Articole

Sfântul Mucenic Eupsihie din Cezareea Capadociei

Sfântul Mucenic Eupsihie din Cezareea Capadociei († 362)

foto preluat de pe www.agioskosmas.gr
articol preluat de pe basilica.ro

 

Sfântul Mucenic Eupsihie a fost născut şi crescut în Cezareea Capadochiei, din părinţi de bun neam şi cu dregătorie de patrician; şi a petrecut fără prihană anii tinereţilor lui, în întreaga înţelepciune cea creştinească. El a dus o viaţă fără prihană şi s-a însoţit cu femeie după legea nunţii, pe vremea împărăţiei potrivnicului lui Dumnezeu, Iulian Paravatul.

Încă până a nu se sfârşi ospăţul nunţii, a arătat pentru Dumnezeu, Hristosul său, mare râvnă şi dragoste. Şi era în cetatea aceea o capişte a unui idol necurat, care se numea „Tihis”, adică noroc. Capiştea aceea era vestită, pentru că împăratul Iulian în toate zilele îşi aducea necuratele sale jertfe, când mergea în Cezareea.

Iar când se săvârşea nunta lui Eupsihie, s-a întâmplat atunci de era şi praznicul necuratului idol. Şi văzând Sfântul Eupsihie pe elini, care atunci erau mulţi în Cezareea, că mergeau să aducă jertfe în capiştea lor, s-a aprins cu râvna pentru Domnul. Luând cu sine mulţime de creştini, s-au dus şi au sfărâmat idolii şi capiştea idolească au dărâmat-o până în temelie. Şi îndată elinii aceia au înştiinţat pe împăratul Iulian. Iar Sfântul Eupsihie, ştiind pătimirile cele ce erau să-i vină lui pentru aceea, a împărţit săracilor averea în vremea aceea şi, mai înainte, se pregătea spre muceniceasca nevoinţă, petrecând în post şi în rugăciuni.

Iar împăratul Iulian, când a auzit de dărâmarea capiştei zeilor săi care se făcuse în Cezareea Capadochiei, s-a umplut de mare supărare, mâniindu-se nu numai asupra lui Eupsihie, ci şi asupra întregii cetăţi. Apoi îndată a poruncit ca pe toţi cetăţenii cei cinstiţi să-i prindă, şi pe unii cu moarte să-i pedepsească, iar pe alţii în surghiun să-i trimită şi averile lor să le jefuiască; ba încă şi de la toate bisericile Cezareei să se ia averile, iar pe clerici a poruncit să-i oblige la serviciul militar şi să-i ducă cu sila în cete.

Apoi a luat cinstitul nume al cetăţii Cezareea, cu care se cinstise pe vremea împărăţiei lui Claudiu cetatea aceea şi a poruncit să i se dea numele cel mai dinainte, adică Maza, căci aşa se numea mai înainte. Şi a numărat-o pe aceea printre sate, ştergând-o din numărul cetăţilor celor cinstite, şi a pus dajdie mare asupra credincioşilor creştini, a locuitorilor de acolo; iar capiştea cea dărâmată, cu multă grabă a poruncit creştinilor să o zidească iarăşi.

Pentru că se făgăduia cu jurământ, că nu va înceta de a face rău cetăţii, nici va lăsa pe Galileeni – că aşa numea el pe creştini – fără să poarte pe grumajii şi pe capetele lor bucăţi din capişte, până ce se va ridica iarăşi capiştea cea risipită a zeilor elineşti. Şi ei s-ar fi încercat să săvârşească acel lucru, dacă nu ar fi ajuns grabnica pieire pe împăratul cel urât de Dumnezeu. Iar pe Sfântul Eupsihie, a poruncit să-l muncească şi să-l silească spre jertfa idolească ca pe cel dintâi pricinuitor al risipirii aceleia.

cititi mai mult pe basilica.ro

Sofronie I, patriarh al Ierusalimului între anii 634-638 (11 martie)

Patriarhul Sofronie I al Ierusalimului

foto si articol preluate de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Cel întru sfinți părintele nostru Sofronie I al Ierusalimului a fost patriarh al Ierusalimului între anii 634-638. A fost patriarh atunci când Ierusalimul a căzut în mâinile sarazinilor, sub conducerea lui Omar I, în 637. A fost un hotărât luptător împotriva ereziei monotelite. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 11 martie.

