Sfântul Cuvios Ioan de la Lavra Veche († Secolul al VIII-lea)
articol de: Pr. Ştefan Sfarghie – 19 Aprilie 2024 – preluat de pe ziarullumina.ro
În Pustia Palestinei, aproape de Ierusalim, se afla o frumoasă aşezare călugărească întemeiată de Sfântul Hariton şi se numea Lavra Veche, întrucât sfântul o zidise înainte de alte lavre.
I se mai spunea şi Peştera Veche, deoarece, la început, mănăstirea fusese aşezată într-o peşteră de tâlhari, unde Sfântul Hariton scăpase în chip minunat din mâna acestora.
În această peşteră a vieţuit şi Sfântul Ioan, cel pomenit astăzi.
Crescut de mic în dreapta credinţă şi având mare şi dumnezeiască dragoste faţă de Biserica lui Hristos, Sfântul Cuvios Ioan se străduia în fiecare zi să se lipească de Dumnezeu, după cuvântul cel scris în Psalmi:
„Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea” (Ps. 72, 27).
Trecând cu vederea deşartele plăceri şi mândria lumii, a părăsit patria sa şi, plecând la Ierusalim, s-a închinat Cinstitei Cruci şi la Sfântul Mormânt al Domnului Iisus Hristos, apoi a intrat în cinul monahal.
Sfântul Cuvios Ioan s-a aşezat în vestita lavră a Sfântului Hariton, ducând acolo o viaţă curată de muncă, de post, de rugăciune şi de adâncire în Sfintele Scripturi.
Pentru viaţa sa curată s-a învrednicit şi de darul preoţiei.
Şi multă vreme a săvârşit sfintele slujbe în biserica mănăstirii.
Deci, după o viaţă îndelungată şi desăvârşită, plăcută lui Dumnezeu, fericitul Ioan s-a făcut ca un înger în trup şi tuturor pildă de viaţă fără prihană.
La adânci bătrâneţi s-a mutat în pace la Domnul, în lăcaşul cel ceresc, purtat fiind sufletul său de îngerii cei fără de trupuri.
Imnografie
Troparul Sfântului Cuvios Ioan de la Lavra Veche
Glasul al 8-lea:
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Glasul 1
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ioan. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Viața Sfântului Cuvios Ioan de la Lavra Veche
Sf. Cuv. Ioan de la Lavra Veche- foto preluat de pe ziarullumina.ro
Lavra Veche se numea locașul Cuviosului Hariton, care și era aproape de Ierusalim în pustiul Palestinei, deoarece se zidise înaintea altor lavre de Sfântul Hariton, precum se scrie despre ea pe larg în viața lui. Deci, în acea veche lavră a lui Hariton s-a nevoit pustnicește acest Cuvios Ioan, care, din tinerețe rănindu-se de dumnezeiasca dragoste, s-a lipit de Dumnezeu, după cele scrise: „Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este”.
Și trecând cu vederea plăcerile lumii deșarte și mândria, și înstrăinându-se de patrie, a luat crucea vieții monahicești și s-a dus în țară străină, pentru Domnul, Cel ce a fost străin pe pământ, încât de la nașterea Sa și până la moarte nu avea unde să-Și plece capul. Și ajungând la sfintele locuri ale Ierusalimului, închinându-se Cinstitei Cruci și Mormântului lui Hristos Cel de viață primitor, a mers la lavra cea zisă mai sus, a Sfântului Hariton, și s-a învrednicit într-însa de dregătoria preoțească, pentru viața lui îmbunătățită, căci s-a arătat următor pustnicilor celor de demult, înfrânându-și patimile cele trupești cu mare înfrânare, cu stările la rugăciune cele de toată noaptea, cu pomenirea morții, cu nevoințele cele de multe feluri, cu care și-a subțiat trupul foarte, încât s-a făcut înger pământesc în trup.
Apoi, după viața cea îndelungată și desăvârșită spre plăcerea lui Dumnezeu, s-a mutat către Domnul, dus fiind sufletul lui de mâinile sfinților îngeri cei fără de trup în locașul ceresc cel neînvechit. El este numit de alții „al peșterii celei vechi”, în loc de „al lavrei celei vechi”, deoarece lavra cea veche a Cuviosului Hariton a fost la început o peșteră tâlhărească, în care, Cuviosul Hariton fiind legat de niște tâlhari, s-a dezlegat prin minune, fiindcă au murit deodată tâlharii aceia, bând niște vin otrăvit de veninul unui șarpe. Iar după ce s-a dezlegat, a aflat în peșteră mult aur și â făcut mai întâi o biserică în aceeași peșteră și a adunat frații, iar după aceea a zidit mănăstirea deasupra peșterii. Iar de vreme ce Cuviosul Ioan a viețuit în acea peșteră veche, slujind în biserică, de aceea a fost numit și „al peșterii celei vechi”.
Studenți revoluționari din Moldova și Țara Românească, prezentând la Paris tricolorul românesc cu mențiunile “Dreptate, Frăție” în 1848. Acuarelă de C. Petrescu.
- 19 aprilie 1775 – Au avut loc bătăliile de la Lexington și Concord, primele confruntări armate din Războiul de Independență al Statelor Unite;
- 19 aprilie 1839 – Prin Tratatul de la Londra, s-a recunoscut constituirea regatului Belgiei;
- 19 aprilie 1849 (sn 1 mai 1849) – S-a semnat Convenția ruso-turcă de la Balta Liman;
- 19 aprilie 1943 – Evreii din Ghetoul Varșovia s-au revoltat împotriva forțelor naziste venite să-l lichideze.
19 aprilie 65 i.e.n. - Conjuratia lui Piso prin care se urmarea asasinarea imparatului roman Nero este tradată.
Suetonius relateaza ca Nero urma sa fie injunghiat de complotisti in ziua de 19 aprilie , dar unul dintre conjurati, senatorul Flavius Scaevinius a fost denuntat de unul dintre apropiatii sai, impreuna cu cavalerul Antonius Natalis .
Arestati si amenintati cu tortura, ei au denuntat la randul lor mai multi complotisti, printre care si pe filosoful Seneca.
Tacit spune ca acesta din urma nu a fost implicat in complot.
Neron l-a obligat sa se sinucida pe Seneca, iar acesta si-a taiat fara sa ezite venele.
Restul complotistilor au fost executati.
Seneca in fata slujitorilor lui Nero isi taie venele si moare in chinuri . Paulina e obligata sa priveasca moartea sotului, apoi sa-si puna capat vietii singura.. Dupa unii, Seneca ar fi fost ametit cu aburi, apoi a luat otrava lui Socrate si a adormit pe veci – foto: radiometafora.ro
Lucius Annaeus Seneca (sau mai simplu Seneca sau Seneca cel Tânăr, n. cca. 4 î.Hr. – d. 65) a fost un filosof stoic roman, preceptor al împăratului Nero.
Seneca a ocupat și funcții în administrația Imperiului. A fost fiul lui Seneca cel Bătrân (55 î.Hr.-41d.Hr.).
