Articole

Ştefania Mărăcineanu, chimistă şi fiziciană română (1882 – 1944)

Ştefania Mărăcineanu (1882 – 1944) 

foto preluat de pe danmanusaride.ro
articole preluate de pe ro.wikipedia.org; enciclopediaromaniei.ro

 

Ştefania Mărăcineanu (n. 17 iunie 1882, fiind declarată pe 18 iunie 1882, Bucureşti – d. 15 august 1944, deşi în documentele Cimitirului Bellu apare pe 18 martie 1947) a fost o chimistă şi fiziciană română de renume internaţional, care a formulat teorii despre radioactivitate, radioactivitatea artificială şi procedeul de declanşare artificială a ploii.

 

Biografie

Ştefania Mărăcineanu s-a născut în Bucureşti, la 18 iunie 1882. Se ştiu foarte puţine detalii despre viaţa ei timpurie, cu excepţia faptului că a avut o copilărie nefericită, despre care ea nu a vrut să vorbească. A studiat la Liceul „Elena Doamna” din Bucureşti şi apoi a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Fizico-Chimice, pe care a absolvit-o în 1910. A activat o perioadă ca profesoară la Şcoala Centrală din Bucureşti, o şcoală publică de fete.

Începând din 1922, cu ajutorul unei burse, Ştefania Mărăcineanu a urmat cursurile de radioactivitate ţinute de Marie Curie la Institutul Radiului din Paris. În 1924 şi-a susţinut lucrarea de doctorat cu titlul Recherches sur la constante du polonium et sur la pénétration des substances radioactives dans les métaux (Cercetări asupra constanţei poloniului şi asupra penetrării în metale) la Universitatea Sorbonne din Paris pentru care a primit calificativul Très Honorable. Auditoriul era format din mulţi studenţi, profesori sau fizicieni care umpleau până la refuz amfiteatrul unde savanta îşi ţinea dizertaţia. Printre aceştia se afla şi Marie Curie care a cooptat-o în echipa sa, „Domnişoara Mărăcineanu a lucrat mai mulţi ani în laboratorul meu şi recent a obţinut titlul de doctor în ştiinţe fizice. Apreciez în mod deosebit munca ei ştiinţifică.”

După obţinerea doctoratului lucrează şi la observatoarele din Mendou şi Paris, unde a demonstrat că plumbul supus mai multe secole radiaţiilor solare a devenit radioactiv. A folosit la experiment bucăţi din acoperişul Observatorului Astronomic parizian, vechi de 300 de ani. Rezultatele au fost publicate în revista „Comptes Rendus des Séances de l’Académie des Sciences de Paris”.

Cu o scurtă întrerupere, rămâne în continuare şase ani la Paris pentru a studia efectul radiaţiei solare asupra substanţelor radioactive. Pe când studia radioactivitatea poloniului, Ştefania Mărăcineanu a observat că timpul de înjumătăţire al poloniului pare să depindă de materialul pe care este depozitată proba de poloniu. Explicaţia dată de ea acestui fenomen a fost că particulele alfa emise de poloniu ar transforma materialul substratului într-un element radioactiv.

Numită, în 1925, asistent universitar la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, în laboratorul profesorului Christache Musceleanu, creează aici primul Laborator de Radioactivitate din ţară, folosind aparatura cumpărată cu banii proprii. Lucrând la teza ei de doctorat, Ştefania Mărăcineanu a identificat fenomenul radioactivităţii artificiale. Cercetările au fost publicate în mai multe reviste de specialitate. Procedeul a fost explicat fizic şi matematic de Irène Joliot-Curie şi soţul acesteia, descoperirea fiind încununată cu acordarea premiului Nobel celor două personalităţi. Ştefania Mărăcineanu a exprimat consternarea ei pentru faptul că Irene Joliot-Curie folosise o mare parte din observaţiile sale de lucru referitoare la radioactivitatea artificială, fără să menţioneze aceasta. Mărăcineanu a susţinut public că a descoperit radioactivitatea artificială în timpul anilor ei de cercetare din Paris. Meritele fizicienei române au fost recunoscute de către fiica Mariei Curie într-un articol publicat în „Neues Wiener Journal”, în 1934: „Ne amintim că savanta română domnişoara Mărăcineanu a anunţat în 1924 descoperirea radioactivităţii artificiale”.

