Protestele violente de la Bălţi (5 august 2012)
(5 august la Bălți) HARTA protestelor violente
Contramanifestanţii au încercat să blocheze Marşul de mai multe ori. Cele mai mari ciocniri au avut loc la intersecţiile străzii Puşkin cu cele a străzilor Voluntarilor şi Ştefan cel Mare.
foto preluat de pe /timpul.md
articole de Alexandru Cristian Surcel
Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist – foto preluat de pe facebook.com
5 august 2022
Protestele violente de la Bălţi (5 august 2012)
Au trecut 10 ani. În dimineața zilei câteva autocare cu unioniști din România treceau Prutul pentru a se alătura mai multor sute de unioniști din Republica Moldova care se pregăteau să mărșăluiască pentru reunirea celor două state românești la Bălți, principalul oraș din nordul Republicii Moldova, dar și orașul cu concentrația cea mai mare de populație rusească (nu rusofonă, ci rusească sadea), undeva la 50%.
Cu vreo două săptămâni mai devreme, la 22 iulie 2012, cam aceiași unioniști participaseră la un marș similar organizat de PNL din Republica Moldova în principalul oraș din sud, Cahul, unde populația românească trece de 50%, dar nu cu foarte mult. Avuseseră parte și de o contramanifestație, câțiva tineri mancurți din partidul Patrioții Moldovei, după termenul folosit în Republica Moldova pentru românii pro-ruși și adepți ai moldovenismului primitiv de extracție sovietică, precum și ceva bătrâni cu steaguri roșii și rusofoni de mai multe vârste. Contramanifestanții recurseseră la a arunca cu ouă și a-i stropi cu apă pe manifestanții unioniști.
La Bălți, marșul unionist era asumat de Platforma Civică Acțiunea 2012, fondată prin aprilie 2011, care la acel moment era o alianță fără personalitate juridică a mai multe zeci de ONG-uri din România, Republica Moldova și diaspora, cu mai multe sute de voluntari proprii pe ambele maluri ale Prutului. Primăria încercase să-l interzică, dar instanța dispusese că nu există temeiuri legale pentru asta. Prin urmare toată suflarea putinist-interlopă din Republica Moldova își anunțase participarea: Patrioții Moldovei, Federația Națională de Lupte “Voievod”, Partidul Social Democrat al lui Victor Șelin, Partidul Socialiștilor al lui Igor Dodon, Partidul Comuniștilor al lui Vladimir Voronin, bașkanul Găgăuziei cu gealații lui, separatiștii transnistreni etc.
Ajunși la fața locului, la sugestia mea, a existat o oprire într-o zonă industrială dezafectată, pentru pipi. Mai târziu se anunța mai dificilă rezolvarea unor astfel de necesități. De după un tufiș luxuriant, crescut direct pe peterele clădirii înalte a unei fabrici abandonate, un Lenin mare se uita la noi plin de înțelegere.
Când ne-am reunit cu localnicii și ne-am îndreptat spre locul de începere al marșului, tineri cercetași se țineau aproape de noi și raportau prin telefoanele mobile mișcările pe care noi le făceam. L-am remarcat în mod special pe unul care purta un tricou cu vulturul bicefal cu trei coroane și icoana Sfântului Gheorghe: stema Rusiei.
Un bătrân a ieșit dintr-un bloc și ne-a abordat sfătos și blând că noi suntem români, ei sunt moldoveni, să mergem acasă. Faptul că ne spunea asta în aceeași limbă nu părea să-l tulbure. Se confirma însă ceea ce auzisem, că, deși cei mai mulți dintre noi erau basarabeni, mass media rusească împrăștiase zvonul că toți participanții la marșul unionist erau veniți din România.
Puțin înainte de a ajunge la punctul final de întâlnire, după ce am fost amuzați să trecem prin strada Decebal, ne-am intersectat cu o nuntă. Noi le-am urat casă de piatră, ei s-au uitat la noi ca la niște extratereștri.
La punctul de întâlnire, noi să fi fost cu totul vreo mie, poate un pic mai mult, poate mai puțin. Contramanifestanții erau vreo 3000, din care unii înarmați cu obiecte contondente, care ne făceau semne amenințătoare de la distanță. Au început scandările. Noi cu unirea, ei cu “Bielțî, Bielțî” (adică Bălți pronunțat rusește). Am trecut la “Noi vă iubim”, unii băieți au încercat să ofere flori unor doamne care au refuzat, ei au răspuns cu ouă, iar apoi, mult mai grav, cu pietre.
Un moment aparte a fost când s-a scandat din tabăra unionistă “Ouă aveți, minte nu!” A urmat un moment brusc de pauză, în care contramanifestanții au deliberat cât de relevant este dacă sunt sau nu inteligenți. Dar cum în acest timp, Victor Șelin, liderul Partidului Social Democrat, de care am amintit și mai devreme, dădea de băut pe banii lui celor care aruncau cu ouă și pietre în unioniști (lucru care a fost filmat și înregistrările există și acum), pauza nu a fost lungă.
