Articole

Evenimentele Zilei de 6 martie în Istorie

“Bătălia de la Alamo” (23 februarie – 6 martie 1836) – “Căderea Alamoului” (1903) de Robert Jenkins Onderdonk, îl prezintă pe Davy Crockett folosindu-și flinta drept bâtă împotriva soldaților mexicani care trecuseră de zidul misiunii

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.orgromanialibera.roistoria.md

 

6 martie este a 65-a zi a calendarului gregorian.

 

Sărbătorile Zilei de 6 martie

(BOR) Sf. 42 de Mucenici din Amoreea; Aflarea Sfintei Cruci

Sf. 42 de Mucenici din Amoreea (†845) Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. 42 de Mucenici din Amoreea (†845) Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. 42 de Mucenici din Amoreea

Sfinții 42 mucenici din Amoreea (sau Amorium din Frigia, Asia Mică.) (†845) – Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasois şi cei împreună cu ei — au fost ofițeri și ocârmuitori ai cetății bizantine Amorium (Amoreea), una dintre cele mai importante cetăți ale Imperiului Bizantin în secolul al IX-lea, care au fost capturați cu ocazia căderii cetății în mâinile saracinilor conduși de califul abbasid Al-Mu’tasim în anul 838 d.Hr., duși în sclavie la Samara, (azi în Irak), unde au fost decapitați murind ca mucenici pentru că au refuzat să-și renege credința creștină și să se convertească la islam.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Aflarea Sfintei Cruci

Aflarea Sfintei Cruci - foto preluat de pe www.povarenok.ru

Aflarea Sfintei Cruci – foto preluat de pe www.povarenok.ru

După mențiunile unor scriitori din perioada primară a Bisericii și după informațiile transmise de tradiția creștină locală din Ierusalim, sfânta împărăteasă Elena, (cca. 255—330 d.Hr.), mama sfântului Constantin cel Mare, primul împărat creștin al imperiului roman, a călătorit în Țara Sfântă înființând biserici și aziluri pentru săraci.

Călătoria a avut loc între anii 325 și 327, când creștinismul a devenit religie acceptată în Imperiul Roman. În timpul acestei călătorii, sfânta Elena a găsit locul unde erau ascunse cele trei cruci folosite la răstignirea lui Iisus și a celor doi tâlhari. Printr-un miracol s-a descoperit care era Crucea cea Adevărată.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) (†) Cei 42 martiri din Amorion († 848)

 

(BRC) (†) Sf. Luciu I, papă, martir; Sf. Coletta, fecioară

Papa Lucius I a deținut funcția papală în perioada 25 iunie 253 - 5 martie 254. Papa Lucius I a fost roman de origine. Imediat după alegerea sa a fost exilat de împăratului Trebonianus Gallus (206-253), co-împărat cu fiul său Volusianus între anii 251-253. Gallus și fiul său Volusianus au fost trădați de trupele lor și asasinați în 253, fiind succedați pentru 3 luni de împăratul Aemilianus, după care a urmat la putere împăratul Valerian care a dus o politică mai tolerantă în privința creștinilor. În aceste circumstanțe, Papa Lucius I a revenit la funcția papală, până la decesul său natural în 254. Deși de moravuri severe, în privința lapsilor, a continuat linia predecesorului său readmițându-i în Biserică după împlinirea pocăinței cuvenite. Nu același lucru însă se poate spune cu privire la disciplina clericilor și în ceea ce privește viața sexuală. Clericilor le-a interzis – sub pedeapsa depunerii – să conviețuiască cu diaconesele, chiar dacă le permitea să le ospiteze din caritate. Laicilor le-a interzis coabitarea în caz de consangvinitate. A murit de moarte naturală și a fost înmormântat în cripta papilor din cimitirul Sf. Calixt. Epigraful lespedei sale a fost scris inițial în greacă. Este sărbătorit pe 5 martie - foto: ro.wikipedia.org

Papa Lucius I – foto: ro.wikipedia.org

Papa Lucius I a deținut funcția papală în perioada 25 iunie 253 – 5 martie 254. Papa Lucius I a fost roman de origine. Imediat după alegerea sa a fost exilat de împăratului Trebonianus Gallus (206-253), co-împărat cu fiul său Volusianus între anii 251-253. Gallus și fiul său Volusianus au fost trădați de trupele lor și asasinați în 253, fiind succedați pentru 3 luni de împăratul Aemilianus, după care a urmat la putere împăratul Valerian care a dus o politică mai tolerantă în privința creștinilor.

În aceste circumstanțe, Papa Lucius I a revenit la funcția papală, până la decesul său natural în 254. Deși de moravuri severe, în privința lapsilor, a continuat linia predecesorului său readmițându-i în Biserică după împlinirea pocăinței cuvenite. Nu același lucru însă se poate spune cu privire la disciplina clericilor și în ceea ce privește viața sexuală.

Clericilor le-a interzis – sub pedeapsa depunerii – să conviețuiască cu diaconesele, chiar dacă le permitea să le ospiteze din caritate. Laicilor le-a interzis coabitarea în caz de consangvinitate. A murit de moarte naturală și a fost înmormântat în cripta papilor din cimitirul Sf. Calixt. Epigraful lespedei sale a fost scris inițial în greacă. Este sărbătorit pe 5 martie.

 

Ziua naţională a Republicii Ghana: aniversarea proclamării independenţei.

 

Ziua alimentelor congelate (#FrozenFoodDay)

Alimentele congelate, care au devenit disponibile în magazine în ultimul secol, au revoluţionat industria alimentară. Pentru cei curioşi să afle ce este atât de grozav la acestea, a fost creată o sărbătoare în onoarea lor, celebrată la 6 martie. Ziua alimentelor congelate (#FrozenFoodDay) este ocazia perfectă pentru a afla mai multe despre istoria acestor produse, dar şi pentru a vă bucura de sortimentele preferate sau de cele pe care nu le-aţi gustat încă.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Astăzi în istorie pentru 6 martie

 

Evenimentele Zilei de 6 martie în Istorie:

 

- 6 martie 1486 – Bătălia de la Șcheia;

- 6 martie 1836 – S-a încheiat Bătălia de la Alamo (23 februarie – 6 martie 1836)

- 6 marteie 1869 – Dimitri Mendeleev a prezentat pentru prima oară tabelul periodic al elementelor.

- 6 martie 1897 – Legea repausului;

- 6 martie 1945) – A început Operațiunea Frühlingserwachen (6 – 16 martie 1945)

- 6 martie 1945 – Instaurarea guvernului dr. Petru Groza

 

6 martie 961 - Generalul (si viitorul imparat) bizantin Nichifor Fokas, cucereste dupa un asediu de 9 luni cetatea Candia (azi Heraklion), masacrandu-i pe aparatorii arabi ai acesteia.Este sfarsitul Emiratului Creta.

 

6 martie 1405 - S-a născut regele Ioan al II-lea al Castiliei (d. 20 iulie 1454), fiul lui Henric al III-lea al Castiliei și a soției sale, Caterina de Lancaster, fiica lui Ioan de Gaunt, Duce de Lancaster.

A domnit din 1406 până în 1454. Ioan al II-lea a declarat legile Valladolid, care au restricționat activitatea socială a evreilor din regat.

Printre cele mai notabile prevederi a fost, obligarea evreilor să poarte haine distinctive și interzicerea deținerii unor funcții de administrare.

 

6 martie 1447 - A început pontificatul Papei Nicolae al V-lea (Tommaso Parentucelli, n. cca. 1397 – d. 24 martie 1455).

Papa Nicolae al V-lea (n. 15 noiembrie 1397 - d. 24 martie 1455) a fost Papă al Romei în perioada 6 martie 1447 - 24 martie 1455. Papa Nicolae al V-lea s-a născut cu numele de Tommaso Parentucelli. Pontificatul său a fost marcat de evenimente dramatice, dintre care cel mai important este Căderea Constantinopolului. El este ultimul papă cu numele de Nicolae  - (Portret de Peter Paul Rubens, anii 1610) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Papa Nicolae al V-lea (Portret de Peter Paul Rubens, anii 1610) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Papa Nicolae al V-lea (n. 15 noiembrie 1397 – d. 24 martie 1455) a fost Papă al Romei în perioada 6 martie 1447 – 24 martie 1455. Papa Nicolae al V-lea s-a născut cu numele de Tommaso Parentucelli.

Pontificatul său a fost marcat de evenimente dramatice, dintre care cel mai important este Căderea Constantinopolului.

În anii următori a încercat să lanseze o cruciadă împotriva otomanilor, dar a fost fără succes.

În ultimele momente ale pontificatului său, observă că vechea Catedrală a Sfântului Petru din Roma , construită în secolul al-IV-lea d.Hr de către Constantin cel Mare era într-o stare jalnică, așa că decide demolarea Colosseumului și folosirea materialului din el pentru a repara catedrala, dar moare în anul 1455 și nu reușește să-și ducă planul la bun sfârșit.

A pus capat schismei antipapei Felix al V-lea si a fondat Biblioteca Vaticanului.

Este ultimul papă cu numele de Nicolae.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

6 martie 1475 - S-a născut Michelangelo Buonarroti, sculptor, pictor, arhitect și poet italian, recunoscut ca cel mai de seamă artist renascentist (d. 1564)

Michelangelo Buonarroti (n. 6 martie 1475, Caprese, Provincia Arezzo - d. 18 februarie 1564, Roma) a fost, alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii Italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului (Portrait of Michelangelo by Daniele da Volterra) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Portrait of Michelangelo by Daniele da Volterra – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Michelangelo Buonarroti (n. 6 martie 1475, Caprese, Provincia Arezzo – d. 18 februarie 1564, Roma) a fost, alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii italiene.

Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului.

S-a nascut la Caprese, Toscana, fiind al doilea din cei cinci fii ai familiei. Tatal sau, oficial florentin, a avut legaturi cu familia Medici care avea sa ii sustina cariera artistica pentru un timp. In 1488, pe cand avea 13 ani, tatal sau il trimite ca ucenic in atelierul pictorului Domenico Ghirlandaio, unul dintre cei mai importanti pictori din Florenta.

In paralel, tanarul Michelangelo a studiat insa si sculptura cu Bertoldo di Giovanni, fost elev al lui Donatello.

Doi ani mai tarziu, acesta a ajuns la curtea lui Lorenzo de Medici (Magnificul), mecena al artelor, unde a avut ocazia sa cunosca personalitati ilustre ale vremii. In aceasta perioada a realizat lucrari ca Madona della Scala si Lupta centaurilor.

Pietà este o sculptură creată în 1499 de artistul Michelangelo Buonarroti. În prezent această capodoperă de o valoare inestimabilă a sculpturii renascentiste se află la Vatican, în Bazilica Sfântul Petru. Este singura lucrare semnată de Michelangelo. Semnătura poate fi văzută pe centura care îi încinge pe diagonală pieptul Fecioarei. Statuia a fost realizată pentru cardinalul francez Jean de Billheres, care fusese repartizat în Roma. Statuia a fost făcută ca monument funerar al cardinalului, dar a fost mutată în prima capelă pe partea dreaptă de la intrarea în bazilică, în secolul XVIII, unde se găsește actualmente. Această faimoasă operă de artă o întruchipează pe Fecioara Maria ținând în brațe trupul lui Isus după crucificare. Această temă este de origine nordică, populară la vremea respectivă în Franța, însă nu și în Italia. Interpretarea dată de Michelangelo lui Pietà este unică. Este o lucrare de o deosebită importanță întrucât împletește idealurile de frumusețe renascentiste cu cele naturaliste - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Pietà – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Pietà este o sculptură creată în 1499 de artistul Michelangelo Buonarroti. În prezent această capodoperă de o valoare inestimabilă a sculpturii renascentiste se află la Vatican, în Bazilica Sfântul Petru. Este singura lucrare semnată de Michelangelo. Semnătura poate fi văzută pe centura care îi încinge pe diagonală pieptul Fecioarei.

Statuia a fost realizată pentru cardinalul francez Jean de Billheres, care fusese repartizat în Roma. Statuia a fost făcută ca monument funerar al cardinalului, dar a fost mutată în prima capelă pe partea dreaptă de la intrarea în bazilică, în secolul XVIII, unde se găsește actualmente.

Această faimoasă operă de artă o întruchipează pe Fecioara Maria ținând în brațe trupul lui Isus după crucificare. Această temă este de origine nordică, populară la vremea respectivă în Franța, însă nu și în Italia. Interpretarea dată de Michelangelo lui Pietà este unică. Este o lucrare de o deosebită importanță întrucât împletește idealurile de frumusețe renascentiste cu cele naturaliste

Michelangelo - Crearea lui Adam - Capela Sixtină, Vatican - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Michelangelo – Crearea lui Adam – Capela Sixtină, Vatican – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Michelangelo a ramas in palatul familiei Medici pana la moartea protectorului sau (1492), dupa care a parasit Florenta si s-a stabilit in Bologna, lucrand pentru Biserica „San Domenico”. S-a mutat apoi in Roma, la cererea oficialilor de la Vatican executand mai multe sculpturi cu tematica religioasa, dar si celebra lucrare Bachus. Peregrinarile sale au continuat insa, pentru ca in 1534 sa revina la Vatican la cererea lui Papa Clement al VII-lea.

Michelangelo a primit sarcina sa picteze Capela Sixtina cu tema Judecatii de Apoi, lucrare cu care a socat comunitatea catolica de la Vatican. In momentul dezvelirii frescei, papa Paul al II-lea (succesorul lui Clement al VII-lea) a fost socat, iar criticii l-au acuzat de blesfamie datorita faptului ca personajele pictate erau goale.

In ciuda atacurilor virulente, a continuat sa lucreze in slujba Bisericii Catolice pana la sfarsitul vietii, concentrandu-se indeosebi pe arhitectura dupa ce in 1549 a fost numit arhitect sef al Bisericii „San Pietro”. A murit in 18 februarie 1564, iar conform dorintei sale a fost ingropat in Biserica „Santa Croce” din Florenta.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

 

6 martie 1486 - A avut loc Bătălia de la Șcheia – Parte a Războaielor moldoveano-otomane și a Bătăliilor lui Ștefan cel Mare.

Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare (n. 1433, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A domnit 47 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, a dus lupte împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei. Biserici și mănăstiri construite în timpul domniei sale sunt astăzi pe lista locurilor din patrimoniul mondial - foto preluat de pe historia.ro

Ștefan cel Mare (n. 1433, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A domnit 47 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, a dus lupte împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei. Biserici și mănăstiri construite în timpul domniei sale sunt astăzi pe lista locurilor din patrimoniul mondial, cititi mai mult pe unitischimbam.ro – foto preluat de pe historia.ro

Bătălia de la Şcheia (6 martie 1486) a fost o confruntare în cadrul expediţiei otomane ce a avut ca scop înlocuirea domnului Moldovei, Ştefan cel Mare (1457 – 1504), cu pretendentul Hroiot, un fiu al lui Petru Aron (1451 – 1452, 1454 – 1457). Sultanul Bayezid al II-lea (1481 – 1512) a încredinţat atacul aspra Moldovei sangeacbey-ului de Silistra, Bali bey Malcocioglu, Ali bey şi Iskender bey, cu ordinul de a-l îndepărta pe recalcitrantul domn.

Armata turcă condusă de paşa Bali bey Malkocioglu a pătruns pe teritoriul Moldovei, în timp ce Ştefan cel Mare se afla în Polonia. Turcii au ajuns până în apropiere de Suceava, bătălia cu moldovenii domnitorului întors de grabă în ţară având loc la Şcheia.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

6 martie 1490 - A murit Ivan cel Tanar, (n.15 februarie 1458), fiul cel mai mare din prima căsătorie al Marelui Cneaz Ivan al III-lea al Rusiei cu Maria din Tver și moștenitorul tronului. Ivan cel Tanar a lăsat un fiu pe nume Dmitri Ivanovici din căsătoria sa cu Elena , fiica lui Stefan cel Mare al Moldovei.

Ivan al III- lea a ales să-l excludă de la succesiunea tronului in urma masinatiunilor soției sale, Sofia Paleolog , în favoarea fiului sau Vasili. După mai multe certuri între Elena și soacra sa, Sofia, Ivan cel Tanar a fost aruncat in închisoare la 11 aprilie 1502. Elena a fost incriminat ca ar fi sprijinit secta Skhariya cunoscuta ca “Erezia iudaizanta” și a murit în închisoare, la 18 ianuarie 1505. Fiul sau a murit patru ani mai târziu.

 

6 martie 1521 - Fernando Magellan, navigator portughez aflat in slujba regelui Spaniei, a descoperit insula Guam din Oceanul Pacific.

 

6 martie 1619 - S-a născut Hector Savinien de Cyrano de Bergerac ( d. 28 iulie 1655), aventurier, dramaturg și eseist francez.

Hector Savinien de Cyrano de Bergerac (n. 6 martie 1619 – d. 28 iulie 1655) a fost un dramaturg și eseist francez. Prin utopiile sale filozofice, a fost un precursor al iluminismului. În domeniul literar, ca influențe, a împrumutat ironia lui Molière și conceptele utopice ale unof filozofi ca Thomas Morus și Tommaso Campanella. Viața sa aventuroasă, precum și figura originală l-au inspirat pe Edmond Rostand în scrierea comediei eroice Cyrano de Bergerac (1897) - foto: ro.wikipedia.org

Hector Savinien de Cyrano de Bergerac - foto: ro.wikipedia.org

Hector Savinien de Cyrano de Bergerac (n. 6 martie 1619 – d. 28 iulie 1655) a fost un dramaturg și eseist francez. Prin utopiile sale filozofice, a fost un precursor al iluminismului. În domeniul literar, ca influențe, a împrumutat ironia lui Molière și conceptele utopice ale unof filozofi ca Thomas Morus și Tommaso Campanella. Viața sa aventuroasă, precum și figura originală l-au inspirat pe Edmond Rostand în scrierea comediei eroice Cyrano de Bergerac (1897)

 

6 martie 1760 - S-a născut Amalie Zephyrine de Salm-Kyrburg, străbunica din partea paterna a regelui Carol I al României (d.17 octombrie 1841).

Amalie Zephyrine de Salm-Kyrburg (n. 6 martie 1760 – d. 17 octombrie 1841) a fost fiica Prințului Philip Joseph de Salm-Kyrburg (primul prinț de Salm-Kyrburg) și a Mariei Theresa de Hornes, fiica cea mare și moștenitoarea prințului Maximilian de Hornes. A fost străbunica din partea paternă a regelui Carol I al României -  foto: ro.wikipedia.org

Amalie Zephyrine de Salm-Kyrburg – foto: ro.wikipedia.org

Amalie Zephyrine de Salm-Kyrburg a fost fiica Printului Philip Joseph de Salm-Kyrburg (primul print de Salm-Kyrburg) si a Mariei Theresa de Hornes, fiica cea mare si mostenitoarea printului Maximilian de Hornes. S-a nascut la Paris, unde parintii ei, aristocrati germani, s-au instalat in jurul anului 1750.

