19 august Arhive - Uniti Schimbam

Articole

George Enescu (1881– 1955)

19 august 2024/0 Comentarii/în Mari Români, Școala de Toamnă /de Uniti Schimbam/20.660 vizite

foto preluat de pe concurs.festivalenescu.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

George Enescu (1881– 1955)

George Enescu (n. 19 august 1881, George Enescu, George Enescu, Botoșani, România – d. 4 mai 1955, Paris, Franța) a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor român. Este considerat cel mai important muzician român.

Viața

Copilăria

George Enescu s-a născut la 19 august 1881 în satul Liveni-Vârnav din județul Botoșani, în familia arendașului Costache Enescu și a soției lui, Maria, fiica preotului Cosmovici. A fost al optulea copil și primul care n-a murit în copilărie. Mai târziu părinții lui s-au despărțit iar tatăl a avut o relație cu Maria Ferdinand Suschi, o tânără de origine poloneză, din care s-a născut un fiu ilegitim, pictorul Dumitru Bâșcu.

Părinții l-au alintat cu numele „Jurjac”, dat de guvernanta franceza Lydie Cedre, care a avut o influență profundă asupra educației sale începând de la vârsta de 6 ani.

A manifestat încă din copilărie o înclinație extraordinară pentru muzică, începând să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, iar la vârsta de 5 ani a apărut în primul său concert și a început studii de compoziție sub îndrumarea lui Eduard Caudella. Primele îndrumări muzicale le primise de la părinții săi și de la un vestit lăutar, Niculae Chioru.

„Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor și chiar destul de conștiincios. La patru ani știam să citesc, să scriu, să adun și să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învățătura și aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simțământul că pierd timpul; fugeam de zgomot și de vulgaritate, iar mai mult decât orice simțeam un fel de spaimă înnăscută în fața vieții. Ciudat copil, nu?”
—Bernard Gavoty – Amintirile lui George Enescu‘

George Enescu – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Activitate

Debutul ca interpret și compozitor. Primii ani

Între anii 1888 și 1894 studiază la Conservatorul din Viena, având profesori printre alții pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) și Robert Fuchs (compoziție). Se încadrează rapid în viața muzicală a Vienei, concertele sale, în care interpretează compoziții de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmând presa și publicul, deși avea doar 12 ani.

După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, își continuă studiile la Conservatorul din Paris, între anii 1895 și 1899, sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet și Gabriel Fauré (compoziție). La data de 6 februarie 1898 are debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română.

În același an, începe să dea lecții de vioară la București și să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României (celebra iubitoare a artei Carmen Sylva) era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleș din Sinaia.

Enescu a pus pe muzică câteva dintre poemele reginei Carmen Sylva, dând naștere mai multor lieduri în limba germană. Prințesa Martha Bibescu și-l disputa pe marele compozitor cu regina, dar se pare că aceasta din urmă a reușit să învingă, George Enescu fiind un invitat permanent la palatul regal, unde lua parte la seratele muzicale organizate de regină.

Regina Elisabeta a României cu George Enescu și Dimitrie Dinicu la Castelul Peleș – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Începutul secolului al XX-lea. Lucrări semnificative

Din primii ani ai secolului XX datează compozițiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903), prima sa Simfonie (1905), Șapte cântece pe versuri de Clément Marot (1908).

Activitatea sa muzicală alternează între București și Paris, întreprinde turnee în mai multe țări europene, având parteneri prestigioși ca Alfredo Casella sau Louis Fournier.

În anii Primului război mondial rămâne în București. Dirijează Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiție integrală în România), compoziții de Claude Debussy, precum și creațiile proprii: Simfonia Nr. 2 (1913), Suita pentru orchestră Nr. 2 (1915).

În același an are loc prima ediție a concursului de compoziție George Enescu, în cadrul căruia compozitorul oferea câștigătorilor, din veniturile sale proprii, sume de bani generoase, precum și șansa interpretării acestor piese în concerte.

George Enescu (1881– 1955) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Perioada interbelică

După război își continuă activitatea împărțită între România și Franța. De neuitat au rămas interpretările sale ale Poemului pentru vioară și quartet de corzi de Ernest Chausson și ale Sonatelor și Partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach.

Face mai multe călătorii în Statele Unite ale Americii, unde a dirijat orchestrele din Philadelphia (1923) și New York (1938).

Activitatea sa pedagogică capătă de asemenea o importanță considerabilă. Printre elevii săi se numără violoniștii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux și Yehudi Menuhin.

Acesta din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat un adevărat cult și o profundă afecțiune pentru Enescu, considerându-l părintele său spiritual.

Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (…) Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe.
- Yehudi Menuhin

În anul 1932 devine membru titular al Academiei Române.

George Enescu si elevul sau, Yehudi Menuhin.
foto: arhiva RFI Romania – preluat de pe www.facebook.com

Opera Oedip

În anii 1921-1931 lucra la opera Oedip, monumentală creație dramatică și muzicală, care abia în ultimii ani a început să se impună pe scenele teatrelor de operă din lume. O dedică Mariei Tescanu Rosetti (fostă Cantacuzino), cu care se va căsători în 1937. Aceasta fusese una din doamnele de onoare ale Reginei Maria și, după o căsătorie cu prințul Cantacuzino și o pasiune pentru filozoful Nae Ionescu, și-a turnat acid pe față.

La auzul veștii, Enescu s-a întors de la Paris imediat la București și a vegheat la căpătâiul doamnei de care era îndrăgostit. În urma acestui episod, Maruca Rosetti-Cantacuzino va rămâne desfigurată toată viața și va apărea în fotografii cu un voal negru pe față.

Pe 4 decembrie 1937 Enescu se va căsători cu ea. Opera Oedip a fost terminată la conacul Marucăi din Tescani, într-un pavilion de vară ridicat pe o colină artificială din pământ, chiar în mijlocul pădurii.

Premiera operei Oedip a avut loc la Paris pe 13 martie 1936 și s-a bucurat de un succes imediat. Primul bariton care l-a interpretat pe Oedip pe scena operei din Paris a fost Andre Piernet.

Opera se inspiră din cele doua piese păstrate din ciclul de tragedii tebane ale lui Sofocle, Oedip la Colonos și Oedip rege. Libretistul operei a fost Edmond Fleg. Cariera internațională a operei a fost însă întreruptă de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, când, în 1940, Paris-ul a fost ocupat de armata germană.

Opera și-a păstrat însă popularitatea în România, fiind de mai multe ori montată în timpul Festivalului Internațional George Enescu din București, premiera românească datând din 1958, când în rolul titular a evoluat David Ohanesian, regia aparținând lui Jean Rânzescu, iar dirijor fiind Constantin Silvestri.

O spectaculoasă punere în scenă s-a făcut în regia lui Andrei Șerban (1995), care a provocat numeroase controverse.

În ultimii 20 de ani se observă un puternic reviriment al operei, prin montări în mai multe țări ale lumii, printre care Italia, Germania, Austria, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Portugalia.

Maria Cantacuzino si George Enescu – foto preluat de pe www.historia.ro

Al doilea război mondial. Opere de maturitate

În noiembrie 1939, Enescu a donat președintelui Consiliului de Miniștri al României de la acea vreme 100.000 de lei, pentru apărarea țării.

În timpul celui de Al doilea război mondial, rămas în București, a avut o activitate dirijorală bogată, încurajând și creațiile unor muzicieni români ca Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Nicolae Brânzeu, Sabin Drăgoi.

După război a dat concerte împreună cu David Oistrach, Lev Oborin, Emil Gilels și Yehudi Menuhin, care l-a vizitat la București și la Sinaia.

Ultimii ani. Exilul

În ultimii ani ai vieții a compus Cvartetul de coarde Nr. 2, Simfonia de Cameră pentru douăsprezece instrumente soliste, a desăvârșit Poemul simfonic Vox Maris pentru soprană, tenor, cor și orchestră, schițat încă din 1929, Simfoniile Nr. 4 și 5 rămase neterminate (au fost orchestrate mai târziu de compozitorul Pascal Bentoiu).

O dată instaurată dictatura comunistă, s-a exilat definitiv la Paris. Până în 1949, deși aflat în străinătate, a deținut încă funcția de președinte al Societății Compozitorilor din România. La 22-23 octombrie 1949 Societatea a fost înlocuită de Uniunea Compozitorilor, în care Enescu nu mai figura nici ca membru.

S-a stins din viață la Paris în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955.

A fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, într-un cavou de marmură albă, aflat la poziția 68.

George Enescu la o masă festivă – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Interpretul

Pianist

Deși este cunoscut în principal ca un virtuoz al viorii, George Enescu era și un pianist rafinat, apreciind posibilitățile polifonice pe care i le dădea pianul, în comparație cu vioara.

Dirijor

Într-un articol prilejuit de debutul recent al sezonului muzical bucureștean din 1936, în care George Enescu avea programate 10 recitaluri, patru concerte simfonice și șase camerale, cronicarul Mihail Sebastian scria:

„George Enescu impune respectul artei, o înaltă conștiință a valorilor, o mare disciplină a muncii. [...] Extraordinar artist, Enescu este, deopotrivă, un excepțional educator. Vocația sa dirijorală se vede că răspunde nu numai necesității de exprimare personală, dar și unei nevoi de a transmite celorlalți o tehnică de lucru, de a le insufla consecvență artistică. Dirijorul este un profesor. Rolul lui este de a comunica învățături. Cînd George Enescu ia bagheta, ai certitudinea că te afli în fața unui magistru.”

În cronica elogioasă, în care contrasta viguroasa măiestrie a lui Enescu cu orchestra „inegală, ezitantă” care era Filarmonica la acel moment, Sebastian descria complementaritatea dintre artă și iscusință tehnică la dirijor, scriind:

„Enescu este un tulburător poet al baghetei și un desăvîrșit tehnician. Ne ajută să simțim din plin muzica (pentru că o trăiește el însuși), ceea ce nu-l împiedică să controleze extrem de riguros toate detaliile orchestrei, fiecare instrument, fiecare executant. Însuflețirea lui e egală cu vigilența sa, lirismul egal cu precizia. A lucra sub o asemenea îndrumare ar fi o onoare și o șansă pentru oricare orchestră din lume, oricît de impozantă, oricît de reputată ar fi ea. Dar cînd astfel de noroc dă peste o orchestră inegală, ezitantă, cum e Filarmonica noastră – bagheta lui George Enescu ia aspectul unei extraordinare funcții educative.”

George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni-Vârnav, Botoșani, România – d. 4 mai 1955, Paris, Franța) a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor român. Este considerat cel mai important muzician român - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

George Enescu în 1930 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Creatorul

Compozitor

Despre activitatea sa muzicală, George Enescu spunea: „În lumea muzicii eu sunt cinci într-unul: compozitor, dirijor, violonist, pianist și profesor. Cel mai mult prețuiesc darul de a compune muzica și nici un muritor nu poate poseda o fericire mai mare…”, opinie împărtășită și de Andrei Tudor, care scria că „in multipla sa activitate, în care s-a afirmat cu egală strălucire, opera componistică reprezintă latura cea mai esențială și, desigur, cea mai trainică a complexei sale personalități artistice.”

Stilul componistic al lui George Enescu este greu de definit, oscilând între stilul romantic monumental al lui Richard Wagner (în Simfonia Nr. 1), influențele muzicii franceze (de exemplu, în Cântecele pe versuri de Clément Marot), tendințele neo-baroce (în Suita orchestrală Nr. 2) și exprimarea modernă cu totul personală din muzica de cameră, opera Oedip sau Simfonia de Cameră.

Nu trebuie uitată influența folclorului românesc, evidentă în cele două Rapsodii Române, Sonata pentru vioară cu caracter popular românesc, Suita orchestrală Nr. 3, sătească.

Celebritatea internațională a lui George Enescu – de care era el însuși intrigat – se datorează în special Rapsodiei Române Nr. 1, popularizată mai ales de Leopold Stokowski la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Philadelphia, uitându-se marile sale creații. Prin Festivalurile Internaționale „George Enescu”, care au loc cu regularitate în București cu participarea unor muzicieni de faimă mondială, opera muzicală enesciană este pusă în valoare.

Creația

Opere

- Oedip – tragedie lirică în patru acte pe un libret de Edmond Fleg, Op. 23 (1910-1931)

Simfonii

- Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, Op. 13 (1905)

- Simfonia nr. 2 în La major, Op. 17 (1912-1914)

- Simfonia nr. 3 în Do major pentru orchestră și cor, Op. 21 (1916-1918)

Alte lucrări orchestrale

- Poema română, suită simfonică pentru orchestră, Op. 1 (1897)

- Rapsodia română nr. 1 în La major, Op. 11 (1901)

- Rapsodia română nr. 2 în Re major, Op. 11 (1901)

- Suita orchestrală nr. 1 în Do major, Op. 9 (1903)

- Suita orchestrală nr. 2 în Do major, Op. 20 (1915)

- Suita orchestrală nr. 3 în Re major “Săteasca”, Op. 27 (1937-1938)

Muzică de cameră

Cvartete pentru coarde

- Cvartet pentru coarde nr. 1 în Mi bemol major, Op. 22, Nr. 1 (1920)

- Cvartet pentru coarde nr. 2 în Sol major, Op. 22, Nr. 2 (1950-1952)

Sonate

- Sonata pentru vioară nr. 1 în Re major, Op. 2 (1897)

- Sonata pentru vioară nr. 2 în Fa minor, Op. 6 (1899)

- Sonata pentru vioară nr. 3 în La minor “în caracter popular românesc”, Op. 25 (1926)

- Sonata pentru violoncel nr. 1 în Fa minor, Op. 26, Nr. 1 (1898)

- Sonata pentru violoncel nr. 2 în Do major, Op. 26, Nr. 2 (1935)

Alte lucrări de cameră

- Octet pentru coarde în Do major, Op. 7 (1900)

- Cantabile și presto pentru flaut și pian (1904)

- Dixtuor în Re major pentru suflători, Op. 14 (1906)

- Concertstück pentru violă și pian (1906)

- Légende pentru trompetă și pian (1906)

- Cvartet pentru pian nr. 1 în Re major, Op. 16 (1909)

- Impressions d’Enfance (Impresii din copilărie) pentru vioară și pian, Op. 28 (1940)

- Cvintet pentru pian în La minor, Op. 29 (1940)

- Cvartet pentru pian nr. 2 în Re minor, Op. 30 (1943-1944)

- Simfonia de cameră pentru 12 instrumente, Op. 33 (1954)

Muzică pentru pian

- Suita pentru pian nr. 1 în Sol minor “în stil vechi”, Op. 3 (1897)

- Suita pentru pian nr. 2 în Re major, Op. 10 (1901-1903)

- Suita pentru pian nr. 3 (Pieces impromptues), Op. 13 (1913-1916)

- Sonata pentru pian nr. 1 în Fa diez minor, Op. 24, Nr. 1 (1924)

- Sonata pentru pian nr. 3 în Re major, Op. 24, Nr. 3 (1933-1935)

Casele Enescu

În București se găsește Muzeul Național „George Enescu”, găzduit în trei camere din Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei. În anexa din spatele palatului, deschisă publicului, au locuit Maruca și Enescu.

Lângă Moinești se găsește conacul de la Tescani, donat de soția lui Enescu statului român cu condiția ca acesta să construiască aici un centru de cultură pentru artiști. La Liveni se găsește casa în care a copilărit compozitorul. În Dorohoi se află Muzeul Memorial „George Enescu” din Dorohoi în casa tatălui compozitorului, Costache Enescu.

Există o casă memorială George Enescu în Sinaia (Vila Luminiș, cartier Cumpătul, pe strada Yehudi Menuhin). În conacul din Tescani, Bacău („Centrul Cultural Rosetti-Tescanu”), statul român a deschis în anii ’80 un centru de creație, aici au fost compuse opere literare (Jurnalul de la Tescani, de Andrei Pleșu) și au loc în fiecare an tabere de pictură și de filosofie.

Casa din Mihăileni a bunicului matern, în care Enescu a petrecut o parte din copilărie, a ajuns până în 2014 într-o stare avansată de deteriorare. A fost salvată în august 2014 de la demolare de o echipă de arhitecți voluntari.

cititi mai mult despre George Enescu si pe: www.georgeenescu.ro; en.wikipedia.org; www.youtube.com

Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792)

19 august 2024/0 Comentarii/în File de Istorie /de Uniti Schimbam/1.254 vizite

Asediul de la Oceac (1788), de pictorul polonez January Suchodolski

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792)

Războiul Ruso-Austro-Turc 1787-1792 a fost un război care a avut loc între Imperiul Otoman, pe de o parte, și Imperiul Rus și Imperiul Habsburgic pe de alta.

Imperiul Otoman dorea ca prin acest război să-și recapete teritoriile care fuseseră anexate la Imperiul Rus ca urmare a Războiului Ruso-Turc din 1768-1774, inclusiv Crimeea.

Războiul s-a finalizat cu victoria rușilor și încheierea Păcii de la Iași.

Cadrul istoric

Ultimii ani de existență a Hanatul Crimeii (1774-1783)

După încheierea Tratatului de pace de la Kuciuk-Kainargi la 24 iulie 1774, care acorda Hanatul Crimeii independența, Rusia a început să-și retragă trupele de pe peninsulă.

Sankt Petersburgul spera să-și extindă influența sa asupra hanatului pe cale diplomatică datorită fidelității față de Rusia a hanului Sahib II Ghirai și simpatiei proruse a fratelui său kalgá (moștenitor) Șahin Ghirai.

Însă turcii, încălcând Tratatul din 1774, au încercat să intervină în interesele Hanatului.

Tratatul era foarte dezavantajos pentru Imperiul Otoman și, astfel, prin propriul lui conținut, nu îi asigura Rusiei o pace de durată cu Imperiul Otoman.

