Sf. Mc. Hrisant și Daria (†283) – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro
Hrisant şi Daria au trăit pe vremea împăratului Numerian. Tatăl lui Hrisant se numea Polemon, avea rangul de senator şi era de fel din Alexandria, iar Daria era de fel din Atena.
Deoarece Hrisant fusese introdus de un oarecare creştin în tainele cele dumnezeieşti şi botezat în credinţa creştină şi începuse să propovăduiască pe Hristos, tatăl său i-a căutat o fecioară cu ţinuta aleasă şi frumoasă la înfăţişare, cu numele Daria, pe care a trimis de au adus-o tocmai de la Atena, căci socotea că Hrisant din dragostea faţă de această fecioară, avea să se întoarcă de la credinţa creştinilor.
După ce s-au căsătorit, Daria, care cunoştea ce voia tatăl lui Hrisant, nu numai că nu l-a putut convinge să se lepede de credinţa lui, ci ea singură s-a lăsat convinsă de el şi, mărturisind soţului ei nelegiuirea pe care încercase să o facă, a primit Sfântul Botez şi au trăit mai departe amândoi într-o feciorie desăvârşită.
Fiind însă pârâţi la prefectul Celerin, acesta i-a dat în seama tribunului militar Claudiu, ca să-i cerceteze.
Iar acesta chinuindu-i cu multe feluri de cazne, la care se găsea de faţă şi el cu ai lui, şi văzându-le curajul cu care răbdau chinurile, arătându-se ei mai presus de ele, s-a schimbat şi a crezut în Hristos atât el cât şi soţia lui Ilaria şi cei doi fii ai lor, Iason şi Mavru, şi o dată cu ei şi toţi soldaţii care se găseau sub conducerea lui Claudiu, care cu toţii laolaltă au primit cununa muceniciei în ziua a nouăsprezecea a lunii martie.
Lui Claudiu, legându-i-se o piatră de grumaz, a fost aruncat în adânc de apă; fiilor lui şi celorlalţi ostaşi li s-au tăiat capetele cu sabia.
Sfântul Hrisant şi Daria au fost aruncaţi într-o groapă adâncă şi, aruncându-se pământ de sus asupra lor, au primit acolo sfârşitul lor mucenicesc.
Tot în această zi: pomenirea sfântului Claudiu Tribunul, care, fiind aruncat în mare, s-a săvârşit; pomenirea sfintei muceniţe Ilaria, soţia lui Claudiu, care prin sabie s-a săvârşit; pomenirea sfinţilor mucenici Iason şi Mavru, fiii lui Claudiu Tribunul şi ai Ilariei, care de sabie s-au săvârşit.
Sfinții Mucenici Claudiu împreună cu soţia sa Ilaria și fiii lor Iason şi Mavru – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfinţii Mucenici Claudiu Tribunul, soţia sa Ilaria şi fiii lor Iason şi Mavru, împreună cu preotul Diodor şi diaconul Marian, au suferit împreună cu Sfinţii Hrisant şi Daria.
Tribunul Claudiu a îmbrăţişat el însuşi pe Hristos acceptând botezul împreună cu soţia sa Ilaria, cu fiii săi Iason şi Mavru şi cu toţi ai casei, chiar şi soldaţii.
Când împăratul Numerian (283-284) a aflat de acest lucru, a dat ordin ca toţi să fie executaţi.
Sf. Claudiu a fost înecat în mare iar copiii şi soldaţii săi au fost decapitaţi.
Creştinii au înmormântat sfintele moaşte ale mucenicilor într-o peşteră, unde Sf. Ilaria mergea deseori la rugăciune.
Într-o zi, fiind urmărită, Ilaria a fost prinsă şi dusă spre a fi chinuită.
Sfânta i-a rugat să o lase puţin să se roage şi apoi şi-a dat sufletul întru Domnul.
Un servitor a îngropat-o în aceeaşi peşteră unde era şi familia sa.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Diodor preotul şi Marian diaconul, care, fiind închişi într-o peşteră, s-au săvârşit.
Sfinţii Diodor preotul şi Marian diaconul au suferit şi ei mucenicie împreună cu Sfinţii Hrisant şi Daria.
Într-o peşteră lângă locul execuţiei, creştinii s-au adunat ca să cinstească prăznuirea morţii sfinţilor mucenici.
Ei au făcut slujbe şi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.
Dar, auzind de faptele lor, autorităţile păgâne au venit la peşteră şi au închis gura peşterii astfel încât cei dinăuntru au primit şi ei cununa muceniciei.
Doi dintre cei martirizaţi în peşteră sunt Sfinţii Diodor preotul şi diaconul Marian.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Panhariu.
Pe când împărăţeau în vechea Romă împăraţii Diocleţian şi Maximian, toată lumea era plină de înşelăciunea cea idolească, iar dacă cineva mărturisea pe Hristos, nu numai că i se răpea toată averea, ci îşi găsea pe deasupra şi moartea în tot felul de chinuri.
Pe atunci trăia şi un oarecare Panhariu, din ţinutul Usanilor şi anume din cetatea Vilapatis.
Acesta se trăgea din strămoşi creştini şi era un bărbat înalt de statură şi frumos la înfăţişare.
Venind el la Roma, în scurtă vreme a ajuns printre cei mai de aproape slujitori ai lui Diocleţian, care făcându-l mai mare peste cei de sub el, îl iubea în chip deosebit.
Pentru toate acestea şi mai ales pentru dragostea care se statornicise între el şi împărat, Panhariu s-a lepădat de credinţa în Hristos şi a împărtăşit întru totul toate credinţele şi toate cugetele împăratului.
Iar împăratul a orânduit ca Panhariu să primească lefuri anuale şi venituri de tot felul, pe unele dintre ele cu hrisoave în regulă, iar pe altele numai cu porunca împărătească, şi să dobândească toate acestea pentru ca să fie om cu vază şi să se bucure de toată cinstea şi odihna.
Auzind acestea fericita lui mamă şi sora lui, au căutat mai întâi să-i readucă în suflet frica de Dumnezeu şi să-l sfătuiască prin scrisori.
Apoi s-au silit să-l facă să cunoască făgăduinţa aceea minunată pe care o primeau, în legătură cu înfricoşătoarea Judecată, cei care cunoşteau pe Domnul; după cum, iarăşi s-au silit să-l facă să nu uite pedeapsa care îi aşteaptă acolo pe acei care în viaţa aceasta tăgăduiesc Dumnezeirea cea adevărată.
Şi i-au mai reamintit în scrisorile lor că chiar dacă cineva ar dobândi toată lumea aceasta şi-şi va pierde sufletul, nici un câştig nu va fi vreodată vrednic ca să-l despăgubească de pierderea sufletului său.
Primind deci scrisori de felul acesta de la mama lui şi citindu-le, şi-a revenit în sine şi a început să se jelească cu amar; şi căzând la pământ, striga:
“Miluieşte-mă, Doamne, Atotţiitorule, şi nu mă ruşina pe mine, robul Tău, înaintea îngerilor şi a oamenilor, ci îndură-Te de mine, pentru mare mila Ta“.
Când unii dintre cei din palat l-au văzut jelindu-se şi rostind asemenea cuvinte, au încunoştinţat de îndată pe împărat, care a zis:
“Ştiaţi că Panhariu, sachelarul şi scriniarul împărăţiei a căzut în religia galileenilor?”
“Deci, spuneţi-mi voi, slujitorilor, ce trebuie să fac cu el?”
Iar aceia i-ai zis:
“Porunceşte, împărate, să fie dezbrăcat şi biciuit în teatru, iar după aceasta să fie trimis guvernatorului din Nicomidia, ca să fie pedepsit mai departe de el acolo, ca nu cumva să ne facem şi noi vinovaţi de sângele lui, de vreme ce el este iubit de tine“.
Sfatul acesta a plăcut împăratului, care încă îl iubea foarte mult şi care nu voia să fie de faţă la moartea lui.
Astfel aducându-l în teatru, l-au bătut acolo grozav de rău; apoi, împăratul, dând pe sfânt în mâna soldaţilor, a poruncit să se facă scrisoare către guvernatorul Nicomidiei, ca mai înainte de moarte sfântul să fie supus la tot felul de chinuri.
Ajungând la Nicomidia şi guvernatorul de aici, grăbindu-se, a dat poruncă să fie omorât.
Deci, după ce el şi-a făcut rugăciunea, călăii au tăiat capul mucenicului lui Hristos Panhariu, în ziua a nouăsprezecea a lunii martie, la Nicomidia.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Dimitrie Strungarul, care a mărturisit la anul 1564, şi care de sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sfântul, slăvitul și dreptcredinciosul Mucenic Hrisant este un sfințit mucenic care a fost ucis în jurul anului 283 d.Hr.. El este prăznuit pe 19 martie împreună cu soția sa, Sfânta Daria.
Hrisant a fost singurul copil al unui nobil alexandrin care locuia la Roma. El a primit cea mai bună educație pe care o putea primi cineva în acea vreme și, după ce a citit cărțile păgâne care vorbeau despre creștinism, a decis să afle el însuși despre noua religie. A primit o copie a celor Patru Evanghelii și a Faptelor Apostolilor.
El le-a citit repede și s-a convertit la creștinism. Tatăl său, după ce a aflat de convertirea fiului său, a încercat să-l ispitească pe Hrisant cu câteva prostituate. Hrisant le-a alungat pe toate și și-a păstrat fecioria. Într-un final, tatăl său, aflat în culmea exasperării, i-a aranjat căsătoria cu o preoteasă fecioară a Atenei, pe nume Daria.
Hrisant a fost de acord să se căsătorească, dar i-a spus Dariei că el intenționează să trăiască în castitate. Și Daria dorea să-și păstreze situația feciorelnică și s-a convertit la creștinism în ziua căsătoriei lor.
Împăratul Numerian, simțindu-se amenințat de numărul mare de oameni pe care Daria și Hrisant i-au convertit, a decis să-l tortureze pe Hrisant. Atât Hrisant cât și Daria au primit moarte mucenicească fiind puși într-o groapă mare în pământ, după aceea fiind acoperiți cu stânci, care i-au zdrobit încet, până la moarte, în anul 283 d.Hr..
Iconografie
Dionisie din Furna arată că Sf. Mc. Hrisant se zugrăvește ca un tânăr fără barbă, iar alături de el Sf. Muceniță Daria (Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, p. 200). Poartă în mână o cruce, semnul muceniciei lor.
Daria
Sfânta Muceniță Daria a trăit în secolul al III-lea, fiind martirizată împreună cu soțul ei, Sf. Hrisant, în anul 283 d.Hr.
Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face pe 19 martie.
Sfânta Daria, în tinerețea ei, a fost preoteasă într-un templu păgân din Atena. I-a fost impus să se mărite cu Sf. Hrisant, ca să îl convingă pe acesta să abandoneze creștinismul. Când Hrisant i-a spus că vor trăi împreună în curăție precum fratele și sora, ea a fost de acord, dovedind că și ea și-a dorit să rămână fecioară.
S-a convertit la creștinism în ziua nunții ei. Apoi, treptat, ea a convertit un număr din ce în ce mai mare de călugărițe, fapt ce l-a îngrijorat pe împăratul roman, Numerian. Numerian a trimis-o pe Daria la un bordel ca să îi piardă fecioria, dar de fiecare dată când un bărbat se apropia de ea, un leu o apăra.
Văzând că nu poate fi pângărită, Numerian a condamnat-o la tortură prin lapidare. Păgânii, dacă au văzut că rezistă torturii, au strigat: „Daria este o zeiță! Daria este o zeiță!”
Tribunul militar Claudiu, căruia i se dăduse sarcina să-i tortureze pe Hrisant și Daria, văzând curajul cu care aceștia răbdau chinurile, arătându-se ei mai presus de ele, s-a schimbat și a crezut în Hristos, atât el cât și soția lui Ilaria și cei doi fii ai lor, Iason și Mavru, și o dată cu ei și toți soldații care se găseau sub conducerea lui Claudiu, care cu toții laolaltă au primit cununa muceniciei în ziua a nouăsprezecea a lunii martie. Lui Claudiu, legându-i-se o piatră de grumaz, a fost aruncat în adânc de apă; fiilor lui și celorlalți ostași li s-au tăiat capetele cu sabia. Ei sunt cu toții prăznuiți tot pe 19 martie.
După ore lungi de tortură, Daria, împreună cu curatul ei soț, au fost aruncați într-o groapă mare în pământ. Groapa a fost apoi acoperită cu piatră, provocându-le o moarte lentă. Se întâmpla aceasta în anul 283 d.Hr., la 19 martie.
Imnografie
Tropar, glasul al 4-lea:
Mucenicii Tăi, Doamne, Hrisant și Daria, întru nevoințele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condac, glasul al 2-lea:
Luminători luminoși arătându-vă, dumnezeieștilor mucenici Hrisant și Daria, cu lumina minunilor voastre străluciți toată făptura, risipind pururea noaptea cea adâncă a neputințelor; rugați-vă lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.
Iconografie
Dionisie din Furna arată că Sf. Mc. Hrisant se zugrăvește ca un tânăr fără barbă, iar alături de el Sf. Muceniță Daria (Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, pp. 164, 200). Dionisie nu dă indicații de reprezentare pentru Sf. Mc. Daria, dar potrivit Vieții sfintei mucenice, aceasta se zugrăvește tot tânără. Poartă în mână o cruce, semnul muceniciei lor.
