Articole

Asediul Belgradului (4 – 22 iulie 1456)

Cetatea Belgradului (Nándorfehérvár) în Evul Mediu. Sunt vizibile etajările orașului, precum și palatul

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Asediul Belgradului (4 – 22 iulie 1456)

Asediul Belgradului din anul 1456 a avut loc atunci când o armată a Imperiului Otoman, condusă de sultanul Mehmed al II-lea, a atacat o armată condusă de Ioan Huniade, pe atunci regent al Regatului Ungariei, care apăra cetatea Belgradului.

Ioan de Hunedoara (latină Ioannes Corvinus, maghiară Hunyadi János, sîrbă Janko Sibinjanin, slovacă Ján Huňadi, germană Johann Hunyadi) cunoscut și ca Iancu de Hunedoara (alternativ Ioan (Ion) Huniade sau Ioan Corvin, n. ca. 1407 - d. 11 august 1456) a fost ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Ioan de Hunedoara (latină Ioannes Corvinus, maghiară Hunyadi János, sîrbă Janko Sibinjanin, slovacă Ján Huňadi, germană Johann Hunyadi) cunoscut și ca Iancu de Hunedoara (alternativ Ioan (Ion) Huniade sau Ioan Corvin, n. ca. 1407 – d. 11 august 1456) a fost ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

După Căderea Constantinopolului, Imperiul Otoman condus de sultanul Mehmed al II-lea și-a continuat expansiunea teritorială în Europa, pregătindu-se să cucerească entitatea statală următoare, Regatul Ungariei. Deși Țara Românească și Moldova erau la timpul respectiv țări vasale Porții Otomane, pătrunderea în Europa de pe teritoriile celor două provincii istorice românești prin cucerirea Transilvaniei ar fi fost dificil de efectuat din cauza granițelor naturale ale Carpaților Orientali și Meridionali, lungimii traseului și, mai ales, din cauza organizării sociale, economice, administrative și militare a Voievodatului Transilvaniei, care ar fi fost o entitate statală mult prea greu de învins.

Ca atare, calea firească de urmat a fost prin teritoriul Serbiei de azi, a cărei mare parte fusese deja cucerită și se afla sub stăpânire otomană. Singura piedică reală era cetatea de frontieră (în maghiară végvár) a orașului Belgrad (în maghiară Nándorfehérvár), aflat la acea dată sub stăpânire maghiară. Regentul Ungariei de atunci, Ioan de Hunedoara, membru de seamă al familiei Huniade, având experiența de peste două decenii de lupte împotriva otomanilor, se așteptase și se pregătise corespunzător și îndelung împotriva acestui atac.

Asediul s-a transformat într-o bătălie de mare importanță, în al cărei final Ioan a condus un contraatac spontan care a învăluit tabăra turcească, sultanul însuși fiind rănit și scăpând cu viață cu greutate. S-a spus de atunci că „bătălia de la Belgrad a decis soarta lumii creștine”.

În cinstea victoriei, papa Calixt al III-lea a cerut ca fiecare biserică să tragă clopotele la prânz, obicei păstrat și astăzi în toată lumea creștină.

 

Pregătirile

Spre sfârșitul anului 1455, Ioan de Hunedoara a început pregătirile de luptă, după o reconciliere publică cu oponenții săi. A aprovizionat și înarmat cetatea Belgradului pe cheltuiala proprie, lăsând-o sub comanda cumnatului său Mihai Szilágyi și a fiului său mai mare, Ladislau Huniade (în maghiară Hunyádi László), după care a strâns și organizat o armată auxiliară și o flotă de aproximativ două sute de caravele. Este demn de remarcat efortul lui Huniade de a fi făcut totul pe cont propriu, întrucât alți nobili nu au dorit să-l ajute, temându-se mai mult de influența sa din ce în ce mai mare, atât în Ungaria cât și în întreaga Creștinătate, decât de amenințarea otomanilor.

Un călugăr franciscan aliat cu Huniade, Ioan de Capistrano, a predicat atât de convingător despre imperativul existenței unei cruciade antiotomane încât foarte mulți țărani și fermieri slab echipați (majoritatea aveau doar prăștii și coase), dar plini de entuziasm, s-au adunat sub stindardul lui Huniade. Nucleul armatei acestuia era format dintr-un grup de mercenari cu experiență și câțiva călăreți din rândul nobilimii. În total, Huniade a reușit să adune o armată de aproximativ 25-30 000 oameni.

 

Asediul

Înainte ca Huniade să adune acest efectiv, armata lui Mehmed (160.000 oameni după estimările vremii, 60 – 70.000 conform studiilor mai recente) a sosit în apropierea cetății Belgradului. Cumnatul lui Huniade, Mihai Szilágyi, avea doar circa 5 – 7.000 de apărători în cetate.

Asediul Belgradului - Bătălia de la Belgrad (4 - 22 iulie 1456) - Schiţă modernă, cu explicaţii în maghiară, indicând poziţiile armatelor combatante - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Asediul Belgradului – Bătălia de la Belgrad (4 – 22 iulie 1456) – Schiţă modernă, cu explicaţii în maghiară, indicând poziţiile armatelor combatante – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mehmed a început să asedieze cetatea de la baza promontoriului, tunurile sale deschizând focul asupra zidurilor la data de 29 iunie 1456. Asaltul propriu-zis a început în ziua de 4 iulie. Sultanul Mehmed și-a desfășurat armata în trei secțiuni: corpul Rumelian pe flancul drept, corpul Anatolian pe flancul stâng, iar în mijloc erau gărzile personale ale sultanului, ienicerii și comandamentul. Ienicerii și anatolienii erau trupe de infanterie grea.

Corpul Anatolian avea majoritatea celor 300 de tunuri, iar flota otomană de aproximativ 200 de vase fluviale avea restul. Flota era postată în principal la nord-vestul cetății, pentru a supraveghea terenul și a împiedica aprovizionarea apărătorilor. Râul Sava, aflat la sud-vest de zona centrală a atacului, era supravegheat pentru a împiedica un eventual atac al armatei lui Huniade asupra infanteriei otomane.

La est, Dunărea era păzită de spahii, corpul de cavalerie ușoară a sultanului, pentru a evita un atac pe partea dreaptă. Acestor forțe formidabile li s-au opus doar cei aproximativ 7.000 de apărători din cetate, care au fost ajutați și de locuitorii din jurul orașului.

Când Huniade a aflat aceste vești, se afla în sudul Ungariei recrutând trupe adiționale de cavalerie ușoară pentru armata cu care intenționa să reziste invadatorilor. Deși puțini nobili s-au arătat dornici să ofere ajutor, țăranii nu au ezitat să se ofere ca voluntari. Cardinalul Giovanni da Capistrano, un excelent orator, a fost trimis în Ungaria de Vatican cu două scopuri clare, de a propăvădui împotriva “ereticilor” creștini ortodocși și pentru a populariza o cruciadă împotriva otomanilor.

El a reușit să strângă o armată destul de mare, deși fără experiență și slab echipată, cu care s-a îndreptat spre Belgrad. Capistrano și Huniade au călătorit împreună, dar și-au comandat trupele separat. Împreună au avut aproximativ între 40.000 și 50.000 oameni.

În acest timp, apărătorii Belgradului s-au bazat în principal pe formidabilele ziduri ale cetății, care la acea vreme se număra printre cele mai fortificate și bine construite din Balcani. După ce Belgradul a fost ales capitala Principatului sârb de către despotul Stefan Lazarevič în 1404, urmând bătăliei de la Angora, s-au depus eforturi majore pentru a transforma vechiul castel bizantin într-o capitală puternic fortificată.

Anticipând raiduri otomane după refacerea acestora în urma înfrângerii suferite din partea mongolilor, au fost studiate și folosite tehnici avansate de construcții militare utilizate la fortărețele bizantine și arabe din perioadele de conflict începute la mijlocul secolului al XI-lea, în care acțiunile militare ale turcilor otomani și selgiucizi au transformat Orientul Apropiat.

Asediul Belgradului - Bătălia de la Belgrad (4 - 22 iulie 1456) - Miniatură otomană a asediului din Belgrad 1456 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Asediul Belgradului – Bătălia de la Belgrad (4 – 22 iulie 1456) – Miniatură otomană a asediului din Belgrad 1456 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Arhitectura cetății a fost foarte elaborată, aceasta având trei linii de apărare: castelul interior cu palatul și donjonul imens; orașul de sus cu principalele tabere militare, având patru porți și un zid dublu; și orașul de jos, cu catedrala din centrul urban și un port la Dunăre. Toate acestea erau separate cu ingeniozitate de șanțuri, porți și ziduri înalte. Acest proiect a fost unul din cele mai elaborate realizări ale arhitecturii militare din Evul Mediu. După asediu, ungurii au fortificat laturile de nord și de est cu mai multe turnuri, unul din ele, turnul Nebojsa, fiind conceput ca având specific de artilerie.

La data de 14 iulie 1456, Huniade a ajuns la Belgrad și a penetrat blocada navală otomană de pe Dunăre, scufundând trei galere, respectiv reușind să captureze patru vase mari și douăzeci mai mici, după care a încercuit complet orașul cu flotila sa, în timp ce vasele turcești erau în dezordine. Distrugând flota sultanului, Huniade a reușit să-și transporte trupele și proviziile necesare în oraș. De asemenea, apărarea cetății a fost întărită.

Mehmed a dorit să continue asaltul, iar după o săptămână de bombardamente intense ale artileriei otomane, zidurile cetății au fost dărâmate și penetrate în mai multe locuri. La 21 iulie Mehmed a poruncit un atac total care a început la apusul soarelui și a continuat toată noaptea. Armata sa a năvălit asupra zidurilor orașului și a început asediul fortăreței. Acesta s-a dovedit a fi momentul crucial al asediului.

Huniade a dat ordin apărătorilor să arunce peste ziduri butuci dați prin gudron și alte materiale inflamabile, după care acestea au fost aprinse. După scurt timp un zid de flăcări a separat ienicerii luptând în oraș de camarazii lor care încercau să pătrundă prin breșele create în zidurile orașului de sus. Bătălia crâncenă dintre ienicerii încercuiți și oștenii lui Szilágyi din orașul de sus se înclina în favoarea creștinilor, care au reușit să respingă atacul feroce din afara zidurilor.

Ienicerii rămași în interiorul orașului au fost așadar măcelăriți, în timp ce trupele otomane care au încercat să pătrundă în orașul de sus au suferit pierderi grele. Când un soldat otoman aproape a reușit să pună steagul sultanului pe vârful unui bastion, un soldat pe nume Titus Dugović l-a înșfăcat și împreună au căzut de pe ziduri. (Pentru această faptă eroică, regele Ungariei Matei Corvin, fiul lui Ioan Huniade, l-a înnobilat pe fiul lui Titus trei ani mai târziu.)

 

Bătălia

A doua zi, 22 iulie, a avut loc un eveniment neașteptat. Conform unelor surse, armata țăranilor a început o acțiune de atac spontană, care i-a făcut pe Capistrano și Huniade să profite de situație. În ciuda ordinelor lui Ioan de a nu efectua razii asupra pozițiilor otomane, unele unități s-au furișat din meterezele prăbușite, au ocupat poziții nu departe de linia inamicilor și au început să-i hărțuiască pe aceștia. Spahiii au încercat fără succes să împrăștie aceste unități. Ca răspuns, mai mulți creștini s-au alăturat celor din afara zidurilor. Ceea ce începuse ca un incident izolat s-a transformat rapid într-o bătălie în toată regula.

 Bătălia de la Belgrad (4 - 22 iulie 1456) - Asediul Belgradului din 1456 (pictură turcească din 1584) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Belgrad (4 – 22 iulie 1456) – Asediul Belgradului din 1456 (pictură turcească din 1584) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Da Capistrano a încercat să ordone oamenilor săi să se retragă în cetate, dar s-a trezit înconjurat de aproximativ 2000 de cruciați. A început atunci să-i conducă spre liniile otomane, strigând, “Domnul a făcut începutul, tot El va avea grijă de sfârșit!

