Articole

Tratatul de la Kuciuk-Kainargi (21 iulie 1774)

Tratatul de la Kuciuk-Kainargi (21 iulie 1774) – Gravură contemporană legată de tratatul Küçük Kaynarca

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

 

Sub ţarina Ecaterina a II- a, Imperiul Rus a mai făcut un pas mare spre hotarele Moldovei. Armatele Ecaterinei a II- au trecură prin Polonia, ţară care pe atunci era cu totul supusă influenţei ruseşti şi năvăliră în Moldova. Războiul ruso-turc din 1768 (1) a început când Goliţin a trecut Nistrul şi a ocupat Hotinul şi Iaşii, dar în curând însă a fost silit să treacă Nistrul îndărăt. Goliţin a predat comandamentul lui Rumeanţev, care ii bătu pe turci lângă Kameneţ.

Ecaterina a II-a (de asemenea cunoscută şi ca Ecaterina cea Mare, n. 2 mai [ S.V. 21 aprilie] 1729, Stettin (Szczecin), d. Polonia — 6 noiembrie 1796, Sankt-Petersburg, Rusia) născută Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, a fost împărăteasă a Rusiei de la 9 iulie 1762 (stil nou) după asasinarea soţului ei, Petru al III-lea al Rusiei, până la moartea ei, la 17 noiembrie 1796 (stil nou) - Oil on canvas portrait of Empress Catherine the Great by Russian painter Fyodor Rokotov - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ecaterina a II-a (de asemenea cunoscută şi ca Ecaterina cea Mare, n. 2 mai [ S.V. 21 aprilie] 1729, Stettin (Szczecin), d. Polonia — 6 noiembrie 1796, Sankt-Petersburg, Rusia) născută Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, a fost împărăteasă a Rusiei de la 9 iulie 1762 (stil nou) după asasinarea soţului ei, Petru al III-lea al Rusiei, până la moartea ei, la 17 noiembrie 1796 (stil nou) – Oil on canvas portrait of Empress Catherine the Great by Russian painter Fyodor Rokotov - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Constantin Mavrocordat, care tocmai îşi începuse ultima lui domnie,  fu prins de soldaţii ruşi la Galaţi şi trimis în Rusia. Generalul Kazarin, ajutat de voluntari munteni, în frunte cu spătarul Pârvu Cantacuzino, a ocupat Bucureştiul, unde domnul Gheorghe Ghica se lăsă prins. Imediat după ocuparea celor două principate, porniră la Sankt-Petersburg, capitala Imperiului Rus, delegaţii de boieri munteni şi moldoveni, ca să prezinte ţarinei supunerea românilor şi dorinţele lor. Delegaţia boierilor din Muntenia ceruse alipirea ţării la Imperiul Rus, însă cu drept de autonomie: ţara să fie guvernată numai de boierii mari, câte 12 pe rând, sub guvernator rus, iar veniturile visteriei să se trimită spre Imperiul Rus.