 

Viața

Sofronie (gr. Σωφρόνιος) s-a născut la Damasc, Siria, în anul 560. Era de origine arabă. Nu se cunoaște nimic despre viața lui de dinainte. A fost călugăr și teolog. Om foarte instruit și profesor de retorică, devine ascet în Egipt în jurul anului 580, iar apoi intră în mănăstirea sfântului Teodosie cel Mare (situată între Betleem și Ierusalim).

Pe timpul controverselor hristologice, Sofronie a fost un puternic apărător al credinței ortodoxe. În tinerețe vizitează așezările monahale din Asia Mică, Egipt, și Roma împreună cu prietenul său mai mare, scriitorul bizantin Ioan Moshu. În anul 605, Sofronie fuge în Alexandria înainte ca perșii să invadeze Palestina. Apoi în 616, fuge din nou, din Alexandria înainte ca perșii să invadeze Egiptul. După moartea lui Ioan Moshu la Roma (după anul 620), Sofronie aduce moaștele acestuia în Țara Sfântă pentru a le îngropa acolo (634), după dorința lui Ioan Moshu.

În 633 se găsea din întâmplare în Alexandria și se opune unirii cu monofiziții „teodosieni”. Când apar semnele monotelismului, Sofronie încearcă să-l convingă pe patriarhul Chir al Alexandriei să nu accepte această erezie.

În anul 634 este ales Patriarh al Ierusalimului. El continuă să-și susțină poziția sa împotriva monotelismului la Ierusalim, dedicând predica din ziua Nașterii Mântuitorului pentru a-i întări pe clerici în a menține învățăturile dumnezeiești ale sinodului de la Calcedon.

În acele vremuri arabii musulmani câștigau controlul asupra Palestinei. În 637 sau 638 negociază cu califul Omar predarea Ierusalimului în schimbul recunoșterii libertăților civile ale populației creștine și a plății unui tribut (jizya).

Mâhnit peste măsură datorită ocupării Ierusalimului, Patriarhul Sofronie moare pe 11 martie 638 la Ierusalim la puțin timp după căderea acestuia sub musulmani.

 

Scrieri

Scriitor prolific, o bună parte din lucrările sale sunt pierdute astăzi. Scrierile sale includ:

- Un elogiu adus mucenicilor din Alexandria, Chir și Ioan – drept mulțumire că a fost vindecat de orbire -, intitulat Minunile sfinților Chir și Ioan).

- 23 de poeme anacreontice la sărbătorile bisericești. Anacreonticele 19 și 20 sunt două poeme ce descriu un circuit complet al celor mai importante biserici din Ierusalim de la sfârșitul secolului al șaselea, perioadă ce a fost descrisă ca fiind perioada de aur a creștinătății din Ţara Sfântă.

- Viața sfintei Mariei Egipteanca

- Viața sfântului Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei (scrisă în 619 sau 620 împreună cu Ioan Moshu)

- viața unui preot martir din Roma

 

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Sofronie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 2-lea:

De râvna cea dumnezeiască fiind pus în mișcare și lărgind gura poruncilor celor adevărate, temeliile Bisericii după lege le-ai așezat; și cuvinte preaînțelepte dând călugărilor celor ce se aflau acolo, te-ai arătat lumii preaînțelept între patriarhii Ierusalimului, Sofronie. Prin care îndreptându-ne, strigăm ție: „Bucură-te, lauda cea luminoasă a ortodocșilor!”

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Ier. Sofronie, Patriarhul Ierusalimului; Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci)

Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului; Sfântul Mucenic Talu; Sfântul Mucenic Trofim; Sfântul Sfinţit Mucenic Pionie, preotul din Smirna; Sfântul Cuvios Alexie de la Goloseev;
✝) Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci); Ap. Evrei 4, 14-16; 5, 1-6; Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1; (Luare crucii și urmarea lui Hristos); glas 7, voscr. 7

Gherasim de la Iordan (4 martie)

Gherasim de la Iordan

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Gherasim (gr. Gerasimos sau Gerasimus) a fost un călugăr care a trăit în secolul al V-lea în Țara Sfântă. A participat și la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon în anul 451. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 4 martie.