Viața Sfinților Mucenici Hrisant și Daria
Sf. Mc. Hrisant și Daria (†283) – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfinții Mucenici Hrisant și Daria, cântând și rugându-se, s-au pogorât în groapa aceea și au primit mucenicească moarte și îngropare, fiind acoperiți de vii cu pământ și cu piatră, după porunca tiranului.
Un bărbat oarecare vestit de neam domnesc și boieresc, cu numele Polemie, din cetatea Alexandriei, împreună cu fiul său Hrisant s-a dus la Roma și a fost primit de boieri cu cinste, iar de către împărat s-a cinstit cu locul de senator. Acela pe unul născut fiul său, Hrisant, sârguindu-se să-l învețe toate cărțile, l-a dat la învățătura filosofiei. Iar câtă înțelepciune avea tânărul, vor arăta lucrurile lui cele din urmă. Pentru că, după ce a cercat cu pricepere toată Sfânta Scriptură, citind cu luare aminte Sfânta Evanghelie și cărțile Apostolilor și cugetând la dânsele, grăia către sine: „Ți se cădea ție, Hrisante, să citești scripturile păgânilor, cele pline de întuneric, până ce nu cunoșteai lumina adevărului, pe care aflând-o, ține-te numai de ea, căci nu este înțelept să te întorci iarăși din lumină la întuneric.
Căci îți vei pierde ostenelile pe care le-ai suferit la învățătură, dacă vei lepăda roadele ostenelilor. Iar roadele ostenelilor, de la Dumnezeu se dau celor ce le cer, pentru că așa poruncește Dumnezeu: Căutați și veți afla. Iar dacă ceea ce ai căutat și ai aflat vei voi să lași, te vei asemăna oamenilor fără de minte și nerecunoscători. Ține-te tare de ceea ce cu toată mintea se cade să te ții, adică de Dumnezeu, ca să nu cazi în paguba cea mare când te vei lipsi de bunăvoie de binele căutat prin atâtea osteneli. Ai aflat aur și argint, ai aflat piatră scumpă, căci ce ai căutat să afli, aceea ai aflat, ca să moștenești cele aflate. Deci, ferește-te ca să nu se ia de la ține acea comoară aflată!”.
Acestea grăindu-le în sine, căuta cine să-i fie învățător al dumnezeieștilor Scripturi. Mai înainte a fost ascultător la înțelepciunea cea retorică și filosofică și ucenic al dascălilor celor preaînțelepți, iar acum dorea să afle dascăli simpli, precum altădată au fost pescarii cei necărturari, dar care pe toată lumea au vânat-o, spre cunoștința lui Hristos. Învățători ca aceia cu sârguință căuta tânărul cel cu bună înțelegere, pentru că citise pe apostolul, care zice: Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este întrebătorul acestui veac? Au n-a socotit Dumnezeu nebunie înțelepciunea acestei lumi? De vreme ce n-a cunoscut lumea, cu înțelepciunea ei, pe Dumnezeu, bine a voit Dumnezeu ca prin nebunia propovăduirii, să mântuiasă pe cei ce cred.
Acestea cugetând în sine Hrisant în toate zilele și pe robii lui Hristos căutându-i, a găsit pe cineva spunându-i că știe un bărbat creștin, cu numele Carpofor, preaiscusit în dumnezeieștile Scripturi, ascunzându-se în munți, într-o peșteră, la un loc puțin știut. Auzind fericitul tânăr, s-a bucurat foarte tare și, stăruind la cel ce i-a spus, îl rugă cu lacrimi să-i arate locul unde viețuiește acel om al lui Dumnezeu. Deci, înștiințându-se, a venit la cunoștința acelui fericit Carpofor, care era cu vrednicia preot, și a auzit de la dânsul cuvântul lui Dumnezeu și taina credinței creștinești; apoi, adeseori mergând la dânsul, se povățuia la calea mântuirii.
În câteva luni, povățuindu-se de Carpofor preotul, a înțeles desăvârșit tainele dumnezeieștii Scripturi și a primit Sfântul Botez de la dânsul. Apoi, atât s-a întărit în sfânta credință și în dragostea lui Hristos s-a făcut desăvârșit, încât, după șapte zile de la botezul său, a început a propovădui la arătare în popor pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Despre aceasta auzind unii bărbați vestiți dintre rudele lui, au zis tatălui său: „Caută, că asupra ta va fi o pricină și asupra capului tău va cădea ceea ce îndrăznește fiul tău a face; pentru că îndrăznește a grăi de rău pe zei și zice că este un oarecare Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu. Acest lucru de va ajunge la auzul împăratului, apoi nici tu, nici noi, rudele tale, nu vom fi iertați pentru dânsul și vom pierde mila împărătească. Pentru că cine îndrăznește să grăiască asupra zeilor unele hule ca acelea, decât numai cei ce se împotrivesc legilor împărătești?”.
Mâniindu-se, Polemie a închis pe Hrisant, fiul său, într-o cămară întunecoasă și rece și-l muncea cu foamea, dându-i puțină mâncare seara. Iar fericitul Hrisant socotea închisoarea aceea și foamea nu ca o pedeapsă, ci ca o deprindere la post, la liniște și la strâmtorarea vieții creștinești și binevoia să fie în închisoarea aceea strâmtă și întunecoasă mai mult decât în palatele cele desfătate și luminoase. Înștiințându-se despre aceea casnicii și vecinii, sfătuiau pe tatăl, zicând: „Dacă voiești să-ți întorci fiul de la gândul creștinesc, apoi să-l rânduiești mai mult să petreacă în veselie și în desfătări și, găsind o fecioară frumoasă și înțeleaptă, s-o însoțești cu el să-i fie femeie și, cunoscându-se că este bărbat, să uite creștinătatea, căci temnița, legăturile și foamea cu care tu îl muncești, creștinii le socotesc mai mult spre slavă și laudă, decât ca pedeapsă”.
Acestea auzindu-le, Polemie a poruncit să gătească deosebit palat foarte luminos și să înfrumusețeze pereții cu podoabe scumpe. Apoi, a pregătit acolo pat de mult preț, bine așternut și toate cele de veselie și frumoase și, scoțând pe fiul său din închisoarea cea întunecoasă, l-a îmbrăcat în haine țesute cu aur și l-a dus în palatul acela. Și, alegând din slujnicile sale fecioare mai frumoase la față și înfrumusețându-le cu podoabe scumpe, le-a închis în palatul acela împreună cu fiul său, poruncind fecioarelor ca în tot chipul să se sârguiască să amăgească pe Hrisant spre dragostea plăcerii trupești și să-l întoarcă de la Hristos. Deci, s-au dat acolo mulțime de bucate și băuturi din cele mai bune, iar fecioarele cântau și dănțuiau în fața Sfântului Hrisant, mâncând, bând, veselindu-se, jucând, cântând cântece desfrânate, vorbind cuvinte de rușine. Căci în toate chipurile se sârguiau să vâneze sufletul copilului cel tânăr spre fapta de desfrânare și spre dulceți trupești.
Iar tânărul, nu ca un tânăr, ci ca un bărbat cu mărime de suflet, răbda dănțuirile și amăgirile fecioarelor și, fiind în mijlocul curselor, petrecea neprins. În astfel de război ostașul lui Hristos stătea nebiruit și de mînăcările cele desfătate și de băuturile cele dulci se lepăda foarte; iar spre fecioare căuta ca spre aspide și de atingerea lor se păzea cu dinadinsul, ca de atingerea de șarpe, și neîncetat se ruga. Când avea nevoie să doarmă, se culca pe pământ, fără de așternut; iar cuvintele cele amăgitoare și de rușine ale fecioarelor, ca pe niște săgeți le socotea și cu pavăza credinței le izgonea de la sine; iar către Dumnezeu striga, zicând:
„Fii, Doamne, în ajutorul meu. Zi sufletului meu: Mântuirea ta sunt Eu. Cine va putea birui pe diavolul acesta, care a ridicat război asupra mea, de nu-l va supune și nu-l va birui dreapta Ta? Se amăgește acela care socotește că prin a sa putere biruiește patima trupească și păzește curăția, dacă ploaia milostivirii Tale nu va stinge văpăile cele trupești; nici nu va putea sufletul să ajugă la curțile Tale, dacă nu-l vei duce Tu singur acolo. Pentru că dulceața trupească este o fiară vicleană, ce se ascunde în pustia deșertăciunii vieții spre înghițirea sufletelor. De ai săi dinți de va scăpa cineva, este dator să-Ți dea mulțumire din tot sufletul, Ție, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, căci prin Tine este izbăvirea dintr-o pierzare ca aceasta. Tot așa și fericitul și plăcutul Tău Iosif a scăpat, cu ajutorul Tău, din mâinile desfrânatei, ca din dinții unei fiare neîmblânzite, pentru care, plângând tatăl său, grăia:
O fiară cumplită a mâncat pe fiul meu! Căci, cu adevărat, femeia lui Putifar a sărit asupra lui ca o fiară cumplită și ca o leoaică zgâria cu unghiile pe Iosif, mielul cel fără de răutate, atrăgându-l spre fărădelege. Și care fiară poate să fie mai cumplită, decât diavolul și femeia? Trupul și sângele ridicându-se în tânăr din fire și aprinzându-l spre poftă, iar femeia, îndemnându-l mai mult prin facerea cu ochiul, prin podoaba hainelor, prin frumusețea feței, prin îmbrăcămintea cea de mare preț, prin bogății, prin stăpânire și prin cuvinte amăgitoare, atrage la pierzare și la moarte pe cel mai înțelept. Și minunat lucru este cum a scăpat de vânarea acelei fiare viclene! Nu în deșert zicea tatăl său: „Mare lucru îmi este aceasta, dacă fiul meu este viu”. Pentru că din mare și de la moarte s-a izbăvit, mai cumplită fiind această grea ispită, decât aceea când voiau frații lui să-l ucidă. Și a scăpat numai cu ajutorul Tău, o, Atotputernice Dumnezeule!, pentru că Tu ai fost cu dânsul.
Și acum mă rog Ție, Doamne, cu smerenie, dă-mi ajutor asupra fiarelor și șerpilor acestora, cu care tatăl meu m-a închis în acest loc; căci precum șerpii dorm, fermecându-se de glasul fermecătorilor, așa, în vremea rugăciunilor mele, să doarmă aceste necurate fecioare, ca să nu ridice în trupul meu cel tânăr războaie de dulci patimi! Ajută-mi, Mântuitorul meu, că pe Tine Te știu Unul, adevăratul Dumnezeu, Cel ce mântuiești pe cei ce cred întru Tine și le dai lor putere nebiruită!”.
Astfel rugându-se el, fecioarele acelea au căzut într-un somn atât de greu, încât n-au putut nicidecum a se scula și a se deștepta din somnul acela, până ce nu le-au dus afară din palatele acelea. Apoi, scoțându-le afară, îndată s-au deșteptat și au cerut mâncare. Iar după ce au intrat în palat la sfântul tânăr, îndată au adormit cu somn greu. Deci, în toate zilele făcându-se aceasta, s-a înștiințat despre acest lucru tatăl lui, care a început a se tângui după fiul său ca după un mort. Iar unii din prietenii lui ziceau: „Fiul tău a învățat de la creștini meșteșugul vrăjitoresc și cu înlesnire pe fecioarele cele neștiutoare le-a fermecat cu vrăji. Deci, logodindu-l cu o fecioară înțeleaptă și învățată, s-o duci la dânsul cu rânduiala de nuntă și să se însoare chiar și nevrând, căci stând împreună cu dânsul totdeauna, îl va atrage vreodată la trupeasca împreunare și-l va întoarce de la creștinătate”.
Polemie răspunse: „Dar unde vom găsi o fecioară așa de înțeleaptă, care ar putea să-l înmoaie pe împietritul acela și să-l plece a se întoarce la legile noastre?”. I-au zis lui vecinii: „Este între fecioarele care slujesc zeiței Atena o fecioară învățată, cu numele Daria, bine încuviințată la față și foarte înțeleaptă, care a trecut toate cărțile și toată învățătura retorică și acum este vremea ei de nuntă; deci, apucă tu mai înainte, până n-o ia altcineva și, logodind-o, du-o la fiul tău”.
Ascultând tatăl un sfat ca acela, a rugat pe rudele sale să se ducă la fecioara aceea, să-i spună despre tânărul Hrisant, înștiințând-o despre întoarcerea lui la credința creștinească și să roage pe fecioară să facă aceste două fapte: adică, să-l aducă și la însoțire cu dânsa și să-l întoarcă de la creștinătate. Fecioara s-a învoit la însoțirea cu Hrisant și întâi a învățat cuvinte amăgitoare, cum ar putea să plece pe mire spre dragostea trupească și să-l schimbe spre închinarea zeilor romanilor. După aceea, a fost dusă cu cinste în casa lui Polemie.