Constantin Mavrocordat (n. 27 februarie 1711, Constantinopol – d. 23 noiembrie 1769, Iași) a fost domn al țărilor române. În Țara Românească a domnit de șase ori: septembrie 1730 - octombrie 1730; 24 octombrie 1731 - 16 aprilie 1733; 27 noiembrie 1735 - septembrie 1741; iulie 1744 - aprilie 1748; c. 20 februarie 1756 - 7 septembrie 1758 și 11 iunie 1761 - martie 1763 și în Moldova de patru ori: 16 aprilie 1733 - 26 noiembrie 1735; septembrie 1741 - 29 iunie 1743; aprilie 1748 - 31 august 1749 și 29 iunie 1769 - 23 noiembrie 1769 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Constantin Mavrocordat (n. 27 februarie 1711, Constantinopol – d. 23 noiembrie 1769, Iași) a fost domn al țărilor române. În Țara Românească a domnit de șase ori: septembrie 1730 – octombrie 1730; 24 octombrie 1731 – 16 aprilie 1733; 27 noiembrie 1735 – septembrie 1741; iulie 1744 – aprilie 1748; c. 20 februarie 1756 – 7 septembrie 1758 și 11 iunie 1761 – martie 1763 și în Moldova de patru ori: 16 aprilie 1733 – 26 noiembrie 1735; septembrie 1741 – 29 iunie 1743; aprilie 1748 – 31 august 1749 și 29 iunie 1769 – 23 noiembrie 1769, cititi mai mult pe ro.wikipedia.org – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Delegaţia boierilor din Moldova ceruse ca tara să devină pur şi simplu un judeţ (oblasti) a Imperiului Rus. Ruşii însă nu s-au putut bucura de izbânzile lor, căci sub ameninţarea unui război cu Imperiul Austriac, care nu putea să vadă principatele româneşti ale în componenţa Imperiului Rus, ei fuseseră siliţi să încheie pace cu Turcia, renunţând la cuceririle făcute.

foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Schimbǎri teritoriale (în favoarea Imperiului Rus) în urma Tratatului Kuciuk-Kainargi (21 iulie 1774) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Schimbǎri teritoriale (în favoarea Imperiului Rus) în urma Tratatului Kuciuk-Kainargi (21 iulie 1774) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

In iulie 1770 armatele rusesti (care aveau in componenta si voluntari romani) sunt victorioase in fata turcilor, la Larga si la Cahul.

Septembrie 1769 – iulie 1774: Ocupaţie şi administrație militară rusă în Moldova şi Ţara Românească

Intre iulie 1772 si martie 1773, la Focsani si la Bucuresti, au loc negocieri pentru incheierea pacii. Pacea se incheie pe 10/21 iulie 1774, prin tratatul ruso-turc de la Kuciuk-Kainargi (localitate in Bulgaria de azi). Principatele au fost scutite de plata haraciului pe timp de doi ani. Intre 27 septembrie 1769 si pana in septembrie 1774. Moldova s-a gasit sub ocupatia trupelor rusesti, la fel Tara Romaneasca, intre noiembrie 1769 și iulie 1774.

Mustafa al III-lea (n. 28 ianuarie 1717; d. 21 ianuarie 1774) a fost între 1757 - 1774, sultan al Imperiului Otoman. El a fost fiul lui Ahmed al III-lea. Mustafa a fost un monarh energic care a căutat să modernizeze armata otomană. Această politică provoacă nemulțumirea ienicerilor și imamilor. În timpul lui a luat ființă academia de matematică, navigație și științe naturale. Mustafa fiind conștient de slăbirea puterii trupelor otomane, caută evitarea războaielor. Însă după anexarea de către Ecaterina cea Mare a peninsulei Crimeea, declară război Rusiei, urmarea fiind Războiul Ruso-Turc din 1768–1774 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Mustafa al III-lea (n. 28 ianuarie 1717; d. 21 ianuarie 1774) a fost între 1757 – 1774, sultan al Imperiului Otoman. El a fost fiul lui Ahmed al III-lea. Mustafa a fost un monarh energic care a căutat să modernizeze armata otomană. Această politică provoacă nemulțumirea ienicerilor și imamilor. În timpul lui a luat ființă academia de matematică, navigație și științe naturale. Mustafa fiind conștient de slăbirea puterii trupelor otomane, caută evitarea războaielor. Însă după anexarea de către Ecaterina cea Mare a peninsulei Crimeea, declară război Rusiei, urmarea fiind Războiul Ruso-Turc din 1768–1774 – cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

Tratatul de la Kuciuk-Kainargi (var. Kuciuk-Kainardji, în limba turcă Küçük Kaynarca) a fost semnat la 21 iulie, 1774, de Imperiul Rus (reprezentat de feldmareșalul Piotr Rumianțev) și Imperiul Otoman după înfrângerea acestuia din urmă în războiul din 1768-1774.

