Articole

Sânzienele sau Drăgaica (24 iunie)

Sânzienele la Festivalul cetăților dacice Cricău 2013

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; crestinortodox.ro

 

Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune din clasa ielelor dar care atunci când nu le este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile care sunt zâne rele.Uneori Sânzienele sunt sinonime cu Drăgaicele, manifestându-se, potrivit superstiției, în ziua Sf. Ioan Botezătorul – 24 iunie.

Pe lângă manifestările tipice făpturilor supranaturale din clasa ielelor, Sânzienele au și manifestări vizuale: flori de scaieți, tunse de puf, sunt atârnate peste noapte de streașină și, după cât crește puful dimineața, se stabilește norocul celor care înfăptuiesc datina.

Sânzienele sunt o pluralitate anonimă, dar există și o zână bună: Iana Sânziana. După Mircea Eliade, Sânzienele provin dintr-un cult roman, raportat la zeița Diana – Sanctae Dianae:

Pârvan presupune că Diana daco-romană (Diana sancta, potentissima) era aceeași divinitate cu Artemis-Bendis a tracilor (Herodot, IV, 33). Această echivalență, oricît de probabilă ar fi ea, nu este încă demonstrată, dar nu este nici o îndoială că sub numele roman al Dianei s-ar ascunde, sincretizată sau nu, o zeiță aborigenă. Or cultul acestei zeițe a supraviețuit după romanizarea Daciei și numele de Diana se găsește în vocabula românească zâna. Diana Sancta din Sarmizegetusa a devenit Sânziana (<San(cta) Diana), figură centrală a folclorului românesc. Continuitatea religioasă și lingvistică a fost asigurată mai ales datorită faptului că procesul de transformare a avut loc intr-un mediu popular, adică rural (campestru și silvestru)

 

Dragaica, Sanzienele in traditia populara

In calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta sub denumirea de Sanziene sau Dragaica.

Desi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul si a Aducerii Moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, Sanzienele isi au originea intr-un stravechi cult solar. Denumirea este preluata probabil, de la Sancta Diana, zeita silvestra. Sanzienele erau considerate, inca din vremea lui Cantemir, ca reprezentari fitomorfe (Florile de Sanziene) si divinitati antropomorfe. In credinta populara, Sanzienele erau considerate a fi niste femei frumoase, niste adevarate preotese ale soarelui, divinitati nocturne ascunse prin padurile intunecate, neumblate de om.

Nu este exclus ca in vremuri indepartate populatia din munti sa se fi intalnit la momentele solstitiale (Sanzienele) sau echinoctiale pentru a savarsi ritualuri inchinate Soarelui. Megalitii din Muntii Calimani pe care s-au descoperit insemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi marturii in acest sens.

Conform traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile si tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentari fantastice aducatoare de rele, Sanzienele sunt zane bune. Dar ele pot deveni si forte daunatoare, lovindu-i pe cei pacatosi cu “lantul Sanzienelor”, pot starni din senin si vijelii, pot aduce grindina, lasand campul fara de rod si florile fara de leac.

In ajunul sau in ziua de Sanziene se intalneau practici si obiceiuri de divinatie, de aflare a ursitei si a norocului in gospodarie.

In dimineata de Sanziene inainte de rasaritul soarelui oamenii strangeau buchete de Sanziene pe care le impleteau in coronite si le aruncau pe acoperisul caselor. Se considera ca omul va trai mult in cazul in care coronita ramanea pe casa sau, dimpotriva ca va muri repede, atunci cand coronita aluneca spre marginea acoperisului sau cadea de pe acoperis.

Fetele strangeau flori de Sanziene pentru a le pune sub perna, in noaptea premergatoare sarbatoarii, in credinta ca isi vor visa ursitul. In unele zone fetele isi faceau coronite din Sanziene pe care le lasau peste noapte in gradini sau in locuri curate. Daca dimineata gaseau coronitele pline de roua, era semn sigur de maritis in vara care incepea.

Gospodarii incercau sa afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sanziene, in seara din ajunul sarbatorii agatau cununi de Sanziene la coltul casei orientat catre rasarit si daca, a doua zi, in coronite erau prinse par de la anumite animale, sau puf / pene de la pasari considerau ca anul va fi bun mai ales pentru acestea.

Florile culese in ziua de Sanziene prinse in coronite sau legate in forma de cruce, erau duse la biserica pentru a fi sfintite si erau pastrate, apoi, pentru diverse practici magice.

