Calendar Ortodox 18 septembrie 2024
articole preluate de pe: calendar-ortodox.ro; doxologia.ro; basilica.ro; www.crestinortodox.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 18 septembrie 2024
† Sf. Ier. Eumenie, Episcopul Gortinei;
† Sf. Mc. Ariadna;
† Sf. Preot Mucenic Ilarion (Felea) de la Arad
Sinaxar 18 Septembrie
În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Eumenie, episcopul Gortinei (Secolul al VI-lea).
Acest Eumenie din tinereţea vârstei, alegând viaţa sihăstriei şi petrecând cu multă nevoie, a dobândit smerenia cea desăvârşită.
Drept aceea i s-au încredinţat şi turma Bisericii din Gortina.
Acesta pe un balaur groaznic ce a năvălit asupra lui l-a omorât cu făcliile.
Apoi mergând la Roma, ca un înalt luminător, a luminat cu dumnezeieştile învăţături, spăimântând pe mulţi cu semne şi cu minuni.
Şi de acolo, sosind la Tebaida, numaidecât a potolit întristarea secetei.
Aflându-se acolo, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu.
Iar după mutarea sa, tebanii i-au trimis trupul la moşia şi la turma sa, la locul ce se cheamă Raxos, unde se află şi cinstitul trup al lui Chiril.
Imnografie
Troparul Sfântului Ierarh Eumenie, Episcopul Gortinei
Glasulul al 8-lea:
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Eumenie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Ierarh Eumenie, Episcopul Gortinei
Glasulul al 2-lea
Căutând cele de sus…
Luminându-te cu Dumnezeiască Lumină, preafericite, ne luminezi pe noi cei ce cu dragoste lăudăm cinstită şi sfântă mutarea ta, Părinte Ierarhe Eumenie; căci neîncetat te rogi pentru noi toţi.
Viața Sfântului Ierarh Eumenie, Episcopul Gortinei
Sf. Ier. Eumenie, Episcopul Gortinei (Secolul al VI-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Acest cuvios, părintele nostru Eumenie, prin îmbunătățita viață a plăcut lui Dumnezeu din tinerețe, pentru că a călătorit pe calea cea strâmtă care duce la cer, ascultând pe cela ce zice: „Nevoiți-vă a intra prin poarta cea strâmtă, prin care, ca să poată intra cineva, două sarcini grele are a lepăda: averea și trupul”; Eumenie a lepădat averea pentru că a împărțit-o la săraci, știind că bogatul cu greu va intra în împărăția lui Dumnezeu. Cine va putea să intre prin porțile cerești cele strimte fiind încărcat cu sarcina bogăției?
După cum a sfătuit Domnul pe tânărul acela care a întrebat despre viața cea veșnică: „Vinde-ți – zice – averile și le împarte la săraci și vei avea comoară în Cer” (Matei, 19,21). Pentru că cel ce slujește Mamonei nu poate să slujească și lui Dumnezeu. Și cel însărcinat cu mulțimea bogățiilor nu va trece prin ușile cerești cele strâmte, precum nici cămila prin urechea acului. Cel ce voiește să treacă prin strâmtoare, nu numai sarcina, ci și hainele le leapădă. Cel ce dorește ca să fie în cer următorul Domnului, nu numai averile acelea care sunt de prisosit ca o netrebnică sarcină le leapădă, ci și pe acelea ce sunt de nevoie, care ca o haină pe neajungerea trupului o acopere, și pe acelea le împarte la săraci.
Unul ca acesta era Sfântul Eumenie. El pe toate le-a socotit a fi gunoaie, de toate s-a lepădat, pe toate le-a lăsat, ca să alerge după Hristos, și pentru ca să-L afle și să-L dobândească. Averea, dezbrăcând-o de pe sine ca pe o haină, pe cei săraci, pe cei goi și pe cei lipsiți i-a îmbrăcat, apoi el însuși, dezbrăcându-se de toată dulceața pământească, a trecut prin strâmtoarea sărăciei și a intrat prin poarta cea îngustă care duce la cereasca bogăție.
