Articole

Dacia romană (106 – 271)

Dacia romana (106 – 271)

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Dacia romană a fost o provincie romană după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman sub conducerea lui Traian în 106 și a durat până în 271, deci un total de 165 de ani. Cum Dacia nu fusese cucerită complet, deseori aveau loc incursiuni ale dacilor liberi cu scopul de a hărțui legiunile romane din această zonă. De asemenea, au existat și multe revolte împotriva stăpânirii romane în interiorul provinciei, astfel că ocupația romană nu a fost deloc ușoară. În aproximativ 100 din cei 165 de ani au existat conflicte armate.

 

Localizare geografică

Provincia romană Dacia, după Ptolemeu sau Constantin Giurescu, își avea hotare: spre apus Tisa, spre nord munții Carpați, în sud Dunărea, iar spre răsărit râul Hierosos. Crișana, Muntenia, Maramureș, Bucovina, Basarabia și Moldova erau locuite de dacii liberi. La granițele Daciei a fost liniște cât timp a trăit împăratul Traian. După moartea sa (11 august 117) încep năvăliri ale migratorilor și ale dacilor liberi din nord.

Procesul de colonizare

În perioada stăpânirii romane (106 – 271), în provincia cucerită au loc evenimente și transformări importante:

1. construirea a numeroase orașe, cetăți, castre și monumente:
- Tropaeum Traiani
- În 108 – 110 se construiește noua capitală a provinciei Dacia, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica (în sud-vestul Depresiunii Hațegului)
- În jurul lui 210 este refăcut în piatră castrul de la Porolissum

2. construirea unei bogate rețele de drumuri pietruite:

- În 107 – 109 romanii prelungesc drumul care lega Dunărea (la Dierna) cu interiorul Daciei până la Apulum (Alba-Iulia), Potaissa (Turda), Napoca (Cluj-Napoca) și Porolissum (Moigrad). Acesta este unul dintre cele mai vechi drumuri de piatră de pe teritoriul României.

3. exploatarea masivă a bogățiilor subsolului (aur, argint, sare etc.)

Coloniile erau locuite de coloni, adică cetățenii romani cu toate drepturile. Coloniile au constituit o lovitură grea pentru viața tradițională autohtonă, deoarece pe ele se sprijinea întreaga viață constituțională iar dacii au trebuit în cei 170 de ani să se adapteze prezenței zecilor de mii de romani, sau astfel spus, venirii printre ei a atâtor vorbitori de limbă latină.

Colonizatorii erau de două tipuri: civili și militari. Colonizarea cu civili în Dacia e aproape caz unic în vremea împăraților romani (conform lui Nicolae Iorga). Cei mai mulți coloniști au venit, firesc, din împrejurimile Daciei, și foarte puțini din inima imperiului, din Italia de astăzi, deoarece populația se rărise acolo, iar împărații au interzis colonizările cu cetățenii născuți în Peninsula Italică. Cei veniți din apropierea Daciei erau de obicei traci, înrudiți cu geții (dacii), vorbeau aceeași limbă, fapt ce a dus la o apropiere între ei. Din Imperiu au mai venit cei mai prigoniți, mai ales creștinii și preoții lor. Limba geților s-a păstrat precum și modul de viață și ocupațiile autohtonilor.

Deși a avut o perioadă relativ scurtă, colonizarea Daciei cu oameni proveniți din toate provinciile imperiului a fost cea mai intensă, iar limba latină s-a impus ca lingua franca.

 

Războaiele daco-romane

Expediția împăratului Domițian

Istoricul Dio Cassius scria că regele dac Duras a renunțat la domnie și i-a transmis funcția lui Decebal-Diurpaneus, ce era “ager în planurile de război ca și în împlinirea lor, știind să-și aleagă timpul când să năvălească asupra inamicilor, fiind asemenea și în momentul când trebuia să se retragă, fiind dibaci la întinderea curselor, viteaz la luptă, folosindu-se cu înțelepciune de victorie și de înfrângere.” Pe plan intern, Decebal Diurpaneus a reușit să refacă unitatea politică a dacilor.

Decebal a fost regele Daciei între anii 85-106 - in imagine, Portretul lui Decebal în Cartea omului matur a Institutului de Arte Grafice Carol Göbl - foto: ro.wikipedia.org

Portretul lui Decebal în Cartea omului matur a Institutului de Arte Grafice Carol Göbl – foto: ro.wikipedia.org

Conflictul a izbucnit în urma atacului dacilor peste Dunăre în Moesia, la sfârșitul anului 85. Armata lui Oppius Sabinus a fost distrusă, guvernatorul provinciei fiind ucis. Vestea înfrângerii îl determina pe împăratul Titus Flavius Domitianus să pornească o expediție împotriva dacilor. Pentru a înlocui legiunea pierdutǎ și a consolida armata romană în această secțiune, a mutat legiunile IV Flavia din Dalmația , I și II Adiutrix, în Moesia. Regiunea Sirmium a fost anexată la Moesia Superior, în scopul de a avea o singură comandă pe frontiera dacicǎ.

Împăratul s-a oprit la Naissus unde a organizat petreceri și banchete. L-a trimis pe Cornelius Fuscus împotriva dacilor, acesta fiind o fire aventuroasă ce iubea primejdia.

S-au desfășurat tratative în ideea evitării unei confruntări, dacii cerând pacea în schimbul a unei sume de doi oboli plătită de orice roman din imperiu. Expediția lui Fuscus s-a soldat cu un eșec, generalul roman fiind ucis în luptă, iar legiunea V Alaudae fiind anihilată în Prima Bătălie de la Tapae din 87. Dacii au capturat steagurile și mașinile de luptă romane. După această victorie, regele dac Diurpaneus a primit supranumele de Decebalus, însemnând “cel curajos” sau “cel puternic

În 88, Domitian și-a dat seama de puterea adversarului său și a trimis o armata condusă de Tettius Iulianus. Romanii au traversat Dunărea la Vimiancium și au pătruns în Transilvania dinspre Banat. Romanii obțin o victorie în Prima Bătălie de la Tapae. După cum scria Cassius Dio, Decebal a recurs la o stratagemă, tăind copacii unei păduri întregi, îmbrăcându-i cu haine de soldați pentru a-i face pe romani să creadă că el dispunea de forțe mari.

Titus Flavius Domitianus (24 octombrie 51 – 18 septembrie 96), cunoscut ca Domițian, a fost împărat roman al dinastiei Flaviilor din 81 până în 96 - in imagine, Bustul lui Domițian - Muzeul Louvre - foto: ro.wikipedia.org

Bustul lui Domițian – Muzeul Louvre – foto: ro.wikipedia.org

Romanii și dacii au încheiat pace după ce Domițian a suferit înfrângeri și pierderi în confruntările cu quazii și marcomanii, ce îi sprijineau pe daci. Decebal a încheiat o pace favorabilă lui cu Domițian în anul 89, și Dacia devenind regat clientelar al Romei, primind meșteșugari, constructori, instructori militari și bani pentru a apăra granițele imperiului. Unii istorici consideră că această pace nefavorabilă romanilor a provocat asasinarea lui Domițian în septembrie 96.

Decebal, în loc să folosească banii așa cum doreau romanii, a hotărât să înceapă construcția unor noi cetăți în munți, în puncte strategice importante, și să le întărească pe cele deja existente.

 

Expedițiile împăratului Traian

Marcus Ulpius Nerva Traianus (n. 18 septembrie 53, Italica Santiponce, d. 9 august 117 Selinus Cilicia), Împărat Roman între 98-117, a fost al doilea dintre cei așa-ziși cinci împărați buni ai Imperiului Roman (dinastia Antoninilor) și unul dintre cei mai importanți ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă - foto: ro.wikipedia.org

Marcus Ulpius Nerva Traianus (n. 18 septembrie 53, Italica Santiponce, d. 9 august 117 Selinus Cilicia), Împărat Roman între 98-117, a fost al doilea dintre cei așa-ziși cinci împărați buni ai Imperiului Roman (dinastia Antoninilor) și unul dintre cei mai importanți ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă – foto: ro.wikipedia.org

Primind subvenții în bani și ingineri, Decebal se recunoștea ca rege clientelar al Romei, consolidând timp de 12 ani regatul. Procesul de centralizare a statului dac s-a accelerat, armata fiind echipată și instruită. S-a inițiat un vast program de construcții civile și militare în regiunea Munților Orăștiei. S-au stabilit relații cu populații și state inamice Romei.