S-a ocupat şi de fenomenele meteorologice, reuşind, cu sprijinul profesorilor Bungeţianu şi Vasile Karpen şi al aviatorului Bâzu Cantacuzino, să descopere procedeul de declanşare artificială a ploii cu ajutorul unor săruri radioactive şi să stabilească legătura între cutremure şi precipitaţii. În 1931 a provocat prima ploaie artificială din lume în Bărăgan, continuând cercetările în Algeria, cu sprijinul guvernului francez. A semnalat pentru prima dată că în ajunul producerii unui cutremur creşte radioactivitatea în zona epicentrului.

Principalele sale lucrări au fost: Actions spéciales du soleil sur la radioactivité du polonium et du plomb (Paris, 1926), Radioactivitatea şi constituţia materiei (Bucureşti, 1929), Radioactivité, soleil, pluie artificielle (Bucureşti, 1934) şi La radioactivité du globe, les radiations et les tremblements de terre. Les pluies et les tremblements de terre. Ştefania Mărăcineanu, savanta ce susţinea că „răsplata pentru cercetătorul devotat ştiinţei nu vine din afară, ci sunt fiorii de fericire pe care îi are la descoperirea adevărului”, s-a îmbolnăvit de cancer, provocat de iradierile radioactive, şi a murit cu un an înaintea folosirii celor două bombe atomice împotriva omenirii.

A fost membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din România începând cu 21 decembrie 1937.

Ştefania Mărăcineanu s-a îmbolnăvit de cancer, cauzat de iradieri, şi a murit la data de 15 august 1944.

Ștefania Mărăcineanu - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ștefania Mărăcineanu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Ipoteze controversate

Ştefania Mărăcineanu a studiat legătura dintre radioactivitate şi ploi, iar mai târziu relaţia dintre cutremure şi precipitaţii. Ea s-a lansat şi în alte ipoteze controversate, cum ar fi influenţa razelor de soare sau chiar a apei de ploaie asupra radioactivităţii. Ipoteza că razele de soare ar putea induce radioactivitate artificială a fost dezbătută îndelung în comunitatea ştiinţifică de atunci, atât în Franţa, cât şi în Germania şi Anglia. Se pare că disputa a fost destul de aprinsă şi a contribuit la izolarea Ştefaniei Mărăcineanu de grupul de la laboratorul Curie

articole preluate de pe ro.wikipedia.orgenciclopediaromaniei.ro

 

Henri Coandă (1886 – 1972) inginer român în aviație

Henri Coandă în 1911

foto preluat de pe www.patentdesign.ro
articol preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Henri Marie Coandă (n. 7 iunie 1886 – d. 25 noiembrie 1972) a fost un academician și inginer român, pionier al aviației, fizician, inventator și descoperitor al efectului care îi poartă numele. A fost fiul generalului Constantin Coandă, prim-ministru al României în 1918.

 

Biografie

Henri Coandă s-a născut la București la 7 iunie 1886, fiind al doilea copil al unei familii numeroase. Tatăl lui a fost generalul Constantin Coandă, fost profesor de matematică la Școala națională de poduri și șosele din București și fost prim-ministru al României pentru o scurtă perioadă de timp în 1918. Mama sa, Aida Danet, a fost fiica medicului francez Gustave Danet, originar din Bretania.

Încă din copilărie viitorul inginer și fizician era fascinat de miracolul vântului, după își va și aminti mai târziu. Henri Coandă a fost mai întâi elev al Școlii Petrache Poenaru din București, apoi al Liceului Sf. Sava 1896 unde a urmat primele 3 clase, după care, la 13 ani, a fost trimis de tatăl său, care voia să-l îndrume spre cariera militară, la Liceul Militar din Iași 1899. Termină liceul în 1903 primind gradul de sergent major și își continuă studiile la Școala de ofițeri de artilerie, geniu și marină din București.

