Judecătoria Vaslui a invalidat, vineri, referendumul pentru demiterea primarului comunei Pungeşti, Mircia Vlasã, referendum la care au luat parte 34,3% din pungeşteni. Organizaţiile care au militat pentru organizarea referendumului anunţă că nu vor lasă lucrurile aşa şi că se vor adresa inclusiv Consiliului Superior al Magistraturii.
Lupta pungeştenilor pentru demiterea primarului Vlasă, pe care îl acuză că a apărat interesele companiei Chevron, nu pe ale lor, s-a izbit, încă o dată, de refuzul autorităţilor de a valida referendumul. După ce instituţiile statului şi-au pasat răspunderea de la una la alta, finalmente, Judecătoria Vaslui a dispus invalidarea referendumul.
Deşi în Legea Referendumului se precizează că un referendum este valid dacă la urne se prezintă 30% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale, iar la Pungeşti 34,3% din cetăţeni s-au prezentat la urne, magistratul care s-a pronunţat cu privire la validarea referendumului a luat decizia în baza Legii Administraţiei Publice Locale, care stipulează că, pentru a fi valid, la referendum trebuie să se prezinte la urne 50 la sută plus unu din cetăţenii înscrişi pe listele electorale.
“Constată neîndeplinite condiţiile cvorumului de participare şi aprobare prevăzute de art. 70 raportat la art. 55 alin. 6, din Legea nr. 215/2001 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Invalidează rezultatele referendumului local având ca obiect demiterea primarului comunei Pungeşti“, se arată în decizia Judecătoriei Vaslui, citată de Agerpres.
O decizie cu privire la situaţia referendumului de la Pungeşti, organizat pe data de 20 martie, a fost întârziată de magistraţi, tocmai din cauza existenţei a două legi care cer prezenţe diferite la urne.
Reamintim că în Pungeşti, localitate ce urma să devină prima din care se extrag gaze de şist, a fost organizat duminică, 20 martie, un referendum pentru demiterea primarului Mircia Vlasă.
Instituţia Prefectului Vaslui a fost obligată, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Braşov, să organizeze referendum pentru demiterea primarului din Pungeşti, după ce, în 2013, mai mulţi localnici au solicitat acest lucru, nemulţumiţi că edilul a concesionat firmei Chevron terenul unde ar fi urmat să înceapă explorarea gazelor de şist. La momentul respectiv, cererea lor a fost respinsă de prefectură, motiv pentru care sătenii s-au adresat instanţei, aceasta dându-le câştig de cauză.
Curtea de Apel Braşov şi-a motivat decizia luată la finele anului trecut reţinând faptul că, în conformitate cu Statutul aleşilor locali, primarul trebuie să fie fidel comunităţii care l-a ales şi să îşi respecte angajamentele din campania electorală. În caz contrar, cetăţenii pot să-l demită prin referendum. Decizia Curţii creează un precedent util şi pentru alte comunităţi, unde localnicii consideră că primarul nu le-a reprezentat corespunzător interesele
Ulterior desfăşurării referendumului, autorităţile din Vaslui au pasat de la una la alta răspunderea în ceea ce priveşte validarea acestuia. Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC), judecătorul Nicolae Burlibaşa i-a cerut prefectului să se pronunţe. La rândul său, Prefectul judeţului a cerut Judecătoriei Vaslui să ia o decizie, Judecătoria declinând şi ea competenţa către Tribunalul Vaslui, iar acesta către Curtea de Apel Iaşi. Instanţa ieşeană a retrimis dosarul la Judecătoria Vaslui.
Miercuri, primul judecător la care a fost repartizat dosarul a refuzat să se pronunţe, susţinând că această cauză nu este de competenţa sa, ulterior, instanţa superioară, adică Tribunalul Vaslui, decizând care dintre magistraţii de la Judecătoria Vaslui va trebui să se pronunţe în acest caz.
Asociaţiile care au luptat pentru ca acest referendum să aibă loc anunţă însă că nu vor lăsa lucrurile aşa.
“Vom reclama la CSM atât pe judecătorul Burlibaşa cât şi instanţa care a decis ilegal invalidarea Referendumului. Împreună cu Mişcarea de Rezistenţă Pungeşti vom ataca decizia prefectului şi pe prefect pentru că ocupă ilegal funcţia, neavând vechimea cerută de lege, vom reclama din nou fraudele rămase neinvestigate de poliţie când cărţile de identitate a mai multor săteni au fost reţinute de oamenii primarului şi faptul că listele au fost umflate, cazurile reclamate BEC au fost muşamalizate deşi sunt flagrante. Pe listă au apărut oameni în dreptul cărora la CNP era trecut XXX. Vorbim despre încălcarea legii şi constituirea unui grup infracţional care exercită suveranitatea în numele acestui grup împotriva Constituţiei.“, declara George Epurescu, preşedintele “România Fără Ei”, una din organizaţiile vârf de lance în lupta împotriva exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică.
Scurt istoric
Reamintim că la jumătatea lui octombrie 2013, sătenii din Siliştea, Pungeşti au format un lanţ uman pentru a opri instalarea utilajelor companiei Chevron, care dorea să instaleze prima sondă de exploatare a gazelor de şist din România. Jandarmii au spulberat în forţă lanţul uman, acţiune sancţionată de români, care s-au solidarizat cu protestatarii din Vaslui. Ecourile la nivel naţional şi internaţional pe care le-a avut protestul pungeştenilor a determinat Chevron să amâne operaţiunile.
În 2 decembrie, Chevron şi-a trimis din nou utilajele în sat, însoţite de jandarmi. Sătenii au fost loviţi, intimidaţi, agresaţi, iar satul a fost ocupat de forţe de ordine care au patrulat zi şi noapte prin sat, Pungeştiul fiind transformat apoi în zonă specială de siguranţă publică.
Siguranţa era însă a Chevronului, nu a cetăţenilor din localitate. Reporterii noştri s-au deplasat în decembrie 2013 la Pungeşti şi au găsit o localitate asediată, ţinută sub teroare de jandarmi. Inclusiv femei ajunse la vârsta senectuţii au fost lovite în piept cu scutul şi călcate pe mâini cu bocancii de jandarmi. Oamenii au fost bătuţi şi dacă ieşeau la fântână să ia apă sau mergeau cu treabă pe drum. Unul dintre săteni a fost lovit fiindcă ducea o cruce în spate, pentru un mormânt.
Marş în cartierul Floreasca, 2 aprilie 2016
foto: Epoch Times
articol: Loredana Diacu – epochtimes-romania.com
2 aprilie 2016
În jur de 1.000 de persoane au cerut autorităţilor să pună capăt abuzurilor imobiliare din cartierul Floreasca şi să demonstreze transparenţă şi respect în relaţia cu cetăţenii.
Circa 1.000 de cetăţeni au luat parte, sâmbătă, la Marşul verde organizat de Grupul de Iniţativă Civică Floreasca pentru a atrage atenţia asupra abuzurilor imobiliare ce au loc în cartier.
Având ca punct de plecare parcul Verdi, retrocedat în condiţii dubioase, parcelat şi în pericol să fie umplut de construcţii şi ca punct terminus Halele Ford, monument istoric clasa A unde se intenţionează construirea a 4 blocuri turn, marşul a reunit, pe lângă cetăţenii din Floreasca şi oameni din alte cartiere, membri ai Reţelei Civice Bucureşti, veniţi să militeze şi ei pentru un Bucureşti verde.
Purtând bannere cu mesaje precum “Am ales: Verde + Aer + Apă”, “Vrem Lacul Floreasca înapoi!”, “Verde pentru Viaţă”, “Stop autorizaţiilor de construcţie ilegale”, “Copiii se joacă în parc, nu pe asfalt”, “Stop jafului imobiliar”, participanţii au pornit în marş prin cartier, scandând “Transparenţă!”, “Vrem respect”, “DNA, de ne vezi, te rugăm să-i anchetezi”. Scandările, asezonate cu “Hoţii, Hoţii!” au crescut în intensitate la opririle ce au avut loc în dreptul unor blocuri ridicate pe spaţiile verzi din cartier cu sfidarea regulilor de urbanism, respectiv la două trei braţe distanţă de geamurile vecinilor, cu defrişarea de copaci etc.
Numărul participanţilor la marş a crescut de la circa 200-300 în primă fază la aproximativ 1.000 în punctul terminus al marşului, Uzinele Ford, unde cetăţenii au format un lanţ uman.
Cu ocazia marşului, a continuat strângerea de semnături pentru cele două petiţii iniţiate de Grupul de Iniţiativă Civică Floreasca, “Verde de Verdi”, respectiv “Salvaţi Halele Ford”.
Nemulţumirile cetăţenilor
Principalele nemulţumiri ale cetăţenilor din Floreasca sunt legate de abuzurile imobiliare şi de dezvoltarea urbană necontrolată din zonă. Oamenii din Floreasca acuză că în ultimii ani în cartierul lor, considerat unul din cele mai liniştite şi verzi din Bucureşti, au răsărit puzderie de clădiri pe spaţiile verzi dintre blocuri, multe dintre ele ridicate la 2-3 metri de geamul vecinilor, clădiri a căror ridicare a presupus defrişări şi a dus la aglomerarea cartierului, la poluare etc.
