Articole

Revoluția franceză de la 1848

Lamartine în fața Primăriei Parisului respinge steagul roșu la 25 februarie 1848 - de Henri Félix Emmanuel Philippoteaux

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Revoluția franceză de la 1848 (22 februarie 1848 – 2 decembrie 1848)

Revoluția franceză de la 1848, care a fost prima dintre revoluțiile europene de la 1848, a izbucnit în Franța, la 22 februarie 1848. Era cea de a doua revoluție franceză din secolul al XIX-lea, după cea din iulie 1830.

Această revoluție s-a declanșat în februarie 1848 la Paris, datorită exceselor exercitate de „monarhia din iulie”. La 25 februarie a fost proclamată republica și s-a format un guvern provizoriu, în care intrau printre alți reprezentanți ai revoluției:

- poetul Alphonse de Lamartine

Alphonse de Lamartine (numele complet Alphonse Marie Louise Prat de Lamartine, n. 21 octombrie 1790, Mâcon, Franța – d. 28 februarie 1869, Paris, Franța) a fost un poet, scriitor și politician francez. În 1829 a devenit membru al Academiei franceze - Alphonse de Lamartine by François Gérard (1831) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Alphonse de Lamartine (numele complet Alphonse Marie Louise Prat de Lamartine, n. 21 octombrie 1790, Mâcon, Franța – d. 28 februarie 1869, Paris, Franța) a fost un poet, scriitor și politician francez. În 1829 a devenit membru al Academiei franceze, cititi mai mult pe ro.wukipedia.org si en.wikipedia.org – Alphonse de Lamartine by François Gérard (1831) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

- socialistul Louis Blanc

Louis Jean Joseph Charles Blanc (n. 29 octombrie 1811, Madrid, Spania – d. 6 decembrie 1882, Cannes, Franța) a fost un politician și istoric francez. Având o orientare politică socialistă, el a militat pentru realizarea unor reforme sociale și a solicitat înființarea de cooperative lucrative cu scopul de a garanta ocuparea forței de muncă pentru populația urbană săracă - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Louis Jean Joseph Charles Blanc (n. 29 octombrie 1811, Madrid, Spania – d. 6 decembrie 1882, Cannes, Franța) a fost un politician și istoric francez. Având o orientare politică socialistă, el a militat pentru realizarea unor reforme sociale și a solicitat înființarea de cooperative lucrative cu scopul de a garanta ocuparea forței de muncă pentru populația urbană săracă – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

- muncitorul Albert

Alexandre Martin (27 April 1815 – 28 May 1895), nicknamed Albert l'Ouvrier ("Albert the Worker") - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Alexandre Martin (27 April 1815 – 28 May 1895), nicknamed Albert l’Ouvrier (“Albert the Worker”) - cititi mai mult pe en.wikipedia.org

A fost aleasă o adunare constituantă în martie 1848, care a emis constituția republicii. Puterea executivă aparținea guvernului provizoriu, iar puterea legislativă, adunării naționale. Se introducea votul universal pentru bărbați și drepturile și libertățile cetățenești.

Atunci când adunarea națională a hotărât desființarea atelierelor naționale create cu scopul asigurării de locuri de muncă pentru muncitorime, s-a ajuns la confruntări de stradă între muncitori și burghezie. Acestea au fost câștigate de burghezie.

Președinte al Franței a fost ales Louis-Napoléon Bonaparte, care va profita de situația politică și, în decembrie 1852, se va proclama împărat sub numele de Napoleon al III-lea, iar Franța va intra în al doilea imperiu.

Charles-Louis-Napoléon Bonaparte (n. 20 aprilie 1808 - d. 9 ianuarie 1873) a fost primul președinte al celei de a 2-a Republici Franceze în 1848 și a devenit apoi, în urma unei lovituri de stat din 1852, al doilea împărat al francezilor, sub numele de Napoléon al III-lea - (Portrait by Franz Xaver Winterhalter) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Charles-Louis-Napoléon Bonaparte (n. 20 aprilie 1808 – d. 9 ianuarie 1873) a fost primul președinte al celei de a 2-a Republici Franceze în 1848 și a devenit apoi, în urma unei lovituri de stat din 1852, al doilea împărat al francezilor, sub numele de Napoléon al III-lea – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org – (Portrait by Franz Xaver Winterhalter) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

cititi mai mult despre Revoluția franceză de la 1848 pe: www.historia.ro;  en.wikipedia.org

Ziua Imnului Național al României – “Deșteaptă-te, române!” (29 iulie)

foto preluat de pe www.ucv1948.ro
articole preluate de pe: www.agerpres.roș ro.wikipedia.org; cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Ziua Imnului Național al României – “Deșteaptă-te, române!”

