Articole

La ordinea zilei – 7 noiembrie 2020

Alegeri SUA – Joe Biden a câştigat scrutinul prezidenţial (media)

foto preluat de pe www.agerpres.ro

 

Sărbătorile Zilei de 7 Noiembrie

Ortodoxe – Sfinții 33 de Mucenici din Melitina; Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei (7 noiembrie)

Greco-catolice – Cei 33 Sf. m din Melitene; Sf. cuv. Lazăr Taumaturgul

Romano-catolice – Sf. Villibrord, ep.

 

Klaus Iohannis: Felicitări preşedintelui ales Joe Biden pentru victoria sa

Preşedintele Klaus Iohannis l-a felicitat pe candidatul democrat Joe Biden, sâmbătă, pentru victoria obţinută în alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii.

Felicitări preşedintelui ales Joe Biden pentru victoria sa. Aştept cu nerăbdare să consolidăm în continuare puternicul şi dinamicul nostru Parteneriat Strategic în toate dimensiunile sale. România va continua să lucreze pentru a consolida securitatea, prosperitatea şi rezistenţa comunităţii noastre transatlantice“, a scris Iohannis pe Twitter.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ministerul Afacerilor Interne, Romania: Acestea sunt modelele de declarație pe propria răspundere, pentru deplasarea în afara locuinței în intervalul orar 23.00-05.00, și a adeverinței de la angajator

Ele pot fi descărcate de pe site-ul stirioficiale.ro, accesând link-urile:

➡️ https://stirioficiale.ro/DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE

➡️ https://stirioficiale.ro/Adeverință angajator

Vă rugăm să respectați măsurile de protecție sanitară și distanțarea fizică!

Știm că este o perioadă dificilă pentru toți, însă doar împreună vom reuși să depășim această situație!

 

Nicuşor Dan: Municipalitatea bucureşteană va amenaja pieţe volante şi spaţii deschise suplimentare

Pentru a-i ajuta pe producătorii agricoli care nu-și vor putea vinde marfa în piețele închise din Capitală (a căror funcționare va fi temporar suspendată pentru a limita răspândirea COVID-19), municipalitatea bucureșteană va amenaja piețe volante și spații deschise suplimentare.

Am convenit acest lucru în urma unei discuții telefonice cu premierul Ludovic Orban, ca măsură specială pentru susținerea micilor producători din jurul Bucureștiului și a bucureștenilor care cumpără astfel de produse de pe piața țărănească.
Identificăm zilele viitoare locațiile și le anunțăm din timp. Legumele, fructele și lactatele produse în comunele limitrofe Capitalei trebuie să-și găsească loc în continuare pe piața bucureșteană.

 

Situația din România -  7 noiembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

Până astăzi, 7 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 296.999 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
201.114 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 9.937 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.424 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 7.793 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 06.11.2020 (10:00) – 07.11.2020 (10:00) au fost raportate 130 de decese (86 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.113.Dintre acestea, 1.048 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.455.093 de teste. Dintre acestea, 36.202 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.612 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 15.590 la cerere.

Situația din România -  7 noiembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 - Grupul de Comunicare Strategică - foto preluat de pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

Situația din România – 7 noiembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică – foto preluat de pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

GCS: Sălajul şi Clujul depăşesc rata de infectare de 6 la mia de locuitori; incidenţă de peste 5 în patru judeţe

Judeţele Sălaj şi Cluj au înregistrat o rată de infectare cu SARS-CoV-2 de peste 6 la mia de locuitori, în timp ce patru judeţe – Alba, Bihor, Sibiu şi Timiş au o incidenţă de peste 5 la mia de locuitori, potrivit raportării transmise, sâmbătă, de Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Municipiul Bucureşti are o incidenţă de la 4,5 mia de locuitori, la fel ca în ziua precedentă.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.862 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați.

 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global:

Până la data de 6 noiembrie 2020, au fost raportate 8.528.088 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Spania, Franţa, Regatul Unit, Italia, și Germania.

ŢARA CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAŢI*

Franţa 1.601.367(+58.046) 39.037 (+363) 131.810 (+2.051)

Coronavirus: Franţa raportează un record zilnic de noi contaminări: 60.486 de cazuri

Spania 1.306.316(+21.908) 38.486 (+368) 150.376 -

Regatul Unit 1.123.197(+24.138) 48.120 (+378) 2.951 (+20)

Italia 824.879(+34.502) 40.192 (+428 322.925 (+10.586)

Germania 619.089(+21.506) 11.096 (+166) 404.527 (+9.911)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

 

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 6 NOIEMBRIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAȚI*

48.763.203 (+591.640) 1.234.371 (+8.130) 32.493.000 (+300.535)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 5 – 6 noiembrie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
* Date rectificate

Grupul de Comunicare Strategică
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

Coronavirus: 127.021 de noi cazuri într-o singură zi în SUA, un nou record pentru a treia zi consecutiv

 

Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale în SUA. Democrații păstrează majoritatea din Congresul SUA, iar majoritatea din Senat va fi decisă într-un al doilea tur de scrutin

Alegerile prezidențiale în Statele Unite ale Americii din 2020 au avut loc marți, 3 noiembrie 2020 și au fost a 59-a alegere prezidențială din istoria Statelor Unite. Fiind niște alegeri „indirecte”, alegătorii au fost chemați să aleagă delegații care la 14 decembrie 2020 se vor întruni în Colegiul Electoral pentru a depune votul partidului propriu pentru a alege noul președinte și vicepreședintele acestuia.

Dacă Colegiul Electoral nu are ca rezultat o majoritate absolută de cel puțin 270 de voturi în favoarea unui candidat (cvorumul necesar alegerilor), noul președinte va fi numit de Camera Reprezentanților după un vot cu majoritate între cei trei candidați care au primit cele mai multe voturi la alegerile din 3 noiembrie. Vicepreședintele va fi numit în schimb de Senat, alegându-l între cei doi candidați care au primit cele mai multe voturi în Colegiul Electoral.

Înainte de alegerile prezidențiale propriu-zise, ​​au avut loc o serie de caucus-uri și alegeri primare, cu scopul de a identifica candidatul fiecărui partid pentru alegeri. Această fază preliminară a avut loc în prima jumătate al anului 2020. Această procedură de nominalizare este, de asemenea, o alegere indirectă, în care membrii fiecărui partid numesc delegații, care sunt apoi chemați să-și aleagă candidatul partidului la convenția acestuia (convention) care formalizează desemnarea candidatului la președinție și a candidatului la vicepreședinție (ticket – biletul).

Al 45-lea și actual președinte Donald Trump a anunțat că va candida pentru un al doilea mandat din partea Partidului Republican. În urma acestei candidaturi, liderii partidului din mai multe state au anunțat că nu se vor ține alegeri primare și caucus-uri pe teritoriul lor, într-o demonstrație de susținere a candidaturii lui Trump. Partidul Democrat a primit inițial 27 de nominalizări, cel mai mare număr vreodată înregistrat pentru un proces de nominalizare al unui candidat la președinție din istoria alegerilor prezidențiale moderne din SUA. La sfârșitul procesului alegerilor primare, partidul l-a declarat pe Joe Biden candidat oficial la Casa Albă. Apoi acesta a indicat-o pe senatoarea californiană Kamala Harris la funcția de vicepreședinție.

Președintele ales al Statelor Unite ale Americii este democratul Joe Biden, care își va începe oficial mandatul pe 20 ianuarie 2021. Trump n-a vrut să concede victoria lui Biden și a depus contestații legale privind rezultatele alegerilor.

De la alegerile din 1992, a fost prima dată când președintele în funcție nu a reușit să câștige al doilea mandat.[5] Alegerile au înregistrat cea mai mare participare la vot din anul 1900, iar atât Biden, cât și Trump, au primit peste 70 de milioane de voturi, depășind recordul lui Barack Obama de 69.5 milioane din 2008. Biden a primit cele mai multe voturi înregistrate vreodată pentru un candidat în istoria Statelor Unite.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Joseph Robinette „Joe” Biden, Jr. (n. 20 noiembrie 1942, Scranton, SUA) este un om politic american, ales al 46-lea președinte al Statelor Unite și fost vicepreședinte în timpul mandatelor prezidențiale ale lui Barack Obama, candidat al Partidului Democrat la alegerile prezidențiale din 2020, pe care le-a câștigat - (Official portrait, 2013) foto preluat de pe en.wikipedia.org

Joe Bide – (Official portrait, 2013) foto preluat de pe en.wikipedia.org

Joseph Robinette „Joe” Biden, Jr. (n. 20 noiembrie 1942, Scranton, SUA) este un om politic american, ales al 46-lea președinte al Statelor Unite și fost vicepreședinte în timpul mandatelor prezidențiale ale lui Barack Obama, candidat al Partidului Democrat la alegerile prezidențiale din 2020, pe care le-a câștigat. Înainte de a fi vicepreședinte, a fost senatorul senior al Statelor Unite pentru statul Delaware. El a îndeplinit funcția de senator timp de 36 de ani, din 1973 până în 2009.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

Alegeri SUA – Joe Biden a câştigat scrutinul prezidenţial (media)

Candidatul democraţilor la Casa Albă, Joe Biden, a câştigat scrutinul prezidenţial în detrimentul preşedintelui în exerciţiu, republicanul Donald Trump, au anunţat sâmbătă mass media americane, transmit agenţiile internaţionale de presă. AFP califică anunţul drept “o victorie care marchează o turnură istorică pentru America şi pentru lume, după patru ani de ruptură în mandatul preşedintelui republican”.

După patru zile de suspans, candidatul democrat şi fostul vicepreşedinte în mandatul lui Barack Obama a fost dat câştigător cu 273 de mari electori, graţie unui succes în statul-cheie Pennsylvania, potrivit posturilor CNN, NBC şi CBS, scrie France Presse. Biden va deveni cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

 

Revista Presei din 7 noiembrie

 

cititi si:

- Evenimentele Zilei de 7 noiembrie în Istorie;

- Alianţa Civică (7 noiembrie 1990);

- Sfinții 33 de Mucenici din Melitina; Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei (7 noiembrie)

Alianţa Civică (7 noiembrie 1990)

Marian Munteanu, la tribună

foto preluat de pe mirceaordean.blogspot.ro

 

Alianţa Civică

Alianța Civică este o organizație neguvernamentală din România, cu sediul la București, creată în anul 1990, în scopul dezvoltării societății civile din România.

Între anii 1990 – 1996 Alianța Civică a jucat un rol important în democratizarea societății românești organizând numeroase acțiuni civice ca de pildă seminarii, demonstrații, etc. Deși nu a fost un partid politic și nu a candidat vreodată ca entitate separată în alegeri, numeroși membri ai Alianței Civice au fost propulsați în diferite funcții în stat și în administrațiile locale ca parte din decizia organizației de a se implica activ în viața politică din România. Printre ei se numără și Emil Constantinescu ales președinte al României în anul 1996.

A fost înființată la data de 7 noiembrie 1990 prin sentința civilă nr. 2274 a judecătoriei sectorului 1. Începând cu aceea dată specialiștii Alianței Civice lucrează la Carta Alianței Civice care va fi lansată cu ocazia Convenției Naționale a Alianței Civice din 14 – 15 decembrie 1990, de la București. Tot atunci se lansează deviza “Nu putem reuși decât împreună”. Prin statut Mandatul de președinte se exercită prin rotație. Primul președinte ales fiind Marian Munteanu președintele Ligii Studenților din Universitatea București, aflat în greva foamei după eliberarea din detenția la Jilava. Printre președinții Alianței Civice s-au numărat scriitoarea Ana Blandiana și Prof. Dr. Șerban Rădulescu-Zoner.

La scurt timp Marian Munteanu fiind în dezacord cu majoritatea membrilor consiliului de conducere (dominat de GDS), a demisionat din funcția de președinte și, după alte câteva luni, s-a retras din Alianța Civică

În 1991 o parte din membrii Alianței Civice au constituit Partidul Alianța Civică, condus de criticul literar Nicolae Manolescu, partid care în anul 1998 s-a unit cu Partidul Național Liberal.

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org

 

Declaratia de Principii

Societatea românească se zbate într-o criză gravă din care nu poate ieşi decât printr-un efort al nostru, al tuturor. Alianţa Civică se adresează tuturor celor ce se consideră la fel de răspunzători de viitorul României ca şi cei ce se află la putere.

România se găseşte prinsă într-un angrenaj putând duce la catastrofă dacă grupurile, personalităţile, persoanele care au dovedit ataşament pentru democraţie şi valorile civilizaţiei europene nu întreprind o largă acţiune în cadrul societăţii civile. Viitorul nu depinde decât de hotărârea noastră de a ne dedica în întregime redresării naţionale.

Alianţa Civică îşi propune să acţioneze energic pentru sprijinirea procesului de dezvoltare a unei societăţi civile, singura în măsură să asigure exercitarea libertăţilor cetăţeneşti.

Alianţa Civică consideră ca factori agravanţi multiplele forme de intoleranţă, mistificare, ură, corupţie, egoism, rea-voinţă.

Alianţa Civică militează pentru eradicarea tuturor acestora şi susţine că avem nevoie de adevăr ca de pâine. Fără o reînviere grabnică a valorilor morale afirmate în revoluţie, poporul nostru este în pericolul de a se scufunda în haos şi barbarie. Suntem conştienţi că protecţia cetăţeanului nu se poate realiza decât într-o Românie liberă. Suntem săraci într-o ţară bogată. Singura ieşire o reprezintă inserarea economiei româneşti în circuitul mondial, prin trecerea la o economie de piaţă.

Alianţa Civică sprijină o reformă radicală şi realistă, ca singura ieşire din situaţia în care ne aflăm, dar şi luarea concomitent a tuturor măsurilor de protecţie socială, mai ales a păturilor sărace şi dezavantajate. Susţinem că reforma economiei româneşti nu se poate face decât în strânsă legătură cu democratizarea deplină a vieţii politice şi sociale.

Ne pronunţăm pentru o constituţie care să garanteze toate libertăţile din democraţiile tradiţionale. Respectul pluralismului, al dreptului de asociere, asigurarea drepturilor omului, libertatea presei sunt valori în afara cărora societatea civilă şi statul de drept nu pot exista.

Alianţa Civică respinge orice formă de cenzură şi de limitare a libertăţii de expresie a cetăţenilor.

Alianţa Civică afirmă că numai o informare corectă, completă şi la timp poate feri societatea de abuzuri şi de încălcări ale regulilor democraţiei şi duce la formarea unui cetăţean implicat conştient în viaţa politică şi socială.

Alianţa Civică susţine dreptul fiecărui cetăţean de a avea acces la sursele de informare, precum şi la documentele administraţiei locale şi centrale, ca în toate societăţile civilizate. Astfel, alegătorul îşi va putea exercita controlul permanent asupra Puterii pe care el însuşi a delegat-o să-i apere interesele.

Alianţa Civică apără fără rezerve valorile europene, cărora prin origine, mentalitate şi tradiţie le aparţinem.

Românii trăiesc astăzi pe toate continentele. Fie ca unirea tuturor eforturilor noastre să asigure patriei un viitor!

Alianţa Civică susţine că este nevoie mai mult ca oricând de acţiuni energice şi largi de protecţie a cetăţeanului. În acest cadru, Alianţa Civică apără revendicările muncitorilor pentru bunăstare, pentru o viaţă mai demnă şi în deplină libertate, pentru drepturile izvorâte din munca lor.

Alianţa Civică militează pentru împroprietărirea cu pământ a ţăranilor.

Alianţa Civică se manifestă împotriva oricăror forme de violenţă, inclusiv ameninţarea cu folosirea ei.

Alianţa Civică cheamă Biserica să sprijine eforturile de reînviere a societăţii civile şi să-şi asume răspunderile ce-i revin.

Alianţa Civică îi invită pe cetăţeni să adere la declaraţia noastră şi să-i aducă îmbunătăţiri.

NU PUTEM REUŞI DECÂT ÎMPREUNĂ !

Bucureşti, 6 noiembrie 1990.

articol preluat de pe: aliantadreptei.wordpress.com

 

Piata Universitatii (1990)

Piata Universitatii (1990)

 

20 de ani de când a luat fiinţă Alianţa Civică

articol preluat de pe revista22.ro (22 PLUS, nr. 311)
07 dcembrie 2010

 

GABRIEL ANDREESCU

Alianţa Civică.

(…) Alianţa Civică s-a născut, într-adevăr, dintr-o ameninţare. Şi atunci nu este deloc ciudat că ideea ei s-a înfiripat la sfârşitul lui iunie, luna în care cohortele de falşi sau adevăraţi mineri au invadat Bucureştiul într-o izbucnire de ură şi violenţă pe care Europa nu le-a mai cunoscut, într-o astfel de formă, de pe vremea nazismului.

În luna iunie au avut loc întâlnirile cu cei ameninţaţi: asociaţiile şi grupările independente; ziarele incomode; liderii partidelor de opoziţie. De la Pro Europa din Târgu Mureş până la Agora din Iaşi. De la PNŢCD până la ecologişti. S-a testat ceea ce era sau putea fi credibil în lumea noastră invadată de suspiciune.

În august devenise evident că miza de fond era societatea civilă. Pluripartidismul nu are autenticitatea decât pe terenul ei. Strategiile politice artificial legate de jocul de putere pot chiar să impieteze. În septembrie, organizaţiile hotărâte să participe la constituirea Alianţei se puseseră de acord.

Octombrie a fost luna statutelor, a organizării, a precizărilor de fond. Între 26 şi 28 octombrie s-a ţinut, la Timişoara, Conferinţa internaţională asupra Democraţiei şi Drepturilor Omului. După o zi întreagă de dezbateri, seara, se punea la punct, împreună cu iniţiatorii din Bucureşti, Iaşi şi Braşov, experimentul unei conlucrări timişorene.

