foto si articol – facebook.com/comunitateaunitisalvam
Azi se împlinesc doi ani de la debutul celor mai ample proteste de stradă din istoria recentă a României. Zeci de mii de oameni, în zeci de orașe, zi de zi – apoi la fiecare sfârșit de săptămână timp de 3 luni, au mărșăluit zeci de km pentru a transmite un mesaj.
Uniți Salvăm – foto – Cristian Vasile
”Nu corporația face legislația!” rămâne, din păcate, la fel de actual. Iar atunci când corporația este împiedicată să facă legea – cum a fost cazul RMGC (sau Holzindustrie Schweighofer, în cazul codului silvic) recurge la mecanisme de arbitraj paralele instanțelor din țările în care operează.
La 2 ani de la eșecul legii dedicate exploatării minieră cu cianuri de la Roșia Montană, compania a dat România în judecată și pretinde miliarde de dolari despăgubiri pentru că nu și-a putut implementa un proiect ilegal și criminal.
Peste încă 2 ani ne vom putea afla însă în situația de a privi cu neputință cum orice altă companie va avea libertatea să procedeze la fel! Asta pregătește #TTIP, asta pregătesc toate tratatele ”de liber schimb” care se negociază acum în secret de către Comisia Europeană și grupurile de lobby ale corporațiilor.
Pericolul este real așa cum era și în urmă cu doi ani. Așa cum ne-am mobilizat în 2013 va trebui să o facem din nou pentru a ne apăra de data aceasta de un asalt mult mai extins și mai pervers.
Nu lăsa garda jos pentru că în acest moment corporațiile lucrează de zor ca TU să nu te mai bucuri de mare parte din drepturile și libertățile pe care azi le ai!
Nu uitați că și în 2013 ni se spunea că zarurile sunt aruncate, că nu putem face nimic, că e prea mare corupția și cetățenii nu au un cuvânt de spus. Am dovedit că nu este așa, haideți să o dovedim din nou! Luați atitudine, informați-vă și spuneți NU TTIP!
Semnați petiția și dați de veste mai departe, pentru că ne privește pe toți! www.de-clic.ro
Luni, 22 iunie, începând cu ora 19:00, vă invităm să participaţi Forumul Comunității Uniţi Salvăm în Kafka.
► Cine suntem?
Suntem un grup de oameni care s-au cunoscut la protestele din toamna anului 2013, şi am vrut să păstrăm legatura pentru că ne-am dat seama că avem foarte multe în comun. Toţi ne dorim o societate mai bună şi vrem să contribuim activ, fiecare cum poate, la construirea ei. Motivul care ne-a unit in toamna anului 2013 a fost dorinţa de a opri proiectul abuziv de la Roşia Montană. Însă după cum bine ştiţi, sunt multe probleme în societatea noastră, şi ne-am dat seama că suntem nevoiţi să abordăm măcar câteva dintre cele mai presante.
O descriere mai detaliată a ceea ce suntem şi a ceea ce vrem să realizăm, gasiţi aici:
În primul rând ne vom cunoaşte mai bine. Este foarte important să ne vedem şi în viaţa reală, nu numai în cea virtuală. Haideţi să schimbăm idei, să dezbatem, să vedem fiecare cum poate contribui, să încercăm să ne organizăm împreună.
Orice persoana care doreşte sincer să avem o schimbare profundă în România, şi nu doar la suprafaţă, este binevenită.
Fiecare participant are dreptul de a aduce în discuţie temele dorite de el în acord cu identitatea CUS, este suficient să le treacă pe ordinea de zi, şi să le susţină la forum.
Protestul din zona cascadei Lolaia.
foto - Daniel Guţă – ADEVĂRUL
“Mafiile din munţi şi acoliţii lor să înţeleagă că le-a venit sfârşitul!” – Protest în Parcul Retezat
articol – Loredana Diacu – epochtimes-romania.com
Păduri masacrate (Matt Cardy / Getty Images)
foto – epochtimes-romania.com
Zeci de activişti de mediu din toată ţara au pornit sâmbătă din Haţeg spre Parcul Naţional Retezat, în cadrul unei acţiuni de protest împotriva defrişărilor abuzive.
