29 iulie – Ziua Imnului Național al României – “Deșteaptă-te, române!”
Ziua imnului naţional al României – “Deşteaptă-te române!“, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 – este sărbătorită, anual, la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ”Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.
Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.
Tot în anul 1998, în cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea unui secol şi jumătate de la Revoluţia română din anul 1848, Banca Naţională a României (BNR) a pus în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 29 iulie 1998, Zi a imnului naţional, simbol al unităţii Revoluţiei române din anul 1848, două monede din aur cu valori nominale de 500 lei şi 1.000 lei, dedicate acestei aniversări, potrivit Circularei nr. 12/1998 emise de BNR.
Deșteaptă-te, române!
„Deșteaptă-te, române!” este imnul național al României, începând cu 1990. Pentru o vreme, a fost de asemenea imn național al Republicii Democratice Moldovenești (1917 – 1918) și al Republicii Moldova (1991 – 1994), fiind înlocuit în 1994 cu imnul „Limba noastră”.
Poezia Răsunet (în manuscris Unu răsunetu) al lui Andrei Mureşanu, a fost publicată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al revistei „Foaie pentru minte, inimă și literatură” avându-l ca autor pe Andrei Mureșanu. Se presupune că este un ecou, un răspuns, o replică la poezia Către români a lui Vasile Alecsandri, publicată în numărul 21 din 24 mai 1848 al aceleiași reviste.
Andrei Mureşanu(1)- foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Cu privire la autorul real al partiturii muzicale sunt mai multe ipoteze. Una dintre ele îl consideră ca autor tot pe Andrei Mureșanu care a realizat o variantă în măsura de 6/8 cântată mai mult în Ardeal. În numărul 10 din 1894 al revistei „Musa Română“ este făcută mențiunea:
Autorul poeziei, cât și al melodiei imnului «Deșteaptă-te, Române» este Andrei Mureșanu. Armonizată a fost însă de un muzicant boem, la dorința autorului, și s-a publicat într-un caiet intitulat «Flori române» împreună cu alte jocuri naționale pe la anul 1860. Melodia originală se vede în «Musa Română», anul 1888, numărul 2, la începutul Putpuriului românesc.
Muzica imnului național al României, Deșteaptă-te, române. Pagina din Legea nr. 75/1994 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Dumitru Georgescu Kiriac a transformat melodia lui Mureșanu într-o variantă mai energică și mai ritmată, în măsură de 4/4, care a circulat în Regat.
O altă ipoteză îl menționează ca autor pe Gheorghe Ucenescu, elev și colaborator al lui Anton Pann, care a fost rugat de Mureșanu, la o petrecere de Cireșe, în curtea bisericii, să cânte câteva melodii printre care și Din sânul Maicii mele pentru a găsi o idee de imn. În acest fel, deși avea 14 ani la acea vreme și abia studia muzica bisericească, Ucenescu s-a considerat „autorul moral” al melodiei.
Gheorghe Ucenescu (2) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Anton Pann este considerat oficial autor al muzicii imnului, dar melodia pe care Andrei Mureșanu a pus versurile sale avea deja o largă circulație în epocă. El nu a făcut decât să culeagă muzica.
Surse afirma ca Ucenescu a fost doar interpretul melodiei, acesta fiind elev al lui Anton Pann, nu și compozitorul acesteia – “Muzica imnului național al României a fost compusă de Anton Pann, cântec intitulat, „Din sânul maicii mele”, fiind adoptata ca melodie religioasă, interpretata de corurile bisericești. A avut o circulație folclorică, pentru ca în anii Revoluției pașoptiste să fie preluată de poetul Andrei Mureșanu, ca suport sonor pentru versurile poeziei ”Un răsunet”, publicată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al „Foii pentru minte, inimă și literatură” sub titlul „Răsunet”. – Călinescu, G. Istoria literaturii române de la origini până în prezent
cititi mai multe detalii pe ro.wikipedia.org
Anton Pann (3) -gravură de epocă – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Începând din 1848, „Deșteaptă-te, române!” a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curaj în momentele cruciale ale istoriei, cum ar fi Războiul de independență (1877 – 1878), primul și Al doilea război mondial. Mai ales în timpul crizei după Lovitura de stat de la 23 august 1944, când România s-a detașat de alianța cu Germania lui Hitler, alăturându-se Aliaților, acest imn a fost cântat în mod spontan de toți și emis pe toate stațiile radio.
Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice, “Deşteaptă-te, române!“, ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, au fost interzise, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare.
România a avut de-a lungul istoriei ca imnuri naţionale si alte cântece, incepand cu „Trăiască Regele” de Vasile Alecsandri, cântat între anii 1866-1948. Odata cu venirea comuniştilor la putere în România, Imnul “Desteapta-te romane”, acest simbol vechi al libertăţii românilor a fost interzis, deoarece, în condiţiile ocuparii tarii de catre armatele sovietice, cantecul aducea mai degrabă aminte de libertatea pierdută, decât de cea câştigată, asa cum pretindea propaganda tradatoare comunista. O dată cu abdicarea forţată a Regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947 multe alte marşuri şi cântece patriotice au fost interzise.
In perioada 1948-1953 imnul tarii a fost „Zdrobite cătuşe”, pe versuri de Aurel Baranga şi muzica de Matei Socor. Dupa 1953 si pana in 1977, imnul tarii a fost „Te slăvim Românie” , care proslavea “infratirea” dintre Uniunea Sovietică şi statul român, dupa care a urmat imnul „Trei culori”, în perioada 1977-1989, pe muzică de Ciprian Porumbescu.
În ziua Revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte această melodie, mulți dintre ei nemaiștiind versurile. Cu toate acestea melodia a continuat fără întrerupere.
Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a înălţat pe străzi, însoţind uriaşele mase de oameni, risipind frica de moarte şi unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, sub formidabila presiune a manifestanţilor. Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989, a impus practic instantaneu şi generalizat cântecul „Deşteaptă-te, române!”, care a fost cântat ca un adevărat imn naţional, înlocuind imnul „Trei culori” compus de Ciprian Porumbescu , dar mutilat de versurile impuse de Ceausescu. Astfel, “Desteapta-te romane!” a devenit Imn Naţional de la sine, impunându-se sub formidabila presiune a manifestanţilor anticomunisti si a fost consacrat prin Constituţia Romaniei din 1991.
Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, ”Deşteaptă-te române!” a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. Astfel, în forma actuală, Constituţia prevede, prin Articolul 12, că imnul naţional este ”Deşteaptă-te române!”, acesta fiind considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului, conform aite-ului www.cdep.ro.
Prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc, în 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu. Abia în 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din București reunită cu fanfara Regimentului Ștefan cel Mare din Iași au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală. În același an, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală.
Semnificația imnului
Titlul „Deșteaptă-te, române!” este în același timp social și național; social, deoarece impune o permanentă stare de a asigura tranziția către o lume nouă; național, deoarece alătură această deșteptare tradiției istorice. Imnul conține acest sublim „acum ori niciodată”, prezent și în alte imnuri naționale, de la „paion”-ul cu care grecii au luptat la Marathon și Salamina până la „Marseilleza” Revoluției franceze.
Versuri
Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, primele două strofe, cea de-a patra şi ultima dintre ele fiind cântate la ocazii festive.
Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, În care te-adânciră barbarii de tirani! Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte, La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume Triumfător în lupte, un nume de Traian!
Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine, Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii; Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne, Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!
Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine, Româna națiune, ai voștri strănepoți, Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine, “Viața-n libertate ori moarte!” strigă toți.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate Și oarba neunire la Milcov și Carpați! Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate, Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori, Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare, În astfel de pericul s-ar face vânzători!
De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă, Oricare s-ar retrage din gloriosul loc, Când patria sau mama, cu inima duioasă, Va cere ca să trecem prin sabie și foc!
N-ajunse iataganul barbarei semilune, A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim; Acum se vâră cnuta în vetrele străbune, Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie, Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm; Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie, Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri! Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!
Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină, Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt. Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’pământ!
(1) Andrei Mureșanu, scris și Mureșianu, (n. 16 noiembrie 1816, Bistrița – d. 12 octombrie 1863, Brașov) a fost un poet și revoluționar român din Transilvania. Născut în familia unui mic întreprinzător, a studiat filozofia și teologia la Blaj, lucrând apoi ca profesor la Brașov, începând cu 1838. A început să publice poezie în revista Foaie pentru minte, inimă și literatură. S-a numărat între conducătorii Revoluției din 1848, ca membru în delegația Brașovului la Adunarea de la Blaj, în mai 1848. Poemul său Un răsunet, scris la Brașov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), poem denumit ulterior Deșteaptă-te, române!, a devenit imn revoluționar – fiind numit de Nicolae Bălcescu „Marseilleza românilor”. În 1990 Deșteaptă-te, române! a devenit imnul de stat al României. După Revoluția de la 1848 Mureșanu a muncit ca traducător la Sibiu și a publicat în revista Telegraful Român, operele sale având tentă patriotică și de protest social. În 1862 poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănătatea precară, a murit în 1863 la Brașov.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
(2) Gheorghe Ucenescu (n. 1830, Cisnădie, comitatul Sibiu – d. 25 ianuarie 1896, Brașov) a fost un cântăreț și dascăl român, profesor de muzică la primul gimnaziu românesc din Brașov. Este presupusul autor moral al melodiei imnului Deșteaptă-te, române!. În 1848, la cererea lui Andrei Mureșianu, Ucenescu i-a intonat mai multe melodii populare pentru niște versuri de-ale sale (poezia „Un răsunet”). Una dintre ele, intitulată „Din sânul maicii mele”, va fi aleasă în cele din urmă, devenind peste ani imnul României. S-a născut la Sibiu dar s-a mutat de timpuriu la Brașov. A învățat „Psaltichia” la București, cu Anton Pann. A scris cântece laice și bisericești, a adunat și publicat material folcloric. Printre lucrările lui Ucenescu se numără: „Cântece de stea și colind” (1856), „Magazin de centuri noi și vechi” (1883). A fost dascăl la Biserica Sfântul Nicolae din Brașov până la sfârșitul vieții.
(3) Anton Pann (născut: Antonie Pantoleon-Petroveanu; data nașterii incertă, între 1796-1798, Sliven, Imperiul Otoman, azi Bulgaria – d. 2 noiembrie 1854, București, Țara Românească) a fost un poet, profesor de muzică religioasă, protopsalt, compozitor de muzică religioasă, folclorist, literat și publicist român, compozitor al muzicii imnului național al României. A fost supranumit de Mihai Eminescu „finul Pepelei, cel isteț ca un proverb” în poemul Epigonii.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Sfinții Mucenici Calinic și Teodota, Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro
(BRU) Ss. Calinic și Teodota, martiri († secolul al IV-lea)
Pentru o vreme, a fost de asemenea imn național al Republicii Democratice Moldovenești (1917 – 1918) și al Republicii Moldova (1991 – 1994).
Melodia imnului a fost compusă de Anton Pann, iar versurile și aranjamentul aparțin lui Andrei Mureșanu (1816 – 1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluția de la 1848.
- 29 iulie 1947 – După un upgrade de memorie, calculatorul ENIAC, primul calculator digital generic, a fost pornit la Aberdeen Proving Ground, după care a rămas în funcțiune timp de opt ani.
29 iulie 1958 – Președintele SUA Dwight Eisenhower a promulgat Legea Națională pentru Aeronautică și Spațiu, prin care s-a înființat agenția spațială federală civilă NASA.
- 29 iulie 1981 – Charles, Prinț de Wales și Diana Spencer s-au căsătorit la Catedrala Saint Paul din Londra.
29 iulie 238 - Soldati ai Garzii Pretoriene au luat cu asalt palatul imperial de la Roma şi i-au capturat pe Pupienus Marcus Clodius Maximus şi Decius Caelius Calvin Balbinus, co-imparati romani alesi de Senatul Romei pe 22 aprilie. Acestia sunt târâti pe străzile Romei şi executati.
În aceeaşi zi, Gordian al III – lea, in vârsta de 13 ani, este proclamat împărat.
Marcus Clodius Pupienus Maximus (c.178 – 29 iulie 238), cunoscut sub numele de Pupienus, a fost un împărat roman din anul celor șase împărați. El a domnit împreună cu Balbinus.
Bust of Balbinus
Decimus/Decius Caelius Calvinus Balbinus (c.165 – 29 iulie 238), cunoscut sub numele de Balbinus, a fost un împărat roman împreună cu Pupienus în 238, pentru două luni. El este unul dintre împărații din perioada denumită Anul celor șase împărați.
Bust al lui Gordian III
Marcus Antonius Gordianus Pius (20 ianuarie 225 – 11 februarie 244), cunoscut sub numele de Gordian al III-lea, a fost un împărat roman între 238 – 244. El a fost fiul Antoniei Gordiana și al unui senator al cărui nume nu este cunoscut (a decedat înainte de 238).
29 iulie 615 - Pakal (K’inich Janaab ‘Pakal) urcă pe tronul Palenque la 12 ani (martie 603 – august 683). K’inich Janaab “Pakal (Martie 603 – august 683) a fost conducator al organizării politice Maya din Palenque, în perioada clasică târzie. In timpul o domnie lungi de 68 ani, Pakal a fost responsabil pentru construirea sau extinderea inscripții celor mai notabile care au supraviețuit și arhitectură monumentală mayasa.
După moarte a fost zeificat și s-a spus ca putea comunica cu urmașii săi. Pakal a fost îngropat în Templul Inscripțiilo, iar mormântul său, închis cu o lespede de piatră, a fost descoperit de arheologul mexican Alberto Ruz în 1948. Rămășițele sale poarta o mască de jad și coliere cu șiraguri de mărgele, fiind înconjurate de sculpturi și reliefuri din mitologia Maya, care descriu trecerea domnitorului la divinitate.
29 iulie 869 - S-a nascut Muhammad al-Mahdi, considerat de siitii musulmani unul din salvatorii final al omenirii si unul din cei doisprezece imami care vor veni cu Isa (Isus Hristos), pentru a-și îndeplini misiunea de a aduce pace și dreptate în lume.
29 iulie 1014 - A avut loc Batalia de la Kleidion in care Imparatul bizantin Vasile al II-lea a înfrânt decisiv armata bulgarilor și a facut 15.000 de prizonieri pe care i-a împărțit în grupuri de 100 de oameni, orbind 99 din fiecare grup și lăsand un singur om cu un ochi, astfel încât sa-i poata conduce pe ceilalti inapoi in tara lor.
