Articole

Bătălia de la Poitiers (19 septembrie 1356)

Bătălia de la Poitiers (19 septembrie, 1356) – Parte din Războiului de 100 de Ani) pictură realizată de Eugène Delacroix

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Bătălia de la Poitiers (în engleză Battle of Poitiers, în franceză Bataille de Poitiers) a fost o bătălie majoră a Războiului de 100 de Ani, care a avut loc pe 19 septembrie 1356 între forțele engleze conduse de Eduard Prințul Negru pe de-o parte și cele franceze ale regele Ioan al II-lea pe de altă parte.

 

Context

Pe 10 septembrie 1355 regele Franței, Ioan al II-lea și cel al Navarrei, Carol al II-lea au semnat un acord care reprezenta o potențială amenințare pentru interesele engleze. De aceea, regele Angliei, Eduard al III-lea i-a poruncit fiului său Eduard Prințul Negru să efectueze o incursiune adâncă, în sud-vestul Franței. Prințul Negru – erou al Bătăliei de la Crécy, a creat un plan prin care trecând prin Bordeaux, înaintând prin regat, trebuia să-și unească pe râul Loir efectivele sale cu cele ale lui Ioan de Gaunt, duce de Lancaster. În iulie, englezii au pornit spre nord din bază aflată în Aquitania, ținta fiind Parisul. Fără a întâlni o oarecare rezistență, trupele engleze au prădat și ars multe orașe și ajungând la malul Loarei, s-au oprit lângă Tours. Ne reușind să captureze cetatea, au încercat să de-a foc orașului, însă de asemenea, au eșuat din cauza ploii puternice.

Eduard de Woodstock, Prinț de Wales, Duce de Cornwall, Prinț de Aquitania (15 iunie 1330 – 8 iunie 1376) a fost fiul cel mare al regelui Eduard al III-lea al Angliei și a soției acestuia, Philippa de Hainault, și tatăl regelui Richard al II-lea al Angliei - in imagine, Eduard, Prinț de Wales în uniformă de cavaler al Ordinului Jartierei, 1453 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Eduard de Woodstock, Prinț de Wales, Duce de Cornwall, Prinț de Aquitania (15 iunie 1330 – 8 iunie 1376) a fost fiul cel mare al regelui Eduard al III-lea al Angliei și a soției acestuia, Philippa de Hainault, și tatăl regelui Richard al II-lea al Angliei – in imagine, Eduard, Prinț de Wales în uniformă de cavaler al Ordinului Jartierei, 1453 - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

De întârzerea regelui Eduard s-a folosit însă Ioan al II-lea, care a ieșit în fața trupelor numeric inferioare ale britanicilor. Ioan a concentrat o mare parte din trupele sale în Chartres, la nord de Tours-ul asediat. Cu scopul de a majora viteza de deplasare Ioan a demobilizat totalul său de infanterie necalificată de 15-20.000 ostași. Aflând despre apropierea trupelor franceze, Eduard a ordonat retragerea. Urmărit de regele francez, Eduard se retrăgea cu trupele sale tot mai în sud. Francezii însă i-au ajuns pe englezi, la câțiva kilometri sud-vest de Poitiers.

Ioan al II-lea (16 aprilie 1319 – 8 aprilie 1364), numit Ioan cel Bun (franceză Jean le Bon), a fost rege al Franţei din 1350 până la moartea sa. A fost al doilea suveran al Casei de Valois şi probabil este cel mai bine cunoscut ca regele care a fost învins în Bătălia de la Poitiers şi luat prizonier în Anglia - Portret al regelui Ioan, pictură pe lemn, ca. 1350, Muzeul Luvru - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan al II-lea (16 aprilie 1319 – 8 aprilie 1364), numit Ioan cel Bun (franceză Jean le Bon), a fost rege al Franţei din 1350 până la moartea sa. A fost al doilea suveran al Casei de Valois şi probabil este cel mai bine cunoscut ca regele care a fost învins în Bătălia de la Poitiers şi luat prizonier în Anglia – Portret al regelui Ioan, pictură pe lemn, ca. 1350, Muzeul Luvru – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Desfășurare

În dimineața zilei, înainte de luptă în armata anglo-gasconă s-a ținut o liturgie, mulți ostași fiind ridicați la titlu de cavaler, după care Prințul Eduard a dat ultimele instrucțiuni. La ordinul său a fost interzisă luarea de prizonieri atât timp cât englezii nu au obținut o victorie decisivă. Prințul a ordonat oamenilor săi să se abțină de la tentația de a vâna cavaleri eminenți din armata inamică, pentru care s-ar da o răscumpărare mare.

La începutul bătăliei englezii, sub comanda contelui Warrick au simulat retragerea pe flancul stâng. Nu se cunoaște dacă acest lucru a fost făcut în mod deliberat pentru a ademeni cavaleria franceză, sau o consecință a capturării spionilor englezi. Orice ar fi fost, a provocat atacul pripit al cavaleriei mareșalului Audrehem împotriva arcașilor englezi, care acopereau retragerea propriilor trupe pe flancul stâng. Odată cu apropierea cavaleriei franceze, o mare parte din trupele lui Warrick s-au reîntors și se îndreptau spre pozițiile inamice. În același timp, un alt comandant francez de pe flancul opus, mareșalul Clermont nefiind de acord cu acțiunile lui Audrehem a atacat cu ajutorul cavaleriei și aliaților germani. Concluziile eronate ale lui Audrehem, referitoare la fuga englezilor, a avut un efect dezastruos asupra cursului ulterior al bătăliei pentru partea franceză.

Bătălia de la Poitiers (19 septembrie, 1356) Ilustrație din secolul al XIV-lea, de Jean Froissart - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Poitiers (19 septembrie, 1356) Ilustrație din secolul al XIV-lea, de Jean Froissart – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Englezii așteptându-se la acest pas, au deschis focul asupra inamicului. Pe flancul stâng, arcașii englezi sub comanda ducelui de Oxford, care protejau principalele forțele ale lui Warrick, s-au poziționat într-o mlaștină, de netrecut pentru cavaleria grea. De aceea, cavalerii au fost obligați să atace principalele forțe în retragere, ferindu-se de pozițiile arcașilor inamici. Jean Froissart scria:

„Armura franceză era invulnerabilă săgeților engleze, care fie ricoșau de armură, sau se rupeau în coliziune.”

