Articole

Sfânta Cuvioasă Ipomoni (cca. 1372 – 1450)

foto si articol preluate de pe doxologia.ro

 

Sfanta Cuvioasa Ipomoni

Sfânta Cuvioasă Ipomoni (cca. 1372 - 1450) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Cuvioasă Ipomoni (cca. 1372 – 1450) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Ipomoni se numără în rândul acelor sfinţi pe care i-au dat Bisericii Ortodoxe, de-a lungul timpului, familiile imperiale şi familiile domnitorilor.

După numele purtat în lume, Elena Dragastes Paleologhina, aceasta a fost fiica împăratului slavilor Constantin Dragastes şi soţie a împăratului bizantin Manuil al II-lea Paleologul.

Numele „ipomoni” („răbdare”) l-a primit odată cu tunderea în monahism, moment petrecut după trecerea la cele veşnice a împăratului Manuil al II-lea.

Întreaga viaţă a Sfintei Ipomoni, ca prinţesă sârbă, ca împărăteasă bizantină, dar şi ca simplă monahie, s-a întemeiat pe trăirea adevărurilor de credinţă ortodoxe prin lucrarea faptelor bune.

Pe lângă calităţile intelectuale şi morale de neconstetat pe care le-a manifestat, lucru amintit de cronicari ai vremii sale, trăsăturile sale fundamentale au fost neîncetatul „dor după Dumnezeu” şi rugăciunea.

Sfânta Ipomoni este prăznuită de două ori pe an, pe 13 martie (în ziua trecerii sale la cele veşnice) şi pe 29 mai (ziua căderii Constantinopolului şi a morţii fiului ei, Împăratul Constantin al XI-lea Paleologul).

Sfânta Ipomoni s-a născut în jurul anului 1372 în familia lui Constantin Dragastes, unul dintre conducătorii şi moştenitorii regatului sârb al lui Ştefan Duşan.

Este demn de amintit faptul că mulţi dintre strămoşii ei au fost sfinţi, precum Sfântul Ştefan Nemanja, sau Sfântul Simeon Izvorâtorul de Mir.

Creşterea şi educaţia Sfintei Ipomoni au fost de factură bizantină, fiind cunoscută influenţa culturii bizantine asupra spaţiului slav.

De asemenea, pe lângă educaţia laică, a fost crescută în credinţa ortodoxă a strămoşilor ei, maninfestând încă de timpuriu o credinţă profundă.

Această credinţă a călăuzit-o şi a luminat-o pe parcursul vieţii ei pline de încercări şi ispite.

Sfânta Ipomoni avea aproximativ 19 ani atunci când s-a căsătorit cu Manuil al II-lea Paleologul (1390), cu numai câteva zile înainte ca acesta să devină împărat al Bizanţului.

Noua viaţă a sfintei s-a arătat de la început a fi una plină de încercări şi ispite, dată fiind şi situaţia politică critică a Imperiului Bizantin.

Peste toate acestea, Sfânta Ipomoni a trecut cu ajutorul harului lui Dumnezeu manifestând credinţa nestrămutată întru El. Ca împărăteasă a iubit poporul.

A fost ca o mamă de care oricine se putea apropia pentru a primi mângâiere sufletească şi cuvânt ziditor de suflet.

Tot ceea ce făcea era însoţit de rugăciune.

Filosoful Georgios Plethon scrie că în calitate de împărăteasă era de asemenea cunoscută pentru înţelepciunea şi dreptatea sa:

A dat dovadă de inteligenţă şi curaj, mai mult ca oricare altă femeie a vremii sale”.

Sfânta Ipomoni s-a arătat credincioasă soţului ei Manuil, lângă care a vieţuit vreme de 35 de ani.

Împreună lucrau virtuţile prin cuvinte şi fapte.

Dumnezeu le-a dăruit opt copii.

Din şase băieţi, doi au urcat pe tronul imperial, Ioan al VIII-lea şi Constantin al XI-lea (ultimul împărat al Bizanţului), Teodor, Dimitrie şi Toma au devenit conducători ai Mistrei, iar Andronic al Tesalonicului.

Cele două fete au murit la o vârstă fragedă.

Sfânta Ipomoni i-a crescut pe cei opt copii în dragostea faţă de Hristos sădind întru ei, prin rugăciuni şi lacrimi, dragostea pentru virtute.

Trei din copii au devenit monahi, Teodor şi Andronic, fiind tunşi în monahism în Mănăstirea Pantocrator, iar Dimitrie în Mănăstirea Didymoteicho.

Împăratul Manuil al II-lea, soţul sfintei, lăsând tronul fiului său Ioan al VIII-lea, cu două săptămâni înaintea morţii sale, a fost tuns în monahism la Mănăstirea Pantocrator primind numele Matei.

După moartea soţului, împărăteasa a devenit maică (1425) în Mănăstirea Sfintei Marta, primind numele Ipomoni („Răbdare”).

În această mănăstire a vieţuit vreme de 25 de ani.

Deşi era împărăteasă, Sfânta Ipomoni ajuta la toate treburile în mănăstire împreună cu celelalte maici, făcându-se ascultătoare întru totul Împărătesei Cerurilor.

Sfânta Ipomoni a ctitorit un aşezământ pentru bătrâni, ce purta numele „Nădejdea celor deznădăjduiți”.

Aşezământul era situat în cadrul Mănăstirii Sfântul Ioan unde se aflau şi moaştele Sfântului Patapie Tebeul, faţă de care Sfânta Ipomoni avea o râvnă deosebită.

Dumnezeu a rânduit ca Sfânta Ipomoni să nu trăiască ultimele momente tragice ale Imperiului Bizantin, chemand-o la Sine pe 13 martie 1450, cu trei ani înainte de căderea Constantinopolului sub turcii otomani.

Fiul ei, Constantin al XI-lea Paleologul, ultimul basileu bizantin, a murit în timpul căderii Constantinopolului, pe 29 mai 1453.

Sfânta Ipomoni a fost înmormântată în Mănăstirea Pantocrator din Constantinopol.

După cucerirea Constantinopolului de către turci în 1453, Angelis Notara, un nepot al Sfintei Ipomoni, a mutat pe Muntele Geraneia (în oraşul Loutraki, Corint, Grecia) într-o peşteră, moaştele Sfântului Patapie Tebeul.

În această peşteră a fost zugrăvită o icoană a Sfântului Patapie, lângă care a fost reprezentată şi Sfânta Ipomoni, fapt prin care iconarul subliniază cinstea deosebită pe care sfânta i-a purtat-o Sfântului Patapie.

Tot aici a fost adus şi capul Sfintei Ipomoni.

În 1952, părintele Nectarie Marmarinos a înfiinţat pe acest loc Mănăstirea Sfântul Patapie (Loutraki), unde încă se păstrează cinstitul cap al Sfintei Ipomoni.

cititi mai mult despre pe doxologia.ro

Căderea Constantinopolului (29 mai 1453)

Asediul și Căderea Constantinopolului (6 aprilie – 29 mai 1453) – Parte a Războaielor bizantino-otomane – pictură din 1499

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Căderea Constantinopolului

Căderea Constantinopolului este numele sub care e cunoscută cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de forțele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea (1432-1481). Evenimentul a avut loc în ziua de marți, 29 mai 1453.

Căderea Constantinopolului a însemnat nu numai sfârșitul Imperiului Roman de Răsărit și moartea ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea (1404-1453), dar și o victorie strategică de o importanță crucială pentru cucerirea estului mediteranean și al Balcanilor de către otomani. Constantinopolul a rămas capitala Imperiului Otoman până la destrămarea acestuia în 1922. În anul 1930, după proclamarea Republicii Turcia, orașul a fost redenumit în Istanbul.

Imperiile Otoman și Bizantin în jurul anului 1450 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Imperiile Otoman și Bizantin în jurul anului 1450 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Situația Imperiului Bizantin

În cei aproximativ 1 000 de ani de existență a Imperiului Bizantin, Constantinopolul a fost asediat de mai multe ori; a fost cucerit doar de două ori, prima dată în timpul Cruciadei a patra din 1204, iar a doua oară când a fost recuperat de bizantini, câteva decenii mai târziu, în 1261. În următoarele două secole, Imperiul Bizantin a fost măcinat și cucerit de un nou inamic, Imperiul Otoman.

În 1453, „imperiul” era format doar din orașul în sine și o porțiune a Peloponezului din jurul cetății Mystras; Imperiul din Trapezunt, un stat succesor complet independent, format ca urmare a celei de-a patra Cruciade, a supraviețuit pe coasta Mării Negre.

Animated map of the history of the Byzantine Empire - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Animated map of the history of the Byzantine Empire – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Pregătirile

Mehmed, al cărui străbunic Baiazid (1354-1403) construise o fortăreață pe malul asiatic al Bosforului, numită Anadolu Hisarı, a construit încă o cetate nu departe de zidurile Constantinopolului, pe malul european, care a crescut influența turcă asupra strâmtorii. Un aspect foarte important al fortăreței a fost faptul că împiedica ajutorul coloniilor genoveze de pe coasta Mării Negre să ajungă la oraș.

Această fortăreață se numea Rumeli Hisarı; Rumelia (Rumeli) și Anatolia (Anadolu) fiind numele porțiunilor europene și asiatice ale Imperiului Otoman, respectiv. Noua fortăreață este cunoscută și sub denumirea Boğazkesen, ceea ce în limba turcă are o dublă semnificație: “blocarea strâmtorii” și “tăierea gâtului”, subliniindu-i poziția strategică. Numele grecesc, Laimokopia, are același sens dublu.

