Articole

Toma Caragiu (1925 – 1977)

foto preluat de pe cinemagia.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; youtube.com

 

Toma Caragiu (1925 – 1977)

Toma Caragiu (n. 21 august 1925, Argos Orestiko, Grecia – d. 4 martie 1977, București) a fost un actor român cu activitate bogată în teatru, TV și film. A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a jucat și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind Actorul și sălbaticii (1975)

S-a născut la 21 august 1925 într-o familie de aromâni (Nico Caragiu și Atena Papastere Caragiu) originară din satul grecesc Aetomilitsa, provincia Konitsa, prefectura Ioannina, regiunea Epir.

Familia Caragiu se stabilește la Ploiești, pe str. Rudului 144. Toma este elev în clasa a opta la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești. Actorul va declara mai târziu:

„…am copilărit și am făcut școala la Ploiești. Sunt deci ploieștean get-beget.”
—Toma Caragiu

Toma Caragiu (n. 21 august 1925, Argos Orestiko, Grecia - d. 4 martie 1977, București) a fost un actor român cu activitate bogată în teatru, TV și film. A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a jucat și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind Actorul și sălbaticii (1975) - foto: cinemagia.ro

Toma Caragiu – foto: cinemagia.ro

Este cooptat în trupa de teatru a liceului și scrie în revista liceului Frământări. Primește diploma de bacalaureat în vara anului 1945.

Se înscrie la Drept, dar abandonează cursurile și intră la Conservatorul de Muzica și Arta Dramatică București, clasa Victor Ion Popa. În vacanțe susține o muncă vie de animator cultural și adunând în jurul său alți artiști realizează spectacolul Tache, Ianke și Cadâr de V. I. Popa, pe care îl joacă la cinematograful „Modern” din Ploiești, apoi Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan. Astfel ia ființă nucleul denumit „Brigada culturală Prahova” ce se transformă în „Teatrul Sindicatelor Unite” (1947) din care se va naște „Teatrul de Stat Ploiești” (1949).

Debutul pe scenă îl face pe scena studioului „Teatrului Național” din Piața Amzei (1948), când încă student în anul III, i se încredințează rolul unui scutier în piesa Toreadorul din Olmado pus în scenă de regizorul Ion Șahighian.

La 1 mai 1948 se angajează ca membru al corpului artistic al Teatrului Național. Obține diploma de absolvire a IATC în 1949, la vârsta de 24 de ani.

La 1 aprilie 1951 se angajează la „Teatrul de Stat” din Constanța, recent înființat, unde joacă, printre alte roluri, pe Rică Venturiano în piesa O noapte furtunoasă.

În 1953, la vârsta de 28 de ani, este numit director al „Teatrului de Stat” din Ploiești, funcție pe care o va deține timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieșteană 34 de roluri.

În 1965 este invitat de Liviu Ciulei și pleacă la Teatrul Bulandra din București, lăsând în urmă o zestre de 90 de premiere.
A jucat alături de alți monștri sacri cum ar fi Ștefan Bănică, Octavian Cotescu, Anda Călugăreanu și alții.

A murit în mod tragic, sub dărâmăturile blocului din București unde locuia în Cutremurul din 1977 4 martie, care va lua viața și bunului său prieten, regizorul Alexandru Bocăneț.

Toma Caragiu a fost înmormântat la cimitirul Belu din București.

Mormântul lui Toma Caragiu – foto: ro.wikipedia.org

 

Viața personală

După primii ani de viață petrecuți în Grecia, Toma se refugiază împreună cu familia (mama, tata și cele două surori mai mici, Matilda și Geta) în Cadrilater, pe atunci în România. După o serie de peregrinări, se stabilesc în Ploiești, unde Toma termină liceul.

Se căsătorește în 1952 cu o colegă de teatru, Maria Bondar (alintată „Bebe”), dar căsnicia nu este dintre cele mai fericite. Divorțul are loc în 1962, nu înainte de adoptarea unei fetițe de 3 ani, viitoarea Maria (Doina) Caragiu; aceasta nu va urma cariera artistică a tatălui (ea declara într-un interviu din 2007: „nu am talentul lui, cultura lui, nici măcar nu-i continui meseria”) dar va beneficia de drepturi de autor după tatăl său.