Versiunea engleză a luptei indică însă faptul că săgețile lor au dovedit capacitatea de a penetra cea mai mare parte armurii din acea perioadă. Evenimentele ulterioare au dovedit corectitudinea lui Froissart. Primele salve engleze nu au avut nici un efect. Cu toate acestea, odată cu apropierea francezilor arcașii au putut trage pe flancul trupelor cavalerești. Armura pe cai era mai slabă pe părțile laterale și din spate, astfel încât arcașii, care se situau pe partea opusă a cavaleriei, trăgeau asupra cailor pe flancuri. Era o metodă bine-cunoscută de a stopa un atac al cavaleriei, deoarece calul care cădea deseori distrugea unitatea formațiunii. Rezultatele au fost devastatoare. Caii, loviți din lateral, au început să intre în panică, aruncând cavalerii de pe șa și părăsind câmpul de luptă. Cavaleria franceză a mareșalului Audrehem a suferit pierderi grele înainte de a ajunge la pozițiile soldaților englezi. Atacul demoralizat și slăbit al francezilor a fost respins de către englezi.

Bătălia de la Poitiers (19 septembrie, 1356) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Poitiers (19 septembrie, 1356) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Între timp, convins de retragerea englezilor, mareșalul Clermont a atacat pozițiile contelui de Salisbury. Acest atac a fost pregătit mai bine: pentru a ajuta cavaleria, în spatele trupelor atacatoare se deplasa infanteria. Cavalerii au fost forțați să se deplaseze pe pantă prin găurile din gardul englez sub focul arcașilor englezi, care se aflau pe o poziție sigură în spatele tranșeelor, și sub acoperirea dealurilor. Mulți nobili francezi datorită greutății armurii și a celei de pe cai au reușit să spargă gardul și să continue atacul. În curând la locul luptei au sosit și întăririle, astfel anglo-gasconii având o superioritate numerică semnificativă au fost capabili să înfrângă atacul inamic. Clermont și mulți alți francezi au fost uciși.

De curând a început atacul infanteriei Delfinului (moștenitorului tronului Franței), care a participat la luptă, dar s-a retras pentru a se regrupa. Cavalerii infanteriști au început atacul înainte ca comandamentul francez să fi aflat despre înfrângerea forțelor mareșalului Clermont. Cavalerii în retragere și caii lor au creat un anumit grad de confuzie în rândurile infanteriei în avansare. În ciuda armelor bune, cavalerii se mișcau încet și erau ținte ideale pentru arcașii englezi, însă cei mai mulți dintre ei au ajuns la gard, care era mult defalcat după lupta anterioară. Acest lucru a facilitat în mare măsură înaintarea franceză. Bătălia feroce care s-a dat, a durat mai multe ore și a fost decisă doar cu sosirea întăririlor trimise de Prințul Eduard. În bătălia a fost pierdut stindardul Delfinului, fiind capturat de englezi. În cele din urmă, comandanții francezi, văzând zădărnicia luptei în continuare, au ordonat retragerea.

Bătălia de la Poitiers (19 septembrie, 1356) - Parte din Războiului de 100 de Ani) - Miniatură medievală - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Poitiers (19 septembrie, 1356) – Parte din Războiului de 100 de Ani) – Miniatură medievală – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Următoarea linie de infanterie, condusă de ducele de Orléans, văzând oamenii Delfinului care au eșuat, a intrat în panică și a început să se retragă, deși mulți soldați de-ai săi deja se angajaseră în luptă cu englezii. Întreaga armată, condusă de rege s-a amestecat. Arcașii englezi erau în afara zonei de foc a celor francezi. Bătălia continua, dar Prințul Negru avea o rezervă în pădure, care era în măsură să atace flancul francez și în spate. După o scurtă pauză, prințul a ordonat soldaților în rezervă să urce pe cai și să-i atace pe francezi. Având teamă să fie încercuiți francezii au încercat să fugă.

Cu toate acestea, regele Ioan al II-lea a fost convins orbește că participarea sa ar putea schimba cursul luptei în favoarea compatrioților săi, de aceea s-a aflat în fața ultimului atac. Pe flanc detașamentul regal era acoperit de arbaletieri echipați cu scuturi mari, numite Pavese. În ciuda superiorității substanțiale a inamicului, detașamentul regal a fost partea cea mai capabilă și disciplinată a armatei franceze, în plus, englezi și gasconii erau deja epuizați de luptă îndelungată. Totodată, au fost surprinși de atacul brusc a inamicului, care părea deja înfrânt. Chiar și Prințul Negru a fost mirat de atacul neașteptat al regelui.

Bătălia de la Poitiers (19 septembrie, 1356) - Jean II, the Good, being captured - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Poitiers (19 septembrie, 1356) – Jean II, the Good, being captured – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Arcașii englezi au declanșat încăierarea cu arbaletierii francezi, dar din cauza lipsei de săgeți bune și a armurii inamicului, această încăierare a fost ineficientă englezilor.. Cu toate acestea, Eduard efectuând o manevră pricepută a poziționat un detașament gascon în spatele flancului stâng francez, iar apoi a ordonat să atace cavaleria regelui. După ce arcașii englezi și-au epuizat săgețile, prințul a ordonat atacul general. După ce unitatea gasconă, situată în spatele francezilor, a lovit inamicul. Liniile franceze s-au amestecat. Escadrila regală slăbită și stânjenită a fost aruncată spre sud. Arcașii au finalizat înfrângerea francezilor. Regele Ioan cel Bun a luptat cu curaj, dar a fost capturat, împreună cu fiul său Filip.

Bătălia de la Poitiers (19 septembrie, 1356) - Parte din Războiului de 100 de Ani) - Capturarea lui Ioan al II-lea - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Poitiers (19 septembrie, 1356) – Parte din Războiului de 100 de Ani) – Capturarea lui Ioan al II-lea – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Consecințe

A pierit floarea cavalerismului francez. Printre cei uciși numărându-se: ducele Petru I de Bourbon, conetabilul Franței Gautier al VI-lea de Brienne, episcopul de Chalon, 16 baroni, 2426 cavaleri, în total fiind uciși cinci mii de ostași, trei mii în timpul retragerii. Pe 24 mai 1357 rege capturat a fost adus solemn la Londra, fiind semnat un armistițiu cu Franța timp de 2 ani. Prețul de răscumpărare a regelui a egalat suma veniturilor regale pentru 2 ani. Prada fiind una imensă. Franța a fost aruncată în doliu profund. Vicerege a devenit Carol al V-lea.

