Articole

Calendar Ortodox 19 aprilie 2024

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; basilica.ro; www.trinitas.tvro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

Calendar Ortodox 19 aprilie 2024
Sf. Cuv. Ioan de la Lavra Veche;
† Sf. Sfinţit Mc. Pafnutie
(Denia Acatistului Bunei Vestiri)

 

#ȘtiațiCă că imnul acatist avea și rolul de a celebra victoriile militare sau de a cere în timpul războaielor protecție divină, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu?

Potrivit sinaxarului, originea sărbătorii este atribuită anului 626, când Constantinopolul, în timpul domniei lui Heraclius, a fost atacat de perși și avari, dar a fost salvat prin intervenția Preasfintei Fecioare.

foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Denia Imnului Acatist: întrebări și răspunsuri despre primul Acatist închinat Maicii Domnului

Conform rânduielii Bisericii noastre, în vinerea din săptămâna a V-a a Postului Mare, în toate lăcașurile de cult se săvârșește Denia Imnului Acatist. Din punct de vedere liturgic, această slujbă face parte din rânduielile specifice Postului Paștilor, menite să-l pregătească pe credincios pentru întâmpinarea cu vrednicie a Patimilor și a Învierii Domnului.

cititi mai mult pe doxologia.ro

 

Sinaxar 19 Aprilie

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan Paleolavritul, adică de la Lavra cea veche.

Acest preacuvios, de mic pornindu-se de dorire dumnezeiască, s-a alipit de Dumnezeu, şi părăsind desfătarea ţi mândria lumii, şi înstrăinându-se de patria sa şi de rudeniile sale, şi ridicând crucea, a mers în ţară străină şi necunoscută, pentru Domnul; şi sosind la cinstitele locuri, a mers la Mănăstirea fericitului Hariton. Şi săvârşind tot felul de fapte bune, s-a mutat din cele deşarte către veşnicele şi fericitele locaşuri.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Pafnutie (Secolul al III-lea).

Sf. Sfinţit Mc. Pafnutie (Secolul al III-lea) - www.facebook.com/basilica.ro

Sf. Sfinţit Mc. Pafnutie (Secolul al III-lea)www.facebook.com/basilica.ro

Unele surse spun că ar fi fost un episcop egiptean exilat la minele din Palestina în timpul persecuției lui Dioclețian (284-305), împreună cu mulți alți egipteni.

Alții spun că ar fi fost mucenicit prin foc, fiare sălbatice și în final i s-ar fi tăiat capul.

Măsura puterii noastre de a rămâne fideli credinței creștine se probează în multe feluri: atunci când practicăm virtuțile, când iubim pe dușmani, atunci când îndurăm umilințe pentru numele lui Hristos, dar mai ales când suntem confruntați cu problema vieții și a morții pentru numele sfânt de creștin. Sfântul Pafnutie, martir și păstor totodată, a arătat curaj și putere, dar mai ales a dat altor martiri curajul și puterea de a mărturisi.

Sfântul Pafnutie a fost martirizat în timpul lui Dioclețian. Cel care a dus la îndeplinire decretul imperial de persecutare a creștinilor a fost Arian, guvernatorul cetății Antinoe, capitala Tebaidei. Acest Arian este un cunoscut persecutor al creștinilor. El apare în multe dintre relatările martiriilor din acea perioadă.

Știm din viața Sfântului Pafnutie faptul că Arian căuta să găsească creștini. Ajuns în cetatea Denderah sau Tentris în provincia Queneh, a fost informat de existența în zonă a unui cunoscut pustnic creștin numit Pafnutie. Arian a trimis două sute de soldați în căutarea sa.

Prin rânduială de sus, Pafnutie a cunoscut cele ce aveau să se întâmple, a slujit o ultimă Sfântă Liturghie, și a mers de bunăvoie să se predea.