Evenimentul, organizat pe Facebook, a avut drept factor declanşator agresiunea împotriva preşedintelui asociaţiei Agent Green şi a mai multor tineri care au fost atacaţi duminica trecută, în timp ce încercau să documenteze pe teren proiectul hidrocentralei de pe Râul Alb, din Geoparcul Dinozaurilor din Ţara Haţegului precum şi tăierile abuzive de păduri din zonă.
Intitulat Mobilizare naţională în Parcul Retezat! Uniţi împotrivă mafiei din munţi, protestul de astăzi şi-a propus să atragă atenţia atât asupra tăierilor de păduri cât şi asupra construcţiei de microhidrocentrale pe Râul Alb din Retezat, unul dintre puţinele râuri pe care omul nu a intervenit.
Potrivit lui Alexandru Alexe, unul din organizatorii evenimentului, deşi factorul declanşator al protestului de sâmbătă este agresiunea împotriva activiştilor de mediu, putem vorbi de o întreagă campanie de reformare din temelii a cadrului legislativ vizând exploatările forestiere şi protecţia mediului în general.
“Vrem alt Cod Silvic! Am susţinut Codul Silvic întors de Iohannis în Parlament doar fiindcă prevedea de limitare la 30% a prelucrării unei specii de lemn de către un operator economic. Nu este însă suficient. Vrem ca politicienii să vadă pădurile drept o resursă strategică, nu să se uite la fiecare copac ca la un mănunchi de bani!”, a declarat Alexe pentru Epoch Times.
“Am fost pe masivul Retezat şi am văzut suprafeţe uriaşe tăiate la ras! Pădurile nu sunt doar o resursă ci sunt Plămânul Verde al ţării. Politicienii sunt iresponsabili, când defrişăm, scobim plămânii verzi ai României pentru bani. Aşa cum am luptat pentru Roşia Montană, vom lupta şi pentru păduri!”, a adăugat Alexe.
Acţiunea din Parcul Naţional va continua cu un protest în centrul oraşului Deva, spre care activiştii se îndreptau la ora redactării acestei ştiri.
Campania nu se va opri aici, ci va continua cu ample proteste pe 5 şi respectiv 7 iunie. Pe 5 iunie, de ziua Mediului, cetăţenii îşi vor apăra pădurile în faţa Ministerului Mediului iar pe 7 iunie, tot în Capitală, este programat un marş pentru păduri, având ca punct de pornire Piaţa Universităţii, a precizat Alexe. Mai mult, acţiunile societăţii civile nu se vor rezuma la proteste ci se vor desfăşura pe mai multe planuri, pe termen lung, până la adoptarea unor legi care să nu mai permită distrugerea pădurilor.
“Mafiile din munţi şi acoliţii lor să înţeleagă că le-a venit sfârşitul!” a adăugat Alexe, precizând că după ce au luptat pentru Roşia Montană şi au fost în Parcul Naţional Retezat, activiştii au acum în vizor zona Caransebeş, unde mafia pădurilor este ceva îngrozitor.
Hunedoara: Activiști de mediu cer stoparea tăierilor de păduri din Retezat
articol – AGERPRES/(A, AS — autor: Sorin Blada, editor: Andreea Rotaru)
Câteva zeci de activiști de mediu, din mai multe orașe ale țării, s-au strâns sâmbătă la Hațeg și apoi au plecat spre Parcul Național Retezat în cadrul unei acțiuni de protest prin care au cerut oprirea tăierilor de păduri din zonele protejate.
“Protestăm împotriva defrișărilor abuzive, atât ilegale cât și legale-acoperite cu acte, mai ales în parcurile naționale. Romsilva, care administrează parcurile naționale, le și exploatează. Nu este normal ca exploatatorul de pădure să administreze cele mai importante zone naturale protejate ale României. Avem 14 parcuri naționale, toate sunt la Romsilva și ei scot mare profit din asta”, a declarat Alin Cuilă de la Asociația Altitudine din Timișoara.