„Se dau autorizaţii (de construire n.r.) ca pe bandă rulantă şi nu ştim cum. Aici pe spaţiile verzi au fost locuri de joacă pentru copii. Eu am crescut în acest cartier şi aveam spaţiu de joacă şi leagăne în spatele blocurilor. De ce să stricăm? Pe strada Rahmaninov au făcut un bloc nou şi nu ştiu cum s-a construit! Un apartament este peste 200.000 de euro. (…) Mi se pare aberant să nu mai avem lumină, soare, avem praf, mizerie, gălăgie într-un cartier cu mulţi bătrâni! Nu mai avem respect pentru nimeni şi nimic în ţara asta!”, a declarat o participantă la marş.
Pe lângă faptul că mai tot ce a fost petic de spaţiu verde printre blocuri a fost valorificat de dezvoltatorii imobiliari pentru a mai ridica o clădire, oamenii acuză că acum se pregătesc o serie de construcţii noi ce vor aglomera şi mai rău zona. Unul din proiectele cele mai contestate de cetăţeni este construirea a patru blocuri turn cu înălţimi de 15-25 de etaje în zona Halelor Ford, clasificată monument istoric.
Reamintim că în aprilie 2011, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat un Plan Urbanistic Zonal care prevede construirea a patru turnuri pe Calea Floreasca, lângă halele Ford. Beneficiarul investiţiei este societatea Primăverii Gardens, terenul pe care s-au aprobat construcţiile are circa 28.000 mp şi se află în incinta fostei fabrici Automatica. PUZ-ul are o valabilitate de 5 ani. În acest an, în luna mai, PUZ-ul expiră şi, cum lucrările nu au fost încă demarate, proprietarii cer prelungirea documentaţiei de urbanism, pentru a se putea apuca liniştiţi de construcţie.
Cetăţenii din Floreasca se opun însă acestei cereri, pe motiv că infrastructura din zonă este deja subdimensionată, iar cele patru turnuri vor aduce trafic în plus. Mai mult, noile construcţii ar urma să afecteze monumentul istoric, fiind la o distanţă foarte mică de el.
Potrivit cetăţenilor, infrastructura este depăşită, punând în pericol nivelul de confort al locuitorilor. În plus, reţelele electrice şi cele de alimentare cu apă nu pot suporta onorabil nici măcar consumul actual. La toate acestea se adaugă disconfortul inerent demarării unui nou şantier.
În consecinţă, cetăţenii cer Consiliului General al Municipiului Bucureşti să nu aprobe prelungirea Planului Urbanistic Zonal, astfel încât investitorii să nu poată demara construcţiile. De asemenea, oamenii mai cer investitorilor să prezinte un studiu de impact cu privire la transportul în comun, circulaţia auto în condiţiile aglomerării zonei, gestionarea parcărilor, cum va afecta dezvoltarea impresionantă habitatul natural al lacului Floreasca aflat în imediata apropiere şi a Parcului Floreasca.
Un alt motiv major de nemulţumire al cetăţenilor are de-a face cu situaţia parcului Verdi, unul din cele mai vechi din Bucureşti.
Parcul Verdi, iniţial de 17 ha, acum în suprafaţă de doar 5,6 ha (restul fiind construit), este situat pe suprafaţa fostului manej G.M. Negroponte, şi, împreună cu lacurile Floreasca şi Tei, formează un splendid habitat cu copaci de peste 80 de ani, specii de pasări, veveriţe etc. şi loc de joacă pentru copii. Acest loc îndrăgit de cetăţenii cartierului a devenit însă proprietate particulară fiind retrocedat în baza unor dispoziţii de primar general, a unor sentinţe civile ale Judecătoriei sectorului 2 sau a Legii 10/2001. Oamenii acuză însă că cei ce au fost împroprietăriţi în parc nici măcar nu aveau pământ acolo ci prin alte localităţi limitrofe Capitalei, parcelele fiindu-le date la schimb, nu se ştie în baza căror criterii.
„În parcul Verdi, actualii proprietari şi chiar şi primii proprietari nu au avut teren, ei au obţinut teren la schimb, iar legea niciodată nu a permis acest schimb de terenuri unul din ele fiind în parc. Nimeni nu a avut nicio reacţie, nu a protestat şi nici măcar nu s-a adus la cunoştinţă populaţiei. (…) Amuzant este că fostul primar Onţanu aproape ne plângea în poală că el vrea ca parcul Verdi să rămână parc iar bucata de teren pentru care a fost arestat, fiind bănuit a fi primit mită, este o porţiune din fostul parc Verdi”, a declarat Cristina Vanea, unul din organizatorii marşului.
Revoltaţi de ideea că spaţiul verde s-ar putea transforma în betoane şi clădiri, cetăţenii cer ca suprafaţa de teren de aproximativ 5,6 ha cât a mai rămas din parc să revină în domeniu public şi să fie conservată ca gradină publică.
În acest sens, cetăţenii cer Primarului General al Capitalei să propună Parlamentului declararea Parcului Verdi de utilitate publică şi apoi ministerul Mediului să dispună exproprierea suprafeţei parcului.
Menţionăm în context că la eveniment a luat parte şi viceprimarul sectorului 2, Mihai Toader, care a promis că instituţia sa nu va elibera nicio autorizaţie de construcţie său certificat de urbanism pentru Parcul Verdi.
Organizator al marşului de astăzi, Grupul de iniţiativă Floreasca a luat naştere în anul 2013 din nevoia de a apăra spaţiile verzi din cartier de ofensiva dezvoltatorilor imobiliari.
De la constituirea lui, grupul a reclamat faptul că autorităţile locale au autorizat “pe bandă” ridicarea unor imobile pe spaţiile verzi dintre blocuri, distrugând astfel mediul şi atentând direct la intimitatea şi confortul locuitorilor din zonă; multe dintre aceste clădiri nu respectă normele elementare de urbanism; agresiunile asupra spaţiilor verzi vor duce la pierderea identităţii cartierului, cunoscut în trecut ca unul dintre cartierele verzi ale Capitalei.
Din luna martie 2015, grupul Floreasca beneficiază de sprijinul CeRe, atât în demersurile de advocacy pe care le derulează, cât şi pentru dezvoltarea organizaţională a grupului de iniţiativă.
Comemorare Colectiv, 30 martie 2016
foto: Eugen Horoiu – epochtimes-romania.com
articol: Loredana Diacu – epochtimes-romania.com
31 martie 2016
La cinci luni de la tragedia din Colectiv, părinţii victimelor continuă să aprindă lumânări şi să depună flori în faţa fotografiilor fiilor şi fiicelor lor. Pe lângă durerea pierderii unui copil, oamenii indură şi suferinţa de a vedea că nimeni nu-şi asumă răspunderea pentru ce a greşit iar justiţia nu a făcut dreptate.
Coroanele depuse în faţa Clubului Colectiv, în memoria celor ucişi de incendiu au început să se usuce pe caldarâm, vegheate de lumânări aprinse şi de fotografiile celor care nu mai sunt. Durerea părinţilor ce şi-au pierdut copiii în incendiu sau prin spitale nu s-a uscat însă, ci arde, puternică şi vie, oamenii nereuşind să se împace cu ideea că în timp ce fiii şi fiicele lor zac în morminte, vinovaţii nu şi-au asumat răspunderea pentru faptele lor sau pentru lipsa de profesionalism.
“Sunt mama lui Laurenţiu Vârlan, chitaristul trupei Up to Eleven. Au trecut 5 luni de zile şi noi părinţii suntem tot îndureraţi, cu mare durere în suflet. Autorităţile se mişcă foarte încet. După 5 luni de zile nici la ora actuală nu se găseşte un vinovat şi au murit 64 de persoane. Pentru noi, părinţii, e foarte greu. Îmi pun întrebarea, să fi fost copiii dumnealor, cum ar fi fost? Sunt mamă şi… mai mult ce să vă spun? Durere în continuare. “, a declarat Maria Vârlan, venită să aşeze un buchet de narcise galbene la fotografia fiului său.
“Cerem să se facă dreptate, să se facă dreptate şi cei vinovaţi să plătească. După cinci luni de zile, patronii sunt în libertate şi noi suferim.“, a adăugat Maria Vârlan.
“Când mor copii din cauza activităţii tale sau a lipsei tale de profesionalism normal este să pleci”
Venit de asemenea la comemorare, Eugen Iancu, al cărui copil a scăpat cu viaţă din incendiul din club pentru a pieri apoi în spital, a acuzat şi el că, la luni de zile de la tragedie nimeni nu şi-a asumat vina pentru ceea ce s-a făcut (sau nu s-a făcut), nimeni nu demisionează ba, dimpotrivă, autorităţile încep să producă hârtii care să le disculpe.
“Se pare că, de exemplu, nicio victimă nu a plecat de aici în acea seară cu fişe de triere. Se pare că încep să apară fişe de triere. Şi aş vrea să întreb ISU cum Dumnezeu se face că după o lună, două, trei încep să apară fişe de triere? Cine le face?“, a declarat Eugen Iancu.
“Nimeni nu vrea să se ia de persoanele care trec de o anumită funcţie. Nimeni nu vrea să-şi asume nimic, din păcate, în ţara asta. Nu se înţelege că atunci când se greşeşte civilizat este să pleci. Mă uitam la atentatele din Belgia că în 5 minute ministrul de Interne şi-a prezentat demisia. Asta înseamnă să-ţi asumi o greşeală. Nici noi n-am fi fost atât de înverşunaţi dacă oamenii care au greşit şi-ar fi recunoscut greşelile. În momentul când mor copiii din cauza activităţii tale sau a lipsei tale de profesionalism normal este să pleci. Din păcate la noi nu se poate întâmpla aşa ceva.”, a adăugat dl Iancu.