Piotr Rumianțev-Zadunaiski (n. 4 ianuarie 1725, Moscova - d. 8 decembrie 1796) a fost un feldmareșal rus, care a luptat în războaiele ruso-otomane - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Piotr Rumianțev-Zadunaiski (n. 4 ianuarie 1725, Moscova – d. 8 decembrie 1796) a fost un feldmareșal rus, care a luptat în războaiele ruso-otomane – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tratatul era o lovitură extrem de umilitoare primită de odinioară puternicul Imperiu Otoman. Otomanii au cedat teritoriul regiunii Yedisan dintre râurile Nipru și Bugul de Sud. Acest teritoriu includea portul Herson și oferea Rusiei pentru prima oară ieșire la Marea Neagră. Prin tratat, Rusiei îi mai erau cedate porturile Kerci și Enikale din Crimeea, precum și regiunea Kabarda (cabardină) din Caucaz. Otomanii au pierdut și Hanatul Crimeii, căruia au fost forțați să îi recunoască independența. Hanatul, deși oficial independent, era în realitate sub controlul Rusiei, care l-a și anexat în 1783.

Tratatul a acordat Rusiei și alte beneficii. A eliminat restricțiile privind accesul Rusiei la Marea Azov (Tratatul de la Belgrad din 1739 dădea Rusiei teritoriu la Marea de Azov, dar îi interzicea fortificarea zonei sau dezvoltarea unei flote.) Rusia primea și o serie de drepturi economice și politice în Imperiul Otoman, între care permisiunea acordată creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman de a naviga sub steagul Rusiei, respectiv permisiunea acordată Rusiei de a ridica o biserică ortodoxă în Istanbul (care nu a fost însă construită vreodată). Rusia a interpretat tratatul ca dându-i dreptul de a proteja creștinii ortodocși din Imperiu și a folosit această prerogativă mai ales în Principatele Danubiene (Moldova și Țara Românească), intervenind în timpul ultimei domnii fanariote și după Războiul Grec de Independență.

Pe lângă toate acestea Austriei i se cedează Bucovina.

Ahmed Resmî Efendi (1700 - 1783), chief Ottoman negotiator of the Treaty of Küçük Kaynarca - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Ahmed Resmî Efendi (1700 – 1783), chief Ottoman negotiator of the Treaty of Küçük Kaynarca – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Tratatul dădea califului otoman dreptul de a proteja credincioșii musulmani din Rusia (între care cei din Crimeea). Era pentru prima dată când o putere europeană recunoștea autoritatea califului otoman în afara granițelor imperiului său.

Prin Tratatul de pace de la Kuciuc- Kainargi Moldova şi Muntenia, rămâneau sub suzeranitate turcească, însă ruşilor li se recunoaştea dreptul de control şi de apărare a românilor contra abuzurilor turceşti. Acesta a fost începutul protectoratului rusesc în Principatele Române. Prin consulii de la Iaşi şi Bucureşti, Imperiul Rus va exercita un control şi un amestec continuu, în toate afacerile ţărilor române. Cu toată dorinţa Imperiului Rus de a anexa ambele Principate Dunărene, scopul urmarit nu a putut fi realizat, din cauza că la 1772 în loc de aceste două ţări, acesta a capătat o bucată din Polonia. Imperiul Austriac însă, folosindu-se de împrejurările favorabile pentru el, a ocupat atunci nordul Moldovei, numit ulterior Bucovina, si a anexat-o ca provincie in anul 1777. Asa se face ca două Imperii vecine crestine, au intervenit direct in dauna intereselor naţiunii creştine române, care în curgerea secolelor, ţinuse piept aproape singură cu vitejie, lumii musulmane, in mersul acesteia spre inima Europei.