Aşa s-a născut, prin implicarea puternicelor structuri civice din oraş, „macheta“ unei filiale. Timişoara era, încă o dată, oraşul pilot.

Ştiam cu toţii că timpul nu mai aştepta. Pe 7 noiembrie s-a anunţat, cu o publicitate ce ar fi putut părea vanitoasă, constituirea. Pe 9, conferinţa de presă nu eliminase, probabil, unele neclarităţi. Dar pe 15 noiembrie, Alianţa Civică arătase deja că reprezintă ultima şansă a societăţii româneşti.
*
În decembrie am ieşit, de sub comunism, extenuaţi. A trecut aproape un an. Extenuării i se adaugă sentimentul că am ratat. La lipsa de speranţă se răspunde cu hemoragia continuă de valori. În faţă, o catastrofă economică şi ruşinea pentru ceea ce am făcut cu noi înşine. Este un moment în care ar trebui să ne întrebăm: de unde venim, unde ne ducem? Va mai fi în stare o mişcare de genul Alianţei Civice să ne salveze?

Solidaritatea în bine poate fi, în astfel de condiţii, cheia filozofică şi metafizică a existenţei unui popor.
(fragment din editorialul Alianţa Civică, revista 22, nr. 45, 23 noiembrie 1990)

 

LUCIA HOSSU-LONGIN

De veghe

În 16 decembrie 1991, la comemorarea martirilor revoluţiei de la Timişoara, Ana Blandiana vorbea despre continuarea revoluţiei, paşnic, dar ferm, până la victoria deplină. Ce înseamnă această victorie? Iată câteva precepte: epurarea guvernului, justiţiei şi procuraturii de cadrele nomenclaturii comuniste.

Urmărirea în justiţie a celor vinovaţi din Ministerul de Interne şi MApN pentru represiunea din decembrie 1989. După doleanţa timişorenilor, „Vrem dreptate pentru morţi, nu fotolii pentru hoţi“, democraţia nu se putea instala în România fără respectarea drepturilor omului şi fără libertatea mediilor de informare, fără adevărul despre revoluţie; pledoaria ca la funcţia de preşedinte al ţării să nu mai aspire foştii activişti comunişti, pentru c㠄preşedintele României trebuie să fie simbolul despărţirii noastre de comunism“.

Era o idee politică extraordinară continuarea spiritului Timişoarei, din decembrie 1989, idee care se va regăsi în toate documentele Alianţei.

La primul miting al AC din 21 decembrie 1990, din Piaţa Universităţii, noi, participanţii, am fost rugaţi să purtăm îmbrăcăminte cernită, brasarde negre, flori şi lumânări aprinse.

Ce deplângeam noi? Idealurile revoluţiei trădate. „Tineretul a murit, javrele s-au pricopsit“, „Păcat, păcat de sângele vărsat“.
Atunci s-a dat publicităţii Carta Alianţei Civice, programul în 24 de puncte al acestui organism reprezentativ al societăţii româneşti. Atunci s-a născut deviza Alianţei – „Nu putem reuşi decât împreună“. Valabilă ieri, azi şi mâine. Un an mai târziu, în 12 aprilie, în Piaţa Revoluţiei, Alianţa demonstrează pentru libertate şi adevăr la Televiziunea publică, învinovăţită pentru daune incalculabile aduse moralei şi conştiinţei publice.

Să ne amintim că, în urmă cu câteva zile, postul naţional de televiziune îi făcea elogiu lui Constantin Pârvulescu, părintele comunismului românesc, nu pentru atitudinea sa rebelă de la Congresul al XIII-lea, ci pentru consecvenţa cu care şi-a slujit idealurile.

Aş vrea să mai evoc o altă comemorare, aceea din 21 decembrie 1993 din Piaţa Universităţii, la care au luat parte nu numai Alianţa Civică, ci şi Liga Studenţilor din Universitatea Bucureşti, asociaţiile de revoluţionari din Bucureşti, foştii deţinuţi politici.

A fost o manifestare de neuitat, cu acelaşi deziderat obsesiv: adevărul despre represiunea din decembrie 1989.
Cât timp Ana Blandiana a condus Alianţa Civică, această organizaţie n-a putut fi manevrată, ea a sancţionat orice atentat la democraţie, s-a aflat în stradă ori de câte ori viaţa politică o vira spre totalitarism, îndemnând la unire, solidaritate şi veghe.

Deşi în 30 ianuarie 1990, când s-a retras din Consiliul Frontului Salvării Naţionale, Blandiana socotea că locul unui scriitor nu poate fi decât la „masa lui de scris, o masă care seamănă de mult şi va fi nevoită să semene mult timp cu o baricadă“, totuşi nu a părăsit meterezele luptei active.

Trecutul rămâne încă actual în România, spunea Le Figaro în anii postdecembrişti. Aserţiune încă viabilă şi astăzi. România nu are încă în spate suportul solid al adevăratelor reforme în economie, în legislaţie, în justiţie, în drepturile omului.

Deşi defilăm în fiecare decembrie sub Arcul de Triumf, după 20 de ani nu prea avem biruinţe, triumfuri.
E nevoie mai mult ca oricând de continuarea revoluţiei. Poate, de o luptă cu armele spiritului, o necapitulare în faţa puterii. Orice fel de putere ar fi.

Avem nevoie să rămânem de veghe, aşa cum Alianţa Civică a stat la temelia democraţiei două decenii.

 

MIHAI ŞORA

Ne va salva doar adevărul

(…) Câtă vreme cei ce se află la cârma ţării vor măslui adevărul – în primul rând adevărul ultimului an, începând cu sfârşitul lui decembrie şi trecând prin ianuarie, prin februarie, prin martie, prin aprilie şi mai, şi mai ales prin mijlocul lui iunie –, tot răul care s-a înâmplat până acum se va putea întâmpla şi de aici înainte.

Oricând, dorinţa societăţii de a dialoga cu puterea şi, în ultimă instanţă, de a o controla, aşa cum e legitim, va putea fi etichetată drept tentativă de destabilizare şi reprimată ca atare. Iată de ce avem atâta nevoie de adevăr şi de transparenţă. Şi iată de ce avem nevoie şi de o societate civilă bine articulată, coerentă şi unită, care să-şi poată impune punctul de vedere fără a recurge la violenţă, pur şi simplu pentru că punctul ei de vedere coincide cu interesul general.

Primul obiectiv al Alianţei noastre Civice este să trezim şi să stimulăm capacitatea de dăruire pentru binele public a tot ce este competenţă în ţara românească. Facem aşadar apel la milioanele de compatrioţi, atât de înzestraţi de la bunul Dumnezeu, să-şi pună toată priceperea în serviciul binelui tuturora, cu convingerea că numai în felul acesta va putea fi realizat binele fiecăruia în parte.

De această alianţă a tuturor competenţelor la nivelul societăţii civile este absolută nevoie la acest viraj, plin de greutăţi neprevăzute, pe care ţara întreagă trebuie să-l ia cu minimum posibil de pierderi, în drumul ei spre economia de piaţă, în vederea asigurării unui trai omenesc pentru toţi împreună şi pentru fiecare în parte – şi asta într-un viitor destul de apropiat ca să ne putem bucura şi noi, cei de faţă, nu numai urmaşii noştri, măcar de unele din roadele lui.
(fragment din articolul apărut în revista 22, nr. 45, 23 noiembrie 1990)

 

PETRE MIHAI BĂCANU

Consolidarea societăţii civile

Alianţa Civică a apărut într-o perioadă în care societatea românească traversa o criză gravă (poate nu atât de primejdioasă ca cea de acum). Îmi amintesc de acele cozi lungi formate la înscriere, în holul casei lui Remus Mistreanu, din Eremia Grigorescu 10. În sfârşit, speranţele puteau fi coagulate întru consolidarea societăţii civile şi a statului de drept. Era o implicare curăţitoare într-un moment în care rinocerizarea era în toi. A fost o însufleţire spre limpezirea confuziei organizate.

În 1990 recunoşteam că în tot ceea ce făceam era şi politică, dar Alianţa trebuia să rămână de natură civică. „Numai în condiţiile în care nu există o alternativă ne vom asuma răspunderi politice“ – declaram în 1990. Marea greşeală a fost crearea Partidului Alianţei Civice în 1991.

Organizaţia-mamă a intrat în divergenţă cu copilul său. PAC nu avea să devin㠄un moment istoric“ – cum apărea în unele declaraţii. Apoi am trăit cu convingerea că partidele democratice pot avea strategii comune. Nu făceam opoziţie deghizată, nu eram apolitici, ne luptam cu determinare. Arma Alianţei Civice era denunţarea încetinelii reformelor, denunţarea corupţiei şi abuzurilor. Ne împotriveam celor care împiedicau lustraţia.

Cu toate decepţiile, n-am să regret niciodată că m-am implicat în AC. Marea sa realizare a fost alternanţa la guvernare, cu toate că CDR urma să devină campioana ocaziilor pierdute. Nu era nici o solidaritate exaltată. Am încercat să echilibrăm spectrul politic, am derulat o sumedenie de programe de educaţie civică.

La un moment dat, ne-am confruntat cu un discurs în pustiu. Aveam impresia că eram pe post de cârje. Când bolnavul s-a mai înzdrăvenit – le-a aruncat. Se spune că AC a pierdut. Poate. Important a fost că n-a abandonat niciodată atitudinea combativă. Când îmi amintesc de miile de acţiuni ale AC, din aceşti 20 de ani, pot spune că AC n-a pierdut.

La 20 de ani de la înfiinţarea AC, societatea civilă este tot neconsolidată. Aud aceleaşi acuzaţii, cu „lovitura de stat“, ca la recentul miting sindical. Mă întreb cum poate fi acum consolidată societatea civilă. Ce mai poate deveni nădejdea românilor atinşi de sărăcie endemică?

Acum s-a intrat într-o altă fază: acceptarea la rezistenţă. Poate mai mult ca în 1990, forţele guvernamentale trebuie supuse supravegherii critice din partea societăţii civile. Acum, când România se află nu numai în criză economică, ci stagnează, regresează. Poate apare o altă Alianţă Civică.

 

NICOLAE CONSTANTINESCU

Alianţa Civică – între vis şi realitate

Alianţa Civică a apărut din nevoia pe care am simţit-o în mod acut de a fi împreună pentru încercarea Don Quijote, adică de a ne lupta şi a birui un sistem care ne alterase şi ne strivise demnitatea, pe care-l consideram de nezdruncinat, care-şi crease nenumărate pârghii de autoalimentare. La scurt timp după evenimentele din decembrie 1989, a fost clară pentru toată lumea confiscarea momentului de graţie care ne unise în mod miraculos şi înlocuirea acestei stări cu răzbunare, cu umilire, cu denigrare.

Dac㠄întinarea idealurilor socialiste“ a făcut-o Ceauşescu, zbuciumul social din primăvara şi vara lui 1990 „întinase“ idealurile „democraţiei originale“ oferită ţării de acelaşi Ion Iliescu. Or, această atitudine nepartizană cu politica „luminat㓠a CPUN-FSN o arătase Piaţa Universităţii, prima manifestare publică de proporţii care satirizase comunismul şi pe slujitorii lui într-un fel nemaiîntâlnit până atunci: prin cântece, cu zâmbetul pe buze, cu faţa destinsă, cu oameni necunoscuţi care se îmbrăţişau cerând cu toţii revenirea la normalitate: stat de drept, televiziune liberă, respectul individului.

Era prea mult! Paharul răbdării se umpluse! Şi atunci, de la tovarăşul miliţian devenit domn poliţist până la tovarăşul prim-secretar devenit domnul preşedinte, s-a pornit cu o ură sălbatică mineriada din 13-15 iunie 1990. „Democraţia original㓠fusese o mascaradă!

Desfăşurarea alegerilor din mai şi mineriadele ne-au demonstrat că forţa şi mecanismele de represiune erau intacte, doar decidentul se schimbase. Şi atunci, când, în locul unei mâini întinse, puterea trimisese un pumn, câţiva oameni s-au gândit că nu este totul pierdut şi au hotărât să se întâlnească în casa lui Remus Mistreanu, lângă Grădina Icoanei, unde, după puţin timp, s-a constituit nucleul viitoarei Alianţe Civice.

Adeziunea şi entuziasmul primelor săptămâni şi luni la cumpăna anilor 1990-1991 au fost peste aşteptări. Elementul esenţial al logisticii pe care s-a bazat AC a fost dăruirea acelor români care înregistraseră şi înainte, şi după 1989 preţul real pe care au trebuit să-l plătească orânduirii comuniste.

Nici o formaţiune politică nu reuşise să adune atâţia oameni veniţi de bunăvoie şi cu speranţa schimbării ca Alianţa Civică. În aceste condiţii, ţinând cont şi de slăbiciunile opoziţiei parlamentare, un grup de membri ai AC a hotărât, în iulie 1991, să înfiinţeze un partid al Alianţei Civice, care să preia programul de acţiuni al AC şi să-l susţină prin acţiuni ferme în parlament. Din păcate, conducerea PAC a abandonat destul de repede programul propus de AC, a urmat o politică neoliberală şi s-a dizolvat în PNL.

Privind retrospectiv aceşti ultimi 20 de ani, consider că principala greşeală pe care am făcut-o a fost uşurinţa cu care am abandonat principiile, scontând pe nişte victorii pasagere, lipsite de soliditate.

Oricum, faptul că astăzi putem judeca, aprecia şi învăţa din evenimente petrecute acum 20 de ani se datorează şi Alianţei Civice şi neobosiţilor ei voluntari, care au încercat să se lupte cu un sistem represiv pe care, chiar dacă nu l-au biruit, cel puţin l-au zdruncinat.

 

NICOLAE PRELIPCEANU

Credeam

Credeam că lumea se va transforma în bine. Că n-o să mai auzim niciodată de regimul comunist ca de o fericire pierdută.
Credeam că toţi cetăţenii României sunt, dacă nu fericiţi, măcar mulţumiţi să fie liberi şi să poată alege singuri pe cine cred ei că trebuie să ne guverneze.

Credeam că n-o să mai trebuiască să-i explici cuiva, şi acesta să nu creadă, că e mai bine să nu ai un dictator-tătuc deasupra capului. Nu, pardon, deasupra capului e sabia lui, cu care capul plecat nu-l taie. El şi ai lui sunt pe gâtul tău, cocoţaţi şi ţinându-te bine cu capul în jos. Într-o poziţie din care nu poţi să vezi nici ce zăreau înlănţuiţii ăia ai lui Platon, în peştera celebră. Că, dacă eşti cu capul aproape lipit de pământ, ochii tăi nu mai disting nici umbrele.

Credeam că n-o să mai auzim „noi muncim, nu gândim“ şi când „gândeau“, să fie cu gura altora, care le „implementaser㓠„ideea“ „moarte intelectualilor“ sau „ideea“ c㠄ei s-au demascat singuri“ şi câte şi mai câte asemenea „idei“ înălţătoare – nu-i aşa? – cam ca discursurile dictatorului de care credeam că scăpasem.

Credeam că societatea românească o să nască o adevărată societate civilă, care să reacţioneze la toate încercările politicienilor de a mai ciupi din drepturile cetăţenilor.

Credeam că n-o să mai vedem majorităţi zdrobitoare la vot pentru foşti aparatcici comunişti.
Credeam că oamenii vor fi în stare să dialogheze calmi şi interesaţi de adevăr, că n-or să-şi mai dea în cap unii altora pentru că nu ţin toţi cu Iliescu şi ai lui.

Credeam în posibilitatea unei clase politice eliberate de „învăţăturile“ securistice şi activistice, credeam în partide curate, care să urmărească interesul naţional înainte de toate.

Credeam că nenorocirea „anilor-lumin㓠ne-a învăţat pe toţi ce să nu mai facem, ce să ocolim, pentru ca anii care urmau să nu mai semene cu cei care trecuseră, credeam noi, pentru totdeauna.

Credeam că a fost o revoluţie autentică şi că societatea românească va fi reformată din temelii, adică din mentalităţi.
Credeam multe atunci, la 15 noiembrie 1990, când peste o sută de mii de oameni au ieşit în stradă, manifestând împotriva resurecţiei securiştilor şi a activiştilor, împotriva direcţiei în care partidul lui Ion Iliescu împingea ţara, cu largul concurs al – nu-i aşa? – maselor.

Credeam că toate astea vor intra în mentalitatea oamenilor, politici sau simpli alegători, în fond tot politici şi aceştia, chiar fără voie, sau măcar în mintea celor cu care ne întâlneam la dialogurile Alianţei Civice.

 

ION MĂNUCU

Romantism şi pragmatism

În iunie 90, când trenurile cu mineri se pregăteau să vină spre Bucureşti, eu am decis să fie oprite în staţia Petroşani. Eu eram un fel de IR al CFR. Mi-au desfăcut contractul de muncă, pentru aşa-numite abateri de la siguranţa circulaţiei, dar au fost obligaţi să mă reprimească după 6 luni.

În noiembrie am participat la mitingul din Bucureşti, am luat legătura cu organizatorii, am făcut cererea de intrare în AC şi apoi am făcut o filială locală pentru Dolj. După Marian Munteanu, Consiliul de Coordonare provizoriu de atunci al AC m-a ales preşedinte, pentru o perioadă de un an-doi, până la Congres. Conducerea AC se întâlnea săptămânal la Bucureşti, puneam la punct toată activitatea pentru perioada următoare şi făceam analiza a ce s-a făcut. În felul acesta s-a organizat şi adunarea de la Sibiu.