În 1963 are loc căsătoria cu Elena Bichman (n. 1937, București), tot actriță, aflată și ea la a doua căsnicie, după divorțul de actorul și dramaturgul Paul Ioachim. Se pare că nici această căsnicie nu a fost dintre cele mai fericite, posibil datorită temperamentului mai aventuros al actriței. După tragica moarte a artistului, Elena Caragiu (familiar „Mimi”) părăsește în 1977 țara și se stabilește în Statele Unite ale Americii, continuîndu-și viața recurgând la diverse expediente sub numele de Helen Cara-Chester. A venit in Romania in sep. 2011 ca sa faca o casa memoriala Toma Caragiu.

Din 1964 actorul se mută în București împreună cu soția; cumpără o casă rustică în satul Brătulești, comuna Periș, aflată la circa 29 km de Capitală, unde își petrece timpul liber. Casa va fi vândută ulterior, după moartea maestrului, de către moștenitorea sa, Maria (Doina) Caragiu.

În seara fatidică de 4 martie 1977, artistul avea în vizită pe prietenul său, regizorul de film și TV Alexandru Bocăneț, venit să sărbătorească finalizarea filmului său Gloria nu cîntă, în care maestrul juca rolul principal. Imobilul în care locuia (blocul Continental) a fost distrus de cutremur până la etajul III (Toma Caragiu locuia la etajul II), dar cei doi au fost surprinși încercând să fugă pe scări și prinși între dărâmături. Trupul actorului a fost găsit la șase zile după cutremur, iar funeraliile au avut loc a doua zi, pe 11 martie 1977, în Cimitirul Bellu.

Una dintre surorile marelui actor, Matilda Caragiu (căsătorită Marioțeanu), (n.1927- d.2009), a ajuns o respectată lingvistă, membră a Academiei Române, iar cealaltă soră, Geta Caragiu (căsătorită Gheorghiță), (n. 1929), este o talentată sculptoriță.

 

Distincții

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

 

Filmografie

Toma Caragiu a jucat în 39 de filme.

- Nufarul rosu – r.Gheorghe Tobias, 1955

- Vara romantica -r.Sinisa Ivetici, 1961

- Poveste sentimentală – r. Iulian Mihu, 1962

- Străzile au amintiri – r. Manole Marcus, 1962

- Politică și delicatese – r. Haralambie Boroș, 1963

- Cartierul veseliei – r. Manole Marcus, 1965

- Procesul alb – r. Iulian Mihu, 1966

- Haiducii (1966)

- Vremea zăpezilor – r. Gheorghe Naghi, 1966

- Șeful sectorului suflete (1967)

- Subteranul – r. Virgil Calotescu, 1967

- Răpirea fecioarelor – r. Dinu Cocea, 1968

- Răzbunarea haiducilor (1968)

- KO -r. Mircea muresan, 1968

- Brigada Diverse intră în acțiune (1970)

- Haiducii lui Șaptecai (1971)

- Zestrea domniței Ralu (1971)

- Săptămîna nebunilor (1971)

- Brigada Diverse în alertă! (1971)

- B.D. la munte și la mare (1971)

- Facerea lumii – r. Gheorghe Vitanidis, 1971

- Bariera – r. Mircea Mureșan, 1972

- Explozia – r. Mircea Drăgan, 1972

- Ciprian Porumbescu (1973)

- Proprietarii – r. Șerban Creangă, 1974

- Trei scrisori secrete – r. Virgil Calotescu, 1974

- Tatăl risipitor – r. Adrian Petringenaru, 1974

- Actorul și sălbaticii (1975)

- Nu filmăm să ne-amuzăm (1975)

- Mastodontul – r. Virgil Calotescu, 1975

- Singurătatea florilor (1976)

- Operațiunea Monstrul (1976)

- Premiera (1976)