În calitate de fondator al Asociaţiei Colectiv GTG 3010, Iancu a mai precizat că rudele victimelor vor merge în instanţă pentru ca vinovaţii să fie pedepsiţi. În ceea ce priveşte Asociaţia Colectiv, Eugen Iancu a declarat că principalul scop al acesteia este sprijinirea răniţilor.
“În primul rând trebuie să ajutăm victimele să se pună pe picioare, acesta este principalul obiectiv. (…) Încercăm să facem ceva pentru supravieţuitori, mulţi au probleme de sănătate, de locuri de muncă. (…) Vrem să facem lucruri în memoria copiilor duşi, pentru aceasta încercăm să luăm legătura cu autorităţile.“, a declarat Iancu.
Reamintim că 64 de oameni au încetat din viaţă în urma incendiului din Colectiv, iar alţi circa 200 au ajuns în spitale. Numeroase voci au ridicat la momentul respectiv problema infecţiilor intraspitalicesti, existând suspiciuni că parte din răniţi n-ar fi fost ucişi de incendiu, ci de bacteriile din spitale.
Problema a rămas fără un răspuns, la fel cum fără răspuns coerent a rămas şi întrebarea “de ce nu a fost deschisă, pentru tratarea răniţilor, costisitoarea secţie nou-nouţă pentru arşi de la Spitalul Floreasca?”
Între timp, Corpul de Control al premierului a emis un raport din care reiese că Planul Roşu de intervenţie a fost declanşat cu o întârziere de 18 minute, că multe instituţii au acţionat deficitar şi că se impune reformarea radicală şi îmbunătăţirea sistemului de asistenţă de urgenţă în caz de accidente colective. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici
Miting de protest antinuclear la Craiova, 5 martie 2016 (ACpV)
foto: epochtimes-romania.com
articol: Loredana Diacu – epochtimes-romania.com
28 martie 2016
Consilierii craioveni ignoră din nou voinţa cetăţenilor care au cerut, în repetate rânduri, organizarea unui referendum vizând construirea unor noi obiective nucleare la Kozlodui – proiecte controversate de societatea civilă, inclusiv în Bulgaria şi ţări dunărene.
Edilii Craiovei au refuzat să introducă pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Local (CL) proiectul referitor la solicitarea organizării unui referendum vizând construirea unor problematice obiective nucleare la Kozlodui, informează Asociaţia Civică pentru Viaţă (ACpV.) şi Grupul de Acţiune Civică (GAC) din Craiova.
ACpV şi GAC îşi exprimă indignarea pentru acest refuz, cu atât mai mult cu cât, solicitarea organizării referendumului, nu numai că este susţinută legal de peste 15300 de cetăţeni, dar în noua formulare s-a ţinut seama şi de recomandările CL Craiova, arată cele două organizaţii, într-un comunicat de presă remis Epoch Times.
Cele două asociaţii reamintesc că referendumul a fost respins, iniţial, în luna septembrie 2015, deşi reprezentanţii autorităţilor locale, inclusiv executivul primăriei Craiova, au promis de faţă cu reprezentanţi ai mass media, că dacă se vor strânge semnăturile necesare, vor organiza referendumul. Motivele invocate pentru respingerea referendumului (cu 15 abţineri, 8 voturi împotrivă şi 2 voturi pentru) au fost nerelevante şi, în majoritate fără legătură cu subiectul.
Conform noii propuneri de proiect, având ca iniţiator legal executivul primăriei, ACpV şi GAC au solicitat organizarea referendumului local în aceeaşi zi cu alegerile locale din 5 iunie, folosind aceleaşi centre de votare, respectând şi punctul de vedere, solicitat la data de 9 februarie 2016 şi primit de la Autoritatea Electorală Centrală în data de 19 februarie 2016, referitor la legalitatea organizării simultane a celor două acţiuni cetăţeneşti. Cererea lor continuă însă să fie ignorată de către edilii craioveni.
“Considerăm că acest refuz este neexplicabil, cu atât mai mult cu cât organizarea simultană ar fi fost în avantajul ambelor acţiuni cetăţeneşti şi apreciem că acesta constituie o încălcare gravă a drepturilor cetăţetenilor de a fi consultaţi conform convenţiilor internaţionale şi a legislaţiei româneşti.
ACpV şi GAC, vor solicita o interpelare pe acest subiect la şedinţa din 31 martie 2016 şi anunţă cetăţenii interesaţi că este dreptul lor de a participa la şedinţele ordinare ale CL.”, arată cele două organizaţii.
Reamintim faptul că Bulgaria plănuieşte construirea unor noi obiective nucleare la nici 4 kilometri de graniţa cu România şi anume: construirea unui megadepozit de deşeuri radioactive (350000 tone), realizarea unei noi unităţi nucleare de 1200MW, prelungirea duratei de funcţionare, cu 20 ani, a reactoarelor 5 şi 6.
Cum dezbaterile pe acest subiect au fost un simulacru, peste 15.000 de craioveni au cerut referendum, preocupaţi de siguranţa lor şi a ţării. Edilii Craiovei le-au respins însă cererea, invocând motive halucinante precum „de ce vreţi referendum pentru Kozlodui, când, în definitiv şi maşinile şi vacile poluează, dar nu se face referendum pentru aşa ceva?” sau “şi ce se întâmplă dacă lumea nu vine la referendum şi apoi ne trage la răspundere Curtea de Conturi pentru banii cheltuiţi?”
Mai multe informaţii despre epopeea referendumului îngropat de autorităţile de la Craiova puteţi accesa aici
Protest al unioniştilor în Piaţa Universităţii, 20 februarie 2016
foto: Eugen Horoiu/Epoch Times
articol: Loredana Diacu – epochtimes.ro
20 februarie 2016
În jur de 100 de unionişti s-au reunit sâmbătă în Piaţa Universităţii, pentru de a-i transmite preşedintelui Iohannis că nu vor mai tolera “aceeaşi politică a minciunii, a inacţiunii, pe care a avut-o până în prezent” în ceea ce priveşte Unirea României cu Basarabia. Unioniştii i-au cerut lui Iohannis să iniţieze un dialog cu ei, anunţând că în caz contrar vor urma noi proteste, eventual chiar zilnice, inclusiv în faţa Palatului Cotroceni.
Protestul, organizat de Platforma Unionistă Acţiunea 2012, sub sloganul “Nu eşti preşedintele nostru!” a avut loc la trei zile după ce, în cadrul unei alocuţiuni susţinute la dezbaterea publică “Dialog pentru România. Primăvara politică a societăţii civile”, Iohannis a afirmat că a pune acum problema unirii Moldovei cu România i se pare un demers puţin serios.”
Nemulţumiţi de declaraţiile preşedintelui, unioniştii au desfăşurat în faţa fântânii de la Universitate două bannere mari cu mesajele: “Dacă tăceai, filozof rămâneai” şi “După ce-ai fost votat, de Unire ai uitat!”, în timp ce marea majoritate a participanţilor ţineau bannere cu mesajul “Basarabia e România!”
“Pentru noi declaraţiile preşedintelui Iohannis au fost o imensă trădare, ne-a durut sufletul ca români din România dar ne-a durut şi mai mult sufletul pentru fraţii din Basarabia care au ascultat aceste declaraţii şi speranţele lor pentru Unire au fost destrămate întrucâtva. Ne dorim altă atitudine din partea preşedintelui şi ne dorim să aibă aceleaşi declaraţii pe care le-a avut în campania electorală. E inadmisibil una să declari în campania electorală pentru a atrage voturi şi după aceea, la un an de mandat să te contrazici singur. E inadmisibil şi de altfel suntem şi împotriva felului în care administraţia prezidenţială condusă de Dan Mihalache a tratat subiectul Republicii Moldova. Nu există un consilier cu care se poate discuta pe subiectul Republicii Moldova, deşi noi am solicitat constant acest lucru“, a declarat preşedintele Platformei Acţiunea 2012, George Simion.
George Simion – foto: Eugen Horoiu/Epoch Times
În contextul în care preşedintele Iohannis a declarat miercuri că Unirea poate fi discutată după ce se face pasul către integrarea europeană şi “atunci când şi într-o parte şi în alta a Prutului lucrurile sunt foarte stabile şi merg bine”, Simion a reamintit că Moldova, fără România, nu are nicio şansă:
“Nu există această varianta de aderare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, singura şansă a Republicii Moldova de stabilitate, de integrare europeană şi de luptă pentru bunăstare este alături de România, făcând parte din România, aşa cum a făcut şi în perioada interbelică. Atunci, un neamţ, regele României, a făcut Unirea. Noi aveam alte aşteptări de la preşedintele Iohannis.”
Preşedintele Acţiunii 2012 a mai precizat că unioniştii au înaintat încă de anul trecut Cancelariei Prezidenţiale o serie de solicitări, respectiv ca Administraţia Prezidenţială să aibă un consilier pe Republica Moldova, ca preşedintele Nicolae Timofiti să fie decorat, Iohannis să vorbească despre românii de peste Prut la fel cum a ştiut să o facă şi în campania electorală. De asemenea, Platforma Unionistă a mai cerut ca preşedintele să medieze înfiinţarea unui Minister al Reunificării, cum există şi în Coreea de Sud şi un nou pact de tip Snagov, pe reîntregirea naţională, aşa cum preşedintele a promis în campania electorală. Aceste cereri au fost ignorate.