La Craiova am avut activităţi de dezvoltare a Alianţei: aveam întâlniri în localităţile din împrejurimi – Băileşti, Calafat şi, bineînţeles, la Craiova. Problemele discutate în general erau civice, ale societăţii româneşti aşa cum ieşise după revoluţie. Era o emulaţie civică, în sensul că se căutau oameni, soluţii, formule… AC a fost puternic implicată în chestiunile politice ale ţării, mai ales că ea a făcut parte şi din Forumul Democratic Antitotalitar şi ulterior din Convenţia Democratică.
În 92 şi 96 am fost efectiv elementul de legătură dintre cele două formaţii, PNŢCD şi PNL, şi prin poziţia noastră faţă de cele două partide am reuşit să facem liste comune şi echilibrate, în Craiova mai ales, unde eram puternic implicaţi. La Craiova, din 5 senatori 2 erau ai CDR şi din 11 deputaţi cam 5 erau din Convenţie. De asemenea, am supravegheat alegerile în secţiile de votare. Am organizat câteva mitinguri ale AC în Craiova şi, mai târziu, i-am primit tot aici pe Regele Mihai şi Regina Ana.

Parţial, AC şi-a atins scopurile. Dar cred că au tras-o înapoi câteva lucruri: participarea AC în Convenţia Democratică a fost un element pozitiv, dar, odată cu intrarea la guvernare a Convenţiei, Alianţa ar fi trebuit să-şi păstreze menirea iniţială, adică cea de supraveghere a guvernării, şi, de aceea, AC ar fi trebuit să iasă imediat după ce Convenţia a câştigat alegerile.

Un alt minus al AC a fost modul de funcţionare. Alianţa trebuia să fie organizată oarecum ca un partid politic şi, din păcate, Partidul Alianţei Civice, format din AC, din întâmplare sau intenţionat, s-a rupt totalmente de AC, nemaipăstrând nici un element comun. Ar fi fost de dorit ca cele două entităţi să comunice, conducerile trebuiau să fie întrepătrunse.

Partidul era necesar, pentru că cele două partide istorice, PNŢCD şi PNL, nu umpleau necesitatea de schimbare; era nevoie ca PAC să participe la alegeri, dar numai acolo unde partidele istorice nu aveau candidaţi. Au mai fost şi minusuri individuale. De exemplu, romantismul revoluţionar durează un timp, după care eşti obligat să te ocupi de problemele tale egoiste, personale, prozaice – familie, avere, administraţie

ş.a.m.d. Pe de altă parte, aţi văzut că orice om are un preţ, care poate să fie material, de poziţie socială etc. şi atunci se produc alunecările de rigoare. Fără a da nume. Societatea noastră românească este diversă şi, spre deosebire de nemţi, mai avem zicala c㠄se poate şi aşa“.

 

MIHAI ZAMFIRESCU

Înscrieri pe calculator

Mergeam în Piaţa Universităţii şi cu copilul meu înainte să se nască şi după ce s-a născut, în mai. În Piaţa Universităţii, la început se făcea o proiecţie cu un proiector de la Ambasada Franţei sau a Germaniei. Se povestea despre Ceauşescu, despre oamenii din jurul lui. Apăreau Iliescu, Petre Roman. Iliescu, nu ştiu dacă personal, a trimis vorbă la ambasadă că nu se poate ca un stat străin să se amestece „în treburile interne“ etc. Şi au trebuit să şi-l ia. Şi atunci m-am întâlnit cu d-l Mihai Oroveanu în Piaţa Universităţii. Şi i-am zis: „Noi avem la Şcoala Germană un proiector, încă nu l-am desfăcut, puteţi să-l folosiţi o vreme“. Aşa au continuat proiecţiile.
D-l Oroveanu a avut grijă să-l ascundă în fiecare zi.

Auzisem că se ţin întâlniri la d-l Remus Mistreanu acasă şi am mers şi eu. În hol, era o masă imensă la care stăteau zeci de persoane care îşi spuneau părerea. Unii erau foarte porniţi împotriva lucrurilor care se petreceau, alţii ziceau că e bine totuşi că putem să stăm de vorbă. Alţii veneau foarte speriaţi acolo, numai băgau nasul şi fugeau.

M-am dus la Remus şi l-am întrebat cu ce să-l ajut. Şi mi-a zis: vine lume aici, are nevoie de hârtii. Am zis: bun. Şcoala Germană, la care eram director, primise din donaţii lucruri pentru bunul mers al activităţii. M-am gândit că bunul mers al şcolii înseamnă şi bunul mers al ţării, şi atunci am dus hârtie, am tras la xerox, parcă le-am dat şi un xerox.

Când mai primeam cafea, le duceam cafea, că acolo s-au băut tone de cafea. Când au început să se facă înscrieri în AC (era şi în România liberă un cupon), Remus mi-a dat jumătate din cupoane, aproape un sac întreg, mii de cupoane sosite. Eu am luat cupoanele, m-am dus la un prieten şi le-am trecut pe calculator. Am făcut un program,

le-am înregistrat şi rezultatele le-am transmis d-lui Romulus Rusan. Am lucrat la înregistrare două-trei săptămâni şi tot veneau oameni. Lumea era foarte entuziasmată că e o mişcare apolitică, asta le-a plăcut mai ales.

Eu cred că AC şi-a împlinit menirea, pentru că fără ea nu se făcea schimbarea în 96. Eu am lucrat şi pentru alegerile din 92, tot la calculator. Cei de la putere au acceptat să se numere în paralel voturile, în 92, şi atunci puterea fesenistă a pierdut toate primăriile în Bucureşti. Fiecare sector avea câte un calculator alături de cineva de la Alianţă, asigurându-se numărătoarea paralelă.

La primul tur au dat voie să numere în paralel, dar la al doilea tur n-au mai acceptat. A fost primul semn că lucrurile se pot schimba. În 96 mişcarea a fost şi mai puternică. Între timp veniseră calculatoare destule din străinătate şi pentru Alianţă şi s-a putut face numărătoarea paralelă.

Eu am destui prieteni în a căror părere am încredere, dar nu ştiu dacă lumea s-ar mai arunca în politică ca înainte, pentru că dezamăgirea e foarte mare. Sigur, o să pornească la un moment dat încă o mişcare civică, nu se poate fără. Cei care sunt în politică, în afară de câteva foarte mici excepţii, majoritatea se gândesc la ei, şi nu la binele celorlalţi. Şi nu există sancţiune.

 

REMUS MISTREANU

Str. Eremia Grigorescu, 10

Horia Bernea mi-a spus că urma să se facă Alianţa Civică, dar nu există loc de sediu. Eu, ca şi Horia, aveam în familii 45 de ani de condamnări de puşcărie comunistă. Ne-am gândit să facem ceva pentru cei care au stat în puşcăriile comuniste. Şi am zis: pun eu casa la dispoziţie. Şi aşa, cu Petre Mihai Băcanu, cu Ticu Dumitrescu, am „stabilit“ sediul AC la mine acasă.

Sufrageria a devenit sala de consiliu şi şedinţele se petreceau acolo, unde i-am cunoscut pe toţi. Camerele celelalte au rămas de locuit. Mai aveam un hol mare de 36 m.p., de care prima dată când au venit oamenii s-au speriat, pentru că era o barcă în hol.

Am scos barca afară, am pus o masă şi acolo se făceau înscrierile. În primele luni cred că treceau prin casă sute de persoane. Iar gestul cel mai frumos mi s-a părut când am strâns bani pentru greva de la Timişoara. S-a dat un comunicat verbal la sediu şi am anunţat că strângem bani pentru cei de acolo.

S-a strâns un milion şi ceva, imens pentru atunci, şi s-a pus problema cum trimitem banii, că fiecare avea reţineri. S-a oferit Florin Iaru, căruia i-am dat o valiză, am umplut-o cu bani şi am trimis-o la Timişoara.

Familia se restrânsese de când casa devenise sediul AC. Copiii erau la şcoală. Unul a fost exmatriculat, au fost bătuţi pe stradă pentru c㠄taică-tu umblă cu tâmpenii“. Mie mi-au desfăcut contractul de muncă imediat, că lipsesc, motivele alea vechi, conform articolului nu ştiu care, nici nu mă interesa.

AC a stat în casa mea până când s-a hotărât Nicolae Manolescu să facă Partidul Alianţa Civică. Eu le-am spus de la început să nu facem ca FSN şi să ne transformăm în partid. Ei, şi surpriza am avut-o când s-au hotărât să se transforme în partid şi atunci eu am spus că nu mai pot să dau faţă cu oamenii pentru că le-am promis că nu ne transformăm în partid.

În perioada în care a fost Marian Munteanu preşedinte al AC, el nu-şi prea dădea interesul. Dar când a fost d-l Mihai Şora, el venea ca la serviciu dimineaţa la 8 şi pleca seara târziu. Veneau persoanele şi se înscriau, cereau detalii, a venit şi ambasadorul Angliei. Primeam telefoane pentru donaţii, cu aparatură, din partea ambasadelor, a persoanelor fizice.

Era imposibil, nu puteai singur face faţă problemelor care erau. Securiştii se tot schimbau, observau tot. După ce a plecat AC de la mine, mi-au şi spus. Bineînţeles că veneau şi mulţi provocatori. A venit unul cu propunerea să facă un serviciu secret al Alianţei. I-am spus: „vezi-ţi domne de treabă“. Şi m-a întrebat: „Dar cu cât te plătesc ăştia de nu vrei?“. „Nu mă plătesc.“ „Păi, dacă ai fi la noi – zice – în Elveţia ai sta şi tu, şi familia ta în vacanţă.“
La mitingul AC din 15 noiembrie, l-am întrebat pe Băcanu: „Şi staţie…?“

„N-avem staţie.“ Au venit două microbuze din partea lui Petre Roman, care s-au oferit să ne facă sonorizarea la miting. Eu am luat legătura cu nişte băieţi care erau ingineri de sunet la formaţii de muzică uşoară. Nu ştiu ce voia Roman să facă. Să saboteze, bineînţeles.

Eram complet descoperiţi, nu aveam nimic. Cumpărasem eu pe timpuri un val de pânză pentru cearceafuri şi l-am dus ca să avem pe ce să scriem lozincile. Au tăiat-o şi au făcut lozinci băieţii care erau de la Piaţa Universităţii, enorm de mulţi.
Când au venit minerii, în iunie, Miron Mitrea a trimis şoferii, ca să vezi ce înseamnă viaţa… Mitrea era la vremea aia cu sindicatele şi era de bine.

A trimis şoferii cu basculantele ca să înconjoare casa, pentru că minerii voiau să-mi dea foc. Au fost promisiuni ca pe casa mea din Eremia Grigorescu să fie o plăcuţă pe care să scrie că acolo a fost primul sediu al AC. Dar când a ajuns d-l Constantinescu preşedinte s-a uitat tot.

articol preluat de pe: revista22.ro

 

 

 

NU PUTEM REUŞI DECÂT ÎMPREUNÓ

articol:  Romulus Rusan

Romulus Rusan foto: revista22.ro

Romulus Rusan
foto: revista22.ro

7 decembrie 2010

Mă întreb cum aş scrie acest articol dacă n-aş fi eu în cauză, dacă n-aş fi trăit perioada despre care va fi vorba ca un actor al ei. Ca un actor care şi-a petrecut clipele, orele, săptămânile şi anii luându-şi rolul atât de în serios încât, pe nesimţite, acesta i-a confiscat zilele, nopţile, duminicile şi concediile, cu viaţă cu tot. O viaţă pentru alţii, care, treptat, i-a anulat viaţa profesională, l-a despărţit de rude şi prieteni, l-a claustrat în acţiune.

Când am pornit, o mână de oameni, Alianţa Civică nu aveam nicio idee despre ce va urma şi despre cât va dura. Ştiam că suntem în faţa unui mamut inform şi nedefinit, ale cărui limite nu le intuiam şi a cărui forţă ne tăia respiraţia. Ştiam doar că a furat o revoluţie, că s-a întins peste ţară cu gândul de a nu ceda nicio poziţie, că a mimat formele democratice de ochii străinătăţii, dar că sub mănuşa diplomatică poartă un „box“ de fier cu care poate lovi oricând pe neaşteptate.

Avea de partea sa poliţia, armata, serviciile secrete, justiţia, radioul şi televiziunea de stat (altele nu existau), averea uriaşă a ţării şi a partidului, pe care se jura că nu o va vinde străinilor, dar care era dată încet, dar sigur pe mâna propriilor aderenţi. Avea majoritatea ziarelor.

Avea peste o sută de partide satelite inventate peste noapte în apartamente de bloc. Avea un mecanism parlamentar care sufoca opoziţia. Avea, deocamdată, masele, pe care gustul libertăţii şi promisiunile electorale făţarnice le zăpăciseră până într-acolo încât, în mai 1990, dăduseră lui Ion Iliescu 85% din voturi, iar FSN-ului 66%.

Deşi avea de partea sa masele, FSN nu dispunea de o societate civilă structurată. Cuvântul „împreun㓠desemna mai degrabă o populaţie dezorientată decât un liant social consistent. Cele trei mineriade rostogolite peste Capitală au semănat spaimă şi incertitudine.

După zdrobirea opoziţiei, reale şi închipuite, din 14-15 iunie, „Marşul în alb“ din 13 iulie 1990, care relansa energiile Pieţei Universităţii, a însemnat şi o retrezire a speranţei. Din Piaţa Operei, trecând prin Piaţa Universităţii şi Piaţa Romană pentru a se întoarce pe Calea Victoriei, 250.000 de oameni îmbrăcaţi în alb şi purtând în mână câte o floare au defilat în tăcere, aplaudaţi pentru prima dată deschis din balcoanele blocurilor bucureştene.

Pentru moment, Bucureştiul era o redută unită, o societate deschisă spre democraţie. Solidaritatea era „superlativul libertăţii“, cum fusese definită din balconul Universităţii. A dispărut şi frica, iar fiecare vedea în cel de lângă el un aliat.

 

În chinurile luptei de clasă

Aşa a apărut după mai puţin de patru luni Alianţa Civică. Discuţiile s-au purtat întâi în redacţia României libere, iar mai la urmă, într-o casă particulară de lângă Grădina Icoanei. În acelaşi timp, s-a luat legătura cu Grupul pentru Dialog Social, Grupul Independent pentru Democraţie, cu revoluţionarii timişoreni, cu asociaţii din Iaşi şi Tg. Mureş, cu muncitorii din Braşov şi chiar cu minerii din Valea Jiului.

Din sutele, dacă nu miile, de ziare apărute imediat după revoluţie, doar 22, Româ­nia liberă, Baricada, Expres, Tinerama şi alte câteva susţineau noua formaţiune „civică şi politică“, pe care justiţia aservită se încăpăţâna să nu o înscrie, cerându-i să se declare apolitică. Controversa a durat câteva săptămâni, în statut a apărut sintagma: „civică şi apartidic㓠(pentru că, într-adevăr, nu era vorba de un partid), iar la 8 noiembrie, într-un hol al Hotelului Bucureşti, a avut loc conferinţa de presă care anunţa constituirea.

Concomitent, pe pagina întâi a României libere a apărut Declaraţia de principii care anunţa naşterea noii formaţiuni, însoţită de 216 semnături de intelectuali, artişti, ingineri şi muncitori care se constituiau în membri fondatori. Oricine se putea alătura, decupând din ziar un cupon de înscriere pentru a-l trimite pe adresa din strada Eremia Grigorescu.

Într-o săptămână s-au primit peste 100.000 de înscrieri. Pentru tinerii de azi, trebuie spus că în acel timp nu exista e-mail-ul, sms-ul, telefonul mobil, iar faxul abia fusese inventat. Comunicarea se făcea printr-un singur telefon sau prin telefoanele, ascultate, de acasă. Dar asta este o altă poveste…

Deviza noii formaţiuni, „Nu putem reuşi decât împreună“, sugera prin această dublă negaţie o afirmaţie: imperativul solidarităţii.

Lovitura a fost primită de FSN şi de ziarele lui cu o ostilitate care amintea vremurile cele mai rele ale luptei de clasă. Pentru intimidare, Alianţa era etichetată drept fascistă, iar purtătorul de cuvânt al Guvernului Roman, pe nume Bogdan Baltazar (înţeleptul consultant financiar de azi), nu scăpa un prilej să nu-i veştejească la TVR „Liber㓠pe „arhanghelii străzii“ (aluzie la „legionarismul“ lor), fără ca Alianţei să i se permită vreun drept la replică.

Ziua de 15 noiembrie a marcat totuşi un triumf absolut, un miting care aniversa trei ani de la mişcările de la Braşov reuşind să mobilizeze în Bucureşti o jumătate de milion de participanţi, precum şi alte zeci şi sute de mii în marile oraşe din provincie. De astă dată, Televiziunea „Liber㓠a trebuit să fie într-adevăr echidistantă, transmiţând marea tălăzuitoare de manifestanţi, din simplul motiv că Bucureştiul era monitorizat în acele zile de o delegaţie a Consiliului Europei.

În schimb, atacurile s-au reluat cu aceeaşi virulenţă stalinistă după sărbătorirea, la Ateneul Român, a 72 de ani de la Marea Unire (la Alba Iulia, acelaşi eveniment a fost pângărit de huiduielile la comandă adresate, în timp ce vorbeau, lui Corneliu Coposu şi altor membri ai opoziţiei).

Hărţuirea Alianţei Civice atingea cote inimaginabile. Primul ministru i-a refuzat un sediu, indicând secretariatului său „să nu li se dea nici măcar un chioşc de îngheţată!“. Unii membri ai Alianţei erau ameninţaţi cu darea afară din serviciu. Cancelariile occidentale erau intoxicate cu ştiri potrivit cărora Alianţa Civică ar fi extremistă.

