de Constantin Lecca – foto: ro.wikipedia.org

Petrache Poenaru a participat la Revoluția de la 1848 și a făcut parte din Comisia pentru liberarea robilor. A semnat P. Poenaru pe primul comunicat al comisiei, din 12 iulie 1848, alături de Iosafat Snagoveanul și C. Bolliac (document original la Muzeul Național de Istorie a României). Din 1856 a fost venerabilul unei loji masonice bucureștene. Devine un apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Dintre descendenții cunoscuți se poate aminti scriitoarea Alice Voinescu (1885 – 1961) născută la Turnu Severin.

Fosta stație de metrou Semănătoarea îi poartă acum numele.

 

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org

 

Andrei Șaguna (1808 – 1873) mitropolit ortodox al Transilvaniei

foto: en.wikipedia.org
articole: ziarullumina.ro; ro.wikipedia.org

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna (n. 20 ianuarie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit al Transilvaniei între anii 1864-1873, rămas în istorie ca vajnic apărător al drepturilor ortodocșilor și românilor din Ardeal. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie  foto:  ro.wikipedia.org

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna  - foto: ro.wikipedia.org

 

Andrei Șaguna (n. 20 decembrie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie

Biografie

Andrei Șaguna s-a născut în decembrie 1808, la Mișcolț în nordul Ungariei, din părinți aromâni, originari din Grabova, lângă Moscopole în Balcani. Naum Șaguna, tatăl lui Andrei Șaguna, a trecut în 1814 la catolicism. În 1817 Anastasie (numele de botez a lui Andrei) a început școala la Mișcolț. În 1826 a terminat gimnaziul catolic la călugării piariști din Pesta.

Între 1826-1829, urmează filozofia și dreptul la Buda. În 1829 pleacă la Vârșeț unde urmează teologia. La 1 noiembrie 1833 se călugărește și ia numele de Andrei. La 15/27 iunie 1846 este numit vicar general la Sibiu. Un aspect criticat al biografiei sale, intens folosit de critica marxistă, a fost predarea Ecaterinei Varga, luptătoare maghiară pentru drepturile românilor transilvăneni, autorităților imperiale absolutiste în ianuarie 1847.

Ecaterina Varga, în maghiară Varga Katalin, (n. 22 august 1802, la Hălmeag, Comitatul Târnava Mare, Transilvania, azi în comuna Șercaia, județul Brașov - decedată cca. 1858, la Hălmeag), a fost o luptătoare pentru drepturile românilor din Munții Apuseni - in imagine, Ecaterina Varga într-o imagine de epocă - foto: ro.wikipedia.org

Ecaterina Varga, în maghiară Varga Katalin, (n. 22 august 1802, la Hălmeag, Comitatul Târnava Mare, Transilvania, azi în comuna Șercaia, județul Brașov – decedată cca. 1858, la Hălmeag), a fost o luptătoare pentru drepturile românilor din Munții Apuseni – in imagine, Ecaterina Varga într-o imagine de epocă – foto: ro.wikipedia.org

În ziua de 2 februarie 1834 în biserica catedrală din Carloviț a fost înaintat diacon viitorul mitropolit Andrei Șaguna. Atunci el a spus: „Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn (vreau) să-i trezesc și cu voia către tot ce e adevărat, plăcut și drept să-i îndrumez”. Pe 2 decembrie 1847 în “Biserica Dintre Romani” dinTurda Andrei Șaguna este ales episcop al Bisericii Ortodoxe. Este hirotonit episcop pe 18 aprilie 1848, de Duminica Tomei, la Carloviț de către episcopul sârb Iosif Raiacici.Atunci a spus:“Se cere de la mine ca, prin ocârmuirea mea, să se pună în lucrare reînvierea diecezei noastre transilvane, și reînvierea aceasta să corespundă trebuinței Bisericii, mântuirii poporului și spiritului timpului”  La 3/15 mai 1848 prezidează, împreună cu episcopul greco-catolic Ioan Lemeni, Adunarea de la Blaj.