După moartea lui Domițian, Nerva este numit împărat, încercând să restabilească prestigiul senatului. A fost succedat de Marcus Ulpius Nerva Traianus sub a cărei domnie, imperiul a atins întinderea teritorială maximă. Traian consideră pacea încheiată în 89 ca fiind rușinoasă și de aceea, a decis să pornească un nou război. În primăvară 101 împăratul a traversat Dunărea la Viminacium urmând traseul făcut de Tettius Iulianus. Romanii îi înving pe daci la A Doua Bătălie de la Tapae.

The Reliefs of Trajan's Column by Conrad Cichorius. Plate number XVIII: The first battle (Scene XXIV) - foto: ro.wikipedia.org

The Reliefs of Trajan’s Column by Conrad Cichorius. Plate number XVIII: The first battle (Scene XXIV) – foto: ro.wikipedia.org

Odată cu venirea toamnei, romanii sunt nevoiți să oprească înaintarea spre capitală dacică. Decebal își mobilizează armata , și împreună cu sarmații și bastarnii, traversează Dunărea înghețată cu armata dacică, împreună cu roxolanii și iazigii și atacă garnizoanele romane din Moesia pentru a schimbă soarta războiului. Campania s-a soldat cu un eșec, o parte din cavalerie înecându-se la trecerea fluviului. Garnizoanele romane au rezistat, iar Traian a plecat cu armata din munți, urmându-i pe daci în Moesia, reușind să ajungă cu o parte din trupele sale pentru a sprijini garnizoanele . O prima ciocnire a avut loc în timpul nopții, cu pierderi nesemnificative de ambele părți, și fără un rezultat decisiv. Confruntarea finală s-a dat la Bătălia de la Adamclisi , cu pierderi grele de ambele părți, chiar dacă rezultatul a fost o victorie romană.

În primăvară 102, romanii au reluat înaintarea spre Sarmizegetusa. Romanii ocupă cu succes cetatea Costești, determinându-l pe Decebal să ceară încheierea păcii. Condițiile păcii încheiate au fost severe pentru daci: erau înapoiate armele, mașinile de război, prizonierii și stindardele capturate în 87, erau predați prizonierii, zidurile cetăților erau dărâmate, de asemenea, aveau interdicția de a mai primi dezertori. Decebal a cedat teritorii din regatul sau și a fost silit să renunțe la orice formă de politică externă independența. Traian a concentrat trupe noi în Moesia și l-a însărcinat pe arhitectul Apolodor din Damasc să construiască un pod de piatră peste Dunăre la Drobeta.

Decebal a încălcat prevederile păcii în 102 și i-a atacat pe iazygii din câmpia Tisei, aliați ai romanilor. Senatul roman i-a declarat război lui Decebal, declarându-l dușmanul Romei. Războiul a fost reluat în 105. Decebal a fost atacat din mai multe direcții, cetatea Costești fiind asediată și incendiată. Capitală sa, Sarmizegetusa Regia, a fost înconjurată și supusă unui asediu îndelungat. Primul asalt a fost respins cu pierderi grele. Romanii au construit o fortificație paralelă cu cea a dacilor și la o mică distanță față de această. La al doilea asalt, romanii pătrund în oraș. Dacii au incendiat orașul, iar o parte din căpetenii s-au otrăvit pentru a nu cădea prizonieri. Decebal se refugiază pentru a organiza o nouă rezistență antiromană. Urmărit fiind de călăreții romani, Decebal a preferat să se sinucidă decât să fie capturat. Un apropiat al său, Bicilis, l-a trădat și i-a lăsat pe romani să descopere tezaurul dac estimat la 165.500 de kilograme de aur și 331 000 de kilograme de argint. Al Doilea Război Daco-Roman se încheie la Porolissum în vara 106. Regatul dac a fost desființat și pe cea mai mare parte a teritoriului este formată provincia romană “Dacia”.

Din ordinul împăratului, a fost clădită o columnă la Roma, în Forul lui Traian, în 113, basorelieful în formă de spirală comemorând victoria romană în războiul cu dacii. Columna are o înălțime de 30 de metri și conține 18 blocuri de marmură de Carrara, cântărind fiecare 40 de tone. Inițial, în vârful columnei, se află statuia lui Traian, fiind înlocuită în secolul XVI cu statuia Sfântului Petru. Basorelieful prezintă scene de lupta din războaiele daco-romane din 101-102 și 105-106, precum și scenele din viețile dacilor și romanilor, din timpul pregătirii războaielor , plecarea romanilor către Dacia, din portul Ancona, armatele romane în zona cetăților dacice, tehnicile de luptă, asaltul cetăților dacice, luptele, victoriile obținute și scene postbelice. Soldații romani și daci sunt prezentați în timpul bătăliei în 124 de episoade care îmbracă în spirală triunchiul coloanei, ilustrând “Comentariile lui Traian” (De bello dacico), fiind un document istoric și constituind un act de naștere al populației române. Apar lucrări genistice ale arhitectului Apollodor din Damasc, iar învingătorul Traian apare de 59 de ori, la inagurarea podului peste Dunăre de la Drobeta. Dacii, fiind învinși, apar în scene apărându-și cetățile lor, în luptele cu romanii, închinarea unor nobili Tarabostes lui Traian și a solilor regelui Decebal. Către final apar scene normale cu cei învinși. După scenele cu Sarmizegetusa cucerită, urmează scenele cu sinuciderea apărătorilor sau cu cei care părăsesc cetatea pentru a rezistă în altă parte, precum și o scenă în care romanii descoperă comorile regelui dac. În final, sunt scenele cu prinderea copiilor lui Decebal, sinuciderea regelui dac și expunerea capului regelui dac în față trupelor romane. Figura lui Decebal apare doar de 6 ori.

Trajan's Column Panorama.jpeg
Columna lui Traian

Traian a ridicat un alt monument triumfal, Tropaeum Traiani, la Adamclisi în anii 106-109 pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor în 102. Acesta a fost reconstruit în 1977 după unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat în ruine. În muzeu se găsesc părți ale monumentului original. Tropaeum Traiani reconstruit de către arheologi este alcătuit dintr-un soclu cilindric, care are la bază rânduri de trepte circulare, iar la partea superioară se află un acoperiș conic, cu solzi pe rânduri concentrice de piatră, din mijlocul căruia se ridică o structura hexagonală. La partea superioară se află trofeul bifacial, înfățișând o armură cu patru scuturi cilindrice. La baza trofeului se află două grupuri statuare care conțin fiecare reprezentarea trupurilor a trei captivi. Înălțimea monumentului împreună cu trofeul este aproximativ egală cu diametrul bazei și are circa 40 metri. De jur împrejur, cele 54 de metope din calcar de Deleni, înfățișează în basorelief scene de război. Metopele erau lespezi dreptunghiulare cu înălțimea de 1,48-1,49 m. Din cele 54 de metope inițiale, se mai păstrează doar 48. Deasupra metopelor se află o friza cu 26 de creneluri, din care s-au păstrat 23, sculptate în basorelief, care alcătuiesc coronamentul nucleului circular. Ansamblul, din care făcea parte monumentul, mai cuprindea un altar funerar, pe ai cărui pereți erau înscrise numele a 3800 de soldați romani căzuți în lupta de la Adamclisi, și de asemenea, un mausoleu, cu trei ziduri concentrice, în care a fost înmormântat comandantul care a obținut victoria cu prețul vieții sale. Apar scene cu călăreți catafracți de origine sarmată și bastarnă ce au participat la lupte alături de Decebal. Romanii au folosit doar piesele de artilerie pentru a rări rândurile catafracților îmbrăcați cu armuri din nenumărate plăcuțe metalice, prinse pe bucăți de piele tăbăcită, ceea ce le asigura un nivel de protecție nemaiîntâlnit.