Ziua imnului naţional al României – “Deşteaptă-te române!“, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 – este sărbătorită, anual, la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ”Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Tot în anul 1998, în cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea unui secol şi jumătate de la Revoluţia română din anul 1848, Banca Naţională a României (BNR) a pus în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 29 iulie 1998, Zi a imnului naţional, simbol al unităţii Revoluţiei române din anul 1848, două monede din aur cu valori nominale de 500 lei şi 1.000 lei, dedicate acestei aniversări, potrivit Circularei nr. 12/1998 emise de BNR.

 

Deșteaptă-te, române!

Deșteaptă-te, române!” este imnul național al României, începând cu 1990. Pentru o vreme, a fost de asemenea imn național al Republicii Democratice Moldovenești (1917 – 1918) și al Republicii Moldova (1991 – 1994), fiind înlocuit în 1994 cu imnul „Limba noastră”.

Poezia Răsunet (în manuscris Unu răsunetu) al lui Andrei Mureşanu,  a fost publicată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al revistei „Foaie pentru minte, inimă și literatură” avându-l ca autor pe Andrei Mureșanu. Se presupune că este un ecou, un răspuns, o replică la poezia Către români a lui Vasile Alecsandri, publicată în numărul 21 din 24 mai 1848 al aceleiași reviste.

Andrei Mureşanu, scris şi Mureşianu, (n. 16 noiembrie 1816, Bistriţa - d. 12 octombrie 1863, Braşov) a fost un poet şi revoluţionar român din Transilvania - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Andrei Mureşanu (1)- foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cu privire la autorul real al partiturii muzicale sunt mai multe ipoteze. Una dintre ele îl consideră ca autor tot pe Andrei Mureșanu care a realizat o variantă în măsura de 6/8 cântată mai mult în Ardeal. În numărul 10 din 1894 al revistei „Musa Română“ este făcută mențiunea:

Autorul poeziei, cât și al melodiei imnului «Deșteaptă-te, Române» este Andrei Mureșanu. Armonizată a fost însă de un muzicant boem, la dorința autorului, și s-a publicat într-un caiet intitulat «Flori române» împreună cu alte jocuri naționale pe la anul 1860. Melodia originală se vede în «Musa Română», anul 1888, numărul 2, la începutul Putpuriului românesc.

Muzica imnului național al României, Deșteaptă-te, române. Pagina din Legea nr. 75/1994 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Muzica imnului național al României, Deșteaptă-te, române. Pagina din Legea nr. 75/1994 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dumitru Georgescu Kiriac a transformat melodia lui Mureșanu într-o variantă mai energică și mai ritmată, în măsură de 4/4, care a circulat în Regat.

O altă ipoteză îl menționează ca autor pe Gheorghe Ucenescu, elev și colaborator al lui Anton Pann, care a fost rugat de Mureșanu, la o petrecere de Cireșe, în curtea bisericii, să cânte câteva melodii printre care și Din sânul Maicii mele pentru a găsi o idee de imn. În acest fel, deși avea 14 ani la acea vreme și abia studia muzica bisericească, Ucenescu s-a considerat „autorul moral” al melodiei.

Gheorghe Ucenescu (n. 1830, Cisnădie, comitatul Sibiu - d. 25 ianuarie 1896, Brașov) a fost un cântăreț și dascăl român, profesor de muzică la primul gimnaziu românesc din Brașov. Este presupusul autor moral al melodiei imnului Deșteaptă-te, române! - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gheorghe Ucenescu (2) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Anton Pann este considerat oficial autor al muzicii imnului, dar melodia pe care Andrei Mureșanu a pus versurile sale avea deja o largă circulație în epocă. El nu a făcut decât să culeagă muzica.