Eșecul în război și opresiune răscumpărării a indus oamenii de rând ai Franței la o serie de revolte cunoscute sub numele de Jacqueria. Luptă propriu-zisă ca și bătălia de la Crécy a demonstrat că tacticile și strategiile pot fi mai importante decât superioritatea cantitativă și calitativă.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi despre Bătălia de la Poitiers (19 septembrie 1356) si pe en.wikipedia.org

Henric al III-lea al Franței (1551 – 1589)

Henric al III-lea ca Duce de Anjou de François Clouet

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Henric al III-lea (în franceză Henri III, în poloneză Henryk) (19 septembrie 1551 – 2 august 1589) din dinastia Valois a fost rege al Franței între 1574 – 1589 și Rege al Poloniei între 1573 și 1574 cu titlul de Henric de Valois.

 

Primii ani

Caterina cu fiii săi: regele Carol al IX-lea, Margareta, Henric de Anjou și Francisc de Alençon, circa 1561 - foto: ro.wikipedia.org

Caterina cu fiii săi: regele Carol al IX-lea, Margareta, Henric de Anjou și Francisc de Alençon, circa 1561 – foto: ro.wikipedia.org

Henric s-a născut la Castelul de la Fontainebleau, actualmente în departamentul Seine-et-Marne, și a fost cel de al patrulea fiu al regelui Henric al II-lea și al reginei Caterina de Medici. A fost nepot al regelui Francisc I al Franței și a reginei Claude a Franței. Frații lui mai mari au fost: Francisc al II-lea al Franței, Carol al IX-lea al Franței și Elisabeta de Valois. La naștere a fost botezat Alexandre-Édouard; în 1560 a fost numit Duce de Angoulême și Duce de Orléans, apoi în 1566 Duce de Anjou iar în 1564 numele lui i-a fost schimbat în Henric (numele tatălui său).

Henric a fost considerat de către mama sa ca fiind fiul său favorit, lucru ce i-a atras animozitatea fraților mai mari. Spre deosebire de tatăl și frații mai mari, el nu era interesat de valorile tradiționale Valois: vânătoarea și exercițiile fizice. Deși avea abilități la scrimă el a preferat să se complacă în gusturile sale pentru artă și lectură. Aceste înclinații au fost atribuite de la mama lui italiană. La un moment dat în tinerețe a arătat o tendință spre protestantism ca un mijloc de a se răzvrăti. La vârsta de nouă ani, autonumindu-se “un mic hughenot“, el a refuzat să participe la Liturghie, a cântat psalmi protestanți surorii sale Margareta (îndemnând-o în tot acest timp să-și schimbe religia și i-a aruncat cartea în foc), și chiar a mușcat de nas o statuie a Sfântului Pavel. Mama lui și-a avertizat ferm copii împotriva unui astfel de comportament, și el nu va mai arăta din nou tendințe protestante. În schimb, el a devenit romano-catolic.

 

Sexualitate

Rapoarte care datează de pe timpul său arată că Henric s-a angajat în relații homosexuale cu favoriți de la curte, cunoscuți ca mignons. Savantul Louis Crompton oferă dovezi contemporane substanțiale a homosexualității lui Henric al III-lea, și problemele care au rezultat la curte și în politică. Unii istorici moderni contestă acest lucru. Jean-Francois Solnon, Nicolas Le Roux și Jacqueline Boucher au constatat că Henric a avut mai multe metrese faimoase, fiind bine cunoscut pentru gustul său la femei frumoase, și că nu fost identificați parteneri de sex masculin. Ei au ajuns la concluzia că ideea că el era homosexual a fost promovat de către adversarii săi politici (atât protestanți cât și catolici), care au folosit antipatia lui față de război și de vânătoare pentru a-l descrie ca efeminat și să-i submineze reputația în fața poporului francez.

Totuși, cel mai recent, Gary Ferguson a oferit o evaluare detaliată a lui Henric al III-lea și a curții sale, în contextul unei discuții pe problema homosexualității în Renașterea franceză, și a găsit interpretările lor neconvingătoare. În contrast, Katherine Crawford subliniază că problemele reputației lui Henry au fost cauzate de eșecul său de a produce un moștenitor și prezența puternicei lui mame la curte, combinat cu insistența dușmanilor săi de a pune semn egal între patronaj cu favoritism și lux cu decadența.

 

Elisabeta

Elisabeta I (în engleză Elizabeth I) (7 septembrie 1533 – 24 martie 1603 ) a fost regină a Angliei și regină a Irlandei din 17 noiembrie 1558 până la moartea sa - in imagine, Elisabeta I , "Darnley Portrait", c. 1575 - foto: ro.wikipedia.org

Elisabeta I , “Darnley Portrait”, c. 1575 – foto: ro.wikipedia.org

În 1570 au început discuțiile pentru a aranja căsătoria dintre Henric și regina Elisabeta I a Angliei. Anglia aștepta de la Elisabeta, care avea aproape 37 de ani, să se căsătorească și să aibe un moștenitor. Negocierile au eșuat. Șansele unei căsătorii s-au lovit de diferite viziuni religioase (Henric era catolic, Elisabeta protestantă) și de opinia lui asupra Elisabetei. Henric face referire nedelicate la Elisabeta ca putain publique (curvă publică) și a făcut remarci înțepătoare cu privire la diferența lor de vârstă. Auzind (inexact), că ea șchioapătă din cauza varicelor, el a numit-o “creatură bătrână cu un picior nenorocit“. Istoricii consideră că mai degrabă Elisabeta a vrut să stârnească preocuparea Spaniei cu aceste nogocieri de căsătorie decât să ia în serios căsătoria.

 

Războaiele religioase

Înainte de urca pe tronul Franței în 1574, Henric a servit ca lider al armatei regale în Războaiele religioase din perioada 1562-1598 împotriva hughenoților și a luat parte la victoriile din Bătălia de la Jarnac (martie 1569) și Bătălia de la Moncontour (octombrie 1569).

În timp ce era încă Duce de Anjou, el a devenit, de asemenea, implicat în complotul din Noaptea Sfântului Bartolomeu din 1572. Deși Henric nu a participat direct, istoricul Thierry Wanegffelen îl vede ca membrul familiei regale cel mai responsabil pentru masacru, care a implicat uciderea a mii de hughenoți. Domnia lui Henric al III-lea ca rege al Franței, ca și cele ale fraților săi mai mari Francisc al II-lea și Carol al IX-lea, pune Franța în criză constantă de religie.

Henric a continuat să aibă un rol activ în războaiele religioase franceze și în 1572/1573 a condus asediul de la La Rochelle, un atac militar masiv asupra orașului hughenot. La sfârșitul lunii mai 1573, Henric a aflat că szlachta poloneză l-a ales ca rege al Poloniei, o țară cu o mare minoritate protestantă și considerațiile politice l-au obligat să negocieze sfârșitul asediului. Negociatorii au ajuns la un acord la 24 iunie 1573 și trupele catolice au încheiat asediul la 6 iulie 1573.