Henri Marie Coandă (n. 7 iunie 1886 - d. 25 noiembrie 1972) a fost un academician și inginer român, pionier al aviației, fizician, inventator, inventator al motorului cu reacție și descoperitor al efectului care îi poartă numele. A fost fiul generalului Constantin Coandă, prim-ministru al României în 1918 - in imagine, Henri Coandă în 1911 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Henri Coandă în 1911 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Detașat la un regiment de artilerie de câmp din Germania 1904, este trimis la Technische Hochschule (Universitatea Technică) din Berlin-Charlottenburg. Pasionat de probleme tehnice și mai ales de tehnica aviaticii, în 1905 Coandă construiește un avion-rachetă pentru armata română. Între 1907-1908 a urmat de asemenea cursuri universitare în Belgia, la Liège, și la Institutul tehnic Montefiore. În 1908 se întoarce în țară și e încadrat ofițer activ în Regimentul 2 de artilerie. Datorită firii sale și spiritului inventiv care nu se împăcau cu disciplina militară, el a cerut și obținut aprobarea de a părăsi armata, după care, profitând de libertatea recâștigată, a întreprins o lungă călătorie cu automobilul pe ruta Isfahan – Teheran – Tibet. La întoarcere pleacă în Franța și se înscrie la Școala superioară de aeronautică și construcții, nou înființată la Paris 1909, al cărei absolvent devine în anul următor 1910, ca șef al primei promoții de ingineri aeronautici.

Cu sprijinul inginerului Gustave Eiffel și savantului Paul Painlevé, care l-au ajutat să obțină aprobările necesare, Henri Coandă a efectuat experimentele aerodinamice prealabile și a construit în atelierul de carosaj al lui Joachim Caproni primul avion cu propulsie reactivă de fapt un avion cu reacție, fără elice, numit convențional Coandă-1910, pe care l-a prezentat la al doilea Salon internațional aeronautic de la Paris 1910.

Avionul cu reacţie al lui Coandă (realizat în 1910) - Coandă-1910 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Avionul cu reacţie al lui Coandă (realizat în 1910) – Coandă-1910 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Coandă a susținut după 1956 că în timpul unei încercări de zbor din decembrie 1910, pe aeroportul Issy-les-Moulineaux de lângă Paris, aparatul a scăpat de sub control din cauza lipsei lui de experiență, s-a lovit de un zid de la marginea terenului de decolare și a luat foc. Deocamdată nu au fost găsite surse contemporane evenimentului care să coroboreze această narațiune.

Între 1911-1914 Henri Coandă a lucrat ca director tehnic la Uzinele de aviație din Bristol, Anglia și a construit avioane cu elice de mare performanță, de concepție proprie. În următorii ani se întoarce în Franța, unde a construit un avion de recunoaștere 1916 foarte apreciat în epocă, prima sanie-automobil propulsată de un motor cu reacție, primul tren aerodinamic din lume și altele. În 1934 obține un brevet de invenție francez pentru Procedeu și dispozitiv pentru devierea unui curent de fluid ce pătrunde într-un alt fluid, care se referă la fenomenul numit astăzi „Efectul Coandă”, constând în devierea unui jet de fluid care curge de-a lungul unui perete convex. Această descoperire l-a condus la importante cercetări aplicative privind hipersustentația aerodinelor, realizarea unor atenuatoare de sunet și altele.

Henri Coandă at a meeting with Nicolae Ceaușescu in 1967 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Henri Coandă at a meeting with Nicolae Ceaușescu in 1967 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Henri Coandă revine definitiv în țară în 1969 ca director al Institutului de creație științifică și tehnică (INCREST), iar în anul următor, 1970, devine membru al Academiei Române. Henri Coandă moare la București, pe data de 25 noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani.

 

Invenții și descoperiri

- Dispozitiv pentru măsurători de portanță și rezistență la deplasarea în aer a diferitelor tipuri de suprafețe portante (profile de aripă) cu posibilitatea înregistrării valorilor pe diagrame pentru posibilitatea comparației și stabilirii profilului ideal. Dispozitivul era montat pe un vagon în fața unei locomotive, iar experimentele se desfășurau în mișcare, la o viteză de 90 km/h, pe linia Paris-Saint Quentin. Ulterior a putut face aceste determinări folosind un tunel de vânt cu fum, și o cameră fotografică specială, de concepție proprie. Datorită acestor experimente a stabilit un profil de aripă funcțional pentru viitoarele sale aparate de zbor.

Dispozitiv pentru mărirea portanţei pe profilul de aripă al aparatului cu reacţie realizat în 1910 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dispozitiv pentru mărirea portanţei pe profilul de aripă al aparatului cu reacţie realizat în 1910 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

- 1911: În Reims, Henri Coandă prezintă un aparat de zbor cu două motoare cuplate ce acționau o singură elice.