Tarul bulgar Samuel I a reusit sa fuga, dar a murit cateva luni mai tarziu, in ziua de 6 octombrie 1014. Acesta a fost punctul culminant al aproape o jumătate de secol de lupte intre bulgari si bizantini, desfasurate la sfârșitul secolului 10 și începutul secolului 11.
Bătălia de la Kleidion (29 iulie 1014) Parte a războaielor bizantino-bulgare – bizantinii îi înving pe bulgari la Kleidion – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Bătălia de la Kleidion (greacă: Κλειδίον; sau Clidium, după numele medieval al satului Klyuch, lit. „cheia”; cunoscută și sub denumirea de Bătălia de la Belasitsa) a avut loc la 29 iulie 1014, între Imperiul Bizantin și Imperiul Bulgar. A fost punctul culminant al luptei de aproape jumătate de secol dintre împăratul bizantin Vasile al II-lea și împăratul bulgar Samuel la sfârșitul secolului al X-lea și începutul secolului al XI-lea. Rezultatul a fost o victorie bizantină decisivă.
Bătălia a avut loc în valea dintre munții Belașiței și Ograzhden, lângă satul bulgar modern Klyuch. Întâlnirea decisivă a avut loc pe 29 iulie cu un atac în spate al unei forțe conduse de generalul bizantin Nikephoros Xiphias, care se infiltrase în pozițiile bulgare. Bătălia care a urmat a fost o înfrângere majoră pentru bulgari. Mii de soldați bulgari au fost capturați și orbiți din ordinul lui Vasile al II-lea, care ulterior va fi cunoscut sub numele de „Ucigatorul Bulgarului”. Samuel a supraviețuit bătăliei, dar a murit două luni mai târziu, din cauza unui atac de cord, cauzat, se pare, de vederea soldaților săi orbi.
Deși angajamentul nu a pus capăt Primului Imperiu Bulgar, Bătălia de la Kleidion și-a redus capacitatea de a rezista avansurilor bizantine și a fost considerată întâlnirea esențială a războiului cu Bizanțul.
29 iulie 1095 - A murit regele Ladislau I al Ungariei (n.27 iunie 1040).
Sfântul Ladislau
Ladislau I, cunoscut și ca Ladislau cel Sfânt, (în maghiară I. (Szent) László), (n. 27 iunie 1040, Cracovia – 29 iulie 1095, Nitra) a fost rege al Ungariei din 1077 până la moarte, în 1095.
A dus o politică de expansiune teritorială în Croația. Învingător împotriva pecenegilor și cumanilor (în ungurește: kunok), a cucerit Slovenia și Croația, iar prin fondarea episcopatului de la Zagreb sub control maghiar, Ungaria a obținut acces la Marea Adriatică.
A murit în timp ce se pregătea să participe la Prima Cruciadă. Papa Grigore al VII-lea i-a a cerut să fie comandantul armatei cruciate si a acceptat însărcinarea, dar înaintea campaniei, i-a atacat pe cehi.
În timpul războiului s-a îmbolnăvit și a murit în cetatea de la Nitra. A fost canonizat de Biserica Catolică în timpul domniei lui Béla al III-lea, în 1192.
29 iulie 1099 - A murit papa Urban al II-lea; (n. 1042).
Papa Urban al II-lea (n. 1042 – d. 29 iulie 1099) a fost un papă al Romei. A fost beatificat (declarat fericit). A ramas in istorie pentru inițierea Primei Cruciade (1096-1099) și pentru înființarea Curiei Romane, ca organ central de conducere împreună cu Papa, al întregii Biserici Catolice.
Papa Urban al II-lea
29 iulie 1108 - A murit Regele Filip I al Franţei; (n. 1052).
Filip I (franceză Philippe I; 23 mai 1052 — 29 iulie 1108) a fost rege al francilor din 1060 până la moartea sa. Domnia sa, ca a celor mai mulți dintre Capețienii de început, a fost extraordinar de lungă pentru acele timpuri, fiul regelui Henric I al Frantei si al printesei Anna de Kiev, fiica Marelui Cneaz Iaroslav cel Intelept al Kievului.
In timpul domniei sale s-a petrecut cel mai mare eveniment din mijlocul secolului – cucerirea Angliei de către William de Normandia, vasalul sau, care a devenit rege al Angliei.
29 iulie 1148 -Batalia de la Damasc se termină cu înfrângerea decisiva a cruciatilor și dezintegrarea celei de-a doua Cruciade.
29 iulie 1565 - Regina Maria a Scotiei ( n.7/8 decembrie 1542 – d.8 februarie 1587), ramasa vaduva, s-a casatorit cu Henry Stuart, lord Darnley si duce de Albany, in Edinburgh, capitala Scotiei.
Maria Stuart, cunoscută în literatura engleză de specialitate sub numele de Mary I of Scotland (Mary I a Scoției) sau de Mary, Queen of Scots (Mary, Regina scoțienilor) (n. 8 decembrie 1542 — d. 8 februarie 1587), a devenit regină a Scoției în 1542, pe când avea doar o săptămână.
Mary a decedat prin decapitare în Anglia, după o lungă încarcerare în Turnul Londrei, fiind acuzată de conspirație și trădare împotriva verișoarei sale Regina Elisabeta I a Angliei.
Datorită acuzațiilor, judecății și condamnării sale, respectiv a sfârșitului său, a ajuns să fie cunoscută ca una dintre monarhii cu cel mai tragic destin din istorie.
Tatăl ei, Iacob al V-lea (engleză James) era nepot a lui Henric al VIII-lea, ceea ce a încurajat-o pe catolica Maria să emită pretenții la tronul Angliei. Mary fusese educată în Franța și se căsătorise cu moștenitorul tronului Franței în 1558.
După moartea acestuia, în 1560, Maria s-a întors în Scoția, unde nu a fost agreată de popor. S-a căsătorit cu Henric Stuart, Lord Darnley.
Darnley, însă, a fost ucis, probabil de bărbatul cu care Maria s-a remăritat după un timp, James Hepburn Bothwell. În 1568 a abdicat în favoarea fiului ei Iacob al VI-lea, și s-a refugiat în Anglia.
29 iulie 1567 - Iacob al VI-lea a fost încoronat rege al Scoției la Stirling.
Iacob I al Angliei, portret de John de Critz, c. 1605 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
(…) Îngrijirea lui Iacob a fost încredințată contelui și contesei de Mar, aflat în siguranța Castelului Stirling. Iacob a fost încoronat rege al Scoției la vârsta de 13 luni, de către episcopul de Orkney, la 29 iulie 1567.
Consiliul Privat al Scoției a ales drept preceptori ai lui Iacob pe umanistul George Buchanan, Peter Young, Adam Erskine și David Erskine.
Buchanan l-a supus pe Iacob la bătăi regulate dar, de asemenea, i-a insuflat o pasiune pe tot parcursul vieții pentru literatură și învățare.
Buchanan a căutat să-l crească pe Iacob în teamă față de Dumnezeu, un rege protestant care să accepte limitele monarhiei, așa cum era prezentat în tratatul său De Jure Regni apud Scotos.
În 1568 Maria a evadat din închisoarea de la Castelul Loch Leven. Contele de Moray a învins trupele Mariei în Bătălia de la Langside, obligând-o să plece în Anglia, unde a fost întemnițată de Elisabeta.
La 23 ianuarie 1570, Moray a fost asasinat de James Hamilton de Bothwellhaugh.
Următorul regent a fost bunicul patern al lui Iacob, Matthew Stewart, al 4-lea Conte de Lennox, care, un an mai târziu a fost ucis la Castelul Stirling de susținătorii Mariei.
Succesorul său, contele de Mar, s-a îmbolnăvit grav și a murit la 28 octombrie 1572 la Stirling. Boala lui Mar, a scris James Melville, a urmat unui banchet ținut la Palatul Dalkeith de James Douglas, al 4-lea Conte de Morton.
Morton a fost executat la 2 iunie 1581, acuzat cu întârziere de complicitate la uciderea Lordului Darnley.
La 8 august, Iacob l-a făcut pe Lennox singurul duce din Scoția. Regele în vârstă de 15 ani a rămas sub influența lui Lennox timp de încă un an.
29 iulie 1588 - A avut loc Batalia navala de la Gravelines, in largul coastelor Frantei, intre flota engleza comandata de lord Charles Howard si sir Francisc Drake, care infrange Armada spaniola.
Armada Spaniola si flota engleza in august 1588 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Invincibila Armada (în spaniolă Armada Invencible) este numele flotei care, în anul 1588, a fost trimisă de Filip al II-lea, regele Spaniei, pentru a transporta și sprijini acțiunea de debarcare a armatei spaniole în Anglia. Bătălia navală care a urmat s-a înscris în contextul mai larg al conflictului dintre Spania și Anglia, determinat de lupta pentru exploatarea bogățiilor Lumii Noi.
29 iulie 1644 - A murit Papa Urban al VIII-lea; (născut in 1568, Maffeo Barberini) , conducator al Bisericii Catolice de la 6 august 1623 la moartea sa în 1644. A fost ultimul papă care a extins teritoriul statului papal prin forța armelor, și a fost un patron proeminent al artelor și reformator al misiunilor Bisericii.
Papa Urban al VIII-lea, născut Maffeo Barberini, (n. 5 aprilie 1568, Florența – d. 29 iulie 1644, Roma) papă al Romei între 1623-1644 – foto – ro.wikipedia.org
Cu toate acestea, datoriile masive suferite în timpul pontificatului său au slăbit foarte mult statul condus de succesorii săi, care au fost in imposibilitate de a menține lungă durată influența politică și militară a papalității din Europa.
A fost, de asemenea, implicat în procesul impotriva lui Galileo Galilei impotriva caruia Inchizitia a obtinut condamnarea si obligarea acestuia sa-si renege teoriile.
29 iulie 1805 - S-a născut Alexis de Tocqueville, istoric si om politic francez A avut o contributie importanta la dezvoltarea sociologiei. (“Democratia in America”, “Vechiul regim si revolutia”); (d. 16.04.1859).
Alexis Henri Charles de Clérel, viconte de Tocqueville(n. 29 iulie 1805 la Verneuil-sur-Seine (Ile-de-France); d. 16 aprilie 1859 la Cannes) gânditor politic, istoric și scriitor francez – foto – ro.wikipedia.org
Alexis de Tocquilaeville s-a născut într-o familie din vechea nobilime normandă. Educat de un abate jansemist, el a absolvit colegiul din Metz, a studiat dreptul și a luat parte la cursul de istorie a a lui François Guizot.
În tinerețe, Tocquilaeville a petrcut nouă luni în Maeica, călătorie care a reprezentat sursa de inspirație a celor două volume ale operei sale „Despre democrația în America”(1835, 1840).
Primul i-a adus o largă cunoaștere și alegerea sa ca membru al academiei franceze. Proieminent om de litere,deputat în monarhia din iulie, și participant important la ccea de-a Doua Republică, Tocquilaeville, s-a retras din politică după lovitura de stat a lui Louis Bonaparte.
Vechiul regim și revoluția a fost publicată, însoțită de laude, în 1856, cu trei ani înainte de moartea sa, survenită la vîrsta de 54 de ani.
Versiunea lui Tocqueville despre liberalismul politic a influențat profund opoziția în timpul imperiului. Această influență a slăbit odată cu crearea celei de-a Treia Republici, întrucît lucrările lui Tocquilaeville au eludat canaoanele disciplinare și crezurile politice ale pozitivismului și etaismului specifice acelui regim.
Opera sa s-a bucurat de o puternică renaștere în a doua jumătate a secolului al XX-lea, în special după declinul marxismului.
Tocqueville folosește, în general termenul de „democrație” ca un termen mai degrabă social decît politic, pentru a se referi la o societate caracterizată de egalitatea condițiilor sociale decît politic(fără o aristocrație privelegiată, cu cariere deschise tuturor cetățenilor) și de diferite sentimente la care acesta dă naștere.
29 iulie 1834 - A fost înregistrat primul accident rutier. Diligenţa cu aburi, a inginerului Edinburg, a lovit o piatră pusă în drum. Cazanul cu aburi a explodat provocând moartea a 5 persoane.
29 iulie 1836 - Inaugurarea Arcul de Triumf din Paris.
Arcul de Triumf este un monument situat în Paris, în Place de l’Étoile, la extremitatea vestică a bulevardului Champs-Élysées (cel mai frumos bulevard din lume, după parizieni). Se află la intersecția mai multor bulevarde, cum ar fi Grande Armee, Wagram și, bineînțeles, Champs-Élysées – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com
Comandat de imparatul Napoleon in 1906, a fost inspirat de arhitectura romana, fiind înalt de cincizeci de metri. Poartă patru statui, câte una pe fiecare stâlp: Triumful din 1810; Rezistența; Pacea; La Marseillaise.
Pe zidurile interioare sunt înscriși cei 558 de generali ai Imperiului. Numele celor care au murit în luptă sunt subliniate. Arcul face parte acum din monumentele naționale franceze cu o mare însemnătate istorică.
La picioarele sale se află Mormantul soldatului necunoscut din Primul Razboi Mondial.
29 iulie 1844 - A murit Franz Xaver Wolfgang Mozart, compozitor austriac, fiul genialului muzician austriac Wolfgang Amadeus Mozart; (n. 1791).
Franz Xaver Wolfgang Mozart (26 July 1791 – 29 July 1844) – foto – en.wikipedia.org
A fost cel mai mic copil dintre copiii lui Wolfgang Amadeus Mozart și ai soției sale Constanze , compozitor, pianist, dirijor si profesor, al carui stil muzical romantic timpuriu a fost puternic influențat de stilul tatălui său.
29 iulie 1846 - S-a născut Isabel, Prințesă Imperială a Braziliei (d. 1921)
Dona Isabel (29 iulie 1846 – 14 noiembrie 1921) - foto – ro.wikipedia.org
Dona Isabel (29 iulie 1846 – 14 noiembrie 1921), a fost moștenitoarea prezumptivă a tronului Braziliei și a purtat titlul de Prințesă Imperială. Isabel s-a născut la Rio de Janeiro, ca fiica cea mare a împăratului Pedro al II-lea al Braziliei și a soției lui, Teresa Cristina a celor Două Sicilii.