Poarta încerca de a se sustrage de la îndeplinirea deplină a Tratatului – nu plătea contribuțiile sau nu permitea trecerea corăbiilor ruse din Arhipelag în Marea Neagră sau făcea agitație în Crimeea, încercând astfel să-și mărească numărul de susținători.

Imperiul Rus a fost de acord ca tătarii din Crimeea să recunoască autoritatea sultanului drept cap religios musulman.

Acesta i-a permis sultanului să influențeze pe plan politic asupra tătarilor.

La sfârșitul lui iulie 1775 turcii și-au adus trupele în Crimeea.

Sahib al II-lea Ghirai, supranumit în hanat „Mână lungă” în 1771, nu se bucura de simpatia poporului, în principal din cauza aspirației sale spre reforme europene.

În martie 1775 a fost detronat de partidul care dorea dependența Crimeii de Turcia și în locul lui a fost întronat protejatul Turciei, Devlet IV Ghirai.

Aceste evenimente au mâniat-o pe țarina Ecaterina a II-a, care, din acestă cauză, l-a înlăturat din funcție pe comandantul Armatei a 2-a ruse, Dolgorukov, înlocuindu-l cu general-locotenentul Șerbinin.

Ea i-a poruncit în 1776 lui Piotr Rumianțev-Zadunaiski să conducă o parte din armată în Crimeea, să-l înlăture pe Devlet Ghirai și să-l declare Han pe Șahin Ghirai.

Ecaterina a II-a, de asemenea cunoscută și ca Ecaterina cea Mare (n. 2 mai 1729, Stettin, Regatul Prusiei – d. 6/17 noiembrie 1796, Sankt Petersburg, Imperiul Rus), născută Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, a fost împărăteasă a Rusiei de la 9 iulie 1762 (stil nou), după asasinarea soțului ei, Petru al III-lea al Rusiei, până la moartea ei, la 17 noiembrie 1796 (stil nou). – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În noiembrie 1776 cneazul Prozorovskiy a ajuns în Crimeea.

Rușii au ocupat cetățile din Crimeea revenite Rusiei conform cu Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, fără nicio opunere.

Turcii au fost nevoiți să se retragă, Devlet Ghirai a fugit în Turcia, iar tronul Crimeii a fost obținut de fratele lui Sahib II Ghirai – Șahin Ghirai, în primăvara anului 1777, căruia Rusia i-a înmânat paralel 50.000 ruble și o pensie anuală de 1.000 ruble pe lună.

Noul han nu se bucura de supunerea subordonaților săi.

Rămânea la putere numai datorită susținerii militare a Rusiei.

Șahin Ghirai a stabilit, printre altele, înființarea unei armate regulate în Crimeea, de care a și fost omorât.

În rândul armatei nou-formate s-a declanșat o rebeliune.

Turcia s-a folosit de acesta, și Selim III Ghirai, care a fost alungat în 1771 de către Dolgorukov, s-a întors în Crimeea și a fost numit han.

În ajutorul lui, Turcia a trimis 8 corăbii.

Ecaterina II, ca urmare a acestor evenimente, i-a ordinat lui Rumianțev să-l readucă la putere pe Șahin Ghirai și să înnăbușe răscoala.

Pentru executarea acestui ordin a fost desemnat din nou Prozorovskiy.

La scurt timp a avut loc o schimbare de situație la Constantinopol.

Ca Mare Vizir a fost desemnat un om pașnic, și la 10 martie 1779, cu Imperiul Otoman s-a semnat o convenție, prin care se confirma Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, și prin care Șahin Ghirai era recunoscut drept han.

După aceasta, armata rusă a plecat din Crimeea și aștepta evenimentele de mai departe de la hotare.

Puterea lui Șahin Ghirai, care nu era iubit de popor, nu era vulnerabilă.

În iulie 1782, împotiva lui s-a ridicat o răscoală, și Șahin Ghirai a fost nevoit să fugă în Kerci.

Turcii au cucerit Tamanul și amenințau cu trecerea armatei lor în Crimeea.

Atunci, comandantul armatei ruse la sud, Grigori Potiomkin i-a ordonat vărului său, Pavel Potimkin, să respingă turcii până după Kuban, lui Alexandr Suvorov – să alunge tătarii din Bugeac, iar grafului Anton Belmen de a trece în Crimeea și să instaureze pacea.

În Crimeea era neliniște, mereu se aprindeau revolte, se făceau conspirații, capii religioși făceau agitație pentru Turcia.

Atunci, după parerea lui Grigori Potiomkin, Ecaterina II a decis să lichideze Hanatul.

Grigori Potiomkin l-a convins pe Șahin Ghirai să se refuze de putere, transmițând-o în mânile Ecaterinei II.

Armata rusă a fost concentrată imediat la hotarele turcești,

Flota militară rusă apare și în Marea Neagră, iar la 8 aprilie 1783 apare un manifest cu privire la anexarea Crimeii, Tamanului și tătarilor din Kuban la Imperiul Rus.

Turcia a fost nevoită să cedeze, și sultanul, în decembrie 1783 a recunoscut peintr-un act formal anexarea teritoriilor date la Imperiul Rus.

Imperiul Otoman și statele europene au recunoscut formal anexarea Crimeii la Imperiul Rus.

Teritoriile nou-anexate au fost numite Taurida (rus. Таврида).

Favoritul țarinei Ecaterina a II-a a Rusiei, Grigori Potiomkin, cneaz de Taurida, trebuia să se ocupe de popularea teritoriilor, dezvoltarea economiei, construcția orașelor, porturilor, cetăților.

Baza principală a Flotei Mării Negre, care se crea, a devenit Sevastopolul.

Grigori Aleksandrovici Potemkin (n. 13/24 septembrie 1739, Chizhevo⁠(d), gubernia Smolensk, Imperiul Rus – d. 5/16 octombrie 1791, Iaşi, Moldova) a fost un general-feldmareşal rus, demnitar al statului şi favorit al ţarinei Ecaterina a II-a a Rusiei. A murit la Rădenii Vechi, Moldova, în timpul unei călătorii de la Iaşi spre Nikolaev A fost înhumat în Catedrala din Herson, Imperiul Rus (azi în Ucraina). Termenul „potemkiniadă” este legat de numele său – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tratatul de la Gheorghievsk

Alexandr Suvorov

Ernst Gideon von Laudon

Abdul Hamid I

Lupta de la Adjud

Bătălia de la Focșani (1789)

Bătălia de la Râmnic (1789)

La 24 iulie (4 august) 1783 a fost încheiat Tratatul de la Gheorghievsk, un tratat de ocupare a regatului unit georgian Kartli-Kakheti (Georgia de Est), conform căruia Georgia de Est a trecut sub protectoratul Rusiei.

Tratatul dat rapid a slăbit poziția Iranului și a Turciei în Transcaucazia, distrugând formal speranțele lor în privința Georgiei de Est.

Guvernul Turciei a căutat motiv pentru a rupe relațiile cu Rusia.

De acea Pașa de Akhaltsikhe l-a îndemna pe regele Georgiei Heracle II să se predea sub protectoratul Porții.

Când acesta a refuzat, pașa a început să organizeze raiduri sistematice pe pământurile regelui georgian.

Până la sfârșitul anului 1786 Rusia s-a limitat doar la niște declarații scrise pe această temă, pe care Poarta în majoritate le-s lăsat fără răspuns.

Alianța Austro-Rusă

În 1787 Ecaterina a II-a a făcut un tur triumfal prin Crimeea însoțită de reprezentanții curților străine, inclusiv de aliatul său, împăratul Sfântului Imperiu Roman, Iosif al II-lea, care călătorea incognito.

Acest eveniment a aprins puternic opinia publică la Istanbul, unde au apărut intenții de revanșă, susținute de ambasadorul britanic, carea a afirmat că Marea Britanie va ajuta Imperiul Otoman, dacă acesta va începe războiul împotriva Imperiului Rus.

Iosif al II-lea, născut Joseph Benedikt August Johann Anton Michael Adam în Casa de Habsburg-Lothringen, (n. 13 martie 1741, Viena – d. 20 februarie 1790, Viena) împărat al Sfântului Imperiu Roman între anii 1765-1790. A fost, de asemenea, rege al Ungariei, Boemiei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Spre sfârșitul anului 1786 Ecaterina a II-a s-a decis să acționeze mai aspru. Grigori Potiomkin a fost desemnat drept comandant al armatei și a primit dreptul de a acționa la propria discreție.

Reprezentantului rus de la Constantinopol, Iacov Bugalkin, i s-a ordonat să ceară de la Poarta Otomană:

- ca hotarele regelui georgian, ca supus al Rusiei, să nu fie niciodată deranjate de turci;

- ca tătarii din regiunea Kuban să nu atace hotarele rusești.

Cerințele lui Iacov Bugalkin n-au fost ascultate, iar Poarta Otomană, din partea ei cerea, ca guvernul rus să nu mai sprijine Georgia, să cedeze Turciei 39 de lacuri sărate din apropiere de Kinburn și să-i permită Porții să aibă consuli în orașele ruse, în special în Crimeea.

De asemenea cerea ca comercianții turci să plătească taxa nu mai mare de 3 %, iar comercianților ruși să le fie interzis să scoată din Turcia produsele turcești și să aibă marinari turci pe corăbiile lor.

Deoarece Poarta Otomană cerea un răspuns urgent până la 20 august 1786, situația ostilă era evidentă.

Neașteptând răspunsul de la Bugalkin, Poarta a înaintat o nouă cerință – de a se renunța la Crimeea, întoarcerea ei Turciei și anularea tuturor tratatelor în privința ei.

Când Iacov Bugalkin a refuzat să accepte acestă cerință, a fost închis în Castelul cu Șapte Turnuri (Edikule).

Acestă acțiune era echivalentă cu declararea războiului.

Ambele părți au început pregătirea perntru război.

Decursul războiului

În 1787 Turcia, folosindu-se de susținerea Marii Britanii, Franței și Prusiei, a înaintat un ultimatul Imperiului Rus de a reinstala vasalitatea Hanatului Crimeii și Georgiei, dar și permisiunea din partea Rusiei de a controla corăbiile care treceau prin strâmtorile Bosfor și Dardanele.

La 13 august 1787 Imperiul Otoman, primind refuz, declară război Rusiei, însă pregătirile Turciei erau nesatisfăcătoare, iar timpul ales era nepotrivit, deoarece Rusia și Sfântul Imperiu Roman, cu puțin înainte de aceasta, au încheiat o alianță militară, despre care turcii au aflat prea târziu.

Succesele de început ale turcilor împotriva austriecilor în Banat, în scurt timp s-au transformat în insuccese împotriva Rusiei.

Bătălia de la Kinburn

După o săptămâna de la declararea războiului, care s-a început la 13 (24) august 1787, Flota Turcă a atacat 2 nave ruse, în apropiere de Kinburn, și le-a forțat să se retragă în liman.

Dar încercările următoare din septembrie și octombrie de a cuceri Kinburnul au fost respinse de detașamentul de 5 000 de soldați de sub conducerea lui Alexandr Suvorov.

Victoria in bătălia de la Kinburn (12-16 octombrie 1787) a fost prima mare victorie a armatelor ruse în Războiul Ruso-Turc din 1787—1792.

Ea practic a finalizat campania anului 1787, deoarece în acel an turcii nu au mai întreprins acțiuni militare.

Spre sfârșitul anului 1787, generalul Tekeli a întreprins o incursiune de succes în Kuban.

Alte acțiuni militare nu au mai fost întreprinse, deoarece, cu toate că armatele ruse erau suficient de numeroase în Ucraina pentru apărarea țării, ele nu erau gata pentru operațiuni de atac.

Armata turcă la fel nu erá pregătită.

A doua încercare a turcilor de a cuceri Kinburnul, întreprinsă în iarna 1787—1788, la fel s-a soldat cu insucces.

Iarna, Rusia a întărit alianța cu Austria, obținând de la împăratul Iosif II obligația susținerii în declararea războiului Turciei.

Turcii, aflând despre pericolul care-i amenința din partea ambelor părți, au decis mai întâi să atace austriecii, cu care sperau să se descurce mai bine, dar împotriva Rusiei să se limiteze, un timp, la întărirea cetăților dunărene și trimiterea flotei pentru susținerea Oceakovului și atacul asupra Hersonului.

Intrarea Austriei în război

Încă o dată, țarina Ecaterina a II-a a solicitat un război comun împotriva Turciei.

Datorită alianței cu Rusia în această privință, împăratul romano-german Iosif al II-lea s-a simțit obligat să-i dea asistență militară.

Deși ar fi trebuit să aibă grijă de Olanda austriacă, unde clericii și stările se împotriveau reformelor sale, împăratul a decis să formeze un cordon de la Marea Adriatică până la izvoarele Nistrului și să-l protejeze cu șase corpuri de armată, pentru că timpul părea în plus favorabil după moartea regelui Frederic al II-lea al Prusiei.

Din partea Prusiei astfel slăbite nu a fost de așteptat nici o perturbare.

Declarația de război a urmat în februarie 1788.

Corpurile militare au fost staționate în: Croația, Slavonia, Sirmia (armata principală), Banat, Ardeal și Bucovina.

La 14 octombrie 1788, în nordul Ținutului Putnei, la Adjud, turcii sunt înfrânți de armata austriacă, pierzând cu această ocazie trei steaguri.

Asedierea Hotinului

În Moldova mareșalul Piotr Rumianțev-Zadunaiski a provocat armatei turce un șir de înfrângeri grele, după ce, predecesorul său Aleksandr Golițân a cucerit Iașul și Hotinul.

Primăvara 1788, la sud au fost create 2 armate: principală, sau “A Ecaterinei” (în jur de 80 000 soldați), sub conducerea lui Grigori Potiomkin, care trebuia să cucerească Oceakovul, de unde turcii puteau crea probleme în Crimeea.

A doua, Armata ucrainească a lui Piotr Rumianțev-Zadunaiski (până la 37 000 soldați), trebuia să se mențină între Nistru și Bug, să amenințe Benderul și să mențină legătura cu austriecii.

În sfârșit, detașamentul generalului Tekeli (18 000) se afla în Kuban pentru apărarea hotarelor ruse din partea estică a Mării Negre.

Asediul Hotinului (1788) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Asaltul Oceacului

După un lung asediu feldmareșalul Grigori Potiomkin a reușit să ocupe Oceacul la gura Niprului în ziua de 17 decembrie 1788. În timpul acestei lupte s-a distins mai ales diviziunea sub generalul Aleksandr Suvorov.

Campaniile din 1789

Aliații austro-ruși au avut din ce în ce mai mare succes militar:

- La 19 aprilie 1789, trupele austriece comandate de Andreas Karaczay se înfruntă cu otomanii la Valea Seacă.

La lupte participă două escadroane din Kaiser Chevau-léger Nr. 1 și anume, Barco Hussar Nr. 35, și Regimentul de Dragoni Levenehr Nr. 19, șase companii ale Regimentului de Infanterie Kaunitz Nr. 20 și patru piese de artilerie.

Trupele otomane de cavalerie învinse număra 5.000 de oameni. Sunt capturate numeroase steaguri și un număr important de otomani sunt luați prizonieri.

- aprilie 1789, rușii, conduși de Korsakov, cu unități ale Diviziei 3 (2 batalione de grenadieri, 1 batalion vânatori, 1 infanterie și cavalerie) luptă la Bârlad cu 8.000 de turci care se retrag. Apoi, divizia 3 invinge turcii la Maximeni iar aceștia se retrag peste Siret.

Înainte de a se retrage la Bârlad, rușii distrug tabăra otomană de la Galați. La lupte participă unitătile care sunt staționate în tabăra de la Bârlad: Rostov, Absheron, Tula, Ryazan și Starodubovsky.

- După rechemarea mareșalului Piotr Rumianțev-Zadunaiski, protejatul împărătesei, Grigori Potemkin, a condus noile operațiuni ale Armatei de Sud ale Rusiei în Principatul Moldovei.

Dupä decizia lui, Corpul I Armată al prințului Repnin și-a concentrat trupele pe malul stâng al Prutului la Cozmești și pe cel drept în apropiere de Mohila, Corpul II Armată țarist, sub conducerea generalului Mihail Krecetnikov, a acoperit teritoriul Chișinăului, în timp ce Corpul III Armată țarist, comandat de generalul Aleksandr Suvorov, și-a strâns forțele la Bârlad.

Pe de altă parte, o armată otomană de 20.000 de ostași s-a adunat la sfârșitul lunii iunie 1789 între Nistru și Prut.

Dar deja la începutul lunii iunie, Corpul Imperial Galițian al prințului Josias de Saxa-Coburg a traversat secțiunea Trotușului, trecând prin Muntenia pentru a se uni cu forțele țariste. Împreună cu Corpul III Armată de sub Suvorov, a învins turcii în Bătălia de la Focșani.

- În același timp un alt corp imperial de sub Feldmarschalleutnant-ul Charles Joseph de Croix, comte de Clerfait, a învins otomanii pe 17 august 1789 în două bătălii victorioase la Mehadia și Zczupanek (posibil Jupalnic, fostă localitate din Banat aflată în apropierea Orșovei, astăzi dispărută ca urmare a lucrărilor de amenajare a complexului hidrotehnic Porțile de Fier I[9]), izgonindu-i din Banat.

- Feldmareșalul Gideon Ernst von Laudon, care cucerise orașul Gradiška (azi Bosnia-Herțegovina) deja la 2 septembrie 1788, a fost numit de către împărat comandant suprem a armatei principale în fața Belgradului. Pe 8 octombrie 1789 a reușit să finalizeze cu succes asediul îndelungat al Belgradului.

- Apoi, aliații au concentrat 25.000 de soldați cu 103 de tunuri împotriva aproximativ 60.000 turci sub comanda lui Hassan Pașa și Kemenkes Mustafa, învingându-i de două ori, la râul Râmnic și, la 22 septembrie 1789, în Bătălia de la Mărtinești.