- 1911-1914: În calitatea sa de director tehnic al Uzinelor Bristol, Henri Coandă proiectează mai multe aparate de zbor “clasice” (cu elice) cunoscute sub numele de Bristol-Coandă. În 1912 unul dintre ele câștigă premiul întâi la Concursul internațional al aviației militare din Anglia.

Coandă-1910 airplane with the turbo-propulseur on separate display - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Coandă-1910 airplane with the turbo-propulseur on separate display – foto preluat de pe en.wikipedia.org

- 1914-1918: Henri Coandă lucrează la “Saint-Chamond” și “SIA-Delaunay-Belleville” din Saint Denis. În această perioadă proiectează trei tipuri de aeronave, dintre care cel mai cunoscut este Coandă-1916, cu două elici apropiate de coada aparatului. Coandă-1916 este asemănător cu avionul de transport Caravelle, la proiectarea căruia de fapt a și participat.

- Invenția unui nou material de construcție, beton-lemnul, folosit pentru decorațiuni (de exemplu la Palatul culturii din Iași, ridicat în 1926, decorat în totalitate cu materialul lui H. Coandă)

- 1926: În România, Henri Coandă pune la punct un dispozitiv de detecție a lichidelor în sol. E folosit în prospectarea petroliferă.

- În Golful Persic inventatorul român construiește un rezervor din beton subacvatic pentru depozitarea petrolului.

- “Efectul Coandă“. Primele observații le face cu ocazia studierii primului avion cu reacție din lume, Coandă 1910. După ce avionul decola, Henri Coandă observă că flăcările și gazul incandescent ieșite din reactoare tindeau a rămâne pe lângă fuzelaj. Abia după 20 de ani de studii ale lui și ale altor savanți, inginerul român a formulat principiul din spatele așa-numitului efect Coandă, numit astfel de profesorul Albert Metral. La baza efectului Coandă, a stat construirea aerodinei lenticulare, un aparat în formă de lentilă.

 

Filatelie

- În 1978, cu prilejul Zilei aviației, Poșta Română a pus în circulație o marcă poștală cu valoarea de 10 lei care reprezintă portretul lui Henri Coandă, avionul creat de acesta în 1910, precum și data de 16 decembrie 1910, când acesta a reușit primul zbor cu un avion dotat cu motor cu reacție.

Marcă poștală românească cu Henri Coandă tânăr, emis de ziua aviației 1978 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Marcă poștală românească cu Henri Coandă tânăr, emis de ziua aviației 1978 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

-În 1986, Poșta Română a pus în circulație o marcă poștală cu valoarea nominală de 2 lei, care reprezintă portretul lui Henri Coandă.

- În anul 2000, serviciile poștale ale Republicii Moldova au pus ăn circulație o marcă poștală cu valoarea nominală de 25 de bani, care reprezintă portretul lui Henri Coandă.

Marcă poştală moldovenescă cu Henri Coandă vârstnic, emisă în anul 2000 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Marcă poştală moldovenescă cu Henri Coandă vârstnic, emisă în anul 2000 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Numismatică

- La 10 august 2001, Banca Națională a României a pus în circulație o emisiune comemorativă de trei monede de argint, dedicată unor pionieri ai aviației românești, Traian Vuia, Henri Coandă și Elie Carafoli. Fiecare din cele trei monede au valoarea nominală de 50 de lei, au titlul de 999‰, cântăresc câte 15,551 grame, au formă octogonală, iar raza cercului circumscris este de 14,5 mm, fiind emise de calitate proof într-un tiraj de câte 500 de exemplare. Marginea monedelor este netedă.

- La 11 octombrie 2010, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la primul zbor, în lume, a unui aparat de zbor cu reacție creat de Henri Coandă, Banca Națională a României a pus în circulație, cu scop numismatic, o monedă de argint, comemorativă, într-un tiraj de 1.000 de exemplare, cu valoarea nominală de 10 lei. Moneda este rotundă, are diametrul de 37 mm, este realizată din argint având titlul de 999‰, de calitate proof și are greutatea de 31,103 g. Marginea monedei este zimțată. «Monedele din argint, din emisiunea numismatică „Aniversarea a 100 de ani de la construirea primului aparat de zbor cu reacție de către Henri Coandă”, au putere circulatorie pe teritoriul României