19 aprilie 531 - Armata bizantina condusa de generalul Belisarius este infranta de persii sassanizi condusi de Sepahbod Azarethes, in batalia de la Callinicum (in nordul Siriei).
Callinicum a marcat sfarsitul primei campanii impotriva Sassanizilor, aceasta infrangere fiind prima dintr-o serie de batalii pierdute de generalul Belisarius, bizantinii fiind fortati sa plateasca un greu tribut persilor in schimbul pacii.
19 aprilie 1054 - A murit Papa Leon al IX-lea; (n. 1002).
Papa Leon al IX-lea s-a născut la 21 iunie 1002 in Alsacia, la naștere primind numele de Bruno Graf von Egisheim-Dagsburg.
În perioada 12 februarie 1040 – 19 aprilie 1054, a fost Papa al Bisericii Universale, in timpul pontificatului său declanșaandu-se Marea Schisma din 1054, in urma careia s-a produs separarea definitiva a Bisericii Ortodoxe rasaritene de Biserica Catolica.
Corpul său se odihnește în Bazilica Sf.Petru din Roma.
19 aprilie 1588 - A murit Paolo Veronese, pictor italian; (n. 1528).
Paolo Veronese: Presupus autoportret. Frescă în Villa Barbaro, Masèr – foto: ro.wikipedia.org
Paolo Veronese (n. 1528, Verona – d. 19 aprilie 1588, San Angelo) a fost un pictor italian din perioada târzie a Renașterii, marcând trecerea spre Manierism.
Pe numele adevărat Paolo Caliari sau Cagliari, artistul a căpătat cu timpul numele de Veronese, după orașul în care s-a născut.
Stabilit de tânăr la Veneția, Veronese este – alături de Tițian și Tintoretto – unul din cei mai remarcabili reprezentanți ai școlii venețiene de pictură a secolului al XVI-lea.
19 aprilie 1713 - A fost întocmită Pragmatica Sancțiune.
The Pragmatic Sanction, Act of Emperor Charles VI – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Pragmatica Sancțiune este o diplomă oficială întocmită pe 19 aprilie 1713 de împăratul romano-german Carol al VI-lea, care prevedea pe de o parte indivizibilitatea țărilor Coroanei Habsburgice, iar pe de altă parte admitea succesiunea feminină la conducerea acestor țări.
Pragmatica Sancțiune a devenit necesară ca urmare a faptului că împăratul Carol al VI-lea nu avea descendenți masculini, iar în aceste condiții exista la moartea sa riscul destrămării sau împărțirii țărilor Coroanei Habsburgice.
19 aprilie 1770 - Maria Antoaneta se căsătorește la varsta de 14 ani prin procura cu Delfinul Frantei, viitorul rege Ludovic al XVI-lea.
Marie Antoinette la vârsta de doisprezece ani, de Martin van Meytens – foto: ro.wikipedia.org
Maria Antonia Iosefa Iohanna de Habsburg-Lorena (n. 2 noiembrie 1755 – d. 16 octombrie 1793), cunoscută în istorie sub numele de Maria Antoaneta, s-a născut arhiducesă de Austria, mai târziu devenind regină a Franței și a Navarei.
Dupa o judecata sumara in fata unui tribunal revolutionar, in ziua de 16 octombrie 1793 la ora 12:15 pm, cu două săptămâni jumătate înainte de a împlini 38 de ani, a fost executată în Piața Revoluției din Paris (în prezent Place de la Concorde ), fiind invinuita de de trădare
Ultimele sale cuvinte adresate călăului Sanson, pe care îl călcase pe picior, au fost : „Iertați-mă, domnule, n-am vrut”. Corpul ei a fost aruncat într-un mormânt nemarcat în cimitirul Madeleine (care a fost închis anul următor).
Ludovic XVI de Joseph Siffred Duplessis – foto: ro.wikipedia.org
Ludovic al XVI-lea (n. 23 august 1754, Versailles – d. 21 ianuarie 1793, decapitat în Paris) a fost rege al Franței și al Navarei din 1774 și până în 1789, rege al francezilor din 1789 și până în 1793.
A fost ultimul reprezentant al Absolutismului și o victimă a Revoluției Franceze.
19 aprilie 1774 - A avut loc premiera operei „Ifigenia in Aulida” de Christoph Willibald Gluck.
19 aprilie 1775 - Incepe razboiul de independenta fata de Anglia, al coloniilor care vor forma Statele Unite ale Americii.
19 aprilie 1768 - A decedat la Venetia, pictorul italian Canaletto (Giovanni Antonio Canal); (n.28 octombrie 1697, Venetia).
Canaletto, Portret de Antonio Visentini, 1735 – foto: ro.wikipedia.org
Giovanni Antonio Canal (n. 28 octombrie 1697 în Veneția; d. 19 aprilie 1768 în Veneția), cunoscut sub numele de Canaletto, a fost un pictor peisagist italian.
Veneția, orașul său natal, și ulterior Londra, unde va locui vreme de zece ani, sunt locurile care i-au permis lui Canaletto să-și desfășoare geniul.
Gloria de care se bucură va depăși însă granițele acestor două orașe, devenind popular în întreaga Euorpă.
Rigoarea arhitecturii și expresivitatea poetică, reproducerea fidelă, de-a dreptul documentară a realității, îndemânarea cu care lucrează cu lumina și elanul pensulei sale vor fi caracteristici ale acestui artist care va aduce din nou gloria picturii venețiene.
A fost un maestru în arta perspectivei citadine (pittore vedutista) și în crearea iluziei realității, dată de tehnica “trompe-l’oeil”, foarte căutate în teatru și operă.
19 aprilie 1824 - A murit la Missolonghi, in Grecia,marele poet romantic britanic George Noel Gordon, lord Byron ; (n.22 ianuarie 1788).
George Gordon Noel Byron, al VI-lea Baron Byron (n. 22 ianuarie 1788, Londra — d. 19 aprilie 1824, Missolonghi, Grecia) este unul dintre cei mai cunoscuți poeți romantici englezi, alături de Percy Bysshe Shelley și John Keats, contemporani ai săi.
Printre cele mai cunoscute opere ale sale sunt poemele narative Pelerinajul lui Childe Harold și Don Juan.
Cel din urmă a rămas incomplet din pricina morții poetului.
Faima Lordului Byron se datorează nu numai operei, ci și vieții sale, trăită în extravaganță, cu numeroase povești de dragoste, datorii, despărțiri, acuzații de incest și sodomie.
El a fost descris de către Lady Caroline Lamb ca „un om nebun, rău și periculos a-l cunoaște”.
Byron a fost un lider regional al organizației revoluționare Carbonari din Italia în revolta lor împotriva Austriei și mai târziu a călătorit pentru a lupta împotriva turcilor în Războiul de independență al Greciei, fapt pentru care grecii îl consideră un erou național.
El a murit din cauza febrei în Missolonghi.
19 aprilie 1832 - S-a născut la Madrid, in Spania, José Echegaray y Eizaguirre , scriitor și inginer, matematician, dramaturg si om politic de origine basca, primul laureat al Premiului Nobel pentru literatura spaniola in 1904; (d. 14 septembrie 1916).