În acest context, cu paharul răbdării umplut de declaraţiile făcute miercuri de Iohannis, Simion a anunţat că unioniştii vor protesta, dacă e nevoie, zi de zi în faţa Palatului Cotroceni şi că recurge inclusiv la proteste extreme, pentru ca vocea basarabenilor să se audă până la Cotroceni iar Iohannis să respecte ce a promis:
“Îl anunţăm pe preşedintele Iohannis că suntem dispuşi să stăm zi şi noapte (în stradă n.r), adoptând forme de protest extreme, dacă este nevoie, pentru ca vocea fraţilor noştri de peste Prut să se audă. Au venit tinerii aceia frumoşi pe jos de la Chişinău şi nu a avut decenţa să îi primească şi din iulie până acum să acţioneze. Dacă nu trece la fapte, răbdarea noastră s-a terminat şi îl anunţăm pe această cale pe preşedinte!“, a concluzionat Simion.
Redăm declaraţia făcută de Klaus Iohannis:
“Drumul spre Europa trebuie consolidat, situaţia din Moldova trebuie să se stabilizeze, economia moldoveană trebuie să repornească. Următorul pas, după părerea mea, este integrarea europeană a Moldovei, iar cealaltă parte – unirea – poate fi discutată atunci când şi într-o parte şi în alta a Prutului lucrurile sunt foarte stabile şi merg bine. Să pui acum întrebarea unirii Moldovei cu România mi se pare un demers puţin serios. Dacă ne uităm în jur, problema Transnistriei, este chestiunea stabilităţii economice, combaterii corupţiei, care indiferent cum o vedem se află într-o parte şi în alta a Prutului la niveluri foarte diferite şi atunci. După ce rezolvăm aceste probleme pentru care cunoaştem soluţiile, putem să abordăm şi problemele mai complicate şi să începem să discutăm”, a declarat Iohannis în cadrul dezbaterii publice ”Dialog pentru România. Primăvara politică a societăţii civile”, organizată de Iniţiativa România.
În jur de 300 de persoane s-au strâns luni în Piaţa Universităţii, pentru a aduce un omagiu eroilor Revoluţiei din Decembrie 89.
Adunaţi în faţa Teatrului Naţional într-o zi la fel de însorită şi frumoasă ca cea de acum 26 de ani, când în Capitală a început să se moară pentru eliberarea ţării de sub dictatură şi comunism, revoluţionari, urmaşi ai martirilor căzuţi pentru libertate în decembrie 89 şi trecători dornici să aducă un omagiu eroilor, au aprins lumânări şi au depus coroane de flori.
Comemorarea eroilor Revoluţiei, Piaţa Universităţii, 21 decembrie 2015. (Eugen Horoiu / Epoch Times România)
“Întotdeauna când pui piciorul în Piaţa Universităţii sau la Cimitirul Eroilor mergi cu un gând de pioşenie. Emoţia pe care ne-o provoacă acest loc nu mai poate să ne-o scoată din suflet nimeni niciodată. Ea s-a impregnat în ziua de 21 decembrie, în urmă cu 26 de ani şi va rămâne atât cât vom fi pe lume.”, a declarat Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 89, organizator al evenimentelor de comemorare a Revoluţiei organizate luni în Bucureşti.
Cum comemorarea celor ce au murit pentru ca România să iasă din comunism, din frică şi beznă se desfăşoară în acest an pe fondului închiderii dosarului Revoluţiei, Mărieş şi-a exprimat speranţa că ziua de astăzi să declanşeze în sufletele oficialilor români dorinţa de adevăr, adevăr pe care românii îl aştepată de mai bine de un sfert de veac.
“Sper ca această zi să declanşeze în sufletele oficialilor români, începând în primul rând cu preşedintele Klaus Iohannis şi până la nivelul judecătorilor şi procurorilor, ministrului de Justiţie şi aşa mai departe, doar sentimente pentru adevăr, indiferent care ar fi acesta. (…) Adevărul cred că ne va dezlega pe toţi şi ne va elibera în acelaşi timp pe toţi. (…) Avem 26 de ani de când ne batem la cel mai înalt nivel pentru că, din punctul meu de vedere, singurul om în stat cu autoritate care poate să declanşeze fenomenul aflării adevărului în sensul de recuperare a documentelor, de declasificarea acolo unde este cazul, este preşedintele României. Din păcate, preşedinţii, toţi care au ocupat această funcţie până astăzi, inclusiv domnul Klaus Iohannis care este preşedinte în acest moment, nu au făcut nimic pentru acest lucru.”, a adăugat Mărieş.
Venit cu un copil de mână să aprindă o lumânare în memoria tinerilor căzuţi în decembrie 89, un alt revoluţionar, Doru Drăghici, una dintre persoanele care în zilele de foc ale Pieţei Universităţi au făcut celebra bornă a Revoluţiei montată în Piaţa Universităţii, şi-a exprimat şi el tristeţea faţă de închiderea dosarului evenimentelor din 89.
Comemorarea eroilor Revoluţiei, Piaţa Universităţii, 21 decembrie 2015. (Eugen Horoiu / Epoch Times România)
“Vin după 26 de ani cu sentimente de tristeţe, că nu se doreşte să se facă dreptate şi să se spună adevărul despre ce a fost în 21 şi 22 decembrie. Sistemul comunist continuă şi în ziua de azi, dar românii se pare că nu s-au trezit”, a declarat Doru Drăghici.
Comemorarea din Piaţa Universităţii a culminat cu sosirea gărzii de onoare, însoţită de fanfara militară. Aliniaţi pe bulevard, între Universitate şi Inter, soldaţii îmbrăcaţi în uniforma militară au dat onorul la ceremonia ţinută în memoria celor ucişi.
Comemorarea eroilor Revoluţiei, Piaţa Universităţii, 21 decembrie 2015. (Eugen Horoiu / Epoch Times România)
Atmosfera uşor festivistă creată de soldaţii în uniforme sclipitoare perfect aliniaţi în faţa troiţei ridicată pe pământ sfinţit cu sângele celor ucişi a fost “spartă” de mesajul, strigat peste mulţime, a unui participant: “Armata, Miliţia şi Securitatea au ucis oameni!”
“Sunt foarte mulţi români ucişi în Revoluţia din 89, 14-22 decembrie 1989, ucişi şi responsabilii pentru aceste fapte nu sunt traşi nici în aceste momente la răspundere. Ce s-a întâmplat după 22 decembrie 1989 ora 20, a avut loc o contra-revoluţie organizată de ruşi şi filoruşi, trădători români din România.”, şi-a explicat, ulterior, gestul, Marius Drăghici.
“Armata, Securitatea şi Miliţia nereformate până în acest moment au tras în poporul român în 89, au ucis români şi aceşti criminali sunt menajaţi de către continuatorul partidului comunist din România, PSD”, a adăugat Drăghici, acuzând că PSD, “partid criminal” a schimbat legea, generând mii de “revoluţionari” care nu au fost răniţi şi nici nu au avut rol determinant în 1989 însă au contribuit apoi într-o mare măsură, împreună cu “criminalul de neam şi ţară Ion Iliescu, împreună cu conducerea FSN de atunci să pună mâna pe putere şi să prăduiască poporul român până în acest moment”.
“Vreau să vă spun că din cei 25.000 de revoluţionari, nu sunt mai mult de 3000 de revoluţionari luptători curaţi, care pot susţine în faţa poporului şi a lui Dumnezeu că sunt români curajoşi şi dezinteresaţi care au acţionat acolo!”, a adăugat Drăghici, apostrofat de un domn în vârstă, purtând la piept cocarda tricoloră şi nemulţumiţi de spusele lui.
14 noiembrie 2015: Protest în Prelungirea Ghencea
foto: epochtimes-romania.com
Initiativa Prelungirea Ghencea
16 noiembrie 2015
Tocmai am trimis la presa urmatorul Comunicat, dupa protestul de sambata. Dati si voi mai departe, va rugam. Iar daca nu sunteti genul protestatar, tot puteti ajuta trimitand pe email fotografiile cu ”Opriti lucrarile” la prefect, ISU, ISC, primaria sector 6 si la dezvoltatorul imobiliar (adresele de email sunt in fotografiile de mai jos). Multumim.
Comunicat de presă
Protest în Prel Ghencea: Stimate autorități, nu vă mai jucați cu focul! Opriți construirea blocului de locuințe lângă benzinărie!
Zeci de cetățeni au protestat sâmbătă 14 nov. 2015 în fața santierului din Prelungirea Ghencea nr. 38 – 40, sector 6, pentru a trage un semnal de alarmă asupra pericolului pe care îl reprezintă construirea unui bloc de locuințe de 10 etaje în imediata apropiere a unei benzinării dotate cu butelie GPL.
La protest au participat și membri din 11 grupuri de initiativă si asociatii, active in comunitătile lor: Grupul de initiativă civică Lacul Tei, Inițiativa Favorit, Grupul de initiativă Floreasca, Grupul civic Salvati Parcul Tineretului, Grupul de inițiativă civică Tudor Vladimirescu, Incotroceni – Oameni, Idei, Povesti, Grupul civic ‘’Luptam pentru Aleea Lunguletu’’, Grupul de initiativă civică Callatis – Drumul Taberei, Grupul civic ‘’Salvati Parcul Drumul Taberei’’, Asociatia Ferdinand 83, Fundatia Snagov. Aceștia s-au arătat solidari cu organizatorii protestului, grupul de Inițiativă Prelungirea Ghencea, având în vedere că în tot Bucureștiul există problema construcțiilor ilegale sau ridicate abuziv, sub ochii ingăduitori ai autorităților locale. De asemenea, organizatorii au fost sprijiniți de Fundația Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe.