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Henri Coandă si pe en.wikipedia.org

 

 

 

 

Petru Poni (1841 – 1925) chimist, fizician, pedagog, mineralog și om politic român, pionier al școlii românești de chimie, profesor la Universitatea din Iași și membru titular al Academiei Române

Petru Poni (1841 – 1925)

foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Petru Poni (n. 4 ianuarie 1841, satul Săcărești, comuna Cucuteni, județul Iași; d. 2 aprilie 1925, Iași) a fost un chimist, fizician, pedagog, mineralog și om politic român, pionier al școlii românești de chimie. A fost profesor la Universitatea din Iași și membru titular al Academiei Române.

 

Biografie

A absolvit școala primară la Târgu Frumos și apoi a urmat la Gimnaziul Central din Iași (1852-1859). Ca bursier la Paris s-a specializat în chimie fizică și mineralogie la „College de France” și Sorbona. Întors în țară, în 1865 se angajează ca profesor la Liceul Național, iar din anul 1866 predă și la Școala Militară din Iași. În anul 1878 este numit șef al Catedrei de Chimie din cadrul Universității din Iași unde a predat timp de 33 de ani. Aici a înființat:

- Primul laborator de Chimie al Universității din Iași (1882);
- Catedra de Chimie organică (1891).

În 1897, Petru Poni și Anastasie Obregia au inaugurat, în noua clădire a Universității din Iași, un laborator de chimie, după model german. În 1903 Prof. Petru Poni a introdus un nou curs: Studiul chimic al petrolului 

Din 30 iunie 1879 a fost ales membru al Academiei Române, iar în anul 1889 a fost numit comisar al Guvernului Român la Expoziția Universală de la Paris.

Portret al lui Petru Poni apărut în ziarul Adevărul în 1899, cu ocazia alegerii acestuia ca preşedinte al Academiei Române - foto: ro.wikipedia.org

Portret al lui Petru Poni apărut în ziarul Adevărul în 1899, cu ocazia alegerii acestuia ca preşedinte al Academiei Române – foto: ro.wikipedia.org

A fost unul dintre pionierii chimiei românești fiind considerat întemeietorul acestei școli. În prezent, Institutul de Chimie Macromoleculară al Academiei Române din Iași poartă numele Petru Poni.

 

Activitatea științifică

A cercetat peste 80 de minerale culese din diverse zone ale țării și chiar a descoperit două minerale noi, denumite de el broștenită și badenită. A elaborat studii în legătură cu acțiunea acidului azotic de diverse concentrații asupra unor hidrocarburi parafinice izolate din petrolul indigen. A cercetat apele minerale din țară și a făcut observații meteorologice în Moldova. El a publicat și primele manuale de fizică și de chimie în limba română. Este organizatorul primelor laboratoare din România, destinate cercetărilor științifice și pregătirii cadrelor de chimiști. A colaborat la înființarea unor societăți științifice în România: Societatea română de științe (1890) și Societatea de științe (1900), și a fost membru al Societății de științe naturale din Moscova (1910).

În anul 1903, omul de știință a fost decorat de către împăratul Franz Joseph al Austriei cu Marea cruce al Ordinului Franz Joseph.

Ordinul imperial austriac „Franz Joseph” a fost fondat la 2 decembrie 1849 de către împăratul Franz Joseph I și acordat ca un premiu pentru merite militare și civile. Fundația a avut loc la prima aniversare a întronării lui - foto: ro.wikipedia.org

Ordinul imperial austriac „Franz Joseph” a fost fondat la 2 decembrie 1849 de către împăratul Franz Joseph I și acordat ca un premiu pentru merite militare și civile. Fundația a avut loc la prima aniversare a întronării lui – foto: ro.wikipedia.org

Printre lucrările de specialitate publicate de profesorul Petru Poni se numără:

- „Cercetări asupra mineralelor din masivul cristalin de la Broșteni” (1882),
- „Mineralele de la Bădenii-Ungureni” (1885),
- „Fapte pentru a servi la descrierea mineralogică a României” (1900), prima monografie asupra mineralelor țării noastre,
- „Cercetări asupra compozițiunii chimice a petroleurilor române” (1900).