Ioan Lemeni (n. 22 aprilie 1780, Dezmir, comitatul Cluj - d. 29 martie 1861, Viena) a fost între 1833-1853 episcop român unit al Episcopiei de Făgăraș și Alba Iulia (cu sediul la Blaj), suspendat din funcție de autoritățile austriece în anul 1848, ca urmare a trecerii sale de partea Revoluției de la 1848 și a guvernului revoluționar de la Pesta. Împreună cu episcopul ortodox Andrei Șaguna a prezidat Adunarea de la Blaj, din 15 mai 1848, care l-a desemnat drept președinte al delegației care să prezinte Dietei de la Cluj hotărârile Adunării de la Blaj - foto: ro.wikipedia.org

Ioan Lemeni (n. 22 aprilie 1780, Dezmir, comitatul Cluj – d. 29 martie 1861, Viena) a fost între 1833-1853 episcop român unit al Episcopiei de Făgăraș și Alba Iulia (cu sediul la Blaj), suspendat din funcție de autoritățile austriece în anul 1848, ca urmare a trecerii sale de partea Revoluției de la 1848 și a guvernului revoluționar de la Pesta. Împreună cu episcopul ortodox Andrei Șaguna a prezidat Adunarea de la Blaj, din 15 mai 1848, care l-a desemnat drept președinte al delegației care să prezinte Dietei de la Cluj hotărârile Adunării de la Blaj – foto: ro.wikipedia.org

În fruntea unei delegații, duce petiția de la Blaj la Viena, împăratului Franz Joseph.

Franz Joseph al Austriei (n. 18 august 1830, Viena - d. 21 noiembrie 1916, Viena) împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe de Transilvania, marchiz de Moravia, mare voievod al Voievodatului Serbia etc. din 1848 până în 1916  foto: ro.wikipedia.org

Franz Joseph al Austriei (n. 18 august 1830, Viena – d. 21 noiembrie 1916, Viena) împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe de Transilvania, marchiz de Moravia, mare voievod al Voievodatului Serbia etc. din 1848 până în 1916
foto: ro.wikipedia.org

 

În 16/28 decembrie 1848 a organizat o adunare la Sibiu de unde trimite o nouă petiție împăratului austriac. Ideea unității românilor este conținută în „Memoriul” națiunii române din Marele Principat al Transilvaniei, din Banat, din părțile vecine ale Ungariei și din Bucovina, prezentat tot împăratului. La 12 martie 1850 a organizat la Sibiu un congres bisericesc la care a participat și Avram Iancu.

Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus – d. 10 septembrie 1872, Baia de Criș, Hunedoara) a fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania. A fost conducătorul de fapt al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth - in imagine, Avram Iancu, pictură de Barbu Iscovescu, primăvara lui 1849 - foto: ro.wikipedia.org

Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus – d. 10 septembrie 1872, Baia de Criș, Hunedoara) a fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania. A fost conducătorul de fapt al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth – in imagine, Avram Iancu, pictură de Barbu Iscovescu, primăvara lui 1849 – foto: ro.wikipedia.org

Angajamentul lui Șaguna luat la Carloviț începe să prindă viață. La 27 august 1850 s-a deschis la Sibiu o tipografie eparhială întemeiată pe banii lui Șaguna. Aici se tipăresc abecedare, cărți și istorioare biblice. La 1 ianuarie 1853 se întemeiază Telegraful Român, singurul ziar din România cu apariție neîntreruptă până astăzi. Începând cu anul 1855 Șaguna reorganizează învățământul teologic din Sibiu sub forma unui Institut de teologie și pedagogie și care poartă numele de Seminarul Andreian. Începând cu anul 1854, a organizat peste 800 de școli primare confesionale. Tot sub îndrumarea sa au fost întemeiate gimnaziile ortodoxe din Brașov și Brad. Gimnaziul de la Brașov, inaugurat în 1850, este una dintre cele mai vechi școli superioare românești, astăzi purtând numele mitropolitului Saguna: Colegiul Național „Andrei Șaguna”. Andrei Șaguna dăruiește în 1870 suma de 2000 fl. școlii din Brad. Din îndemnul său vor fi tipărite 25 de titluri de manuale școlare, Andrei Șaguna sprijină ideea lui Ioan Pușcariu de a înființa Astra. Șaguna este ales primul președinte al Astrei.