- Serenada pentru etajul XII – r. Carol Corfanta, 1976

- Condiția Penelopei (voce) – r. Luminița Cazacu, 1976

- Marele singuratic (1977)

- Tufǎ de Veneția -r. Petre Bokor, 1977

- Gloria nu cântă – r. Alexandru Bocăneț, 1977

- Buzduganul cu trei peceți – r. Constantin Vaeni, 1977

 

 

articole preluat de pe: ro.wikipedia.orgyoutube.com

cititi mai mult despre Toma Caragiu si pe: adevarul.ro; www.ferratum.ro; en.wikipedia.org; www.imdb.com

Frații Lumière si prima proiecție cinematografică publică a unui film (28 decembrie 1895)

Afișul primelor spectacole de cinematograf Lumiére

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; youtube.com

 

Prima proiecție cinematografică publică a unui film, cu aparatul Fraților Lumière, are loc la 28 decembrie 1895, la Paris, în salonul Indian al restaurantului “Grand Cafe“, Boulevard des Capucines. Filmul proiectat e intitulat “La Sortie de l’Usine Lumière à Lyon” (“Ieșirea din Uzinele Lumière din Lyon”). Un alt film foarte important a fost “L’Arrivée d’un Train en Gare de La Ciotat” (“Sosirea unui Tren în Gara La Ciotat”), care a rulat, imediat după premiera franceză, și la București.

Astfel, data de 28 decembrie 1895 marchează nu numai prima proiecție cinematografică ci și nașterea unei noi arte, “arta cinematografică”, “cea de-a șaptea artă” cum mai este cunoscută, și a unei noi industrii, “industria cinematografică”.

Filmul a fost multă vreme socotit ca un amuzament de bâlci, tratat cu dispreț de oamenii serioși. Mulți din cei care au contribuit la temelia acestei noi forme de exprimare, și-au început activitate exploatând câte un “nickel odeon” (în traducere liberă “templu al artei de doi bani”), cinematograful de mai târziu.

Auguste şi Louis Lumière - foto: ro.wikipedia.org

Auguste şi Louis Lumière – foto: ro.wikipedia.org

Primul promotor al noii arte și industrii, se poate spune că a fost Louis Lumière. El realizează primele filme alegându-și diferite subiecte hazlii din însăși fabrica lor de aparate de fotografiat. Astfel au fost realizate pelicule ca “Tâmplarul”, “Fierarul”, “Dărâmarea unui Zid”. Alte subiecte tot hazlii sunt alese din viața de familie: “Dejunul unui Bebeluș”, “Borcanul cu Peștișori roșii”, “Ceartă între Copii”, “Baia de Mare”, “Partida de Carți”, “Partide de Table”, “Pescuitul Crevetelor”. Fratele său Auguste Lumière, filmează câteva pelicule inspirate din activitatea fermierilor la proprietatea tatălui lor, una dintre ele numindu-se “Femei care ard Ierburi”.

Louis Loumière a fost primul operator de “actualități”. În iunie 1895, când proiecția cinematografică se făcea numai sub titlu de experiență, el filmează cu ocazia “Congresului de fotografie”, sosirea participanților coborând din vapor la Neuville-sur-Saône. Succesul obținut de frații Lumière cu prima proiecție cinematografică, îi determină pe aceștia să angajeze operatori care să înregistreze pe peliculă aspecte din viața cotidiană. Aceștia sunt cei care au făcut posibilă apariția “jurnalului de actualități”, “documentarului”, “reportajului”, precum și primele “montaje de film”. Primul “montaj de film” îl realizează Louis Lumière prin unirea a patru filme cu durata de un minut despre “activitatea pompierilor” (ieșirea cu pompa, punerea în baterie, atacul focului și salvarea).

Primul aparat „cinematograf” al fraților Lumière folosit la filmat și la proiecție (alăturându-i-se o sursă de lumină) - foto: ro.wikipedia.org

Primul aparat „cinematograf” al fraților Lumière folosit la filmat și la proiecție (alăturându-i-se o sursă de lumină) – foto: ro.wikipedia.org

Frații Lumière, pun la punct pentru prima dată un sistem de film color, unde colorarea fotogramelor alb negru se făcea manual, cadru cu cadru. Aceste filme erau mai degrabă “filme colorate” decât filme color.