 

Activitatea politică

În plan politic Petru Poni s-a remarcat ca unul dintre membrii marcanți ai Partidului Național Liberal (P.N.L.) din aceea vreme. În anul 1884 s-a alăturat grupării politice formată din “liberalii sinceri” conduși de George Vernescu și conservatorii lui Lascăr Catargiu (Partidul Liberal-Conservator). După o scurtă perioadă petrecută în această formațiune politică, revine în P.N.L. A fost ales, în mai multe rânduri, deputat și senator.

De asemenea, a îndeplinit și funcția de primar al municipiului Iași în perioada 9 aprilie – 11 iulie 1907 și 1922.

A deținut în trei rânduri funcția de ministru al Cultelor și Instrucțiunii (21 iulie – 26 noiembrie 1891; 4 octombrie 1895 – 21 noiembrie 1896; 24 octombrie – 29 noiembrie 1918).

 

Cinstirea lui Petru Poni

Numismatică

Cu prilejul „împlinirii a 175 de ani de la nașterea lui Petru Poni”, Banca Națională a României a pus în circulație, în atenția colecționarilor, la 22 februarie 2016, o monedă comemorativă de argint, cu titlul de 999‰, având greutatea de 31,103 g. Moneda este rotundă, cu diametrul de 37 mm, și are valoarea nominală de 10 lei. Toate cele 200 de monede din emisiune sunt de calitate proof. Cantul monedei este zimțat. Fiecare exemplar este însoțit de câte un certificat de autenticitate și de o prezentare succintă în limbile română, engleză și franceză a vieții și activității savantului.

Fiecare monedă este ambalată în câte o capsulă de metacrilat transparent.

Monedele din argint dedicate împlinirii a 175 de ani de la nașterea lui Petru Poni au putere circulatorie pe teritoriul României.”

 

Colegii și licee care poartă numele lui Petru Poni

Colegii și licee din Iași, Roman, Onești, București au primit numele savantului Petru Poni.

 

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org

Augustin Maior (1882 – 1963), fizician, pedagog și inventator român

Augustin Maior (1882 – 1963)

foto si articol: ro.wikipedia.org

 

Augustin Maior (n. 22 august 1882, Reghin – d. 1963, Cluj) a fost un fizician, pedagog și inventator român.

 

Studiile

S-a născut la Reghin la 21 august 1882. Părinții săi, Tereza (o femeie cu o educație deosebită) și Gheorghe (învățător și apoi director al Școlii primare românești din Reghin) au crescut cinci copii: Olivia, Augustin, Iuliu, Gheorghe și Ana.

Augustin Maior a urmat primii ani de educație școlară la Reghin, în limba germană: grădinița, școala primară și secundară, Liceul Evanghelic German. Apoi a frecventat cursurile Liceului Piarist din Târgu Mureș și ale Liceului Catolic din Budapesta, demonstrând, pe lângă ușurința de însușire a limbilor străine, și aptitudini dosebite în domeniul fizicii și matematicii. A reușit examenul de Bacalaureat în anul 1900 după care, până în 1904, a urmat cursurile Facultății de Mecanică a Institutului Politehnic din Budapesta. În decusul anului 1905 a frecventat o serie de cursuri postuniversitare la universității renumite din Viena, München și Göttingen, audiind mari personalități științifice ale vremii, ca D. Hilbert, H. Minkowski, F. Klein, C. Rünge, E. Riecke, L. Prandtl, E. Wiechert sau mai tinerii M. Born, L. Debyeand și M. von Laue.

 

Telefonia multiplă

În luna noiembrie 1905 este angajat prin concurs inginer la Stația Experimentală a Poștelor din Budapesta unde, în 1906, a reușit să transmită simultan, pe o singură linie telefonică de 15 km, 5 convorbiri fără ca semnalele să interfereze. Fundamentele teoretice ale telefoniei multiple au fost publicate în 1907 în revista „Elektrotechnische Zeitschrift” și apoi, în 1914, în lucrarea „The use of High-Frequency Alternating Currents in Telegraphy, Telephony and for Power Transmission” publicată în revista “The Electrician”.

 

Revenirea în România

După primul război mondial și unirea Transilvaniei cu România, Augustin Maior își pune experiența sa la dispoziția autorităților române, devenind director general al Poștelor, Telegrafelor și Telefoanelor din Transilvania și Banat. Aproape simultan, în iulie 1919, a fost numit profesor titular la Universitatea din Cluj și apoi director al Institutului de Fizică Teoretică și Tehnologică al Facultății de Științe. În perioada 1929-1946 a fost și decan al facultății. A predat studenților săi cursuri conținând multe idei moderne, cum sunt cele de „Electricitate și Magnetism” sau de „Acustică și optică”, pe care le-a și publicat în diverse ediții.

