Articole

Petrache Poenaru (1799 -1875) pedagog, inventator, inginer și matematician român, membru al Academiei Române

Petrache Poenaru – portret de Constantin Lecca

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Petrache Poenaru (n. 10 ianuarie 1799, Benești, județul Vâlcea – d. 2 octombrie 1875, București) a fost un pedagog, inventator, inginer și matematician român, membru al Academiei Române

Petrache Poenaru, plecă la rugămințile lui Tudor Vladimirescu să studieze la Viena, iar apoi la Paris, unde studiază filologia și politehnica, devenind absolvent al Școlii Politehnice din Paris.

În timpul studiilor brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris (brevet 3208, din 25 mai 1827), cu titlul Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală (plume portable sans fin, qui s’alimente elle-même avec de l’encre).

Pagini din brevetul asupra stiloului lui Petrache Poenaru - foto: ro.wikipedia.org

Pagini din brevetul asupra stiloului lui Petrache Poenaru – foto: ro.wikipedia.org

 

Primul român care a călătorit cu trenul

La 15 septembrie 1830, se deschide în Anglia prima cale ferată din lume, care va face legătura între Liverpool și Manchester. La 27 octombrie 1831 tânărul Petrache Poenaru, spunea printre altele:

„Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului… douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încarcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de o singură mașină cu aburi…”

 

Contribuții aduse învățământului românes

Petrache Poenaru (n. 10 ianuarie 1799, Benești, județul Vâlcea - d. 2 octombrie 1875, București) a fost un pedagog, inventator, inginer și matematician român, membru al Academiei Române - in imagine, Petrache Poenaru, in an 1860s photograph by Carol Szathmari - foto: en.wikipedia.org

Petrache Poenaru, in an 1860s photograph by Carol Szathmari – foto: en.wikipedia.org

A fost unul dintre organizatorii învățământului național românesc, fondatorul Colegiului Național Carol I din Craiova. În tinerețe a fost secretarul personal al lui Tudor Vladimirescu iar ulterior, revenind în țară după călătorii și studii tehnice, s-a implicat în domenii legate de învățământ, administrație și inovație. Între 1834 – 1836 a insistat pentru introducerea Sistemului Metric Zecimal în Muntenia. Împreună cu alți oameni de seamă a contribuit la înființarea în 1835 la Pantelimon a Școlii de Agricultură[.

Din poziția de membru al Eforiei Școlilor Naționale în 1850 devine co-fondator al Școlii de Poduri și Șosele (actuala Universitate de Construcții din București). În 1870, spre sfârșitul vieții sale, a fost ales membru al Academiei Române. În discursul de recepție la primirea în Academia Română, a susținut că cele 5 luni cât a fost pandur și haiduc i-au schimbat complet destinul și va păstra toată viața în inimă acele clipe mărețe.

 

Primul ziar românesc

Petrache Poenaru (n. 10 ianuarie 1799, Benești, județul Vâlcea - d. 2 octombrie 1875, București) a fost un pedagog, inventator, inginer și matematician român, membru al Academiei Române - in imagine - Stamps made for the commemoration of the inventor of the fountain pen - foto: en.wikipedia.org

Stamps made for the commemoration of the inventor of the fountain pen – foto: en.wikipedia.org

Foaia de propagandă a armatei lui Tudor Vladimirescu, apărută la inițiativa sa, a însemnat nu numai primul ziar românesc de propagandă, așa după cum îi arată și numele, dar și unul dintre primele exemple din istoria presei scrise din România de prezentare corectă a idealurilor revoluționare ale lui Tudor.