Da Capistrano a condus trupele sale spre ariergarda turcească, peste râul Sava. În acest timp, Huniade a început un atac disperat din cetate, încercând să ocupe pozițiile artileriei otomane.

Surprinși de aceste evenimente neobișnuite și, după relatările unor cronicari ai vremii, paralizați de o teamă inexplicabilă, turcii au fost puși pe fugă. Cei 5000 de ieniceri din garda sultanului au încercat cu disperare să oprească panica și să recupereze tabăra, dar până atunci trupele lui Huniade s-au alăturat celor ale lui da Capistrano, iar eforturile otomanilor au devenit fără speranță.

Sultanul însuși a intrat în luptă cu curajul său recunoscut, dar a fost rănit de o săgeată (din fericire pentru el neotrăvită) și și-a pierdut cunoștința. După bătălie, trupele maghiare au primit ordin să înnopteze la adăpostul zidurilor cetății și să fie pregătiți pentru o posibilă ripostă a turcilor, dar aceștia nu au mai contraatacat.

Sub acoperirea nopții, otomanii s-au retras în grabă, încărcând răniții în 140 de căruțe trase de cai. Ajuns în orașul Sarona, Mehmed și-a revenit. La aflarea veștilor că a fost învins, majoritatea ofițerilor săi uciși în luptă și tabăra și echipamentul au fost abandonate, tânărul sultan de numai 24 de ani abia a putut fi împiedicat să se sinucidă prin otrăvire. Atacul surpriză al creștinilor a provocat pierderi masive și haos total în rândurile otomanilor. Așadar, în timpul nopții de 22 spre 23 iulie sultanul învins și-a retras restul trupelor și s-a întors la Constantinopol.

 

Consecințe

Victoria i-a costat însă foarte scump pe apărători, din cauza faptului că o epidemie de ciumă a izbucnit în oraș, atât Giovanni da Capistrano cât și Ioan Huniade numărându-se printre victimele acesteia la doar câteva săptămâni după terminarea bătăliei (Huniade a murit la data de 11 august 1456, iar Capistrano în 23 octombrie a aceluiași an).

Deși cetatea a rezistat cu succes asediului, distrugerile au fost foarte mari. Ca atare, au fost necesare lucrări masive de reparații și de îmbunătățiri. Zidurile de est, pe unde otomanii au pătruns în orașul de sus, au fost fortificate prin adăugarea porții Zindan și a turnului masiv Nebojsa. Acestea au fost ultimele modificări aduse cetății până în anul 1521, când a fost cucerită de sultanul Suleiman Magnificul.

Bătălia de la Belgrad (4 - 22 iulie 1456), pictură maghiară din secolul XIX. În mijloc se află Giovanni da Capistrano ridicând crucea - foto: ro.wikipedia.org

Bătălia de la Belgrad (4 – 22 iulie 1456), pictură maghiară din secolul XIX. În mijloc se află Giovanni da Capistrano ridicând crucea – foto: ro.wikipedia.org

Victoria a avut ca rezultat oprirea extinderii Imperiului Otoman înspre Europa Occidentală pentru următorii 70 de ani, deși turcii au mai avut și alte incursiuni – ca de exemplu ocuparea cetății Otranto (în 1480 – 1481) și raidurile din Croația și Styria din 1493. Belgradul a continuat să apere Ungaria și implicit creștinătatea centrului și vestului Europei de atacurile turcești până la căderea sa în mâna otomanilor, în anul 1521.

În timpul asediului, Papa Callixt al III-lea a dat ordin să se tragă clopotele de amiază, pentru a chema credincioșii să se roage pentru apărători – dar cum în multe locuri știrea victoriei a ajuns înaintea ordinului, scopul acestuia s-a transformat în comemorarea victoriei, iar Papa a modificat ordinul conform acestei interpretări. Așadar clopotele de amiază sună și în ziua de astăzi în memoria victoriei lui Ioan Huniade la Belgrad.

După ce bătălia a oprit avansarea lui Mehmed spre Centrul Europei, Serbia și Bosnia au fost anexate Imperiului Otoman. Valahia, Hanatul Tătar al Crimeei și în cele din urmă Moldova nu au putut fi practic niciodată cucerite datorită rezistenței militare puternice și ca atare au fost transformate în state vasale. Au existat mai multe motive pentru care sultanul nu a atacat direct Ungaria și pentru care a renunțat la ideea de avansare în acea direcție după eșecul său de la Belgrad.

Dezastrul de la Belgrad a indicat că Imperiul nu putea să se extindă mai departe până când Serbia și Bosnia erau transformate în baze sigure de operațiuni. În plus, puterea politică și militară considerabilă a Ungariei sub conducerea regelui Matei Corvin a avut fără îndoială de-a face cu această ezitare. Mehmed a fost preocupat și de rezistența celor două state românești “semi-independente” de la nordul Dunării (Valahia și Moldova), asupra cărora a încercat să-și impună controlul (întotdeauna parțial).

Mahomed al II-lea (cunoscut sub numele de Fatih Sultan Mehmed (Sultanul Mahomed Cuceritorul), scurt Fâtih (Cuceritorul); în Europa recunoscut sub numele de Grand Turco sau Turcarum Imperator; n. 30 martie 1432, Edirne, Imperiul Otoman – d. 3 mai 1481, Gebze, Turcia) a fost al şaptelea sultan al Imperiului Otoman. El a domnit între 1444 şi 1446, şi între 1451 până la moartea sa. La 29 mai 1453, el a cucerit Constantinopolul, închizând astfel sfârşitul Imperiului Bizantin. A fost cel de-al treilea fiu al sultanului Murad al II-lea, a ajuns sultan la vârsta de 12 ani. A fost unul dintre cei mai puternici sultani din istoria Imperiului Otoman. - pictură din 1507 a lui Gentile Bellini - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mahomed al II-lea (cunoscut sub numele de Fatih Sultan Mehmed (Sultanul Mahomed Cuceritorul), scurt Fâtih (Cuceritorul); în Europa recunoscut sub numele de Grand Turco sau Turcarum Imperator; n. 30 martie 1432, Edirne, Imperiul Otoman – d. 3 mai 1481, Gebze, Turcia) a fost al şaptelea sultan al Imperiului Otoman. El a domnit între 1444 şi 1446, şi între 1451 până la moartea sa. La 29 mai 1453, el a cucerit Constantinopolul, închizând astfel sfârşitul Imperiului Bizantin. A fost cel de-al treilea fiu al sultanului Murad al II-lea, a ajuns sultan la vârsta de 12 ani. A fost unul dintre cei mai puternici sultani din istoria Imperiului Otoman. – pictură din 1507 a lui Gentile Bellini - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

În volumul Dracula – Prince of Many Faces; His Time and His Life (în limba română, Dracula, prințul cu multe fețe, viața sa și timpul său) de Radu Florescu și Raymond T. McNally, autorii explică faptul că Mehmed a dorit, 6 ani ulterior anului 1456, să recucerească Belgradul pentru a obține acces spre Ungaria urmând cursul Dunării, dar a fost împiedicat datorită unei înfrângeri neașteptate și umilitoare suferită în fața lui Vlad Țepeș. Numele sub care este cunoscută această înfrângere decisivă este atacul de noapte, care a avut loc în apropierea capitalei Țării Românești, Târgoviște, în noaptea de 17 iunie 1462.

Mai târziu, sultanul a intrat în conflict cu Ștefan cel Mare în Moldova, suferind o înfrângere și mai grea și umilitoare în bătălia de la Podul Înalt, și mai târziu obținând o victorie pirică la bătălia de la Valea Albă. Ținând cont de ambiția sa agresivă și declarațiile sugerând că visa la cucerirea lumii, majoritatea istoricilor sunt de acord că Mehmed Cuceritorul a fost inițial interesat de cucerirea Ungariei și extinderea în Europa, dar a fost împiedicat de înfrângerea de la Belgrad și oprit de puterea militară a regelui Ungariei, Matei Corvin, ca și de rezistența aprigă a vasalilor valahi. După cum declară Florescu și McNally, sultanul “a plănuit să lovească stâlpii civilizației europene și s-o aducă sub controlul său.”

Victoria lui Huniade la Belgrad și efectele de lungă durată ale deciziilor sale politice (atât Vlad Țepeș cât și Ștefan cel Mare au ajuns la putere în timpul și cu ajutorul lui Huniade, iar acesta a făcut tot ce i-a stat în putere să-l instaleze pe fiul său Matei pe tronul Ungariei, ceea ce s-a și întâmplat ulterior) i-au scăzut considerabil redutabilului Mehmed șansele de a amenința semnificativ lumea creștină. În același timp, visul suprem al lui Ioan – recucerirea creștină a Constantinopolului – nu s-a realizat niciodată. Huniade a ales să nu se implice într-un asediu al Constantinopolului pentru că știa că nu era suficient de pregătit din punct de vedere militar să lupte împotriva puternicei armate a lui Mehmed în acel moment.

Asediul Belgradului - Bătălia de la Belgrad (4 - 22 iulie 1456) - Pictura Eroismul lui Titus Dugović a lui Sándor Wagner datează din secolul al XIX-lea, realizată într-o manieră mixată de baroc târziu şi academism - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Asediul Belgradului – Bătălia de la Belgrad (4 – 22 iulie 1456) – Pictura Eroismul lui Titus Dugović a lui Sándor Wagner datează din secolul al XIX-lea, realizată într-o manieră mixată de baroc târziu şi academism – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Fiind un înțelept și versat lider militar și politic, Huniade a ales deliberat un țel perfect realist, protejarea Ungariei și fortificarea Balcanilor. Fiul său, Matei Corvin, care nu a împărtășit ideea unei cruciade antiotomane și a fost prea ocupat de dispute politice cu Sfântul Imperiu Roman pentru a fi un războinic agresiv ca tatăl său, a continuat rolul tatălui său de a se limita în principal la apărarea teritoriului propriu lăsându-i pe conducătorii din Balcani să ducă greul luptei împotriva Imperiului Otoman.

Deși rezistența dârză și abilitatea de conducător a lui Huniade au făcut ca ambițiosul Mehmed Cuceritorul să fie oprit în Balcani, sultanul reușise să transforme Imperiul Otoman într-una din cele mai temute puteri din Europa (și Asia) timp de câteva secole. Marea parte a Ungariei a fost până la urmă cucerită în 1526 după înfrângerea Ungariei în bătălia de la Mohács. Expansiunea otomană în Europa a continuat cu succes până la asediul Vienei din 1529, iar puterea otomană din Europa a rămas de temut și a amenințat Europa Centrală până la bătălia de la Viena din 1683.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Asediul Belgradului – Bătălia de la Belgrad (4 – 22 iulie 1456) si pe en.wikipedia.org

La ordinea zilei – 4 iulie 2020

4 iulie – Ziua Crucii Roşii Române

foto preluat de pe www.facebook.com/crucearosieromana
articole preluate de pe www.agerpres.ro

 

Sărbătorile Zilei de 4 iulie

Ortodoxe – Sf. Ier. Andrei, Arhiepiscopul Cretei; Sf. Cuv. Marta

Greco-catolice – Sf. aep. Andrei Cretanul

Romano-catolice – Sf. Elisabeta a Portugaliei; Ff. Piergiorgio Frassati; Maria Crocifissa Curcio, călug.

 

Ziua Crucii Roşii Române

În fiecare an, la 4 iulie este marcată Ziua Crucii Roşii Române, aceasta fiind data la care, în 1876, s-a înfiinţat Societatea de Cruce Roşie din România şi a primit recunoaşterea Comitetului Internaţional al Crucii Roşii.

Societatea Naţională de Cruce Roşie din România (SNCRR) este o organizaţie umanitară, membră a Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, auxiliară autorităţii publice şi abilitată prin lege să asigure asistenţa umanitară în caz de dezastre şi să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, scrie site-ul https://crucearosie.ro/.
cititi mai mult pe wwwb.agerpres.ro

 

Ziua internaţională a cooperativelor (ONU)

Ziua internaţională a cooperativelor este marcată în acest an la 4 iulie. Proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia 47/90 din 16 decembrie 1992, este celebrată, începând cu anul 1995, în prima zi de sâmbătă a lunii iulie, aşa cum arată www.un.org.