Augustin Maior s-a dovedit a fi și un vizionar. În 1923 el i-a aprobat lui Hermann Oberth să-și susțină lucrarea de licență la Universitatea din Cluj, după ce aceasta fusese respinsă la Universitatea din Heidelberg. El și-a pus semnătura pe diploma celui care, mai târziu, va fi unanim recunoscut drept părintele rachetei interplanetare moderne.

A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1937.

Augustin Maior a fondat Școala de Fizică Teoretică de la Universitatea din Cluj, menținând un contact permanent cu marile idei ale timpului și având contribuții remarcabile în domeniile aflate în dezvoltare în Europa. Aceste contribuții au fost pe deplin recunoscute în anul 1950, când laureatul Premiului Nobel M. Louis de Broglie a prezentat la Academia din Paris lucrarea lui Augustin Maior intitulată „Câmpurile gravitaționale și magnetismul”. Acesta a fost unul dintre ultimele evenimente fericite din viața zbuciumată a lui Augustin Maior de după 1947.

 

Bustul lui Augustin Maior din “Parcul Memoriei Universitare” în curtea Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca – foto: ro.wikipedia.org

 

Distincții

- În semn de recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea învățământului modern și a cercetării în fizică, Consiliul Profesoral al Facultății de Fizică a Universității din Cluj a hotărât, în luna martie 1995, ca unul din amfiteatrele sale să fie denumit „Amfiteatrul Augustin Maior”.

- Tot ca un act de recunoștință și respect, fostei Școli Generale nr.5 din Reghin, școala la care și-a început educația, i s-a acordat la 21 martie 1994 numele de Gimnaziul de Stat „Augustin Maior”.

- La 7 iulie 2004 pe casa din Str. Octavian Goga nr. 9 din Cluj-Napoca se pune de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca o placă memorială.

- Colegul Tehnic de Comunicații din Cluj-Napoca îi poartă de asemenea numele.

- În anul 2012 Augustin Maior a fost ales ca membru post-mortem al Academiei Române.

 

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org

Amedeo Avogadro (1776 – 1856) fizician și chimist italian

Amedeo Avogadro (1776 – 1856)

foto si articol: ro.wikipedia.org

Lorenzo Romano Amedeo Carlo Avogadro, conte de Quaregna și Cerreto (n. 9 august 1776, Torino; d. 9 iulie 1856, Torino) a fost fizician și chimist italian.

Descendent al unei familii nobile de guelfi, din Vercelli, care în timp s-a divizat în mai multe ramuri. Una din ramuri s-a stabilit în Quaregna, un sătuc de lângă Biella, din care se trage și familia lui Amedeo.

Până la vârsta de 30 de ani, a făcut studii juridice, dar după acea vârstă s-a interesat de domeniul științific. Între 1809 și 1819 a fost profesor de fizică și matematici la Colegiul Regal din Vercelli. În anul 1820 a fost înființată prima catedră de fizică matematică din Italia, la universitatea din Torino. Amedeo Avogadro a fost numit șeful acestei catedre, unde a predat, cu întreruperi, până în 1850.

A fost membru al Academiei de Științe și a Societății Italiene “dei XL” (a celor 40). Și-a orientat cercetările spre problemele cele mai imporante din fizică și chimie.

În 1811, pe când preda la Vercelli, a emis așa numita “ipoteză moleculară“, potrivit căreia două volume egale din orice gaze, aflate la aceeași presiune și temperatură, conțin același număr de molecule.

Numărul lui Avogadro, cunoscut și sub denumirea de constanta lui Avogadro, este aproximativ egal cu 6,023×1023 mol-1 și reprezintă numărul de molecule conținut într-un mol de substanță.

 

Avogadro - Mémoire sur les chaleurs spécifiques des corps solides et liquides, 1833 - 6060053 TOAS005003 00003.tif
By Avogadro, Amedeo – Available in the BEIC digital library and uploaded in partnership with BEIC Foundation., Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=37856409
Mémoire sur les chaleurs spécifiques

 

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org