Mahomed al II-lea (cunoscut sub numele de Fatih Sultan Mehmed (Sultanul Mahomed Cuceritorul), scurt Fâtih (Cuceritorul); în Europa recunoscut sub numele de Grand Turco sau Turcarum Imperator; n. 30 martie 1432, Edirne, Imperiul Otoman – d. 3 mai 1481, Gebze, Turcia) a fost al şaptelea sultan al Imperiului Otoman. El a domnit între 1444 şi 1446, şi între 1451 până la moartea sa. La 29 mai 1453, el a cucerit Constantinopolul, închizând astfel sfârşitul Imperiului Bizantin. A fost cel de-al treilea fiu al sultanului Murad al II-lea, a ajuns sultan la vârsta de 12 ani. A fost unul dintre cei mai puternici sultani din istoria Imperiului Otoman. - pictură din 1507 a lui Gentile Bellini - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mahomed al II-lea (cunoscut sub numele de Fatih Sultan Mehmed (Sultanul Mahomed Cuceritorul), scurt Fâtih (Cuceritorul); în Europa recunoscut sub numele de Grand Turco sau Turcarum Imperator; n. 30 martie 1432, Edirne, Imperiul Otoman – d. 3 mai 1481, Gebze, Turcia) a fost al şaptelea sultan al Imperiului Otoman. El a domnit între 1444 şi 1446, şi între 1451 până la moartea sa. La 29 mai 1453, el a cucerit Constantinopolul, închizând astfel sfârşitul Imperiului Bizantin. A fost cel de-al treilea fiu al sultanului Murad al II-lea, a ajuns sultan la vârsta de 12 ani. A fost unul dintre cei mai puternici sultani din istoria Imperiului Otoman - pictură din 1507 a lui Gentile Bellini – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Împăratul Constantin al XI-lea Paleologul (1404-1453) a cerut ajutorul țărilor din vestul Europei, dar apelurile sale nu au primit atenția cuvenită. După Marea Schismă dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică din 1054, vestul romano-catolic a încercat să reintegreze estul; s-a încercat o uniune la al doilea Consiliu din Lyon în 1274, după care unii împărați Paleologi au fost acceptați în Biserica Latină.

Împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul (1392-1448) a încercat să negocieze o uniune cu Papa Eugen al IV-lea (1383-1447), iar Conciliul de la Ferarra din 1439 a avut ca rezultat adoptarea și semnarea decretului Laetentur Coeli („Se bucură Cerul”), de uniune a bisericilor. Semnarea actului, de către papă și împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul al Bizanțului, a avut loc în data de 6 iulie 1439 la Florența.

În anii următori, o propagandă masivă a fost lansată de unele grupuri anti-unioniste din Constantinopol, iar populația era divizată cu animozitate. Un rol major l-a avut și ura etnică latentă dintre greci și italieni, cauzată de controlul italienilor asupra economiei bizantine. A patra cruciadă din 1204 a avut de asemenea un rol major și până la urmă Uniunea s-a destrămat, spre marea dezamăgire a Papei Nicolae al V-lea (1397-1455) și a Bisericii Romano-Catolice.

Constantin al XI-lea Paleologul (Konstantínos Dragásis Paleológos Κωνσταντῖνος Δραγάσης Παλαιολόγος, n. 8 februarie 1404, Constantinopol, Imperiul Roman de Răsărit – d. 29 mai 1453, Constantinopol, Imperiul Otoman) a fost din 1449 până în 1453 ultimul împărat bizantin şi a murit la cucerirea Constantinopolului (1453). Numele Dragases este derivat din numele mamei sale Eelena Dragaš, Dragaš fiind familie nobilă sârbă. Konstantínos a fost succesorul fratelui său Ioan al VIII-lea Paleologul - (Constantine XI Palaiologos, miniature portrait from the Biblioteca Estense copy of the history of John Zonaras) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin al XI-lea Paleologul (Konstantínos Dragásis Paleológos Κωνσταντῖνος Δραγάσης Παλαιολόγος, n. 8 februarie 1404, Constantinopol, Imperiul Roman de Răsărit – d. 29 mai 1453, Constantinopol, Imperiul Otoman) a fost din 1449 până în 1453 ultimul împărat bizantin şi a murit la cucerirea Constantinopolului (1453). Numele Dragases este derivat din numele mamei sale Eelena Dragaš, Dragaš fiind familie nobilă sârbă. Konstantínos a fost succesorul fratelui său Ioan al VIII-lea Paleologul – (Constantine XI Palaiologos, miniature portrait from the Biblioteca Estense copy of the history of John Zonaras) cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Chiar dacă Papa Nicolae al V-lea cerea cu mai multă hotărâre ajutoare, el nu avea influența sperată de bizantini asupra regilor și prinților din vest, iar acestora le lipseau mijloacele de susținere. Motivele principale pentru această neputință au fost urmările Războiului de o sută de ani dintre Franța și Anglia; dar și din cauză că Spania era în stagiile finale ale Reconquistei, din cauza luptelor interne dintre Principatele Germane ale Sfântului Imperiu Roman și din cauza înfrângerii Ungariei și Poloniei în Bătălia de la Varna din 1444. Deși orașele-state din nordul Italiei au trimis trupe, ajutoarele din vest nu au fost suficient de adecvate să contrabalanseze imensa putere otomană.

Actul unirii de la Ferarra-Florenţa, cu semnăturile clericilor (în stânga) şi semnătura împăratului bizantin (dreapta) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Actul unirii de la Ferarra-Florenţa, cu semnăturile clericilor (în stânga) şi semnătura împăratului bizantin (dreapta) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Cele două armate

Armata bizantină număra aproximativ 7.000 de oameni, din care 2.000 erau mercenari străini. Cetatea avea de asemenea circa 22,5 km (14 mile) de ziduri, probabil cele mai puternice ziduri fortificate aflate în existență pe atunci. Otomanii, la rândul lor, aveau o armată uriașă. S-a estimat că număra aproximativ 100.000 de oameni, inclusiv 20.000 de ieniceri; estimări mai recente citează 80.000 soldați și 5 – 10.000 de ieniceri. Mehmed a construit și o flotă pentru a asedia orașul de pe mare, compusă în majoritate din mercenari greci.

Otomanii au angajat un inginer transilvănean pe nume Orban, care era specialist în construirea de tunuri, arme care la acea vreme reprezentau o noutate în tehnica de luptă. Orban a construit un tun enorm, botezat “tunul Basilic” sau “Great Bombard” (nume dat de voluntarii englezi care au supraviețuit), măsurând peste 8 metri lungime și circa 75 cm diametru, care era capabil să lanseze un proiectil de 544 kg la o distanță de aproape doi kilometri.

Deși bizantinii aveau și ei tunuri, acestea erau mult mai mici iar reculul lor avea tendința să slăbească zidurile proprii. Tunul lui Orban avea totuși câteva probleme: nu avea precizie, încărcarea dura trei ore și ghiulelele erau puține; s-a prăbușit sub reculul propriu după numai șase săptămâni.

Modern painting of Mehmed and the Ottoman Army approaching Constantinople with a giant bombard, by Fausto Zonaro - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Modern painting of Mehmed and the Ottoman Army approaching Constantinople with a giant bombard, by Fausto Zonaro – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Asediul

Planul lui Mehmed a fost să atace zidurile lui Theodosie, seria complexă de ziduri și șanțuri care protejau Constantinopolul de un atac dinspre vest, singura parte a cetății care nu era înconjurată de apă. Armata otomană și-a așezat tabăra nu departe de oraș, în lunea Paștelui, 2 aprilie 1453.

Timp de mai multe săptămâni tunul Basilic a tras asupra zidurilor fără a reuși să provoace suficiente distrugeri, iar datorită ratei de încărcare extrem de scăzute bizantinii au reușit să repare majoritatea distrugerilor în intervalul dintre fiecare lovitură. În acest timp, flota lui Mehmed nu a putut penetra Cornul de Aur datorită barierelor plutitoare plasate de bizantini la intrarea în strâmtoare.

Pentru a evita aceste bariere, Mehmed a dat ordin armatei sale să construiască un drum din trunchiuri de copac unse care traversa Galata la nord de Cornul de Aur și și-a transportat navele peste acesta. Această acțiune a avut ca rezultat oprirea aprovizionării de către corăbiile genoveze trimise în ajutor și a demoralizat apărătorii bizantini. În plus, apărătorii au fost nevoiți să-și disperseze o parte din forțe la zidurile maritime de lângă Cornul de Aur, slăbind astfel apărarea altor secțiuni.

Căderea Constantinopolului (29 mai 1453) - The Ottoman Turks transport their fleet overland into the Golden Horn - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Căderea Constantinopolului (29 mai 1453) – The Ottoman Turks transport their fleet overland into the Golden Horn – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Turcii au asaltat frontal zidurile de mai multe ori, dar au fost respinși cu mari pierderi. După aceea au încercat să pătrundă în oraș săpând tunele pe sub ziduri. Majoritatea geniștilor care au lucrat la tunele erau sârbi trimiși din Novo Brdo de Despotul Serbiei. Comandantul lor era Zaganos Pașa.

Bizantinii aveau angajat un inginer pe nume Johannes Grant (de origine germană sau scoțiană), care a dat ordin să fie săpate contra-tunele, permițând astfel trupelor bizantine să intre în acestea și să ucidă geniștii otomani. Alte tunele turcești au fost inundate cu apă. În cele din urmă bizantinii au capturat și torturat un important inginer turc, care a relevat locurile tuturor tunelelor, după care acestea au fost distruse.

Mehmed a făcut o ofertă de a renunța la asediu contra unui tribut astronomic, pe care a știut că orașul nu-l va putea plăti. Odată ce oferta a fost refuzată, Mehmed a plănuit să copleșească numeric zidurile, știind că apărătorii bizantini vor fi epuizați înainte ca el să-și termine trupele.

În 22 mai 1453, luna, simbol al Constantinopolului, s-a întunecat în eclipsă, confirmând o profeție despre sfârșitul orașului. Patru zile mai târziu, întreg orașul a fost acoperit de o ceață deasă, o condiție nemaiauzită în acele părți în luna mai. După ce s-a ridicat ceața, în seara aceea “flăcări au învăluit domul bisericii Hagia Sophia, iar lumini puteau fi văzute și de pe ziduri, strălucind în depărtare, în spatele taberei turcești (înspre vest)”.

Unii au interpretat asta ca fiind Duhul Sfânt părăsind catedrala. Aceste fenomene au fost însă efectele locale ale catastroficei erupții vulcanice de la Kuwae din Oceanul Pacific. “Focul” văzut a fost o iluzie optică datorată reflecției unui apus de soare roșu intens de norii din cenușă vulcanică, aflați sus în atmosferă.

The last siege of Constantinople, contemporary 15th century French miniature - foto preluat de pe en.wikipedia.org

The last siege of Constantinople, contemporary 15th century French miniature – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Atacul decisiv

În dimineața zilei de 29 mai a început atacul final. Primul val de atacatori a fost format din trupele auxiliare (asabi), care erau slab pregătiți și echipați, și au avut doar rolul de a ucide cât mai mulți apărători posibil. Al doilea val, format în majoritate din anatolieni, s-a concentrat asupra unei secțiuni de ziduri din nord-vestul orașului, care era parțial prăbușită în urma loviturilor de tun.

