Evenimente

nimic găsit

Ne pare rău, nu de posturi potrivit criteriilor

Articole

Julian Assange la Frontline Club Bucharest

O ora cu Julian Assange, fondatorul Wikileakes, care va raspunde intrebarilor in cadrul unei transmisiuni online. Evenimentul, organizat de Frontline Club Bucharest in parteneriat cu gandul.info, va avea loc marti, 19 mai, incepand cu ora 17:30.

Discutia cu Julian Assange va fi urmata de proiecția filmului „1971”, prezentand cazul real al unui grup de activisti pentru pace care publică documente secrete compromitatoare despre unele actiuni ale FBI.

(video) Interviu/Angel Tîlvăr, Ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de Peste Hotare: Ne gândim la modificarea legii pentru ca procedurile de finanțare pentru proiectele diasporei să fie mai simple

Foto: (c) Simion MECHNO / AGERPRES FOTO
Autor: AGERPRES/(A — autor: Cătălin Alexandru, editor: Georgiana Tănăsescu)

“Ne dorim ca și noi să ușurăm maniera în care asociațiile pot formula proiecte, pot să apeleze la noi. De aceea am cerut colegilor din Departament și colegilor mei să înceapă și cred că avem trei săptămâni de când ei se gândesc la o variantă fie de a modifica Legea 321, fie, eventual, de a propune o altă variantă, o altă procedură de finanțare, în așa fel încât asociațiile să întâmpine tot mai puține greutăți”, spune ministrul.

În interviu, Tîlvăr mai vorbește și despre stadiul în care se află organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni, dar și despre discuțiile pe care le-a avut cu reprezentanții diasporei pe tema sistemului de vot.

AGERPRES: Domnule ministru, tocmai s-a încheiat prima sesiune de finanțare pe anul acesta pentru proiectele destinate diasporei pe anul 2015. Aveți o primă evaluare a acestei sesiuni, sunteți mulțumit de rezultate?
Angel Tîlvăr: Am luat decizia să organizăm și o a doua sesiune de finanțare întrucât, pe de-o parte, așa cum am spus mai demult, în fiecare an s-a constatat că sumele pe care noi le alocam trebuiau suplimentate sau nu erau folosite în integralitatea lor. Anul acesta, 140 de proiecte au fost acceptate, cel puțin acestea sunt datele pe care le am eu de la colegii de la Departament care s-au ocupat nemijlocit de această parte a activității noastre, și am găsit de cuviință să mai organizez o a doua sesiune întrucât interesul nostru este ca un număr cât mai mare de asociații să poată beneficia de ajutorul pe care statul român îl dă mediului asociativ în scopul păstrării identității românești.

Au fost în jur de 700 de aplicații. O parte s-au descalificat pentru că nu întruneau condițiile de eligibilitate, încă de la început, în sensul că probabil nu au citit cu mai mare atenție ghidul de finanțare. 140 de proiecte au primit acceptul nostru, dar ne dorim să fie mai multe, pentru că interesul nostru este ca un număr cât mai mare de asociații să beneficieze de ajutorul statului român.

AGERPRES: Vorbeați de condițiile de eligibilitate. Care sunt principalele criterii?
Angel Tîlvăr: Ele țin de ghidul de finanțare pe care noi l-am făcut public și pe care noi ne dorim să-l simplificăm. (…) Vă spun un lucru, cred, în premieră. Noi acordăm finanțare în funcție de Legea 321/2006, spre deosebire de alte entități ale statului român, de alte instituții, de exemplu Institutul Cultural Român, care are o manieră mai flexibilă și mai ușoară de acordare a acestor finanțări.

cititi mai mult pe http://www.agerpres.ro/politica/2015/04/18/interviu-tilvar-ne-gandim-la-modificarea-legii-pentru-ca-procedurile-de-finantare-pentru-proiectele-diasporei-sa-fie-mai-simple-11-15-04

INTERVIU Serghei Golubiţki, jurnalist rus: „Tezaurul României va rămâne la Moscova”

foto – adevarul.ro
articol – Vadim Vasiliu – adevarul.ro

Serghei Golubiţki este un filolog rus, scriitor, jurnalist şi analist financiar, născut la Chişinău. În articolele sale a scris de mai multe ori despre chestiunea tezaurului românesc, vorbind despre o obligaţiune morală a Rusiei de a întoarce aurul României.

Într-un interviu oferit ziarului Adevărul Moldova, Golubiţki spune că problemele economice cu care se confruntă Rusia acum nu constituie un obstacol pentru a restitui cele 93 de tone de aur României, însă, invocâd şi chestiunea celor 510 de tone de aur spaniol, restituirea nu se va întâmpla niciodată.

Domnule Golubiţki, ce vă leagă acum de Republica Moldova?

Ce mă leagă de Moldova? Bună întrebare. Răspund: totul mă leagă! Şi prietenia pe care o duc de mulţi ani cu oameni minunaţi, cum ar fi Vlad Druc, Mihai Poiată şi Anatol Danilişin. Dar şi limba română, pe care o vorbesc mult şi în care citesc. Dar şi geografia: în fiecare an petrec cel puţin trei luni de vară în Moldova. Din punct de vedere emoţional, sunt îngrijorat de soarta Moldovei, de viitorul ei, pe care îl văd doar în unirea cu România.

Aţi scris despre faptul că Rusia are obligaţiunea morală să întoarcă României tezaurul, dar există acum dovezi că acel aur mai există, dar nu a fost risipit?

Desigur, tot ce nu a fost întors şi decontat, neoficial, drept despăgubiri pentru cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost pierdut demult. Această risipă, însă, nu are nicio importanţă, pentru că aceste 93 de tone reprezintă o cantitate de aur ridicolă pentru Rusia, chiar şi cu toate dificultăţile economice. Este un pic mai puţin de 3,5 de miliarde de dolari, la costul actual. Aproximativ atât cheltuie Federaţia Rusă într-o săptămână pentru menţinerea cursului rublei şi pentru lichiditatea sistemului bancar. Nu se pune problema dacă aurul a fost cheltuit sau nu, dar dacă există cea mai mică şansă pentru a fi restituit. Când am scris „Aurul românesc”, iar apoi am oferit un interviu pentru un film documentar cu acelaşi titlu, care a apărut acum un an, am exprimat îndoieli serioase că există măcar şanse efemere pentru restituire. Acum pot spune cu siguranţă – aurul nu va fi întors niciodată. Cu Putin sau fără, niciodată.

Unii istorici ruşi susţin că, în conformitate cu arhivele României socialiste şi caietelor lui Ceauşescu, cel puţin 80% din aurul românesc a fost repatriat României în anii 1948-1949, iar restul a fost decontat în anii 1946-1948 drept reparaţii pentru daunele cauzate de România Uniunii Sovietice în război. Este o propagandă, o legendă sau repatrierea a avut loc în realitate?