Judecat și torturat, rezistența sa și modul minunat în care se vindeca după chinuri determină convertirea a doi soldați dintre foștii săi paznici, anume Dionisie și Calinic. Aflând Arian i-a decapitat pe loc. Cu această minunată mărturie începe o serie de convertiri spectaculoase care vor însoți pe Sfântul Pafnutie în ultimele sale zile. Cuvântul său plin de puterea Duhului Sfânt duce la convertirea unor păgâni care erau și ei arestați din alte motive. Nu doar că au acceptat creștinismul, dar au și fost gata să dea mărturia sângelui pentru numele lui Hristos.

Prezent la arderea de vii a acestora, Pafnutie nu a încetat nici o clipă să îndemne creștinii să își asume cu mândrie și nădejde statutul de creștin, de urmaș al lui Hristos, de cetățean al unei împărății în care cezarul Dioclețian nu are putere. Predica sa a avut succes. Împreună cu el sunt prăznuiți cinci sute patru zeci și șase de martiri.

Pentru că Arian a văzut că nu îl biruie pe Sfânt, alege să îl ducă înaintea împăratului, aflat atunci la Antinoe. Dioclețian, vrând să îl batjocorească, l-a răstignit. Însă moartea Sfântului Pafnutie, moartea pe Cruce pentru numele lui Hristos, a fost onorantă și nu rușinoasă. Este puterea Crucii de a schimba valorile, de a rușina pe cele puternice prin cele slabe ale lumii.

Tropar – Glasul 4

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Pafnutie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Socrat şi Dionisie, care, fiind împunşi cu suliţe, s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirca preacuviosului părintelui nostru Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Antiohiei Pisidei.

Sfântul Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Antiohiei Pisidiei - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Antiohiei Pisidiei - foto preluat de pe doxologia.ro

Acest sfânt a trăit pe vremea luptătorilor împotriva icoanelor, din pruncie fiind dat lui Dumnezeu. Şi pentru covârşitoarea lui virtute a fost hirotonit episcop al Antiohiei din Pisidia. Când prin sfatul viclean al diavolului s-a pornit eresul luptătorilor împotriva icoanelor şi se trimiteau scrisori pretutindenea, ca toţi episcopii să meargă cu grăbire la Constantinopol, s-a dus şi acesta, care, neplecându-se a se face de un cuget cu ereticii şi a se lepăda de închinarea sfintelor icoane, a fost osândit la surghiun şi la rea pătimire, întru care şi murind, s-a mutat către Domnul.

Viața Sfântului Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Antiohiei Pisidei

articol preluat de pe doxologia.ro

Cuviosul Părintele nostru Gheorghe, Mărturisitorul lui Hristos, a fost în anii luptătorilor de icoane. El, din tinerețe iubind pe Hristos, s-a tuns în chipul monahicesc și pentru multele sale osteneli și nevoințe bisericești, s-a făcut sălășluire și casă a Sfântului Duh. Și a fost pus episcop al Antiohiei Pisidiei, păscând bine turma încredințată lui.

Iar când eresul luptătorilor de icoane se întărise cu sporirea diavolului, și când toți episcopii, fiind chemați prin scri­soare împărătească, se sârguiau să se ducă la cetatea lui Constantin, s-a dus acolo și acest arhiereu. Și a stat cu vitejie pentru dreapta credință, zicând împăratului să se supună așezămintelor bisericești și sobornicești ale Sfinților Părinți, povățuitorilor Ortodoxiei, urmând credinței lor, iar la învățături străine și de multe feluri să nu se mute, după porunca Sfântului Apostol Pavel. Și a fost silit ca și el să se lepede de închinarea sfintelor icoane, dar nu s-a supus. De aceea a fost izgonit de la scaunul său și, fiind în surghiun, s-a dus către Domnul.

 

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Trifon arhiepiscopul Constantinopolului, căruia i se face soborul la sfânta biserică cea mare (†933).

Sf. Trifon al Constantinopolului (†933) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sf. Trifon al Constantinopolului (†933) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Cel întru sfinți Trifon al Constantinopolului a fost patriarh al Constantinopolului în secolul al X-lea, între anii 928 și 931 (precedat de Ștefan al II-lea din Amasia, urmat de Teofilact Lecapenos). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 19 aprilie.