Deci, împodobind-o cu haine preafrumoase și de mare preț, după firească să cuviință, a dus-o în cămară la sfântul, unde, fiind singură cu dânsul, ce cuvinte de dragoste nu-i grăia? Cu ce amăgiri nu-l amăgea, atrăgând spre desfrânare pe tânărul cel curat? Iar ostașul lui Hristos petrecea ca un diamant tare, ca un stâlp neclintit și ca un munte nemișcat, biruind dragostea trupească prin dragostea lui Dumnezeu și cu arma Crucii gonind săgețile cele aprinse împotriva sa de vicleanul diavol. Apoi, suspinând din adâncul inimii către Dumnezeu și chemând în ajutor pe Duhul Sfânt, a început a grăi către fecioară astfel:
„Dacă pentru însoțirea cea de puțină vreme cu mine, omul cel muritor, o, minunată fecioară, te-ai împodobit cu atâta cuviință și-mi aduci cuvinte atât de dulci și de miere curgătoare, ca să mă întorci de la scopul cel bun, să-mi îndărătnicești sufletul cel cuprins de dragostea lui Dumnezeu și să-mi schimbi gândul, apoi cu atât mai mult ți se cade să te îngrijești ca să poți afla dragostea Celui fără de moarte, Împăratul și Fiul lui Dumnezeu; și-ți va fi cu înlesnire aceasta, dacă vei voi. Pentru că, dacă îți vei păzi curat și fără prihană sufletul tău, împreună cu trupul, și, precum ți-ai împodobit trupul cu haine de mare preț, îți vei împodobi tot așa și inima cu obiceiuri îmbunătățite, apoi îngerii îți vor fi tovarăși, apostolii prieteni, mucenicii vecini și îți vor mijloci ca Însuși Hristos să-ți fie Mire, Care îți pregătește la cer cămară nestricăcioasă, cu neasemănare mai frumoasă și mai luminoasă decât cea pământească. El îți va da veseliile Raiului cele veșnice, floarea tinerețelor tale o va face nemuritoare și-ți va scrie zestre în cărțile vieții veșnice”.
Auzind Daria niște cuvinte ca acestea ale Sfântului Hrisant, s-a umilit și a zis: „Nu m-a adus aici nici o poftă trupească așa de mare, ci dragostea către tine și lacrimile tatălui tău, ca să te întorc la slujirea zeilor noștri”. Sfântul Hrisant răspunse: „Dacă la acestea ai oarecare dovezi și luminate arătări, prin care să mă încredințezi că slujba făcută de voi zeilor este dreaptă, te voi asculta și-mi voi schimba gândul. Deci, să vorbim de aceasta pentru folosul de obște”. Daria zise: „Nimic nu este mai de folos și mai de trebuință oamenilor, decât a cinsti pe zei și a se păzi cu dinadinsul, că nu cumva, defăimându-i, să-i pornim spre mânie. Ci, se cade a-i îmblânzi cu jertfe, ca să ne fie păzitori”.
A grăit sfântul: „Cum pot, o, înțeleaptă fecioară, să ne fie păzitori zeii aceia, care singuri au trebuință de păzire de la alții și-i străjuiesc noaptea câinii cei legați de dânșii, că nu cândva să se fure de tâlhari? Pentru aceasta se pironesc cu piroane de fier și cu plumb se întăresc, că nu cumva, surpându-se de cineva, să cadă la pământ și să se sfărâme”. Daria zise: „De ar fi putut poporul cel simplu fără chipuri cioplite a cinsti zeii, nu s-ar fi cuvenit să-i cioplească și să-i pună în picioare. Ci se cioplesc în aur, argint, aramă, marmură și în lemn ca oamenii, văzându-i pe ei cu ochii, să știe la cine vor gândi cu mintea și-i vor cinsti și se vor teme”.
A zis Sfântul Hrisant: „Pe cine închipuiesc idolii cei ciopliți? Să cercetăm și să socotim. Oare sunt vrednici de dumnezeiască cinste aceia ai căror idoli se pun în picioare? Nu se poate numi Dumnezeu, acela care nu are toată sfințenia, toată dreptatea și dumnezeiasca slavă. Căci ce fel de sfințenie, de dreptate și dumnezeiască slavă are purtătorul de seceră Cronos al vostru, care mânca pe ai săi fii ce se nășteau, precum au scris ai lui slujitori? Sau ce lucru vrednic de laudă vei afla în Dia, care, câte zile a trăit, atâtea fărădelegi, atâtea desfrânări, atâtea ucideri a făcut, fiind tatălui său prigonitor, pierzător fiilor săi, preadesfrînat cu femei măritate, bărbat al surorii sale, tiran al împărăției, lucrător de farmece, de moarte mijlocitor și cu atâtea fărădelegi și necurății era cuprins, încât nici nu este cu putință a le auzi. Atât erau de rușinoase și necurate lucrurile lui.
Pe un om necurat ca acela oare îl crezi tu a fi Dumnezeu? Iar că ei au fost astfel, mărturisesc chiar ai voștri scriitori de cărți, care au scris că împărații cei tari în războaie s-au numit zei de oamenii cei fără de minte. Dar toți în vremea lor au pierit. Arată-mi ce faptă bună a făcut Dia al vostru, care până la moarte a fost vrăjmaș a toată curăția și cinstea, încât chiar văzduhul a întinat cu răpirea pruncului Ganimid și pământul a necinstit cu siluirea surorilor sale. Apoi și în Ermis al vostru, ce fel de dumnezeire vei afla? Capul lui era ca o arătare într-aripată. Acela, cu meșteșugul vrăjitoresc, afla aur ascuns în pământ; apoi, cu farmece și cu toiag de vrăjitorie, potolea veninul cel de șarpe. El făcea aceasta cu ajutorul diavolilor, cărora în toate zilele le aducea ca jertfă un porc sau un cocoș. Dar ce fel de sfințenie a fost și în Ieraclie, care, ucigând pe vecinii săi, după ce s-a ostenit, singur – cu dumnezeiască voie – s-a aruncat în foc și a ars ticălosul cu pielea și cu părul pe care-l purta. Ce bunătate vei afla și în Apolon? Și încă să mai pomenim și de împărăteasa Ira, sora și femeia lui Dia, de nebună Palada și de Venera cea fără de rușine, care, sfădindu-se între ele și pizmuindu-se și mâniindu-se una asupra alteia și certându-se pentru frumusețea feței, care dintre dânsele ar fi mai frumoasă decât alta, au avut trebuință de judecată.
Aceștia toți neavând dumnezeire, nici vreo sfințenie și dreptate, pe cine judecă înțelegerea poporului a fi vrednic de dumnezeiasca cinste? Iar pentru ceilalți zei mai mici, nici a grăi nu se cade, căci unul este capul, căruia celelalte mădulare îi urmează. Și care dintre ei se va socoti zeu sau zeiță, dacă Cronos, Dia și Venera – față de care nimeni nu se socotește între zei mai mare –, nu sunt zei? Dacă – precum am arătat – ai voștri zei sunt ticăloși și deșerți, apoi cu cât mai mult sunt ticăloși aceia, care ca pe niște zei îi cinstesc pe dânșii?”.
Daria, ascultând cu luare-aminte cuvintele lui Hrisant, a zis: „Dacă povestirile și basmele făcătorilor de stihuri sunt deșarte, apoi să ne întoarcem la filosofi. Aceștia învață a lăsa tot obiceiul rău, iar fapta bună a o alege; apoi, cu felurite tâlcuiri închipuind așezarea lumii și tâlcuind numele zeilor, pe Cronos, care pe toate le mistuie și nimic nu întoarce, îl numesc vreme, iar pe Dia, zăduf; pe Ira, văzduh o numesc; pe Afrodita, foc; pe Poseidon, mare; pe Ceres, pământ și, cu celelalte nume de zei, numesc pe celelalte lucruri”.
A grăit Sfântul Hrisant: „S-a obișnuit a se face chipuri pentru acele lucruri care nu pot totdeauna a rămâne, ci cu vechimea vremii au trecut. Iar pământul totdeauna este, așijderea și marea și focul, totdeauna sunt, și văzduhul, de toți se vede. Și nu pricep pentru ce ați legiuit a cinsti acele stihii între idolii cei ce au asemănare omenească, făcuți de mâini omenești, și cu asemănarea lui Dumnezeu a-i cinsti. Pentru ce cinstiți chipurile stihiilor cioplite în omenești asemănări, mai mult decât lucrurile singure? Pentru ce nu vă închinați pământului, văzduhului și mării? Oare este vreun împărat sau domn, care ar fi poruncit ca pe sine, împăratul și domnul, să-l treacă cu vederea, iar chipului său cel făcut să i se închine? Dar, de vreme ce nu este nici un împărat astfel, nici domn, cu cuviință este să mărturisim adevărul, că prin chipurile idolești nu sunt stihii, nici zei închipuiți, ci oameni muritori”.
Daria a zis: „Dovezile tale întăresc a mea înțelegere, căci chipurile cele cioplite le cinstesc oamenii neștiutori, iar noi cinstim lucrurile acelea ale căror chipuri sunt puse înainte”. Grăit-a Sfântul Hrisant: „Dacă voiești să întărești a ta înțelegere cu ale noastre dovezi, apoi să aducem în mijloc pe toți cei ce cinstesc stihiile. Aceia, dacă cinstesc pământul, apoi cu vrednicie să-l cinstească ca pe un dumnezeu al lor, iar necinste să nu-i facă lui; adică să nu-l are, nici să-l sape, nici să-l scurme în vreun chip, ci nelucrat să fie pământul de arătură și de săpătură. Iar lucrătorul de pământ care nu-l mărturisește a fi Dumnezeu, pune pe dânsul plugul și sapă, nedându-i nici o cinste dumnezeiască.
Deci, socotește căruia îi face mai roditoare țarinele și gră-dinile? Oare celui ce nici îl ară, nici îl sapă, ci îl cinstește ca pe un Dumnezeu? Sau celui ce fără cinste îl ară și îl sapă? Iar dacă pământul într-adevăr este zeu, precum voi ziceți, apoi se cade că vouă, închinătorilor săi, să vă dea toate roadele fără a voastră osteneală, nearîndu-se, nici săpându-se. Dacă și marea este zeu, apoi să înoți pe ea fără vâsle; să te ducă ori unde vei voi și să aștepți pește, nu din vânare sau din osteneala ta, ci, închinându-te mării ca unui zeu, prin rugăciune să ceri cele ce-ți trebuie.
Asemenea și pentru celelalte să înțelegeți, cum că pe închi-nătorii lor nu-i știu, pentru că nu au suflet, nici înțelegere, ci cu voia lui Dumnezeu slujesc la trebuințele omenești. Cu porunca Ziditorului său, adăpându-se pământul cu ploaie și cu rouă de sus și cu razele soarelui încălzindu-se, răsar semințele, cresc răsadurile și aduc în vreme cuviincioasă roadele. Pentru aceasta, pe Unul Dumnezeu, Făcătorul, Care pe toate le-a zidit și nouă spre viață ni le-a dat, datori suntem a-L cinsti, iar nu lucrurile cele date nouă de Dânsul. Căci și copiii care învață în școli, nu dau cinste cărticelelor, scândurilor și hârtiilor, ci dascălilor. Deci, tămăduindu-se bolnavul, nu-i dă doctoriei închinăciune și mulțumire pentru tămăduirea sa, ci doctorului care l-a tămăduit”.
Acestea și multe altele grăind Sfântul Hrisant, Daria a crezut întru Unul, adevăratul Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, sfătuindu-se amândoi să petreacă întru însoțire nenuntită, sub chipul însoțirii păzindu-și neprihănită fecioria lor și petrecând în frica Domnului. Sfântul Hrisant a luat de la tatăl său libertate pentru cea părută însoțire; pentru că se bucurase foarte mult Polemie de căsătoria fiului său, neștiind tainele cele păzite între dânșii. Deci a dat stăpânire fiului peste toată averea sa, că unuia născut al său și moștenitor, iar el însuși după puțin timp a murit, Dumnezeu rânduind astfel, că sfânta doime care păzea fecioria în însoțire, adică Hrisant și Daria, mai cu voie să-I slujească Lui.
Având viața liberă, Sfântul Hrisant a botezat în casa sa pe fericită să soție, Daria, care degrabă toată dumnezeiasca Scriptură și toate cărțile creștinești le-a trecut; și s-a făcut sfânta desăvârșita roabă și mireasă a lui Hristos. Și nu numai de a lor mântuire, ci și de a multora se îngrijeau Hrisant și Daria. Căci el întorcea mulțime de bărbați spre Hristos și pe tineri îi sfătuia la viața feciorească, iar ea mulțime de femei și de fecioare le făcea mirese lui Hristos. Apoi, despărțindu-se în deosebite case, ridicate ca niște mânăstiri, fiecare dintre dânșii avea ceata sa, din cei ce-și păzeau fecioria. El avea tineri din cei ce defăimau toate dulcețile lumii acesteia și își făgăduiau viața curată lui Dumnezeu, iar ea avea fecioare din cele ce se făceau mirese lui Hristos.
După câțiva ani, amândouă cetele, adică a lui Hrisant și a Dariei, înmulțindu-se foarte mult în Roma, s-a ridicat fără de veste tulburare și gâlceava mare în cetate. Pentru că poporul, mergând la Chelerin eparhul, clevetea contra sfinților și robilor lui Hristos, Hrisant și Daria. Căci bărbații strigau: „Am pierdut pe femeile noastre!”; iar tinerii strigau: „Am pierdut prin Daria, pe fecioarele cele logodite!”. Asemenea și femeile țipau: „Ne-am lipsit de bărbații noștri!”. Iar fecioarele strigau: „Ne-am lipsit de logodnicii noștri, prin Hrisant!”. Poporul, făcând gâlceava, striga: „Cum se vor naște fiii, lepădându-se însurarea? Vor lipsi popoarele, deosebindu-se partea bărbătească de cea femeiască, cu învățătura cea străină și cu înșelăciunea cea vrăjitorească a lui Hrisant și a Dariei”. Atunci îndată eparhul a poruncit să-i prindă pe amândoi și în multe feluri să-i muncească, dacă nu vor aduce zeilor jertfe. Deci, pe Sfântul Hrisant l-a dat unui tribun cu numele Claudie, iar tribunul l-a dat ostașilor săi, zicând: „Duceți-l afară din cetate, la capiștea lui Dia, și acolo, de nu va voi să se închine nebiruitului Ieraclie, munciți-l în multe feluri, până ce se va supune și va jertfi”.