Amalie avea trei surori si un frate, toti mai mari. In 1782, la cererea parintilor ei, ea s-a casatorit cu Anton Aloys, Print de Hohenzollern-Sigmaringen. In timpul Revolutiei franceze, fratele sau Frederic al III-lea si iubitul ei, Alexandre de Beauharnais au fost ghilotinati, dar Amalie Zephyrine a stiut cum sa supravietuiasca revolutiei.

In 1797, ea a cumparat cimitirul in care fratele si iubitul ei au fost ingropati intr-un mormant de masa. In ciuda a tot, printesa a mentinut relatii bune cu o serie de figuri influente ale Revolutiei, cum ar fi Charles-Maurice de Talleyrand si Josephine de Beauharnais, vaduva iubitului ei Alexandre si viitoarea sotie a lui Napoleon Bonaparte.

Cativa ani mai tarziu, Amalie Zephyrine a folosit cu succes contactele sale la curtea lui Napoleon pentru a mentine suveranitatea principatului sau de Sigmaringen.

Ea a devenit tutorele nepotului ei Frederic al IV-lea de Salm-Kyrburg (1789-1859), care a devenit Print de Salm-Kyrburg in 1794. Conditia lui Napoleon pentru a salva principatul de Sigmaringen a fost ca fiul ei, Karl, sa se casatoreasca cu Antoinette Murat, nepoata lui Joachim Murat.

Pentru familia Hohenzollern-Sigmaringen a fost o casatorie greu de acceptat (Antoinette era fiica unui carciumar), insa mariajul a fost unul fericit. S-au nascut patru copii, intre care si Karl Anton, tatal viitorului rege Carol I al Romaniei.

Dupa douazeci de ani la Paris, printesa s-a intors in 1822 la Hohenzollern-Sigmaringen, unde initial a locuit intr-o anexa a fostei manastiri Inzigkofen si mai tarziu intr-o resedinta numit Prinzenbau, pe care sotul ei a construit-o pentru ea la Sigmaringen.

Amalie era foarte iubita, dadea regulat pomeni celor saraci, ajuta scolile si, de asemenea, a infiintat un institut de formare pentru tinerele fete. A murit la varsta de 81 de ani. O stanca in Donautal, in Hohenzollern-Sigmaringen este numita Amalienfelsen, amintind de ea.

 

6 martie 1806 - S-a născut poeta britanică Elisabeth Barrett Browning; (d.29 iunie 1861).

Elizabeth Barrett Browning (n. 6 martie 1806 - d. 29 iunie 1861) a fost o poetă engleză. A scris versuri de o deosebită sensibilitate dedicate soțului ei, poetul Robert Browning - foto: ro.wikipedia.org

Elizabeth Barrett Browning – foto: ro.wikipedia.org

Elizabeth Barrett Browning (n. 6 martie 1806 – d. 29 iunie 1861) a fost o poetă engleză. O mare parte din poeziile sale abordeaza teme religioase si a fost interesata de dezbaterile teologice. A învățat ebraică și a citit Biblia ebraică. A scris de asemenea versuri de o deosebită sensibilitate dedicate soțului ei, poetul Robert Browning.

 

6 martie 1836 - Bătălia de la Alamo - După 13 zile de asediu, s-a încheiat Bătălia de la Alamo cu capturarea misiunii Alamo din San Antonio de către armata mexicană. 200 de luptatori pentru separarea Texasului de Mexic, au apărat un mic fort timp de 13 zile, împotriva a mii de soldați mexicani, conduși de Antonio Lopez de Santa Anna, guvernatorul Mexicului.

"Bătălia de la Alamo" (23 februarie – 6 martie 1836) - "Căderea Alamoului" (1903) de Robert Jenkins Onderdonk, îl prezintă pe Davy Crockett folosindu-și flinta drept bâtă împotriva soldaților mexicani care trecuseră de zidul misiunii - foto: /ro.wikipedia.org

“Bătălia de la Alamo” (23 februarie – 6 martie 1836) – “Căderea Alamoului” (1903) de Robert Jenkins Onderdonk, îl prezintă pe Davy Crockett folosindu-și flinta drept bâtă împotriva soldaților mexicani care trecuseră de zidul misiunii – foto: /ro.wikipedia.org

Bătălia de la Alamo (23 februarie – 6 martie 1836) a fost un eveniment-cheie în cadrul Revoluției Texane. După un asediu de 13 zile, soldații mexicani conduși de președintele general Antonio López de Santa Anna au lansat un asalt asupra Misiunii Alamo de lângă San Antonio de Béxar (astăzi, San Antonio, Texas).

Toți apărătorii texani au fost uciși, cu excepția a doi. Cruzimea lui Santa Anna din timpul bătăliei i-a inspirat pe numeroși texani – atât coloniști din Texas cât și aventurieri din Statele Unite- să se alăture armatei texane.

Mânați de dorința de răzbunare, texanii au reușit apoi să învingă armata mexicană în Bătălia de la San Jacinto, în 21 aprilie 1836, punând capăt revoluției.

 

6 martie 1837 - Bisericile din stanga Nistrului sunt scoase din ordinul autoritatilor imperiale ruse din subordinea eparhiei Chişinăului şi Hotinului.

 

6 martie 1837 - Prin decret imperial rus, mănăstirea Căpriana revine din subordinea eparhiei Chişinăului, în cea a mănăstirii Zografu de pe Muntele Athos.

Mănăstirea Căpriana, gubernia Basarabia, poză sf. sec.XIX - foto: istoria.md

Mănăstirea Căpriana, gubernia Basarabia, poză sf. sec.XIX – foto: istoria.md

La 6 martie 1837 prin decret imperial rus, mănăstirea Căpriana revine din subordinea eparhiei Chișinăului în cea a mănăstirii Zografu de pe Muntele Athos, dar pînă la 9 martie 1873, cînd e trecută în subordonarea Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei.

Mănăstirea Căpriana, unul din cele mai vechi așezăminte monastice din Repubica Moldova, situată în codrii ce acoperă ținutul deluros al Moldovei Transprutiene, numiți cîndva codrii Lăpușnei, reprezintă un monument de valoare culturală și istorică excepțională pentru neamul românesc.

Localitatea deosebit de pitorească, este situată într-o depresiune încîntătoare, fiind înconjurată din trei părti de coline împădurite.

Mănăstirea Căpriana este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Republica Moldova. Este situată în zona centrală a țării, la aproximativ 40 km nord-vest de Chișinău, în ținutul deluros împădurit care purta odată numele de Codrii Lăpușnei. Considerata de mulți istorici, ultimul bastion al arhitecturii voievodale din Republica Moldova, aparținând spațiului cultural românesc - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Mănăstirea Căpriana – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

6 martie 1853 - A avut loc la Venetia, premiera operei „Traviata” de Giusepe Verdi.

"La traviata" Opera by Giuseppe Verdi - Scene 1: Party (attrib. Carl d'Unker) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

“La traviata” Opera by Giuseppe Verdi – Scene 1: Party (attrib. Carl d’Unker) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Traviata (în italiană La traviata) este o operă în trei acte compusă de Giuseppe Verdi pe libretul în limba italiană al lui Francesco Maria Piave. La baza operei stă romanul lui Alexandre Dumas fiul, Dama cu camelii. Premiera operei a avut loc la Teatro La Fenice din Veneția, în data de 6 martie 1853. Prima reprezentație a fost un eșec, datorat în primul rând mediocrității interpretării.

Abia la reprezentația din 6 mai 1854 pe mica scenă a teatrului San Benedetto, tot de la Veneția, opera a avut un real succes. La Timișoara, “La Traviata” a avut premiera în 9 februarie 1855. Premiera la Teatrul Moldovenesc de Stat de Operă și Balet „A.S.Pușkin” din Chișinău a avut loc la 12 octombrie 1962.

 

6 martie 1866 - S-a născut Dumitru Kiriac-Georgescu, compozitor, profesor, dirijor de cor şi folclorist, unul dintre precursorii şcolii moderne de compoziţie în România; (m. 8 ianuarie 1928).

Dumitru Kiriac-Georgescu (6 martie 1866, București - 8 ianuarie 1928, Viena), a fost un compozitor, profesor, dirijor de cor și folclorist român.- foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Dumitru Kiriac-Georgescu - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Dumitru Kiriac-Georgescu (6 martie 1866, București – 8 ianuarie 1928, Viena), a fost un compozitor, profesor, dirijor de cor și folclorist român.

 

6 martie 1869 - Dimitri Mendeleev a prezentat in premiera, in cadrul unei conferinte a Societatii Ruse de Chimie, tabelul periodic al elementelor.

Tabelul periodic al elementelor, elaborat  de Dimitri Mendeleev in 1869 foto: ro.wikipedia.org

Tabelul periodic al elementelor, elaborat de Dimitri Mendeleev in 1869
foto: ro.wikipedia.org

Acesta a realizat prima varianta a sistemului periodic al elementelor chimice in 17 februarie 1869. Atunci el a ordonat pentru prima data cele 63 de elemente chimice cunoscute la acea vreme in ordinea cresterii maselor atomice.

A realizat tabelul folosindu-se doar de simbolurile elementelor, pe care le-a aranjat pe orizontala, iar apoi pe verticala, aceasta din urma structurare ajutandu-l sa descopere Legea periodicitatii (proprietatile fizice si chimice ale elementelor sunt intr-o dependenta periodica de greutatile lor atomice).

Sistemul conceput de Mendeleev nu a fost acceptat usor, colegii sai fiind neincrezatori in teoria sa. Versiunea finala a tabelului a fost realizata in 1871, insa profesorul rus a lasat spatii libere in tabel tocmaiu in ideea descoperirii de noi elemente chimice.

Sistemul periodic numara in prezent 118 elemente chimice, din care 90 se gasesc in stare naturala (2 lichide, 11 gaze si 77 solide), iar altele 28 artificiale. Pana in 1984 s-au produs din acestea 6.845.000 de compusi.

 

6 martie 1883 - A fost adoptata Legea pentru aderarea României la Convenţia Internaţională a metrului, încheiată, la Paris, la 8/20 mai 1875.

 

6 martie 1897 - In România a intrat în vigoare Legea repausului în zilele de duminică şi sărbători. Potrivit legii, era liberă doar dimineaţa de duminică şi alte 14 sărbători pe an, dar condiţionat pentru întreprinderile industriale la discreţia Camerei de Comerţ, care trebuiau să decidă cazurile cînd se lucra continuu.

 

6 martie 1899 - Bayer a înregistrat “Aspirina” ca marcă înregistrată.

 

6 martie 1899 - A decedat Ieronim G.Baritiu (n.1848),publicist și traducător român, fiul lui George Barit, istoric și publicist român transilvănean, unul din întemeietorii presei românești din Transivania.

 

6 martie 1899 - A decedat Ka’iulani prințesa moștenitoare a insulelor Hawaiene (n.16 octombrie 1875).

Victoria Kaʻiulani Kalaninuiahilapalapa Kawekiu i Lunalilo Cleghorn, a fost moștenitoare a tronului regatului Hawaiʻi și a deținut titlul de prințesă moștenitoare. Prin mama sa, Kaʻiulani a fost descendenta lui Marelui Șef Kepoʻokalani, verișor primar al lui Kamehameha cel Mare.

De asemenea, mama sa a fost sora regelui Kalākaua și a reginei Liliʻuokalani. Tatăl lui Kaʻiulani a fost Archibald Scott Cleghorn, un bancher scoțian din Edinburgh și ultimul guvernator al Oʻahu.

În 1889, la vârsta de 13 ani, Kaʻiulani a fost trimisă la Northamptonshire, Anglia pentru a primi o educație privată si s-a mutat in Anglia pentru următorii patru ani, în ciuda faptului că inițial i s-a spus că va studia în Marea Britanie numai un an.

În timpul absenței ei, în Hawaiʻi au avut loc mai multe evenimente. Regele Kalakaua a murit în 1891 și prințesa Lidia Liliʻuokalani a devenit regină. Imediat, regina a numit-o pe Kaʻiulani moștenitoarea sa.

În 1893, monarhia a fost înlăturată și noul guvern a încercat să devină parte a Statelor Unite. Vestea a ajuns la Kaʻiulani la 30 ianuarie 1893 printr-o scurtă telegramă care spunea: “regină detronată”, “monarhie abolită”.

După răsturnarea monarhiei din Hawaii în 1893, ea a vizitat Statele Unite unde a militat pentru restabilirea regatului sau. Deși a ezitat să participe la viața politică, ea a avut multe discursuri și apariții publice, denunțând răsturnarea guvernului său și nedreptatea făcută oamenilor ei.

 

6 martie 1903 - S-a născut împarateasa Kojun soția imparatului Hirohito al Japoniei (d. 2000).

 

6 martie 1907 - Răscoala Țărănească din 1907 – Are loc apogeul răscoalei în regiunea Moldova, România.

"Răscoala Țărănească din 1907" (O patrulă de cavalerie observă casele incendiate de către răsculaţi lângă Buzău) - foto: ro.wikipedia.org

“Răscoala Țărănească din 1907″ (O patrulă de cavalerie observă casele incendiate de către răsculaţi lângă Buzău) – foto: ro.wikipedia.org

Răscoala țărănească inițial ia amploare în principal în localitățile din județele Dorohoi și Iași. La începutul secolului XX, în România, țărănimea constituia peste 80% din populație dintre care majoritatea aveau foarte puțin pămînt în poroprietate iar a zecea parte din ei chiar deloc. Majoritatea țăranilor trăiau din ceea ce lucrau, în dijmă sau pe plată, la marele proprietar vecin.

În România acelei perioade, identic precum în Rusia, Polonia, Ungaria, existau proprietari de latifundii foarte mari care se întindeau pe zeci și chiar sute de mii de hectare. Diferența enormă dintre cantitatea de pămînt deținută de marii latifundiari și cea deținută de țărani constituie o primă cauză a nemulțumirilor țărănimii.

O altă cauză este impunerea țăranilor spre cultivarea culturilor destinate exclusiv exportului (grîu, rapiță, etc), marii latifundiari dorind să scotă profituri maxime din exportul de alimente. Orientarea agriculturii spre export în România vine încă din vreme principatelor românești în urma tratatului de la Adrianopol (1829), tratat care a deschis hotarele principatelor pentru comerțul cu occidentul.

Creșterea fenomenului arendășiei, constituie a treia și cea mai importantă cauză a răscoalei. Boierii nu mai doreau să se ocupe direct de administrația proprietăților lor, trecînd cu traiul la oraș. Acest fenomen a avut loc pînă și în zona Moldovei, cea mai conservatoare din România.

Prin urmare boierii și marii latifundiari, închiriau domeniile lor unor intermediari (arendași), primind în schimb o sumă fixă (arendă). Arendașii, deseori străini de sat și chiar de neam, la rîndul lor încercau să obțină de pe seama țăranului profituri cît mai mari într-o perioadă cît mai scurtă de timp. Arendașii fiind mult mai duri și neînduplecațu cu țăranii decît boierii ajunsese să fie dușmanul principal al țărănimii din România.

Răscoala țărănească din 1907, pornind din nordul Moldovei a ajuns pînă în Oltenia, cuprinzînd toată România. Mai multe proprietăți ale latifundiarilor au fost distruse, iar numeroși arendași au fost uciși sau răniți. Guvernul conservator (Partidul Conservator) nu a putut face față situației, astfel încît liberalii lui Dimitrie Sturdza au preluat puterea.

Liberalii au făcut ceea ce nu se puteau hotărî să faca conservatorii și anume să folosească armata și tunurile împotriva țăranilor. A fost o adevărată tragedie fiind omorîți circa 11 000 – 12 000 oameni, cifră neconfirmată deoarece nu s-a făcut nicodată un raport integru al victimelor.

 

6 martie 1917 - S-a născut filosoful american Donald Davidson. Lucrările sale a exercitat o influență considerabilă în multe arii ale filosofiei începând cu anii 1960, în special în filosofia minții, filosofia limbajului și teoria acțiunii.

 

6 martie 1917 - S-a născut Will Eisner, unul dintre cei mai importanți contributori la dezvoltarea benzilor desenate, cunoscut pentru studioul de benzi desenate pe care el l-a fondat și pentru utilizarea benzilor desenate ca un mediu de instruire.

 

6 martie 1919 - Consiliul Militar interaliat de la Paris a transmis Ungariei hotărârea privind obligativitatea retragerii trupelor maghiare din Transilvania,pană la încheiearea păcii care va hotărî noile graniţe politice (“Nota Vyx).

 

6 martie 1920 - S-a născut Ernest Maftei, actor român de teatru și film (d. 2006)

Ernest Maftei (n. 6 martie 1920, Prăjești, județul Bacău – d. 19 octombrie 2006, București) a fost un actor român, epigramist și adept al Mișcării Legionare. In Mișcarea Legionară a aderat la varsta de 17 ani, ajungand unul dintre militantii ei de frunte in judet. În dosarele de la Securitate, era numit chiar al treilea cel mai periculos om pentru comunismul român.

În momentul în care primește ordine de la București să ridice 136 de evrei suspectați de activități comuniste și subversive, el preia pe toți cei din listă și îi ascunde la Prăjești unde îi angajează la cariera de piatră care aparținea tatălui său. În urma acestei acțiuni tatăl său este arestat mai târziu și încarcerat.

A fost judecat de către comuniști de mai multe ori însă a fost achitat tot timpul din cauza intervențiilor evreilor salvați de el și care au depus mărturii pentru a-l ajuta. Pentru a scăpa de opresiunile comuniste preia numele de Irimia Valahul.

A participat activ la evenimentele din 21 decembrie 1989, apărând în fața demonstranților cu un steag fără stemă (nedecupat) și a rămas în stradă până la finalizarea evenimentelor. A participat si la protestele din iunie și a fost bătut și lăsat inconștient pe malul Dâmboviței, fiind salvat ulterior de un trecător. A fost unul dintre marii actori ai filmului românesc și unul dintre cei mai populari actori români.

Alături de Colea Rautu și alți actori, a înființat Uniunea Cineaștilor din România. A colaborat la realizarea popularei emisiunii „Ferma”, specializată pe teme din viața rurală și agricultură, transmisă pe canalul TVR. În 1995, a devenit membru al partidului „Pentru patrie”, alăturându-se camarazilor săi împreună cu care luptase și suferise în închisori.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org

 

6 martie 1926 - S-a născut marele regizor polonez Andrzej Wajda.

Andrzej Witold Wajda (n. 6 martie 1926, Suwałki, Polonia) este un regizor polonez, co-fondator al școlii poloneze de film. Laureat al Premiului Oscar de Onoare (1999)[1] pentru întreaga sa carieră, cavaler al Ordinului Vulturul Alb al Poloniei (2011) și comandor al Legiunii de Onoare franceze (2001) - foto: britannica.com

Andrzej Witold Wajda – foto: britannica.com

Andrzej Witold Wajda (n. 6 martie 1926, Suwałki, Polonia) este un regizor polonez, co-fondator al școlii poloneze de film. Laureat al Premiului Oscar de Onoare (1999)[1] pentru întreaga sa carieră, cavaler al Ordinului Vulturul Alb al Poloniei (2011) și comandor al Legiunii de Onoare franceze (2001).