Dansul Dragaicei - foto: ziarulnatiunea.ro

Dansul Dragaicei - foto: ziarulnatiunea.ro

Sarbatoarea Sanzienelor care marcheaza mijlocul verii, era considerata si momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.

Tot acum se faceau previziuni meteorologice: in functie de momentul in care rasarea Constelatia Gainusei, se determina perioada prielnica pentru semanatul graului de toamna.

Sarbatoarea Sanzienelor mai este cunoscuta in popor si sub denumirea de Amutitul Cucului. Se crede ca daca cucul inceteaza sa cante inainte de Sanziene, inseamna ca vara va fi secetoasa.

Pentru a fi sanatosi si avea spor in munca, in acest moment de inceput al secerisului, oamenii se incingeau peste sale cu tulpini de cicoare.

Pentru a fi placute feciorilor, fetele se spalau pe cap, in aceasta zi cu fiertura de iarba mare. Pentru a scapa de boli, fetele si nevestele se scaldau ritual in ape curgatoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tavaleau dezbracate in roua, dimineata, inainte de rasaritul Soarelui.

Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri in care se aruncau substante puternic mirositoare, se buciuma si se striga in jurul focurilor.

In unele sate din sud-vestul Bucovinei, putea fi intalnit, cu ani in urma, obiceiul “boului instrutat”. In cadrul ceremonialului, masca taurina murea si renastea simbolic la acest inceput de timp calendaristic.

Pentru pomenirea mortilor se fac pomeni imbelsugate si se pun flori mirositoare pe morminte.

De Sanziene au loc balciuri si iarmaroace. Acestea erau in trecut un bun prilej pentru intalnirea tinerilor in vederea casatoriei. Printre cele mai renumite targuri se numara cele de la Buzau, Focsani, Campulung Muscel, Buda, din judetul Vrancea, Ipatesti, judetul Olt, Pitesti, Carbunesti, judetul Olt, Giurgeni, judetul Ialomita, Brosteni, judetul Mehedinti) si, cel mai cunoscut, Targul de Fete de pe Muntele Gaina.

Sub aspect religios, in ziua de 24 iunie, in Bucovina se sarbatoreste cu mare fast Aducerea moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava. Acum, ca si alta data, in aceasta zi se aduna mii de pelerini pentru a participa la ceremonia scoaterii moastelor Sfantului Ioan. In aceasta zi facem si pomenirea Sfantului Niceta de Remesiana.

Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana, originar din Dacia Mediteraneea, a fost episcop în cetatea Remesiana (astăzi în Serbia), între anii 366-414. Este considerat unul din principalii evanghelizatori ai Daciei. Prăznuirea lui se face la data de 24 iunie în Biserica Ortodoxă (iar în Occident la 7 ianuarie și pe 22 iunie). Sfântul mare mucenic Ioan cel Nou de la Suceava este un sfânt român din secolul al XIV-lea. Prăznuirea sa se face la 2 iunie și 24 iunie.

articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgcrestinortodox.ro

Lăsatul secului

«Lupta dintre Lăsatul secului de carne şi Păresimi», de Brügel

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe ro.wikipedia.org; www.crestinortodox.ro

 

Lăsatul secului de carne, în creștinism e una din cele două lăsaturi are secului, și anume ziua sau zilele de frupt (1) tocmai înainte de intrarea în păresimi (2).

În riturile apusene, precum și în unele dintre riturile răsăritene, lăsatul secului de brânză și lăsatul secului de carne au loc deodată, marțea înainte de miercurea cenușii, care e ziua de intrare în post. În ritul bizantin primul lăsat al secului are loc cu o săptămână înaintea celui de-al doilea.

Etimologie

Potrivit liturgistului Badea Cireșanu, expresia “lăsatul secului” s-ar fi format printr-o aglutinare, de la “lăsatul seculului”, adică renunțarea la lume, în sens religios.

În limba italiană, termenul folosit e «carnevale», adică “adio carne”, din acel moment incepand Postul Pastelui.

Perioadă

Potrivit tipicelor bisericești, se renunță la carne în Duminica izgonirii lui Adam din Rai, duminică precedată de o săptămână, săptămâna cărnii, în care se mănâncă produse de carne în fiecare zi. În această săptămână nu se face liturghie miercurea și vinerea.

Folclor

Renunțarea la carne e strâns legată în asceză de renunțarea la sărbătoriri. De aici lăsatul secului a fost asociat cu o sărbătoare înainte de intrarea în post, de unde carnavalul*.

*Carnavalul este o perioadă care precedă postul în unele țări, când au loc petreceri populare însoțite de deghizări, care alegorice, focuri de artificii etc.