Andrei Șaguna ( 1808 - 1873) - Statuia din faţa Colegiului Naţional „Andrei Saguna” din Brașov - foto: ro.wikipedia.org

Andrei Șaguna ( 1808 – 1873) – Statuia din faţa Colegiului Naţional „Andrei Saguna” din Brașov – foto: ro.wikipedia.org

Șaguna a fost un dangăt de clopot care a trezit din amorțire conștiințe și destine, a redat speranțe și vigoare, a pus plugul în brazdă și a dezțelenit ceea ce amenința să devină pârloagă”. Așa a procedat și în Țara Moților unde neștiința de carte, în rândul românilor ortodocși, era foarte mare, și se datora sărăciei și mai ales lipsei de organizare. Situația școlilor românești ortodoxe era jalnică. Lipseau localurile de școli, învățătorii, manualele școlare, și mai ales o instituție care să dea învățătorilor cunoștințele necesare. Comunicările (rapoartele) primite de la protopopiate oglindesc pe deplin cele afirmate. Un colegiu din Oradea poartă numele lui Andrei Șaguna.

Prin Andrei Șaguna, Mitropolia Transilvaniei a fost prima din spațiul ortodox în care laicii aveau un rol majoritar în conducerea sinodală a Bisericii, și prima care-și manifesta autonomia față de Stat.

Ultimii trei ani din viață au fost marcați de boală și retragere monahală. Când se pregătea aniversarea a 25 de ani de la venirea în Transilvania ca episcop, refuză să participe (așa cum va respinge bustul cadou făcut de preoții brașoveni, împotrivindu-se astfel cultului personalității), retrăgându-se la Răsinari, unde va și muri pe 28 iunie 1873. Este înmormântat în haina călugărească, fără predică și fast, oficiant fiind doar duhovnicul său.

Scrieri

- Anrede des… an die Geistlichkeit und National-Versammlung am 28. Dezember 1848 zu Hermannstadt. Olmütz.

- Promemorie despre dreptul istoric. din 1849 al autonomiei bisericesci naționale a românilor de legea resariteana în c. r. provincii ale Monarchiei austriace. Olmütz, 1849.

- Elementele dreptuluj kanonik al Biserièij dreptoredinèose reseritene spre entrebuincarea Preocimei, a clerului tiner și a creștinilor întocmite prin… Olmütz, 1854.

- Cunoștinție folositoare despre trebile căsătoriilor, spre folosul Preoțimei și al Scaunelor protopopesci. Olmütz, 1854.

- Teologia dogmatică, scoasă din manuscrisul preacuviosului părinte archimandrit Ioan. Raics, și prescurt întocmita spre întrebuințiare în școalele clericale de legea greco-resăriteana. Olmütz, 1854.

- Manual de teologie morală creștinească pentru întrebuințiarea preoțimei și a clericilor greco-resăriteni revezut si retiparit sub priveghierea si cu binecuventarea esc. sale doma. Olmütz, 1855.

- Contra lui Hiliad biblicist din 1858. Olmütz, 1858.

- Memorial prin care se lamureste cererea romanilor de religiunea resariteanea in Austria pentru restaurarea mitropolieilor din punct de devere a ss. canoane. Asterunt c. r. ministeriu pentru cult si instructiune 1851. Olmütz, 1860.

- Istoria bisericei ortedocse resaritene universale, dela intemeierea ei pana in zilele noastre, compusa si aeum autaia oara data la lumina numai ea manuscript. Olmütz, 1860. Két kötet.

- Compendiu de dreptulu canonicu alu unei santei sobornicesci si apostolesci biserici. Olmütz, 1868.

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org


Andrei Şaguna, mitropolitul fără egal al Ardealului

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna (n. 20 ianuarie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit al Transilvaniei între anii 1864-1873, rămas în istorie ca vajnic apărător al drepturilor ortodocșilor și românilor din Ardeal. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie  foto:  cersipamantromanesc.wordpress.com

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna
foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna (n. 20 ianuarie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit al Transilvaniei între anii 1864-1873, rămas în istorie ca vajnic apărător al drepturilor ortodocșilor și românilor din Ardeal.
Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie

articol: Augustin Păunoiu – ziarullumina.ro

28 iunie 2008

Cea importanta personalitătate ecleziastica pe care a dat-o Biserica Ortodoxă din Transilvania. Andrei Şaguna este mitropolitul care a reuşit, în păstorirea sa, să împlinească gândurile românilor dornici de libertate religioasă, afirmare socială şi naţională. Pentru Biserica Ortodoxă din Ardeal, care suferea, de mai bine de 100 de ani, din cauza uniaţiei, figura marelui ierarh transilvănean a fost una providenţială. Despre opera sa misionară şi despre activitatea culturală pe care depus-o în folosul românilor de dincolo de munţi, ne-a vorbit părintele Mihai Săsăujan, conferenţiar la catedra de Istoria Bisericii Ortodoxe Române de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti.