Monumentul triumfal Tropaeum Traiani.jpg
Monumentul triumfal Tropaeum Traiani

 

Administrația

Dacia 125.png
Dacia romană în 125

 

Organizarea

Provincia romană Dacia cuprindea Transilvania (fără partea sud-estică dintre Olt și Carpați), Banatul și vestul Olteniei, restul teritoriilor ocupate fiind alipite Moesiei Inferioare. Noua provincie era una imperială, subordonată împăratului, fiind administrată de un guvernator numit de Senat și purta titlul de “legatus Augusti pro praetore”, fiind de rang consular. Capitala provinciei era Ulpia Traiana Sarmizegetusa, fondată în 108-110 din ordinul guvernatorului Daciei romane, Decimus Terentius Scaurianus.

După ce o revoltă autohtonă sprijinită de dacii liberi și sarmați a fost suprimată, împăratul Hadrian a abandonat sudul Moldovei și o parte din Muntenia pentru a se ocupat de reorganizarea provinciei. Din celelalte teritorii ce aparțineau provinciei Moesia Inferioară împreună cu vestul Olteniei, a format provincia Dacia Inferioară, pe când provincia organizată de Traian era denumită Dacia Superioară. În Dacia Superioară, guvernatorul senatorial era de rang pretorian căci trupele ce staționau erau mai puține numeric decât înainte. Legatul imperial era comandantul legiunii XIII Germina la Apulum, fiind ajutat de un procurator cu atribuții financiare care rezidă la Ulpia Traiana Sarmizegetusa Regia. În Dacia Inferioară staționau trupe mai numeroase, conduse de un procurator presidial cu reședința la Drobeta. În 124, are loc o a două reorganizare, împăratul desprinzând din Dacia Superioară regiunea nordică de cursul superior al Mureșului și de valea Arieșului, formând Dacia Porolissensis cu capitala la Napoca, guvernată de un procurator.

Împăratul Antonius Pius a dus războaie cu dacii liberi de la hotarele nordice și estice în 143 și 157-158. Sub Marcus Aurelius, Dacia este din nou reorganizată. Determinat de războaiele cu marcomanii, împăratul a reorganizat Dacia în două rânduri:

- 168: desființează Dacia Inferioară, alipind-o Daciei Superioare, denumind-o Dacia Apulensis

- 169: desprinde Banatul de vest din Dacia Apulensis și îl transformă în Dacia Malvensis cu capitala la Malva.

Roman province of Dacia (106 - 271 AD).svg
Dacia romană

Toate cel trei provincii erau guvernate de un guvernator ce purta denumirea de “legatus augusti pro praetore Daciarum trium”. Dacia Malvensis era condusă de un procurator presidial, iar Dacia Porolissensis era condusă de un guvernator fiscal. Guvernatorul din Dacia Apulensis îl înlocuia la nevoie pe guvernatorul suprem. Reședința se afla la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Sub împăratul Commodus, populația autohtonă s-a răsculat conform Historia Augusta. Succesorul său, Septimius Severus a acordat câtorva așezări rangul de oraș, refăcând drumurile și ridicând fortificații pentru a apară Oltenia și teritoriul roman din stânga Oltului, construind un val de pământ “limes Transalutanus” și un șanț, precum și o serie de castre și fortificații. Caracalla a dus războaie împotriva carpilor și a fortificat granițele nord-vestice ale provinciei. Sub Severus Alexandrus, a fost înființat conciliul reprezentativ al Daciei-”concilium Daciarum trium“, din care făceau parte delegați ai orașelor și ai districtelor rurale. Conciliul își desfășura ședințele la metropola Sarmizegetusa, fiind prezidat de marele preot al cultului imperial “coronatus Daciarum trium“, discutând problemele și nevoile provinciei și formulând plângeri împotriva dregătorilor abuzivi, aducând elogii guvernatorului în funcție și exprimându-și loialitatea față de împărat. Succesorii săi, printre care Maximian Tracus sau Aurelian s-au confruntat cu năvălirile dacilor liberi, sprijiniți de goți. Fostul guvernator al Moesiei și împărat, Decius, a dus războaie cu carpii și goții și a reorganizat provincia, sprijinind orașele din Dacia după expedițiile de jaf ale goților conform inscripției descoperite la Apulum, prin care colonia îi mulțumea împăratului prin oferirea titlului de reîntemeietor al Daciilor.


În 29 iunie 120 este menţionat pentru prima oară un guvernator al Daciei Superior, într-o diplomă militară. Prima menţiune epigrafică a Daciei Inferior este localizată temporal în 129. Provincia Dacia unitară, este împărţită în două unităţi teritorial-administrative, după cum urmează: Transilvania şi Banatul sunt incluse în provincia Dacia Superior, iar Oltenia în Dacia Inferior Dacia Superior era guvernată în numele împăratului de către un legatus Augusti pro praetore, iar Dacia Inferior avea la conducere un procurator Augusti de rang ecvestru. Singura legiune care rămâne în provincii este legiunea a XIII-a Gemina care îşi avea sediul în capitala prpvinciei Dacia Superior. Dacia Superior îşi avea capitala la Apulum, devenit unul din cele mai puternice oraşe din Dacia romană, din cauza controlului zonei aurifere. Dacia Inferior avea stabilit sediul central al aparatului administrativ la Romula.

A DOUA REOGANIZARE

Între anii 132-133 are loc o vizită în Dacia a împăratului Hadrian. De acest eveniment este legată ipotetic cea de-a doua organizare a provinciei Dacia. La data de 2 iulie 133 are loc prima menţiune a noii provincii Dacia Porolissensis.

În 8 iulie 158 este datată ultima menţiunea epigrafică cunoscută a Daciei Superior.

Dacia romană este împărţită de la această organizare în trei unităţi teritorial-administrative, după cum urmează: Dacia Inferior, Dacia Superior şi Dacia Porolissensis care conţinea acum partea septentrională a Transilvaniei, bucată desprinsă din anterioara Dacia Superior. Dacia Superior rămâne la conducere cu un legatus Augusti pro pratore. Dacia Inferior şi Dacia Porolissensis aveau la conducere câte un procurator Augusti de rang ecvestru. La data de 2 iulie 133, guvernatorul Daciei Porolissensis era Flavius Italicus. Odată cu atacul dacilor liberi din 156-157 este menţionat legatul Daciei Superior, M.Statius Priscus. Reclădirea amfiteatrului de piatră de la Porolissum, în 157, aduce şi menţiunea procuratorului Daciei Porolissensis, Tiberius Claudius Quintilianus. Dacia Superior şi Dacia Inferior îşi păstrează capitalele la Apulum respectiv Romula, cât despre noua provincie Dacia Porolissensis, aşa cum îi spne şi numele, capitala a fost stabilită la Porolissum.

A TREIA REORGANIZARE

A treia şi ultima reorganizare a Provinciei Dacia are loc probabil ca urmare a devastatorului atac al costobocilor din anul 167. Aşadar această reorganizare poate fi situată temporal în perioada 167-169. În anul 271, împăratul Aurelian, dispune abandonarea provinciei. Legiuea a XIII-a Gemina este mutată la Ratiaria, iar a V-a Macedonica la Oescus. Administraţia, negustorimea şi marii proprietari de pământ se retrag la sud de Dunăre. Structura administrativ-teritorială raămâne practic neschimbată, singura diferenţă faţă de regimul anterior fiind denumirea provinciilor: Dacia Superior îşi schimbă numele în Dacia Apulensis, Dacia Inferior în Dacia Malvensis, iar Dacia Porolissensis îşi păstrează numele neschimbat.

Probabil ca urmare a gravelor probleme generate de costoboci, guvernarea celor trei provincii este dată unei singure persoane care purta denumirea de legatus Augusti pro prateore trium Daciarum. Primul guvernator al celor trei provincii dacice este M.Claudius Fronto care guvernează până în 170 când cade într-o luptă împotriva costobocilor. În 222-223 este atestată adunarea provincială a Daciei la Sarmizegetusa şi care purta numele decocnilium trium Daciarum În 246, împăratul Filip Arabul acordă Daciei dreptul de a bate monedă proprie, monezi pe care apare inscripţia Provincia Dacia. Aceste emisii monetare au loc în perioada iulie-august 246. Emisiunile monetare ale provinciei încetează în anul 256.