Etimologic, cuvântul „carnaval“ se trage din dialectul milanez („carne vale“) și înseamnă literal „adio carne“. El datează din perioada în care biserica a impus ca aceste festivități să aibă loc doar înaintea postului de reculegere, rugăciune și abstinență, care premerge Paștele.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai - foto preluat de pe basilica.ro

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai – foto preluat de pe basilica.ro

 

Lăsatul secului de brânză, în creștinism e una din cele două lăsaturi are secului, și anume ziua sau zilele de frupt tocmai înainte de intrarea în păresimi.

În riturile apusene, precum și în unele dintre riturile răsăritene, lăsatul secului de brânză și lăsatul secului de carne au loc deodată. În ritul bizantin primul are loc cu o săptămână înaintea celui de-al doilea.

Astfel, lăsatul secului de brânză se sărbătorește în Duminica izgonirii lui Adam din Rai, dar e precedat de o săptămână, săptămâna tirofagiei, în care se mănâncă lactate, ouă și pește în toate zilele, și în care, potrivit majorității tipicelor, nu are loc euharistia. După duminica înfricoșatei judecăți, potrivit tipicului bisericesc, nu se mai mănâncă produse lactate până la Paști, ci se începe postul.

 

Evanghelia duminicii Izgonirii lui Adam din Rai:Zis-a Domnul: Daca veti ierta oamenilor greselile lor, va ierta si voua Tatal vostru Cel ceresc; iar daca nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre. Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi intuneca fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor. Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala. Ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie. Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura, ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta.’ (Matei 6, 14-21)

 

Obiceiuri – Lasata Secului de Pasti

In lumea satului, Lasata Secului de Pasti pastreaza acte rituale specifice unui inceput de An Agrar celebrat la echinoctiul de primavara. In acest sens, Prof. Ion Ghinoiu afirma: “prin fixarea Pastelui in raport cu echinoctiul de primavara si faza lunara, cele mai importante sarbatori si obiceiuri pagane au fost impinse in afara ciclului pascal, la Lasatul Secului si la Rusalii”.

Lasata Secului este momentul de cumpana dintre vechiul si noul An Agrar “un scenariu ritual de imbatranire si innoire a timpului, in care ritualurile si datinile pregatesc evenimentul si-l consfintesc – adica sunt impartite simetric intr-un ciclu de sarbatori care au loc de-a lungul a doua saptamani, o parte dintre ele fiind celebrate inaintea Lasatului Secului in “Saptamana Nebunilor”, altele dupa, in saptamana “Caii lui Santoader”.

Sarbatorile traditionale desfasurate pe parcursul acestor doua saptamani sunt despartite simetric de sarbatoarea nocturna a Lasatului de Sec, cunoscuta sub diferite denumiri zonale: Strigatul peste sat, Priveghiul cel Mare, Alimori, Hodaite etc. si pastreaza anumite elemente care sunt specifice noptii dintre ani.

Obiceiuri - Lasata Secului de Pasti - foto preluat de pe www.crestinortodox.ro

Obiceiuri – Lasata Secului de Pasti - foto preluat de pe www.crestinortodox.ro

 

Obiceiuri ce premerg Lasata Secului de Pasti

Revelionul Lasatei Secului este considerat punctul central al ritualurilor desfasurate de-a lungul a doua saptamani, are loc in sambata sau duminica dinaintea de Lasata Secului de carne (deci inaintea Saptamanii albe) o sarbatoarea asemanatoare cu Revelionul care, in functie de zonele geografice, poarta denumiri diferite precum: La Zapostit (Lasatul Secului), Priveghiul cel Mare (priveghi – termen care defineste orice petrecere nocturna), Alimori (nume dat rotii de foc, cu alta semnificatie speciala), Hodaite (nuia cu doua crengi intre care se pun paie, panuse de porumb, fan si se da foc), Opait (denumirea vine de las arhaicul instrument de iluminat) dar in esenta traditia este similara.

Sarbatoarea se desfasura o noapte intreaga, sub cerul liber si era un prilej colectiv de veselie a intregii comunitati satesti, la care toti trebuiau sa ia parte. Ca in toate marile evenimente colective din viata satului si acum se aprind pe dealuri focuri rituale (fiecare aducand lemne, paie sau coceni de porumb) in jurul carora se strang, cu mic, cu mare si petrec pana dimineata, se canta, se chiuie, se joaca, se fac “strigaturi peste sat” asemanatoare cu cele de la Anul Nou sau din sambata Pastelui. Scopul lor era identic – prin comunicare faptelor urate facute de diferiti membrii ai comunitatii satesti, ei erau iertati si purificati. In Maramures, “strigatul peste sat” se incheia cu versurile: „cele bune sa se-adune, cele rele sa se spele”. Daca cineva lipsea de la ceremonia obstei, era intrebat in ziua urmatoare: „din ce cauza n-a fost aseara la priveghi, ca Dumnezeu stie, mai trai-vom pana la alt an?”.