 

Viața

Cuviosul Gherasim era originar din Lycia, în sudul Asiei Mici (în Turcia de azi). A trăit în secolul al V-lea d.Hr. S-a născut într-o familie înstărită, însă, fiind foarte evlavios încă din tinerețe și simțind chemarea spre o viață mai duhovnicească, a plecat în pustia Tebaidei, în Egipt, unde a intrat în monahism. S-a nevoit o vreme acolo, în post și în rugăciune, după care s-a întors o vreme în Lycia.

Spre sfârșitul domniei împăratului Teodosie al II-lea (408-450), a părăsit Lycia și a plecat în pelerinaj în Țara Sfântă. Ajuns acolo, s-a așezat în pustia Iordanului, unde a trăit o vreme în sihăstrie, petrecându-și viața în post, rugăciune și alte nevoințe duhovnicești.

În acea vreme, viața bisericească era tulburată de tensiunile iscate între creștinii ortodocși și adepții lui Dioscor I, papă-patriarh al Alexandriei (444-451) și Eutihie, arhimandritul unei mănăstiri din Constantinopol, care susțineau învățătura monofizită despre Hristos. În anul 451, când împărații Marcian (450-457) și Pulcheria au convocat Sinodul Ecumenic de la Calcedon (1), doctrina monofizită a fost condamnată ca eretică. O parte a creștinilor din Orient, în special din Siria și Egipt au continuat însă să-i urmeze pe monofiziți, ceea ce a dus la o ruptură a Bisericii din Orient. Potrivit „Vieții Sf. Eftimie cel Mare” scrisă de Sf. Chiril al Ierusalimului, cuviosul Gherasim s-a lăsat o vreme înșelat de învățătura eretică a monofiziților. Însă, având obiceiul să meargă adânc în pustie, în locul numit Ruva, l-a întâlnit odată pe Sf. Eftimie cel Mare, care i-a arătat greșeala învățăturii lui Eutihie și l-a îndrumat să se întoarcă la dreapta credință. Cuviosul Gherasim, văzându-și greșeala, s-a pocăit, devenind un înfocat susținător al învățăturii de la Calcedon. A rămas mai multă vreme lângă Sf. Eftimie, petrecându-și viața în pocăință, iar mai târziu, după ce s-a așezat în apropiere de râul Iordan și până la moartea Sf. Eftimie (473), venea adesea la el, rămânând să petreacă o vreme alături de acesta.

Fourth Ecumenical Council of Chalcedon (AD 451), 1876 painting by Vasily Surikov - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Fourth Ecumenical Council of Chalcedon (AD 451), 1876 painting by Vasily Surikov – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Strângându-se în jurul său o mulțime de ucenici, atrași de faima nevoinței lui și râvnitori de o viață monahală aspră, Sf. Gherasim a întemeiat în anul 460 o mănăstire de tip lavriot în deșertul Iordanului, la depărtare de un stadiu de râul Iordan. Lavra cuprindea o chinovie pentru frații începători și șaptezeci de chilii sihăstrești.

Frații erau împărțiți la diferite ascultări, după rânduiala chinovială, ceva mai puțin aspră decât sihaștrii, pentru a se învăța cu nevoințele. Sihaștrii petreceau tot timpul în chilie, rugându-se și împletind coșuri, și venind cu toții la biserica mănăstirii doar sâmbăta și duminica, când se împărtășeau cu Sfintele Taine și luau o masă comună, singurul prilej cu care mâncau mâncare gătită și puteau să bea puțin vin. În zilele obișnuite, mâncau pâine uscată, curmale și beau doar apă. Chiliile lor rămâneau în permanență deschise, și Sf. Gherasim nu îngăduia nici măcar să se aprindă focul în chilii.

Sf. Gherasim ducea o viață încă mai aspră decât monahii din jurul său: în Postul Mare, se retrăgea în adâncul pustiei, și ținea post negru, luând doar Sfânta Împărtășanie și nimic altceva.

Potrivit tradiției păstrate în Limonarul lui Ioan Moshu, într-o zi, pe când mergea de-a lungul râului Iordan, cuviosul Gherasim s-a întâlnit cu un leu care răcnea. Apropiindu-se de el, cuviosul își dă seama că leul răgea de durere: o așchie mare i se înfipsese adânc într-o labă. Cuviosul s-a apropiat atunci de leu, i-a scos așchia, i-a curățat rana și a legat-o, și a voit să plece mai departe, gândindu-se că leul avea să se întoarcă în peștera unde se adăpostea de obicei. Însă leul l-a urmat supus până la mănăstire, iar după aceea îl urmărea peste tot, ascultând tot ce i se poruncea. Spre uimirea întregii comunități, leul devenise pașnic, supus în toate starețului și se mulțumea să trăiască doar cu pâine și legume.

Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Gherasim (gr. Gerasimos sau Gerasimus) a fost un călugăr care a trăit în secolul al V-lea în Țara Sfântă. A participat și la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon în anul 451. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 4 martie - foto preluat de pe doxologia.ro

Gherasim de la Iordan – foto preluat de pe doxologia.ro

Văzându-l astfel, starețul i-a dat leului în pază catârul mănăstirii, care păștea pe lângă râul Iordan. Într-o zi, pe când leul dormea, catârul s-a rătăcit și a fost furat de un negustor care trecea prin acele locuri. Leul, văzând că dispăruse catârul, a pornit în căutarea lui, dar, negăsindu-l, s-a întors, spre seară, la mănăstire, cu capul plecat. Frații au crezut atunci că leul fusese biruit de firea lui de prădător și mâncase catârul, iar starețul, auzind aceasta, a poruncit ca, drept pedeapsă, leul să îndeplinească sarcina catârului de până atunci, aducând vasele cu apă pentru mănăstire în spinare, iar acesta a ascultat porunca starețului.

După câteva luni, negustorul acela a trecut iarăși pe lângă Iordan, având cu el catârul furat și trei cămile, legate una de alta, după cum era obiceiul. Trecând atunci și leul prin apropiere, a recunoscut catârul și s-a pornit să ragă atât de tare, încât negustorul, înspăimântat, a luat-o la fugă. Apucând atunci frâul cu gura, leul a adus catârul înapoi la mănăstire, cu cămilele legate de el. Văzând atunci starețul că se înșelaseră cu toții în privința leului, i-a dat acestuia numele de Iordan și nu i-a mai dat nici o însărcinare, lăsându-l să se întoarcă la viața lui din pustie. Timp de cinci ani însă, până la moartea sfântului, leul se întorcea în fiecare săptămână la mănăstire, la cuviosul Gherasim.

Sfântul Gherasim a trecut la Domnul cu pace în anul 475, fiind îngropat de frați cu mare cinste, lângă biserică. Iar când leul Iordan a venit, ca de obicei, în săptămâna aceea, la stareț, nu l-a mai găsit decât pe ucenicul acestuia, pe nume Savatie, care i-a vestit moartea starețului și i-a arătat mormântul acestuia. Înțelegând leul ce se petrecuse, s-a pornit să ragă de durere și să se lovească cu capul de mormântul sfântului. Şi culcându-se atunci peste mormântul acestuia, a murit acolo. Mormântul și mănăstirea cuviosului Gherasim au devenit loc de pelerinaj până în zilele noastre.

 

Lavra Sf. Gherasim

Lavra Sfântului Gherasim, întemeiată în 455 sau 460 chiar de cuviosul Gherasim, se găsește în deșertul Iordanului, între Ierihon și locul botezului Domnului de către Ioan Botezătorul, pe drumul spre Deir Hajla, locul unde se spune că a poposit Sfânta Familie în timpul fugii în Egipt, de teama masacrului pruncilor poruncit de Irod. Pe locul acela a fost edificată o capelă subterană închinată Maicii Domnului.

Distrusă de perși în timpul marii invazii din anul 614, mănăstirea a fost reconstruită pe aceleași temelii la începutul secolului al IX-lea.

Mănăstirea actuală a fost reconstruită pe ruinele unei alte mănăstiri, aflate în imediata vecinătate a lavrei Sf. Gherasim, și anume Lavra Sf. Kalamon (gr. Καλαμώνος Λαύρα), întemeiată de pustnici din deșertul Iordanului înainte de la Lavra Sf. Gherasim, și considerată cea mai veche mănăstire din Palestina. Din lavra Kalamon a plecat sfântul Sava cel Sfințit când a întemeiat propria sa lavră. Lavra era încă locuită în secolul al XII-lea când a fost restaurată de împăratul bizantin Manuel Comnenul. Pe ruinele acestei mănăstiri a fost construită în secolul al XIX-lea actuala mănăstiri a sf. Gherasim.

Mănăstirea actuală aparține de Patriarhia Ierusalimului. În sau în apropierea ei s-au nevoit mulți sfinți cunoscuți, precum Sf. Maria Egipteanca sau, din spațiul românesc, Sf. Cuv. Ioan Iacob Hozevitul.