Începând din anul 257, nu se mai cunoaşte nici un guvernator şi nici un procurator al nici uneia dintre cele trei provincii Dacice. Legiunea a XIII-a Gemina îşi păstrează sediul la Apulum, iar legiunea a V-a Macedonica este adusă în Dacia având sediul central stabilit la Potaissa. Capitalele provinciilor se păstrează la Apulum, Romula şi Porolissum pentru Dacia Superior, Dacia Inferior şi respectiv Dacia Porolissensis, cu Sarmizegetusa, care primeşte statutul de metropolis, ca găzduitoare a adunării provinciale. (Dracones.ro) articol preluat de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com

 


Armata

Pentru apărarea Daciei, erau necesare trupe numeroase. Conform surselor, armata Daciei era estimata la 30-40 000 de soldați, o zecime din trupele Imperiului. Armata romana era alcătuita din legiunile următoare:

- XII Gemina-la Apulum

- V Macedonica-la Potaissa

Erau alcătuite din unități de infanterie de elita, recrutate numai din cetățeni romani, și din trupe auxiliare, recrutate dintre provincialii care nu aveau cetățenie romana: cohortele și cavaleria. Trupele auxiliare au staționat pe cuprinsul provinciei, fiind multi-etnice: britani, asturi, lusitanieini, bosporani, iturei, batavi, commageni, gali, ret, vindelici, numizi, mauri, antiohieni, ubi, panoni, bessi, traci. Din trupele auxiliare făceau parte numeri, garda guvernatorului și alte detașamente. După terminarea serviciului roman de 25 de ani, soldații trupelor auxiliare dobândeau cetățenie romana și primeau loturi de pământ în provincia în care servea, constituind un factor de romanizare.

Sestertius Philip 247-lv lxiii.jpg

 

Sistemul defensiv

Dacia era apărată de castre care închideau căile de acces spre interiorul provinciei. Castrele erau tabere întărite permanent, având 1-2 șanțuri de apărare și un val de pământ sau un zid de piatră. În față liniei castrelor se află o linie de turnuri, că cel de la Messes, la hotarul nord-vestic al provinciei. Valul de pământ continuu există numai în stânga Oltului (limes Transalutanus) și în fața orașului Porolissum, pe o distanță de câteva zeci de km. Un val de pământ închidea accesul dinspre vest în Depresiunea Zarandului. Un val de pământ era alcătuit dintr-un șanț lat și adânc, al cărui pământ era așezat pe lângă șanț și paralel cu el, formă un dublu obstacol pentru atacator. Valul avea și lucrări făcute din piatră. Erau castre romane construite și în interiorul provinciei: Apulum, Potaissa, Acidava, Praetorium, Palendava, Buridava, Germisara. Erau dispuse castrele unor trupe auxiliare care supravegheau ordinea internă la Castra Nova, Islaz, Teregonva, Dichiseni, Listevea, Rusidava, Desa, Romula.

Roman Gothic Walls Romania Plain.svg

Drumurile au constituit importante cai de comunicație, nefiind largi, fiind alcătuite dintr-un strat gros de bolovani și unul de prundiș, legate în ciment, iar deasupra erau plăcile de piatră de dimensiuni mari, legate bine între ele. De asemenea, erau construite drumuri cu un strat de prundiș, sau erau simple șleauri, apoi erau utilizate și drumurile naturale. Drumul principal care străbătea întreagă provincie pornea de la Lederata, traversând Banatul, Culoarul depresionar de la Poartă de Fier a Transilvaniei, trecând prin Ulpia Traiana, Apulum, Potaissa, Napoca și ajungea la Porolissum.

Porta Praetoria at castra Porolissum, Romania - view from a distance.jpg
Porta Praetoria at castra Porolissum

Un alt drum pornea de la Valea Mureșului, ducea la Târnave, Oltul transilvănean și ajungea la Augustiae, ieșind prin pasul Oituz și îndreptându-se prin Moldova spre Tyras, la gurile Nistrului. Mai erau drumurile Dierna-Tibiscum, Drobeta-pasul Vîlcan și cel care urcă pe la Dunăre pe Valea Oltului. În Dobrogea sau Dacia Pontică erau trei drumuri, unul de-a lungul Dunării, continuând traseul din Moesia și trecând prin toate localitățile de la Transmarisca și până la Salsovia; al doilea era paralel cu țărmul marii și lega orașele grecești de la Histria până la Dionysopolis, unindu-se apoi cu un drum dunărean de la miazănoapte de Halmyrisl; cel de-al treilea străbătea Dobrogea prin mijloc de la Abrittus, traversând prin Tropaeum Traiani, prin Ulmetum până la Ibida, unde se bifurcau, formând o ramură spre Aegyssus și cealaltă spre Noviodonum.

 

Răscoale

Dacii (geții) s-au răsculat de mai multe ori. Prima răscoală începe după moartea lui Trăian și începutul domniei succesorului său, împăratul Hadrian. Răscoala a antrenat și dacii liberi și neamurile vecine. Alte două răscoale au avut loc în timpul împăratului Antonius Pius (138 – 161). Cea mai lungă și puternică răscoală a fost între 166 – 175, amenințând la un moment dat capitala Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica.

 

Dacii “liberi”

Dacii “liberi” erau geți din Muntenia, carpi în Moldova, costoboci din Carpatii Nordici si dacii “mari” din nord-vest ce nu se aflau sub stăpânire romană și nu intrau în componenta provinciei romane Dacia. Dar s-au aflat în diferite sisteme de dependenta fata de Imperiul Roman, fiind regate clientelare ce întrețineau relații dinamice cu Dacia romana și imperiul, precum și cu celelalte populații vecine ca sarmati, goți și vandali, asimilând elemente de cultura romana provinciala. O mare parte trăiau dincolo de limesul nordic, răsăritean și vestic al provinciei romane: geto-dacii și tracii liberi septentrionali ca biefii, arsietai, carpii si costobocii. Erau cunoscuți pentru acțiunile lor războinice. Dacii din vest sunt atestați în zona Crisanei, Maramures, pana în Slovacia. După anexarea regatului dacic, așezările fortificate de la vest și nord de provincia romana sunt abandonate și dacii “liberi” se stabilesc în zona colinara și de câmpie. Dacii de vest erau strâmtorați de sarmati, de vandali și de romani. Sunt menționați în discursul rostit de retorul Aelius Aruistides, Polyaion și în lucrurile Oracula Sibyllina si Historia Augusta. Eusebiu din Cezareea amintește triburile dacice aflate în conflict cu Marcus Aurelius la granița dunăreana. Dacii liberi din vest și-au păstrat organizarea politica și militară proprie, conform unei inscripții de la Roma care o menționează pe Zia, fiica unui tarabostes dac, Tiatus. In Historia Augusta scrie ca în timpul lui Commodus, triburile de mauri și de daci au fost învinse, iar Dio Cassius scrie ca Sabinanus a adus sub ascultare 12 000 de daci din vecinătate, fiind alungați din țara lor de bastina, făgăduindu-le ca le va oferi pământ în Dacia. Dio Cassius amintește ca Dacia a fost amenințată cu invazia în timpul lui Caracalla si Macrinus, provincia fiind pustiita, precum și în timpul lui Maximus Tracul ce a purtat războaie cu dacii. Decius, Gallienus și Aurelian au primit titlul de “dacicus” în anumite inscripții. În Historia Augusta scrie ca în cursul reprimării răscoalei monetarilor, împăratul a pierdut 7000 de soldați, printre care și daci proveniți din cei supuși împăratului în timpul luptelor și înrolați în armata romana. Apar daci sculptați pe arcul de triumf de la Thessalonic al împăratului Galerius.