Surse afirma ca Ucenescu a fost doar interpretul melodiei, acesta fiind elev al lui Anton Pann, nu și compozitorul acesteia – “Muzica imnului național al României a fost compusă de Anton Pann, cântec intitulat, „Din sânul maicii mele”, fiind adoptata ca melodie religioasă, interpretata de corurile bisericești. A avut o circulație folclorică, pentru ca în anii Revoluției pașoptiste să fie preluată de poetul Andrei Mureșanu, ca suport sonor pentru versurile poeziei ”Un răsunet”, publicată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al „Foii pentru minte, inimă și literatură” sub titlul „Răsunet”. – Călinescu, G. Istoria literaturii române de la origini până în prezent
cititi mai multe detalii pe ro.wikipedia.org

Anton Pann (născut: Antonie Pantoleon-Petroveanu; data naşterii incertă, între 1796-1798, Sliven, Imperiul Otoman, azi Bulgaria - d. 2 noiembrie 1854, Bucureşti, Ţara Românească) a fost un poet, profesor de muzică religioasă, protopsalt, compozitor de muzică religioasă, folclorist, literat şi publicist român,[2] compozitor al muzicii imnului naţional al României -gravură de epocă - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Anton Pann (3) -gravură de epocă – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Începând din 1848, „Deșteaptă-te, române!” a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curaj în momentele cruciale ale istoriei, cum ar fi Războiul de independență (1877 – 1878), primul și Al doilea război mondial. Mai ales în timpul crizei după Lovitura de stat de la 23 august 1944, când România s-a detașat de alianța cu Germania lui Hitler, alăturându-se Aliaților, acest imn a fost cântat în mod spontan de toți și emis pe toate stațiile radio.

Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice, “Deşteaptă-te, române!“, ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, au fost interzise, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare.

România a avut de-a lungul istoriei ca imnuri naţionale si alte cântece, incepand cu „Trăiască Regele” de Vasile Alecsandri, cântat între anii 1866-1948. Odata cu venirea comuniştilor la putere în România, Imnul “Desteapta-te romane”, acest simbol vechi al libertăţii românilor a fost interzis, deoarece, în condiţiile ocuparii tarii de catre armatele sovietice, cantecul aducea mai degrabă aminte de libertatea pierdută, decât de cea câştigată, asa cum pretindea propaganda tradatoare comunista. O dată cu abdicarea forţată a Regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947 multe alte marşuri şi cântece patriotice au fost interzise.

In perioada 1948-1953 imnul tarii a fost „Zdrobite cătuşe”, pe versuri de Aurel Baranga şi muzica de Matei Socor. Dupa 1953 si pana in 1977, imnul tarii a fost „Te slăvim Românie” , care proslavea “infratirea” dintre Uniunea Sovietică şi statul român, dupa care a urmat imnul „Trei culori”, în perioada 1977-1989, pe muzică de Ciprian Porumbescu.

În ziua Revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte această melodie, mulți dintre ei nemaiștiind versurile. Cu toate acestea melodia a continuat fără întrerupere.

Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a înălţat pe străzi, însoţind uriaşele mase de oameni, risipind frica de moarte şi unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, sub formidabila presiune a manifestanţilor. Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989, a impus practic instantaneu şi generalizat cântecul „Deşteaptă-te, române!”, care a fost cântat ca un adevărat imn naţional, înlocuind imnul „Trei culori” compus de Ciprian Porumbescu , dar mutilat de versurile impuse de Ceausescu. Astfel, “Desteapta-te romane!” a devenit Imn Naţional de la sine, impunându-se sub formidabila presiune a manifestanţilor anticomunisti si a fost consacrat prin Constituţia Romaniei din 1991.

Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, ”Deşteaptă-te române!” a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. Astfel, în forma actuală, Constituţia prevede, prin Articolul 12, că imnul naţional este ”Deşteaptă-te române!”, acesta fiind considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului, conform aite-ului www.cdep.ro.

Prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc, în 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu. Abia în 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din București reunită cu fanfara Regimentului Ștefan cel Mare din Iași au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală. În același an, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală.

 

Semnificația imnului

Titlul „Deșteaptă-te, române!” este în același timp social și național; social, deoarece impune o permanentă stare de a asigura tranziția către o lume nouă; național, deoarece alătură această deșteptare tradiției istorice. Imnul conține acest sublim „acum ori niciodată”, prezent și în alte imnuri naționale, de la „paion”-ul cu care grecii au luptat la Marathon și Salamina până la „Marseilleza” Revoluției franceze.