 

6 martie 1927 - S-a născut renumitul scriitor columbian,Gabriel Garcia Marquez, laureat al Premiului Nobel pentru literatura.

Gabriel García Márquez (n. 6 martie 1927, Aracataca, Columbia - d. 17 aprilie 2014, Ciudad de México, Mexic) a fost un scriitor columbian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1982, pentru roman și proză scurtă, în care fantasticul și realul sunt combinate într-o lume liniștită de bogată imaginație, reflectând viața și conflictele unui continent. Este cunoscut de către prieteni drept Gabo. Cel mai cunoscut roman al său este: Cien años de soledad (Un veac de singurătate). Literatura sa se încadrează în paradigma realismului magic - foto: ro.wikipedia.org

Gabriel García Márquez – foto: ro.wikipedia.org

Gabriel García Márquez (n. 6 martie 1927, Aracataca, Columbia – d. 17 aprilie 2014, Ciudad de México, Mexic) a fost un scriitor columbian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1982, pentru roman și proză scurtă, în care fantasticul și realul sunt combinate într-o lume liniștită de bogată imaginație, reflectând viața și conflictele unui continent. Este cunoscut de către prieteni drept Gabo. Cel mai cunoscut roman al său este: Cien años de soledad (Un veac de singurătate). Literatura sa se încadrează în paradigma realismului magic.

 

6 martie 1930 - A avut loc, la cinematograful Capitol din Bucuresti, premiera filmului documentar Viața unui oraș, reintitulat ulterior Viața începe mâine, realizat de regizorul Jean Mihail; filmul a marcat începutul carierei de documentarist a regizorului.

Jean Mihail (numele inițial a fost Jean Mihailovici) (n. 5 iulie 1896, com. Hălăucești, județul Roman — d. 12 martie 1963, București) a fost un regizor de film, scenarist, scriitor român. A absolvit cursurile școlii primare în localitatea natală, studii liceale la Liceul Roman Vodă din Roman, apoi studii universitare la București. Dedicat artei cinematografice a efectuat călătorii de studiu în Germania și Franța. A debutat în 1923, ca regizor secund, cu Țigănușa de la iatac. Este un pionier al artei cinematografice româneștri - foto: ro.wikipedia.org

Jean Mihail – foto: ro.wikipedia.org

Jean Mihail (numele inițial a fost Jean Mihailovici) (n. 5 iulie 1896, com. Hălăucești, județul Roman — d. 12 martie 1963, București) a fost un regizor de film, scenarist, scriitor român.

A absolvit cursurile școlii primare în localitatea natală, studii liceale la Liceul Roman Vodă din Roman, apoi studii universitare la București.

Dedicat artei cinematografice a efectuat călătorii de studiu în Germania și Franța. A debutat în 1923, ca regizor secund, cu Țigănușa de la iatac. Este un pionier al artei cinematografice româneștri.

 

6 martie 1933 - S-a născut artista română de teatru și film, Margareta Pogonat: (d.11 mai 2014, Bucuresti).

Margareta Pogonat (n. 6 martie 1933, Iași, d. 11 mai 2014, București)[1] a fost o actriță română de teatru și film - foto: ro.wikipedia.org

Margareta Pogonat - foto: ro.wikipedia.org

Margareta Pogonat (n. 6 martie 1933, Iași, d. 11 mai 2014, București) a fost o actriță română de teatru și film. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în anul 1959, la clasa profesorului Alexandru Finti, după care şi-a făcut debutul în spectacolul de teatru „Două lozuri”, în care a jucat împreună cu Grigore Vasiliu Birlic.

A desfasurat o bogată activitate teatrală (Teatrul de stat din Botoșani, Teatrul Național din Iași, Teatrul de stat din Ploiești, Teatrul Nottara. În cinematografie a debutat în 1957 în „Pasărea furtunii”, r.Dinu Negreanu). Primește Premiul ACIN de interpretare în 1972 („Drum în penumbră” , r. Lucian Bratu) și 1973 („Zestrea”, r.Letiția Popa și „Dragostea începe vineri”, r.Virgil Calotescu).

A sustinut si o activitate didactică după 1990 la două facultăți particulare – Spiru Haret și Universitatea Ecologică, la care a predat Actoria. Din 1974 şi până în 1998, când s-a pensionat, Margareta Pogonat a jucat doar pe scena Teatrului Nottara din Bucureşti, în piese precum „Patru lacrimi”, „Oameni feluriţi”, „Sentimente şi naftalină” şi „Omul care face minuni”.

 

6 martie 1937 - S-a născut Valentina Teraşkova, prima femeie cosmonaut.

Valentina Tereșkova (n. 6 martie 1937, regiunea Iaroslavl) este o cosmonaută din Rusia, prima care a zburat în spațiul cosmic la 16 iunie 1963 cu nava Vostok 6. A fost parașutistă, făcând primul salt în 1959, când avea 22 ani. În 1963 a fost aleasă pentru zborul cosmic dintr-un grup de 5 femei, celelalte fiind Tatiana Kuznețova, Irina Solovieva, Jana Erkina și Valentina Ponomariova. Valentina Tereșkova a fost căsătorită cu astronautul sovietic Andrian Grigorievici Nikolaev (1929 - 2004) - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Valentina Tereșkova – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Valentina Tereșkova (n. 6 martie 1937, regiunea Iaroslavl) este o cosmonaută din Rusia, prima care a zburat în spațiul cosmic la 16 iunie 1963 cu nava Vostok 6. A fost parașutistă, făcând primul salt în 1959, când avea 22 ani. Provenind dintr-o familie de ţărani, ea conducea în epocă secţia de tineri comunişti (Comsomol) dintr-o uzină de textile din Iaroslavl, o localitate aflată la o distanţă de 280 de kilometri de Moscova.

În aprilie 1962, cinci femei sovietice (Valentina Tereșkova, Tatiana Kuznețova, Irina Solovieva, Jana Erkina și Valentina Ponomariova) au fost selecţionate în cel mai mare secret, pentru un zbor spaţial: două inginere, o învăţătoare, o stenografă şi o muncitoare care efectuase 90 de salturi într-un club de paraşutişti amatori, Valentina Teraşkova.

După şapte luni de antrenamente intense, Tereşkova este aceea care a fost aleasă, probabil datorită biografiei sale, considerată ideală pentru regimul sovietic. Valentina Tereșkova a fost căsătorită cu astronautul sovietic Andrian Grigorievici Nikolaev (1929 – 2004)

 

6 martie 1939 - A încetat din viaţă Miron Cristea (Elie Cristea), primul patriarh al României, prim-ministru între 1938-1939; (n. 20 iulie 1868).

Miron Cristea, pe numele de mirean Elie Cristea (n. 20 iulie 1868, Toplița   d. 6 martie 1939, Cannes, Franța) a fost un publicist, filolog, politician român cu vederi antisemite, senator, regent (20 iulie 1927 - 8 iunie 1930) și teolog, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 - 1939). În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939, a fost prim-ministru al României. La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române - foto: ro.wikipedia.org

Miron Cristea – foto: ro.wikipedia.org

Miron Cristea, pe numele de mirean Elie Cristea (n. 20 iulie 1868, Toplița d. 6 martie 1939, Cannes, Franța) a fost un publicist, filolog, politician român cu vederi antisemite, senator, regent (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) și teolog, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 – 1939). În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939, a fost prim-ministru al României.

La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române Participant la Marea Adunare Nationala de la Alba lulia din 1 Decembrie 1918 si membru al delegatiei romanilor transilvaneni care a prezentat actul unirii la Bucuresti. Membru de onoare al Academiei Romane (1919). La 18 dec. 1919 a fost ales mitropolit primat al Romaniei intregite, iar in ziua urmatoare investit si inscaunat.

La 4 febr. 1925 devine primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, fiind instalat in noua demnitate la 1 nov. 1925. Sub el s-a facut unificarea bisericeasca din noul stat roman unitar, s-a organizat Biserica noastra ca Patriarhie, s-a votat Statutul de organizare si functionare al BOR. din 1925.

In timpul pastoririi lui, a reaparut revista ”Biserica Ortodoxa Romana” (1921), a initiat aparitia revistei “Apostolul”, organ de publicitate al Arhiepiscopiei Bucurestilor (1924), s-a ingrijit de traducerea si tiparirea Bibliei sinodale din 1936 (in traducerea preotilor pofesori Gala Galaction, Vasile Radu si mitropolitul Nicodim), precum si a unor editii din Noul Testament.

A sprijinit tiparirea de carti teologice in Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, a infiintat Seminarul teologic “Miron Patriarhul” din Campulung (1922) pentru orfanii de razboi si Academia de Muzica religioasa din Bucuresti (1927)

A sprijinit o serie de tineri teologi la Studii peste hotares sub el s-a ridicata actualul palat patriarhal si a fost repictata catedrala patriarhala, a ctitorit schitul de lemn de la Toplita. A publicat culegeri de folclor, o Iucrare de iconografie, cateva volume de cuvantari. Pe plan politic, a facut parte din “Regenta” (20 iul. 1927 – 8 iun. 1930) si a fost prim-ministru (10 febr. 1938 – 6 mart. 1939).

 

6 martie 1941 - A avut loc, la Opera Română din București, premiera operei Alexandru Lăpușneanu, de Alexandru Zirra, unul dintre pionierii muzicii de operă românești.

 

6 martie 1945 - A inceput Operațiunea Frühlingserwachen (6 – 16 martie 1945), ultima ofensivă majoră lansată de Germania Nazistă în timpul celui de-al doilea război mondial

Unitățile germane în ofensivă - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Unitățile germane în ofensivă – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Operațiunea Frühlingserwachen (Reînvierea de primăvară) (Unternehmen Frühlingserwachen), cunoscută și ca Ofensiva Lacul Balaton, (6 – 16 martie 1945) a fost ultima ofensivă majoră lansată de Germania Nazistă în timpul celui de-al doilea război mondial.

Această ofensivă a fost lansat de germani în mare secret pe 6 martie 1945 în Ungaria în regiunea lacului Balaton, ca parte a luptelor de pe frontul de răsărit. În această regine se aflau unele dintre ultimele zăcăminte de petrol la care mai avea acces Germania Nazistă. Operațiunea Frühlingserwachen a implicat mai multe mari unități germane retrase de pe frontul de vest, după eșecul Ofensivei din Ardeni, printre acestea aflându-se și Armata a 6-a SS Panzer.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

6 martie 1945 -  A avut loc instaurarea guvernului dr. Petru Groza (sub presiunea militară sovietică, regele Mihai I este nevoit să accepte numirea lui Petru Groza ca prim ministru; acesta formează un nou guvern, în care ministerele cheie erau deţinute de comunişti).

România se afla într-o mare criză politică. În ziua de 26 februarie 1945 a sosit la București Andrei Vîșinski , adjunctul ministrului de Externe al URSS, Viaceslav Molotov. Într-o audiență la regele Mihai, Vâșinski i-a impus șefului de stat român demiterea imediată a generalului Rădescu, care era acuzat ca fiind „reacționar” și „fascist”, criticând partidele istorice și pe Iuliu Maniu.

Speranțele depuse de ministrul român de Externe, Constantin Vișoianu, în sprijinul Statelor Unite și al Marii Britanii s-au dovedit iluzorii. Vâșinski a exercitat puternice presiuni asupra regelui, adoptând o atitudine agresivă, izbind cu pumnul în masă, trântind ușa și declarând: „Ialta sunt eu”!.

Pe 2 martie, Mihai I l-a însărcinat pe Petru Groza, președintele Frontului Plugarilor, să alcătuiască lista noului guvern. În audiențele de la Palat, Maniu și Brătianu s-au opus categoric, afirmând că aducerea la putere a acestui guvern „ar echivala cu o condamnare la moarte a democrației în România”.

În cele din urmă, regele a cedat, iar pe 6 martie 1945 a acceptat lista prezentată de Petru Groza. Deși, din cele 18 portofolii ministeriale, PCR avea doar 5 portofolii, în realitate, comuniștii erau cei care îl conduceau, deoarece fusese dictat de la Moscova.
cititi mai mult despre Instaurarea guvernului Petru Groza (6 martie 1945) pe unitischimbam.ro

 

6 martie 1946 - S-a născut chitaristul și solistul David Gilmour (Pink Floyd).

David Jon Gilmour (n. 6 martie 1946, Cambridge, Anglia) este chitaristul și vocalistul formației Pink Floyd - (Gilmour cântând cu Pink Floyd la mijlocul anilor 1970) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Gilmour cântând cu Pink Floyd la mijlocul anilor 1970 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

David Jon Gilmour (n. 6 martie 1946, Cambridge, Anglia) este chitaristul și vocalistul formației Pink Floyd.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

6 martie 1947 - S-a născut Gheorghe Turda interpret român de muzică populară.

Gheorghe Turda (n. 6 martie 1948, Săpânța, Maramureș) este un cântăreț român de muzică populară. A dat concerte în peste 40 de țări și a participat la peste 80 de turnee - foto; hotnews.ro

Gheorghe Turda – foto; hotnews.ro

Gheorghe Turda (n. 6 martie 1948, Săpânța, Maramureș) este un cântăreț român de muzică populară. A dat concerte în peste 40 de țări și a participat la peste 80 de turnee.

Prin decret prezidențial, din 1 decembrie 2008, Gheorghe Turda a fost înaintat în gradul de general de brigadă în rezervă (cu o stea).

Este director al Centrului cultural național din Ministerul de Interne.

În octombrie 2011, Înalta Curte de Casatie si Justitie a decis că Gheorghe Turda a fost colaborator al Securității.

Gheorghe Turda (n. 6 martie 1948, Săpânța, Maramureș) este un cântăreț român de muzică populară. A dat concerte în peste 40 de țări și a participat la peste 80 de turnee - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Gheorghe Turda – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

A obtinut numeroase distinctii printre care:

1997 – cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca. La festivitate, artistul Turda a susținut un recital de neuitat.

2001 – cetățean de onoare al municipiului București

2002 – cetățean de onoare al satului Săpânța

2002 – virtutea militara în grad de cavaler cu însemn pentru militari, conferită de președinția României.

 

6 martie 1948 - A fost creată Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI) – instituţie specializată a ONU.

 

6 martie 1948 - A fost înființat Teatrul Alexandru Davila din Pitești.

 

6 martie 1951 -În Statele Unite incepe procesul sotilor Ethel si Julius Rosenberg.

Ethel și Julius Rosenberg au fost condamnați la moarte sub acuzația de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, îndeosebi pentru furnizarea datelor secrete privind bomba atomică. Procesul Rosenberg a avut răsunet mare în anii 1950. Cazul Rosenberg continuă să fie controversat și astăzi. Sentința de condamnare la moarte a fost pronunțată la 5 aprilie 1951, iar execuția a avut loc la 19 iunie 1953 în închisoarea Sing-Sing din statul New York - foto: ro.wikipedia.org

Ethel și Julius Rosenberg – foto: ro.wikipedia.org

Ethel și Julius Rosenberg au fost condamnați la moarte sub acuzația de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, îndeosebi pentru furnizarea datelor secrete privind bomba atomică. Procesul Rosenberg a avut răsunet mare în anii 1950.

Cazul Rosenberg continuă să fie controversat și astăzi. Sentința de condamnare la moarte a fost pronunțată la 5 aprilie 1951, iar execuția a avut loc la 19 iunie 1953 în închisoarea Sing-Sing din statul New York.

 

6 martie 1953 - Ghiorghi Maximilianovici Malenkov a fost numit succesor al lui Iosif Stalin, pe postul de prim-secretar al Partidului Comunist al URSS.

 

6 martie 1957 - A încetat din viaţă Constantin Rădulescu-Motru, filosof, psiholog, pedagog român; (n. 1868).

Constantin Rădulescu-Motru (n. 15 februarie, 1868, Butoiești, județul Mehedinți - 6 martie, 1957, București), a fost un filozof, psiholog, pedagog, om politic, dramaturg, director de teatru român, academician și președinte al Academiei Române între 1938 - 1941, personalitate marcantă a României primei jumătăți a secolului XX - foto: ro.wikipedia.org

Constantin Rădulescu-Motru – foto: ro.wikipedia.org

Constantin Rădulescu-Motru (n. 15 februarie, 1868, Butoiești, județul Mehedinți – 6 martie, 1957, București), a fost un filozof, psiholog, pedagog, om politic, dramaturg, director de teatru român, academician și președinte al Academiei Române între 1938 – 1941, personalitate marcantă a României primei jumătăți a secolului XX.

 

6 martie 1957 - Ziua naţională a Republicii Ghana (fosta Coastă de Aur); aniversarea proclamării independenţei.

 

6 martie 1958 - S-a născut compozitorul român George Natsis.

George Natsis (n. 6 martie 1958) compozitor român - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

George Natsis (n. 6 martie 1958) compozitor român – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Membru al Big Band-ului Radio, Natsis a absolvit Academia de Muzica „C. Porumbescu”, sectia pian, in 1981. Ca pianist si orchestrator, a intreprins turnee in tara si in strainatate (Kuweit, Germania, Slovenia, Canada, Austria) si a colaborat cu nume mari ale muzicii pop romanesti.

Din 1993, este pianist al Big-Bandului Radiodifuziunii Romane. A semnat orchestratii, aranjamente si directia muzicala pentru emisiuni de televiziune.

A fost aranjorul multor albume ale unor artisti consacrati, precum Stefan Hrusca, Ovidiu Lipan („Visul tobosarului”, „Getica”) si Gheorghe Zamfir. George Natsis a compus muzica de generic pentru emisiuni TV – „Ora 1 a venit” – Tele 7 abc, „Muzica e viata mea” – Romania 1, „Cerbul de aur” (festival international) – Romania 1 si muzica de film pentru pelicula „Divort din dragoste” – regia A. Blaier.

Nu in ultimul rand, George Natsis este cunoscut ca dirijor, debutand la Teatrul „C. Tanase” (1979-1981), pentru a se afla apoi la pupitrul unor concerte precum cele de jazz cu Big-Band Radio.

A dirijat, de asemenea, concertul etno-rock simfonic „Visul Tobosarului”- O. Lipan & Camerata Valahia, concertul aniversar Aura Urziceanu & Radio Big-Band (1987), concertul cameral Opus Avantra Strings Ensemble (2010), concertul rock simfonic Steve Vai & Evolution Tempo Orchestra (Bucuresti si Rimini, Italia, 2010), dar si turneul european cu Steve Vai si Evolution Tempo Orchestra (iunie 2013).

 

6 martie 1964 - A decedat regele Paul I al Greciei; (n.1901) si este urmat la tron de Constantin al II-lea. Constantin al II-lea (n. 2 iunie 1940) a fost rege al grecilor din 1964, până la abolirea monarhiei în 1973.

 

6 martie 1967 - Fiica lui Stalin, Svetlana Allilueva, a depus o cerere oficială de azil politic la ambasada americană din India.