Tratatul de la Kuciuk-Kainargi (21 iulie 1774)   - Focuri de artificii pe câmpul Khodynka din apropierea Moscovei, o gravură din 1775 de către Yemelyan Alekseevich Fedoseev în Muzeul Național din Varșovia, care comemorează sărbătorile și distracțiile cu ocazia semnării tratatului - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Tratatul de la Kuciuk-Kainargi (21 iulie 1774)
- Focuri de artificii pe câmpul Khodynka din apropierea Moscovei, o gravură din 1775 de către Yemelyan Alekseevich Fedoseev în Muzeul Național din Varșovia, care comemorează sărbătorile și distracțiile cu ocazia semnării tratatului – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

(1) Războiul Ruso-Turc din 1768–1774, numit și al V-lea Război Ruso-Turc, a izbucnit în urma luptei nobililor polonezi contra protectoratului rus din timpul țarinei Ecaterina cea Mare. Acest amestec în Polonia a determinat Imperiul Otoman să declare război Rusiei. Pretextul războiului a fost alăturarea unui regiment de cazaci trupelor ruse care au intrat în Polonia. Turcii au învinuit cazacii de masacrul făcut în rândul populației din Balta, Ucraina de astăzi. Sultanul otoman Mustafa al III-lea declară la 25 septembrie 1768 război Rusiei. Turcii contau pe o alianță a Confedrației poloneze de la Bar. Rusia era sprijinită în război de Marea Britanie, iar Frederic cel Mare al Prusiei oferă ajutor în schimbul împărțirii Poloniei.

Războiul Ruso-Turc (1768–1774) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Războiul Ruso-Turc (1768–1774) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Confederația poloneză este înfrântă de generalul rus Alexandr Suvorov, care se întoarce apoi în ajutorul feldmareșalului Piotr Rumianțev-Sadunaiski care suferea pierderi mari împotriva trupelor otomane. Situația pe frontul ruso-otoman se schimbă în favoarea rușilor, în urma intrării în luptă a trupelor aliate ruso-prusace sub comnda prințului Alexei Orlov. Înfrângerea trupelor otomane a urmat în Ucraina, Siria, Egipt și la bătălia navală de la Çeșme (1770). La data de 21 iulie 1774 otomanii semnează tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi (astăzi, satul Kainardja din Dobrogea de Sud, în Bulgaria). În urma acordului de pace, Hanatul Crimeii devine independent, nu mai este vasal porții otomane. Rusia primește o despăgubire de război de 4,5 milioane de ruble, și două porturi importante la Marea Neagră.

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgcersipamantromanesc.wordpress.com
cititi mai mult despre Tratatul de la Kuciuk-Kainargi (21 iulie 1774) si pe en.wikipedia.org

Sfânta Alianță (26 septembrie 1815)

Sfânta Alianță (26 septembrie 1815) – The founding countries of the Holy Alliance, against European boundaries as of 1840

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Sfânta Alianță a fost o coaliție a Imperiului Rus, Prusiei și Imperiului Austriac creată la inițiativa țarului Alexandru I și semnată pe 26 septembrie 1815 de cele trei mari puteri.

Alexandru I Pavlovici Romanov (n. 23 decembrie 1777 – d. 1 decembrie 1825), a fost ţarul Rusiei între 23 martie 1801 – 1 decembrie 1825, regele Poloniei între 1815 – 1825, precum şi Mare Duce al Finlandei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Alexandru I Pavlovici Romanov (n. 23 decembrie 1777 – d. 1 decembrie 1825), a fost ţarul Rusiei între 23 martie 1801 – 1 decembrie 1825, regele Poloniei între 1815 – 1825, precum şi Mare Duce al Finlandei - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