 

Domnia polonezo-lituaniană (1573–1574)

Portret al lui Henri Valois - foto: ro.wikipedia.org

Portret al lui Henri Valois - foto: ro.wikipedia.org

După decesul regelui Sigismund al II-lea August la 7 iulie 1572, diplomatul francez Jean de Monluc a fost trimis ca reprezentant francez în Polonia pentru a negocia alegerea lui Henric la tronul polonez în schimbul sprijinului militar împotriva Rusiei, asistență diplomatică cu Imperiul Otoman, și subvenții financiare.

La 16 mai 1573, nobilii polonezi l-au ales pe Henric ca primul monarh ales al Comunității polono-lituaniene. Nobilii lituanieni au boicotat alegerile și rămas în grija Consiliul ducal lituanian să confirme alegerea.

O delegație poloneză a mers la La Rochelle să se întâlnească cu Henric care conducea asediul de La Rochelle. Henric a părăsit asediul în urma vizitei lor. La Paris, la 10 septembrie, delegația poloneză a cerut ca Henric să depună jurământul, la Catedrala Notre Dame, să “respecte libertățile tradiționale poloneze și legea cu privire la libertatea religioasă care fusese adoptată în timpul interregnum“. Ca condițiile pentru alegerea sa, el a fost obligat să semneze Pacta conventa și articolele Henrician, promițând toleranță religioasă în comunitatea polono-lituaniană.

Henric a fost iritat de restricțiile puterii monarhice în sistemul politic polono-lituanian a Libertății de Aur. Anna Jagiellon, sora regelui decedat Sigismund al II-lea Augustus, a cerut parlamentului polono-lituanian să-l aleagă pe Henric pe baza înțelegerii că Henric s-ar căsători cu Anna după aceea.

În ianuarie 1574 Henric a ajuns la granița Poloniei. La 21 februarie a avut loc încoronarea lui Henric la Kraków. La mijlocul lunii iunie 1574, după ce a aflat de moartea fratelui său, regele Carol al IX-lea al Franței, Henric a părăsit Polonia și s-a întors în Franța. Absența lui Henric a provocat o criză constituțională pe care Parlamentul a încercat să o rezolve notificând-l pe Henric că tronul lui va fi pierdut dacă nu se va întorce din Franța până la 12 mai 1575. Neîntoarcerea sa a determinat Parlamentul să declare tronul vacant.

Scurta domnie a lui Henric la Castelul Wawel din Polonia a fost marcată de un conflict de culturi între polonezi și francezi. Tânărul rege și suita sa au fost uimiți de mai multe practici poloneze și dezamăgiți de sărăcia din mediul rural și climatul aspru al țării. Polonezii, pe de altă parte, se întrebau dacă toți francezii erau preocupați de aspectul lor așa cum părea noul rege să fie.

În multe aspecte, cultura poloneză a avut influențe pozitive în Franța. La Wawel, francezii au văzut noile tehnologii de facilități septice, în care litiera (excremente) erau aruncate în afara zidurilor castelului. La întoarcerea în Franța, Henric a ordonat construirea de astfel de instalații și la Luvru și în alte palate. Alte invenții introduse francezilor de către Polonia a inclus baia reglementată cu apă caldă și rece. Henriic al III-lea (1551-1589) [...] este larg creditat ca fiind cel care a introdus furculița în Franța.

 

Domnia franceză (1575–1589)

Henric al III-lea (în franceză Henri III, în poloneză Henryk) (19 septembrie 1551 – 2 august 1589) din dinastia Valois a fost rege al Franței între 1574 - 1589 și Rege al Poloniei între 1573 și 1574 cu titlul de Henric de Valois - in imagine,  Henric al III-lea, Rege al Franţei şi Louise de Lorraine (Muzeul Luvru, Paris) - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Henric al III-lea, Rege al Franţei şi Louise de Lorraine (Muzeul Luvru, Paris) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Henric a fost încoronat rege al Franței la 13 februarie 1575 la Catedrala Reims. Deși se aștepta să producă un moștenitor după ce s-a căsătorit cu Louise de Lorena la 14 februarie 1575, nici un copil nu a rezultat din uniunea lor.

În 1576, Henric a semnat Edictul de la Beaulieu prin care a garantat multe concesii hughenoților, autorizând cultul “în toate orașele și localitățile regatului, provincii sub dependența și ocrotirea regelui, fără restricții de timp și persoane“. În urma acțiunilor sale, activistul catolic Henric I, Duce de Guise a format Liga Catolică. După multe negocieri Henric a fost obligat să anuleze cele mai multe dintre concesiile făcute.

Ambiția lui Henric de Guise țintește tronul Franței. EL pretinde că se trage din Carol cel Mare, iar partizanii săi evidențiază contrastul dintre decăderea familiei capețiene și vigoarea ramurii carolingiene.

În 1584, fratele mai mic al regelui și moștenitorul prezumptiv la tron, Francisc, Duce de Anjou, a murit. Conform Legii Salice următorul moștenitor la tron era protestantul Henric de Navara, un descendent al regelui Ludovic al IX-lea cel Sfânt. La sfaturile mamei sale, Henric al III-lea se apropie de Liga Catolică și emite un edict de suprimare a protestantismului și alte concesii. La 9 septembrie, Papa Sixt al V-lea declară pe Henric de Navara privat de toate drepturile sale la tron.

Henric de Navara obține la 20 octombrie 1587 o strălucită victorie asupra trupelor regale conduse de ducele de Joyeuse. Regele înclină către o înțelegere cu vărul său de Navara și îi interzice ducelui de Guise să vină la Paris. În ciuda inerdicției acesta își face o intrare triumfală la 9 mai 1588. Este semnalul Zilei Baricadelor (12 mai 1588) în urma căreia lui Henric al III-lea nu-i rămâne decât fuga. Regina mamă moare la 5 ianuarie 1589 iar regele se apropie de vărul său de Navara pentru a înfrunta violențele Ligii catolice. În acest timp, la Paris, cei șaisprezece (nume dat delegațiilor celor 16 cartiere din Paris din timpul Ligii. Aceștia au condus Parisul în timpul asedierii orașului de către Henric al IV-lea) reprezentanți ai cartierelor au format un guvern revoluționar sub conducerea ducelui de Mayenne, fratele ducelui de Guise.

