Articole

Ioan Dragalina (1860 – 1916)

foto preluat de pe r3media.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Ioan Dragalina

Ioan Dragalina, uneori ortografiat Ion Dragalina (n. 16 decembrie 1860, Caransebeș, Imperiul Austriac – d. 9 noiembrie 1916, București, România) a fost un general român, care a murit eroic în luptele din Valea Jiului în Primul Război Mondial.

Ioan Dragalina, uneori ortografiat Ion Dragalina (n. 16 decembrie 1860, orașul Caransebeș, Imperiul Austriac- d. 24 octombrie 1916, București) a fost un general român, care a murit eroic în luptele care au avut loc pe Valea Jiului în primul război mondial - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan Dragalina – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Biografie

S-a născut în Caransebeș (pe atunci provincie din Austro-Ungaria) ca descendent al unei vechi familii de grăniceri din Banat.

Tatăl său, Alexandru Dragalina, fusese ofițer în armata imperială austriacă, de unde demisionase în 1859.

Părinții săi s-au mutat în România, unde tatăl său a devenit administrator (staroste) al ținuturilor de graniță.

Deoarece mama sa, Marta Lazaroni, voia să nască în casa părintească, cei doi soți au revenit la Caransebeș, unde s-a născut primul dintre cei patru copii, Ioan.

foto preluat de pe mausoleedinromania.ro

foto preluat de pe mausoleedinromania.ro

Ion Dragalina a studiat școala primară din orașul natal și școala de cadeți din Timișoara.

Și-a continuat studiile militare la Academia Militară de la Viena (1884), fiind încadrat în armata austro-ungară.

În paralel a absolvit și Școala de ingineri geodezi.

În 1886 s-a căsătorit cu Elena Giurgincă.

Au avut împreună șase copii: doi băieți (Corneliu – născut în 1887 și Virgiliu – născut în 1890) și patru fete (Aurora, Elena, Cornelia și Viorica).

În 1887 Ioan Dragalina a demisionat din armata austro-ungară, a trecut granița în România și a fost încadrat în Armata Română cu gradul de sublocotenent.

Ion Dragalina 1887 - foto preluat de pe www.rador.ro

Ion Dragalina 1887 – foto preluat de pe www.rador.ro

Avansează treptat pe scara ierarhică: căpitan (1893), maior (1899), locotenent-colonel (1908).

În perioada 1908-1911, lt.col. Ioan Dragalina a fost comandant al Școlii Militare de Infanterie din București.

La începerea Primului Război Mondial avea gradul de general de brigadă și comanda Comandamentul 3 teritorial.

Pentru meritele dovedite în ridicarea nivelului științific al școlii, pentru ordinea și disciplina instituită în învățământul militar, Ioan Dragalina este decorat cu Ordinul Steaua României, clasa V-a.

În aprilie 1911 Ioan Dragalina este avansat colonel și numit comandant al Regimentului 34 din Constanța.

În această perioadă, a fost decorat cu Ordinul Coroana României, clasa IV-a.

În anul 1915 este avansat la gradul de general de brigadă.

În perioada neutralității României (1914-1916), s-a ocupat cu realizarea de lucrări de fortificații pe Valea Prahovei.

În anul 1916, înainte ca România să intre în Primul Război Mondial de partea Aliaților, Dragalina a fost numit comandant al Diviziei I de Infanterie, aflată la Drobeta Turnu Severin.

Trupele diviziei acopereau o distanță mare din frontiera de vest a României, de la izvoarele Argeșului până la Calafat.

Divizia sa a luptat cu curaj, în august 1916, la Orșova și pe valea râului Cerna.

După ce a atacat în dimineața zilei de 15 august 1916 la Porțile de Fier, trupele române aflate sub comanda generalului Dragalina au reușit, la 19 august, să ocupe culmile muntoase Alion, Ozion și Drănic, eliberând în zilele următoare orașul Orșova.