În mod formal, Sfânta Alianță ar fi trebuit să asigure implicarea valorilor și dragostei creștine și a păcii în viața politică europeană, dar, în practică, Klemens Wenzel von Metternich a transformat-o într-un bastion al conservatorismului împotriva revoluțiilor. Cei trei împărați ale țărilor implicate au folosit acest tratat pentru a împiedica răspândirea ideilor revoluționare, în special celor ale Revoluției franceze. Alianța era îndreptată împotriva democrației și secularismului. Cu excepția Regatului Unit, Imperiului Otoman și a Sfântului Scaun, toate națiunile europene s-au alăturat Sfintei Alianțe. Se poate spune că Sfânta Alianță a fost, cel puțin din punctul de vedere al celor de azi, prima organizație internațională pentru apărarea securității și păcii din Europa, deși era legată de modele politice retrograde. Sfânta Alianță este asociată, de obicei, cu Cvadrupla Alianță și cu Cvintupla Alianță, (care au inclus, pe lângă Rusia, Austria și Prusia, și Regatul Unit și, din 1818, Franța), organizații care au urmărit susținerea aranjamentelor de pace stabilite la Congresul de la Viena. Sfânta Alianță a încercat să se amestece și în politica Americii Latine, dar acțiunile sale au fost stopate de opoziția Regatului Unit și de poziția politică a președintelui american James Monroe.

Se consideră, de obicei, că Sfânta Alianță a încetat să existe odată cu decesul împăratului Alexandru I (1825).

 

Conferințe ale Sfintei Alianțe

- Congresul de la Viena (1815) – crearea Sfintei Alianțe;

- Tratatul de la Paris (1814-1815);

- Congresul de la Aix-la-Chapelle (1818) – admiterea Franței în Sfânta Alianță;

- Conferința de la Carlsbad (1819);

- Congresul de la Troppau (1820);

- Congresul de la Laybach (1821);

- Congresul de la Verona (1822).

Sfânta Alianță (Contemporary caricature of the Veronese congress, 1822) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Sfânta Alianță (Contemporary caricature of the Veronese congress, 1822) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi despre Sfânta Alianță si pe en.wikipedia.org

12 decembrie 1806: Promisiunile făcute poporului român de ţarul Alexandru I, la intrarea în Moldova şi Muntenia a armatei Imperiului Rus

Alexandru I Pavlovici Romanov, (n. 23 decembrie 1777 – d. 1 decembrie 1825), țarul Rusiei între 23 martie 1801 – 1 decembrie 1825, regele Poloniei între 1815 – 1825, precum și Mare Duce al Finlandei
foto: ro.wikipedia.org
articol: cersipamantromanesc.wordpress.com

Noi, Alexandru I, Împărat şi monarh al tuturor ruşilor etc.

Salutare domnilor, mitropoliţilor, episcopilor, preoţilor, monarhilor din toate bisericile, căpitanilor şi tuturor locuitorilor provinciilor Moldova şi Valahia.

Grijile sale părinteşti şi atenţia constantă pe care înaintaşii noştri au arătat-o în toate circumstanţele pentru siguranţa şi libertatea slujitorilor bisericii, boierilor şi tuturor locuitorilor Moldovei şi Valahiei şi grija cu care au stipulat în tratate autentice bunăstarea Domniilor voastre au stabilit, pe drept cuvît, suveranii Rusiei – protectori ai ţării Domniilor voastre.

De la înscăunarea noastră, păşind pe urmele înăintaşilor noştri, noi n-am încetat nici pentru o clipă să veghem la menţinerea liniştii Domniilor Voastre fie exercitînd drepturile obţinute, fie recurgînd la acţiuni pe care ni le-a insuflat dorinţa de a vă vedea fericiţi.

Domniile Voastre ştiu că privilegiile care au fost garantul averilor Domniilor Voastre şi Domniilor Voastre în persoană atît cît permitea caracterul acîrmuirii sub care tăiţi erau rezultatul atît al grijii vigilente a înaintaşilor noştri, cît şi ale noastră.

Intenţiile de care ministerul otoman a dat dovadă de cîtva timp încoace, acţiunile arbitrare pe care şi le-a permis şi refuzul său de a-şi îndeplini angajamentele a făcut necesară intrarea trupelor noastre în Moldova şi Valahia, astfel prezenţa armatelor noastre vă va apăra de toate relele la care ţara Domniilor voastre urma să fie expusă şi vă va permite libera existenţă a religiei şi a tuturor drepturilor Domniilor voastre.