Scopul evenimentului, potrivit paginii ONU dedicate acestei zile, este de conştientizare, de evidenţiere a ţintelor şi obiectivelor ONU şi a mişcării internaţionale cooperatiste în domeniu, de extindere a parteneriatelor între mişcarea internaţională cooperatistă şi factorii decizionali la nivel local, naţional şi internaţional.
cititi mai mult pe: www.agerpres.ro; www.un.org

 

Preşedintele CCR: Măsurile care vizează restrângerea drepturilor trebuie luate prin lege

Măsurile care vizează restrângerea drepturilor – internarea obligatorie – trebuie luate prin lege. (…) Restrângerea unor drepturi, potrivit articolului 53 din Constituţie, se poate face numai prin lege şi numai când sunt îndeplinite condiţiile de stare de urgenţă, periclitarea sănătăţii. Toate condiţiile acestea există, numai că măsura trebuie luată prin lege. (…) Regret foarte mult că multe din greşelile care se fac pe plan legislativ – eu nu discut de greşeli politice sau de altceva – ni se pun nouă în cârcă, pentru greşeli evidente. Am declarat mai multe acte normative neconstituţionale pentru faptul că lipsea avizul Consiliului Legislativ, pentru faptul că lipsea avizul CSM, pentru faptul că lipsea avizul Consiliului Economic şi Social“, a afirmat Valer Dorneanu, într-o intervenţie telefonică la Digi 24. “Deocamdată, pentru internarea obligatorie noi avem reglementări doar în domeniul penal. În domeniul sanitar nu avem“, a subliniat preşedintele CCR.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Garda de Mediu a amendat Primăria Municipiului Bucureşti cu 100.000 lei pentru lipsa Registrului Spaţiilor Verzi

În urma unui control efectuat de Comisariatul Municipiului Bucureşti al Gărzii Naţionale de Mediu la Primăria Capitalei, s-a constatat că PMB nu deţine un Registru al Spaţiilor Verzi întocmit conform normelor, a anunţat sâmbătă într-un comunicat Ministerul Mediului.

Mai mult, administraţia locală nu deţine nicio informaţie despre suprafaţa tipurilor de terenuri din intravilanul localităţii, ce ar fi trebuit să compună acest Registru. Din datele prezentate rezultă o suprafaţă de spaţiu verde pe cap de locuitor de 8,89 mp, mult sub limita impusă de Ordonanţa de Urgenţă 195/2005 privind protecţia mediului – 26 mp/locuitor.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

ANM: Avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată în peste jumătate din ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au emis, sâmbătă, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică temporar accentuată ce vizează, până duminică dimineaţa, 31 de judeţe.

În intervalul 4 iulie, ora 10:00 – 5 iulie, ora 10:00, va fi în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în nordul şi centrul teritoriului, precum şi în zonele de deal şi de munte, iar local şi în regiunile estice şi sudice. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se vor manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi, izolat, 40 – 60 l/mp.

Judeţele vizate sunt: Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Botoşani, Iaşi, Ialomiţa, Tulcea şi, parţial, judeţele Alba, Argeş, Cluj, Hunedoara, Neamţ, Suceava şi Vâlcea.

De asemenea, meteorologii au emis un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în intervalul 4 iulie, ora 12:00 – 5 iulie, ora 04:00.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

foto preluat de pe www.agerpres.ro (Sursa: www.meteoromania.ro)

foto preluat de pe www.agerpres.ro (Sursa: www.meteoromania.ro)

 

Situația din România – 4 iulie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

Până astăzi, 4 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 28.582 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.861 au fost externate.

Până astăzi, 1.731 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 03.07.2020 (10:00) – 04.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 23 decese (12 bărbați și 11 femei)
Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 416 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 223 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 759.037 de teste.

Situația din România - 4 iulie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 - Grupul de Comunicare Strategică - foto preluat de pe www.facebook.com

Situația din România – 4 iulie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică – foto preluat de pe www.facebook.com

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 4.995 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 3 iulie 2020, au fost raportate 1 541 965 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.

ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*

Regatul Unit 283.757 – / 43.995 (+89) / 1.375 (+2)
Spania 250.103 (+444)/ 28.368 (+5) / 150.376 -
Italia 240.961 (+201)/ 34.818 (+30)/ 191.467 (+384)
Franţa 166.378 (+659)/ 29.875 (+14) / 77.185 (+258)
Germania 195.674 (+446)/ 9.003 (+9) /180.300 (+500)
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 3 IULIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*

10.845.275 (+179.517) /521.113 (+5.140)/ 5.875.999 (+120.315)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 2 – 3 iulie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Grupul de Comunicare Strategică
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

Coronavirus: Nou record de îmbolnăviri (57.683) în SUA

Statele Unite au înregistrat vineri 57.683 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, o cifră record de la începutul pandemiei, conform bilanţului dat publicităţii de universitatea Johns Hopkins, informează sâmbătă AFP.

În ajunul sărbătorii zilei naţionale a SUA, au fost raportate 728 de noi decese provocate de COVID-19, potrivit aceleiaşi surse. Bilanţul deceselor a ajuns astfel la 129.405. SUA, cea mai afectată ţară din lume de boala provocată de noul coronavirus, au depistat până în prezent aproape 2.8 milioane de cazuri.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

În cadrul unui eveniment la Muntele Rushmore de Ziua Independenţei, Trump critică dur ”revoluţia culturală a stângii”

Preşedintele american Donald Trump a criticat aspru vineri ”mulţimile furioase” care au încercat să dărâme statui ale liderilor confederaţi şi ale altor personalităţi istorice şi şi-a avertizat miile de susţinători reuniţi la Muntele Rushmore (monument naţional cu sculpturi uriaşe în granit ale unor preşedinţi americani, în Dakota de Sud – n.r.) pentru a sărbători în avans Ziua Independenţei că protestatarii încearcă să şteargă istoria SUA, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Evenimentul de la Muntele Rushmore, la care a participat şi Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, a atras 7.500 de oameni, înghesuiţi într-un amfiteatru, notează Reuters. Mulţi dintre ei nu purtau mască, sfidând recomandările oficialităţilor din domeniul sănătăţii publice care le ceruseră americanilor să evite adunările cu un număr mare de oameni pentru a încetini răspândirea COVID-19.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

SUA: Un băieţel de 8 ani ucis şi trei răniţi într-un incident armat la un mall din Alabama

Un băieţel de 8 ani a fost ucis şi trei persoane au fost rănite într-un incident armat care s-a produs vineri la un mall din statul american Alabama (sud), a anunţat poliţia locală, citată de dpa. Poliţia din Hoover a informat într-un comunicat de presă că focuri de armă au fost trase în zona de restaurante din mallul Riverchase Galleria.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Fulgerele au ucis 32 de persoane în nordul Indiei

Cel puţin 32 de persoane au fost ucise de fulgere în statele Bihar şi Uttar Pradesh din nordul Indiei în timpul unor furtuni musonice, au anunţat sâmbătă oficialii indieni şi companiile mass-media locale, relatează DPA. Douăzeci şi unu de oameni au fost ucişi în opt districte din estul statului Bihar în ultimele 24 de ore, a raportat agenţia de presă ANI.

Cele mai multe dintre victime au fost lovite direct de fulgere, dar au existat şi decese care au fost cauzate de prăbuşirea unor cabane şi a unor copaci loviţi de aceleaşi fenomene meteorologice. Victimele au fost “în majoritatea lor fermieri şi persoane fără adăpost care se aflau în aer liber”, precizează aceeaşi sursă.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Mii de oameni s-au adunat în întreaga Australie în sprijinul mişcării ”Black Lives Matter”

Mii de protestatari s-au adunat sâmbătă în oraşe din Australia, strigând sloganuri în favoarea mişcării “Black Lives Matter” şi încercând să atragă atenţia asupra tratamentului la care este supusă populaţia indigenă, informează Reuters.

Manifestaţiile din oraşele Brisbane, Darwin şi Perth au atras un număr mai mic de participanţi comparativ cu luna trecută, pe fondul apelurilor lansate de autorităţi de a stopa aceste proteste din cauza temerilor de răspândire a noului coronavirus.

Bogaine Spearim, unul dintre organizatori, a declarat că manifestaţiile sunt o continuare a protestelor globale declanşate după moartea afro-americanului George Floyd în timp ce se afla în custodia poliţiei din oraşul american Minneapolis, la sfârşitul lunii mai.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Venezuela: Justiţia a emis mandate de arestare pe numele a 11 membri ai opoziţiei

Justiţia din Venezuela a emis mandate de arestare pentru 11 figuri din rândul opoziţiei în contextul litigiului privind rezervele de aur ale ţării, transmite dpa.

Această decizie survine după ce o instanţă britanică nu a admis o solicitare din partea Venezuelei de a avea acces la aurul deţinut de Banca Angliei, afirmând că Marea Britanie l-a recunoscut pe liderul opoziţiei Juan Guaido drept preşedinte al ţării.

Procurorul general al Venezuelei Tarek William Saab a declarat vineri că membri ai guvernului preşedintelui interimar autoproclamat Juan Guaido au fost implicaţi într-o conspiraţie vizând blocarea accesului preşedintelui Nicolas Maduro la activele statului.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Mexic: Mine de ocru vechi de aproximativ 12.000 de ani, descoperite sub nivelul mării

Vestigiile unor mine de ocru ce datează din urmă cu aproximativ 12.000 de ani, cele mai vechi de pe continentul american, au fost descoperite în interiorul unor peşteri submarine din Peninsula Yucatan, situată în sud-estul Mexicului, au anunţat vineri autorii descoperirii, informează AFP.

“Este vorba despre cele mai vechi mine de ocru cunoscute în cele două Americi”, au precizat într-un comunicat reprezentanţii Centrului de cercetare a sistemului acvifer Quintana Roo (CINDAQ), o organizaţie privată care a explorat situl şi a făcut aceste descoperiri.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Revista Presei din 4 iulie

 

articole preluate de pe www.agerpres.ro

cititi si:

- Evenimentele Zilei de 4 iulie în Istorie;

- Victor Babeș (1854 – 1926);

- Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii (4 iulie 1776)

Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii (4 iulie 1776)

Pictură faimoasă a lui John Trumbull, adesea identificată ca o reprezentare a semnării Declarației, dar arată, de fapt, comitetul de redactare care prezintă lucrările sale Congresului

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii (4 iulie 1776)

Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii este un document prin care cele treisprezece colonii ale Marii Britanii din America de Nord s-au declarat independente de Regatul Unit al Marii Britanii explicând totodată clar motivul pentru care au făcut-o.

Documentul a fost ratificat de Congresul Continental în ziua de 4 iulie 1776. Originalul semnat olograf de delegații Congress-ului se găsește expus permanent în clădirea Arhivelor Naționale (National Archives) din capitala Statelor Unite, Washington, D.C..

 

Istorie

Istoria conflictului Marea Britanie – Cele treisprezece colonii americane

Thomas Jefferson (n. 13 aprilie 1743 - d. 4 iulie 1826) al doilea vicepreședinte și al treilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1801 - 1809), autor al Declarației de Independență (1776), și unul dintre cei mai influenți dintre "părinții fondatori" ai Statelor Unite - foto - ro.wikipedia.org

Thomas Jefferson (n. 13 aprilie 1743 – d. 4 iulie 1826) al doilea vicepreședinte și al treilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1801 – 1809), autor al Declarației de Independență (1776), și unul dintre cei mai influenți dintre “părinții fondatori” ai Statelor Unite – foto – ro.wikipedia.org

Thomas Jefferson este autorul primei schițe a Declarației de independență, făcând apoi corecțiile și schimbările cerute cu ajutorul lui Benjamin Franklin, John Adams și mai apoi cu întregul Congres Continental.