Convenţia de constituire publică a Alianţei a avut loc în zilele de 14 şi 15 decembrie. Încă înainte de a se şti ce va fi, presa fesenistă a explodat de indignare. O colegă cercetătoare a găsit zilele trecute, în colecţiile Bibliotecii Universitare, câteva mostre de stalinism tip 1990, care ar trebui, măcar azi, să facă să le crape obrazul de ruşine autorilor.

Pe pagina I a Adevărului a apărut o scrisoare primită de la „un grup de patrioţi“ în care se vorbea, pe puncte, despre o lovitură de stat plănuită de Alianţă! În numărul următor, relatarea primei zile a lucrărilor abunda în incriminări şi imprecaţii penibile. În ce îl priveşte pe Silviu Brucan, se străduia cel puţin să pară mai teoretizant, vorbind de „opoziţia celor ce protestează cu orice preţ“.

Dar influenţa acestuia, de strateg al FSN-ului, poate fi dedusă din următoarea întâmplare: în a doua zi a Convenţiei AC, în subsolul Ateneului Român a apărut ambasadorul Statelor Unite, Alan Green jr., care ne-a înmânat un mesaj al Departamentului de Stat recomandând Alianţei să îşi rezolve diferendele politice la masa tratativelor cu guvernul, şi nu în stradă.

 

„Bucureşti, ajută-ne / Să scăpăm de FSN!“

Totuşi, în ciuda faptului că unii membri ai noului Comitet AC au încercat un dialog (al surzilor) cu Iliescu, şicanele au continuat. În 16 decembrie avea loc la Timişoara un miting aniversând un an de la revoluţie. Pe o ploaie mocănească, zece mii de manifestanţi disperaţi scandau: „Bucureşti, ajută-ne / Să scăpăm de FSN!“.

Ana Blandiana i-a încurajat vorbindu-le despre sensurile perene ale adevăratei revoluţii şi, în timp ce vorbea, Lucia Hossu-Longin, care venise, de fapt, să filmeze un spectacol de poezie din sală, a întors aparatul şi a transmis în direct imaginea din balconul Operei, la TVR.

Scandalul a fost imens şi viitoarea realizatoare a Memorialului Durerii a fost a doua zi injuriată şi sancţionată în plenul parlamentului fesenist. Câteva zile mai târziu, la 21 decembrie, după un miting aniversar organizat tot de Alianţă, în Piaţa Universităţii, coroanele depuse de Ion Iliescu au fost vandalizate. Nu se ştie cine a făcut-o, dar televiziunea a acuzat în termeni violenţi tot Alianţa!

După ce recapitulezi asemenea episoade, de neconceput într-o democraţie, stai şi te întrebi ce urmărea prin ele o putere atât de sigură pe avantajele ei materiale nelimitate. Evident că ura iraţională pe care o revărsa asupra bieţilor oponenţi (pe care nu-i considera nici măcar adversari politici, ci bandiţi, trădători, spioni şi fascişti) trăda o teamă ocultă faţă de legitimitatea, ameninţătoare pentru ea, a ideilor fondatoare ale Alianţei.

În noiembrie 1991, când s-a constituit Convenţia Democratică, la formarea căreia Alianţa pusese umărul, la ale cărei programe lucrase cu specialiştii ei şi în ale cărei campanii electorale urma să se implice prin uriaşele sale mitinguri, furia FSN s-a reluat în forme noi: Alianţa era invitată acum imperativ (dacă vrea să facă politică) să devină partid.

De ce face politică dacă s-a declarat (!) apolitică? Era o ipocrizie, însă, căci acuzaţia nu era motivată de dorinţa de a concura la urne cu personalităţi ale Alianţei, ci de teama faţă de ideile insuflate Convenţiei. Ceea ce astăzi apare ca o banalitate oarecare (integrarea în structurile euroatlantice, reforma economică, lupta contra corupţiei, reforma clasei politice, garantarea proprietăţii, libertatea reală a presei) apărea atunci ca factor disturbator, ca împotrivire la dictatura de tip asiatic ce se pregătea României.

Şi, într-adevăr, peste şase ani, o nouă putere, bazată pe Convenţia Democratică, realiza alternanţa, împiedicând procesul de bielorusificare a ţării. Cu principii declarate de mult de Alianţă, cu un Contract pentru România, cu proiecte de justiţie socială şi morală, de reorganizare administrativă.

 

Alternanţa la putere. Vinovaţi de altruism

Drumul până aici a fost greu. Greu a fost şi pe urmă. Mai ales pentru Alianţa Civică, care gândise totul pentru ajungerea la putere a altora şi nu-şi reţinuse nimic pentru ea. Neavând un sediu al ei, cu un singur telefon instalat, în două camere improvizate, asigurându-şi chiria din cotizaţii şi din copii trase contra cost pe un xerox rablagit, având o conducere neremunerată, care mergea pe jos şi cu tramvaiul, Alianţa Civică a realizat o performanţă ce îi deranja nu numai pe adversari, dar şi pe partenerii de luptă.

Puţini dintre aceştia – şi în primul, şi în primul rând Corneliu Coposu – erau conştienţi de altruismul ei. Pe cei mai mulţi îi agasa tocmai faptul că nu puteau concepe un altruism atât de dezinteresat încât părea suspect. Cine îşi mai părăseşte de bună voie profesiunea, fără să aştepte vreun beneficiu politic?

Cine este nebun să lucreze numai şi numai pentru principii morale, fără să aspire la un loc în vreun consiliu de administraţie, la o sinecură în AGA, ba refuzând chiar posturile de ministru sau de ambasador? Fiecare miting în care Alianţa invita partidele din CDR era considerat de acestea o încercare de transformare în „suprapartid“.

Fiecare îndemn ca grupurile parlamentare CDR să aibă şedinţe comune sau ca parlamentarii să se întâlnească periodic cu alegătorii era considerat o încercare ocultă de a „conduce din umbră“. Odată uitate obligaţiile luate în campania electorală, politicienii nu permiteau nici măcar celor ce giraseră pentru ei să le reamintească promisiunile.

Cu Partidul Alianţei Civice, pe care l-a creat pentru a stimula o reprezentare în parlament şi o întărire a Convenţiei, relaţiile au fost până la urmă deosebit de rele, pentru că, folosind aura Alianţei, partidul a luat-o în cu totul altă direcţie decât promisese la început, bătându-şi de la un timp joc tocmai de cea care îi dăduse viaţă.

În conferinţele săptămânale de presă, preşedintele, secretarii şi purtătorii de cuvânt îşi exersau ironiile asupra Alianţei, repetând – iarăşi şi iarăşi – teoriile FSN c㠖 dacă vrea să facă politic㠖 trebuie să se transforme ea însăşi în partid (făcându-se că uită că partidul acela era tocmai PAC).

Nu altfel s-a purtat cu Alianţa Civică preşedintele pe care l-a sprijinit să ajungă la Cotroceni. Emil Constantinescu s-a afişat cu Alianţa doar când avea nevoie de un sprijin explicit şi urgent, cerut de ochii lumii. În rest, a respins orice sfat, orice sesizare critică, a minimalizat orice observaţie binevoitoare care i se aducea.

Când insistenţele Alianţei şi AFDPR în a-l determina să-şi respecte promisiunile electorale l-au plictisit, nu s-a sfiit să inspire pe un ziarist să scrie un editorial, rămas de pomină, în care se insinua că preşedinta Alianţei vrea să conducă ţara din umbră! După Constantinescu şi cei din staff-ul său, CDR nu fusese decât o coaliţie electorală şi care şi-a pierdut raţiunea de existenţă.

A ajuns până la urmă să numească, în 1997, Alianţa Civic㠄un club al frustraţilor“. Ruptura părea definitivă, dar asta nu l-a făcut pe preşedinte să evite asemenea situaţii, iar în congresul următor (unde era doar unul dintre invitaţi) a ţinut un discurs de două ori mai lung decât raportul preşedintei, plângându-se că intelectualii l-au trădat nesusţinându-i proiectele.

Nu mai vorbesc de faptul că, în memoriile publicate la puţin timp după defecţiunea sa din iulie 2000, fostul preşedinte o acuza pe fosta sa susţinătoare că a procedat moralist, ca o stareţă de mănăstire (uitând probabil c㠖 patru ani mai devreme – tocmai enigmaticul „călugăr Vasile“ îi purtase noroc după disputa televizată cu liber-cugetătorul Ion Iliescu)!

Ultima deziluzie a Alianţei în raport cu partenerii din Convenţie a avut loc în acel trist sfârşit de guvernare din anii 1999-2000. A încercat să-i convingă să înceteze şirul neîntrerupt de ofense şi de agresiuni verbale cu care se tratau unii pe alţii.

Au avut loc numeroase runde de convorbiri la sediul Alianţei, dar încăpăţânarea reciprocă n-a cedat, iar, la alegerile următoare, centrul-dreapta a părăsit aproape total parlamentul, din cauza dezbinării. Ion Iliescu n-a scăpat, din nou, prilejul să vitupereze contra Alianţei, care se străduia să salveze ce se mai putea, asemănând-o cu „acele organizaţii de extremă dreaptă din anii 30“. Finala sa la alegerile prezidenţiale din anul 2000 a arătat că extremismul era altundeva…

 

A fost nevoie de Alianţa Civică?

După atâtea victorii, acceptate ca tot atâ­tea înfrângeri, întrebarea este: în peisajul politic românesc a fost oare nevoie de Alianţa Civică? Au folosit la ceva sacrificiile ei, care s-au ales mai degrabă cu reproşuri şi incriminări decât cu mulţumiri şi recunoştinţă? La ce au folosit ideile ei „înaintemergătoare“ (cum le-a numit un editorialist în România liberă)?

Ce rost au avut şedinţele ei săptămânale de consiliu? Conferinţele trimestriale? Congresele anuale? Zecile de mitinguri pentru „Reformă şi adevăr“, călătoriile în ţară, sprijinirea celor 39 de filiale judeţene, „Dialogurile Alianţei Civice“, ţinute peste tot, atât în aule universitare, cât şi în cămine culturale săteşti?

Ce s-a ales de miile de declaraţii, petiţii, proteste, propuneri, iniţiative? Dar de campaniile electorale din pieţe şi târguri? De sondajele de opinie făcute din om în om? Cine mai ştie de contribuţia ei la întocmirea programelor CDR şi a „Contractului cu România“?

De cărţile editate, de organizarea simpozioanelor despre tehnica electorală, de participarea membrilor ei la comisiile de supraveghere a alegerilor, de campaniile de curăţire a oraşelor, de împărţire a ajutoarelor către copii, bătrâni şi nevoiaşi? De viaţa tumultuoasă a filialelor, în care mii de membri şi voluntari îşi riscaseră situaţia profesională în lupta cu mafiile locale?…

Alianţa Civică a fost totuşi unică în epopeea acestei perioade, pentru că a dovedit că se poate. Edmund Hillary, exploratorul Himalayei, întrebat la vremea sa de ce s-a aventurat spre acest superlativ primejdios care era vârful Everest, a răspuns simplu: „Pentru că el există“.

Alianţa Civică a dovedit că se poate urca oricât de riscant în lumea ideilor, principiilor şi speranţelor, chiar dacă ştii că la un moment dat vei coborî doar în istorie.

* * *

Documente definitorii (selecţie)

- 8 noiembrie 1990 – 3 noiembrie 1996

- Declaraţia de principii

- Carta Alianţei Civice

- Declaraţia de reconciliere naţională

- Carta drepturilor şi libertăţilor fundamentale

- Declaraţia Alianţei Civice cu privire la drepturile şi libertăţile minorităţilor naţionale, lingvistice şi religioase

- Apelul Alianţei Civice către Biserica Ortodoxă

- Apelul Adevărul despre revoluţie

- Codul de deontologie politică

- Propunerile Alianţei Civice pentru perfecţionarea activităţii Convenţiei Democratice

- Propunerile Alianţei Civice referitoare la evaluarea de către CDR a rezervelor de specialişti

- Declaraţia Alianţei Civice împotriva manipulării politice a sentimentului naţional

- Reforma clasei politice şi a administraţiei

 

După 3 noiembrie 1996

- Declaraţie despre starea coaliţiei

- Comunicatul Alianţei Civice cu privire la autosuspendarea din Convenţia Democrată

- Responsabilitatea oamenilor politici, o formă a moralităţii

- Declaraţia de susţinere a Legii accesului la dosarele fostei Securităţi

- Apel către clasa politică

- La aniversarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului

- Poziţia Alianţei Civice cu privire la implicarea armatei în evenimentele din decembrie 1989

- Declaraţia referitoare la integrarea euro-atlantică a României

- Scrisoare deschisă a Alianţei Civice către Convenţia Democrată

- Declaraţie-apel pentru aflarea adevărului despre mineriade

articol preluat de pe revista22.ro

Evenimentele Zilei de 7 noiembrie în Istorie

Revoluția Rusă din 1917 (23 februarie/8 martie 1917 —26 octombrie/8 noiembrie 1917) – Parte a Primului Război Mondial – (Sovietul de la Petrograd din 1917)

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.orgyoutube.com

 

7 noiembrie este a 311-a zi a calendarului gregorian și a 312-a zi în anii bisecți. 54 de zile până la sfârșitul anului.

 

Sărbătorile Zilei de 7 noiembrie

(BOR) Sfinții 33 de Mucenici din Melitina; Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei

Sfinții 33 de Mucenici din Melitina. Prăznuirea lor de catre Biserica Ortodoxă se face la 7 noiembrie - foto: doxologia.ro

Sfinții 33 de Mucenici din Melitina - foto preluat de pe doxologia.ro

Cei 33 de Mucenici din Melitina s-au nevoit pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (305-311). Cel dintâi dintre ei era Ieron, bărbat puternic la trup şi viteaz, dar bun şi blând la suflet. Fiind plugar, slujitorii idoleşti l-au găsit la ogor şi vrând să-l prindă ca nişte tâlhari, nu au putut, căci plugarul scoţând fierul plugului, şi-a făcut din grindeiul aceluia armă.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) Cei 32 sfinți martiri din Melitene († 309); Sf. Lazăr Taumaturgul, cuvios († 1054)

(BRC)  Sf. Carina, martiră

Rusia – Ziua consensului și a reconcilierii

 

Astăzi în istorie pentru 7 noiembrie

 

Evenimentele Zilei de 7 noiembrie în Istorie:

- 7 noiembrie 1917 – A început Războiul Civil Rus  (7 noiembrie 1917 – 25 octombrie 1922/16 iunie 1923);

- 7 noiembrie 1990 – În România, a luat fiinţă Alianţa Civică

 

7 noiembrie 630 - S-a născut împaratul bizantin Constans (Konstantinos) al II-lea.

Konstantinos Pogonatos (7 noiembrie 630 - 15 septembrie 668), cunoscut sub numele de Constans II (Constantin, poreclit Pogonatul sau Bărbosul), a fost împărat bizantin între 641 și 668. El era fiul lui Constantin III foto (Constans II şi fiul său Constantin IV): ro.wikipedia.org

Constans II şi fiul său Constantin IV – foto: ro.wikipedia.org

Konstantinos Pogonatos (7 noiembrie 630 – 15 septembrie 668), cunoscut sub numele de Constans II (Constantin, poreclit Pogonatul sau Bărbosul), a fost împărat bizantin între 641 și 668. De asemenea, el a fost ultimul împărat din istorie care a detinut si titlul de consul (dîn anul 642). El era fiul lui Constantin III. Pe 15 septembrie 668, el a fost asasinat în baie de catre slujitorii sai.

În timpul domniei lui, arabii fac multe jafuri în insulele din Marea Mediterana si Marea Egee. Constans s-a confruntat și cu monofizitii , precum și cu revoltele exarhului Catarginei, Grigore (646- 647) și a exarhului de Ravenna, Olimpius. În acest timp, arabii au intrat în Armenia si Capadocia, iar in 648 ei au pustiit Frigia, iar în 649 au făcut prima lor incursiune în insula Creta.

In anul 655, la Phoinike (în Lycia), 500 de nave bizantine au fost distruse în timpul bătăliei, iar împăratul a fost pe cale să moară. În 658 i-a înfrânt temporar pe slavi și bulgari în Balcani și în 659 a făcut pace cu Califatul Arab. După această pace, papa Martin I a condamnat monotheismul. Împăratul i-a ordonat exarhului Ravennei să-l aresteze pe papă, dar acesta a refuzat, fiind înlocuit, iar papa exilat la Cherson.

În 659,Constans i-a asociat la domnie pe fii săi, Constantin, Heraclius si Tiberius, iar el s-a retrasla Siracusa in Sicilia . În restul domniei, Constans s-a angajat în luptă cu statele longobarde din Italia. În 663 Constans a vizitat timp de 12 zile Roma, fiind primul împărat bizantin , dupa doua secole,care a vizitat orasul, fiind primit cu mare cinste de către Papa Vitalian. În 668, a fost asasinat în baie de către slujitorii săi. Fiul său cel mare, Constantin, a devenit împărat.

 

7 noiembrie 680 - A început Al treilea conciliu de la Constantinopol, unde episcopii creștini au convenit asupra naturii duale a lui Isus, una divină și una umană.

Sinodul al VI-lea ecumenic de la Constantinopol – sau Al treilea conciliu de la Constantinopol – s-a desfășurat în anii 680-681. El a fost inițiat de către împăratul Constantin al IV-lea, care a cerut papei Donus să trimită o delegație la o adunare a teologilor din Vest și din Est, astfel încât să se ia o decizie finală privind monoteliții. Delegația a fost trimisă după ce, în prealabil, papa Agaton, succesorul papei Domus, a prezidat un sinod în cursul căruia s-a elaborat o profesiune de credință în care s-a condamnat monotelismul.

Lucrările au fost conduse de patriarhul Gheorghe al Constantinopolului și la sesiuni au luat parte 174 de episcopi. În lucrările elaborate se reafirmă valabilitatea Crezului elaborat la Niceea și la Constantinopol, se redă textul Crezului de la Niceea și Constantinopol (versiunea revizuită la Calcedon) și se reinterzice modificarea textului.