Armata regală unită cu armata protestantă au venit să asedieze Parisul la sfârșitul lunii iulie. În aceste împrejurări, iacobinul Jacques Clément l-a înjunghiat la Saint-Cloude pe regele Franței în ziua de 31. Înainte să moară la 2 august Hentic al III-lea îl recunoaște pe Henric de Navara ca urmaș.

 

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org

 

Căderea Bastiliei (14 iulie 1789)

Storming of The Bastile by Jean-Pierre Houël

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Căderea Bastiliei, un eveniment major al Revoluţiei Franceze, s-a produs la Paris într-o zi de marţi 14 iulie în anul 1789. Cu toate că fortăreaţa medievală cunoscută sub numele de Bastilia mai avea doar şapte deţinuţi, căderea ei în mâinile revoluţionarilor parizieni a reprezentat în mod simbolic sfârşitul Vechiului Regim (Ancien régime, în franceză) şi începutul Revoluţiei Franceze. Predarea închisorii, simbol al tiraniei monarhiei franceze, a zguduit atât Franţa cât şi restul Europei, ecourile sale ajungând până în îndepărtata Rusie.

Din 1880, 14 iulie este Ziua naţională a Franţei.

The Bastille of Paris before the Revolution - foto preluat de pe en.wikipedia.org

The Bastille of Paris before the Revolution – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Conflictul armat

Căderea Bastiliei a reprezentat momentul de început pentru Revoluţia franceză când, pe 14 iulie 1789, fortăreţa a fost cucerită de revoluţionarii care căutau acolo arme şi praf de puşcă. O mulţime dezlănţuită, de peste 40000 de oameni, a pătruns în fort şi a luat cele peste 30000 de puşti şi 12 tunuri păstrate în interiorul fortului. Demolarea a început pe 16 iulie, la iniţiativa unui antreprenor privat, Palloy, care a vândut o parte din pietre ca suveniruri (după ce sculptase pe ele o miniatură a Bastiliei). Majoritatea pietrelor au fost folosite pentru a construi un pod peste Sena, Pont de la Concorde.

People in the Castle of Bastille, (Musée de la Révolution française) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

People in the Castle of Bastille, (Musée de la Révolution française) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

În dimineaţa zilei de 14 iulie 1789, după ce au intrat cu forţa în Hôtel des Invalides procurându-şi armele necesare, revoluţionarii francezi s-au îndreptat spre fortăreaţa Bastille pentru a-şi face provizii de muniţie (praf de puşcă; fotăreaţa mai îndeplinea şi rolul de arsenal al Parisului). Negocierile între revoluţionari şi Bernard-Rene Jordan de Launay, guvernatorul fortăreţei, au eşuat şi acesta a fost luat prizonier şi omorât. Începând cu ziua următoare, Bastille a fost complet dărâmată.

Arrest of de Launay by an anonymous artist. A 2013 analysis of the Bastille dimensions showed that it did not tower over the neighborhood as was depicted in the paintings but was more of a comparable height to other buildings in the neighborhood - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Arrest of de Launay by an anonymous artist. A 2013 analysis of the Bastille dimensions showed that it did not tower over the neighborhood as was depicted in the paintings but was more of a comparable height to other buildings in the neighborhood – foto preluat de pe en.wikipedia.org

În dimineaţa de 15 iulie, regele Ludovic al XVI-lea a înţeles înfrângerea suferită în faţa insurecţiei cetăţenilor parizieni, a dat ordin de retragere a trupelor fidele lui şi a revenit asupra schimbărilor guvernamentale făcute în urmă cu câteva zile. În Paris, a fost stabilit un nou primar, într-o nouă structură, numită “Comună” şi s-a înfiinţat o armată populară, “Garda Naţională“. Revoluţia s-a răspândit în ţară, după modelul parizian, populaţia organizându-se în municipalităţi cu scop de auto-guvernare; de asemenea au înfiinţat corpuri ale Gărzii Naţionale, ignorându-se autoritatea regală. La 27 iulie, într-un gest de aparentă reconciliere, regele a acceptat o cocardă tricoloră, intrând în Primăria Parisului. În ciuda acestui gest simbolic, nobilii au început să părăsească ţara, începând să pregătească un război civil şi provocând o coaliţie europeană împotriva Franţei.

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Căderea Bastiliei (14 iulie 1789) si pe en.wikipedia.org

Revoluția franceză de la 1848 (22 februarie 1848 – 2 decembrie 1848)

Lamartine in front of the Town Hall of Paris rejects the red flag on 25 February 1848 by Henri Félix Emmanuel Philippoteaux

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Revoluția franceză de la 1848 (22 februarie 1848 – 2 decembrie 1848)

Revoluția franceză de la 1848, care a fost prima dintre revoluțiile europene de la 1848, a izbucnit în Franța, la 22 februarie 1848. Era cea de a doua revoluție franceză din secolul al XIX-lea, după cea din iulie 1830.

Această revoluție s-a declanșat în februarie 1848 la Paris, datorită exceselor exercitate de „monarhia din iulie”. La 25 februarie a fost proclamată republica și s-a format un guvern provizoriu, în care intrau printre alți reprezentanți ai revoluției:

- poetul Alphonse de Lamartine

Alphonse de Lamartine (numele complet Alphonse Marie Louise Prat de Lamartine, n. 21 octombrie 1790, Mâcon, Franța – d. 28 februarie 1869, Paris, Franța) a fost un poet, scriitor și politician francez. În 1829 a devenit membru al Academiei franceze - Alphonse de Lamartine by François Gérard (1831) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Alphonse de Lamartine (numele complet Alphonse Marie Louise Prat de Lamartine, n. 21 octombrie 1790, Mâcon, Franța – d. 28 februarie 1869, Paris, Franța) a fost un poet, scriitor și politician francez. În 1829 a devenit membru al Academiei franceze, cititi mai mult pe ro.wukipedia.org si en.wikipedia.org – Alphonse de Lamartine by François Gérard (1831) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

- socialistul Louis Blanc

Louis Jean Joseph Charles Blanc (n. 29 octombrie 1811, Madrid, Spania – d. 6 decembrie 1882, Cannes, Franța) a fost un politician și istoric francez. Având o orientare politică socialistă, el a militat pentru realizarea unor reforme sociale și a solicitat înființarea de cooperative lucrative cu scopul de a garanta ocuparea forței de muncă pentru populația urbană săracă - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Louis Jean Joseph Charles Blanc (n. 29 octombrie 1811, Madrid, Spania – d. 6 decembrie 1882, Cannes, Franța) a fost un politician și istoric francez. Având o orientare politică socialistă, el a militat pentru realizarea unor reforme sociale și a solicitat înființarea de cooperative lucrative cu scopul de a garanta ocuparea forței de muncă pentru populația urbană săracă – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

