Articole

Percheziţii DNA la IPJ Timiş, Primăria şi Poliţia Recaş. Printre cei vizaţi: prefectul judeţului Timiş, primarul din Recaş şi şefii Poliţiei Judeţene

de Liliana Iedu, Otilia Ciocan – Mediafax

Procurorii DNA fac, luni, percheziţii la cinci instituţii publice, într-un dosar privind fapte de corupţie, printre cei vizaţi fiind şeful Poliţiei Judeţene şi adjunctul acestuia, Sorin Muntean şi Florin Bolboş, precum şi şeful de la Rutieră, Marcel Crăciunescu, spun surse judiciare. Prefectul judeţului Timiş, Eugen Dogariu, primarul oraşului Recaş, Teodor Pavel, şi omul de afaceri Gelu Milutinovici sunt printre cei vizaţi, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat că au loc percheziţii în judeţele Timiş şi Arad, cinci dintre acestea fiind la instituţii publice, iar restul la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane, într-un dosar care vizează infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2013 – 2014.

În dosar se fac cercetări pentru fapte de trafic de influenţă, abuz în serviciu şi şantaj, iar printre cei vizaţi sunt şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Timiş, comisar-şef Sorin Muntean, adjunctul acestuia, comisar-şef Florin Bolbos, şeful Serviciului Circulaţie Rutieră Timiş, Marcel Crăciunescu, doi ofiţeri de Rutieră, precum şi primarul oraşului Recaş, Teodor Pavel (PSD).

foto timpolis.ro

articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/