Această secțiune de ziduri fusese ridicată mai recent, în secolul XI, și era mult mai slăbită; cruciații din 1204 au spart zidurile în același loc. Otomanii au reușit în cele din urmă să pătrundă, dar au fost respinși după scurt timp de apărătorii bizantini. Bizantinii au făcut față celui de-al treilea val de atacatori, trupele de elită ale sultanului – ienicerii, dar generalul genovez Giovanni Giustiniani, unul din comandanții armatei bizantine, a fost rănit grav în timpul atacului și evacuarea sa de pe metereze a provocat panică în rândurile apărătorilor.

Asediul și Căderea Constantinopolului (6 aprilie - 29 mai 1453) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Asediul și Căderea Constantinopolului (6 aprilie – 29 mai 1453) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Unii istorici sugerează că poarta din acea secțiune a rămas neblocată, iar otomanii au descoperit repede această eroare (nu s-a pus problema mituirii de către turci; poarta a fost pur și simplu uitată, probabil datorită ruinelor cauzate în urma atacurilor de tun, care au blocat sau acoperit parțial poarta). Otomanii au dat năvală în cetate. Împăratul Constantin al XI-lea însuși a condus ultima apărare a orașului, murind în luptă pe străzile orașului său, alături de soldații săi.

Painting by the Greek folk painter Theophilos Hatzimihail showing the battle inside the city, Constantine is visible on a white horse - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Painting by the Greek folk painter Theophilos Hatzimihail showing the battle inside the city, Constantine is visible on a white horse – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Consecințe

Mehmed a promis armatei sale că pot prăda orașul în voie timp de trei zile, conform tradiției militare antice. Un număr mare de localnici au fost masacrați de turci după ce aceștia au intrat în cetate și au capturat turnurile de la zidurile terestre, deși ordinea a fost restaurată la scurt timp după aceea.

După atacul inițial, armata otomană s-a împrăștiat pe drumurile principale ale orașului, prin marile piețe și uriașa biserică a Sfinților Apostoli, pe care Mehmed a dorit să o păstreze intactă pentru noul patriarh ales de el, care să-l ajute să controleze mai bine populația creștină. Mehmed a trimis o gardă să protejeze clădirile importante, din dorința de a nu stabili noua capitală a Imperiului Otoman într-un oraș total devastat.

Armata a năvălit în imensa piață Augusteum, din fața catedralei Hagia Sophia, ale cărei porți de bronz erau blocate de un număr mare de localnici aflați în interiorul clădirii, sperând în protecția divină la ceasul din urmă. După ce porțile au fost pătrunse, năvălitorii au separat congregația conform cu prețul potențial al fiecăruia pe piața de sclavi. Câțiva bătrâni și noi-născuți au fost uciși sumar cu o neîndurare comercială. Soldații otomani s-au luptat între ei pentru a intra în posesia senatorilor în straie bogate sau pentru fetele și tinerii frumoși.

Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol - (Lithography 1857 year) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol – (Lithography 1857 year) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Există mai multe legende în Grecia legate de căderea Constantinopolului. Una din ele spune că doi preoți recitând divina liturgie asupra mulțimii au dispărut în zidurile catedralei în timp ce primii soldați turci au pătruns. Conform legendei, ei vor apare din nou în ziua în care Constantinopolul va reveni în stăpânirea creștinilor. Altă legendă se referă la Regele de marmură, Constantin al XI-lea, spunând că atunci când otomanii au intrat în cetate, un înger l-a salvat pe împărat, schimbându-l într-o bucată de marmură și ascunzându-l într-o peșteră subterană de lângă Poarta de Aur, unde așteaptă să fie readus la viață.

Deși Mehmed al II-lea a permis trupelor sale să prădeze orașul, după obiceiul tuturor armatelor din acele vremuri, s-a răzgândit văzând distrugerile cauzate maiestuoaselor clădiri locale și a oprit activitățile după aproximativ o zi; din nefericire până atunci o mare parte a locuitorilor fusese fie violată, jefuită sau robită. Din populația estimată la 50.000 locuitori ai orașului la momentul respectiv, aproximativ jumătate erau încă liberi când Mehmed a ordonat încetarea ostilităților.

Motivul pentru care un număr atât de mare de localnici au scăpat de furia turcilor se datorează în principal topografiei orașului la acea dată. Departe de apogeu, Constantinopolul era în regres ca număr de locuitori în urma unei epidemii de ciumă bubonică, dar mai ales ca urmare a dezastrului provocat de a patra Cruciadă cu două secole mai devreme. Așadar, orașul era în 1453 doar o serie de sate fortificate, separate de câmpuri largi, totul fiind încercuit de zidurile lui Theodosian, ridicate în secolul al IV-lea. După ce otomanii au reușit să treacă de ziduri, mulți locuitori ai acestor “sate” s-au predat generalilor lui Mehmed, conformându-se așadar prevederilor tradiției islamice de supunere voluntară.

Aceste sate, mai ales cele de lângă zidurile terestre, au fost cruțate de molestarea populației și distrugerea locurilor, fiind protejate de trupele speciale de ieniceri. Acești localnici urmau să-și răscumpere concetățenii după încetarea violenței, și au format ceea ce otomanii numeau un “millet”, adică o comunitate auto-guvernantă din imperiul multi-național care a devenit Istanbulul otoman.

Mehmed a așteptat până când situația a fost sub control și a intrat în oraș într-o procesiune ceremonială în care populația locală i-a oferit flori ca felicitări. Prima lui impresie a fost că orașul era în paragină, situație care începuse după cucerirea acestuia în a patra Cruciadă, dar care era datorată și reducerii continue a bazei de impozitare de care dispunea cezarul bizantin, pe măsură ce imperiul lui se reducea din ce în ce mai mult sub loviturile arabilor musulmani și mai apoi ale turcilor musulmani.

La momentul cuceririi capitalei, imperiul nu mai era decât o umbră a mărețului stat care fusese cândva, fiind limitat la împrejurimile acesteia. Din chiar primul ceas al căderii așezării, zorii noi epoci au apărut extrem de înnegurați pentru creștini: acela căruia istoria ortodoxă i-a pus – poate pe nedrept – în gură vorbele mai bine turbanul sultanului decât mitra Papei a fost ucis, împreună cu cei doi băieți ai săi, asta după ce totuși sultanul le promisese libertatea și grația, în ceea ce istoria a reținut ca fiind “rușinoasa întâmplare a ospățului” (Mehmet-cuceritorul care era homosexual, este informat la ospățul organizat după căderea cetății Constantinopolului de către sfetnicii săi apropiați că Notaras (“primul ministru” al imperiului ortodox) are un frumos băiat de 14 ani; el îi cere atunci grecului să i-l aducă, cu gândul declarat de a-l sodomiza, fapt care evident n-a putut fi acceptat de nobilul bizantin; Mehmet deținea de altfel un frumușel “harem” de băieței).

Asediul și Căderea Constantinopolului (6 aprilie - 29 mai 1453) - Sultanul Mehmed Cuceritorul intrând în Constantinopol, pictură de Fausto Zonaro - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Asediul și Căderea Constantinopolului (6 aprilie – 29 mai 1453) – Sultanul Mehmed Cuceritorul intrând în Constantinopol, pictură de Fausto Zonaro – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În viziunea lui Mehmed, el era succesorul Împăratului Roman. S-a autointitulat “Kayzer-i Rum”, adică Cezar (Împărat) Roman, dar a fost supranumit “Cuceritorul”. Constantinopolul a devenit noua capitală a Imperiului Otoman. Hagia Sophia a fost transformată în moschee, deși biserica Ortodoxă greacă a fost lăsată intactă și Patriarhul Ghenadius al II-lea (Ghenadius Scholarius) a fost numit Patriarhul Constantinopolului.

Mulți greci au părăsit orașul și s-au refugiat în vestul Europei, ducând cu ei cultura și documente din tradiția greco-romană care au contribuit la începutul Renașterii. Influxul erudiților greci în vest începuse totuși mult mai devreme, mai ales în nordul Italiei, unde orașele-state au început să primească învățații greci încă din secolele XI și XII. Cancelarul Florenței Coluccio Salutati a început acest schimb cultural în 1396 invitând un cărturar bizantin să prezinte o lectură la Universitatea din Florența.

Această sete a italienilor pentru clasicismul latin combinată cu cunoașterea limbii grecești au fost factorii care au motivat Renașterea. Grecii care au rămas în Constantinopol au fost în majoritate locuitorii cartierelor Fanar și Galata. Mulți fanarioți, cum au fost numiți, s-au dovedit a fi sfetnici capabili ai sultanilor otomani, dar au fost considerați trădători de majoritatea grecilor.

Fortăreața peloponeză Mystras din Morea, condusă de frații lui Constantin, Toma și Demetrius Palaeologus, aflați mereu în conflict unul cu altul și fiind conștienți că Mehmed îi va ataca și pe ei, a rezistat până în 1460. Cu câțiva ani înainte de căderea Constantinopolului, Demetrius a luptat pentru tron cu Toma, Constantin și ceilalți frați ai lor, Ioan al VIII-lea Palaeologus și Teodor.

Toma s-a refugiat la Roma când otomanii au invadat Morea, în timp ce Demetrius s-a așteptat să rămână pe tron ca vasal al turcilor, însă a fost luat prizonier și aruncat în închisoare unde a rămas pentru tot restul vieții sale. La Roma, Toma și familia sa au primit ajutor monetar de la Papa și alți conducători din vest, fiind considerat de aceștia ca Împărat Bizantin în exil, până în anul 1503. În 1461 statul independent bizantin Trebizonda a fost cucerit de Mehmed.

Istoricii consideră căderea Constantinopolului ca fiind evenimentul care a încheiat Evul Mediu și a început Renașterea datorită sfârșitului vechii ierarhii religioase din Europa, precum și folosirea tunurilor și a prafului de pușcă. De asemenea, căderea Constantinopolului a tăiat principala legătură comercială pe uscat dintre Europa și Asia. În consecință, un număr tot mai mare de europeni a început să plănuiască din ce în ce mai serios posibilitatea atingerii Asiei pe mare — ceea ce a dus la descoperirea Lumii Noi.

Chiar și în prezent un număr mare al populației grecești consideră ziua de marți (ziua căderii Constantinopolului) ca fiind cea mai plină de ghinion a săptămânii.