Cinématographe Lumière at the Institut Lumière, France – foto: en.wikipedia.org

Primul regizor de film a fost Georges Méliès. Era un om bogat, conducea teatrul “Robert Houdin”, un teatru care prezenta printre altele și numere de prestidigitație. Văzând proiecțiile cinematografice “Lumière”, își dă seama ce înseamnă noua descoperire pentru industria divertismentului. Cumpără și el un aparat din Anglia, cumpără peliculă și începe să filmeze. Primele filme nu se deosebesc ca idee de cele “Lumière”.

Georges Méliès (n. 8 decembrie 1861, Paris, Franţa - d. 21 ianuarie 1938), pe numele său complet de Marie-Georges-Jean Méliès este primul realizator de filme francez - foto: ro.wikipedia.org

Georges Méliès (n. 8 decembrie 1861, Paris, Franţa – d. 21 ianuarie 1938), pe numele său complet de Marie-Georges-Jean Méliès este primul realizator de filme francez – foto: ro.wikipedia.org

Dar întâmplarea, este descoperitorul trucajului cinematografic. Filmând un omnibuz trecând pe stradă, aparatul se blochează. Repornind-l pentru a continua filmarea, acum prin acel loc trece un dric. Developând apoi filmul și proiectându-l efectul este spectaculos, “un omnibus se transformă brusc într-un dric”. Acesta este primul trucaj cinematografic. Trebuie remarcat faptul că mișcarea aparatului în spațiu la acea dată nu era folosită, imaginea obținută fiind un fel de “plan general”, mai bine zis o scenă a unui teatru unde personajele intră spun ceva și ies.

Primul film pe care-l realizează Méliès folosind “trucajul”, a fost “Dispariția unei Doamne” în octombrie 1896. Aceste “dispariții”, combinate ulterior cu “apariții”, devin un laitmotiv în filmele Méliès. El dezvoltă sistemul “lanterna magică”, aplicându-l în producția “Voiajul în Lună” (1902), prin crearea de “iluzii optice” deosebite.

Georges Méliès, este și primul creator de “film politic” prin creația sa, “Afacerea Dreyfus” (1899). Filmările se făceau afară la lumina soarelui, cu decoruri pictate pe pânză. Fiind tributar teatrului realizările lui se fac fără mișcarea aparatului și nefolosind montajul pentru schimbarea planurilor.

Între anii 1896-1912 Méliès realizează circa 500 de filme. Se remarcă în afară de “Afacerea Dryfus”, “Voiajul în Lună” (1902) de care am vorbit mai sus, “Le Sacre d’Edouard (1902)” și “Cendrillon” (“Cenușăreasa”) (1899)”.

Filmul Méliès“, este un film ordonat pe tablouri, nu secvențe, ci așa cum se prezintă acțiunea unei piese de teatru. Méliès în filmele sale pentru o mai mare atracție folosește procedeul de “film colorat” al fraților Lumière, atunci când această nouă industrie intră în impas numărul spectatorilor scăzând. Acest lucru îl determină pe Méliès să crească producția de filme artistice mai lungi ca metraj (200–300 m), pe unele chiar colorându-le, îndepărtând-se de miniaturile hazlii de bâlci.

Méliès nu a mai putut face față marilor companii de producție apărute după 1910, fapt ce a dus la dispariția lui de pe piața noii industrii, “industria filmului”. Însă în anul 1931 guvernul francez își aduce aminte de contribuția lui în cotextul cultural al republicii și-i acordă “Legiunea de Onoare”. Henry Langois, cel care creează arhiva de filme și “Cinemateca Franceză”, îi salvează marea majoritate a filmelor.