Permiteţi-mi să vă pun o întrebare: câţi dintre cititorii voştri cunosc despre chestiunea aşa-numitului „aur spaniol”? Mai bine spus, „Aurul Moscovei”, aşa cum este numită în Spania (Oro de Moscú). În 1936, la începutul războiului civil, Spania a trimis în Uniunea Sovietică 510 tone de aur, constituind 73% din totalul stocurilor Spaniei. La banchetul organizat de Biroul Politic cu ocazia acestei tranzacţii de succes, Iosif Visarionovici Stalin a declarat bucuros colegilor de partid: „Spaniolii nu îşi vor mai vedea aurul ca pe propriile urechi”.

cititi mai mult pe http://adevarul.ro/moldova/actualitate/tezaurul-romaniei-ramane-moscova-1_5506631a448e03c0fd989d0f/index.html

INTERVIU – Valeriu Zgonea: Organizarea alegerilor – depolitizată. Trebuie coduri de moralitate pentru partide

De Liviu Dadacus – Mediafax

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, afirmă într-un interviu acordat MEDIAFAX că românii nu mai vor ca politicienii să se bată pe funcţia de ministru care coordonează alegerile, că modelul de finanţare a partidelor trebuie schimbat şi că sunt necesare coduri etice ale parlamentarilor şi partidelor.

Zgonea pledează pentru autosuspendarea din partid a celor care au probleme în justiţie şi consideră că trebuie eliminată suspiciunea conform căreia cei care sunt preşedinţi de CJ sunt baroni locali.

El mai spune că se vede foarte clar din jocul politic că cei doi co-preşedinţi ai noului PNL vor să preia cele două Camere, Alina Gorghiu preşedinţia Camerei Deputaţilor, iar Vasile Blaga pe cea a Senatului.

INTERVIU – Zgonea: PSD susţine alegerea primarilor într-un tur. Ordonanţa 55 a fost o mare greşeală 

de Liviu Dadacus – Mediafax

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că PSD are mandat să susţină în Comisia de Cod electoral alegerea primarilor într-un singur tur, el arătând, referitor la problema traseiştilor, că Ordonanţa 55 a fost „o mare greşeală”.

”PSD susţine alegerea primarilor într-un singur tur. La preşedintele de CJ trebuie să fim foarte atenţi şi trebuie să luăm o decizie cu ceilalţi actori politici. Există o dezbatere cu privire la revenirea la votul indirect la preşedinţii de CJ”, a spus Zgonea.

El a precizat că mandatul PSD pentru Comisia de Cod electoral include şi susţinerea diminuării numărului de parlamentari la 300 de deputaţi plus 18 reprezentanţi ai minorităţilor plus patru deputaţi pentru Diaspora şi 100 de senatori plus doi senatori pentru Diaspora.

„Acest lucru înseamnă o diminuare cu aproape 40% a actualului Parlament”, a spus Zgonea, care a arătat că PSD susţine creşterea normei de reprezentare pentru un deputat sau pentru un senator existentă acum în lege.

INTERVIU – Zgonea: PSD susţine ca AEP să preia organizarea alegerilor în Diaspora. MAE va fi colaborator

de Liviu Dadacus – Mediafax

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că PSD susţine, în Comisia de Cod Electoral, ca AEP să preia organizarea alegerilor în Diaspora, în timp ce MAE va colabora cu AEP, care va fi „integrator unic”.

Zgonea a precizat că acest lucru este susţinut şi de către premierul Victor Ponta şi că a existat, în acest sens, o discuţie şi cu conducerea AEP.

„Primul-ministru al României, cu care am avut o discuţie acum câteva zile, şi PSD susţin această procedură. Am avut o discuţie şi cu preşedintele AEP. În acest moment, AEP e capabilă, ca autoritate, să preia toate aceste funcţii”, a spus Zgonea.

El a arătat că AEP va stabili, pe viitor, cu MAE unde sunt comunităţile de migraţie şi, pe baza registrului electoral pe care îl are în acest moment în coordonare, va face „în oglindă” un registru electoral de evidenţă a cetăţenilor din Diasporă pe baza căruia va cere de la autorităţile străine acordarea posibilităţii de a organiza secţii de votare.

articole preluate de pe http://www.mediafax.ro/

 

 

PROF. UNIV. DR. IOAN SCURTU – Interviu acordat revistei România Eroică

Domnule profesor, omenirea a marcat, în acest an, împlinirea unui secolde la declanşarea Primului Război Mondial. Cum aţi caracteriza, în câteva cuvinte, acest sinistru al istoriei, care a provocat moartea a circa 17milioane de oameni?

Sigur că, în esenţă, ne gândim la numărul de morţi şi la uriaşele distrugeri materiale. Dar, în ce priveşte unele state, între care şi România, Primul Război Mondial a însemnat un fnal fericit, ca să mă exprim aşa, în sensul că, prin prăbuşirea celor două mari imperii – rus şi austro-ungar – s-au putut realiza unitatea naţională şi statul naţional unitar român – prin unirea Basarabiei, a Bucovinei şi Transilvaniei cu patria-mamă. De altfel, prin Tratatul de la Versailles s-a retrasat harta Europei, au apărut mai multe state naţionale, fapt care a permis popoarelor respective – mă gândesc la fnlandezi, polonezi, cehi, slovaci, unguri, austrieci, croaţi, sloveni, muntenegreni şi, evident, români – de a trăi în state proprii, care erau un ideal până la acest război. Aşa încât, Primul Război Mondial are părţile lui negative, părţile lui pozitive şi, ca orice eveniment, trebuie judecat în ansamblu, cu particularităţile lui, cu specifcul lui.

România a intrat în război după doi ani de neutralitate şi a plătit un tribut incomparabil mai mare decât alte naţiuni, dacă ne raportăm la numărul populaţiei. Care ar fi, în opinia dumneavoastră, lecţia pe care noi, românii, n-am învăţat-o din această confagraţie mondială?

Da, jertfa românilor a fost foarte mare. Asta şi din cauză că, pe de o parte, războiul s-a desfăşurat pe teritoriul naţional – în 1916 au fost angrenate Muntenia, Oltenia, Dobrogea, sudul Moldovei, iar în 1917, Moldova – şi, pe de altă parte, pentru că Armata română nu a fost pregătită, mai ales nu a fost dotată corespunzător. În cei doi ani de neutralitate ar f trebuit să se procure armamentul necesar, însă, din păcate, guvernanţii, pentru a nu trezi suspiciuni într-o tabără sau alta, au preferat să nu acorde atenţia cuvenită înarmării. O a treia cauză ţine de concepţia românească, potrivit căreia jertfa este supremă. În romanele lui Cezar Petrescu şi Camil Petrescu, apărute după război, se întâlneşte această replică: nemţii au arme, au puşti, au tunuri, dar noi avem baioneta! Şi pieptul de aramă! Adică, ideea sacrifciului! Dacă ne raportăm la concepţia americanilor sau a evreilor, care au în prim-plan viaţa militarilor lor şi chiar sacrifciul tehnicii pentru a salva militarul, sigur că acest fapt arată că la noi a fost – şi poate că mai este – o concepţie păguboasă. Vedeţi, în legătură cu participarea Armatei române în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan se evocă întotdeauna numărul de morţi. Sigur, este fresc. Dar, normal ar fi să se spună şi care a fost contribuţia reală a armatei în teatrele respective.