Identitatea credinţei şi a obiceiurilor, amintirea atîtor servicii reciproce şi, în sfîrşit, legămîntul de atîtea secole vă va face să consideraţi trupele mele ca pe o parte din Domniile Voastre înşivă.

Noi am depus toate eforturile ca să prevenim abuzurile parţiale care ar fi putut fi rezultatul libertăţii exagerate a soldaţilor; generalii noştri şi ceilalţi agenţi însărcinaţi cu executarea ordinelor mele vor reuşi să păstreze cea mai strictă disciplină, să consulte autorităţile ţării, şi să demonstreze în fiecare zi că această expediţie, departe de a fi însoţită de vreuna din greutăţile unui război străin, nu are alt scop decît acela de a le preveni şi de a apăra interesele noastre comune.

Intenţia noastră este să păstrăm în exerciţiul funcţiunii toate autorităţile conform uzanţelor precedente cu condiţia ca pe de altă parte ele să faciliteze atît înaintarea şi stabilirea trupelor noastre, cît şi operaţiunile cu care sunt însărcinate şi care intenţionează doar să păstreze toate drepturile provinciilor.

Oricare ar fi evenimentele, noi vă promitem că în toate circumstanţele vă veţi bucura de importanta noastră protecţie şi că folosind toate tipurile de resurse de care dispuneţi pentru a coopera în vederea rezultatului salvator pe care ni-l propunem, acela de a respinge de la frontierele voastre orice duşman care ar avea să tulbure fericirea Domniilor Voastre. Domniile Voastre trebuie să vă arătaţi în toate demni de soarta pe care v-o pregătim.

Focşani, 12 decembrie 1806
Din ordinul expres al Maiestăţii Sale Împăratului tuturor ruşilor.
Michelson
Comandant-şef al trupelor imperiale

Ivan Ivanovich Michelson, (3 May 1740 – 17 August 1807) was a Baltic-German military commander who served in the Russian Imperial Army. He was a prominent general in several wars, but his most noted contribution was his critical role in suppressing Pugachev's Rebellion. His last name is sometimes transliterated as Mikhelson  foto: en.wikipedia.org

Ivan Ivanovich Michelson, (3 May 1740 – 17 August 1807) was a Baltic-German military commander who served in the Russian Imperial Army. He was a prominent general in several wars, but his most noted contribution was his critical role in suppressing Pugachev’s Rebellion. His last name is sometimes transliterated as Mikhelson
foto: en.wikipedia.org

articol preluat de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com

Petru I al Rusiei (1672 – 1725)

Petru I al Rusiei (1672 – 1725) - Portrait by Paul Delaroche, 1838

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articol preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Cu peste trei veacuri în urmă, în penultima zi a primăverii anului 1672 , a doua soţie a ţarului Aleksei, dădea naştere la Moscova unui băiat care avea să schimbe istoria Rusiei.

Moartea timpurie a tatălui şi apoi a fratelui său, Fiodor, îl aduc pe tronul tarii, din 1682 pînă în 1725. Avea zece ani şi se juca de-a soldaţii prin curtea palatului.

Pînă sa ia pe deplin puterea în 1689, Rusia a fost condusă de sora lui mai mare, Sofia, ajutată de favoritul ei, prinţul Galiţîn. La doar 17 ani la preluarea puterii, dar inteligenţa deosebită, talentul înnăscut de organizator şi instinctul de diplomat, au compensat lipsa lui de experienţă.

I s-a dat numele de Petru I. Inceputul pentru micul tar nu a fost usor, sora lui vitrega reusind in numai o luna sa fie desemnata regenta si convingand Duma sa aprobe coexistenta a doi ţari, Petru si Ivan (fratele vitreg al primului).