De-a lungul decadelor 1750 și 1760, relațiile dintre Regatul Marii Britanii și cele treisprezece din coloniile sale în America de Nord au devenit din ce în ce mai tensionate, până când, în ziua de 19 aprilie 1775, precedând cu peste un an Declarația de independență, războiul a izbucnit cu adevărat prin confruntarea militară cunoscută sub numele de Bătăliile de la Lexington și Concord (conform, Battles of Lexington and Concord).

Aceste bătalii, care au fost de fapt conflicte armate multiple la diferite scale, s-au desfășurat în aceeași zi, de 19 aprilie, în apropiere de Boston, cuprinzând o suprafață delimitată de localitățile Lexington, Concord, Lincoln, Menotomy (Arlington) și Cambridge, toate din același comitat, Middlesex County, Province of Massachusetts Bay. Aceste confruntări militare, ale căror efective participante de ambele părți au putut fi doar estimate, au produs următoarele victime exact numărate: 73 de morți, 26 de dispăruți și 174 de răniți de partea britanică, respectiv 50 de morți, 5 dispăruți și 39 de răniți de partea americană. Simultan, aceste bătălii multiple sunt considerate de către toți istoricii ca fiind începerea efectivă a Războiului Revoluționar American (1775 – 1783).

Deși inițial fusese prea puțină dorință de independență de partea americană și mult mai mult o puternică convingere că “jugul colonial” va fi “îmbunătățit,” dacă americanii vor arăta că sunt gata să lupte pe viață și pe moarte, totuși în doar câteva luni, se va manifesta o creșterea exponențială a dorinței de a scăpa pentru întotdeauna de “tutela” Marii Britanii și, în același timp, o puternică manifestare a sentimentului de patriotism național.

Cel puțin două documente pot fi menționate aici de a fi contribuit decisiv la transformarea unor colonii de agricultori, meșteșugari și comercianți, care au avut prea puține legături puternice între ele, într-o viitoare națiune, având o clară conștiință colectivă și o dorință intensă de a fi independentă.

Primul este actul britanic puternic restrictiv, perceput de coloniști ca un act de opresiune, cunoscut sub numele de Intolerable Acts și care aproape a sugrumat auto-guvernarea coloniilor americane ale Angliei. Cel de-al doilea este minunatul pamflet a lui Thomas Paine, intitulat Common Sense, publicat în ziua de 10 ianuarie 1776, care a avut un puternic rol de galvanizare a minților, sufletelor și mândriei coloniștilor, dându-le tuturora impulsul esențial de a trece de la cântărirea pragmatică a șanselor și a avantajelor și/sau dezavantajelor la radicala atitudine exprimată hiper-sintetic de Patrick Henry, “Give me Liberty or give me Death”, “Dați-mi Libertate(a) sau dați-mi Moarte(a)”.

Această reprezentare idealizată a lui Franklin, Adams și Jefferson care lucrau la Declarație (de la stânga la dreapta) a fost reprodusă pe larg (de Jean Leon Gerome Ferris, 1900) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Această reprezentare idealizată a lui Franklin, Adams și Jefferson care lucrau la Declarație (de la stânga la dreapta) a fost reprodusă pe larg (de Jean Leon Gerome Ferris, 1900) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Text

Prima frază a Declarației afirmă ca o chestiune de lege naturală abilitatea unui popor de a-și asuma independența politică și recunoaște că motivele unei asemenea independențe trebuie să fie rezonabile și, prin urmare, explicabile, de aceea trebuiau să fie explicate.

Următoarea secțiune, faimosul preambul, include ideile și idealurile care au stat la baza Declarației. Este deasemenea o afirmație a ceea ce este cunoscut ca „dreptul la revoluție” :

« Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toți oamenii sunt egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viața, Libertatea și căutarea Fericirii. Că, pentru a asigura aceste drepturi, Guverne sunt instituite printre oameni, izvorând puterile lor doar din consimțământul celor guvernați, Că atunci când orice Formă de Guvernare devine distructivă acestor scopuri, este dreptul poporului de a o modifica sau elimina, și să instituie nouă Guvernare, stabilindu-i fundația pe astfel de principii și organizandu-i puterile în asemenea formă, încât să le pară lor cel mai probabil să producă Siguranță și Fericire. »

United States Declaration of Independence - 1823 facsimile of the engrossed copy - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

United States Declaration of Independence – 1823 facsimile of the engrossed copy – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Cei 56 de semnatari ai Declarației de Independență a Statelor Unite ale Americii

Următorii sunt cei 56 de semnatari ai Declarației de Independență, pe care toți au semnat-o în calitatea lor de delegați ai Congresului Continental din partea celor treisprezece colonii originare, care au devenit cele 13 state originare ale Statelor Unite ale Americii. Este demn de remarcat că toți erau oameni educați și avuți (printre ei se găseau 24 de juriști și avocați, 11 erau comercianți, iar 9 erau fermieri și deținători de plantații), absolut toți fiind cetățeni britanici. Când au afirmat solemn că “jurau cu viața, averea și onoarea lor”, acești oameni erau pe deplin conștienți că riscau arestarea, confiscarea totală a averii și executarea prin spânzurătoare, care era în acele timpuri pedeapsa comună pentru orice act ce era considerat trădare de către coroana britanică.

Prima semnătură, cea mai mare și cea care a devenit de-a lungul timpului cea mai cunoscută a fost a lui John Hancock, președintele Congresului Continental. Doi viitori președinți ai Statelor Unite au semnat Declarația, John Adams, al doilea președinte și Thomas Jefferson, al treilea președinte. Cel mai în vârstă semnatar a fost Benjamin Franklin, la 70 de ani, în timp ce Edward Rutledge, la 26 de ani, a fost cel mai tânăr.

-  Delaware (3 semnatari) • Thomas McKean • George Read • Caesar Rodney
-  Pennsylvania (9 semnatari) • George Clymer • Benjamin Franklin • Robert Morris • John Morton • Benjamin Rush • George Ross • George Taylor • James Smith • James Wilson
- Massachusetts (5 semnatari) • John Adams • Samuel Adams • John Hancock • Robert Treat Paine • Elbridge Gerry
- New Hampshire (3 semnatari) • Josiah Bartlett • Matthew Thornton • William Whipple
- Rhode Island (2 semnatari) • William Ellery • Stephen Hopkins
- New York (4 semnatari) • William Floyd • Francis Lewis • Philip Livingston • Lewis Morris
- Georgia (3 semnatari) • Button Gwinnett • Lyman Hall • George Walton
- Virginia (7 semnatari) • Carter Braxton • Benjamin Harrison V • Thomas Jefferson • Richard Henry Lee • Francis Lightfoot Lee • Thomas Nelson, Jr. • George Wythe
- Carolina de Nord (3 semnatari) • Joseph Hewes • William Hooper • John Penn
- Carolina de Sud (4 semnatari) • Thomas Heyward, Jr. • Thomas Lynch, Jr. • Arthur Middleton • Edward Rutledge
- New Jersey (5 semnatari) • Abraham Clark • John Hart • Francis Hopkinson • Richard Stockton • John Witherspoon
- Connecticut (4 semnatari) • Samuel Huntington • Roger Sherman • William Williams • Oliver Wolcott
- Maryland (4 semnatari) • Charles Carroll • Samuel Chase • William Paca • Thomas Stone

Lista statelor (mai exact a numelor coloniilor britanice din America de Nord care s-au declarat independente) este cea din documentul original (de la stânga la dreapta și apoi de sus în jos), dar în prezenta listă semnatarii au fost aranjați alfabetic în cadrul fiecărui stat.

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

Evenimentele Zilei de 4 iulie în Istorie

Această reprezentare idealizată a lui Franklin, Adams și Jefferson care lucrau la Declarație (de la stânga la dreapta) a fost reprodusă pe larg (de Jean Leon Gerome Ferris, 1900)

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

4 iulie este a 185-a zi a calendarului gregorian și a 186-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 4 iulie

(BOR) Sfântul Ierarh Andrei Criteanul, Arhiepiscopul Cretei; Sfânta Cuvioasă Marta; Sfântul Cuvios Andrei Rubliov, iconograful

(BRU) Sf. Andrei, episcop al Cretei († 740)

(BRC) Sf. Elisabeta a Portugaliei

 

România – Ziua Crucii Roșii Române

Printre semnatarii actului de înfiinţare a Crucii Roşii Române (CRR) se regăseau importante personalităţi ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturdza şi dr. Carol Davila, informează site-ul www.crucearosie.ro.

Primul preşedinte al CRR, care îşi avea sediul într-o aripă a actualului Spital Colţea din Bucureşti, a fost prinţul Dimitrie Ghica (1876-1897).

În 1919, Societatea Naţională de Cruce Roşie din România (SNCRR) adera la Liga Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, în 1954, la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949. Principiile adoptate la Conferinţa Internaţională a Crucii Roşii, de la Viena, în 1965 şi reactualizate, în 1985, au stat la baza întregii activităţi a SNCRR, începând cu 22 decembrie 1989.

La 20 iulie 1876, prima ambulanţă a CRR a plecat într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc de la sud de Dunăre. A urmat Războiul de Independenţă (1877-1878), când Crucea Roşie a intervenit cu personal sanitar, ambulanţe şi trenuri sanitare în sprijinul trupelor de campanie. A înfiinţat aşezăminte spitaliceşti în Bucureşti şi în diferite oraşe din ţară.

Între anii 1888 şi 1892, societatea şi-a extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregătirea surorilor de caritate. În 1891, s-a înfiinţat şcoala permanentă pentru infirmiere, iar un an mai târziu s-a înfiinţat un spital şcoală cu zece paturi.

Prin Statutul Crucii Roşii, adoptat în 1876, femeile nu puteau face parte din conducerea Societăţii. De aceea, în 1906, au pus bazele ”Societăţii de Cruce Roşie a doamnelor din România”, prima preşedintă aleasă fiind Irina Câmpineanu. Societatea era activă în paralel cu cea înfiinţată în 1876 şi se ocupa cu strângerea de fonduri pentru ajutorarea în caz de război şi calamităţi, pregătind personal voluntar. În 1915, Adunarea Generală a SNCRR a aprobat fuziunea celor două entităţi. Cu acest prilej, Regina Maria, sub al cărei patronaj se afla Crucea Roşie la acea vreme, a adresat românilor următorul mesaj: ”Crucea Roşie, nădejdea tuturor în timp de pace, ca şi în război, nu trebuie să piară. Cu toţii, de la mic la mare să o sprijinim cu evlavie, cu însufleţire, cu nesfârşită dragoste”, potrivit site-ului www.crucearosie.ro.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

Regina Maria si infirmierele voluntare  - foto: crucearosie.ro

Regina Maria si infirmierele voluntare – foto preluat de pe crucearosie.ro

 

Statele Unite ale Americii – Ziua Independenței

Pe 4 iulie 1776, reprezentantii celor 13 colonii britanice din America de Nord, întrunite în Congres la Philadelphia, au votat în unanimitate Declaraţia de Independenţă faţă de Imperiul Britanic. A urmat un razboi sangeros între coloniile americane şi imperiul britanic. Deşi au trecut 2 secole şi jumătate de la acest eveniment, textul Declaraţiei de Independenţă este o mostră de pledoarie pentru ideea de libertate şi fericire.

Pictură faimoasă a lui John Trumbull, adesea identificată ca o reprezentare a semnării Declarației, dar arată, de fapt, comitetul de redactare care prezintă lucrările sale Congresului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pictură faimoasă a lui John Trumbull, adesea identificată ca o reprezentare a semnării Declarației, dar arată, de fapt, comitetul de redactare care prezintă lucrările sale Congresului – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Iată câteva rânduri : „(…) toţi oamenii sunt creaţi egali; ei sunt înzestraţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile; printre aceste drepturi se află viaţa, libertatea şi căutarea fericirii. Guvernele sunt stabilite printre oameni pentru a garanta aceste drepturi, iar justa lor putere emană din consimţământul guvernaţilor. De fiecare dată când o formă de guvernământ devine distrugătoare pentru acest scop, poporul are dreptul să o schimbe sau să o abolească şi să instituie un nou guvern, bazându-1 pe principiile şi organizându-1 în forma care îi vor părea cele mai potrivite pentru a-i conferi siguranţa şi fericirea.