- Cine a fost Andrei Şaguna? Care sunt datele biografice esenţiale ale marelui ierarh?

Mitropolitul Andrei Şaguna al Transilvaniei a fost unul dintre cei mai importanţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, care a iniţiat şi a trasat orientări noi pentru viaţa bisericească a vremii lui, a căror efecte pozitive se resimt până azi.

S-a născut la 20 ianuarie 1808 în Miskolţ, în nord-estul Ungariei. A făcut studiile gimnaziale la Miskolţ şi Pesta şi cele superioare de Filosofie şi Drept la Universitatea din Pesta (1826-1829). În anul 1829 s-a înscris la cursurile de Teologie, la Seminarul ortodox din Vârşeţ.

După terminarea studiilor teologice, în anul 1833, a intrat în monahism, la Mănăstirea Hopovo, primind numele Andrei şi fiind hirotonit ierodiacon. Între anii 1834-1838 a trecut prin toate treptele ierarhice, până la preot, şi cele onorifice, până la protosinghel. În anul 1842 a fost făcut arhimandrit la mănăstirea Hopovo, urmând ca în anul 1845 să fie numit stareţ la Mănăstirea Covil. A activat ca profesor la seminariile teologice din Vârşeţ şi Carloviţ, fiind şi secretar al consistoriilor celor două eparhii.

În anul 1846 a fost numit vicar general al episcopiei Transilvaniei, cu sediul la Sibiu. Peste doi ani a fost hirotonit la Carloviţ, ca episcop al aceleiaşi eparhii, moment când a afirmat cuvintele memorabile: „Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn (vreau) să-i trezesc şi cu voia către tot ce e adevărat, plăcut şi drept să-i îndrumez.“

La 12/24 decembrie 1864 a fost numit arhiepiscop şi mitropolit al reînfiinţatei mitropolii a Transilvaniei, cu reşedinţa în Sibiu. A trecut la cele veşnice la 16/28 iunie 1873, în Sibiu.

„Preotul servea satul ca învăţător, conducător spiritual şi chiar politic“

- Care a fost aportul mitropolitului Şaguna la ridicarea Bisericii Ortodoxe din Transilvania la rangul de mitropolie?

Începând cu anul 1850, Andrei Şaguna a depus eforturi neobosite pentru reînfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe a românilor din Transilvania, căutând să convingă cercurile conducătoare, politice şi bisericeşti, de existenţa vechii mitropolii ortodoxe din Transilvania, desfiinţată în anul 1701, precum şi de necesitatea separării Bisericii Ortodoxe Române de cea sârbă. La hirotonia sa întru episcop, ierarhul Transilvaniei se angaja în sacra misiune de a reînvia „dieceza noastră transilvană în conformitate cu legea canonică, nevoile poporului şi spiritul vremii“. Eforturile sistematice desfăşurate timp de aproape 15 ani, s-au încheiat la 24 decembrie 1864, când împăratul Franz Joseph a aprobat reînfiinţarea mitropoliei şi l-a numit pe Şaguna în fruntea ei. După reînfiinţarea Mitropoliei (1864), cu două eparhii sufragane la Arad şi Caransebeş, a convocat un Congres naţional bisericesc al românilor ortodocşi din întreaga Mitropolie, la Sibiu, care a aprobat Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, sancţionat de autoritatea de stat în anul 1869, după care s-a condus Biserica transilvăneană până în 1925.

- Ca mitropolit, Andrei Şaguna a desfăşurat activitatea sa pe multiple planuri. Prin ce s-a remarcat pe plan cultural personalitatea marelui ierarh?