Ofensiva germano-austro-ungară a fost stopată până la începutul lunii octombrie, Divizia I reușind să-și mențină pozițiile.

Ca urmare a declanșării unei masive ofensive germane și austro-ungare în Valea Jiului (conduse de generalul Paul von Kneussl), în dimineața zilei de 11/24 octombrie 1916 generalul Dragalina primește ordin să se deplaseze la Craiova, unde este numit în funcția de comandant al Armatei I.

Decide să ducă lupta în munți, stabilind începerea ofensivei la 14 octombrie.

În ordinul de zi din 11 octombrie 1916, generalul Dragalina face apel la curajul și onoarea de român a fiecărui soldat:

Ofițeri și soldați ai Armatei I-a române, din acest moment am luat comanda armatei și cer imperios la toți, de la General la soldat: în primul rând apărarea cu viața a sfântului pământ al țării noastre, apărarea vetrei strămoșești, a ogorului și a cinstei numelui de român. Cer la toți cea mai deplină ascultare și cea mai strictă executare a ordinelor. Trupa care nu înaintează, să moară pe loc.

În dimineața zilei de 12 octombrie 1916, generalul Dragalina ia o mașină, un șofer și doi ofițeri (colonelul Toma Dumitrescu și maiorul Constantin Miltiade) și pleacă personal în Valea Jiului, în recunoaștere, pentru a vorbi cu comandanții aflați în primele linii, deoarece legăturile cu unitățile înaintate erau întrerupte.

Ajunge în primele linii și trece podul din apropierea Mănăstirii Lainici, unde s-a spo­ve­dit și s-a împărtășit.

La întoarcere, podul este cuprins într-un schimb de focuri.

Mașina trece în viteză pe pod prin ploaia de gloanțe, dar câteva gloanțe își ating ținta.

Generalul este rănit de două gloanțe în brațul stâng și în omoplat.

Mașina reușește să ajungă în tabăra română, iar Dragalina este transportat de urgență la postul sanitar din Gura Sadului, unde este bandajat, iar rana îi este curățată.

Este dus apoi la Târgu Jiu și în aceeași zi la Craiova, unde doctorii constată că este necesară amputarea brațului.

Marele Cartier General ordonă printr-o telegramă ca generalul Dragalina să fie transportat de urgență la Spitalul Militar de la Palatul Regal din București.

Este urcat în tren, dar din cauza aglomerației de pe calea ferată rana i se infectează.

Trenul ajunge la București abia în seara zilei de 13 octombrie; i se dezinfectează rana, i se scoate glontele din omoplat, iar brațul îi este pus în ghips.

Pe patul de spital, regele Ferdinand I al României îi conferă Ordinul Mihai Viteazul.

La 16 octombrie 1916, îi este amputat brațul stâng.

Deși starea sa începuse să se îmbunătățească, spre seară se declanșează septicemia.

Moare în seara zilei de 24 octombrie/9 noiembrie 1916.

A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Divizia 1 Infanterie și Armata 1 în Campania anului 1916, fiind unul dintre primii generali decorați cu acest ordin, alături de generalii Constantin Prezan, Eremia Grigorescu și Paraschiv Vasilescu.

Pentru repetate acte de vitejie și destoinicie în conducerea trupelor.
Înalt Decret no. 3027 din 14 octombrie 1916

Prin felul său de a fi, generalul Ioan Dragalina era stimat și iubit de subordonații săi.