José Echegaray y Eizaguirre (n. 19 aprilie 1832 Madrid – d. 14 septembrie 1916) a fost inginer, dramaturg, matematician și politician spaniol de origine bască, primul laureat al Premiului Nobel pentru Literatură spaniolă în 1904
Motivația Juriului Nobel „ca recunoaștere a numeroaselor și strălucitelor sale scrieri care, într-o manieră personală și plină de originalitate, au reînviat marile tradiții ale dramei spaniole„
19 aprilie 1839 - A fost semnat Tratatul de la Londra, între marile puteri europene, Regatul Unit al Țărilor de Jos și Regatul Belgiei.
Treaty of London (1839) – Belgian borders claimed before The Treaty of the XXIV articles – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Tratatul de la Londra a fost un tratat internațional semnat la 19 aprilie 1839 între marile puteri europene, Regatul Unit al Țărilor de Jos și Regatul Belgiei.
El a fost consecința directă a Tratatului celor XXIV de Articole din 1831, pe care Țările de Jos au refuzat să-l semneze.
Conform tratatului, puterile europene au recunoscut și au garantat independența și neutralitatea Belgiei și au confirmat independența părții germanofone a Luxemburgului.
Cea mai mare însemnătate a avut-o articolul VII, care obliga Belgia să rămână veșnic neutră, obligând puterile semnatare să păzească și să respecte neutralitatea în caz de invazie.
19 aprilie 1847 - S-a născut Calistrat Hogaș, scriitor român; (d. 1917).
Calistrat Hogaș (n. 19 aprilie 1847, Tecuci – d. 28 august 1917, Roman) prozator român – foto – ro.wikipedia.org
19 aprilie 1849 - stil vechi (1 mai 1849, stil nou): S-a semnat Conventia ruso-turca de la Balta Liman, care consemna in plan diplomatic international infrangerea Revolutiei romane de la 1848-1849.
Studenți revoluționari din Moldova și Țara Românească, prezentând la Paris tricolorul românesc cu mențiunile “Dreptate, Frăție” în 1848. Acuarelă de C. Petrescu. – foto: ro.wikipedia.org
La 19 aprilie 1849, stil vechi (1 mai 1849, stil nou) are loc semnarea convenţiei ruso-turce de la Balta-Liman, nu departe de Istanbul, care consfinţeşte pe plan diplomatic internaţional înăbuşirea Revoluţiei de la 1848 din Moldova şi Valahia. Moldova, în urma revoluţiei nereuşite din 1848, se afla sub regimul ocupaţiei militare ruseşti.
Valahia, unde revoluţia reuşise să istaleze un guvernul liberal provizoriu, se va confrunta cu o intervenţie militară comună ruso-otomană care va înlătura acest guvern.
Ambele principate erau reconfirmate sub suzeranitatea Imperiului Otoman, dar sub protectorat ţarist (stabilit anterior prin Regulamentul Organic în 1831-1832).
Prin semnarea Convenţiei de la Balta-Liman (1849) influenţa otomană în Principate a crescut.
19 aprilie 1854 - S-a născut inginerul roman Anghel Saligny, cel care a proiectat si construit podul de peste Dunare de la Cernavoda,unul dintre cele mai mari din lume la vremea aceea;(d. 1925).
Anghel I. Saligny (n. 19 aprilie 1854, Șerbănești, județul Galați – d. 17 iunie 1925, București), academician, inginer constructor, ministru și pedagog român, este considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea și construcția podurilor și silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat, unul dintre întemeietorii ingineriei românești.
În anul 1885, ca de obicei când era vorba de mari lucrări inginerești publice, guvernul român a organizat un concurs internațional pentru proiectul unui pod de cale ferată peste Dunăre, la Cernavodă.
Nemulțumită de ofertele prezentate de firme străine, atât Comisia de adjudecare a ofertelor, alcătuită din specialiști români și străini, cât și Direcția generală a Căilor Ferate Române iau decizia de a încredința dificila lucrare inginerului român Anghel Saligny și colaboratorilor săi.
Astfel, la 21 octombrie 1890, în prezența regelui Carol I, era marcată începerea lucrărilor pentru noul pod. La numai cinci ani de la începerea lucrărilor, în ziua de 14 septembrie 1895, în prezența regelui și a unei numeroase și entuziaste asistențe, era inaugurat sistemul de poduri de cale ferată ce traversează Dunărea între Fetești și Cernavodă, proiectat și construit sub coordonarea lui Anghel Saligny și purtând numele regelui Carol I.
19 aprilie 1860 - La Chişinău in Basarabia ţaristă, este înfiinţată prima şcoală primară de stat pentru fete.
19 aprilie 1877 - După o şedere de opt zile la Chişinău, in Basarabia ţaristă, împăratul rus Alexandru II-lea a plecat cu trenul spre Odesa. Venirea ţarului a fost prilejuită de începerea operaţiunilor militare în cadrul Războiului ruso-turc 1877-1878.
19 aprilie 1881 - A murit omul politic Benjamin Disraeli, prim ministrul al Marii Britanii; (21 dec. 1804).
19 aprilie 1882 - A murit Charles Darwin, cel mai celebru naturalist britanic, geolog, biolog și autor de cărți, fondatorul teoriei referitoare la evoluția speciilor de plante și animale (teoria evoluționistă;(n. 12 februarie 1809).
Charles Darwin (n. 12 februarie 1809, Shrewsbury, Shropshire – d. 19 aprilie 1882, Down, lângă Beckenham, Kent) este cel mai celebru naturalist britanic, geolog, biolog și autor de cărți, fondatorul teoriei referitoare la evoluția speciilor (teoria evoluționistă).
A observat că toate speciile de forme de viață au evoluat de-a lungul timpului din anumiți strămoși comuni, ca rezultat al unui proces pe care l-a numit „selecție naturală”, toate acestea fiind publicate în cea mai celebra scriere a sa, „Originea speciilor”, (1859).
Teoria evoluționistă a fost recunoscută de către comunitatea științifică și publicul larg încă din timpul vieții sale, în timp ce teoria selecției naturale a fost considerată ca prim argument al procesului evoluției abia prin anii 1930′ iar acum constituie baza evoluționismului sintetic.
Tratează evoluția umană și selecția sexuală în lucrarea Originea omului, urmată de Exprimarea emoțiilor la oameni și animale. Observațiile sale asupra plantelor au fost publicate într-o serie de cărți, iar in ultima sa lucrare, a examinat râmele și efectul pozitiv al acestora asupra solului.
19 aprilie 1887 - Scriitorul roman B. St. Delavrancea a tiparit in revista “Lupta literara” prima varianta a nuvelei Hagi-Tudose.
Nicolae Bălțățeanu ca Hagi-Tudose, 25 martie 1951 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Hagi-Tudose este o piesă de teatru din 1912 de Barbu Ștefănescu Delavrancea. Este o dramatizare a nuvelei omonime care a fost publicată în volum sub semnătura „Delavrancea” la Editura Socec în 1903.