United States Declaration of Independence - 1823 facsimile of the engrossed copy - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

United States Declaration of Independence – 1823 facsimile of the engrossed copy – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Astăzi în istorie pentru 4 iulie

 

Evenimentele Zilei de 4 iulie în Istorie:

- 4 iulie 1776 – Statele Unite își declară independența;

- 4 iulie 1827 – Sclavia este abolită în statul american New York;

- 4 iulie 1876 – S-a înființat, la Bucureşti, Societatea naţională de Cruce Roşie a României

 

4 iulie 362 i.Hr. – În Grecia antica are loc batalia de la Mantinea, in care tebanii condusi de Epaminondas ii inving pe spartani. Epaminondas (n. cca 418 i I.Chr – d 362 iI.Chr), general și om de stat teban. Epaminondas a fost ranit mortal in timpul luptei astfel ca, ramasi fara comandant, tebanii nu au exploatat victoria si s-au retras.

 

4 iulie 68 - S-a născut Salonia Matidia, nepoata împăratului Traian; (d. 23 decembrie 119). A a fost fiica şi singurul copil al Ulpiei Marciana si al bogatului pretor Gaius Salonius Matidius . Unchiul ei matern, imparatul Traian, nu a avut copii şi a tratat-o ca pe fiica sa. Tatal ei a murit în 78 şi Matidia a trăit impreuna cu mama sa in casa lui Traian şi a soţiei sale, Pompeia Plotina. In urma casatoriei fiicei sale Vibia Sabina cu imparatul Hadrian, Salonina Matidia a devenit soacra împăratului Hadrian. Cand Matidia a murit, împăratul Hadrian a tinut un discurs funerar, a divinizat-o şi a dispus sa i se dedice un templu şi un altar în Roma, pe Campul lui Marte

 

4 iulie 965 - A murit Papa Benedict al V-lea. A fost Papa al Romei pentru o singură lună, în 964. După alegerea sa, a fost destituit de Imparatul Imperiului Romano-German, Otto I (936 – 973) și predat în custodia lui Adalag, arhiepiscopul de Hamburg – Bremen. Papa Benedict al V-lea a decedat la Hamburg pe 4 Iulie 966.

 

4 iulie 1054 - O supernova este observată in apropierea constelatiei Tauri. Evenimentul este menţionat în China şi in istoriile amerindiene. Timp de câteva luni luminozitatea acesteia a fost destul de puternica pentru a fi vizibila la lumina zilei. Urmarile acestei explozii este vizibila şi astăzi: Nebuloasa Crab.

 

4 iulie 1187 - Bătălia de la Hattin – parte a Cruciadelor

The Battle of Hattin, from a 13th-century manuscript of the Chronica Majora - foto preluat de pe en.wikipedia.org

The Battle of Hattin, from a 13th-century manuscript of the Chronica Majora – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Cucerirea Ierusalimului după prima cruciadă din 1099 a fost o lovitură puternică pentru lumea musulmană. Ierusalimul era al treilea oraș sfânt al Islamului și în secolul următor recucerirea lui a devenit scopul principal al Jihad-ului, războiul sfânt. Dar după 1100, coloniști și pelerini creștini au invadat teritoriile cucerite (Siria și Levantul) și, cu sprijinul principalelor state din Europa Occidentală, se părea că aceste așezări creștine vor deveni permanente. Musulmanii refuzau să accepte realitatea, dar aveau nevoie de un conducător care să-i unească pentru a-i alunga pe „necredincioși”.

În 1187, musulmanii găsiseră un astfel de conducător în persoana sultanului Saladin, conducătorul Egiptului și Siriei, care i-a chemat pe toți să se alăture Jihad-ului pentru recucerirea Ierusalimului. Victoria sa în bătălia de la Hattin a distrus practic statele creștine din Orientul Mijlociu și a asigurat continuitatea stăpânirii islamice asupra regiunii în următorii 700 de ani.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

4 iulie 1456 - Otomanii incep asediul Belgradului aparat de o armata condusa de Iancu de Hunedoara, pe atunci regent al Regatului Ungariei.

 

4 iulie 1534 - Christian al III-lea este proclamat rege al Norvegiei și Danemarcei la biserica din orașul Rye. De domnia lui se leagă implementarea reformei protestante în această zonă.

Christian al III-lea (n. 12 august 1503, Schleswig – d. 1 ianuarie 1559, Kolding) a fost rege al Danemarcei şi rege al Norvegiei, fiul cel mare al regelui Frederick I al Danemarcei şi a reginei Anna de Brandenburg - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Christian al III-lea al Danemarcei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Christian al III-lea (n. 12 august 1503, Schleswig – d. 1 ianuarie 1559, Kolding) a fost rege al Danemarcei și rege al Norvegiei, fiul cel mare al regelui Frederick I al Danemarcei și a reginei Anna de Brandenburg.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

4 iulie 1541 - În Moldova, pictorul Dragoş Coman a terminat valorosul ansamblu de picturi murale, care decorează biserica din satul Arbore.

Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Arbore (cunoscută şi ca Biserica Arbore, deşi nu este singura biserică din localitate) este o biserică ortodoxă construită în anul 1502 în satul Arbore din comuna omonimă (judeţul Suceava) de către hatmanul Luca Arbore. Ea se remarcă prin pictura murală exterioară - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Arbore – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Prima atestare a satului Arbore are loc într-un document întocmit la 15 ianuarie 1418, la curtea domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432). Această localitate a făcut parte din moşia Solcii, ale cărei pământuri se întindeau de la Pietrele Muierii până în apa Sucevei, cuprinzând toate localităţile din acest areal. Iniţial, satul s-a numit Solca de Jos.

La 7 martie 1502, Luca Arbore a cumpărat satul Solca de la nepoţii lui Cârstea Horaeţ şi ai lui Şandru Gherman. În primele zile ale lunii următoare, el a început să construiască o curte domnească şi o biserică pe moşia acestui sat. Biserica a fost construită pe locul unui schit străvechi şi era destinată a servi ca necropolă a familiei Arbore. Lucrările de construcţie au început la 2 aprilie 1502 şi au fost finalizate, în acelaşi an, la 29 august, după cum atestă pisania.

Deasupra intrării în biserică se află o pisanie în limba slavonă cu următorul cuprins: “Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, în zilele binecinstitorului şi iubitorului de Hristos Domn Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei, pan Luca Arbure, pârcălabul Sucevei, fiul bătrânului Arbure, pârcălabul Neamţului, a binevoit cu bunăvoinţa sa şi cu inimă curată şi luminată şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu ajutorul domnului său, a început a zidi acest hram întru numele Tăierii capului cinstitului şi slăvitului prooroc înaintemergător Ioan Botezătorul. Şi s-a început în anul 7010, luna aprilie 2 şi s-a sfârşit în acelaşi an, luna august 29“.

După cum atestă o inscripţie din naos, pictată deasupra uşii, în anul 1541 a fost refăcută parţial pictura interioară a bisericii. Cu acest prilej, Ana, fiica lui Arbure cel bătrân, a poruncit meşterului Dragosin, fiul popii Coman din Iaşi, să zugrăvească şi pereţii exteriori.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

4 iulie 1546 - S-a născut sultanul otoman Murat al III-lea ; (d. 1595).

Murad al III-lea (n. 4 iulie 1546 − d. 15 ianuarie 1595) a fost sultanul Imperiului Otoman din 1574 până la moartea sa - in imagine, A life-size portrait of Sultan Murad III (1574-1595), attributed to a Spanish artist, 17th century - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

A life-size portrait of Sultan Murad III (1574-1595), attributed to a Spanish artist, 17th century – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Murad al III-lea (n. 4 iulie 1546, Bozdağan, Azerbaidjan – d. 16 ianuarie 1595, Palatul Topkapî, Turcia) a fost al doisprezecelea sultan al Imperiului Otoman din 1574 până la moartea sa și al 91-lea calif otoman. Sub domnia sa, otomanii au suferit o gravă înfrângere din partea armatei habsburgice în Bătălia de la Sisak în 1593. Este descris de istoricul român Nicolae Bălcescu drept:

Un duh slab și superstițios, dulce la trai, iar iute la mânie și adesea atunci și cu cruzime, era dat cu totul la misticism, la poezie și la voluptate; amator de danț și muzică, de vorbe cu duh, ba încă și de mucalitlâcuri, el iubea mecanica, ceasornicăria și actele de reprezentație; el trăia încunjurat de tălmăcitori de vise, astrologi, șeici, poeți și femei, dănțuitori, de pitici și nebuni, lăsând domnia în mâna femeilor saraiului

Murad al III-lea a urmat exemplul tatălui său, Selim al II-lea (1524-1574), de a nu lua parte la campaniile militare, ceea ce dovedește faptul că nu era prea interesat de mărirea Imperiului Otoman, Murad al III-lea rămânând in istoria Imperiului Otoman ca fiind al doilea sultan care nu s-a implicat în expediții militare. În ultimi ani de domnie Murad al lll-lea nu a părăsit Palatul Topkapi, ducând o viață liniștită pentru un sultan.

 

4 iulie 1610 - Fortele polono-lituaniene inving in batalia de la Klusino trupele ruse, in timpul razboiului polono-rus; (1605-1618).

 

4 iulie 1634 – În Noua Franta, pe continentul Nord American, este fondat orasul Trois Rivieres (astazi in Quebec, Canada).

 

4 iulie 1753 - S-a născut Jean-Pierre Blanchard, aeronaut francez, inventatorul paraşutei; (m. 7 martie 1809).

Jean-Pierre Blanchard (4 July 1753 – 7 March 1809) was a French inventor, best known as a pioneer in balloon flight, engraving after a portrait by Richard - Livesay - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Jean-Pierre Blanchard (4 July 1753 – 7 March 1809), engraving after a portrait by Richard – Livesay – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

4 iulie 1776 -  A fost adoptat documentul numit Declarație de independență a Statelor Unite ale Americii prin ratificarea sa de către Congresul Continental, prima entitate conducătoare a noului stat creat.

Această reprezentare idealizată a lui Franklin, Adams și Jefferson care lucrau la Declarație (de la stânga la dreapta) a fost reprodusă pe larg (de Jean Leon Gerome Ferris, 1900) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Această reprezentare idealizată a lui Franklin, Adams și Jefferson care lucrau la Declarație (de la stânga la dreapta) a fost reprodusă pe larg (de Jean Leon Gerome Ferris, 1900) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii este un document prin care cele treisprezece colonii ale Marii Britanii din America de Nord s-au declarat independente de Regatul Unit al Marii Britanii explicând totodată clar motivul pentru care au făcut-o. Cinci zeci si sase de delegati ai celor 13 colonii britanice din America de Nord, semneaza Declaratia de Independenta a Statelor Unite ale Americii.

Documentul a fost ratificat de către al doilea Congres Continental, prima entitate conducătoare a noului stat creat. Textul Declaratiei a fost scris de Thomas Jefferson si a fost votat de toate delegaţiile excepţia celei din New York, care a fost de acord sa o semneze cateva zile mai tarziu. Războiul de Independenţă începuse în 1775, iar conflictul s-a încheiat cu semnarea Tratatului de la Versailles, in ziua de 3 septembrie 1783.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

4 iulie 1790 - S-a născut sir George Everest, inginer militar, geodez si geograf englez. (m. 1 decembrie 1866).

GeorgeEverest.jpeg

Sir George Everest (n. 4 iulie 1790 – d. 1 decembrie 1866) a fost un militar și geodez britanic. A fost conducător din 1823 al Serviciului geodezic al Indiei. Numele lui a fost dat celui mai înalt vârf de pe Terra (din Munții Himalaya).

 

4 iulie 1807 - S-a născut Giuseppe Garibaldi, general şi om politic, unul dintre conducătorii luptei pentru unificarea naţională a Italiei; (m. 2 iunie 1882). Principalul său obiectiv a fost lupta pentru unificarea Italiei, în jurul regelui Victor-Emmanuel al II-lea de Savoia, monarhul Sardiniei și Piemontului, și al primului sǎu ministru, Camillo Cavour.