 

Imnografie

Tropar, glasul 1:

Cel ce ai fost întru postiri ca fără de trup, întru privegheri puternic și întru rugăciuni neîncetate, întru toate ai avut inima trează, purtătorule de Dumnezeu, părinte Gherasime. Cu viețuirea ta ai minunat pe îngeri și taberele demonilor le-ai izgonit, veselind pe cei credincioși, fericite, când ți s-a plecat ție fiara. Pentru aceasta având îndrăzneală către Domnul, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Aprinzându-te de dorirea celor de sus, asprimea pustiului Iordanului mai mult decât toate dulcețile lumii ai socotit-o; acolo plecându-se ție fiara cu ascultare până la moarte, cu jale pe mormântul tău s-a sfârșit, într-acest fel preamărindu-te Dumnezeu; pe Care roagă-L pentru noi, Părinte Gherasim.

 

Iconografie

Icoana de mai sus a Sf. Gherasim surprinde momentul în care cuviosul scoate așchia din laba leului. Cuviosul mai poate fi zugrăvit și ca stareț, purtând în mână cârja stărețească. În Erminia lui Dionisie din Furna se spune doar că Sf. Gherasim se zugrăvește ca un pustnic bătrân.

 

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

(1) Conciliul de la CalcedonSinodul al IV-lea ecumenic de la Calcedon – sau Conciliul de la Calcedon – s-a întrunit din inițiativa împăratului Marcian, a fost prezidat de episcopul Anatolie al Constantinopolului și a reunit aproape 525 de episcopi. Papa Leon I a trimis cinci reprezentanți.

Sfinții Părinți reuniți la Sinodul IV ecumenic de la Calcedon atestă din nou valabilitatea Crezului* elaborat de către Sinodul I ecumenic de la Niceea, fac referire la contribuțiile Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol privind Duhul Sfânt, vin cu precizări prin care explică cele afirmate în Crez (subliniind că prin aceasta nu fac modificări ale mesajului, ci doar ajută la o mai clară înțelegere a lui) și interzic modificări ulterioare ale Crezului.

Tot în scopul clarificării doctrinale se subliniază că în Iisus Hristos sunt cele două naturi (divină și umană) și că Fecioara Maria este născătoare de Dumnezeu.

Principala erezie combătută de acest sinod ecumenic a fost monofizismul, concepție răspândită de Eutihie și Dioscor, care afirma că în Iisus Hristos ar fi doar firea divină. Sinodul arată în mod clar că în Iisus Hristos este o singură Persoană, care are însă două firi – divină și omenească – individualizate și totuși unite complet în același ipostas. La baza acestei înțelegeri stă faptul că Sfinții Părinți reuniți la sinod au considerat că îndumnezeirea omului este posibilă numai dacă Mântuitorul și-a asumat în mod autentic și integral firea omenească în ipostasul Său.

Sinodul prezintă textul Crezului și menționează că «nimănui nu îi este permis să producă, să scrie sau să compună orice alt Crez, să gândească sau să învețe pe alții altceva».

S-au adoptat 30 de canoane, cu mențiunile că primele 27 au un caracter disciplinar, că cel de al 28-lea este în fond rezoluția sinodului, neadmisă însă de delegația papei Leon I, iar canoanele 29 și 30 sunt atribuite sinodului în textele vechi grecești. ro.wikipedia.org

 

*Crezul Niceo-Constantinopolitan (381 d.Hr.)

Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atoțiitorul,
Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii.
Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,
Născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire
S-a pogorât din ceruri
Și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara
Și S-a făcut om.
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont,
Și a pătimit și S-a îngropat.
Și a înviat a treia zi, după Sfintele Scripturi.
Și S-a suit la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui.
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții,
A Cărui Împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru unul Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul,
Carele din Tatăl purcede,
Cela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit,
Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică,
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor,
Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie.
Amin!
ro.orthodoxwiki.org

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul

“St John the Evangelist” by Domenichino (Domenico Zampieri), 1620

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe bibliaortodoxa.ro

10 noiembrie 2017

 

NOUL TESTAMENT – Sfânta Evanghelie după Ioan – Capitolul 1

1. La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.

2. Acesta era întru început la Dumnezeu.

3. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.

4. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.

5. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.

6. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan.

7. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el.

8. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină.

9. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume.

10. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.

11. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.

12. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,

13. Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.

14. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.

15. Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era.

16. Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har.

17. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos.

18. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.

19. Şi aceasta este mărturia lui Ioan, când au trimis la El iudeii din Ierusalim, preoţi şi leviţi, ca să-l întrebe: Cine eşti tu?

20. Şi el a mărturisit şi n-a tăgăduit; şi a mărturisit: Nu sunt eu Hristosul.

21. Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt. Eşti tu Proorocul? Şi a răspuns: Nu.

22. Deci i-au zis: Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuţi?

23. El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: “Îndreptaţi calea Domnului“, precum a zis Isaia proorocul.

24. Şi trimişii erau dintre farisei.

25. Şi l-au întrebat şi i-au zis: De ce botezi deci, dacă tu nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici Proorocul?

26. Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi,

27. Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei.

28. Acestea se petreceau în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

29. A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.

30. Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era,

31. Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă.

32. Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El.

33. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt.

34. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.

Ioan botezându-l pe Iisus în Iordan, pictură de Piero della Francesca, 1449 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan botezându-l pe Iisus în Iordan, pictură de Piero della Francesca, 1449 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

35. A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui.

36. Şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu!

37. Şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta şi au mers după Iisus.

38. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti?

39. El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea.

40. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru.

41. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos).

42. Şi l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (ce se tâlcuieşte: Petru).

43. A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi.

44. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru.

45. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret.

46. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi.

47. Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug.

48. Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin.

49. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel.

50. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea.

51. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.

articol preluat de pe www.bibliaortodoxa.ro

(Liviu Mihaiu) O nouă specie de om: Homo Antireligiosus

O nouă specie de om: Homo Antireligiosus

foto: gandul.info
articol: Liviu Mihaiu

Liviu Mihaiu - foto: facebook.com

Liviu Mihaiu – foto: facebook.com

 

19 aprilie 2017

Am în casă darwinişti care mă iau la mişto. Cu Dumnezeul meu cu tot. Nu-i bai. C-aşa-i frumos şi sănătos, să râzi de tine însuţi până-ţi dă sângele pe nas de bucurie. Face bine la minte, inimă şi literatură. Dar până îmi apără Statul dreptul la libertatea de conştiinţă religioasă, încerc s-o fac eu mai bine, pe persoană fizică şi jurnalistică.

Când apare o nouă rasă de câini, apar şi problemele de adaptabilitate nerulată: cică dobermanul îşi muşcă uneori stăpânul, pitbullul e foarte agresiv şi trebuie să-i bagi degetele în ochi ca să-şi dea drumul din, să zicem, prohabul preopinentului.

Şi la noi, la oameni, apar rase noi încă neadaptate Azi: Românul anticristic de Facebook.

Premisa lui e una singură: “Religia e Evul Mediu!” “Religia omoară!” “Religia te spală pe creier!”.

Pe lângă prostul p.r. al Inchiziţiei, care a omorât mai puţini oameni în toată istoria ei decât laicii într-o singură lună de expediţii de jaf şi pedepsire economică în Germania, singura grijanie permisă a omului recent laic este că “vrea o ţară ca afară”, unde Biserica nu se amestecă în treburile lui pleziriste. În plus de asta occidentalii nu sunt “oameni credincioşi”, isn`t it?! Ideologia non religiosului militantist este agresivitatea superioară pe care, nu-i aşa, Raţiunea şi Ştiinţa o clamează de vreun secol încoace. Secol care a distrus ireversibil planeta pentru “raţiunea” de a face profit şi a omorî cei mai mulţi oameni din toată istoria omenirii, religioasă sau nu.

Poţi să-i trimiţi tu la cei mai mari oameni de cultură români cu loc în strană, poţi să-i spui tu despre faptul că Biserica a ţinut invăţământul românesc.

Că, de fapt, iluminismul transilvan nu ar fi existat fără Biserică. Că toţi cei patru ctitori ai iluminsmului românesc, Micu, Maior, Şincai şi Budai-Deleanu au făcut studii teologice şi de drept canonic la Roma şi Viena. Degeaba. Nu ştie cine sunt “gagii”.