Svetlana Allilueva (n. 28 februarie 1926 – d. 22 noiembrie 2011), cunoscută și ca Svetlana Iosifovna Stalina, scriitoare, al treilea copil și singura fiică a lui Stalin. Allilueva a cauzat un scandal internațional în 1967 prin refugierea sa în SUA - foto: dekerivers.wordpress.com

Svetlana Allilueva – foto: dekerivers.wordpress.com

Svetlana Allilueva (n. 28 februarie 1926 – d. 22 noiembrie 2011), cunoscută și ca Svetlana Iosifovna Stalina, scriitoare, al treilea copil și singura fiică a lui Stalin. Allilueva a cauzat un scandal internațional în 1967 prin refugierea sa în SUA.

Svetlana Allilueva cu tatăl său Stalin (1935) - foto: ro.wikipedia.org

Svetlana Allilueva cu tatăl său Stalin (1935) – foto: ro.wikipedia.org

 

6 martie 1973 - A decedat scriitoarea americană Pearl.S. Buck, laureată a Premiului Nobel ( n.1892).

Pearl Sydenstricker Buck (n. 26 iunie 1892, Hillsboro, Virginia de Vest - d. 6 martie 1973, Danby, Vermont), scriitoare americană, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 1938 - in imagine, Pearl S. Buck in 1932 - foto: ro.wikipedia.org

Pearl S. Buck in 1932 – foto: ro.wikipedia.org

Pearl Sydenstricker Buck (n. 26 iunie 1892, Hillsboro, Virginia de Vest – d. 6 martie 1973, Danby, Vermont), scriitoare americană, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 1938.

 

6 martie 1989 - Purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe sovietic a anuntat abolirea “doctrinei Brejnev” în relatiile cu statele din estul Europei, afirmând că “viitorul fiecărei țări est-europene se află în propriile ei mâini”.

 

6 martie 1992 - Virusul „Michelangelo” a început să afecteze calculatoarele.

 

6 martie 1993 - A fost semnată, la Istanbul, “Convenția privind cooperarea în domeniile culturii, învățământului, științei și informațiilor în zona Mării Negre“.

 

6 martie 1994 - Controversatul sondaj de opinie „La sfat cu poporul” din Republica Moldova, ale cărui rezultate sunt invocate de către autorități în calitate de argument pentru fortificarea „statalității” Republicii Moldova.

Referendumul din 1994 a fost in fapt un sondaj sociologic desfăşurat la nivel naţional pentru a stabili dacă ţara ar trebui să-şi conserve independenţa şi integritatea teritorială, care atunci constituia o preocupare deosebită in contextul izbucnirii conflictului transnistrean.

A fost adresată o singură întrebare, dar complexă, iar cetăţenii au putut răspunde cu „Da” sau „Nu”.

Textul întrebării a fost următorul: Sunteţi pentru ca R. Moldova să se dezvolte ca un stat independent şi unitar, în frontierele recunoscute în ziua proclamării suveranităţii Moldovei (23.06.1990), să promoveze o politică de neutralitate şi să menţină relaţii economice reciproc avantajoase cu toate ţările lumii şi să garanteze cetăţenilor săi drepturi egale, în conformitate cu normele dreptului internaţional?

Au participat aproximativ 75%, iar 95,4% din moldoveni au votat „Da”. Personalităţi publice şi o mare parte a presei a prezentat referendumul ca o mare lovitură pentru mişcarea pentru reunificarea României cu Moldova din ambele ţări.

Criticii acestui asa zis referendum au atras atenţia asupra a două probleme de organizare: titlul nu a fost „referendum”, ci „sondaj sociologic”, iar unica întrebare adresată cerea un răspuns unic la mai multe probleme.

 

6 martie 1994 - A decedat Melina Mercouri, renumita actrita greacă, cantareata, și politician (n. 1920).

Melina Mercouri (born as Maria Amalia Mercouri, Μαρία Αμαλία Μερκούρη; 18 October 1920 – 6 March 1994), was a Greek actress, singer and politician (Melina Mercouri in Stockholm, 1982) - foto: en.wikipedia.org

Melina Mercouri (18 October 1920 – 6 March 1994) – foto: en.wikipedia.org

Ca actriță a facut debutul in filmul Stella (1955) și a avut succes pe plan internațional cu rolurile sale din filmele Niciodată duminica, Phaedra, sau Topkapi . Ea a castigat premiul pentru cea mai buna actrita la Festivalul de Film de la Cannes in 1960, și a fost nominalizata la Premiul Academiei americane de film , la un premiu Tony, trei Globuri de Aur și două premii BAFTA.

 

6 martie 1997 - Tabloul lui Pablo Picasso, Cap de femeie, a fost furat de la galeria londoneză și recuperat o săptămână mai târziu.

Woman's Head (Picasso - 1939) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Woman’s Head (Picasso – 1939) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

6 martie 2007 - A murit sociologul și filosoful francez Jean Baudrillard.

 

6 martie 2008 - Guvernul Islandei a recunoscut oficial independenţa Kosovo.

 

6 martie 2020 - Atac în timpul unei adunări politice la Kabul, primul în capitală după acordul încheiat între talibani şi SUA. Bilanţul atacului de la Kabul asupra unei ceremonii politice a ajuns la 27 de morţi şi 29 de răniţi.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

6 martie 2023 – Formația românească de muzică pop-dance, A.S.I.A., s-a reunit după 17 ani într-un concert aniversar.

Instaurarea Guvernului Petru Groza (6 martie 1945)

Instalarea Guvernului condus de dr. Petru Groza, la 6 martie 1945

foto preluat de pe (c) Arhiva AGERPRES
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Instaurarea Guvernului Petru Groza (6 martie 1945)

Petru Groza (n. 7 decembrie 1884, Băcia, Hunedoara – d. 7 ianuarie 1958, București) a fost un avocat și om politic român interbelic și după cel de-al Doilea Război Mondial, prim-ministru în primele guverne comuniste ale României, între 1945 și 1952. A fost președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, funcție asimilată celei de șef al statului, în perioada 2 iunie 1952 – 7 ianuarie 1958.

La 6 martie 1945 a fost impus în funcția de prim-ministru de către Uniunea Sovietică, care a amenințat în caz contrar cu neretrocedarea Transilvaniei către România. Deși Groza a mimat apartenența la un partid propriu, în fapt, era un executant docil al deciziilor luate de comuniști și al ordinelor venite de la Moscova.

Întrucât guvernul său nu a fost recunoscut de americani și englezi, regele Mihai i-a cerut, în august 1945, demisia. Când Groza a refuzat – fapt unic în istoria regalității în România – regele a intrat în așa-numita grevă regală, perioadă în care guvernul a acționat neconstituțional.

Guvernele succesive conduse de Groza au prezidat primele procese politice din România, fraudarea alegerilor din 1946 și lichidarea opoziției, suprapunându-se procesului de acaparare a puterii politice de către comuniști. La 30 decembrie 1947, împreună cu Gheorghiu-Dej, Groza l-a forțat pe regele Mihai să abdice, în cursul aceleiași zile proclamând, în mod ilegal și neconstituțional, în parlament, republica populară.

 

Petru Groza – Viceprim-ministru

Groza a revenit în prim planul scenei politice după actul de la 23 august 1944, când regele Mihai I îl demite din fruntea statului și arestează pe mareșalul Ion Antonescu. Astfel, România a ieșit din alianța cu Germania. Șeful statului numește un nou guvern de militari și tehnicieni în frunte cu generalul Constantin Sănătescu. În noul guvern, fiecare partid din BND avea câte un reprezentant.

Constantin Sănătescu (n. 1885 – d. 8 noiembrie 1947, București) a fost un militar de carieră (general de corp de armată adjutant al Armatei române) care a îndeplinit funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al României în anul 1944, în cadrul a două cabinete succesive - foto: ro.wikipedia.org

Constantin Sănătescu (n. 1885 – d. 8 noiembrie 1947, București) a fost un militar de carieră (general de corp de armată adjutant al Armatei române) care a îndeplinit funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al României în anul 1944, în cadrul a două cabinete succesive – foto: ro.wikipedia.org

Pe 12 septembrie 1944, România a semnat armistițiul cu Națiunile Unite, care stabilea noul statut internațional al țării noastre: ieșirea din războiul antisovietic și angajarea în lupta împotriva Germaniei hitleriste, plata unor însemnate despăgubiri de război, anularea dictatului de la Viena, stabilirea graniței româno-sovietice din 28 iunie 1940.

Astfel, România devenea o țară ocupată de Uniunea Sovietică, iar SUA și Marea Britanie girau această realitate. La 9 octombrie, s-a realizat „acordul de procentaj” între Stalin și Churchill, potrivit căruia România intra în sfera de influență sovietică în proporție de 90%.

Faimosul petic de hârtie privind împărţirea sferelor de influenţă scris de Churchill la Ialta şi aprobat de Stalin, descoperit într-o bibliotecă din Germania în anii 1990. România: Rusia - 90%, ceilalţi - 10%; Grecia: Marea Britanie (de acord cu SUA) - 90%, Rusia - 10%; Iugoslavia - 50-50%; Ungaria - 50-50%; Bulgaria: Rusia - 75%, ceilalţi - 25% - foto: ro.wikipedia.org

Faimosul petic de hârtie privind împărţirea sferelor de influenţă scris de Churchill la Ialta şi aprobat de Stalin, descoperit într-o bibliotecă din Germania în anii 1990. România: Rusia – 90%, ceilalţi – 10%; Grecia: Marea Britanie (de acord cu SUA) – 90%, Rusia – 10%; Iugoslavia – 50-50%; Ungaria – 50-50%; Bulgaria: Rusia – 75%, ceilalţi – 25% – foto: ro.wikipedia.org

Pe plan intern, pe 13 octombrie, PCR și PSD au denunțat, în mod oficial, actul de colaborare cu PNL și PNȚ în cadrul BND, au ieșit de la guvernare și s-au constituit într-o nouă coaliție denumită Frontul Național Democrat. Acest fapt a stârnit o nouă criză politică, timp în care FND a pornit o uriașă și vehementă campanie împotriva partidelor istorice.

Frontul Plugarilor a aderat la noua coaliție politică de stânga. Din cauza presiunilor politice, pe 4 noiembrie, generalul Sănătescu a format un nou guvern „de largă colaborare politică”. Atât liderii de la Moscova, cât și comuniștii autohtoni, au considerat că personalitatea și carisma lui Groza ar putea asigura legitimitatea în fața lumii occidentale. În noul cabinet Sănătescu, Petru Groza este numit vicepreședinte al Consiliului de Miniștri.

Cu toate acestea, crizele provocate de comuniști și socialiști au continuat, iar Constantin Sănătescu s-a văzut nevoit să își depună mandatul pe 6 decembrie 1944. Șef al noului cabinet a fost numit generalul Nicolae Rădescu, în timp ce Groza și-a păstrat mandatul de viceprim-ministru.

Nicolae Rădescu (n. 30 martie 1874, Călimăneşti – d. 16 mai 1953, New York) a fost un militar de carieră (general de corp de armată adjutant) şi om politic, ultimul prim-ministru al unui guvern român liber înainte de instaurarea regimului comunist în România - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Nicolae Rădescu (n. 30 martie 1874, Călimăneşti – d. 16 mai 1953, New York) a fost un militar de carieră (general de corp de armată adjutant) şi om politic, ultimul prim-ministru al unui guvern român liber înainte de instaurarea regimului comunist în România – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Petru Groza – Obținerea mandatului de prim-ministru

FND a continuat să organizeze manifestații de stradă sub lozinca Vrem guvern FND! În acea iarnă, Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul comuniștilor, a efectuat o vizită la Moscova, în timpul căreia s-a stabilit programul de acțiune pentru preluarea puterii și înlăturarea „forțelor reacționare”, în frunte cu Iuliu Maniu.

La Conferința de la Ialta din 4 – 11 februarie, Marile Puteri au hotărât intrarea definitivă a României în sfera de influență sovietică. Ca urmare, FND a pornit un asalt pentru răsturnarea guvernului. S-a acționat pentru preluarea prefecturilor și primăriilor și s-au organizat manifestații și lupte de stradă. Pentru a avea susținere publică, FND și-a atras de partea lui țăranii, cărora li se promitea înfăptuirea reformei agrare prin împroprietărirea țăranilor și confiscarea moșiilor.

Gheorghe Gheorghiu Dej, Petru Groza, Lotar Rădăceanu şi alţi membrii ai guvernului, alături de Vişinschi, G-ral Vinogradov, G-ral Lusaicov, în vizită la Legaţia Sovietică cu prilejul reuniunii Nordului Transilvaniei cu România (11 martie 1945) - foto: „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 106/1945(102/1945)(101/1945)

Gheorghe Gheorghiu Dej, Petru Groza, Lotar Rădăceanu şi alţi membrii ai guvernului, alături de Vişinschi, G-ral Vinogradov, G-ral Lusaicov, în vizită la Legaţia Sovietică cu prilejul reuniunii Nordului Transilvaniei cu România (11 martie 1945) – foto: „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 106/1945(102/1945)(101/1945)

România se afla într-o mare criză politică. În ziua de 26 februarie 1945 a sosit la București Andrei Vîșinski , adjunctul ministrului de Externe al URSS, Viaceslav Molotov. Într-o audiență la regele Mihai, Vâșinski i-a impus șefului de stat român demiterea imediată a generalului Rădescu, care era acuzat ca fiind „reacționar” și „fascist”, criticând partidele istorice și pe Iuliu Maniu.

Speranțele depuse de ministrul român de Externe, Constantin Vișoianu, în sprijinul Statelor Unite și al Marii Britanii s-au dovedit iluzorii. Vâșinski a exercitat puternice presiuni asupra regelui, adoptând o atitudine agresivă, izbind cu pumnul în masă, trântind ușa și declarând: „Ialta sunt eu”!.

Pe 2 martie, Mihai I l-a însărcinat pe Petru Groza, președintele Frontului Plugarilor, să alcătuiască lista noului guvern. În audiențele de la Palat, Maniu și Brătianu s-au opus categoric, afirmând că aducerea la putere a acestui guvern „ar echivala cu o condamnare la moarte a democrației în România”.

În cele din urmă, regele a cedat, iar pe 6 martie 1945 a acceptat lista prezentată de Petru Groza. Deși, din cele 18 portofolii ministeriale, PCR avea doar 5 portofolii, în realitate, comuniștii erau cei care îl conduceau, deoarece fusese dictat de la Moscova.

 

Guvernul Petru Groza (1)

Guvernul Petru Groza (1) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946.

 

Componența

Președintele Consiliului de Miniștri
Petru Groza (6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946)

Petru Groza (n. 7 decembrie 1884, Băcia, Hunedoara – d. 7 ianuarie 1958, Bucureşti) a fost un avocat şi om politic român interbelic şi după cel de-al Doilea Război Mondial, prim-ministru în primele guverne comuniste ale României, între 1945 şi 1952. A fost preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române, funcţie asimilată celei de şef al statului, în perioada 2 iunie 1952 - 7 ianuarie 1958 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Petru Groza in 1946 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Vicepreședintele Consiliului de Miniștri și ministrul Afacerilor Străine
Gheorghe Tătărăscu (6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946)

Ministrul de interne
Teohari Georgescu (6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946)

Ministrul de externe
Gheorghe Tătărăscu (6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946)

Ministrul justiției
Lucrețiu Pătrășcanu (6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946)

Ministrul de război
General Constantin Vasiliu-Rășcanu (6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946)

Ministrul finanțelor
Dumitru Alimănișteanu (6 martie – 11 aprilie 1945)

Mircea Duma (11 aprilie – 23 august 1945)
Alexandru Alexandrini (23 august 1945 – 30 noiembrie 1946)

Ministrul agriculturii și domeniilor
Romulus Zăroni (6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946)

Ministrul industriei și comerțului
Petre Bejan (6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946)

Ministrul minelor și petrolului
Tudor Ionescu (6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946)

Ministrul comunicațiilor și lucrărilor publice
Gheorghe Gheorghiu-Dej (6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946)

Ministrul cooperației
Anton Alexandrescu (6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946)

Ministrul muncii
Lotar Rădăceanu (6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946)

Ministrul asistenței și asigurărilor sociale
Gheorghe Nicolau (6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946)

Ministrul sănătății
Dumitru Bagdasar (6 martie 1945 – 24 aprilie 1946)
ad-int. Petre Constantinescu-Iași (24 aprilie – 30 noiembrie 1946)

Ministrul educației naționale
Ștefan Voitec (6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946)

Ministrul propagandei (din 5 martie 1946, Ministrul informației)
Petre Constantinescu-Iași (6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946)

Ministrul cultelor
Preot Constantin Burducea (6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946)

Ministrul artelor
Mihail Ralea (6 martie 1945 – 19 august 1946)
Octav Livezeanu (19 august – 30 noiembrie 1946)

Ministru secretar de stat
Emil Hațieganu (7 ianuarie – 30 noiembrie 1946)

Ministru secretar de stat
Mihail Romniceanu (7 ianuarie – 30 noiembrie 1946)

Subsecretari de stat în Guvernul Petru Groza (1)

Primul Consiliu de Miniştrii al noului cabinet. În fotografie Gh. Gheorghiu Dej, Petru Groza, ş.a., sala marii Adunări Naţionale (Gh. Tătărescu, Petre Constantinescu Iaşi, Lucreţiu Pătrăşcanu).(6 martie 1945) - foto: „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 89/1945

Primul Consiliu de Miniştrii al noului cabinet. În fotografie Gh. Gheorghiu Dej, Petru Groza, ş.a., sala marii Adunări Naţionale (Gh. Tătărescu, Petre Constantinescu Iaşi, Lucreţiu Pătrăşcanu).(6 martie 1945) – foto: „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 89/1945

 

Greva regală și criza politică

Pe 18 august, Roy Melbourne a prezentat ministrului de Externe Gheorghe Tătărescu o notă verbală prin care se arăta că guvernul american „dorește în această țară instituirea unui regim reprezentativ constituit din toate grupările democratice”.

În consecință, SUA nu vor semna un tratat final de pace decât cu un guvern democratic pe deplin recunoscut. Atât Groza, cât și Tătărescu, au respins nota, declarând-o nulă și neavenită. Ei au susținut că SUA nu se puteau adresa unui guvern pe care nu-l recunoșteau. O astfel de notă au trimis și diplomații britanici, însă guvernul a avut aceeași atitudine.

În fața refuzului lui Groza de a demisiona, regele Mihai a instituit, în 21 august, greva regală și nu a mai acceptat să contrasemneze actele guvernului. La Conferința din decembrie 1945, s-a decis ca situația să fie rezolvată prin numirea a câte un membru PNL și PNȚ în guvern, după care să se organizeze alegeri libere și să se asigure libertatea „presei, a cuvântului, a religiei și a asociației”.

Maniu a avertizat că fără neutralitatea Ministerelor de Interne și de Justiție nu puteau avea loc alegeri libere în România, dar a trebuit să se ralieze hotărârii. Pe 7 ianuarie 1946, au depus jurământul în calitatea de miniștri Emil Hațieganu, din partea PNȚ, și Mihail Romniceanu, din partea PNL. În fond, hotărârile de la Moscova au reprezentat victoria punctului de vedere sovietic, guvernul Petru Groza fiind recunoscut de SUA și Marea Britanie pe 5 februarie 1946.