Ostașii, luând pe sfântul, l-au legat fără milostivire cu vine de bou și l-au strâns tare, încât i-au trecut vinele acelea până la oase. Apoi, deodată s-a dezlegat de legăturile acelea, încât nu putea ochiul să vadă dezlegarea vinelor acelora, ce era mai grabnică decât vorbirea vreunui cuvânt. Mult ostenindu-se ostașii cu legarea Sfântului Hrisant și nimic sporind, s-au supărat și l-au băgat într-o temniță întunecoasă, ferecându-l cu trei obezi, și, băgându-l în butuc, îl băteau și-l batjocoreau. Dar și obezile acelea și butucul îndată că praful s-au risipit. Atunci au vărsat peste dânsul urină de om, zicându-i: „Farmecele și vrăjile tale nimic nu-ți vor ajuta ție”. Însă deodată mirosul acela s-a schimbat în bună mirosire. După aceea, au înjunghiat un vițel și în pielea aceea voiau să bage pe mucenicul gol. Deci, punându-l la arșița soarelui pe un zăduf cumplit, nimic rău n-a pătimit mucenicul. Atunci, ferecându-l cu lanțuri de fier, l-au aruncat în temniță și iarăși lanțurile acelea s-au sfărâmat deodată și lumină a strălucit în temniță, ca și cum ar fi ars multe lumânări.
Ostașii au spus tribunului Claudie toate cele ce se făcuseră. Iar el, mergând la temniță și văzând lumină, a poruncit ca pe Sfântul Mucenic Hrisant să-l aducă la dânsul și i-a zis: „Ce fel de putere de vrăji ai în tine, cu care faci unele ca acestea? Pe mulți vrăjitori și fermecători i-am îmblânzit eu, dar atâta putere n-am aflat la dânșii. Însă, deoarece te văd bărbat vestit și înțelept, nu cer altceva de la tine, decât numai să lași învățătura creștinească cea îndrăzneață, pentru care se face atâta gâlceava și tulburare în poporul român. Deci, fă lucrul cel vrednic numelui tău și atotputernicilor zei și adă jertfa cea datorată”.
A răspuns Sfântul Hrisant: „De ar fi fost în tine o scânteie cât de mică de înțelepciune, cu înlesnire ai fi cunoscut că nu meșteșugul vrăjitoresc, ci dumnezeiască putere îmi ajută și mă întărește. Dar tu te uiți spre mine totdeauna că și spre zeii tăi, cu ochii întunecați de necredință. Pentru că, dacă ochii tăi ar fi văzut drept, ai fi înțeles că zeii tăi nu văd. Și dacă urechile tale ar fi auzit adevărat, ai fi cunoscut că zeii tăi nu aud glasul celor ce strigă către dânșii; și, de ar fi fost în tine oarecare simțire, ai fi cunoscut că zeii tăi nu au inimă înăuntru, decât numai praf, țarină și plumb”.
Atunci tiranul Claudie a poruncit ca, legând pe mucenic de un lemn, să-l bată cu toiege. Și, fiind toiegele acelea tari și grele în mâinile celor ce-l băteau, atingându-se de trupul sfântului, erau moi ca papură. Acest lucru văzând tiranul, a poruncit să înceteze de a-l bate; și, dezlegând pe mucenic de pe lemn, l-a îmbrăcat în haina lui și, întorcându-se spre ostași, a zis: „Cu adevărat, eu, precum și voi știți, am cercetat toate înșelăciunile vrăjitorești și ale farmecelor și acum văd că nu este aici vreun meșteșug de farmece omenești, ci singură puterea lui Dumnezeu. Că și legăturile cele țări ale vinelor crude singure s-au dezlegat, obezile s-au sfărâmat, iar lemnul în picioarele lui s-a făcut praf și pielea cea umedă, toată ziua fiind în arșița soarelui, nu s-a uscat. Apoi lanțurile cele grele cu nevăzută putere s-au dezlegat și s-au sfărâmat; iar locul cel foarte întunecos al temniței s-a luminat cu o lumină mare și toiegele cele grele din mâinile celor ce le țineau, atingându-se de trupul lui, s-au făcut ca o papură de moi. Ce să mai facem acum, văzând în el puterea lui Dumnezeu care se săvârșește? Decât numai că toți, căzând la picioarele acestui om al lui Dumnezeu, să cerem iertare de toate răutățile și muncile cele făcute lui de noi și să-l rugăm ca să ne împace cu Dumnezeul său Cel Atotputernic, Care a făcut niște minuni ca acestea, iar pe robii Săi îi face atât de țări și nebiruiți în toate războaiele, precum singuri vedem. Căci, iată, acest purtător de biruință rob al Lui, precum ne-a biruit pe noi, astfel și pe ai noștri domni și împărați îi va birui și-i va rușina cu puterea cea nebiruită ce este întru dânsul, adică a Dumnezeului ceresc”.
Aceasta zicând Claudie, a căzut la picioarele Sfântului Hrisant împreună cu toți ostașii, zicând: „Cu adevărat, am cunoscut că Dumnezeul tău este Dumnezeu adevărat. De aceea ne rugăm ție ca și pe noi să ne duci spre El și să ne faci robi ai Lui”. Iar sfântul le-a zis: „De voiți să veniți la Dumnezeul meu, apoi nu cu picioarele, ci cu inimile veniți către Dânsul; pentru că numai astfel Dumnezeu este aproape de fiecare, dacă cineva cu toată inima și cu credință tare Îl caută”. După ce Sfântul Hrisant le-a spus multe cuvinte despre adevăratul Dumnezeu, învățându-i câtăva vreme, au crezut în Hristos, Claudie tribunul, Ilaria, femeia lui, și doi fii, Iason și Mavru, și toată casa lui. Asemenea au crezut ostașii lui cu toți căsnicii, și toți împreună au primit Sfântul Botez și petreceau în învățăturile lui Hrisant ziua și noaptea, ascultând cu osârdie cuvintele despre Domnul nostru Iisus Hristos, și toți doreau să păti-mească pentru El.
După ce a crezut Claudie tribunul în Hristos și s-a botezat cu toată casa și ostașii săi, s-a dus vestea despre aceea la urechile împăratului Numerian (283-284), care împărățea într-acea vreme în Roma. Acela îndată a poruncit ca pe Claudie să-l înece în mare, legându-i o piatră de grumaz, iar pe toți ostașii și pe amândoi fiii lui să-i taie cu sabia. Și era în acel loc, unde au fost tăiați mucenicii lui Hristos, un mormânt vechi, pe care creștinii l-au curățit. Apoi, luând noaptea trupurile sfinților mucenici, le-au pus în mormântul acela. Acolo Ilaria, femeia lui Claudie, mergând adeseori, săvârșea rugăciunile sale lingă moaștele mucenicilor, unde amândoi fiii săi se aflau tăiați. Deci a fost prinsă în același loc de necredincioși și adusă la întrebare. Iar ea se ruga lor, zicând: „Lăsați-mă să-mi săvârșesc rugăciunea și pe urmă duceți-mă ori unde veți voi”. Iar ei slăbind-o, ea și-a plecat genunchii la pământ și, ridicând mâinile și înălțând ochii la cer, a zis: „Stăpâne, Doamne, Iisuse Hristoase, pe Tine din toată inima mea Te mărturisesc, rânduiește-mă împreună cu fiii mei, care au ieșit din pântecele meu, pe care i-ai chemat la pătimitoarea nevoință pentru Tine și și-au pus sufletele lor pentru Tine, Domnul lor”.
Astfel rugându-se ea, și-a dat duhul său în mâinile lui Dumnezeu. Iar cei ce o prinseseră, văzând-o deodată moartă, s-au umilit și, lăsând lingă dânsa două roabe ale ei care erau cu dânsa, s-au dus. Iar roabele, luând trupul stăpânei lor, l-au îngropat cu cinste lângă mormântul cel vechi, în care zăceau sfinții mucenici.
Numerian împăratul a poruncit ca pe Sfinții Mucenici Hrisant și Daria să-i muncească în felurite chipuri. Pe Hrisant, cu lanțuri de fier legându-l, l-au aruncat într-o temniță adâncă, înfricoșată și plină de necurăție, căci acolo ieșea toată necurăția din cetate, iar pe Daria au dus-o în casa de desfrânare. Dar Dumnezeu le ajută la amândoi, făcând minunată întru dânșii puterea Sa cea atotputernică. Căci Sfântului Hrisant, în acea întunecată și necurată temniță, îi strălucea lumină cerească și, în loc de necurăție, era o mireasmă plăcută. Iar Sfintei Daria un leu, scăpând din închisoarea sa, i-a stat înainte în cămara aceea, în care sfânta zăcea cu fața la pământ și se ruga lui Dumnezeu, și o păzea.
Despre acest lucru neștiind cetățenii, au trimis pe un tânăr fără de rușine ca s-o prihănească. Pe acela, după ce a intrat în cămară la sfânta, îndată l-a apucat leul și, aruncându-l la pământ, îl călca cu picioarele și se uita la Sfânta Daria, ca o slugă pricepută, așteptând porunca stăpânei sale, să facă ce va vrea cu acel om fără de rușine, să-l ucidă sau să-l libereze viu. Sfânta Daria, înțelegând aceea, a zis către leu: „Te jur pe Fiul lui Dumnezeu, să-l slăbești ca să audă de la mine cuvântul lui Dumnezeu!”.
Deci, lăsând leul pe tânărul acela, a ieșit afară și s-a culcat lângă ușă, păzind ca să nu intre altcineva în casă. Sfântă a zis către tânărul acela: „Iată, cruzimea leului, auzind de numele lui Hristos, s-a îmblânzit și fiara, ca un om înțelegător, cunoaște pe Dumnezeul cel adevărat, se teme și-L cinstește. Iar tu, ticălosule, fiind om și având cunoștință, nu te temi de Dumnezeu, petrecând într-atîtea răutăți și întinăciuni? Ți se cădea să te rușinezi și să te căiești, însă tu cu acelea te lauzi”. Iar el, cazând înaintea ei, a început a striga și a zice: „Poruncește-mi, roaba lui Hristos, ca să ies de aici fără vătămare și eu la toți voi propovădui că Hristos, Căruia tu Îi slujești, Acela singur este Dumnezeu adevărat și nu este altul afară de El”. Apoi a poruncit Sfânta Daria leului și a lăsat fiara ieșire liberă din casa aceea acelui tânăr. Și s-a dus tânărul prin mijlocul cetății, strigând cu mare glas: „Să știți toți, romanilor, că Daria este zeiță”.
Apoi au alergat niște oameni mai îndrăzneți, luptători tari de priveliște, vrând să scoată pe leu de acolo. Dar leul, întărindu-se de Dumnezeu, pe fiecare apucându-i, îi trântea la pământ și, așternându-i pe toți dinaintea picioarelor Sfintei Daria, îi ținea nescăpați; însă nu-i omora, nici îi rănea, ci aștepta porunca Dariei. Deci, a zis sfânta către acei bărbați: „Dacă veți crede în Hristos, veți putea să ieșiți de aici fără vătămare, iar de nu, apoi zeii voștrii să vă apere de la moarte”. Iar ei cu un glas au strigat, zicând: „Cel ce nu crede că Hristos este Dumnezeu adevărat și viu, acela să nu iasă de aici viu!”. Astfel strigând ei, Sfânta Daria a poruncit leului ca fără vătămare să elibereze pe acei bărbați. Iar ei, ieșind, strigau cu mare glas: „Credeți, popoarele Romei, că nu este alt Dumnezeu afară de Hristos, pe Care Daria Îl propovăduiește!”.
Înștiințându-se despre aceea Chelerin, eparhul, a poruncit să aprindă un foc mare lângă ușile acelei case, în care era Daria cu leul, ca să ardă împreună cu fiară. Leul, văzând focul, s-a speriat și a început a răcni. Dar sfânta i-a zis: „Nu te teme, că nu vei fi ars, nici prins de cineva, nici ucis; ci cu a ta firească moarte, la vremea ta vei muri. Deci, lepădând frica, ieși și te du cu pace în pustie, căci Acela, pe Care tu întru mine L-ai cinstit, te va apăra pe tine”. Iar leul, plecându-și capul, a ieșit și, prin mijlocul cetății ducându-se, pe nimeni n-a vătămat, ci a fugit în pustietate; iar cei ce s-au izbăvit din gura lui, toți au primit Botezul.
După ce s-a înștiințat de acestea împăratul Numerian, a poruncit eparhului ca pe Hrisant și pe Daria cu munci cumplite să-i piardă. Sfântului Hrisant, fiind spânzurat gol pe lemn, îi aduseră și lumânări aprinse ca să-l ardă; dar îndată lemnul s-a rupt, legăturile s-au sfărâmat și luminările s-au stins. Iar câți au vrut să se atingă de Sfânta Daria, mâinile acelora îndată se zgârceau și vinele lor se rupeau și țipau de durerea cea cumplită. Văzând aceasta, eparhul s-a temut și, alergând degrabă, a spus împăratului. Iar el, socotind acele minuni, nu din puterea lui Dumnezeu, ci din meșteșugul vrăjitoresc, a poruncit ca pe amândoi, pe Hrisant și pe Daria, să-i scoată afară din cetate și, săpând o groapă adâncă, pe calea ce se numește Salaria, să-i arunce într-însa pe amândoi; apoi cu pietre și cu pământ să-i acopere și să-i îngroape de vii.