Participanții au măsurat și marcat distanța minimă legală de 40 m care ar fi trebuit să existe între butelia GPL din incinta benzinăriei și imobilul în construcție. De asemenea, au adresat mesajul ‘’ Opriți lucrările!’’ Prefectului capitalei – domnul Nicolae Petrovan, șefului Inspectoratului de Stat în Construcții – domnul inspector general Nelu Stelea, șefului Inspectoratului pentru Situații de Urgență – domnul inspector sef Mirel Guta, Primarului sectorului 6 – domnul Rares Manescu și dezvoltatorului imobiliar – domnul Ilie Anghel.
Cetățenii vor continua demersurile pentru oprirea lucrărilor, verificarea legalității emiterii avizului de securitate la incendiu și a autorizației de construire, precum și tragerea la răspundere a persoanelor care se fac vinovate de încălcarea legilor privind protecția și apărarea împotrivă incendiilor.
Acesta este cel de-al șaselea protest al cetățenilor din Prelungirea Ghencea. În ultimii doi ani, aceștia au ieșit în stradă pentru a cere lărgirea străzii principale la 4 benzi, cu trotuare și piste pentru biciclete, pasaj suprateran peste șoseaua de Centură la Domnești dar și un parc public în zonă. Deocamdată, niciuna dintre problemele semnalate de cetățeni nu a fost rezolvată de autorități.
(Loredana Diacu) Protest în Prelungirea Ghencea: „Stăm lângă o bombă cu ceas!”
articol: Loredana Diacu – epochtimes-romania.com
14 noiembrie 2015
Zeci de cetăţeni din cartierul bucureştean Prelungirea Ghencea au ieşit sâmbătă în stradă pentru a protesta faţă de ridicarea unui bloc cu zece etaje în Prelungirea Ghencea nr. 38 – 40, sector 6, la câţiva metri de o benzinărie în curtea căreia tronează o impunătoare butelie GPL.
Nemulţumiţi că autorităţile i-au permis dezvoltatorului – Anghel Residence – să ridice blocul în imediata vecinătate a buteliei şi temându-se de un eventual accident, locuitorii cartierului cer verificarea actelor în baza cărora s-a dat autorizaţia de construcţie, anularea acesteia dacă se constată că legea a fost încălcată, oprirea lucrărilor şi eventual demolarea construcţiei. De asemenea, cetăţenii prezenţi la protestul organizat de Iniţiativa Prelungirea Ghencea cer tragerea la răspundere a celor vinovaţi.
„Gândiţi-vă ce se poate întâmpla dacă apare o scurgere de gaze şi cineva aruncă o ţigară de la un balcon”, declară revoltat un cetăţean în timp ce altă persoană reaminteşte de accidentul produs în Rusia în august 2014 când o explozie produsă la o benzinărie Makhachkala a trimis în spital mai multe persoane, cu arsuri grave iar proprietăţile din jur au fost pulverizate.
Protest în Prelungirea Ghencea, 14 noiembrie 2015. (Epoch Times)
„M-a scos în stradă faptul că în cartierul meu se construieşte un bloc de 10 etaje aproape lipit de butelia GPL a unei benzinării. Am întrebat primăria sector 6 dacă există autorizaţie, dacă totul este în regulă, ni s-a spus că da. Văzând însă că blocul e foarte apropiat de butelie, am trimis o sesizare la ISU, să ne spună dacă este în regulă. De abia atunci au făcut o vizită la faţa locului şi au constatat că imobilul nu respectă distanţa de 40 m faţă de butelia GPL şi de 12 m faţă de gurile de descărcare ale benzinăriei. Iar noi vrem să ştim cine a greşit! Nu mai vrem să fim victimele nepăsării autorităţilor, cum s-a întâmplat la Colectiv. Dacă această autorizaţie nu a fost emisă cu respectarea legii vrem să fie anulată, construcţia oprită şi vinovăţii să răspundă!”, a declarat Delia, unul din organizatorii acestui protest.
„Vrem să fim siguri că acest bloc va fi în siguranţă şi la fel şi cei ce locuiesc în aproprierea lui, vecinii, sau cei ce tranzitează. Vrem să nu fie nicio problemă, nu vrem ca vreo explozie să afecteze structura blocului sau oamenii din jur”, declară o alta protestatară, Adriana, venită la eveniment împreună cu cei doi copii ai săi.
Potrivit protestatarei, este nevoie de mai multă responsabilitate şi implicare din partea celor ce dau autorizaţii: „Nu pui ştampila aşa, ca primarul, cum zicea Piedone. Trebuie să studiezi bine actele, să trimiţi inspectorii pe teren, te asiguri că totul e în regulă şi abia apoi să semnezi!”.
Ţinând în mâini afişe cu mesaje precum “Solidaritate, suntem toţi în pericol!”, “Stop, nu vrem un nou Colectiv”, “Corupţia Ucide”, “Nu puneţi gaz pe foc!” şi “Încă mai plângem oamenii din Colectiv, dar autorităţile încă permit construcţii periculoase”, cetăţenii din cartier, cărora li s-au alăturat membri ai unor grupuri cetăţeneşti de iniţiativă veniţi din alte zone ale Capitalei, în semn de solidaritate cu problema lor, le-au cerut autorităţilor să-şi facă datoria şi să respecte legea.
Protest în Prelungirea Ghencea, 14 noiembrie 2015. (Epoch Times)
„Finalitatea ar fi demolarea acestui bloc şi intrarea în legalitate a tuturor construcţiilor din oraşul asta. Dorim mai multă verdeaţă. Nu avem grădiniţă, nu avem şcoală, nu avem parc. Avem numai betoane. Am dori să se mai termine construcţiile heirupiste! Asta ne dorim! Asta şi lărgirea drumului Prelungirea Ghencea!” a declarat şi dna. Antonia Lupescu, unul din organizatori.
Reamintim în context că acesta este cel de-al şaselea protest al cetăţenilor din Prelungirea Ghencea. În ultimii doi ani, aceştia au ieşit în stradă pentru a cere lărgirea străzii principale la patru benzi, cu trotuare şi piste pentru biciclete, pasaj suprateran peste Şoseaua de Centură la Domneşti dar şi un parc public în zonă. Deocamdată, niciuna dintre problemele semnalate de cetăţeni nu a fost rezolvată de autorităţi.
Benzinăria nu exista!
Paradoxal sau nu, cetăţenilor care, înainte de a ieşi în stradă au luat mai întâi legătura cu autorităţile pentru a semnala pericolul pe care îl reprezintă ridicarea unei clădiri în buza benzinăriei li s-a spus că … benzinăria nu exista! Pe hârtie, evident.
Protest în Prelungirea Ghencea pentru stoparea construirii unui bloc lângă o benzinărie, 14 noiembrie 2015. (Epoch Times)
„Când am constatat că acest bloc este construit prea aproape de benzinărie, am solicitat accesul la informaţii publice la sector 6, am trimis sesizări la Inspectoratul de Stat în Constructii (ISC) şi ISU. Ni s-au dat hârtii că totul este în regulă. Am ajuns la Primăria Sectorului 6, am discutat cu arhitectul şef căruia i-am explicat că legea prevede că, faţă de o benzinărie, trebuie să te retragi 40 de metri ca să construieşti. Dumnealui ne-a adus dosarul şi ne-a arătat că conform documentelor lângă această clădire nu există o benzinărie. Noi l-am invitat pe teren, i-am chemat şi pe colegii lui de la Disciplina în Construcţii care ne-au spus că dumnealor lucrează pe documente. “Avem documente, noi nu avem nicio vină, constructorul ni le-a prezentat.” Noi i-am invitat pe teren să vadă benzinăria”, a declarat Florin Rugină, membru al Grupului Iniţiativa Prelungirea Ghencea şi unul dintre organizatori.
„Mai mult decât atât şi ISC s-a comportat ruşinos. Ne-am dus la ei cu documente, hârtii… Ne-au spus că vor declanşa un control la Primăria Sector 6. L-au declanşat după care ne-au spus că, potrivit actelor, totul este legal. (…) Credem că actele în baza cărora s-a obţinut autorizaţia sunt false! Nu mai spun că la ISU trebuie să depui descrirerea completă a documentaţiilor, inclusiv un ortofotoplan cu fotografia din satelit în care se vede foarte clar totul, este în standard să faci asta! Este imposibil să nu apără benzinăria în acte şi să judeci doar după hârtiile pe care ţi le-a dat constructorul. Iar dezvoltatorul ne-a declarat că dumnealui nu a ştiut care e legislaţia şi e vina firmei care a făcut proiectarea. S-a ajuns de la prefectură, primărie, ISC, ISU la firma de proiectare! Mai au puţin şi ajung să paseze responsabilitatea la femeia de serviciu”, a declarat revoltat Florin Rugină, de la Iniţiativa Prelungirea Ghencea.
Solidaritate
Merită remarcat că la acţiunea din Prelungirea Ghencea au venit oameni din mai multe zone ale Bucureştiului, oameni care, la rândul lor, sunt membri ai unor grupuri cetăţeneşti de iniţiativă care încearcă să aducă o schimbare în bine în comunităţile lor.
„Solidaritatea! Asta m-a adus. Stiu că dacă suntem mai mulţi avem şanse să se rezolve! Când am protestat pentru parcul IOR şi pentru noi au venit oameni din alte cartiere”, a declarat Mihaela, venită tocmai din sectorul 3.