Instalarea Guvernului condus de dr. Petru Groza, la 6 martie 1945  Foto: (c) Arhiva AGERPRES

Instalarea Guvernului condus de dr. Petru Groza, la 6 martie 1945
Foto: (c) Arhiva AGERPRES

 

6 martie 1945 – instaurarea guvernului Petru Groza

Format din comunişti, social-democraţi, membri ai Frontului Plugarilor, ai Uniunii Patrioţilor şi Uniunii Populare Maghiare, ca şi din disidenţi din partidele istorice (Gh. Tătărescu, Anton Alexandrescu), care să dea impresia colaborării tuturor forţelor politice, guvernul Groza, autointitulat „de largă concentrare democratică”, marchează începutul regimului comunist în România.

Diplomaţii şi ziariştii occidentali sunt iritaţi că, deşi califică pe Rădescu şi Maniu fascişti, comuniştii au introdus în guvern numeroase persoane oportuniste şi compromise moral, în timp ce populaţia aşteaptă protecţia occidentalilor.

Componenţa guvernului de la 6 martie putea să-l deruteze chiar şi pe un observator avizat. Părea să fie vorba de un grup oarecare de oameni, adunaţi fără nici un criteriu de competenţă ori de apartenenţă politică strictă. Printre ei erau antisemiţi, laolaltă cu evrei, pronazişti şi antinazişti, atei şi preoţi, pro-ruşi şi anti-ruşi. Totuşi, la o atentă examinare, puteai observa că toată această ciudată adunătură, fusese cu mare grijă selectată, având un singur scop: să servească Moscova şi lumea comunistă.

Şeful guvernului, dr. Petru Groza, era o simplă marionetă. Nu era comunist, dar primise conducerea guvernului de comunişti, tocmai pentru a înşela opinia publică românească şi internaţională. Avea o anume abilitate ca om politic, un considerabil farmec personal, un suflet destul de generos, unele bune intenţii, mari ambiţii şi o inepuizabilă colecţie de anecdote deochiate. Nu se bucura de vreun prestigiu moral sau politic, nu se distinsese în nici un fel, pe tărâm social ori prin patriotism în timp de război, neavând nici cea mai mică autoritate în vreun domeniu. Era într-o poziţie de două ori dezavantajată, acceptând să fie o marionetă rusească. Mai întâi că slujea pentru comunişti care, la rândul lor, slujeau Moscova, iar apoi, nu numai că nu era stăpân asupra propriului guvern, dar nu era nici măcar în propriul său birou.

Comuniştii se întâlniseră în casa lui şi el participase cel puţin la una dintre aceste foarte periculoase rendez-vous-uri, ba chiar stătuse o lună la închisoare, din această pricină. A fost eliberat datorită intervenţiei lui Maniu pe care, drept răsplată, guvernul său l-a aruncat în închisoare. Groza nu avusese de-a face cu acţiunea de la 23 august, dar se bucura de oarecare aureolă, datorită frumoasei sale vile, hotelului care-i aparţinea, băncii care prospera, foartei profitabilei fabrici de băuturi, confiscată de la evrei, şi întinselor ateliere textile, obţinute în acelaşi fel. Era plin de slugărnicie şi lipsit de sentimentul onoarei personale. Toate acestea au făcut din el o unealtă potrivită pentru scopurile Kremlinului şi pentru „felia românească” a comunismului internaţional.
Reuben H. Markham (ziarist american, 1949)

în Reuben H. Markham, România sub jugul sovietic, traducere din engleză de George Achim, Coelcţia Bibilioteca Sighet, Fundaţia Academia Civică, 1996 – preluat de pe www.memorialsighet.ro

 

Ce urma să facă noul guvern

1945 martie 7. Planul de comunizare a României transmis de un agent al Oficiului de Servicii Strategice

Primul Consiliu de Miniştrii al noului cabinet Petru Groza. În fotografie Gh. Gheorghiu Dej, T. Georgescu, ş.a., sala Marii Adunări Naţionale (Constantinescu Iaşi, Lotar Rădăceanu, Ştefan Voitec, Prof. G. Nicolau, Gh. Tătărescu, Mihail Ralea) (6 martie 1945) (ANR, Fototeca online a comunismului românesc, cota 92/1945 ) - foto preluat de pe www.facebook.com

Primul Consiliu de Miniştrii al noului cabinet Petru Groza. În fotografie Gh. Gheorghiu Dej, T. Georgescu, ş.a., sala Marii Adunări Naţionale (Constantinescu Iaşi, Lotar Rădăceanu, Ştefan Voitec, Prof. G. Nicolau, Gh. Tătărescu, Mihail Ralea) (6 martie 1945) (ANR, Fototeca online a comunismului românesc, cota 92/1945 ) – foto preluat de pe www.facebook.com

 

Distribuit la 27 martie 1945
7 martie 1945
România

Se atrage atenția asupra evaluării F.O. Sursa care a furnizat această informație este neverificată, iar reprezentanții noștri în zonă nu au putut până acum să o verifice.

1. Sursa afirmă că comunizarea României urmează să fie realizată într-un plan de 3 ani și dezvoltarea instituțiilor comuniste prin două planuri, fiecare de cinci ani.

2. O Conferință a conducătorilor comuniști, români și ruși, a avut loc la București, la 7 martie în cadrul căreia un plan a fost prezentat în fața grupului de către Evgheni Suhalov, reprezentantul Comitetului, care a spus că vine de la Gheorghei Dimitrov, conducătorul Comitetului. Erau prezenți:
Ana Pauker
Constantin Doncea din Comitetul Central Comunist român
Constantin Pârvulescu, secretar al Comitetului Central comunist român

3. Sursa nu a putut obține un exemplar, dar el dă punctele importante ale planului de 3 ani din memorie;

(A) Desăvârșirea reformei agrare prin confiscarea marilor moșii și ruinarea moșierilor.

(B) Desființarea armatei în forma ei actuală și crearea unei armate noi din diviziile „Tudor Vladimirescu” și „Avram Iancu” (ultima este încă în Rusia) ca și din toți ofițerii care activează acum pe teritoriul sovietic.

(C) Lichidarea tuturor băncilor prin atacuri împotriva Partidului Național-Liberal, ai cărui membri sunt proprietarii celor mai multe dintre ele.

(D) Micile gospodării țărănești trebuie desființate pentru a-i lipsi pe țăranii mici proprietari de pământ, de mașini și vite.
Aceasta va deschide calea spre absorbirea lor în sistemul colectivist.

(E) Abdicarea regelui și exilul familiei regale.

(F) Suprimarea treptată a firmelor de import-export, care fac afaceri cu S.U.A., Marea Britanie și îndreptarea exportului României spre Uniunea Sovietică și țările de sub dominația sovietică.

(G) Suprimarea partidelor istorice, prin arestarea, uciderea și răpirea membrilor lor.

(H) Crearea unei organizații de poliție, întemeiată pe o „miliție populară” de tipul NKVD.

(I) Îndreptarea populației rurale spre industrie. Dezvoltarea întreprinderilor de industrie în România.

(J) Nici unui străin, cu excepția celor din țările de sub influență sovietică nu i se va permite intrarea în România.

4. Detaliile celor două planuri pe 5 ani vor fi date Anei Pauker în decurs de o lună.

Arhivele Naționale Washington, D.C., RG 226, Record of the Office Strategic Service

Documente din volumul „România. Viaţa Politică în Documente 1945”, coordonator Ioan Scurtu, Arhivele Statului din România, 1994

articol preluat de pe www.memorialsighet.ro

Bătălia de la Șcheia (6 martie 1486)

Stefan cel Mare si Aprodul Purice (Theodor Aman)

foto preluat de pe commons.wikimedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgenciclopediaromaniei.ro; www.istorie-pe-scurt.roadevarul.ro

 

Bătălia de la Șcheia (6 martie 1486)

Bătălia de la Şcheia (6 martie 1486) parte a Războaielor moldoveano-otomane și a Bătăliilor lui Ștefan cel Mare) a fost o confruntare în cadrul expediţiei otomane ce a avut ca scop înlocuirea domnului Moldovei, Ştefan cel Mare (1457 – 1504), cu pretendentul Hroiot, un fiu al lui Petru Aron (1451 – 1452, 1454 – 1457).

Sultanul Bayezid al II-lea (1481 – 1512) a încredinţat atacul aspra Moldovei sangeacbey-ului de Silistra, Bali bey Malcocioglu, Ali bey şi Iskender bey, cu ordinul de a-l îndepărta pe recalcitrantul domn.

Armata turcă condusă de paşa Bali bey Malkocioglu a pătruns pe teritoriul Moldovei, în timp ce Ştefan cel Mare se afla în Polonia. Turcii au ajuns până în apropiere de Suceava, bătălia cu moldovenii domnitorului întors de grabă în ţară având loc la Şcheia.

 

Context

Recuperarea Chiliei şi Cetăţii Albe, pierdute în 1484, a reprezentat un obiectiv important pentru Ştefan cel Mare. În speranţa obţinerii unui sprijin militar consistent, el a dat curs unei solicitări mai vechi şi a depus personal jurământ de credinţă regelui polon, Cazimir al IV-lea, la Colomeea (15 septembrie 1485).

Reîntors din Polonia, Ștefan a trebuit să facă față unei invazii otomane, un corp expediționar otoman, comandat de beilerbeiul Rumeliei, „Hadâm” Ali Pașa, care aducea un pretendent la tron, pe Hronoda (Hroet, Hronet, Hroiot), devastând numeroase localități, inclusiv capitala Suceava.

Oștirea sa, mobilizată în grabă, întărită cu 3.000 de călăreți puși la dispoziție de Cazimir al IV-lea, n-a mai ajuns din urmă armata otomană, dar la Cătlăbuga (16 noiembrie 1485), Ștefan a provocat o grea înfrângere forțelor conduse de Bali bey Malkocioglu, pașa Silistrei, venite după pradă în sudul Moldovei. Cetățile Chilia și Cetatea Albă nu au putut fi cucerite, dar el nu a renunțat la acest obiectiv foarte important, sprijinul regatului nordic fiind esențial.

În primăvara anului 1486, Ştefan cel Mare s-a confruntat cu o situaţie deosebit de dificilă. Un corp expediţionar, condus de Iskender Bey şi Bali Bey Malkocoglu, a intrat, în luna februarie, în ţară, ceea ce reprezenta o situaţie neobişnuită deoarece otomanii nu luptau din toamnă până în primăvară.

Otomanii au trecut Dunărea pe la Isaccea, la 19 februarie 1486, iar peste câteva zile au trecut Prutul. Alături de oştile muntene, ele au înaintat spre Siret, îndreptându-se spre Suceava. Scopul urmărit era instalarea lui Hroet (Hronoda, Hronet), fiul lui Petru-Aron, cel care fusese detronat de Ștefan, pe scaunul de la Suceava.

Unele izvoare spun că invadatorii ar fi fost de fapt unguri, fapt plauzibil, în contextul în care Ștefan se aliase cu polonezii. Oastea inamică a înaintat pe valea Siretului, iar Ştefan i-a ieşit înainte cu o parte dintre curteni la Şcheia (Bulgari), localitate situată la circa 25 km nord de Roman.

Într-acesta an venit-au Hroiot cu oaste de la ungur asupra lui Ştefan vodă, căruia i-au ieşitu Ştefan vodă înainte cu oaste pre Siretiu la Şchei şi dându războiu vitejaşte despre amândoao părţile, într-o luni, martie 6 zile, pierdu Hroiot războiul şi oastea, mai apoi şi capul, însă cu mare primejdie lui Ştefan vodă, că s-au pornit cu calul jos, puţin de n-au încăput în mâinile vrăjmaşului său. Mai apoi Hroiot fiindu prins viu de Ştefan vodă, i-au tăiatu capul”, arătat cronicarul Grigore Ureche.

Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava), supranumit Ștefan cel Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române (portret de Constantin Lecca) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ștefan cel Mare (portret de Constantin Lecca) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Desfășurare

Lupta a fost dificilă, iar domnul a fost învins în prima fază. El a mai fost și protagonistul unui incident care ar fi putut să-l coste viața. A căzut de pe cal și a rămas mai multe ceasuri printre cadavre și răniți, Hronoda fiind proclamat domn de ai săi sub numele de Petru.

a bătut Petru Hronoda pe Ştefan voievod şi a câştigat lupta şi Ştefan voievod a căzut de pe cal şi a zăcut printre morţi de dimineaţă până la prânz. Atunci a venit călare un boier, cu numele Purice, care a recunoscut pe Ştefan voievod. Atunci a scos pe voievod de acolo, de şi-a adunat oastea lui, şi a trimis la Petru voievod pe un boier, anume Pântece, care s-a supus lui Petru voievod şi l-a scos afară din bătălie, după ce l-a convins că de acum câştigase bătălia. Şi cu ceata lui au tăiat capul lui Petru voievod şi au adus capul lui Ştefan voievod. Astfel, a rămas Ştefan voievod stăpân în ţară, cu ajutorul lui Dumnezeu”.(cronica moldo-germană*).

Salvarea i-a venit de la doi boieri. Unul dintre ei a fost aprodul Purice; acesta, conform unei legende foarte cunoscute, l-a recunoscut și i-a oferit calul său. Pentru fapta de arme, el a fost înnobilat, familia sa, Movilă, devenind, în secolul următor, foarte puternică. Din rândul ei au provenit domni importanți ai Moldovei (Ieremia, Constantin, Simion și Moise) și cărturari renumiți, cum ar fi mitropolitul Petru Movilă.

Conform lui Ion Neculce, în “O samă de cuvinte”: “Și nu putè în grabă încăleca Ștefan-vodă, fiind om micǔ. Și au dzis Purice aprodul: „Doamne, eu mă voi face o moviliță, și vino de te sui pe mine și încalecă“. Și s-au suit pe dânsul Ștefan-vodă și au încălecat pre cal. Și atunce au dzis Ștefan-vodă: „Sărace Purece, de-oi scăpa eu și tu, atunci ți-i schimba numeli din Purice Movilă“. Și au dat Dumnedzeu și au scăpat amândoi. Și l-au și făcut boier, armaș mare, pre Purece. Și dintru acel Pureci aprodul s-au tras neamul Movileștilor, de au agiunsu de au fost și domni dintru acel neam. Dar și aprodzii atunce nu era din oameni proști, cum sunt acum, ce era tot ficiori de boieri.”

Un al doilea boier, căruia Ștefan i-a datorat, în parte, victoria este Pântece. Potrivit izvoarelor, Pântece ar fi stăruit pe lângă recentul proclamat domn, Petru, să iasă din zona bătăliei, el fiind deja învingător. Folosindu-se de această stratagemă, Ștefan l-a capturat pe Hronoda și i-a tăiat capul.

Cele două cazuri arată solidaritatea dintre domn și boierime, aceasta cumulând atributele de clasă politică și de înalt comandament militar. Situația se schimbase mult, cu mai puțin de două decenii în urmă Ștefan fiind nevoit să-și asigure cu sabia fidelitatea marilor boieri.

Cei doi boieri ai lui Ştefan, Purice şi Pântece, au schimbat situaţia, recuperarea domnului şi uciderea pretendentului a dus la mobilizarea trupelor şi la victoria moldovenilor.

 

Consecințe

Învingător în cele din urmă, Ştefan a tras învăţămintele de rigoare din lunga campanie antiotomană, procedând la o revizuire a liniei politice externe. Bătălia de la Şcheia a fost ultima confruntare cunoscută dintre Moldova şi Imperiul Otoman, ea încheind războiul de 13 ani purtat de Ştefan pentru înlăturarea suzeranităţii Porţii.

În perioada următoare, mai ales după încheierea păcii dintre regatul polon şi Imperiul Otoman (21 martie 1489), fără ca Moldova să recupereze cele două cetăţi – Chilia şi Cetatea Albă, Ştefan cel Mare şi-a reorientat politica externă, stabilind bune raporturi cu regatul ungar şi Imperiul Otoman.

Astfel, domnitorul trimite la Constantinopol un sol. Negocierile, deschise în primle luni ale lui 1487 se finalizează prin acceptarea plății unui tribut de probabil 4000 de zloți. Evenimentul este amintit laconic de cronicile trucești. Anul 892 (de la Hegira, adică 1486/1487). În zilele când Davud Pașa a plecat în expediție (în Arabia), a venit un sol din Moldova cu haraci pe doi ani și a plecat primind răspunsul de pace.”

 

* Cronica moldo-germană

Cuprinzând istoria domniei lui Ştefan cel Mare de la 1457-1499, această cronică, scrisă în germana medievală, a fost descoperită de istoricul polon Olgierd Górka în 1911 în Biblioteca de Stat din München. Autorul este un german anonim de la curtea domnitorului, posibil un tehnician al artei militare angajat de voievod. În prima parte – până la anul 1486 – cronica reprezintă traducerea, prelucrată, a cronicii interne slavoneşti a Moldovei. Pentru a doua parte, până în 1499, informaţiile sunt culese direct de autor.

 

cititi mai mult despre Ştefan cel Mare (1433 – 1504) pe unitischimbam.ro

cititi si:

Ştefan cel Mare (1433 – 1504), domnul Moldovei (1457 – 1504)

Bătălia de la Doljeşti (12 aprilie 1457) și Bătălia de la Orbic (14 aprilie 1457)

Bătălia de la Baia (14 – 15 decembrie 1467) – Parte din Războaiele moldoveano-maghiare și a Bătăliilor lui Ștefan cel Mare

Bătălia de la Lipnic (20 august 1470)

Bătălia de la Soci (7 martie 1471)

Bătălia de la Vaslui – Podul Înalt (10 ianuarie 1475)

Bătălia de la Codrii Cosminului (26 octombrie 1497) – Parte din Războaiele Moldoveano-Polone

Calendar Ortodox 6 martie 2024

articole preluate de pe: www.unitischimbam.ro www.calendar-ortodox.ro

 

Calendar Ortodox 6 martie 2024
Sf. 42 de Mucenici din Amoreea;
Aflarea Sfintei Cruci

 

Sf. 42 de Mucenici din Amoreea

Sfinții 42 mucenici din Amoreea (sau Amorium din Frigia, Asia Mică.) (†845) – Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasois şi cei împreună cu ei — au fost ofițeri și ocârmuitori ai cetății bizantine Amorium (Amoreea), una dintre cele mai importante cetăți ale Imperiului Bizantin în secolul al IX-lea, care au fost capturați cu ocazia căderii cetății în mâinile saracinilor conduși de califul abbasid Al-Mu’tasim în anul 838 d.Hr., duși în sclavie la Samara, (azi în Irak), unde au fost decapitați murind ca mucenici pentru că au refuzat să-și renege credința creștină și să se convertească la islam.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Aflarea Sfintei Cruci

După mențiunile unor scriitori din perioada primară a Bisericii și după informațiile transmise de tradiția creștină locală din Ierusalim, sfânta împărăteasă Elena, (cca. 255—330 d.Hr.), mama sfântului Constantin cel Mare, primul împărat creștin al imperiului roman, a călătorit în Țara Sfântă înființând biserici și aziluri pentru săraci.