Deci, astfel fiind duși Sfinții Mucenici Hrisant și Daria, cântând și rugându-se, s-au pogorât în groapa aceea și au primit mucenicească moarte și îngropare, fiind acoperiți de vii cu pământ și cu piatră, după porunca tiranului. Și, precum în viața aceasta au avut viață de obște întru duhovnicească însoțire, astfel s-au sfârșit amândoi împreună, fiind primiți de Dumnezeu că o jertfă vie și bineprimită, câștigând cununile răsplătirii celei fără de moarte.
La locul acela multe minuni și tămăduiri se făceau și mulțime fără de număr de creștini, bărbați, femei și copii, adunându-se într-o peșteră oarecare ce era acolo aproape, cu bucurie prăznuiau ziua mucenicilor și cu dumnezeieștile Taine se împărtășeau.
Înștiințându-se despre aceasta tiranul, îndată a poruncit să astupe intrarea peșterii aceleia și să răstoarne pământ. Deci s-a făcut aceea degrabă și s-a săvârșit acolo mucenicește toată mulțimea adunării creștinești, între care erau Diodor presbiterul, Marian diaconul și mulți clerici. Însă nu este cu putință a număra numele credincioșilor care s-au sfârșit acolo, căci erau fără număr.
Iar acestea toate ce s-au făcut, noi, frații Varin și Armenie, le-am scris, după porunca preasfințitului Ștefan, papa de la Roma, și în toate cetățile le-am trimis, ca să știe toți că Sfinții Mucenici Hrisant și Daria au luat cununile mucenicești întru cereasca Împărăție, de la Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava și stăpânirea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sfinții Mucenici Hrisant și Daria. Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro
Sfinții Mucenici Hrisant și Daria. Sfântul, slăvitul și dreptcredinciosul Mucenic Hrisant este un sfințit mucenic care a fost ucis în jurul anului 283 d.Hr.. El este prăznuit pe 19 martie împreună cu soția sa, Sfânta Daria; Sfânta Muceniță Daria a trăit în secolul al III-lea, fiind martirizată împreună cu soțul ei, Sf. Hrisant, în anul 283 d.Hr.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
(BRU) Ss. Hrisant și Daria, martiri († 283); Sf. Iosif, patronul Bisericii Universale
(BRC) (†) Sf. Iosif, soțul Sfintei Fecioare Maria
Sf. Iosif în atelierul său de tâmplărie (triptic din 1425) – foto: ro.wikipedia.org
Iosif Tâmplarul sau Iosif din Nazaret este soțul Fecioarei Maria și tatăl vitreg al lui Isus din Nazaret. El nu apare în cele mai vechi scrieri creștine, Epistolele pauline, ca tată vitreg al lui Isus. Iosif nu este menționat nici în cea mai veche evanghelie, Evanghelia după Marcu. El apare în următoarele evanghelii sinoptic, anume în Evanghelia după Matei și în Evanghelia după Luca, dar cele două liste de genealogii care apar sunt diferite: Matei spune că tatăl lui Iosif este Iacov, dar Luca spune că el era fiul lui Eli.
Romania – Ziua paşaportului românesc
Ziua paşaportului românesc este sărbătorită, an de an, la 19 martie, dată la care, în anul 1912, regele Carol I a promulgat, prin Înaltul Decret Regal nr. 1758, prima lege modernă referitoare la paşapoarte, denumită ”Lege asupra paşapoartelor’‘.
Documentul de călătorie românesc cunoscut sub termenul de paşaport fusese menţionat, pentru prima dată, în Regulamentele Organice ce au intrat în vigoare în 1830 în Moldova şi în 1831 în Ţara Românească, când s-a recunoscut libertatea românilor de a călători peste graniţele Dunării şi ale Imperiului Habsburgic, potrivit site-urilor www.prefecturasuceava.ro şi www.pasapoarteiasi.ro.
Regulamentul Organic stipula şi obligaţia Agiei de a elibera ”răvaşe de drum” celor care părăseau teritoriul ţării şi de a le cerceta pe cele ale celor care intrau în ţară.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Ziua Internaţională a Clientului (#InternationalClient’sDay)
Ideea de a avea o sărbătoare care să celebreze clienţii din întreaga lume şi contribuţia lor la diverse afaceri, de la corporaţii multinaţionale la micile magazine, a luat naştere în Klaipeda, Lituania, în 2010. Cineva şi-a spus într-un sfârşit: “De ce să nu le oferim recunoaştere clienţilor? La urma urmei, clienţii sunt fundamentul oricărei afaceri”, ceea ce a dus la celebrarea primei Zile Internaţionale a Clientului pe 19 martie 2010.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Ziua Internaţională a cititului pentru ceilalţi (#InternationalReadToMeDay)
Această zi a fost instituită de Fundaţia “Child Writes” pentru a încuraja creşterea şi răspândirea alfabetizării adulţilor. A devenit clar că, în ţările din întreaga lume, alfabetizarea adulţilor reprezintă o problemă şi că mulţi dintre aceştia pur şi simplu nu au capacitatea de a citi ceva nici măcar de plăcere. În încercarea de a găsi modalităţi de a contribui la ameliorarea acestei situaţii, a devenit evident faptul că, în copilărie, cititul a contribuit la încurajarea alfabetizării şi a dragostei pentru lectură la adulţi. Rezultatul acestor constatări a fost evident! Trebuia instituită o sărbătoare care să încurajeze bazele alfabetizării copiilor noştri prin citirea de către adulţi şi astfel s-a născut Ziua internaţională a cititului pentru ceilalţi!
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Ziua ciocolatei cu caramel
Ziua ciocolatei cu caramel este, celebrată anual pe 19 martie în special în SUA, o bună ocazie de a aminti lumii că această delicioasă felie de rai există, dar şi că oriunde există ciocolată, caramelul o va face probabil mai bună.
Originea caramelului se pierde în analele istoriei, dar ceea ce ştiu istoricii este că ea poate fi localizată undeva în cei 200 de ani dintre 1650 şi 1880 în Americi, unde coloniştii obişnuiau să prepare bomboane tari din apă şi zahăr în cazane. Acesta este procesul de fabricare care avea să culmineze în cele din urmă cu obţinerea caramelelor, odată ce o persoană inspirată a adăugat grăsime şi lapte în apa şi zahărul fierbinţi. Astfel, s-a născut caramelul. De asemenea, merită menţionat faptul că, în această perioadă, zahărul rafinat era atât rar, cât şi scump, astfel încât bomboanele erau adesea preparate din suc de sfeclă de zahăr, care era mai uşor de procurat.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Astăzi în istorie pentru 19 martie
Evenimentele Zilei de 19 martie în Istorie:
- 19 martie 1889 – Ferdinand de Hohenzollern a fost proclamat principe al României cu titlul de Alteță Regală;
- 19 martie 1958 – A fost creat Parlamentul European, ca for consultativ al Uniunii Europene
19 martie 1238 - A decedat Henric I cel Bărbos (n. 1165/1170)
Henric I cel Bărbos – portret de Jan Matejko – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Henric I cel Bărbos, (în poloneză: Henryk I Brodaty) – (n. cca.1165/1170), din linia Dinastiei Silezia-Piast, Duce de Silezia la Wrocław din 1201 și Duce de Cracovia cât și Mare Duce al Poloniei din 1232 până la moartea sa. Henric este considerat de istorici ca fiind unul dintre cei mai importanți prinți din Dinastia Piast, din perioada de fragmentare feudală a Poloniei.
Cu toate acestea, tot ce a cladit lui a fost distrus la numai trei ani după moartea sa din cauza unui eveniment complet neșteptat: invaziile mongole. În general, istoricii sunt de acord că în cazul în care dezastrul de la Bătălia Legnica nu s-ar fi întâmplat, Polonia ar fi fost unită inca de la mijlocul secolului al XIII-lea Henric a reușit să facă Silezia să fie una dintre cele mai puternice state ale Poloniei fragmentate, și de asemenea, a încercat să mențină pacea în Polonia Mică și Mare într-o perioadă de schimbări considerabile în Europa de Vest.
19 martie 1279 - După înfrângerea Chinei în lupta maritimă de la Yamen împotriva mongolilor, prim-ministrul și consilierul imperial Lu Xiufu se îneacă împreună cu moștenitorul de opt ani al tronului, Song Bing, și astfel pune capăt dinastiei Song. Conducerea mongolilor începe sub dinastia Yuan proclamată de Kublai Khan.
Împăratul Huaizong a fost ultimul împărat Song, odata cu moartea sa încheindu-si domnia dinastia Song care a pierdut controlul asupra Chinei după 319 ani . China a intrat sub controlul Dinastiei Yuan, sub conducerea hanului mongol Kublai. Kublai Khan și urmașii săi vor conduce China de 97 ani, până la veniurea la putere a dinastiei Mingsi recâștigarea de catre chinezi a controlulului asupra teritoriului lor.
Perioada Dinastiei Song a reprezientat o epoca din istoria Chinei, care a a început în anul 960 și a durat până în anul 1279. Ea a a fost precedată de “Perioada Celor Cinci Dinastii și a Celor Zece Regate” și a fost urmată de “Perioada Dinastiei Yuan”. În timpul acestei perioade au fost emiși primii bani adevărați de hârtie din istoria lumii – bancnote – de către un guvern național.
Tot în această perioadă a fost înființată prima flotă maritimă militară permanentă a Chinei, s-a folosit pentru prima dată praful de pușcă și s-a determinat, tot pentru prima dată, nordului geografic cu ajutorul busolei.
19 martie 1406 - A murit Ibn Khaldun (Abdu r-Rahman bin Muhammad bin Khaldun Al-Ḥaḍrami, n.27 mai 1332), un istoriograf și istoric musulman arab, considerat a fi printre părinții fondatori ai sociologiei, istoriografiei și economie moderne.
Abdul Rahman Ibn Khaldun – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Abdul Rahman Ibn Khaldun, istoric si filosof arab. Este renumit pentru cartea sa Muqaddimah (cunoscuta sub numele de “Prolegomene” în limba greacă), lucrare care a influențat unii istorici otomani din secolul al 17- lea, cum ar fi Hajji Khalifa și Mustafa Naima, care i-au folosit teoriile în carte pentru a analiza creșterea și declinul Imperiului Otoman. Savanți europeni din secolul al 19-lea au recunoscut, de asemenea, importanța cărții și l-au considerat pe Ibn Khaldun ca unul dintre cei mai mari filozofi ai lumii musulmane.
19 martie 1452 - Regele Friedrich al III-lea este încoronat Împărat al Sfântului Imperiu Roman de Papa Nicolae al V-lea la Roma. Este ultima încoronare imperială din Roma.
19 martie 1563 - Este semnat Edictul de la Amboise dintre hughenoti (protestanti) si catolici.In urma acestuia, hughenotii capata anumite drepturi in Franta predominant catolica. Edictul de la Amboise, de asemenea, cunoscut sub numele de Edictul de pacificare, a fost semnat la Château de Amboise de către Catherine de ‘Medici, în calitate de regent pentru fiul ei regele Carol al IX-lea al Franței. Tratatul a încheiat oficial prima fază a războaielor religioase din Franta.
19 martie 1649 -Camera Comunelor din Anglia voteaza o lege prin care este abolita Camera Lorzilor, pe care o declara “nefolositoare si periculoasa pentru poporul englez’.
19 martie 1721 - A murit Papa Clement al XI-lea (născut Giovanni Francesco Albani la 23 iulie 1649).
Papa Clement al XI-lea (n. 23 iulie 1649, Urbino – d. 19 martie 1721, Roma), născut Giovanni Francesco Albani. A condus Biserica Romei din 23 noiembrie 1700 până la moartea sa. Clement al XI-a fost un patron al artelor și al științei si a fost, de asemenea, o mare binefăcător al Bibliotecii Vaticanului. A manifestat un mare interes pentru arheologie, salvand un mare numar de antichitati in Roma.
A autorizat si săpături in catacombele romane. Era de origine albaneză,iar străbunul său Mihail Laçi, a luptat alaturi de Skanderbeg si a părăsit Albania in urma ocuparii acesteia de catre turci, stabilindu-se la Urbino, in Italia, unde și-a luat numele de Albani.
El considera ca Albania patria sa si și-a exprimat interesul fata de compatrioții săi prin acordarea de burse si prin trimiterea în Albania de calugari franciscani care au deschis din 1711 școli in care care se preda in limba albaneză.
Originile albaneze ale Papei Clement al XI au jucat un rol important în ostilitățile împotriva turcilor, acesta devenind promotorul unei Ligi Europene care a infrant de doua ori fortele turcesti la Petrovaradin și Belgrad sub comanda lui Eugeniu de Savoia.
19 martie 1742 - S-a nascut José Gabriel Túpac Amaru II ( José Gabriel Condorcanqui Noguera, conducatorul rascoalei indigenilor amerindieni din Peru pentru independenta si pentru recunoasterea drepturilor indigenilor americani. Revolta a esuat, iar Tupac Amaru II a fost torturat si decapitat, la la 18 mai 1781. Eroismul sau a inspirat si continua sa inspire miscarile pentru drepturi ale indienilor americani.
19 martie 1807 -Războiul celei de-a Patra Coaliții - A început Asediul Danzigului.