Mitropolitul Andrei Şaguna a dus o muncă neobosită pentru slujirea poporului prin cultură. A încurajat înfiinţarea a sute de şcoli confesionale aflate sub conducerea Bisericii, prin care să se poată conserva, pe viitor, limba română şi credinţa ortodoxă. Preoţii parohi erau directori ai şcolii „poporale“ din parohia lor, protopopii „inspectori“ ai şcolilor din ,,tractul“ lor, iar episcopul (sau arhiepiscopul) „inspector suprem“ al şcolilor din întreaga eparhie, principii înscrise şi în Statutul Organic. La sfârşitul păstoririi sale, în Arhiepiscopia Sibiului existau aproape 600 de şcoli „poporale“, un liceu cu 8 clase la Braşov, şi un gimnaziu cu 4 clase la Brad. La îndemnul lui, au fost scrise peste 25 de manuale şcolare de Sava Popovici Barcianu, Ioan Popescu, Zaharia Boiu.

Cursurile de teologie de la Sibiu au fost ridicate la trei ani. Ziarul „Telegraful Român“ şi „Asociaţiunea Transilvană pentru cultura poporului român“ (ASTRA) îşi datorează, în mare parte, existenţa lui Şaguna. A scris numeroase pastorale, circulare şcolare şi predici. A tipărit o nouă ediţie a Bibliei cu ilustraţii, singura de acest fel (1856-1858). A întemeiat mai multe fonduri şi fundaţii din care s-au acordat ajutoare studenţilor, elevilor şi tinerilor meseriaşi lipsiţi de mijloace financiare. De la el ne-au rămas o monumentală lucrare de Istoria Bisericii Ortodoxe Răsăritene Universale, în două volume, şi mai multe compendii de drept bisericesc. A editat cărţi de predici, de morală şi doctrină ortodoxă.

Preoţimea parohială a fost în centrul atenţiei sale, fiind convins că succesul întregului său program bisericesc, cultural şi politic depindea de forţa intelectuală şi morală a acesteia. Preotul servea satul, în acelaşi timp, ca învăţător, conducător spiritual şi chiar politic. El exercita, astfel, o influenţă decisivă asupra enoriaşilor.

Activismul politic, manieră de luptă agreată de Şaguna pentru drepturile românilor

- Românii nu se bucurau în Transilvania secolului al XIX-lea de drepturi depline în sfera politică şi socială. Cum s-a implicat mitropolitul Ardealului în obţinerea acestor drepturi?

Activitatea mitropolitului Şaguna în Transilvania s-a înscris într-o perioadă foarte frământată a secolului al XIX-lea, marcată de Revoluţia română din anii 1848-1849, regimul absolutist (1849-1859) şi înfiinţarea Austro-Ungariei (1867-1918). Liberalismul european al sec. al XIX-lea, un rezultat al gândirii enciclopediştilor francezi din sec. al XVIII-lea, transformat apoi, la sfârşitul aceluiaşi secol, de către Revoluţia Franceză, într-un sistem politico-filosofic, a generat şi a marcat profund şi mişcarea naţională a românilor din Transilvania, Banat, Ungaria şi Bucovina, provincii istorice aflate, în acel timp, în monarhia austriacă.

Andrei Şaguna a continuat tradiţia înaintaşilor săi de a fi în fruntea poporului român în lupta pentru drepturi politice, sociale şi naţionale. A participat, alături de episcopul unit Lemeni, la Adunarea Naţională de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, din 3/15 mai 1848, în calitate de preşedinte, urmând să înceapă, alături de alţi reprezentanţi ai românilor, lungile demersuri la Innsbruck, Ölmutz şi Viena, pentru a prezenta împăraţilor Ferdinand (1835-1848) şi Franz Joseph (1848-1916) programul naţional politic al românilor. A rămas pe tot parcursul luptei revoluţionare credincios Casei de Habsburg, fiind convins că românii, cu experienţa şi resursele lor limitate, puteau să se apere de maghiarizare şi să-şi atingă aspiraţiile naţionale, numai cu ajutorul acesteia.

Loialitatea lui Şaguna faţă de Viena a facilitat, în anul 1864, recunoaşterea poporului român ca naţiune politică egală în drepturi cu celelalte naţiuni politice ale ungurilor, saşilor şi secuilor din Transilvania. După anul 1867, el s-a pronunţat pentru activismul politic, considerându-l ca singura manieră de a lupta, pe mai departe, în parlamentul maghiar, pentru drepturile românilor.

„Bătrân maiestuos, care conducea ca de pe un scaun de rege“

- Andrei Şaguna a dat o nouă organizare Bisericii Ortodoxe din Transilvania. Modelul şagunian a fost apoi transpus la nivel naţional. În ce consta acest model?