În opinia sa, cadrul legislativ ar trebui modificat și pus accentul pe conservarea biodiversității și păstrarea valorilor naturale.
“Ne interesează interzicerea totală a tăierilor din zonele protejate. Protestul nostru are legătură cu natura, cu viața, cu ceea ce lăsăm urmașilor noștri”, a afirmat un bărbat venit la protest din București.
Protestul a dorit să atragă atenția și asupra construcției de microhidrocentrale pe Râul Alb, din Retezat, apreciat ca fiind unul dintre puținele din România pe care omul nu a intervenit direct.
“În Retezat, cel puțin zece afluenți au fost captați în barajul Gura Apei. Au mai rămas puține râuri pe care nu s-a intervenit. Valea Râului Alb este una dintre puținele neatinse”, a explicat un alt activist de mediu.
Activiștii de mediu și-au organizat acțiunea pe o rețea de socializare, iar locul de întâlnire a fost în parcarea unui supermarket din Hațeg, acolo unde au venit militanți din București, Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca, Alba Iulia și Mangalia, după cum a precizat Alex Alexe, unul dintre inițiatorii protestului.
Protestatarii au plecat apoi, cu mașinile, spre Parcul Național Retezat, în zona refugiului montan Cârnic, una dintre porțile de intrare în aria protejată, acolo unde activiștii mediu susțin că în anii trecuți au fost efectuate tăieri masive de copaci.
Primele proteste în Retezat, după scandalul de pe Râul Alb: activiştii au căutat locurile defrişate, dar s-au certat pe drum între ei şi cu jurnaliştii
articol – Daniel Guţă – ADEVĂRUL
Zeci de oameni au participat astăzi la o acţiune de protest în Parcul Naţional Retezat şi au cerut oprirea defrişărilor din ariile protejate. Protestul ecologiştilor, organizat la o săptămână după scandalul de pe Râul Alb, în urma cărora un om de afaceri a rămas paralizat de la gât în jos iar doi activişti au fost agresaţi, a avut parte şi de incidente.
Peste 40 de persoane au ajuns în această dimineaţă, în jurul orei 11:00, în parcarea unui hipermarket din Haţeg, aleasă ca loc de întâlnire pentru activiştii de mediu care manifestau pentru oprirea defrişărilor de pădure din zonele protejate.
Printre participanţi s-au numărat mulţi hunedoreni, dar şi oameni veniţi din Bucureşti, Arad, Cluj-Napoca şi din alte localităţi. Au venit simpli iubitori de natură, dar şi reprezentanţi ai unor ONG-uri, însă numărul lor a fost mai mic decât se aşteptau organizatorii. Membrii asociaţiilor neguvernamentale au fost mai vocali, însă dincolo de ţelul comun, de a protesta împotriva defrişărilor şi a ilegalităţilor din zonele naturale protejate, fiecare a avut şi alte obiective în propria agendă.
Protest restrâns
Doi dintre activiştii implicaţi în urmă cu o săptămână în scandalul de pe Râul Alb, Alin Andrioni şi Gabriel Păun, nu au venit la acţiunea programată. Aceasta a fost pornită tocmai din cauza conflictelor în urma cărora un om de afaceri a fost călcat cu maşina de Andrioni şi lăsat paralizat de la gât în jos, pe viaţă cel mai probabil, iar Păun şi un alt ecologist au fost bătuţi crunt.
Timp de aproape o oră şi jumătate, oamenii s-au consultat asupra locului spre care grupul urma să se îndrepte pentru a manifesta pentru salvarea pădurilor. În cele din urmă cei peste 40 de oameni au pornit spre Nucşoara, una din porţile de intrare în Parcul Naţional Retezat, renunţând la planul iniţial de a protesta mai întâi, fie în faţa Ocolului Silvic din Haţeg, fie în faţa Geoparcului ori în locul unde este construită microhidrocentrala de pe Râul Alb, din satul Coroieşti.