Apoi, se ştie, românii se înflăcărează repede şi uită uşor. Dumneavoastră, care vă ocupaţi de cultul eroilor, cunoaşteţi că imediat după război s-au înfinţat tot felul de asociaţii, de publicaţii, s-a dat o legislaţie de sprijinire a eroilor, a invalizilor, a văduvelor şi a orfanilor de război, dar cu timpul lucrurile s-au uitat, ceea ce a dus la nemulţumiri. În aprilie 1930, în Bucureşti, a avut loc o manifestaţie a invalizilor şi văduvelor de război la sala “Dacia”. De aici, manifestanţii au decis să meargă spre Palatul Regal, dar, au fost opriţi în dreptul Cercului Militar şi împrăştiaţi cu furtunurile cu apă. Ziarul “Adevărul” descrie această secvenţă şi spune că, în urma intervenţiei forţelor de ordine, caldarâmul era plin de cârje, de proteze şi alte asemenea elemente auxiliare folosite de invalizii de război. Acestea erau “armele” cu care foştii luptători voiau să-l impresioneze pe Rege! Asta arată că preocuparea pentru eroi era şi atunci, ca şi acum, destul de palidă.

Am fost de mai multe ori în Rusia, în calitate de director general al Arhivelor Naţionale, şi una din problemele pe care le-am discutat a fost aceea a identifcării locurilor unde au murit ostaşii români, inclusiv prizonierii de război, şi a amenajării unor cimitire. Trebuie să vă spun că ruşii s-au arătat foarte cooperanţi şi chiar ne-au dat exemplu pe nemţi, pe italieni, pe unguri, care s-au ocupat îndeaproape de crearea de cimitire şi locuri de cinstire a militarilor lor. Bunăoară, la Stalingrad există monumente sugestive ale nemţilor, ale ungurilor, ale italienilor, dar nu există – cel puţin până în prezent – un monument semnifcativ pentru atâţia morţi români. Practic, acolo, la Stalingrad, s-a distrus cea mai mare parte a Armatei Române, fapt care l-a determinat pe Antonescu să spună că Germania a pierdut războiul, să avem grijă să nu-l pierdem şi noi pe-al nostru. A fost declarat doliu naţional, s-au ţinut slujbe în biserici pentru cei căzuţi. A fost o dramă naţională de mari proporţii. Şi iată că, deşi autorităţile ruse sunt deschise la ideea cinstirii eroilor români, autorităţile române n-au făcut aproape nimic până acum sau fac extrem de puţin şi în prezent.

Cum apreciaţi anii care au urmat războiului? Credeţi că este o perioadă la care generaţiile de astăzi ar trebui să se raporteze mai des – şi politic, şi cultural, şi economic, şi moral?

În genere, există o tendinţă de supralicitare pentru moment – am spus că românii se înfierbântă repede şi sunt foarte generoşi în laude -, după care uită şi devin extrem de critici. De exemplu, în 1928, câţiva intelectuali au publicat un document intitulat“Manifestul Crinul Alb”, în care susţineau că toţi cei care au peste 50 de ani sunt nişte epave care trebuie înlăturate rapid de pe scena publică pentru a se face loc tineretului. Dar, dacă stăm să ne gândim, peste vârsta de 50 de ani erau înşişi făuritorii Marii Uniri, cei atât de lăudaţi în 1918-1919. De aici, dispute puternice. Mircea Eliade spunea,în 1927, că după realizarea Unirii, românii nu mai au de luptat pentru un anume ideal şi că ei pot să se manifeste în orice domeniu de creaţie culturală şi ştiinţifică. El însuşi a dat un exemplu, ocupându-se de istoria religiilor, de filosofia indiană ş.a.m.d. Cu alte cuvinte, Marea Unire din 1918 a descătuşat energiile spirituale ale românilor şi, după Primul Război Mondial – ca şi în perioada de după Războiul de Independenţă – avem de-a face cu o înflorire culturală – marii clasici ai literaturii, atunci, au fost Eminescu, Creangă, Caragiale – acum, Arghezi, Sadoveanu, Rebreanu, Goga ş.a. Şi din punct de vedere economic este perioada în care, practic, s-au pus bazele unei adevărate industrii naţionale. Asta ca urmare a politicii liberale bazată pe doctrina “Prin noi înşine!”, care nu însemna excluderea capitalului şi a capitaliştilor străini, ci însemna, cum zicea Vintilă Brătianu, că aceştia trebuie să ştie că sunt la noi, acasă, şi că trebuie să respecte legile româneşti. Or, acum, procesul este exact invers, adică o neglijare totală a capitalului românesc, a românilor, şi totul trebuie să fie cedat străinilor. Şi istoria începe să demonstreze chiar în aceste zile ce a însemnat acea aşa-zisă privatizare prin vinderea bogăţiilor naturale către străini. Iată, petrolul. Noi, care eram ţara producătoare de petrol foarte importantă în Europa, am devenit preocupaţi să găsim prin alte metode descoperirea de gaze de şist cu participare americană şi rusă – străină, în general -, când în mod normal ar trebui să se pună problema revenirii petrolului românesc la Statul român, la România. Zilele acestea se discută despre energie, despre acea companie italiană, ENEL, care, practic, şi-a bătut joc de poporul român, a preluat baza materială, dar n-a făcut investiţiile la care s-a angajat. În schimb, a pus preţuri foarte mari, în complicitate cu unii români, care aveau obligaţia să supravegheze modul în care se aplică contractele şi se stabilesc preţurile. Ca să nu mai vorbesc de contractul cu compania Bechtel – care, culmea, şi acum este secret (!), deşi banii, de ordinul miliardelor!, au fost plătiţi de cetăţenii români, adică din bugetul Statului. Aşa încât, încă o dată spun, în perioada interbelică a existat o politică prin care s-au creat mari întreprinderi de talie europeană, cum ar fi Malaxa. Locomotivele Malaxa erau între cele mai performante din Europa, erau cumpărate inclusiv de elveţieni. Sau IAR Braşov, fabrica de avioane cu performanţe absolut excepţionale. De regulă, avioanele produse acolo, de concepţie românească, cu muncitori români, cu ingineri români, atingeau standarde internaţionale, se clasau pe locul 3-4 în lume. Or, acum, noi trăim numai şi numai din import. A existat o preocupare de a reînvia industria naţională aeronautică, dar ea a fost lichidată, pentru că, vezi bine, noi trebuia să cumpărăm de la alţii. Întotdeauna, alţii sunt mai performanţi!?