Trifon a fost călugăr în Constantinopol încă din tinerețea lui. S-a distins prin blândețea sa, lipsa de răutate, supunerea deplină voii lui Dumnezeu și credința fermă și dragostea pentru Biserică. După moartea Patriarhului Ștefan al II-lea, din anul 928, călugărul Trifon a fost contactat de împăratul Roman I Lecapenos care i-a oferit să fie „locum tenens” al Patriarhului de Constantinopol cu condiția să demisioneze când Teofilact Lecapenos, fiul lui Roman I, urma să împlinească vârsta necesară pentru a fi hirotonit patriarh. Trifon a acceptat cu smerenie povara slujirii patriarhale și a păstorit Biserica timp de trei ani cu multă înțelepciune.

În 931, când împăratul a considerat că Teofilact a ajuns la vârsta potrivită, i-a cerut Patriarhului Trifon să cedeze scaunul patriarhal. Totuși, Trifon nu a considerat potrivit să cedeze tronul patriarhal unui tânăr atât de lipsit de experiență și a refuzat să o facă. Neputându-l intimida pe Patriarhul Trifon, deoarece viața lui era fără pată, împăratul s-a înfuriat și a vrut să-l aresteze și să-l execute, dar Trifon era foarte iubit de popor pentru virtuțile sale. Atunci, împăratul Roman I s-a întors către sfaturile viclene ale Episcopului Teofil de Cezareea.

Episcopul Teofil a mers la Patriarhul Trifon și a început să-l îndemne cu vicleșug să nu facă pe plac împăratului și să nu demisioneze din scaunul patriarhal. A început să-l sfătuiască pe patriarh să ia măsuri de precauție și să risipească împresia pe care o avea împăratul despre el cum că era analfabet. Și pentru aceasta Episcopul Teofil i-a sugerat cu viclenie să-și scrie numele și titlul în partea de jos a unei pagini goale și să o dea împăratului. Nedându-și seama de fraudă, sincerul patriarh, la un sinod al episcopilor a luat o foaie curată de hârtie și și-a trecut pe ea titlul și semnătura: „Trifon, prin Mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Constantinopolului și Patriarh Ecumenic al Noii Rome”.

Când hârtia a fost prezentată împăratului, el a dat dispoziție secretarilor imperiali să scrie deasupra semnăturii patriarhului: „Prin prezenta demisionez din funcția de Patriarh, deoarece mă consider nepotrivit pentru această poziție”. După ce acest document fals a fost citit în fața demnitarilor imperiali, slujitorii l-au scos pe Trifon din încăperile patriarhale. Când Trifon și-a dat sema că a fost înșelat, a fost prea târziu, Teofilact fiind deja proclamat Patriarh la 2 februarie 933.

Trifon a suportat cu răbdare nedreptatea care i s-a făcut. El s-a reîntors la propria mănăstire unde a trăit ca simplu călugăr încă un an, înainte să treacă la Domnul în 933. Trupul său a fost adus înapoi la Constantinopol și înmormântat împreună cu ceilalți patriarhi.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Simeon, egumenul sfintei Mănăstiri Filoteu din Muntele Atosului, cel ce avea o singură haină şi umbla desculţ, care a fost şi ctitor, în acelaşi munte, al Flamuriei Sfintei Treimi, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.

Amin.

Sfântul Cuvios Ioan de la Lavra Veche

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: doxologia.ro

 

Sfântul Cuvios Ioan de la Lavra Veche

articol de: Pr. Ştefan Sfarghie – 19 Aprilie 2024 – preluat de pe ziarullumina.ro

În Pustia Palestinei, aproape de Ierusalim, se afla o frumoasă aşezare călugărească întemeiată de Sfântul Hariton şi se numea Lavra Veche, întrucât sfântul o zidise înainte de alte lavre.

I se mai spunea şi Peştera Veche, deoarece, la început, mănăstirea fusese aşezată într-o peşteră de tâlhari, unde Sfântul Hariton scăpase în chip minunat din mâna acestora.