S-au certat pe drum
Discuţiile asupra locului ales pentru miting au continuat pe drum şi au dat naştere unor neînţelegeri între membrii ONG-urilor. Plutonul maşinilor însoţite de forţele Jandarmeriei şi Poliţiei s-a oprit pe traseu, între cătunul Nucşoara şi zona turistică Lolaia din Retezat. În valea pustie din apropiere de cascada Lolaia, membrii unor ONG-uri s-au certat între ei, pentru că din locul respectiv nu se vedeau zonele unde au avut loc tăierile de copaci. Activiştii au cerut explicaţii de ce au fost aduşi acolo şi nu într-o zonă unde au loc tăieri de pădure. Apoi unii dintre ei şi-au vărsat nervii asupra jurnaliştilor care îi însoţeau. „De ce nu veniţi cu noi să filmaţi defrişările?”, le-au strigat jurnaliştilor. Zona indicată de militanţi, unii fiind la prima călătorie în Retezat, nu era una în care au avut loc defrişări.
La pas, în căutarea zonelor defrişate
În cele din urmă, spiritele s-au calmat, grupul de protestatari, însoţit de jurnalişti, şi-a continuat drumul, până când, la câţiva kilometri distanţă, acesta s-a înfundat definitiv pentru autoturisme, în apropierea cascadei Lolaia. Activiştii au oprit motoarele, au scos pancartele şi au căzut de acord asupra temei principale a protestului, cea împotriva defrişării pădurilor.
Protest cu scandal la poalele Retezatului
Activistii din Retezat, suparati pe presa
Au adăugat că îşi manifestă solidaritatea cu ecologiştii agresaţi în timpul incidentelor petrecute la sfârşitul săptămânii trecute, pe Râul Alb. După fotografiile şi interviurile de la faţa locului, cea mai mare parte a oamenilor şi-au continuat drumul pe jos, în căutarea zonelor din Parcul Naţional Retezat, unde au loc defrişări. Potrivit unui comunicat recent dat pentru adevarul.ro de Direcţia Silvică Hunedoara, în Retezat este exploatată de la începutul anului o suprafaţă de patru hectare de pădure, cu un volum de 427 de metri cubi. În anii următori, vor fi tăiaţi progresiv circa 3.800 de metri cubi de lemn, de pe o altă suprafaţă de 31 de hectare. Parcul Naţional Retezat are o suprafaţă de circa 40.000 de hectare, iar aproximativ o jumătate din ea era acoperită de păduri, potrivit planului de management eleborat în 2012.
Am început în 9 mai şi continuăm lupta. Vino alături de noi, la Piaţa Universităţii, sâmbătă, 16 mai, la orele 17.
Politicienii ne-au aruncat în faţă fraze lustruite. Noi nu mai credem în vorbele lor şi ieşim în stradă până vom vedea fapte. Vrem să salvăm padurea de la dispariţie. Ne revoltă despăduririle abuzive şi faptul că replantările sunt cel mult simbolice. Dacă se continuă în acest ritm, în câţiva ani vom rămâne fără păduri.
Pregătim un eveniment special pentru Ziua Internaţională a Mediului, 5 iunie, dar până atunci cei ce ne conduc trebuie să ne vadă în stradă, să nu uite că existăm şi că nu mai răbdăm.
Lista oraşelor unde s-au mai anunţat proteste până acum:
Un grup de activiști din Comunitatea Uniți Salvăm și Rezistenţa Civilă au organizat astăzi, în fața Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, un flash-mob prin care au încercat să atragă atenția asupra complicității dintre autorități și mafia despăduririlor.
Mesajul a fost unul simplu: Mafia despăduririlor ilegale, apărată de ministere penale. #UnitiSalvamPadurile #9Mai
Această manifestație a fost un pre-eveniment al protestelor care vor avea loc sâmbata în peste 20 de orașe din România și diaspora.