O primă variantă a nuvelei a fost publicată în 1887 în revista Lupta literară. Prima reprezentație a avut loc la 14 decembrie 1912 la Teatrul Național din București.
În rolurile principale au jucat actorii Constantin I. Nottara ca Hagi-Tudose, Ion Petrescu ca Matache Profirel, Vasile Toneanu ca Jenică Păunescu, Constantin Radovici ca Gusi, Agepsina Macri, M. Giurgea și Maria Ciucurescu.
Piesa nu a avut succes, fiind apreciată doar de Victor Eftimiu și Mihail Dragomirescu.
Alături de Akim (1914; de Victor Eftimiu) este una dintre primele tragicomedii ale dramaturgiei românești. Piesa are un deznodământ grotesc și dual – cel mai bogat băcan moare în cea mai cumplită mizerie; acesta își dă sufletul pe un „maldăr de galbeni”.
În ciuda unor elemente preluate din alte opere ce prezintă avari celebri (cum ar fi Euclio – creat de Plaut; Harpagon – de Molière; Shylock – de William Shakespeare; Gobseck – de Honoré de Balzac; Pliușkin – de Nikolai Gogol), Hagi-Tudose are o deplină originalitate prin desăvârșita sa zgârcenie dusă până la moarte.
Călinescu afirmă că „zgârcenia sa delirantă e împinsă dincolo de pierderea instinctului său de supraviețuire”.
19 aprilie 1889 - Principele Ferdinand, nepotul Regelui Carol I, a sosit in tara in calitate de viitor mostenitor al tronului.
Principele Ferdinand în anul căsătoriei, 1893 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
A devenit Principe de Coroană al Regatului României, în urma renunțării tatălui și fratelui său mai mare Wilhelm, la drepturile de succesiune la coroana regală a României.
Din acest moment s-a stabilit în România, unde și-a continuat cariera militară, având și o serie de comenzi onorifice, ajungând până la gradul de general de corp de armată.
S-a căsătorit la 29 decembrie 1892, la Sigmaringen, cu prințesa Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, nepoată a reginei Victoria, fiică a ducelui Albert de Edinburgh și a marii ducese Maria Alexandrovna Romanov, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
Ferdinand a devenit rege al Regatului României la 10 octombrie 1914, sub numele de Ferdinand I, în urma morții unchiului său regele Carol I.
A condus România pe timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excludere sa din Casa Regală de Hohenzolern, de către șeful acestei case, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.
Faptul că a ales să lupte de partea aspirațiilor poporului său împotriva propriei familii regale a făcut ca în Romania să mai fie numit și „Ferdinand cel Loial” sau „Ferdinand Întregitorul”.
19 aprilie 1904 - Orașul Toronto este afectat în mod semnificativ de un incendiu. 104 clădiri au fost distruse, prejudiciul total fiind de 10 milioane de dolari canadieni, însă nici o persoană nu-și pierde viața.
19 aprilie 1906 - A murit Pierre Curie, fizician si chimist francez, cercetator in domeniul radioactivitatii;(n.15 mai 1859). A primit Premiul Nobel pentru fizica pe 1903, impreuna cu sotia sa, Marie Curie, si cu Antoine Henri Becquerell.
Pierre Curie (1859 — 1906) - foto: ro.wikipedia.org
Pierre Curie (n. 15 mai 1859 — d. 19 aprilie 1906) a fost un fizician francez, pionier în studiul radioactivității, laureat (împreună cu Antoine Henri Becquerel și Marie Curie) al Premiului Nobel pentru Fizică în 1903.
Printre altele, împreună cu fratele său, Jacques Curie, a descoperit efectul piezoelectric în 1880.
Motivația juriului Nobel
„ca apreciere pentru serviciile extraordinare oferite prin studiile asupra fenomenului radiației descoperit de profesorul Henri Becquerel.”
Marie şi Pierre Curie în laboratorul lor improvizat în incinta l’École de Physique et de Chimie – foto: ro.wikipedia.org
19 aprilie 1917 - S-a născut Sven Hassel, soldat danez din armata germana, autorul unor romane populare de razboi privind al doilea razboi mondial.
19 aprilie 1919 - La Bucureşti in România, a aparut revista literară Sburătorul, sub conducerea lui Eugen Lovinescu.
Revista va fi publicată pînă în mai 1929 şi ulterior din martie 1926 – martie 1927. La revista Sburătorul va debuta scriitorul român Ion Barbu.
Sburătorul a fost o revistă periodică literar-artistică modernistă și un cenaclu literar, pornite la București în aprilie 1919.
Sub conducerea lui Eugen Lovinescu, cercul de scriitori a fost esențial în extinderea spectrului literaturii române de la simbolismul românesc la temele urbane ale realismului și ale avangardei artistice.
19 aprilie 1919 - Americanul Leslie Irving a efectuat primul salt cu deschidere intarziata a parasutei, dupa 400 metri de cadere libera.
19 aprilie 1927 - Din cauza “obscenității” din piesa Sex, actița Mae West este condamnată la 10 zile de închisoare în New York.
După opt zile, va fi eliberată pentru bună purtare.
Mae West (17 august 1893 – 22 noiembrie 1980) a fost o actriță și sex simbol american – foto: ro.wikipedia.org
19 aprilie 1936 - A murit Viktor Roth, preot si istoric roman de nationalitate germana; a fost primul istoric al artei plastice sasesti din Transilvania.
19 aprilie 1943 - Rascoala evreilor din in ghetoul din Varsovia – unul din cele mai tragice momente a celui de-al doilea razboi mondial.
Cea mai semnificativă parte a insurgenței a avut loc între 19 aprilie si 16 mai 1943, și s-a terminat când rezistența slab înarmată și slab aprovizionată a fost zdrobită de trupele germane.
A fost cea mai mare revoltă a evreilor din timpul celui d-al doilea razboi mondial.
19 aprilie 1943: Rascoala evreilor din in ghetoul din Varsovia – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
19 aprilie 1947 - S-a nascut Nicu Covaci, compozitor, cântăreț, chitarist, pictor și grafician român, cunoscut ca fondator și lider al formației Phoenix.
Nicolae (Nicu) Covaci (n. 19 aprilie 1947, Timișoara) este un compozitor, cântăreț, chitarist, pictor și grafician român, cunoscut ca fondator și lider al formației Phoenix.
Singurul copil al unei croitorese (Tamara) originară din Basarabia și al unui tată bănățean de lângă granița cu Serbia, Covaci a crescut fără tată până la vârsta de vreo 11 ani, deoarece acesta a fost deținut politic la Canalul Dunăre-Marea Neagră timp de vreo 10 ani.
A început de mic copil să ia lecții particulare de pian, acordeon și limbă franceză, germană și engleză.
Mai târziu, după ce a învățat singur să cânte la muzicuță, a luat și lecții de chitară. A urmat secția germană a școlii primare, secția română a școlii generale, liceul de arte plastice și Institutul de Arte Plastice din Timișoara.
19 aprilie 1949 - S-a nascut Paloma Picasso, designer spaniol, fiica marelui pictor Pablo Picasso.