- Pe 13 octombrie 1789, Potemkin a forțat predarea Cetății Albe, iar la 14 octombrie a capitulat și Tighina cu o garnizoană turcă de 16.000 de soldați.

- Noul comandant din Transilvania, prințul Friedrich Karl Wilhelm von Hohenlohe-Ingelfingen, a respins contra-atacurile lui Pașa de Rustciuk și a învins un corp de armată turcesc la Porceni și Vădeni, pe 7 și 8 octombrie al anului.

- În Țara Românească, trupele prințului de Saxe-Coburg au ocupat Bucureștiul pe 10 noiembrie, iar Craiova pe 13 noiembrie 1789.

Convenția de la Reichenbach din 1790

Pentru a forța Austria să se retragă din război, noul rege Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei a încheiat o alianță ofensivă cu sultanul Selim al 3-lea la 31 ianuarie 1790.

După moartea împăratului Iosif al II-lea la 19 februarie 1790, fratele și succesorul său, Leopold al II-lea, s-a aliat pe 27 iulie 1790 cu Friedrich Wilhelm în Convenția de la Reichenbach, prin care Habsburgii s-au obligat să părăsească alianța cu Rusia și să pună capăt războiului cu otomanii.

Pacea de la Värälä din 1790

Regele Gustav al III-lea al Suediei începuse un război împotriva Rusiei deja în 1788, pentru a obține teritorii noi.

Decursul războiului a fost inițial nefavorabil pentru Suedia.

Nobilimea nu a vrut războiul și s-a opus și au avut loc răzvrătiri în trupele lui Gustav.

Dar într-o victorie navală în iunie 1790, Suedia a reușit să distrugă o treime din flota rusă, amenințând din nou Sankt Petersburg.

Faptul că Danemarca a declarat război Suediei a salvat probabil capitala Rusiei.

Drept urmare războiul a fost declarat sfârșit în Tratatul de la Värälä la 14 august 1790, fără schimbări teritoriale, dar dreptul Rusiei de a interfera cu afacerile interne suedeze, fixate în Tratatul de la Nystad (30 august/10 septembrie 1721) a fost revocat în mod expres

Războiul pe mare în 1791

Deși flota rusească a fost slăbită, a fost totuși eliberată de un război pe mai multe fronturi și flota Mării Negre a putut fi întărită.

În urmare au avut loc 3 bătălii victorioase și decisive sub comanda amiralului Fiodor Fiodorovitch Ușakov (1744-1817):

- 19 iulie 1790: Bătălia navală de la Kerci împotriva unei flote otomane de invazie mult mai mari, împiedicând astfel ocupația Crimeii, dar nu puține vase turcești au putut să evadă datorită mai marii viteze;

- 8 septembrie 1790: Bătălia navală de la Tendra împotriva unei noi flote otomane de invazie mult mai mari (23 de vapoare cu 1360 de tunuri la 11 vase cu 830 de tunuri) care a costat moartea de 1400 otomani (numai 25 ruși);

- 11 august 1791: Bătălia navală de la Capul Caliacra în care restul flotei de la Kerci a fost găsită și aproape complet distrusă;

Bătălia navală de la Kerci (19 iulie 1790) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tratatul de la Șiștova din 1791

În consecința Convenției de la Reichenbach, Leopold al II-lea a încheiat pe 4 august 1791 cu sultanul Selim al III-lea o pace separată, prin Tratatul de la Sviștov (azi, în Bulgaria), terminând astfel ultimul război austro-turc.

Împăratul romano-german a renunțat la toate teritoriile cucerite și a păstrat doar Orșova pe malul nordic al Dunării, stabilind altfel granița comună a ambelor imperii din 1788.

Ca și în primul război ruso-austriac împotriva turcilor din 1736-1739, retragerea Vienei a fost percepută în Sankt-Petersburg ca o trădare.

Ca rezultat, istoriografia rusă subapreciază partea Austriei pentru succesele militare în acest război până în prezent.

Selim al III-lea (n. 24 decembrie 1761, Constantinopol, Imperiul Otoman – d. 29 iulie 1808, Constantinopol, Imperiul Otoman) a fost sultanul Imperiului Otoman în perioada 7 aprilie 1789 – 29 mai 1807 - Portrait by Konstantin Kapıdağlı, c. 1804-1806 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Selim al III-lea – Portrait by Konstantin Kapıdağlı, c. 1804-1806 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Campania rusă a anului 1791

Rușii au continuat ofensiva lor singur.

Prințul Nicolai Vasilievici Repnin (1734-1801, succesorul lui Potemkin ca comandant-șef), a reușit să-l învingă decisiv pe Marele Vizir al Otomanilor în Bătălia de la Măcin pe 10 iulie 1791.

Această înfrângere i-a forțat pe otomani să semneze Armistițiul de la Galați, etapă preliminară pentru Tratatul de la Iași (vezi jos), după ce și noul sultan Selim III. (1789-1807) și țarina Ecaterina au subliniat disponibilitatea pentru pace.

Doar Grigori Potemkin s-a declarat adversar.

Dar după ce marele general a murit în avans spre Nicolaev la 5./16 octombrie 1791 de malarie, drumul pentru un tratat de pace a fost liber.

Rezultatele războiului

Retragerea trupelor și navelor de război în Europa în 1791 a dus la căderea emirului mameluc Ismail Bey, aliatului turc în Egipt.

Succesorii săi, Murad Bey și Ibrahim Bey, au înființat un regim independent de Constantinopol.

În consecința Tratatului de la Iași din 1792, otomanii au recunoscut anexarea Rusiei din 1783 a Canatului Crimeii.

Regiunea Edisan (cu Odessa și Oceag) a fost cedată și ea Rusiei, iar Nistrul a devenit frontiera rusă în Europa, în timp ce frontiera rusă asiatică, râul Kuban, a rămas neschimbată.

Din păcate țările române, numite de turci “Daçya”, au rămas sub jugul otoman.

Scopul războiului otoman de a recupera Crimeea a eșuat și, dacă n-ar fi fost Revoluția Franceză, situația Imperiului Otoman ar fi putut fi mult mai gravă.

Dar așa, s-a hotărât legarea otomanilor mai strâns de sistemul statelor europene.

De acea au fost înființate ambasade permanente la Londra și Viena (1794), Paris (1795) și Berlin (1796).

Imperiul Otoman a fost legat mai strâns de sistemul european de stat.

Având în vedere că războiul a demonstrat rămânerea în urmă a constituției militare, sultanul Selim al III-lea a efectuat o reformă a armatei.

Noile unități au fost echipate și instruite pe modelul european.

Pentru a finanța această nouă ordine taxele au trebuit să fie majorate.

În plus, unitățile tradiționale, ca de exemplu ienicerii, s-au simțit resetați.

Ambele împrejurări au condus la criza de stat din 1807/08

cititi despre Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792) si pe: historia.ro; en.wikipedia.org

Sfântul Mucenic Andrei Stratilat (Secolul al III-lea)

19 august 2024/0 Comentarii/în Școala de Toamnă /de Uniti Schimbam/3.396 vizite

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

Sfântul Mucenic Andrei Stratilat

Sfântul Mucenic Andrei Stratilat a fost un sfânt militar care a trăit în zilele împăratului Maximian Galeriu (către anul 305).

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 19 august. (1)

Sfântul Andrei Stratilatul, fiind ofițer (tribun) în armata romană, luptând în părțile Răsăritului împotriva puterii perșilor, care intraseră în hotarele romanilor, și chemând pe Hristos în ajutor, și înduplecând și pe ceilalți ostași ca să-i fie în ajutor, înfrânseră pe perși și astfel biruind pe vrăjmași, a întors pe însoțitorii lui la credința în Hristos.

Fiind însă pârât el cu ai lui a fost adus înaintea lui Antioh, mai-marele oștirii, ca un vinovat și întins pe un pat de fier încins cu foc, iar ostașilor ce erau cu dânsul, li s-au băgat mâinile în cătușe.

După aceea, Antioh a rânduit ca alți o mie de ostași să-i scoată din hotarele țării.

Dar și pe aceștia, învățându-i sfântul, îi întoarse la credința în Hristos. Antioh a poruncit atunci să li se taie capetele cu sabia.

Iar cei care au mucenicit împreună cu Andrei Stratilatul erau la număr 2593.

Și pomenirea lor se face în ziua de 19 august.

Imnografie

Troparul Sfântului Mucenic Andrei Stratilat

Glasul al 5-lea:

Mărirea cea pământească ai lăsat, și cereasca împărăție ai moștenit; sângele picându-ți, ca și cu o cunună de piatră nestricată, prea minunat te-ai împodobit; și către Hristos ai venit cu sobor, răbdătorule de patimi, cu ceata îngerilor în lumina cea neînserată; și pe Hristos, Soarele cel neapus ai aflat, Sfinte Andrei Stratilat. Aceluia roagă-te pururea, cu cei împreună cu tine purtători de chinuri, să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Mucenic Andrei Stratilat

Glasul al 2-lea:

În rugăciuni stând înaintea Domnului ca o stea mergătoare înaintea soarelui, și dorita vistierie a împărăției văzând, de negrăită bucurie te-ai umplut în vecii cei fără de sfârșit la Împăratul cel fără de moarte; și acolo împreună cu îngerii laudă neîncetată cânți, Andrei Stratilate. Cu aceia împreună roagă-te neîncetat pentru noi toți.

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Mucenic Andrei Stratilat se zugrăvește sub chipul unui bătrân, cu părul creț (Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, București, 2000, pp. 155, 211).

Se zugrăvește în veșminte militare, pentru că a fost ofițer în armata romană.

Împreună cu dânsul se mai pot zugrăvi și ceilalți sfinți mucenici militari care au ascultat de Sf. Andrei și au primit mucenicia împreună cu el.

Dionisie spune că aceștia trebuie zugrăviți mai tineri, în puterea vârstei.

Sf. Mc. Andrei Stratilat (secolul al III-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

1 - Părintele Macarie de la Simonos-Petras notează că unele sinaxare menționează pe data de 12 iulie, fără nicio altă mențiune, un alt sfânt mucenic Andrei Stratilat, și cei împreună-pătimitori cu el: Heracleios, Faust și Menas (pomeniți separat și pe 31 august), dar că ar fi vorba tot de sfântul pomenit azi.

Viața Sfântului Mucenic Andrei Stratilat

articol preluat de pe doxologia.ro

Sf. Mc. Andrei Stratilat (secolul al III-lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Păgânul Maximian împărățind peste stăpânirea Romei și prigonind pretutindeni pe creștini, era un voievod în Siria, cu numele Antioh. El era rău la obicei și prea fierbinte slujitor idolilor, suflând cu îngrozire și cu ucidere asupra robilor lui Hristos. Lui îi era dată stăpânirea de la împărat peste toată Siria și luase poruncă să chinuiască și să ucidă pe toți creștinii, având încredințați mulți tribuni cu oaste romană. Sub stăpânirea aceluia, între alți tribuni era și Andrei, robul lui Hristos, ca o floare de crin bine mirositoare între spini. El la început și-a păzit în taină credința cea sfântă în Hristos – până la o vreme – după care a arătat-o la toată lumea, mărturisind înaintea tuturor numele lui Hristos. Acesta, deși era încă nebotezat, însă avea credință tare și dragoste fierbinte către Hristos Dumnezeu, și-I slujea Lui ziua și noaptea în rugăciuni și în postiri, ferindu-se de tot lucrul cel neplăcut lui Dumnezeu, iar pe cele plăcute lui Dumnezeu împli-nindu-le cu osârdie. Și i-a dat Dumnezeu mare putere și biruință în războaie, și nimeni nu-i era lui asemenea cu vitejia și cu bărbăția în toate cetele. El biruia cu puterea sa pe cei potrivnici, și era slăvit și cinstit între ostași mai mult decât ceilalți conducători de cete.

Iar într-o vreme a năvălit multă putere de oaste persană asupra acelor părți, ridicând război împotriva lui Antioh. Din această pricină, Antioh era în mare tulburare pentru acea năvălire fără de veste a perșilor, și, aducându-și aminte de vitejia tribunului Andrei, l-a chemat la sine și i-a încredințat lui voievozia în locul său, numindu-l pe el stratilat – adică să fie mai mare peste ostașii cei mai mari -, și poruncindu-i să meargă cu oastea împotriva vrăjmașilor celor ce năvăliseră și să întoarcă pornirea acelora. Deci i-a zis: „Despre bărbăția și vitejia ta în războaie nu numai eu sunt înștiințat; dar și împăratul însuși știe bine de aceea. Pentru aceasta ești cinstit cu cinstea aceasta; deci ție îți încredințez acest război, care ne-a venit fără de veste. Pentru aceea să iei oastea și să fii voievod în locul meu și să te sârguiești să înmulțești și mai mult slava pe care o ai”.

Iar Sfântul Andrei, ostașul lui Hristos, nu pentru preamărirea sa, ci pentru slava numelui lui Iisus Hristos, voind să iasă cu vitejie asupra vrăjmașilor, și-a ales pentru război puțini ostași din multa oaste romană – asemănându-se lui Ghedeon cel de demult – știind bine ceea ce s-a zis de David, că Domnul nu în puterea cailor voiește, nici în pulpele bărbaților binevoiește; ci în cei ce se tem de El bine voiește, și în cei ce nădăjduiesc spre mila Lui.

Deci Andrei și-a ales pe cei pe care darul lui Dumnezeu cel lucrător i-a arătat prin insuflarea cea tainică în inima lui, și a ieșit împotriva vrăjmașilor. Și văzând el puterea cea mare a potrivnicilor care năpădiseră ca lăcustele asupra Siriei, își întărea ostașii săi să se lupte vitejește și să nu se teamă de ostașii cei mulți ai perșilor, ei fiind puțini. Și le-a pus înainte cunoștința Unuia Dumnezeu cel Atotputernic și înfricoșat întru războaie, care ajută cu tărie robilor Săi; pentru că atunci nici unul din ostași nu era creștin, ci toți erau închinători la idoli. El a zis către dânșii: „O, fraților și prietenilor, acum să cunoașteți că zeii păgânilor sunt diavoli, și nimănui nu pot să-i ajute, fiind neputincioși, iar adevăratul Dumnezeu este unul, Căruia eu Ii slujesc și Care a făcut cerul și pământul. Acela pe toate le poate și tuturor care Il cheamă le dă ajutor grabnic, îi face tari în războaie și gonește pe cei potrivnici dinaintea feței lor. Iată, precum vedeți, ostile vrăjmașilor sunt fără număr împotriva noastră, și prin mulțimea lor sunt mai puternici decât noi; dar dacă veți scuipa pe zeii voștri cei deșerți și veți chema cu mine împreună pe Unul, adevăratul Dumnezeu, îndată veți vedea pe vrăjmași stingându-se înaintea voastră ca fumul sau ca praful”.

Grăind el aceasta, toți ostașii care erau cu dânsul au crezut cuvintele lui, și, chemând spre ajutor pe Hristos Dumnezeu, s-au pornit cu îndrăzneală asupra potrivnicilor; și, făcând tăiere mare, i-au biruit cu putere, pentru că le venise de sus ajutorul cel nevăzut, pentru credința și rugăciunile Sfântului Andrei, tulburând cu frica cetele persienești, care întorcându-se înapoi, au fugit. Iar oastea romană care era cu Andrei, gonindu-i dinapoi, secera capetele perșilor cu săbiile, cum se seceră spicele; astfel s-a făcut slăvită biruința romanilor asupra perșilor, cu puterea lui Hristos. Deci vrăjmașii fiind goniți, ostașii care erau cu Sfântul Andrei, văzând o biruință neașteptată ca aceea asupra vrăjmașilor, cu ajutorul lui Hristos, toți au crezut în El. Iar Sfântul Andrei, pe cât putea, îi întărea în credință, învățându-i la cunoștința căii celei drepte care duce spre mântuire. Și, întorcându-se cu bucurie de la război, au venit în cetatea Antiohiei cu slavă.

Dar unul din mai-marii peste oști cei zavistnici, urând pe Sfântul Andrei pentru o vitejie și o bună slavă ca aceea, l-a clevetit la Antioh, spunând că stratilatul Andrei cinstește pe Dumnezeul cel răstignit. Iar Antioh, auzind aceasta, s-a tulburat de mânie și a trimis la dânsul pe niște bărbați din rânduiala ostașilor începători, ca să afle de la el dacă este adevărat ceea ce se spune despre dânsul. Și, înștiințându-se că într-adevăr așa este, a trimis la dânsul iar, pe de o parte sfătuindu-l, iar pe de alta îngrozindu-l și aducându-i aminte de cruzimea sa asupra creștinilor. Deci i-a grăit prin trimiși: „Știi bine cu ce fel de chinuri am pierdut pe Eftimie, fiul lui Polieuct, și pe mulți cu dânsul care urmau credinței creștinești, dintre care nici unul n-am cruțat; iar acum tu cu ce sfat și cu ce nădejde Il proslăvești ca pe un Dumnezeu pe acel om care a fost răstignit pe cruce?”.

Iar sfântul, la aceste cuvinte pe care i-au fost trimise, a răspuns împotrivă, zicând: „Aceste cuvinte ale lui Antioh mă întăresc pe mine mai mult decât mă înspăimântă; căci dacă aceia pe care îi pomenește el, fiind dați la cumplite chinuri de dânsul, s-au făcut biruitorii lui și au stat înaintea lui Hristos Dumnezeu în cununa mucenicească, pentru ce să nu fiu și eu rob credincios al Domnului meu Iisus Hristos, ca împreună cu aceia care mai înainte de mine au pătimit pentru Dânsul, să mă învrednicesc de împărăția Lui”. Aducându-i lui Antioh un răspuns ca acesta al lui Andrei, s-a umplut de mânie și a trimis ostași, poruncindu-le să-l aducă legat. Și șezând la judecată, a poruncit Sfântului Andrei ca, înaintea tuturor, să spună curat despre el, dacă se supune poruncii împăratului sau voiește să slujească Dumnezeului său.