A participat în 1859 la războiul dus de Sardinia împotriva Austriei, luptând în Alpi. În 1860, în fruntea a 1 000 de oameni a întreprins o expediție în Sicilia (devenită celebră sub denumirea „Expediția celor 1 000 de cămăși roșii“), reușind să înlature monarhia locală și sǎ instituie un guvern provizoriu si sa uneasca Sicilia și Neapole, cu regatul Sardiniei și Piemontului (1861).

Giuseppe Garibaldi (1866).jpg

În 1861, întreaga Italie, cu excepția Romei (aflată sub autoritatea Papei) și a Veneției (rămasă sub control austriac), a fost unificată. În 1862, Garibaldi a intrat în conflict cu regele Victor-Emmanuel al II-lea, pentru ca, in ciuda opoziției regelui, care încerca să evite un conflict cu Franța ale cărei trupe ocupau Roma, Garibaldi a constituit un grup de voluntari din Sicilia cu care intenționa să ocupe Roma, pentru a o transforma în capitala Italiei. A fost înfrânt de trupele regale la Aspromonte (29 august 1862), capturat, dar eliberat puțin timp mai târziu.

Doc11garib.jpg
Statul major al lui Garibaldi

În timpul războiului din 1866, în care Italia, aliată cu Prusia, a luptat împotriva Austriei, Garibaldi a condus din nou un corp de voluntari cu care a reușit să înfrunte cu succes armata austriacă. La sfârșitul războiului, Veneția a devenit parte integrantă a Italiei unificate. Odată cu anexarea Romei la Italia, în 1870, Garibaldi a devenit membru al Parlamentului italian. Giuseppe Garibaldi este considerat una dintre figurile legendare ale Risorgimentului italian și este, poate, personajul istoric cel mai faimos și popular în Italia. Este cunoscut și cu numele de „erou al celor două lumi”, pentru acțiunile militare la care a participat atât în America de Sud, cât și în Europa, în numele independenței și al libertății popoarelor.

 

4 iulie 1826 - A incetat din viata la varsta de 90 de ani, cel de-al doilea presedinte al S.U.A. in anii 1797-1801, John Adams.

 

4 iulie 1826 - A încetat din viaţă la 83 de ani, Thomas Jefferson, scriitor, arhitect şi avocat şi unul dintre fondatorii Statelor Unite. Jefferson a fost al treilea preşedinte al SUA. A redactat “Declaraţia de Independenţă”, un model pentru toate democraţiile lumii; (n. 13 aprilie 1743).

 

4 iulie 1827 - Sclavia a fost abolită în statul american New York.

Sclavi pe o plantație de cartofi - foto: ro.wikipedia.org

Sclavi pe o plantație de cartofi – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La 19 iunie 1862, cu susținerea lui Lincoln, Congresul a adoptat o lege prin care interzicea sclavia în toate teritoriile federale. În iulie 1862, a fost adoptată o a doua Lege de Confiscare, prin care se stabileau proceduri judecătorești prin care se puteau elibera sclavii oricărei persoane condamnate pentru ajutarea rebeliunii. Desi Lincoln credea că nu stă în puterea Congresului să elibereze sclavii din state, el a aprobat legea, dând credit legislativului.

El considera însă că asemenea acțiuni sunt atribuția exclusivă a comandantului suprem în timp de război, atribuții care îi revin prin Constituție președintelui, iar Lincoln plănuia să acționeze și el în același sens. În acea lună, Lincoln a discutat cu cabinetul o variantă a proclamației de emancipare. În ea, el declara: „ca măsură militară potrivită și necesară, începând cu 1 ianuarie 1863, toate persoanele deținute ca sclavi în statele confederate vor fi pentru totdeauna libere”.

În particular, Lincoln ajunsese în acest moment la concluzia că baza de sclavi a Confederației trebuie eliminată. Politicienii Copperheads susțineau însă că emanciparea este o piedică la adresa păcii și reunificării. Redactorul republican Horace Greeley de la foarte influentul New York Tribune a căzut în capcană, iar Lincoln a negat direct aceasta într-o abilă scrisoare din 22 august 1862. Președintele a spus că principalul scop al acțiunilor sale ca președinte (folosind pronumele personal de persoana întâi și termenul de „îndatorire oficială”) era conservarea Uniunii:

Obiectivul meu de ansamblu în această luptă este salvarea Uniunii, nu acela de a salva sau de a distruge sclavia. Dacă aș putea salva Uniunea fără să eliberez vreun sclav, aș face-o; și dacă aș putea-o salva eliberând toți sclavii, aș face-o; și dacă aș putea-o salva eliberând pe unii și lăsându-i pe alții cum erau, atunci aș face și asta. Ceea ce fac eu în privința sclaviei și a rasei de culoare, fac pentru că cred că ajută la salvarea Uniunii; și ceea ce nu fac, nu fac pentru că nu cred că va ajuta la salvarea Uniunii … Aici mi-am declarat scopul în conformitate cu ce consider că este îndatorirea mea oficială; și nu intenționez să modific nici dorința mea personală, pe care adesea mi-am exprimat-o, ca toți oamenii de pretutindeni să fie liberi.”
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

4 iulie 1831 - A încetat din viaţă James Monroe, om politic, preşedinte al SUA între anii 1817-1825, autor al ”Doctrinei Monroe”; (n. 28 aprilie 1758). James Monroe a fost al cincilea presedinte Statele Unite ale Americii in anii 1817 – 1825.

 

4 iulie 1848 - A încetat din viaţă scriitorul francez Francois Rene de Chateaubriand; (n. 4 septembrie 1768). Chateaubriand poate fi considerat parintele curentului romantic in literatura franceza, fiind un model pentru generatiile de scriitori romantici care i-au urmat. ( “Călătorii în America”, “Atala”, “Rene”,”Memorii de dincolo de mormânt”).

 

4 iulie 1854 - S-a născut Victor Babeş, bacteriolog şi morfopatolog, fondator al şcolii româneşti de microbiologie, membru al Academiei Române;

Victor Babeș (n. 4 iulie 1854, Viena - d. 19 octombrie 1926, București) bacteriolog și morfopatolog român, membru al Academiei Române din 1893 - foto: ro.wikipedia.org

Victor Babeș (1854 – 1926)  - foto: ro.wikipedia.org

Victor Babeș (n. 4 iulie 1854, Viena – d. 19 octombrie 1926, București) a fost un bacteriolog și morfopatolog român, membru al Academiei Române din 1893. A fost fiul lui Vincențiu Babeș. În colaborare cu Victor André Cornil, este autorul primului tratat de bacteriologie din lume (Bacteriile și rolul lor în anatomia și histologia patologică a bolilor infecțioase) prin care a pus bazele moderne ale acestei științe. De asemenea, este fondatorul școlii românești de microbiologie.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

4 iulie 1864 - A fost înfiinţată prin Decretul nr. 765 din 4/16 iulie 1864 al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi reclamându-se ca succesoare a structurilor de învăţământ superior inaugurate de Academia Domnească (1694), Universitatea din Bucureşti.

Bucuresti - Piata Universitatii in perioada interbelica - foto: ro.pinterest.com

Bucuresti – Piata Universitatii in perioada interbelica – foto: ro.pinterest.com

La 4/16 iulie 1864, prin decret domnesc, in Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei s-a înfiinţat Universitatea din Bucureşti. Acest important lacas de cultura romaneasca a fost întemeiat ca şcoală superioară, la patru ani după întemeierea Universităţii Iaşi, prima universitate a României moderne. În 1864 Universitatea din Bucuresti includea facultăţile de Drept, Ştiinţe, Filozofie (Litere). Primul rector al acesteia, ales la 15 septembrie 1864, a fost juristul Gheorghe Costa-Foru.

Primul doctorat în cadrul Universităţii Bucureşti a fost acordat în 1873 de către Facultatea de Farmacie. Universitatea a cunoscut “epoca de aur” între cele două războaie mondiale. Atunci s-a dezvoltat datorită înaltei pregătiri a profesorilor şi numărului de studenţi (15 700), fiind una dintre cele mai mari universităţi, alături de Universitatea “Columbia” din New York, Universitatea din Paris, Universitatea din Londra şi Universitatea New York.

În anul 1945 această peroiadă remarcabilă a luat sfîrşit, deoarece unii dintre cei mai buni profesori au fost destituiţi iar alţii au fost închişi pentru că s-au opus, într-un fel sau altul, regimului comunist. După cîţiva ani, unii profesiri s-au întors, dar atmosfera nu a mai fost aceea a libertăţii de a gîndi şi a competiţiei deschise. După 1990, s-au făcut progrese semnificative în domeniul predării iar numărul studenţilor creşte. Astăzi universitatea are aproximativ 20 000 de studenţi şi paisprezece facultăţi.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; unibuc.ro; en.wikipedia.org

 

4 iulie 1862 - Prelatul de la Oxford, profesorul de matematici Dodgson, cunoscut ca scriitor sub numele Lewis Carroll, publica „Alice in Tara Minunilor“, una dintre capodoperele literaturii pentru copii. I-a servit drept model pentru personajul principal, Alice (10 ani), fiica rectorului de la Colegiul Trinity.

 

4 iulie 1876 - S-a înființat, la Bucureşti, “Societatea naţională de Cruce Roşie a României”. La 23 august acelaşi an, societatea a fost recunoscută de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii de la Geneva.;(4/16).

Societatea Națională de Cruce Roșie din România (din4 iulie 1876) - foto: ro.wikipedia.org

Societatea Națională de Cruce Roșie din România (din 4 iulie 1876) – foto: ro.wikipedia.org

Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară, neguvernamentală, bazată pe voluntariat, care oferă asistență de urgență, în caz de dezastre, precum și educație în domeniul sanitar în România. Este afiliata națională a Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie.

 

4 iulie 1879 - S-a încheiat Războiul zulușilor (Războiul Anglo-Zulus 11 ianuarie – 4 iulie 1879)

Războiul zulușilor (Războiul Anglo-Zulus 11 ianuarie – 4 iulie 1879) - Detaliu dintr-o pânză reprezentând Bătălia de la Rorke's Drif - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Războiul zulușilor (Războiul Anglo-Zulus 11 ianuarie – 4 iulie 1879) – Detaliu dintr-o pânză reprezentând Bătălia de la Rorke’s Drif – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Războiul zulușilor a fost un conflict purtat de Anglia și de Teritoriile Zuluse în 1879 din estul Africii de Sud. În 1843 Marea Britanie avea două colonii în Africa de Sud: Cape (Cape Town) și Natal (Provincia KwaZulu-Natal). Descoperirea de aur și diamante în anii 1860 au determinat Biroul Colonial condus de Lordul Carnarvon să ia în considerare formarea în tot sudul Africii a unei confederații britanice, ceea ce ar fi implicat anexarea statelor locale independente, cum erau Transvaal și Teritoriile Zuluse. În 1877 Transvaal a fost anexat.

În 1878 s-a găsit pretextul pentru invadarea Teritoriilor Zuluse: existența unei uriașe armate a zulușilor de aproximativ 60.000 de oameni. Regele zulus Cetshwayo (n. c. 1826, Ulundi, d. 8 februarie 1884, Eshowe) a ignorat un ultimatum de a desființa acea forță și în ianuarie 1879 în Teritoriile Zuluse a intrat o armată britanică. Pe 22 ianuarie englezii au suferit una din cele mai crunte înfrângeri din toate războaiele coloniale, când o coloană de aproximativ 1700 de soldați nepregătiți a fost aproape în întregime măcelărită la Isandhlwana.

Mai târziu, în aceeași zi, un detașament de circa 120 de soldați englezi și buri a respins un atac lansat de câteva mii de zuluși la misiunea de la Rorke’s Drift, cu pierderi minime de vieți. Apărarea eroică s-a soldat cu decernarea a 11 decorații Crucea Victoria – un record pentru o singură luptă. Englezii au făcut o pauză pentru a-și consolida forțele, apoi au atacat din nou în martie și i-au învins pe zuluși, incendiind capitala Ulundi. Cetshwayo a fost capturat și dus la Cape Town, apoi la Londra pentru a-și pleda cauza. Instalat într-o casă din Kensington, a fost plimbat prin capitală în mai multe ocazii și a luat prânzul cu regina. Teritoriile Zuluse au fost anexate în 1887, și au devenit parte din statul Natal în 1897.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

4 iulie 1906 - A fost fondata Uniunea si Liga Romanilor din America.