19 aprilie 1954 - În urma Plenarei Comitetului Central se desfiinţează postul de secretar general al PMR, înlocuit de un secretariat condus de un prim-secretar, în persoana lui Gheorghe Apostol.
19 aprilie 1956 - Actrita americana de cinema Grace Kelly, s-a casatorit cu printul Rainier al III-lea de Monaco.
19 aprilie 1956: Actrița americană Grace Kelly se căsătorește cu Rainier al III-lea de Monaco
19 aprilie 1961 - Armata cubaneza condusa de Fidel Castro infrange trupele anticomuniste debarcate de americani la Playa Giron.
19 aprilie 1961 - Sierra Leone si-a proclamat independenta in cadrul Commonwealth-ului. Statul a devenit republica in 1971.
19 aprilie 1965 - A fost lansat la New York primul post de radio specializat in stiri.
19 aprilie 1967 - Membrii trupei The Beatles au semnat un contract prin care promiteau sa mentina componenta trupei timp de 10 ani.
The Beatles- foto: ro.wikipedia.org
The Beatles a fost unul dintre grupurile a cărui muzică a fost cea mai influentă pentru era rock care a urmat.
Grupul a fost alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritmică), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) și Ringo Starr (baterie).
Ei au avut ca țintă generațiile de tineri rezultate de după al Doilea Război Mondial, în Anglia, SUA, etc.
Fără dubiu, “The Beatles” este unul din cele mai faimoase și de succes grupuri în istoria muzicii rock, contorizând peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.
În timp ce inițial au devenit faimoși pentru ceea ce unii au etichetat drept muzică pop, lucrările lor de mai târziu au realizat o combinație de laude atât din partea criticilor cât și din partea ascultătorilor inegalată în secolul XX.
În cele din urmă, ei și-au dovedit nu doar talentul de muzicieni, au pășit granița spre cinematografie, și în particular, în cazul lui John Lennon este vorba de activism politic.
În 2004 revista Rolling Stone clasa trupa The Beatles pe locul 1 pe lista celor 100 cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor.
În conformitate cu aceeași revistă, muzica inovativă a trupei The Beatles și impactul cultural au ajutat la definirea anilor 1960
19 aprilie 1967 - A murit Konrad Adenauer, politician german, cancelar al Republicii Federale Germania (n. 1876).
19 aprilie 1971 - Sierra Leone devine republică și Siaka Stevens președintele ei.
19 aprilie 1971 - Se lansează prima stație spațială, Salyut 1.
19 aprilie 1975 - India a lansat primul său satelit, cu ajutor din partea URSS.
19 aprilie 1979 - S-a născut Kate Hudson, actriță americană.
Kate Hudson – foto preeluat de pe www.facebook.com
Kate Garry Hudson (n. 19 aprilie 1979) este o actriță americană, devenită celebră în 2001 după câștigarea premiului Globul de Aur pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolul din filmul Almost Famous.
După această performanță, ea a jucat în filme ce îi vor crește faima, precum How to Lose a Guy in 10 Days (2003), Raising Helen (2004), The Skeleton Key (2005), You, Me and Dupree (2006), Fool’s Gold (2008), Bride Wars (2009) și The Reluctant Fundamentalist (2012).
19-21 aprilie 1988 – A avut loc vizita oficială de prietenie a lui Nicolae Ceaușescu în RP Mongolă.
Nicolae si Elena Ceausescu in Republica Populara Mongola, impreuna cu presedintele Dumaangiyn Sodnom si sotia la dineul oficial, la Ulan Bator (19 aprilie 1988) – foto preluat de pe foto.agerpres.ro
19 aprilie 1995 - Atentatul din Oklahoma City – Clădirea federală Murrah din orașul Oklahoma a fost ținta unui atac terorist.
În urma exploziilor, au murit 168 oameni, printre care opt ofițeri federali.
Atentatul din Oklahoma City (19 aprilie 1995) – Clădirea Federală Alfred P. Murrah la două zile după explozie – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Atentatul din Oklahoma City a fost un act de terorism domestic asupra clădirii guvernamentale Alfred Murrah în Oklahoma City, Oklahoma, Statele Unite pe data de 19 aprilie 1995 la ora 9:02 AM.
Comis de către Timothy McVeigh și Terry Nichols, 168 de persoane și-au pierdut viața în urma atentatului, 680 au fost rănite, iar o treime din clădire a fost distrusă.
Suflul exploziei a distrus sau avariat alte 324 clădiri pe o rază de 16 străzi, a spart geamurile a peste 258 de clădiri din apropiere și a distrus sau incendiat 86 de mașini, cauzând pagube materiale estimate la 652 milioane de dolari.
Ample eforturi de salvare au fost întreprinse de către agențiile locale, statale, guvernamentale și globale în urma atacului cu bombă, donații substanțiale fiind primite din întreaga țară.
Federal Emergency Management Agency (FEMA) a activat unsprezece echipe urbane specializate în căutare și salvare formate din 665 de salvatori care au asistat la operațiunile de recuperare și salvare.
Bombardarea clădirii din Oklahoma City a reprezentat până la atacurile din 11 septembrie – care vor avea loc șase ani mai târziu – cel mai mare atac terorist din Statele Unite și încă rămâne cel mai mortal incident de terorism domestic din istoria Statelor Unite.
În 90 de minute de la explozie, McVeigh a fost oprit de către polițistul Charlie Hanger al patrulei de poliție Oklahoma pe motiv că circula fără plăcuța de înmatriculare și a fost arestat pentru port ilegal de armă.
Dovezile criminaliste l-au legat pe McVeigh și Nicholas de atentat; Nicholas a fost arestat, urmând ca în câteva zile ambii să fie puși sub acuzare.
Michael și Lori Fortier au fost identificați mai târziu ca fiind complici ai acestora.
McVeigh, veteran al războiului din Golf și simpatizant al mișcărilor paramilitare americane, a detonat o mașină închiriată prin serviciul Ryder plină de explozibili în parcarea din fața clădirii.
Co-conspiratorul său, Nichols, a asistat la pregătirea bombei.
Motivat de ura față de guvernul Statelor Unite și nemulțumit de modul în care acesta a acționat în cazul incidentului Ruby Ridge în 1992, respectiv în asediul de la Waco din 1993, McVeigh și-a plănuit atacul în așa fel încât să coincidă cu cea de-a doua aniversare a conflictului sângeros care a încheiat asaltul asupra membrilor cultului Branch Davidian în Waco, Texas.
Ancheta oficială, cunoscută sub acronimul „OKBOMB”, a constat din 28.000 de interviuri, adunarea a puțin sub 3,5 tone de dovezi (3.200 kg) și colectarea a aproape un miliard de informații de către agenții FBI.
Atentatorii au fost judecați și condamnați în 1997.
McVeigh a fost executat prin injecție letală pe data de 11 iunie 2001, iar Nicholas a fost condamnat la închisoare pe viață în 2004.
Michael și Lori Fortier au depus mărturie împotriva lui McVeigh și Nichols; Michael a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru neinformarea guvernului Statelor Unite cu privire la planul atentatului, iar soției sale, Lori, i s-a acordat imunitate în schimbul propriei mărturii.