Nu putem vorbi despre începuturile cinematografului fără a aminti și de un alt francez contemporan cu Frații Lumiére și Méliès, un pasionat al noii arte și industrii, Leon Goumont, producător de aparate de filmat și proiecție, cercetător în domeniul adaptării sunetului și culorii filmului și nu în ultimul rând producător de filme. În compania sa de producție s-a realizat primul desen animat de către Emil Cohl[1] și a activat unul din cei mai buni regizori francezi ai epocii Louis Feuillade. Goumont a realizat în timp o colaborare cu Metro Goldwyn dând naștere la compania Goumont Metro Goldwyn. Se cunosc două filme realizate împreună : „Ben Hur” (versiunea film mut) și „Napoleon”.

Mărirea duratei de proiecție și apariția subiectelor bine determinate cu un mesaj clar face ca numărul spectatorilor interesați de noua artă să crească, apărând o rețea de săli, numite cinematografe.

În ceea ce privește aceste locații, amintim că Leon Goumont a cumpărat Hipodromul din Paris construind o sală de 3400 de locuri.

Dar filmul nu a rămas în vechiul continent. Devenind o afacere bănoasă, încet, încet, începe să treacă oceanul. Face o escală în Marea Britanie, unde George Albert Smith, regizor de film, îl „îmbogățește” cu prim planul și John Willianson cu decupajul regizoral. Ajunge pe noul continent unde găsește cele mai propice condiții pentru dezvoltare.

Un proiecționist, Edwin S. Poter, preia compania de producție a filmelor proprietate a lui Edison în anul 1901. Trece la realizarea de filme de ficțiune. Nou este că acestea sunt cadre legate narativ. Reprezentativ este producția „The Great Train Robbery” (1903) care transformă filmul într-un spectacol comercial. Acesta se remarcă prin schimbari rapide de locații, acțiuni cu tren în mișcare. Pleacă de la compania lui Edison la compania „Famous Players” (apoi „Paramount”), unde metoda sa regizorală este depășită și se va întoarce la vechea sa meserie, proiecționist (1916).

În 1908 apare pe firmamentul industriei cinematografice unul din cei mai de seamă regizori ai cinematografului american, numit și părintele filmului american, David Wark Griffith. Griffith, actor de profesie, începe să joace în film la compania de producție „American Mutascope and Biograph” (1908). Devine apoi regizor la „Biografh”, realizând 450 de filme. La acest lucru contribuie și echipa de profesioniști cum sunt acrițele Mary Pickford, Surorile Gish, Mabel Noemand, Mae Marsh, precum și regizori ca Mark Sennet și Erich von Stroheim, iar ca operator, renumitul epocii, Billy Bitzer. După anul 1913, pleacă de la „Biograph” la „Reliance-Majestic”, apoi devine independent. Realizează astfel „Judith of Bethulia” (1914), controversatul „The Brith of a Nation”(Nașterea unei națiuni) (1915) și „Intolerance” (Intoleranță) (1916), filme care-l fac cel mai mare producător american de film.

David Wark Griffith (n. 22 ianuarie 1875, Crestwood , Kentucky - d. 23 iulie 1948, Hollywood, California) este unul dintre cei mai importanți regizori din istoria cinematografiei și cel care a transformat primul film în artă - foto: ro.wikipedia.org

David Wark Griffith (n. 22 ianuarie 1875, Crestwood , Kentucky – d. 23 iulie 1948, Hollywood, California) este unul dintre cei mai importanți regizori din istoria cinematografiei și cel care a transformat primul film în artă – foto: ro.wikipedia.org

Vorbind despre filmele The Brith of a Nation (Nașterea unei națiuni) și Intolerance (Intoleranță), acestea sunt strâns legate între ele privind realizarea și prezentarea lor publicului.