„Trebuie să atragem atenţia tuturor contra ilegalităţilor care se fac. Sunt mult prea multe! Oamenii trebuie să vină alături de noi să le ceară autorităţilor să facă lucrurile legal!”, a declarat doamna Silvia Cruceanu, venită din Lacul Tei în timp ce dna Mariana Badiu, membră a grupului Luptăm pentru Aleea Lunguleţu a adăugat: „S-a pornit de la faptul că aveau nevoie de un trotuar, ca să nu mai meargă pe carosabil iar acum au ajuns să se confrunte şi cu construcţii ilegale. Cum ne-am izbit şi noi de aceeaşi problemă, am considerat neapărat necesar să-i susţinem, se lovesc de aceleaşi probleme ca şi noi, autorităţile nu vor să ţină absolut cont de noi.”
Potrivit Nicoletei Chiriţă, reprentant CeRe, ONG care de ani de zile sprijină grupurile de iniţiativă cetăţeneşti în dialogul cu autorităţile şi în demersurile lor de participare la actul de guvernanţă, grupurile din cartiere încep să fie solidare unite de dorinţa de a vedea că în România legea este respectată.
„Sunt mulţi oameni care au făcut mai bine de o oră până aici. Este prima lor acţiune comună de sprijin pentru unul din grupurile de iniţiativă ce face parte din Reţeaua Bucureştiul Civic. De fapt, aşa s-a şi înfiinţat această Reţea de grupuri civice, din dorinţa lor de a se ajuta în aceste momente dificile şi pentru că au mesaje comune. În cazul de faţă, contrucţiile ilegale, autorităţile care dau avize fără să ţină cont de reglementări este un lucru care îi deranjează pe toţi şi necesită acţiune comună”, a declarat Nicoleta Chiriţă, de la CeRe.
Reţeaua Bucureştiul Civic s-a constituit în iulie 2015, din ea făcând parte 12 grupuri de iniţiativă din mai multe zone ale Capitalei care încearcă să schimbe în bine viaţa din comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea, a mai adăugat reprezentanta CeRe,
Grupurile de iniţiativă membre ale Reţelei Grupurilor Civice din Bucureşti care au participat la protestul de astăzi sunt: Grupul de Iniţiativă Lacul Tei, Iniţiativa Favorit, Grupul de Iniţiativă Floreasca, Grupul Salvaţi Parcul Tineretului, Grupul de iniţiativă civică Tudor Vladimirescu, Incotroceni – Oameni, Idei, Povesti, Grupul Civic Luptăm pentru Aleea Lunguleţu, Grupul de Iniţiativă Civică Callatis Drumul Taberei şi Iubim Sectorul Trei.
Împreună cu cetăţenii din Prelungirea Ghencea, participanţii din alte cartiere s-au aliniat în faţa organizării de şantier, ţinând fiecare în mână un afiş cu distanţa de la butelia GPL până la punctul de unde ar fi trebuit să înceapă clădirea – 40 de metri de la staţia GPL.
Protest în Prelungirea Ghencea pentru stoparea construirii unui bloc lângă o benzinărie, 14 noiembrie 2015. (Epoch Times)
După ce au făcut vizibil prin lanţul lor uman distanţa care trebuia lăsată între benzinărie şi construcţie, legea, cetăţenii au întors foile invers pentru a transmite mesajul: “Opriţi Lucrările din Prelungirea Ghencea ISU, ISC, PREFECT, PRIMARIE SECTOR 6!!”
Protest în Prelungirea Ghencea, 14 noiembrie 2015. (Dumitru Lupescu)
Totodată, participanţii la protest au fost îndemnaţi să le ceară, în scris pe email, Prefectului, Primăriei Sector 6, ISC-ului, ISU etc. să-şi facă datoria, să verifice nu doar hârtiile ci şi realitatea la faţa locului şi să dispună măsurile legale care se impun.
Protest în Prelungirea Ghencea pentru stoparea construirii unui bloc lângă o benzinărie, 14 noiembrie 2015. (Epoch Times)
„Vrem să se respecte legea. Asta le cerem!” a declarat o protestatară în timp ce de la portavoce s-a strigat sloganul de acum intrat în conştiinţa colectivă „Corupţia ucide!”.
25.10.2015: Protest în Piaţa Universităţii, împotriva lui Gabriel Oprea
foto: Epoch Times România
“NU abuzului de putere! Oprea, demisia!” – Protest în Piaţa Universităţii
articol: Loredana Diacu – Epoch Times România
25 octombrie 2015
14:30. Peste 300 de persoane au scandat “Jos Oprea” în Piaţa Universităţii din Capitală, cerând demisia vicepremierului şi, în secundar, a premierului Victor Ponta.
Principalele nemulţumiri ale participanţilor la miting sunt legate de faptul că Oprea a abuzat de funcţie cerând coloană oficială într-un context în care acest lucru nu se justifica.
De asemenea, oamenii se declară revoltaţi de faptul că vicepremierul, care vorbeşte despre respectul ce trebuie acordat oamenilor în uniformă, l-a lăsat pe poliţistul Bogdan Gigină agonizând în stradă şi a plecat mai departe în drumul său spre MAI, şi, nu în ultimul rând, oamenii se declară profund nemulţumiti de muşamalizarea anchetei.
Se pot vedea mesaje precum “Je suis Bogdan Gigină”, sau altele extrem de critice la adresa lui Oprea precum “Interesul naţional, nu-i izmana la ciolan.”
“Ne-a scos în ţară ruşinea naţională Gabriel Oprea, pentru că nu a dat nicio clarificare despre cazul în care e implicat.”, a declarat un tânăr, întrebat ce l-a scos la protest.
“A lătrat peste tot că principiul în NATO şi în Armată e să nu laşi pe nimeni în urmă şi am înţeles că s-a uitat la băiatul ăla care era căzut în groapă şi agoniza, s-a urcat în maşină şi a plecat acasă.”, a adăugat un altul, răspunzând la aceeaşi întrebare.
“Ne vedem demnitatea lezată de aceşti indivizi, nişte oameni mici, foarte foarte mici şi vrem să îi zburăm.” a precizat un alt participant, în timp ce o doamnă în vârstă susţine că a ieşit să protesteze indignată ” pentru felul în care dl general Oprea s-a purtat cu un subaltern al lui căzut într-o groapă. Trebuia să se oprească.”
Prezent printre manifestanţi, Nicuşor Dan, una din cele mai proeminente personalităţi ale societăţii civile a declarat: “Este o chestiune de respectarea legii, de stat de drept, este o prevedere legală care spune cine are dreptul la coloană legală, dl Oprea nu avea, şi ce a inflamat foarte multă lume, inclusiv pe mine este că foarte multă lume cere de cinci zile, în continuu o explicaţie şi dl Oprea se încăpăţânează să nu explice opiniei publice unde mergea şi în temeiul carei legi avea dreptul la coloană oficială.”
“Se va încerca o muşamalizare a acestui caz, dacă presiunea publică va fi suficientă, se va rezolva, dacă nu, vom adăuga un caz nerezolvat la atâtea altele.”, a adăugat Nicuşor Dan, preşedintele Salvaţi Bucureştiul.
“Am venit din solidaritate cu toţi cetăţenii, fie că sunt poliţişti sau şoferi în trafic, dispreţuiţi de atitudinea arogantă a oficialităţilor. Eu însumi am fost martor acum câteva duminici într-o seară, la 11 noapte s-a oprit traficul pe o ploaie mare, să treacă dumnealui (generalul) acasă. Şi un om a murit zilele astea pentru că în nişte condiţii care nu se încadrează în lege s-a făcut pârtie cu o motocicletă care nu era tocmai ok din punct de vedere tehnic şi viaţa unui om a fost distrusă. “, a precizat un alt protestatar.
“Piaţa Universităţii a făcut numeroşi politicieni să tremure, acum e rândul lui Gabriel Oprea”, spune activistul Claudiu Crăciun, la portavoce.
Oprea este gratulat cu apelative precum “izmenar cu girofar” şi “genaral cocalar.”
14:50. Participanţii la manifestaţia din Piaţa Universităţii au ţinut câteva momente de reculegere în memoria lui Bogdan Gigină.
15:05. Manifestanţii, al căror număr se ridică acum la peste 400, au plecat în marş spre Ministerul Afacerilor Interne.
25.10.2015: Protest în Piaţa Universităţii, împotriva lui Gabriel Oprea foto: Epoch Times România
15:20. Mulţimea a ajuns în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne. Se cere demisia generalului Gabriel Oprea. În jurul MAI sunt desfăşurate impresionante efective de jandarmi, însă atmosfera este una paşnică.
25.10.2015: Protest în Piaţa Universităţii, împotriva lui Gabriel Oprea foto: Epoch Times România
15:30. Numărul protestatarilor se ridică la peste 1.000 de persoane. Participanţii la miting au plecat în marş spre Guvern scandând “Jos Oprea”, “Ieşiţi din casă, dacă vă pasă”, “România trezeşte-te”, “Oprea n-ai onoare, mergi la închisoare”, “Vrem şi noi escortă”, “Demisia”, “Oprea nu rezişti nici cu mii de securişti”, sau “Oprea ucigaş de poliţişti”.
Oamenii acuză că Oprea a încălcat articolul 203 din noul Cod Penal, respectiv lăsarea fără ajutor a unei persoane în dificultate.