29 iulie 1848 - Poarta Otomana a recunoscut Locotenenţa Domnească a Ţării Româneşti drept legitimă, insa sub presiunea Rusiei şi la intervenţia boierilor munteni, va refuza confirmarea oficiala a acestei recunoaşteri.
29 iulie 1848 - În parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în fața unei numeroase asistențe, după ce s-a citit noua Constituție, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluției pașoptiste “Deșteaptă-te, române“, devenit după Revoluția anticomunistă din 1989 imnul național al României.
„Deșteaptă-te, române!” este imnul național al României, începând cu 1990. Pentru o vreme, a fost de asemenea imn național al Republicii Democratice Moldovenești (1917 – 1918) și al Republicii Moldova (1991 – 1994).
Melodia imnului a fost compusă de Anton Pann, iar versurile și aranjamentul aparțin lui Andrei Mureșanu (1816 – 1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluția de la 1848.
29 iulie 1856 - A murit compozitorul german Robert Schumann, unul dintre cei mai celebri romantici ai primei jumătăţi a secolului XIX;(n. 8 iunie 1810).
Robert Schumann (n. 8 iunie 1810 – d. 29 iulie 1856) compozitor și pianist german, unul dintre cei mai celebri compozitori romantici ai primei jumătăți a secolului XIX – foto – ro.wikipedia.org
Un intelectual, precum și un estet, muzica sa, mai mult decât a oricărui alt compozitor, reflectă adânca natură personală a romantismului.
Introspectiv și adesea capricios, începuturile sale muzicale erau o încercare de a se desprinde de tradiția formelor și structurilor clasice pe care le considera prea restrictive.
Puțini l-au înțeles în timpul vieții sale, însă o mare parte din muzica sa este considerată acum îndrăzneață în originalitatea armoniei, ritmului și formei. Locul său este printre fruntașii romantismului german.
29 iulie 1857 - Carol Davila, medic roman de orgine franceza, in colaborare cu Nicolae Kretzulescu a pus bazele invatamantului medical din tara noastra, infiintand in 1857, Scoala nationala de medicina si farmacie.
Carol Davila – foto – ro.wikipedia.org
Carol Davila, pe numele de naștere Carlo Antonio Francesco d’Avila (în franceză Charles d’Avila) (n. 1828, Parma, Italia – d. 24 august 1884, București) medic și farmacist român, de origine franceză, născut în Italia, cu studii în Germania și Franța.
Nicolae Kretzulescu- foto – ro.wikipedia.org
Nicolae Kretzulescu (n. 1 martie 1812, București – d. 26 iunie 1900, Leordeni, Argeș) politician liberal român, care a deținut de trei ori funcția de prim-ministru al României (între 1862-1863, 1865-1866 și în 1867.
29 iulie 1877 - Carol I, principe (1866–1881) şi rege (1881–1914) al României, comandatul Ostirii romane, a ordonat construcţia unui pod de pontoane peste Dunare, în zona Siliştioara–Măgura.
Trupele romane trec Dunarea si ocupa Nicopole. (…) Conducerea operaţiunilor ruso-române pentru a treia bătălie pentru Plevna a fost încredinţată domnitorului Carol I (1866 – 1914), şef al Statului Major fiind generalul rus Pavel D. Zotov.
Garnizoana otomană de la Plevna ocupa o poziţie strategică deosebită, aici încrucişându-se căile de comunicaţie care făceau legătura între Nicopole, Rusciuk, Sofia, Târnovo şi Filipopol.
Terenul din jurul Plevnei era în mare parte accidentat, cu dealuri în amfiteatru, cu numeroase văi.
Trupele române ale Armatei de operaţii au trecut Dunărea la data în perioada 14/26 august-19/31 august 1877 cu mijloace improvizate şi pe podul de pontoane de la Siliştioara-Măgura, construit sub comanda directă a colonelului Eracle Arion. Bătălia de la Plevna (1877)
29 iulie 1883 - S-a născut Benito Mussolini, “Il Duce”, primul dictator fascist al Europei; ( executat pe 28 aprilie 1945).
Benito Amilcare Andrea Mussolini (n. 29 iulie 1883, Predappio lângă Forlì – d. 28 aprilie 1945, Giulino di Mezzegra lângă Como) a fost conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și 1943 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Benito Amilcare Andrea Mussolini (n. 29 iulie, 1883, Predappio lângă Forlì – d. 28 aprilie, 1945, Giulino di Mezzegra lângă Como) a fost conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și 1943.
A creat un stat fascist utilizând propaganda și teroarea de stat. Folosindu-și carisma, controlul total al mediei și intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul democratic de guvernare existent.
Intrarea sa în cel de-al Doilea Război Mondial alături de Germania lui Adolf Hitler a făcut din Italia o țintă pentru atacurile Aliaților, ceea ce a dus în final la căderea dictaturii fasciste mussoliniene și moartea lui.
În noiembrie 2004 a fost votat al 34-lea mare italian într-un sondaj de opinie TV.
29 iulie 1885 - S-a născut Theda Bara, actriță americană (d. 1955) cititi mai mult pe en.wikipedia.org
29 iulie 1889 - S-a născut Mircea Dem. Rădulescu, poet şi dramaturg. Mircea Dem. Rădulescu, poet şi dramaturg, s-a născut la 29 iulie 1889, la Giurgiu.
Şi-a făcut studiile liceale la Bucureşti, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti.
De profesie ziarist, Mircea Dem. Rădulescu a debutat la ”Viaţa Românească”, în 1909, şi a colaborat la ”Adevărul literar şi artistic”, ”Convorbiri critice”, ”Convorbiri literare”, ”Flacăra”, ”Sămănătorul”, ”Universul”, ”Universul literar” ş.a., potrivit volumului ”Dicţionarul scriitorilor români” (Editura Albatros, Bucureşti, 2002).
29 iulie 1890 - A încetat din viaţă pictorul olandez Vincent van Gogh; (“Tarani mancand cartofi”, “Lan de grau cu chiparosi”, “Autoportret”); (n. 30.03.1853.
Vincent Willem van Gogh – foto – ro.wikipedia.org
Vincent Willem van Gogh (n. 30 martie 1853, Groot Zundert, Olanda, d. 29 iulie 1890, Auvers sur Oise, Franța) pictor olandez post-impresionist ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional.
A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 ani l-au dus la sinucidere.
29 iulie 1893 - S-a născut, în satul Hulub, comuna Dângeni, judeţul Botoşani, scriitorul Demostene Botez; (m. 18 martie 1973).
Demostene Botez - foto – ro.wikipedia.org
Demostene Botez (n. 29 iulie, 1893, satul Hulub, comuna Dângeni, județul Botoșani – d. 17 martie 1973, Iași) a fost un scriitor și publicist român, academician (membru corespondent din 1963) și avocat (licențiat în drept al Facultății din Iași).
Demostene Botez a urmat școala primară în satul natal, iar studiile liceale la Liceul Internat din Iași.
A urmat Facultatea de Drept a Universității “Al.I. Cuza”, și a obtinut licența în drept în 1915. A început să practice avocatura la Iași, iar din 1934 la București.
Până în 1950 a practicat avocatura în paralel cu activitatea literară. După 1950, a lucrat numai în domeniul literaturii și al publicisticii.
A debutat în literatură în 1911, cu o poezie publicată în revista ieșeană “Arhiva”.
Din 1921, a aderat de cercul de la revista “Viața românească”, care i-a publicat o mare parte a creației sale. Debutul editorial a avut loc in 1918, cu volumul de poezii Munții, premiat de Academia Română.
A publicat multă literatura pentru copii și a desfășurat o bogată activitate de traducător.
Demostene Botez a fost o perioadă președinte al Uniunii Scriitorilor din România.
A fost membru al Partidului Muncitoresc Român. Casa Memorială “George Topîrceanu” din Iași a aparținut scriitorului Demostene Botez, prieten cu George Topîrceanu.
În memoria sa, Liceul teoretic din Trușești poartă numele „Demostene Botez”.
29 iulie 1895 - S-a născut Victor Ion Popa, dramaturg, prozator, publicist şi eseist român; (d.30.03.1945).
Victor Ion Popa – foto – ro.wikipedia.org
Victor Ion Popa (n. 29 iulie 1895, Bârlad – d. 30 martie 1946, București) a fost un om de teatru și literat polivalent care a adus, prin opera sa dramatică, regizorală și pedagogică, o contribuție însemnată la evoluția teatrului românesc dintre cele două războaie mondiale.
(Traian Nicola, în volumul Valori spirituale tutovene, vol. 5, Bârlad, p. 651 afirmă că s-a născut în Bârlad, Victor Ion Popa însuși marturisește că s-a născut în Bîârlad, vezi Manuscriptum, II, 2 3, București, 1971).
A fost un scriitor de mare talent, autorul unor piese apreciate de marele public precum și de critica literară:
- Sfârlează cu fofează;
- Meșterul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu (biografia lui Aurel Vlaicu, unul din pionierii aviației);
- Velerim și Veler Doamne (ecranizat de Sergiu Nicolaescu sub titlul Osânda cu Amza Pellea în rolul principal).
29 iulie 1898 - S-a născut Isidor Isaac Rabi, fizician american, laureat Nobel (d. 1988)
Isidor Isaac Rabi - foto – ro.wikipedia.org
Isidor Isaac Rabi (29 iulie 1898 – 11 ianuarie 1988) a fost un fizician evreu-american laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pentru cercetările sale privind natura forțelor care leagă protonii de nucleu, cercetări care au condus la dezvoltarea metodei de detecție bazată pe rezonanța magnetică nucleară.
29 iulie 1900 - S-a născut Eyvind Johnson, scriitor suedez, laureat Nobel (d. 1976)
Eyvind Olof Verner Johnson – foto – ro.wikipedia.org
Eyvind Olof Verner Johnson (n. 29 iulie 1900 – d. 25 august 1976) a fost un scriitor suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe 1974, împreună cu Harry Martinson.
Motivația Juriului Nobel a fost următoarea:
„pentru o artă narativă vizând peste țări și epoci și pusă în slujba libertății”.
Opera sa este profund angajată în contemporaneitate, de accentuat caracter intelectualist cu problematică socială, politică și psihologică, influențată de analiza freudiană a inconștientului, dar și de experința artistică oferită de proza lui Proust și Joyce.
29 iulie 1900 - În Italia, regele Umberto I a fost asasinat de anarhistul italian, Gaetano Bresci.
Regele Umberto in 1895 - foto – ro.wikipedia.org
Umberto I de Savoia (n. 14 martie 1844, Torino, d. 29 iulie 1900, Monza), fiu al lui Vittorio Emanuele II de Savoia și al Mariei Adelaide de Ranieri, a fost rege al Italiei din 1878 până în 1900.
Numele său complet este Umberto Rainerio Carlo Emanuele Giovanni Maria Ferdinando Eugenio, Principe de Piemont.
A avut încă din copilărie o educație preponderent militară, care i-a format caracterul și ideile pe care le-a susținut în timpul domniei. A luat parte la al treilea război de independență italiană în fruntea celei de a XVI-a Divizii.
Cu acest rol a participat la înfruntarea de la Villafranca (24 iunie 1866) în cadrul înfrângerii forțelor italiene la Custoza.
Umberto I a fost un aprig susținător al Triplei Alianțe, mai ales după ocuparea franceză a Tunisiei în 1881, unde Italia avansa pretenții, și al guvernului lui Francesco Crispi în proiectul său de întărire a statului în interior (în această perioadă se definește figura președintelui consiliului (1890) și a expansiunii coloniale și de putere internațională externă.
În ideea de a obține vizibilitate și importanță internațională, a sprijinit lansarea colonială în Africa cu ocuparea Eritreei (1885-1896) și a Somaliei (1889-1905).
Nicolae Aurelian Steinhardt (n. 29 iulie 1912 – d. 30 martie 1989) a fost un autor, critic literar, diarist, eseist, jurist, publicist și scriitor român (“Jurnalul fericirii”, “Prin alţii spre sine. Eseuri vechi şi noi”, “Dumnezeu în care spui că nu crezi…” ), originar din Pantelimon, județul Ilfov.
De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele Nicolae, și s-a călugărit după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii. A fost doctor în drept constituțional.
În 1958 a fost arestat Constantin Noica și grupul său de prieteni din care făceau parte și Nicu Steinhardt, alături de Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova ș.a.
La 31 decembrie 1959 a fost convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, punându-i-se în vedere că dacă refuză să fie martor al acuzării, va fi arestat și implicat în “lotul intelectualilor mistico-legionari“.
Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat în “lotul Pillat-Noica” la 12 ani de muncă silnică, 7 ani degradare civică și confiscarea totală a averii personale, sub acuzația de “infracțiune de uneltire contra ordinii sociale“.
29 iulie 1921 - Adolf Hitler a devenit liderul Partidului Naţional – Socialist al Muncitorilor din Germania (Partidul nazist).
29 iulie 1925 - S-a născut Mikis Theodorakis, compozitor grec; a compus muzica pentru filmul de mare succes international “Zorba grecul”.
Michael “Mikis” Theodorakis – foto – en.wikipedia.org
29 iulie 1925 - S-a născut Carmen Stănescu, renumită actriță de teatru și film.
Carmen Stănescu (n. 29 iulie 1925, București) - foto – ro.wikipedia.org
A debutat în 1945 cu rolul Ecaterina Ivanovna în piesa “Frații Karamazov”. Începând de atunci și până astăzi, a interpretat peste 30 de roluri pe scena Teatrului Național precum și a altor teatre din București.
cititi pe dcnews.ro “Actrița Carmen Stănescu a împlinit 90 de ani”
29 iulie 1938 - Japonia a atacat URSS în regiunea lacului Hassan, de lângă Vladivostok. Aproximativ 35.000 de soldaţi din ambele tabere au participat la acest conflict de frontieră care s-a încheiat peste 12 zile cu înfrângerea completă a japonezilor.
Lacul Hasan este situat la 130 km sud-vest de Vladivostok, în apropiere de coasta Oceanului Pacific, la intersecţia cu frontierele chineze şi coreene.