19 martie 1808 - Regele Carol al IV-lea al Spaniei abdică. Fiul său Ferdinand al VII-lea preia domnia. Câteva zile mai târziu, Napoleon Bonaparte, ale cărui trupe se află în țară, s-a opus recunoașterii lui Ferdinand ca rege, ceea ce a dus apoi la revenirea domniei tatălui său.
19 martie 1813 - S-a născut David Livingstone, misionar si explorator scotian. A urmat cursuri teologice, dar si de medicina la Colegiul Anderson din Glasgow. David LivingstoneA plecat spre Africa in 1841 dorind sa evanghelizeze bastinasii si sa stopeze comertul cu scalvi. A fost primul european care a traversat Africa de la vest la est, in cadrul expeditiilor organizate pe durata vietii sale.
Prima calatorie a facut-o spre Kalahari si apoi pe raul Zambezi in 1851, descoperind cascada Victoria, denumita de bastinasi « Caldarea fumeganda » sau « Fumul urlator ». La reintoarcerea in Anglia a fost intampinat ca un erou national.In 1857 si-a descris calatoriile intr-o carte.
A doua expeditie in Africa a intreprins-o intre anii 1858-1864, cand a cercetat zona de centru si est, cautand izvoarele Nilului. In 1869 a descoperit lacul Tanganika, iar doi ani mai tarziu a ajuns pe raul Congo. Extrem de salbit din cauza molimelor contactate, Livingstone a fost rapus de dizenterie in mai 1873, fiind inmormantat in pamantul natal, la Westminster Abbey.
19 martie 1823 - După mai puțin de un an la putere, Augustin I al Mexicului, primul împărat al Mexicului, abdică în urma protestelor conduse de generalul Santa Anna. El primește o pensie, dar trebuie să plece în străinătate.
19 martie 1826 - S-a născut Nicolae Hurmuzaki, om politic român, membru de onoare al Academie Române (m.19.09.1909).
19 martie 1849 - S-a născut amiralul german Alfred von Tirpitz ; (d. 6 martie 1930).
19 martie 1851 - Domnitorul Barbu Ştirbei a aprobat înfiinţarea “Pensionatului Domnesc de fete” (devenit ulterior Şcoala Centrală). Piatra de temelie a edificiului a fost pusă abia la 20.11.1852.
19 martie 1859 - A avut loc la Paris, premiera operei „Faust” de Charles Gounod.
19 martie 1865 - A murit Nicolae Filimon, scriitorul care a rămas în istoria literaturii române ca întemeietor al romanului românesc şi ca unul dintre primii critici muzicali români (romanul “Ciocoii vechi şi noi”); (n.06.09.1819).
19 martie 1888 - A demisionat guvernul condus de I.C. Bratianu si s-a format un nou guvern, condus de junimistul Theodor Rosetti.
19 martie 1889 - Ferdinand de Hohenzollern a fost proclamat principe al României cu titlul de Alteță Regală.
Principele Ferdinand în anul căsătoriei, 1893 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Ferdinand (nume la naștere Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen) a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și a reginei Maria a II-a. Familia sa făcea parte din ramura catolică a familiei regale prusace de Hohenzollern.
Ferdinand și-a petrecut copilăria și adolescența la reședința familiei din Sigmaringen, Germania. În 1885 a terminat cursurile Școlii de ofițeri din Kassel, fiind numit cu gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 1 Gardă de la Curtea Regală a Prusiei. Urmează apoi studii la Universitatea din Leipzig și la Școala Superioară de Științe Politice și Economice din Tübingen, pe care le-a absolvit în 1889.
Începând cu 1889 a devenit Principe de Coroană al Regatului României, în urma renunțării tatălui și fratelui său mai mare, Wilhelm, la drepturile de succesiune la coroana regală a României. Din acest moment s-a stabilit în România, unde și-a continuat cariera militară, având și o serie de comenzi onorifice, ajungând până la gradul de general de corp de armată.
La 14 martie 1889 Senatul României a votat o moțiune de „a înscrie în apelul său nominal pe al doilea fiu al A. S. R. Principele Leopold, Principele Ferdinand, cu următorul titlu «Alteta Sa Regală Ferdinand, Principe al Romaniei, moștenitor presumptiv al Coroanei»”.
La 27 martie 1889, Ferdinand trimitea din Cannes președintelui Senatului o scrisoare de răspuns prin care lua act cu vie mulțumire de decizia corpului legiuitor și transmitea intenția de a veni definitiv în România precum și hotărârea sa de a-și îndeplini cu credință îndatoririle ce îi reveneau în noua sa calitate.
„ Să fiți bine convinși că toate actele mele vor fi însuflețite de cea mai adâncă iubire către țară, pe care mă voi sili a o servi din toate puterile mele, luând călăuză pilda marilor săi Domni din trecut, inspirându-mă de frumoasele amintiri ce au lăsa și având neîncetat sub ochi nobilul exemplu al regelui Carol I. Astfel sper a corespunde încrederei și așteptărilor poporului român.”
—Principele Ferdinand
La 17 aprilie 1889, primul ministru Lascăr Catargiu trimite spre aprobare regelui, raportul nr. 705, prin care se cerea aprobarea pentru publicare în Monitorul Oficial „a celor 4 acte relative la regularea succesiunei la Tron din 1880 [...], precum și a scrisorii A. S. Principelui Guillaume, principe ereditar de Hohenzollern, din 29 Decembre 1886, care completează aceste acte.” Potrivit Constituției, Ferdinand nu era nevoit să treacă la ortodoxism, însă se prevedea ca urmașii săi să fie botezați în religia ortodoxă.
Principele Ferdinand a sosit în România, în data de 19 aprilie 1889, îmbrăcat în uniforma de sublocotenent a Regimentului 3 Linie, fiind întâmpinat la Gara de Nord de oficialitățile statului, în frunte cu regale Carol și regina Elisabeta.
La 23 aprilie 1889, la propunerea ministrului de război, Ferdinand este înaintat „la alegere”, la gradul de locotenent, în cadrul aceluiași regiment, al cărui comandant onorific era tatăl său, prințul Leopold
S-a căsătorit la 29 decembrie 1892, la Sigmaringen, cu prințesa Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, nepoată a reginei Victoria, fiică a ducelui Albert de Edinburgh și a marii ducese Maria Alexandrovna Romanov, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
Ferdinand și Maria ca Principe și Principesă de Coroană – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Ferdinand a devenit rege al Regatului României la 10 octombrie 1914, sub denumirea de Ferdinand I, în urma morții unchiului său, regele Carol I. A condus România în timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excluderea sa din Casa Regală de Hohenzolern, de către șeful acestei case, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.
La sfârșitul războiului România a încheiat procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat ca primul rege al României Mari.
Încoronarea lui Ferdinand Victor Adalbert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen, rege al tuturor românilor – Ferdinand I şi a reginei Maria, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, România, 15 octombrie 1922. Foto: (c) ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI/ AGERPRES Arhiva istorică – foto: agerpres.ro
În anii care au urmat Primului Război Mondial România a cunoscut o serie de transformări profunde, în special prin aplicarea reformei agrare și a votului universal.
În anul 1925 izbucnește „criza dinastică”, provocată de renunțarea principelui Carol la drepturile sale de succesiune la Coroana României, fapt ce l-a determinat pe Ferdinand să îl excludă pe Carol din Casa Regală a României și să îl numească drept moștenitor regal pe fiul acestuia, principele Mihai.
Ferdinand a murit la Sinaia, la 20 iulie 1927, în urma unui cancer galopant la colon. A fost înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeș. Succesorul său la tron a fost principele Mihai, care a devenit al doilea rege al României Mari, sub numele de Mihai I dar care, din cauza minoratului, va domni sub regență.
În virtutea pozițiilor sale în stat, a fost membru de onoare al Academiei Române din 1890, iar între 1914 și 1927 a fost președintele de onoare al aceleiași instituții.
19 martie 1895 - Auguste și Louis Lumière înregistrează primele lor imagini folosind noua lor cameră cinematografică brevetată.
19 martie 1900 - S-a născut Frédéric Joliot-Curie, chimist francez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1935; (m.14.08.1958).
Jean Frédéric Joliot-Curie (n. 19 martie 1900 — d. 14 august 1958) a fost un chimist francez, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1935), împreună cu soția sa, Irène Joliot-Curie. În 1934 a obținut un element radioactiv artificial – o formă radioactivă a fosforului. În 1939 a demonstrat că fisiunea atomului de uraniu poate duce la o reacție în lanț. Împreuna cu soția sa, Irène, Frédéric Joliot-Curie a fost promotorul chimiei anorganice moderne.
19 martie 1907 – Parlamentul ungar a votat legile şcolare (Legile Appónyi) în vederea întăririi procesului de maghiarizare forţată a naţionalităţilor din cuprinsul statului ungar.
Limbile vorbite în Austro-Ungaria după: William R. Shepherd, Distribution of Races in Austria-Hungary, Historical Atlas, 1911 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
La data de 19 martie 1907, Parlamentul ungar vota legile şcolare (Legile Appónyi) vizând desfiinţarea şcolilor confesionale româneşti, slovace şi sârbe şi înlocuirea lor cu şcoli de stat cu limba de predare maghiara, în vederea întăririi procesului de maghiarizare forţată a naţionalităţilor din cuprinsul statului ungar (19.III/1.IV) Legile Appónyi veneau în continuarea altor reglementări care după creerea statului dualist austro-ungar în 1867, urmăreau creerea unui cadru legal pentru maghiarizarea forţată şi desfiinţarea ca naţiune a românilor majoritari în Transilvania.
Transilvania intrând atunci sub stăpânirea directă a Ungariei, guvernele de la Budapesta s-au axat de la început pe principiul creerii unui stat uninaţional, oficializând în consecinţă mai vechea politică de maghiarizare şi asimilare a popoarelor nemaghiare aflate sub stăpânirea sa, în principal a celor 3 milioane de români majoritari între naţionalităţile care trăiau aici şi care erau supuşi unei deznaţionalizări ridicate la rangul de politică de stat.
Din îndemnul şi la indicaţiile a doi dintre corifeii politicii de maghiarizare, conţii Iuliu Andrássy, ministru de interne, şi Albert Appónyi, ministru al cultelor şi instrucţiunii, s-a elaborat un voluminos tratat intitulat (în traducere) „Românii din Ungaria”, Budapesta, 1907, 953 p., semnat de Antal Huszár, translator în ministerul de interne, care conţinea planurile şi măsurile pentru desfiinţarea românilor ca naţiune.
cititi mai mult pe cersipamantromanesc.wordpress.com
19 martie 1911 - Inițiată de Clara Zetkin, se sărbătorește pentru prima dată Ziua Internațională a Femeii în Germania, Danemarca, Austro-Ungaria și Elveția.
19 martie 1912 - Regele Carol I a promulgat prima lege modernă cu privire la pașapoartele din România.
19 martie 1913 - A avut loc premiera versiunii integrale a operei “Boris Godunov” de Modest Musorgski, la Metropolitan Opera din New York.
Opera Boris Godunov a fost compusă de Modest Mussorgski, (1839-1881). Este o capodoperă a compozitorului rus, tema operei fiind o dramă din timpul țarului Boris Godunov (1598 – 1605). Libretul a folosit motivele din romanul cu același nume scris de Pușkin.
In afară de drama (Cronica dramatică a țarului Boris și Grișca Otrepieff) a lui Alexandru Sergeievici Pușkin, Mussorgski a folosit ca surse de inspirație „Istoria Imperiului Rus” de N. M. Karamțin (1816-1829), care a servit deja ca izvor (1825) pentru opera lui Pușkin, ca și opera „Evul mediu în Rusia” (1867) scris de Ivan Chudiakov.
Intre anii 1868 și 1870 apare prima variantă, varianta a doua din anul 1872 fiind mai cunoscută. Lipsa unui rol important feminin, apare ca o piedică la acceptarea pe scară largă a operei, ceace duce la introducerea ulterioară a unei compoziției muzicale și a rolului Marinei în februarie 1872. Această versiune este prezentată la data de 27 ianuarie 1874 în teatrul Mariinski din St. Petersburg, au avut loc 25 de reprezentații după care probabil din motive politice va fi interzisă.
19 martie 1915 - Planeta Pluto este fotografiată pentru prima dată, dar nu este recunoscută ca planetă.
19 martie 1916 - S-a născut scriitorul american Irving Wallace; (m.30.06.1990).
19 martie 1917 - S-a născut marele pianist şi compozitor roman Dinu Lipatti; (m.02.12.1950).
Dinu (Constantin) Lipatti (n. 19 martie 1917, București; d. 2 decembrie 1950, Geneva), pianist, compozitor și pedagog român. A fost ales postum membru al Academiei Române.
19 martie 1918 - S-a născut George Ciorănescu, poet, traducător, prozator. În 1947, se expatriază la Paris, iar în 1954 devine deputat în primul Parlament european (cu sediul la Viena); în 1955 este redactor la postul de radio “Europa Liberă”; (m.6.02.1993).
19 martie 1919 - La Universitatea din București, în cadrul măsurilor de pedepsire a celor care au pactizat cu germanii, se instituie o “comisie de cercetare” a profesorilor universitari. Sunt incriminați mai mulți universitari care s-au comportat servil în timpul ocupației germane (Primul Război Mondial), unii au fost îndepărtați din învățământ, altora li se interzice temporar să țină cursuri.