Iar sfântul, stând la acea nedreaptă judecată în privirea îngerilor și a oamenilor, a mărturisit cu îndrăzneală și cu glas mare pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, spunând că este robul Lui. Și îndată chinuitorul a poruncit să se aducă un pat de aramă, să-l ardă foarte tare, și pe acela să-l așeze pe Andrei, ostașul lui Hristos. Deci, fiind patul înfierbântat și scăpărând scântei din el, chinuitorul a zis către mucenic, batjocorindu-l: „Andrei, te-ai ostenit mult în războaie; deci ți se cade ca după atâtea osteneli să te odihnești pe acest pat”.

Iar sfântul mucenic n-a așteptat până să-l ia slugile chinuitorului, ci singur dezbrăcându-și hainele, s-a suit cu sârguință pe patul acela și culcându-se pe dânsul, s-a întins ca pe un așternut moale. Astfel răbda cu vitejie arderea trupului său, simțind durere la început; și se ruga lui Hristos Dumnezeu ca să-i dea grabnic ajutor. Atunci focul, prin dumnezeiască poruncă, îndată și-a lăsat puterea și nu putea vătăma trupul mucenicului. Și a prins Antioh și pe alți bărbați din ostașii lui Andrei, și, pironindu-le mâinile în patru părți în chipul Sfintei Cruci pe niște lemne, îi batjocorea și îi întreba dacă le este plăcut aceea. Iar ei spunând că acea pătimire pentru Hristos este bine primită, ziceau: „O, de ne-am învrednici să fim următori lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel răstignit pe lemnul crucii”.

Și iar a întrebat chinuitorul pe Sfântul Andrei dacă acum s-a învățat prin arderea focului și vrea să se întoarcă de la Hristos spre zei. Iar mucenicul a răspuns că dorește să rabde până la sfârșit, de vreme ce sfârșitul lucrului început este cunună; căci nu cel ce a început bine este încununat de Hristos Dumnezeu, ci cel ce a săvârșit bine. Atunci chinuitorul Antioh a poruncit să ia pe Sfântul Andrei de pe patul de aramă și pe prietenii lui să-i scoată de pe lemne, apoi pe toți să-i arunce în temniță, ca și cum le-ar da vreme să se gândească și să se sfătuiască spre a se întoarce la zeii lor, însă având un cu totul alt scop, anume ca să înștiințeze pe împărat; pentru că nu îndrăznea ca pe un bărbat viteaz și cinstit ca acela, pe Sfântul Andrei și pe prietenii lui, să-i piardă fără știrea și voia împăratului.

Iar împăratul Maximian, luând scrisoarea lui Antioh și citind-o, a socotit că nu era lucru bun ca pe un ostaș slăvit ca acela și pe alți viteji ca dânsul să-i piardă la arătare, ca să nu se facă în oaste gâlceava și tulburare pentru dânșii. Deci, ca să nu se ridice pentru dânșii război, a scris lui Antioh, poruncind ca să lase liberi din legături și din pedepse pe Andrei și pe tovarășii săi. Pe de altă parte însă, i-a dat altă poruncă tăinuită, ca după eliberarea lui Andrei și a însoțitorilor lui, mai așteptând puțină vreme, să scornească cu meșteșugire împotriva lor o altă pricină oarecare, ca și cum nu pentru credință, și astfel să-i prindă pe câte unul și să-i piardă, dacă se vor găsi neschimbați întru creștinătate. O poruncă ca aceasta luând Antioh de la împărat, îndată a dezlegat din legături și din temniță pe Sfântul Andrei și pe însoțitorii lui și i-a lăsat liberi, poruncindu-le ca să petreacă în dregătoria lor ca și mai înainte.

Iar Sfântul Andrei, ostașul lui Hristos, înștiințându-se din dumnezeiască descoperire de acea meșteșugire a păgânilor și tăinuindu-se de Antioh, s-a dus cu toți ostașii care crezuseră în Hristos, în Tarsul Ciliciei, la Petru, episcopul acelei cetăți, ca să se boteze, pentru că încă nici unul dintre dânșii nu era botezat, nici fericitul Andrei, nici tovarășii lui, care erau în număr de două mii cinci sute nouăzeci și trei. Iar după puțină vreme, Antioh, înștiințându-se despre plecarea lui Andrei cu tovarășii săi în părțile Ciliciei, s-a umplut de multă mânie și iuțime și, sfatuindu-se cu sfetnicii săi, a trimis o scrisoare la Seleuc, ighemonul Ciliciei, zicând: „Știu că ai auzit de Andrei, care a fost tribun în cetele împărătești. Acela, nu numai singur a înnebunit acum, ci și pe mulți din ostași i-a adus la aceeași nebunie, ca să nu se supună împărăteștilor porunci și a fugit cu însoțitorii săi – după cum auzim – în părțile Ciliciei. Deci, împlinind tu împărăteasca poruncă, prinde-l pe el și pe toți cei cu dânsul și să-i trimiți legați la noi; iar de se vor împotrivi sau vor încerca să fugă, să-i ucideți pe dânșii cu ostași înarmați”.

Ighemonul Seleuc, luând o poruncă ca aceasta de la Antioh, îndată a trimis în toată Cilicia ca să întrebe despre Andrei și despre tovarășii și următorii lui; și, înștiințându-se că este în Tars, s-a sculat și a mers cu oastea acolo. Iar Sfântul Andrei, văzând cu duhul cetele care veneau asupra turmei lui Hristos, a rugat pe episcopul Tarsului, pe fericitul Petru și pe un altul, care se întâmplase în acea vreme acolo, anume Non, din cetatea Veriei, ca fără întârziere să le dea lor Sfântul Botez. Drept aceea, episcopii îndată au botezat pe Sfântul Andrei și pe însoțitorii lui. Iar după primirea Sfântului Botez, Sfântul Andrei cu tovarășii lui s-au dus din Tars la un loc numit Tacsanit, nu că se temeau de moarte, pe care o doreau pentru Hristos, ci împlinind porunca Domnului său, care zice: Când vă vor goni pe voi din cetatea aceasta, fugiți în cealaltă…

Iar Seleuc mergând în Tars cu ostașii săi înarmați ca la război și negăsind pe Andrei și pe tovarășii săi, s-a tulburat și, de mânie, s-a schimbat la față. Apoi, umplându-se de mai multă mânie, a gonit în urma turmei lui Hristos, dar sfinții de la locul cel de mai sus-zis, s-au dus la hotarele Armeniei, la muntele cel ce se cheamă Tauros. Iar ighemonul Seleuc gonea pretutindeni după ei cu oastea, căutând să-i ucidă. Și trecând sfinții prin muntele acela și prin multe locuri, au sosit la oarecare loc strâmt, care avea dealuri înalte ca zidurile, la care era numai o intrare ca o poartă de cetate. Acolo au stat Sfântul Andrei cu tovarășii săi, așteptând pe ucigașii lor, pentru că acel loc îi era vestit Sfântului Andrei mai înainte de la Dumnezeu, că acolo aveau să se sfârșească ei.

Deci Sfântul Andrei a grăit către dânșii: „O, prietenii, tovarășii și copiii mei, acum este vremea bineprimită, acum este ziua mântuirii, să stăm întru dragostea lui Dumnezeu cu un suflet și cu bărbăție, precum ne-a poruncit nouă Domnul, și mâinile noastre să nu le ridicăm împotriva celor ce ne prigonesc pe noi, ci către Dumnezeu să le ridicăm spre mulțumire, că ne-a ajutat să ajungem în ceasul acesta, în care vom câștiga parte cu toți sfinții care au pătimit pentru dânsul. Deci să ne rugăm către Dânsul, precum s-a rugat și Sfântul și întâiul Mucenic Ștefan, când era ucis de iudei cu pietre și zicea: Doamne, Iisuse Hristoase, primește duhurile robilor Tăi, pe care le dăm în mâinile Tale”.

Astfel grăind Sfântul Andrei către tovarășii săi, a stat în mijlocul lor și, înălțându-și mâinile și ochii spre cer, a început a face rugăciune, zicând: „Doamne, Doamne cel mare și Atotputernic, ascultă rugăciunea păcătosului și nevrednicului robului Tău și a tuturor celor ce sunt cu mine, care păzesc fără prihană sfânta credință cea întru Tine, primește în pace sufletele noastre și le acoperă cu a Ta milostivire, învrednicindu-le sălașurilor Raiului. Incă mai rugăm a Ta bunătate, Stăpâne, și pentru cei care vor începe a cinsti pomenirea noastră, să le împlinești toate cererile lor cele către mântuire, și în toate nevoile să le fii ajutor lor pentru ale noastre rugăciuni. Iar în locul acesta, pe care smeritul nostru sânge se va vărsa pentru Tine, să fie izvor de tămăduire și izgonire a duhurilor viclene. Pe cei ce vor alerga aici, să-i acoperi de toate răutățile și să le dai lor sănătate sufletească și trupească, ca în acest loc să se preamărească numele Tău cel preasfânt, al Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”.

Astfel rugându-se lui Dumnezeu Sfântul Andrei și cei împreună cu dânsul, a venit și Seleuc cu ostașii, care, scoțându-și săbiile și scrâșnind din dinți, s-au repezit ca fiarele asupra turmei lui Hristos. Iar sfinții ostași ai lui Hristos, deși puteau ca în acel loc, care era foarte strâmt, să se apere de mâinile ucigașilor, ca cei ce erau viteji în războaie, însă, urmând Domnului lor, ca niște mielușei fără de răutate s-au dat spre junghierea ucigașilor lor și, plecându-și genunchii, și-au întins grumajii lor sub sabie; iar aceia, tăindu-i fără milă, într-un ceas i-au ucis pe toți. Deci sângele sfinților s-a vărsat ca apa și curgea din locul acela ca pârâul; iar sufletele lor au intrat cu dănțuire întru bucuria Domnului lor. Sfinții au pătimit într-o zi de Duminică, în ceasul al doilea din zi, în 19 zile ale lunii lui august; iar în locul acela în care s-a vărsat sângele cel mucenicesc, îndată a izvorât un izvor de ape vii și dătătoare de tămăduiri.

Iar când acești sfinți au fost uciși, episcopii cei mai sus pomeniți, Petru al Tarsului Ciliciei și Non al cetății Veriei, tăinuindu-se în oarecare deal, au văzut aceasta, pentru că aceștia cu clericii le-au urmat de departe, vrând ca să le vadă sfârșitul lor. Deci Seleuc cu ostașii săi, după uciderea sfinților mucenici, s-a întors la locul său. Iar episcopii cu clericii, venind la muceniceștile trupuri, au plâns peste ele și, îngrijindu-le, le-au îngropat cu cinste în acel loc. Și au văzut și izvorul ce ieșise acolo, după rugăciunea mucenicilor, și, bând dintr-însul, s-au încredințat de tămăduitoarea lui apă, căci unul din clericii cei ce erau cu ei pătimea de multă vreme de duhul cel necurat și, îndată ce a băut apă din acel izvor, duhul cel necurat a fost gonit din el.

Iar după îngroparea sfinților, episcopul Petru cu toți cei ce erau cu el nu s-a întors la Tars, pentru că Seleuc îl căuta spre ucidere, ci s-a dus la Isavria. Și înștiințându-se popoarele de primprejur despre acel izvor, au început a veni acolo aducându-și neputincioșii; deci, bând apă și spălându-se cu ea, îndată primeau tămăduire de toate durerile, cu rugăciunile Sfântului Andrei răbdătorul de chinuri, și cu ale sfinților mucenici ce au pătimit împreună cu el, și cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, li se cuvine cinstea și slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Calendar Ortodox 19 august 2024

19 august 2024/0 Comentarii/în Calendar Ortodox /de Uniti Schimbam/696 vizite

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 19 august 2024

† Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie și Tecla

Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie și Tecla

Sinaxar 19 August

În aceasta luna, în ziua a nouasprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Andrei Stratilat si a celor ce s-au savârsit împreuna cu dânsul doua mii cinci sute nouazeci si trei de ostasi.

Sf. Mc. Andrei Stratilat (secolul al III-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Maximian. Ostindu-se spre partile Rasaritului, împotriva puterii persilor, care intrase în hotarele romanilor, si chemând pe Hristos în ajutor, si înduplecând si pe ceilalti ostasi ca sa-i fie în ajutor, înfrânsera pe persi si astfel biruind pe vrajmasi, a întors pe însotitorii lui la credinta în Hristos.

Fiind însa pârât el cu ai lui a fost adus înaintea voievodului Antioh ca un vinovat si întins pe un pat de fier încins cu foc, iar ostasilor ce erau cu dânsul, li s-au bagat mâinile în catuse.

Dupa aceea rândui Antioh alti o mie de ostasi sa-i scoata din hotarele tarii; dar si pe acestia, învatându-i sfântul, îi întoarse la credinta în Hristos.

Antioh a poruncit sa li se taie capetele cu sabia.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Timotei, Agapie si Tecla.

Sfinții Mucenici Timotei, Agapie și Tecla – foto preluat de pe doxologia.ro

Slavitul Mucenic Timotei era cu neamul din Palestina, si fiind desavârsit si la viata si la cuvânt, a fost facut învatator al dreptei credinte.

Deci fiind prins, si stând de fata la Gaza înaintea lui Urban, a spus ca este din partea crestinilor.

Atunci a fost batut rau si chinuit în tot felul si nicidecum întorcându-se, a fost bagat în foc, unde si-a primit sfârsitul.

Si în aceeasi cetate, Agapie si Tecla Vizianca tinându-se de credinta lui Hristos, au fost dati la fiare, si si-au luat prin ele cununa muceniciei.

Sf. Mc. Timotei (secolul al III-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Evtihian ostasul si a lui Stratighie, care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Teofan cel nou si facatorul de minuni, care a sihastrit în Muntele Nausei, din Macedonia, ale carui moaste acum se afla în acelasi Munte Nausa, si care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Convenția de la Paris (7/19 august 1858)

7 august 2024/0 Comentarii/în File de Istorie /de Uniti Schimbam/17.811 vizite

Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești (1859-1878)*

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; legislatie.just.ro

Convenția de la Paris (7/19 august 1858)

Convențiunea pentru organizarea definitivă a Principatelor Dunărene ale Moldaviei și Valahiei din 7 sv/19 sn august 1858, cunoscută mai mult sub numele de Convenția de la Paris, a fost actul care a pus bazele unirii Principatelor Dunărene, în conformitate cu hotărârile Congresului de la Paris din 1856.

Contextul general

Datorită unor împrejurări interne și externe nefavorabile, Revoluția de la 1848 din Principatele Române nu a reușit să transpună în viața politică și de stat ideile și principiile constituționale stipulate în programele lor. Tările Române au fost nevoite să accepte hotărârile marilor puteri europene, concretizate sub forma Convenției de la Paris din 1858. Astfel, printr-un act internațional, prin care s-a luat numai parțial în considerare voința poporului român manifestată prin revoluțiile

Divanurilor ad-hoc, s-au stabilit norme fundamentale referitoare la situația politico-juridică a Principatelor și reorganizarea lor. Pe baza Convenției de la Paris, care reprezintă de fapt o Constituție venită din afară, se transpunea pentru prima dată în practica noastră constituțională principiul separației puterilor, ele urmând să fie exercitate, în fiecare Principat, de către domn și Adunarea electivă, ambele lucrând și cu participarea unui organ comun, Comisia centrală.

„Convențiunea încheiată la Paris în 7/19 august 1858 [...] este și rămâne legea fundamentală a României”
— Alexandru Ioan Cuza, în preambulul Statutului Desvoltător Convențiunii de la Paris

După unii autori, este considerată prima constituție a României.

Picture of the Territory affected by the Congress. The light green area to the left is the area of Danubian principalities (Wallachia and Moldavia). The light green line shows the border of the territory of southern Bessarabia, which was transferred from Russia to Moldavia, between the Danube River and Moldavia – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Statutul Principatelor stabilit prin Convenţia de la Paris (1858)

Primind cele două rezoluţii ale Divanurilor ad-hoc din 1857, comisarii marilor puteri europene au redactat raportul lor în care analizau aceste rezoluţii şi, pe baza lor, dar şi ţinând seamă de situaţia din Principate, au făcut o serie de propuneri privind viitoarea organizare a acestora, scrie istoricul Constantin C. Giurescu în lucrarea sa ”Viaţa şi opera lui Cuza Vodă” (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, l966).

Raportul comisarilor cu privire la analiza rezoluţiilor celor două Divanuri ad-hoc a fost încheiat şi înaintat Conferinţei de la Paris la 1/13 aprilie 1858.

Conferinţa reprezentanţilor celor şapte puteri (Marea Britanie, Franţa, Austria, Regatul Sardiniei, Prusia, Rusia, Imperiul Otoman) de la Paris privind organizarea Principatelor Române s-a desfăşurat între 10/22 mai -7/19 august 1858 şi s-a încheiat cu semnarea Convenţiei de la Paris (7/19 august), prin care a fost stabilit viitorul statut politic, social şi administrativ al Principatelor.

Textul Convenţiei era, de fapt, o consecinţă a acordului stabilit la Osborne şi constituia un compromis faţă de dorinţa şi voinţa de unire a românilor, remarcă istoricul Constantin C. Giurescu.

În vara anului 1857, Franţa, Rusia, Prusia şi Regatul Sardiniei deciseseră ruperea relaţiilor diplomatice cu Poarta Otomană, care refuza să anuleze alegerile pentru adunarea ad-hoc din Moldova falsificate.

Criza se rezolvase prin întrevederea de la Castelul Osborne, de pe insula Wight (25 iulie/6 august – 28 iulie/9 august 1857), dintre împăratul Napoleon al III-lea şi regina Victoria a Marii Britanii, în cadrul căreia se ajunsese la o soluţie de compromis. Astfel, Marea Britanie acceptase atunci anularea alegerilor falsificate din Moldova, iar Franţa s-a mulţumit cu o unire parţială, renunţând la proiectul privind unirea Principatelor sub un principe străin.