Acest fapt se desprinde și din versurile ce i-au fost dedicate după moartea sa, de unul dintre ei:

Pe când ordinul acesta de zi ni se citește,/ Viteazul în inspecții pe defileu pornește / Dar vai! de dup-o stâncă un foc de mitraliere / Dușmane îl încadrează zdrobindu-i cu putere/ Și brațul stâng și-un umăr, Atacul se începe/ Eroul “Moș” din patu-i, conduce cum pricepe/ Cu sânge rece lupta, iar pilda lui ne mână/ Și sufletul și pașii, Cu furie păgână / Am năvălit în dușman, pe moșul răzbunarăm / Victorie deplină prin el o căpătarăm / Dar…ce folos!…Noi veseli de fructele culese / Aflarăm cu durere că “moșul se stinsese“.(Serafin Ionescu, “Povestea lui Moș Drăgălina” în “Cultul eroilor noștri“, iv, nr.11-12, p.17, București, 1923.

Cine l-a cunoscut în viață a rămas puternic impresionat de puterea personalității sale. Era de o statură înaltă și avea o înfățișare frumoasă, înfățișarea clasică a bănățeanului voinic. Ochii lui mari și negri păreau a căuta mai întâi ce e mai bun și mai nobil în ființa omenească, de aceea s-a și putut apropia sufletește de cei pe care-i conducea. Sunt cuvintele rostite de cei care l-au cunoscut pe generalul Ion Drăgălina“. (Locotenent- colonel Liviu Groza, Grănicerii bănățeni, Editura Militată, București, 1893, p. 154).

Slujba de înmormântare este oficiată la Biserica Albă din București, în prezența regelui Ferdinand, a principelui Carol (viitorul rege Carol al II-lea) și a numeroși oameni politici: Ion I.C. Brătianu (prim-ministrul României), Vintilă I.C. Brătianu (ministrul de război), Barbu Ștefănescu-Delavrancea, Mihail Cantacuzino (ministrul justiției), Take Ionescu (ministrul de externe), Henry Catargi (mareșalul Palatului), generali și atașați militari străini în România.

Este înmormântat în Cimitirul Eroilor (Bellu Militar).

 

Familie

Generalul Ioan Dragalina este tatăl viitorului general român Corneliu Dragalina (1887-1949), născut, de asemenea, la Caransebeș și al comandorului de marină Virgil Dragalina.

Fiica Viorica a fost condamnată de autoritățile comuniste la cinci ani de închisoare pentru uneltire contra securității statului român, pentru simplul fapt că studia filozofia lui Rudolf Steiner.

Ioan Dragalina si fii sai, Corneliu (soldat de artilerie) si Virgil (elev la Școala Specială) - foto preluat de pe www.rador.ro

Ioan Dragalina si fii sai, Corneliu (soldat de artilerie) si Virgil (elev la Școala Specială) – foto preluat de pe www.rador.ro

 

Cinstirea memoriei sale

În anul 1924, un sat din județul Călărași a primit denumirea de Dragalina.

De asemenea și liceul din Oravița, județul Caraș- Severin, cu o perioadă de întrerupere, îi poartă numele generalului Ion Dragalina din 1919 până în zilele noastre.

Denumirea de “Dragalina” a primit-o si un satuc din judetul Botosani, care dupa spusele batranilor Dragalina a trecut si pe acolo

Pentru a cinsti eroismul său, i s-au înălțat mai multe monumente:

- un monument în formă de cruce – amplasat în Valea Jiului, pe locul unde a fost rănit generalul Dragalina, dezvelit la 12 octombrie 1927.

- o statuie din bronz – amplasată în fața Cazarmei grănicerești din Parcul „Gen. Ioan Dragalina” din municipiul Caransebeș, realizată de sculptorul Mihai Onofrei și dezvelită la 3 iunie 1943 (este inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Caraș-Severin cu codul CS-III-m-B-11239).

- un bust de bronz – amplasat în municipiul Lugoj, realizat de sculptorul Spiridon Georgescu (este inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Timiș cu codul TM-III-m-B-06322).

- un bust din bronz pe un soclu din marmura – amplasat pe platoul din fața Mausoleului de la Mărășești, realizat de sculptorul Iulian Coruț în 1993.