În urma atentatului, congresul Statelor Unite a adoptat Antiterrorism and Effective Death Penalty Act în 1996, lege care înăsprește standardele pentru habeas corpus în Statele Unite și introduce noi măsuri privitoare la protecția clădirilor guvernamentale cu scopul de a împiedica viitoare atacuri teroriste.
Pe 19 aprilie 2000, un monument comemorativ a fost ridicat în zona clădirii guvernamentale Murrah.
Aici se organizează anual ceremonii în memoria victimelor, exact în intervalul orar în care explozia a avut loc în 19 aprilie 1995.
Octavio Paz (n. 31 martie 1914 – d. 19 aprilie 1998) a fost un poet, eseist și diplomat mexican, una din figurile literare de prima mărime ale Americii Latine.
În 1990 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură. Motivația Juriului Nobel
“Pentru a onora scrierile pasionate de orizonturi largi, caracterizate de inteligență senzuală și integritate umanistă.”
19 aprilie 2000 - Un Boeing 737-200 al Philippine Airlines s-a prăbușit în timpul aterizării pe insula Samal. Toate cele 131 de persoane aflate la bord au murit.
19 aprilie 2002 - A avut loc o aliniere planetara spectaculoasa. Un numar de cinci planete au putut fi observate incepand cu aceasta zi si pana la inceputul lui iunie, de aceeasi parte a Soarelui, fenomen ce are loc odata la un secol.
19 aprilie 2002 - A murit celebrul explorator norvegian Thor Heyerdahl; (n. 1914).
Thor Heyerdahl (n. 6 octombrie 1914, Larvik, Norvegia – d. 18 aprilie 2002, Colla Micheri, Italia) a fost un etnograf cu formarea de biolog, și aventurier norvegian cu realizări științifice în zoologie și geografie. Heyerdahl a devenit celebru datorită Expediției Kon-Tiki în care a navigat 4.300 mile (aproximativ 7.000 km) din America de Sud până în Arhipelagul Tuamotu.
A murit, la vârsta de 87 ani, în urma unei tumori cerebrale. Thor Heyerdahl a demonstrat de mic copil un interes deosebit față de zoologie.
El a înființat un mic muzeu în casa părintească, având ca principală atracție o Viperă berus. Heyerdahl a lansat o ipoteză conform căreia populația din Polinezia nu provenea din Asia de Sud-est, așa cum se credea până atunci, ci din America. Ipoteza fiind primită cu răceală, Thor s-a decis să demonstreze că o călătorie din America de Sud era realizabilă cu mijloace primitive, această călătorie fiind descrisă în amănunt într-una din cărțile lui (Expediția Kon-Tiki)
19 aprilie 2004 - A murit la varsta de 78 de ani, Norris McWhirter, unul dintre co-fondatorii celebrului “Guinness Book of Records”, lansat in 1954.
19 aprilie 2005 - Cardinalii electori au ales, după un conclav considerat cel mai scurt din ultima sută de ani, al 265-lea Papa al Bisericii Catolice, în persoana cardinalului german Joseph Ratzinger, care și-a ales numele de Benedict al XVI-lea.
Benedict al XVI-lea, în latină Benedictus PP. XVI, născut Joseph Alois Ratzinger, (n. 16 aprilie 1927, Marktl am Inn, Bavaria), a fost papă al Bisericii Catolice, ales la 19 aprilie 2005 în urma Conclavului din 2005, ca succesor al papei Ioan Paul al II-lea.
În același timp, a deținut funcția de episcop al Romei și suveran al statului Vatican.
Este al 265-lea papă în istoria Bisericii Romano-Catolice și primul papă german după 482 de ani (ultimul papă german a fost Papa Adrian al VI-lea, în perioada 1522-1523).
Înaintea alegerii sale ca papă, cardinalul Ratzinger a fost decan al colegiului cardinalilor, prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței și președinte al Comisiei pontificale teologice internaționale.
După anunțul retragerii, făcut pe 11 februarie 2013, a renunțat la funcție în data de 28 februarie 2013. Noul său titlu este acela de „papă emerit”.
19 aprilie 2007 -Parlamentul României a aprobat, cu 322 de voturi “pentru”, suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.
Traian Băsescu şi Theodor Stolojan în Piața Universității (19 aprilie 2007) – foto: ro.wikipedia.org
19 aprilie 2009 - A murit scriitorul britanic J. G. Ballard, celebru pentru romanul său “Imperiul Soarelui”.
19 aprilie 2011 - Liderul comunist cubanez Fidel Castro demisionează din funcția de Prim secetar al CC al Partidul Comunist din Cuba, după 45 de ani de conducere dictatoriala a tarii, fiind inlocuit de fratele sau, Raul Castro .
Fidel Castro, pe numele său complet Fidel Alejandro Castro Ruz (n. 13 august 1926) revoluționar cubanez care a participat la răsturnarea dictaturii lui Fulgencio Batista și transformarea Cubei în primul stat comunist din emisfera vestică.
19 aprilie 2013 – A murit François Jacob, biolog francez, laureat Nobel (n. 1920)
François Jacob (1920 – 2013) – foto: ro.wikipedia.org
François Jacob (n. 17 iunie 1920, Nancy – d. 19 aprilie 2013) a fost un cercetător și medic francez, laureat al premiului Nobel pentru fiziologie sau medicină.
A fost cancelar al Ordre de la Libération(fr) între anii 2007 – 2011.
19 aprilie 2017 – În perioada 19-23 aprilie se desfășoară Campionatul european de gimnastică individuală Cluj 2017, ediția a VII-a.
Este cea de-a doua ediție găzduită de România după cea din 1957.
România a obținut un total de 4 medalii: 2 de aur, una de argint și una de bronz.
19 aprilie 2021 – Elicopterul Ingenuity al NASA, care face parte din misiunea Mars 2020, efectuează primul zbor cu motor pe o altă planetă.
Sfântul Sfințit Mucenic Pafnutie (Secolul al IV-lea)
Sfântul Sfințit Mucenic Pafnutie (Secolul al IV-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Ierarh Pafnutie (cunoscut și ca Pafnutie al Tebaidei) a fost episcop al provinciei romane Tebaida de Sus (Thebaida Superior) din Egipt, care se întindea în zona orașului Luxor de astăzi.
Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 19 aprilie [1].
Unii istorici îl identifică cu Avva Pafnutie Chefala, care a fost ucenic al Sf. Antonie cel Mare[2]
Viața Sfântului Sfințit Mucenic Pafnutie (Secolul al IV-lea)
Pafnutie al Tebaidei (Secolul al IV-lea) gravură din sec. XVII – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Pafnutie a fost persecutat pentru credința sa creștină, suferind o mutilare a genunchiului stâng și pierderea ochiului drept în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor declanșate de împăratul Maximian (286-305).
Ulterior a fost condamnat la muncă silnică într-o mină.
După promulgarea Edictului din Milano de către Sf. Împărat Constantin cel Mare, a fost eliberat și a putut să-și continue chemarea sa de a-i creștina pe egiptenii acelor timpuri, ajungând episcop al Tebaidei de Sus.