 

4 iulie 1914 - La Viena au loc funeraliile Arhiducelui Franz Ferdinand și ale soției sale Sofia, la șase zile după asasinarea lor la Sarajevo.

The Austro Hungarian Empire Before the First World War Q81810.jpg

Arhiducele împreună cu familia sa

Arhiducele Franz Ferdinand al Austriei (n. 18 decembrie 1863, Graz – d. 28 iunie 1914, Sarajevo) a fost moștenitorul tronului imperiului Austro-Ungar din 1896 până la asasinarea sa la Sarajevo în data de 28 iunie 1914. Atentatul de la Sarajevo a constituit factorul care a declanșat începerea Primului război mondial.

 

4 iulie 1923 - S-a nascut Hary Isac Zilberman, scriitor roman cunoscut sub pseudonimul literar Haralamb Zincă; (d. 2008).

 

4 iulie 1926 - S-a născut Alfredo Di Stéfano, fotbalist și antrenor de fotbal argentiniano-spaniol (d. 2014)

Alfredo Stéfano Di Stéfano Laulhé (n. 4 iulie 1926 – d. 7 iulie 2014) a fost un fotbalist și antrenor de fotbal argentiniano-spaniol, considerat unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului. El este de obicei asociat cu echipa Real Madrid, și Ferenc Puskás, și a jucat un rol crucial în cucerirea de către acest club a Cupei Campionilor Europei de cinci ori în cinci sezoane consecutive începând cu 1956. Di Stéfano a jucat pentru echipele naționale ale Argentinei, Columbiei și Spaniei, dar nu a participat la nici un campionat mondial.

Poreclit „Saeta rubia” („săgeata blondă”),  Di Stéfano a fost un atacant puternic, cu rezistență fizică, adaptabilitate tactică, și cel mai important o viziune bună asupra jocului care îl făcea conducătorul de joc al atacului echipei sale. Di Stéfano este al cincilea cel mai bun marcator din istoria Campionatului Spaniei, și al doilea cel mai bun marcator din istoria lui Real Madrid, cu 216 goluri în 282 meciuri de campionat între 1953 și 1964.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

 

4 iulie 1927 - S-a nascut actrita italiana de cinema Gina Lollobrigida.

Gina Lollobrigida (n. 4 iulie 1927) este o actriță italiană de film, dar care a avut o fertilă carieră de fotograf și sculptor. Printre alte filme, diva italiană a jucat în filmul de aventuri Fanfan la tulipe. S-a căsătorit cu un soț de origine bavarezo-retoromană, care vorbește ladina, bavareza, romanșa și friulana.

 

4 iulie 1928 - In Marea Britanie este acordat dreptul deplin de vot pentru femei.

London - arrest of a suffragette.tif
Arrest of a suffragette, London, ca. 1910-1915

 

4 iulie 1934 - A încetat din viaţă Marie Curie, savantă de origine poloneză, laureat al Premiului Nobel (n. 1867).

Marie și Pierre Curie în laboratorul lor improvizat în incinta l’École de Physique et de Chimie - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Marie și Pierre Curie în laboratorul lor improvizat în incinta l’École de Physique et de Chimie – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Marie Curie, născută Maria Salomea Skłodowska (n. 7 noiembrie 1867, Varșovia; d. 4 iulie 1934, Sancellemoz, Franța) a fost o savantă poloneză stabilită în Franța, dublu laureată a Premiului Nobel. A fost singura savantă care a primit două premii Nobel în două domenii științifice diferite (fizică și chimie). A introdus în fizică termenul de radioactivitate.

Este cunoscută pentru cercetările sale în domeniul elementelor radioactive, al radioactivității naturale și al aplicațiilor acestora în medicină. A fost soția unui laureat al Premiului Nobel, fizicianul Pierre Curie, și mama unei laureate a Premiului Nobel (Irène Joliot-Curie). Cu excepția fiicei sale Ève Curie (scriitoare), toți descendenții săi vor urma cariere științifice. Publicația Time a considerat-o una dintre cele mai influente savante ale secolului al XX-lea.

 

4 iulie 1940 - Americanul Robert Pershing Wadlow, deţinătorul recordului mondial de cel mai înalt om din lume: 2,72 m. (n. 1918), se imbolnaveste grav din cauza unei infectii , i se fac transfuzii de sânge şi intervenţii chirurgicale de urgenţă, dar nu rezista si moare la data de 15 iulie 1940.

 

4 iulie 1942 - Se încheie cucerirea peninsulei Crimea de către trupele germane şi române, in timpul celui de-al doilea război mondial.

 

4 iulie 1946 - România și Marele Ducat al Luxemburgului au reluat relațiile diplomatice la nivel delegație.

 

4 iulie 1950 - A avut loc prima emisie a postului de radio Europa Liberă. La 4 iulie 1950 a avut loc prima transmisiune pe unde scurte a postului Radio Europa Liberă (Radio Free Europe, Radio Liberty – RFE/RL), către Cehoslovacia.

Înfiinţarea Comitetului Naţional pentru o Europă Liberă (National Committee for a Free Europe) de guvernul Statelor Unite ale Americii la 15 martie 1949, la New York, a făcut posibilă şi realizarea unui post Radio Europa Liberă, finanţat de Congresul Statelor Unite. Sediul principal al Radio Europa Liberă a fost stabilit atunci la München.

Radio Europa Liberă (Radio Free Europe/RFE) a fost fondată în 1950 şi a început să emită iniţial în Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România şi Ungaria. Trei ani mai târziu, Radio Liberty (RL) şi-a început emisiile către Uniunea Sovietică, în limba rusă şi în alte 15 limbi naţionale. Din 1975, RFE/RL a putut fi recepţionată şi în Estonia, Letonia şi Lituania, se arată pe site-ul https://fnt.ro/2019/aici-e-radio-europa-libera-ne-am-intors/.

Postul Radio Europa Liberă a început transmisiunile în limba română în 1950, devenind în scurt timp o voce critică la adresa regimului comunist din România.
cititi mai mult pe: www.agerpres.ro; ro.wikipedia.org; romania.europalibera.org; en.wikipedia.org

 

4 iulie 1954 - Germania câştigă Campionatul Mondial de Fotbal din Elveţia pentru prima dată – 3:2 cu Ungaria.

 

4 iulie 1957 - S-a înfiinţat, la Bucureşti, Arhiva Naţională de Filme.

 

4 iulie 1960 - A fost inaugurat noul drapel american, în urma admiterii statului Hawaii ca cel de-al 50-lea stat al SUA, în august 1959.

Flag of the United States.svg

 

4 iulie 1960 - S-a nascut editoarea şi prezentatoarea de televiziune Cristina Ţopescu.

 

4 iulie 1970 - România și Costa Rica au stabilit relații diplomatice la nivel de ambasadă.

 

4 iulie 1976 - Este incununat de succes, raidul surpriza al trupelor israeliene asupra aeroportului Entebe din Uganda, avand ca scop eliberarea pasagerilor israelieni ai unei curse Air France, luati ostatici de teroristi palestinieni.

 

4 iulie 1987 - A intrat în funcțiune pasajul Lujerului, cu o lungime de 800 m, din care 400 m sunt acoperiți.

 

4 iulie 1987 - Fostul sef al Gestapoului din Lyon, Klaus Barbie, este condamnat de un tribunal francez la inchisoare pe viata pentru crime impotriva umanitatii. Istoricii au estimat ca Barbie se facea vinovat de uciderea a peste 14000 persoane, printre care si unul dintre conducatorii Rezistentei franceze, Jean Moulin.

 

4 iulie 1991 - A decedat compozitorul și muzicologul român Sigismund Toduta; (n. 1908). A fost membru corespondent al Academiei Romane. Liceele de muzică din Cluj-Napoca și Deva îi poartă numele.

 

4 iulie 1997 - Nava spaţială americană Pathfinder a aterizat pe Marte.

 

4 iulie 1998 - Japonia lansează sonda Nozomi pe Marte, și se alătură, astfel, Statelor Unite și Rusia în lista națiunilor care explorează spațiul.

 

4 iulie 1999 - Doi căutătorii de comori au dezgropat ilegal din muntele Mittelberg, Germania, Discul ceresc de la Nebra. Poliţia l-a adus în siguranţă în anul 2002. Discul a fost găsit lângă orășelul Nebra din landul Saxonia-Anhalt, Germania, și a fost datat ca provenind aproximativ din anul 1600 î.Hr. si este cea mai veche reprezentare a cerului nocturn / a universului descoperită pană acum.

Nebra Scheibe.jpg

Discul ceresc de la Nebra este un disc de bronz de circa 32 cm diametru cu o patină verde-albastră și cu incrustații de aur. Acestea reprezintă Soarele (sau Luna plină), un sfert (o seceră) de Lună în creștere sau poate o barcă, precum și 32 de stele în formă de cercuri mici, inclusiv o grupare de stele care ar putea reprezenta Pleiadele. Marginea discului este decorată cu două segmente de cerc (dintre care unul s-a pierdut), adăugate mai târziu, care sunt plasate unul față de celălalt în unghiul dintre solstiții.

Ultima adăugare este un alt segment de cerc, mai îngust, a cărui interpretare nu este sigură (Calea Lactee? un curcubeu? o arcă solară?). Discul a fost găsit relativ de curând, în anul 1999, lângă orășelul Nebra din landul Saxonia-Anhalt, Germania, și datat ca provenind aproximativ din anul 1600 î.Hr. Se pare că aparține de cultura Unétice din Epoca de Bronz. Ca stil artistic nu se aseamănă însă cu nici un obiect cunoscut din acea perioadă. Discul este cea mai veche reprezentare a cerului nocturn / a universului descoperită vreodată. Inițial s-a bănuit și că este vorba de o falsificare, dar între timp majoritatea specialiștilor consideră că discul este autentic.

 

4 iulie 2003 - A încetat din viaţă renumitul cântăreţ american Barry White; (n. 1944). Barry Eugene White (n. 12 septembrie 1944 – d. 4 iulie 2003) a fost un cantautor american și producător muzical. Câștigător a cinci premii Grammy și cunoscut pentru romantismul și vocea sa gravă, White a cunoscut marele succes în anii 1970 ca artist solo dar și împreună cu Love Unlimited Orchestra lansând o serie de cântece soul, funk și disco printre care și două hituri uriașe, “You’re the First, the Last, My Everything” și “Can’t Get Enough of Your Love, Babe“. White a câștigat cu albumele sale mai multe discuri de aur și platină având, conform criticilor muzicali Ed Hogan și Wade Kergan, vânzări de peste 100 de milioane de unități în toată lumea.

 

4 iulie 2005 - Sonda spațială NASA Deep Impact a observat impactul unui proiectil lansat de acesta pe cometa Tempel 1.

 

4 iulie 2006 - Coreea de Nord testează patru rachete cu rază scurtă, una cu rază medie și una cu rază lungă de acțiune Taepodong-2. Conform relatărilor, racheta cu rază lungă de acțiune Taepodong-2 a eșuat în aer deasupra Mării Japoniei.

 

4 iulie 2009 - Coroana Statuii Libertății se redeschide pentru public, după opt ani de închidere din motive de securitate în urma atacurilor din 11 septembrie 2001.