Prin Convenţia de la Paris din 1858, urma ca aceste două ţări să poarte numele Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, fiecare cu domn pământean, desemnat pe viaţă (şi nu străin, aşa cum se ceruse), guvern şi adunare legiuitoare proprie.

Era înfiinţată Comisia Centrală pentru alcătuirea legilor de interes comun, precum şi Curtea de Casaţie comune pentru ambele Principate, avându-şi sediul la Focşani. Armata urma să aibă un şef unic.

Erau desfiinţate privilegiile şi rangurile boiereşti şi erau reglementate prin lege relaţiile dintre proprietari şi ţărani. Se instituia responsabilitatea ministerială. Se stabilea, totodată, modalitatea alegerii membrilor Adunării Elective pe baza unui cens foarte ridicat.(“Istoria României în date”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

S-a hotărât ca fiecare dintre cele două armate să aibă câte un drapel, purtând ca semn al unităţii o banderolă albastră. Cele două armate erau puse sub comanda unui singur şef, numit alternativ de cei doi domnitori.

Fiecare ţară urma să aibă domnul ei, ales dintre cetăţeni care să îndeplinească anumite condiţii: vârsta minimum 35 de ani; venit anual de minimum 3.000 de ducaţi sau galbeni; să fi ocupat funcţii publice timp de zece ani sau să fi făcut parte din Adunare. Legea cenzitară pentru alegerea membrilor adunărilor elective prevedea trei colegii.

În primul colegiu intrau ”alegătorii primari” din judeţe care puteau dovedi un venit funciar anual de minimum o sută de galbeni.

Aceştia alegeau câte trei delegaţi în fiecare plasă, delegaţi care, la rândul lor, alegeau un deputat. Din colegiul al doilea făceau parte alegătorii din judeţe care puteau dovedi un venit funciar anual de minimum o mie de galbeni. Aceştia erau ”alegători direcţi”, care alegeau direct, nu prin delegaţi, câte doi deputaţi de judeţ sau ţinut.

Al treilea colegiu, al alegătorilor din oraşe, îi cuprindea pe aceia care puteau dovedi un capital funciar, industrial sau comercial – personal sau dotal – de minimum 6.000 de galbeni.

Alegătorii trebuia să aibă 25 de ani împliniţi, iar aleşii 30 de ani şi un venit minimum anual de 400 de galbeni.

Pe lângă deputaţii aleşi, adunările mai cuprindeau, în fiecare principat, şi deputaţi de drept, anume pe mitropolit şi pe episcopii cu eparhie. (Constantin C. Giurescu, ”Viaţa şi opera lui Cuza Vodă”).

Principatele Române rămâneau mai departe sub suzeranitatea Porţii Otomane şi sub garanţia colectivă a marilor puteri europene.

”Deşi a facilitat doar unirea parţială a celor două Principate, Convenţia de la Paris din 1858 a constituit un pas înainte, afirmând o recunoaştere internaţională a originii comune a muntenilor şi moldovenilor, a necesităţii unirii lor. Recunoscând, prin articolul 2, tradiţiile de viaţă statală de sute de ani, exprimate, între altele, şi prin tratatele încheiate de domnitorii români cu sultanii turci, Convenţia înlătura pretenţiile Rusiei ţariste şi ale Austriei de a-şi impune stăpânirea lor asupra ţărilor române”, se arată în revista ”Magazin istoric” nr. 10/octombrie 1975, în care este publicat textul integral al Convenţiei de la Paris.

Convenţia de la Paris din 1858 a devenit legea fundamentală a Principatelor, Regulamentele Organice încetându-şi, pe plan juridic, valabilitatea. Convenţia de la Paris a rămas în vigoare până în 1864.

Prevederile principale

- Articolul 1 prevedea unirea parțială a principatelor Moldovei și Valahiei sub denumirea „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”, care rămâneau sub suzeranitatea „Maiestății Sale Sultanul”.

- Articolul 2 garanta autonomia Principatelor.

- Articolul 3 prevedea alegerea unor domni (hospodari) separați în cele două principate.

- Articolele 4, 5 și 6 explicau modalitatea de exercitare a puterii executive de către hospodar și cooperarea lor cu adunările elective separate și cu Comisia Centrală de la Focșani.

- Articolul 8 stabilea valoarea tributului datorat Porții și anume 1.500.000 de piaștri pentru Moldova și 2.500.000 de piaștri pentru Valahia.

- Articolele 10 – 14 stipulau modalitatea de alegere a hospodarilor și drepturile și obligațiile lor.

- Articolul 27 stabilea formarea unei „Comisii centrale” la Focșani, formată din câte 8 membri pentru fiecare Principat.

- Articolul 38 stabilea înființarea unei Înalte Curți de Justiție și Casație, comună ambelor Principate, cu sediul la Focșani.

- Articolele 42 – 44 stabileau formarea unei miliții (armate) comune, al cărei comandant urma să fie numit alternativ de către domnitorii celor două Principate.

CONVENŢIE din 7 august 1858

convenţiune pentru organisarea definitivă a Principateloru-Unite-Române

Majestatile loru Imparatul Ottomaniloru, Imparatul Austriei, Imparatul Francediloru, Regina Rigatului-Unitu a marei Britanii şi Irlandei, Regele Prusiei, Imparatul tutulor Rusiiloru şi Regele Sardiniei, voindu, conform cu stipulaţiile tractatului încheiat la Paris, la 30 Martie 1856, a consfinti printr’o convenţie, a lor din urma înţelegere asupra organizaţiei definitive a Principateloru Maldaviei şi Valahiei, a nummit drept Plenipotenti ai lor, pentru a negotia şi a subscrie disa convenţie, însă:

Majestatea Sa Imparatul Ottamaniloru, pe Mohamed Fuad Pasa, musir şi vizir al Imperiului, decorat cu ordinile Imperiale Medjidie şi al meritului personal intiia clasa, al ordinului militar, scl. scl. scl. Ministrulu sau actual al trebiloru din Afară.

Majestatea Sa Imparatul Austriei, pe D. Iosif Alecsandru Baron de Hiubner, Cavaler mare cruce, a ordinilor Imperiale Leopold şi Corona de fer, scl. scl. scl. Consilierul seu intim actualu, şi ambasadorulu seu estraordinar şi plenipotent lîngă Majestatea Sa Imparatul Francediloru.

Majestatea sa Imparatul Francediloru pe D. Alecsandru Conte Colona Valevski, senator al Imperiului, cavaler mare Cruce, a ordinului Imparatescu Legiona de onore scl. scl. scl. Ministrul şi Secretarulu sau de Stat la Departamentul trebilor din afară.

Majestatea Sa Regina Rigatului-Unit al Marii Britanii şi Irlandei pe prea-onorabilul Enri Ricard Carol, Conte Covlei, viconte Dangan, Baron Covlei, Pair al Rigatului-unit, Membru al consiliului privat al Majestatii Sale Britanice, Cavaler mare-Cruce al prea-onorabilului Ordin Baia, Ambasadorul ecstraordinar şi plenipotent al disei Majestati lîngă Majestatea Sa Imparatul Francediloru.

Majestatea Sa Regele Prusiei, pe D. Macsimilian-Frederik-Carol-Frant, Conte de Hatfeld-Vildemburg-Soenstein, cavaler al ordinului Rigal Vulturul-Roşu de intiia clasa, cu frunze de stejar, scl. scl. scl. Consilieru sau actual privat actualu şi trimisulu sau ecstraordinar şi Ministru plenipotent lîngă Majestatea Sa Imparatul Francedilor.

Majestatea Sa Imparatul tutulor Rusiiloru pe D. Conte Pavel Chiselef, cavaler al ordinilor Rusiei, decorat cu indoitul portret în briliante al Imparatilor Nicolai şi Alecsandru II, scl. scl. scl. Adionantul general al său, Generalu de Infanterie, Membru al Consiliului imparatiei, Ambasadorul sau ecstraordinar şi plenipotent lîngă Majestatea Sa Imparatul Francediloru.

Majestatea Sa Regele Sardiniei, pe D. Salvator Marchid de Vilamarina, Cavaler mare-Cruce, al ordinului sau rigalu St. Maurice şi St. Lazar, scl. scl. scl. trimisul sau estraordinar şi Ministru plenipotent lîngă Majestatea Sa Imparatul Francediloru.

Carii s’au adunat în conferinţa la Paris, avînd depline-împuterniciri, care au fostu reconoscute în buna şi cuvenită forma, şi au hotărît cele urmatore:

Articolul 1

Principatele Moldaviei şi Valahiei constituiete d’acum înainte sub numirea de “Principatele-Unite Moldavia şi Valahia,” raminu puse sub suzeranitatea M.S. Sulatnului.

Articolul 2

În temeiulu capitulatiiloru date de Sultanii Baiazetu l-iu, Mohametu II, Selim I şi Soliman II, carii constitue a loru autonomie, regulindu raporturile loru cu Sublima Porta, şi pe care mai multe Hati-serifuri, şi mai cu sema acela din anul 1834 le au consfintitu conformu asemenea şi cu articolile 22 şi 23 ale tractatului încheiată la Paris, la 30 Martie 1856, Principatele voru urma a se bucura sub chezasuirea colectivă a Puteriloru contractante, de privilegiurile şi imunităţile de care sînt în posesie.

Prin urmare Principatele se voru administra în libertate şi afară de ori-ce amestecu alu Sublimei-Porţi, în ţărmurile stipulate prin înţelegerea Puteriloru chezase cu Curtea Suzerana.

Articolul 3

Puterile publice voru fin încredinţate, în fiecărui Principatu, unui Hospodaru sau unei Adunări elective ce voru lucra în cadurile prevadute de aceasta convenţie cu concursulu unei comisii centrale, comuna ambeloru Principate.

Articolul 4

Puterea esecutiva va fi esersata de Hospodaru.

Articolul 5

Puterea legiuitore va fi esersata împreună de Hospodaru, de Adunare şi de Comisia centrala.

Articolul 6

Legiuirile de interesu specialu fie-căruia Principatu voru fi pregătite de Hospodaru şi votate de Adunare.

Legiuirile de interesu comunu amîndurora Principateloru voru fi pregătite de Comisia Centrala şi votate de Adunări, la care voru fi supuse de către Hospodaru.

Articolul 7

Puterea judecatoresca, esersata în numele Hospodariloru, va fi încredinţată magistratiloru numiţi de dinsulu, fără ca nimeni sa pota fi lipsitu de firestii săi judecători.

O lege va hotati condiţiile de priimire innaintare în magistratura, luindu dreptu bada aplicarea progresiva a principiului inamovibilitatei.

Articolul 8

Principatele voru da Curtei Suzerane unu tributu anualu a căruia suma remane hoterita la tifra de unu milionu cinci sute de mii lei pentru Moldavia şi al tifra de doue milioane cinci sute de mii lei pentru Valachia.

Investitura va fi data Hospodariloru, ca şi în trecutu de M.S. Sultanulu.

Curtea Suzerana va combina cu Principatele măsurile de apărare a pamentului loru, în cadu de atacu din afară; şi va putea provoca prin înţelegere cu Curţile garante măsurile trebuincioase, pentru restatornicirea ordinului, la întîmplare de a de compromite.

Ca şi în trecutu, tractatele internaţionale care se voru încheia de Curtea Suzerana cu Puterile străine, voru fi aplicabile Principateloru în totu ceia ce nu va atinge ale loru imunităţi.

Articolul 9

În cadu de calcare a imunităţilor Principateloru, Hospodarii voru innainta unu recursu către puterea Suzerana, şi dacă nu se va face dreptate la a loru reclamaţie, o voru putea indrepta prin agenţii loru către representantii Puteriloru garante la Constantinopole. Hospodarii voru fi represantati lîngă Curtea Suzerana prin agenţi (Capu-Chehaia) născuţi Moldoveni sau Români, nesupusi la nici o protecţie străină, şi priimiti de Porta.

Articolul 10

Hospodarulu va fi alesu pe viaţa de Adunare.

Articolul 11

În cadu de vacantie, şi pane la instalarea noului Hospodaru, administraţia va fi încredinţată Consiliului Ministriloru, care va intra d’a dreptulu în lucrare.

Atribitiile sale, curatu administrative, se voru margini la expedierea lucratoriloru, fără sa pota departa pe funcţionari alt-feliu, de catu pentru vina constatată judecătoreşte.

În acestu casu nu va putea rândui pe altulu în locu de catu vremelniceste.

Articolul 12

La ivire de vacantie, dacă Adunarea va fi strinsa, ea va fi datore a proceda în optu dile, la alegerea Hospodarului.

Dacă nu va fi strinsa, sa va chema îndată şi se va aduna în termenu de dece dile. În cele optu dile ce voru urma după stringerea ei, va trebui sa fi procedatu la alegeera Hospodariloru.

Aflarea de faţa a trei părţi din numeralu membriloru înscrişi va fi neaparata, spre a putea proceda la alegere. În cadu candu în cel optu dile nu se va fi facuta alegerea a noua di la amiadi. Adunarea va proceda la alegere ori care aru fi numeralu membriloru de faţa.

Investitura va fi cerută ca şi în trecutu; ea va fi data în termenu de o luna celu multu.

Articolul 13

Va fi în dreptu de a fi alesu la Hospodoratu ori cine va fi în vîrsta de 35 ani, şi fiu din tata născut Moldavu seu Romanu, şi va putea arata unu venitu în pamentu de 3,000 galbeni, numai sa fi implinitu funcţii publice în timpul de dece ani, seu sa fi facutu parte din Adunări.

Articolul 14

Hospodarulu guverna cu ajutorulu ministriloru numiţi de densulu. Intareste şi promulga legile poate refuda întărirea sa. Are dreptu de ertare, şi acela d’a micşora pedepsele în pricini criminale, fără a putea interveni alt-felu în administraţia dreptatei.

Elu pregăteşte legile de interesu specialu Principatului, şi mai cu sema budgetele şi le supune la deliberările Adunarei.

Elu numeşte în tote funcţiile de administraţie publică şi face regulamentele trebuincioase pentru esecutarea legiloru.

Lista civilă a fie-căruia Hospodaru va fi votată de Adunare, odată pentru tot-d’auna la suirea sa pe scaunu.

Articolul 15

Ori ce actu sloboditu de Hospodaru, trebuie să fie contrasemnatu de către miniştrii competenţi.

Miniştrii voru fi respundatori de violarea legiloru şi mai alesu de ori ce risipa baniloru publici.

Ei voru fi supuşi judecatei Înaltei Curţi judecătoreşti şi de Casaţie. Actia va putea fi procovata de Hospodaru sau de Adunare.

Punerea sub acudatie a ministriloru nu se va putea pronunţa de catu cu majoritatea de duoa părţi din trei a membriloru de faţa.

Articolul 16

Adunarea alegatore, în fie-care Principatu va fi alesa pe septe ani, conformu dispoditiiloru electorale anecsate pe lîngă apredenta convenţie.

Articolul 17

Adunarea va fi convocată de Hospodaru şi va trebui să se adune în fie-care anu, în cea d’inteiu duminica a lui Decembrie.

Ţinerea fie-caria sesii ordinare va fi de trei luni.

Hospodarulu va putea de va fi trebuinta, a prelungi sesia. El poate să cheme adunarea afară din vremea obicnuita, sau sa o desfiintede. În acelu din urma cadu este datoru a convoca o noua adunare, care trebuie să fie strinsa în termenu de trei luni.

Articolul 18

Mitropolitulu şi Episcopii eparhioti vora face după dreptu, parte din adunare.

Presidenta Adunarei va fi a Mitropolitului. Vice-predidentulu şi secretarii voru fi aleşi de Adunare.

Articolul 19

Presidentulu hotarasteconditiile de primirea publicului în şedinţe, afară de cadurile de esceptie care voru fi prevadute de regulamentulu din nauntru.

Se va face prin îngrijirea presidentului, unu proces-verbalu. Somaru alu fie-caria şedinţe care va fi publicată în gradată Oficială .

Articolul 20

Adunarea va desbate şi va vota proiectele de legiurire ce’i voru fi înfăţişate de Hospodaru. Ea va putea să facă amendamenturi; însă sub reserva stipulată în art. 36. în ceia ce priveşte legile de interes comunu.

Articolul 21

Dacă Miniştrii nu voru fi din membrii Adunariloru, ei totu îşi voru avea intrarea şi voru putea lua parte la desbaterea legiuirilor fără a lua însă parte la votare.

Articolul 22

Budgetulu venitoriloru şi acela alu chltueliloru, pregatita anualu pentru fie-care Principatu, prin îngrijirea Hospodarului respectivu, şi supusu Adunarei, care va putea face amendamente, nu voru fi definitive de catu după ce voru fi votate de densa.

Dacă budgetulu nu ar fi votatu în timpulu priinciosu, puterea esecutiva va indestula serviciului publicu după budgetulu anului precedentu.

Articolul 23

Osebite fonduri isvorite pane acuma din speciale casse, şi de care Guvernului dispune sub diverse titluri, voru fi trecute în budgetulu generalu alu venitoriloru.

Articolul 24

Încheierea definitivă a socoteliloru, va fi presentata Adunarei, celu ami tardiu în termenu de duoi ani, socotitu de la închiderea fie-căruia esercitiu.

Articolul 25

Nici o dajdie nu va putea fi înfiinţată sau adunata dacă nu se va priimi de Adunare.

Articolul 26

Precumu tote legiuirile de interesu comunu seu specialu şi regulamentele administrarei publice, legiuirile financiale voru fi publicate în gadeta Oficială .

Articolul 27

Comisia centrala va avea şedinţa ei la Focşani.

Ea va fi compusa de sese-spre-dece membrii, optu Moldoveni şi optu Români. Patru voru fi aleşi de fie-care Hospodaru dintre membrii Adunarei, seu dintre persoanele ce voru fi implinitu funcţii înainte în tera, şi patru de fie-care Adunare din sinul ei.