Călătoria a avut loc între anii 325 și 327, când creștinismul a devenit religie acceptată în Imperiul Roman. În timpul acestei călătorii, sfânta Elena a găsit locul unde erau ascunse cele trei cruci folosite la răstignirea lui Iisus și a celor doi tâlhari. Printr-un miracol s-a descoperit care era Crucea cea Adevărată.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Sinaxar 6 Martie

În această lună, în ziua a şasea, pomenirea sfinţilor marilor mucenici patruzeci şi doi: Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasois şi cei împreună cu ei, care au pătimit în Amoreea.

Sf. 42 de Mucenici din Amoreea (†845) Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. 42 de Mucenici din Amoreea (†845) Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

În timpul unui război dintre Împăratul Bizanţului Teofil (829-842) şi saraceni, aceştia au reuşit să asedieze oraşul Amorea (în Galicia – Asia Mică) datorită trădării comandantului de armată Baditses. Amorea a căzut şi, o dată cu ea, 42 de generali au fost luaţi captivi şi duşi în Siria.

În timpul celor şapte ani de încarcerare, aceştia au încercat în zadar să-i convingă pe captivi să renunţe la creştinism şi să accepte credinţa islamică. Captivii au rezistat cu tărie la toate ofertele tentante dar şi la ameninţări. După mai multe chinuri prin care nu au reuşit să frângă spiritul creştin al soldaţilor, păgânii au hotărât să-i condamne la moarte, sperând să-i sperie şi să-i convingă înainte de execuţie. Mucenicii au rămas de neclintit, spunând că profeţii Vechiului Testament aduc mărturii despre Hristos, pe când Mohamed se autointitulează profet fără nici o dovadă.

Păgânii îi spuseră soldatului Teodor următoarele: “Ştim că ai lepădat preoţia, ai devenit soldat şi ai vărsat sânge în bătălii. Nu mai poţi nădăjdui în mila lui Hristos pentru că L-ai părăsit cu bună ştiinţă, aşa că trebuie să-l accepţi pe Mahomed.” Dar mucenicul le-a răspuns: “Vorbele tale nu sunt adevărate când spui că L-am părăsit pe Hristos. Mai mult, am părăsit preoţia pentru nevrednicia mea. De aceea trebuie să vărs sângele meu pentru Hristos, ca să-mi spăl păcatele mele împotriva Lui.”

Călăii i-au dus pe rând pe fiecare la locul unde li s-a tăiat capul şi trupurile lor au fost aruncate în râul Eufrat. La slujba de pomenire, aceşti sfinţi suferitori de patimi sunt numiţi astfel: Teodor “Întrutotul Binecuvântat”, Calist cel “Neînfrânt”, Constantin cel “Nepreţuit”, Teofil cel “Minunat” şi Vasois cel “Puternic”.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Arcadiu.

Sfântul Arcadiu s-a nevoit într-o viaţă monahicească încă de timpuriu.

El a locuit în insula Cipru, în timpul împăratului Constantin cel Mare (206-337).

El a fost învăţătorul sfinţilor mucenici Iulian Doctorul şi Eubol, care au fost executaţi în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363).

După ce a jelit moartea martirică a discipolilor săi şi le-a pus moaştele în mormânt, la scurt timp Sf. Arcadiu a plecat în pace la Domnul.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Isihiu, făcătorul de minuni.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Maxim, care, fiind lovit cu pietre, s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Eufrosin, care, fiind adăpat cu apă fiartă, s-a săvârşit din viaţă.

 

Tot în această zi, pomenirea aflării cinstitei Cruci şi a sfintelor piroane de către sfânta Elena, mama sfântului împărat Constantin cel Mare.

La începutul domniei Sf. Constantin cel Mare (306-337), primul împărat roman care a recunoscut credinţa creştină el împreună cu Sf. Elena, mama sa credincioasă, au decis să reconstruiască oraşul Ierusalim. Şi-au făcut un plan de a înalţa o biserică pe locul patimilor şi învierii Domnului pentru a sfinţi din nou locurile legate de moartea şi învierea Mântuitorului şi a şterge mânjirea păgână din sfintele locuri.

Împărăteasa Elena a pornit spre Ierusalim cu o mare cantitate de aur. Sf. Constantin i-a scris o scrisoare Patriarhului Macarie (313-323), prin care îi cerea să o ajute pe mama lui în toate felurile posibile ca să restaureze sfintele locuri creştine.

După sosirea în Ierusalim, împărăteasa a început să dărâme toate templele păgâne şi să sfinţească locurile murdărite de păgâni.

În căutarea ei după Crucea Dătătoare de Viaţă, împărăteasa a cercetat mai mulţi creştini şi evrei, fără să afle nimic pentru mai mult timp. În cele din urmă, un bătrân evreu numit Iuda i-a spus că crucea era îngropată în spatele templului lui Venus. Sf. Elena a dat ordin să se demoleze templul şi să se facă săpaturi pe locul acela. În scurt timp au găsit Golgota şi Mormântul Domnului. Nu departe de acel loc au găsit trei cruci, o scândură cu inscripţia lui Pilat (Ioan 19:19) şi patru piroane care au străpuns corpul Domnului.

Următorul pas era să determine care era crucea răstignirii Mântuitorului dintre cele trei. Patriarhul Macarie, văzând un mort care era dus la groapă, a cerut ca acel om să fie aşezat pe rând pe fiecare din cruci. Când corpul celui mort a fost aşezat pe Crucea Mântuitorului, acesta a înviat imediat. Văzând învierea celui mort, toţi au fost convinşi că au găsit Crucea Dătătoare de Viaţă. Cu mare bucurie, împărăteasa Elena şi patriarhul Macarie au ridicat Crucea astfel încât să o vadă toţi cei de faţă.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Iulian şi Evul, care de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sfinții 42 de Mucenici din Amoreea (†845)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe ro.orthodoxwiki.orgș doxologia.ro

 

Sfinții 42 de Mucenici din Amoreea

Sfinții 42 mucenici din Amoreea (sau Amorium din Frigia, Asia Mică.) (†845) – Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasois şi cei împreună cu ei – au fost ofițeri și ocârmuitori ai cetății bizantine Amorium (Amoreea), una dintre cele mai importante cetăți ale Imperiului Bizantin în secolul al IX-lea, care au fost capturați cu ocazia căderii cetății în mâinile saracinilor conduși de califul abbasid Al-Mu’tasim în anul 838 d.Hr., duși în sclavie la Samara, (azi în Irak), unde au fost decapitați murind ca mucenici pentru că au refuzat să-și renege credința creștină și să se convertească la islam.

Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 6 martie.

 

Istoric

Fundal

Amorium a devenit scaun episcopal (episcopie) încă din 431 și a fost fortificat de Împăratul Zenon, dar nu a devenit o așezare importantă decât în secolul al VII-lea.

Poziția sa strategică din Asia Mică a făcut să devină o fortificație importantă împotriva armatelor arabe ale Califatului Arab în urma cuceririi Levantului de către acesta.

Primul atac arab a avut loc în 644 și a fost cucerit în 646.

În următoarele două secole a rămas o țintă favorită a raidurilor musulmane în Asia Mică, în special în timpul marilor asedii din 716 și 796.

A devenit capitala districtului bizantin anatolian, curând după acestea.

În 742-743, a fost baza principală a Împăratului iconoclast Constantin al V-lea împotriva uzurpatorului Artabasdos.

În 820, un amorian, Mihail al II-lea a urcat pe tronul bizantin, înființând dinastia amoriană sau frigiană.

Astfel, a început cea mai prosperă perioadă din istoria orașului, devenind cel mai mare oraș din Asia Mică.

În orice caz, datorită statutului său de oraș natal al dinastiei conducătoare, în 838 califul Al-Mu’tasim a demarat o campanie militară special împotriva acestui oraș, acesta fiind capturat și distrus.

Sfinții 42 de Mucenici din Amoreea (†845) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sfinții 42 de Mucenici din Amoreea (†845) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

 

Cei 42 de mucenici din Amoreea

În timpul războiului dintre Împăratul Bizantin Teofil Iconoclastul (829-842) și saracini, aceștia din urmă au reușit să încercuiască orașul Amoreea.

În urma trădării comandantului militar Baditses, Amoreea a fost capturată și patruzecișidoi dintre generalii săi au fost capturați și trimiși în Siria.

În timpul celor șapte ani de prizonierat saracinii au încercat în van să-i convingă pe captivi să renunțe la Creștinism și să accepte Islamul.

Prizonierii au rezistat cu încăpățânare la toate ofertele seducătoare și și-au păstrat cu curaj credința în fața amenințărilor teribile.

După multe torturi care nu au reușit să înfrângă voința soldaților creștini, aceștia au fost condamnați la moarte, saracinii sperând să le clatine hotărârea.

Mucenicii au rămas de neclintit, spunând că profeții Vechiului Testament au adus mărturie despre Hristos, în timp ce Mohamed s-a autodenumit profet fără nici un fel de mărturie care să-i susțină pretenția.

Ei i-au spus soldatului Teodor:

Noi știm că tu ai părăsit preoția, ai devenit soldat și ai vărsat sânge în luptă. Nu poți avea nici o speranță în Hristos, pe care tu L-ai abandonat de bunăvoie, aș că acceptă-l pe Mohamed.”

Dar mucenicul a replicat:

Tu nu spui adevărul când spui că eu L-am abandonat pe Hristos. Mai mult, am părăsit preoția din cauza nevredniciei mele. Prin urmare, eu trebuie să-mi vărs sângele pentru Hristos, astfel ca El să-mi ierte păcatele pe care le-am făcut împotriva Lui.

Călăii i-au dus pe rând pe fiecare la locul unde li s-a tăiat capul și trupurile lor au fost aruncate în râul Eufrat.

La slujba de pomenire, acești sfinți suferitori de patimi sunt numiți astfel:

- Teodor “Întrutotul Binecuvântat”,

- Calist cel “Neînfrânt”,

- Constantin cel “Nepreţuit”,

- Teofil cel “Minunat” şi

- Vasois cel “Puternic”.

 

Impact și urmări

Cel mai mare impact pe termen lung al căderii Amoreei a fost, mai degrabă, religios decât militar.

Iconoclasmul, ar fi trebuit să aducă ajutor divin și să aducă victoria militară, dar nici slăbiciunea armatei și nici trădarea lui Baditses nu pot ascunde faptul că această înfrângere a fost “un dezastru umilitor pe măsura celor mai grele înfrângeri ale oricărui împărat iconofil” (Whittow), comparabil în memoria recentă doar cu înfrângerea copleșitoare suferită de Împăratul Nichifor I (802–811) la Pliska.

După cum scrie Warren Treadgold: “rezultatul nu a dovedit deplin că iconoclasmul este greșit … dar le-a luat iconoclaștilor pentru totdeauna cel mai persuasiv argument al lor, anume că iconoclasmul câștigă bătăliile “.

În acest fel, iconoclasmul a fost discreditat complet, și, la puțin peste un an după moartea lui Teofil, din 11 martie 843, un sinod a restaurat cinstirea icoanelor iar iconoclasmul a fost declarat eretic.

Orașul însuși nu s-a mai recuperat niciodată după această distrugere, dar a continuat să fie un scaun episcopal activ până la cucerirea sa definitivă de către saracini în urma Bătăliei de la Manzikert din 1071.

Împăratul Alexie I Komnenos i-a înfrânt pe saracini la Amorium în 1116, dar zona nu a mai fost recucerită niciodată.

 

Imnografie

Tropar – glas 4

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cei patruzecișidoi de mucenici, O Doamne,
întru nevointele lor, cununile nestricaciunii au dobandit de la Tine, Dumnezeul nostru.
ca avand puterea Ta pe chinuitori au invins;
zdrobit-au si ale demonilor neputincioasele indrazniri.
Pentru rugăciunile lor mantuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condac – glas 4

Voi patruzecișidoi de mucenici din Ammoria,
v-ați luptat de dragul lui Hristos aici pe pământ;
ați fost arătați mucenici purtători de coroană,
și ați fost primiți în bucuria vieții Raiului.
Pentru biruința împotriva dușmanilor
prin suferinșele voastre și prin sângele rănilor,
îi ajutați să renunțe la păcate pe cei ce se roagă vouă.

Condac – glas 2
Cele de sus căutând…

Pe ostaşii credinţei cei de curând arătaţi, ca pe unii ce cu osârdie au pătimit pentru Hristos, cu cununi de laude, după vrednicie, toţi să-i încununăm; căci se roagă pentru noi lui Hristos, ca nişte turnuri şi păzitori ai credinţei creştineşti.

cititi mai mult despre Sf. 42 de Mucenici din Amoreea si pe: doxologia.roen.wikipedia.org

 

Viața Sfinților 42 de Mucenici din Amoreea

Sf. 42 de Mucenici din Amoreea (†845) Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. 42 de Mucenici din Amoreea (†845) Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfinții au răspuns: „Lui Dumnezeu Cel fără de moarte și drept, Îi dăm în mâini sufletele noastre și spre El nădăjduim, până la cea mai de pe urmă răsuflare a noastră și nu ne lepădăm de credința pe care o avem într-Însul”.

Teofil, împăratul grecilor (829-842), fiul împăratului Mihail (820-829) care se numea Valvos sau Travlos, fiind cu neamul din Amoreea, avea dese războaie cu ismailitenii, pe care uneori îi biruia, iar alteori era biruit de dânșii.

Odată, ieșind cu mulțime de oaste asupra părții agarenilor, a înconjurat cetatea ce se numea Sozopetra, care era patria lui Amirmumn, voievodul saracinilor, și bătea acea cetate. Amirmumn, care se numea și Avisac, voievodul agarenilor, fiind în altă parte, a trimis la împăratul Teofil, rugându-l mult să se depărteze de cetatea aceea ca să nu-i strice moștenirea cea iubită lui. Teofil neascultînd, a luat cetatea și, risipind-o cu totul, s-a întors în ale sale cu multă pradă.

Amirmumn, fiind cuprins de mare jale și mânie pentru risipirea patriei sale, a început a aduna ostași de pretutindeni, cu mult aur, din Babilon, Palestina, Chilisiria și din Africa cea de departe. Apoi, după oarecare vreme, adunându-se în Tars împreună cu toată puterea sa cea ostășească, voia să se ducă în Frigia asupra prea frumoasei cetăți Amoreea, care era patria împăratului Mihail Travlos, tatăl lui Teofil, ca să-și răzbune patria sa, Sozopetra, cetatea cea stricată de Teofil.

Auzind de acest lucru Teofil, împăratul grecesc, a adunat de asemenea oastea sa de la Răsărit și de la Apus și din Persia și, ieșind la război împotriva vrăjmașului, s-a dus în cetatea Frigiei, Dorila, care este departe de cetatea Amoreea cale de trei zile. Dar mulți din sfetnicii împărătești, știind că mai multă este puterea ostășească a saracinilor decât a grecilor, îl sfătuiau pe împărat să nu se lupte cu voievodul Agarenilor, iar pe locuitorii din Amoreea să-i mute în alte cetăți mai tari.

Dar Teofil, zicând că este lucru cu rușine să se dea înapoi de la război și să lase pustie cetatea cea preafrumoasă, pregătea război. Deci a trimis oaste la Amoreea, spre apărare. Și au fost trimiși acolo câțiva voievozi, între care: Constantin, ce se numea Drugharie, cu boieria de patriciu; Aețiu, iarăși patriciu cu boieria; Teofil, asemenea cu cinstea patriciei; Teodor, care se numea Cratir, cu dregătoria protospătar; Melisen, Calist care se numea Turmarh, Vasoiu și alți comandanți de oaste, toți bărbați vestiți.

După aceasta, luptându-se împăratul Teofil cu Amirmumn, s-a făcut război mare din amândouă părțile. Mai întâi grecii au biruit pe Agareni. După aceea, cu bunăvoința lui Dumnezeu, s-a schimbat războiul. Căci Stăpânul Hristos, fiind mâniat pe Teofil pentru lupta contra sfintelor icoane, a luat bărbăția de la greci. Și, îndreptându-se agarenii, au început a-i birui și a fugit toată puterea grecească, lăsând pe împăratul lor, pe care îl apăra tare numai oastea persană, plătită cu aur de dânsul. Și ar fi pierit desăvârșit acolo împăratul Teofil, de nu i-ar fi apucat noaptea. Însă cerescul Împărat, Care nu Se mânie până la sfârșit, nici în veac nu pedepsește, S-a milostivit spre creștini și, fără de veste, a dat o ploaie foarte mare asupra taberelor agarenilor, le-a slăbit arcurile și au încetat de a alunga pe împăratul Teofil, care fugea împreună cu cetele grecești cele biruite.

După acel cumplit război, Amirmumn al agarenilor s-a dus îndată la cetatea Amoreea și a înconjurat-o. Apoi, săpând șanț adânc împrejur, a bătut-o cumplit din toate părțile, multă vreme. Iar Teofil împăratul grecesc, fugind cu rușine în Dorila, a trimis rugăminte cu multe și mari prețuri la Amirmumn voievodul, ca doar va pleca din cetatea Amoreea.

Dar el, fiind foarte mânios pentru Sozopetra, cetatea sa cea ruinată, stătea neînduplecat. Ba chiar râdea de rugămintea și de darurile împăratului, numindu-l fugar și fricos și a poruncit ca să țină legați pe trimișii lui ca să aștepte sfârșitul lucrului. Tiranul agarean se apropia de cetatea Amoreea în toate zilele, însă cei ce erau în cetate se împotriveau tare și au fost uciși chiar pe zidurile cetății mulțime mare din oastea agarenilor și din cei mai vestiți începători de ostași.

Voievodul Amirmumn avea multă îndoire și tulburare și, văzând că nu este cu putință să ia cetatea, se gândea s-o lase și să se ducă la locul său. Și cu adevărat s-ar fi făcut acel lucru, dacă n-ar fi fost o vicleană vindere a unui comandant de ostași amoreu, cu numele Vadițis. Acel ticălos, mâniindu-se pentru o pricină oarecare și o sfadă ce avusese cu voievozii, a gândit să dea cetatea în mâinile vrăjmașilor.

Astfel, a slobozit printr-o săgeată o hârtie către agarenii care începuseră a se depărta de zidurile cetății. Iar într-acea hârtie era scris astfel cu mâna lui: „Pentru ce așteptați aici de atâta vreme și, având atâta osteneală, vă duceți în deșert? Îndrăzniți și vă apropiați de acea parte a zidului cetății unde veți vedea un stâlp pe care este închipuit un leu de marmură și în vârful stâlpului o asemănare de finic făcută din piatră. Acolo mă aflu eu străjuind piatra aceea și vă voi ajuta bine și veți lua cetatea cu înlesnire, căci zidurile sunt slabe acolo. Iar după aceea veți ști cu ce cinste mă veți răsplăti pentru prietenia mea către voi”.