 

4 iulie 2011 - A decedat in localitatea Pöcking, in Germania, printul Otto von Habsburg

Otto Habsburg 001.jpg

Otto von Habsburg, pe numele întreg Franz Joseph Otto Robert Maria Anton Karl Max Heinrich Sixtus Xavier Felix Renatus Ludwig Gaetan Pius Ignatius von Habsburg-Lothringen (n. 20 noiembrie 1912, Reichenau an der Rax, Austria Inferioară – d. 4 iulie 2011, Pöcking, Germania) a fost un descendent al familiei de Habsburg-Lothringen și ultimul prinț moștenitor al Austro-Ungariei (până la 1918) și al Regatului Ungariei (până la 1946), publicist, europarlamentar din partea Germaniei, ales pe lista Uniunii Creștin-Sociale din Bavaria, în două rânduri decan de vârstă al Parlamentului European, șeful casei imperiale de Habsburg între 1 aprilie 1922 – 1 ianuarie 2007. După dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar în 1919 a obținut și cetățenia germană și croată în afară de cea austriacă și ungară. În anul 1961 a renunțat la drepturile de prinț moștenitor și la pretențiile la tronul imperial (austriac), pentru a i se permite accesul pe teritoriul Austriei.

 

4 iulie 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.orgyoutube.com

Sfântul Ierarh Andrei Criteanul, Arhiepiscopul Cretei (sec. VII-VIII)

Sfântul Ierarh Andrei Criteanul, Arhiepiscopul Cretei

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Ierarh Andrei Criteanul, Arhiepiscopul Cretei

Sfântul părintele nostru Andrei Criteanul (sec. VII-VIII) s-a născut la Damasc, într-o familie de creștini. Până la vârsta de 7 ani băiatul nu a vorbit deloc, dar după ce s-a împărtășit cu Sfintele Taine a primit darul vorbirii. Apoi a studiat Sfânta Scriptură și Teologia, devenind arhiepiscop de Creta. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 4 iulie.

 

Viața Sfântului Andrei Criteanul – mistagogul pocăinței

Numele Sfântului Andrei Criteanul este unul cunoscut în literatura bisericească, ocupând „un loc de vază în istoria literaturii grecești din perioada bizantină” legat fiind și de apariția unei noi forme a literaturii patristice – canonul, el fiind primul alcătuitor de canoane.

Demersul de a creiona pe scurt viața Sfântului Andrei Criteanul este unul deosebit de greu. Diferitele materiale aghiografice pe care le deținem îi plasează diferit fie anii nașterii (între cca. 635/645 – 660), fie anii morții (713-740). Informațiile care ne-au parvenit, referitoare la activitatea sa, sunt fie contradictorii, fie incomplete. Metodologia cercetării se bazează pe o analiză obiectivă și profundă a tuturor izvoarelor existente la care se adaugă ca o „încununare” literatura secundară care confirmă sau infirmă unele ipoteze, ce au fost schițate în jurul bio-bibliografiei Sfântului Andrei Criteanul. Am căutat o distanțare față de acele izvoare sau studii aghiografice care încearcă să susțină anumite idei preconcepute sau de acele studii care forțează prea mult unele ipoteze. Izvoare importante care se pot adăuga pentru cunoașterea vieții Sfântului Andrei Criteanul sunt și sinaxarele bisericești alături de troparele închinate în cinstea Sfântului Andrei Criteanul, atât cele din Minei cât și cele din Canonul cel Mare.

În limba greacă, s-au redactat destul de multe lucrări care analizează cronologic viața Sfântului Andrei Criteanul. Una din aceste lucrări ne-a parvenit și nouă. Este vorba de lucrarea arhimandritului Simeon Koutsas: Plânsul lui Adam. Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, lucrare deosebit de importantă prin cantitatea informațiilor oferite și prin comentariul la fiecare tropar al Canonului.

Anumite traduceri din Chronographia Theophanus (tomul 108) care îl pune uneori în lumină negativă pe autorul Canonului, vor fi preluate după studiul tradus din limba rusă a Pr. Arcadie Vinogradov: Viața Sfântului Andrei Criteanul, arhiepiscop și mitropolit al Cretei. Schiță biografică.

Conform biografiei grecești, Sfântului Andrei Criteanul s-a născut în jurul anului 660, în localitatea Damasc, din părinți iubitori de Dumnezeu, Gheorghe și Grigoria. Tradiția ne spune că până la vârsta de 7 ani a fost mut, iar darul vorbirii l-a primit atunci când s-a împărtășit pentru prima oară cu Dumnezeieștile Taine. Studiile și le-a realizat în localitatea natală, făcându-se „îndrăgitor fierbinte al adevărului și al dumnezeieștii înțelepciuni”.

La vârsta de 14-15 ani, după vizita făcută la Locurile Sfinte , cere părinților să-l afierosească Domnului. Astfel, de tânăr Sfântul Andrei va fi îmbrăcat în chipul monahicesc la mănăstirea Sfântului Sava, de lângă Ierusalim și apoi la Sfânta Înviere. Se pare că aici și-ar fi redactat cea mai mare parte a operei sale, inclusiv opera sa fundamentală Canonul cel Mare. Tot aici la Ierusalim, va fi ales de către Teodor secretar pe lângă locțiitorul scaunului patriarhal, lăsându-i-se apoi în grijă copiii orfani. Prin adâncirea vieții sale duhovnicești, prin cultura teologică, prin darurile sale speciale și prin faptul că va deveni reprezentativ în Ierusalim, el va purta denumirea de „Ierusalimiteanul”.

Când erezia monotelită – care considera că în Iisus Hristos nu a existat și o voință umană, ci numai una divină – s-a extins, a fost absolut necesar ca Părinții Bisericii să se întâlnească pentru a combate erezia. Sinodul VI Ecumenic din Constantinopol (681), sub conducerea împăratului bizantin Constantin al IV-lea Pogonatul (668-685) a luat în discuție și a combătut această erezie. Teodor, vicarul patriarhal al Patriarhiei de Ierusalim, neputând participa la întrunirile Sinodului a trimis pe tânărul Andrei, împreună cu alți doi monahi, ca reprezentanți direcți ai patriarhiei de Ierusalim.

Rolul Sfântului Andrei la Sinodul VI Ecumenic nu a fost unul important, chiar dacă s-ar vrea să i se acorde o importanță majoră. El a fost mai mult un „ajutor” pe lângă cel care a luat cuvântul în Sinod și a semnat actele Sinodului VI Ecumenic ca reprezentant oficial: „Gheorghe, smeritul presbiter și deținătorul locului iubitului de Dumnezeu, presbiter și păstrătorul scaunului apostolic al Sfântului oraș al lui Hristos Dumnezeu lui nostru, Ierusalim, a iscălit …”. Rolul său redus la Sinodul VI Ecumenic se datorează faptului că nu era în rândul clericilor, fiind doar un simplu monah, el nu a putut lua cuvântul, la acestea adăugându-se și lipsa semnăturii sale din actele oficiale.

A rămas oare Sfântul Andrei Criteanul în Constantinopol după terminarea Sinodului VI Ecumenic? Răspunsul nostru poate fi considerat doar o ipoteză, dacă am lua în considerare informațiile care ne precizează că a plecat de la Ierusalim la Constantinopol „cu treburi” pe la 685. Este posibil, totuși, ca după Sinodul din 681 să se fi întors la Ierusalim, sa-i fi prezentat lui Teodor hotărârile Sinodului și apoi să fi fost trimis într-o delegație din nou în Constantinopol, prin 685 ca să-i transmită împăratului bizantin Constantin al IV-lea Pogonatul adeziunea Bisericii de la Ierusalim față de hotărârile Sinodului Ecumenic cu privire la erezia monotelită sau pentru a-i transmite felicitările Bisericii din Ierusalim pentru modul în care s-au desfășurat întrunirile acestuia și pentru că a susținut Sinodul.

Ceea ce este cert e faptul că după 685 îl întâlnim în Constantinopol, hirotonit aici diacon – probabil pe seama bisericii Sfânta Sofia – fapt datorat și calităților sale oratoricești. Aici la Constantinopol se dedică totalmente îngrijirii bătrânilor și a orfanilor (orphanotropos). Probabil a slujit o perioadă de timp la Sfânta Sofia unde se remarcă prin „predica faptei și cateheza înțelepciunii”, cântând pentru prima oară și opera sa fundamentală – Canonul cel Mare, iar de aici va fi preluat de Biserica din Alexandria, Antiohia, Ierusalim și apoi în întreg Imperiul bizantin. Nu știm când și unde a fost hirotonit preot.

Datorită vieții sale curate și vrednice de numele de creștin, datorită devotamentului și dragostei profunde pentru Biserica lui Hristos și pentru semeni a fost ales pe la 710-711 arhiepiscop la Gortynei, cetate a insulei Creta. De la insula Creta va primi cognomenul de „Cretanul” sau „Criteanul”. În anul 712, când arabii au încercat asedierea insulei, Sfântului Andrei Criteanul organizează lupta de apărare a locuitorilor de aici.

Un moment neplăcut din viața Sfântului Andrei Criteanul este participarea sa la Sinodul monotelist din anul 712. Urcarea la treapta de arhiepiscop al Cretei este legată de Teofan în „Cronica” sa de urcarea la tron al lui Filipikos Bardanes, care l-a ucis pe Iustinian al II-lea și i-a ocupat tronul, dorind cu toată ardoarea instalarea monotelismului în tot Imperiul bizantin. Hotărârile Sinodului au fost semnate de Andrei și de Gherman (cel care va ajunge mai târziu episcop al Chiziciei).

„Cronica” lui Teofan, scrisă pe la 810-811, deci cu o sută de ani după sinod, ar fi putut pune în eroare „prin cine știe ce acte false ale monoteliștilor, în interesul cărora era să introducă, în rândurile partizanilor lor, pe vestiții ierarhi ai Bisericii”. Dintr-o altă perspectivă, Sfântul Andrei Criteanul poate fi considerat un trădător și un eretic, deoarece „nimeni din ei [din episcopii prezenți, n.n.] n-a ridicat glasul împotriva împăratului eretic”.

Într-adevăr, Sfântul Andrei a cedat presiunilor imperiale de a semna actele Sinodului monotelist, însă în interiorul său a rămas devotat credinței ortodoxe, el nu a fost un partizan fervent al monoteliștilor. Însuși Ioan al Constantinopolului, participant și el la Sinod afirma: „Această hotărâre nu este erezie sau îndepărtarea părinților Sinodului de la credința lor”. Dacă ar fi să facem o comparație între actul Sfântului Andrei Criteanul și Aron, fratele lui Moise – care a realizat un vițel de aur pentru ca poporul să i se închine, s-ar observa la bază același motiv: presiunea poporului, în cazul Sfântului Andrei Criteanul – cea a împăratului.

După această scurtă perioadă de „monotelist” el a retractat, scriind cu acest prilej stihurile iambice, adresate arhidiaconului Agaton. Sub împăratul bizantin Leon al III-lea Isaurianul (717-741) va fi un antiiconoclast convins. Nu știm ce l-a determinat pe Sfântul Andrei să plece într-o vizită la Constantinopol, pe la 740. La întoarcere, ajungând în insula Mitilene, la locul numit Eresos și-a dat obștescul sfârșit la 4 iulie 740, rămânând a fi cinstit ca un „nou David” și ca „lăudă a părinților”.

 

Opera Sfântului Andrei Criteanul

Opera lui e alcătuită din proză și versuri. În proză are 24 de predici: 8 în cinstea Maicii Domnului, deși nu toate autentice. Deosebite sunt: predica despre Buna – Vestire și 3 despre mutarea la cer a Fecioarei Maria. În versuri scrie idiomele și e creatorul canoanelor, o nouă speță a poeziei bisericești mult mai lungi în comparație cu cele ale Sfântului Ioan Damaschin (8 sau 9 bucăți poetice cu structură și melodie proprie). A scris canoane la Învierea lui Lazăr, la duminica Mironosițelor, la nașterea Maicii Domnului, la zămislirea Sf. Ana, etc., creații din care se inspiră masiv Teodor Studitul. A scris și un mic poem de 128 trimetri iambici în care-și exprimă adeziunea la hotărârile Sinodului VI Ecumenic.

Opera clasică a Sfântului Andrei Criteanul este Canonul cel Mare, un vast poem, remarcabil prin profunzimea evlaviei și a pocăinței.

 

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Sfântul Ierarh Andrei Criteanul, Arhiepiscopul Cretei si pe: doxologia.ro