- un bust din bronz cu soclu de marmură – amplasat în fata Bisericii “Sf. Mihail și Gavril” din comuna Dragalina, județul Călărași

Pe peretele casei generalului Dragalina din Caransebeș (str. Ardealului nr. 6) a fost amplasată o plachetă comemorativă.

Străzi din multe localități ale României îi poartă numele.

 

Decorații

Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, 14 octombrie 1916

 

cititi mai mult despre si pe: adevarul.ro; r3media.ro

Constantin Pantazi (1888 – 1958)

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articol preluate de pe: ro.wikipedia.org; cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Constantin Pantazi 

Generalul Constantin Pantazi s-a născut la 26 august 1888 la Călăraşi, România.

A urmat şcoala Militara de Infanterie şi Cavalerie, apoi, şcoala Superioară de Război.

A fost Ministru de Război în guvernul Antonescu (perioada precisă 23 ianuarie 1942 – 23 august 1944), anterior fiind comandantul Diviziei 3 Cavalerie, comandantul Diviziei blindate şi subsecretar de Stat al Armatei de uscat.

Constantin Pantazi a fost unul din cei mai fideli adepți ai Mareşalului Ion Antonescu.

Constantin Pantazi (n. 26 august 1888, Călărași - d. 23 ianuarie 1958, Râmnicu Sărat) a fost un general de armată român și ministru al apărării în perioada 23 ianuarie 1942 - 23 august 1944. A fost unul din cei mai fideli adepți ai generalului Ion Antonescu - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Pantazi – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

S-a distins în Bătălia de la Oituz (1917), din anul 1917 și a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum și-a condus compania din Regimentul de Vânători de Munte.

Pentru curajul și avântul cu care în lupta de la 6-8 august 1917 a condus linia I-a a batalionului, la atacul dat asupra poziției inamice de la Cireșoaia, iar în luptele de ka 27-29 a condus personal operația tăierii sârmelor uvrajului inamic, dintr-o mască care se găsea la numai 15 pași de rețele.”

Înalt Decret no. 1191 din 16 octombrie 1917

La data de 8 iunie 1940 a fost înaintat la gradul de general de divizie.

Devenit Conducător al Statului Român în Guvernul național-legionar, Ion Antonescu l-a numit pe Pantazi la 7 septembrie 1940 subsecretar de stat la Ministerul Apărării Naționale și reconfirmat la 14 septembrie 1940 ca subsecretar de stat pe lângă Departamentul Apărării Naționale, pentru Armată.

La 22 septembrie 1941, după moartea într-un accident a gen. Alexandru Ioanițiu, gen. de corp de armată adjutant Iosif Iacobici a fost eliberat din funcția de ministru al apărării naționale și numit șef al Marelui Stat Major și al Marelui Cartier General al trupelor de operațiuni.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale a fost preluată interimar în aceeași zi de mareșalul Antonescu, care i-a delegat generalului de divizie Constantin Pantazi, subsecretar de Stat la Departamentul Apărării Naționale pentru Armata de Uscat, conducerea ministerului și atribuțiile plenipotente de a semna „toate decretele privitoare la numiri de persoane, precum și pe acele privitoare la materii urgente” pe tot timpul lipsei sale.

La 22 ianuarie 1942 Pantazi a fost numit ministru secretar de stat al apărării naționale.

Pantazi a fost arestat la 23 august 1944, judecat în „lotul Antonescu” și trecut din oficiu în poziția de retragere, alături de mareșalul Antonescu și de alți comandanți militari cu rang înalt ai regimului antonescian, care au fost acuzați că

prin activitatea lor în funcțiunile sau comenzile ce au avut, au sprijinit conducerea politico-militară a Mareșalului Antonescu Ioan, contribuind astfel la dezastrul Armatei”, prin decretul nr. 312 din 6 februarie 1945.

La 17 mai 1946, Tribunalul Poporului avînd în componenţă exponenţii ignoranţei despre care se ştie ce pregatire aveau, l-a condamnat la moarte, pentru crime de război.