- muncitorul Albert

Alexandre Martin (27 April 1815 – 28 May 1895), nicknamed Albert l'Ouvrier ("Albert the Worker") - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Alexandre Martin (27 April 1815 – 28 May 1895), nicknamed Albert l’Ouvrier (“Albert the Worker”) - cititi mai mult pe en.wikipedia.org

A fost aleasă o adunare constituantă în martie 1848, care a emis constituția republicii. Puterea executivă aparținea guvernului provizoriu, iar puterea legislativă, adunării naționale. Se introducea votul universal pentru bărbați și drepturile și libertățile cetățenești. Atunci când adunarea națională a hotărât desființarea atelierelor naționale create cu scopul asigurării de locuri de muncă pentru muncitorime, s-a ajuns la confruntări de stradă între muncitori și burghezie. Acestea au fost câștigate de burghezie. Președinte al Franței a fost ales Louis-Napoléon Bonaparte, care va profita de situația politică și, în decembrie 1852, se va proclama împărat sub numele de Napoleon al III-lea, iar Franța va intra în al doilea imperiu.

Charles-Louis-Napoléon Bonaparte (n. 20 aprilie 1808 - d. 9 ianuarie 1873) a fost primul președinte al celei de a 2-a Republici Franceze în 1848 și a devenit apoi, în urma unei lovituri de stat din 1852, al doilea împărat al francezilor, sub numele de Napoléon al III-lea - (Portrait by Franz Xaver Winterhalter) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Charles-Louis-Napoléon Bonaparte (n. 20 aprilie 1808 – d. 9 ianuarie 1873) a fost primul președinte al celei de a 2-a Republici Franceze în 1848 și a devenit apoi, în urma unei lovituri de stat din 1852, al doilea împărat al francezilor, sub numele de Napoléon al III-lea – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org – (Portrait by Franz Xaver Winterhalter) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Revoluția franceză de la 1848 pe: www.historia.ro;  en.wikipedia.org

(Andrei Popescu) Franţa: Protestele împotriva modificării Codului Muncii devin violente. Zeci de manifestanţi arestaţi

Proteste ale muncitorilor cauzate de un pachet legislativ introdus de preşedintele francez Francois Hollande, 31 martie 2016 în Rennes (JEAN-FRANCOIS MONIER/AFP/Getty Images)

articol: Andrei Popescu

Noile proteste din Franţa împotriva planului guvernului Hollande de a modifica Codul Muncii s-au soldat cu zeci de arestări şi ciocniri cu forţele de ordine. Poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii, printre care erau şi elevi de liceu.

Ca un memento al problemelor grave pe care le înfruntă economia franceză, poliţia a folosit joi gaze lacrimogene pentru a dispersa mii de activişti furioşi în mai multe oraşe, aceştia protestând împotriva noilor modificări ale Codului Muncii.

Traficul aerian şi feroviar francez a suferit întârzieri serioase în cursul zilei de joi, după ce personalul din sectorul transporturilor a încetat să mai lucreze şi a ieşit pe străzi pentru a se alătura elevilor de liceu şi studenţilor, cu scopul de a influenţa planurile guvernamentale ce urmăresc o mai slabă protecţie a muncii.

În Paris, protestul a început în Place de la Nation, acelaşi loc unde au avut loc protestele precedente împotriva modificării Codului Muncii. Unii manifestanţi au aruncat cu pietre şi sticle umplute cu lichid inflamabil asupra ofiţerilor de poliţie. Imaginile video postate pe reţelele sociale au arătat mai mulţi tineri mascaţi care săreau pe autovehicule, provocând ofiţerii de poliţie.

Philippe Martínez, secretar general al CGT, a minimalizat rapoartele privind zecile de arestări, susţinând că au avut loc mici tulburări cauzate de persoane care nu au avut nimic de a face cu obiectivul protestelor.

“Toată lumea urăşte poliţia”, au strigat unii manifestanţi. Cel puţin doi protestatari au fost bătuţi de ofiţeri de poliţie în oraşul Lille, conform fotoreporterului Julien Pitinome, care a postat pe Twitter imagini cu incidentul respectiv.

Conform Reuters, ziua protestului, cel de-al patrulea într-o lună, “a fost considerat de mass media locală ca un test al puterii preşedintelui Francois Hollande, care are de înfruntat un nivel scăzut de popularitate şi o rată a şomajului blocată deasupra pragului de 10% în mijlocul apropierii alegerilor din 2017.

Este notabil faptul că la protestele de joi, printre cei mai vocali manifestanţi s-au numărat elevi de liceu, care s-au mobilizat în Paris şi în alte câteva zeci de oraşe de pe cuprinsul Franţei pentru a participa la marşurile de protest alături de ceilalţi manifestanţi care au ieşit în stradă la iniţiativa sindicatelor muncii.

În principal, protestele vizează o propunere de modificare a Codului francez al Muncii, un set de reglementări noi despre care angajatorii susţin că ar putea descuraja angajarea. Criticii susţin că reformele vor duce la înrăutăţirea condiţiilor de muncă şi la mai multe concedieri. Reformele, care urmează să fie dezbătute în Parlament săptămâna viitoare, vor oferi angajatorilor o flexibilitate mai mare în vederea încheierii unor oferte de muncă in-house cu angajaţii privind programul de muncă.

Guvernul lui Hollande, care este preocupat să îşi respecte promisiunea de a reduce şomajul ridicat, a renunţat la o parte din modificările propuse, la scurt timp după prezentarea proiectului în această lună.

articol preluat de pe: epochtimes-romania.com

(stiri.tvr.ro) Paris – bilanţ actualizat: 129 de morţi, 352 de răniţi, în atacuri revendicate de ISIS. Filmul evenimentelor, conform procurorilor

Paris – bilanţ actualizat: 129 de morţi, 352 de răniţi, în atacuri revendicate de ISIS. Filmul evenimentelor, conform procurorilor

articol si foto: stiri.tvr.ro

14 noiembrie 2015

La 10 luni de la atentatul sângeros care a avut loc la redacţia publicaţiei „Charlie Hebdo”, Franţa este în stare de urgenţă: vineri seara au avut loc mai multe atacuri teroriste, coordonate – explozii şi detonări ale unor kamikaze, în urma cărora 129 de oameni au murit. Explozii au avut loc în apropiere de Stade de France, unde se desfășura meciul amical Franța-Germania, iar într-o sală de spectacole a avut loc o luare de ostatici. Președintele Francois Hollande, prezent la meciul de fotbal, a fost evacuat și ulterior a declanșat starea de urgență şi închiderea frontierelor în Franţa. Preşedintele a decretat trei zile de doliu naţional. 