Erezia combătută a fost monotelismul, care afirma că deși Isus din Nazaret avea două firi – cea divină și cea omenească – totuși ar fi avut o singură voință. În textul elaborat se arată clar că «noi proclamăm în el în mod egal două voințe naturale sau două voi și două principii naturale de acțiune care nu se supun nici unei diviziuni, nici unei schimbări, nici unei împărțiri, nici unei confuzii, în acord cu învățătura Sfinților Părinți».

O altă contribuție a sinodului a fost stabilirea Pentarhatului (format din episcopiile Romei, Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului).

 

7 noiembrie 994 - S-a născut in Cordoba ( Spania de azi),savantul arab Ibn Hazm; (d.15 august 1064). A avut preocupări multiple ca: filo0sofie, istorie, literatura, teologie.

 

7 noiembrie 1480 - Prima mențiune documentară a “sulgerului” în Țara Românească, denumire dată dregătorului din Țara Românească și Moldova în secolul al XV-lea, care avea ca sarcină aprovizionarea curții domnești cu alimente, lumânări și alte provizii.

 

7 noiembrie 1492 - Meteoritul Ensisheim, cel mai vechi meteorit cu o dată cunoscută de impact, loveşte pământul în jurul prânzului, pe un câmp cu grau aflat în afara satului de Ensisheim din Alsacia, in Franţa.

 

7 noiembrie 1550 - A murit Jon Arason, ultimul episcop romano-catolic din Islanda; (n.1484).Este un erou popular islandez, intrat in legenda pentru lupta dusa impotriva danezilor.

 

7 noiembrie 1598 - S-a născut pictorul spaniol Francisco de Zurbarán; (d. 27.08.1664).

Francisco de Zurbarán (n. 6 noiembrie 1598, Fuente de Cantos - d. 27 august 1664, Madrid), pictor spaniol, din perioada "secolului de aur spaniol", remarcabil pentru operele sale cu teme religioase, în care arta sa demonstrează o mare forță vizuală și un profund misticism foto (Francisco de Zurbarán: presupus autoportret - Detaliu din pictura Sf. Luca în chip de pictor al răstignirii lui Cristos, 1635-1640, Muzeul Prado, Madrid): ro.wikipedia.org

Francisco de Zurbarán: presupus autoportret – Detaliu din pictura Sf. Luca în chip de pictor al răstignirii lui Cristos, 1635-1640, Muzeul Prado, Madrid – foto: ro.wikipedia.org

Francisco de Zurbarán (n. 6 noiembrie 1598, Fuente de Cantos – d. 27 august 1664, Madrid), pictor spaniol, din perioada “secolului de aur spaniol”, remarcabil pentru operele sale cu teme religioase, în care arta sa demonstrează o mare forță vizuală și un profund misticism. Zurbarán este cunoscut în primul rând pentru picturile sale religioase reprezentând călugări, călugărițe, și martiri. Datorită stilului său auster și sumbru, precum și a folosirii tehnicii de “clarobscur”, a fost supranumit “Caravaggio al Spaniei”.

 

7 noiembrie 1619 - Elisabeta Stuart a fost încoronată regină a Boemiei.

Elisabeta, regină a Boemiei (născută Elisabeta a Scoției; 19 august 1596 – 13 februarie 1662) a fost al doilea copil și prima fiică a regelui Iacob I al Angliei și a reginei Ana a Danemarcei. foto: ro.wikipedia.org

Elisabeta, regină a Boemiei
foto: ro.wikipedia.org

Elisabeta, regină a Boemiei (născută Elisabeta a Scoției; 19 august 1596 – 13 februarie 1662) a fost al doilea copil și prima fiică a regelui Iacob I al Angliei și a reginei Ana a Danemarcei.

 

7 noiembrie 1665 - A apărut primul număr din revista London Gazette, cea mai veche publicație în limba engleză care încă mai funcționează.

London Gazette a fost publicată inițial sub titlul de Oxford Gazette la 7 noiembrie 1665. Carol al II-lea și Curtea Regală se mutaseră la Oxford pentru a se feri de Marea Ciumă din Londra, și curtenii nu erau dispuși să atingă și să citească ziare londoneze, de frică să nu se îmbolnăvească. Gazette a fost „publicată prin autoritate” de Henry Muddiman, și prima apariție a fost înregistrată de Samuel Pepys în jurnalul său diary.

Regele a revenit la Londra după dispariția epidemiei, iar Gazette s-a mutat și ea, primul număr intitulat London Gazette (numărul 24) apărând la 5 februarie 1666. Gazette nu a fost un ziar în sens modern: el era trimis doar abonaților, nu era tipărit pentru a fi vândut publicului general.

Her Majesty’s Stationery Office a preluat editarea lui London Gazette în 1889. Publicarea a fost transferată sectorului privat, sub supraveghere guvernamentală, la sfârșitul anilor 1990, când mare parte din HMSO a fost privatizat și a păstrat doar titulatura de The Stationery Office.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

7 noiembrie 1728 - S-a născut Căpitanul James Cook, ofiter in marina britanică, explorator si cartograf ; (d. 14 februarie 1779).

James Cook (n. 7 noiembrie 1728 - d. 14 februarie 1779) a fost un explorator, navigator şi cartograf englez ce a ajuns la rangul de căpitan în Marina Regală - portret de Nathaniel  Dance-Holland, circa 1775, expus la  Muzeul Maritim Naţional din Greenwich - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

James Cook – portret de Nathaniel Dance-Holland, circa 1775, expus la
Muzeul Maritim Naţional din Greenwich – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

James Cook (n. 7 noiembrie 1728 – d. 14 februarie 1779) a fost un explorator, navigator și cartograf englez ce a ajuns la rangul de căpitan în Marina Regală.

 

7 noiembrie 1784 - În zilele 6/7 noiembrie are loc asaltul nereuşit al Devei în timpul răscoalei ţăranilor iobagi din Transilvania. În urma acestei lupte, 44 de ţărani sunt luaţi prizonieri şi executaţi. O altă ceată de ţărani distruge curtea din Săvîrşin, in timp ce alta a înaintat pe valea Mureşului şi în comitatul Sibiului.

 

7 noiembrie 1801 - Italianul Alessandro Volta a prezentat prima baterie electrică.

Alessandro Giuseppe Antonio Anastasio Volta (n.18 februarie 1745, Como, Ducatul Milanului, astăzi în Italia – d. 5 martie 1827, Camnago lângă Como, Lombardia-Veneția), fizician italian, a inventat pila electrică, iar numele său a fost dat unității de tensiune electrică (volt).

 

7 noiembrie 1810 - S-a născut scriitorul german Fritz Reuter; (d. 12 iulie 1874).

 

7 noiembrie 1818 - S-a născut Emil Du Bois-Reymond, medic şi fiziolog german, descoperitorul potenţialului de acţiune al neuronului şi întemeietorul electrofiziologiei experimentale; (d. 26.12.1896).

Emil du Bois-Reymond (7 November 1818 – 26 December 1896) was a German physician and physiologist, the discoverer of nerve action potential, and the father of experimental electrophysiology foto: en.wikipedia.org

Emil du Bois-Reymond 
foto: en.wikipedia.org

 

7 noiembrie 1822 - Ţarul rus Alexandru I aprobă decizia Consiliului de Miniştri privind scutirea coloniştilor nemţi şi bulgari stabiliţi în Basarabia ţaristă, de la plata taxei către stat pe lemnul adus din Herson, pentru a-l utiliza la construcţia caselor personale şi a clădirilor publice.

Alexandru I Pavlovici Romanov, (n. 23 decembrie 1777 – d. 1 decembrie 1825), țarul Rusiei între 23 martie 1801 – 1 decembrie 1825, regele Poloniei între 1815 – 1825, precum și Mare Duce al Finlandei - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Alexandru I Pavlovici Romanov - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Alexandru I Pavlovici Romanov, (n. 23 decembrie 1777 – d. 1 decembrie 1825), țarul Rusiei între 23 martie 1801 – 1 decembrie 1825, regele Poloniei între 1815 – 1825, precum și Mare Duce al Finlandei.

 

7 noiembrie 1829 -La 7 / 19 noiembrie 1829 Generalul Pavel Dmitrievici Kiseleff, comandant al trupelor ruseşti în principatele româneşti în timpul războiului ruso-turc, este numit preşedinte plenipotenţiar al Divanurilor Moldovei şi Valahiei pînă la 20 martie / 1 aprilie 1834.

 

7 noiembrie 1866 - S-a născut Paul Lincke, compozitor german (d. 1946)

Carl Emil Paul Lincke (n. 7 noiembrie 1866 în Berlin - d. 3 septembrie 1946 în Clausthal-Zellerfeld, Germania), compozitor german foto: ro.wikipedia.org

Carl Emil Paul Lincke
foto: ro.wikipedia.org

Carl Emil Paul Lincke (n. 7 noiembrie 1866 în Berlin – d. 3 septembrie 1946 în Clausthal-Zellerfeld, Germania), compozitor german.

 

 7 noiembrie 1867 - S-a născut in Varsovia, Maria Sklodowska-Curie, chimista franceza de origine poloneza, laureata cu premiul Nobel in Chimie si Fizica. S-a nascut in Varsovia, emigrand in Franta in 1891. A urmat studii la Sorbona, unde l-a si intalnit pe viitorul sot. S-a casatorit cu Pierre Curie in 1895 si a inceput sa lucreze alaturi de el. A fost profesor universitar la Sorbona.

Marie Curie, născută Maria Salomea Skłodowska (n. 7 noiembrie 1867, Varșovia; d. 4 iulie 1934, Sancellemoz, Franța), savantă poloneză stabilită în Franța, dublu laureată a Premiului Nobel. A fost singurul savant care a primit două premii Nobel în două domenii științifice diferite (fizică și chimie) foto: ro.wikipedia.org

Marie Curie - foto: ro.wikipedia.org

Marie Curie, născută Maria Salomea Skłodowska (n. 7 noiembrie 1867, Varșovia; d. 4 iulie 1934, Sancellemoz, Franța), savantă poloneză stabilită în Franța, dublu laureată a Premiului Nobel. A fost singurul savant care a primit două premii Nobel în două domenii științifice diferite (fizică și chimie). Impreuna cu sotul ei, Pierre Curie, a avut o contributie deosebita in studiul radioactivitatii si a pus bazele radioterapiei.

Cei doi cercetatori au reusit sa descopere si sa izoleze poloniul si radiul in 1898. Primul premiul Nobel in Fizica le-a fost atribuit in 1903, cei doi impartindu-l cu Becquerel, care, de asemenea, a avut o contributie la descoperirea radioactivitatii. Dupa ce, in 1906, sotul ei a murit in urma unui accident de circulatie, Maria Sklodowaska-Curie I-a urmat acestuia in postul de sef al Departamentului de cercetari de la Sorbona.

Ea a publicat teza sa fundamentala legata de radioactivitate in 1910, un an mai tarziu fiind recompensata cu un al doilea Premiu Nobel, de data aceasta in Chimie. S-a stins din viata dla 4 iulie 1934, in Sancellemoz, Franța, la varsta de 67 de ani din cauza unei leucemii cauzate probabil de expunerea indelungata la radiatii radioactive.

Marie şi Pierre Curie în laboratorul lor improvizat în incinta l’École de Physique et de Chimie - foto: ro.wikipedia.org

Marie şi Pierre Curie în laboratorul lor improvizat în incinta l’École de Physique et de Chimie – foto: ro.wikipedia.org

 

7 noiembrie 1874 - Partidul Republican din SUA a fost reprezentat de imaginea unui elefant, publicată inițial în revista “Harper’s Weekly”.

foto: ro.wikipedia.org

foto: ro.wikipedia.org

Simbolul acestui partid s-a născut în imaginația caricaturistul Thomas Nast, și a apărut în Weekly Harper pe 7 noiembrie 1874. Interesant, Nast este de asemenea, creditat si ca a conceput măgarul ca simbol pentru Partidul Democrat, deși el nu a fost primul care a folosit acest simbol. Democratii spun astăzi despre măgar ca este inteligent și curajos, în timp ce republicanii spun ca elefantul este puternic și demn.

Din anul 2000, stelele de pe logoul Partidului Democrat din SUA , au fost inversate, unii analisti interpretand aceasta ca fiind un simbol satanist. În vrăjitorie Pentagrama este utilizata cu “capul” îndreptat în jos, ilustrând obedienta fata de satana. Satanistii folosesc o pentagrama cu două colturi în sus, de multe ori înscrise într-un cerc dublu, simbolizand excluderea lui Dumnezeu, și, includ uneori, un cap de capra in interiorul pentagramei.

 

7 noiembrie 1877 - În timpul razboiului pentru independenta Romaniei , trupele române comandate de colonelul George Slăniceanu ocupă orasul puternic fortificat Rahova, în urma unor lupte grele desfasurate in zilele de 7-9 noiembrie 1877.

Gheorghe Slăniceanu (n. 23 aprilie 1835, București; d. 12 ianuarie 1885, San Remo, Italia), general român care a participat la activități militare și politice foto: ro.wikipedia.org

Gheorghe Slăniceanu
foto: ro.wikipedia.org

Gheorghe Slăniceanu (n. 23 aprilie 1835, București; d. 12 ianuarie 1885, San Remo, Italia), general român care a participat la activități militare și politice.

 

7 noiembrie 1877 - A căzut în luptele de la Rahova maiorul român Constantin Ene, erou al Războiului de Independență al Romaniei; (n. 1837).

 

7 noiembrie 1878 - S-a născut Lise Meitner, fiziciană austriacă. Împreună cu Otto Hahn şi Fritz Strassmann a descoperit fisiunea uraniului. Laureată a premiului Enrico Fermi, în anul 1966; (d.27.10.1968).

 

7 noiembrie 1879 - S-a născut comunistul Leon Trotsky ( Leiba Davidovici Bronștein), figura proeminenta a revolutiilor ruse de la 1905-1907 si 1917; (d.21.08.1940).

Lev Davidovici Troțki (n. 26 octombrie/7 noiembrie 1879, Bereslavka, Ucraina – d. 21 august 1940, Coyoacán, Mexic), născut Léiba sau Leib Bronștéin, a fost un revoluționar bolșevic și intelectual marxist rus născut într-o familie de evrei așkenazi din Ucraina. El a fost un politician influent la începuturile existenței Uniunii Sovietice, mai întâi Comisar al poporului pentru politica externă iar mai apoi ca fondator și prim comandant al Armatei Roșii și Comisar al poporului pentru apărare. A fost de asemenea membru fondator al Politburo-ului. În urma luptei pentru putere cu Iosif Vissarionovici Stalin din anii 1920, Troțki a fost exclus din Partidul Comunist și deportat din Uniunea Sovietică. A fost în cele din urmă asasinat în Mexic de un agent sovietic. Ideile lui Troțki formează bazele teoriei comuniste cunoscute sub numele de troțkism - (Photograph of Trotsky in 1929) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Photograph of Trotsky in 1929 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Lev Davidovici Troțki (n. 26 octombrie/7 noiembrie 1879, Bereslavka, Ucraina – d. 21 august 1940, Coyoacán, Mexic), născut Léiba sau Leib Bronștéin, a fost un revoluționar bolșevic și intelectual marxist rus născut într-o familie de evrei așkenazi din Ucraina. El a fost un politician influent la începuturile existenței Uniunii Sovietice, mai întâi Comisar al poporului pentru politica externă iar mai apoi ca fondator și prim comandant al Armatei Roșii și Comisar al poporului pentru apărare.

A fost de asemenea membru fondator al Politburo-ului. În urma luptei pentru putere cu Iosif Vissarionovici Stalin din anii 1920, Troțki a fost exclus din Partidul Comunist și deportat din Uniunea Sovietică. A fost în cele din urmă asasinat în Mexic de un agent sovietic. Ideile lui Troțki formează bazele teoriei comuniste cunoscute sub numele de troțkism.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

 7 noiembrie 1885 - S-a născut Frank Knight, economist american. A fost unul dintre fondatorii şcolii economice de la Chicago impreună cu Milton Friedman şi George Stigler ; (d. 15.04.1972).

 

7 noiembrie 1899 - Guvernul român contractează un împrumut pe cinci ani cu o valoare nominală de 175 de milioane lei si o dobîndă de 5% anual.Convenţia de împrumut interzice guvernului român încheierea unui alt împrumut pînă la lichidarea acestuia şi anularea creditelor deja votate pentru suma de 83 de milioane de lei.

 

7 noiembrie 1903 - S-a născut zoologul austriac Konrad Lorenz, laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină în 1973 ;(d.27.02.1989).

 

7 noiembrie 1904 - S-a născut Roy Slemon, omul care a impiedicat izbucnirea unui razboi nuclear.

Air Marshal Charles Roy Slemon (7 November 1904 – 12 February 1992), known as Roy Slemon, was the Royal Canadian Air Force's Chief of the Air Staff from 1953 to 1957. In 1957 he was appointed as the first Deputy Commander of NORAD - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Air Marshal Charles Roy Slemon – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Roy Slemon (n. 7 noiembrie 1904 – d. 12 februarie 1992) a fost un canadian, care a împiedicat izbucnirea unui război nuclear între SUA şi URSS. A murit în Colorado Springs, la vârsta de 87 de ani. A fost ofiterul cel mai înalt in rang aflat in functie la sediul central al NORAD din Colorado, in data de 5 octombrie 1960, când radarele de supraveghere au indicat faptul că URSS a lansat un atac cu rachete asupra Statele Unite ale Americii. El nu a intrat in panică si a interzis represaliile imediate. Mai târziu s-a stabilit faptul că echipamentele de monitorizare au inregistrat de fapt reflecţii ale Lunii.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

7 noiembrie 1908 - Gangsterii americani Butch Cassidy şi Sundance Kid sunt ucişi în San Vicente, Bolivia.