Statutul organic al mitropolitului Andrei Şaguna, aprobat la 19 octombrie 1868 de Congresul Naţional Bisericesc şi sancţionat de împăratul Austriei, Franz Josef, la 28 mai 1869, stabilea două principii fundamentale în organizarea Bisericii Ortodoxe române din Transilvania: autonomia bisericească faţă de stat şi sinodalitatea, ce viza colaborarea mirenilor cu clericii în exercitarea puterii bisericeşti.

A fost o reformă bisericească care a întâmpinat simpatii şi opoziţii chiar în timpul pregătirii ei. În proiectul său de constituţie, Şaguna îşi exprima dorinţa de a sensibiliza Biserica faţă de condiţiile sociale în schimbare şi faţă de nevoile credincioşilor. A asemănat Biserica unui organism care funcţionează şi creşte doar printr-o acţiune continuă şi armonioasă a tuturor părţilor ei constitutive. În timp ce a rezervat ierarhilor puteri legislative şi juridice, el a îngăduit laicilor o participare extinsă în diferite ramuri ale administraţiei bisericeşti, îndeosebi în cele ale educaţiei şi finanţelor. Nu a socotit o astfel de acţiune ca pe o concesie făcută teoriilor politice liberale predominante, ci mai degrabă ca pe o reînviorare a practicilor creştinismului primar. Totuşi, la toate nivelele conducerii bisericeşti, el aştepta nu laicii, ci clericii să preia conducerea. În cuvântarea de deschidere a sinodului din anul 1850, la care au participat în număr mare şi mirenii, arăta faptul că „sinodalitatea este sufletul ordinei bune în biserică“ şi se declara contra absolutismului ierarhic.

- Cum a fost perceput Andrei Şaguna în conştiinţa contemporanilor şi a urmaşilor săi?

La moartea mitropolitului Şaguna, episcopul sas G.D. Teutsch din Sibiu scria că: „Şaguna a fost conducătorul intelectual – singurul cunoscut – al poporului său şi a putut să obţină în această calitate astfel de rezultate politice, cum rar se întâmplă vreunui muritor a se învrednici de ele“. Nicolae Iorga îl numea „bătrân maiestuos care de pe scaunul său de arhiereu conducea ca de pe un scaun de rege“, fiind un „cârmuitor de oameni şi îndreptător al vremilor, cărora nu li s-a supus ca exemplarele obişnuite ale omenirii, ci le-a întors de pe povârnişul lor spre culmea lui.“ Ioan Lupaş scria despre marele ierarh, următoarele: „Pentru toţi românii de bine, acest nume va trebui să sune cât mai des şi mai înteţit, ca o trâmbiţă de chemare la muncă nepregetată, la luptă conştientă şi neşovăitoare, la împlinirea bărbătească, fără zăbavă a datoriilor faţă de lege şi de neam.“

articol preluat de pe: ziarullumina.ro

Octav Doicescu (1902 – 1981), arhitect, profesor universitar, membru titular (1974) al Academiei Române

Octav Doicescu (n. 9 ianuarie 1902, Brăila – d. 10 mai 1981, București)

foto: ro.wikipedia.org
articole: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

Printre marile ansambluri arhitectonice pe care le-a realizat se numara: Opera Româna si Institutul Politehnic Bucuresti si Complexul de pe malul lacului Snagov.

Opera Națională București este una din cele patru Opere naționale din România, fiind cel mai mare teatru liric al țării. Actuala clădire a Operei Române, cu o capacitate de 952 locuri, a fost ridicată în 1953, după planurile arhitectului Octav Doicescu[1], sub denumirea de Teatrul de Operă și Balet în vederea a două două ample manifestări internaționale: al treilea Congres Mondial al Tineretului (25-30 iulie) și al patrulea Festival Mondial al Tineretului și Studenților (2-14 august), dar a fost inaugurată abia la 9 ianuarie 1954, cu spectacolul Dama de pică, operă de Piotr Ilici Ceaikovski - foto: ro.wikipedia.org

Opera Națională București este una din cele patru Opere naționale din România, fiind cel mai mare teatru liric al țării. Actuala clădire a Operei Române, cu o capacitate de 952 locuri, a fost ridicată în 1953, după planurile arhitectului Octav Doicescu[1], sub denumirea de Teatrul de Operă și Balet în vederea a două două ample manifestări internaționale: al treilea Congres Mondial al Tineretului (25-30 iulie) și al patrulea Festival Mondial al Tineretului și Studenților (2-14 august), dar a fost inaugurată abia la 9 ianuarie 1954, cu spectacolul Dama de pică, operă de Piotr Ilici Ceaikovski – foto: ro.wikipedia.org

A fost cetățean de onoare al orașului New York, 1939, titlu acordat lui Doicescu de celebrul primar Fiorello La Guardia (1882 – 1947), ca apreciere pentru proiectarea Pavilionului Casa Română la Expoziția universală New York World’s Fair 1939.