Acest conflict de frontieră a fost o consecinţă a acaparării Manciuriei chineze de către Japonia şi creării pe teritoriul ocupat a statului Manzhou-Go. Acolo a fost dislocată o armată japoneză formată din 130.000 de soldaţi.
Nu a fost un război propriu-zis iar relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost păstrate, spune istoricul Vadim Roghinski. „A fot un scandal diplomatic. A fost convocat ambasadorul nipon la Moscova căruia i-au fost prezentate documentele potrivit cărora acest teritoriu aparţine URSS. Japonezii, la rândul lor, au trimis documente conform cărora teritoriul aparţine Manzhou-Go”.
Pe 11 august a fost semnat un armistiţiu, conform căruia se revenea la vechea graniţă, consfinţită în 1886 prin acordul de la Hunchunskim dintre Rusia şi China.
29 iulie 1946 - A începutConferinţa de pace convocată la Paris de puterile învingătoare în cel de-al doilea război mondial, pentru pregătirea tratatelor de pace cu Bulgaria, Finlanda, Italia, România şi Ungaria (se va încheia la 15 octombrie acelaşi an).
Dupa încheierea sa la 15 octombrie 1946, Conferinta a fost urmată de semnarea Tratatelor de Pace de la Paris din 10 februarie 1947 (tratate dintre Aliați și statele Axei, în urma celui de-Al Doilea Război Mondial).
29 iulie 1945 - S-a născut fotbalistul şi antrenorul român Mircea Lucescu.
Mircea Lucescu – foto – ro.wikipedia.org
Mircea Lucescu (n. 29 iulie 1945) este un fost jucător de fotbal român.
În prezent este antrenor la clubul FC Șahtar Donețk din Ucraina.
Ca jucător, a activat în principal la echipa Dinamo între 1964 și 1977, iar ca antrenor a condus printre altele echipa națională a României, precum și echipele Corvinul Hunedoara, Dinamo București, Brescia, Reggina, FC Rapid, Internazionale Milano, Galatasaray, Beşiktaş Istanbul și Șahtior Donețk.
În 1961 este legitimat la Școala Sportivă 2 București, unde activează doi ani, după care se transferă la Dinamo București.
Aici joacă doi ani, timp în care debutează și în Divizia A (21.06.1964, Dinamo – Rapid, 5-2), după care este împrumutat doi ani în divizia B la Știința București (actualul Sportul Studențesc).
Revine apoi la Dinamo unde joacă până în 1977.
Urmează perioada 1977-1981 la Corvinul Hunedoara unde în ultima parte a activat și ca antrenor.
29 iulie 1947 - După un upgrade de memorie, calculatorul ENIAC, primul calculator digital generic, a fost pornit la Aberdeen Proving Ground, după care a rămas în funcțiune timp de opt ani.
Glenn A. Beck (în fundal) și Betty Snyder (primul plan) programează ENIAC în clădirea BRL 328. (Fotografie a armatei SUA, c. 1947–1955) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
ENIAC, prescurtat de la Electronic Numerical Integrator And Computer (Calculator și Integrator Electronic Numeric), a fost primul calculator electronic de uz general.
Era un calculator numeric (digital), Turing-complet, capabil de a fi reprogramat pentru a rezolva o gamă largă de probleme calculatorii.
ENIAC a fost proiectat și construit pentru a calcula tabele balistice pentru laboratorul de cercetări balistice al armatei americane.
Când a fost anunțată terminarea sa în 1946, presa l-a etichetat drept un „creier uriaș”.
Avea o viteză de calcul de o mie de ori mai mari decât mașinile electromecanice, salt în domeniul puterii de calcul neegalat de atunci de nicio mașină.
Această putere matematică, împreună cu programabilitatea sa, a satisfăcut necesitățile oamenilor de știință și industriașilor.
Inventatorii ENIAC au promovat răspândirea ideilor lor printr-o serie de cursuri de arhitectura calculatoarelor.
Proiectul și construcția ENIAC au fost finanțate de armata SUA în timpul celui de-al doilea război mondial.
Contractul de construcție a fost semnat la 5 iunie 1943, iar lucrul a început la Școala Moore de Inginerie Electrică din Universitatea Pennsylvania din luna următoare, sub numele de cod „Proiectul PX”.
Mașina terminată a fost arătată la 14 februarie 1946 la Universitatea Pennsylvania, ea costând 500.000 de dolari.
A fost primită oficial de U.S. Army Ordnance Corps în iulie 1946.
ENIAC a fost oprit la 9 noiembrie 1946 pentru o extindere de memorie și alte modificări și a fost transferat la Aberdeen Proving Ground, Maryland, în 1947.
Acolo, la 29 iulie 1947, a fost pornit și a funcționat în permanență până la 2 octombrie 1955, ora 11:45 seara.
ENIAC a fost conceput și proiectat de John Mauchly și J. Presper Eckert de la Universitatea Pennsylvania.
Echipa de ingineri proiectanți era formată, printre alții, de Bob Shaw (tablouri funcționale), Chuan Chu (împărțire/rădăcină pătrată), Kite Sharpless (programator principal), Arthur Burks(d) (înmulțire), Harry Huskey (citire/imprimare), Jack Davis (acumulatori) și Iredell Eachus Jr.
29 iulie 1947 - În Romania, Partidul Naţional Ţărănesc a fost dizolvat, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri comunist.
29 iulie 1948 - După o întrerupere de 12 ani cauzată de cel ce-al doilea război mondial, la Londra se deschid Jocurile Olimpice de Vară.
Jocurile Olimpice de Vară – foto – ro.wikipedia.org
A XIV-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Londra, Marea Britanie în perioada 29 iulie – 14 august 1948. După o pauză de 12 ani cauzată de cel de-Al Doilea Război Mondial sunt primele Jocuri Olimpice de vară care au loc de la Olimpiada din 1936 de la Berlin.
Ceremonia a fost deschisă de regele George al VI-lea al Marii Britanii pe Stadionul Wembley.
Au participat 59 de țări și 4.099 de sportivi care s-au întrecut în 136 de probe din 17 sporturi. Considerate răspunzătoare pentru declanșarea celui de-al doilea război mondial, Germaniei și Japoniei li s-a interzis să participe.
România s-a aflat și ea printre țările care n-au fost prezente, motivul invocat de autorități fiind starea dezastruoasă a economiei naționale, secătuită de război. La aceste Jocuri Olimpice este pentru prima dată când țara gazdă nu s-a clasat în topul primelor zece țări câștigătoare.
29 iulie 1950 - S-a născut Maricica Puică, atletă româncă, campioana olimpica, europeana si mondiala.
Maricica Puică (n. 29 iulie 1950) atletă română, laureată cu aur și cu bronz la Los Angeles 1984 – foto – ro.wikipedia.org
29 iulie 1952 - La J.O. de la Helsinki, Iosif Sârbu este medaliat cu aur la tir. Este prima medalie de aur olimpică obtinuta de un sportiv reprezentand România.
Iosif Sîrbu – foto – ro.wikipedia.org
Iosif Sîrbu (n. 21 septembrie 1925, Șibot, Alba – d. 6 septembrie 1964) a fost primul campion olimpic român din toate timpurile, la disciplina tir, în cadrul JO Helsinki – 1952 (proba de tir, armă liberă, calibru redus, 40 focuri, poziția culcat).
Multiplu campion național și balcanic. După victoria de la olimpiadă, a fost nevoit să schimbe arma și poziția de tragere, în urma unei afecțiuni la ochiul drept; reușește, totuși, un loc 5 la JO din Melbourne – 1956. Din motive încă neelucidate, s-a sinucis, la 6 septembrie 1964.
29 iulie 1957 - Şi-a început activitatea Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, cu sediul la Viena, dupa infiintarea sa la data de 26 octombrie 1956.
– foto – ro.wikipedia.org
Agenția Internațională pentru Energie Atomică este o organizație internațională creată în 1957, sub egida ONU, cu sediul la Viena, care are ca principală sarcină să contribuie la dezvoltarea și folosirea practică a energiei atomice în scopuri pașnice și la dezvoltarea cercetărilor științifice în acest domeniu.
Organele principale ale agenției sunt conferința generală, consiliul guvernatorilor și secretariatul. România este membră a acestei organizații chiar din momentul înființării sale.
În 2005, agenția, împreună cu directorul ei de atunci, Mohammed El Baradei, au primit Premiul Nobel pentru Pace.
Ţările membre ale Agenției Internaționale pentru Energie Atomică – foto – ro.wikipedia.org
Agenția Internațională pentru Energie Atomică are 151 de țări membre, printre care se numără majoritatea membrilor ONU, precum și Sfântul Scaun.
29 iulie 1958 - Președintele SUA Dwight Eisenhower a promulgat Legea Națională pentru Aeronautică și Spațiu, prin care s-a înființat Agenția spațială federală civilă americana NASA.
NASA (National Aeronautics and Space Administration), agenție reponsabilă cu programul spațial public al Statelor Unite ale Americii și cu cercetare aerospațială civilă și militară pe termen lung. NASA a fost înființată în 1958
29 iulie 1958 - A fost executat Vasile Motrescu, luptător anticomunist din Munţii Bucovinei.
Vasile Motrescu – foto preluat de pe adevarul.ro
Vasile Motrescu s-a născut la 11 octombrie 1920 în comuna Vicovu de Jos, judeţul Suceava, într-o familie de ţărani simpli.
Din anul 1944 a intrat în componenţa primelor grupuri de partizani antisovietici aflate sub protecţia Comandamentului româno-german din Câmpulung Moldovenesc şi instruite în şcoala din comuna Sadova.
Despre lupta sa împotriva ocupaţiei sovietice afăm de la Theodor Bărbulescu şi Liviu Ţăranu, care au publicat în volumul „Mişcarea armată de rezistenţă anticomunistă din România. 1944-1962“ amănunte inedite din viaţa partizanului care aştepta venirea americanilor în România pentru a ne scoate de sub jugul sovietic.
(…) La 30 ianuarie 1956, Vasile Motrescu a fost condamnat la moarte prin împuşcare pentru „crima de acte de teroare” – fiind considerat de Securitate drept şef al grupării Vatamaniuc.
În perioada cât a fost fugar (1944-1958) s-au pronunţat trei sentinţe de condamnare a sa: pentru tâlhărie, agitaţie publică şi port ilegal de armament.
Trădat de către Toader Şfichi a lui Ilie a Măţului, la mijlocul lunii ianuarie 1958 a fost arestat de către organele Securităţii, într-una din nopţile în care se ascundea la una din gazdele sale din anii 1955-1958: Gavril şi Valeria Şfichi din Gălăneşti.
Aceste gazde, pe lângă faptul că i-au oferit adăpost, i-au furnizat şi hârtie sau rechizite de scris necesare pentru redactarea propriului jurnal.
Motrescu a fost dus la Penitenciarul Botoşani, dar nu a mai fost judecat, fiind considerată valabilă sentinţa din 1956 prin care era condamnat la moarte.
I s-a respins recursul şi cererea de graţiere.
A fost executat la Botoşani la 29 iulie 1958, ora 21,30.
29 iulie 1966 - S-a născut in orasul Caracal, jud Olt, Marius Tucă, jurnalist, analist şi moderator TV .
Marius Tucă - foto – jurnalul.ro
Marius Tucă este un jurnalist român născut în 29 iulie 1966, la Caracal, județul Olt.
S-a remarcat după 1990 ca analist și moderator TV În 1996 lanseaza talk-showul „Milionarii de la miezul nopții”, cu ajutorul căruia își câștigă reputația de jurnalist obiectiv și intransigent.
După câțiva ani, schimbă numele emisiunii în „Marius Tucă Show”.
Emisiunea iese din emisie in preajma alegerilor prezidențiale din 2004. Va reveni în 2008 cu subiectul „Elodia”, dar după câteva ediții va renunța definitiv.
Rămâne în continuare director al ziarului Jurnalul National pe care l-a înființat în 1993.
29 iulie 1969 - S-a născut Răzvan Exarhu, jurnalist, editorialist, om de radio, om de publicitate
Răzvan Exarhu (n. 29 iulie 1969) este un producător și prezentator radio și TV, jurnalist, bucătar și autorul cărții „Fericirea e un ac de siguranță”.
Devenit celebru cu emisiunile Rondul de dimineață și Rondul de noapte prezentate la Pro FM, Răzvan Exarhu realizează în prezent emisiunea Morning Glory la Rock FM și a fost totodată membru în juriul emisiunii MasterChef de la Pro TV.
29 iulie 1970 - A murit marele compozitor şi dirijor român, Ionel Perlea; (n. 1900).
Ionel (Jonel) Perlea - foto – ro.wikipedia.org
Ionel (Jonel) Perlea (n. 13 decembrie 1900, Ograda, județul Ialomița, România – d. 29 iulie 1970, New York City, SUA) a fost un dirijor și compozitor român, din tată român (Victor Perlea) și mamă germană (Margarethe Haberlein). Printre compozițiile sale se numără un concert pentru vioară și orchestră, piese de muzică de cameră, muzică simfonică.
A lăsat numeroase înregistrări pe discuri din repertoriul simfonic sau de operă. Este de mentionat faptul că Ionel Perlea a fost cumnatul lui Mircea Eliade. El a fost casatorit cu Lizzete Cotescu, sora lui Georgette (Christinel) Eliade. Amandoua surorile provin pe linie de mama din familia Sendrea, una dintre cele mai vechi familii aristocratice din Moldova. Unicul copil al familiei Perlea este Jenica. Acesta traieste in Franta.
Adelin Petrișor (n.29 iulie 1975, Buzău) este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de război din România.
29 iulie 1981 - S-a născut Fernando Alonso, pilot spaniol de Formula 1
Fernando Alonso Díaz, – foto – ro.wikipedia.org
Fernando Alonso Díaz, (născut la 29 iulie 1981 în Oviedo, Spania), este un pilot de Formula 1 de origine spaniolă, campion mondial în acest sport în 2005 și 2006.
În 2003 a devenit cel mai tânăr pilot de Formula 1 care a plecat din pole position, apoi care a câștigat o cursă, iar în 2005 cel mai tânăr pilot care a câștigat titlul mondial.
29 iulie 1981 - Charles, Prinţ de Wales și Diana Spencer s-au căsătorit la Catedrala Saint Paul din Londra.