 

Revoluționar la 1848

Petrache Poenaru (n. 10 ianuarie 1799, Benești, județul Vâlcea - d. 2 octombrie 1875, București) a fost un pedagog, inventator, inginer și matematician român, membru al Academiei Române - in imagine: Petrache Poenaru - portret de Constantin Lecca - foto: ro.wikipedia.org

Petrache Poenaru – portret de Constantin Lecca – foto: ro.wikipedia.org

Petrache Poenaru a participat la Revoluția de la 1848 și a făcut parte din Comisia pentru liberarea robilor. A semnat P. Poenaru pe primul comunicat al comisiei, din 12 iulie 1848, alături de Iosafat Snagoveanul și C. Bolliac (document original la Muzeul Național de Istorie a României). Din 1856 a fost venerabilul unei loji masonice bucureștene. Devine un apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Dintre descendenții cunoscuți se poate aminti scriitoarea Alice Voinescu (1885 – 1961) născută la Turnu Severin.

Fosta stație de metrou Semănătoarea îi poartă acum numele.

 

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org

 

Aurel Vlaicu (1882 – 1913), inginer român, inventator și pionier al aviației

Aurel Vlaicu (1882 – 1913)

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org, youtube.com

 

Aurel Vlaicu (n. 19 noiembrie 1882, Binținți, lângă Orăștie, județul Hunedoara – d. 13 septembrie 1913, Bănești, lângă Câmpina) a fost un inginer român, inventator și pionier al aviației române și mondiale. În cinstea lui, comuna Binținți se numește astăzi Aurel Vlaicu.

Aurel Vlaicu tanar – foto: ro.wikipedia.org

A terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăștie, care din 1919 încoace a fost numit „Liceul Aurel Vlaicu”, luându-și bacalaureatul la Sibiu în 1902. Și-a continuat studiile inginerești la Technische Hoschschule München, în Germania, obținându-și diploma de inginer în 1907. După aceea a lucrat ca inginer la uzinele Opel în Rüsselsheim. În 1908 se întoarce la Binținți unde construiește un planor cu care efectuează un număr de zboruri în 1909. În toamna anului 1909 se mută în București și începe construcția primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei.

Aurel Vlaicu (n. 19 noiembrie 1882, Binținți, lângă Orăștie, județul Hunedoara - d. 13 septembrie 1913, Bănești, lângă Câmpina) inginer român, inventator și pionier al aviației române și mondiale - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Aurel Vlaicu – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviației mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 construiește un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câștigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. Concursul a reunit între 23 și 30 iunie 1912, 40 piloți din 7 țări, dintre care 17 din Austro-Ungaria, 7 germani, 12 francezi printre care si Roland Garros, cel mai renumit pilot al vremii, un rus, un belgian, un persan și românul Vlaicu. În cel mai cunoscut ziar vienez, Neue Freie Presse, se găseau următoarele rânduri despre zborurile lui Vlaicu:

Aurel Vlaicu - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Aurel Vlaicu – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

„Minunate și curoajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit chiar de zburător, cu două elici, între care șade aviatorul. De câte ori se răsucea (vira) mașina aceasta în loc, de părea că vine peste cap, lumea răsplatea pe român cu ovații furtunoase, aclamându-l cu entuziasm de neînchipuit..”

Aurel Vlaicu la bordul avionului Vlaicu II – foto: ro.wikipedia.org

La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munții Carpați cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbușit în apropiere de Câmpina, se pare că din cauza unui atac de cord. În anul următor prietenii săi Magnani și Silișteanu finalizează construcția avionului Vlaicu III, și cu ajutorul pilotului Petre Macavei efectueaza câteva zboruri scurte. Autoritățile vremii interzic continuarea încercărilor; în toamna anului 1916, în timpul ocupației germane, avionul este expediat la Berlin. Avionul Vlaicu III a fost văzut ultima dată în anul 1940.

Aurel Vlaicu glider in flight, June–July 1909 – foto: en.wikipedia.org

A Vlaicu I airplane at October 1910 military exercises – foto: en.wikipedia.org

Giovanni Magnani, Aurel Vlaicu, Ion Ciulu (Vlaicu’s mechanic) and a friend in front of A. Vlaicu Nr. II airplane – foto: en.wikipedia.org

 

articole preluate de pe: wikipedia.org, youtube.com

Elisa Leonida Zamfirescu (1887 – 1973) prima femeie inginer din lume

Elisa Leonida Zamfirescu (1887 – 1973)

foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Elisa Leonida Zamfirescu (n. 10 noiembrie 1887, Galați – d. 25 noiembrie 1973, București) a fost o ingineră și inventatoare din România, șefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României, sora inginerului Dimitrie Leonida.. A fost membră a Asociației Generale a Inginerilor din România și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare, unanim recunoscută drept prima femeie inginer din lume.