A conceput Parcul Herăstrău din Bucuresti, si a proiectat primele case în cartierul Jianu, numit astăzi „Primăverii”.

Una dintre cele mai impresionante realzari ale sale a fost Turnul dezrobirii Basarabiei. Acest monument a fost ridicat în cinstea eliberării Basarabiei de sub ocupanţii sovietici de către trupele române, în vara anului 1941.

Turnul dezrobirii Basarabiei, relizat de arhitectul Octav Doicescu - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Turnul dezrobirii Basarabiei, relizat de arhitectul Octav Doicescu – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Inaltat pe o colina in apropiere de Chisinau, de pe locul in care se afla acest impresionant monument se vedeau bine Cheile Bâcului, Chisinaul si satele din jurul capitalei: Durleşti, Ghidighici, Buiucani, Petricani, şesul Bâcului până la gara Visterniceni.
La dezvelirea sa, pe 1 noiembrie 1942, au fost prezenți regele Mihai al României și maresalul Mihai Antonescu

În cei doi ani de existenţă, până la recucerirea Basarabiei de către ruşi în august 1944, Turnul devenise un simbol al faptelor glorioase ale armatelor române, strajă neclintită a drepturilor româneşti pentru acest sfânt pământ.
Impresionantul monument a fost distrus de ocupantii sovietici.

Ansamblul era format din trei componente:

1. Turnul, având forma pătrată, cu latura de 10 metri, dar şi o înălţime de 30 de metri. La intrarea în turn, deasupra era un basorelief în piatră, reprezentându-i pe împăratul Traian şi generalii săi de pe Columna lui Traian de la Roma, fiind înscrise cuvintele de aur ale mareşalului Ion Antonescu: „Ca şi Columna lui Traian, suntem unde am fost şi rămânem unde suntem”.

2. Blocul masiv de piatră în faţă, de 10 metri înălţime, având pe el următoarea pisanie:
„S-a înălţat acest Turn al dezrobirii Basarabiei sub domnia regelui Mihai I, conducător al Statului fiind mareşalul Ion Antonescu, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri fiind dl profesor Mihai Antonescu, guvernator al Basarabiei – general C. Voiculescu. Construit pe locul de unde mareşalul Ion Antonescu, comandant de căpetenie al armatelor germano-române, în ziua de 15 iulie 1941, a urmărit şi a condus operaţiile pentru eliberarea oraşului Chişinău”.

3. Colonada din stâlpi de piatră (propilee) de tip roman, pe partea dreaptă a turnului.
Turnul, de formă pătrată și o înălțime de circa 30 de metri, avea pe fețele lui încrustate 14 semne din marmură, reprezentând stemele României, Basarabiei, Moldovei si a unor județe si orașe importante.
Intrarea în turn era străjuită de un basorelief cu un fragment din Columna lui Traian precum și de următoarele cuvinte „Ca și Columna lui Traian, suntem unde am fost și rămânem unde suntem”.
În interiorul turnului se afla o scară elicoidală care ducea la o cameră de rugă.

Blocul de piatră cu pisania se afla în fața turnului. Blocul era masiv de aproape 8 metri înălțime.
Colonada (propileele) era formată din 24 de stâlpi din piatră pe care erau înscrise numele unităților care au luptat pentru eliberarea Chișinăului.

Întregul monument a fost distrus de către „eliberatorii” sovietici după reocuparea Basarabiei în 1944. În prezent, locația este acoperită cu un strat gros de gunoi industrial.