Acest cuvios a lepădat și altă grosime a trupului când cu nevoințele, cu ostenelile, cu înfrânarea, cu postul și cu pribegirea și-a supus poftele sale și s-a făcut subțire, ferindu-se de toată plăcerea trupească și de iubirea dulceților lumești. Pentru că „cel ce se luptă – precum zice apostolul – se înfrânează de la toate” (I Corinteni 9, 25). S-a înfrânat și el de toate acelea prin care trupul s-ar fi îngrășat și s-ar fi îngroșat poftele, născându-se patimile. Nu și-a dat ochilor săi somn, până ce sufletul și trupul, curățindu-se de patimi, s-a făcut locaș Sfântului Duh. Așa lepădând amândouă sarcinile cele groase: una de avere, iar altă a trupului mult pătimașului, s-a făcut ușor trecerea pe calea cea îngustă a porților celor strimte care duc la viața veșnică. Iar când viața lui îmbunătățită strălucea ca o lumină și era de folos tuturor, atunci a fost ales și ridicat la scaunul episcopal al Bisericii Gortinei, unde ca o lumină stând în sfeșnic, a luminat păstoria sa și ca un soare a luminat Biserica lui Hristos cu lucrurile și cu cuvintele, pentru că așa se cade să fie lumina lumii, ca fapta să meargă înaintea cuvintelor, precum raza apucă înaintea luminii. Drept aceea și acest sfânt, șezând pe scaunul său de episcop, învăța pe fiii săi sufletești mai întâi cu fapta, chip și pildă făcându-se turmei cu viața cea curată și plăcută lui Dumnezeu, apoi îi învăța și cu cuvântul.
Mai întâi fiind lumină pentru sine, a luminat și pe alții. Întâi cugetând el la legea Domnului ziua și noaptea și pe alții după aceea i-a învățat. Întâi el a viețuit cu sfințenie și apoi i-a sfințit pe alții. Întâi a câștigat știința sa curată și apoi a curățit științele altora. Era încă și foarte milostiv și după numele său Eumenie, care se tâlcuiește milostiv, avea viața plină de lucruri bune. Era tată al sărmanilor, bogăție a săracilor, dătător celor ce cer, mângâietor, pătimitor celor ce pătimesc și făcător de minuni prea minunat.
O dată a omorât cu rugăciunea un șarpe mare ce se repezise asupra lui, dar mai mare minune a făcut că pe șarpele iadului, pe diavolul l-a călcat, pășind peste dânsul prin rugăciune și l-a alungat pe el de la turma lui Hristos cea încredințată lui. Și nu numai în Gortina, ci și în Roma asupra diavolilor s-a înarmat pentru că, ajungând la Roma, prin semne și minuni, pe mulți i-a făcut a se mira; pe duhurile cele viclene le-a alungat din oameni, bolnavii a tămăduit, era făcător de pace în mijlocul vrajbelor și al mâniilor. Ajungând la Tebaida în vreme de secetă, a pogorât ploaie din cer cu rugăciunea și acolo sfârșindu-se cu pace, a început după viața cea vremelnică viața cea veșnică și nesfârșită. Iar sfântul lui trup a fost mutat în Gortina, la scaunul lui, și acolo l-au îngropat cu cinste.
Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Muceniţe femei Sofia şi Irina.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Ariadna (în altă parte numită Maria) din Frigia (Secolul al II-lea).
Această sfântă a trăit pe vremea împăraţilor Adrian şi Antonin (între 117 şi 139). Era roaba unui anume Tertulus, ce era mare în cetatea Promises în Frigia.
Şi pentru că n-a vrut să prăznuiască împreună la naşterea copilului stăpânului său, în capiştea idolilor, a fost foarte rău chinuită, dar a scăpat. Stăpânul ei căuta să o prindă.
Atunci ea, apropiindu-se de o piatră, s-a rugat lui Dumnezeu să o izbăvească; şi din dumnezeiasca voie crăpând piatra, s-a ascuns sfânta într-însa, şi iar s-a aşezat piatra cum a fost. Iar cei ce o căutau au pierit toţi, ucişi de îngerii ce s-au ivit.
Viața Sfintei Mucenițe Ariadna
Sfânta Muceniţă Ariadna (Secolul al II-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe basilica.ro
A pătimit pentru Hristos pe vremea împărăţiei lui Adrian (117-138), fiind roabă la oarecare Tertil, mai mare al cetăţii Promisia, din ţara Frigiei. Acel Tertil a făcut praznic în capiştea idolească la naşterea unui prunc al său, jertfind şi închinându-se zeilor şi dănţuind cu toţi casnicii şi cu prietenii şi megiaşii săi.
Sfânta Ariadna a rămas acasă şi n-a vrut să intre în capiştea idolească şi să prăznuiască împreună cu stăpânul său. Deci mâniindu-se stăpânul ei, a bătut-o fără milă, apoi, spânzurând-o, a strujit-o cu unghii de fier, după această a aruncat-o în temniţă şi a chinuit-o cu foamea multă vreme, ca să se lepede de Hristos şi să se închine idolilor neînsufleţiţi.