 

Vecini

Costobocii erau un trib dacic situat in nordul Daciei, Moldovei și în Basarabia actuala pana în sudul Galitiei, Polonia. Locuiau în zona Carpatilor nordici și au rămas independenti pana în secolul II. Apartineau grupelor tracice. Sunt atestați de Ptolemeu printre cele mai importante 15 triburi dace. Au creat cultura Lipita, atestată arheologic. O inscripție atesta un rege, Pieporis, cu care orasele ca Piroboridava , Tamasidava, Utidava si Trifulon erau asociate. Existau doua triburi de costoboci la un moment dat: transmontanoi ce locuiau în extremitatea nordica a Carpaților, locuind la Setidava și costobocii din Dacia Romana. Sunt menționate și alte nume de regi: Bithoporus,Pieporus,Natoporus . Costobocii au luptat împotriva romanilor în primul război Marcomanic în 166-172, alături de biessoi si sabokai. Historia Augusta menționează o mare coaliție antiromana a populațiilor barbarice de la frontierele Daciei romane și Moesiei Inferior, cuprinzând sarmații, marcomanii, geții și dacii. În 170-171, costobocii aliați cu bastarnii și sarmatii, au traversat Dunărea, pustiind Moesia, Tracia, Macedonia, ajungând pana în Grecia. 18 000 de daci “liberi” au fost primit în Dacia Romana, întemeiând orașele Piroboridava și Tamasidava.

Carpii erau un trib tracic ce trăia în Moldova, de la Munții Carpați pana la Nistru. Sunt menționați la Ephoros. Locuințele lor erau sub forma unor bordeie, fie la suprafața. Nu erau așezări fortificate. Se cunosc 50 de necropole carpice, unele lângă așezări în care s-au cercetat 1500 de morminte, multe fiind de incinerație, cu depunerea resturilor funerare în urne sau în groapa. Se ocupau cu agricultura și creșterea animalelor, cu anumite meșteșuguri ca obținerea și prelucrarea fierului, olăritul și țesutul. S-a descoperit la Bornis un fragment de vas, pe care era zgâriat în pasta arsa numele Scorilo, cunoscut în antroponimia dacica. S-au descoperit amfore și obiecte ceramice, obiecte din metal, fibule, catarame, chei, monede provenind din subsidii. Sunt atestate existenta unei organizări de tip politic și militar, fiind descoperit tezaur de vase de argint la Muncelul de Sus, piesele de harnașament de bronz placate cu foita de argint de la Sabaoni, sau inventar de urne funerare de la Pădureni, incluzând fragmente de țesătura cu fire de aur și obiecte de podoaba. Trăiau sub tutela altor populații de la est și nord-est de Carpați. După înfrângerea costobocilor de către Marcus Aurelius, carpii s-au manifestat și au pătruns în Dobrogea în 238. Împăratul Maxim Tracul l-a trimis pe Iullius Menophilus cu armata sa-i tina în frâu și în 241 încheie pace, convenind sa le plătească bani goților. Carpii, ce au luptat alături de goți, au cerut și ei bani. Menophilus a refuzat, și după retragerea armatei romane din Dobrogea, carpii ataca ținutul dintre Dunăre si Marea Neagra în 242. Împăratul Gordian III se întoarce din Persia și ii confrunta pe navalitori. In 245, carpii ataca din nou și Filip Arabul ii infrunta, preluand titulatura de “Carpicus”. Abandoneaza Muntenia si retrage granița provinciei la Olt. Carpii îi sprijina pe goți ce sunt respinși de Decius, ce pierde lupta de la Abrritus si este ucis. În timpul lui Gallus, goții, boranii, urugunzii si carpii jefuiesc ținutul în 253. După înfrângerea de la Naissus a goților în 268, carpii organizează o incursiune și sunt învinși în Dobrogea de Aurelian. Au mai fost respinși de Galerius după ce au fost sprijinit de sarmati și bastarni să atace frontiera dunăreana. Unii carpi au fost transferați în imperiu, alții au continuat sa traiască în teritoriul de baștina, alături de goți și huni. Galerius i-a răsândit pe captivi printre posturile de paza de pe frontierele romane. Un istoric grec, Zosimos, îi menționează pentru ultima oara în 381 sub numele de carpo-daci, fiind învinși de Theodosiu.

Cultura materiala a populației dace din Muntenia este cunoscuta sub denumirea de Chilia-Militari, dezvoltându-se pe baza aspectului târziu al Laten-ului dacic, sub influenta romana și sarmatica. Operațiunile de evacuare intreprinse de Aelius Catus si Plautius Silvanus Aelianus au afectat zona de câmpie, iar populația dacică a coborât din zona subcarpatica și de dealuri, umplând golul demografic. S-au descoperit 120 de așezări de tip Chilia-Militari, situate în zone de dealuri și de câmpie, în apropierea surselor de apa. Nu s-au găsit așezări fortificate. Cimitirele erau plane, iar ca rit funerar se practica incinerația. Ocupațiile principale erau agricultura, creșterea animalelor, meșteșuguri precum confecționarea ceramicii, prelucrarea lemnului, metalurgia fierului. Au fost găsite obiecte din metal și ceramică de uz curent de import, monede romane. Așezarea de la Chilia și celelalte aparțineau culturii situate intre Olt și limesul transalutanus, ce aparținuse provinciei Dacia Malvensis după secolul III. Dacii din vestul Munteniei erau incluși printre locuitorii autohtoni ai Daciei Romane, locuind în teritoriul militar al castrelor și fiind obligați sa plătească dijma și sa presteze corvezi pentru garnizoanele romane de pe limes.

 

Populația și așezările

Populația

Dacii au suferit pierderi semnificative în urma războaielor. Eutropius a susținut că Dacia a fost secătuită de bărbați. În realitate, majoritatea populației dacice continuă să trăiască sub stăpânire romană. Este cunoscută existența unor unități militare auxiliare formate din daci după domnia lui Traian, unele fiind recrutate în secolul III. Chiar au fost daci ce au ocupat funcții în armata și în administrație, ca Regalianus, un dac romanizat ce a fost general și guvernator al Illyricumului în timpul lui Gallienus.

Captive dacian pushkin.JPG
Dac captiv

În inscripțiile latine din provincie apar nume traco-getice, aparținând autohtonilor, însă în număr mic: 2% din umele proprii atestate epigrafic, asta pentru că populația dacică ce locuia în zona rurală nu era foarte alfabetizată. Dacii din elită aristocratică au primit cetățenie romană și au primit nume romane. Cei ce locuiau în mediul urban nu își afirmau originea datorită intereselor practice.

Dacian women.JPG
Femeile dace

Nume de orașe din provincia Dacia și-au păstrat denumirile dinainte de cucerirea romană (Tibiscum, Drobeta, Potaissa, Napoca), preluate de la autohtoni de către coloniști. De asemenea, sunt menținute numele râurilor ca Mariș (Mureș), Samus (Someș), Alutus (Olt) și Tibiscum (Timiș). Hadrian a adăugat epitetul dacic de Sarmizegetusa capitalei provinciei ce se numea în timpul lui Traian “Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacică”. S-au descoperit numeroase urme de cultură materială dacică de datează din sec. II-III, în Transilvania, fiind vase și fragmente de vase dacice autohtone amestecate cu obiecte romane. Au fost descoperite așezări dacice ca Lechinta de Mureș, Casolt, Obreja, Noslac, Calbor, Soporu de Câmpie. Numeroși coloniști proveniți din Dalmația, Moesia, Pannonia, Tracia, Italia, Grecia, Asia Mică, Siria, Hispania, Gallia s-au stabilit în Dacia, în speranța unei vieți mai ușoare sau a unui câștig mai bun. Colonizarea a fost organizată de statul roman. Colonizarea a făcut ca populația să sufere o puternică influență romană, preluând tehnică și cultură spirituală romană, limba latină în administrație is justiție, negustorii, proprietarii de moșii, coloniștii și soldații care primeau loturi de pământ, înrudindu-se cu autohtonii, întemeindu-și gospodării și familii.

102 Conrad Cichorius, Die Reliefs der Traianssäule, Tafel CII.jpg
The Reliefs of Trajan’s Column by Conrad Cichorius. Plate number CII: Message for the Dacians (Scene CXXXIX); Retreat and suicide of Dacians (Scene CXL)

Pătrund elementele culturii materiale ca ceramică, uneltele productive, obiectele casnice și podoabele, apoi au fost adoptate credințele și obiceiurile romane, numnele romane alături de vechile nume dacice, folosite că și porecle în limba latină. La retragerea aureliană, provincia era locuită de o populație profund romanizată.