16:00. Nu mai puţin de 1.500 de persoane cer acum, în stradă, demisia lui Gabriel Oprea din toate funcţiile executive pe care le ocupă, dar şi o anchetă transparentă în cazul morţii lui Bogdan Gigină. Protestatarii trec în acest moment prin Piaţa Romană şi se îndreaptă spre sediul Guvernului.
16:10. Coloana de manifestanţi a ajuns în faţa Guvernului. S-a scandat “Jos Oprea”, “Ruşine, ruşine să vă fie”, “Nu mai vrem mistere de la ministere”, iar vicepremierului i-au cântat “Oprea la brutărie, Oprea la brutărie”. Protestatarii au scandat, de asemenea, “Jos Ponta”, premierul fiind acuzat că-l protejează pe Oprea.
25.10.2015: Protest în Piaţa Universităţii, împotriva lui Gabriel Oprea foto: Epoch Times România
16:25. Se cântă imnul României.
16:35. Protestatarii au plecat înapoi spre sediul MAI. Pe drum se scandează “Girofar, girofar, către penitenciar”, “Solidaritate, solidaritate”, “General de mucava, îţi cerem demisia” şi “Oprea asasin.”
Unui poliţist pe motocicletă care trece pe lângă coloană i se spune “atenţie la gropi!”
17:00. Mulţimea a ajuns în faţa MAI. Se scandează “Asasin, Oprea asasin” şi “Demisia.”
17:20. S-a plecat de la MAI spre Piaţa Universităţii care se pare că va fi punctul terminus al manifestaţiei. Pe drum se continuă scandările “Demisia, Demisia”, Oprea face crime, Ponta îl susţine”, “Oprea, nu rezişti nici cu mii de securişti!”
25.10.2015: Protest în Piaţa Universităţii, împotriva lui Gabriel Oprea foto: Epoch Times România
17:30. Manifestaţia este pe cale să se încheie. În Piaţa Universităţii au mai rămas doar câteva zeci de persoane.
Proteste în Bucureşti, Cluj şi Tîrgu-Mureş. Peste 1.000 de persoane i-au cerut demisia lui Gabriel Oprea
articol: stiri.tvr.ro
25 Octombrie 2015
Lipsa explicaţiilor din partea ministrului Afacerilor Interne a născut tot mai multă revoltă în rândul opiniei publice. Peste 1.000 de români au ieşit în stradă, duminică, în mai multe oraşe din ţară. La Cluj, Tîrgu Mureş şi în Capitală, oamenii i-au cerut demisia lui Gabriel Oprea şi o anchetă transparentă în cazul morţii poliţistului care îl escorta marţi seară.
Protest în Capitală faţă de cei consideraţi responsabili de moartea poliţistului Bogdan Cosmin Gigină. Manifestanţii s-au mobilizat pe Facebook şi s-au adunat la Piaţa Universităţii pentru a cere demisia ministrului de Interne, Gabriel Oprea. Protestatarii au plecat apoi în marş către sediul Ministerului de Interne şi către Guvern. Detalii despre acest subiect a oferit, pentru Telejurnal şi ştiriletvr.ro, corespondentul TVR Marius Popescu.
18:00 La Cluj-Napoca, peste 100 de motociclişti din Transilvania l-au comemorat pe poliţistul Bogdan Gigină. Demisia ministrului Gabriel Oprea s-a cerut şi la Tîrgu-Mureş, transmite Telejurnalul de la ora 18:00.
Siguranţa românilor pare să fie una din ultimele preocupări ale autorităţilor, surde la dorinţa craiovenilor de a avea un referendum pe tema obiectivelor nucleare de la Kozlodui.
Într-un articol recent am început povestea rezistenţei civile de la Craiova, unde dorinţa a peste 15.000 de cetăţeni de a se exprima prin referendum pe tema extinderii, în circumstanţe neclare, a unor facilitaţi nucleare în Bulgaria, a fost ignorată de autorităţile locale.
Revenim cu partea a doua a articolului, dedicată modului în care autorităţile atât cele centrale cât şi cele locale au transformat dezbaterile pe tema unui proiect care ar putea afecta viaţa a milioane de români şi bulgari într-un simulacru. Partea I poate fi citită aici
Pseudo-dezbateri şi pseudo consultări
Potrivit Luminiţei Simoiu, cea care a organizat practic „rezistenţa civilă” din Craiova, modul în care au procedat autorităţile române în ceea ce priveşte organizarea consultărilor este atât ilegal cât şi imoral şi denotă un dispreţ profund faţă de siguranţa cetăţenilor şi de drepturile acestora.
Potrivit convenţiei de la Aarhus, transpusă şi în legislaţia românească (prin Legea nr. 86/2000, modificată de Legea 24/2008), când o ţară construieşte obiective potenţial periculoase pentru mediu şi sănătate, cetăţenilor ce ar putea fi afectaţi, indiferent de domiciliu sau naţionalitate, li se asigură accesul la informaţii, precum şi dreptul de a participa la luarea deciziilor.
În România s-a procedat diferit. Autorităţile, începând cu Ministerul Mediului şi instituţiile în subordinea sa, şi continuând cu Primăria Craiova, au ignorat atât convenţiile internaţionale cât şi legislaţia internă, ca să nu mai vorbim de voinţa cetăţenilor.
Aşa cum menţionăm în articolul anterior, americanii de la Westinghouse se retrag din proiect după ce bulgarii au anunţat că nu-şi pot permite preţul cerut de aceştia. Există un zvon cum că odată americanii retraşi, s-ar putea merge pe mâna companiei ruseşti Atomstroyexport, cu un reactor deja construit, comandat de bulgari înainte de Fukushima şi care, potrivit ecologiştilor din ţara vecină, nu mai îndeplineşte standardele de siguranţă.
În ceea ce priveşte depozitul de deşeuri nucleare care, reamintim, va avea o capacitate de 350.000 T şi va fi construit, atenţie, pe teren aluvionar, cu alte cuvinte instabil, despre dezbateri la Craiova se poate vorbi doar începând cu 2015. Anterior, dezbateri pe acest subiect au avut loc doar la Bechet, ceea ce în viziunea craiovenilor reprezintă deja o încălcare a convenţiei de la Aarhus, echivalând cu ignorarea voinţei cetăţenilor din localităţilor unde s-a omis organizarea de consultări.
Râmând însă în trecutul nu foarte îndepărtat, Bulgaria a notificat României la începutul lui ianuarie 2015 reluarea dezbaterilor pe tema Kozlodui. Ministerul Mediului ar fi tăcut însă, chitic. Ulterior, pe 6 aprilie a.c., bulgarii au trimis Ministerului Mediului un calendar al dezbaterilor din ţara lor, cu lista localităţilor, date de desfăşurare etc. cerând ca românii, dacă vor să participe, să notifice cu minim 7 zile înainte, pentru a li se angaja un translator.
Agenţia de Mediu din Craiova, în subordinea ministerului, a transmis însă calendarul dezbaterilor, doar la o mână de instituţii/persoane, printre care Universitatea Craiova, abia pe 22 aprilie, în condiţiile în care dezbaterile se finalizau pe 30 aprilie. Cât despre cetăţenii “de rând”, care, se presupune, nu stau să consulte zilnic site-urile ministerelor, aceştia au aflat de dezbateri abia pe 29 aprilie, când vestea a fost dată la o televiziune locală de o reprezentantă a Agenţiei de Mediu. Aceasta a anunţat cetăţenii Craiovei (pe aceia ce au avut şansa să aibă televizorul deschis) despre dezbateri, fără să precizeze însă ca acestea se termină peste o zi.
Cât despre dezbaterile organizate în România de autorităţi şi acestea au fost un fiasco, cetăţenii fiind anunţaţi doar în ultimul ceas (atunci când a existat un anunţ) iar din partea Bulgariei fiind chemate doar persoane pro-proiect.
Referendumul, un drept refuzat craiovenilor
În consecinţă, nemulţumiţi de modul în care autorităţile au tratat problema dezbaterilor, craiovenii şi-au constitui un Grup de Acţiune Civică şi au cerut convocarea unui referendum local pe această temă.
Având sprijinul a peste 15 000 de cetăţeni care au semnat o iniţiativă cetăţenească în acest sens – semnături pe care au reuşit să le depună la primărie doar în prezenţa presei, anterior fiind întorşi din drum cu semnături cu tot – GAC decis să formuleze trei propuneri draft de Hotărâre a Consiliului Local, pentru organizarea referendumului: una având ca iniţiator Primarul, o alta având ca iniţiatori o treime din numărul consilierilor locali şi o a treia iniţiată de Grupul de Acţiune Civică.
Varianta aleasă a fost aceea în care Primarul Craiovei să fie iniţiatorul proiectului, idee ce părea garantat câştigătoare, având în vedere că de când este Olguţa primăriţă, nici un proiect propus de ea n-a fost respins de Consiliul Local. Cu toate acestea, surpriză, deşi actuala vicepreşedintă a PSD le promisese cetăţenilor că dacă se strâng 13.000 de semnături, cât prevede legea, va face ea cumva rost de bani şi va organiza referendumul, la şedinţa din 24 septembrie s-a făcut tot posibilul pentru ca proiectul să fie respins.