Acea hârtie, găsindu-se împreună cu săgeata și fiind adusă la voievod, Amirmumn agareanul, citind-o și văzând cele scrise, s-a bucurat foarte mult și îndată toată puterea sa și-a întors-o spre zidul acela. Deci, cu ajutorul vicleanului vânzător ce se numea Vadițis, a intrat puterea agarenilor în cetate și s-a făcut omor mare, iar sângele creștinilor curgea ca pâraiele pe ulițele cetății. Și nu numai cu sabia, dar și cu foc au prăpădit acea cetate. Că îndată din toate părțile au aprins-o, Dumnezeu pedepsind pe poporul Său pentru eresurile ce se înmulțiseră între greci într-acel timp; și abia a scăpat cineva în ceasul acela de sabia agarenilor și de foc, însă cei ce au rămas atunci vii, n-au scăpat după aceea de moarte și de robie.

Apoi, încetând uciderea, au fost prinși de vii cei mai sus pomeniți voievozi care erau trimiși de împărat pentru apărarea cetății, adică Constantin, Aețiu, Teofil, Teodor, Melisen, Calist, Vasoiu și ceilalți comandanți de ostași care erau la număr patruzeci și doi. Cei rămași în viață erau duși în robie, bărbați, femei, tineri și fecioare; și a poruncit tiranul ca să despartă deosebit pe bărbați, tineri, femei și fecioare. Și s-au găsit bărbați ca la șaptezeci de mii, iar femei, fecioare și tineri fără de număr. Deci, pe toți bărbații a poruncit să-i taie cu sabia, lăsând vii numai pe cei pomeniți mai sus voievozi, împreună cu alți comandanți de ostași, iar pe femei și copii i-a împărțit la ostașii săi.

Astfel, frumoasa cetate Amoreea a pierit într-o zi, prin foc și sabie, pentru păcatele rău credinciosului împărat Teofil care a lepădat din biserici podoaba icoanelor și pe mulți sfinți mărturisitori i-a muncit cumplit, pentru închinarea icoanelor.

După aceasta, Amirmumn tiranul a desfăcut din legături pe trimișii lui Teofil, cei care văzuseră stricarea cetății și i-a trimis la împărat ca să-i spună tot ce au văzut.

Aflând împăratul toate acelea, s-a mâhnit foarte mult și a spus lui Amirmumn că dorește să răscumpere pe voievozii și comandanții de oaste, cu două sute de chentinari; iar acela n-a voit să-i dea pe cei robiți numai pentru atâta preț, zicând că el a cheltuit o mie de chentinari cu adunarea ostașilor. Și bătându-și joc de dorința împăratului și de trimișii săi, i-a eliberat fără cinste, iar pe cei robiți i-a dus în Siria. Atunci Teofil, fiind cuprins de mai multă mâhnire, de supărare a căzut în boală și nu după mult timp a murit.

Iar cel ce a vândut cetatea la vrăjmași, adică comandantul de oaste Vadițis, s-a lepădat de Hristos și s-a făcut păgân, luând credința agarenilor; iar de voievod a fost cinstit cu daruri. Amirmumn, boierul cel din neamul ismailitenesc, ducând pe voievozii greci cei bogați, împreună cu tovarășii lor, patruzeci și doi la număr, a poruncit să-i păzească în temniță întunecoasă, cu lanțuri ferecați, având picioarele strânse în obezi, ba încă și cu foame și sete să-i omoare. Și erau sfinții în strâmtorare mare și necăjiți, nu atât de agareni, cât de lepădatul Vadițis, cel mai sus-zis, care avea multă răutate asupra lor.

După aceea, au început agarenii, fiind îndemnați de voievodul lor, a amăgi pe sfinții cei legați spre credința lor agarenească. Căci necuratul acela voievod voia a robi și sufletele acelora, ale căror trupuri îi erau robite. Așadar, intrând unii la sfinți în temniță și dându-le puțină milostenie, îi sfătuiau să se miluiască singuri și să scape din temniță, zicându-le că vor fi eliberați, dacă vor veni la legea lor mahomedană. Iar sfinții nici nu voiau să audă cuvintele lor cele amăgitoare, voind mai ales, în tot timpul vieții lor, să rabde cele mai grele nevoi și legături ale temniței și să sufere cea mai cumplită moarte, decât să se lepede de Hristos și să urmeze necuratului Mahomed. Și nu o dată veneau la sfinți înșelători de aceștia, ci de multe ori; dar cât de puțin n-au sporit cu nimic, deși le făgăduiau sfinților, nu numai libertate, ci și cinste și daruri multe.

Altă dată, intrând unii din cei mai vestiți bărbați și dând milostenie la cei legați, au șezut lingă dânșii și, prefăcându-se că au lacrimi, au început a plânge ca și când se jeleau de atâtea lungi legături ale celor chinuiți, apoi grăiau între dânșii: „O, de câte mari răutăți este pricinuitoare necredința în marele nostru prooroc Mahomed! Iată, aceștia pe care-i vedem cu grele obezi ferecați, au nu sunt din cei mai aleși bărbați, cinstiți de împăratul lor, viteji în războaie și slăviți în neamul lor? Au n-au avut sub mâna lor mai mult de șaptezeci de mii de ostași și cetatea cea tare, Amoreea? Însă sunt vânduți în mâinile sfetnicului nostru. Dar cine a luat de la dânșii acea mare tărie și putere, fără numai această, că leapădă pe marele Mahomed proorocul, în care cred robii lui, care au avut atât de mare biruință. Însă cei ce nu cunosc și în neștiință greșesc, cu înlesnire pot să câștige iertare”.

După aceea, au zis către sfinți: „Voi, o, bărbaților de care tocmai vorbim și pentru care ne doare inima, ascultați-ne pe noi care vă sfătuim de bine; abateți-vă de la calea aceasta strâmtă, pe care vă poruncește vouă Fiul Mariei, ca să călătoriți și să mergeți pe calea ce este largă, în veacul de acum și în cel viitor, pe care marele nostru prooroc ne-o spune. Pentru că ce lucru de necrezut învață proorocul nostru, când zice că este puternic Dumnezeu ca pe cei ce se supun Lui și aici în viață să-i sature de toate desfătările și acolo să-i facă moștenitori ai Raiului?

Au doar aur nu-i ajunge lui Dumnezeu, sau de îndestularea altor lucruri este El lipsit? Este potrivnic înțelegerii celei sănătoase a vă lepăda de îndoitele daruri ale lui Dumnezeu, cele dăruite aici și acolo. Au doar voiți să fiți moștenitori ai bunătăților Lui, neprimind acestea, când El vi le dă, ori când voi singuri le voiți? Atât de mare mândrie aveți, că, trecând cu vederea bunătatea Lui, Îl porniți spre mânie. Căci și voi, când dați câteodată ceva slugilor voastre, iar ei trec cu vederea facerea de bine a voastră și se întorc de la voi, au nu vă mâhniți asupra lor? Oare, fiind necinstiți de dânșii, nu puneți răni asupra lor, în loc de faceri de bine?

Deci, dacă oamenii cei muritori fac astfel, au nu cu mult mai vârtos nemuritorul Dumnezeu, va face vouă acestea? Primiți dar învățătura proorocului nostru și, scăpând de aceste primejdii de acum, îndulciți-vă între cei vii de darurile dăruite vouă de Dumnezeu, iar după moarte de cele făgăduite. Căci Dumnezeu, fiind foarte milostiv și văzând că slăbește tot omul care vrea să împlinească cu lucrul legea cea grea a lui Hristos, a trimis pe proorocul său Mahomed ca să ridice toată greutatea de la oameni și toată neputința s-o dezlege. Iar după dulcețile cele în tot chipul ale vieții acesteia le-a făgăduit veselia cea de dincolo, învățându-i că numai prin credință, fără de fapte, se vor mântui cei ce-l vor asculta pe el”.

Niște cuvinte hulitoare ca acestea ale agarenilor auzindu-le acei preaînțelepți bărbați, au căutat unul la altul și au zâmbit. Apoi au zis cuvântul psalmistului: Mi-au spus mie călcătorii de lege bârfeli, dar nu sunt ca legea Ta, Doamne. Toate poruncile Tale sunt adevărate. Iar către agareni căutând, au zis: „Oare astfel este învățătura proorocului vostru? Și oare acea faptă cu adevărat o credeți a fi dreaptă și de Dumnezeu primită, ca adică să se poată birui cineva de toate poftele, necurățiile și voile cele pătimașe ale trupului? Ce deosebire va fi între oamenii care petrec astfel și între dobitoacele cele fără de minte? Nu, o, bărbaților, nu! Nu voim să fim ca aceia, nici ne vom depărta de legea creștinească, cea cinstită și curată, că suntem ucenici ai celor ce strigă către Dumnezeu: Nu ne vom depărta de la Tine, ci pentru Tine ne chinuim toată ziua, socotindu-ne ca niște oi gata de junghiere. Nimic nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, Care este întru Iisus Hristos, nici acestea de acum, nici cele viitoare”. Aceasta auzind-o, bărbații aceia agareni s-au dus nelucrători.

Iar după ce a trecut câtăva vreme, alții, asemenea celor dintâi, fiind trimiși de voievod, au mers în temniță la sfinți; erau niște înșelători care se numesc ghimnosofiști; aceia, dând și ei legaților milostenie și pe fiecare sărutându-l, au șezut. Apoi au început a-i întreba, zicând: „Ce lucru este cu neputință lui Dumnezeu?”. Sfinții au răspuns: „Nimic; toate Îi sunt cu putință Lui, căci acel lucru este potrivit firii lui Dumnezeu”.

Zis-au ghimnosofiștii: „Dacă lui Dumnezeu toate îi sunt cu putință, să vedem cui îi face bine într-aceasta vreme, cu puterea Sa cea mare? Oare grecilor sau ismailitenilor? Cui a dat cele mai frumoase și mai slăvite părți ale pământului? Oare vouă sau nouă? A cui oaste o înmulțește și ale cui cete le seceră ca pe niște paie? Au doar este Dumnezeu nedrept? De nu ne-ar fi aflat că păzim poruncile Lui, nu ne-ar fi arătat nouă o așa de mare facere de bine. Și ce să mai zicem? De nu v-ar fi aflat pe voi căzuți în necredință, prin proorocul Mahomed, cel trimis de la dânsul, nu v-ar fi supus și nu v-ar fi dat nouă în robie”.

Sfinții au răspuns: „Dacă mărturiilor proorocești ați fi crezut, cu înlesnire judecată noastră ați fi cunoscut-o că este nemincinoasă. Oare cele grăite de voi, pot să se mărturisească cu ale noastre, din dumnezeieștile Scripturi? Nicidecum. Și tot lucrul ce este nemărturisit, nu este adevărat. Dați-ne răspuns la cele ce vă întrebăm: De s-ar fi întâmplat doi oameni a se certa pentru o țarină, unul dintr-înșii neavând nici un martor, ar fi strigat, s-ar fi gâlcevit, spunând că a lui este țarina; iar celălalt, fără de sfadă și fără de strigare, ar fi pus înainte martori mulți, cinstiți, vrednici de credință care ar arăta cum că a lui este țarina, iar nu a celuilalt. Deci, ce vi se pare o, saracinilor, a căruia ați fi socotit, că este țarina aceea?”.

Răspuns-au aceia: „Cu adevărat, se cuvine țarina celui care are martori”. Zis-au sfinții: „Drept ați judecat. Astfel și noi socotim între Mahomed, învățătorul vostru, și între Unul născut Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Care a venit luând trup omenesc din Preacurata Fecioară, precum și pe voi v-am auzit întărind aceasta, de multe ori. Hristos a venit având cu Sine mărturiile tuturor celor mai vechi sfinți prooroci, care mai înainte au vestit despre venirea Lui în lume. După aceea a venit și al vostru prooroc și dătătorul de lege, Mahomed, pe care îl socotiți voi a fi trimis de la Dumnezeu. Oare nu i se cădea lui să aibă doi prooroci, sau măcar un prooroc drept mărturie, ca pe față să-l arate, cum că el este trimis de Dumnezeu cu adevărat?”.

Acestea grăind sfinții, s-au rușinat ghimnosofiștii, văzându-se biruiți în cuvinte. Iar Sfântul Vasoiu a grăit, zâmbind: „Are și al saracinilor un dătător de lege slăvit și adevărat, pe Sfântul Isaia, care a proorocit despre dânsul; și de nu s-ar mâhni acești înțelepți bărbați (ghimnosofiștii), le-aș spune prorocia aceluia”.

Zis-au saracinii (arabii): „Nicidecum nu ne vom mâhni, căci știm a ierta pe cei ce greșesc din neștiință, chiar de ai zice cu ocară ceva pentru proorocul nostru”. A zis Sfântul: „Oare nu voi spuneți că proorocul Mahomed este mai pe urmă decât toți proorocii că o pecetluire a proorocilor?”. Zis-au aceia: „Cu adevărat așa este”. Sfântul Vasoiu a grăit: „Isaia, pe care și voi îl mărturisiți a fi prooroc al lui Dumnezeu, zice în proorocia sa: Luat-a Domnul din Israil capul și coadă. Și tâlcuiește iarăși singur proorocul cuvintele acestea, spunând: Capul se aseamănă cu cei ce se minunează de fețe, adică cei ce fac judecăți nedrepte. Iar despre coadă se spune că Mahomed este proorocul care învață cele fărădelege.

Deci, să nu vă miniați, o, bărbaților. Oare nu este proorocul vostru coada, ca cel mai de pe urmă prooroc și după al vostru cuvânt? Și oare nu vă învață pe voi lucruri fărădelege? Căci oare nu este acest lucru fărădelege, pe care vi l-a pus ca pe o lege proorocul vostru? Adică „de va urî un bărbat pe femeia sa și o va lepăda, să nu mai îndrăznească iarăși a o lua, până ce mai întâi nu s-ar fi unit aceea cu alt bărbat?”. Dar să lăsăm celelalte nelegiuite așezări de lege ale lui. Este destul spre a înțelege proorocia lui Isaia, că nu despre altul oarecare, ci numai despre al vostru Mahomed a zis acele cuvinte, grăind: „Proroc care învață cele fărădelege, este coadă”.

Răspuns-au ghimnosofiștii: „Știm și noi a grăi înțelept, dar de vreme ce astfel a voit Dumnezeu, cine suntem noi ca să ne împotrivim voii Lui? Și nu are trebuință Mahomed de mântuirea omenească, deoarece de la Dumnezeu este ales prooroc și de la El a luat niște legi ca acelea”. Sfântul Vasoiu a zis: „Oare de la Dumnezeu v-a adus el o lege ca aceea, ca să aveți mai multe femei și cu dânsele să petreceți în timpul posturilor voastre nopți întregi, până la răsăritul luceafărului?”.

Iar ei au zis: „Așa este, cu adevărat”. Zis-au ceilalți sfinți: „De trebuință este împotriva răspunsului vostru celui dintâi, a răspunde părerii cum că mai bună este credința acelora care se arată biruitori în războaie. Dacă voi socotiți credința voastră în puterea oștirii, apoi aduceți-vă aminte de puterea de demult a Perșilor, cum, biruind multe țări, aproape toată lumea au cuprins-o. Apoi, după dânșii a venit monarhia elinească, Alexandru cel Mare biruind pe Perși. După aceea Roma a stăpânit toată lumea. Deci, ce este? Oare toți aceia aveau credința dreaptă, pentru că au fost puternici în războaie? Nicidecum. Ci se îndeletniceau mult la închinarea la idoli, fără să cunoască pe adevăratul Dumnezeu, Făcătorul tuturor.

Apoi, cum ziceți voi, că este dreaptă credința voastră? Căci cu voia lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre ați biruit în timpul din urmă, prin puterea oștirii voastre; și se întâmpla de multe ori nouă creștinilor, cei ce cinstim drept pe Dumnezeu, de avem biruință asupra vrăjmașilor, cu ajutorul Lui. De asemenea, când miniem pe Hristos, Domnul nostru, și suntem fără pocăință, atunci aduce asupra noastră oameni necurați, ca pedeapsă pentru greșelile noastre. Însă noi, fiind pedepsiți, nu ne lepădăm de Stăpânul nostru. Ci Lui ne rugăm și împreună cu credința avem și nădejdea spre El că ne va milui. Iar pe al vostru învățător, care nu are mărturii proorocești, iar mai ales fiindcă este și potrivnic sfinților prooroci, nicidecum nu-l primim, ci îl lepădăm”. După o vorbă ca aceasta, ghimnosofiștii s-au dus la voievodul lor, umplându-se de rușine și de mânie.

Se împliniseră șapte ani de la pătimirea sfinților, fiind tot în legături și în temnița cea strâmtă și necăjicioasă. Acolo ziua și noaptea se îndeletniceau în rugăciuni, neîncetat cântând psalmii lui David și mulțumind lui Dumnezeu pentru toată purtarea Lui de grijă pentru dânșii. Căci anii trecuți ai vieții lor, cheltuiți în dulceți și în mulțimea greșelilor, îi curățește Dumnezeu printr-o strâmtorare ca aceea și suferință a temniței; și că printr-o atât de lungă răbdare îi întărește, lucru pe care mai înainte nici a gândi nu-l puteau. Astfel pătimind ei, Vadițis, acel călcător de lege, care a vândut barbarilor cetatea Amoreea și s-a lepădat de Hristos, a fost dus în temniță, în cinci zile ale lunii martie, apunând atunci soarele.

Apoi pe unul din cei legați, care altă dată a fost scriitorul domnului Constantin patriciul, cu numele asemenea Constantin, chemându-l printr-o scrisoare, i-a zis în taină: „Să știi, preaînțeleptule bărbat, cât de mare dragoste am avut de mulți ani, către stăpânul tău, patriciul Constantin. Dar acum, înștiințându-mă cu adevărat de sfatul voievodului, cum că mâine de dimineață o să vă ucidă pe voi, de nu veți primi credința lui, am venit ca să vă spun.

Deci, tu sfătuiește pe stăpânul tău ca să se izbăvească de moarte, cu o învoire prefăcută în credința saracinilor. Ba încă și tu fă tot așa, iar cu gândul nicidecum să nu vă depărtați de la creștineasca credință, ci numai cu prefacere să vă învoiți cu voievodul în primejdia ce vă stă asupra, și milostiv vă va fi vouă Hristos”. Dar acel bărbat iubitor de Dumnezeu, însemnându-se cu semnul Crucii, a răspuns acelui călcător de lege: „Depărtează-te de la noi, lucrătorule al fărădelegii!”. Și s-a dus de la dânsul.

Domnul Constantin patriciul, a întrebat pe Constantin scriitorul cine l-a chemat la ferestruie și pentru ce pricină? Iar el, nevrând să spună de față cu toată lumea, că nu cumva cineva dintre dânșii, temându-se de moarte, să înceapă a se tulbura și cu gândul a se clătina, a luat de-o parte pe domnul Constantin și i-a arătat lui cele ce i-a spus Vadițis. Iar Constantin patriciul, mulțumind lui Dumnezeu, a zis: „Fie voia Domnului!”.

Apoi, întorcându-se spre tovarășii săi, le-a zis: „Fraților, această noapte s-o petrecem toată în rugăciune”. Și sculându-se, toți se rugau, cântând psalmii lui David până la ziuă.