Am fost zilele acestea la Braşov, am venit bară la bară, aşa cum se circulă de ani buni pe DN1. Românii nu pot să facă autostrăzi în propria lor ţară!? Trebuie neapărat să fie concesionate unor firme străine, care, se dovedeşte de atâta vreme, nu sunt animate de dorinţa de a face autostrăzi în România, ci de a obţine tot felul de câştiguri, adesea pe căi ilicite, prin mituirea unor români. Spre deosebire de perioada interbelică, atunci când capacităţile, energiile, forţele intelectuale româneşti erau valorificate, acum, din contră, se caută ca acestea să fie cât mai mult descurajate şi, dacă se poate, chiar distruse!

Domnule profesor, ce rol mai joacă astăzi istoria în educarea tinerelor generaţii? Mai este istoria acel “magister vitae” de care vorbeau înaintaşii? Cum priviţi încercările unora de denigrare a trecutului românilor, de aşa-zisă demitizare a istoriei?

- După 1989 s-a dezvoltat, în România, un foarte puternic şi agresiv curent antinaţional, promovat de o seamă de intelectuali de o valoare cu totul relativă – ei se laudă între ei, se socotesc mari învăţaţi, mari savanţi – care, după opinia mea, sunt mituiţi ca să aibă o asemenea atitudine, să susţină, spre exemplu, că istoria românilor este o succesiune de mituri, că ea nu are nimic pozitiv şi demn de valorificat, că istoricii, chiar dacă este vorba de Xenopol, de Iorga, de Giurescu, de Oţetea, au mitizat istoria, au creat personalităţi şi episoade pozitive, când, în realitate, românii au fost un popor în bătaia vântului, la periferia istoriei ş.a.m.d. Acest curent a reuşit să-şi impună punctul de vedere şi în privinţa manualelor şcolare, astfel încât s-a ajuns, în prezent, ca istoria să aibă doar o oră pe săptămână în liceu. De câţiva ani, istoria românilor este desfiinţată ca obiect de studiu în liceu. Lumea reproşează tineretului că nu cunoaşte istoria, dar dacă aceşti tineri din şcoală nu sunt învăţaţi, evident că nu se poate pretinde să cunoască trecutul acestui neam.

Punctul meu de vedere este că aceşti intelectuali sunt plătiţi! Pentru că altfel nu se poate explica faptul că o carte de duzină, care nu se bazează pe niciun fel de documente, cum este cartea lui Lucian Boia – Istorie şi mit în conştiinţa românească - a fost tradusă în diverse limbi străine, lăudată, circulată şi scoasă în nu ştiu câte ediţii, în timp ce replica pe care academicianul Ion Aurel Pop – Istoria, adevărurile şi miturile -care este o replică substanţială, mai masivă, din punct de vedere al numărului de pagini, chiar decât cartea lui Boia – nu s-a bucurat de aceeaşi popularizare, deşi Ion Aurel Pop analizează, pagină cu pagină, aberaţiile promovate de Boia în cartea lui.

Dar, încă o dată spun, acei câţiva intelectuali care se declară exponenţi ai societăţii civile caută, prin mass-media, să-şi impună punctul de vedere, iar românii, care sunt puţin doritori să se documenteze, iau de bune spusele lor.

Alături de Lucian Boia se află Neagu Djuvara care, deşi nu este istoric, se prezintă ca istoric, permiţându-şi tot felul de elucubraţii, care mai de care mai fantasmagorice, pe care Editura Humanitas – fosta Editură Politică – le promovează cu dezinvoltură. Pentru cine nu ştie, Editura Politică era la vremea respectivă cea mai bine dotată din punct de vedere tehnic, avea rezerve valutare – pentru că tipărea operele lui Ceauşescu în limbi de circulaţie internaţională. Ea a fost dăruită de ministrul Culturii, Pleşu, amicului său Liiceanu. Fără niciun ban!? S-a şi publicat textul prin care se încredinţează editura domnului Liiceanu. Cei doi fiind, nu-i aşa, dizidenţi, cum se susţine în Jurnalul de la Păltiniş… Dar, despre asta poate vom mai avea prilejul să discutăm.

Recent, am fost la o emisiune în legătură cu o carte despre Veturia Goga, supranumită “privighetoarea lui Hitler”. Nişte aberaţii!!! Or, această carte a fost prezentată şi la televiziune, şi la radio, şi în numeroase ziare ca fiind o mare descoperire: iată, soţia primului ministru Octavian Goga, poetul naţional, era spioană, când cu Hitler, când cu sovieticii, când cu Carol al II-lea, când cu Gheorghiu-Dej. Ce mai, o depravată!, o persoană de cea mai joasă speţă… Minciuni ordinare, promovate de societatea civilă!…

În 2018 se va împlini un secol de la Marea Unire. Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria”, împreună cu alte organizaţii, a luat iniţiativa de a se ridica un monument la Alba Iulia dedicat acestui eveniment unic în istoria noastră. Ce părere aveţi despre această acţiune?

- Ideea în sine este foarte corectă. Sigur că este bine să fie la Alba Iulia, să fie la Bucureşti un monument al Marii Uniri. Dar, nu ştiu dacă asociaţiile respective vor avea resursele financiare necesare. Eu am fost zilele trecute în judeţele Harghita şi Covasna, care sunt pline de statui, de busturi, de însemne ale prezenţei maghiarilor. În Covasna s-a ridicat bustul unui maghiar care a murit în 2002, deci foarte recent. Toţi sunt eroi! În timp ce prezenţa românească este foarte palidă, iar mormintele eroilor români sunt lăsate în paragină sau chiar distruse. Pe hârtie se pot face planuri. Dar sunt convins că ele vor fi boicotate. Să nu uităm că în fruntea Ministerului Culturii, de o bună bucată de vreme, sunt promovaţi etnici maghiari – care nu iubesc România, să fie clar! -care îşi promovează propriile lor monumente şi valori culturale. De exemplu, la Oradea, unde am fost recent, a dispărut Muzeul Ţării Crişurilor, un muzeu excepţional. A fost lichidat. Clădirea a fost cedată Bisericii Romano-Catolice. Piesele şi obiectele care atestă prezenţa românească în această zonă, care arată cultura şi civilizaţia românească, stau în lăzi de vreo 10-12 ani. Nu sunt bani! Dar s-au găsit bani pentru refacerea Cetăţii Oradea – Biharea -socotită cetate ungurească. După cum vedeţi, multe castele, palate ungureşti au fost renovate şi redate circuitului turistic. Cele româneşti, nu prea. De aceea, spun că nu sunt optimist în legătură cu planul de care vorbiţi. Eu aş fi bucuros dacă aţi reuşi să ridicaţi un asemenea monument, care să fie un monument-simbol, nu unul meschin, care, ştiu eu, să fie şi el “unul printre altele…”. Să fie «cel mai!…”. Am fost la Arad şi am constatat că acel “Parc al Reconcilierii”, în ce priveşte partea maghiară, cu statuia Ungariei Mari, este mereu îngrijit, cu coroane de flori, vin turişti – cât am stat eu acolo, vreo jumătate de oră, au venit trei maşini cu turişti din Ungaria, cu ghizi care explicau cu pasiune ce reprezintă acel monument -în timp ce partea românească este mai curând un kitsch decât ceva reprezentativ. Este un Arc de Triumf, dar primele persoane care trec pe sub acest arc de triumf sunt unguri, cu pană de cocoş la pălărie!? Deci, nici măcar monumentul românesc nu-i exprimă pe români. Este acolo un fel de basorelief cu Bălcescu, Kossuth şi Avram Iancu, dar acesta nu este un simbol semnifcativ pentru români, un simbol patriotic şi naţional.