Poţi să-l trimiţi la “Sacrul şi Profanul” lui Eliade, unde iţi explică savantul nostru la ce e utilă religia în viaţa ta de om fără sens şi rost:

Am putea spune, pe scurt, că pentru oamenii moderni lipsiţi de religiozitate, Cosmosul a devenit opac, inert şi mut: nu mai transmite nicium mesaj şi nu mai cuprinde niciun “cifru”. Sentimentul sfinţeniei Naturii se mai păstrează în Europa zilelor noastre, mai ales la populaţiile rurale, unde mai există un creştinism trăit ca liturghie cosmică.”

Degeaba poţi să-i citezi din gândirea gânditorului comunist, Karl Marx: “Religia este suspinul creaturii chinuite. Ea este opium pentru popor. Suprimarea religiei, a acestei fericiri iluzorii a poporului este cerinţa adevărateti fericiri” sau din arhivele PCR: “Toate religiile de până acum au fost expresia nivelului de dezvoltare istorică a fiecărui popor sau a unui grup de popoare. Comunismul este acea treaptă de dezvoltare istorică care face de prisos toate religiile existente şi le desfiinţează“, gânditorul militantist anti creştin vine din nou peste tine să-ţi demonstreze superioritatea “particulei lui Dumnezeu” asupra lui Dumnezeu însuşi.

Dacă îi spui toate astea, o faci nu ca să-l faci să creadă în Cel de Sus. Nu, nu, căci o să te acuze că-l hărţuieşti religios şi te denunţă public.

Să creadă, aşadar, omul ăsta nou, chiar şi în Cel de Jos, nu mă deranjează. Încerc, uneori, doar să-l fac să afle locul Bisericii în istoria devenirii noastre ca naţiune.

Încerc să-l fac să ia Biserica ca pe-o Bunică ce are “păsărelele” ei, şi care, oricum, nu mai are mult de trăit. Drept pentru care să-i zâmbim.

Dar nu Biserica vreau s-o apăr eu aici, ci credinţa, protejată prin legile naţionale şi internaţionale. Sau prin legile ONU anti profanare, par egzamplu..

Dacă vii însă in Ramadam şi-l injuri pe Mohamed, te poţi aştepta să-ţi intre nişte demenţi în numele credinţei şi să te facă curios pe loc cu privire la clasica şi laica nedumerire a existenţei vieţii de după moarte.

Am zis-o, fără să-mi treacă prin cap să justific în vreun fel vreo crimă, şi atunci când “Charile Hebdo” şi-a luat-o in plină redacţie. Este o publicaţie care bagă mâna-n fundul profetului Mohamed pe prima pagină şi care o avea pe Maica Domnului cu picioarele crăcănate ca la ginecolog, ceea ce, de exemplu Caţavencu nu a făcut-o niciodată. Mă rog, poţi râde la faze de-astea, ăştia cu gusturi de autobază, dar în mod cert te-ai şters cu credinţa unor oameni “la coeur”.

Dacă vii in timpul Paştelui să practici pe toţi pereţii hating anti religios atunci te poţi aştepta la o reacţie mai darwinistă, din popor, de la cei care îşi halesc cozonacul cu ochii la slujba de la Putna. Pentru că până şi Mântuitorul s-a înfuriat răsturnând tablele negustorilor din faţa templului. Şi, atenţie, era in timpul servciului.

Cât despre Biserica de azi a lui PFA Ciobotea, nu pot să vă spun ce cred despre anticristeţea sa, pentru că voi fi afurisit în câteva zile. Şi eu:

1.Vreau manual de istoria religiilor în şcoli

2. Vreau ca Biserica să plătească taxe şi

3. Biserica să nu mai facă politică în altar.

Aşa că, nu mă pot opune unei profeţii, care spune că bisericile se vor goli, dar mă pot burzului, când diferiţi atei vor să-şi fâlfâie superioritaea lor de oameni care se trag din maimuţă şi vin de nicăieri, ducându-se niciunde. Nu, mersi.

Hristos A Inviat!

articol preluat de pe: gandul.info

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

foto preluat de pe facebook.com
articole preluate de pe: doxologia.ro; facebook.com; youtube.com

 

Constantin Necula a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna“ din Sibiu și este doctor în teologie, specializarea catehetică-omiletică și pedagogie creștină. Este autor de volume de predici, de studii și articole de omiletică și catehetică dar și de cărți pentru copii și tineret. A tradus mai multe cărți și a scris articole în publicații din țară și străinătate. A semnat zeci de studii în limba română și în limbi străine – franceză, italiană, germană – si numeroase recenzii. A susținut 150 conferințe în țară și în străinătate și a participat la o serie de emisiuni de radio și de televiziune atât la posturi naționale cât și internaționale.