 

cititi despre Asediul și Căderea Constantinopolului (6 aprilie – 29 mai 1453) si pe en.wikipedia.org

Evenimentele Zilei de 29 mai în Istorie

Asediul Constantinopolului

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.org;  youtube.com

 

29 mai este a 149-a zi a calendarului gregorian și ziua a 150-a în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 29 mai

(BOR) Sf. Mc. Teodosia, fecioara; Sf. Sfinţit Mc. Olivian

Muceniţa Teodosia era din oraşul Tir, din Fenicia. În anul 308, pe când se afla în Cezareea Palestinei, a mers la palatul dregătorului Urban, la temniţa unde erau înlănţuiţi creştinii, şi-i îmbărbăta pe aceştia pentru suferinţele lor pentru numele Mântuitorului Iisus Hristos.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) Sf. Teodosia, martiră († 307)

(BRC) Sf. Maxim, episcop

 

Ziua Internațională a Forțelor ONU de menținere a păcii

În fiecare an, la 29 mai, se sărbătorește Ziua Internațională a Forțelor ONU de menținere a Păcii (International Day of UN Peacekeepers), cunoscută ca Ziua Internațională a Căștilor Albastre. România a sprijinit și continuă să sprijine eforturile ONU de menținere a păcii afirmându-se, de-a lungul timpului, drept un contributor important la misiunile și operațiile desfășurate sub egida acestei organizații internaționale.

Astfel, țara noastră înregistrează, în acest an, un record de 29 de ani de participare continuă cu trupe la acest tip de misiuni. Începând cu primii militari români care au acționat, ca observatori, în cadrul misiunii UNIKOM din Irak-Kuweit, peste zece mii de membri ai Armatei României au fost dislocați în diverse regiuni ale lumii și au activat sub drapelul Națiunilor Unite în 25 de misiuni de menținere a păcii.
cititi ami mult pe: www.mapn.ro; www.mae.ro

 

Astăzi în istorie pentru 29 mai

 

Evenimentele Zilei de 29 mai în Istorie:

- 29 mai 1453 – Căderea Constantinopolului;

- 29 mai 1848 – S-au deschis lucrările Dietei maghiare de la Cluj, care la 30 mai a proclamat unirea Transilvaniei cu Ungaria

 

29 mai 363 - Împăratul roman Iulian infrange armata sassanida in batalia de la Ctesifon , sub zidurile capitalei sassanide, dar nu reuseste să cucereasca cetatea.

Flavius Claudius Iulianus (331 – 26 iunie 363) ultimul împărat roman păgân (361 - 363) - foto - ro.wikipedia.org

Flavius Claudius Iulianus (331 – 363) – foto: ro.wikipedia.org

Flavius Claudius Iulianus (331 – 26 iunie 363) a fost un împărat roman care a domnit între 361 – 363, el fiind ultimul împărat roman păgân. Născut la Constantinopol ca fiu al lui Iulius Constantinus (fratele vitreg, asasinat în 337, al lui Constantin cel Mare), Iulian este elev al lui Libanios și Maximos din Tyr. A abandonat religia creștină în 351 în favoarea unui monoteism neoplatonician. La 6 noiembrie 355 este desemnat de împăratul Constantin II caesar al provinciilor din Occident.

 

29 mai 1176 - Bătălia de la Legnano - milițiile Ligii Lombarde au înfrînt armata împăratul Frederic I.

Bătălia de la Legnano a avut loc la 29 mai 1176; în urma acesteia milițiile Ligii Lombarde au înfrînt armata Sfântului Imperiu Roman, condusă de împăratul Frederic Barbarossa - foto: ro.wikipedia.org

Bătălia de la Legnano a avut loc la 29 mai 1176; în urma acesteia milițiile Ligii Lombarde au înfrînt armata Sfântului Imperiu Roman, condusă de împăratul Frederic Barbarossa – foto: ro.wikipedia.org

 

29 mai 1265 - S-a născut poetul, filosoful si omul politic florentin, Dante Alighieri: “Divina Comedie”, “Infernul”, “Purgatoriul”; (d.14 septembrie 1321).

Dante Alighieri - foto - ro.wikipedia.org

Dante Alighieri – foto – ro.wikipedia.org

Este considerat cel mai mare scriitor european din Evul Mediu si primul mare poet de limbă italiană. „Dante era de statură mijlocie, cu un umblet grav și liniștit. Avea o față lungă, nasul acvilin, ochii mari, pielea brună, părul negru și des, totdeauna cu o căutătură melancolică și gânditoare” (Giovanni Boccaccio Trattatello in laude di Dante).

 

29 mai 1328 - Filip al VI-lea a fost încoronat rege al Frantei,

Filip al VI-lea, rege al Frantei - foto - ro.wikipedia.org

Filip al VI-lea – foto – ro.wikipedia.org

Filip al VI-lea al Franței (n. 1293 – d. 22 august 1350), cunoscut și ca Norocosul (franceză Le Fortune) sau de Valois, a fost un rege al Franței din 1328 până la moartea sa în 1350. El a fost, de asemenea, Contele de Anjou, Maine și Valois 1325 – 1328. A fost un membru al dinastiei Capețienilor, el fiind fiul lui Carol de Valois (care era fratele regelui Filip al IV-lea al Franței, tatăl lui Carol al IV-lea) și primul rege al Franței din Casa de Valois.

 

29 mai 1329 - Prima menţiune documentară a localităţii Baia Mare (într-un document emis de cancelaria regelui maghiar Carol Robert de Anjou).

Stemă orasului Baia Mare - foto: ro.wikipedia.org

Stemă orasului Baia Mare – foto: ro.wikipedia.org

Prin documentul din 29 mai 1329 regele Carol Robert (1301-1342) dăruia comitelui Corrardus, jude al oraşelor Baia Mare şi Baia Sprie, pădurea aflată între cele două aşezări pentru ca acest teritoriu să fie populat. Baia Mare apare aici sub denumirea civitas Rivuli Dominarum, judele Corrardus fiind același și pentru Mons Medius (Baia Sprie). Documentul din anul 1329 nu s-a păstrat, conţinutul său fiind rezumat într-un act din anul 1479.

Prima diplomă privilegială a oraşului, pe care o putem studia şi astăzi, datează din 20 septembrie 1347 şi a fost acordată de regele Ludovic I (1342-1382), la cererea judelui Martin, a parohului Ioan, magistrului Petru şi notarului Ulrich, juraţi din Baia Mare şi Săsar (Rivulo Dominarum et Zazar Bánya), având în vedere faptul că privilegiul anterior al oraşului a ars într-un incendiu.

Baia Mare - Piața Centrală în anul 1890 - foto: ro.wikipedia.org

Baia Mare – Piața Centrală în anul 1890 – foto: ro.wikipedia.org

Prin acest nou privilegiu se stabilesc hotarele oraşului şi se acordă locuitorilor numeroase drepturi: libertatea de a-şi alege judele, juraţii şi parohul, dreptul de a judeca în interiorul oraşului „toate pricinile ce se ivesc între ei, deopotrivă cele mari ca şi cele mici”, asigurarea libertăţilor individuale, libertatea vămii, dreptul unui târg pe an, timp de cincisprezece zile „fără contenire”, dreptul de desfacere liberă a vinului, dreptul de a se fortifica cu ziduri „împotriva năvalei duşmanilor”.

O categorie distinctă de prevederi viza organizarea mineritului, precizându-se ca, anual, să se aleagă un jude al minerilor care să supravegheze împreună cu judele oraşului şi cu juraţii, activitatea desfăşurată în mine şi să exercite dreptul de judecată în problemele legate de minerit. De asemenea, judele şi juraţii alegeau supraveghetorii minelor, care trebuiau „să cerceteze toate hrubele şi lucrările de mină şi să se îngrijească de venitul urburei” cuvenite regelui

Baia Mare - Vedere panoramică asupra centrului vechi - foto: ro.wikipedia.org

Baia Mare – Vedere panoramică asupra centrului vechi – foto: ro.wikipedia.org

 

29 mai 1425 - A murit Impăratul chinez Hongxi; (n. 1378).

Impăratul  chinez   Hongxi - foto - en.wikipedia.org

Impăratul chinez Hongxi – foto – en.wikipedia.org

 

29 mai 1453 - Căderea Constantinopolului: armatele otomane sub conducerea sultanului Mahomed al II-lea cuceresc Constantinopolul după un asediu de 53 de zile; sfârșitul Imperiului Bizantin.

Modern painting of Mehmed and the Ottoman Army approaching Constantinople with a giant bombard, by Fausto Zonaro - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Modern painting of Mehmed and the Ottoman Army approaching Constantinople with a giant bombard, by Fausto Zonaro – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Turcii, condusi de sultanul Mehmed al II-lea “Cuceritorul” (1444, 1444-1446 si 1451-1481), reusesc sa strapunga apararea bizantina si sa patrunda in Constantinopol (dupa un asediu inceput la 6 aprilie); ultimul imparat bizantin, Constantin al XII-lea Dragases (1449-1453), cade in lupta, iar orasul, numit de turci Istanbul, este devastat.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

29 mai 1500 - A murit Bartolomeo Diaz, navigator şi explorator portughez; (n.1451 )

Bartolomeo Diaz, navigator şi explorator portughez - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Bartolomeo Diaz, navigator şi explorator portughez – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

A fost primul care a descoperit (1487–88) capul sudic al Africii, Capul Bunei Speranțe. După această călătorie, Diaz devine consilier r la întocmirea hărților și echiparea corăbiilor. Este neclar din care cauză succesorul la tron al regelui portughez, însărcinează cu expediția următoare, din 1497 pe Vasco da Gama, în locul sau. Diaz mai ia parte la expediția (1500) condusă de Pedro Alvares Cabral, pe drumul maritim între Africa și America de Sud (care va descoperi Brazilia) și moare odata cu scufundarea corăbiei într-o furtună (29 mai 1500), în apropierea „Capului Bunei Speranțe” descoperit de el.

 

29 mai 1660 - Restaurarea engleză – Carol al II-lea, chiar în ziua în care împlinea 30 de ani, a fost repus pe tronul Angliei, Scoției și Irlandei.

Carol al II-lea (engleză Charles II of England) (n. 29 mai 1630 - d. 6 februarie 1685) a fost rege al Angliei, Scoției și Irlandei de la 30 ianuarie 1649 (de jure) sau de la 29 mai 1660 (de facto), până la moarte - Charles in Garter robes by John Michael Wright or studio, c. 1660–1665 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Carol al II-lea – Charles in Garter robes by John Michael Wright or studio, c. 1660–1665 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Carol al II-lea (engleză Charles II of England) (n. 29 mai 1630 — d. 6 februarie 1685) a fost rege al Angliei, Scoției și Irlandei de la 30 ianuarie 1649 (de jure) sau de la 29 mai 1660 (de facto), până la moarte. (…) După decesul lui Cromwell în 1658 (la 59 de ani), întreg edificiul prin care încercase să înlocuiască Anglia tradițională, s-a clătinat. Cromwell desemnase ca urmaș pe fiul său Richard, un om lipsit de har, incapabil să rezolve conflictul latent dintre armată și puterea civilă și să potolească resentimentele dintre șefii armatelor rivale. A fost obligat să abdice în 1659 și Protectoratul a fost abolit.