 

Versuri

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, primele două strofe, cea de-a patra şi ultima dintre ele fiind cântate la ocazii festive.

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!

Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
“Viața-n libertate ori moarte!” strigă toți.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!

Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’pământ!

 

 

 

(1) Andrei Mureșanu, scris și Mureșianu, (n. 16 noiembrie 1816, Bistrița – d. 12 octombrie 1863, Brașov) a fost un poet și revoluționar român din Transilvania. Născut în familia unui mic întreprinzător, a studiat filozofia și teologia la Blaj, lucrând apoi ca profesor la Brașov, începând cu 1838. A început să publice poezie în revista Foaie pentru minte, inimă și literatură. S-a numărat între conducătorii Revoluției din 1848, ca membru în delegația Brașovului la Adunarea de la Blaj, în mai 1848. Poemul său Un răsunet, scris la Brașov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), poem denumit ulterior Deșteaptă-te, române!, a devenit imn revoluționar – fiind numit de Nicolae Bălcescu „Marseilleza românilor”. În 1990 Deșteaptă-te, române! a devenit imnul de stat al României. După Revoluția de la 1848 Mureșanu a muncit ca traducător la Sibiu și a publicat în revista Telegraful Român, operele sale având tentă patriotică și de protest social. În 1862 poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănătatea precară, a murit în 1863 la Brașov.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

(2) Gheorghe Ucenescu (n. 1830, Cisnădie, comitatul Sibiu – d. 25 ianuarie 1896, Brașov) a fost un cântăreț și dascăl român, profesor de muzică la primul gimnaziu românesc din Brașov. Este presupusul autor moral al melodiei imnului Deșteaptă-te, române!. În 1848, la cererea lui Andrei Mureșianu, Ucenescu i-a intonat mai multe melodii populare pentru niște versuri de-ale sale (poezia „Un răsunet”). Una dintre ele, intitulată „Din sânul maicii mele”, va fi aleasă în cele din urmă, devenind peste ani imnul României. S-a născut la Sibiu dar s-a mutat de timpuriu la Brașov. A învățat „Psaltichia” la București, cu Anton Pann. A scris cântece laice și bisericești, a adunat și publicat material folcloric. Printre lucrările lui Ucenescu se numără: „Cântece de stea și colind” (1856), „Magazin de centuri noi și vechi” (1883). A fost dascăl la Biserica Sfântul Nicolae din Brașov până la sfârșitul vieții.

(3) Anton Pann (născut: Antonie Pantoleon-Petroveanu; data nașterii incertă, între 1796-1798, Sliven, Imperiul Otoman, azi Bulgaria – d. 2 noiembrie 1854, București, Țara Românească) a fost un poet, profesor de muzică religioasă, protopsalt, compozitor de muzică religioasă, folclorist, literat și publicist român, compozitor al muzicii imnului național al României. A fost supranumit de Mihai Eminescu „finul Pepelei, cel isteț ca un proverb” în poemul Epigonii.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Începutul revoluției pașoptiste în Muntenia (9 iunie 1848)

Grupul de manifestanţi pentru revoluţie la 1848 – de Costache Petrescu

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articol preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

 Începutul revoluției pașoptiste în Muntenia (9 iunie 1848)

La 9 inie 1848 avut loc Adunarea populara de la Islaz (azi comuna in judetul Teleorman), ocazie cu care s-a citit Proclamatia de la Islaz(programul Revolutiei din Tara Romaneasca) si s-a constituit primul Guvern provizoriu (Ion Heliade Radulescu, maiorul Christian Tell, Stefan Golescu, preotul Radu Sapca si capitanul Nicolae Plesoianu)

Proclamaţia de la Islaz, din 1848, scrisă în limba română, folosind alfabetul chrilic - foto: ro.wikipedia.org

Proclamaţia de la Islaz, din 1848, scrisă în limba română, folosind alfabetul chrilic – foto: ro.wikipedia.org

Revoluţia Română de la 1848 a fost parte a revoluţiei europene din acelaşi an şi expresie a procesului de afirmare a naţiunii române şi a conştiinţei naţionale. În ţările Române s-au produs trei revoluţii în anul 1848: revoluţia din Moldova – care a fost înăbuşită de la început, cea din Muntenia, iar a treia în Transilvania.