Apoi, i-a dat drumul din temniţă şi ea s-a dus din cetate. Dar stăpânul ei, căindu-se că a liberat-o, a alergat după dânsa cu slujitorii săi, iar ea uitându-se înapoi şi văzând pe urmăritorii săi, a fugit şi, apropiindu-se de o oarecare piatră, s-a rugat lui Dumnezeu ca să o izbăvească pe ea din mâinile vrăjmaşilor.
Şi îndată, cu dumnezeiască putere, s-a desfăcut piatra şi a intrat sfânta înlăuntru, iar piatră s-a strâns la loc cum a fost, pentru că îngerul Domnului, arătându-se acolo, a făcut această minune. Deci, prigonitorii s-au tulburat de frică şi, hărţuindu-se cu suliţele lor, singuri s-au împuns pe ei şi au pierit.
Aşa a izbăvit Domnul pe roaba sa din mâinile lor, ca pe o pasăre din cursă vânătorilor. Cu ale cărei rugăciuni să ne izbăvească Domnul şi pe noi de vrăjmaşii noştri şi cu aceeaşi sfânta să ne învrednicească şi pe noi a dănţui în bucuria cea cerească în veci. Amin.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Castor din Alexandria.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuvios Romil de Ravaniţa (Secolul al XIV-lea)
Sfântul Romil de Ravaniţa a fost ucenicul direct al Sfântului Grigorie Sinaitul, marele îndrumător isihast din secolul al XIV-lea.
Virtuțile pe care Roman le câștigase ca pe o a doua natură și îndeletnicirea de toată vremea cu rugăciunea l-au învrednicit să dobândească mult har, și mai cu seamă darul lacrimilor neîncetate. După ce a luat Schima Mare sub numele de Romil, a primit binecuvântarea de a viețui pustnicește.
Viața Cuviosului Romil de Ravanița
Sfântul Cuvios Romil de Ravaniţa. (Secolul al XIV-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Sfâtul Romil s-a născut din părinţi evlavioşi în jurul anului 1300, în oraşul Vidin, aflat pe malul Dunării. Tatăl său era grec de origine, iar mama sa bulgară. Prenumele său era Raicu, şi încă de la vârstă fragedă a dat dovadă de dragoste pentru învăţat, uimindu-şi dascălii prin inteligenţa şi înţelepciunea sa.
Potriva voinţei părinţilor, a fugit în taină din patria sa pentru a deveni monah la Mănăstirea Maicii Domnului Hodighitria de la Târnovo. După o perioadă de noviciat, a îmbrăcat haina cu numele de Roman şi a primit ca ascultare îngrijirea bisericii, datorie pe care o împlinea cu mare evlavie.
În acea vreme, venind din Muntele Athos, s-au retras în ţinutul Paroriei (Stranţa de astăzi) Sfântul Grigorie Sinaitul şi ucenicii săi [27 noiembrie]. Cum fusese înştiinţat de faima acestui părinte al rugăciunii inimii şi al vieţii isihaste, Roman a primit binecuvântarea de a se aşeza sub îndrumarea duhovnicească a acestuia dimpreună cu un alt frate, pe nume Ilarion (1340). Vânjos, Roman împlinea lucrările cele mai grele, dând dovadă de ascultare desăvârşită faţă de părintele nostru Grigorie. Avea în grijă şi pe cei bolnavi, mai ales pe un bătrân arţăgos care, din pricina sănătăţii sale şubrede, avea nevoie tot timpul de peşte proaspăt. Roman avea cu el o răbdare fără margini. Până şi în toiul iernii mergea la râul din apropiere pentru a prinde peşte într-o copcă pe care o făcea în gheaţă. Toate aceste virtuţi au făcut din el un mucenic de voie, care şi-a jertfit în toată vremea sufletul pentru dragostea de aproapele său. Când a murit bătrânul şi, la puţină vreme după aceea, şi Sfântul Grigorie (1346), Roman şi Ilarion s-au aşezat sub ascultarea unui alt părinte duhovnicesc. Dar nu pentru mult timp, căci nişte tâlhari care bântuiau în acel ţinut i-au silit să meargă în apropiere de Stara Zagora, unde părintele lor duhovnicesc a murit la rândul său.