În timpul tulburărilor civile și militare care au urmat, George Monck, guvernatorul din Scoția, a fost preocupat de faptul că națiunea va coborî în anarhie. Monck și armata sa au mărșăluit la Londra și a forțat Parlamentului să readmită membri ai Parlamentului cel Lung excluși în decembrie 1648. Parlamentul cel Lung s-a autodizolvat și pentru prima dată în aproape 20 de ani, au existat alegeri generale.

Grosul populației își dorea o restaurație decât un război civil sau o dictatură militară. Monk i-a invitat pe electori să aleagă o Cameră a Comunelor; mai târziu regele a confirmat această convocare și juriștii au menținut ficțiunea că monarhia nu și-a încetat niciodată existența. De fapt, regele a fost pus pe tron de o adunare convocată în mod neregulat însă fiind vorba de un rege legitim, desemnat pe baza dreptului de succesiune, hotărârea era inatacabilă.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

29 mai 1727 - Petru al II– lea a devinit ţar al Rusiei.

Piotr (Petru) al II-lea Alekseievici (rusă Пётр II Алексеевич sau Pyotr II Alekseyevich) (23 octombrie/12 octombrie 1715 - 30 ianuarie/19 ianuarie 1730) a fost împărat al Rusiei din 1727 până la moartea sa -  foto - ro.wikipedia.org

Piotr (Petru) al II-lea Alekseievici – foto: ro.wikipedia.org

Piotr (Petru) al II-lea Alekseievici (23 octombrie/12 octombrie 1715 – 30 ianuarie/19 ianuarie 1730) a fost împărat al Rusiei din 1727 până la moartea sa. A fost singurul fiu al Țareviciului Alexei Petrovici (fiu al țarului Petru I al Rusiei și al primei lui soții, Eudoxia Lopukhina) și al Prințesei Charlotte (fiica Ducelui Louis Rudolph de Brunswick-Lüneburg și cumnată a lui Carol Quintul). De asemenea, a fost singurul nepot pe linie masculină a lui Petru cel Mare.

 

29 mai 1733 - În Canada, colonistilor din Quebec li s-a dat dreptul legal de a avea sclavi indieni.

 

29 mai 1790 - Colonia Rohde Island devine al 13-lea stat al S.U.A .

Rohde Island - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Rohde Island – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

 

29 mai 1807 - La presiunea ienicerilor, Selim al III-lea, conducătorul reformist al Imperiului Otoman din 1789, a fost detronat și arestat.

Selim al III-lea (n. 24 decembrie 1761, Constantinopol, Imperiul Otoman – d. 29 iulie 1808, Constantinopol, Imperiul Otoman) a fost sultanul Imperiului Otoman în perioada 7 aprilie 1789 – 29 mai 1807 - Portrait by Konstantin Kapıdağlı, c. 1804-1806 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Selim al III-lea – Portrait by Konstantin Kapıdağlı, c. 1804-1806 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Selim al III-lea (n. 24 decembrie 1761, Constantinopol, Imperiul Otoman – d. 29 iulie 1808, Constantinopol, Imperiul Otoman) a fost sultanul Imperiului Otoman în perioada 7 aprilie 1789 – 29 mai 1807. El era fiul sultanului Mustafa al III-lea și al sultanei Mihrisah. Mama lui era de origine georgiană.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

29 mai 1814 - A murit Joséphine (n. 23 iunie 1763 ), prima sotie a imparatului francez Napoleon I din 1796 la 1809 şi împărăteasa franceză şi regină a Italiei de la 1804 la 1809 .

Josephine de Beauharnais, Keizerin der Fransen - foto - ro.wikipedia.org

Josephine de Beauharnais, Keizerin der Fransen – foto – ro.wikipedia.org

Marie-Joseph-Rose Tascher de Pagerie, s-a nascut in colonia franceza Martinica în anul 1763. La vârsta de şaisprezece ani să se căsătoreste cu vicontele Alexandre de Beauharnais cu care are doi copii, Eugene şi Hortense în 1781 în 1785. Vicontele Alexandre de Beauharnais a fost ghilotinat în iulie 1794. S-a intalnit cu tanarul general Bonaparte cu care sa casatorit in martie 1796 . Neputand să dea împăratului un moştenitor, ea va accepta divorţul in decembrie 1809. După căderea împăratului Napoleon, a murit subit la 29 mai 1814, victima a unei infectii în gât.

 

29 mai 1825 - Carol al X-lea a fost încoronat rege al Franței la Reims.

Carol al X-lea al Franței (n. 9 octombrie 1757 – d. 6 noiembrie 1836), rege al Franței și al Navarei între 1824 și 1830 - foto: ro.wikipedia.org

Carol al X-lea al Franței – foto: ro.wikipedia.org

Carol al X-lea al Franței (n. 9 octombrie 1757 – d. 6 noiembrie 1836) a fost rege al Franței și al Navarei între 1824 și 1830. Carol a fost fiul lui Ludovic, delfin al Franței, nepot al lui Ludovic al XV-lea și frate al regilor Franței, Ludovic al XVI-lea și Ludovic al XVIII-lea.

 

29 mai 1848 - S-au deschis lucrările Dietei maghiare de la Cluj, care la 30 mai proclamă unirea Transilvaniei cu Ungaria, act politic pe care împăratul austriac Ferdinand îl sancționează la 10 iunie 1848.

Stema istorică a Transilvaniei din 1659 până în 1867 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Stema istorică a Transilvaniei din 1659 până în 1867 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dieta din Cluj, Transilvania, a votat fără a ține seama de opozitia Adunării romanilor de la Blaj si a unor părţi importante ale saşilor şi maghiarilor ardeleni. Însuşi poetul Sandor Petöfi se ridicase împotriva hotarârii unirii Transilvaniei cu Ungaria, argumentând că în Dieta care luase decizia se aflaseră din 300 reprezentanţi numai 3 români si 24 de saşi. În martie 1848 izbucnise revoluţia la Viena, mişcare care a pătruns mai apoi în Ungaria, unde intelectualitatea liberală maghiară dorea să impună stat naţional independent de Austria.

Ideea de libertate şi de unitate naţională era înţeleasă de liderii maghiarilor în sensul formării unei naţiuni civice după modelul preconizat de Revoluţia franceză, adică neţinând seama de componenţa etnică eterogenă a ţării, prin omogenizarea forţată a etniilor diferitelor regiuni şi prin impunerea unei singure limbi oficiale.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

29 mai 1848 - Wisconsin devine al 30-lea stat al SUA .

Wisconsin este unul din cele 50 de state ale Statelor Unite ale Americii, localizat în zona acestora cunoscută ca Midwest. Capitala sa este orașul Madison, iar actualul guvernator este Scott Walker. Zona statului Wisconsin, mărginită de statele de azi Iowa, Minnesota, Michigan și Illinois, aidoma lacurilor Michigan și Superior, a fost o parte a teritoriului Statelor Unite încă de la terminarea Războiului revoluționar american. Mai târziu, Teritoriul Wisconsin (care includea părți din alte state de azi) a fost creat la 3 iulie 1836. Wisconsin și-a ratificat propria sa constituție la 13 martie 1848 fiind admis în Uniune ca cel de-al treizecilea stat al acesteia la 29 mai 1848. Economia inițială a statului Wisconsin, preponderent rurală, s-a bazat inițial mai ales pe blănuri; în secolul al 19-lea, s-a diversificat bazându-se pe minerit, exploatarea lemnului, produse lactate și turism - foto: ro.wikipedia.org

Wisconsin - foto: ro.wikipedia.org

Wisconsin este unul din cele 50 de state ale Statelor Unite ale Americii, localizat în zona acestora cunoscută ca Midwest. Capitala sa este orașul Madison, iar actualul guvernator este Scott Walker. Zona statului Wisconsin, mărginită de statele de azi Iowa, Minnesota, Michigan și Illinois, aidoma lacurilor Michigan și Superior, a fost o parte a teritoriului Statelor Unite încă de la terminarea Războiului revoluționar american.

Mai târziu, Teritoriul Wisconsin (care includea părți din alte state de azi) a fost creat la 3 iulie 1836. Wisconsin și-a ratificat propria sa constituție la 13 martie 1848 fiind admis în Uniune ca cel de-al treizecilea stat al acesteia la 29 mai 1848. Economia inițială a statului Wisconsin, preponderent rurală, s-a bazat inițial mai ales pe blănuri; în secolul al 19-lea, s-a diversificat bazându-se pe minerit, exploatarea lemnului, produse lactate și turism.

 

29 mai 1861 - A fost fondată Camera de Comert din colonia britanica Hong Kong.

 

29 mai 1868 - A fost asasinat la Belgrad prințul Serbiei, Mihailo Obrenovici al III-lea.

 

29 mai/10 iunie 1889: În Romania a fost adoptată Legea privind introducerea sistemului monometalist/etalon de aur (va intra în vigoare la 17/29martie 1890).

 

29 mai 1874 - S-a născut romancierul englez G.K. Chesterton ; (d. 14 iunie 1936).

Gilbert Keith Chesterton, scriitor, jurnalist și gânditor englez -  foto - en.wikipedia.org

Gilbert Keith Chesterton, scriitor, jurnalist și gânditor englez – foto – en.wikipedia.org

 

29 mai 1880 - S-a născut filosoful Oswald Arnold Spengler;(d.8 mai 1936). A fost un filosof idealist (reprezentant al antiintelectualismului) și istoric, preocupat însă și de matematică, știință și artă.

Oswald Arnold Spengler - foto - ro.wikipedia.org

Oswald Arnold Spengler – foto – ro.wikipedia.org

Opera sa cea mai cunoscută este “Declinul Occidentului”, publicată în 1918-1922, în care iși elaborează concepția metafizică asupra evoluției ciclice a civilizațiilor.

 

29 mai 1886 - John Pemberton a publicat prima reclama la Coca-Cola in “Atlanta Journal”.