Fruntașii Revoluției de la 1848, din Țara Românească - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Fruntașii Revoluției de la 1848, din Țara Românească – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În Muntenia, revoluţia a avut de la început, mai mult succes decît în Moldova; una din cauze a fost mai buna organizare a ei, o alta, concursul unei părţi din administraţie şi armată. În timpul domniei lui Gheorghe Bibescu se formase, în 1843, o societate politică secretă, intitulată Dreptate-Frăţie. Din ea făceau parte tinerii patrioţi şi progresişti, dintre care mulţi studiaseră în străinătate, mai ales la Paris. În capitala Franţei izbucnise revoluţia la începutul anului 1848; conducătorii ei fagaduiseră sprijin tinerilor munteni, în cazul cînd se vor ridica la lupta.

Prima variantă a steagului revoluţionar de la 1848. Scris cu alfabetul chirilic de la acea vreme, se citește: "Dreptate, Frăție" - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Prima variantă a steagului revoluţionar de la 1848. Scris cu alfabetul chirilic de la acea vreme, se citește: “Dreptate, Frăție” – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mişcarea a izbucnit la Islaz, în judeţul Romanaţi, ale cărui autorităţi, militare şi civile, erau de partea revoluţionarilor. S-a citit Proclamaţia de la Islaz, formată din 22 de articole în care se prevedea:

– independenţa administrativă şi legislativă;

– separaţia puterilor;

– egalitatea drepturilor politice;

– alegerea unui domn responsabil pe termen de cinci ani;

– reducerea listei civile a domnitorului;

– emanciparea clăcaşilor;

– emanciparea israeliţilor şi drepturi politice pentru compatrioţii de altă credinţă;

– dezrobirea ţiganilor;

– instrucţiune egală;

– înfiinţarea unor aşezăminte penitenciare;

– crearea gărzii naţionale.

Varianta finală a steagului revoluţionar - foto: ro.wikipedia.org

Varianta finală a steagului revoluţionar – foto: ro.wikipedia.org

La 11 iunie, ştiind că a pierdut sprijinul armatei, domnitorul Gheorghe Bibescu semnează la Bucureşti proclamaţia de la Islaz, care va deveni noua constituţie. A doua zi, ruşii au protestat prin consulul lor şi au ameninţat că vor invada ţara. În aceste condiţii, Gheorghe Bibescu a abdicat.

Scurta perioadă de trei luni cît a durat revoluţia în Muntenia a avut totuşi urmări însemnate, producand o zguduire a societăţii, a facilitat pătrunderea ideilor de reformă socială, care-şi vor găsi mai tîrziu expresia în dispoziţiile din 1858 ale Convenţiei de la Paris şi în legile din 1863-1864 de Domnul Cuza şi primul ministru Kogălniceanu: securizarea averilor mănăstireşti, împroprietărirea ţăranilor şi legea învăţământului, contribuind la întărirea şi adîncirea ideii de unitate naţională.

În sfîrşit, prin propaganda facuta în Apus de fruntaşii revolutionari exilaţi, a creat un puternic curent de opinie publică şi guvernamentală în favoarea Principatelor, curent care-şi va dovedi eficacitatea cu prilejul încheierii Tratatului şi apoi a Convenţiei de la Paris (1856, respectiv 1858). Nu este, prin urmare, exagerat a afirma că revoluţia munteana de la 1848 stă la baza constituirii României moderne.

 

Proclamația de la Islaz (9 iunie 1848)

Proclamaţia de la Islaz, din 1848, scrisă în limba română, folosind alfabetul chrilic

foto si articol preluate de pe  ro.wikipedia.org

 

Proclamația de la Islaz (9 iunie 1848)

Proclamația de la Islaz este programul adoptat la 9 iunie 1848 de mișcarea revoluționară din Țara Românească după citirea sa de către Ion Heliade Rădulescu. La 11 iunie, sub presiunea maselor, domnitorul Gheorghe Bibescu a fost nevoit să accepte termenii proclamației și să recunoască guvernul revoluționar provizoriu.