În această peşteră a vieţuit şi Sfântul Ioan, cel pomenit astăzi.

Crescut de mic în dreapta credinţă şi având mare şi dumnezeiască dragoste faţă de Biserica lui Hristos, Sfântul Cuvios Ioan se străduia în fiecare zi să se lipească de Dumnezeu, după cuvântul cel scris în Psalmi:

Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea” (Ps. 72, 27).

Trecând cu vederea deşartele plăceri şi mândria lumii, a părăsit patria sa şi, plecând la Ierusalim, s-a închinat Cinstitei Cruci şi la Sfântul Mormânt al Domnului Iisus Hristos, apoi a intrat în cinul monahal.

Sfântul Cuvios Ioan s-a aşezat în vestita lavră a Sfântului Hariton, ducând acolo o viaţă curată de muncă, de post, de rugăciune şi de adâncire în Sfintele Scripturi.

Pentru viaţa sa curată s-a învrednicit şi de darul preoţiei.

Şi multă vreme a săvârşit sfintele slujbe în biserica mănăstirii.

Deci, după o viaţă îndelungată şi desăvârşită, plăcută lui Dumnezeu, fericitul Ioan s-a făcut ca un înger în trup şi tuturor pildă de viaţă fără prihană.

La adânci bătrâneţi s-a mutat în pace la Domnul, în lăcaşul cel ceresc, purtat fiind sufletul său de îngerii cei fără de trupuri.

 

Troparul Sfântului Cuvios Ioan de la Lavra Veche

Glasul 8

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Glasul 1

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ioan. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

 

Viața Sfântului Cuvios Ioan de la Lavra Veche

Sf. Cuv. Ioan de la Lavra Veche - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sf. Cuv. Ioan de la Lavra Veche - foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Lavra Veche se numea locașul Cuviosului Hariton, care și era aproape de Ierusalim în pustiul Palestinei, deoarece se zidise înaintea altor lavre de Sfântul Hariton, precum se scrie despre ea pe larg în viața lui. Deci, în acea veche lavră a lui Hariton s-a nevoit pustnicește acest Cuvios Ioan, care, din tinerețe rănindu-se de dumnezeiasca dragoste, s-a lipit de Dumnezeu, după cele scrise: „Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este”.

Și trecând cu vederea plăcerile lumii deșarte și mândria, și înstrăinându-se de patrie, a luat crucea vieții monahicești și s-a dus în țară străină, pentru Domnul, Cel ce a fost străin pe pământ, încât de la nașterea Sa și până la moarte nu avea unde să-Și plece capul. Și ajungând la sfintele locuri ale Ierusalimului, închinându-se Cinstitei Cruci și Mormântului lui Hristos Cel de viață primitor, a mers la lavra cea zisă mai sus, a Sfântului Hariton, și s-a învrednicit într-însa de dregătoria preoțească, pentru viața lui îmbunătățită, căci s-a arătat următor pustnicilor celor de demult, înfrânându-și patimile cele trupești cu mare înfrânare, cu stările la rugăciune cele de toată noaptea, cu pomenirea morții, cu nevoințele cele de multe feluri, cu care și-a subțiat trupul foarte, încât s-a făcut înger pământesc în trup.

Apoi, după viața cea îndelungată și desăvârșită spre plăcerea lui Dumnezeu, s-a mutat către Domnul, dus fiind sufletul lui de mâinile sfinților îngeri cei fără de trup în locașul ceresc cel neînvechit. El este numit de alții „al peșterii celei vechi”, în loc de „al lavrei celei vechi”, deoarece lavra cea veche a Cuviosului Hariton a fost la început o peșteră tâlhărească, în care, Cuviosul Hariton fiind legat de niște tâlhari, s-a dezlegat prin minune, fiindcă au murit deodată tâlharii aceia, bând niște vin otrăvit de veninul unui șarpe. Iar după ce s-a dezlegat, a aflat în peșteră mult aur și â făcut mai întâi o biserică în aceeași peșteră și a adunat frații, iar după aceea a zidit mănăstirea deasupra peșterii. Iar de vreme ce Cuviosul Ioan a viețuit în acea peșteră veche, slujind în biserică, de aceea a fost numit și „al peșterii celei vechi”.