Articolul 28

Membrii Comisiei centrale îşi pastreda dreptulu d’a lua parte la alegerea Hospodariloru n Adunarea din care făcut parte.

Articolul 29

Comisia centrala este permanenta. Ea va putea însă, cînd voru erta-o lucrările ei, a s’amana pentru unu timpul care nici într’unu casu nu va putea trece peste patru luni.

Funcţiile membriloru săi pentru fie-care Principatu, fie numiţi de Hospodari seu aleşi de Adunări, voru fi marginite la vremea catu va tinea legislatura.

Cu tote acestea funcţiile membriloru ce esu nu voru inceta de catu la instalarea nuoiloru membri.

În casu candu mandatulu ambeloru Adunări, va espira de odată, Comisia centrala va fi reînnoită în totalitate pentru amândouă Principatele, la deschiderea nouilor Adunări.

În casu de desfiinţare a uneia din Adunări, nu se voru fi din Principatulu a căruia adunare va fi alesa din nou.

Membrii ce esu potu fi aleşi din nou.

Articolul 30

Funcţiile de membru alu Comisie centrale voru fi retribuite.

Articolul 31

Comisia centrala va numi pe presidentulu. În cadu cindu voturile se voru împărţi de o potriva între doi candidaţi, se va hotărî prin sorţi.

Funcţiile de presidentu voru inceta cu mandatulu sau de membru alu Comisiunei centrale; ele însă voru putea fi reînnoite.

În cadu de împărţire de o potriva a voturiloru în desbateri, votulu Presidentului va fi hotaritoru.

Comisia centrala îşi va face regulamentulu sau interioru. Cheltuelile ei de ori ce natura voru fi puse pe jumătate în sarcina ambeloru Principate.

Articolul 32

Dispoditiile constitutive nuoei organidatii a Principateloru părea de trebuinta a stirpi, şi a insemna îmbunătăţirile ce aru fi de trebuinta a se introduce în osebitele ramuri ale administraţiei.

Articolul 33

Hospodarii voru putea trimite Comisie centrale tote propunerile ce lise voru părea de folosu a preface în proiectele de legi comune amîndurora Principateloru.

Comisia centrala va pregati legile d’unu interesu generalu comunu ambeloru Principate, şi va supune aceste legi, prin mijlocirea Hospodariloru la desbaterile Adunariloru.

Articolul 34

Sînt privite ca legi de interesu generalu tote acelea carea au de obiectul unitatea legislaţiei, înfiinţarea, menţinerea sau îmbunătăţirea unirii vamiloru, a postiiloru, telegrafului, fiscarea preţului monetaru şi deosebitele materii de folosu publicu comune ambeloru Principate.

Articolul 35

Odată înfiinţată, Comisia centrala va trebui să se ocupe specialu a codifia legile în fiinta, punandule în armonie cu actulu constitutivu alu nuoei organidatii.

Ea va reviduiregulamentele organice precum şi condicile Civile, Criminale, de Comertu şi de procedura, astfelu incatu, afară de legile curatu de interesu localu, se numai fie în viitoru de citu unulu şi acelasu trupu de legislaţie, care să se esecute în ambele Principate, după ce va fi votată de către respectivele Adunări, intaritu şi promulgatu de fie-care Hospodaru.

Articolul 36

Dacă Adunările introducu amendamente în proiestele legiloru de interesu comunu, proectulu amendamentu va fi trimisu Comisiei centrale, care va hotărî unu proiectu definitivu, pe care Adunările nu voru mai putea de citu sa’lu adopte sau sa-lu lepede în întregul său.

Comisia centrala va trebui sa primească amendamenturile ce voru fi votate de amindoa Adunările.

Articolul 37

Legile de unu interesu specialu pentru fie-care Principatu nu voru fi întărite de Hospodaru de citu după ce vor fi comunicate de dinsul Comisiei centrale, care va avea a preţui de sînt potrivite cu dispoditiile constitutive de unoei organidatii.

Articolul 38

Se va înfiinţa o Curte-înaltă judecatoresca şi de Casaţie, comuna ambeloru Principate. Ea va redida la Focşani. Se va face întocmirea ei printr’o lege.
Membrii săi voru fi inamovibili.

Articolul 39

Hotărîrile date de Curţi şi judecatile pronunţate de Tribunaluri în ambele Principate, voru fi apelate esclusivu la acesta Curte de casaţie.

Articolul 40

Ea va esersa unu dreptu de censura şi de disciplina asupra Curtiloru apelative şi tribunaluriloru.

Ea va avea dreptu de juridictie exclusivă asupra însuşi membriloru ei în pricini penale.

Articolul 41

Ca înaltă curte Judecătorească, ea va cerceta pirile provocate în contra ministriloru de către Hospodaru sau de către Adunare şi va judeca fără apelu.

Articolul 42

Ostirile regulate aflate acumu în fiinta în ambele Principate voru priimi o organidatie identică spre a putea la trebuinta să se unească şi sa formede o singura armie.

Se va face pentru acesta o lege comuna.

Afară de acesta se va face pe totu anul inspecţia ostirilor ambeloru Principate de către inspectorii generali numiţi în toţi anii, cindu de unu Hospodaru cindu de cel-l-altu. Aceşti inspectori voru fi însărcinaţi a veghia asupra întregii esecutari a dispoditiilor menite de a păstra ostiriloru tote caracterurile de doua corpuri ale acelesi armii.

Tifra ostiriloru regulate hotarita de regulamentulu organicu, nu se va putea mari mai multu de catu de o a treia parte fără o mai inteiu înţelegerecu Curtea Suzerana.

Articolul 43

Ostirile trebuie să se adune de câte ori siguranţa din întru sau acea a hotareloru va fi ameninţată. Unirea loru va putea fi provocată de unulu seu de cel-l-altu Hospodaru, dar nu se va face de catu în urma unei înţelegeri comunae între dinsi facendu-se cunoscutu şi Curţii Suzerane.

După propunerea inspectoriloru, Hospodarii voru putea asemenea sa impreune în totalu sau în parte ostirile în cimpu de manevre sau spre a le face revista.

Articolul 44

Comandantulu de căpetenie va fi numitu cînd de unu Hospodaru candu e cel-l-altu, cînd va fi a se reuni ostirile. Elu trebuie să fie Moldoveanu seu Romanu de naştere. Va putea fi revocat de Hospodarulu care l’a numitu. În acestu casu noul Comnadantu de căpetenie va fi orinduitu de cel-altu Hospodaru.

Articolul 45

Ostirile ambeloru teri voru păstra stegurile loru actuale, dar aceste steguri voru purta în viitoru o banderola de colore albastra, conformă modelului alaturatu la presenta convenţie.

Articolul 46

Moldovenii şi Românii voru fi toţi de o potriva înaintea legii, înaintea contribuţii şi priimiti de o potriva în funcţiile publice, în unulu şi cel-l-altu Principatu.

Libertatea loru individuală ca fi chezasuita.

Nimeni nu va putea fi opritu, arestuitu sau datu în judecata de citu conformu legiuirei.

Nimeni nu va putea fi ecspropriatu de citu legalu, pentru pricina de interesu publicu şi prin despăgubire.

Moldovenii şi Românii de ori-ce ritu crestinu, se voru bucura d’o potriva de drepturile politice. Esersarea acestoru drepturi se va putea întinde şi la cel-lalte culturi prin dispoditii legislative.

Tote privilegiurile, scutirile sau monopoluri, de care se bucura încă unele clase, voru fi desfiinţate; şi se va proceda fără intirdiere la revidia legiuirei care reguleda raporturile proprietariloru pămîntului cu cultivatorii, avîndu în vedere îmbunătăţirea starei teranilor.

Instituţiile municipale atitu cele orăşeneşti citu şi cele cimpenesti, voru dobîndi tota dezvoltarea ce le potu da stipularile acestei convenţii.

Articolul 47

Pînă cindu se va fi procedatu în revidia prevaduta prin art. 37. legislaţia acumu în putere în Principate este menţinută în cea ce priveşte dispoditiile care nu suntu în potriva stipulatiiloru acestei Convenţii.

Articolul 48

Spre îndeplinirea art. 25, din tractatulu de la 30 Martie 1856, unu Hati-serifu conformu tecstualu cu stipularile presentei convenţii, va promulga dispoditiile de mai susu într’unu termenu de cinci-spre-dece dile celu mai tirdiu de la schimbarea pratificatiiloru.

Articolul 49

În momentulu publicarei disului Hati-serifu, administraţia va fi data de către caimacamii în fiinta, în fie-care Principatu, unei comisii vremelnice (Caimacamie), instituata potrivitu dispositiiloru regulamentului organicu. Prin urmare, aceste comisii voru fi alcătuite de Presidentulu din Întru, carii a fostu în funcţie sub Hospodarii din urma înaintea instalaţii în 1856, a administratoriloru providorii.

Disele comisii se voru ocupa îndată cu alcătuirea listeloru electorale care trebuescu săvîrşite şi afişate în termenul de cinci septamani.

Alegerile se voru face trei săptămâni după publicarea listeloru. A decea di va urma, deputaţii trebuescu a fi adunaţi în fie-care Principatu, spre a proceda în termenile hotărîte mai susu, la alegerea Hospodariloru.

Articolul 50

Presenta Convenţie va fi ratificată, şi ratificatiile ei voru fi schimbate la Paris, în termenu de cinci septamini, sau mai curandu de se va putea.

Pentru care plenipotentii respectivu au subscris’o, punându şi pecetea armeloru loru.

Facuta la Paris, în 7/19 August, 1858.
(Semnati): Fuad.
” Hiubner.
” Valevski.
” Covlei.
” Hatfeld.
” Chiselef.
” Vilimarina.
————–

* Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești au fost un stat format prin unirea dintre Principatele Dunărene Moldova și Țara Românească în perioada 1856–1862, printr-un proces al cărui moment definitoriu a fost constituirea în 1859 a uniunii personale prin alegerea ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza. Statul acoperea regiunile istorice Oltenia, Muntenia, și Moldova Occidentală. La început, a cuprins și sudul Basarabiei (zona Cahul, Bolgrad și Ismail), dar după 1877 a pierdut acest teritoriu, primind în schimb Dobrogea de Nord. Unirea politică dintre cele două principate a fost primul pas politic spre crearea României ca un singur stat (unitar), în 1866, stat ce avea să devină independent în 1878 și să fie proclamat regat în 1881. Cei doi domnitori ai Principatelor Unite au fost Alexandru Ioan Cuza și apoi Carol I.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Mărășești (24 iulie/6 august – 6 august/19 august 1917)

6 august 2024/0 Comentarii/în File de Istorie /de Uniti Schimbam/5.982 vizite

Bătălia de la Mărășești (24 iulie/6 august – 6 august/19 august 1917) – Parte a Campaniei militare românești din 1917 din Primul Război Mondial – Soldaţi români angajaţi în Bătălia de la Mărășești din 1917

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Mărășești (24 iulie/6 august – 6 august/19 august 1917)

Bătălia de la Mărășești a fost o serie de acțiuni militare complexe desfășurate pe Frontul Român, în perioada 24 iulie/6 august – 6 august/19 august 1917 în zona Vrancei în spațiul dintre râurile Siret și Putna și aliniamentul Muncelu – Mărășești. Bătălia a avut ca rezultat eșecul ofensivei germane și stabilizarea frontului din zonă, până la sfârșitul conflagrației.

Obiectivul strategic al Puterilor Centrale era spargerea frontului și înaintarea pe valea Siretului spre Adjud pentru a se face joncțiunea cu trupele Armatei 1 austro-ungare aflate în ofensivă la Oituz și realizarea unui cap de pod la est de Siret.

Prin durată, proporții și intensitate a fost cea mai mare bătălie de pe frontul românesc pe durata Primului Război Mondial.

Contextul operativ strategic

Planul de campanie elaborat de comandamentul româno-rus prevedea desfășurarea unei ofensive strategice, cu lovitura principală dată în sectorul Nămoloasa de către Armatei 1 română. După străpungerea frontului inamic, grosul forțelor acestei armate executau o mișcare de învăluire în direcția sud-vest, către Râmnicu Sărat, în scopul lovirii din flanc și spate a grupării principale de forțe a Armatei 9 germane. Manevra urma să fie executată simultan cu un atac de fixare, din direcția nord, executat Armatei 4 ruse. În același timp, unitățile române de cavalerie împreună cu forțele Armatei 6 ruse trebuiau să execute o lovitură secundară în direcția sud-est, cu scopul de a respinge spre Dunăre forțele germano-bulgaro-turce din Câmpia Brăilei.

Înfrângerea trupelor ruse în Galiția orientală și Bucovina a impus renunțarea la acest plan. A fost anulată ofensiva de la Nămoloasa ia trupele a cinci corpuri de armată ruse din compunerea armatelor 4 și 9 ruse au fost scoase de pe frontul român și redislocate în Bucovina și Galiția orientală. Locul acestora pe front urma să fie luat de marile unități ale Armatei 1 române, aflate în curs de concentrare între Clipicești și Liești. Totodată, Armata 6 rusă își lungea frontul la flancul drept până la Liești. Această reorganizare a frontului era prevăzută să se realizeze în perioada 23 iulie/5august -28 iulie/10 august 1917.

Planul de campanie al Puterilor Centrale avea ca obiectiv scoaterea României din război și ajungerea în sudul Rusiei, în Ucraina, pentru a exploata resursele agricole din aceste regiuni. Planul prevedea executarea loviturii principale tot în sectorul Nămoloasa, simultan cu un atac executat pe vale Oituzului.

Declanșarea ofensivei de la Mărăști de către Armatei 1 a obligat Puterile Centrale să renunțe la ofensiva în sectorul Nămoloasa și să-și concentreze efortul la vest de Siret, pe direcția Focșani-Adjud. În scopul de a profita de înfrângere a trupelor ruse din Galiția și Bucovina, la 24 iulie/6 august 1917, forțele centrale declanșează ofensiva, fără a mai aștepta realizarea concentrării tuturor forțelor și mijloacelor stabilite prin planul său de campanie.

Forțe participante

Dispozitivul forțelor româno-ruse

Forțele Armatei 1, comandată de generalul Constantin Christescu, erau grupate sub comanda a trei comandamente de corp de armată: Corpul III Armată – comandat inițial de generalul Constantin Iancovescu și ulterior de generalul Aristide Razu, Corpul V Armată – comandat de generalul Ioan Istrate și Corpul VI Armată – comandat de generalul Eremia Grigorescu. În subordinea comandamentului Corpului III Armată au intrat Divizia 5 Infanterie, Divizia 13 Infanterie și Divizia 14 Infanterie. În subordinea comandamentului Corpului V Armată a intrat inițial Divizia 10 Infanterie iar ulterior și Divizia 15 Infanterie, iar în subordinea comandamentului Corpului VI Armată au intrat Divizia 9 Infanterie și Divizia 80 Infanterie rusă. Rezerva Armatei 1 era formată din Divizia 12 Infanterie, Divizia 1 Cavalerie, Divizia 2 Cavalerie, Brigada de Grăniceri și Brigada 1 Călărași.

Bătălia de la Mărășești (24 iulie/6 august – 6 august/19 august 1917) – Parte a Campaniei militare românești din 1917 din Primul Război Mondial – Desfăşurarea acţiunilor militare, 6-18 august 1916 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Forțele Armatei 4 rusă, comandată de generalul Alexandr Ragoza, erau grupate în trei corpuri de armată: Corpul 7 Armată – comandat de generalul Nikolai Leontevici Iunakov, Corpul 8 Armată – comandat de generalul Gheorghi Gheorghevici Elcianinov și Corpul 30 Armată – comandat de generalul Alexandr Nilovici Gavrilov. În subordinea Corpului 7 Armată au intrat Diviziile 13 și 34 Infanterie și Divizia de Cavalerie „Zamurskaia”. În subordinea Corpului 8 Armată a intrat Diviziile 14, 15 și 124 Infanterie (ultima transferată de la Armata 6), iar în subordinea Corpului 30 Armată au intrat Diviziile 71 și 103 Infanterie.

Dispozitivul forțelor Puterilor Centrale

Forțele Armatei 9 germane, comandată de generalul Johannes von Eben, erau grupate în subordinea a două comandamente de corp de armată: Corpul I Rezervă – comandat de generalul Curt von Morgen Corpul XVIII Rezervă – comandat de generalul Karl von Wenninger. În subordinea Corpului I Rezervă au intrat Divizia 12 Bavareză și Diviziile 76 și 89 Rezervă germane. În subordinea Corpului XVIII Rezervă au intrat Divizia 62 Infanterie austro-ungară, Divizia 217 Infanterie germană și Corpul Alpin. În rezerva Armatei 9 erau păstrate Divizia 212 Infanterie saxonă și Divizia 13 Trăgători austro-ungară.

Bătălia de la Mărășești (24 iulie/6 august – 6 august/19 august 1917) – Parte a Campaniei militare românești din 1917 din Primul Război Mondial – Desfăşurarea acţiunilor militare, 19 august-15 septembrie 1916 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Comandanți

Comandanți români

Comandanții Armatei 1

- General Constantin Christescu

- General Eremia Grigorescu

- Comandantul Diviziei 5 Infanterie – General Aristide Razu

- Comandantul Diviziei 9 Infanterie – General Constantin Scărișoreanu

- Comandantul Diviziei 10 Infanterie – General Henry Cihoski

- Comandantul Diviziei 13 Infanterie – General Ioan Popescu

- Comandantul Diviziei 14 Infanterie – General Grigore Bunescu

Comandanți ruși

- Comandant al Armatei 4 – General Aleksandr Ragoza

Comandanți ai Puterilor Centrale

- Comandant al Armatei 9 germană – General de infanterie Johannes von Eben[1]:pp. 183-184

Planurile de operații

Desfășurarea acțiunilor militare

Acțiunile militare s-au desfășurat în trei mari etape. Etapa I, între, 24 iulie/6 august-30 iulie/12 august 1917, a constat într-serie de lupte defensive de mare intensitate, în condițile în care marile unități române ocupau treptat noul dispozitiv de luptă, în vederea preluării apărării sectoarelor marilor unități ruse retrase de pe front sau care mai aveau o slabă capacitate de rezistență.

