Constantin Pantazi (1888 – 1958)
foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articol preluate de pe: ro.wikipedia.org; cersipamantromanesc.wordpress.com
Constantin Pantazi
Generalul Constantin Pantazi s-a născut la 26 august 1888 la Călăraşi, România.
A urmat şcoala Militara de Infanterie şi Cavalerie, apoi, şcoala Superioară de Război.
A fost Ministru de Război în guvernul Antonescu (perioada precisă 23 ianuarie 1942 – 23 august 1944), anterior fiind comandantul Diviziei 3 Cavalerie, comandantul Diviziei blindate şi subsecretar de Stat al Armatei de uscat.
Constantin Pantazi a fost unul din cei mai fideli adepți ai Mareşalului Ion Antonescu.
Constantin Pantazi – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
S-a distins în Bătălia de la Oituz (1917), din anul 1917 și a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum și-a condus compania din Regimentul de Vânători de Munte.
„Pentru curajul și avântul cu care în lupta de la 6-8 august 1917 a condus linia I-a a batalionului, la atacul dat asupra poziției inamice de la Cireșoaia, iar în luptele de ka 27-29 a condus personal operația tăierii sârmelor uvrajului inamic, dintr-o mască care se găsea la numai 15 pași de rețele.”
Înalt Decret no. 1191 din 16 octombrie 1917
La data de 8 iunie 1940 a fost înaintat la gradul de general de divizie.
Devenit Conducător al Statului Român în Guvernul național-legionar, Ion Antonescu l-a numit pe Pantazi la 7 septembrie 1940 subsecretar de stat la Ministerul Apărării Naționale și reconfirmat la 14 septembrie 1940 ca subsecretar de stat pe lângă Departamentul Apărării Naționale, pentru Armată.
La 22 septembrie 1941, după moartea într-un accident a gen. Alexandru Ioanițiu, gen. de corp de armată adjutant Iosif Iacobici a fost eliberat din funcția de ministru al apărării naționale și numit șef al Marelui Stat Major și al Marelui Cartier General al trupelor de operațiuni.
Conducerea Ministerului Apărării Naționale a fost preluată interimar în aceeași zi de mareșalul Antonescu, care i-a delegat generalului de divizie Constantin Pantazi, subsecretar de Stat la Departamentul Apărării Naționale pentru Armata de Uscat, conducerea ministerului și atribuțiile plenipotente de a semna „toate decretele privitoare la numiri de persoane, precum și pe acele privitoare la materii urgente” pe tot timpul lipsei sale.
La 22 ianuarie 1942 Pantazi a fost numit ministru secretar de stat al apărării naționale.
Pantazi a fost arestat la 23 august 1944, judecat în „lotul Antonescu” și trecut din oficiu în poziția de retragere, alături de mareșalul Antonescu și de alți comandanți militari cu rang înalt ai regimului antonescian, care au fost acuzați că
„prin activitatea lor în funcțiunile sau comenzile ce au avut, au sprijinit conducerea politico-militară a Mareșalului Antonescu Ioan, contribuind astfel la dezastrul Armatei”, prin decretul nr. 312 din 6 februarie 1945.
La 17 mai 1946, Tribunalul Poporului avînd în componenţă exponenţii ignoranţei despre care se ştie ce pregatire aveau, l-a condamnat la moarte, pentru crime de război.
Premierul Petru Groza i-a comutat pedeapsa cu moartea în muncă silnică pe viață, în timp ce Pantazi era dus spre locul de execuție.
Primul ministru Petru Groza și ministrul de Justiție Lucrețiu Pătrășcanu semnează decretul la 1 iunie 1946, și îl înaintează pentru contra-semnare Regelui Mihai I.
Odată cu pedeapsa lui Constatin Pantazi s-au mai comutat pedepsele lui Eugen Cristescu şi Radu Lecca. (enciclopediaromaniei.ro)
Încarcerat iniţial la abatorul uman Aiud, a fost transferat la Rîmnicul-Sărat, unde a murit orb, celula din subteran neavînd fereastră.
Diabetul şi scleroza vaselor renale precum şi bătaia cumplită i-au pus punct vieţii la 23 ianuarie 1958.