Premierul Petru Groza i-a comutat pedeapsa cu moartea în muncă silnică pe viață, în timp ce Pantazi era dus spre locul de execuție.

Regele Mihai i-a comutat “pedeapsa cu moartea” în “muncă silnică pe viață“, în timp ce mergea spre locul de execuție.

Primul ministru Petru Groza și ministrul de Justiție Lucrețiu Pătrășcanu semnează decretul la 1 iunie 1946, și îl înaintează pentru contra-semnare Regelui Mihai I.

Încarcerat iniţial la abatorul uman Aiud, a fost transferat la Rîmnicul-Sărat, unde a murit orb, celula din subteran neavînd fereastră.

Diabetul şi scleroza vaselor renale precum şi bătaia cumplită i-au pus punct vieţii la 23 ianuarie 1958.

 

Lucrări publicate

Cu Mareşalul până la moarte. Memorii, Editura Publiferom, Bucureşti, 1999

 

Decoraţii

- Ordinul „Steaua României” în gradul de Comandor (8 iunie 1940)

- Ordinul „Coroana României” în gradul de Mare Cruce (7 noiembrie 1941)

- Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, 16 octombrie 1916

 

Trebuie menţionat regimul de exterminare la care au fost supusi multi alti Generali al Armatei Române :

La Aiud, au murit în chinuri groaznice, bătrîni, orbi, bolnavi de plămîni, anchilozaţi, bătuţi crunt, scuipaţi şi batjocoriţi, 21 de generali, lînga care precizăm telegrafic anul morţii. Comandanţi:

Aurel Aldea – 1949,

Constantin Anton – 1950,

Constantin Antonie – 1952,

Emanoel Barzotescu – 1951,

Ion Carlaont – 1950,

Dumitru Carlaont – 1952,

Constantin Eftimiu – 1950,

Nicolae Gheneraru – 1950,

Iosif Iacobici – 1952,

Gheorghe Koslinschi – 1950,

Nicolae Macici – 1950,

Gheorghe Macici – 1952,

Socrate Mardari – 1954,

Gabriel Negrei – 1951 (avea 83 de ani),

Constantin Petrovicescu – 1949,

Olimpia Stavrat – 1951,

Gheorghe Stavrescu – 1951,

Ion Sichitiu – 1952,

Nicolae Stoenescu – 1951,

Ion Topor – 1950,

Alexandru Vatamanu – 1951.

La închisoarea de tristă amintire Sighet, au trecut în lumea umbrelor masacraţi în urma unor schingiuiri prelungite 17 generali şi un contraamiral:

Henri Cihoski – 1950,

Grigore Georgescu – 1952,

Alexandru Glatz – 1953,

Gheorghe Marinescu – 1952,

Nicolae Marinescu – 1953,

Nicolae Pais – 1952,

Alexandru Popovici – 1953 (96 de ani),

Epure Popovici – 1953,

Cehan Racovita – 1954,

Mihail Racovita – 1954,

Radu Rosculet – 1952,

Nicolae Samsonovici – 1950,

Nicolae Tataranu – 1952,

Alexandru Tatarascu – 1951,

Gheorghe Vasiliu – 1954,

Aurel Vlad – 1953,

Anton Zwiedinek – 1953.

La Jilava, au murit în chinuri cumplite sau au fost executaţi şi îngropaţi în locuri neştiute un mareşal şi 11 generali:

Ion Antonescu – 1946,

Radu Baldescu – 1953,

Sergiu Enulescu – 1949,

Constantin Iordachescu – 1950,

Gheorghe Iliescu – 1957,

Ion Mihailescu – 1949,

Ion Negulescu – 1949,

Radu Rosetti – 1949,

Constantin Teodorescu – 1950,

Dumitru Teodorescu – 1957,

Constantin Piky Vasiliu – 1946,

Mihail Voicu – 1958.