 

Citirea Proclamației

Proclamația a fost citită în public de către Ion Heliade Rădulescu la 9 iunie/21 iunie 1848 în localitatea Islaz, județul Romanați (azi județul Teleorman), un mic port pe Dunăre cu oarecare însemnătate comercială, care nu era sub controlul direct al turcilor, spre deosebire de porturile Turnu Măgurele, Giurgiu, sau Calafat.

Islazul a fost ales de Nicolae Bălcescu ca loc al declanșării revoluției din Țara Românească pentru că atât comandantul companiei de dorobanți care avea sub pază portul și frontiera (căpitan Nicolae Pleșoianu) cât și șeful administrației erau de partea revoluționarilor. Bălcescu justifică alegerea Islazului astfel: „La Islaz, cum nici prin gând nu i-ar trece lui Vodă Bibescu, vornicului Vilar sau agăi Manu, așa ca să nu ne pună piedici”.

Proclamația de la Islaz a fost concepută ca act constituțional suprapunându-se, în bună măsură, Declarației drepturilor omului și ale cetățeanului din 1789

 

Textul Proclamației

1. Independința administrativă și legislativă a popolului romăn, pe temeiul tractatelor lui Mircea și Vlad V, și neamestec al nici unei puteri din afară în cele din întru ale sale.

2. Egalitatea drepturilor politice.

3. Contribuție generală.

4. Adunanță generală compusă de reprezentanți ai tutulor stărilor societății.

5. Domnul responsabil ales pe căte cinci ani și căutat în toate stările societății.

6. Împuținarea listei civile – ardicarea de ori-ce mijloc de corrumpere.

7. Responsabilitatea ministrilor și a tutulor foncționarilor în foncția ce ocupă.

8. Libertate absolută a tiparului.

9. Ori ce recompensă să vie dela Patrie prin representanții săi, iar nu dela Domn.

10. Dreptul fie-căruia județ de a’și alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul Popolului întreg de a’și alege Domnul.

11. Gvardie națională.

12. Emancipația mănăstirilor închinate.

13. Emancipația clăcașilor ce se fac proprietari prin despăgubire.

14. Desrobirea țiganilor prin despăgubire.

15. Representant al țărei la Constantinopol dintre Romăni.

16. Instrucție egală și întreagă pentru tot Românul de amândouă secsele.

17. Desființarea rangurilor titulare ce nu au foncții.

18. Desfiițarea, pedepsei degrădătoare cu bătaiea.

19. Desființarea, atât în faptă, cât și în vorbă, a pedepsei cu moarte.

20. Așezăminte penitențiare unde să se spele cei criminali de păcatele lor și să easă îmbunătățiți.

21. Emancipația Izraeliților și drepturi politice pentru ori-ce compatrioți de altă credință.

22. Convocare în dată a unei adunanțe generale estraordinare constituante, alese spre a representa toate interesele sau meseriile nației, care va fi datoare a face constituția țărei pe temeiul acestor 21 articole decretate de Popolul român.

 

cititi mai mult despre Proclamația de la Islaz (9 iunie 1848) si pe: enciclopediaromaniei.ro; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

Stephan Ludwig Roth (1796 – 1849)

foto preluat de pe stiriletransilvaniei.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Stephan Ludwig Roth

Stephan Ludwig Roth (n. 24 noiembrie 1796, Mediaș – d. 11 mai 1849, Cluj) a fost un gânditor umanist, istoric, profesor și pastor luteran sas din Transilvania, participant la Revoluția de la 1848.

Stephan Ludwig Roth s-a născut în familia pastorului luteran Gottlieb Roth.

A urmat studiile liceale la Sibiu și cele superioare, de teologie, la Tübingen. Suplimentar a urmat cursuri de fizică, chimie, matematică, psihologie și pedagogie. La 4 iulie 1820 a obținut titlul de doctor al universității din Tübingen, susținând teza, revoluționară pentru vremea aceea, “Esența statutului”.

Timp de doi ani, din 1818 până în 1820, a fost colaborator al pedagogului Johann Heinrich Pestalozzi, la școala specială de la Yverdon, unde și-a însușit ideile maestrului, ale iluminismului, dar și moderna teză a „egalității limbilor și naționalităților”.