19 martie 1920 - Congresul Statatelor Unite a respins pentru a doua oara Tratatul de la Versailles (prima respingere avand loc in 19 noiembrie 1919).
19 martie 1926 - S-a născut Niculae Cerveni, avocat şi om politic roman;(d.16 ianuarie 2004).
19 martie 1931 -City Bank din New York este prima bancă din istoria Statelor Unite ce cade victimă unui jaf armat.
19 martie 1932 - Se deschide oficial Sydney Harbour Bridge din Sydney, unul dintre cele mai lungi poduri din lume, la 9 ani de la începerea construcției.
19 martie 1936 - S-a născut La Berna, in Elvetia, actriţa Ursula Andress un sex simbol al cinematografiei mondiale.
Ursula Andress (n. 19 martie 1936) este o actriță elvețiană de film. Ea este cunoscuta pentru rolul ei din primul film James Bond, “Dr NO”, cu care a castigat un Glob de Aur. Ea a mai jucat si in filmul Casino Royale.
19 martie 1941 - S-a născut Virgil Magureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii.
La data de 26 martie 1990, prin Decretul nr. 181, Virgil Măgureanu a fost numit în funcția de director al Serviciului Român de Informații, îndeplinind această funcție până la 25 aprilie 1997, când a demisionat. A predat în calitate de profesor de sociologie politică la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București.
19 martie 1944 - Trupele naziste au ocupat Ungaria, in cadrul operatiunii Margarethe I, pentru a preintampina iesirea acestei tari din razboiul dus alaturi de Reich.
19 martie 1944 - S-a născut la Busteni, cunoscuta solistă de operă Eugenia Moldoveanu.
19 martie 1945 - În largul coastei Japoniei, un bombardier lovește portavionul USS Franklin, ucigând 724 de oameni membri ai echpajului. Nespus de deteriorată, nava reușește să se întoarcă în SUA sub propria sa putere.
19 martie 1945 - Dictatorul german Adolf Hitler a semnat : Nerobefehl (“decretul Nero”), care prevedea distrugerea infrastructurii economiei germane, in perspectiva ocuparii totale a Reichului de catre Aliati, pentru a preveni utilizarea obiectivelor economice de către forțele aliate.
Decretul intitulat “Befehl betreffend Zerstörungsmaßnahmen im Reichsg” mentiona ca ”Inamicul va lăsa in urma doar pământul pârjolit dupa retragerea sa.Prin urmare, ORDON: 1. Toate obiectivele militare de transport, comunicații, instalațiile industriale și utilitare de pe teritoriul Reich-ului, utile inamicului pentru a-și continua lupta vor fi distruse.”
Responsabilitatea pentru punerea în aplicare a acestui plan a fost data lui Albert Speer, ministrul pentru producția de război, insa acesta nu l-a aplicat în mod deliberat si a incercat sa convinga generalii și Gauleiterii sa-l ignore. Hitler închis în buncărul său din Berlin, a fost furios împotriva ministrului său, dar nu a putut face prea multpentru a pune ordinul in practica.
19 martie 1946 - Guyana Franceza, Guadalupa, Martinica si Reunion au devenit „Provincii ale Frantei de peste mari”.
19-21 martie 1949 - În Romania a avut loc congresul de constituire a Uniunii Tineretului Comunist – UTC
Stema Uniunii Tineretului Comunist – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret a Partidului Comunist Român. În timpul Republicii Populare Române, s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.). Uniunea Tineretului Comunist a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1966 număra 2.250.000 de membri, adică 11,78% din populația României. Printre conducătorii UTC-ului în anii dictaturii comuniste au fost Nicu Ceaușescu și Ion Traian Ștefănescu.
(…) Reforma educațională, menită să implementeze tinerilor români valorile ideologice comuniste a debutat pe 3 august 1948. Principala tendință în România era de a se copia în totalitate modelul sovietic, implementat de Iosif Stalin. Liderii de la București au introdus astfel în sistemul educațional principiile marxist-leniniste. Comsomol, organizația de tineret a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a recomandat formarea unei organizații de tineret separată de PMR. La 19-21 martie 1949 apărea Uniunea Tineretului Muncitoresc, UTM.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
19 martie 1951 - A murit Artur Gorovei, folclorist, etnograf, membru de onoare (1940) al Academiei Romane, fondatorul şi conducătorul primei reviste româneşti de folclor, “Şezătoarea”; (n.19.02.1864).
19 martie 1953 - A fost transmisa, pentru prima data in direct la televiziune, ceremonia decernarii Premiilor Oscar,ale Academiei Americane de Film.
19 martie 1955 - S-a născut actorul american Bruce Willis.
Bruce Willis upon receiving an Emmy Award in 1987 for Best Actor in Moonlighting – foto: en.wikipedia.org
Walter Bruce Willis (n. 19 martie 1955, Idar-Oberstein, RFG), cunoscut mai mult ca Bruce Willis, este un actor, producător și cântăreț american. Cariera sa a început pe scena Off-Broadway, ulterior continuând în televiziune și film, jucând în comedii, drame și filme de acțiune.
Bruce Willis este cunoscut cel mai mult pentru rolul lui John McClane în seria Die Hard. De asemenea el a mai apărut în peste 60 de filme, printre care hiturile box office, Pulp Fiction (1994), 12 Monkeys (1995), The Fifth Element (1997), Armageddon (1998), The Sixth Sense (1999), Unbreakable (2000) și Sin City (2005).
Filmele cu Willis au încasat între 2,64 și 3,05 miliarde $ la box office-uri în America de Nord, făcându-l al 9-lea actor în rol principal după veniturile aduse, și al 12-lea incluzând și rolurile secundare. Bruce Willis este dublu câștigător al premiului Emmy, laureat al premiului Globul de Aur și de patru ori nominalizat la Premiul Saturn.
Willis a fost căsătorit cu actrița Demi Moore, cei doi având împreună trei fiice până a nu divorța în anul 2000, după un mariaj de 13 ani. Din 2009, Bruce Willis este căsătorit cu fotomodelul Emma Heming, cu care are două fiice.
19 martie 1958 - A fost creat Parlamentul European, ca for consultativ al Uniunii Europene.
Prima reuniune a Adunării Parlamentare Europene, la 19 martie 1958, la Strasbourg, sub președinția lui Robert Schuman – foto preluat de pe www.cvce.eu
Parlamentul European (abreviat Europarl sau PE) este o instituție legislativă a Uniunii Europene (UE) aleasă prin scrutin direct odată la cinci ani. Împreună cu Consiliul Uniunii Europene (Consiliul) și cu Comisia Europeană, exercită puterea legislativă a UE. A fost descrisă (chiar de eurodeputați) ca fiind una dintre cele mai puternice legislative din lume.
Parlamentul este compus din 766 de membrii, care reprezintă al doilea cel mai mare electorat democratic în lume (375 milioane de votanți eligibili în 2009). Începând cu anul 1979 este ales direct, o dată la 5 ani, prin alegeri generale, libere și secrete. Însă, prezența la vot pentru alegerile Uniunii Europene au scăzut la fiecare alegere consecutiv din acel an, și au fost sub 50% din 1999.
Prezența la vot în 2009 a fost de 43% din totalul votanților europeni, variind de la 90% în Luxemburg și Belgia (unde este folosit votul obligatoriu) până la 20% în Slovacia; în 18 din 27 de state membre (în 2009) a fost de sub 50%.
Harta Uniunii Europene - foto: ro.wikipedia.org
Deși Parlamentul European are puterea legislativă pe care Consiliul și Comisia nu o posedă, acesta nu are controlul formal asupra inițiativei legislative, cum de altfel majoritatea parlamentelor naționale al membrilor Uniunii o au.
Parlamentul este „prima instituție” a UE (menționată în tratate, având precedent ceremonial peste toate celelalte organe de autoritate la nivel european), și împarte în mod egal puterile legislative și cele bugetare cu Consiliul (cu excepția câtorva domenii în care se aplică procedurile legislative speciale).
Are, de asemenea, controlul asupra bugetului UE. În cele din urmă, Comisia Europeană, organul executiv al UE, răspunde în fața Parlamentului. În special, Parlamentul alege președintele Comisiei, și aprobă (sau respinge) numirea întregii Comisii. Poate forța, ulterior, Comisia (consiliul de comisari europeni) să demisioneze prin adoptarea unei moțiuni de cenzură.
Președintele Parlamentului European este Martin Schulz (S&D), ales în ianuarie 2012, reales în 1 iulie 2014. Ultimele alegeri la nivel european au fost alegerile din 2014. Parlamentul European are trei sedii oficiale – Bruxelles (Belgia), Luxemburg și Strasbourg (Franța).
Luxemburg este sediul birourilor administrative („Secretariatul General”). Reuniunile întregului Parlament („sesiunile plenare”) au loc la Strasbourg și la Bruxelles. Reuniunile comisiilor au loc la Bruxelles.
19 martie 1962 - Artistul foarte influent Bob Dylan lansează primul său album, Bob Dylan, pentru Columbia Records.
19 martie 1965 - A murit Gheorghe Gheorghiu-Dej, politician comunist (n.08.11.1901), prim secretar al CC al PCR si presedinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romane (RPR). Locul lui in ierarhia de partid si de stat va fi ocupat de Nicolae Ceausescu.
Gheorghe Gheorghiu-Dej – foto: ro.wikipedia.org
Gheorghe Gheorghiu-Dej (pe numele original Gheorghe Gheorghiu, n. 8 noiembrie 1901, Bârlad – d. 19 martie 1965, București), liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 – 18 martie 1965.
19 martie 1969 - Cea mai înaltă structură din Europa când a fost construită în 1964, turnul de televiziune cu o înălțime de 385 metri de la stația de transmisie Emley Moor, Marea Britanie, se prăbușește în timpul unei furtuni din cauza acumulării de gheață.
19 martie 1987 - A murit Louis Victor de Broglie, fizician francez, laureat al Premiului Nobel; (n. 15.08.1882).
19 martie 1990 - Au izbucnit violențele interetnice de la Târgu Mureș soldat cu 5 morți și peste 200 de răniți. Cea mai cunoscuta victima a fost Mihaila Cofariu, prezentat de televiziunile straine drept etnic maghiar, maltratat de nationalistii romani.
Conflictul interetnic de la Târgu Mureș s-a concretizat în confruntările grave care au avut loc între 19 martie și 21 martie 1990 la Târgu Mureș, în urma cărora cinci oameni și-au pierdut viața, sute de oameni au fost brutalizați și răniți, iar conviețuirea interetnică în Târgu Mureș a fost alterată considerabil pentru o perioadă de timp.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
19 martie 1997 - A murit pictorul american de origine olandeză Willem de Kooning, ultimul şi cel mai bine cotat dintre reprezentanţii expresionismului abstract (n.24.04.1904).
19 martie 1999 - A decedat poetul spaniol José Agustin Goytisolo (n.13.04.1928).
19 martie 1999 - Conflictul din Iugoslavia. Preşedintele Bill Clinton anunţă că SUA şi NATO sînt pregătite să atace obiective sîrbeşti. “Numărătoarea inversă” a început, anunţă NATO.
19 martie 2002 - Zimbabwe este suspendat din Commonwealth acuzat de abuzuri ale drepturilor omului și de fraudă electorală, în urma unor alegeri prezidențiale turbulente.
19 martie 2003 - Începe invazia în Irak.
A fost un război între Irak și o coaliție de țări condusă de Statele Unite, care a avut drept rezultat inlaturarea de la putere a dictatorului Saddam Hussein, iar apoi capturarea și condamnarea lui.
19 martie 2006 - La alegerile prezidențiale din Belarus, președintele în funcție Aleksandr Lukașenko a primit peste 80% din voturi. În aceeași noapte, în capitala bielorusă Minsk au avut loc proteste pașnice ale câtorva mii de oameni împotriva manipulării alegerilor, proteste care vor continua în următoarele zile.
19 martie 2008 - A murit Arthur C. Clarke, scriitor britanic de science fiction (n. 1917)
19 martie 2009 - Josef Fritzl, austriacul acuzat ca si-a sechestrat si violat fiica timp indelungat, a fost condamnat la inchisoare pe viata.
19 martie 2009 - A murit cantaretul roman de muzică populară Ion Dolănescu; ( n. 25.01.1944, Persinari, jud. Dambovita).
19 martie 2013 - A decedat actrita romanca Irina Petrescu; (n.19 iunie 1941).
Irina Petrescu- foto – cinemagia.ro
Irina Petrescu (n. 19 iunie 1941, București – d. 19 martie 2013, București) actriță română de teatru, radio, televiziune, voce și film.
19 martie 2018 - “Sudan”, ultimul mascul de rinocer alb nordic de pe Terra a fost eutanasiat în Kenya, într-o rezervație situată la 200 de km la nord de Nairobi, din cauza complicațiilor legate de vârsta sa înaintată (45 de ani). Decesul lui Sudan este sinonim cu stingerea acestei subspecii.
19 martie 2019 - Un ciclon violent a lovit mai multe state africane. Zeci de persoane au murit în Zimbabwe și Mozambic.
În Mozambic au fost confirmate 84 de decese, dar numărul acestora ar putea ajunge la 1.000, a spus preşedintele acestei ţări. Distrugerile sunt importante: terenuri întinse inundate, case prăbuşite, căi rutiere grav afectate. Barajul unei hidrocentrale a cedat, iar multe sate au fost acoperite de ape. În Zimbabwe au fost ucise 98 de persoane, iar o întreagă regiune a fost izolată de restul țării. Echipele de salvare încearcă să ajungă la sătenii sinistrați. Furtuna Idai a avut efecte similare şi în Malawi.
cititi mai mult pe stiri.tvr.ro
19 Martie 2019 - Cristina Neagu, prima handbalistă din istorie aleasă pentru a patra oară jucătoarea anului. E prima handbalista a planetei care obține de patru ori titlul suprem individual. A fost cea mai bună jucătoare din lume și în 2010, 2015 și 2016.