John Pemberton (n. 8 iulie 1831 — d. 16 august 1888) farmacist american, inventatorul băuturii răcoritoare Coca-Cola -  foto - ro.wikipedia.org

John Pemberton (n. 8 iulie 1831 — d. 16 august 1888) farmacist american, inventatorul băuturii răcoritoare Coca-Cola – foto – ro.wikipedia.org

Prima reclama la Coca-Cola in “Atlanta Journal” - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Prima reclama la Coca-Cola in “Atlanta Journal” – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

 

29 mai 1893 (29 mai/ 10 iunie): A apărut Legea clerului mirean, care prevedea salarizarea clerului, întreţinerea bisericilor, fixarea parohiilor, numirea şi pregătirea clerului mirean, controlul administrativ şi disciplinar în biserică.

 

29 mai 1895 - S-a născut medicul Maximilian Popper unul dintre primii organizatori ai luptei anti-tuberculoză din România. A avut un aport important in pregătirea cadrelor de specialitate din reţeaua de ftiziologie (m. 1960).

 

29 mai 1898 - Prin testamentul lui Alfred Nobel, s-au infiintat prestigioasele Premii Nobel.

Alfred Nobel (n. 21 octombrie 1833, Stockholm - d. 10 decembrie 1896, San Remo, în Italia, chimist, inventator și om de afaceri suedez. Printre altele, el a inventat dinamita și a întemeiat fundația ce oferă anual faimoasele Premii Nobel - foto - ro.wikipedia.org

Alfred Nobel – foto – ro.wikipedia.org

Alfred Nobel (n. 21 octombrie 1833, Stockholm – d. 10 decembrie 1896, San Remo, în Italia, chimist, inventator și om de afaceri suedez. Printre altele, el a inventat dinamita și a întemeiat fundația ce oferă anual faimoasele Premii Nobel.

 

29 mai 1899 - S-a născut prozatoarea şi poeta Georgeta Mircea Cancicov (numele la naştere: Maria Jurgea); (m. 1984).

 

29 mai 1901 - S-a născut Ionel Fernic, compozitor şi autor de texte şi de cuplete de muzică uşoară; (d. 22 iulie 1938).

Ionel Fernic (n. 29 mai 1901, Târgoviște – d. 22 iulie 1938, Bucovina) compozitor român de muzică ușoară, aviator (pilot civil) și unul dintre primii parașutiști români. Între alte preocupări ale sale au intrat scrisul (proze de mici dimensiuni, textier pentru multe dintre romanțele sale) și munca de gazetar.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org

 

29 mai 1903 - Alexandru Obrenovici, rege al Serbiei și regina Draga, au fost asasinați la Belgrad de către un grup de ofițeri din armata, membri ai organizatiei Mana Neragra (Crna Ruka).

Regele  Serbiei,  Alexandru Obrenovici, și regina Draga, sunt asasinați la Belgrad - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Regele Serbiei, Alexandru Obrenovici, și regina Draga, sunt asasinați la Belgrad – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

 

29 mai 1910 - S-a născut chimistul Ioan Zugrăvescu; lucrări în domeniul chimiei organice; cercetări privind chimismul celular, îndeosebi celulele maligne; membru corespondent al Academiei Române din 1963; (m. 1989).

 

29 mai 1912 - Se desfasoara Congresul de la Alba-Iulia, prezidat de Gh. Pop de Basesti, la care participa peste 20.000 de reprezentanti ai populatiei romanesti din intreaga Transilvanie. Se adopta o rezolutie de protest fata de proiectul de infiintare a episcopiei greco-catolice maghiare, care face din biserica un instrument politic de deznationalizare a bastinasilor de nationalitate romana.  Congresul hotărăşte, totodată, crearea unei comisii care să ia toate măsurile necesare pentru apărarea drepturilor autonome ale Bisericii Greco-Catolice Române.

 

29 mai 1914 - Nava RMS Empress of Ireland s-a scufundat după ce s-a ciocnit de SS Storstad pe fluviul Sfântul Laurențiu. Și-au pierdut viața 1.012 de oameni.

 

29 mai 1917 - S-a născut John Fitzgerald Kennedy, al 35-lea preşedinte al SUA (1961-1963) (asasinat la 22 niembrie 1963).

John Fitzgerald Kennedy, al 35-lea preşedinte al SUA (1961-1963) - foto - ro.wikipedia.org

John Fitzgerald Kennedy – foto – ro.wikipedia.org

John Fitzgerald Kennedy (n. 29 mai 1917 – d. 22 noiembrie 1963), cunoscut și ca John F. Kennedy, JFK sau “Jack Kennedy”, a fost cel de-al treizeci și cincilea președinte al Statelor Unite ale Americii. A servit din 1961 până la asasinarea sa survenită în ziua de 22 noiembrie 1963, la Dallas, Texas. A fost unul dintre membrii cei mai proeminenți ai familiei Kennedy implicați în politică, fiind totodată considerat un stindard al liberalismului american.

 

29 mai 1918 - Armenia învinge armata otomană în Bătălia de la Sardarapat.

 

29 mai 1919 - A fost proclamata independenta fata de Ungaria a Republicii Prekmurje, stat nerecunoscut pe plan international.

Republica Prekmurje stat nerecunoscut creat în 1919, odată cu destrămarea Imperiului Austro-Ungar, în regiunea istorică numită tradițional „Ținutul Vendic” - foto - ro.wikipedia.org

Republica Prekmurje – foto – ro.wikipedia.org

Republica Prekmurje fost un stat nerecunoscut creat în 1919, odată cu destrămarea Imperiului Austro-Ungar, în regiunea istorică numită tradițional „Ținutul Vendic”. Pe 6 iunie 1919, Prekmurje a fost incorporat în Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, stat redenumit Iugoslavia în 1929. Statul se învecina la nord cu Austria, la est cu Ungaria și la sud și vest cu Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor.

 

29 mai 1922 - S-a născut Iannis Xenakis, compozitor, matematician şi arhitect de origine greacă stabilit în Franţa; (d. 2001).

Iannis Xenakis (în greacă Ιάννης Ξενάκης); n. 29 mai 1922, Brăila, - d. 4 februarie 2001, Paris) a fost un compozitor și arhitect de origine greacă care a lucrat preponderent în Franța. Muzica lui Xenakis este influențată de interesele sale din matematică și acustică - foto - ro.wikipedia.org

Iannis Xenakis – foto – ro.wikipedia.org

Iannis Xenakis ( n. 29 mai 1922, Brăila, – d. 4 februarie 2001, Paris) a fost un compozitor și arhitect de origine greacă care a lucrat preponderent în Franța. Muzica lui Xenakis este influențată de interesele sale din matematică și acustică. Iannis Xenakis s-a implicat în mișcarea de rezistență a grecilor participând la manifestații împotriva ocupanților este închis de italieni și mai apoi de germani. Pe 1 ianuarie 1945 este rănit grav de un obuz britanic, dar odată ieșit din spital se implică mai departe în activități politice clandestine. Urmărit reușește să scape prin Italia spre Paris.

În Grecia este condamnat (în lipsă) la moarte pentru terorism politic. În decembrie 1947 începe să lucreze ca inginer la atelierul marelui arhitect Le Corbusier . A înființat „Centrul de studii de matematică și automatică muzicală” CÉMAMU (Centre d’études de mathématique et automatique musicales), cu scopul aplicării cunoștințelor tehnice și științifice în muzică. Pentru realizarea compozițiilor sale, s-a folosit si de un calculator.

 

29 mai 1924 - Inaugurarea la Bucuresti a Institutului Francez de Inalte Studii, cu scopul de a face cunoscuta cultura franceza in Romania. Va funcţiona până în 1948 fiind închis între anii 1948 şi 1970 de autoritatile comuniste, dupa care va funcţiona din nou, sub diverse denumiri. In prezent – Institutul Francez.

 

29 mai 1925 - S-a născut Erwin Friedländer, fizician american de origine română; activitatea sa de cercetare s-a concentrat îndeosebi asupra metodelor de măsură în tehnica nucleară, precum şi a radiaţiilor; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2003 (m. 2004).

Erwin M. Friedländer (n. 29 mai 1925, Cluj - d. 22 ianuarie 2004, California) a fost un fizician american de naționalitate evreiască, originar din România, ales ca membru de onoare al Academiei Române (repus în drepturi în 1990) - foto: en.wikipedia.org

Erwin M. Friedländer – foto: en.wikipedia.org

Erwin M. Friedländer (n. 29 mai 1925, Cluj – d. 22 ianuarie 2004, California) a fost un fizician american de naționalitate evreiască, originar din România, ales ca membru de onoare al Academiei Române (repus în drepturi în 1990).

 

29 mai 1933 - S-a născut Stan Velea, specialist român în limba polonă, comparatist şi traducător.

Stan Velea (n. 29 mai 1933 - m. 2007) specialist român în limba polonă, comparatist şi traducător - foto: referatele.com

Stan Velea (1933 – 2007) – foto: referatele.com

Stan Velea (n. 29 mai 1933 – m. 2007) specialist român în limba polonă, comparatist şi traducător. S-a dedicat aproape în exclusivitate studiului literaturii polone, pe care a promovat-o în România prin studii şi traduceri; (m. 2007).

 

29 mai 1942 - Portul Stelei lui David devine obligatoriu pentru toti evreii peste varsta de 6 ani in Franta ocupata de nazisti.

foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

29 mai 1942 - Bing Crosby a inregistrat “White Christmas”, cel mai bine vandut disc single din istorie.

Harry Lillis “Bing” Crosby (n 3  mai 1903 – d. 14  octombrie 1977) cantaret si  actor american - foto - en.wikipedia.org

Harry Lillis “Bing” Crosby (n 3 mai 1903 – d. 14 octombrie 1977)
cantaret si actor american – foto – en.wikipedia.org

Cantaretul si actorul american Bing Crosby a inregistrat “White Christmas”, impreuna cu John Scott Trotter Orchestra si Ken Darby Singers, in Studiourile Decca. White Christmas este un cantec de Craciun scris la inceputul anului 1940 de compozitorul american Irving Berlin.

 

29 mai 1944 - A murit juristul Constantin C. Stoicescu; specialist în drept roman, a introdus în procesul de învăţământ metoda istorică de predare a dreptului roman; ministru al justiţiei (1941, 1942); membru corespondent al Academiei Române din 1936; (n. 1881).