Nașterea unei națiuni (denumire originală The Birth of a Nation, numit inițial The Clansman) este un film mut dramatic din 1915 regizat de D. W. Griffith bazat pe romanul și piesa de teatru The Clansman, ambele scrise de Thomas Dixon, Jr.. Griffith a realizat și scenariul (împreună cu Frank E. Woods) și este producător al filmului (cu Harry Aitken). A avut premiera la 8 februarie 1915. Filmul a fost inițial prezentat în două părți separate de o pauză - foto: ro.wikipedia.org

Nașterea unei națiuni (denumire originală The Birth of a Nation, numit inițial The Clansman) este un film mut dramatic din 1915 regizat de D. W. Griffith bazat pe romanul și piesa de teatru The Clansman, ambele scrise de Thomas Dixon, Jr.. Griffith a realizat și scenariul (împreună cu Frank E. Woods) și este producător al filmului (cu Harry Aitken). A avut premiera la 8 februarie 1915. Filmul a fost inițial prezentat în două părți separate de o pauză – foto: ro.wikipedia.org

Primul apare cu o reclamă care i-a făcut pe mulți să-l acuze pe Griffith de rasism. Afișul filmului prezintă un personaj care este membru al Ku-Klux-Klan-ului, fapt ce a dus la proteste de stradă și la cenzurarea filmului. Griffith nu este de acord cu poziția oficială și-n următorul an produce Intolerance ca un răspuns dur celor care au făcut atâta zgomot.

"Intoleranţă" - foto: ro.wikipedia.org

“Intoleranţă” – foto: ro.wikipedia.org

Griffith, împreună cu actorii Douglas Fairbank, Mary Pickford și Charlie Chaplin, au fondat în anul 1920, compania „United Artist Corporation”, unde a realizat filmele mute Brochen Blossoms (Muguri zdrobiți)-1919, Way Down East-1920, The Orphans of the Strom-1922, America-1924, Battle of Sexcs-1928 și filmele sonore Lady of the Pavements-1929 (cântat), Abraham Lincoln-1930 și The Struggle-1931.

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgyoutube.com

Charlie Chaplin (1889 – 1977)

Charles (Charlie) Spencer Chaplin (n. 16 aprilie 1889, Londra, Marea Britanie, d. 25 decembrie 1977, Vevey, Elveția.) a fost un actor și regizor englez. Este considerat a fi unul dintre cele mai mari staruri de cinema din secolul XX. Cele mai renumite filme ale sale sunt City Lights (Luminile orașului), Modern Times (Timpuri noi) și The Great Dictator (Marele dictator)

foto: ro.wikipedia.org

“Voi, oamenii, aveți puterea să faceți această viață liberă și frumoasă!”

“Oriunde te-ai afla, ridică-ţi privirea!
Norii se împrăştie! Soarele răzbate!
Ieşim din întuneric şi intrăm în lumină!
Intrăm într-o lume nouă, o lume mai bună, unde oamenii vor fi deasupra urii, a lăcomiei şi a violenţei.
Ridică-ţi privirea!
Sufletul omului are aripi şi în cele din urmă, începe să zboare.
Zboară spre curcubeu, spre speranţă, spre viitor, viitorul glorios care îţi aparţine ţie, mie, nouă tuturor!”

Charlie Chaplin (16 aprilie 1889 – 25 decembrie 1977)

The Great Dictator’s Speech

sursa - https://www.youtube.com

 

Charlie Chaplin, actorul de geniu care a creat ‘Vagabondul’ (partea I-a)

Charles (Charlie) Spencer Chaplin (n. 16 aprilie 1889, Londra, Marea Britanie, d. 25 decembrie 1977, Vevey, Elveția.) a fost un actor și regizor englez. Este considerat a fi unul dintre cele mai mari staruri de cinema din secolul XX. Cele mai renumite filme ale sale sunt City Lights (Luminile orașului), Modern Times (Timpuri noi) și The Great Dictator (Marele dictator) - foto: agerpres.ro

Charlie Chaplin (n. 16 aprilie 1889, Londra, Marea Britanie, d. 25 decembrie 1977, Vevey, Elveția.) a fost un actor și regizor englez. Este considerat a fi unul dintre cele mai mari staruri de cinema din secolul XX. Cele mai renumite filme ale sale sunt City Lights (Luminile orașului), Modern Times (Timpuri noi) și The Great Dictator (Marele dictator) – foto: agerpres.ro

articol - AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Horia Plugaru)

Un baston, o pereche de pantofi uriași, pantaloni largi și lungi, melon, mustața inconfundabilă. Acesta este portretul celebrului ”Vagabond”, personajul în care actorul de geniu Charlie Chaplin a pus talent, umor, romantism. ”O zi în care nu râzi e o zi pierdută”, spunea Charlot.