În această etapa s-a manifestat și o criza de comandament romano-rusă, constând în neînțelegerile dintre generalii Constantin Christescu și Alexandr Ragoza, comandații armatelor 1 română respectiv 4 rusă. Criza a fost rezolvată prin înlocuirea generalului Constantin Christescu cu generalul Eremia Grigorescu, la comanda Armatei 1.

A doua etapă, de apogeu a bătăliei, cuprinde acțiunile militare din perioada 31 iulie/13 august-6/19 august 1917, fiind caracterizată prin acțiuni ofensive de mare intensitate a Puterilor Centrale, concomitent cu, organizarea unei defensive solide de către trupele române, intrate complet în noul dispzitiv de luptă. Etapa s-a sfârșit cu eșuarea definitivă a ofensivei forțelor centrale.

Cea de-a treia fază a bătăliei, între 7/20 august-21 august/3 septembrie 1917, a fost caracterizată prin diminuarea semnificativă a intensității luptelor, forțele centrale mai încercând o singură acțiune ofensivă importantă, destinată rectificării frontului, în zona Varnița-Muncelu.

Rezultate și urmări

Bătălia de la Mărășești a fost cea mai amplă confruntare din vara anului 1917 de pe frontul român, fiind continuarea în timp și spațiu a celei de la Mărăști. Ea s-a întins pe durata a 29 de zile, din care în 16 zile au fost desfășurate acțiuni militare semnificative.

Pierderile suferite au fost mari de fiecare din părți. Armata 1 română a pierdut 27.410 de militari (16%) din efectivul inițial de 170 000 militari: 5.125 morți (125 de ofițeri, 5.000 trupă), 9.818 dispăruți (118 ofițeri, 9.700 trupă) și 12.467 răniți (367 ofițeri, 12.100 trupă). Armata 4 rusă a pierdut 25.620 de militari : 7.083 morți (83 de ofițeri, 7.000 trupă), 8.167 dispăruți (167 ofițeri, 8.000 trupă) și 10.400 răniți (400 ofițeri, 10.100 trupă).

Puterile Centrale au evitat să dea cifre oficiale asupra pierderilor suferite, estimându-se că numai pierderile suferite de Armata 9 germană se ridică la 60-65.000 militari (morți, răniți sau dispăruți).

Pierderea bătăliei de la Mărășești a forțat Puterile Centrale să renunțe definitiv la acțiuni ofensive pe frontul român și să treacă la defensivă. Obiectivele propuse: scoaterea României din război și ajungerea în sudul Ucrainei, nu au putut fi atinse, grație în primul rând rezistenței eroice a forțelor române.

citti mia mult despre Bătălia de la Mărășești si pe en.wikipedia.org

cititi si Povestea sublocotenentului erou Teodor Grigoriu, singurul supravieţuitor al măcelului de la Răzoare-Mărăşeşti

Evenimentele Zilei de 19 august în Istorie

19 august 2020/0 Comentarii/în Evenimentele Zilei în Istorie /de Uniti Schimbam/5.494 vizite

Adolf Hitler arrives at rally in Buckeberg – September 1934

foto preluat de pe gettyimages.com
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

19 august este a 231-a zi a calendarului gregorian și a 232-a zi în anii bisecți.

Sărbătorile Zilei de 19 august

(BOR) Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie și Tecla

(BRU) Ss. Andrei Tribunul și soldații săi, martiri († secolul al III-lea)

(BRC) Sf. Ioan Eudes, preot

Ziua mondială pentru asistenţă umanitară (ONU)

La 19 august, începând din 2009, este marcată Ziua mondială pentru asistenţă umanitară, stabilită de către Adunarea Generală a ONU în decembrie 2008. Această zi are o dublă semnificaţie: de a evidenţia eforturile celor care îşi riscă în mod dezinteresat viaţa şi sănătatea pentru a-şi ajuta semenii aflaţi în situaţii extreme, precum şi de a atrage atenţia asupra faptului că milioane de oameni au nevoie de asistenţă umanitară.

Data de 19 august nu a fost aleasă întâmplător, în 2003 aceasta fiind ziua în care Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului şi Reprezentantul Special al Secretarului General al Naţiunilor Unite în Irak, Sergio Vieira de Mello, şi-a pierdut viaţa în timpul unei misiuni umanitare în Irak, alături de alţi 21 de asistenţi umanitari. Peste 100 de asistenţi umanitari au fost răniţi.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

Ziua mondială a fotografiei

La 19 august celebrăm Ziua mondială a fotografiei, o zi în care aducem un omagiu istoriei fotografiei şi putem lăsa o mărturie a prezentului pentru viitor. Această zi marchează inventarea de către Louis Jacques Mandé Daguerre (1787-1851) şi Joseph Nicéphore Niépce (1765-1833) a procedeului de realizare a fotografiei prin “daghereotipie”. Cei doi se ocupau cu captarea imaginilor pe un suport solid şi au perfecţionat sistemul, punând la punct procedeul amintit.

Louis Jacques Mandé Daguerre (n. 18 noiembrie 1787 la Cormeilles-en-Parisis, Val-d’Oise, d. 10 iulie 1851 la Bry-sur-Marne, Val-de-Marne, Franța) este considerat părintele fotografiei prin invenția sa numită daghereotipie – (Louis Daguerre in jurul anului 1844) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Înaintea perfectării acestui procedeu, în 1826/1827, Nicéphore Niépce a captat o imagine a proprietăţii lui printr-un proces numit “heliografie”. Fotografia este cunoscută sub numele de “View from the Window at Le Gras” şi este considerată cea mai veche fotografie din lume, potrivit site-ului www.timeanddate.com.

View from the Window at Le Gras, 1826–1827 (manually enhanced version) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Iniţial, cercetătorii au crezut că timpul de expunere a fost de aproximativ opt ore, dar experimentele ulterioare au arătat că prin metoda lui Niépce fotografia a avut nevoie de câteva zile până la finalizare. Această imagine există şi astăzi şi este găzduită de un centru de cercetare, la Universitatea Texas din Austin, făcând parte din colecţia Gernsheim, potrivit www.lightstalking.com/history-of-photography.

O fotografie realizată de Louis Daguerre în 1837 prin daghereotipie, reprezentând un colț din atelierul său – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Afganistan – Ziua Independenței (1919)

SUA – Ziua Națională a Aviației.

Astăzi în istorie pentru 19 august

Evenimentele Zilei de 19 august în Istorie:

- 19 august 1787 – A început Războiul Ruso-Austro-Turc (19 august 1787 – 9 ianuarie 1792)

- 19 august 1934 – Hitler a primit 89,9% din voturile germanilor;

- 19 august 1989 – Picnicul Pan-European de lângă Sopron;

19 august 1991 – Puciul de la Moscova

19 august 14 e.n. - A murit Augustus, primul împarat roman ( n. 23 septembrie 63).

Faimoasa statuie a lui Augustus de la Prima Porta, sec. I – foto: ro.wikipedia.org

Augustus Octavian Caesar (n. 23 septembrie 63 î.Hr., Roma — d. 19 august 14 d.Hr., Nola), cunoscut anterior drept Octavian, a fost primul Împărat Roman. Deși a păstrat înfățișarea Republicii Romane, a condus ca un dictator pentru mai mult de 40 de ani. A încheiat un secol de războaie civile și a adus o eră de pace, prosperitate și măreție imperială. Este cunoscut de istorici cu titlul de Augustus, pe care l-a luat în 27 î.Hr.

19 august 1316 - Regele Ungariei, Carol Robert d’Anjou acordă Clujul statutul de oraș și-l scoate din posesiunea Episcopiei Catolice de Alba Iulia.

„Clavdiopolis, Coloswar vulgo Clavsenbvrg, Transiluaniæ ciuitas primaria“. Gravură a Clujului medieval de Georg Houfnagel (1617) – foto: ro.wikipedia.org

19 august 1561 - Maria, regină a Scoției, în vârstă de 18 ani, se întoarce în Scoția după ce a petrecut 13 ani în Franța.

Mary Stuart Queen of Scotland – foto: ro.wikipedia.org

Maria Stuart, cunoscută în literatura engleză de specialitate sub numele de Mary I of Scotland (Mary I a Scoției) sau de Mary, Queen of Scots (Mary, Regina scoțienilor) (n. 8 decembrie 1542 — d. 8 februarie 1587), a devenit regină a Scoției în 1542, pe când avea doar o săptămână. Mary a decedat prin decapitare în Anglia, după o lungă încarcerare în Turnul Londrei, fiind acuzată de conspirație și trădare împotriva verișoarei sale Regina Elisabeta I a Angliei.

Datorită acuzațiilor, judecății și condamnării sale, respectiv a sfârșitului său, a ajuns să fie cunoscută ca una dintre monarhii cu cel mai tragic destin din istorie. Tatăl ei, Iacob al V-lea (engleză James) era nepot a lui Henric al VIII-lea, ceea ce a încurajat-o pe catolica Maria să emită pretenții la tronul Angliei.

Mary fusese educată în Franța și se căsătorise cu moștenitorul tronului Franței în 1558. După moartea acestuia, în 1560, Maria s-a întors în Scoția, unde nu a fost agreată de popor. S-a căsătorit cu Henric Stuart, Lord Darnley. Darnley, însă, a fost ucis, probabil de bărbatul cu care Maria s-a remăritat după un timp, James Hepburn Bothwell. În 1568 a abdicat în favoarea fiului ei Iacob al VI-lea, și s-a refugiat în Anglia.

19 august 1646 - S-a născut John Flamsteed, primul astronom regal englez, cel care a organizat Observatorul din Greenwich şi a alcătuit primul mare catalog modern al stelelor, în care erau notate peste 3 000 de poziţii ale astrelor; (d.31.12.1719).

19 august 1662 - A murit Blaise Pascal, personalitate enciclopedică, filosof şi scriitor francez, deschizător de drumuri în fizică şi matematică; a scris una dintre cărţile fundamentale de apologetică creştină: “Cugetări”; (n. 19.06.1623)

19 august 1745 - S-a născut Johann Gottlieb Gahn, mineralog şi chimist suedez, descoperitorul manganului; (d. 1818). A descoperit in 1770 ca oasele contin fosfor, iar in 1774 a reusit sa izoleze manganul metalic prin reducerea dioxidului de magneziu.

19 august 1780 - S-a nascut Pierre Jean de Béranger, poet şi şansonetist francez ale cărui cântece s-au bucurat de o mare popularitate în epocă; (d.16.07.1857).

19 august 1787 - A început Războiul Ruso-Austro-Turc (19 august 1787 – 9 ianuarie 1792)

Asediul de la Oceac (1788), by January Suchodolski – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Războiul Ruso-Turc 1787-1792 a fost un război care a avut loc între Imperiul Otoman, pe de o parte, și Imperiul Rus și Austria pe de alta. Imperiul Otoman dorea ca prin acest război să-și recapete teritoriile care fuseseră anexate la Imperiul Rus ca urmare a Războiului Ruso-Turc din 1768-1774, inclusiv Crimeea. Războiul s-a finalizat cu victoria rușilor și încheierea Păcii de la Iași.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

19 august 1792 - Armatele prusace au invadat Franţa revoluţionară.

19 august 1800 - S-a nscut Iacob Cristian Stanislav Cihac, medic german, a organizat Serviciului sanitar militar din Moldova. Tot el a înfiintat, impreuna cu Mihai Zotta, “Societatea de medici si naturalisti din Iasi” (d. 1888).

19 august 1819 - A încetat din viaţă inventatorul scoţian James Watt, cel care a adus îmbunătăţiri motorului cu aburi (n. 1736), moment important in revolutia industriala.

James Watt, conform lucrării History of the World, editor H.F. Helmolt, New York, 1901 – foto: ro.wikipedia.org

James Watt (n. 19 ianuarie 1736 – d. 19/25 august 1819) a fost un matematician, inventator și inginer scoțian, care a activat într-o perioadă de efervescență a revoluției industriale, ca fiind cel care a adus importante îmbunătățiri funcționării mașinii cu abur a lui Thomas Newcomen, prin inventarea camerei de condensare a aburului separată, respectiv reproiectarea și adaptarea regulatorului centrifugal la mașinile sale cu abur.

James Watt este, de asemenea, și inventatorul și deținătorul de patent al locomotivei cu abur si cel care a introdus unitatea de masura denumita cal-putere, pentru a putea compara puterile diferitelor mașini cu abur ale timpului și care era, atunci, echivalentul ridicării a 550 livre într-o secundă, sau echivalentul a 745,7 watt, unitatea de măsură a puterii din Sistemul International. De numele său este legată, de asemenea, deumirea watt-ului, ca unitate de măsură a puterii electrice.

19 august 1822 - A încetat din viaţă matematicianul şi astronomul francez Jean Baptiste Joseph Delambre; (n. 1749).

19 august 1828 - S-a nascut Ioan Raţiu, om politic din Transilvania, preşedinte al Partidului Naţional Român;(d.04.12.1902).

Dr. Ioan Rațiu (n. 19 august 1828, Turda - d. 4 decembrie 1902, Sibiu), nepot de frate al lui Vasile Rațiu, a fost un om politic român transilvănean, avocat, unul din întemeietorii Partidului Național Român din Transilvania, al cărui președinte a fost între 1892-1902. A fost unul din principalii autori ai Memorandumului adresat în 28 mai1892 împăratului Francisc Iosif I în numele națiunii române din Transilvania - foto: ro.wikipedia.org

Dr. Ioan Rațiu – foto: ro.wikipedia.org

Dr. Ioan Rațiu (n. 19 august 1828, Turda – d. 4 decembrie 1902, Sibiu), nepot de frate al lui Vasile Rațiu, om politic român transilvănean, avocat, unul din întemeietorii Partidului Național Român din Transilvania, al cărui președinte a fost între 1892-1902. A fost unul din principalii autori ai Memorandumului adresat în 28 mai1892 împăratului Francisc Iosif I în numele națiunii române din Transilvania.

19 august 1830 - S-a nascut Julius Lothar Meyer, chimist german cu contribuţii importante in clasificarea elementelor chimice (d. 11.04.1895).

19 august 1839 - Guvernul francez a prezentat inventia, oferita “gratuita lumii intregi”, numita dagherotip, dupa artistul si fotograful francez Louis-Jacques-Mande Daguerre. Metoda de functionare a aparatului presupunea fixarea imaginilor pe o placa de cupru argintata, sensibilizata cu vapori de iod si de brom. Aceasta l-a facut pe Daguerre sa ramana in istorie ca unul din parintii fotografiei.

Louis Daguerre in jurul anului 1844 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Louis Jacques Mandé Daguerre (n. 18 noiembrie 1787 la Cormeilles-en-Parisis, Val-d’Oise, d. 10 iulie 1851 la Bry-sur-Marne, Val-de-Marne, Franța) este considerat părintele fotografiei prin invenția sa numită daghereotipie. Era un artist plastic, mai precis întâi decorator de teatru, apoi pictor de decoruri. Execută decoruri remarcabile pentru Opera și sala Aladin din Paris.

Însă devine foarte cunoscut cu ocazia unor spectacole de „Dioramă”, împreună cu Charles Marie Bouton (1822) inventatorul acestui sistem, care consta în prezentarea unor tablouri de mari dimensiuni (22 x 14 m în cazul lor), alcătuit din diferite planuri și care, sub aspectul unui joc de lumini, dă spectatorului impresia realității. (Se pot realiza și prin proiecții ale unor imagini statice desenate sau fotografiate pe un suport translucid.)

O fotografie realizată de Louis Daguerre în 1837 prin daghereotipie, reprezentând un colț din atelierul său – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În anul 1826 îl cunoaște pe Joseph Nicéphore Niépce, care se ocupa cu captarea imaginilor din exterior pe un suport solid, lucru care-i reușise. Împreună perfecționează sistemul, punând la punct procedeul care se va numi daghereotipie. Folosește ca agent sensibilizator iodul pus pe o placă de cupru, acoperit cu un strat de argint. Printr-o developare în vapori de mercur se obține o imagine negativă în relief (o matriță). Invenția este prezentată Academiei Franceze de Științe la 19 august 1839 și a obținut brevetul. Fotografia se răspândește rapid nu numai în Franța, ci în toată lumea.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

19 august 1856 - Americanul Gail Borden jr.( 1801-1874), a primit brevetul pentru laptele condensat.

19 august 1858 - Convenția de la Paris (7/19 august 1858) Convențiunea pentru organizarea definitivă a Principatelor Dunărene ale Moldaviei și Valahiei din 7 sv/19 sn august 1858, cunoscută mai mult sub numele de Convenția de la Paris, a fost actul care a pus bazele unirii Principatelor Dunărene, în conformitate cu hotărârile Congresului de la Paris din 1856.

România – Principatele Unite (1859-1878) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La 7 sv /19 augustsn 1858, reprezentantii celor şapte puteri (Marea Britanie, Franta, Austria, Prusia, Rusia, Turcia, Regatul Sardiniei) au semnat Convenţia de la Paris, potrivit căreia cele două ţări române urmau să poarte numele de Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti (fiecare cu domn, guvern şi adunare legiuitoare proprii), rămânând sub suzeranitatea Porţii. Convenţia a devenit legea fundamentală a ţării şi a rămas în vigoare până în 1864.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

19 august 1869 - A murit juristul si carturarul roman Damaschin Bojincă. A participat la pregătirea ediţiei româneşti din 1833 a Codului Calimach şi a fost ministru de justiţie sub Alexandru Ioan Cuza (n.1802, Gârlişte, Caraş-Severin;d.Dumbrăveni, Suceava).