 

Biografie

Familia

Elisa Leonida s-a născut la Galați, pe 10 noiembrie 1887, într-o familie cu 11 copii, fiica intelectualilor Anastase Leonida și Matilda (născută Gill). Toți frații ei s-au realizat într-o carieră intelectuală. Dintre aceștia, cei mai cunoscuți au fost: Gheorghe Leonida (sculptor), colaborator in colectivul sculptorului Paul Landovski din Paris, care a realizat celebra statuie Cristos Mântuitorul, plasată pe muntele Corcovado, din Rio de Janeiro, (se presupune ca Gh. Leonida a modelat capul statuii), dar și al unor opere care se găsesc astăzi la Muzeul de Artă din București și la Castelul Bran; Adela, medic oftalmolog, care a fost directoarea spitalului „Vatra Luminoasă“; Dimitrie Leonida, inginer energetician, creator al Muzeului Tehnic care îi poartă numele.

 

Studii

A studiat școala primară la Galați și liceul la Școala Centrală de Fete din București, obținând bacalaureatul la secția reală a Liceului „Mihai Viteazul”.

După terminarea liceului, s-a înscris la Școala de Poduri și Șosele din București (Politehnica de astăzi), dar a fost respinsă din cauza prejudecăților vremii, care refuzau dreptul femeilor de a urma o astfel de facultate. Aceste prejudecăți nu au oprit-o însă din opțiunea de au urma o facultate de inginerie. Astfel, în anul 1909, pleacă la Berlin și se înscrie la Academia Regală Tehnică din Berlin, devenind prima femeie studentă a acestei universități.

Dar și acolo a fost acceptată cu greu, din cauza acelorași prejudecăți. Rectorul s-a simțit obligat să-i atragă ferm atenția că „nu cumva să dea prilej de nemulțumire, ea fiind un caz aparte”. La cererea ei de înscriere, decanul Hoffman s-a lăsat convins cu greu, invocând ca argument chemarea esențială a femeii, cei trei K – Kirche, Kinder, Kuche (biserica, copiii, bucătăria). Același decan, dar și alți profesori, în timpul studiilor și în laboratoare, o ocoleau, ignorându-i prezența. Cu răbdare, cu dârzenie și cu silință, a transformat prejudecățile, ostilitatea și privirile batjocoritoare în admirația generala și chiar a decanului Hoffman, care, înmânându-i diploma, a declarat, printre altele: „Die Fleissigste der Fleissigsten” (cea mai silitoare dintre silitori).

Presa vremii (ziarul Minerva și alte ziare ale acelor vremi) au consemnat evenimentul: „Elisa Leonida, prima femeie inginer din țara noastră și din Germania”, „O compatrioată a noastră, domnișoara Elisa Leonida, în loc să studieze Literele sau Medicina, sau, mai rău, Dreptul, a studiat ingineria la Berlin”, „În inginerie viitorul femeilor e mare, d-ra Leonida a trecut cu deosebit succes examenul final, obținând diploma de inginer”. În 1912 a absolvit cu calificativul “bine”, spre admirația decanului, și a devenit oficial prima femeie inginer din lume, cu specializarea chimie.

 

Începuturile activității inginerești

Deși i s-a oferit un post de inginer la firma BASF din Germania, Elisa s-a întors în țară, așa cum făceau cei mai mulți dintre tinerii români care studiau în străinătate. A reușit, cu greu, să obțină un post de inginer la laboratorul Institutului Geologic din București.