 

Orașele

Apulum - Porta Principalis Dextra - 05.jpg
Porta Principalis Dextra – castrum Apulum, Dacia

Cluj-Napoca - Parc arh.Deleu - IMG 1622 05.jpg
Cluj-Napoca – Parcul arheologic de pe Str. Deleu

Turnu Severin Drobeta.jpg
Drobeta-Turnu Severin, ruine ale orașului roman Drobeta pe Dunăre 2004

Castrum Tibiscum - 12.jpg
Roman fort Tibiscum – present day Jupa, Romania.

2009-DSC08034.JPG
Castrul roman Potaissa – Termele

Porolissum - Jupiter's Temple 03.jpg
Jupiter’s Temple of Porolissum

RO HD Sarmizegetusa Domus Procuratoris.jpg
Domus Procuratoris de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, judeţul Hunedoara, România

Au existat patru tipuri de așezări:

Urbane:
- coloniae-colonii
- municipia-municipii
Rurale:
- vici-sate
- pagi-comune

Coloniile erau alcătuite din cetățeni romani cu drepturi depline de alegere a înalților demnitari la Roma și beneficiind de sufragii și de “honorum”. Unele colonii făceau parte din Italia, fiindu-le conferite privilegii de a nu plăti dări directe. Coloniile constituiau centre puternice de romanizare. Municipiile erau orașe cu mai puține drepturi decât coloniile, iar locuitorii lor reprezenta sub raport juridic un stadiu intermediar între peregrini și coloniști. Puteau fi ridicate la rangul de colonii, după cum satele puteau deveni municipii. Unele municipii aveau multe drepturi, altele mai puține. Romanii provocau o emulație și dădeau un impuls al acțiunii de asimilare.

Conducerea era orânduită după modelul roman. Există un ordo decurionum-consiliu municipal și diverși magistrați. Dregătorii erau doi în colonii și patru în municipii. Răspundeau de întreagă conducere a orașelor, îndeplineau deciziile luate în consiliul decurionilor, judecau procesele. Alți magistrați erau edili însărcinați cu îngrijirea clădirilor publice, cu poliția orașului, cu întreținerea străzilor, aprovizionarea publică, organizarea spectacolelor, alții erau questori care se ocupau cu finanțele. Toți magistrații erau aleși din rândul cetățenilor înstăriți, aceștia fiind plătiți prin renumerație.

Ptolemeu atestă 44 de orașe în Dacia. Unele ajung la rang superior de colonii precum Ulpia Traiana Sarmizegetusa Regia, Napoca, Apulum, Drobeta, Romula ,Potaissa, Malva. Alte orașe dobândesc decât titlul de municipii că Dierna, Tibiscum, Ampelum, Porolissum.

 

Așezările rurale

Pagi erau comune mari, situate pe teritoriul unei colonii romane.Vici erau simple așezări rurale. Erau conduse de unul sau doi magistrați sau de un prefect. Dintre așezările rurale din Dacia cele mai importante erau Alburnus Maior, Micia, Aquae, Salinae, Sucidava. Sunt sate ale căror nume roman nu este cunoscut, dar au fost descoperite: Cristești, Lechinta de Mureș, Obreja.

 

Economia

TRAIANUS RIC II 556-108126.jpg
TRAIANUS

HADRIANUS RIC II 849-867330.jpg
HADRIANUS

AURELIANUS-RIC V 108-2250494.jpg
AURELIANUS

Deși a continuat viată economică din timpul lui Decebal, s-au produs o serie de schimbări în domeniile economice tradiționale și în noile activități economice înregistrate în nouă provincie imperială. Principalele sectoare economice erau agricultură, creșterea animalelor, mineritul, meșteșugurile, comerțul și circulația monetară. Romanii au adus o forță de muncă specializată pentru valorificarea resurselor solului și subsolului. Cele mai bune pământuri aparțineau coloniștilor. Erau frecvent întâlnite proprietăți mici și mijlocii, pe când cele de dimensiuni mari erau rare. În centrul marilor proprietăți se află villa rustică, având locuințe, magazine, ateliere, că cea de lângă Sarmizegetusa, descoperită la Ciumfaia. Se cultivau cereale, provincia fiind un grânar al trupelor ce staționau în provinciile alăturate. Se cultiva viță-de-vie. Pădurile erau exploatate. Creșterea animalelor era la fel de importantă. Întinse pășuni erau în proprietatea statului imperial roman ce erau oferite aristocrației. Pășunile și salinele, precum și comerțul cu sare erau arendate.

Orastie Ethnography Museum 2011 - Dacian Blacksmith Workshop including Tongs and Sledgehammer.JPG
Unelte

Erau extrase metale din munți, mai ales aur din minele de aur din Munții Apuseni, prin galerii și puțuri, se obținea aur și din nisipul râurilor, prin spălare. Minele de aur erau exploatate direct de către statul roman fiind o proprietate imperială. În galerii lucrau sclavi și oameni liberi. Din Dalmația au venit chiar specialiști în minerit pentru a exploata Baia de Criș, Brad, Baia de Arieș, centrul lor fiind la Alburnus Maior-Roșia Montana. Administrația minelor de aur avea sediu la Ampelum-Zlatna, condusă de un procurator aurarium, ajutat de o armata de funcționari subalterni. Erau exploatate argintul și plumbul din mine de aramă de la Micia. Fierul era extras de la Ghelar și Teliuc. Se extrăgea piatră de carieră că marmură din Bucova, calcar de la Călan, andezit de la Deva. Sarea era extrasă din Ocna Mureșului, Ocna Dejului, Cojonca.

Alba Iulia National Museum of the Union 2011 - Dacian Iron Agricultural Tools from Capalna.JPG
Unelte agricole

Metalurgia fierului și bronzului, prelucrarea fierului și a lemnului, olăritul, țesutul se dezvoltă. Meșteșugarii se grupau în asociații profesionale numite collegia, cel mai cunoscut fiind colegiul făurarilor-collegium fabrum, din care făceau parte dulgherii, olarii și zidarii. Mai erau colegii de aurari, postăvari, lemnari, pietrari, corăbieri, plutăși și purtători de lectică. Membrii unor colegii aveau rol de pompieri în orașe, fiind împărțiți în decurii și organizați în colegii de tip paramilitar. Centre importante erau și așezările rurale, ca Micia unde era prelucrată piatră, Cristești-centru de olărit. Erau des întâlnite cărămidăriile și atelierele de opaițe și statuiete.

Alba Iulia National Museum of the Union 2011 - Roman Wooden Tools Used for Salt Mining, Ocna Mures.JPG
Unealta pentru minerit, Ocna Mures

Producția meșteșugărească și agricultura s-au intensificat, ceea ce a dus la dezvoltarea unui comerț intens.Numeroși negustori de origine orientală sunt atestați în inscripții. Existau și un schimb cu celelalte provincii romane și în afară pe lângă comerțul intern. Dacia trimitea aur extras din mine la Roma, iar în provincii trimiteau cereale, sare, miere, ceară, lemn, țesături, piei, primind în schimb stofe, undelemn, vinuri superioare și articole de lux.

Rosia Montana Roman Gold Mines 2011 - Entrance Stairs-1.jpg
Rosia Montana

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org

Statuia “Chipul lui Decebal”

Statuia „Chipul lui Decebal”, județul Mehedinți, România

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Statuia “Chipul lui Decebal” este un basorelief înalt de 55 m, aflat pe malul stâncos al Dunării, între localităţile Eşelniţa şi Dubova, în apropiere de oraşul Orşova, România. Basorelieful îl reprezintă pe Decebal, ultimul rege al Daciei, şi este sculptat într-o stâncă. Este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa. Omul de afaceri şi istoricul protocronist Iosif Constantin Drăgan a fost cel care a promovat şi finanţat ideea acestei lucrări efectuate în perioada 1994 – 2004.

 

Dimensiuni

Chipul lui Decebal este înalt de 55 m şi lat de 25 m. Locul realizării sculpturii este în apropiere de oraşul Orşova, în zona cataractelor de la Cazanele Mici (golful Mraconia), pe malul stâng al Dunării, acolo unde adâncimea fluviului este cea mai mare: 120 de metri. Câteva dimensiuni fizionomice ale chipului sunt:

- lungimea ochilor: 4,3 metri
- lungimea nasului: 7 metri
- lăţimea nasului: 4 metri.