Punctul culminant al serbarii era incinerarea in camp liber a unei papusi facute din paie. Dupa unii cercetatori aceasta presupune ca in vremuri ancestrale, la ceremoniile innoirii timpului existau jertfe umane. Pe de alta parte, obiceiul Papusii din paie – existent aproape la toate popoarele si practicat si acum (a se vedea traditiile secerisului) sugereaza ca de fapt ar fi o practica de stimulare magica a fertilitatii pamantului.
cititi mai mult pe www.crestinortodox.ro

articole preluate de pe ro.wikipedia.org; www.crestinortodox.ro

 

(1) Fruptul (din lat fructus) desemnează anumite mâncăruri, altele decât de post, precum și zilele când, conform diferitelor rubrici, credincioșii creștini pot consuma aceste mâncăruri.

Mâncăruri de frupt – În funcție de felul postului, ritul bizantin prevede mai multe feluri de frupt, după cum urmează.

Frupt propriu-zis – La Paști și în toată săptămâna luminată, de la Crăciun până la Bobotează, precum și în toate zilele de peste an, altele decât în posturi și în zilele pregătitoare posturilor, altele decât miercurea și vinerea, se mănâncă de frupt, adică orice produse alimentare de origine animală. Aceste produse culinare sunt desemnate de mineie* drept:

carne; brânzeturi; ouă; pește și crustacee; ulei vegetal; miere și zahăr. Pentru amănunte, a se vedea articolul Post (asceză).

* Mineiul este o carte liturgică (sau bisericească) din ritul bizantin ce conține slujbele sărbătorilor cu dată fixă pentru fiecare lună de peste anul bisericesc. Sunt deci douăsprezece, pentru cele douăsprezece luni ale anului.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Frupt alb - Toată săptămâna (miercurea și vinerea inclusiv) dinainte de intrarea în păresimi, se mănâncă de frupt alb. Bolnavii mănâncă de asemenea de frupt alb în zilele de post. Fruptul alb a devenit normă de post pentru ritul latin.

Fruptul alb constă în: brânzeturi; ouă; pește și crustacee; ulei vegetal; miere și zahăr.

Acesta oprește însă carnea animalelor cu sânge cald.

 

(2) Postul Mare sau Păresimile (în latină quadragesima) este în creștinism perioada de asceză și pocăință premergătoare Paștilor. Postul Mare durează patruzeci de zile, la care se adaugă săptămâna Patimilor. În perioada Postului Mare creștinii manifestă o grijă spirituală sporită, prin renunțarea la alimentele de proveniență animală și se înaltă sufletește prin rugăciunea însoțită mereu de faptele cele bune. Postul Mare începe în calendarul bizantin cu lunea de după Duminica izgonirii lui Adam din rai, iar în cel latin cu Miercurea Cenușii.

- Miercurea Cenușii este, pentru credincioșii romano-catolici, prima zi a Postului Mare. Sărbătoarea a fost instituită în timpul pontificatului lui Grigore I cel Mare. Cele două zile de dinaintea Miercurii Cenușii sunt, în lumea catolică, punctele culminante ale carnavalului.

Denumirea „Miercurea Cenușii” se datorează obiceiului ca ramurile de salcie (palmier, măslin sau de alt arbore) sfințite cu ocazia Floriilor de anul trecut, ramuri care au împodobit icoanele și statuile din casele catolicilor timp de aproape un an, să fie aduse la biserică spre a fi arse. Cenușa lor se folosește la ieșirea de la slujbă, presărându-se pe fruntea credincioșilor, în timp ce preotul spune: „Adu-ți aminte, omule, că din țărână ești, și în țărână te vei întoarce” (Geneza, 3,19), cuvintele pe care Dumnezeu i le-a spus lui Adam cu ocazia izgonirii sale din rai.

Cenușa se pune pe capetele credincioșilor, prezenți la slujbă, ca semn de pocăință și de angajament de a ține postul cu curățenie.

Biserica Ortodoxă nu are tradiția impunerii cenușii, însă duminica intrării în post, numită Duminica izgonirii lui Adam din rai, face trimitere la același text, ca și cel folosit în Biserica Romano-Catolică (Geneza, capitolul 3).