După puțin timp, a început Primul Război Mondial. Cu riscul vieții, merge pe front, unde desfășoară o intensă activitate în cadrul organizației „Crucea Roșie“, ajutând la diminuarea suferințelor soldaților răniți. I s-a încredințat chiar conducerea unor spitale de campanie în apropiere de Mărășești. Pentru activitatea sanitară, a fost decorată cu ordine și medalii românești și străine.

Tot pe front l-a întâlnit pe viitorul său soț, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu, inginerul Constantin Zamfirescu, cu care s-a căsătorit, pe front, la Ghidigeni, în 1918. La nuntă a participat și Regina Maria. A devenit mama a două fete, care ulterior au devenit una profesoară și alta ingineră.

După război, și-a reluat activitatea la Institutul Geologic, unde a condus un laborator de analize, în care a elaborat metode originale, raționalizări, a introdus tehnici noi și a efectuat studii importante, toate având ca scop cunoașterea bogățiilor subsolului țării noastre.

 

Aportul tehnic și științific original

A adus o contribuție deosebită la progresul economiei naționale și la afirmarea științei românești, prin lucrările sale originale, susținute la congrese, simpozioane și publicate. Aici s-a preocupat de analiza apei potabile, a diverselor minerale, petrol, gaze, cărbuni, bituminide solide, roci de construcție și de prepararea minereurilor, semnând 85 000 buletine de analize, ale căror rezultate au fost publicate în seria „Studii economice”, editată de Institutul Geologic.

A participat la importante studii de teren, privind în special identificarea și analiza unor noi resurse de cărbune, de șisturi bituminoase, de gaze naturale, crom, bauxită sau cupru, cărora le-a consacrat și monografii: Contribuțiuni la studiul bauxitelor din România; Studiul chimic al cromitelor din Munții Orșovei; Studiul extragerii potasiului din glauconite; Studiul determinării germaniului în cărbuni și minereuri; studiul pământurilor decolorante din R.P.R.; Valorificarea gazelor din craking; Aditivi pentru uleiurile minerale pe baza de rășini acrilice; Studiul compoziției chimice a țițeiului în R.P.R..

Contribuția sa la cercetarea bogățiilor minerale ale României îi asigură un loc de cinste în galeria marilor figuri ale științei naționale, europene și mondiale.

 

Activitatea pedagogică

În paralel, a activat și ca profesoară de fizică și chimie la Școala de fete „Pitar Moș” și la Școala de electricieni și mecanici din București, condusă de fratele ei Dimitrie.

Mulți dintre specialiștii care aveau nevoie de rezultatele analizelor, de o îndrumare sau de un sfat profesional, o găseau de dimineața până seara la orele 20-21, în laborator, împărtășind din bogata sa experiență în domeniul compoziției chimice a substanțelor minerale, indicând cele mai adecvate metode de analiză și moduri de valorificare a rezultatelor. Dar printre multiplele sale preocupări, a dat o deosebita atenție formării personalului, ocupându-se atât de tineri chimiști, dar și de laboranți și muncitori, contribuind la ridicarea nivelului lor științific și profesional prin cursuri și îndrumări zilnice.

Ca o trăsătură a caracterului său nobil, este de remarcat faptul că, deși avea dreptul de a cumula pensia cu salariul de la vârsta de 52 de ani, renunță la pensie, optând numai pentru salariu, aducând statului o economie de aproximativ 300.000 lei (valoare estimată în 1963).

A profesat până la 1 mai 1963, când a ieșit la pensie, la vârsta de 75 de ani.

 

Activitatea diplomatică

A fost prima femeie membră AGIR și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare, în cadrul căreia a adus o contribuție esențială privind cunoașterea activității femeilor din țara noastră.

În calitate de președinte al Comitetului de luptă pentru pace din Institutul Geologic, a luat atitudine față de înarmarea atomică, adresând un protest competent și justificat comisiei de dezarmare de la Lancester House din Londra, insistând asupra pericolului armei atomice. Aceasta intervenție a fost comunicată oficial la ONU.