Ceremonia de incoronare a avut loc in 25 iunie 1682. Mediul politic intsabil a dus la multe rasturnari de situatii, iar puterea lui Petru a crescut dupa esecul loviturii de stat, din 1689, si moartea lui Ivan.

Ramanand sa conduca de unul singur, acesta a demarat o serie de reforme in plan economic si social. Printre primele măsuri a fost şi aceea de a-i moderniza pe boierii moscoviţi. Aceştia sunt obligaţi să îşi tundă bărbile şi să se îmbrace după stilul european.

A solicitat celor mai buni ingineri si arhitecti sa lucreze in Rusia, astfel incat imperiul a cunoscut o perioada de inflorire.

În anul 1700, ţarul hotărăşte reformarea calendarului, care începea tradiţional în septembrie, şi înlocuieşte scrierea slavonă bisericească cu cea laică. A dat o grea lovitură Bisericii, înlocuind instituţia patriarhiei cu Sfîntul Sinod, subordonat ţarului.

Pune în locul vechii Dume a boierilor un Consiliu de miniştri restrîns, căruia îi adaugă o Cameră de justiţie şi înfiinţează un Senat care are autoritate legislativă, judecătorească şi executivă. Senatul se supune ţarului. Înlesneşte oamenilor din popor pătrunderea în rândurile nobilimii.

Prin ucazul din 16 ianuarie 1724, un soldat, chiar dacă nu este de neam, poate ajunge ofiţer, primind totodată rang de nobil, pe care-l vor moşteni urmaşii săi.

Tot datorită lui, industria rusă cunoaşte un avînt nebănuit. Îi scuteşte de serviciul la stat şi de impozite pe cei ce construiesc fabrici şi pe rudele acestora, le acordă împrumuturi fără dobîndă, precum şi privilegiul de a cumpara, începând din 1721, robi de la moşieri pentru a-i folosi în întreprinderile proprii.

Încurajează creşterea animalelor, introduce rase noi de bovine, înfiinţează cele dintîi herghelii, le arată ţăranilor cum să secere grîul cu secera şi nu cu cosorul.

Prin ucazul din 23 martie 1714, Petru schimbă statutul familiilor aristocratice, prin care împiedică fărîmiţarea pămîntului; fiul sau fiica cea mai mare vor moşteni tot pămîntul, ceilalţi copii îşi vor împărţi între ei bunurile mobile.

Una dintre marile dorinte ale lui Petru a fost aceea ca Rusia sa aiba acces liber la Marea Baltica, astfel incat in 1700 a declarat razboi Suediei, confruntare care s-a incheiat abia peste 21 de ani cu victoria rusilor.

Începând din anul 1703, hotărăşte construirea oraşului Sankt Petresburg, care va deveni capitala sa din 1712.

Petru cel Mare și planurile orașului Sankt Petersburg - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Petru cel Mare și planurile orașului Sankt Petersburg – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Petru s-a proclamat imparat in 1721. A incetat din viata patru ani mai tarziu, in 28 ianuarie, dupa 43 de ani de domnie.

Petru I pe patul de moarte. Unii specialiști i-au atribuit acest desen, aflat în prezent la Ermitaj lui Gottfried Danhauer, deși părerea genererală este că el aparține lui Ivan Nikitin - foto - ro.wikipedia.org

Petru I pe patul de moarte. Unii specialiști i-au atribuit acest desen, aflat în prezent la Ermitaj lui Gottfried Danhauer, deși părerea genererală este că el aparține lui Ivan Nikitin – foto – ro.wikipedia.org

La 28 ianuarie (8 februarie s.n), la ora şase dimineaţa, la 53 de ani şi după 43 de ani de domnie, Petru cel Mare îşi dă sufletul fiind urmat la tron de Ecaterina I care e numită împărăteasă a toate Rusiile.

articol preluat de pe https://cersipamantromanesc.wordpress.com