La închisoarea Văcăreşti, delirul masacrării s-a abătut asupra unui grup de nouă generali:

Ioan Arbore – 1954,

Nicolae Ciuperca – 1950,

Constantin Constantin – 1948,

Grigore Cornicioiu – 1952,

Constantin Ilasievici – 1955,

Radu Korne – 1949,

Vasile Mainescu – 1953,

Ioan Mihailescu – 1957,

Gheorghe Rozin – 1961.

Lîngă digurile lagărelor de exterminare de la Canalul Morţii, au avut parte de o moarte cumplită şase generali: Gheorghe Giosan – 1953,

Ioan Ilcusu – 1953,

Alexandru Nicolici – 1953,

Emil Palangeanu – 1953,

Nicolae Stoenescu – 1959,

Constantin Voiculescu – 1953.

La închisoarea Făgăraş, au fost masacraţi cinci generali:

Emanoil Leoveanu – 1959,

Gheorghe Stefan Liteanu – 1959,

Gheorghe Lintes – 1955,

Ion Popescu – 1954,

Vasile Zorzor – 1952.

În beciurile fără ferestre de la Rîmnicul-Sărat, au murit orbi, infometaţi şi bolnavi de tuberculoză trei gene­rali: Gheorghe Dobre – 1959,

Gheorghe Jienescu – 1953,

Constantin Pantazi – 1958.

La închisoarea Piteşti, au fost exterminaţi doi gene­rali:

Mihail Kiriacescu – 1960,

Constantin Trestioreanu – 1957.

Alte temniţe în care au murit generali ai armatei romane:

Botoşani

Ion Petrovan (1963);

Galaţi

Petre Vasilescu (1959);

Gherla

Vasile Pascu (1960);

Tg. Ocna

Constantin Tobescu (1951);

Ocnele Mari

Arthur Popescu (1952);

Dej

Traian Teodorescu (1951).

Dumnezeu să îi odihnească pe toţi !

Seful Jandarmeriei Romane, cercetat penal dupa ce a semnat in fals ca general ordinele pentru interventia in forta de la Pungesti

foto si articol – investigatiimedia.ro

Comandatul Jandarmeriei Romane, generalul Mircea Olaru, este cercetat penal de Parchetul de pe langa Tribunalul Militar Teritorial Iasi, dupa ce a semnat ordinele pentru interventia in forta din decembrie 2013 de la Pungesti ca general, desi era doar colonel. Informatia apare intr-o ordonanta a unui procuror de la Parchetul Curtii Militare de Apel prin care dosarul privindu-l pe Olaru se disjunge si se trimite procurorilor militari ieseni, pentru continuarea cercetarilor.

Conform Jandarmeriei Romane, pana in prezent generalului Olaru nu i-a fost comunicata calitatea procesuala din acest dosar si nu a fost audiat de procurorii militari de la Iasi.
Oficial, generalul Olaru este acuzat de abuz in serviciu, fals intelectual si uz de fals.

In 29 decembrie 2014, procurorul general adjunct al Parchetului Curtii Militare de Apel, colonelul Nae Niculae, emite o ordonanta in dosarul 135/P/2014. In acest dosar, seful Jandarmeriei Romane, generalul Mircea Olaru, fusese reclamat, alaturi de jandarmii care au participat la interventia in forta impotriva protestatarilor anti-Chevron de la Pungesti, pentru presupusele acte de violenta petrecute in localitatea vasluiana in ziua de 1 decembrie 2013.

Reclamatia impotriva lui Olaru viza abuzul in serviciu in cazul emiterii ordinelor de interventie la Pungesti, precum si o alta fapta de abuz in serviciu, coroborata cu fals intelectual si uz de fals. Acestea din urma ar fi fost savarsite in 28 si 29 noiembrie 2013, atunci cand Olaru, la acel moment colonel, ar fi semnat doua documente de serviciu in vederea interventiei de la Pungesti ca general.