Constantin C. Stoicescu (n. 23 august 1881, București - d. 29 mai 1944, București) a fost un jurist român, membru corespondent al Academiei Române. A fost profesor de drept roman la Universitatea din București și ministru al justiției în Guvernul Ion Antonescu (3) în perioada 15 februarie 1941 - 14 august 1942 - foto: ro.wikipedia.org

Constantin C. Stoicescu (1881 – 1944)  - foto: ro.wikipedia.org

Constantin C. Stoicescu (n. 23 august 1881, București – d. 29 mai 1944, București) a fost un jurist român, membru corespondent al Academiei Române. A fost profesor de drept roman la Universitatea din București și ministru al justiției în Guvernul Ion Antonescu (3) în perioada 15 februarie 1941 – 14 august 1942.

 

29 mai 1945 - A murit Mihail Sebastian, prozator, dramaturg și eseist român (n. 1907)

Mihail Sebastian,(la naştere Iosif Hechter),romancier, dramaturg şi eseist român, de origine evreiască - foto - ro.wikipedia.org

Mihail Sebastian – foto – ro.wikipedia.org

Mihail Sebastian (nume real: Iosif Hechter, alt pseudonim: Victor Mincu, n. 18 octombrie 1907, Brăila, România – d. 29 mai 1945, București, Regatul României) a fost un om de litere român, evreu de origine, care a scris roman, dramaturgie și critică literară. A fost de asemenea activ ca publicist, ținând printre altele și cronică muzicală. Mihail Sebastian a fost unul dintre cei mai importanți discipoli ai filosofului Nae Ionescu.

Un scandal fulminant în epoca interbelică l-a cauzat prefața antisemită a lui Ionescu la romanul De două mii de ani, prefață pe care Sebastian a publicat-o intactă. Deriva înspre extremismul de dreapta a generației sale și circumstanțele politice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial l-au îndepărtat de maestrul său și de foștii săi prieteni. În această perioadă a ținut jurnal.

După moartea lui subită, posteritatea i-a fost asigurată în principal de piesele de teatru, până în 1996, când jurnalul, care rămăsese peste 60 de ani inedit, a fost tipărit pentru prima dată. Cartea a suscitat controverse aprinse în societatea românească, fiind contrară imaginii idealizante a elitei intelectuale interbelice. Romane publicate: “De două mii de ani” (1934), “Oraşul cu salcâmi” (1935) (roman al adolescenţei), “Accidentul” (1940) (roman de dragoste), influenţate de Marcel Proust, Gustave Flaubert şi de alţi romancieri francezi. Ca dramaturg, s-a impus în literatura română cu piesele “Steaua fără nume”, “Jocul de-a vacanţa”, “Ultima oră”.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro

 

29 mai 1946 - Regele Mihai I a participat la ceremonia de retrocedare a navei-şcoală Mircea de la echipajul sovietic şi reîncadrarea ei în Marina Română, eveniment desfăşurat în Portul Constanţa.

 

29 mai 1953 - Exploratorul neozeelandez Edmund Hillary și șerpașul nepalez Tenzing Norgay au devenit primii oameni care au ajuns pe vârful Muntelui Everest, cel mai inalt varf din lume (8.848 metri), aflat la granita dintre Nepal si Tibet .

Edmund Hillary si Tenzing Norgay - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Edmund Hillary si Tenzing Norgay – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

(…) “Societatea regală de geografie” și “Clubul alpin” organizeaza o expediție pentru cucerirea vârfului Chomolungma (8.848 m), condusă de Sir H.C. J. Hunt, în care reușește, împreună cu șerpașul Tenzing Norgay, să atingă cel mai înalt vârf din lume la 29 mai 1953.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org;

 

29 mai 1954 - Se desfasoara prima conferinta anuala a Grupului Bilderberg.

Prima conferinta   anuala  a  Grupului Bilderberg - foto - bilderberg.org

Prima conferinta anuala a Grupului Bilderberg – foto – bilderberg.org

 

29 mai 1955 - A murit entomologul Aristide Caradja; (n. 1861).

Principele Aristide Caradja (n. 28 septembrie 1861, Dresda — d. 29 mai 1955, București) a fost un entomolog și jurist român, membru de onoare al Academiei Române - foto: ro.wikipedia.org

Principele Aristide Caradja (1861 – 1955)  - foto: ro.wikipedia.org

Principele Aristide Caradja (n. 28 septembrie 1861, Dresda — d. 29 mai 1955, București) a fost un entomolog și jurist român, membru de onoare al Academiei Române (1930). S-a ocupat în special cu studiul lepidopterelor, mai ales al fluturilor mici (colecţia sa, foarte valoroasă, se află la „Muzeul de istorie naturală Grigore Antipa” din Bucureşti).

 

29 mai 1960 - Lt. colonelul Gheorghe Arsenescu, lider al grupului de rezistenţă din Munţii Făgăraş a fost executat la Jilava.

Gheorghe Arsenescu (n. 31 mai 1907, Câmpulung – d. 29 mai 1962) a fost un ofițer român care a condus o mișcare anticomunistă în România după cel de-al doilea război mondial. Colonelul Arsenescu, împreună cu un coleg de armată, ofițerul Toma Arnăuțoiu, au format un grup numit Haiducii Muscelului. Grupul lui Arsenescu a operat în sudul Munților Făgăraș. El a fost capturat de Securitate în 1961 și executat în 1962 la închisoarea Jilava. Un membru notabil al mișcării de rezistență a lui Arsenescu a fost Elisabeta Rizea, care a fost capturată de Securitate odată cu Gheorghe Arsenescu - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gheorghe Arsenescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gheorghe Arsenescu (n. 31 mai 1907, Câmpulung – d. 29 mai 1962) a fost un ofițer român care a condus o mișcare anticomunistă în România după cel de-al doilea război mondial. Colonelul Arsenescu, împreună cu un coleg de armată, ofițerul Toma Arnăuțoiu, au format un grup numit Haiducii Muscelului. Grupul lui Arsenescu a operat în sudul Munților Făgăraș. El a fost capturat de Securitate în 1961 și executat în 1962 la închisoarea Jilava. Un membru notabil al mișcării de rezistență a lui Arsenescu a fost Elisabeta Rizea, care a fost capturată de Securitate odată cu Gheorghe Arsenescu.
cititi mai mult pe: www.memorialsighet.ro; www.marturisitorii.ro; www.historia.ro; en.wikipedia.org

 

29 mai 1962 - A murit actorul Benedict Dabija; (n.22 septembrie 1926, Piatra Neamt). Este cunoscut pentru rolurile sale din filmele „La Moara cu noroc”(1955), “Eruptia” (1958) sau “Valurile Dunarii” (1959).

Benedict Dabija; (n.22 septembrie 1926, Piatra Neamt - m. 29 mai 1962), actor roman - în imagine, Benedict Dabija în filmul „La Moara cu noroc" - foto: amintiridinteatrulromanesc.blogspot.ro

Benedict Dabija (1926 – 1962), în filmul „La Moara cu noroc” – foto: amintiridinteatrulromanesc.blogspot.ro

 

29 mai 1968 - Manchester United castiga Cupa Europei, devenind primul club englez care castiga acest trofeu, dupa ce a invins echipa portugheza Benfica Lisabona cu scorul de 4-1.

Manchester United 1968 -  foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Manchester United 1968 – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

29 mai 1972 - Trei teroristi japonezi deschid focul asupra pasagerilor aflati pe Aeroportul International Lod din Israel, ucigând 26 de persoane şi rănind alte zeci.

 

29 mai 1979 - A murit Mary Pickford, actriță canadiano-americană, co-fondatoare a United Artists (n. 1892)

Mary Pickford (n. 8 aprilie 1892, Toronto, Ontario - d. 29 mai 1979, Santa Monica, California) a fost o actriță de film, câștigătoare a premiului Oscar - foto: ro.wikipedia.org

Mary Pickford (1892 – 1979) – foto: ro.wikipedia.org

Mary Pickford (n. 8 aprilie 1892, Toronto, Ontario – d. 29 mai 1979, Santa Monica, California) a fost o actriță de film, câștigătoare a premiului Oscar.

 

29 mai 1980 - La Campionatul internațional de atletism, Anișoara Cușmir cucerește locul întâi la săritura în lungime, realizând una din cele mai bune performanțe mondiale la această probă: 7 metri.

Anișoara Cușmir-Stanciu (n. 28 iunie 1962, Brăila) este o atletă română, laureată cu aur la Los Angeles 1984 la săritură în lungime - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Anișoara Cușmir-Stanciu – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Anișoara Cușmir-Stanciu (n. 28 iunie 1962, Brăila) este o atletă română, laureată cu aur la Los Angeles 1984 la săritură în lungime. Sportivă la Clubul “Steaua” în anul 1984 a primit gradul de locotenent, ulterior în 1988 a devenit locotenent major. După retragerea din activitatea competițională a devenit antrenoare la Secția de atletism a Clubului Steaua.

 

29 mai 1980 - S-a născut actriţa Irina Cojar.

Irina Cojar - actriță română - foto: facebook.com

Irina Cojar – actriță română – foto: facebook.com

 

29 mai 1982 - Razboiul din Insulele Falkland ( Malvine). Fortele britanice ii înving pe argentinieni in batalia de la Goose Green.

Razboiul din Insulele Falkland ( Malvine) - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Razboiul din Insulele Falkland ( Malvine) – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

 

29 mai 1982 - Papa Ioan Paul al II-lea a devenit primul pontif care a vizitat Catedrala Canterbury.

 

29 mai 1982 - A murit actrita austriaca de film Romy Schneider; (n. 1938).

Romy Schneider, 1971 -  foto - ro.wikipedia.org

Romy Schneider, 1971 – foto – ro.wikipedia.org

 

29 mai 1985 - Dezastrul de pe stadionul Heysel din Bruxelles, in timpul meciului pentru finala Cupei Europei: 39 de microbisti italieni au murit si alte sute de spectatori au fost raniti in timpul unei incaierari intre suporterii Juventus Torino si ai F.C.L iverpool,urmate de prabusirea unui perete si oameni calcati in picioare in timpul panicii care a urmat.

Fans at the Heysel stadium in Brussels - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Fans at the Heysel stadium in Brussels – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

29 mai 1988 - Preşedintele american Ronald Reagan începe prima sa vizita în Uniunea Sovietică unde se intalneste cu Mihail Gorbaciov.