Charles Prinţ de Wales si Lady Diana Spencer – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com
Deși Charles a cunoscut-o pe Lady Diana Spencer în 1977 – pe când era prieten cu sora ei mai mare, Sarah – idila lor nu a început decât în 1980.
Curând după aceea, potrivit biografului lui Charles, Jonathan Dimbleby, fără să simtă o mare pasiune pentru Diana, Charles a început să se gândească serios să o ia de soție.
Diana l-a însoțit în vizită la Castelul Balmoral și la Casa Sandringham.
Potrivit lui Norton Knatchbull (vărul lui Charles și fratele mai mare al Amandei), Diana era impresionată de rangul prințului, dar Charles nu părea îndrăgostit de ea.
Între timp, cuplul era mereu pe prima pagină a ziarelor.
Când Prințul Philip i-a spus lui Charles că acest lucru i-ar putea afecta reputația Dianei dacă el nu ia în curând o decizie cu privire la căsătorie, acesta a interpretat sfatul tatălui său ca pe o încurajare de a se căsători cât mai repede.
Prințul Charles a cerut-o în căsătorie pe Diana în februarie 1981, iar nunta a avut loc la catedrala St Paul la 29 iulie.
Prințul și Prințesa de Wales au avut doi copii: William (n. 21 iunie 1982) și Henry (“Harry”) (n. 15 septembrie 1984).
Charles a fost primul tată din familia regală prezent la nașterea copiilor săi.
În presa de scandal au apărut de-a lungul timpului numeroase zvonuri potrivit cărora tatăl lui Harry nu ar fi Charles, ci James Hewitt, cu care Diana a avut o aventură.
Zvonurile se bazau pe asemănarea fizică între Hewitt și Harry.
Cu toate acestea, Hewitt a declarat că relația lui cu Diana a început când Harry se născuse deja
1981 – Charles, Prinţ de Wales se căsătoreşte cu Lady Diana Spencer – foto – istoriculzilei.blogspot.ro
După cinci ani de căsătorie, incompatibilitatea cuplului și diferența de vârstă (13 ani), precum și bănuielile Dianei cu privire la o relație între Charles și fosta lui iubită, Camilla Parker Bowles, le-au afectat căsnicia.
Diana a făcut publică relația lui Charles cu Camilla în cartea Diana, Her True Story, scrisă de Andrew Morton, și au ieșit la iveală și propriile ei aventuri extraconjugale.
În decembrie 1992, primul ministru britanic John Major a anunțat în Parlament despărțirea lor.
În același an, presa britanică a publicat înregistrări ale unei convorbiri telefonice pasionale din 1989 dintre Prințul de Wales și Camilla.
Charles și Diana au divorțat la 28 august 1996.
Când Diana a murit într-un accident de mașină la Paris la 31 august 1997, Prințul de Wales a mers în Franța împreună cu surorile Dianei pentru a-i aduce trupul în Marea Britanie.
29 iulie 1983 - A decedat Luis Buñuel, regizor spaniol, detinator al premiului Oscar (“Cîinele andaluz”, “Pămînt fără pîine”, “Simon din deşert”, “Farmecul discret al burgheziei” – Oscar, 1972); (n.22.02.1900).
Luis Buñuel – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com
Luis Buñuel (n. 22 februarie 1900, Calanda, Spania — d. 29 iulie 1983, Mexic) a fost un regizor spaniol de film. Deși spaniol, inițial studiile, apoi războiul civil și legăturile cu partidul comunist l-au determinat să-și exercite profesia de regizor în Franța, SUA și Mexic (unde și moare în 1983). Este considerat unul dintre cei mai importanți cineaști ai lumii.
29 iulie 1983 - A murit actorul britanic David Niven; (n. 1909).
Sir David Niven (n. 1 martie 1910 – d. 29 iulie 1983) a fost unul din cei mai prolifici si cunoscuți actori englezi de film – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com
David Niven a jucat în peste 90 de filme, interpretînd rolul gentlemanului elegant şi plin de umor. A primit Premiul Oscar în 1958 (“Pantera roz”, “Ocolul pămîntului în 80 de zile”) ; (n.01.03.1909).
29 iulie 1984 - La cea de a XIII–a ediţie a Olimpiadei de vară, organizată la Los Angeles, sportivii români au cucerit 20 de medalii de aur, 16 de argint şi 17 de bronz (29 iulie–12 august).
Jocurile Olimpice de vară din 1984 – foto – ro.wikipedia.org
A XXIII-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Los Angeles, California, Statele Unite în perioada 28 iulie – 12 august 1984. Los Angeles a fost desemnat la 18 mai 1978, la cea ce-a 80-a sesiune a CIO de la Atena, Grecia fără să se voteze, deoarece a fost singurul oraș care și-a depus candidatura pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 1984. Los Angeles a mai fost gazda unei ediții a JO, în 1932.
Au participat 140 de țări și 6.797 de sportivi iar ceremonia a fost deschisă de președintele Ronald Reagan.
Ca răspuns la boicotul american al Jocurilor Olimpice din 1980 de la Moscova, 14 țări est-europene și altele din blocul comunist inclusiv URSS, Cuba și Germania de Est au boicotat aceste Jocuri Olimpice. Au fost trei excepții: România, China și Iugoslavia.
România a fost reprezentată de 127 de sportivi și a obținut un record de medalii (53).
În timpul ceremoniei de deschidere pe stadionul „Memorial Coliseum” din Los Angeles, la defilarea pe națiuni sportivii români au fost întîmpinați prin ridicarea de pe scaune și aplauze, ca reacție la decizia de a sfida boicotul țărilor socialiste sub influența URSS.
29 iulie 1990 - A murit Bruno Kreisky, politician austriac, fost presedinte al Austriei;(n. 1911).
Bruno Kreisky (22 January 1911 – 29 July 1990) was an Austrian politician who served as Foreign Minister from 1959 to 1966 and as Chancellor from 1970 to 1983. Aged 72 at the end of his chancellorship, he was the oldest acting Chancellor after World War II – foto – en.wikipedia.org
A fost primul cancelar federal social-democrat al Austriei, în perioada 1970-1983.
Prin angajamentul său în politica de promovare a păcii în Orientul Apropiat şi în relaţiile Est-Vest, a atras respectul întregii comunităţi internaţionale asupra ţării sale, o apreciere care s-a materializat prin alegerea capitalei Austriei, Viena, ca unul dintre sediile oficiale ale ONU; (n.22.01.1911).
29 iulie 1992 - A murit Lucia Demetrius, prozatoare, poetă, traducătoare şi autoare dramatică română; (n. 1910).
Lucia Demetrius (n. 16 februarie 1910 – d. 29 iulie 1992) – foto – ro.wikipedia.org
A fost fiica scriitorului Vasile Demetrius (coleg de clasă la liceul Sfântul Sava cu Gala Galaction, care l-a convins să-și schimbe numele din Dumitrescu în Demetrius) și a Antigonei (născută Rabinovici). A luat parte la ședințele cenaclului Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu. A fost favorita criticului, de care a fost legată chiar printr-o relație amoroasă.
29 iulie 1994 - A fost adoptată prima Constiţutie a Republicii Moldova.
Drapelul Republicii Moldova – foto: ro.wikipedia.org
Constituția Republicii Moldova este legea supremă și principală a Republicii Moldova și a societății statului. Constituția determină principiile generale ale societății, drepturile și îndatoririle omului.
A fost adoptată pe 29 iulie 1994. Constă din 7 titluri, fiecare fiind împărțit în capitole și secțiuni.
29 iulie 2005 - Astronomii anunță descoperirea planetei pitice Eris.
Inițial denumită 2003 UB313), este cea mai mare planetă pitică cunoscută din sistemul nostru solar. După masă este al nouălea corp ceresc cunoscut din Sistemul Solar care se rotește direct în jurul Soarelui.
Are cel puțin un satelit, numit Dysnomia . Deoarece diametrul său este mai mare decât cel al lui Pluton, a fost considerat de mulți ca fiind Planeta X, cea despre care se credea că este cauza unor perturbări în rotația planetelor Uranus și Neptun.
Pe 24 august 2006, în urma unei rezoluții a Uniunii Astronomice Internationale, 2003 UB313 a primit statulul de planeta pitica.
Nicolae Aurelian Steinhardt (n. 12 iulie 1912, Pantelimon, Ilfov, România – d. 29 martie 1989, Baia Mare, România) a fost un scriitor, critic literar, eseist, jurist și publicist român.
De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele Nicolae, și s-a călugărit după punerea sa în libertate.
Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii (1).
A fost doctor în drept constituțional.
Biografie
S-a născut la 29 iulie 1912 în comuna Pantelimon de lângă București, Nicu-Aurelian Steinhardt, într-o familie evreiască.
Tatăl său, inginerul și arhitectul Oscar Steinhardt, era directorul fabricii de mobilă și cherestea.
Oscar Steinhardt a participat activ la Primul Război Mondial, fiind rănit la Mărăști și decorat cu ordinul Virtutea Militară.
Studii
Între anii 1919–1929 a urmat cursurile școlii primare (în particular și la școala Clementa) și ale liceului Spiru Haret.
Debutează la Revista Vlăstarul.
Printre colegii de aici s-au numărat Constantin Noica, Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu ș.a.
Deși era singurul elev de confesiune mozaică, a urmat alături de colegii săi cursurile de religie creștină, cu preotul Georgescu-Silvestru, care, de mai multe ori, spunea clasei: „decât să văd ministru al Cultelor pe un papistaș ca Maniu, mai bine pe un jidan de-al nostru, băiat de treabă cum e” (Primejdia mărturisirii, pp. 171–172) Nicu Steinhardt.
Și-a luat bacalaureatul în 1929.
După 1929 a frecventat cenaclul literar Sburătorul al lui Eugen Lovinescu.
Și-a luat licența în Drept și Litere la Universitatea din București în 1934, iar în 1936 și-a susținut la București doctoratul în drept constituțional, cu lucrarea Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional. Critica operei lui Léon Duguit, publicată în același an.
Din această perioadă datează începutul prieteniei cu Emanuel Neuman (Manole), pe care a considerat-o „până la botez, evenimentul cel mai de seamă” (Jurnalul fericirii, p. 121).
Începutul activității literare
Antisthius este pseudonimul, – inspirat de numele unui personaj din Caracterele lui Jean de La Bruyère – sub care Nicolae Steinhardt a publicat primele sale apariții editoriale:
- în 1934 – În genul … tinerilor, volum parodic, Editura Cultura Poporului, București, 1934, reeditare Editura PAN, 1993, ISBN 973-95708-6-0, reeditare București, Ed. Humanitas, 1996;
- în 1935 – Essai sur la conception catholique du Judaisme, editura Cultura românească din București,
- în 1937 – Illusion et réalités juives, Librairie Lipschutz din Paris.
Cartea „În genul… tinerilor” a fost volumul de debut al lui N. Steinhardt, apărut în 1934 și reeditat în 1993 și 1996.
Volumul conține pastișe și parodii după Mircea Eliade, Emil Cioran și Constantin Noica, dar și după avangarda interbelică ori literatura stângistă de tip Petre Bellu sau Panait Istrati, repudiate mai târziu de autor.
Între 1934-1935, Steinhardt a mai folosit episodic pseudonimul “Antisthius“, în “Revista burgheză“, unde a publicat pentru a parodia stilul revistelor Criterion și Vremea, precum și pe Eugen Ionescu.
Ultimele două lucrări, publicate în limba franceză, în care încerca să-și asume ca experiență spirituală religia iudaică a părinților săi, sunt realizate în colaborare și sub influența prietenului său, Emanuel Neuman.
Cartea “Illusion et réalités juives” (Iluzii și realități evreiești) se încheie cu concluzia că „problema evreiască (subiect actual în 1937) nu poate exista într-un regim economic normal”, ci numai într-unul dominat de tirania Statului, de orice tip.
Între anii 1937-1939 călătorește în Elveția, în Austria (familia sa avea ceva legături de rudenie cu cea a lui Freud), în Franța și în Anglia, întregindu-și bagajul de cunoștințe.
În 1939 revine în țară și începe să lucreze ca redactor la Revista Fundațiilor Regale, la recomandarea lui Camil Petrescu, de unde este înlăturat (împreună cu Vladimir Streinu) în anul 1940, în cadrul acțiunii de “purificare etnică” declanșată sub guvernarea Antonescu-Sima.
Urmează o perioadă de privațiuni pe motive etnice (1940-1944).
Din 1944 revine la “Revista Fundațiilor Regale” depunând o intensă activitate publicistică și critică.
Dar este din nou înlăturat în 1947, se pare în urma unui denunț al lui George Călinescu.
În același timp, mai colaborează la Universul literar, Libertatea și Viața românească.
Printre scriitorii săi favoriți se numărau Marcel Proust, André Gide, Aldous Huxley, Simone Weil.
După 1947 este dat afară din barou, i se refuză publicarea textelor și execută câteva slujbe mărunte, adesea necalificate.
Între 1948 și 1959 suferă o nouă perioadă de privațiuni, alături de pleiada intelectualității românești interbelice.
Încarcerarea
Arestarea
În 1958 a fost arestat Constantin Noica și grupul său de prieteni din care făceau parte și Nicu Steinhardt, alături de Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova ș.a.
La 31 decembrie 1959 este convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, punându-i-se în vedere că dacă refuză să fie martor al acuzării, va fi arestat și implicat în lotul intelectualilor mistico-legionari.
Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat în Lotul Noica-Pillat la 12 ani de muncă silnică, 7 ani de degradare civică și confiscarea totală a averii personale, sub acuzația de “infracțiune de uneltire contra ordinii sociale“.
Botezul
Acest eveniment înlătură „orice dubiu, șovăială, teamă, lene, descumpănire” (Primejdia mărturisirii, p. 178) și grăbește luarea deciziei de a se boteza.
La 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu l-a botezat, naș de botez fiindu-i Emanuel Vidrașcu (coleg de lot, fost șef de cabinet al mareșalului Ion Antonescu), iar ca martori ai tainei participă Alexandru Paleologu, doi preoți romano-catolici, doi preoți uniți și unul protestant, „spre a da botezului un caracter ecumenic” (cf. Jurnalul fericirii).
După cum a scris în Jurnal, botezul s-a petrecut foarte repede.