În timpul vieții, nu de puține ori activitatea sa a fost adusă la cunoștința publicului larg prin mijloacele de presă, atât din țară cât și din străinătate. În ziarul Românul American, nr.14/8 martie 1960, a apărut un articol care se referea, printre altele, și la exemplara sa viață de familie.

 

Decesul

A încetat din viață la 25 noiembrie 1973, la vârsta de 85 de ani.

De la trecerea ei în veșnicie, în fiecare an, presa și Televiziunea Română au reamintit despre ea.

 

In memoriam

La inițiativa Confederației Naționale a Femeilor din România, în 1997, a fost instituit „Premiul Elisa Leonida-Zamfirescu“ care se acordă pentru merite în domeniul științei și tehnicii unor personalități feminine.

La Muzeul Tehnic din București și la Muzeul Național Geologic, sunt panouri din care vizitatorii pot afla biografia și realizările primei femei inginer.

Din 1993, strada din București pe care a locuit îi poartă numele. O stradă cu numele Elisei Leonida Zamfirescu există și la Galați (în apropierea Drumului de Centură).

 

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org

 

 

Henri Coandă (1886 – 1972), academician și inginer român, pionier al aviației, fizician, inventator, inventator al motorului cu reacție și descoperitor al efectului care îi poartă numele

Henri Coandă în 1911

foto preluat de pe www.patentdesign.ro
articol preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Henri Marie Coandă (n. 7 iunie 1886 – d. 25 noiembrie 1972) a fost un academician și inginer român, pionier al aviației, fizician, inventator și descoperitor al efectului care îi poartă numele. A fost fiul generalului Constantin Coandă, prim-ministru al României în 1918.

 

Biografie

Henri Coandă s-a născut la București la 7 iunie 1886, fiind al doilea copil al unei familii numeroase. Tatăl lui a fost generalul Constantin Coandă, fost profesor de matematică la Școala națională de poduri și șosele din București și fost prim-ministru al României pentru o scurtă perioadă de timp în 1918. Mama sa, Aida Danet, a fost fiica medicului francez Gustave Danet, originar din Bretania.

Încă din copilărie viitorul inginer și fizician era fascinat de miracolul vântului, după își va și aminti mai târziu. Henri Coandă a fost mai întâi elev al Școlii Petrache Poenaru din București, apoi al Liceului Sf. Sava 1896 unde a urmat primele 3 clase, după care, la 13 ani, a fost trimis de tatăl său, care voia să-l îndrume spre cariera militară, la Liceul Militar din Iași 1899. Termină liceul în 1903 primind gradul de sergent major și își continuă studiile la Școala de ofițeri de artilerie, geniu și marină din București.

Henri Marie Coandă (n. 7 iunie 1886 - d. 25 noiembrie 1972) a fost un academician și inginer român, pionier al aviației, fizician, inventator, inventator al motorului cu reacție și descoperitor al efectului care îi poartă numele. A fost fiul generalului Constantin Coandă, prim-ministru al României în 1918 - in imagine, Henri Coandă în 1911 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Henri Coandă în 1911 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Detașat la un regiment de artilerie de câmp din Germania 1904, este trimis la Technische Hochschule (Universitatea Technică) din Berlin-Charlottenburg. Pasionat de probleme tehnice și mai ales de tehnica aviaticii, în 1905 Coandă construiește un avion-rachetă pentru armata română. Între 1907-1908 a urmat de asemenea cursuri universitare în Belgia, la Liège, și la Institutul tehnic Montefiore. În 1908 se întoarce în țară și e încadrat ofițer activ în Regimentul 2 de artilerie. Datorită firii sale și spiritului inventiv care nu se împăcau cu disciplina militară, el a cerut și obținut aprobarea de a părăsi armata, după care, profitând de libertatea recâștigată, a întreprins o lungă călătorie cu automobilul pe ruta Isfahan – Teheran – Tibet. La întoarcere pleacă în Franța și se înscrie la Școala superioară de aeronautică și construcții, nou înființată la Paris 1909, al cărei absolvent devine în anul următor 1910, ca șef al primei promoții de ingineri aeronautici.