Ronald Reagan si Mihail Gorbaciov (1988) - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Ronald Reagan si Mihail Gorbaciov (1988) – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

 

29 mai 1989 - A murit Adrian Petringenaru, un regizor de film care a abordat toate genurile cinematografice, de la documentar la animaţie şi ficţiune; (n. 19 octombrie 1933, Bucuresti). A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” – secţia istoria şi teoria artei (promoţia 1969). În 1983 publică, la editura Meridiane, volumul „Imagine şi simbol la Brâncuşi”. A regizat printre altele, filmele Tatăl risipitor (1974), Rug şi flacără (1979), Cireşarii (1984).

 

29 mai 1990 - Parlamentul rus îl alege pe Boris Elțîn președinte al Federației Ruse.

Boris Eltin - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Boris Eltin – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Boris Nikolaievici Elțin (n. 1 februarie 1931 în Sverdlovsk [azi Ekaterinburg], Rusia, URSS – d. 23 aprilie 2007), a fost, în 1991, primul președinte al Rusiei, precum și primul conducător din istoria acestei țări ales în mod direct.

 

29 mai 1991 - A murit la Bucuresti, pictorul Brăduţ Covaliu; (n. 1 aprilie 1924, Sinaia). Între 1942-1947 a studiat la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, avându-l profesor pe pictorul Alexandru Jean Steriadi. A avut mai multe expoziţii personale la Bucureşti, Constanţa, Cluj, Budapesta, Atena, Calcuta, Bruxelles, Helsinki, Viena etc. A lucrat ca redactor la revista „Arta plastică”, în 1963 a fost ales secretar al Uniunii Ariştilor Plastici din România, iar în 1968 a fost ales preşedinte al aceluiaşi for.

Din 1960 a desfăşurat activitate didactică la Institutul Pedagogic din Bucureşti apoi la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. A publicat volumele „Rugul de taină” (poezii, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1969) şi „Pe ţărmurile artei” (eseuri, Editura Meridiane, Bucureşti, 1977). A fost distins cu Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1962), Ordinul Meritul Cultural, cls. a II-a (1968), Ordinul Steaua Republicii Socialiste România (1971), Marele Premiu al U.A.P. (1981), Grand premio internationale „Trionfo”, Premiul „Oamgio a Picasso”, Roma (1981) s.a.

 

29 mai 1992 - A decedat regizorul de film documentar Ion Bostan; (n. 1914, la Cernăuţi, azi în Ucraina).

Ion Bostan (n. 15 decembrie 1914, Cernăuți - d. 29 mai 1992, București) a fost un regizor de filme documentare român - foto: ro.wikipedia.org

Ion Bostan (1914 – 1992) – foto: ro.wikipedia.org

Ion Bostan (n. 15 decembrie 1914, Cernăuți – d. 29 mai 1992, București) a fost un regizor de filme documentare român. Printre filmele documentare pentru care a fost premiat se numara: Sub aripa vulturului (Mamaia, 1964), Marea Sarmatică, Marea Neagră (Teheran, 1968), Histria, Heracleea si lebedele (Novi Sad, 1969), Stârcul, pasăre – reptila (Rio de Janeiro, 1970), Pădurea scufundată (ACIN 1972), Pădurea scufundată (Teheran, 1973); Premiul pentru întreaga activitate (ACIN 1979), Glasuri în desişuri (ACIN 1988).

 

29 mai 1993 - A fost adoptata la Haga, de catre 66 de tari, “Conventia internationala privind protectia copiilor si cooperarea statelor in domeniul adoptiilor”.

 

29 mai 1994 - A murit fostul lider comunist al Germaniei de Est, Erich Honecker; (n.25 august 1912).

Erich Honecker, lider comunist al  Germaniei - foto - ro.wikipedia.org

Erich Honecker – foto – ro.wikipedia.org

Erich Honecker (n. 25 august 1912, Neunkirchen (Saar) – d. 29 mai 1994, Santiago de Chile) a fost un politician comunist german care a condus Republica Democrată Germană (Germania de Est) din 1971 până în 1989.

 

29 mai 1995 - A fost publicata a 12-a Enciclica papala intitulata “Ut unum sunt” (“pentru ca toti sa fie unul”), prin care Papa Ioan Paul al II-lea a facut apel la unitatea crestinilor din intreaga lume.

 

29 mai 1999 - Charlotte Perrelli (născuta Anna Jenny Charlotte Nilsson), reprezentând Suedia, câștigă Eurovision 1999 în Ierusalim, cu piesa „Take Me to Heaven„

 

29 mai 2004 - A murit procurorul american Archibald Cox , anchetator in scandalul Watergate, in urma caruia a fost pus sub acuzare presedintele Nixon.

Archibald Cox - foto - en.wikipedia.org

Archibald Cox – foto – en.wikipedia.org

 

29 mai 2005 - Francezii au respins, cu 54,67 % voturi contra, ratificarea Constitutiei europene.Prezenta la vot a fost de 69,37%.

 

29 mai 2007 - Riyo Mori, o dansatoare japoneza de 20 de ani, a fost aleasa Miss Univers, la concursul organizat in Mexic. Riyo Mori a succedat-o pe portoricana Zuleyka Rivera Mendoza.

Riyo Mori  în Mexico City - foto - ro.wikipedia.org

Riyo Mori în Mexico City – foto – ro.wikipedia.org

Riyo Mori (n. 24 decembrie 1986, Shizuoka, Japonia) este un fotomodel japonez. Ea a fost aleasă în anul 2007 Mexico City, Miss Universe. Riyo Mori a câștigat în fața candidatei Taliana Vargas din Columbia. Coroana de regină a frumuseții o primește de la Zuleyka Rivera fosta câștigătoare a titlului din anul precedent. Ea este dansatoare pentru trupa de Visual kei Duel Jewel - foto: ro.wikipedia.org

Riyo Mori – foto: ro.wikipedia.org

Riyo Mori (n. 24 decembrie 1986, Shizuoka, Japonia) este un fotomodel japonez. Ea a fost aleasă în anul 2007 Mexico City, Miss Universe. Riyo Mori a câștigat în fața candidatei Taliana Vargas din Columbia. Coroana de regină a frumuseții o primește de la Zuleyka Rivera fosta câștigătoare a titlului din anul precedent. Ea este dansatoare pentru trupa de Visual kei Duel Jewel.

 

29 mai 2014 - Este intronizat Ignațiu Afraim al II – lea, Patriarhul ortodox siriac al Antiohiei.

Ignațiu Afraim al II – lea,  Patriarhul ortodox siriac al Antiohiei - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Ignațiu Afraim al II – lea, Patriarhul ortodox siriac al Antiohiei – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

El a devenit al 123 – lea Patriarh ortodox siriac al Antiohiei . Înainte de alegerea sa, a fost Arhiepiscop in Statele Unite ale Americii, și este cunoscut sub numele de Mor Cyril Afraim Karim Biserica siriacă Ortodoxă a Antiohiei (siriacă clasică), cunoscuta si sub numele de Biserica Ortodoxă Siriană din Antiohia, este o biserică ortodoxă orientală autocefală în Mediterana de Est, cu credinciosi răspânditi în întreaga lume.

Acesta are cea mai veche liturghie creștina, Liturghia Sfântului Apostol Iacov , și folosește ca limbă oficială și liturgica, limba siriacă. Biserica este condusă de Patriarhul ortodox siriac al Antiohiei. Biserica Ortodoxă Siriacă reprezinta una dintre primele comunități creștine, în Antiohia, descrise în Faptele Apostolilor (Noul Testament, Faptele Apostolilor 11:26), fiind intemeiata de Sfântul Apostol Petru în 37 d.Hr.

 

29 mai 2020 - La Ordinea Zilei

 

29 mai 2021 - O persoană au fost ucisă într-o explozie la Arad.

Explozia de la Arad din 29 mai 2021 a fost o explozie de mașină în centrul Aradului, reședința județului Arad. Explozia l-a ucis pe Ioan Crișan, un om de afaceri din județ, în parcarea unui supermarket.

Sf. Mc. Teodosia Fecioara; Sf. Sfinţit Mc. Olivian (29 mai)

Sf. Mc. Teodosia Fecioara

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ziarullumina.ro; basilica.ro

 

Sfânta Muceniță Teodosia Fecioara

Muceniţa Teodosia era din oraşul Tir, din Fenicia. În anul 308, pe când se afla în Cezareea Palestinei, a mers la palatul dregătorului Urban, la temniţa unde erau înlănţuiţi creştinii, şi-i îmbărbăta pe aceştia pentru suferinţele lor pentru numele Mântuitorului Iisus Hristos. Istoricul Eusebiu de Cezareea (265-339), care a văzut mucenicia Sfintei Teodosia, scrie:

Prelungindu-se până la cinci ani prigonirea creştinilor de către păgânii închinători la idoli, în ziua a doua a lunii aprilie, chiar la praznicul Învierii Domnului, în cetatea noastră, adică în Cezareea Palestinei, o fecioară credincioasă, de neam din Tir, care nu avea încă 18 ani, s-a apropiat de cei legaţi pentru Hristos şi le grăia lor cu îndrăzneală despre Împărăţia lui Dumnezeu. Apoi, le-a urat de bine, rugându-i să o pomenească şi pe ea înaintea Domnului, când vor sta în faţa lui Dumnezeu, după sfârşitul nevoinţei lor muceniceşti.

Iar ostaşii care păzeau, auzind-o pe fecioară grăind asemenea cuvinte celor legaţi pentru Hristos, au prins-o ca şi cum ea ar fi făcut un mare rău, şi au dus-o la dregătorul Urban. Acesta a poruncit să o întindă pe roată şi să-i sfâşie coastele şi sânii cu gheare de fier, până la oase. Sfânta a suferit toate aceste chinuri cu bucurie, iar dregătorul, văzând-o că încă este vie, a poruncit să fie aruncată în mare şi înecată. Astfel s-a mutat la Domnul.

Glasul 4

La fapta bună muceniţă, cu osârdie deprinzându-te, te-ai făcut vas iubit al lui Hristos şi locaş iubit al Preasfântului Duh. Pentru aceasta ai ruşinat pe vrăjmaşul, cel ce se luptă cu neamul omenesc, bine pătimind şi arătat cu sabia credinţei ai ucis pe cel cu nume de fiară, Teodosia; şi bucurându-te te-ai mutat la cer, cerând pururea mare milă, celor ce cu credinţă te cinstesc pe tine.

 

cititi mai mult despre Sf. Mc. Teodosia Fecioara si pe doxologia.ro

 

Cuviosul Mucenic Olivian, Episcopul Cetății Aneu - A suferit moarte martirică în timpul împăratului Maximian (285-305) din porunca judecătorilor Iuliu și Elian pentru că a refuzat să aducă jertfă idolilor.