Se spune că însuși Sf. Împărat Constantin cel Mare, cel care convocase acest sinod pentru a tranșa ampla dispută asupra ereziei arianismului, a ținut să-l întâlnească personal pe Pafnutie și l-a onorat sărutând orbita ochiului pierdut de acesta în timpul persecuțiilor la care fusese supus.
Sf. Pafnutie a avut un rol important, poate chiar decisiv, în dezbaterea de la Primul Sinod Ecumenic pe tema celibatului clericilor.
Cei mai mulți dintre episcopii prezenți la sinod erau dispuși să urmeze precedentul creat la Sinodul de la Elvira (305-306), care interzicea relațiile conjugale pentru episcopii, preoții și diaconii care se căsătoriseră înainte de hirotonire.
Pafnutie i-a rugat cu seriozitate și stăruință pe colegii săi episcopi să nu impună această obligație membrilor clerului care erau deja căsătoriți înainte de hirotonire.
El a mai propus, în conformitate cu „vechile tradiții ale Bisericii”, ca numai cei care au fost celibatari la momentul hirotonirii să continue să respecte abstinența.
Marele respect de care se bucura Pafnutie și faptul bine cunoscut că el însuși respectase cu strictețe castitatea în tot timpul vieții sale, au cântărit mult în judecarea propunerilor sale, care, în final, au fost adoptate în unanimitate.
Sinodul a lăsat la latitudinea clericilor căsătoriți să continue sau să întrerupă relațiile lor conjugale.
La același Prim Sinod Ecumenic de la Niceea, Pafnutie s-a numărat printre cei care au apărat cu stăruință Ortodoxia în fața arianismului, contribuind astfel la condamnarea acestei erezii de către sinod.
Zece ani mai târziu, Sf. Pafnutie l-a însoțit pe Sf. Atanasie cel Mare la Primul Sinod de la Tir (335 d.Hr.).
Nu se cunosc amănunte despre moartea acestui sfânt ierarh.
Imnografie
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Pafnutie
Glasul al 4-lea
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Pafnutie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Pafnutie (în limba greacă) – preluat de pe doxologia.ro
Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Pafnutie
Glasul 4
Degrab ne întâmpină…
Preoţind mai întâi cu suflet curat şi pe urmă pătimind cu minte preatare, ai bineplăcut lui Dumnezeu. Drept aceea petrecând întru cele cereşti, părinte, dănţuieşti cu mucenicii şi te bucuri împreună cu ierarhii, Sfinţite Mucenice, Preafericite Pafnutie.
[1] Pătimirea lui a avut loc pe 15 aprilie după Sinaxarul din Alexandria.
Calendarul pelestino-georgian din Sinai (Garitte, pp. 204, 340) îl comemorează la 20 aprilie și la 25 septembrie, dând mărturie despre identificarea lui progresivă cu tatăl sfintei Eufrosinia. (Cf. Sinaxarului P. Macarie de la Simonos Petras)
[2] Bartelink (SC 400, p. 291) sugerează că monahul Pafnutie Chefala, ucenicul Sf. Antonie cel Mare, ar fi acelasi cu ierarhul despre care Istoria lui Ghelasie din Kyzic (2:9) spune că a fost torturat sub Maximian si i s-a zdrobit genunchiul sting si i s-a scos ochiul drept, care a participat la primul Sinod Ecumenic, de la Niceea, din anul 325; era mare facător de minuni, alungind dracii cu cuvântul si tămăduind felurite boli doar cu rugăciunea (nota P. Filotheu Bălan, în Pateric egyptean, p. 233)
Calendar Ortodox 19 aprilie 2024 † Sf. Cuv. Ioan de la Lavra Veche; † Sf. Sfinţit Mc. Pafnutie † (Denia Acatistului Bunei Vestiri)
#ȘtiațiCă că imnul acatist avea și rolul de a celebra victoriile militare sau de a cere în timpul războaielor protecție divină, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu?
Potrivit sinaxarului, originea sărbătorii este atribuită anului 626, când Constantinopolul, în timpul domniei lui Heraclius, a fost atacat de perși și avari, dar a fost salvat prin intervenția Preasfintei Fecioare.
foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
Denia Imnului Acatist: întrebări și răspunsuri despre primul Acatist închinat Maicii Domnului
Conform rânduielii Bisericii noastre, în vinerea din săptămâna a V-a a Postului Mare, în toate lăcașurile de cult se săvârșește Denia Imnului Acatist. Din punct de vedere liturgic, această slujbă face parte din rânduielile specifice Postului Paștilor, menite să-l pregătească pe credincios pentru întâmpinarea cu vrednicie a Patimilor și a Învierii Domnului.
Acest preacuvios, de mic pornindu-se de dorire dumnezeiască, s-a alipit de Dumnezeu, şi părăsind desfătarea ţi mândria lumii, şi înstrăinându-se de patria sa şi de rudeniile sale, şi ridicând crucea, a mers în ţară străină şi necunoscută, pentru Domnul; şi sosind la cinstitele locuri, a mers la Mănăstirea fericitului Hariton. Şi săvârşind tot felul de fapte bune, s-a mutat din cele deşarte către veşnicele şi fericitele locaşuri.
Unele surse spun că ar fi fost un episcop egiptean exilat la minele din Palestina în timpul persecuției lui Dioclețian (284-305), împreună cu mulți alți egipteni.
Alții spun că ar fi fost mucenicit prin foc, fiare sălbatice și în final i s-ar fi tăiat capul.
Măsura puterii noastre de a rămâne fideli credinței creștine se probează în multe feluri: atunci când practicăm virtuțile, când iubim pe dușmani, atunci când îndurăm umilințe pentru numele lui Hristos, dar mai ales când suntem confruntați cu problema vieții și a morții pentru numele sfânt de creștin. Sfântul Pafnutie, martir și păstor totodată, a arătat curaj și putere, dar mai ales a dat altor martiri curajul și puterea de a mărturisi.
Sfântul Pafnutie a fost martirizat în timpul lui Dioclețian. Cel care a dus la îndeplinire decretul imperial de persecutare a creștinilor a fost Arian, guvernatorul cetății Antinoe, capitala Tebaidei. Acest Arian este un cunoscut persecutor al creștinilor. El apare în multe dintre relatările martiriilor din acea perioadă.
Știm din viața Sfântului Pafnutie faptul că Arian căuta să găsească creștini. Ajuns în cetatea Denderah sau Tentris în provincia Queneh, a fost informat de existența în zonă a unui cunoscut pustnic creștin numit Pafnutie. Arian a trimis două sute de soldați în căutarea sa.
Prin rânduială de sus, Pafnutie a cunoscut cele ce aveau să se întâmple, a slujit o ultimă Sfântă Liturghie, și a mers de bunăvoie să se predea.