 

Sculptarea basoreliefului

Ideea construirii acestui basorelief i-a aparţinut omului de afaceri român Iosif Constantin Drăgan, un istoric amator, şi a durat 10 ani (1994-2004) pentru ca cei 12 sculptori-alpinişti să îl termine, realizarea lui costându-l pe Drăgan, în final, peste un milion de dolari.

În comparaţie cu sculpturile realizate pe Muntele Rushmore, a căror realizare a durat timp de 14 ani (1927-1941), la acel proiect lucrând peste 300 de sculptori-alpinişti, chipul regelui Decebal s-a desfăşurat pe timp de zece ani şi 12 persoane au lucrat la realizarea lui.

Executarea acestei lucrări s-a desfăşurat sub conducerea sculptorului român Florin Cotarcea, ea realizându-se în ciuda pericolului reprezentat de înălţimi, căldură şi vipere. Pe pontonul din golful făcut de Râul Mraconia, unde se află această cea mai mare sculptură în piatră din Europa, se poate ajunge doar pe apă, cu barca. Pentru modelarea stâncii s-a folosit peste o tonă de dinamită.

Executarea lucrării a început în vara anului 1994, cu defrişarea copacilor care împădureau stânca. Apoi s-a trecut la curăţarea rocilor, a stâncilor masive care puneau în pericol viaţa oamenilor. Nu s-au putut folosi nici un fel de utilaje grele, toate uneltele de lucru fiind transportate cu barca şi cu saci de 40-50 de kilograme în spinare.

Legătura cu pontonul a fost asigurată prin două staţii de emisie-recepţie. De la baza stâncii până la schelă, alpiniştii-sculptori trebuia să se caţere timp de o jumătate de oră. S-a lucrat în două ture de câte 6 ore: de la 7,30 la 13,30 şi de la 13,30 până la 19,30. Lucrările s-au desfăşurat în perioada martie-octombrie a fiecărui an. O operaţiune la fel de grea şi riscantă a fost cea de manevrare a schelelor.

Uneltele de lucru folosite de către sculptorii-alpinişti au fost cele clasice: ciocanul pneumatic, şpiţul şi barosul. În perioada de vară, stânca se încingea la soare, făcând condiţiile de lucru aproape insuportabile.

Din cauza acestor condiţii dificile de lucru au avut loc şi câteva accidente. O echipă de cinci persoane care lucra pe schelă a căzut în gol câţiva metri, ca urmare a smulgerii a două pitoane de susţinere de pe cablul de susţinere montat de jur-împrejurul stâncii. Din fericire, alpiniştii nu au suferit răni grave. De asemenea, unul dintre alpinişti a fost muşcat de o viperă ascunsă într-un punct de susţinere, dar i s-a injectat imediat un ser antiviperin.

Ca urmare a trepidaţiilor, dar şi a stâncii care începea să se macine, nasul lui Decebal (care avea o înălţime de şapte metri) s-a fisurat şi era în pericol să se desprindă şi să cadă. S-a renunţat la acel bloc imens de piatră, o parte mare din nasul lui Decebal fiind dinamitat, pentru mai multă siguranţă. Nasul regelui a fost remodelat şi întărit cu armătură de fier şi ciment.

Construcţia Statuia “Chipul lui Decebal” a fost finalizată în anul 2004.

Statuia „Chipul lui Decebal", județul Mehedinți, România - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Statuia „Chipul lui Decebal”, județul Mehedinți, România – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Semnificaţia chipului

Chiar în faţa statuii “Chipul lui Decebal“, dar pe malul sârbesc, se găseşte de aproape 2000 ani o placă memorială antică (“Tabula Traiana“), având 4 metri lungime şi 1,75 metri înălţime, monument ridicat de adversarul regelui Decebal, împăratul roman Traian, pentru a marca marşul trupelor imperiale romane spre Dacia şi a comemora victoriile Imperiului Roman asupra regatului dac în Războiul din 105-106, dar şi finalizarea drumului militar roman al lui Traian.

Tabula Traiana - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tabula Traiana – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sub capul lui Decebal a fost săpată în stâncă o inscripţie în latină: „DECEBALUS REX – DRAGAN FECIT” (“Regele Decebal – făcută de Drăgan”).

Iosif Constantin Drăgan a scris numeroase cărţi despre istoria dacilor şi a tracilor (“Noi, tracii”; “Imperiul Romano-Trac”, “Mileniul imperial al Daciei”), intenţionând să construiască în oraşul Cluj Napoca şi o copie în mărime naturală a Coloanei lui Traian, proiect care nu s-a mai concretizat. Tezele sale sunt asociate cu protocronismul şi extrem de controversate în rândul istoricilor profesionişti.

Prin modelarea acestui chip în munte, Iosif Constantin Drăgan a dorit să comemoreze, dar să şi demonstreze contribuţia românilor la formarea culturilor europene, pornind de la premisa că identitatea culturală a românilor poate fi definită în primul rând prin componenţa sa daco-tracă.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi despre Statuia “Chipul lui Decebal” si pe en.wikipedia.org

 

Decebal a fost regele Daciei între anii 85-106 - Portretul lui Decebal în Cartea omului matur a Institutului de Arte Grafice Carol Göbl - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Portretul lui Decebal în Cartea omului matur a Institutului de Arte Grafice Carol Göbl – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Decebal a fost regele Daciei între anii 87-106. Dacia s-a aflat la apogeul puterii sale sub regele Decebal. Deși mai restrâns ca arie geografică decât Regatul lui Burebista (82-44 î.Hr.) – cuprinzând Transilvania, Banatul, Oltenia, centrul și sudul Moldovei, noul stat era mai puternic și mai bine organizat. Limitele statului dac în timpul lui Burebista (82-44 î.Hr.) au fost: în nord, Carpații Păduroși; în est, Pontul Euxin; în sud, munții Haemus (Munții Balcani); în vest, Dunărea Mijlocie. Progresele înregistrate în acest timp de societatea dacică erau multiple și importante: o populație numeroasă și grupată în jurul multor dave în care pulsa o vie activitate economică, legături comerciale cu lumea greco-romană, o cultură înfloritoare cu puternice elemente originale.

Dacia, circa 100 d.HR., înainte de cucerirea romană - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dacia, circa 100 d.HR., înainte de cucerirea romană – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Regele Decebal a avut mai multe războaie cu romanii, care îi vor recunoaște abilitățile militare și politice. La începutul secolului III, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul roman Dio Cassius făcea regelui dac următorul portret elogios: Era foarte priceput în ale războiului și iscusit la faptă, știind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe dușman și a se retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, știind a se folosi cu dibăcie de o victorie și a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucru el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor. Pe un vas funerar descoperit la Sarmizegetusa Regia se poate citi textul “DECEBALVS PER SCORILO”. Unele interpretări îl consideră în limba dacă, posibilul sens fiind de Decebal fiul lui Scorilo, altele în latină, traducerea fiind Decebal prin Scorilo. Alții cred că e vorba de o simplă marcă de olar.

Dacia romana (106 - 271) a fost o provincie romană după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman sub conducerea lui Traian în 106 și a durat până în 271, deci un total de 165 de ani - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dacia romana (106 – 271) a fost o provincie romană după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman sub conducerea lui Traian în 106 și a durat până în 271, deci un total de 165 de ani – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

cititi mai mult despre Regele Decebal pe ro.wikipedia.org
cititi si Dacia romană (106 – 271)

(video) În urmă cu 19 secole era inaugurată Columna lui Traian

foto si articol preluate de pe descopera.ro

Pe 12 mai 113, la Roma a fost inaugurată Columna lui Traian.

Monumentul, din marmură de Paros, înalt de 40 metri (144 paşi romani) este compus dintr-o coloană cu capitel doric, aşezată pe un soclu paralelipipedic, decorat cu trofee.

Pe capitel se înălţa statuia împăratului Traian, turnată în bronz şi poleită cu aur, dispărută în evul mediu.

Friza, lungă de 200 m, cu 155 de scene şi peste 2500 de figuri, reprezintă, în interpretarea unor cercetători, primul film din istorie.