Atunci Roman l-a ales pe Ilarion, mai în vârstă decât el, ca îndrumător întru Domnul. Când Regele bulgarilor, Ioan Alexandru (1331-1371), datorită intervenţiei tovarăşului lor, Sfântul Teodosie [27 noiembrie], i-a alungat pe tâlhari, sfinţii s-au întors la Paroria (1350), pentru a-I vorbi pururea Domnului prin rugăciunea inimii. Virtuţile pe care Roman le câştigase ca pe o a doua natură şi îndeletnicirea de toată vremea cu rugăciunea l-au învrednicit să dobândească mult har, şi mai cu seamă darul lacrimilor neîncetate. După ce a luat Schima Mare sub numele de Romil, a primit binecuvântarea lui Ilarion de a vieţui pustniceşte.
Cum turcii invadaseră acel ţinut, distrugând printre altele şi mănăstirea de la Paroria (în jurul anului 1355), Romil a plecat din nou la Zagora, iar apoi în Sântul Munte al Athosului, unde s-a aşezat dimpreună cu ucenicul său Grigorie în apropierea Marii Lavre (1360). Cum părinţii din Sfântul Munte au băgat lesne de seamă virtuţile lui şi veneau mereu să îl cerceteze spre folosul sufletelor lor, sfântul i-a povăţuit o vreme, iar mai apoi s-a retras într-o chilie mai singuratică, aflată pe coastele Athosului. Însă războiul pornit de turci împotriva sârbilor şi bulgarilor şi moartea Despotului Ioan Ugleş în bătălia de la Mariţa (1371) i-au determinat pe mulţi monahi să fugă din Athos ca măsură de precauţie.
Sfântul Romil i-a urmat şi s-a dus la Avlona (în Albania), unde pentru o vreme s-a îndeletnicit cu îndreptarea moravurilor şi cu învăţarea locuitorilor acelui ţinut. Însetat după singurătatea ce înlesneşte vorbirea cu Domnul şi primind sfat de la un părinte athonit care vieţuia la Constantinopol, a mers în Serbia şi s-a stabilit în apropierea Mănăstirii Ravaniţa (1375).
În acel loc, după câţiva ani petrecuţi cu pace, sufletul său a plecat spre locaşurile cereşti (1381), trupul său răspândind o mireasmă dumnezeiască şi tămăduind bolile acelora ce se apropiau de el cu credinţă.
(Ieromonahul Macarie de la Simonopetra, Sinaxarul – Vieţile Sfinţilor, volumul I Luna Septembrie, Editura Sfântul Ioan Casian, Bucureşti, 2011, pp. 213-215)
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ilarion de la Optina (1805 – 1873)
Sfântul Ilarion de la Optina (1805 – 1873) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe www.crestinortodox.ro
Parintele Ilarion de la Optina este unul dintre parintii cu viata sfanta care au sfintit pamantul de taina al Manastirii Optina, din Rusia. Nascut in data de 9 aprilie 1805 si trecut la cele vesnice in data de 18 septembrie 1873, parintele Ilarion s-a alaturat celorlalti parinti sfintiti ai manastirii, in rugaciune neincetata catre Dumnezeu.
Manastirea Optina ste una dintre cele mai mari si renumite manastiri de calugari din intreg Rasaritului Ortodox. Aceasta se afla in Rusia Centrala, la aproximativ 130 de kilometri de Moscova si la mica distanta de localitatea Kozelsk. Ea este considerata a fi centrul spiritualitatii Bisericii Ruse, inca din secolul al XIX-lea. Obstea acestei manastiri a dat lumii multi sfinti cuviosi parinti.
Parintele Ilarion de la Optina
Sfântul Ilarion de la Optina (1805 – 1873) – foto preluat de pe doxologia.ro
Rodion Nikitici Ponomarev, dupa numele sau de mirean, s-a nascut in noaptea de Inviere, in dimineata zilei de 9 aprilie 1805, din parintii crestini Nikita Filimonovici si Eufimia Nikiforovna, in localitatea Novohopersk, din regiunea Voronej. Tatal sau, croitor de meserie, va imbratisa si el viata monahala, la cativa ani dupa intrarea in monahism a fiului sau, primind numele Nifont si fiind randuit cu ascultarea la ingrijijrea albinelor (la stupi). Acesta a trecut la cele vesnice in anul 1849.
Vreme de peste douazeci de ani, tanarul a locuit in casa parinteasca, ajutandu-si tatal in toate cele de croitorie. Mai apoi, in anul 1829, pe cand tanarul avea 24 de ani, familia sa s-a mutat in orasul Saratov. In acest loc, el a petrecut vreme de noua ani, in apropierea atelierului de croitorie al tatalui sau. In acest loc munceau numai crestini, care Il iubeau pe Dumnezeu si Biserica Sa. Pe acestia i-a invatat vrednicul Rodion sa scrie si sa citeasca, dupa sfintele carti.