Foto: Captura YouTube

Primele filme ale lui Chaplin au fost făcute pentru studiourile Keystone ale lui Mark Sennett, unde a creat personajul ”Vagabondul” și a învățat arta de a face film. Publicul l-a văzut pentru prima oară pe ”Vagabond” când Chaplin avea 24 de ani, în cel de-al doilea film al carierei sale, lansat în urmă cu 100 de ani, la 7 februarie 1914 — ”Kid Auto Races at Venice”. El a inventat costumul ”Vagabondului” pentru un film realizat cu câteva zile înainte, ”Mabel’s Strange Predicament”, dar care a fost lansat după al doilea, la 9 februarie 1914.

Mark Sennett i-a cerut lui Chaplin să ”preia un machiaj de comedie”, scria Chapin în autobiografie.

”N-am avut idee ce machiaj să îmi fac. Nu mi-a plăcut cel de reporter (în ‘Making a Living’). Cu toate acestea, în drum spre dulap, m-am gândit să îmi pun niște pantaloni lăbărțați, pantofi mari, un baston și un melon. Am vrut ca totul să fie contadictoriu: pantalonii foarte largi, haina strâmtă, pălăria mică, iar pantofii mari. Nu eram decis dacă să arăt tânăr sau bătrân, dar mi-am amintit că Sennett se aștepta să fiu mai bătrân și am adăugat o mustață mică, pe motivul că mă va îmbătrâni puțin, fără să îmi ascundă expresia. Nu știam nimic de personaj. Dar când m-am îmbrăcat, hainele și machiajul m-au făcut să mă simt cine sunt de fapt. Am început să-l cunosc, iar când am urcat pe scenă era deja născut”, scria actorul.

Actorul Fatty Arbuckle a contribuit la alcătuirea recuzitei ”Vagabondului” cu melonul socrului și proprii săi pantaloni (de dimensiuni mari). Alt actor, Chester Conklin, a contribuit cu un palton, iar Ford Sterling cu pantofii de mărime 14, care erau atât de mari, încât Charlie trebuia să îi poarte invers — dreptul în piciorul stâng și stângul în piciorul drept — ca să nu îi cadă. Și-a făcut mustața celebră din păr artificial. Singurul lucru care îi aparținea lui Chaplin era bastonul din bambus.

Personajul ”Vagabondul” s-a bucurat de o popularitate deosebită în audiențele de cinema. De ce? Pentru că este un personaj fără adăpost cu maniere rafinate, cu haine ponosite dar cu distincția unui gentleman, mereu pus pe șotii dar galant și cuceritor, sărac dar poet, dansator, visător.

Mesajele transmise de ”Vagabond”, indiferent că vin dintr-un film mut sau dintr-unul sonor, dintr-un film în care era îndrăgostit sau unul în care căuta flămând o bucată de pâine sunt în general aceleași — să știi să transmiți altora bunătate, iubire, să fii modest, să trăiești prezentul, cu tot ce îți oferă el.

sfarsitul parti a I-a

vedeti partea a II-a - https://www.unitischimbam.ro/?p=13802

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/

Rusia: Guvernul va prelua controlul asupra lansărilor cinematografice

Rusia: Guvernul va prelua controlul asupra lansărilor cinematografice

de Diana Parvulescu – Mediafax

 

Vladimir Medinsky, ministrul rus al Culturii, a declarat că măsura luată va asigura refacerea bugetelor producţiilor locale, potrivit unor articole din presă, informează variety.com.

Astfel, în cazul în care premiera unor filme locale va coincide cu producţii realizate la Hollywood, cele din urmă vor trebui să fie reprogramate.

Filmele trebuie să primească o licenţă din partea guvernului, pentru a fi sigure de o lansare în sălile de cinema, iar ministrul Culturii va putea decide şi data premierei.

articol preluat de pe: mediafax.ro