„Eram sigur că nu voi rezista doisprezece ani şi că voi muri în puşcărie. Nu voiam să mor nebotezat. Domnul din nou mi-a venit în ajutor. În prima celulă în care am intrat la Jilava, primul om care mi-a vorbit a fost un ieromonah basarabean, Mina Dobzeu: de îndată ce i-am destăinuit dorinţa mea, nu a stat mult pe gînduri. Acolo, la Jilava, în camera 18 de pe secţia a doua (unde în două rînduri cursese sînge), am primit Sfîntul Botez. (…) Botezul, hotărît pentru ziua de 15 martie 1960, are loc aşa cum stabilisem. Părintele Mina alege momentul pe care-l socoteşte cel mai potrivit: la întoarcerea «de la aer», cînd caralii sunt mai ocupaţi, cînd agitaţia e maximă. (…) Doi dintre deţinuţi, complici, trec în dreptul vizetei, s-o astupe. S-ar putea în orice clipă să vină gardianul să se uite, dar acum, cînd celulele, pe rînd, sînt scoase la plimbare ori aduse înapoi, e puţin probabil. La repezeală ― dar cu acea iscusinţă preoţească unde iuţeala nu stînjeneşte dicţia desluşită ― părintele Mina rosteşte cuvintele trebuincioase, mă înseamnă cu semnul crucii, îmi toarnă în cap şi pe umeri conţinutul ibricului (căniţa e un fel de ibric bont) şi mă botează în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. De spovedit, m-am spovedit sumar: botezul şterge toate păcatele. Mă nasc din nou, din apă viermănoasă şi din duh rapid. (…) (Dacă voi ajunge să scap din închisoare cu bine, urmează, pentru taina mirungerii, să mă prezint la un preot al cărui nume îmi este dat de părintele Mina; numele acesta aveam să-l uit şi apoi să mi-l reamintesc)” (Jurnalul Fericirii, ed. 2008, pp. 167-169).
Jurnalul fericirii
Episodul dă naștere cărții Jurnalul fericirii, care reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar.
Redactat la începutul anilor 1970, această primă variantă – circa 570 de pagini dactilografiate – este încredințată prietenului său ce fusese închis ca și el, poetul Ion Caraion care o duce la Securitate în 1972.
Lucrarea îi va fi restituită în 1975, după numeroase intervenții pe lângă Uniunea Scriitorilor.
Între timp, autorul finalizează a doua variantă, mai amplă, de 760 pagini dactilografiate.
Jurnalul fericirii este confiscat a doua oară în 1984.
Redactând în tot acest timp mai multe versiuni, acestea au fost scoase pe ascuns din țară, două dintre ele ajungând în posesia Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca, la Paris.
Cartea circulase în samizdat (2) printre intelectualii epocii.
Monica Lovinescu o difuzează în serial la microfonul postului de radio Europa Liberă între anii 1988 și 1989.
Temându-se de noi intervenții din partea Securității, N. Steinhardt face apel la prietenul său mai tânăr, Virgil Ciomoș, pentru a-i salva manuscrisele.
Acesta publică Jurnalul în 1991, iar în 1992 cartea primește premiul pentru cea mai bună carte a anului.
Nicolae Steinhardt și rasismul
Câteva fragmente din Jurnalul fericirii lasă loc pentru interpretări în ceea ce privește aderența autorului la ideile legionare ale intelectualității perioadelor interbelică și a deportărilor în Transnistria:
„Printre țigani. Rasismul este o demență, dar – cum să spun? – nerasismul, contestarea unor rase deosebite, fiecare cu însușirile ei, este o nerozie.
Sunt mai ales certăreți, rostul vieții lor e gâlceavă, harță: gălăgioși; fără de larmă și tărăboi se asfixiază și pier; pângăritori, au un dar neîntrecut de a terfeli totul; mincinoși, mințim cu toții, dar idealizăm realul, la ei e altfel, ca la antimaterie. Și găsesc de cuviință să-și întărească minciunile cu jurăminte grele: “să-mi sară ochii”, “să-mi moară mama”, “să fiu nebun”.
Și nu le poți intra în voie. Oricât de frumos le vorbești: orice umilință, orice fățărnicie: deopotrivă de inutile. Leneși, urăsc pe cine le cere un efort, o lene îndărătnică, violentă ca instinctul de conservare. Și nu pot bea în cârciumi, numai afară pe stradă, cu sticlele înșirate alături și puradeii roată; o maidanofilie, un exhibiționism, o nostalgie a bâlciului; și un jind al ocării, țipetelor, poalelor date peste cap. Spurcăciunea. Dracul sordid, dracul poltron, dracul țopăitor. Cărora Coșbuc le-a găsit nume atât de potrivite și care-n infern își fac din cur o goarnă.”
Eliberarea
Este supus rigorilor detenției din închisorile comuniste de la Jilava, Gherla, Aiud etc. până în august 1964, când este eliberat, în urma grațierii generale a deținuților politici.
Îndată după eliberarea din detenție, la schitul Darvari, își desăvârșește taina botezului prin mirungere și primirea sfintei împărtășanii.
Reluarea activității literare
După 1964, la insistențele prietenilor săi C. Noica și Al. Paleologu, reintră în viața literară prin traduceri, medalioane, eseuri, cronici publicate în Secolul 20, Viața Românească, Steaua, Familia, Vatra, Orizont, Echinox, Opinia studențească etc.
În urma acestor colaborări, vor rezulta mai multe volume de eseuri și critică literară: Între viață și cărți (1976), Incertitudini literare (1980, care primește Marele Premiu al criticii literare).
Perioada de mănăstire
După moartea tatălui său (1967) începe să-și caute o mănăstire.
În 1975 vine la mănăstirea unde se afla ieromonahul Mina Dobzeu, însă episcopul Partenie Ciopron refuză să-i permită șederea, așa încât părintele Mina îl trimite la arhiepiscopul Teofil Herineanu de la Cluj-Napoca și la episcopul Iustinian Chira de la Maramureș.
Întâmplarea a făcut însă ca în 1976 Constantin Noica să îl întâlnească, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru și al scriitorilor în general.
Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia unde zăbovește 3 zile.
Cadrul natural și biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Steinhardt despre cele văzute la Rohia, mai ales că îi știa gândul de a se retrage într-o mănăstire.
În 1978, Steinhardt stă vara la Rohia pentru ca în anul următor să se stabilească definitiv acolo ca bibliotecar, cu aprobarea episcopului Iustinian.
La data de 16 august 1980 este tuns în monahism la mănăstirea Rohia de către episcopul Iustinian Chira și arhiepiscopul Teofil Herineanu, care îl iau sub aripa lor ocrotitoare.
Arhimandritul Serafim Man, starețul mănăstirii Rohia, îl integrează în obștea mănăstirii.
La mănăstire pune în ordine cele peste 23.000 de volume ale mănăstirii, se integrează în viața mănăstirii (participă la slujbe, povățuiește pelerinii, predică), iar, în paralel, își intensifică activitatea literară.
Volume publicate în această perioadă: Geo Bogza – un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnității, Exuberanței și Patetismului (1982), Critică la persoana întâi (1983), Escale în timp și spațiu (1987) și Prin alții spre sine (1988).
Aceste volume îl impun ca un eseist de marcă al literaturii române.
Moartea
În martie 1989 angina pectorală de care suferea se agravează și N. Steinhardt se decide să plece la București pentru a vedea un medic specialist.
Face drumul spre Baia Mare împreună cu părintele Iustin Hodea – starețul mănăstirii – și cu părintele Paisie Rogojan cărora le mărturisește: „Tare mă supără niște gânduri, că nu m-a iertat Dumnezeu de păcatele tinereții mele”.
Iar părintele Iustin îi răspunde: „Satana care vede că nu mai te poate duce la păcat, te tulbură cu trecutul. Deci, matale care ai trecut la creștinism și te-ai botezat, ți-a iertat păcatele personale și păcatul originar. Te-ai spovedit, te-ai mărturisit, ai intrat în monahism, care este iarăși un botez prin care ți-a iertat toate păcatele. Fii liniștit că aceasta este o provocare de la cel rău, care îți aduce tulburare ca să n-ai liniște nici acum”.
În aerogara din Baia Mare, înainte de îmbarcare pentru București, suferă un infarct și este dus la spitalul din Baia Mare, unde moare câteva zile mai târziu, joi, 30 martie 1989, (capitolul Repere biobibliografice întocmit de Virgil Bulat).
În ajunul morții sale, Ioan Pintea și Virgil Ciomoș au trecut pe la mănăstire și au recuperat din chilia călugărului-scriitor o bună parte a textelor sale.
Acestea și alte texte, recuperate de prin edituri sau de la prieteni, au fost publicate postum.
La înmormântarea sa, riguros supravegheată de Securitate, s-au strâns cei mai buni prieteni, alături de care a suferit nedreptățile regimului comunist.
Operă
La Editura Polirom i se publică (în coeditare cu Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia) integrala operei sale.
Seria de autor cuprinde atât operele de tinerețe (începând cu articolele publicate în presa interbelică, cu volumul de debut din 1934,
În genul… tinerilor, și cu teza de doctorat, Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional. Critica operei lui Léon Duguit, publicată în 1936), cât și operele publicate după 1964, când N. Steinhardt a fost eliberat din închisoare.
Volume proprii
- Antisthius, În genul… tinerilor, Editura Cultura Poporului, București, 1934.
- N. Steinhardt, Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional. Critica operei lui Léon Duguit (teză de doctorat la Universitatea București, 1934).
- N. Steinhardt (în colaborare cu Emanuel Neuman), Essai sur la conception catholique du Judaisme, 1935.
- N. Steinhardt (în colaborare cu Emanuel Neuman), Illusion et réalités juives, 1937.
- N. Steinhardt, Incertitudini literare, Editura Dacia, Colecția Discobolul, Cluj-Napoca, 1980, fără ISBN.
- N. Steinhardt, Geo Bogza, un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnității, Exuberanței și Patetismului, Editura Albatros, București, 1982, fără ISBN.
- N. Steinhardt, Critică la persoana întîi, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983, fără ISBN.
- N. Steinhardt, Escale în timp și spațiu, sau Dincolo și dincolo de texte, Editura Cartea românească, 1987, fără localitate, fără ISBN.
- N. Steinhardt, Prin alții spre sine. Eseuri vechi și noi, Editura Eminescu, „Biblioteca Eminescu”, București, 1988.
- N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991 (reeditat de mai multe ori, ISBN ediția 1994: ISBN 973-35-0364-9).
- Nicolae Steinhardt (Monahul Nicolae De La Rohia), Dăruind vei dobîndi – Cuvinte de credință, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, Baia Mare, 1992, fără ISBN.
- N. Steinhardt (pe copertă) [ediție anastatică: Antisthius, În genul… tinerilor, Editura Cultura Poporului, București, 1934], Editura PAN, 1993, ISBN 973-95708-6-0.
- N. Steinhardt, Cartea împărtășirii, Biblioteca Apostrof, Cluj, 1995, ISBN 973-96825-3-7.
- N. Steinhardt, Călătoria unui fiu risipitor, Editura Adonai, 1995, fără localitate, ISBN 973-97030-3-8.
- N. Steinhardt (Antisthius), În genul lui Cioran, Noica, Eliade…, Editura Humanitas, București, 1996, ISBN 973-28-0655-9 (reeditare a: Antisthius, În genul…tinerilor, 1934).
- Zaharia Sângeorzan, Monahul de la Rohia – Nicolae Steinhardt răspunde la 365 de întrebări, Editura Humanitas (Colecția „Memorii/Jurnale/Convorbiri”), București, 1998, ISBN 973-28-0896-9 (ediția I la Editura revistei Literatorul, București, 1992) (reeditat 2003, ISBN 973-50-0662-6).
- N. Steinhardt, Ispita lecturii, Editura Dacia (Colecția „Discobolul”), Cluj-Napoca, 2000, ISBN 973-35-1025-4.
- N. Steinhardt în dialog cu Ioan Pintea, Primejdia mărturisirii, Editura Dacia (Colecția „Homo religiosus”), Cluj-Napoca, ediția a III-a, 2000, ISBN 973-35-0994-9 (ediția I în 1993).
- N. Steinhardt, Drumul către isihie, Editura Dacia (Colecția „Discobolul”), ediția a doua, Cluj-Napoca, 2001 (în descrierea CIP a Bibliotecii Naționale 2000), ISBN 973-35-0993-0 (ediția I în 1999).
- N. Steinhardt, Dumnezeu în care spui că nu crezi... (Scrisori către Virgil Ierunca: 1967-1983), Editura Humanitas, București, 2000.
- N. Steinhardt, Eu însumi și alți câțiva (eseuri noi și vechi), Editura Dacia (Colecția „Discobolul”), Cluj-Napoca, 2001, ISBN 973-35-1182-X. Arșavir Acterian, Amintiri despre Nicolae Steinhardt, crestomație, Editura Dacia (Colecția „Alternative”), Cluj-Napoca, 2002, ISBN 973-35-1306-7.
- N. Steinhardt, Monologul polifonic – ediția întâi: Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991, ISBN 973-35-0185-9 ; ediția a doua: Editura Dacia (Colecția „Discobolul”), Cluj-Napoca, 2002, ISBN 973-35-1338-5.
- N. Steinhardt, Eseu romanțat asupra neizbînzii, Editura Timpul, Iași, 2003, ISBN 973-612-067-8.
- N. Steinhardt, Între lumi – Convorbiri cu Nicolae Băciuț, Editura Tipomur, Târgu-Mureș, 1994, ISBN 973-9168-05-1.
- N. Steinhardt, Între lumi, Editura Dacia (Colecția “Alternative”), Cluj-Napoca, 2001 (reeditare).
Alte contribuții literare
- Cuvânt înainte la cartea Svetlanei Paleologu-Matta, Eminescu și abisul ontologic, Editura Aarhus, Olanda, 1988; Editura Științifică, București, 1994, ISBN 973-44-0125-4.
- N. Steinhardt, Autobiografie, apărută în ziarul “Ziua” (nr. 913/21-22 iunie 1997) și în “România literară”, nr. 46/19-25 noiembrie 1997.
Traduceri făcute de Nicolae Steinhardt
Traduceri din engleză în română
- James Barlow, Personalul de 1 și 6, (1971).
- David Storey, Viața sportivă, (1972).
- Max Oliver Lacamp, Focurile mâniei, (1972).