In documentul emis de procurorul militar Nae Nicolae, obtinut de Centrul de Investigatii Media, informatia apare succint in pagina doi si pe larg in pagina cinci.

Asadar, doua acte de serviciu, datate 28 si 29 noiembrie, au fost semnate de Mircea Olaru “cu gradul de general de brigada”, desi, la acel moment, conform procurorului, Olaru era doar colonel.

Ce-i drept, decretul de avansare in grad a colonelului Olaru a fost semnat de presedintele Traian Basescu in 28 noiembrie 2013. Avansarea a fost comunicata public in aceeasi zi de catre Administratia Prezidentiala.

Decretul semnat de presedinte a fost publicat sub numarul 956 in Monitorul Oficial numarul 736 din 29 noiembrie 2013.
In continutul decretului, insa, se afirma fara echivoc ca avansarea in grad se produce “la data de 1 decembrie 2013″.

Mai jos, textul integral al decretului prezidential citat:

“Articol unic. La data de 1 decembrie 2013, domnului colonel Olaru Marcel Mircea i se acordă gradul de general de brigadă cu o stea”.

Pe langa continutul clar al decretului prezidential, procurorul militar care dispune cercetarea lui Olaru pentru abuz in serviciu, fals si uz de fals a luat in calcul si o adresa a directiei de resurse umane a Jandarmeriei Romane din care se intelege acelasi lucru: ca Olaru a dobandit gradul de general de brigada la data de 1 decembrie 2013.

Reprezentantii Jandarmeriei Romane au invocat faptul ca documentele semnate de colonelul Olaru ca general nu pot fi date publicitatii, ele nefacand obiectul Legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public.

cititi mai mult si vedeti documentele pe http://www.investigatiimedia.ro/seful-jandarmeriei-romane-cercetat-penal-dupa-ce-a-semnat-in-fals-ca-general-ordinele-pentru-interventia-in-forta-de-la-pungesti/

(video) General din R.Moldova: În 10 ani vom face parte din România

FOTO – Tudor Iovu (Generalul Ion Costaş, omul care l-a arestat pe Smirnov)
articol – George Simion – adevarul.ro

Atenţia sporită faţă de subiectul reunificării României cu Republica Moldova, confirmat de articolul recent din EUObserver, găseşte susţinători în rândul militarilor de carieră de la Chişinău. Într-un amplu interviu acordat cu ocazia vizitei la Bucureşti, generalul Ion Costaş, fostul ministru al Apărării al Republicii Moldova vorbeşte despre un termen de 10 ani până la înfăptuire.

Atlantist convins şi un obişnuit al cercurilor militare SUA, generalul Costaş confirmă analiza făcută de agenţia americană Stratfor, potrivit căreia în următorii ani vom asista la o disoluţie a Federaţiei Ruse. În paralel, ţările care au suferit pierderi teritoriale în favoarea Uniunii Sovietice ar urma să şi le recupereze. Într-un amplu interviu acordat siteului independent Presalibera.net, Costaş dă ca termen 10 ani pentru realizarea Unirii şi crede că pentru aceasta să se întâmple, Bucureştiul trebuie să renunţe la relaţiile cu actuala clasă politică de la Chişinău, prin reprezentanţii ei de la guvernare: Filat, Plahotniuc şi Voronin.

În ’90 nu era momentul oportun
Armata a 14-a urma să ajungă la Prut, iar războiul din 1992 i-a ţinut până la Nistru, afirmă generalul. Costaş invocă o întâlnire la Huşi în 1991, după puciul de la Moscova, alături de Snegur, Iliescu, Petre Roman şi Nicolae Spiroiu (ministrul apărării naţionale din România dintre 1991-1994), unde s-au discutat mai multe probleme printre care şi cea de Unire.