Judecat și torturat, rezistența sa și modul minunat în care se vindeca după chinuri determină convertirea a doi soldați dintre foștii săi paznici, anume Dionisie și Calinic. Aflând Arian i-a decapitat pe loc. Cu această minunată mărturie începe o serie de convertiri spectaculoase care vor însoți pe Sfântul Pafnutie în ultimele sale zile. Cuvântul său plin de puterea Duhului Sfânt duce la convertirea unor păgâni care erau și ei arestați din alte motive. Nu doar că au acceptat creștinismul, dar au și fost gata să dea mărturia sângelui pentru numele lui Hristos.
Prezent la arderea de vii a acestora, Pafnutie nu a încetat nici o clipă să îndemne creștinii să își asume cu mândrie și nădejde statutul de creștin, de urmaș al lui Hristos, de cetățean al unei împărății în care cezarul Dioclețian nu are putere. Predica sa a avut succes. Împreună cu el sunt prăznuiți cinci sute patru zeci și șase de martiri.
Pentru că Arian a văzut că nu îl biruie pe Sfânt, alege să îl ducă înaintea împăratului, aflat atunci la Antinoe. Dioclețian, vrând să îl batjocorească, l-a răstignit. Însă moartea Sfântului Pafnutie, moartea pe Cruce pentru numele lui Hristos, a fost onorantă și nu rușinoasă. Este puterea Crucii de a schimba valorile, de a rușina pe cele puternice prin cele slabe ale lumii.
Tropar – Glasul 4
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Pafnutie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Socrat şi Dionisie, care, fiind împunşi cu suliţe, s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirca preacuviosului părintelui nostru Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Antiohiei Pisidei.
Sfântul Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Antiohiei Pisidiei- foto preluat de pe doxologia.ro
Acest sfânt a trăit pe vremea luptătorilor împotriva icoanelor, din pruncie fiind dat lui Dumnezeu. Şi pentru covârşitoarea lui virtute a fost hirotonit episcop al Antiohiei din Pisidia. Când prin sfatul viclean al diavolului s-a pornit eresul luptătorilor împotriva icoanelor şi se trimiteau scrisori pretutindenea, ca toţi episcopii să meargă cu grăbire la Constantinopol, s-a dus şi acesta, care, neplecându-se a se face de un cuget cu ereticii şi a se lepăda de închinarea sfintelor icoane, a fost osândit la surghiun şi la rea pătimire, întru care şi murind, s-a mutat către Domnul.
Viața Sfântului Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Antiohiei Pisidei
Cuviosul Părintele nostru Gheorghe, Mărturisitorul lui Hristos, a fost în anii luptătorilor de icoane. El, din tinerețe iubind pe Hristos, s-a tuns în chipul monahicesc și pentru multele sale osteneli și nevoințe bisericești, s-a făcut sălășluire și casă a Sfântului Duh. Și a fost pus episcop al Antiohiei Pisidiei, păscând bine turma încredințată lui.
Iar când eresul luptătorilor de icoane se întărise cu sporirea diavolului, și când toți episcopii, fiind chemați prin scrisoare împărătească, se sârguiau să se ducă la cetatea lui Constantin, s-a dus acolo și acest arhiereu. Și a stat cu vitejie pentru dreapta credință, zicând împăratului să se supună așezămintelor bisericești și sobornicești ale Sfinților Părinți, povățuitorilor Ortodoxiei, urmând credinței lor, iar la învățături străine și de multe feluri să nu se mute, după porunca Sfântului Apostol Pavel. Și a fost silit ca și el să se lepede de închinarea sfintelor icoane, dar nu s-a supus. De aceea a fost izgonit de la scaunul său și, fiind în surghiun, s-a dus către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Trifon arhiepiscopul Constantinopolului, căruia i se face soborul la sfânta biserică cea mare (†933).
Sf. Trifon al Constantinopolului (†933)- foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Cel întru sfinți Trifon al Constantinopolului a fost patriarh al Constantinopolului în secolul al X-lea, între anii 928 și 931 (precedat de Ștefan al II-lea din Amasia, urmat de Teofilact Lecapenos). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 19 aprilie.
Trifon a fost călugăr în Constantinopol încă din tinerețea lui. S-a distins prin blândețea sa, lipsa de răutate, supunerea deplină voii lui Dumnezeu și credința fermă și dragostea pentru Biserică. După moartea Patriarhului Ștefan al II-lea, din anul 928, călugărul Trifon a fost contactat de împăratul Roman I Lecapenos care i-a oferit să fie „locum tenens” al Patriarhului de Constantinopol cu condiția să demisioneze când Teofilact Lecapenos, fiul lui Roman I, urma să împlinească vârsta necesară pentru a fi hirotonit patriarh. Trifon a acceptat cu smerenie povara slujirii patriarhale și a păstorit Biserica timp de trei ani cu multă înțelepciune.
În 931, când împăratul a considerat că Teofilact a ajuns la vârsta potrivită, i-a cerut Patriarhului Trifon să cedeze scaunul patriarhal. Totuși, Trifon nu a considerat potrivit să cedeze tronul patriarhal unui tânăr atât de lipsit de experiență și a refuzat să o facă. Neputându-l intimida pe Patriarhul Trifon, deoarece viața lui era fără pată, împăratul s-a înfuriat și a vrut să-l aresteze și să-l execute, dar Trifon era foarte iubit de popor pentru virtuțile sale. Atunci, împăratul Roman I s-a întors către sfaturile viclene ale Episcopului Teofil de Cezareea.
Episcopul Teofil a mers la Patriarhul Trifon și a început să-l îndemne cu vicleșug să nu facă pe plac împăratului și să nu demisioneze din scaunul patriarhal. A început să-l sfătuiască pe patriarh să ia măsuri de precauție și să risipească împresia pe care o avea împăratul despre el cum că era analfabet. Și pentru aceasta Episcopul Teofil i-a sugerat cu viclenie să-și scrie numele și titlul în partea de jos a unei pagini goale și să o dea împăratului. Nedându-și seama de fraudă, sincerul patriarh, la un sinod al episcopilor a luat o foaie curată de hârtie și și-a trecut pe ea titlul și semnătura: „Trifon, prin Mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Constantinopolului și Patriarh Ecumenic al Noii Rome”.
Când hârtia a fost prezentată împăratului, el a dat dispoziție secretarilor imperiali să scrie deasupra semnăturii patriarhului: „Prin prezenta demisionez din funcția de Patriarh, deoarece mă consider nepotrivit pentru această poziție”. După ce acest document fals a fost citit în fața demnitarilor imperiali, slujitorii l-au scos pe Trifon din încăperile patriarhale. Când Trifon și-a dat sema că a fost înșelat, a fost prea târziu, Teofilact fiind deja proclamat Patriarh la 2 februarie 933.
Trifon a suportat cu răbdare nedreptatea care i s-a făcut. El s-a reîntors la propria mănăstire unde a trăit ca simplu călugăr încă un an, înainte să treacă la Domnul în 933. Trupul său a fost adus înapoi la Constantinopol și înmormântat împreună cu ceilalți patriarhi.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Simeon, egumenul sfintei Mănăstiri Filoteu din Muntele Atosului, cel ce avea o singură haină şi umbla desculţ, care a fost şi ctitor, în acelaşi munte, al Flamuriei Sfintei Treimi, care cu pace s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.