- Rudyard Kipling, Stalky et comp., (1977).
- Gaston Boissier, Cicero și prietenii săi, (1977).
- Robert Graves, Eu, Claudius, Zeul…, (1979).
- Sherwood Anderson, Winesburg în Ohio, Editura Romhelion, 1993, fără localitate, ISBN 973-9052-21-5.
Traduceri din română în franceză
- Vies des moines de Moldavie. Enseignements et apophtegmes des grands spirituels de l’Eglise Orthodoxe de Roumanie aux 19e et 20e siècles par le Père Ioanichie Bălan – Traduction du texte roumain par le Père Nicolas Steinhardt. Monastère de Chevetogne, 1986.
Traducerea în alte limbi a volumului Jurnalul fericirii
- italiană: Diario della felicità (traducere de Gabriella Bertini Carageani), Bologna: Il Mulino, 1995, reeditat în 2017 cu ISBN 8897908330, 9788897908333.
- franceză: Journal de la félicité (traducere de Marily Le Nir, cu o prefață de Olivier Clément), 1996, ISBN 92-3-203209-0 si ISBN 2-86829-070-1 , Arcantère Éditions / Éditions UNESCO, reeditat în 1999 cu ISBN 2-86829-072-8.
- spaniolă: El diário de la felicidad (traducere, note și studiu critic de Viorica Patea și Fernando Sánchez Miret), Ediciones Sígueme, Salamanca, 2007, ISBN 978-84-301-1658-4.
- portugheză braziliană: O Diário da Felicidade (traducere de Elípio Mário Dantas Fonseca), Editura É Realizações, São Paulo, 2009, 978-85-88062-79-5, reeditat în 2017.
- maghiară: Napló a boldogságról. Fordította: Dankuly Csaba, Dankuly Levente. Koinónia, Cluj, 2007, ISBN 978-973-7605-56-6.
- ebraică: Yoman ha’osher (traducere de Yotam Reuveny), 2007, editura Nymrod, Israel
- greacă: Νικολάι Στάινχαρτ. Το ημερολόγιο της ευτυχίας (traducere de Νεκτάριος Κουκοβίνος). Αθήνα: Μαΐστρος 2006, reeditat în 2007 cu ISBN 978-960-8252-44-8 și în 2009.
Traducerea în franceză a volumului Dăruind vei dobândi
Donne et tu recevras (traducere, prefată si biografie de Michel Simion) 2017, Edition Apostolia, ISBN : 979-10-97454-00-5
Articole și studii despre N. Steinhardt și opera sa
- Colectiv de autori, Nicu Steinhardt în dosarele Securității 1959-1989, Nemira, 2005.
- George Ardeleanu, Nicolae Steinhardt și paradoxurile libertății, Editura Humanitas, București,2009
- George Ardeleanu, Nicolae Steinhardt. Monografie, antologie comentată, receptare critică, Editura Aula, Brașov.
- Monica Pillat, “Jurnalul fericirii“, în Revista de istorie și teorie literară, an XL, nr. 1-2/1992, Editura Academiei Române.
- Arhimandrit Serafim Man, “N. Steinardt, intelectualul-monah“, în revista Limba și literatura română, an XXV, nr. 1 (ianuarie-martie), București, 1996.
- Virgil Bulat, “Cuvânt înainte” la volumul Monologul polifonic, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991.
- Olivier Clément, “Préface” la volumul Journal de la félicité, Arcantère / UNESCO, Cluj-Napoca, 1995.
- Adrian Mureșan, Hristos nu trage cu ochiul. N.Steinhardt&generația ’27, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2006
- Nicolae Morar, Dimensiunea creștină a operei lui N.Steinhardt, Editura Paideia, București, 2004
- Amintiri despre N.Steinhardt, crestomație de Arșavir Acterian, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
- Marius Mihet, N. Steinhardt. Ipostaze necontradictorii, „Romania literara”, nr. 49/2016
- N. Steinhardt sau fericirea de a fi creștin. Caietele de la Rohia (I), (II), (III), (IV), ed.îngrijită și note de Florian Roatiș, Editura Helvetica, Baia Mare, 1999, 2000, 2001, 2002
- Elena Ciungan , „Nicolae Steinhardt-viata ca o poveste de dragoste”,- teza de doctorat, Editura CD Press Bucuresti, 2010
- Michel Simion, « Nicolae Steinhardt, prédicateur de la félicité » in « Nos pratiques homilétiques : enjeux liturgiques et théologiques » – 62e Semaine d’études liturgiques Saint-Serge, Münster, Aschendorff, 2017
- Constantin Jinga, Nicolae Steinhardt (1912-1989), în vol. Dumitru Tucan (ed.), Mémoire, histoire, témoignage. Essais sur la littérature du goulag est-européen, Jatepress, Szeged, 2014, pp.105-151
Monografie Steinhardt
În 2009 apare la editura Humanitas o monografie dedicată lui Nicolae Steinhardt-N.Steinhardt și paradoxurile libertății- scrisă de George Ardeleanu de la Facultatea de Litere din București. Lucrarea, la origine teză de doctorat, apreciată intens în mediul intelectual românesc, cuprinde, între altele, o serie de studii privind urmăririle lui Steinhardt de către Securitate sau felul cum a fost receptată generația 80, de exemplu, de acesta.
Note:
1 – Jurnalul fericirii este o carte de memorii și eseuri a scriitorului, criticului literar și eseistului român Nicolae Steinhardt.
Prima versiune a Jurnalului fericirii a fost încheiată la începutul anilor 1970. Această ediție, exemplar dactilografiat de 550 de pagini, a fost confiscată în data de 14 decembrie 1972 de Securitate și returnată scriitorului în 1975 la intervenția Uniunii Scriitorilor.[1] Nicolae Steinhardt a redactat o a doua variantă de aproximativ 760 de pagini.[2]
Conștient că această carte se putea să nu fie publicată în timpul vieții sale, a dat în păstrare exemplare lui Virgil Ciomoș și în străinătate Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca.
Cartea începe cu un Testament politic al lui Nicolae Steinhardt semnat cu pseudonim Nicolae Niculescu, cu trei soluții propuse pentru ieșirea din universul concentraționar. Soluția întâi inspirată de Soljenițîn – este cea a sfidării morții prin acceptare deplină, soluția a doua inspirată de Alexander Zinoviev implică libertatea adusă de nebunie și a treia soluție este inspirată de Winston Churchill și de Vladimir Bukovski și e legată de sfidarea morții prin luptă.[3]p.(6-8) [2] p.246
2 – Samizdat (rusă: самиздат; IPA: [səmɨzdat]) a fost una dintre principalele activități disidente din blocul sovietic [1], activitate în care diferite persoane au reprodus manual publicații sau opere literare cenzurate, transmițându-le de la cititor la cititor, în cercul de prieteni și cunoscuți. Această practică de sustragere față de cenzura impusă oficial reprezenta o activitate periculoasă pentru cei ce realizau respectivele copii, dar și pentru cei ce le răspândeau sau erau prinși în posesia materialelor cenzurate.
Delegația României în apărarea hotarelor Transilvaniei în fața Atlasului Antonescu, Conferința de Pace de la Paris 29 iulie – 15 octombrie 1946, sursă:ziaristionline.ro
Conferința de Pace de la Paris (29 iulie – 15 octombrie 1946)
La 29 iulie 1946, începea Conferinţa de pace convocată la Paris de puterile învingătoare în cel de-al doilea război mondial, pentru pregătirea tratatelor de pace cu Bulgaria, Finlanda, Italia, România şi Ungaria (se va încheia la 15 octombrie acelaşi an).
Dupa încheierea sa la 15 octombrie 1946, Conferinta a fost urmată de semnarea Tratatelor de Pace de la Paris din 10 februarie 1947 (tratate dintre Aliați și statele Axei, în urma celui de-Al Doilea Război Mondial).
„Conform procedurii adoptate, Conferinţa nu putea lua hotărîri, ci avea doar competenţa de a face recomandări asupra proiectelor Tratatelor de pace, care erau trimise spre examinarea Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe. Statele foste inamice au fost invitate să-şi expună poziţia faţă de proiectele Tratatelor de pace, în scris sau oral, în comisii sau în plenul Conferinţei. Ele puteau participa la lucrările comisiilor sau la şedinţele în plen numai atunci cînd erau invitate.
În ziua de 30 iulie 1946 s-a dat publicităţii proiectul tratatului de pace cu România, simultan la Londra, Paris, Moscova şi Washington. Preambulul Tratatului consemna încetarea stării de război între România şi Naţiunile Unite, deşi această situaţie data de aproape trei ani de zile, interval în care România luptase timp de 7 luni alături de Naţiunile Unite pentru înfrîngerea Germaniei. În document se aprecia că România intrase în război alături de Naţiunile Unite la 12 septembrie 1944.
De asemenea, nu se preciza că România a participat la războiul împotriva Ungariei, ceea ce ar fi impus, desigur, despăgubiri din partea acesteia. Cu toată jertfa de sînge adusă de armata română, României nu i se recunoştea calitatea de cobeligerant, fiind considerată un stat învins de Naţiunile Unite. Frontierele României erau cele din 1 ianuarie 1941, cu excepţia graniţei cu Ungaria. Aceasta însemna că Basarabia şi Nordul Bucovinei rămîneau sub ocupaţia Uniunii Sovietice, iar Cadrilaterul sub cea a Bulgariei.
Pe de altă parte, se anula dictatul de la Viena, din 30 august 1940, frontiera între România şi Ungaria fiind cea din 1 ianuarie 1938. Tratatul stabilea un termen de 90 zile pentru retragerea trupelor Aliate, cu excepţia celor sovietice, care rămîneau în continuare în România, pentru menţinerea liniilor de comunicaţie ale Armatei Roşii cu zona de ocupaţie sovietică din Austria. Clauzele economice stabileau despăgubiri, restituiri şi compensaţii foarte grele pentru statul român. De asemenea, proiectul de Tratat prevedea multiple restricţii privind armata română şi dotarea ei.
La 8 august 1946, guvernul Franţei, în numele Naţiunilor Unite, a adresat guvernului României invitaţia de a participa la Conferinţa de pace de la Paris. A doua zi, 9 august, Consiliul de Miniştri, întrunit în Bucureşti, a aprobat poziţia României faţă de problemele dezbătute la Conferinţa păcii şi a stabilit componenţa delegaţiei care urma să se deplaseze la Paris.
Delegaţia a primit mandat să militeze pentru anularea dictatului de la Viena, recunoaşterea cobeligeranţei României, anularea clauzelor economice, a celor privind restricţiile la armament şi forţele armate necesare apărării ţării etc.
Deşi problemele cele mai grave – mai ales de ordin teritorial şi economic – priveau relaţiile cu Uniunea Sovietică, delegaţia nu avea dreptul să ridice obiecţii care puteau leza relaţiile cu marele vecin de la Răsărit.
Consiliul de Miniştri a decis că ele se vor rezolva pe cale bilaterală între guvernele de la Bucureşti şi de la Moscova. Astfel, aproape toate ameliorările solicitate de România vizau relaţiile cu statele Occidentale.
Delegaţia guvernamentală română era condusă de Gheorghe Tătărescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi ministrul de Externe; din delegaţie mai făceau parte: Gheorghe Gheorghiu-Dej – ministrul Comunicaţiilor şi Lucrărilor Publice, Lucreţiu Pătrăşcanu – ministrul Justiţiei, Ştefan Voitec – ministrul Educaţiei Naţionale, Lothar Rădăceanu – ministrul Muncii, Ion Gheorghe Maurer – subsecretar de Stat, Mihai Ralea – ambasadorul Românei la Washington, Richard Franasovici – ambasadorul României la Londra, Simon Stoilow – ambasadorul României la Paris, generalul Dumitru Dămăceanu, Elena Văcărescu, Florica Bagdasar, Şerban Voinea ş.a. ” (Extrase din articolul ”România la Conferința Păcii de la Paris”, Autor Profesor Universitar, Doctor, Ioan Scurtu).
Conferința de Pace de la Paris (29 iulie – 15 octombrie, 1946) a fost urmată de Tratatele de Pace de la Paris, semnate pe 10 februarie, 1947 dintre Aliați și statele Axei, în urma celui de-al doilea război mondial.
Sfinții Mucenici Calinic și Teodota, Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)
Calendar Ortodox 29 iulie 2024 † Sf. Mc. Calinic, Veniamin și Mamant; † Sf. Mc. Teodota cu fiii săi
Sfinții Mucenici Calinic și Teodota, Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sinaxar 29 Iulie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si noua, pomenirea Sfântului Mucenic Calinic, cel din Gangra.
Sfântul Mucenic Calinic – foto preluat de pe doxologia.ro
Acest sfânt se tragea cu neamul din Cilicia si era om foarte bun, întarindu-se pe sine cu frica lui Dumnezeu. A fost dascal de mântuire multora si învata pe cei ce se închinau la idoli sa se lase de cele desarte si sa cunoasca pe Atotfacatorul.
Pentru aceasta a fost prins si adus la Sacherdon ighemonul, care a poruncit sa fie încaltat cu încaltaminte de fier, care avea piroane ascutite, si a fost silit sa mearga pâna la cetatea Gangrei, care era departe de 80 de stadii.
Sosind la Gangra, a fost bagat într-un cuptor de foc si si-a dat sufletul la Dumnezeu. Si se face soborul lui aproape de podul lui Iustinian si aproape de locul ce se numeste Petrian.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Teodota, împreuna cu fiii sai.
Sfânta Muceniță Teodota - foto preluat de pe doxologia.ro
Aceasta sfânta a fost din cetatea Ciliciei, binecredincioasa, si se nevoia la poruncile lui Dumnezeu, învatându-si pruncii spre cunostinta dumnezeiasca pe vremea când traia si Sfânta Mucenita Anastasia.
Stapânitorul Lefcait îi facea sila sa si-o ia femeie, dar ea nu a vrut nicidecum. Pentru aceea a fost trimisa catre Nichitie, stapânitorul Bitiniei, care a poruncit sa fie bagata, împreuna cu câte trei pruncii sai, într-un cuptor de foc, unde si-a luat cununa muceniciei.