Vedem în fiecare zi cum politicieni şi oameni de afaceri sunt anchetaţi şi condamnaţi. Nu este de ajuns!
Vrem ca justiţia din România să nu ocolească pe nimeni, indiferent de nivel, poziţie deţinută sau partid. Vrem ca justiţia să acţioneze corect, prin respectarea legilor şi procedurilor. Vrem ca pedepsele date să fie justificate şi să nu mai fie scurtate. Şi nu în ultimul rănd vrem ca prejudiciile aduse bugetelor să fie recuperate.
Dar mai presus de toate acestea ne dorim ca lupta anti-corupţie să nu mai fie responsabilitatea unei singure instituţii care pedepseşte, ci a tuturor. A administraţiei publice, a partidelor, a companiilor private, a sindicatelor, organizaţiilor non-guvernamentale şi comunităţilor locale. A tuturor cetăţenilor. Anti-corupţia nu este un joc politic sau un spectacol mass-media. Este o problema şi o responsabilitate pentru toţi.
Corupţia din România va fi limitată nu prin anchetarea şi condamnarea unor politicieni şi oameni de afaceri, oricât de bogaţi şi dispreţuiţi ar fi. Va fi limitată prin tratarea cauzelor acesteia: legi şi proceduri strâmbe, arbitrarii şi abuz în decizii, lipsă de transparenţă, lipsa controlului reciproc între instituţii şi nu în ultimul rând, reforma profundă a partidelor politice parlamentare care sunt vehicolul cronicizării acestui fenomen. Va fi limitată prin limitarea influenţei lobby-urilor în luarea deciziilor guvernamentale. Va fi limitată prin combaterea sărăciei şi inegalităţilor. Va fi limitată prin educaţie şi prin asumare individuală.
Pe 8 martie ieşim în stradă. Vom recupera lupta anti-corupţie şi îi vom da o voce civică şi socială. Este lupta noastră a tuturor şi nu a partidelor, politicienilor, serviciilor secrete şi procurorilor.
Spuneţi cum putem lupta cu corupţia, noi cetaţenii, pe wall-ul evenimentului sau în social media, hashtag #justitie. Vom redacta împreuna o listă de principii şi revendicări. Veniţi în Piaţa Universităţii sau în toate locurile din ţară şi străinătate unde se organizează evenimente să cerem justiţie pentru toţi, justiţie corectă, justiţie pânâ la capăt. Dacă organizaţi un eveniment local, anunţaţi-ne!
Acesta este un eveniment civic. Politicienilor care participă nu le putem garanta confortul.
Comunitatea Uniţi Salvăm s-a format în focul „toamnei româneşti”, a valului de proteste din mai multe oraşe ale ţării din perioada 1 septembrie- 21 decembrie 2013. Dacă la început a fost doar o pagină de Facebook pe care se votau şi se anunţau traseele diverselor marşuri, flashmoburile, alte acţiuni şi, foarte curând, şi o reuniune cu mai multe zeci de participanţi, la care se discutau diversele chestiuni curente ale mişcării protestatare, Uniţi Salvăm s-a definit ca fiind o comunitate de organizaţii şi persoane care militează pentru democraţie participativă, toleranţă, respectarea naturii, apărarea proprietăţii şi construcţia solidarităţii în societate, întemeiată pe toleranţă, adevăr, respect reciproc, dreptate, încredere, demnitate, onoare, libertatea de conştiinţă, cooperare, atitudine, curaj, fermitate, dialog, autodeterminare, participare. Din momentul redactării identităţii sale, Comunitatea Uniţi Salvăm a anunţat categoric că respinge racilele societăţii româneşti contemporane: intoleranţa, minciuna, violenţa, demogogia, populismul, manipularea, discriminarea de orice fel, hoţia, promiscuitatea intelectuală, slugărnicia, ipocrizia.SCOPComunitatea Uniţi Salvăm îşi propune construcţia unei societăţi pluraliste bazată pe încredere, solidaritate şi adevăr, cu cetăţeni conştienţi de drepturile lor, responsabili, solidari, implicaţi în treburile cetăţii cu încredere că pot construi şi schimba lucruri şi negocierea în interiorul întregii societăţi româneşti a unui consens constitutiv care să stea la baza unei articulări juste a societăţii.OBIECTIVE
– Informare. crearea de alternative de informare independente (exemple: social media, door to door, media independentă…)
– Facilitarea participării la viaţa cetăţii,
– Organizare. O platforma de comunicare şi coordonare între diferite organizaţii, grupuri informale şi persoane care poate susţine iniţiative locale sau naţionale de interes general, realizată printr-o structură deschisă bazată pe voluntariat care se autoguvernează.