Robert LeRoy Parker, cunoscut sub numele de Butch Cassidy, jos, in partea dreaptă a fotografiei, cu mâna așezată pe brațul scaunului. Sundance Kid (Harry Alonzo Longabaugh), este așezat pe extrema stângă a imaginii foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Robert LeRoy Parker, cunoscut sub numele de Butch Cassidy, jos, in partea dreaptă a fotografiei, cu mâna așezată pe brațul scaunului. Sundance Kid (Harry Alonzo Longabaugh), este așezat pe extrema stângă a imaginii – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

7 noiembrie 1910 - S-a stins din viaţă la varsta de 82 de ani, (20 noiembrie s.n.), marele scriitor rus Lev Nicolaevici Tolstoi, autorul romanelor “Război şi pace” şi “Anna Karenina”, dar şi a mai multe piese de teatru, povestiri, lucrări de memorialistică şi morală.

Lev Tolstoi (sau Contele Lev Nicolaevici Tolstoi, n. 28 august(sv) / 9 septembrie(sn) 1828, Iasnaia Poliana - d. 7 noiembrie(sv) / 20 noiembrie(sn) 1910, Astapovo) scriitor rus. Lev Tolstoi este considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii - foto - ro.wikipedia.org

Lev Tolstoi  – foto: ro.wikipedia.org

Lev Tolstoi (sau Contele Lev Nicolaevici Tolstoi, n. 28 august(sv) / 9 septembrie(sn) 1828, Iasnaia Poliana – d. 7 noiembrie(sv) / 20 noiembrie(sn) 1910, Astapovo) scriitor rus. Lev Tolstoi este considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii. Căsătorit în 1862 cu Sofia Andreevna Bers, cu care a avut treisprezece copii, contele scriitor n-a fost prea fericit în căsătorie, după cum notează A. N. Wilson.

Capodopera sa, romanul “Război şi pace”, este considerat unul dintre cele mai complete şi complexe romane care s-au scris vreodată, în paginile sale întreţesându-se poveştile a 580 de personaje istorice şi fictive. După 1880, Tolstoi s-a dedicat unei vieţi trăite după concepte proprii, un fel de creştinism primar, “bogumilism”, şi a scris o seamă de broşuri în care şi-a expus ideile asupra religiei, bisericii, artei, şcolii, educaţiei, vieţii, muncii, progresului şi altor chestiuni sociale, scrieri care constituie ceea ce s-a numit “tolstoism”. Succesul literaturii sale a fost atât de răsunător în întreaga lume, încât în 1901 a fost propus pentru Nobel, dar el a refuzat premiul.

 

7 noiembrie 1912 - A fost inaugurată Casa Operei din Berlin (Deutsche Opernhaus), cu opera Fidelio de Beethoven.

 

7 noiembrie 1913 - S-a născut Albert Camus, scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1957; (d.04.01.1960).

Albert Camus (n. 7 noiembrie 1913, Mondovi, Algeria franceză, azi Dréan, Algeria - d. 4 ianuarie 1960, Villeblevin, departamentul Yonne, Franța), romancier, dramaturg și filozof francez, reprezentant al existențialismului - foto: ro.wikipedia.org

Albert Camus - foto: ro.wikipedia.org

Albert Camus (n. 7 noiembrie 1913, Mondovi, Algeria franceză, azi Dréan, Algeria – d. 4 ianuarie 1960, Villeblevin, departamentul Yonne, Franța), romancier, dramaturg și filozof francez, reprezentant al existențialismului.

 

7 noiembrie 1916 - S-a născut Mihai Şora, eseist si filosof, membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice, al „Solidarităţii universitare” şi al Asociaţiei „România viitoare”; după 1989 a fost ministru al Învăţământului (volume: „Despre dialogul interior” , „Firul ierbii”).

Mihai Șora (n. 7 noiembrie 1916, Ianova, județul Timiș), filosof și eseist român. Din 24 octombrie 2012 este membru de onoare al Academiei Române foto (Poză publicată în 1990 în Revista 22.): ro.wikipedia.org

Mihai Șora (poză publicată în 1990 în Revista 22) – foto: ro.wikipedia.org

Mihai Șora (n. 7 noiembrie 1916, Ianova, județul Timiș), filosof și eseist român. Din 24 octombrie 2012 este membru de onoare al Academiei Române.

 

7 noiembrie 1917 - În noaptea de 6 spre 7 noiembrie 1917 (stil nou) – 25 octombrie 1917 (stil vechi), a avut loc Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie din Rusia, care inaugurează în istoria lumii instaurarea oranduirii comuniste.

Revoluția din Octombrie (25 octombrie s.v. / 7 noiembrie s.n 1917) (Red Guards at Vulkan factory in 1917) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Revoluția din Octombrie (25 octombrie s.v. / 7 noiembrie s.n 1917) (Red Guards at Vulkan factory in 1917) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Evenimentul istoric cunoscut ca Revoluția din Octombrie sau Revoluția bolșevică, a fost lovitura de stat prin care bolșevicii au preluat puterea cu forța de la guvernul lui Kerenski, și care a inaugurat a doua fază a Revoluției Ruse din 1917.

Lovitura de stat a fost organizată de bolșevici sub conducerea lui Vladimir Ilici Lenin și este considerată a fi prima revoluție comunistă din secolul al XX-lea (deși, strict cronologic vorbind, este a doua, ea având loc după revoluția bolșevică reușită de la Tallin, prin care bolșevicii estoni conduși de Jaan Anvelt capturează puterea cu două zile înaintea revoluției bolșevicilor ruși la Petrograd, social-democrații radicali estonieni pierzând-o mai târziu, datorită invaziei armatelor kaiserului), revoluție bazată pe ideile lui Karl Marx. Cele mai importante activități revoluționare au fost controlate de Comitetul Militar Revoluționar al Sovietului din Petrograd.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

7 noiembrie 1917 - A început Războiul Civil Rus  (7 noiembrie 1917 – 25 octombrie 1922/16 iunie 1923)

Revoluția Rusă din 1917 (23 februarie/8 martie 1917 —26 octombrie/8 noiembrie 1917) - Parte a Primului Război Mondial - (Sovietul de la Petrograd din 1917) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Revoluția Rusă din 1917 (23 februarie/8 martie 1917 —26 octombrie/8 noiembrie 1917) – Parte a Primului Război Mondial – (Sovietul de la Petrograd din 1917) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Războiul Civil Rus s-a desfășurat între 1917 și 1921. După succesul Revoluției Ruse, noul guvern bolșevic al Rusiei a semnat pacea cu Germania la Brest-Litovsk, tratatul de pace fiind ratificat pe 6 martie 1918. Acest tratat de pace era singura opțiune, deoarece armata rusă era într-o stare haotică și de totală indisciplină atunci când Germania a atacat în februarie 1918, deși vechea armata țaristă fusese reorganizată în ianuarie ca „Armata Roșie a Muncitorilor și Țăranilor”.

Acest tratat a unit un număr de grupuri antibolșevice din Rusia sau din afara ei, să acționeze împotriva noului regim. De exemplu, Winston Churchill a declarat că bolșevismul trebuie „strâns de gât în leagăn”.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

7 noiembrie 1917 - Fortele armate britanice au capturat Gaza, invingand fortele Imperiului Otoman in timpul luptelor din Primul Razboi Mondial.

 

7 noiembrie 1918 - Este publicat Manifestul Marelui Sfat Naţional din Transilvania privind convocarea la 1 decembrie a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia.

 

7 noiembrie 1919 - Peste 10.000 de comunişti şi anarhişti au fost arestaţi în douăzeci şi trei oraşe diferite din SUA.

 

7 noiembrie 1931 - În China este proclamata Republica Sovietică Chineză în orasul Ruijin, provincia Jiangxi, la o “Conferință Națională a Delegaților Sovietici ai Poporului”, care a luat hotărârea proclamării unei republici sovietice chineze, cu orașul Ruijin drept capitală.  Comunistul Mao Zedong a fost ales președinte al acestei formațiuni statale pe care a condus-o majoritatea timpului cat aceasta a existat.

Republica Sovietică Chineză s-a extins treptat, ajungând la o suprafață de peste 30000km2 și o populație de peste 3 milioane locuitori. A încetat să existe pe 15 octombrie 1934, când armata nationalista chineza (Kuomintang), condusă de Chiang Kai-shek, a supus orașul Ruijin unei blocade. Comuniștii chinezi au părăsit provincia Jiangxi și s-au refugiat în provincia Shaanxi, printr-o acțiune care este cunoscută în istoriografia chineză sub numele de Marșul cel Lung.

Mao Zedong (n. 26 decembrie 1893, d. 9 septembrie 1976) a fost un revoluționar chinez, teoritican politic și lider al Partidului Comunist Chinez - foto: ro.wikipedia.org

Mao Zedong – foto: ro.wikipedia.org

Mao Zedong (n. 26 decembrie 1893, d. 9 septembrie 1976) a fost un revoluționar chinez, teoritican politic și lider al Partidului Comunist Chinez.

 

7 noiembrie 1940 - S-a născut Dorina Lazăr, actriţă româncă de teatru şi film, director al Teatrului „Odeon” din Bucureşti (“Lumini şi umbre”, “Angela merge mai departe”, “Balanţa”).

Dorina Lazăr (n. 7 noiembrie 1940), actriță de teatru, televiziune, radio, voce și film - foto - Dorina Lazăr mulţumind după primirea decoraţiei „Chevalier de l’Ordre des Arts et Lettres” (14 noiembrie 2012): ro.wikipedia.org

Dorina Lazăr mulţumind după primirea decoraţiei
„Chevalier de l’Ordre des Arts et Lettres” (14 noiembrie 2012) – foto: ro.wikipedia.org

Dorina Lazăr (n. 7 noiembrie 1940), actriță de teatru, televiziune, radio, voce și film.

 

7 noiembrie 1942 - S-a născut Mariana Mihuţ, actriţă cu o remarcabilă activitate teatrală la Teatrul Bulandra (film: “Moartea unui artist”, “Balanţa”, “Cel mai iubit dintre pământeni”, „De ce trag clopotele, Mitică?”).

Mariana Mihuț (n. 7 noiembrie 1942, Chișinău), actriță română de film, radio, teatru, televiziune și voce. Căsătorită cu Victor Rebengiuc -  foto: cinemagia.ro

Mariana Mihuț - foto: cinemagia.ro

Mariana Mihuț (n. 7 noiembrie 1942, Chișinău), actriță română de film, radio, teatru, televiziune și voce. Căsătorită cu Victor Rebengiuc.

 

7 noiembrie 1944 - Spionul sovietic Richard Sorge a fost spânzurat de japonezi.

Richard Sorge (în limba rusă Рихард Зорге) (4 octombrie 1895 - 7 noiembrie 1944) a fost un revoluționar, jurnalist care a lucrat în Germania și Japonia și spion al Uniunii Sovietice în Japonia înaintea și în timpul celui de-al doilea război mondial. Numele de cod dat în cadrul NKVD a fost "Ramsay." - foto (Richard Sorge in 1940):  en.wikipedia.org

Richard Sorge in 1940 – foto: en.wikipedia.org

Richard Sorge (în limba rusă Рихард Зорге) (4 octombrie 1895 – 7 noiembrie 1944) a fost un revoluționar, jurnalist care a lucrat în Germania și Japonia și spion al Uniunii Sovietice în Japonia înaintea și în timpul celui de-al doilea război mondial. Numele de cod dat în cadrul NKVD a fost “Ramsay.”.

 

7 noiembrie 1944 - Franklin Delano Roosevelt a câștigat cel de-al patrulea mandat de președinte al Statelor Unite.

Franklin Delano Roosevelt (n. 30 ianuarie 1882 - d. 12 aprilie 1945) cel de-al treizeci și doilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1933 - 1945) - foto: ro.wikipedia.org

Franklin Delano Roosevelt - foto: ro.wikipedia.org

Franklin Delano Roosevelt (n. 30 ianuarie 1882 – d. 12 aprilie 1945) cel de-al treizeci și doilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1933 – 1945).

 

7 noiembrie 1950 - A fost inaugurat Teatrul de Operetă din Bucureşti, actualul Teatru Naţional de Operetă „Ion Dacian”. Teatrul de Stat de Operetă din Bucureşti a fost înfiinţat în 1950 şi a fost inaugurat în acelaşi an, la 7 noiembrie, cu premiera “Vânt de libertate” de Isaak Dunaevski, spectacol la realizarea căruia au contribuit artişti precum Silly Popescu, Maria Wauvrina, Nae Roman, Migry Avram Nicolau, Toni Buiacici, Tiberiu Simionescu, N. Ionescu Dodo şi mulţi alţii.

Istoria operetei din România a început, însă, cu mult timp înainte de instituţionalizarea acestui gen muzical în România. În anii 1830, în principalele centre culturale din ţară, viaţa artistică era dominată de vodevil. Librete scrise de Vasile Alecsandri, Matei Millo, Costache Negruzzi sau Eugeniu Carada fuseseră transformate în vodeviluri devenite deja celebre.

Compozitori precum Eduard Caudella, Alexandru Flechtenmacher, Johann Andreas Wachmann, Iacob Mureşianu au contribuit, prin creaţiile lor, la familiarizarea publicului cu acest gen muzical, iar lucrări precum “Crai Nou” (1882, prima operetă românească), a lui Ciprian Porumbescu, sau aşa-numitele “opere comice” s-au numărat printre preferatele iubitorilor de muzică, potrivit site-ului https://www.opereta.ro/.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

7 noiembrie 1951 - S-a născut în Bucuresti, Sorin Oprescu, medic chirurg, politician român, fost primar general al municipiului București

Sorin Mircea Oprescu (n. 7 noiembrie 1951, București), politician român, primar general al municipiului București. De profesie medic chirurg, Oprescu a fost director al Spitalului Universitar de Urgență din București (1994–2006) și al Spitalului Elias (2001-2005) - foto: Epoch Times România

Sorin Mircea Oprescu - foto: Epoch Times România

Sorin Mircea Oprescu (n. 7 noiembrie 1951, București) este un politician român, fost primar general al municipiului București. De profesie medic chirurg, Oprescu a fost director al Spitalului Universitar de Urgență din București (1994–2006) și al Spitalului Elias (2001-2005).

Un apropiat al lui Ion Iliescu, Oprescu a fost membru al PDSR (devenit ulterior Partidului Social Democrat). În ierarhia partidului a deținut funcțiile de președinte al filialei PSD București (în 2006) și de vicepreședinte. A fost ales senator în două rânduri, în legislaturile 2000–2004 și 2004–2008.

În aprilie 2008 a demisionat din PSD pentru a candida ca independent la alegerile din același an pentru Primăria Municipiului București, pe care le-a câștigat în turul al doilea. La alegerile din 2012 a fost reales din primul tur pentru aceeași funcție. În septembrie 2015 a fost arestat preventiv pentru presupuse fapte de corupție.

 

7 noiembrie 1956 - Generalul american Dwight Eisenhower a fost reales cu un procent record,in functia de presedinte al Statelor Unite. Politicianul a ramas in Casa Alba dupa ce a inregistrat cea mai importanta victorie a republicanilor de la Abraham Lincoln, cu aproape 100 de ani in urma. Eisenhower a obtinut 58% din votul americanilor, reusind sa obtina victoria in 41 de state. Contracandidatul sau, guvernatorul de Illinois Adlai Stevenson, a obtinut un rezultat mai mult decat modest, fiind votat in doar sapte state de pe teritoriul SUA.

Dwight David Eisenhower,  (n. 14 octombrie 1890 - d. 28 martie 1969), cunoscut în mod afecționat și ca Ike, a fost un general și om politic republican american. A fost comandant suprem al armatelor aliate debarcate în Nordul Africii (1943), în Sicilia (1943) și în Vestul Europei (1944 - 1945). A fost primul comandant suprem al forțelor armate ale NATO (1949 - 1952) și președinte al SUA între anii 1953 și 1961. Doctrina sa, susținând protecția împotriva comunismului, a marcat profund politica internă și externă a Statelor Unite ale Americii pe parcursul anilor 1950 și 1960 - foto:  ro.wikipedia.org

Dwight David Eisenhower – foto: ro.wikipedia.org

Dwight David Eisenhower, (n. 14 octombrie 1890 – d. 28 martie 1969), cunoscut în mod afecționat și ca Ike, a fost un general și om politic republican american. A fost comandant suprem al armatelor aliate debarcate în Nordul Africii (1943), în Sicilia (1943) și în Vestul Europei (1944 – 1945). A fost primul comandant suprem al forțelor armate ale NATO (1949 – 1952) și președinte al SUA între anii 1953 și 1961. Doctrina sa, susținând protecția împotriva comunismului, a marcat profund politica internă și externă a Statelor Unite ale Americii pe parcursul anilor 1950 și 1960.

 

7 noiembrie 1956 - Adunarea Generala a ONU a cerut Marii Britanii, Frantei si Israelului sa-si retraga de urgenta fortele militare de pe teritoriul Egiptului.

 

7 noiembrie 1962 - A murit Eleanor Roosevelt, prima doamnă a SUA, sotia presediuntelui american F.D.Roosevelt; (n. 11.10.1884).

 

7 noiembrie 1980 - A murit actorul american Steve McQueen; (n. 1930).