Cristina Neagu a fost aleasă din nou cea mai bună jucătoare de handbal a lumii. E a patra oară când românca primește distincția acordată de Federația Internațională, un record al handbalului mondial. Numărul 1 in ierarhia masculină e danezul Mikkel Hansen.
cititi mai mult pe: stiri.tvr.ro; www.agerpres.ro
19 martie 2019 - A inceput cea de-a 13-a ediţie a Galei Premiilor Gopo. La 19 martie 2019, are loc cea de-a 13-a ediţie a Galei Premiilor Gopo, cel mai prestigios eveniment dedicat cinematografiei din România. Evenimentul este găzduit de Teatrul Naţional din Bucureşti şi este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociaţia Film şi Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Teatrului Naţional Bucureşti şi Babel Communications, potrivit premiilegopo.ro.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Conflictul interetnic de la Târgu Mureș (19 martie – 21 martie 1990)
Conflictul interetnic de la Târgu Mureș s-a concretizat în confruntările grave care au avut loc între 19 martie și 21 martie 1990 la Târgu Mureș, în urma cărora cinci oameni și-au pierdut viața, sute de oameni au fost brutalizați și răniți, iar conviețuirea interetnică în Târgu Mureș a fost alterată considerabil pentru o perioadă de timp.
Conflictul interetnic de la Târgu Mureș (19 martie – 21 martie 1990) – foto preluat de pe www.libertatea.ro
Desfășurare
În 20 ianuarie 1990 este dat publicității următorul comunicat. “În 18 ianuarie reprezentanții birourilor executive județean și municipal al FSN, al Inspectoratului Școlar Județean, precum și conducerile Liceului «Alexandru Papiu Ilarian» și a Liceului “Bolyai Farkas” au dezbătut posibilitățile satisfacerii propunerilor unor elevi și părinți. S-a ajuns la următoarea hotărâre. Începând cu data de 1 septembrie 1990, Liceul “Alexandru Papiu Ilarian” va funcționa cu limba de predare română, iar Liceul “Bolyai Farkas” cu limba de predare maghiară”.
În 21 ianuarie se semnalează primele proteste ale elevilor români de la liceul “Bolyai Farkas” și a părinților acestora împotriva separării stricte pe naționalități a celor două licee. Câteva zile mai târziu a urmat protestul cadrelor didactice, secția română de la același liceu. În același timp, elevii și profesorii maghiari solicitau ca această transformare să se facă imediat. În susținerea acestui deziderat, elevii maghiari au intrat în grevă, gestul lor fiind preluat de către studenții maghiari de la Institutul de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș.
La data de 10 februarie 1990 la Târgu Mureș aproape 100.000 de etnici maghiari au participat la un marș al tăcerii, ținând în mână o carte și o lumânare. Participanții cereau reînființarea Universității Bolyai din Cluj, reorganizarea rețelei de școli cu predare în limba maghiară, dreptul de a folosi liber limba maghiară, un minister al naționalităților etc.
Demonstration for Hungarian education – foto preluat de pe en.wikipedia.org
În data de 15 martie 1990 în localitățile cu o populație semnificativă maghiară are loc sărbătoarea de comemorare a luptei de libertate, a 142-a aniversare a revoluției maghiare antihabsburgice de la 1848. La aceste manifestări și-au anunțat prezența și oficialități din partea statului maghiar, existând și solicitări din partea autorităților maghiare ca la manifestările comemorative să participe ambasadorul ungar la București.
Potrivit autorităților din România la aceste evenimente aniversare, în mai multe localități din Ardeal, printre care Satu Mare și Târgu Mureș, cetățeni din Ungaria și cetățeni de etnie maghiară din România „au arborat, ostentativ, însemne și drapele ungare, au înlocuit inscripții în limba română și au instigat populația românească prin lozinci și cântece provocatoare”
16, 17, 18 martie-repetiția
Pe 16 martie 1990, la Farmacia nr. 28 din cartierul Tudor din Târgu Mureș a avut loc un incident antiromânesc potrivit cotidianelor Cuvântul liber și Adevărul, care preluase o știre a Agenției Rompres, șefa farmaciei, Kormoczy a înlocuit firma în limba română cu cea în limba maghiară, refuzând, de asemenea să-i mai servească pe cetățenii români care au protestat. Seara, Nagy Samuel a intrat într-o coloană de manifestanți români, rănind 14 persoane.
Câteva sute de etnici români din localitate s-au adunat în fața farmaciei și au scandat lozinci antimaghiare. Au trecut la ștergerea inscripției în limba maghiară. Mai târziu au început să-i agreseze pe etnicii maghiari. În acea zi au bătut un grup de reporteri din Ungaria care au încercat să-i filmeze. Poliția a intervenit foarte târziu, iar la sosirea echipajului de poliție, reporterii au fost conduși la Poliție.
Martie 19 – primele evenimente sângeroase
În dimineața de 19 martie la orele 8 s-a întrunit Biroul județean al CPUN, pentru o nouă împărțire a atribuțiilor. Înspre ora zece, manifestanții români au solicitat demisia lui Kincses Elod, a lui Tokes Andras, respectiv a lui Kiraly Karoly.
Singurul prezent în Târgu Mureș era atunci Kincses Elod. După prânz sub presiunea mulțimii, dar și a reprezentanților județenei CPUN, Kincses a demisionat. În jur de ora 15, peste 100 de maghiari s-au adunat în fața sediului partidelor din strada Bolyai nr…, unde era sediul mai multor partide politice (PNL, PNȚ, etc.), dar și al UDMR, astăzi Curtea de Apel.
Intenționau să-l reinstaureze pe Kincses. În același timp, transportați cu mai multe autobuze de la Reghin, Hodac, Ibănești, Toaca, etc., românii s-au îndreptat spre Studioul de Radio Târgu Mureș. Era ora 16. Ajungând în dreptul sediului partidelor, s-au luat la bătaie cu ungurii rămași în zonă.
Martie 20
În dimineața zilei de 20 martie, cele două tabere au început să se regrupeze, ajungându-se ca în centrul orașului să se desfășoare două mitinguri spontane.
În jurul amiezii erau masați pe de o parte peste 10 mii de maghiari, inclusiv veniți din Sovata și de pe Valea Nirajului, din Acățari, Miercurea Nirajului, Eremitu ce ocupau partea de la Consiliul județean până la statuia lui Avram Iancu.
Pe cealaltă parte, 4000 de români, inclusiv veniți(aduși) din Reghin și de pe Valea Gurghiului, din Ibănești, Hodac, Toaca ce ocupau partea de la Consiliul județean spre Catedrala mică.
În jurul orelor 14, Prefectura și Primăria au fost ocupate de UDMR și maghiari. Între timp, autobasculanta condusă de Marin Preda a capotat pe treptele Catedralei mici. Șoferul a fost lovit cu pietre și a pierdut controlul mașinii, retezând un stâlp de înaltă tensiune care i-a accidentat mortal pe Teodor Rusu, respectiv Kiss Zoltan, din comuna Gheorghe Doja.
În comuna Ernei, mai multe autobuze cu români de pe Valea Mureșului și a Gurghiului au fost oprite, incendiate, iar pasagerii molestați.
La scurt timp o masă de cetățeni de etnie maghiară din valea Nirajului și Sovata, veniți prin Eremitu, în jurul orei 20, coborând pe strada Bradului din Tîrgu Mures cu ajutorul a 3 camioane care au parcat in piața Bolyai și înarmați de asemenea cu bâte, topoare, cuțite și alte obiecte contondente, în grup organizat, au incendiat autobuzele celor din Reghin, Hodac și Ibănești.
Grupul maghiar a reușit să incendieze toate autobuzele cu care veniseră noii combatanți și să-i agreseze pe săteni. În aceste momente tensionate Mihăilă Cofariu a fost agresat. Unul din agresorii acestuia a fost cetățeanul român de etnie maghiară Barabás Ernő. Aceste momente au fost surprinse de aparatele de filmare ale cameramanilor prezenți în hotelul Grand, în fața căruia s-au desfășurat evenimentele.
Acesta a fost momentul în care Ernö Barabás l-a lovit cu piciorul pe Mihăilă Cofar, care era căzut la pământ – foto preluat de pe www.libertatea.ro
În ziua următoare situația tensionată a continuat, fiind ridicate baraje pe ruta Târgu Mureș – Reghin, în localitățile Dumbrăvioara, Ernei și Sângeorgiu de Mureș cu scopul de a împiedica venirea spre Târgu Mureș a populației de etnie română. Alte baraje au mai fost instalate în municipiul Târgu Mureș și de asemenea pe ruta Târgu Mureș – Sovata, Râciu – Târgu Mureș și Band – Târgu Mureș.
În centrul Târgu Mureșului, ceea ce doar se prefigura nu a mai putut fi stopat. Cordonul de milițieni neînarmați nu i-au putut opri pe români și maghiari să se încaiere. Conflictul ce începea să semene cu un masacru general a izbucnit în jurul orei 16-17. S-au folosit drept arsenal de luptă sticle incendiare(coctailuri Molotov), bâte, furci, bile metalice, topoare, sulițe cu vârf metalic, săbii Ninja.
Bilanțul răniților proporțional cu paritatea români-unguri: peste 120 în tabăra românească, spre 35 în cea maghiară
În jurul orei 18, primele tancuri ale Diviziei 6 Tancuri și-au făcut apariția în zonă. Aprobarea de intervenție pentru aplanarea conflictului a fost dată târziu, iar încăierarea generală și scenele de coșmar erau deja consumate. Au fost așezate două rânduri de tancuri, sub comanda col. Ștefan Damian, între cele două părți combatante.
Prezența Armatei nu a calmat spiritele, dar violența atacurilor în valuri a scăzut în intensitate. În jurul orelor 22-23, grupurile au început să se împrăștie. Conflictul se încheiase. S-a dat ordin să fie blocate toate intrările în oraș, să fie legitimate toate persoanele, oprite și verificate mașinile care încercau să intre și să iasă din oraș. Situația era sub aparent control.
Romanian troops on the streets of Târgu Mureș – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Ecou în mass-media
Revenind la Mihăilă Cofariu presa națională și internațională a prezentat în primă fază un caz din centrul Transilvaniei unde agresorii români au bătut mai mulți cetățeni maghiari printre care și un cetățean de etnie maghiară îmbrăcat într-un pulover verde. Imaginile șocante prezentate atunci îl aveau în prim plan pe cel îmbrăcat în verde și menționau ura cetățenilor români față de tot ce are legătură cu ungarii inclusiv culoarea verde prezentă pe steagul Ungariei.
Imaginile filmate de un cameraman irlandez au fost redate și comentate până în momentul în care a fost dezvăluită identitatea celui bătut chiar și atunci când era căzut la pământ și nu mai mișca: un român din Ibănești. Ulterior, analizând filmele prezentate agresorul a fost identificat în persoana lui Barabás Ernő. La scurt timp după evenimentele din 20 martie acesta a părăsit România, fugind în Ungaria.
Mai multe adevăruri
Singurul adevăr de necontestat până în acest moment al acestor evenimente e că doi oameni au fost nenorociți: în 19 martie Suto Andras este rănit și își pierde un ochi, iar pe 20 martie Mihăilă Cofaru este bătut până aproape de moarte.
Rezultatul acestor confruntări poate fi descris astfel în date: 5 morți – 2 români și 3 maghiari, 278 de răniți. O biserică ortodoxă incendiată, iar sediul local al partidului UDMR vandalizat.
Rezultatul oficial al anchetei este următorul: 30 de persoane au fost trimise în judecată, iar alte 21 au fost arestate, în cursul urmăririi penale – 12 romi, 8 maghiari și un român. Tribunalul a pronunțat sentințe de penalizare pentru mai multe persoane: unguri (1) și romi (7). Procurorul Liviu Moica, cel care s-a ocupat de acest caz a declarat câțiva ani mai târziu:
„Am audiat o grămadă de victime, martori, dar nu am avut condamnați. 1-2 incendiatori s-au spânzurat, 4-5 au fugit în Ungaria. Dosarele cu omor deosebit de grav au rămas cu AN (autor necunoscut). Faptele nu s-au prescris, dar nu cred ca se va mai face nimic”
La 1 septembrie 1992 a fost emisă o sentință de executare a 10 ani de închisoare, pentru Ernő Barabás, cel care l-a agresat pe Mihăilă Cofariu. În februarie 2007 Tribunalul Mureș a emis un mandat de arestare european pe numele lui Ernő Barabás.
Deși autoritățile române l-au condamnat pe Ernő Barabás pentru tentativă de omor și ultraj contra bunelor moravuri, fiind aflată adresa acestuia din Ungaria cu ajutorul Interpol-ului, autoritățile maghiare nu doresc extrădarea acestuia, Kincses Elod, avocatul părții urmărite, afirmând: „După mine, Barabás Ernő nu va fi arestat, fiindcă organele maghiare nu-l vor extrăda”.
cititi mai mult despre Conflictul interetnic de la Târgu Mureș (19 martie – 21 martie 1990) si pe en.wikipedia.org