Ei au spus că districtul militar Odesa şi Uniunea Sovietică stă aici pe Prut, iar noi nu putem să ne unim. Snegur mi-a zis că sunt nebun. Însă atunci nu era momentul oportun, nu aveam societatea pregătită.

Costaş continuă: Acum din datele pe care le deţin eu, circa 35-40% dintre moldoveni şi-ar dori Unirea cu România şi e o cifră destul de bună. Inclusiv dintre ruşi şi ucraineni sunt cei care vor. Iar odată cu schimbarea noii generaţii şi cu schimbarea atitudinii la Bucureşti, cât şi la Chişinău, va da Dumnezeu şi va veni Unirea.

Trebuie să lucreze Bucureştiul
În interviul acordat siteului Presa Liberă, generalul Costaş oferă şi unele recomandări privind viitorul comun al celor două state: Bucureştiul trebuie să lucreze. Dar nu să menţină relaţii cu Voronin, cum a făcut Băsescu, cu Filat, cu Plahotniuc, creaţia Bucureştiului. Despre oligarhul Plahotniuc, Ion Costaş afirmă că tocmai Bucureştiul l-a făcut pe acesta miliardar. Sau cu Ghimpu şi nepotul lui, care a făcut o groapă de gunoi din Chişinău. Toţi aceştia trebuie să dispară. Cu ei, noi am făcut numai rău.

Costaş crede că o nouă generaţie e soluţia, atât la Chişinău cât şi la Bucureşti. Prin ei, va veni schimbarea. El mai invocă pe parcursul interviului o discuţie avută cu generalul Westley Clark, un prieten apropiat, care a confirmat scenariul butoiului de pulbere pe care îl reprezenta Basarabia în 1990.

Transnistria nu trebuie cedată fără compensaţii
Fiind în prima linie de comandă în războiul de la Nistru din 1992 şi omul care a condus operaţiunea de capturare a lui Igor Smirnov, Costaş face referiri la trecutul şi viitorul teritoriului de peste Nistru:

Acest teritoriu a fost inclus în componenţa Republicii Moldova după ce teritoriul de peste Prut a fost ocupat de armata rusă imperială. Acest teritoriu de facto şi de jure aparţine Republicii Moldova şi nici într-un caz nu trebuie de cedat nici un centimetru de pământ care aparţine statului Republicii Moldova, a românilor din stânga Prutului, fiindcă asta nu corespunde normelor internaţionale.

Costaş e de părere că, în viitor, putem discuta chiar de un schimb de teritorii, dacă războiul din ucraina se termină cu bine:Totuşi s-ar putea realiza un schimb de teritorii, dacă ar binevoi Ucraina să ia Transnistria şi să ne dea sudul Basarabiei, Bugeacul şi Bucovina. Ar fi o variantă şi exemple din acestea sunt o sumedenie, schimburi de populaţie sau de teritorii realizate cu bunăvoinţă. Până atunci generaţia tânără trebuie să reţină că pământul acesta nici într-un caz nu se poate de dat aşa cum unii zic «Să dăm Transnistria şi ne putem integra în Uniunea Europeană şi în NATO». Aceasta este o tâmpenie şi un primitivism de zile mari.

Discuţiile privind unirea dintre România şi Republica Moldova din ultimii ani au început să prindă contur, mai ales în contextul în care crizele politice şi economice de la Chişinău devin o constantă. Adevărul.ro a publicat analiza EUObserver privitoare la crearea în Parlamentul din Bucureşti a grupului Prietenii Unirii. Un sondaj realizat în perioada ianuarie-februarie 2014 la Chişinău de Centrul Român de Studii şi Strategii arată că un procent de 25% din populatia Republicii Moldova este de acord total cu unirea cu România şi alţi alti 27% sunt mai degrabã favorabili acestei idei. 54% dintre cei intervievaţi au declarat că Unirea se poate realiza, faţă de 32% care consideră că acest act nu ar putea avea loc.

articol preluat de pe http://adevarul.ro