Scenele sunt grupate tematic şi oarecum cronologic, fiind vorba despre primul război dacic, cel din 101-102, de bieniul de pace, când s-a construit podul de la Drobeta şi de al doilea război, cel din 105-106, terminat cu pax romana (pacea instaurată de romani).

Columna lui Traian

Columna lui Traian

Personajul principal este împăratul Traian, artistul care a conceput conţinutul, dar modul de succesiune al scenelor

Se crede că Traian apare în 58 de scene, în care îşi asumă rolul de princeps (şef al statului): vorbind armatei, primind ambasade sau pe daci care i se supun, întâmpinat de armate sau de oamenii din proviciile pe unde a trecut venind spre Dacia, sau ca în calitate de conducător suprem al armatei, participând direct la război, la pregătirile de luptă din zona de conflict, în faţa armatei în marş, ţinând consilii de război, inspectând construcţii-fortificaţii, poduri, asistând la lupte, răsplătind armata. Un singur relief îl prezintă participând direct la bătălie. Impăratul călare, cu mantia fluturândă, este înfăţişat în chip de cavaler trac.

Decebal este reprezentat cu certitudine în trei scene, cea a luptei de la Tapae, cea a păcii când daci îngenunchiază în faţa lui Traian şi doar Decebal, în spatele lor, rămâne în picioare, şi cea a sinuciderii lui. Lângă un copac regele dac duce spre gât o sabie curbă.

Sursă: Muzeul Naţional de Istorie a României // dr. Lucia Marinescu
Articol preluat de pe http://www.descopera.ro/

COLUMNA LUI TRAIAN

sursa – https://www.youtube.com

(video) Protest de amploare la Mioveni. Mii de sindicalişti, angajaţi ai Dacia Renault, cer autostradă

foto – hotnews.ro
articol - stiri.tvr.ro

ORA 8:00 E miting de protest, joi, la Mioveni. Peste 10.000 de angajaţi ai fabricii de automobile Dacia sunt aşteptaţi la acţiunea de la ora 13:00. Nemulţumirile sunt aceleaşi: amânarea la nesfârşit a lucrărilor la autostrada Sibiu-Piteşti. În cel mai bun caz, secţiuni ale drumului vor fi gata în a doua parte a lui 2018, iar întreaga autostradă în 2020.
Angajaţii Dacia au protestat şi în primăvara anului trecut, când au acuzat Guvernul că măsurile pentru sprijinirea industriei auto sunt ineficiente.

De altfel, şi preşedintele Automobile Dacia a declarat, într-un interviu pentru HotNews, că “după 2020, nimeni de la Renault-Nissan nu va înţelege cum de nu există un sistem minim de autostrăzi în România”.

Dacă Sibiu-Piteşti nu e gata până atunci va trebui să luam decizii cruciale, a precizat Nicolas Maure.

ORA 14:20 Autostrada este importantă pentru că scurtează durata ieşirii din România a maşinilor destinate exporturilor şi nu vor mai pierde 30 de dolari pe maşină. Iniţial, proiectul a fost încadrat neprioritar, ca apoi să fie din nou considerat important. Şi aşa, nu există garanţia că va fi gata în cinci ani.

De altfel, oficialii Dacia au spus că sunt posibile măsuri radicale dacă nu se va construi autostrada, a precizat corespondentul TVR Tiberius Muşuroi, pentru Telejurnalul de la ora 14:00.

România a pierdut şi alte investiţii importante din cauza drumurilor lente, care fac anevoios transportul producţiei către Vest. Şi fostul şef al Ford România, promovat în cadrul Ford Europa, a tras un semnal de alarmă legat de infrastructura proastă din România, a mai precizat corespondentul TVR.

Angajati ai uzinei de Automobile Dacia dar şi de la alte uzine producătoare de maşini s-au strâns joi la Mioveni şi au facut un miting în centrul oraşului. Sunt îngrijoraţi că îşi vor pierde locurile de muncă, din cauza lipsei infrastructurii.

ORA 20:00 „Dacă o mai ţin în mitinguri, o să se mute producţia în Maroc. Eu ştiu foarte bine care este nivelul de salarizare la Dacia, ştiu foarte bine câte proiecte am sprijinit cu ajutor de stat”, a precizat premierul Victor Ponta în faţa jurnaliştilor.

articol preluat de pe http://stiri.tvr.ro/

(video) Geto Dacii si nemurirea

foto si articol – danielroxin.blogspot.ro

Ceea ce i-a făcut pe geto-daci să fie neînfricați a fost credința lor în nemurire.

„Iată cum se cred nemuritori geții:”, ne spune Herodot… „ei cred că nu mor și că cel care dispare din lumea nostră se duce la Zeul Zamolxis. Unii din ei îi mai spun și Gebeleizis”. (Istorii)

Un alt autor antic, Pomponius Mela, ne vorbește în acest mod despre credințele tracilor: „Unii cred că sufletele celor care mor se vor întoarce pe pământ, iar alții socotesc că, deși nu se vor mai întoarce, ele totuși nu se sting, ci merg în locuri mai fericite. De aceea la unii sunt deplânse nașterile și jeliți nou-născuții, dar, dimpotrivă, înmormântările sunt prilej de sărbătoare și le cinstesc ca pe niște lucruri sfinte, prin cânt și joc”. (Descrierea Pământului)

Așa cum remarca și Pitagora, geții (sau geto-dacii) aveau o înțelepciune specială, înțelepciune care a născut și credința lor în nemurirea sufletului. “Călătorește la geți, nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învățăminte de la ei. La geți, pământurile sunt nesfârșite, toate câmpurile sunt commune. Și dintre toate popoarele sunt cei mai înțelepți, ne spune Homer.” (Legile morale și politice)

În această emisiune ne-am propus să detaliem subiectul Religia geto-dacilor și credința lor în nemurire.

Vizionare cu folos!

Daniel Roxin

articol preluat de pe http://danielroxin.blogspot.ro

Vlahii din Grecia și Macedonia încă folosesc draconul dacic? Dovezi ale unei continuității de peste 2.000 de ani…

Cioban aromân cu dracon. Fotografie din anul 1900
Sursa fotografiei de mai sus: en.wikipedia.org/wiki/Aromanians
articol – Daniel Roxin – adevaruldespredaci.ro

Așa cum știm deja, neamurile tracice au ocupat spații vaste din Europa antică, tracii fiind, potrivit lui Herodot, cei mai numeroși după inzi (indieni).

Acum mai bine de 2.000 de ani, Burebista a reușit să-i unească pe cei care făceau parte din marea familie a tracilor într-un stat uriaș, un adevărat imperiu, de vreo 4-5 ori cât România de astăzi, stat ale cărui margini se apropiau de Germania de astăzi, la vest, ajungeau până departe în Ucraina, la nord, urcau mai sus de Marea Neagră spre nord-est și coborau la sud până în Macedonia, atingând în su-est și părți ale Greciei.

Ei bine, cu toate vicisitudinile istoriei, care a adus în ultimele două milenii peste spațiul vechii GetoDacii mai multe imperii și nenumărate popoare migratoare, au reușit să se conserve și în afara României spații tradiționale ale vlahilor – din Elveția până în Croația, din Cehia pănă în Ucraina, din Serbia până în Bulgaria, din Macedonia până în Grecia…

Și ce poate fi mai frumos și mai convingător, pe lângă asemănarea limbii dintre aceste comunități de vlahi, urmași ai dacilor, să identifici tradiții și simboluri comune. În acest sens este o surpriză extraordinară să descoperim că în Macedonia și Grecia simbolul draconului dacic este încă păstrat ca obiect decorativ în capul bâtelor ciobanilor.

Priviți și vă minunați și, nu în ultimul rând, asculatați cântecul vlahilor din Macedonia. Câtă frumusețe! Ce forță de conservare a specificului neamului nostru, despărțit de granițe, uitare și indiferența autorităților ne-românești (cel puțin în spirit) care conduc România…

Daniel Roxin

P.S. Multumiri lui Iulian Dumitriu pentru semnalarea acestor fotografii!

bat-cu-dracon-2

bat-cu-dracon-1
Reprezentare de astazi

articol preluat de pe http://adevaruldespredaci.ro/