De aceea, Monumentul Marii Uniri trebuie să fie un monument absolut reprezentativ, şi prin dimensiune, şi prin simbolurile pe care le lansează. Asta presupune organizarea unui concurs la care să participe artişti valoroşi. Pot să fie şi din străinătate. Pentru că multe din monumentele noastre de for public, inclusiv opere comemorative de război, au fost realizate de străini. E bine să fie un concurs internaţional, pentru că viziunea internaţională este, de multe ori, foarte importantă şi mai puţin combătută de aşa-zişii civişti, care, sunt convins, ar face tot ce le stă în putinţă pentru a bloca realizarea acestui monument.

Care sunt, după părerea dumneavoastră, personalităţile din istoriaromânilor care nu sunt cunoscute sau nu sunt apreciate la adevărata lordimensiune?

- Acum, dacă luăm manualele şcolare, vom vedea că România aproape că nu mai are personalităţi. Aşa încât, nu-i vorba de una-două-trei personalităţi, e vorba despre valorile naţionale în ansamblul lor. De aceea, eu mă feresc să spun că, ştiu eu, Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul sau Alexandru Ioan Cuza nu sunt suficient reprezentaţi. Sigur, din motive politice, se face propagandă în legătură cu personalitatea lui Carol I. E corect până la un punct, totuşi, nici aici nu trebuie să se sară peste cal. Pentru că în timpul lui Carol I s-au petrecut şi evenimente dramatice – ca de exemplu, răscoala din 1907, cea mai mare răscoală ţărănească din Europa secolului XX -, dar, sigur, astea sunt ocultate. De pildă, răscoala este pusă pe seama agenţilor austrieci, care ar fi incitat pe ţărani. Or, există cartea lui Rosetti, din 1907, intitulată “Pentru ce s-au răsculat ţăranii”, unde sunt prezentate date statistice, cu situaţia concretă a ţăranilor, aşa că a pune pe seama unor “agenturi străine” o asemenea mişcare este cu totul deplasat.

Acum se tot elogiază personalitatea regelui Mihai. Sigur, este bine, are şi o anumită vârstă, dar se trece cu totul sub tăcere un alt rege – Carol al II-lea -, în timpul căruia România a cunoscut cele mai importante progrese. Vedeţi? Ce e pozitiv în istoria românilor este şters cu buretele! Am fost la Călăraşi, unde există un parc şi un rond al Regalităţii, cu busturile regilor României. Este Carol I, este Ferdinand I, este Regina Maria, este Mihai I, dar Carol al II-lea lipseşte!? Ca şi cum el n-ar fi făcut parte din istorie! Sigur, Carol al II-lea a avut păcatele lui – care n-au fost puţine – dar, în timpul lui, România a cunoscut o dezvoltare puternică – şi economic, şi cultural. 1938 a fost anul de vârf al dezvoltării economice a României. Măcar de s-ar putea realiza astăzi performanţele economice din timpul lui Carol al II-lea. Aşa că încercarea aceasta de elogiere a Regalităţii are un caracter extrem de subiectiv. Ca să elimini pe unul dintre membrii de bază ai Familiei Regale mi se pare cu totul deplasat.

Nici în cazul lui Ion Antonescu nu se judecă “sine ira et studio”. Ion Antonescu a fost un mare patriot. Dacă ar f fost învingător – aşa cum a spus el la proces -ar fi avut statui în fiecare oraş al României. Dar a fost învins şi a sfârşit în faţa plutonului de execuţie. Întotdeauna învingătorii au dreptate! Dar asta nu înseamnă că noi trebuie să ştergem cu buretele faptul că a fost mâna dreaptă a generalului Prezan în Primul Război Mondial, a fost şeful Biroului Operaţii, a fost decorat cu Ordinul “Mihai Viteazul” de Regele Ferdinand, a fost ataşat militar la Londra şi Paris, a fost şeful Şcolii Superioare de Război, a publicat câteva cărţi de tactică şi instrucţie militară foarte utile la vremea respectivă. Ion Antonescu nu trebuie judecat numai prin faptul că a fost înfrânt în război. Sigur că chestiunea aceasta cu atitudinea faţă de evrei este o chestiune care nu poate să fie acceptată, chiar dacă el a căutat să găsească o justifcare. Era, însă, perioada în care Hitler promova lichidarea evreilor. Trebuie evidenţiat faptul că în 1941 au avut loc deportări ale evreilor din Basarabia şi Bucovina în Transnistria, dar în 1942, în octombrie, când conducerea germană a hotărât organizarea, lângă Berlin, a unei consfătuiri cu directorii generali ai Căilor Ferate din statele aflate în raza de influenţă a Germaniei, unde a fost convocat şi directorul general al Căilor Ferate Române, acesta l-a informat pe Antonescu. Antonescu i-a interzis să participe şi, mai mult decât atât, în semn de replică, a decis ca deportările să înceteze – suntem în octombrie 1942 -şi evreii să fie aduşi în ţară. La conferinţa respectivă s-a stabilit un program foarte detaliat, care se referea şi la România, privind lichidarea prezenţei evreilor în statele aflate sub influenţa germană şi trimiterea lor spre exterminare. În cazul României, de exemplu, se prevedea câţi evrei sunt în cutare oraş, cum să fe preluaţi cu trenurile. Adică era un plan de lichidare totală a evreilor, aşa cum s-a produs, de altfel, în Ungaria. Ei, Antonescu s-a opus trimiterii evreilor în lagăre şi exterminării lor, adoptând ideea emigrării. Şi a facilitat emigrarea, permiţând plecarea lor cu câteva nave româneşti. Oricum, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în România trăia cea mai numeroasă comunitate evreiască din Europa. Ceea ce arată că nu trebuie judecat unilateral, doar ceea ce s-a întâmplat în ‘41-’42 şi, desigur, atitudinea antievreiască cu excluderea lor din învăţământ, avocatură, justiţie ş.a.m.d., ceea ce n-a fost corect din punct de vedere al atitudinii faţă de cetăţenii acestei ţări. Dar, pe de altă parte, trebuie să se aibă în vedere şi această realitate. Nu trebuie judecat într-o manieră simplistă şi numai un segment din activitatea sa.