Steve McQueen (născut Terence Steven McQueen la 24 martie 1930 – d. 7 noiembrie 1980), actor american de film. Era supranumit "The King of Cool"[1] iar înt-un interviu, Bruce Lee (care i-a fost și antrenor) a făcut referire la McQueen folosind sobrichetul "son of a gun" foto (McQueen in Wanted: Dead or Alive, 1959): ro.wikipedia.org

McQueen in Wanted: Dead or Alive, 1959 – foto: ro.wikipedia.org

Steve McQueen (născut Terence Steven McQueen la 24 martie 1930 – d. 7 noiembrie 1980) a fost un actor american de film. Era supranumit “The King of Cool” iar într-un interviu, Bruce Lee (care i-a fost și antrenor) a făcut referire la McQueen folosind sobrichetul “son of a gun”. A jucat în filme precum The Cincinnati Kid, Bullitt, Cei șapte magnifici. În 1974 devine starul cel mai bine plătit din lume, deși nu a mai jucat în filme după asta timp de patru ani. McQueen discuta mai mereu în contradictoriu cu regizorii, venea cu sugestii și prefera ca în filme să aibă replici scurte, mizând mai mult pe impactul vizual.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org; www.imdb.com

 

7 noiembrie 1983 - A decedat sculptorul român Ion Jalea, membru al Academiei Române; (n. 19.05.1887).

 

5 sau 7 noiembrie 1984 - A murit Ștefan Bârsănescu, pedagog și eseist român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1895)

Ștefan Bârsănescu (n. 28 martie 1895, Viperești, Buzău, România - d. 5 noiembrie 1984, Iași, România) a fost un academician, membru corespondent al Academiei Române, pedagog și eseist român, membru al Asociaților Savanților Celebri din Chicago (SUA) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ștefan Bârsănescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ștefan Bârsănescu (n. 4 sau 28 martie 1895, Viperești, Buzău, România – d. 5 sau 7 noiembrie 1984, Iași, România) a fost un academician, membru corespondent al Academiei Române, pedagog și eseist român, membru al Asociaților Savanților Celebri din Chicago (SUA). Opera sa științifică însumează peste 30 de volume și peste 500 de articole publicate în țară și peste hotare. Între anii 1926-1928 Ștefan Bârsănescu a fost director al Școlii Normale „Vasile Lupu” din Iași.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.roen.wikipedia.org

 

7 noiembrie 1987 - În Tunisia, preşedintele Habib Bourguiba este răsturnat de la putere şi înlocuit de prim-ministrul Zine El Abidine Ben Ali.

 

7 noiembrie 1989 - David Dinkins devine primul primar afro-american al orasului american New York .

 

7 noiembrie 1989 - Prim-ministrul comunist est-german Willi Stoph , împreună cu intregul guvern, este nevoit să demisioneze după uriaşele proteste anti-guvernamentale desfasurate in intreaga tara. Dupa demisia guvernului condus de Willi Stoph, liderul comunist Egon Krenz formeaza un nou guvern. La data de 3 octombrie 1990 Germania de Est şi Germania de Vest s-au unit, Republica Democrata Germana ,creatie comunista a lui Stalin disparand de pe harta politica a lumii.

 

7 noiembrie 1990 - În Romania a luat fiinţă Alianţa Civică, din iniţiativa Asociaţiei “15 Noiembrie” – Braşov, Solidarităţii Universitare, Societăţii “Timişoara”, GDS, Societăţii “Agora” – Iaşi, Grupului Independent pentru Democraţie, Asociaţiei Pro Democraţia şi a peste 200 de intelectuali şi muncitori. Alianţa Civică a dat publicităţii o Declaraţie de principii si va deveni în scurt timp reprezentativă pentru societatea civilă românească.

Alianța Civică (Marian Munteanu, la tribună) - foto: mirceaordean.blogspot.ro

Alianța Civică (Marian Munteanu, la tribună) – foto: mirceaordean.blogspot.ro

Alianța Civică este o organizație neguvernamentală din România, cu sediul la București, creată în anul 1990, în scopul dezvoltării societății civile din România. Între anii 1990 – 1996 Alianța Civică a jucat un rol important în democratizarea societății românești organizând numeroase acțiuni civice ca de pildă seminarii, demonstrații, etc.

Deși nu a fost un partid politic și nu a candidat vreodată ca entitate separată în alegeri, numeroși membri ai Alianței Civice au fost propulsați în diferite funcții în stat și în administrațiile locale ca parte din decizia organizației de a se implica activ în viața politică din România. Printre ei se numără și Emil Constantinescu ales președinte al României în anul 1996.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

7 noiembrie 1991 - Jucătorul american de baschet Magic Johnson și-a anunțat retragerea din cauza infectării cu virusul HIV.

Earvin „Magic“ Johnson Jr. (n. 14 august 1959, Lansing, Michigan) este un fost jucător de baschet american. Împreună cu Larry Bird, Johnson a fost în anii 1980 printre cei mai buni jucători profesioniști de baschet din liga “National Basketball Association” (NBA), din America de Nord. Magic Johnson are o înălțime de 2,06 m, el era renumit prin pasele și driblingul lui ieșite din comun.

După ce câștigă cu echipa titlul de campion la Highschool, va câștiga titlul de campion cu echipa “Los Angeles Lakers“, fiind ales ca cel mai bun jucător de baschet de NBA Finals MVP Award. În anii 80 ajunge de 9 ori în finala NBA. Cariera sa sportivă de profesionist se crede încheiată în anul 1991, când se retrage după ce va fi testat pozitiv de SIDA.

În anul 1992 revine și câștigă „Dream Team“ fiind considerat ca cel mai bun jucător din turneu. În același an câștigă cu echipa medalia de aur la Jocurile Olimpice de vară din 1992 în Barcelona. Va urma o perioadă de patru ani de repaus, după care va juca 32 de meciuri la echipa Lakers.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; magicjohnson.com

 

7 noiembrie 1996 - Lagos, Nigeria, se prăbușește un avion Boeing 727. Au murit toți cei 143 de oameni aflați la bord.

 

7 noiembrie 1996 - Biroul Electoral Central (BEC) din Romania a comunicat rezultatele finale ale alegerilor parlamentare si prezidentiale din 3 noiembrie. Rezultatele alegerilor prezidentiale au fost: Ion Iliescu-32,25%; Emil Constantinescu-28,21%; Petre Roman-20,54%. Rezultatele alegerilor pentru Senat au fost: CDR-30,70%; PDSR-23,08%; USD-13,16%; UDMR-6,81%; PRM-4,54%; PUNR-4,22%. Rezultatele alegerilor pentru Camera Deputatilor au fost: CDR-30,17%; PDSR-21,52%; USD-12,93%; UDMR-6,64%; PRM- 4,46%; PUNR-4,36%.

 

7 noiembrie 1996 - NASA a lansat sonda spaţială Mars Global Surveyor.

Mars Global Surveyor (MGS) was a US robotic spacecraft developed by NASA's Jet Propulsion Laboratory and launched November 1996 foto (Artist's conception of Mars Global Surveyor): mars.nasa.gov

Mars Global Surveyor (Artist’s conception of Mars Global Surveyor) – foto: mars.nasa.gov

 

7 noiembrie 1997 - Conducerea Bisericii Ortodoxe Romane a respins acuzatiile aduse unora dintre ierarhi, potrivit carora unii membri ai Sfantului Sinod ar fi fost colaboratori ai Securitatii, admitand, insa, ca a facut “unele concesii” regimului comunist, ca tribut pentru interesele vitale ale bisericii.

 

7 noiembrie 2000 - A decedat principesa Ingrid a Suediei, soţia regelui Frederick al IX-lea al Danemarcei ; (n. 28.03.1910).

 

7 noiembrie 2000 - Hillary Rodham Clinton, sotia fostului presedinte Bill Clinton, este aleasa in Senatul Statelor Unite , devenind prima fosta Prima Doamna din Statele Unite care a detinut funcţii publice în aceasta tara.

 

7 noiembrie 2000 - Agentia de lupta antidrog americana descoperă unul dintre cele mai mari laboratoare clandestine de fabricare a LSD, în interiorul unui fost siloz de rachete în Wamego, Kansas.

 

7 noiembrie 2001 - Compania aeriană naţională a Belgiei, Sabena, a intrat în faliment.

 

7 noiembrie 2010 - Papa Benedict XVI a sfințit biserica Sagrada Família și a ridicat-o la rangul de Basilica minor.

Bazilica Sagrada Família (Barcelona, Spania) -  foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bazilica Sagrada Família (Barcelona, Spania) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sagrada Família (Sfânta Familie) este o biserică din capitala Cataloniei, Barcelona (în nord-estul Spaniei). Imensa clădire este încă neterminată, deși se lucrează la ea din 1882. Aceasta nu este finanțată din bani publici, așa cum se obișnuia în Evul Mediu. Sursele de finanțare sunt donațiile private și încasările din biletele de intrare. Bugetul pentru anul 2009 se apropie de 20 milioane de euro. Numele oficial este Temple Expiatori de la Sagrada Família (în catalană).

Proiectul original al bisericii Sagrada Familia a fost făcut de arhitectul Antonio Gaudi, care a lucrat la el peste 40 de ani, ultimii săi 15 ani din viață fiind dedicați în exclusivitate acestuia. Estimările inițiale, bazate pe tehnicile de construcție ale începutului secolului 20, preconizau un termen de câteva sute de ani pentru terminarea construcției.

Gaudi ar fi comentat, în legătură cu acest termen: „Clientul meu nu se grăbește”. În prezent termenul estimat este anul 2026. După moartea lui Gaudi, în 1926, lucrările au continuat sub conducerea lui Domènech Sugranyes, până în 1936, când au fost întrerupte de Războiul Civil Spaniol.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

7 noiembrie 2011 - A decedat campionul mondial american de box la categoria grea, americanul Joseph William „Joe“ Frazier ( n. 12 ianuarie 1944).

Joseph William „Joe“ Frazier (n. 12 ianuarie 1944, Beaufort, Carolina de Sud - d. 7 noiembrie 2011), campion mondial american de box, la categoria grea. Era poreclit Smokin' Joe („Joe, cel care dă gaz”) foto (Frazier in 2010): ro.wikipedia.org

Frazier in 2010 – foto: ro.wikipedia.org

Joseph William „Joe“ Frazier (n. 12 ianuarie 1944, Beaufort, Carolina de Sud – d. 7 noiembrie 2011), campion mondial american de box, la categoria grea. Era poreclit Smokin’ Joe („Joe, cel care dă gaz”). Înainte de a deveni profesionist, Frazier a fost campion olimpic de box amator (1964, Tokio), iar cele trei meciuri de box pe care le-a susținut împotriva lui Muhammad Ali (alias Cassius Clay), aparțin meciurilor clasice din istoria boxului.

Joe Frazier, dreapta, il trimite pe Cassius Clay la podea foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Joe Frazier, dreapta, il trimite pe Cassius Clay la podea
foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

7 noiembrie 2020 - Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale în SUA. Democrații păstrează majoritatea din Congresul SUA, iar majoritatea din Senat va fi decisă într-un al doilea tur de scrutin.

Alegeri SUA - Joe Biden a câştigat scrutinul prezidenţial (media) - foto preluat de pe www.agerpres.ro

Alegeri SUA – Joe Biden a câştigat scrutinul prezidenţial (media) - foto preluat de pe www.agerpres.ro

Joseph Robinette „Joe” Biden, Jr. (n. 20 noiembrie 1942, Scranton, SUA) este un om politic american, ales al 46-lea președinte al Statelor Unite și fost vicepreședinte în timpul mandatelor prezidențiale ale lui Barack Obama, candidat al Partidului Democrat la alegerile prezidențiale din 2020, pe care le-a câștigat. Înainte de a fi vicepreședinte, a fost senatorul senior al Statelor Unite pentru statul Delaware. El a îndeplinit funcția de senator timp de 36 de ani, din 1973 până în 2009.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

7 noiembrie 2020 - La Ordinea Zilei

Sfinții 33 de Mucenici din Melitina; Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei (7 noiembrie)

foto si articol preluate de pe ziarullumina.ro

 

Sfinții 33 de Mucenici din Melitina

Sfinții 33 de Mucenici din Melitina (7 noiembrie) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfinții 33 de Mucenici din Melitina - foto preluat de pe doxologia.ro

Cei 33 de Mucenici din Melitina s-au nevoit pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (305-311). Cel dintâi dintre ei era Ieron, bărbat puternic la trup şi viteaz, dar bun şi blând la suflet. Fiind plugar, slujitorii idoleşti l-au găsit la ogor şi vrând să-l prindă ca nişte tâlhari, nu au putut, căci plugarul scoţând fierul plugului, şi-a făcut din grindeiul aceluia armă.

Şi por­nindu-se asupra lor i-a gonit pe toţi. Deci, a mers sfântul de bună voie la dregător, iar acela i-a tăiat mâna dreaptă din cot şi l-a întemniţat. În închisoarea din Melitina se aflau închişi mai mulţi creştini care mărturisind credinţa lor în Hristos Iisus, împreună cu Ieron, au fost osândiţi la grele chinuri. După ce au fost bătuţi, au fost scoşi afară din cetatea Melitinei şi tuturor li s-au tăiat capetele, luând astfel cununa mucenicilor.

 

Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei

Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei (7 noiembrie) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei - foto preluat de pe doxologia.ro

Tot astăzi pomenim pe Sfântul Cuvios Lazăr, cel care s-a nevoit în Muntele Galisiei. La naşterea sa, Dumnezeu a făcut să se arate din cer o lumină dumnezeiască ce a umplut toată casa, apoi, după ce s-a născut, pruncul îndată a stat drept şi s-a închinat spre răsărit, având mâinile atinse la piept cu bună rânduială.

După ce a mai crescut, părinţii săi l-au dat la un dascăl să îl înveţe Sfintele Scripturi, apoi, Sfântul Lazăr a plecat să se închine la Ierusalim. A stat o vreme în Mănăstirea „Sfântul Sava”, apoi a plecat să se nevoiască pe Muntele Galisiei, cel din preajma Efesului.

Acolo, a îndurat multe ispite de la diavoli, care năvăleau ziua şi noaptea prin simţuri şi prin gânduri, însă pe toţi i-a surpat cu puterea lui Dumnezeu. Apoi, Sfântul Cuvios Lazăr şi-a făcut un stâlp descoperit şi s-a suit deasupra lui, hrănindu-se cu buruieni crude şi cu apă şi aceasta o dată sau de două ori pe săptămână, îndurând gerul iernii şi arşiţa zilei.

S-a învrednicit de darul prorociei, cunoscându-şi mai înainte sfârşitul său. La adormirea sa, la fel ca la naşterea sa, o lumină mare a învăluit stâlpul pe care se nevoia, aflând despre aceasta ucenicii care erau prin peşteri şi prin munţi.

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei si pe doxologia.ro

Revoluția din Octombrie (25 octombrie/7 noiembrie 1917)

Red Guard unit of the Vulkan factory in Petrograd, October 1917

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Revoluția din Octombrie (25 octombrie/7 noiembrie 1917) - parte din Revoluția Rusă din 1917 – 1923

Evenimentul istoric cunoscut ca Revoluția din Octombrie sau Revoluția bolșevică, a fost lovitura de stat prin care bolșevicii au preluat puterea cu forța de la guvernul lui Kerenski, și care a inaugurat a doua fază a Revoluției Ruse din 1917. Lovitura de stat a fost organizată de bolșevici sub conducerea lui Vladimir Ilici Lenin și este considerată a fi prima revoluție comunistă din secolul al XX-lea (deși, strict cronologic vorbind, este a doua, ea având loc după revoluția bolșevică reușită de la Tallin, prin care bolșevicii estoni conduși de Jaan Anvelt capturează puterea cu două zile înaintea revoluției bolșevicilor ruși la Petrograd, social-democrații radicali estonieni pierzând-o mai târziu, datorită invaziei armatelor kaiserului), revoluție bazată pe ideile lui Karl Marx. Cele mai importante activități revoluționare au fost controlate de Comitetul Militar Revoluționar al Sovietului din Petrograd.

Inițial, evenimentul era numit Revolta din octombrie sau Revolta de pe 25, așa cum apare în prima ediție a operelor complete ale lui Lenin. Proeminența evenimentului a fost scoasă în evidență mai târziu.

Numele oficial al evenimentului în Uniunea Sovietică, începând cu a zecea aniversare din 1927, a fost Marea Revoluție Socialistă din Octombrie. Azi, denumirea de Revoluția din Octombrie este folosită în mod curent, deși istoriografia rusă modernă contestă caracterul de revoluție populară a loviturii de stat, iar expresia Marea Revoluție Socialistă din Octombrie (M.R.S.O.) este folosită de partidele comuniste și troțkiste, bunăoară de comuniștii ruși.

Revoluția din Octombrie în Nijni Novgorod - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Revoluția din Octombrie în Nijni Novgorod – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Cauze

Revoluția bolșevică are drept cauză proximă măsurile represive ale guvernului provizoriu: închiderea ziarelor partidului ca și decizia guvernului de a trimite garnizoanele capitalei pe front.

O altă cauză proximă este refuzul obstinat al socialiștilor din Dumă de a lua puterea și forma un guvern socialist pur, așa cum cerea populația.

O cauză fundamentală a revoluției bolșevice este refuzul guvernelor provizorii de a încheia pacea (care a fost prima cerere afișată pe pancartele revoluției din februarie), asta cu atât mai mult după eșecul total al ofensivei din 16 iunie[ ordonată de guvernul provizoriu (și care s-a soldat cu aproape jumătate de milion de soldați ruși omorâți fără nici un câștig) și a concentra eforturile administrative pentru corijarea gravelor dezechilibre sociale. (țăranii, care reprezentau majoritatea absolută a populației voiau reformă agrară cu împroprietărire, în timp ce muncitorii orașelor, și ei țărani la origine, voiau schimbarea relațiilor umilitoare dintre patronat și forța de muncă)

Guvernul revoluționar a alunecat gradual, dimpotrivă, dinspre poziții pro-reformă, înspre măsuri autoritare și nedemocratice.