Incepand sa simta chemarea monahala, in anul 1837, tanarul Rodion a plecat intr-un pelerinaj hotarator, pe la cele mai mari manastiri rusesti ale vremii sale. Dupa aproape doi ani, timp in care a putut cunoaste mai in detaliu viata monahala din manastirile vizitate, sfantul a ales sa se opreasca in Manastirea Optina.
Parintele Ilarion a fost primit in obstea din Sihastria Optina in ziua de 13 martie 1839, pe cand in obste se nevoiau cuviosii Leonid si Macarie. Noul vietuitor a fost randuit in apropiere de chilia cuviosului Varlaam, egumenul de la Manastirea Valaam. Pe langa spovedania facuta catre cuviosul Macarie, sfantul mergea periodic la cuviosul Leonid, pentru povatuire duhovniceasca.
Incepand cu ziua de 1 decembrie 1839, cuviosul Macarie l-a randuit pe parintele Ilarion drept ajutor de chilie pentru staret, slujire pe care a indeplinit-o cu smerenie vreme de peste douazeci de ani, pana in anul 1860, cand cuviosul Macarie a trecut la cele vesnice. Pe langa ascultarea primita, parintele Ilarion s-a nevoit si cu munca in gradina, cu framantarea painii si cresterea albinelor.
Cu ceva timp mai inainte de a trece la cele vesnice, cuviosul Macarie l-a randuit pe parintele Ilarion drept staret si parinte duhovnicesc al multor vietuitori din obstea manastirii. Aceasta ascultare a tinut-o parintele Ilarion pana la sfarsitul vietii sale, cu multa smerenie, dragoste si rabdare. Primirea oficiala a acestei ascultari a inceput din ziua de 8 aprilie 1863, cand acesta a fost numit conducator al schitului si duhovnic general al manastirii.
Potrivit celor care l-au cunoscut si l-au ascultat, pe langa darul binecuvantat al discernamantului, cuviosul parinte Ilarion avea inca si darul cunoasterii duhovnicesti, ca urmari ale unei vieti pustnicesti incarcate cu multa smerenie si dragoste.
Incepand cu anul 1870, parintele a inceput sa sufere, de pe urma unor boli. Mai tarziu, in ziua de 4 martie 1872, in Sambata Mare, parintele Ilarion a savarsit ultima Sfanta Liturghie. In ziua de 9 martie 1872, dupa cateva zile de stat in pat, rapus de boala, cuviosul parinte a fost tuns in schima mare, fiindu-i pus numele de Ilarion. Parintele Ilarion de la Optina a trecut la cele vesnice in ziua de 18 septembrie 1873, cunoscandu-si sfarsitul cu patru saptamani mai inainte, dupa cum a marturisit celor de aproape ai sai.
“O, preaslaviti drepti ai lui Hristos, Cuviosilor Parinti si Stareti, Moise, Antonie, Isaachie, Ilarion, Anatolie; Iosif si al doilea Isaachie, Leon, Macarie, Ambrozie, Varsanufie, al doilea Anatolie, Nectarie si Nicon, ca sapte stalpi si sapte luminatori ati stralucit in Sihastria de la Optina! Auziti aceasta rugaciune a noastra si pogorati-ne de la Hristos dar de smerenie si pomenire a mortii, sa ne izbaveasca cu harul Sau de tot raul si sa ne invredniceasca de sfarsit crestinesc pe toti care ii cantam Lui: Aliluia!”
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea de la Arad (1903 – 1961)
Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea de la Arad (1903 – 1961) – foto preluat de pe basilica.ro
Părintele Ilarion Felea (n. 21 martie 1903, în Valea Brad, jud. Hunedoara; decedat la 18 septembrie 1961) a fost preot și profesor de teologie, provenit dintr-o familie de preot.
A murit în închisoarea de la Aiud.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Vindecătoarea” (Țelitelnița)
Icoana Maicii Domnului „Vindecătoarea” (Țelitelnița) – foto preluat de pe doxologia.ro
Icoana originală, cunoscută sub numele de „Țelitelnița” sau „Vindecătoarea” s-a aflat în Biserica Țilkan din regiunea Kartli, Georgia. Aceasta a fost zugrăvită pe vremea Sfintei Nina, cea întocmai cu Apostolii, și luminătoarea Georgiei.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