O ultimă întrebare, domnule profesor: aveţi vreun personaj din trecutul mare pe care l-aţi îndrăgit în mod special, care vă este aproape de suflet?

- Eu nu am pe cineva anume. Eu m-am străduit să fiu corect, obiectiv. Am scris despre cei patru regi, am pentru fiecare în parte câte un volum – şi eu spun că sunt corecte! -, am publicat micromonografii despre I. I. C. Brătianu, Iuliu Maniu, am publicat o carte intitulată Portrete politice, în care am evocat mai multe personalităţi din istoria românilor, aşa încât eu am o apreciere despre toate personalităţile care au avut un rol în istoria românilor. Sigur, am o preferinţă cu totul specială pentru Nicolae Iorga, dar cred că nu este o preferinţă subiectivă, pentru că, realmente, Iorga a fost unul din marii istorici ai lumii, a fost ales vicepreşedinte al Comitetului Internaţional al Istoricilor, fiind recunoscut şi pe plan internaţional. Şi este una dintre marile podoabe ale neamului românesc!

Vă mulţumesc, domnule profesor!

                                                  Interviu realizat de colonel (r) Dumitru ROMAN

articol preluat de pe http://www.ioanscurtu.ro/

INTERVIU Ministrul Finanțelor: Sistemul actual de redevențe va fi prelungit un an; din 2016 va fi un nou mod de taxare

Sistemul actual de redevențe pentru resursele naturale ale României va fi prelungit un an, iar de la 1 ianuarie 2016 va fi introdus un nou mod de taxare, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Ioana-Maria Petrescu, într-un interviu acordat AGERPRES.

Noul mod de taxare a fost elaborat împreună cu specialiști în domeniu, după ce au fost solicitate informații și cu privire la implementarea sistemelor de taxare a resurselor naturale de către alte state, și a fost discutat cu Fondul Monetar Internațional, a precizat oficialul MFP.

La acest moment, există pregătit un proiect de lege privind acest nou mod de taxare a resurselor, iar joi încep consultările cu companiile din domeniu. Ministrul Finanțelor spune că s-a dorit să existe suficient timp pentru consultări cu companiile, mediul de afaceri, societatea civilă, pentru dezbateri în Parlament, astfel încât să existe predictibilitate fiscală. Intenția autorităților este ca acest nou mod de taxare să fie aplicat pentru o perioadă de 10-15 ani.

AGERPRES: Veți schimba modul de taxare a resurselor naturale? Veți renunța la redevențe?
Ioana-Maria Petrescu: În primul rând vom avea un nou sistem de taxare a resurselor naturale, dar am gândit acest mod de taxare în așa fel încât să avem predictibilitate fiscală, să dezbatem acest nou sistem de taxare, să-l facem din timp, să nu descurajeze investițiile și să aducă bani la buget. Vom introduce un nou sistem de taxare a resurselor naturale probabil de la 1 ianuarie 2016, pentru a avea timp să-l dezbatem cu companiile petroliere, cu mediul de afaceri, cu societatea civilă, să-l trecem prin Parlament și să-l discutăm cu toată lumea, să fie înțeles și să avem predictibilitate fiscală, să fie cunoscut cu cel puțin un an înainte de toate părțile interesate.

Aici vreau să vă spun că a fost o întreagă saga a rescrierii acestui nou sistem de taxare. Atunci când am venit și am preluat mandatul, în martie, nu se făcuse prea mult pe această zonă, deși se știa că sistemul de redevențe expiră la sfârșitul acestui an și trebuie să avem ceva nou. Am pornit practic de la un studiu al Băncii Mondiale, care exista deja în MFP la acel moment, am tras niște concluzii pe baza acestui studiu și ne-am dat seama imediat că avem nevoie de expertiză tehnică serioasă pentru a face și estimări foarte clare bazate pe resursele naturale care există în România, bazate pe estimări ale resurselor naturale care vor exista probabil în viitorul apropriat și calcule economice bazate pe cât putem să impozităm și cât va aduce la buget.

În acest sens, m-am dus și am cerut ajutor tehnic din mai multe părți. M-am dus la Washington, la FMI, de mai multe ori, și am cerut asistență tehnică. Premierul m-a invitat să vin la întâlnirea din Israel, din iunie, și am cerut să am o întâlnire cu ministrul de Finanțe Lapid (Yair Lapid, ministrul isarelian al Finanțelor — n.r.) și domnia sa m-a ajutat foarte mult, pentru că ei își schimbaseră sistemul de impozitare a resurselor naturale, aveau o comisie formată deja și au dezbătut acest lucru vreo doi ani. Am cerut ajutorul și ne-au trimis specialistul lor, pe profesorul Sheshinski (Eytan Sheshinski — n.r.), aici la București.

Am lucrat împreună cu secretarul meu de stat asupra mai multor aspecte pe impozitarea resurselor naturale și am învățat mai multe lucruri de acolo, faptul că trebuie să fie un sistem pe mai mulți ani, bătut în cuie, stabil, pentru că vrem să facem nou sistem pe 10-15 ani, nu-l poți face peste noapte și trebuie să-l dezbați foarte bine cu toate părțile implicate.

După ce am discutat cu profesorul Sheshinski, ne-am dus încă o dată la FMI cu aceste concluzii, le-am discutat cu ei, în final ne-au trimis această echipă tehnică, au venit și au lucrat cu noi la începutul lunii septembrie, au scris un raport. În acel raport s-au analizat mai multe sisteme de taxare, la fel cum se vede în mai multe țări. S-au analizat cumva ‘pros and cons’ (argumentele și contra-argumentele — n.a.) pentru acest sistem de taxare, cum ar fi pentru România și pentru resursele naturale din România și cât putem să aducem noi la buget.

S-a calculat, de asemenea, cât este government take-ul (veniturile totale ale statului în domeniul petrolier, din taxe, redevențe și din participații — n.a.) în România relativ cu alte țări. Practic, ei au calculat, din aceste resurse naturale pe care le exploatează companiile, cam cât ia statul român de la ele. Când au făcut acest calcul au luat în considerare, au pornit de la sistemul actual, unde (companiile — n.a.) plătesc redevențe, impozit pe profit, plătesc taxa pe construcții speciale, i-am rugat să ia în calcul o taxă de 1%, pentru că aveam de gând să o coborâm de la 1,5% la 1%, și au calculat astfel încât noi să ne facem o idee cam cât impozitează alte țări aceste resurse naturale și cam cât impozităm noi toate aceste resurse.