Cu sprijinul inginerului Gustave Eiffel și savantului Paul Painlevé, care l-au ajutat să obțină aprobările necesare, Henri Coandă a efectuat experimentele aerodinamice prealabile și a construit în atelierul de carosaj al lui Joachim Caproni primul avion cu propulsie reactivă de fapt un avion cu reacție, fără elice, numit convențional Coandă-1910, pe care l-a prezentat la al doilea Salon internațional aeronautic de la Paris 1910.

Avionul cu reacţie al lui Coandă (realizat în 1910) - Coandă-1910 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Avionul cu reacţie al lui Coandă (realizat în 1910) – Coandă-1910 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În timpul unei încercări de zbor din decembrie 1910, pe aeroportul Issy-les-Moulineaux de lângă Paris, aparatul pilotat de Henri Coandă a scăpat de sub control din cauza lipsei lui de experiență, s-a lovit de un zid de la marginea terenului de decolare și a luat foc. Din fericire, Coandă a fost proiectat din avion înaintea impactului, alegându-se doar cu spaima și câteva contuzii minore pe față și pe mâini. Pentru o perioadă de timp, Coandă a abandonat experimentele datorită lipsei de interes din partea publicului și savanților vremii. Între 1911-1914 Henri Coandă a lucrat ca director tehnic la Uzinele de aviație din Bristol, Anglia și a construit avioane cu elice de mare performanță, de concepție proprie. În următorii ani se întoarce în Franța, unde a construit un avion de recunoaștere 1916 foarte apreciat în epocă, prima sanie-automobil propulsată de un motor cu reacție, primul tren aerodinamic din lume și altele. În 1934 obține un brevet de invenție francez pentru Procedeu și dispozitiv pentru devierea unui curent de fluid ce pătrunde într-un alt fluid, care se referă la fenomenul numit astăzi Efectul Coandă”, constând în devierea unui jet de fluid care curge de-a lungul unui perete convex, fenomen observat prima oară de el în 1910, cu prilejul probării motorului cu care era echipat avionul său cu reacție. Această descoperire l-a condus la importante cercetări aplicative privind hipersustentația aerodinelor, realizarea unor atenuatoare de sunet și altele.

Henri Coandă at a meeting with Nicolae Ceaușescu in 1967 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Henri Coandă at a meeting with Nicolae Ceaușescu in 1967 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Henri Coandă revine definitiv în țară în 1969 ca director al Institutului de creație științifică și tehnică (INCREST), iar în anul următor, 1970, devine membru al Academiei Române. Henri Coandă moare la București, pe data de 25 noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani.

 

Invenții și descoperiri

- Dispozitiv pentru măsurători de portanță și rezistență la deplasarea în aer a diferitelor tipuri de suprafețe portante (profile de aripă) cu posibilitatea înregistrării valorilor pe diagrame pentru posibilitatea comparației și stabilirii profilului ideal. Dispozitivul era montat pe un vagon în fața unei locomotive, iar experimentele se desfășurau în mișcare, la o viteză de 90 km/h, pe linia Paris-Saint Quentin. Ulterior a putut face aceste determinări folosind un tunel de vânt cu fum, și o cameră fotografică specială, de concepție proprie. Datorită acestor experimente a stabilit un profil de aripă funcțional pentru viitoarele sale aparate de zbor.

Dispozitiv pentru mărirea portanţei pe profilul de aripă al aparatului cu reacţie realizat în 1910 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dispozitiv pentru mărirea portanţei pe profilul de aripă al aparatului cu reacţie realizat în 1910 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

- 1911: În Reims, Henri Coandă prezintă un aparat de zbor cu două motoare cuplate ce acționau o singură elice.

- 1911-1914: În calitatea sa de director tehnic al Uzinelor Bristol, Henri Coandă proiectează mai multe aparate de zbor “clasice” (cu elice) cunoscute sub numele de Bristol-Coandă. În 1912 unul dintre ele câștigă premiul întâi la Concursul internațional al aviației militare din Anglia.