Revoluția din Februarie (23 februarie 1917) în Sankt Petersburg - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Revoluția din Februarie (23 februarie 1917) în Sankt Petersburg – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Desfășurare

Insurecția bolșevică survine pe fondul deteriorării complete a popularității Guvernului provizoriu condus de Kerensky și a unei situații de criză profundă, atât pe front, cât și în întreaga societate și economie, fapt care a repolarizat societatea pe vechea linie de fractură dintre clase. Ea este, de asemenea, o reacție la provocările unui guvern nefuncțional și regim muribund.

Aleksandr Fiodorovici Kerenski (n. 22 aprilie/4 mai 1881, Ulianovsk, Imperiul Rus – d. 11 iunie 1970, New York, SUA a fost al doilea prim-ministru al Guvernului provizoriu rus, chiar înainte ca bolşevicii lui Lenin să cucerească puterea - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Aleksandr Fiodorovici Kerenski (n. 22 aprilie/4 mai 1881, Ulianovsk, Imperiul Rus – d. 11 iunie 1970, New York, SUA a fost al doilea prim-ministru al Guvernului provizoriu rus, chiar înainte ca bolşevicii lui Lenin să cucerească puterea - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Unii istorici văd înlocuirea Guvernului provizoriu al lui Kerensky cu guvernul bolșevic al lui Lenin mai mult ca o prăbușire a primului, decât ca un rezultat al acțiunii celui de-al doilea. Fapt istoric este totuși că Lenin a impus, în 10 octombrie, Comitetului Central al partidului, reunit într-o formă incompletă (12 membrii din 21), planul unei insurecții armate, fără a preciza însă o dată precisă la care aceasta urma să aibă loc.

Din cei 12 membri ai C.C. prezenți, zece au votat pentru propunerea lui Lenin și doi împotriva ei (Kámeniev și Zinoviev), fapt care face ca decizia să fi fost adoptată de o minoritate a plenului. Unii istorici consideră de aceea mișcarea ca o lovitură leninistă în Comitetul Central al Partidul bolșevic, care a precedat lovitura de stat propriu-zisă.

În presa bolșevică au avut loc după 10 octombrie confruntări epistolare între Lenin și ceilalți membri marcanți ai conducerii partidului care nu erau de acord cu declanșarea unei acțiuni de capturare a puterii înaintea desfășurării Congresului Sovietelor (programat pentru 20 octombrie și amânat, apoi, de menșevici și eseriști (socialist-revoluționari) pentru 25 octombrie), fapt care face cu greu un “puci” neașteptat din ceea ce a fost, de fapt, reacția defensivă a bolșevicilor la măsurile antidemocratice și provocatoare ale guvernului Kerensky din 24 și 25 octombrie.

Vladimir Ilici Lenin, numele de familie originar: Ulianov, (n. 10 aprilie 1870 (S.N. 22 aprilie) – d. 21 ianuarie 1924) a fost un revoluționar rus care a condus partidul bolșevic, primul premier al Uniunii Sovietice și fondatorul ideologiei cunoscute sub numele de leninism (Lenin in July 1920. Photo by Pavel Zhukov) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Vladimir Ilici Lenin, numele de familie originar: Ulianov, (n. 10 aprilie 1870 (S.N. 22 aprilie) – d. 21 ianuarie 1924) a fost un revoluționar rus care a condus partidul bolșevic, primul premier al Uniunii Sovietice și fondatorul ideologiei cunoscute sub numele de leninism (Lenin in July 1920. Photo by Pavel Zhukov) - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Lovindu-se de indecizia și reticența liderilor partidului de a pune rapid în aplicare acțiunea de capturare a puterii pe cale armată, Lenin a sperat că Congresul Regional Nordic al Sovietelor va declanșa o invazie militară baltică (estonienii și finlandezii au fost, tradițional, cei mai radicali membri ai partidului bolșevic și ai mișcării revoluționare, au format gărzile de corp ale lui Lenin și au fost lideri importanți ai CEKA și ai Armatei Roșii, Lenin găsindu-și adăpost în Finlanda după puciul eșuat din iulie, iar Sovietul din Riga a fost primul soviet din Rusia dominat de bolșevici), dar a fost dezamăgit când o dată în plus rezoluția moderată a lui Kameniev, care recomanda lăsarea deciziei finale în seama Congresului Sovietelor Întregii-Rusiei, ce urma să se reunească, inițial, pe 20 octombrie, a fost adoptată.

Liderii partidului simțeau că membrii de rând erau încă temători ca urmare a represiunii suferite după revolta eșuată din iulie, iar populația proletară în general era blazată și epuizată, în ciuda nemulțumirii generalizate și a sentimentului că situația nu mai putea dura prea mult.

În 16 octombrie chiar, reprezentanții Comitetului Militar Revoluționar (organism bolșevic înarmat), ca și membrii Sovietului Petrogradului (dominat și el de bolșevici), comitetele de fabrică și sindicatele participante, toți au avertizat contra riscurilor unei revolte care să aibă loc înaintea Congresului Sovietelor (Întregii Rusii).

Revoluția din Octombrie (25 octombrie s.v. / 7 noiembrie s.n 1917) - Marinari revoluționari - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Revoluția din Octombrie (25 octombrie s.v. / 7 noiembrie s.n 1917) – Marinari revoluționari – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Este relativ neclar motivul pentru care Lenin a insistat pe declanșarea unei insurecții armate înainte de deschiderea Congresului Sovietelor, în ciuda opoziției altor membri marcanți ai partidului. Deși atât socialist-revoluționarii și menșevicii, pe de-o parte, cât și bolșevicii înșiși, pe de altă parte, știau foarte bine că partidul lui Lenin va ieși triumfător la Congresul Sovietelor (popularitatea partidului bolșevic crescuse ca urmare a atitudinii consecvente în privința opririi războiului, din 31 august ei având majoritatea în Sovietul Petrogradului și obținând în alegerile din august și septembrie rezultate excelente (33%, 51%) în Duma orașelor Petrograd și Moscova), Lenin, un individ cu o psihologie extrem de autoritară, e posibil să nu fi fost mulțumit cu perspectiva unei guvernări în care va fi totuși obligat să împartă puterea, fie asta și de manieră simbolică, cu alte forțe politice.

Pe de altă parte, rămâne o posibilitate și faptul că, rupt fiind de realitățile Petrogradului, din cauza refugierii lui în Finlanda după eșecul din iulie, acesta chiar credea sincer în amenințarea unei contra-revoluții organizată de Kerenski, mai ales că presa vehicula zvonuri despre intenția guvernului de a evacua capitala la începutul lui octombrie.

De altfel, arhivele confirmă faptul ca fostul șef al guvernului provizoriu (Lvov) intenționase chiar și mai înainte să mute capitala la Moscova pentru a scăpa de prezența în capitală a soldaților care participaseră la revoluție. Kerensky însuși, ca și alți membri ai guvernului său, intenționa, așa cum făcuse și în iunie, să folosească războiul drept instrument de blocare a presiunii maselor în sensul unei revoluții sociale.

După 20 noiembrie 1917, Kerensky anunță intenția de a deplasa majoritatea unităților militare staționate în capitală pe linia frontului, acest fapt dând credibilitate acuzei bolșevice conform căreia guvernul pregătea un complot antirevoluționar. Însăși ipoteza bolșevică că guvernul intenționează să abandoneze capitala în mâinile dușmanului, a căpătat credibilitate din momentul în care presa a relatat despre îndemnurile lui Rodzianko, adresate primului ministru, de a abandona capitala pentru a închide astfel Congresul Sovietelor.

Revoluția din Octombrie (25 octombrie s.v. / 7 noiembrie s.n 1917) - A detachment of the Red Guard in a captured armored car The car is Austin 2nd series - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Revoluția din Octombrie (25 octombrie s.v. / 7 noiembrie s.n 1917) – A detachment of the Red Guard in a captured armored car The car is Austin 2nd series – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La 22 octombrie (după calendarul iulian) „Comitetul Revoluționar Militar” condus de Lev Davidovici Troțki a preluat comanda garnizoanei din orașul Petrograd, care atunci era capitala Rusiei, oraș azi numit în rusă Sankt-Peterburg și în românește Sankt Petersburg.

Temându-se de presiunea crescândă din partea maselor în sensul acordării puterii Sovietelor (și, astfel, de o creștere a influenței bolșevicilor, care dominau deja sovietele în capitală, Moscova și marile orașe), Kerensky decide să-i confrunte în modul cel mai direct pe bolșevici, închizându-le în 24 octombrie 1917 ziarele, reacția ulterioară a acestora din urmă fiind una pur defensivă.

Lev Davidovici Troțki (n. 26 octombrie/7 noiembrie 1879, Bereslavka, Ucraina – d. 21 august 1940, Coyoacán, Mexic), născut Léiba sau Leib Bronștéin, a fost un revoluționar bolșevic și intelectual marxist rus născut într-o familie de evrei așkenazi din Ucraina. El a fost un politician influent la începuturile existenței Uniunii Sovietice, mai întâi Comisar al poporului pentru politica externă iar mai apoi ca fondator și prim comandant al Armatei Roșii și Comisar al poporului pentru apărare. A fost de asemenea membru fondator al Politburo-ului. În urma luptei pentru putere cu Iosif Vissarionovici Stalin din anii 1920, Troțki a fost exclus din Partidul Comunist și deportat din Uniunea Sovietică. A fost în cele din urmă asasinat în Mexic de un agent sovietic. Ideile lui Troțki formează bazele teoriei comuniste cunoscute sub numele de troțkism - (Photograph of Trotsky in 1929) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Lev Davidovici Troțki (n. 26 octombrie/7 noiembrie 1879, Bereslavka, Ucraina – d. 21 august 1940, Coyoacán, Mexic), născut Léiba sau Leib Bronștéin, a fost un revoluționar bolșevic și intelectual marxist rus născut într-o familie de evrei așkenazi din Ucraina. El a fost un politician influent la începuturile existenței Uniunii Sovietice, mai întâi Comisar al poporului pentru politica externă iar mai apoi ca fondator și prim comandant al Armatei Roșii și Comisar al poporului pentru apărare. A fost de asemenea membru fondator al Politburo-ului. În urma luptei pentru putere cu Iosif Vissarionovici Stalin din anii 1920, Troțki a fost exclus din Partidul Comunist și deportat din Uniunea Sovietică. A fost în cele din urmă asasinat în Mexic de un agent sovietic. Ideile lui Troțki formează bazele teoriei comuniste cunoscute sub numele de troțkism - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org – (Photograph of Trotsky in 1929) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

La 25 octombrie 1917 (după calendarul iulian încă în uz la acea vreme în Rusia, sau 7 noiembrie după calendarul gregorian) grupări militare conduse de liderul bolșevic Vladimir Ilici Lenin au înlăturat de la putere guvernul provizoriu al lui Alexandr Kerenski aproape fără vărsare de sânge. Gărzile Roșii conduse de bolșevici au preluat controlul principalelor puncte din capitală întâmpinând o slabă opoziție.

În noaptea de 24-25 octombrie/6-7 noiembrie 1917 a fost ocupat Palatul de Iarnă, reședința țarilor Rusiei. Acțiunea, condusă de Vladimir Antonov-Ovseenko, a întâmpinat o rezistență minimă, majoritatea locuitorilor orașului Petrograd aflând de evenimente abia a doua zi, din ziar. Palatul era apărat de cazaci, „batalionul de femei” și de cadeți (elevi ai unei școli militare). Ziua de 7 noiembrie a devenit data oficială la care se sărbătorește revoluția.

Istoria oficială din Uniunea Sovietică a descris evenimentele ca mult mai dramatice decât au fost în realitate. Filmele sovietice create sub controlul propagandei oficiale arătau o uriașă năvală populară asupra Palatului de Iarnă precum și lupte crâncene. În realitate, insurgenții bolșevici au întâmpinat o rezistență redusă, astfel încât au putut pur și simplu să intre la pas prin poarta clădirii și să o ia în stăpânire.

După ocuparea sediului guvernului (Palatul de Iarnă), ordinea și organizarea detașamentelor de soldați și muncitori înarmați ai bolșevicilor, câtă a fost ea la început, s-a volatilizat brusc și durabil (mai multe zile și chiar săptămâni!), atunci când în pivnițele clădirii a fost descoperită una dintre cele mai vaste rezerve de vechi vinuri de marcă și băuturi alcoolice care exista în lume la acel moment, și care aparținuseră și erau pentru uzul fostului țar.

Așa cum se întâmplă adesea în siajul unor rebeliuni reușite, beția generalizată în oraș a degenerat rapid în jaf, distrugeri, violuri și crimă, liderii bolșevici nefiind în stare să readucă ordinea nici măcar cu mitraliera, plutonul de execuție sau celula de pușcărie (pușcăriile, de altfel, s-au umplut complet cu mult timp înainte de a fi epuizat masa de recalcitranți).

Palatul de iarnă din Sankt Petersburg, Rusia a fost construit între 1754 și 1762 ca reședință de iarnă a țarilor ruși. A fost proiectat de Bartolomeo Rastrelli, în stil baroc, este colorat în verde și alb, are 1.786 de uși și 1.945 de ferestre. A fost reconstruit de împărăteasa Elisabeta  a Rusiei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Palatul de iarnă din Sankt Petersburg, Rusia a fost construit între 1754 și 1762 ca reședință de iarnă a țarilor ruși. A fost proiectat de Bartolomeo Rastrelli, în stil baroc, este colorat în verde și alb, are 1.786 de uși și 1.945 de ferestre. A fost reconstruit de împărăteasa Elisabeta a Rusiei - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Consecințe

Al doilea congres al Sovietelor a avut loc în același timp. Din cei 649 de delegați, 390 erau bolșevici și cam o sută dintre socialiști-revoluționari (cei de stânga) sprijineau, de asemenea, răsturnarea guvernului lui Kerenski, dar pe căi legale. Când a fost anunțată căderea Palatului de Iarnă în mâinile bolșevicilor, Congresul a adoptat un decret pentru transferarea puterii către Sovietul Deputaților Muncitorilor, Soldaților și Țăranilor, vot pe care bolșevicii l-au interpretat ca ratificând revoluția.

Transferul de putere nu s-a făcut fără fricțiuni. Mulți socialiști-revoluționari au considerat că Lenin și bolșevicii au pus mâna pe putere în mod ilegal și de aceea au părăsit încăperea înainte ca rezoluția să fie adoptată. În timp ce ieșeau au fost batjocoriți de Lev Troțki care le-a strigat: “da, ieșiți, mergeți, plecați, intrați în lada de gunoi a societății“.

În ziua următoare, Congresul a ales Sovietul Comisarilor Poporului (Sovnarkom) ca bază a noului guvern, (până la convocarea Adunării Constituționale), și a emis două decrete importante: Decretul asupra păcii și Decretul asupra pământului.

Revoluția din Octombrie (25 octombrie s.v. / 7 noiembrie s.n 1917) - Centrul Moscovei după luptele de stradă, 1917 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Revoluția din Octombrie (25 octombrie s.v. / 7 noiembrie s.n 1917) – Centrul Moscovei după luptele de stradă, 1917 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Decretul asupra pământului ratifica acțiunile țăranilor care, de-a lungul și de-a latul Rusiei, confiscau moșiile aristocraților și ale chiaburilor și le împărțeau între ei. Bolșevicii se descriau ca fiind o alianță a muncitorilor și țăranilor și au nemurit această uniune cu însemnul secerii și ciocanului în stema și pe steagul URSS.

Decretul asupra păcii proclama sfârșitul războiului și a fost baza care a permis guvernului lui Lenin să ceară pacea separată (22 decembrie 1917) și să semneze Pacea de la Brest-Litovsk (3 martie 1918).

Alegerile pentru Adunarea Constituțională, prevăzute încă de guvernul provizoriu Kerenski, au avut totuși loc în noiembrie 1917. În istoria Rusiei au fost primele alegeri ceva mai libere, și ultimele, până în 1991. Au fost câștigate de socialiștii revoluționari obținând 380 de locuri. Bolșevicii au obținut numai 168, pierzând clar alegerile.

La alegeri au luat parte 14.700.000 de alegători. Bolșevicii nu au vrut să respecte rezultatul alegerilor și pe 5/18 ianuarie 1918 sub conducerea lui Lenin au dizolvat cu forța Adunarea Constituțională. Acest act a fost una din scânteile care au condus, ulterior, la lungul război civil dintre bolșevici și adversarii lor socialiști, menșevici și țariști (rușii albi).

O încercare de cucerire a Moscovei, făcută o lună mai târziu, a întâmpinat o rezistență mai importantă, bolșevicii nereușind să aibă controlul total asupra orașului decât în martie 1918. O coaliție de grupări antibolșevice au încercat să răstoarne noul guvern al lui Lenin, declanșându-se Războiul Civil Rus (1918 – 1920).

Succesul bolșevicilor a dus la deturnarea idealurilor revoluției din februarie și a transformat caracterul socialist-liberal al Revoluției din Februarie în unul comunist, a transformat speranța pentru o republică democrată într-o dictatură monopartită. A pus bazele Uniunii Sovietice proclamate în 1922, care a durat până la autodizolvarea sa din 1991.

Statele Unite ale Americii nu au recunoscut noul guvern rus până la sfârșitul deceniului al patrulea. SUA au trimis 10.000 de militari care să ajute invazia japoneză la Vladivostok, în timp ce alte trupe intervenționiste, britanice și franceze, au fost debarcate în porturile de la Marea Neagră.

Capturarea Vladivostokului de forțele aliate în 1918 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Capturarea Vladivostokului de forțele aliate în 1918 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi despre Revoluția din Octombrie si pe en.wikipedia.org