S-a făcut o simulare pe date care există în acest moment, care sunt acum resursele pe teritoriul României — aici vorbim pe de o parte de resursele tradiționale, care există pe teritoriul României — și o estimare a ceea ce există în Marea Neagră și a ceea ce există din punct de vedere al gazelor de șist. S-a făcut și această estimare pentru a vedea cum să facem o metodă de taxare, să luăm în considerare faptul că aceste resurse pe teritoriul României practic scad în fiecare an, dar există acest mare potențial, mai ales în zona de offshore și în Marea Neagră.

După ce s-au făcut aceste calcule, am început să analizăm un pic ce sistem de taxare putem să avem, astfel încât să nu descurajăm aceste investiții în alte tipuri de resurse, dar să aducem și bani mai mulți la buget. S-au pus mai multe lucruri în balanță. După ce s-au analizat mai multe tipuri de taxare a trebuit să luăm în considerare un pic și care sunt implicațiile pentru administrație — fiecare tip de taxă este mai ușor sau mai puțin ușor de administrat și aceste lucruri au fost luate în considerare. Apoi, când s-a luat o decizie cam care ar fi modul de taxare pe care o să mergem în continuare, l-am discutat cu FMI, de mai multe ori, și la Bruxelles și la Washington, în această toamnă. Noi suntem pregătiți în acest moment cu modul în care se vor taxa resursele naturale. Există pregătit un proiect de lege, dar el va fi mai întâi dezbătut cu societatea civilă și apoi trecut prin Parlament.

AGERPRES: Ce se întâmplă în 2015? Cum vor fi taxate resursele naturale anul viitor?
Ioana-Maria Petrescu: Am avut mai multe discuții cu premierul pe această temă, cu specialiștii pe care i-am menționat, am discutat cu profesorul Sheshinski, am discutat și cu profesorul meu de la Harvard și toată lumea a fost de acord că trebuie un nou sistem, care să fie dezbătut, analizat de toate părțile implicate, trecut prin Parlament, nu făcut imediat, nu făcut prin Ordonanță de urgență, lăsate companiile să înțeleagă acest sistem și să aibă timp să se adapteze.

Ca atare, am decis ca de la 1 ianuarie 2015 să prelungim sistemul actual pentru un an, pentru a putea avea aceste dezbateri și pentru a trece această lege prin Parlament. Vrem ca această lege să treacă și să fie văzută și de Opoziție, eventual și votată de Opoziție, pentru că, încă o dată, aici vorbim de un nou sistem de taxare, vrem să fie pe 10-15 ani, deci nu numai cât stăm noi la guvernare ci și după aceea, toată lumea trebuie să îl vadă și să-l aprobe, să treacă prin Parlament.

AGERPRES: Ați menționat consultările cu specialiști din domeniu. Când vor urma consultări cu mediul de afaceri, cu companiile, cu societatea civilă?
Ioana-Maria Petrescu: Evident. Practic de mâine (joi, 27 noiembrie — n.a.) vom începe să ne consultăm cu companiile care fac extragere de resurse naturale, vom continua să ne sfătuim și cu mediul de afaceri în general. De asemenea, foarte important este să ne sfătuim și cu societatea civilă. Aici vorbim de taxarea resurselor naturale, aici vorbim nu numai de faptul că impozităm aceste companii, dar și de faptul că vrem să fim siguri că aceste resurse naturale sunt extrase în mod sigur și că acești bani sunt folosiți pentru lucruri bune în România.

Acest subiect interesează pe toată lumea, nu numai companiile care vor fi taxate în acest mod. Vreau să discutăm cu societatea civilă, cu mediul de afaceri, să fie discutat foarte bine în Parlament, vreau să fie înțeles de toată lumea și aici, evident, nu discut numai de specialiști. Este foarte important pentru mine ca aceste informații să fie date din timp pentru mediul de afaceri.

Premierul a insistat foarte mult, în toate discuțiile pe care le-am avut, ca în lege să scrie că acest sistem se va menține 10 ani, 15 ani, pentru a fi siguri că aceste companii înțeleg că avem un sistem fiscal foarte stabil și ele știu cum să își facă planul de acum în 10 ani, pentru că toate aceste companii investesc în România, investesc în resurse alternative, pun banii foarte mult în aceste explorări și vor să știe de la început, exact, cât vor fi taxați, câți bani pun în investiții, câți bani le rămân. Ei fac aceste planuri pe foarte mult timp înainte și noi trebuie să le dăm această stabilitate fiscală.

AGERPRES/(AS-autor: Ady Ivașcu, editor: Nicoleta Gherasi)
articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/

Cum rezistă românii din Timoc asimilării sârbeşti (interviu)

 

Eugen Popescu (Epoch Times)
Eugen Popescu este director al Centrului Român de Studii şi Strategii şi al Agenţiei de presă România Global News. În trecut a fost director în cadrul DRP.
 Cei 300.000 de români vlahi sunt supuşi unui proces agresiv de asimilare din partea statului sârb şi nu li se asigură drepturile minimale care să le garanteze păstrarea identităţii culturale, lingvistice şi religioase. Eugen Popescu, directorul Centrului Român de Studii şi Strategii, explică în cea de-a doua parte a interviului acordat Epoch Times care este responsabilitatea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni pentru situaţia acestora, la ce presiuni sunt supuşi din partea autorităţilor sârbeşti şi de ce au boicotat românii alegerile pentru Consiliul Naţional pentru Minorităţi.

Cum au rezistat aceşti români fără şcoli în limba română, fără cărţi şi biserici, expuşi la abuzurile autorităţilor sârbe?

Recent biserica din Busur a fost profanată. Poliţia sârbă niciodată nu-i găseşte niciodată pe făptaşi, ceea ce ne întăreşte suspiciunea că aceste lucruri se întâmplă cu acordul autorităţilor. Aceste incidente şi presiuni au fost permanente, punând presiune pe cele trei biserici ortodoxe româneşti şi cele câteva paraclise.

Ce a făcut statul român, prin DRRP, pentru presa română şi şcoli de limba română în Timoc?

Românii din Timoc luptă cu inima. În această problemă nu poţi să fii un funcţionar de bancă, ci trebuie să simţi nişte lucruri. Oamenii ăştia nu-şi pun în joc un job, ci viaţa. Un stat român handicapat în relaţia cu românii de pretutindeni este un stat care n-are demnitate şi a cărei imagine este călcată în picioare în toate statele unde sunt comunităţi româneşti.