Întors în Transilvania, Stephan Ludwig Roth a intrat în învățământ, fiind numit profesor și director al liceului săsesc din Mediaș. În 1834 a fost înlăturat din învățământ pentru convingerile sale prea radicale, fiind obligat să devină predicator și pastor la Mediaș, apoi la Nemșa și Moșna. În această calitate a cunoscut în detaliu problemele țărănimii, a pauperizării acestei categorii sociale. Drept urmare, Roth a susținut în scrierile sale o mulțime de soluții pentru eficientizarea agriculturii, a economiei în general. Propunerile sale vizau, de exemplu, comasarea suprafețelor agricole mici, metode noi de prelucrare a pământului, cultivarea plantelor industriale, introducerea plugului de fier, înființarea de ferme-model, dar și construcția de drumuri sau căi ferate.

El a urmărit reformarea învățământului și înființarea mai multor școli sătești, a unei școli pedagogice spre a combate înapoierea și sărăcia, întrucât „conștiința omului se luminează prin educație și cultură”. La sugestia lui Roth, în programa de învățământ au fost introduse, de exemplu, ca materii distincte gimnastica și muzica.

În 1842 Dieta de la Cluj era preocupată să legifereze limba maghiară ca limbă oficială de stat în Transilvania, în locul celei latine. Revoltat, Roth a scris în celebra broșură „Războiul limbilor în Transilvania” (Der Sprachenkampf in Siebenbürgen), replicând Dietei: „Nu văd nevoia de a se impune o limbă oficială a țării. Nu este nici limba germană, nici cea maghiară, ci limba română” pe care „o înveți singur, pe stradă, în contact singur cu oamenii. Și chiar dacă nu ai dori să înveți limba aceasta, o înmiită trebuință impune cunoștința (cunoașterea) ei.(…) Folosirea limbii materne este un drept uman, care e dat copilului prin naștere. Iar cu pierderea limbii dispare națiunea însăși”.

În 1846, Roth a alcătuit Istoria Transilvaniei în 3 volume și a tradus în limba germană (traducere rămasă netipărită) și a prefațat lucrarea de istorie bisericească “Istorie pe scurt a credinței românilor” scrisă de Iosif Pop Silaghi (Sălăgianu) în 1845, mai târziu episcop unit al Orăzii (Oradei).

Stephan Ludwig Roth a participat și la Marea Adunare populară de la Blaj, din 3/15 mai 1848 unde a văzut deșteptată conștiința națională a românilor și hotărârea zecilor de mii de țărani da a sfărâma lanțurile iobăgiei și de a cere drepturi politice pentru elita românească. Puternicele sale impresii și o descriere a Marii Adunări au fost publicate în ziarul săsesc „Beiblatt zum Siebenbürger Boten” – „Foaie suplimentară la Vestitorul Transilvan” – din 16 iulie 1848. Articolul lui Stephan Roth, purta titlul semnificativ, „Die Volksversammlung der Romanen in Blasendorf” (Adunarea romanilor de la Blaj), nefolosind termenul uzual german pe atunci, “Walachen” pentru “români”. Roth justifica expresia: „… un popor întreg are dreptul sa spună cum vrea să fie numit.” (transilvănenii revendicaseră printre altele la Blaj, să fie numiți români și nu doar, de multe ori injurios, “olahi”.

Stephan Ludwig Roth (n. 24 noiembrie 1796, Mediaş - d. 11 mai 1849, Cluj) a fost un gânditor umanist, istoric, profesor şi pastor luteran sas din Transilvania, participant la Revoluţia de la 1848 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Stephan Ludwig Roth – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Când Dieta de la Cluj a votat, în 29 mai 1848, unirea Transilvaniei cu Ungaria, ignorând revendicările și voința românilor majoritari în Transilvania, lui Roth i se părea „periclitată însăși existența națională a sașilor”.

A doua Adunare populară de la Blaj, din 13/25 septembrie 1848 nu recunoștea „uniunea silită a Transilvaniei cu Ungaria” și revendica o Dietă și un guvern provizoriu, compus din deputați aleși proporțional cu numărul populației Transilvaniei.

La 30 septembrie 1848, Adunarea sașilor din Sibiu a adoptat rezoluția Blajului iar Comitetul Național Român a hotărât crearea a 15 legiuni care s-au opus corpurilor de armată conduse de nobilii maghiari.