Lucrări publicate
Cu Mareşalul până la moarte. Memorii, Editura Publiferom, Bucureşti, 1999
Decoraţii
- Ordinul „Steaua României” în gradul de Comandor (8 iunie 1940)
- Ordinul „Coroana României” în gradul de Mare Cruce (7 noiembrie 1941)
- Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, 16 octombrie 1916
Trebuie menţionat regimul de exterminare la care au fost supusi multi alti Generali al Armatei Române :
La Aiud, au murit în chinuri groaznice, bătrîni, orbi, bolnavi de plămîni, anchilozaţi, bătuţi crunt, scuipaţi şi batjocoriţi, 21 de generali, lînga care precizăm telegrafic anul morţii. Comandanţi:
Aurel Aldea – 1949,
Constantin Anton – 1950,
Constantin Antonie – 1952,
Emanoel Barzotescu – 1951,
Ion Carlaont – 1950,
Dumitru Carlaont – 1952,
Constantin Eftimiu – 1950,
Nicolae Gheneraru – 1950,
Iosif Iacobici – 1952,
Gheorghe Koslinschi – 1950,
Nicolae Macici – 1950,
Gheorghe Macici – 1952,
Socrate Mardari – 1954,
Gabriel Negrei – 1951 (avea 83 de ani),
Constantin Petrovicescu – 1949,
Olimpia Stavrat – 1951,
Gheorghe Stavrescu – 1951,
Ion Sichitiu – 1952,
Nicolae Stoenescu – 1951,
Ion Topor – 1950,
Alexandru Vatamanu – 1951.
La închisoarea de tristă amintire Sighet, au trecut în lumea umbrelor masacraţi în urma unor schingiuiri prelungite 17 generali şi un contraamiral:
Henri Cihoski – 1950,
Grigore Georgescu – 1952,
Alexandru Glatz – 1953,
Gheorghe Marinescu – 1952,
Nicolae Marinescu – 1953,
Nicolae Pais – 1952,
Alexandru Popovici – 1953 (96 de ani),
Epure Popovici – 1953,
Cehan Racovita – 1954,
Mihail Racovita – 1954,
Radu Rosculet – 1952,
Nicolae Samsonovici – 1950,
Nicolae Tataranu – 1952,
Alexandru Tatarascu – 1951,
Gheorghe Vasiliu – 1954,
Aurel Vlad – 1953,
Anton Zwiedinek – 1953.
La Jilava, au murit în chinuri cumplite sau au fost executaţi şi îngropaţi în locuri neştiute un mareşal şi 11 generali:
Ion Antonescu – 1946,
Radu Baldescu – 1953,
Sergiu Enulescu – 1949,
Constantin Iordachescu – 1950,
Gheorghe Iliescu – 1957,
Ion Mihailescu – 1949,
Ion Negulescu – 1949,
Radu Rosetti – 1949,
Constantin Teodorescu – 1950,
Dumitru Teodorescu – 1957,
Constantin Piky Vasiliu – 1946,
Mihail Voicu – 1958.
La închisoarea Văcăreşti, delirul masacrării s-a abătut asupra unui grup de nouă generali:
Ioan Arbore – 1954,
Nicolae Ciuperca – 1950,
Constantin Constantin – 1948,
Grigore Cornicioiu – 1952,
Constantin Ilasievici – 1955,
Radu Korne – 1949,
Vasile Mainescu – 1953,
Ioan Mihailescu – 1957,
Gheorghe Rozin – 1961.
Lîngă digurile lagărelor de exterminare de la Canalul Morţii, au avut parte de o moarte cumplită şase generali: Gheorghe Giosan – 1953,
Ioan Ilcusu – 1953,
Alexandru Nicolici – 1953,
Emil Palangeanu – 1953,
Nicolae Stoenescu – 1959,
Constantin Voiculescu – 1953.
La închisoarea Făgăraş, au fost masacraţi cinci generali:
Emanoil Leoveanu – 1959,
Gheorghe Stefan Liteanu – 1959,
Gheorghe Lintes – 1955,
Ion Popescu – 1954,
Vasile Zorzor – 1952.
În beciurile fără ferestre de la Rîmnicul-Sărat, au murit orbi, infometaţi şi bolnavi de tuberculoză trei generali: Gheorghe Dobre – 1959,
Gheorghe Jienescu – 1953,
Constantin Pantazi – 1958.
La închisoarea Piteşti, au fost exterminaţi doi generali:
Mihail Kiriacescu – 1960,
Constantin Trestioreanu – 1957.
Alte temniţe în care au murit generali ai armatei romane:
Botoşani
Ion Petrovan (1963);
Galaţi
Petre Vasilescu (1959);
Gherla
Vasile Pascu (1960);
Tg. Ocna
Constantin Tobescu (1951);
Ocnele Mari
Arthur Popescu (1952);
Dej
Traian Teodorescu (1951).
Dumnezeu să îi odihnească pe toţi !