A doua zi, foarte de dimineață, un boier oarecare, fiind trimis de voievod cu oaste înarmată, a venit la temniță și pe sfinții patruzeci și doi de mucenici scoțându-i din temniță și ușile de afară ale ogrăzii poruncind a le încuia, îi întreba pe ei, grăind: „Câți ani socotiți să aveți în temnița aceasta?”. Răspuns-au sfinții: „Pentru un lucru știut, de ce întrebi? Iată, al șaptelea an se sfârșește, de când suntem închiși aici”.

Boierul le-a zis: „Într-atât de lung timp, oare n-ați înțeles cita iubire de oameni vă arată credinciosul nostru voievod? Că iată sunt atâția ani, de când vă cruță pe voi, putind de mult să vă piardă. Deci, se cădea vouă ca să fiți mulțumitori pentru bunătatea ce vă arată, să vă rugați pentru dânsul și să-l iubiți din toată inima”. Zis-au sfinții: „Legea noastră ne poruncește ca să ne rugăm pentru cei ce ne prigonesc și ne fac ispite și nedreptate; deci și pentru voievodul vostru ne-am rugat lui Dumnezeu, dar ca să-l iubim din toată inima, este cu neputință, că suntem opriți de cuvintele Sfântului Prooroc David, care zice către Dumnezeu astfel: Au nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, i-am urât?”.

A zis boierul: „Cum se poate să fie așa, ca cineva, urând pe altul, să se fi rugat pentru el? Cu adevărat mințiți, zicând că v-ați rugat pentru voievod, pe care îl urâți”. Iar sfinții au zis: „Adevărat grăim, că ne-am rugat lui Dumnezeu pentru dânsul, că doar i-ar lumina sufleteștii lui ochi, cei întunecați cu necredința, că doar ar cunoaște el calea dreptății și ar cinsti pe Dumnezeu cu bună credință, primind adevărata credință creștină, în locul celei mincinoase pe care o are acum și o socotește a fi dreaptă. Că, dacă ar fi cunoscut credința cea dreaptă, ar fi primit-o; și atunci nu numai l-am fi iubit din toată inima, ci l-am fi cinstit preamult, după cuvântul lui David: Iar mie îmi sunt foarte cinstiți prietenii Tăi, Dumnezeule”.

Zis-a boierul: „Oare atât de fără minte sunt boierii greci, încât socotesc că atât de mult popor, tare și puternic, fără purtarea de grijă a lui Dumnezeu s-ar fi adunat? Că dacă am fi fost urâți de Dumnezeu, n-ar fi avut El pentru noi oarecare purtare de grijă și nu ne-am fi înmulțit, nici ne-am fi întărit așa cum suntem acum, lucru care îl vedeți singuri”.

Sfinții răspunseră: „Nu grăim noi această, că voi ați fi fost fără purtarea de grijă a lui Dumnezeu; căci cine este lipsit de purtarea de grijă a Lui? Deși cineva nu ar cunoaște pe Dumnezeu și l-ar necinsti fără de rușine, însă cu a lui Dumnezeu purtare de grijă este pe pământ și se mișcă. Pentru aceasta grăim noi, că voi nedrept credeți în adevăratul Dumnezeu. Căci, mărturisindu-L a fi Ziditor a toată făptura cea văzută și nevăzută, vă bateți joc, zicând despre El că, precum este Făcător și pricinuitor al tuturor bunătăților, așa este și al tuturor răutăților. Adică al adevărului și al minciunii, al dreptății și al nedreptății, al smereniei și al mândriei, al blândeții și al iuțimii, al întregii înțelepciuni și al desfrânării celei rele, cum și al altor fapte bune și a celor potrivnice lor, pe care nu este de trebuință a le număra aici cu de-amănuntul.

Dacă cele grăite de voi despre Dumnezeu ar fi fost adevărate, am fi zis că voi aveți spre Dumnezeu dreaptă cunoștință. Dar de vreme ce, pe cât se deosebește întunericul de lumină, pe atât se deosebește mărturisirea voastră de adevăr, vom arăta că numai vi se pare a avea adevărata cunoștință despre Dumnezeu, iar cu lucrul n-o aveți, voi sunteți urâți de Dumnezeu, deși vă țineți cu purtarea Lui de grijă”.

Boierul zise: „Voi spuneți că unul este dumnezeu al tuturor răutăților și ziditor al tuturor păcatelor; apoi cum vor fi doi Dumnezei, unul bun, iar altul rău? Și cum poate să fie lumea, făcând război între cei doi Dumnezei?”. Sfinții răspunseră: „Noi nu zicem că este alt dumnezeu făcător al răului, deosebindu-se de Dumnezeul Ziditorul tuturor bunătăților, să nu fie aceasta. Ci, vă spunem că s-a aflat unul din îngeri care, prin alegerea de sine stăpânitoare a plăcerii sale, și-a ales cele nefolositoare și, pe acelea iubindu-le, a urât pe Dumnezeu, Făcătorul său dintii, după aceea și pe om. Apoi a voit să încerce alegerea noastră, oare spre Dumnezeu ne sârguim, sau ne supunem la îndemnarea cea ispititoare? Deci, voi fiind aduși de diavol în rătăcire, scrieți răutățile aceluia cu minciună, asupra neschimbatului Dumnezeu”. Boierul zise: „Dar proorocul nostru Mahomed învață că Atotputernicul Dumnezeu este făcător a tot lucrul rău, asemenea ca și al celui bun”.

Sfinții răspunseră: „Deci cum se vede, un alt Dumnezeu ați izvodit cu minciună, precum odată elinii au aflat pe un Agatodemon și pe acela vi l-au lăsat ca să vă închinați lui; unul ca acela nu este Dumnezeu, nici va fi vreodată. Iar noi am cunoscut pe adevăratul Dumnezeu și pe Acela Îl mărturisim; Care în Legea Veche s-a propovăduit făcător a tot binele, de către sfinții prooroci; iar în darul Evangheliei, a fost predicat de Sfinții Apostoli ai lui Hristos și alt Dumnezeu nu știm nicidecum”. Boierul zise: „Dar oare nu vreți voi astăzi că, împreună cu credinciosul, întâiul sfetnic și voievod al nostru, să dați rugăciuni lui Dumnezeu, după obiceiul credinței noastre? Căci pentru o pricină că aceea sunt trimis la voi; și știu pe unii care sunt între voi, că doresc să câștige această; pe aceia, când îi vor vedea preamăriți, potrivnicii vor plânge pentru a lor nesupunere fără de socoteală”.

I-au răspuns toți sfinții, cu un suflet: „Noi rugăm pe Unul adevăratul Dumnezeu că nu numai voievodul vostru, întâiul sfetnic, dar și tu și tot neamul saracinilor, să vă depărtați de la rătăcirea necuratului Mahomed, iar lui Dumnezeu, Celui propovăduit de proorocii și Apostolii lui Hristos, să-I dați datorită cinste și închinăciune; dar nouă să nu fie a lăsa lumina și a trece la întuneric, de bunăvoie”. Boierul zise: „Gândiți-vă ce grăiți, ca să nu vă căiți mai pe urmă, că nu se va lăsa fără pedeapsă această împotrivire a voastră”. Sfinții au răspuns: „Lui Dumnezeu Cel fără de moarte și drept, Îi dăm în mâini sufletele noastre și spre El nădăjduim, până la cea mai de pe urmă răsuflare a noastră și nu ne lepădăm de credința pe care o avem într-Însul”.

Boierul a zis iarăși către dânșii: „Sărăcia fiilor voștri și văduvia soțiilor voastre vă va judeca în ziua înfricoșatei judecăți, căci de ei toți vă lipsiți acum, deoarece nu vă învoiți cu voievodul, lepădându-vă de credința lui; fiindcă ar fi putut marele nostru voievod să poruncească împăratului vostru de acum, fiindcă este tânăr, să elibereze la voi pe femeile voastre și pe copii. Dar și acum, dacă voiți să vă întoarceți și să primiți pe proorocul Mahomed, toate cele privitoare la casa voastră, degrabă le veți avea, precum am zis, pe care văzându-le, vă veți bucura foarte. Pentru că în țara grecească împărățește o femeie, Teodora, împreună cu un copil, Mihail, care nu poate să se împotrivească poruncii marelui sfetnic al nostru. Iar despre bogății și averi să nu vă îngrijiți, că dăjdiile Egiptului de peste an, vi le va da vouă milostivul nostru voievod ca unor prieteni ai săi; și atât de mult vă va îmbogăți, încât și nepoților voștri, până la al zecelea neam, să le fie îndestulare multă de toate bunătățile”. Atunci, într-un glas au strigat sfinții: „Anatema lui Mahomed și tuturor celor ce-l mărturisesc a fi prooroc!”.

Acestea grăindu-le sfinții cu multă îndrăzneală, cu mare râvna către Dumnezeu și cu mare glas, îndată boierul cu mânie a poruncit ostașilor celor înarmați ca, prinzind pe fiecare din sfinți, să le lege mâinile înapoi și ca pe niște mielușei să-i tragă la locul de junghiere. La acea priveliște a început a se strânge nenumărată mulțime, din poporul saracinilor și creștini care viețuiau între ei, voind să vadă junghierea sfinților mucenici.

Deci, apropiindu-se ei de râul Eufratului – căci pe lângă el era zidită o cetate mare a saracinilor care se numea Samara -, voievodul a chemat la sine pe unul din mucenici, pe Sfântul Teodor care se poreclea „Cratir”, adică tare sau viteaz, și a zis către dânsul: „Tu ai fost cleric odată, precum am auzit despre tine cu dinadinsul și, lepădându-ți rânduiala preoțească, ai luat sulița și te-ai îmbrăcat cu pavăză ostășească și te-ai făcut în război vărsător de sânge omenesc. Iar acum cu fățărnicie te prefaci a fi creștin, fiind mustrat de conștiința ta pentru creștineasca credință, pe care de mult ai lepădat-o. Oare nu ți se cuvine mai bine să alergi la învățătura proorocului și apostolului Mahomed și de la dânsul să dobândești ajutor și izbăvire de la moarte, de vreme ce nu vei putea să ai nici o nădejde de la Hristos, de care mai întâi te-ai lepădat de bunăvoie?”.

Răspuns-a viteazul lui Hristos, Mucenicul Teodor: „Grăiești cele nedrepte, o, voievodule, ca și cum eu aș fi voit a mă lepăda de Hristos Dumnezeu. Dar m-am lepădat numai de preoțeasca rânduiala, pentru nevrednicia mea. De aceea, acum sunt dator să-mi vărs sângele pentru credința în Hristos și să mor pentru dragostea Lui; ca, fiind milostiv Stăpânul meu, să-mi ierte păcatele pe care le-am făcut mai înainte către El. Căci și un rob al tău, de-ar fi fugit de la tine, iar după aceea întorcându-se, s-ar fi nevoit pentru tine până la moarte, oare atunci n-ar fi câștigat iertare?”. A zis voievodul: „Fie voia ta, eu ți-am pus înainte această, prin care ai putea scăpa de moarte”. Iar călăii arabi, scoțând săbiile și prinzind pe sfinții mucenici, pe fiecare deosebi îl târa spre tăiere.

Acelui Teodor Cratir i s-a întâmplat că stătea aproape de Constantin patriciul; și Teodor, temându-se că nu cumva Constantin, văzând înjunghierea lui, se va împuțina cu sufletul și se va teme de frica morții, a început a-l îndemna, zicând: „Auzi, stăpânul meu, de vreme ce tu pe toți ne covârșești și cu cinstea rânduielii și cu podoaba faptelor bune, de aceea se cuvine ca tu mai întâi între noi să fii mucenic, mai înainte de noi toți plecând capul tău sub sabie, pentru Domnul tău. Tu mai întâi să primești cununa de la Iisus Hristos, Împăratul cerurilor, precum și de la pământescul împărat, ai fost înainte cinstit cu daruri și cu măriri”. Sfântul Constantin i-a zis: „Ție mai ales, celui atât de viteaz, cu adevărat ți se cade să faci această. Mai întâi să pui sufletul tău pentru Hristos ca astfel și pe mine și pe ceilalți prieteni ai noștri, următori ție, să poți a ne avea”. Iar Sfântul Teodor, făcând rugăciuni și încredințându-și sufletul lui Dumnezeu, s-a apropiat de călău și prin sabie a luat sfârșitul slăvit al muceniciei.

După dânsul, ceilalți sfinți, după rânduiala și după cinstea boieriilor lor de mai înainte, ca la un împărătesc ospăț chemându-se, unul pe altul sub sabie se întreceau, nearătând cât de puțină frică de moarte, nici tulburare sau vreo împuținare de suflet în ei. De aceasta voievodul se mira foarte, văzând pe mucenici sîrguindu-se spre moarte, cu atâta nădejde. Și astfel sfinții patruzeci și doi de mucenici și-au sfârșit viața lor prin vitejească moarte, pentru Domnul lor, într-a șasea zi a lunii martie.

După uciderea sfinților mucenici, voievodul saracinilor a poruncit ca să ucidă cu sabia și pe cel mai sus-zis călcător de lege, care se numea Vadițis, zicând: „Dacă a fost adevărat creștin, apoi nu i se cădea să se abată de la credința sa; și dacă nu și-a păzit credința către Hristos al său, apoi cum va putea să păzească credința către Mahomed al nostru? Cel ce s-a făcut vrăjmaș creștinilor săi, vânzându-i în mâinile noastre, dacă s-ar întâmpla vreo vreme rea, cum nu s-ar face vânzător și celor ai noștri? Cel ce a fost necredincios spre ai lui, va fi oare credinciosul celor străini? Nicidecum”.

Deci i-au tăiat capul cu sabia acelui ticălos și și-a luat vrednică răsplătire de la saracini pentru a sa prietenie către dânșii; căci a vândut acelora slăvita și preafrumoasa cetate creștinească Amoreea. A doua zi, din porunca voievodului, s-au aruncat în râul Eufratului trupurile sfinților patruzeci și doi de mucenici; tot acolo au aruncat și trupul acelui călcător de lege care s-a tăiat. Iar după puțină vreme, s-au găsit pe lângă mal, întregi, muceniceștile trupuri, de cealaltă parte de râu; căci capul fiecăruia se lipise de trupul său, zăcând împreună cu cuviință. Dar trupul acelui călcător de lege, l-au găsit departe de sfinți, iar capul lui deosebit de trup. Deci, trupurile sfinților le-au luat credincioșii și le-au îngropat cu cinste, iar pe al vânzătorului celui fărădelege, adică trupul și capul, le-au rupt și le-au mâncat crocodilii și pentru toate acestea se cuvine slavă lui Hristos, Dumnezeului nostru, Celui închinat împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci. Amin.

Crucea cea Adevărată

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro

 

Crucea cea Adevărată

Crucea cea Adevărată este numele acelor rămășițe materiale ale crucii pe care a fost răstignit Iisus, conform spuselor evangheliștilor.

Această cruce este subiectul a numeroase mențiuni literare, fiind acceptată pe scară largă de tradiția creștină.

Aflarea Sfintei Cruci - foto preluat de pe www.povarenok.ru

Aflarea Sfintei Cruci – foto preluat de pe www.povarenok.ru

 

Descoperirea Crucii celei adevărate de către sfânta Elena

După mențiunile unor scriitori din perioada primară a Bisericii și după informațiile transmise de tradiția creștină locală din Ierusalim, sfânta împărăteasă Elena, (cca. 255—330 d.Hr.), mama sfântului Constantin cel Mare, primul împărat creștin al imperiului roman, a călătorit în Țara Sfântă înființând biserici și aziluri pentru săraci.

Sfinții Împărați, întocmai cu apostolii, Constantin și mama sa, Elena (Secolul al IV-lea). Mozaic în Catedrala Sfântul Isaac, Peterburg, Rusia - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Sfinții Împărați, întocmai cu apostolii, Constantin și mama sa, Elena (Secolul al IV-lea). Mozaic în Catedrala Sfântul Isaac, Peterburg, Rusia – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Călătoria a avut loc între anii 325 și 327, când creștinismul a devenit religie acceptată în Imperiul Roman.

În timpul acestei călătorii, sfânta Elena a găsit locul unde erau ascunse cele trei cruci folosite la răstignirea lui Iisus și a celor doi tâlhari.

Printr-un miracol s-a descoperit care era Crucea cea Adevărată.

Următorul pas era să determine care era crucea răstignirii Mântuitorului dintre cele trei. Patriarhul Macarie, văzând un mort care era dus la groapă, a cerut ca acel om să fie aşezat pe rând pe fiecare din cruci. Când corpul celui mort a fost aşezat pe Crucea Mântuitorului, acesta a înviat imediat. Văzând învierea celui mort, toţi au fost convinşi că au găsit Crucea Dătătoare de Viaţă. Cu mare bucurie, împărăteasa Elena şi Patriarhul Macarie au ridicat Crucea astfel încât să o vadă toţi cei de faţă.”

Descoperirea s-a făcut într-o cisternă subterană abandonată situată în imediata apropiere a Sfântului Mormânt, pe locul unde împăratul Adrian construise un templu dedicat zeiței Venus (templu pe care sfânta Elena l-a distrus).

Tot atunci, s-au găsit și piroanele și scara folosită de ostași, care a fost trimisă la Roma în anul 326.

Părți din Crucea cea Adevărată au fost trimise inițial în trei locuri: la Roma, la Constantinopol și la Ierusalim.

Acest moment al găsirii Crucii răstignirii lui Iisus Hristos este prăznuit de Biserică în fiecare an la 6 martie.

Descoperirea Adevăratei Cruci (pictură de Agnolo Gaddi circa1350–1396) - foto preluat de pe commons.wikimedia.org

Descoperirea Adevăratei Cruci (pictură de Agnolo Gaddi circa1350–1396) – foto preluat de pe commons.wikimedia.org

 

Relicve ale Sfintei Cruci

În zilele noastre, multe biserici au în posesie bucăți din ceea ce tradiția pretinde că este Crucea cea Adevărată.

Autenticitatea unora din acestea nu este acceptată unanim de cei de credință ortodoxă.

Veridicitatea mărturiilor despre descoperirea Crucii este pusă sub semnul întrebării de unii creștini.

Acceptarea și credința privind această parte a tradiției care aparține perioadei primare din istoria Bisericii este, în general, acceptată fără multe semne de întrebare de Bisericile Ortodoxă și Romano-Catolică.

O relicvă a Adevăratei Cruci purtată în procesiune prin Piazza San Marco, Veneția. Gentile Bellini secolul al XV-lea - foto preluat de pe en.wikipedia.org

O relicvă a Adevăratei Cruci purtată în procesiune prin Piazza San Marco, Veneția. Gentile Bellini secolul al XV-lea – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

cititi mai mult despre Crucea cea Adevărată si pe: doxologia.roen.wikipedia.org

cititi si (†) Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie)

 

"Hristos răstignit", (pictură de Giotto, circa 1310) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

“Hristos răstignit”, (pictură de Giotto, circa 1310) – foto preluat de pe en.wikipedia.org