În 21 octombrie 1848, Roth a fost numit în Comitetul de Pacificație și apoi comisar imperial plenipotențiar în 13 sate de pe Târnave, fiind pentru frăție, egalitate în drepturi, desființarea iobăgiei fără răscumpărare plătită de țărani, fără jafuri și spânzurători, iar împreună cu Ștefan Moldovan, protopop al Mediașului, a dispus încetarea obligațiilor feudale (deziobăgirea) în 13 sate din zona Târnavelor.

Dar o armată revoluționară maghiară și secuiască, condusă de generalul polonez Józef Bem a ocupat mai toată Transilvania și Banatul, excepție făcând Carpații Apuseni, Țara Moților, apărată și controlată de Avram Iancu. Prietenul lui Roth, prototopopul Moldovan a fost nevoit, împreună cu mulți români și sași, să se refugieze peste munți, în Țara Românească sfătuindu-l pe Stephan Roth să facă același lucru.

Într-o scrisoare adresată lui George Bariț, din 20 martie 1848, Roth sublinia: „Pentru mine, diversele naționalități nu sunt decât fragmente ale unui tot mai mare, iar furia luptelor pentru limbă o socotesc drept o decădere din umanitatea maltratată și pe cale de a apune în haosul atâtor rătăciri”.

În ianuarie 1849 Roth se întoarce la Moșna după moartea soției (Ch.? Roth), având promisiune de amnistie de la generalul revoluționar Józef Bem. Însă Lajos Kossuth împreună cu comisarul său Ladislau Csányi, neținând cont de aceasta, îl arestează în 21 aprilie 1849, Roth fiind condamnat la moarte prin împușcare de către „tribunalul de sânge” al nobililor de la Cluj pentru „înaltă trădare” (Roth având cinci copii minori). Sentința a fost executată la trei ore după pronunțare.

În scrisoarea adresată copiilor săi, în ziua execuției (11 mai 1849) menționa „Am avut cele mai bune gânduri pentru nația mea, fără să fi voit răul celorlalte națiuni”(din Transilvania).

Adevăratul motiv al condamnării sale au fost ideile și activitatea sa, dar mai ales ideile din broșura în care pleda și susținea drepturile poporului român și diversitatea populației Transilvaniei.

Procesul și execuția lui Roth au stârnit o indignare generală… Din multe puncte de vedere era înaintea timpului său” scria academicianul Camil Mureșanu.

A fost înmormântat la Mediaș, unde i s-a ridicat un monument, unde există o casă memorială (pe strada Hermann Oberth 10, din Mediaș) și un bust în fața liceului ce-i poartă numele.

Istoricul Otto Folberth i-a tipărit scrierile în șapte volume.

O serie de personalități și-au exprimat impresii despre Stephan Ludwig Roth:

Ceea ce constituie originalitatea acestui om capabil de a exprima într-un stil personal idei de un adânc adevăr, găsite în cetirea sa desigur, dar și în propria sa intuiție, e, într-o epocă de formule și formalism, desfacerea de lucruri din afară, căutarea sinceră a soluțiilor din jurul său însuși, prin observație și iubire“. – Nicolae Iorga.

Stephan Ludwig Roth a fost unul dintre cei mai progresiști intelectuali ai Transilvaniei, influența sa exercitându-se deopotrivă atât în sectoarele cultural-economice, cât și în cele social-politice. Plecând de la realitatea etnică a Transilvaniei el a militat cu însuflețire pentru respectarea drepturilor tuturor naționalităților și pentru crearea unui climat favorabil progresului în toate domeniile“. – Vasile Netea

Provenit din rândurile uneia din naționalitățile conlocuitoare – cea săsească – Stephan Ludwig Roth s-a ridicat deasupra oricărui spirit îngust și a reușit să aducă o însemnată contribuție la exprimarea năzuințtelor de progres în Transilvania, sub semnul libertății și egalității în drepturi a tuturor nationalităților …” -Camil Mureșan

Intelectualul înaintat sas Stephan Ludwig Roth a fost îndrumător al poporului său, un luptător hotărât pentru progres. Spirit clarvăzător, publicist de seamă, militant cu vederi înaintate în problema națională, Roth a fost neîndoielnic una din figurile cele mai luminoase ale intelectualității săsești …” – Dan Berindei.

 

cititi mai mult despre Stephan Ludwig Roth si pe: www.historia.ro; en.wikipedia.org