Jiddu Krishnamurti (1895 – 1986)
foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org
Jiddu Krishnamurti
Jiddu Krishnamurti (n.12 mai 1895 Madanapalle, India – 17 februarie 1986, Ojai, California, Statele Unite) a fost un filozof și predicator spiritual indian, care, începând din anii 1920 a activat mai ales în Statele Unite, în Marea Britanie și în India natală.
Biografie
Jiddu Krishnamurti s-a născut pe 12 mai 1895 în orașul Madanapalle din actualul stat indian Andhra Pradesh, pe atunci sub dominație britanică. Tatăl său, Narianiah Jiddu, a fost funcționar în administrația britanică din India.
În 1903 familia s-a mutat în Cudappah, unde Krishnamurti s-a îmbolnăvit de malarie și a avut mult de suferit de pe urma acesteia, fiind un copil trist, devenind o fire închisă și visătoare. Krishnamurti a fost foarte atașat de mama sa, Sanjeevamma, care a murit când el avea doar 10 ani.
Părinții săi au fost veri de gradul II și au avut 11 copii, din care numai 6 au supraviețuit copilăriei. Ei erau vegetarieni convinși și aruncau orice mâncare nepotrivită regulilor lor alimentare. Multă vreme în copilărie Kirshnamurti a fost considerat bolnav mintal și a fost bătut frecvent, atât la școală, de către profesori, cât și acasă de către tatăl său. Câteva decenii mai târziu, Krishnamurti a scris despre copilăria sa, analizând-o din punct de vedere psihologic.
În 1909, C.W. Leadbeater, un clarvăzător cunoscut, l-a întâlnit pe Krishnamurti și a afirmat că ” acest copil are o aură extraordinară, susținută de lipsa de egoism. “. El a remarcat și expresivitatea feței acestui băiat, care era parcă de neclintit. C.W. Leadbeater s-a convins din acel moment că acest băiat va deveni un mare învățător.
Krishnamurti a urmat învățămintele clarvăzătorului și a fost, în cele din urmă, luat sub protecția mai multor conducători spirituali care i-au prezis un mare viitor ca educator al generațiilor viitoare. Krishnamurti a fost instruit in multe discipline, de la arta meditației, până la ore de sport speciale, în care a arătat capacități extraordinare.
Nu era deloc de acord cu forma de educație generală și după mai multe încercări, a renunțat la studii de acest fel. A reușit, în schimb, să învețe destul de repede să vorbească fluent engleza și italiana și a arătat îndemânări deosebite în mecanică, reușind să desfacă și să reasambleze mașinării complicate.
Unii fruntași ai teosofiei au ajuns să creadă că el este Mesia. La maturitate, Krishnamurti a negat acest lucru și a cerut dizolvarea organizației care susținea acest mesaj. În aprilie 1911 a fost luat în Anglia.
După primul război mondial (1914), Krishnamurti a vizitat mai multe țări, unde a ținut discursuri și lecturi privind pacea pe Pământ. Cu timpul și-a cristalizat învățătura. Odată cu înaintarea în vârstă, Krishnamurti a început să dezbată intens probleme precum moartea, viața, sentimentele, gândirea și multe alte subiecte de acest fel.
În 1985 i s-a conferit Medalia pentru pace a O.N.U. Krishnamurti a fost un maestru spiritual care a susținut că oamenii nu au nevoie de dogme, de ritualuri și de maeștri spirituali pentru a ajunge la iluminare. El vedea rădăcina tuturor relelor în clasificările elaborate de intelect.
J. Krishnamurti a murit la 17 februarie 1986 la Ojai, în California, la vârsta de 90 de ani, după ce și-a petrecut o mare parte a vieții în India, Anglia și Statele Unite ale Americii.
Premii și onoruri
1985 – Medalia pentru pace a Națiunilor Unite
Citate:
- “Nu este un semn de sănătate să fii bine adaptat la o societate profund bolnavă.”
- “Cea mai înaltă treaptă a inteligenţei omeneşti este capacitatea de a observa fără să judeci.”
- “Simplitatea spiritului este lucrul cel mai mare şi mai greu de dobândit; pentru a fi simplu trebuie să fi trecut prin mari experienţe.”
- “A întâlni iubirea fără a o căuta este singura cale de a o găsi: a ajunge la ea pe neaşteptate şi nu ca rezultat al unor sforţări sau al unor experienţe.”
- “Hitler şi Mussolini au fost doar principalii purtătorii de cuvânt pentru atitudinea de dominaţie şi pofta de putere care se află aproape în inima tuturor. Până când sursa nu va fi eliminată, va continua să existe confuzie şi ură, războaie şi antagonisme între clase sociale.”
- “Identificarea cu cârpa numită steagul naţional este un factor emoţional şi sentimental şi pentru acel factor eşti dispus să omori un alt om şi acest lucru se numeşte iubire faţă de ţară ta, iubirea faţă de vecin…? Se poate observa că acolo unde intervine sentimentul şi emoţia, iubire nu este.”
- “Cât eşti tânăr este momentul potrivit să cercetezi, să experimentezi cu tot ce se poate. Şcolile ar trebui să îi ajute pe elevi să îşi descopere vocaţiile şi responsabilităţile şi nu doar să le încarce minţile cu date şi cunoştinţe tehnice. Ar trebui să fie solul în care ei să poată să crească fără teamă, fericiţi şi integral.”
- “Noi suntem lumea. Lumea este tu şi cu mine, lumea nu este separată de tine şi de mine. Noi am creat această lume – lumea violentă, lumea războaielor, lumea diviziunilor religioase, sexului, a anxietăţii, a lipsei totale de comunicare dintre noi, cu nici un simţ al compasiunii, sau al consideraţiei pentru un altul.
Oriunde ai merge, în orice ţară din această lume fiinţele umane, adică tu şi ceilalţi, suferiţi. Suntem anxioşi, suntem nesiguri, nu ştim ce urmează să se întâmple. Totul a devenit nesigur. Peste tot prin lume noi ca fiinţe umane suntem îndurerate, speriate, anxioase, violente, nesigure pe tot, instabile.
Există o relaţie comună între noi toţi. Noi suntem lumea în esenţă, practic şi în mod fundamental. Lumea este tu şi tu eşti lumea. Realizând asta într-un mod fundamental, profund, nu într-un mod romantic, nu într-un mod intelectual vom înţelege că problema noastră este de fapt o problemă globală. Nu este problema mea sau problema ta personală, este o problemă umană.”
cititi mai mult despre Jiddu Krishnamurti si pe en.wikipedia.org