Cetăţenii nu au fost primiţi în sală decât cu greu, şi în grupuri de câte cinci – invocându-se ca sala este plină, asta în condiţiile în care încăperea gemea de locuri goale – discuţia pe marginea referendumului a fost mutat de la punctul 37 pe ordinea de zi la punctul 2, doar doar cei interesaţi vor veni mai târziu şi vor rata dezbaterea,
Cetăţenii mai acuză că deşi lor nu li s-a comunicat că-şi pot aduce experţi pentru a-i înscrie la cuvânt pe de altă parte Primăria şi l-a adus de la Bucureşti, ca invitat de onoare, pe preşedintele universităţii Ecologice din Bucureşti, Prof. univ. dr. dr.h.c. Mircea DUŢU.
Prezentat de organizatori drept mare specialist în dreptul mediului, acesta şi-a declinat competenţa în depozite şi reactoare nucleare pentru a se lansa, în schimb, în consideraţii pe tema legalităţii referendumului, susţinând că acesta nu are temei legal, că nu se susţine, că nu va avea efecte etc, relatează dna Simoiu.
Peste toate acestea, în şedinţă s-a vehiculat şi ameninţarea cu Curtea de Conturi care va cere ca cineva să plătească (eventual cetăţenii ???) dacă se organizează referendum şi cetăţenii nu se vor prezenta la vot.
La finele discuţiilor, s-au invocat mai multe argumente cum ar fi ilegalitatea sau data nepotrivită a referendumului. La sugestia unuia dintre consilieri de a se lua în considerare un amendament prin care să se propună o altă dată, primarul municipiului Olguţa Vasilescu a refuzat, motivând că nu este de acord să modifice draftul de propunere. Acesta este un pretext fără bază reală, spun membrii Grupului de Acţiune Civică, draftul proiectului fiind modificat deja, de serviciul specializat al Primăriei, prin eliminarea bazei legale prevăzută de Convenţia de la Aarhus.
Epilog care sperăm să nu fie chiar epilog: “Avem şi noi Cernavodă”
În consecinţă, cererea de a se organiza un referendum a fost respinsă şi acum cetăţenii caută să convingă 2/3 din consilieri să repună acest proiect pe ordinea de zi. Deşi miza este mare – siguranţa a milioane de români şi sprijinirea bulgarilor, care, spune dna Simoiu, “se uită la noi ca la Dumnezeu, căci doar noi mai putem opri proiectul” – demersul pare destul de dificil.
Chiar dacă “pe persoană fizică” mulţi consilieri par de acord cu cetăţenii, practic au comandamentele lor de partid, sintetizate foarte bine în europarlamentarul Jean Marinescu, cu ocazia unei dezbateri la Craiova: “Doamnă, nu uitaţi, avem şi noi un Cernavodă”.
În virtutea acestui argument se trece peste faptul că în caz de incident, ar avea de suferit nu doar craiovenii, ci o Românie întreagă (Kozoldui este lângă Dunăre), o Românie care, cu certitudine, nu e pregătită să facă faţă unui incident/accident nuclear.
“Am cerut să vedem cât de pregătit e judeţul, în caz de accident nuclear. Spitalul judeţean de urgenţă nu poate trata în caz de accidente chimice sau nucleare, un alt spital major, spitalul CFR, nici ei nu pot, spitalul Filantropia are un spaţiu de 100 de locuri dar spune că nu e pregătit pentru un accident nuclear şi dispune de doar 30 de măşti. Cât despre pastilele de iodură de potasiu care se dau în caz de accident nuclear, spitalele au mult mai puţine decât necesar şi oricum acestea acţionează numai la nivelul glandei tiroide, restul organismului nefiind protejat”, a declarat Luminiţa Simoiu.
Cu toate acestea, potrivit profesoarei craiovene, la nivelul celor ce ar putea avea un cuvânt de spus la nivel de municipiu, a auzit, şocant sau nu, lucruri de genul “eu îmi fac casă la munte” şi chiar “scapă cine poate”, apropos de faptul că nu toţi oltenii vor avea bani să se urce cu vilă cu tot la munte în cazul că se întâmplă ceva la Kozlodui.
Nota bene – merită reamintit ca şi vecinii noştri unguri se pregătesc să construiască reactoare nucleare, la Paks. Pe lângă faptul că dezbaterea organizată la Bucureşti pe tema acestui proiect a fost anunţată pe ultimii metri, persoanele interesate aflând practic data şi locul dezbaterii abia în ziua respectivă, modul în care a decurs este fie trist, fie hilar, depinde cum priveşti problema.
Întrebaţi despre alternative pe baza legislaţiei europene, ungurii au declarat la ei nu se aplică decât legislaţia maghiară iar când reprezentantul ONG-ului Terra Mileniul 3 le-a comunicat că există o declaraţie a unui europarlamentar ungur care susţine că a văzut calculele la centrala de la Paks şi că sunt multe erori de calcul, ungurii au replicat acid că e ilegal să deţii sau să faci publice documente de genul acesta. Or fi aflat şi ungurii că avem Cernavodă, mai ştii?
Cum proiectul de la Cernavodă ar urma însă să fie dezvoltat cu o companie chineză, ţară a cărei standarde în materie de siguranţă sunt o mare cutie neagră, n-ar fi rău ca politicienii unguri şi bulgari să-şi pună problema că un troc al închisului ochilor s-ar putea să nu fie deloc benefic pentru ţările lor.
În faţa sediului Avocatului Poporului din Capitală a avut loc, vineri, un protest împotriva legii 217/2015, cunoscută opiniei publice îndeosebi sub titulatura de Legea Antilegionară. Organizat pe Facebook, protestul a reunit câteva zeci de persoane, membri ai Partidului Naţional pentru Patrie, ai Asociaţiei Terra Naturalis, Asociaţiei socio-culturale Prahova Excelsior, Mişcării pentru Apărarea Ortodoxiei etc.
Cu această ocazie, o delegaţie a protestatarilor i-a înmânată lui Victor Ciorbea un memorandum, prin care i-au cerut acestuia să ridice problema neconstituţionalităţii acestei legi la CCR.
“Eu nu pot accepta că într-o ţară în care după 26 de ani nu mai avem aproape nimic să venim şi să mai scoatem o lege prin care să punem pumnul în gura poporului român şi să ştergem o porţiune considerabilă din istorie. Legionarii există în istoria poporului român, nu putem să-i ştergem.”, a declarat Viorel Gligor, colonel în rezervă şi preşedinte al Partidului Naţional pentru Patrie, una din persoanele care au participat la discuţia cu Victor Ciorbea.
La rândul său, Radu Iacoboaie, reprezentant al Mişcării pentru Apărarea Ortodoxiei, a opinat că această lege nu este doar “neconstituţională şi nedemocratică” ci aduce, în mod indirect atingere şi ortodoxiei căci va împieica o eventuală canonizare a sfinţilor închisorilor, pe motiv că aceştia au fost simpatizanţi legionari sau catalogaţi ca atare de comunişti. Astfel, Arsenie Boca, de exemplu, sfânt preţuit de mulţi români ar putea să nu mai fie canonizat pe motiv că a fost simpatizant legionar.
“Patriarhia României nu a reacţionat în niciun fel până acum pentru că din păcate cei de la patriarhie sunt împotriva sfinţilor închisorilor, împotriva legionarilor, căci trebuie să ştim că aproximativ 80% din sfinţii închisorilor au fost legionari sau simpatizanţi ai mişcării legionare.”, a declarat Iacoboaie.
Potrivit protestatarilor, Avocatul Poporului le-a cerut să vină cu o nouă cerere care să se refere strict la neconstituţionalitatea legii, pe motiv memorandumul depus astăzi de protestatari fiind într-un registru mai degrabă emoţional decât juridic.
“Vedeţi dvs., am venit aici la Avocatul Poporului, sunt unul din cetăţenii patriei. În lipsa mea de cunoştinţe juridice, că nu am făcut dreptul, am venit la dl. Ciorbea să ne consilieze. Dânsul ne-a umplut de sarcini, că să revenim cu mai multe argumente referitoare neconstituţionalitate. Eu speram că ne va ajuta mai mult. Dar şi dânsul e îngrădit de prevederile legale. Această insituţie a fost creată să apere interesele poporului? Nicidecum! A fost creată să apere inteleresele clasei politice.”, a declarat Viorel Gligor.
Reamintim că “Legea Antilegionară”, cea care i-a scos în stradă pe protestatari, are ca punct central interzicerea “organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter legionar” şi incriminarea “promovării concepţiilor legionare” şi a “cultului personalităţii” unor personaje legionare. Adoptată la iniţiativa institutului Elie Wiesel, legea bagă la pachet, alături de fascism, legionarismul, în ciuda faptului că procesul de la Nuremberg şterge orice legătură dintre ele.
Acest act normativ a stârnit numeroase critici şi controverse căci, în timp ce face din elogierea legionarilor – reali sau doar etichetaţi ca atare de regimul comunist instaurat după 1944 – un act pasibil de pedeapsă, omite în schimb să condamne comunismul, ideologie ce a stat la bază unui regim criminal care a ucis, torturat, mutilat şi aruncat în închisori sute de mii de români.
Mai mult, pe lângă faptul că mulţi români au perceput această lege drept un căluş, o agresiune faţă de dreptul lor la libera exprimare, căci actul normativ face din apologia unor mari personalităţi interbelice precum Ţuţea sau Vulcănescu un delict, pe motiv că au fost legionari, spiritele au fost şi mai mult inflamate după ce în spaţial public a apărut informaţia că Alexandru Florian, directorul Institutului “Elie Wiesel” ar fi afirmat”: “Orice român care se îmbracă în port naţional fără să fie ţăran, este fascist, legionar.”