CONDUCERE / ORGANIZARE
Comunitatea Uniţi Salvăm are o structură orizontală şi descentralizată. În general, în fiecare locaţie unde există un nucleu Uniţi Salvăm deciziile se iau într-un forum care începând din luna noiembrie este deschis oricui este interesat. Discuţiile se poartă de asemenea pe un grup deschis de Facebook, #uniţisalvăm. În cadrul comunităţii funcţionează două tipuri de grupuri de lucru: permanente, care au o determinantă profesională (de exemplu, juridic) sau un anumit pilon (Roşia Montană şi mineri cu cianuri, gaze de şist, reforma legilor electorale şi a legii partidelor etc.) şi operaţionale, temporare, care pot privi un anumit proiect sau eveniment. Între nucleele din diverse oraşe, inclusiv diaspora, se poartă un dialog permanent şi egal.
FINANŢARE
Comunitatea Uniţi Salvăm se finanţează exclusiv din surse private, prin donaţii şi sponsorizări. Uniţi Salvăm primeşte şi contribuţii care constau în produse (pânză, spayuri pentru grafitti) sau în servicii (transport, activităţi culturale fără perceperea de onorariu, servicii juridice pro bono etc.).
Campania „Politică fără Bariere” urmărește modificarea legislației pentru garantarea drepturilor la asociere politică și participare la alegeri.
Considerăm că modificarea legislației este o reparație necesară în ceea ce privește exercitarea dreptului la asociere și la participare politică, acum grav îngrădite.
Propunerile noastre urmăresc două obiective majore. Primul este eliminarea barierelor administrative la înregistrarea unui partid, concomitent cu condiționarea înscrierii listelor de partid în toate competițiile electorale de prezentarea unui număr de semnături de susținere. Al doilea obiectiv este asigurarea unei mai mari egalități de șanse între partidele mari, cele mici sau nou înființate și candidații independenți.
Odată adoptate, propunerile noastre ar conduce la revigorarea competiției electorale, la un interes crescut din partea cetățenilor pentru politică și la o mai bună reprezentare a intereselor existente în societate.
Organizațiile membre ale campaniei „Politică fără bariere” împărtășesc valori comune precum respectul pentru drepturile fundamentale ale omului, nediscriminare, libertate, egalitate și militează pentru democrație și stat de drept în România.
Organizațiile care doresc să susțină demersul sunt rugate să ne semnaleze acest lucru pe pagina campaniei, sau să ne contacteze:
Fundația pentru o societate deschisă, Str. Căderea Bastiliei nr. 33, tel. 021.212.11.01, 021.212.11.02
Campania „Politică fără Bariere” – Inițiatori:
Asociația E-Civis
Asociația Funky Citizens
Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală
Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki APADOR-CH
Centrul de Asistență pentru Organizații Neguvernamentale CENTRAS
Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe
Centrul pentru Inovare Publică
Asociația România Vie
Centrul pentru Jurnalism Independent
Comunitatea Uniți Salvăm
Expert Forum
Fundația pentru o Societate Deschisă
Grupul pentru Democrație Participativă – Plenum
Rezistența Urbană
Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală