Articole

Bob Marley (1945 – 1981)

Bob Marley live in concert in Zurich, Switzerland, on May 30, 1980 at the Hallenstadium

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia

 

Robert “Bob” Nesta Marley (n. 6 februarie 1945; d. 11 mai 1981) a fost un cântăreț, compozitor, chitarist și activist jamaican. El este cel mai cunoscut interpret de muzică reggae, și este privit ca un profet al mișcării Rastafari. Printre cele mai cunoscute cântece reggae ale lui Marley sunt ‘”I Shot the Sheriff“, “No Woman, No Cry“, “Three Little Birds“, “Exodus“, “Could You Be Loved“, “Jamming‘”, “Redemption Song“, și “One Love“. Legend, compilația de cântece ale lui Bob Marley lansată post-mortem, este cel mai bine vândut album reggae al tuturor timpurilor, cu mai mult de 25 de milioane de exemplare.

Bob Marley s-a născut în micul sat Nine Mile în Saint Ann Parish din Jamaica sub numele de Nesta Robert Marley. Mama sa era de culoare, iar tatăl alb. În 1962, Marley înregistrează primele două single-uri “Judge Not” și “One Cup of Coffee”, cu producătorul Leslie Kong. Aceste cântece, lansate de casa de discuri Beverley’s sub pseudonimul Bobby Martell, au atras puțină atenție. Cântecele au fost relansate postum în „Songs of Freedom”.

Bob Marley a murit de melanom, cancer al pielii. Totul a pornit de la o rană avută la unul din degetele de la picior. Constatând că rana nu se închide și că nu este o speranță de a se vindeca, Bob Marley a fost nevoit să se deplaseze la un consult medical, unde diagnosticul a fost cancer de piele; ca boala să nu evolueze, era necesară amputarea degetului de la picior. Datorită convingerilor religioase, Bob Marley a refuzat operația, continuându-și turneul. Simțindu-se tot mai rău, el a acceptat în vara anului 1977 să fie operat. La acea vreme, operația a fost considerată un succes.

În septembrie 1980, Marley era foarte slăbit și aproape că a leșinat pe scena din New York în timp ce susținea un concert. A doua zi de la incident, Marley s-a prăbușit în timp ce făcea jogging în Central Park și a fost dus la spital. Acolo a fost diagnosticat cu tumoră la creier, probabil urmare a cancerului de piele. Medicii au considerat că nu mai avea de trăit mai mult de o lună. În ciuda faptului că se simțea rău, artistul a mai susținut un spectacol în Pittsburgh, după care a fost dus la Miami unde medicii au descoperit că melanomul nu a afectat doar pielea, ci și creierul, plămânii și stomacul. Opt luni mai târziu Marley s-a stins din viață.

A fost botezat de către Arhiepiscopul Bisericii Ortodoxe Etiopiene, Abuna Yesehaq, in Kingston, Jamaica la data de 4 noiembrie 1980

Bob Marley a avut 12 copii: trei cu soția sa, Rita, doi adoptați din foste relații ale Ritei ṣi restul de 7 cu alte femei.

1 – Sharon, 23 noiembrie 1964, din o fostă relație a Ritei;
2 – Cedella, 23 august 1967, cu Rita
3 – David „Ziggy”, 17 octombrie 1968, cu Rita;
4 – Stephen, 20 aprilie 1972, cu Rita;
5 – Robert “Robbie”, 16 mai 1972, cu Pat Williams;
6 – Rohan, 19 mai 1972, cu Janet Hunt;
7 – Karen, 1973 cu Janet Bowen;
8 – Stephanie, 17 august 1974; din o fostă relație a Ritei
9 – Julian, 4 iunie 1975, cu Lucy Pounder;
10 – Ky-Mani, 26 februarie 1976, cu Anita Belnavis;
11 – Damian, 21 iulie 1978, cu Cindy Breakspeare;
12 – Makeda, 30 mai 1981, cu Yvette Crichton.

Robert Nesta Marley, nascut in Nine Miles (Rhoden Hall, Saint Ann) o mica localitate in nordul insulei Jamaica, din Marea Caraibe, era fiul lui Cedella Booker, jamaicana de 18 ani si a lui Norval Marley, capitan britanic de 50 de ani. Norval s-a dezis de fiul sau, de teama unei retrogradari. La sfarsitul anilor 50, Bob s-a mutat cu mama sa la Kingston, capitala unde locuitorii din zonele rurale veneau in speranta imbunatatirii vietii lor. Din nefericire, pentru majoritatea, destinul in capitala insemna periferii sarace . Bob a crescut in aceasta ambianta, unde impreuna cu un prieten pe nume Neville O’Riley Livingston (Bunny) au inceput sa compuna si sa cante melodii. Amandoi erau influentati de muzica pe care o ascultau la radio, muzica transmisa de posturile din SUA (Ray Charles, Curtis Mayfield, Brook Benton sau Fats Domino, si deasemeni grupul The Drifters- foarte popular in Jamaica). In paralel, Bob a gasit de lucru la o turnatorie, unde a suferit un accident de munca – arsura la un ochi. Atat Bob cat si Bunny au primit ajutor in muzica de la Joe Higgs, un cantaret care-si castigase deja o faima in Jamaica dar ca sa-si asigure existenta, dadea si ore de muzica incepatorilor. Intr-una dintre aceste ore, Bob si Bunny au cunoscut un alt tanar muzician, Winston Hubert McIntosh (Peter Tosh). In 1962 Bob Marley a participat la o auditie pentru producatoulr muzical Leslie Kong. Acesta, impresionat, i-a invitat in studio sa inregistreze cateva melodii. Anul urmator Bob si-a dat seama ca cea mai buna cale pentru a-si indeplini visul era sa–si faca o formatie. Le-a impartasit ideea lui Bunny si Peter si toti trei au format “Wailing Wailers”. Noua formatie a castigat simpatia percutionistului rastafari Alvin Patterson, care i-a prezentat producatorului Clement Dodd. La mijlocul anului 1963 Dodd a vazut formatia Wailing Wailers si s-a hotarat sa promoveze grupul. Au lansat primul lor single, “Summer Down”, la casa de discuri Coxsone la sfarsitul lui 1963. Formatia originala era compusa din Bob, Bunny, Peter, Junior Braithwaite si doi coristi, Beverly Kelso si Cherry Smith.

Intre timp, mama lui Bob, Cedella, se casatorise din nou si se mutase in Delaware, in SUA, dupa un efort financiar deosebit. Ea dorea sa-i dea lui Bob o viata noua in aceasta tara. Inainte de calatorie, el a cunoscut-o pe Rita Anderson si in 10 februarie 1966 cei doi s-au casatorit. Bob Marley a stat aproape opt luni cu mama sa in Wilmington, Delaware. Aici a reusit sa gaseasca de munca in schimbul de noapte la un service pentru Chrysler. Bob ajunge in Kingston in octombrie 1966, la sase luni dupa vizita Majestatii sale Imperiale Haile Selassie, din Etiopía, care a impulsionat si a reinnoit miscarea rastafari din insula. Apropierea lui Bob de credinta Rastafari a inceput sa se reflecte si in muzica sa. Bob, a fost atat de prins de aceata noua ideologie incat i-a chemat pe Peter si Bunny pentru a forma un nou grup; asa apare “miticul “ “The Wailers”. Rita de asemeni a inceput carierea sa ca solista cu un important succes “Pied Piper”, o versiune a unei melodii pop englezesti. In Jamaica, ritmurile frenetice sunt inlocuite cu ritmuri mai lente si mai senzuale numite rock-steady. Credinta rastafari a celor de la Wailers a reusit sa-l coopteze si pe Dodd si impreuna au fondat propria lor casa discografica numita “Wail’N’Soul”. In afara catorva succese, ea nu a raspuns asteptarilor, fiind inchisa in 1967. Grupul a mai supravietuit facand compozitii pentru o companie asociata lui Johnny Nash, care in deceniul urmator va avea un deosebit succes cu una din melodiile lui Bob, “Stir It Up”.

The Wailers au cunoscut un om care le-a revolutionat munca, Lee Perry. Asocierea dintre Perry si grupul The Wailers va aduce succesul cu melodii ca “Soul Rebel”, “Duppy Conqueror”, “400 Years” si “Small Axe”, melodii clasice ale viitorului curent reggae. In 1970, doi dintre cei mai mari muzicieni de pe insula s-au alipit la grup. Este vorba de Aston ‘Family Man’ Barrett si fratele sau, Carlton (bas si baterie).

In vara anului 1971 Bob a acceptat invitatia lui Johnny Nash de a-l acompania in Suedia , ocazie cu care a semnat un contract cu CBS, casa de discuri a cantaretului american. In primavara lui 1972 The Wailers au aterizat in Anglia pentru a face promotie discului “Reggae on Broadway”, dar nu au avut prea mult succes. In disperare de cauza, Bob a vizitat studiourile de inregistrare Island Records, care au fost primele interesate de muzica jamaicana, iar aici l-a intalnit pe Chris Blackwell. Blackwell ii cunostea pe The Wailers si le-a oferit 4 milioane pentru a inregistra un album in conditiile celor mai avansate tehnici de care studioul dispunea. Acest prim album a fost “Catch A Fire”, promovat puternic. Discul nu a fost un succes imediat, iar muzica si versurile lui Bob pline de incarcatura sociala, erau ceva cu totul diferit de ceea ce se canta pe atunci in Europa. Island a promovat un turneu al grupului prin Anglia si SUA, ceea ce era alta noutate pentru o formatie de reggae. The Wailers au cantat in Londra in aprilie 1973 si trei luni mai tarziu grupul s-a reintors in Jamaica. Bunny a parasit viata muzicala, abandonand grupul inainte de turneul in SUA. In locul sau intra Joe Higgs, vechiul profesor de muzica a celor de la The Wailers. In SUA au participat la cateva concerte ale lui Bruce Springsteen si Sly & The Family Stone, principalul grup cu muzicieni de culoare din State la acel moment.

In 1973 grupul a lansat cel de-al doilea album cu Island Records, “Burnin’”, un disc ce includea noile versiuni ale unor cantece mai importante ca: “Duppy Conqueror”, “Small Axe” si “Put It On”, alaturi de “Get Up, Stand Up” si “I Shot The Sheriff”. Ultima piesa a fost aceea care l-a consacrat definitiv pe Bob Marley, ajungand, alaturi de Eric Clapton, sa ocupe primul loc la single-urile cele mai bine vandute in SUA. In 1974, Bob Marley a petrecut majoritatea timpului in studio lucrand pentru “Natty Dread”, un album ce includea melodii ca “Talkin’ Blues”, “No Woman No Cry”, “So Jah Seh”, “Revolution”, “Them Belly Full (But We Hungry)” sau “Rebel Music (3 o’clock Roadblock)”. Anul urmator , Bunny si Peter lasara definitiv grupul pentru a se dedica unor cariere solistice, ceea ce a facut ca grupul sa fie cunoscut ca Bob Marley & The Wailers. “Natty Dread” a fost lansat in februarie 1975. In ceea ce priveste turneele, au facut doua, unul la Lyceum Ballroom din Londra, care a fost catalogat unul din cele mai bune ale acelei perioade , iar al doilea in noiembrie cand Bob a revenit in Jamaica pentru a canta intr-un concert umanitar alaturi de Stevie Wonder, acum insa ca o vedeta a tarii sale si a lumii. “Rastaman Vibrations”, urmatorul album a fost lansat in 1976. Albumul continea melodii ca:”Crazy Baldhead”, “Johnny Was”, “Who The Cap Fit” si poate cea mai semnificativa ca toate, “War”, ale carei versuri erau extrase dintr-un discurs al Imparatului Haile Selassie, la ONU .

Bob Marley era pe atunci un activist non-politic in Jamaica, un muzician consacrat, un sustinator al miscarii rastafari. Bob Marley a hotarat sa dea un concert gratuit in Parcul Eroilor Natiunii din Kingston, pe 5 decembrie 1976, cu intentia explicita sa promoveze pacea. Dupa anuntul concertului, guvernul convoca alegeri pentru 20 decembrie. In ziua de 3 decembrie, doua zile inainte de “Smile Jamaica”, Bob, sotia sa Rita, Lewis Griffith si managerul Don Taylor au fost raniti intr-un atentat cu arma , provocat de niste necunoscuti, desi se presupunea ca insasi CIA fusese implicata in aceasta lovitura. In interiorul casei din 56 Hope Road, Jamaica, Bob a fost ranit de focurile de arma trase , in piept, foarte aproape de inima si la un brat; sotia sa Rita la cap , Lewis Griffith in stomac iar managerul Don Taylor a fost de asemeni spitalizat deoarece s-a aflat pe linia focurilor de arma . Din fericire recuperarea a fost completa . Doua zile dupa atentat , Bob si-a improvizat o platforma pe care a cantat. Cand a fost intrebat pentru ce, el a raspuns: “ Oamenii care traiesc si incearca sa faca aceasta lume mai rea nu-si permit nici o zi libera, cum as putea eu sa-mi iau una cand incerc sa fac putina lumina in obscuritate? “ A fost ultima reprezentatie a lui Bob in Jamaica pentru urmatoarele 18 luni. Temandu-se de un alt atentat, a parasit insula si a plecat sa traiasca la Londra. Acolo a inregistrat urmatorul album, “Exodus”, unul din cele mai importante din cariera sa si din reggae.

Lansat in vara aceluiasi an, “Exodus” a consolidat statutul international al grupului , ramanand in topul din Marea Britanie timp de 56 de saptamani si avand 3 single-uri – “Waiting In Vain”, “Exodus” si “Jamming’” – ca mari succese mediatice. In 1978 grupul a obtinut un nou succes cu “Kaya”, care a reusit sa ocupe locul patru in Anglia in saptamana imediat urmatoare lansarii. De pe acest album au fost scoase doua single-uri, “Satisfy My Soul” si “Is This Love?”. In aprilie 1978 se intoarce in Jamaica pentru “One Love Peace Concert”. A fost tot atunci invitat la sediul ONU in New York pentru a primi Medalia Pacii iar la sfarsitul anului Bob a plecat intr-o calatorie in Africa pentru prima data, unde a vizitat pentru inceput Kenya si apoi Etiopía, locul spiritual al miscarii rastafari. Grupul abia terminase un turneu prin Europa si SUA. Acest turneu i-a servit ca material pentru al doilea album live “Babylon By Bus”. “Survival”, al noualea album al lui Bob Marley cu Island a fost lansat in vara lui 1979. Includea “Zimbabwe”, un imn pentru Rodesia, care isi castigase libertatea, alaturi de “So Much Trouble In The World”, “Ambush In The Night” si “Africa Unite”. Cum indica si coperta care continea drapelele natiunilor independente, “Survival” a fost un album omagial pentru cauza panafricana. In aprilie 1980, formatia a fost invitata oficial de guvernul recent eliberatei Zimbabwe pentru a canta la ceremonia dedicata independentei noii natiuni . Urmatorul disc al grupului, “Uprising”, a fost lansat in mai 1980 si a avut un succes imediat cu “Could You Be Loved?”. Albumul mai continea si “Coming In From The Cold”, “Work” si faimosul “Redemption Song”. The Wailers au pornit in cel mai mare turneu european, sfidand orice record de asistenta . Agenda includea un concert pentru 100.000 de persoane la Miláno , cel mai mare din istoria grupului. Bob Marley & The Wailers erau grupul cu cel mai mare turneu din acel an. “Uprising” figura in toate topurile din Europa. Era o perioada de maxim optimism si isi faceau palnuri pentru un turneu in SUA in compania lui Stevie Wonder, la sfarsitul anului .

Dupa terminarea turneului european, Bob Marley si grupul pornira spre SUA. Bob planificase doua concerte in Madison Square Garden, dar se imbolnavi grav. Cu trei ani inainte, in Londra, s-a ranit la un deget de la picior in timp ce juca fotbal. Rana netratata s-a dovedit a fi cancerigena si cu toate ca a tratat-o apoi in Miami, a continuat sa se extinda. In 1980, cancerul incepuse sa se propage prin tot corpul lui Bob. A putut sa-si controleze boala timp de opt luni facand tratament la clinica doctorului Joseph Issels, in Baviera. Tratamentul lui Issels starnea multe polemici pentru ca folosea numai remedii naturale. Pentru un timp au parut ca sunt eficiente, in cazul lui Bob. La inceputul lui mai, parasea Germania pentru a se intoarce in Jamaica, dar nu a reusit sa-si termine calatoria.

Bob Marley a murit intr-un spital din Miami la 11 mai 1981. Cu o luna inainte, Bob fusese decorat cu Ordinul de Merit al Jamaicai, a treia mare onoare a natiunii, ca semn de recunoastere a inestimabilei sale contributii aduse culturii acestei tari. Pe 21 mai 1981, onorabilului Robert Nesta Marley O. M. i se faceau funeralii oficiale din partea poporului jamaican. Dupa funeralii corpul lui Bob a fost inmormantat in satul sau natal, Nine Miles, in nordul insulei, unde se odihneste intr-un mausoleu. Bob Marley a murit la 36 de ani. .

In 2005, Rita Anderson, vaduva lui Marley, a scris o biografie (“No Woman, No Cry”) in care l-a criticat dur pe cel care i-a fost sot. Dupa Rita, perechea locuia intr-o coliba, Bob avea doar o pereche de indispensabili, pe care ea ii spala in fiecare noapte . De asemeni, a afirmat ca steaua reggae avea nenumarate amante in Kingston si nenumarati copii cu acestea, lista descendentilor lui Bob fiind imensa; in 1968 a avut un fiu, Ziggy Marley, cu Rita Anderson, in 1970, a avut un fiu numit Robbie cu Lucille Williams, una din “logodnicele sale “ in Trench Town. Janet Hunt l-a nascut pe Rohan Marley (viitorul sot al lui Lauryn Hill). Numeroasele sale calatorii la Londra au adus-o si pe Karen Marley, fata unei englezoaice pe nume Janet Bowen. O jamaicana nascuta in Barbados, Lucy Pounder, l-a avut cu Bob pe Julian Marley. O alta logodnica, campioana caribeana de ping pong Anita Bellnavis, a devenit mama lui Kymani Marley. In 1975, Cindy Breakspeare, care era pe punctul de a deveni Miss Mundo, l-a nascut pe Damian Marley. O alta “logodnica “ era actrita Esther Anderson, care a fost si cu Marlon Brando si Chris Blackwell.

Toate aceste afirmatii nu au convenit guvernului jamaican, mai ales ca Anderson a anuntat ca dorea deshumarea trupului sotului sau pentru a-l inmormanta la Shashemene, in Etiopia, unde imparatul Haile Selassie a cedat o suprafata pentru rastafarii jamaicani care sunt rezidenti in aceasta localitate. Relatia dintre guvernul jamaican si Anderson era critica, mai ales ca guvernul il considera pe Bob un idol si o puternica atractie turistica pentru straini. De asemeni, casa muzeu a lui Bob era si ea o reclama pentru insula. Departe de a aplana neintelegerile, Anderson a reamintit guvernului ca in tara sa natala, in Jamaica, Bob a fost impuscat in casa si a trebuit sa se autoexileze. “Bob ar fi preferat sa se odihneasca in continentul african decat pe o insula unde stramosii sai au fost luati si folositi ca sclavi.” a concis vaduva lui Bob.

 

Discografie

[1961] – Judge Not [1965] – The Wailing Wailers [1968] – Rock To The Rock [1969] – Keep On Skanking [1970] – Soul Rebels [1971] – Soul Revolution [1971] – Soul Revolution Part II [1971] – The Best Of The Wailers [1972] – Satisfy My Soul [1973] – African Herbsman [1973] – Burnin’ [1973] – Catch A Fire [1973] – Talkin’ Blues [1974] – Natty Dread [1974] – Rasta Revolution [1975] – Live From The Lyceum [1975] – Live! [1976] – Live Jam [1976] – Rastaman Vibration [1977] – Exodus [1977] – Live From London [1978] – Babylon By Bus [1978] – Kaya [1978] – One Love Peace Concert [1979] – Live From Kingston [1979] – Survival [1980] – Live From Rockpalast [1980] – Uprising [1983] – Confrontation

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Bob Marley si pe: en.wikipedia.org; 75.bobmarley.com; www.youtube.com

Nicu Covaci, muzician român

Nicu Covaci 

foto preluat de pe tvr2.tvr.ro
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

Nicolae (Nicu) Covaci (n. 19 aprilie 1947, Timișoara) este un compozitor, cântăreț, chitarist, pictor și grafician român, cunoscut ca fondator și lider al formației Phoenix. Singurul copil al unei croitorese (Tamara) originară din Basarabia și al unui tată bănățean de lângă granița cu Serbia, Covaci a crescut fără tată până la vârsta de vreo 11 ani, deoarece acesta a fost deținut politic la Canalul Dunăre-Marea Neagră timp de vreo 10 ani.

A început de mic copil să ia lecții particulare de pian, acordeon și limbă franceză, germană și engleză. Mai târziu, după ce a învățat singur să cânte la muzicuță, a luat și lecții de chitară. A urmat secția germană a școlii primare, secția română a școlii generale, liceul de arte plastice și Institutul de Arte Plastice din Timișoara.

Nicolae Covaci a scris istorie in muzica romaneasca in momentul in care a pus bazele trupei ”Sfintii” – din care faceau parte studenti si elevi din Timisoara, orasul sau natal.Prin 1961, Nicu Covaci si Kamocsa Camo Bela, elevi la Scoala Generala nr. 2 din Timisoara, au facut o “formatie de chitare electrice” – inspirati de ceea ce se intampla peste granita. Trupei i-au pus numele ”Sfintii”, care ulterior avea sa devina celebra ‘Phoenix’, pentru ca activistii culturali nu puteau sa lase ca o trupa de tineri sa ”perfirmeze” in cadrul festivalurilor organizate de UTC (Uniunea Tinerilor Comunisti), sub un nume care avea de-a face cu religia.

În 1965, componenta trupei s-a schimbat, in Phoenix intrand Florin “Moni” Bordeianu (n.1948, student IEFS), Claudiu Rotaru, Ioan “Pilu” Stefanovici (n.1946, student Politehnica) si Gúnter “Spitzi” Reininger (n.1950, elev la scoala de muzica). Repertoriul era compus din cover-uri celebre ale trupelor Beatles, Rolling Stones, Animals etc. Au fost ascultati de criticul muzical Cornel Chiriac, care i-a ajutat sa inregistreze un album. In acea perioada au lansat piesele celebre “Vremuri” si “Canarul”.

Au castigat un premiu la un concurs intre formatiile studentesti in 1968 – la Festivalul National de arta studenteasca de la Iasi, cand au concurat cu Rosu si Negru, Coral si Mondial. Un an mai tarziu, locul lui “Pilu” a fost luat de Dorel “Baba” Vintila Zaharia (n.1943, ex – Sideral, Cometele, student la Politehnica). Apar in emisiuni de televiziune si sustin zeci de concerte, reusind sa se impuna ca trupa de referinta.

Dupa emigrarea lui Moni Bordeianu, din toamna anului 1970, componenta trupei sufera iar modificari: apar “Spitzi”, Cornel Liuba (tobe), Kovacs Zoltan (bas) si Laurentiu Butoi (oboi, flaut). Este cooptat in trupa si Mircea Baniciu (student Arhitectura), un folkist care insotea trupa in turnee, iar in octombrie 1971 se renunta la serviciile lui Zoli, Laurentiu si, putin mai tarziu, la Cornel, fiind adusi Joszef Kappl (ex – Color, Clasic XX, student Conservator) si Costin Petrescu (ex – Olympic’64, student Arhitectura). Se schimba insa si stilul, care capata rezonante folclorice.

Este perioada in care este realizat poemul rock “Cei ce ne-au dat nume”, prezentat in premiera la Opera din Timisoara la 13 ianuarie 1972. A aparut apoi albumul “Negru Voda”, primul disc LP scos de o formatie rock in limba romana. In 1974, apare in trupa Ovidiu Lipan “Tandarica” (ex- Rosu si Negru, scoala de muzica).

Phoenix, cunoscută în Occident ca Transsylvania-Phoenix, este o formație românească de muzică rock, înființată în 1962, la Timișoara. Phoenix a fost deschizătoare de drumuri în muzica adresată publicului larg în România celei de a doua jumătăți a secolului XX. Membrii formației au abordat numeroase subgenuri ale rock-ului; traseul stilistic al formației a pornit de la muzică beat, evoluând spre rock psihedelic și de aici către hard rock, cu un număr de experimente de rock progresiv. În anii 1970, efectele schimbărilor politice din țară asupra vieții culturale au adus la destrămarea multor formații de gen. Între cele care au continuat prin adoptarea unui stil nou, Phoenix a avut una dintre cele mai neașteptate evoluții, dând naștere subgenului rock numit etno rock (inspirat din folclorul românesc autentic) - foto: pure-romania.com

Phoenix - foto: pure-romania.com

Nicu Covaci s-a casatorit cu o olandeza, iar la scurt timp, 26 octombrie 1976, a fugit cu o parte din membrii trupei ascunsi in cutiile de la boxe, stabilindu-se mai întâi în Olanda, apoi în Germania și în final în Spania. Fuga din tara a descris-o in cartea “Phoenix … insa eu”, scrisa in 1992. Nicu Covaci a continuat sa cante, iar Phoenix a existat in continuare in Germania, unde s-a stablit trupa. Muzicienii romani au activat sub numele de Mad House si Transsylvania Phoenix (numele Phoenix fiind deja adjudecat de o trupa americana), scotand mai multe discuri si i-au cunoscut pe Manfred “Manni” Neumann (vioara, voce) si pe Tom Buggle (bas).

Nicu Covaci revine in tara dupa 1989, dar urmeaza mai multe neintelegeri cu actualii si fostii membri ai trupei, astfel incat compenenta acesteia s-a schimbat des, Phoenix continuand insa sa ramana o formatie de referinta, iar Nicolae Covaci un idol pentru multi.

Nicolae (Nicu) Covaci (n. 19 aprilie 1947, Timișoara) este un compozitor, cântăreț, chitarist, pictor și grafician român, cunoscut ca fondator și lider al formației Phoenix - in imagine, Nicu Covaci in concert la Targu Mures - foto: ro.wikipedia.org

Nicu Covaci in concert la Targu Mures – foto: ro.wikipedia.org

Actualmente (2012), Covaci locuiește în Moraira, Spania. Covaci este și un iubitor al motocicletelor și al sportului, practicând, printre altele, atletismul, canotajul, karate, boxul, înotul și scufundatul sportiv.

Nicolae (Nicu) Covaci (n. 19 aprilie 1947, Timișoara) este un compozitor, cântăreț, chitarist, pictor și grafician român, cunoscut ca fondator și lider al formației Phoenix - in imagine, Nicu Covaci in concert la Targu Mures - foto: facebook.com

Nicu Covaci – foto: facebook.com

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com