19 august 1881 - S-a născut compozitorul George Enescu, cel mai important muzician român; (d. 1955)

George Enescu (1881– 1955) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni-Vârnav, Botoșani, România – d. 4 mai 1955, Paris, Franța) a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor român. Este considerat cel mai important muzician român.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

19 august 1883 - S-a născut Coco Chanel, designer de modă francez, fondatoarea Casei Chanel (d. 1971)

Coco Chanel – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Gabrielle Bonheur „Coco” Chanel (n. 19 august 1883 – d. 10 ianuarie 1971) este considerată una dintre cele mai mari creatoare de modă ale secolului al XX-lea. O adevărată revoluţionară a industriei modei de la început de secol XX, Gabrielle ”Coco” Chanel rămâne un nume de referinţă în domeniu, elementul definitoriu al stilului propus de ea fiind simplitatea, alături de eleganţă şi de rafinament. Ea renunţă la hainele sofisticate şi incomode, ce au dominat secolul al XIX-lea, în favoarea celor simple, dar elegante, într-un stil vestimentar relaxat, cu rochii şi costume lejere, bijuterii de efect asortate ţinutelor, parfumuri şi textile reinventate.

Născută Gabrielle Bonheur Chanel, la 19 august 1883, la Saumur, în celebra regiune franceză Vallee de la Loire, într-o familie cu venituri foarte modeste, îşi pierde mama la o vârstă mică, iar tatăl îşi abandonează copiii într-un orfelinat, unde Gabrielle învaţă să coasă, îndeletnicire ce avea să o ajute ulterior. De asemenea, simplitatea vestimentaţiei călugăriţelor din acest orfelinat avea să o inspire mai târziu, ea făcând din această simplitate o caracteristică a propriului stil.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

19 august 1891 - A încetat din viaţă pictorul Theodor Aman, fondator al scolilor de arte frumoase din Bucureşti şi Iaşi (1864), membru al Academiei Române (n.20.03.1831, Campulung-Muscel, Arges).

Theodor Aman – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Theodor Aman (n. 20 martie 1831, Câmpulung-Muscel — d. 19 august 1891, București) a fost pictor și grafician, pedagog, academician român, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București.

19 august 1905 - A murit William-Adolphe Bouguereau, pictor francez; (n. 1825).

19 august 1917 - În timpul bătăliei de la Mărăşeşti a avut loc celebrul atac al “cămăşilor albe” din Regimentul 32 Infanterie “Mircea”.

Bătălia de la Mărășești (24 iulie/6 august – 6 august/19 august 1917) - Parte a Campaniei militare românești din 1917 din Primul Război Mondial - Soldaţi români angajaţi în Bătălia de la Mărășești din 1917 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Confruntarea a opus Armata României și forțe aparținând Imperiului Rus – aflate în defensivă, trupelor germane – aflate în ofensivă, în timpul campaniei militare românești din 1917 din Primul Război Mondial. Obiectivul strategic al Puterilor Centrale era spargerea frontului și înaintarea pe valea Siretului spre Adjud pentru a se face joncțiunea cu trupele Armatei 1 austro-ungare aflate în ofensivă la Oituz și realizarea unui cap de pod la est de Siret.

Prin durată, proporții și intensitate a fost cea mai mare bătălie de pe frontul românesc pe durata Primului Război Mondial.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

19 august 1917 Aparitiile Sfintei Fecioare la Fatima (Portugalia). Sfânta Fecioara apare pentru a patra oara celor trei copii (Lucia, Iacinta si Francisc). Le cere acestora zilnica rugaciune, pentru ei si pentru pacatosi, promite vindecarea unor sateni, iar din donatiile credinciosilor indica sa se construiasca o capela.

Lúcia Santos (left) with her cousins Jacinta and Francisco Marto, 1917 – foto: en.wikipedia.org

19 august 1919 - S-a semnat tratatul de la Rawalpindi, prin care Regatul Unit a recunoscut independența Afganistanului.

19 august 1920 - Solemnitate la Palatul Artelor aflat atunci în Parcul Filaret (Parcul Libertatii) : Guvernul francez a decorat prin maresalul Joffre, orasul Bucuresti cu cea mai înalta distinctie militara – « Crucea de razboi ».

19 august 1927 - Mitropolitul Serghie proclamă Declaraţia de loialitate a Bisericii Ortodoxe Ruse fata de Uniunea Sovietică.

19 august 1929 - A murit Serghei Diaghilev, celebru coregraf si impresar; stabilit în Franta din anul 1906, a creat la Paris , în 1909, “Baletul rus”; (n. 19/31.03.1872)

19 august 1934 - Hitler primeşte 89,9% din voturile germanilor care sunt de acord cu noile sale puteri. Adolf Schicklgruber (Hitler), obţine prerogativele puterii supreme in stat (posibilitatea de a guverna prin decrete-legi fără a consulta Reichstag-ul). După moartea preşedintelui Hindenburg, cancelarul Adolf Hitler a preluat şi funcţiile de preşedinte şi şef al armatei, autointitulându-se Fuhrer.

January 01, 1933 – Adolf Hitler (1889 – 1945), chancellor of Germany, is welcomed by supporters at Nuremberg - foto: gettyimages.com

19 august 1935 - S-a nascut (Pausa, Bihor), Dumitru Radu Popescu, prozator, dramaturg și academician român. Dumitru Radu Popescu a fost membru supleant în CC al PCR din 1968, deputat în Marea Adunare Națională din 1975. Romanele sale au fost comparate cu cele din cadrul curentului numit realism magic latino-american, prezentând similitudini, până la un punct, cu romanele lui Italo Calvino. Este unul dintre dramaturgii contemporani români extrem de apreciați. Capodoperele sale dramaturgice sunt Pasărea Shakespeare, Acești îngeri triști și Piticul din grădina de vară.

19 august 1936 - A decedat Federico Garcia Lorca, poet şi dramaturg spaniol, ucis de franchisti la începutul războiului civil pentru activitatea sa antifascistă (“Cântece tigăneşti”, “Casa Bernardei Alba”); (n.15.06.1898).

19 august 1941 - S-a născut inginerul chimist Mircea Desideriu Banciu, membru corespondent al Academiei Române, membru al Societăţii europene de chimie;(d. 2005).

19 august 1943 - Semnarea acordului de la Quebec, dintre SUA şi Marea Britanie, privind construirea bombei nucleare.

19 august 1946 - S-a nascut William Jefferson ( Bill ) Clinton la Hope, Arkansas – Al 42-lea presedinte al SUA 1993 – 2001.

Bill Clinton – foto: ro.wikipedia.org

William Jefferson “Bill” Clinton, cunoscut mai ales ca Bill Clinton, (născut William Jefferson Blythe III pe 19 august 1946), cel de-al patruzeci și doilea președinte al Statelor Unite ale Americii, servind ca șef al executivului Statelor Unite două mandate complete de 4 ani între 1993 și 2001.

19 august 1948 - S-a născut Radu Anton Roman, jurnalist, scriitor şi realizator TV; (n.Fagaras; d. 29.08. 2005, Bucuresti).

19 august 1954 - Congresul american a votat legea Humphrey-Buler, privind controlul activităţii comuniste. Interzicerea Partidului Comunist American.

Logo of the Communist Party USA – foto: en.wikipedia.org

Partidul Comunist din SUA (PCSUA) (în engleză Communist Party of the United States of America, CPUSA) este un partid politic de orientare marxistă din Statele Unite, înființat în 1919. El are o istorie îndelungată și complexă, strâns legată de istoriile partidelor comuniste similare din toată lumea și de mișcarea muncitorească americană. În prima jumătate a secolului al XX-lea, PCSUA a fost cel mai mare și mai influent partid comunist din SUA.

El a jucat un rol proeminent în mișcarea muncitorească dintre deceniile 1920 și 1940, participând activ la fondarea a mare parte dintre primele sindicate industriale din țară (care ulterior au invocat Legea Securității Interne McCarran pentru a-i exclude pe membrii comuniști din rândurile lor) fiind cunoscută și pentru combaterea rasismului și lupta pentru integrare la locul de muncă și în comunități la apogeul perioadei Jim Crow a segregației rasiale în SUA.

Istoricul Ellen Schrecker concluzionează că studiile din deceniile recente oferă un „portret nuanțat al partidului, atât ca sectă stalinistă legată de un regim infam, cât și ca cea mai dinamică organizație a stângii americane din anii 1930 și ’40”. În ce privește prima acuzație, PCSUA, invocând internaționalismul proletar, a finanțat o elaborată rețea de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, în care au fost implicați 500 de membri ai săi ca spioni.

Cel mai cunoscut exemplu a fost cel al Proiectului Manhattan în care rețeaua a fost acuzată de transmiterea către sovietici a planurilor pentru bomba atomică; Julius și Ethel Rosenberg au fost condamnați și executați ca principali arhitecți ai acestui plan. Examinarea ulterioară a cazului lor arată că, deși Julius era fără îndoială vinovat, unele dintre dovezile împotriva lui Ethel erau contradictorii și posibil false.

19 august 1954 - A decedat Alcide De Gasperi, prim-ministru al Italiei, unul dintre primii care a avansat ideea unei comunităţi europene; (n.03.04.1881).

19 august 1958 - Iolanda Balas a cucerit pentru România primul titlu european la saritura în înaltime, la Campionatele Europene de Atletism de la Stockholm, desfasurate în perioada 19-22.07.1958.

Iolanda Balaș – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Iolanda Balaș Sőtér (în maghiară Balázs Jolán) (n. 12 decembrie 1936, Timișoara) campioană olimpică română de etnie româno-maghiară (tatăl român și mama maghiară), care a dominat proba de săritura în înălțime timp de un deceniu. Din 1988 până în 2005 a fost președinta Federației Române de Atletism.

19 august 1960 - La Moscova, pilotul avionului american U-2 doborât, Francis Gary Powers, este condamnat la 10 ani de închisoare pentru spionaj.

Powers wearing special pressure suit for stratospheric flying, 1960 – foto: en.wikipedia.org

Francis Gary Powers (n. 17 august 1929, Jenkins, Kentucky; d. 1 august 1977, Encino, Los Angeles, California) a fost un pilot american, care într-o acțiune de spionaj aerian a fost doborât la Ekaterinburg (Ural) de artileria antiaeriană sovietică. La 10 februarie 1962 el a fost cedat de sovietici Statelor Unite ale Americii, în schimbul agentului sovietic Rudolf Ivanovici Abel. Schimbul a avut loc pe podul Glienicke, un pod peste Havel care lega Berlinul de Vest cu Potsdam (RDG).

19 august 1960 - URSS lansează Sputnik 5, cu căţeii Belka şi Strelka, 40 de şoareci, 2 şobolani şi o varietate de plante la bord. A doua zi, la întoarcerea pe Pământ, toate animalele erau sănătoase.

Strelka and Belka, soviet space dogs. ( Orbited the Earth and returned home on Sputnik 5 ) – foto: ro.pinterest.com

19 august 1961 - A murit N.I. Herescu, latinist, poet, prozator, eseist, traducator, fondator si director al Institutului Român de Studii Latine din Bucuresti (1937-1945), presedinte al Societatii Scriitorilor Români, director al Fundatiilor Culturale Regale Carol I din 1940; din anul 1944 s-a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franta.(n. 6 decembrie 1903).

19 august 1963 - A fost lansată în eter prima emisiune în limba română a postului de radio “Deutsche Welle ”.

19–30 august 1974 - S-a desfăşurat, la Bucureşti, Conferinţa Mondială a Populaţiei. Reuniunea de la Bucureşti a fost prima conferinţă mondială interguvernamentală la vârf în domeniul populaţiei. Aceasta a fost precedată de congresele mondiale privind populaţia, organizate la nivel de specialişti, la Roma şi Belgrad, în 1954 şi 1965, şi a pregătit terenul pentru conferinţele mondiale în materie, din deceniile următoare, organizate la Mexico City (1984) şi mai cu seamă la Cairo (1994).

Conferinţa a reprezentat punctul culminant al evenimentelor şi iniţiativelor care au marcat anul 1974 drept An Internaţional al Populaţiei.

Prin sublinierea interconexiunilor dintre populaţie şi dezvoltare, precum şi a importanţei justiţiei sociale şi a respectării demnităţii umane şi a drepturilor omului, Conferinţa de la Bucureşti a contribuit la pregătirea ciclului de conferinţe şi summit-uri globale din anii ’90, care au condus la conturarea unei noi paradigme a dezvoltării (axate pe conceptul dezvoltării durabile).

Planul de acţiune al Conferinţei de la Bucureşti, adoptat de 136 de state (cvasi-totalitatea membrilor ONU din acea perioadă), a promovat principii şi valori care vor fi consolidate, ulterior, de Conferinţa mondială de la Cairo şi alte conferinţe globale majore pe tema dezvoltării (locul central al individului în societate, importanţa egalităţii femeilor cu bărbaţii în familie şi societate, inclusiv în legătură cu dreptul la planificarea familială, libertatea de mişcare în plan internaţional, legătura dintre dinamica populaţiei şi schimbările de mediu, necesitatea gestionării raţionale a resurselor naturale).

Recomandările din Planul de Acţiune au definit activitatea internaţională în domeniul populaţiei pentru mai mult de un deceniu.
cititi mai mult pe www.senat.ro

19 august 1979 - A fost inventat CD-ul – Revolutia s-a produs intr-o periferie a orasului Hanovra din Germania

19 august 1983 - A murit Octav Onicescu, matematician, membru al Academiei Române, membru al Uniunii interbalcanice a matematicienilor; este, împreună cu Gh. Mihoc, creatorul şcolii matematice româneşti de teoria probabilităţilor şi statistică matematică; (n.20.08.1892, Botosani).

19 august 1983 - S-au încheiat lucrarile la prima magistrala a metroului bucurestean care strabate orasul pe axa est-vest, legând cartierele Titan, Balta Alba si Militari cu centrul Capitalei.

19 august 1989 - La picnicul Pan-European de lângă Sopron, cu ajutorul maghiar, peste 600 de cetățeni est germani fug în Occident. Acesta era sfârșitul RDG-ului.

19 august 1989 - Preşedintele polonez Wojciech Jaruzelski nominalizează în funcţia de prim-ministru pe Tadeusz Mazowiecki, activist al sindicatului Solidaritatea, primul premier ne-comunist în 42 de ani.

Mazowiecki în 1989 – foto: ro.wikipedia.org

Tadeusz Mazowiecki (n. 18 aprilie 1927, Płock – d. 28 octombrie 2013, Varșovia) a fost un scriitor, ziarist, filantrop și om politic de orientare creștin-democrată din Polonia, fost lider al mișcării Solidaritatea și primul premier necomunist din Europa Centrală și de Est de după al Doilea Război Mondial.

19 august 1990 - Leonard Bernstein dirijează ultimul său concert, sfârşind cu Simfonia nr. 7 de Ludwig van Beethoven.

Leonard Bernstein – foto: ro.wikipedia.org

Leonard Bernstein (n. 25 august 1918, Lawrence, Massachusetts – d. 14 octombrie 1990) a fost un pianist, dirijor și compozitor american, de naționalitate evreu. Familia sa a emigrat din localitatea Rovno, Ucraina. Leonard Bernstein este cunoscut și a rămas în memoria publicului mai ales pentru prodigioasa sa activitate dirijorală în lumea întreagă. A condus unele din marile orchestre ale lumii și și-a dedicat o bună parte din activitate Filarmonicii din New York. Ca promotor al muzicii, a realizat un remarcabil ciclu de emisiuni TV, de educație muzicală, transmis în multe țări ale lumii.

19 august 1991 - Puciul de la Moscova: Puciştii preiau controlul Televiziunii şi Radioului. Boris Elţîn, dă un decret prin care toate hotărârile Comitetul de stat pentru starea excepţională (C.S.S.E.), nu aveau valabilitate pe teritoriul R.S.F.S. Ruse.

Tancuri în Piața Roșie din Moscova (august 1991) – foto: ro.wikipedia.org

Tentativa sovietică de lovitură de stat din 1991 (19 august 1991), cunoscută și ca Puciul din august, Puciul Vodka ori Lovitura de stat din august, a fost o încercare a unui grup de conservatori comuniști sovietici de a-l răsturna de la putere pe președintele Mihail Gorbaciov și de a prelua controlul asupra țării.

Liderii puciștilor erau comuniști radicali, care considerau că reformele lui Gorbaciov au mers prea departe și că noul tratat unional făcea ca puterea guvernului central să scadă prea mult, iar cea a guvernelor republicane să fie prea mare. Deși lovitura de stat a eșuat după numai trei zile de la declanșare, iar Gorbaciov s-a reîntors în fruntea statului, evenimentul a anulat orice posibilitate de păstrare a uniunii într-o formă mai puțin centralizată.

Yeltsin stands on a tank to defy the August Coup in 1991 – foto: en.wikipedia.org

19 august 1994 - A încetat din viaţă chimistul american Linus Pauling, laureat al Premiului Nobel pentru chimie şi al Premiului Nobel pentru pace; (n. 28 februarie 1901).

19 august 1999 - A murit Mircea Sântimbreanu, scriitor (director al Editurii Albatros), publicist, scenarist şi producător român de film (“Lîngă groapa cu furnici”, “Recreaţia mare”); (n.07.01.1926).

19 august 1999 - În Belgrad, zeci de mii de sîrbi demonstreaza cerand demisia preşedintelui Republicii Federale Iugoslavia, Slobodan Miloşevici.

19 august 2004 - Lansarea la bursa a companiei multinationale Google.

19 august 2005 - China şi Rusia au început primele exerciţii militare comune în aşa-numita „Misiune de Pace 2005”. Exerciţiile vor dura opt zile şi vor simula invadarea unei ţări imaginare, în zona Vladivostokului şi a regiunii chineze Shandong.

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com