Pafnutie al Tebaidei (Secolul al IV-lea)

foto si articol preluate de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Pafnutie al Tebaidei

Sfântul Ierarh Pafnutie (cunoscut și ca Pafnutie al Tebaidei) a fost episcop al provinciei romane Tebaida de Sus (Thebaida Superior) din Egipt, care se întindea în zona orașului Luxor de astăzi.

A fost ucenic al Sf. Antonie cel Mare.

Pafnutie s-a numărat printre cei mai proeminenți participanți la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea (anul 325).
Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 19 aprilie [1].

Pafnutie al Tebaidei (Secolul al IV-lea) gravură din sec. XVII - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Pafnutie al Tebaidei (Secolul al IV-lea) gravură din sec. XVII – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Viața

Pafnutie a fost persecutat pentru credința sa creștină, suferind o mutilare a genunchiului stâng și pierderea ochiului drept în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor declanșate de împăratul Maximian (286-305).

Ulterior a fost condamnat la muncă silnică într-o mină.

După promulgarea Edictului din Milano de către Sf. Împărat Constantin cel Mare, a fost eliberat și a putut să-și continue chemarea sa de a-i creștina pe egiptenii acelor timpuri, ajungând episcop al Tebaidei de Sus.

În anul 325 a luat parte la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea.

Se spune că însuși Sf. Împărat Constantin cel Mare, cel care convocase acest sinod pentru a tranșa ampla dispută asupra ereziei arianismului, a ținut să-l întâlnească personal pe Pafnutie și l-a onorat sărutând orbita ochiului pierdut de acesta în timpul persecuțiilor la care fusese supus.

Sf. Pafnutie a avut un rol important, poate chiar decisiv, în dezbaterea de la Primul Sinod Ecumenic pe tema celibatului clericilor.

Cei mai mulți dintre episcopii prezenți la sinod erau dispuși să urmeze precedentul creat la Sinodul de la Elvira (305-306), care interzicea relațiile conjugale pentru episcopii, preoții și diaconii care se căsătoriseră înainte de hirotonire.

Pafnutie i-a rugat cu seriozitate și stăruință pe colegii săi episcopi să nu impună această obligație membrilor clerului care erau deja căsătoriți înainte de hirotonire.

El a mai propus, în conformitate cu „vechile tradiții ale Bisericii”, ca numai cei care au fost celibatari la momentul hirotonirii să continue să respecte abstinența.

Marele respect de care se bucura Pafnutie și faptul bine cunoscut că el însuși respectase cu strictețe castitatea în tot timpul vieții sale, au cântărit mult în judecarea propunerilor sale, care, în final, au fost adoptate în unanimitate.

Sinodul a lăsat la latitudinea clericilor căsătoriți să continue sau să întrerupă relațiile lor conjugale.

La același Prim Sinod Ecumenic de la Niceea, Pafnutie s-a numărat printre cei care au apărat cu stăruință Ortodoxia în fața arianismului, contribuind astfel la condamnarea acestei erezii de către sinod.

Zece ani mai târziu, Sf. Pafnutie l-a însoțit pe Sf. Atanasie cel Mare la Primul Sinod de la Tir (335 d.Hr.).

Nu se cunosc amănunte despre moartea acestui sfânt ierarh.

 

Note

[1] Pătimirea lui a avut loc pe 15 aprilie după Sinaxarul din Alexandria.

Calendarul pelestino-georgian din Sinai (Garitte, pp. 204, 340) îl comemorează la 20 aprilie și la 25 septembrie, dând mărturie despre identificarea lui progresivă cu tatăl sfintei Eufrosinia. (Cf. Sinaxarului P. Macarie de la Simonos Petras)