cititi mai mult pe: stiri.tvr.ro

(Marius Vintila) Headline-urile zilei (22 iulie) pe înțelesul tuturor

foto – politicstand.com
articol – Marius Vintila – mrvintila.wordpress.com
22 iulie 2015

Marius Vintila - foto - facebook.com

Marius Vintila – foto – facebook.com

Primesc de la AVAAZ (evident ca asa ceva nu se da la stiri) ca guvernul american va concesiona unei companii miniere o bucata de pamant a tribului apasilor pe care acestia o considera sfanta. Ghinion – o corporatie miniera considera aceeasi bucata pamant sfanta in sensul ca este aducatoare de profit iar profitul e nu-i asa, mai sfant ! … 300 de ani de jaf si exterminare continua. Sper ca nu exista cineva care sa mai creada in drepturi egale, pareri de rau gen “ne scuzati dar nu am vrut sa va ucidem in masa ca sa va luam pamanturile” si alte fariseisme cu care administratiile americane ataca sufletul sensibil si creierul moale al natiunii si al lumii, de ani si ani.
daca doriti sa semnati petitia: https://www.unitischimbam.ro/apel-catre-congresul-sua-salvati-oak-flat/

Oak Flat - foto - secure.avaaz.org

Oak Flat – foto – secure.avaaz.org

Pe Eurosport se da turul Frantei. Imi e greu sa inteleg cum acest sport incercat atat de des de scandaluri de dopaj care au culminat cu marea inselaciune numita Armstrong (am vazut un documentar de doua ore jumate pe subiect) mai poate avea fani care sa creada ca “baietii nostri” au devenit curati si acum alearga cu forte proprii catre noi si noi tricouri galbene si probe de urina libere de hormoni.

La National Geografic Channel, televiziune cumparata de concernul Fox News al lui Rupert Murdoch (omul care a inventat tabloidul, adica stirile fara relevanta) se difuzeaza un serial (de propaganda) despre invaziile americane in Irak, Vietnam, ma rog, doar greatest hits, fara Grenada, Nicaragua, Salvador, Haiti, Panama etc. Ma intreb daca noii proprietari (de vreo 3 ani) ai canalului au aflat cu ce se ocupa initial National Geographic Society.

Donald Trump refuza sa isi ceara scuze pentru ca a pus la indoiala calitatea de erou de razboi a lui John McCain, treaba gresita din atatea puncte de vedere incat devine aproape corecta. In aria unei logici a umanismului razboiul nu are eroi, deci McCain nu are cum sa fie unul. Poate doar invingator, criminal, victima, ranit, prizonier, invalid, orfan etc. Dar Trump nu se refera la asta, desigur, ci doar urmareste ca, in paradigma militarista a gandirii americane combinata cu cea a PR-ului desantat din pre-campanie, sa il insulte pe McCain numai pentru a atrage atentia mass media asupra sa. Doi candidati republicani (in alegeri diferite, e drept), potential presedinti, sunt, unul un macelar din Vietnam care intamplator a ajuns si prizonier, altul un clown care daca nu s-ar fi nascut intr-o familie cu 300 de milioane de coco, ar fi ajuns cel mult povestasul gastii. Dincolo de portretele umanoide ale celor doi, mi se pare trist ca lumea inghite in continuare rahatul mediatic din diverse campanii, rahat la fel de spontan ca un meci de wrestling. Oare nimeni nu isi mai aminteste cum Obama a calcat-o in picioare pe Hillary ca dupa aia sa-i incredinteze functia de al doilea om in stat ? Cum ar trebui sa gandesti ca sa ti se para in regula ca presedintele tau sa iti zica “ba, nu o puneti pe asta presedinta ca nu merita, io-s mai bun, da’ secretary of state merge …da, i-am negat calitatile si mai ca nu am facut-o proasta de-a dreptul, da’ hai ba, nu cred ca v-ati lasat fraieriti … Doar era campanie ?!?!” Nu inteleg. Ce e asta, un joc de “nu te supara frate”pe care sute de milioane de oameni (in afara de cei care il practica) il iau in serios ? Imi scapa logica dupa care traieste lumea, sa nu vada esecul “democratiei” in chiar etapele cu care descrierea procesului democratic incepe. “It’s the home of the brave / and the land of the free/ where the less you know, the better off you’ll be.” cum spune zevonistul vers.

Cu adevarat nasol e insa faptul ca noi, astia din lumea a treia, nu doar ca ne aflam realmente cu mult in urma lor, dar suntem incurajati sa ne si dorim sa ajungem acolo. Atat de mult, incat de ani de zile copiem modele gresite fara sa stam o secunda sa ne gandim daca e cazul. De exemplu azi dimineata la Protv se discuta despre tinuta, vestimentara decat, nu morala sau intelectuala, pardon de expresie, a doamnei Iohannis. Cu siguranta e cea mai de seama problema cu care se confrunta natiunea. Sau poate ca madam poarta rochite la nivelul genunchilor ca sa arate ca austeritatea natiunii sau mai rau, salariul prezidential, nu i-a permis inca opt centimetri de material. Cand cu campania noastra impotriva fumatului in locuri publice ni se spunea ca treaba nu e o prioritate desi am aratat ca implementarea legii ar fi salvat vieti si ar fi economisit bani din bugetul mult prea hartanit al statului. Dar la stiri putine lucruri se pot bate cu fusta prezidentiala, poate doar skateboardul lui Ponta Jr.

Si da, toate acestea ar fi putut sa imi ramana ascunse daca as fi fost acasa unde nu am televizor … dar pana la urma a te preface ca nu vezi in jur nu inseamna deloc ca lucrurile nu se intampla. Din fericire privitul la televizor din an in paste permite alta perspectiva decat aceea pe care o ai/pierzi stand cu capul in cutia cu canale in fiecare zi.
Vizionare placuta in continuare!

articol preluat de pe https://mrvintila.wordpress.com

“Vacanţă bancară” în Grecia. Restricţii la retragerile din bancomate

Premierul grec Alexis Tsipras
foto – bzi.ro
articol – stiri.tvr.ro

Premierul Alexis Tsipras a anunţat într-un discurs televizat vacanţă bancară şi control asupra capitalului în Grecia după ce mii de cetăţeni au retras bani, informează Reuters. Consiliul de stabilitate financiară a Greciei a recomandat închiderea băncilor în următoarele 6 zile lucrătoare.