Coandă-1910 airplane with the turbo-propulseur on separate display - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Coandă-1910 airplane with the turbo-propulseur on separate display – foto preluat de pe en.wikipedia.org

- 1914-1918: Henri Coandă lucrează la “Saint-Chamond” și “SIA-Delaunay-Belleville” din Saint Denis. În această perioadă proiectează trei tipuri de aeronave, dintre care cel mai cunoscut este Coandă-1916, cu două elici apropiate de coada aparatului. Coandă-1916 este asemănător cu avionul de transport Caravelle, la proiectarea căruia de fapt a și participat.

- Invenția unui nou material de construcție, beton-lemnul, folosit pentru decorațiuni (de exemplu la Palatul culturii din Iași, ridicat în 1926, decorat în totalitate cu materialul lui H. Coandă)

- 1926: În România, Henri Coandă pune la punct un dispozitiv de detecție a lichidelor în sol. E folosit în prospectarea petroliferă.

- În Golful Persic inventatorul român construiește un rezervor din beton subacvatic pentru depozitarea petrolului.

- “Efectul Coandă“. Primele observații le face cu ocazia studierii primului avion cu reacție din lume, Coandă 1910. După ce avionul decola, Henri Coandă observă că flăcările și gazul incandescent ieșite din reactoare tindeau a rămâne pe lângă fuzelaj. Abia după 20 de ani de studii ale lui și ale altor savanți, inginerul român a formulat principiul din spatele așa-numitului efect Coandă, numit astfel de profesorul Albert Metral. La baza efectului Coandă, a stat construirea aerodinei lenticulare, un aparat în formă de lentilă.

 

Filatelie

- În 1978, cu prilejul Zilei aviației, Poșta Română a pus în circulație o marcă poștală cu valoarea de 10 lei care reprezintă portretul lui Henri Coandă, avionul creat de acesta în 1910, precum și data de 16 decembrie 1910, când acesta a reușit primul zbor cu un avion dotat cu motor cu reacție.

Marcă poștală românească cu Henri Coandă tânăr, emis de ziua aviației 1978 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Marcă poștală românească cu Henri Coandă tânăr, emis de ziua aviației 1978 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

-În 1986, Poșta Română a pus în circulație o marcă poștală cu valoarea nominală de 2 lei, care reprezintă portretul lui Henri Coandă.

- În anul 2000, serviciile poștale ale Republicii Moldova au pus ăn circulație o marcă poștală cu valoarea nominală de 25 de bani, care reprezintă portretul lui Henri Coandă.

Marcă poştală moldovenescă cu Henri Coandă vârstnic, emisă în anul 2000 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Marcă poştală moldovenescă cu Henri Coandă vârstnic, emisă în anul 2000 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Numismatică

- La 10 august 2001, Banca Națională a României a pus în circulație o emisiune comemorativă de trei monede de argint, dedicată unor pionieri ai aviației românești, Traian Vuia, Henri Coandă și Elie Carafoli. Fiecare din cele trei monede au valoarea nominală de 50 de lei, au titlul de 999‰, cântăresc câte 15,551 grame, au formă octogonală, iar raza cercului circumscris este de 14,5 mm, fiind emise de calitate proof într-un tiraj de câte 500 de exemplare. Marginea monedelor este netedă.

- La 11 octombrie 2010, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la primul zbor, în lume, a unui aparat de zbor cu reacție creat de Henri Coandă, Banca Națională a României a pus în circulație, cu scop numismatic, o monedă de argint, comemorativă, într-un tiraj de 1.000 de exemplare, cu valoarea nominală de 10 lei. Moneda este rotundă, are diametrul de 37 mm, este realizată din argint având titlul de 999‰, de calitate proof și are greutatea de 31,103 g. Marginea monedei este zimțată. «Monedele din argint, din emisiunea numismatică „Aniversarea a 100 de ani de la construirea primului aparat de zbor cu reacție de către Henri Coandă”, au putere circulatorie pe teritoriul României

articol preluat de pe ro.wikipedia.org