Pentru biserici anul acesta n-a dat nici un ban în condiţiile în care acestea sunt supuse unor presiuni extraordinare şi nu au cu ce să-şi facă bisericile. Au fost ajutate puţin de Ministerul Cultelor şi ICR, DRRP deloc. Principala asociaţie culturală, Asociaţia pentru cultura vlahilor-românilor Ariadnae Filum care a dus tot greul luptei cu autorităţile sârbe n-a primit niciun ban anul acesta până la această oră. Cum poate să reziste o organizaţie acolo fără bani? Oamenii ăia nu se au decât pe ei şi autorităţile sârbeşti în spate care fac presiuni asupra lor şi familiilor lor, şi trebuie să depună şi muncă voluntară ca să apere identitatea românilor acolo. Ei sunt anchetaţi de Securitatea sârbă, cu tot felul de procese pe cap. Sunt lideri români acolo care abia mai rezistă. Situaţia lor este disperată. Nimeni nu împiedică statul român să se ducă să facă şcoli acolo, dacă statul sârb nu face.

Singurul lucru care a rezolvat ceva a fost embargoul impus de România la Bruxelles privind aderarea Serbiei la UE. Acumdomnul premier Ponta a spus că sprijină aderarea Serbiei fără nici un fel de condiţii (legate de respectarea drepturilor românilor din Serbia n.r). Este o dovadă de trădare a intereselor naţionale româneşti.

Parteneriatul România-Serbia în acest context este ca un parteneriat cu un partener de afaceri care continuă să-ţi tragă ţepe şi cu care continui să mergi în pierdere.

Ce rol a avut Biserica Ortodoxă sârbă în procesul de deznaţionalizare al vlahilor?

Este principalul actor al asimilării prin faptul că a obligat pe români să-şi boteze copiii la preoţi sârbi, cu nume sârbizate. În prezent există intenţia de a face un proces la CEDO pentru nerecunoaşterea Bisericii Ortodoxe Române în Timoc. Un asemenea proces necesită însă bani pentru avocaţi, iar DRRP nu suportă aceste cheltuieli.

Cum se explică dubla măsură aplicată de Belgrad românilor din Timoc şi celor din Voivodina?

Explicaţia e ca în Voivodina Serbia are de-a face cu Ungaria care este extrem de dură atunci când nu se respectă drepturile minorităţilor sale. Comunitatea maghiară n-a primit de la Serbia tipografie, posturi de radio, şcoli, ci a venit Budapesta şi le-a făcut. Ei n-au aşteptat de la statul sârb, şi astfel comunitatea maghiară s-a întărit politic.

În Voivodina sunt tot 300.000 de unguri, câţi români sunt în Timoc, dar fac parte permanent din coaliţiile de guvernare, în timp ce în Timoc n-am reuşit să băgăm nici un deputat în Parlament. De ce? Fiindcă fără bani de campanie electorală, fără mass-media nu se poate. Oamenii ăia ştiu să vorbească româneşte, dar nu să citească, pentru că au învăţat limba prin viu grai de la mamele lor. De ce nu se duce România să facă măcar o şcoală acolo? Pentru ca statul român este un stat slab care nu-şi apără şi nu utilizează potenţialul extraordinar al acestor comunităţi de români. Nu are o politică naţională ca Ungaria, Polonia, Bulgaria sau Serbia. Am rămas la stadiul relaţiilor frăţeşti din timpul lui Ceauşescu care sunt adânc imprimate în dinozaurii din MAE. Ei au reuşit să transmită aceste relaţii frăţeşti în conştiinţa tinerei generaţii de diplomaţi care nu face ce trebuie să facă.

Reprezentanţii comunităţilor româneşti din Timoc au boicotat alegerile pentru Consiliile Naţionale ale Minorităţilor pe motiv că acestea vor fi controlate de partide sârbeşti. Cum se explică această decizie şi ce importanţă au aceste organisme?

Forma aleasă de Serbia pentru reprezentarea minorităţilor au fost aceste Consilii naţionale. Iniţial alegerile pentru ele au fost câştigate de listele româneşti prin eforturi deosebite. Avem un Consiliu românesc în Voivodina şi unul românesc în Timoc. Prima decizie pe care au luat-o a fost că limba literară română să fie recunoscută oficial ca limba lor. Când a văzut statul sârb asta, şi-a pus mâinile în cap şi la următoarele alegeri partidele sârbeşti au participat cu liste. Au câştigat tot ai noştri, dar partidele sârbeşti s-au aliat, au obţinut controlul Consiliului Naţional pentru Minorităţi şi au eliminat decizia de recunoaştere a limbii române.

Acest organism asigură relaţionarea minorităţii cu statul. Este o struţo-cămilă în sensul că statul îi dă bani să funcţioneze, dar reprezintă comunitatea pe partea identitară, culturală şi educaţională. La ultimele alegeri, partidele sârbeşti au spus că românii din Timoc vorbesc o aşa zisă limbă vlahă, diferită de limba română, pentru a-i separa de România.

Comunităţile româneşti n-au beneficiat de niciun sprijin pentru campania electorală din partea României şi au decis să boicoteze alegerile. Dovada că ei sunt reprezentativi acolo a fost că românii n-au mai ieşit la vot. Asociaţiile româneşti au anunţat că pentru ei Consiliul nu mai este reprezentativ în relaţia cu statul sârb şi organismele internaţionale şi că vor crea nişte instituţii paralele de reprezentare.

Pe de altă parte, există organizaţii-bidon făcute cu complicitatea autorităţilor sârbe. Culmea, acestea sunt ajutate de consulul român de la Zaicear, Iulian Niţu, care lucrează pentru partea sârbă împotriva organizaţiilor româneşti. El a făcut studii la Belgrad când tatăl lui lucra în misiunea diplomatică de acolo. Cum de a trimis statul român un astfel de individ acolo?

I-aţi acuzat pe şefii DRRP, Bogdan Stanoevici şi Stejărel Olaru de incompetenţă şi de faptul că n-au alocat nici un leu pentru Timoc anul acesta…

Stanoevici este actor şi habar nu are de problemele românilor de pretutindeni. Este o problemă că în astfel de funcţii sunt puşi incompetenţi care nu au habar. Abia acum în noiembrie se încearcă alocarea de fonduri pentru Timoc Press, dar nu au primit încă nici un ban. Cum să trăieşti dacă propui un proiect la începutul anului şi primeşti banii la sfârşitul anului?

Este extraordinar că oamenii ăştia mai au putere să lupte…

Da, pentru ca ei luptă cu inima. În această problemă nu poţi să fii un funcţionar de bancă, ci trebuie să simţi nişte lucruri. Oamenii ăştia nu-şi pun în joc un job, ci viaţa. Părintele Boian a fost ameninţat cu moartea de nu ştiu câte ori. La fel familia lui şi ceilalţi membri ai organizaţiilor care se luptă.

Un stat român handicapat în relaţia cu românii de pretutindeni este un stat care n-are demnitate şi a cărei imagine este călcată în picioare în toate statele unde sunt comunităţi româneşti.

Bogdan Diaconu, Eugen Popescu si Parintele Boian despre romanii de pe Valea Timocului

articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com/
foto coperta www.frontpress.ro