ACTUALIZARE 22.45 Retragerile din bancomate au fost limitate la 60 de euro pe zi, potrivit jurnaliştilor locali. Unele surse oficiale vorbesc despre încercarea de a ridica plafonul la 200 de euro. Străinii ar putea retrage cât le permite banca emitentă a cardului, potrivit unor surse citate de Reuters şi preluate de The Guardian.

Potrivit Reuters, Consiliul de stabilitate financiară a recomandat ca bancomatele să fie închise luni, iar de marţi să intre în vigoare restricţia de 60 de euro.

Între timp, tot mai mulţi greci se grăbesc să-şi scoată banii.

ACTUALIZARE 22.14 Consiliul de stabilitate financiară a Greciei a recomandat închiderea băncilor în următoarele 6 zile lucrătoare, potrivit unei surse din cercul decizional, citată de Reuters.

ACTUALIZARE 21.20 Tsipras a dat vina pe partenerii europeni şi pe Banca Centrală Europeană pentru că au forţat mâna Greciei, dar a subliniat că acest lucru nu va opri referendumul planificat duminica următoare.

“Respingerea cererilor guvernului pentru o scurtă prelungire a programului a fost un act fără precedent după standardele europene, punând în discuţie dreptul suveran al poporului de a decide”, a declarat Tsipras.

Această decizie a dus la limitarea de către Banca Centrală Europeană a lichidităţilor disponibile pentru băncile greceşti şi a forţat banca centrală a ţării să sugereze o vacanţă bancară şi restricţii pentru retrageri, a adăugat Tsipras.

ACTUALIZARE 20.59 Preşedintele Barack Obama şi cancelarul german Angela Merkel au căzut de acord că este un moment critic pentru Grecia, care trebuie să reia reformele în cadrul zonei euro, transmite Casa Albă.

Echipele celor doi monitorizează situaţia, notează Reuters.

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să menţină dar să îngheţe finanţarea băncilor din Grecia prin intermediul programului ELA la nivelul stabilit vineri. Decizia reflectă riscul de default al datoriilor şi de introducere a controlului capitalului.

Fondul Monetar Internațional va urmări îndeaproape evoluția situației din Grecia și “din țările vecine” și rămâne pregătit “să-și ofere ajutorul” în caz de necesitate, a declarat directorul general Christine Lagarde. “Zilele următoare vor fi importante”, a precizat Lagarde.

ACTUALIZARE 20.45 Informaţia despre închiderea bursei din Atena a fost furnizată de o sursă financiară citată de Reuters. Băncile vor rămâne închise, a declarat şeful băncii Piraeus după întâlnirea oficialilor de finanţe de la Atena.

Întrebat la finalul reuniunii Consiliului de Stabilitate Fiscală dacă băncile se vor deschide luni, Anthimos Thomopoulos a răspuns sec: “Nu”.

articol preluat de pe http://stiri.tvr.ro/

(Vasile Damian) Prostituţia costă Franţa 1,6 mld euro anual

foto – rfi.ro
articol – Vasile Damian – rfi.ro

Un studiu publicat la Paris de două asociaţii – dintre care una militează pentru suprimarea prostituţiei – estimează Franţa pierde anual 1,6 miliarde de euro din cauza prostituţiei. Totodată prostituţia ar genera o cifră de afaceri anuală de 3,2 miliarde de euro în Hexagon. Dar cum au fost calculate aceste cifre?

Studiul intitulat « Prostcost » a fost realizat de asociaţia Mouvement du nid şi de societatea Psytel şi încearcă să stabilească costul economic şi social al prostituţiei. Analiza, care ajunge la suma totală de 1,6 miliarde de euro pe an, s-a bazat pe date naţionale, studii şi anchete existente, analize de experţi şi interviuri cu prostituate.

Pentru a face diversele calcule au fost identificate « 29 de posturi de cheltuieli » : costuri umane, consecinţe sociale legate de prostituţie, samd. Plecând de la ipoteza că ar exista în Franţa circa 37 de mii de persoane – 85 la sută femei, restul bărbaţi – care se prostituează, costul uman este evaluat între 250 şi 370 de milioane de euro pe an. Costul uman cuprinde violenţele fizice şi psihice dar şi supramortalitatea legate de prostituţie. Se estimează de exemplu că persoanele care se prostituează sunt expuse la violuri de şase ori mai mult decât restul lumii şi de 12 mai mult riscului de suicid. În paralel, cheltuielile sociale de care ar beneficia prostituatele şi prostituaţii sunt estimate între 50 şi 65 de milioane de euro pe an.

În termeni de cifră de afaceri, prostituţia ar genera circa 3,2 miliarde de euro anual, bani plătiţi deci de clienţi. Aceste sume scapă însă din circuitul clasic economic, nu sunt taxate, sunt în mare parte trimise în afara ţării şi deci provoacă şi mari pierderi fiscale pentru Franţa. În fine, câştigul mediu al unei prostituate este evaluat la 7300 de euro pe lună. Din această sumă – mare şi pentru o ţară ca Franţa – trebuie însă deduse « taxele » pe care adesea le percep reţelele în care lucrează aceste persoane. Trebuie apoi fàcută o diferenţiere clară între cei şi cele care se prostituează folosind internetul – peste 60 la sută dintre persoane – şi cele care lucrează pe stradă sau în baruri şi saloane de masaj.

articol preluat de pe http://www.rfi.ro/

(Andreea Pietroşel) Cele 45 de tone de lacăte de la Pont des Arts vor fi înlocuite cu plexiglas

foto – rfi.ro
articol – Andreea Pietroşel – rfi.ro

Autorităţile din Paris vor da jos toate lacătele puse de îndrăgostiţi pe celebrul Pont des Arts din oraş. Operaţiunea va începe luni şi podul va fi închis timp de o săptămână.
Balustradele metalice, care datează din 1804, vor fi înlocuite cu panouri de plexiglas.

Municipalitatea spune că decizia a fost luată pentru a proteja moştenirea culturală a Parisului, dar şi pe vizitatori. Podul peste Sena este foarte popular printre turişti deoarece este aproape de Turnul Eiffel şi oferă o privelişte frumoasă asupra oraşului.

Anul trecut, o porţiune de doi metri şi jumătate a balustradei s-a prăbuşit. Oficialii parizieni cred pe Pont des Artes sunt în jur de un milion de lacăte, ce cântăresc 45 de tone.

articol preluat de pe http://www.rfi.ro/