Si se face soborul lor în locul muceniciei lor, ce este la Cambo.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mamant, care în mare s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vasilisc batrânul, care de sabie s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Constantin Patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici, tatal si maica, împreuna cu cei doi fii ai lor, care în foc s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ioan ostasul.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Veniamin si Virie, cei aproape de palatele din Evdom.
Tot în aceasta zi, pomenirea binecredinciosului împarat Teodosie cel tânar (cel Mic).
Tot în aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Eustatie din Mtskheta, in Georgia (†589).
Sfântul Mucenic Eustație din Mtskheta – Georgia (†589) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Sfântul Mucenic Eustatie din Mtskheta se tragea din Persi adoratori ai focului si inainte de a fi botezat se numea Bgrobandaves. Tatal si fratii sai, slujitori în cultul lui Zoroastru, incercara zadarnic sa faca din el un preot pagân.
In timpul domniei imparatului georgian Guram Kuropalat (575-600), la vârsta de 30 de ani, el se muta din satul persan Arbuketi (de lânga orasul Gandrakili) in vechea capitala a Georgiei, cetatea Mtskheta. Isi câstiga viata de zi cu zi lucrând sandale. Sfântul Eustatie incepu sa se duca la catedrala din Mtskheta unde slujbele crestine îi umpleau sufletul de bucurie.
Arhidiaconul Samuel (viitorul Arhiepiscop Samuel IV, 582-591), remarca inclinatiile spirituale ale pagânului pers si îi vorbi despre învataturile crestine. Ajungând la credinta in Hristos, Bgrobandaves fu luat in calitate de catecumen pe lânga arhidiaconul Samuel.
Dupa un anumit timp, când Samuel deveni catolicos (patriarh, la armeni si la alti orientali crestini), primi Sfântul Botez cu numele Eustatie. Eustatie s-a casatorit apoi cu o sotie crestina si a dus o viata pioasa, rodnica in virtute.
Persii care mai traiau la Mtskheta nu reusira sa îl readuca pe Sfântul Eustatie la cultul focului si de aceea l-au convins pe capul persilor din cetate sa îl trimita la Tbilisi la tiranul Arvand-Gubnav, satrap (adica prim-demnitar) al sahului persan Chosroes Nushirvanes.
Trimisi la incercare sub ordinul tiranului erau si alti persi impreuna cu Sfântul Eustatie care acceptasera sa fie crestinati: Gubnak, Bagdad, Panaguznas, Perozav, Zarmi si Stefan. Doi dintre ei insa, Bagdad si Panaguznas, se lepadara de Hristos când fura amenintati cu moartea.
Sfântul Eustatie si ceilalti marturisitori ai lui Hristos suferira cu cinste sase luni de inchisoare si prin mijlocirea catolicosului Samuel IV si a unui notabil georgian fura eliberati.
Noul satrap al Persiei, Bezhan-Buzmil (numit la Tbilisi trei ani mai târziu), instigat de fostii dusmani ai Sfântului Eustatie, dadu ordin sa fie adus in fata lui si îi ceru sa se lepede de Hristos si sa sa intoarca la cultul lui Zoroastru.
Sfântul Eustatie raspunse cu demnitate:
“Poate cineva sa îl paraseasca pe Facatorul lumii si sa adore o simpla creatura a Lui ? Nu se va întâmpla niciodata! Nici soarele nici luna nici stelele nu sunt Dumnezei, ci Dumnezeu e cel care a facut soarele sa straluceasca ziua si luna cu stelele sa straluceasca in intunericul noptii. Focul nu este Dumnezeu, focul e facut de om si e stins de om“.
Din ordinul satrapului, Sfântului Eustatie i se taie capul la 29 iulie 589. Inainte de a primi cununa muceniciei, s-a rugat ca dupa moartea sa trupul sa îi fie înmormântat crestineste in cetatea Mtskheta. Patimitorul a auzul Glasul de sus : “Cu nimic nu vei fi mai prejos celor dintâi mucenici, nici in har nici in tamaduiri. Nu-ti fa griji pentru trupul tau, va fi dupa cum iti doresti”.
Trupul Sfântului Eustatie, aruncat noaptea peste un câmp, a fost adus de Crestini la Mtskheta si cu mare cinste asezat de catolicosul Samuel IV sub masa altarului din Svetitskhoveli. Catolicosul Samuel IV a rânduit Praznuirea lui la 29 iulie, ziua in care sfântul martir s-a savârsit cu marire.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Campionatele Mondiale de Canotaj pentru Tineret Under19 și Under23
România a cucerit o medalie de argint şi una de bronz în finalele desfăşurate vineri la Campionatele Mondiale de canotaj Under-23 de la Varese (Italia).
La patru vâsle feminin, Emanuela-Ioana Ciotău, Cristina Drugă, Alexandra Ungureanu şi Patricia Cireş au cucerit argintul, cu timpul de 06 min 18 sec 88/100, fiind devansate pe final de Olanda (06:18.30). Podiumul a fost completat de Germania (06:20.72).
Campionatele Mondiale de Canotaj Under23 de la Varese. (29.07.2022) – Echipajul de patru vâsle feminin (BW4x), compus din Emanuela-Ioana Ciotau, Cristina Druga, Alexandra Ungureanu și Patricia Cireș, a obținut medalia de argint – foto preluat de pe www.facebook.com
Imagini de la ceremoniile de premiere de astăzi din cadrul Campionatului Mondial Under23 de la Varese.
Echipajul de patru vâsle feminin (BW4x), compus din Emanuela-Ioana Ciotau, Cristina Druga, Alexandra Ungureanu și Patricia Cireș, a obținut medalia de argint.
Campionatele Mondiale de Canotaj Under23 de la Varese. (29.07.2022) – Echipajul de patru vâsle feminin (BW4x), compus din Emanuela-Ioana Ciotau, Cristina Druga, Alexandra Ungureanu și Patricia Cireș, a obținut medalia de argint – foto preluat de pe www.facebook.com
Andrei Mândrilă şi Claudiu Neamţu au câştigat bronzul în proba de dublu rame masculin, cu timpul de 06 min 23 sec 28/100, fiind devansaţi de Africa de Sud (06:19.99) şi Lituania (06:21.25).
Campionatele Mondiale de Canotaj Under23 de la Varese. (29.07.2022) – Echipajul de dublu rame masculin (BM2-), format din Andrei Mândrilă și Claudiu Neamțu a obținut medalia de bronz – foto preluat de pe www.facebook.com
Campionatele Mondiale de Canotaj Under23 de la Varese. (29.07.2022) – Echipajul de dublu rame masculin (BM2-), format din Andrei Mândrilă și Claudiu Neamțu a obținut medalia de bronz – foto preluat de pe www.facebook.com
Echipajul feminin de patru rame cu cârmaci (Daria-Ioana Dinulescu, Elena-Diana Şuta, Elena-Maria Robitu, Ancuţa-Adelina Ungurean, Maria-Antonia Iancu) a ocupat locul cinci în Finala A (06:57.53).
Locul 5 în Finala A a Campionatelor Mondiale Under23 de la Varese pentru echipajul de patru plus unu rame feminin (BW4+), compus din Daria-Ioana Dinulescu, Elena-Diana Suta, Elena-Maria Robitu, Ancuța-Adelina Ungurean și Antonia Iancu – foto preluat de pe www.facebook.com
Alte cinci echipaje româneşti vor evolua sâmbătă în finalele pentru medalii: dublu vâsle feminin (Andrada-Maria Moroşanu şi Iulia-Liliana Bălăucă), patru rame feminin (Amalia Bucu, Geanina Dumitriţa Juncănariu, Estera-Costina-Beatrice Vîlceanu şi Alina-Maria Baletchi), patru rame masculin (Andrei-Petrişor Axintoi, Alexandru-Laurenţiu Danciu, Florin Arteni şi Alexandru Gherasim), 8+1 masculin (Dumitru-Valentin Bucur, Andrei Lungu, Andrei-Valentin Maliş, Andrei Hemen, Florin Ceobanu, Ionuţ Pavel, Gheorghe Morar, Gheorghe Scripcaru şi Maria-Antonia Iancu), 8+1 feminin (Alice-Elena Turcanu, Andreea-Fabiola Iorgovan, Lorena Constantin, Florentina Buburuzan, Alexandra-Cornelia Ionel, Larisa-Andreea Bogdan, Manuela-Gabriela Lungu, Iuliana Timoc şi Irina Andreea Despa).
Lotul de tineret al României participă la competiţie (25-30 iulie) cu 10 echipaje şi 43 de sportivi.
Imnul României, interpretat de zeci de artişti la peste 2.000 m altitudine, lângă Crucea de pe Caraiman (29 iulie 2020 – Ziua Imnului Național al României – “Deșteaptă-te, române!”)
Romano-catolice – Ss. Marta; Lazăr şi Maria, fraţi
Ziua imnului naţional al României
Ziua imnului naţional al României – Deşteaptă-te române!, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, este sărbătorită an de an la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ”Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Prahova: Imnul României, interpretat de zeci de artişti la peste 2.000 m altitudine, lângă Crucea de pe Caraiman
Imnul României a fost interpretat, miercuri, de zeci de artişti conduşi de naistul Nicolae Voiculeţ la peste 2.000 de metri altitudine, în apropierea Crucii Eroilor de pe Vârful Caraiman, sute de persoane, între care autorităţi şi turişti, participând la acest eveniment unicat organizat de Ziua Naţională a Imnului.
Şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, Liviu Coman, a declarat, pentru AGERPRES, că peste o sută de turişti au fost prezenţi pe platoul din apropierea Crucii Caraiman, unde zeci de artişti conduşi prin acorduri de nai de artistul Nicolae Voiculeţ, dar şi aproximativ 70 de jandarmi din Prahova şi Braşov au interpretat imnul naţional şi alte cântece patriotice.
cititi mai mult pe: www.agerpres.ro; romania24.ro
Situația din România – 29 iulie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică
Până astăzi, 29 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 48.235 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
26.446 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.870 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.182 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 643 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 2.269 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 28.07.2020 (10:00) – 29.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 30 de decese (15 bărbați și 15 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.926. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 377 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.154.228 de teste. Dintre acestea 22.049 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.954 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.095 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 480 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 29 iulie.
Situația din România – 29 iulie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică – foto preluat de pe www.facebook.com
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.479 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 123 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 165 au fost declarați vindecați.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:
Până la data de 28 iulie 2020, au fost raportate 1.688.757 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.
ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*
Regatul Unit 300.111 (+685) 45.759 (+7) 1.438 (+1)
Spania 278.782 (+6.361) 28.434 (+2) 150.376 -
Italia 246.286 (+168) 35.112 (+5) 198.756 (+163)
Franţa 183.079 (+2.551) 30.209 (+17) 81.441 (+229)
Germania 206.242 (+633) 9.122 (+4) 190.711 (+397)
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)
* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 27 – 28 iulie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Grupul de Comunicare Strategică
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne
Nigeria: 14 morţi într-un atac comis într-un sat
Un număr 14 persoane au fost ucise şi alte şase grav rănite într-un atac comis de bărbaţi înarmaţi în statul Kogi, în centrul Nigeriei, a anunţat miercuri poliţia, relatează AFP. Bărbaţi înarmaţi au atacat satul Agbubu şi au ucis 13 membri ai aceleiaşi familii, potrivit unei declaraţii al forţelor de ordine. Ayuba a declarat că a fost deschisă o anchetă, adăugând că atacul ar putea fi legat de o dispută de lungă durată privind drepturile funciare.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Un număr record de 212 apărători ai mediului, inclusiv doi pădurari români, au fost ucişi în 2019 (raport)
Cel puţin 212 apărători ai mediului au fost ucişi în 2019, un nou record, relevă miercuri un raport al organizaţiei neguvernamentale britanice Global Witness, care menţionează şi omorârea a doi pădurari în România, singurele crime de acest fel din Europa.
“Într-o perioadă în care avem în mod special nevoie să protejăm planeta împotriva industriilor distructive şi care emit CO2, crimele asupra apărătorilor mediului şi ai pământurilor nu au fost niciodată atât de numeroase” de la începutul realizării bilanţului, în 2012, conform Global Witness.
(…) Astfel, în România, unde unele dintre cele mai importante păduri virgine din Europa sunt victima unei exploatări sălbatice, pădurarul Liviu Pop a fost ucis în octombrie după ce a surprins tăietori ilegali de lemne. O lună mai devreme, un altul a fost ucis cu o lovitură de topor în cap. Raportul mai subliniază că anul trecut în România au fost înregistrate sute de ameninţări şi atacuri asupra pădurarilor.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Microbi vechi de 100 de milioane de ani, ce datează din era dinozaurilor, readuşi la viaţă de cercetători japonezi
Oamenii de ştiinţă din Japonia au readus la viaţă microbi vechi de peste 100 de milioane de ani, care, aflaţi în stare latentă şi datând din era dinozaurilor, au fost descoperiţi la mare adâncime sub scoarţa oceanică, o regiune puţin propice vieţii, potrivit unui studiu recent, informează AFP.
Rezultatele acestei cercetări, publicate în revista Nature Communications, dezvăluie capacităţile uimitoare ale unora dintre cele mai primitive forme de viaţă apărute pe Terra, care pot să supravieţuiască timp de zeci de milioane de ani aproape fără oxigen şi fără nutrimente şi pot să redevină apoi active într-un laborator.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
![Anton Pann (născut: Antonie Pantoleon-Petroveanu; data naşterii incertă, între 1796-1798, Sliven, Imperiul Otoman, azi Bulgaria - d. 2 noiembrie 1854, Bucureşti, Ţara Românească) a fost un poet, profesor de muzică religioasă, protopsalt, compozitor de muzică religioasă, folclorist, literat şi publicist român,[2] compozitor al muzicii imnului naţional al României -gravură de epocă - foto preluat de pe ro.wikipedia.org](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2018/07/Anton-Pann.jpg)
![Franz Xaver Wolfgang Mozart (26 July 1791 – 29 July 1844), also known as Wolfgang Amadeus Mozart, Jr., was the youngest child of six born to Wolfgang Amadeus Mozart and his wife Constanze. He was the younger of his parents' two surviving children.[1] He was a composer, pianist, conductor, and teacher from the late classical period whose musical style was of an early Romanticism, heavily influenced by his father's mature style - foto - en.wikipedia.org](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2015/07/Franz-Xaver-Wolfgang-Mozart-e1438125924948.jpg)