Publicații

La sfârșitul anilor 30, scrie împreună cu Marcel Iancu și Horia Creangă, broșura “Către o arhitectură a Bucureștilor”, o încercare de a prefigura un București modern care păstrează valorile trecutului. Concomitent, apare revista “Simetria” inițiată de George Matei Cantacuzino și Octav Doicescu și redactată de George Matei Cantacuzino, Octav Doicescu, Matila Ghyka, Tudor Vianu, Titu Evolceanu, Ștefan (Fanică) Constantinescu și Mac Constantinescu. Ultimul din cele 8 numere apare în 1947. Revista este singura publicație a epocii care pune problema “Orient – Occident” în estetica vremii sau problema “Mitocanului Român”, articol scris în 1939. Concepe schițe pentru proiectul monumentului din Indore (India), monument ce trebuia să adapostească o pasăre măiastră a lui Brâncuși (New – York Times, 1974). Începutul războiului a pus capăt construcției din India. În 1928 intra în asociația “Amicii Statelor Unite” din care fac parte Petru Comarnescu, Dimitrie Gusti, Anton Golopenția, Dan Duțescu și Nicolae Mărgineanu . In anii 1965 – 68 i s-a oferit postul de reprezentant al Romaniei la UNESCO cu obligatia de a se inscrie in PCR . Octav Doicescu a refuzat inscrierea in partid . In locul lui a fost trimis la UNESCO Arh. Pompiliu Macovei.

Construcții proiectate

- Restaurantul Românesc de la Băneasa, în prezent Restaurantul Casa Albă (1930).
- Casa de odihnă a Societății Gaz Electra de la Snagov (1932).
- Yacht Club Snagov (1933).
- Fântâna Zodiac din Parcul Carol (1935).
- Casa Babele (1936).
- Fântâna Miorița de la Șosea (1936).
- Restaurant în Grădina Botanică (1936).
- “Luna Bucureștilor 1936″ (1936).
- Lucrează la planurile Halelor Obor, dar după un conflict cu Primăria se retrage și arhitectul Horia Creangă construiește Oborul.
- Uzinele IAR.
- Ministerul Informațiilor de pe Str. Onești (1937).
- Poșta de pe str. Banu Manta (1938).
- Ministerul de Interne și sistematizarea Pieții Palatului (1938), proiect nerealizat.
- Parcul Herăstrău ce include cartierul Jianu din fața parcului Bordei.
- Cartierul de vile din parcul Jianu (astăzi Primăverii) și amenajarea Parcului Herăstrău și Bordei împreună cu inginerul Nicolae Caranfil.
- Cercul Militar Pitești (1939).
- Casa Română de la 1939 New York World’s Fair (Expoziția universală de la New York 1939).
- Cineromit (1940), proiect nerealizat.
- Monumentul “Turnul Dezrobirii Basarabiei” de la Ghidighici, Chișinău (1942), distrus de “eliberatorii sovietici” (în 1944).[1]
- Casa de la Snagov a Regelui Mihai, astăzi distrusă.
- Uzinele de anvelope Banloc de la Florești și Blocul Banloc – Goodrich, din Calea Victoriei 218, numit și “Blocul Roșu” (1943-1946).
- Nautic Club Herăstrău (1945).
- Blocul din Calea Victoriei colț cu Calea Griviței (1946).
- Cartier de locuințe în Băneasa pentru personalul Aeroportului; la origine fiecare casă avea altă culoare.
- Aerogara Băneasa (1947), proiect nerealizat.
- Bloc de locuințe pe Știrbei Vodă colț cu str Luigi Cazzavillan în fața Conservatorului de muzică.
- Opera Română din București (1953), basoreliefurile sunt opera sculptorului Ion Vlad.
- În anii 1960-70 face planurile Institutului Politehnic din București la care au lucrat Arh. Ștefan Lungu, Perianu, Costin Paetia, Petre Swoboda.

Face linogravură pentru coperți de cărți de poezie (anii 1925-1930). Construiește “Conacul Alimănișteanu” pe moșia lui Dimitrie Alimănișteanu, ministrul finanțelor, la Bilcești, județul]] Argeș. Este o clădire din piatră cu acoperiș de șiță, pe cale sa fie restaurată. (1938 – 1942).

Numele său a fost dat unei străzi din cartierul Progresul, din orașul său natal, Brăila. O altă stradă cu numele de Octav Doicescu se află la Timișoara. Dar nu și la București, orașul pe care a încercat să-l modernizeze scoțându-l din amprenta stilului greoi, cel brâncovenesc.

Este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org