Dintre lucrări reținem volumele de predici: Iată, Mirele vine (2000); Iubi-Te-voi Doamne (2001); De ce ești trist, popor al Învierii? (2002); Praznicar (2004); Privegheri (2003); Iubesc Doamne, ajută neiubirii mele! (2005); volumele cu studii și articole de omiletică și catehetică : Contribuția școlii Teologice Ortodoxe de la Sibiu la dezvoltarea pedagogiei moderne: Întemeietorii; Mitropolitul Andrei Șaguna (2006); Sarea Pământului, I, (2002); Ascultă, Israel!- Activitatea învățătorească a profeților în Vechiul Testament (2003); Paștele Crucii (2003); Să ne merităm Ortodoxia (2004); Porțile Cerului, 2 vol. (2007); Îndumnezeirea maidanului – pastorația Bisericii în spatele blocurilor (ed. II-a, 2008). O serie de cărți pentru copii și tineret: Căluțul lui Dumnezeu (2003); De dragul Evangheliei (2003)Tinerețea Ortodoxiei (2004); Calea virtuților (2005);Ogorul cu îngeri (2005); Împreună spre întâia Spovedanie (2006); Să ne rugăm 8 zile cu Sf. Ioan de Kronstadt (2006); Marcellino, o minune de băiețel (2007); Să ne rugăm 8 zile cu Sfântul Nectarie (2007); Să ne rugăm 8 zile cu Părintele Arsenie Boca (2007); Provocările străzii (2007); Gânduri și miride(2009); Gheorghe Lazăr- Învietorul(2009).Traduceri: Sfântul Ambrozie, Viu va fi sufletul meu (2000); Sfântul Simeon Metafrastul, Viața Sfântului Spiridon (2007); Sfântul Daniil Stâlpnicul (2007); Sfântul Grigorie cel Mare, Benedict de Nursia (2008).

Biografie

Unul dintre părinții noștri de astăzi, de mare anvergură pastoral – misionară este Părintele Profesor Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, care s-a născut la 19.07.1970 la Brașov, fiind absolvent și doctor în teologie, din anul 2004, al acestei prestigioase facultăti precum și cadru didactic, la secția catehetică – omiletică, în cadrul aceleiași distinse școli teologice. A făcut studii de specializare la Padova (Italia) si Versailles (Franta), cursuri de specializare în psihologie generală (1997 – 2000), în probleme legate de maltratarea copiilor (2000 – 2001), dependența de alcool și drog (2000) și altele.

Este autor a numeroase studii și articole, de asemenea co-autor al altor numeroase lucrări de specialitate, și nu în ultimul rând se află printre conferențiarii cei mai populari și îndrăgiți, susținând peste 150 de conferințe personale cu diverse teme în marile centre culturale ale țării cum ar fi: Cluj, Iași, Timișoara, Oradea, București, Craiova, Brașov și altele. Totodată, este prezent la numeroase emisiuni de radio sau televiziune, într-un cuvant, este omul care caută să “răscumpere vremea” ce a primit-o ca dar de la Dumnezeu spre desăvârșire și mântuire, propovăduind și făcând misiune “cu timp și fără timp”, răspunzând astfel, chemării evanghelice și vocației apostolice.

Este mereu prezent pe teren, între tinerii generației sale și a noastre, în școli și licee, între alcoolici ori teribiliști postmoderniști, fiind implicat într-o mulțime de acțiuni. Părintele Necula a militat puternic pentru ora de religie în mai multe emisiuni televizate , articole și interviuri.

 

Informaţii personale

Constantin-Valer Necula a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna“ din Sibiu și este doctor în teologie, specializarea catehetică-omiletică și pedagogie creștină. Este autor de volume de predici, de studii și articole de omiletică și catehetică dar și de cărți pentru copii și tineret. A tradus mai multe cărți și a scris articole în publicații din țară și străinătate. A semnat zeci de studii în limba română și în limbi străine – franceză, italiană, germană – si numeroase recenzii. A susținut 150 conferințe în țară și în străinătate și a participat la o serie de emisiuni de radio și de televiziune atât la posturi naționale cât și internaționale.

 

 

articole preluate de pe: doxologia.rofacebook.comyoutube.com