Acela a fost momentul în care am decis că unirea, pentru mine, va rămâne un ideal la care nu voi renunța: când am văzut curajul cu care fătuci basarabene de liceu, delicate și firave, îi înfruntau pe contramanifestanții putiniști dezlănțuiți, în timp ce eu, un ditamai bărbatul, nu mai aveam mult să cer pantalonii maro, ca-n bancul cu Ștefan cel Mare. Atunci, m-am jurat că pentru ele și pentru curajul lor și al celor ca ele unirea trebuie făcută, oricât de mult timp ar dura.
Lucrurile au devenit și mai serioase când am pornit în marș, cu fetele la mijloc și bărbații și băieții pe margini. Pe lângă canonada cu ouă și pietre, contramanifestanții veneau pe flancuri și șarjau către noi, la bătaie. S-au împărțit pumni de ambele părți, s-au capturat steaguri de ambele părți (contramanifestanții nu foloseau steagul Republicii Moldova, ci steagurile diferitelor lor grupări). Dacă nu ar fi fost poliția pe tot traseul, s-ar fi lăsat cel puțin cu ceva gen mineriada din 13-15 iunie 1990.
În cele din urmă, ne-am găsit într-un impas. Pe o parte, unioniștii, pe cealaltă parte contramanifestanții, ținuți la câțiva metri unii de ceilalți de două dispozitive ale scutierilor din Brigada “Fulger”, un echivalent basarabean al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei (BSIJ). Ceilalți scandau, noi scandam.
La un moment dat, am cântat cu toții cât am putut de tare și de corect “Treceți Carpații batalioane române”. Chiar în fața mea era un luptător din Brigada “Fulger”, cu armură, cască, scut dreptunghiular metalic și bulan, mai scund decât mine cu un cap. S-a întors spre mine cu o față mascată, din care se vedeau doar ochii, dar era suficient. Privirea lui siderată spunea totul: “V-ați țicnit?!? Ăștia vor să vă sfâșie și așa și ce le cântați voi?!”
Nu s-a mai ajuns însă la sfâșiere. Au fost aduse niște autocare și toți unioniștii am fost scoși la marginea orașului, unde e făcută poza. Seara eram la Chișinău, unde manifestam în fața sediului Guvernului, cerând pedepsirea celor vinovați de organizarea violențelor de la Bălți.
În ziua aceea a curs sânge, chiar dacă nu pe cât de mult ar fi putut să curgă. Cel mai grav rănită o destul de populară reporteriță de televiziune din Republica Moldova, care, fiind între cele două tabere, fusese lovită cu o piatră a contramanifestanților în cap. Procuratura a deschis un dosar penal și a început urmărirea a 12 persoane pentru împiedicarea libertății întrunirilor și huliganism; în primul rând, a instigatorului Șelin. Nu știu ca acest dosar să fi ajuns în instanță sau să se fi soldat cu vreo condamnare.
În România nu s-a vorbit foarte mult despre violențele de la Bălți. Din toată clasa politică, doar președintele Traian Băsescu și câțiva din acoliții săi manifestau ceva interes pentru unionism.
Asta a fost acum 10 ani, când al doilea val de unionism era tânăr. Campania pentru unire a continuat, în stradă, în conferințe, în birouri oficiale, în media și în online până la declarațiile de unire ale consiliilor locale și raionale, la Marea Adunare Centenară și la Ziua Limbii Române din anul 2018. Apoi drumurile activiștilor civici unioniști s-au dus în diverse direcții, unele mai cușer, altele mai puțin.
Unii dintre protagoniștii evenimentelor de acum 10 ani sunt azi acuzați că sunt prepușii intereselor rusești în România. Este o acuzație frecventă la noi, aproape oricine nu convine unui grup e acuzat de acel grup că e “al rușilor”. S-a spus asta, pe rând, despre opoziția politică din epoca Băsescu, despre activiștii ecologici, mai ales cei cu gazele de șist, despre unii, despre alții. Dar, până în final, nu e imposibil să fie adevărat, pentru că foarte puțini și în general cam idioți își permit să fie rusofili și putiniști pe față în România.
Asta însă contează mai puțin la scara istoriei. Acolo, Bălți 5 august 2012 va rămâne unul din acele momente care țes povestea unui viitor eveniment de anvergură, de destin, în acest caz reunificarea poporului român.
cititi si:
- VIOLENŢE, CIOCNIRI ŞI REŢINERI LA BĂLŢI. Poliţia face faţă cu greu
- Altercațiile de la Bălți provoacă noi tensiuni politice la Chișinău
